Page 1

Virgil Stan

Parfum de orhidee

2014


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STAN, VIRGIL Parfum de orhidee / Stan Virgil. - Adjud : Armonii culturale, 2014 ISBN 978-606-8569-31-4 821.135.1-31 2014 © Virgil Stan Referent: prof. dr. Corneliu Boteanu Consilier editorial: prof. dr. Monica Grosu Redactor: prof. Maricica Stroia Montaj copertă: George Nicolae Stroia Editor: Gheorghe A. Stroia EDITURA ARMONII CULTURALE Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, Vrancea (RO) Tel.: (+40) 0374-064.594, 0741-078.627 E-mail: geocosynus@gmail.com www.armoniiculturale.ro/editura Tipărit la Zoom Copy&Print Iaşi www.zoomonline.ro

Posibilităţi de contact: STAN VIRGIL, Str. Rozelor nr. 10; bloc D 1; scara A; ap. 2 CP 905500, Mangalia, jud. Constanta Adrese internet: E-mail/Messenger: gelu_pescaru@yahoo.com Skype: virgil.stan44, Blog: http://virgilstan.bloguest.com/ virgilstansicartilesale sau Pagini fierbinţi sub răcoarea marii Telefon: 0723.664.458


Virgil Stan

Parfum de orhidee

Eposs


NOTA AUTORULUI: Conţinutul acestui roman este o ficţiune. Orice potrivire de nume sau de întâmplare este o pură coincidenţă. MOTTO: „În viaţă, drumul nu este niciodată drept. Călătoria prin ea implică şi momente în care te pierzi şi nu ştii încotro să o apuci. Totuşi, nu contează ce drum urmezi, contează să porneşti. Oricât te-ai strădui, viaţa va deveni, la un anumit punct, complicată şi îţi va scoate în cale schimbări şi piedici neaşteptate. Ele nu îţi vor schimba destinul, cu nimic. Câteodată, trebuie să te simţi slăbit, pentru a realiza cât de puternic eşti cu adevărat”. Autor necunoscut


Mulţumesc doamnei profesoară Adriana Popescu din Iaşi, pentru sprijinul acordat la realizarea acestui roman.


Dedicaţie:

Acest roman este dedicat dragului meu nepot Cristian Ştefîrcă, ca dar din partea bunicului, la împlinirea vârstei de 13 ani, aparţinându-i toate drepturile de autor.


Virgil STAN 7 Cuprins:

Pag. 08 - Cap. I - Meditaţia Pag. 34 - Cap. II - Profa de istorie Pag. 51 - Cap. III – Mărturisirea Pag. 70 - Cap. IV - Grijile Georgetei Pag. 80 - Cap. V - Seism politic Pag. 94 - Cap. VI – Ramona Pag. 99 - Cap. VII – Întâlnirea Pag. 117 - Cap. VIII - Bănuielile Ramonei Pag. 124 - Cap. IX - Nori de furtună Pag. 132 - Cap. X – Mărţişorul Pag. 147 - Cap. XI – Simona Pag. 165 - Cap. XII - Un prânz în familie Pag. 178 - Cap. XIII - Explorarea peşterii Pag. 192 - Cap. XIV – Garsoniera Pag. 202 - Cap. XV - Horticultorul amator Pag. 212 - Cap. XVI - Întâlnire la nivel înalt Pag. 234 - Cap. XVII - Senatorul Zbihli Pag. 247 - Cap. XVIII - Frisoanele olimpiadei Pag. 256 - Cap. XIX - Testul de fidelitate Pag. 264 - Cap. XX – Olimpiada Pag. 288 - Cap. XXI - Parfum de orhidee Pag. 326 - Cap. XXII – Epilog


8 Parfum de orhidee (roman) UNU

Meditaţia Profesorul

Condurache stabilise pentru as-

tăzi, două ore de meditaţie cu elevele sale olimpice la matematică, Ramona şi Angela. La ieşirea de la oră, ambele fete îi confirmase participarea, aşa că de dimineaţă se apucă să facă focul în şemineu, ca atunci când vor sosi, să găsească un ambient plăcut în living room unde ţinea lecţiile cu ele. Dorea să se simtă confortabil, când din frigul de afară vor pătrunde în salonul primitor, încărcat cu piese vechi de mobilier. Această casă o moştenise de la părinţi, de aceea nu s-a pus problema înscrierii sale pe lista partajului la divorţ. Era o clădire veche, construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil rococo, caracterizată prin bogăţia ornamentaţiei, vecină cu opulenţa. Casa fusese proiectată de un arhitect italian pentru familia unui grec bogat, angrosist de cereale, căruia ulterior afacerile nu i-au mai mers, dând faliment în timpul crizei economice mondiale din 1929 - 1933 care afectase şi economia României. Astfel încât, după ce negustorul şi-a pus capăt zilelor, familia a fost nevoită să vândă clădirea în pierdere şi, cu ce bani le-au mai rămas după lichidarea afacerilor, să se retragă în Grecia natală. Arhitectura clădirii se caracteriza prin folosirea predominantă a ornamentelor, reprezentând scene cu personaje mitologice, asimetric plasate în ansamblu, pentru realizarea unor compoziţii


Virgil STAN 9 complexe, chipuri de heruvimi, de lei fioroşi, armăsari cu gâtul cambrat şi coama stufoasă, împodobite de curbele ornamental florale împletite, şerpuind în jurul clădirii. În faţa casei se afla o curticică care din primăvară până toamna târziu era plină cu flori. Lui Sebastian Condurache îi plăcea ca timpul liber să şi-l petreacă cu grădinăritul plivind, udând sau admirându-şi micuţul rai multicolor, deosebit de parfumat şi de armonios organizat. În clipele de relaxare îi plăcea să asculte zumzetul insectelor şi, să privească cum poposesc albinele pe corola florilor, culegând cu trompa nectarul din pistil, contribuind astfel şi la polenizarea plantelor, ca apoi să zboare cu picioruşele încărcate cu polen, spre destinaţiile lor necunoscute, ca într-o enigmă din romanele Agathei Christie. Când se simţea obosit, intra în chioşcul din mijlocul grădinii, să se odihnească şi să servească o răcoritoare sau o cafea fierbinte din nelipsitul său termos chinezesc. Iedera ce înconjura această oază de linişte îi asigura în zilele toride ale verii, răcoarea mult căutată. Cumpărase din magazinele de specialitate atât bulbi de lalele din toate culorile, de zambile, narcise albe şi galbene, bătute sau simple, cât şi butaşi de trandafiri cu flori bogate în petale grena, roz sau albe. Mândria lui era o tufă de azalee, primită cadou din partea tatălui unui elev, horticultor în cadrul serelor ce aparţineau Administraţiei Capitalei, care aflase de pasiunea lui pentru grădinărit şi matematică. Era nespus de încântat, când arbustul se umplea cu flori albe, puternic parfumate. Spera să mai facă rost de încă una cu florile ciclamen. Văzuse


10 Parfum de orhidee (roman) el într-o florărie, însă era de interior, nu de exterior. Acum în grădiniţă totul era încremenit. Trandafirii cu tulpinile scurtate din toamnă erau acoperiţi cu pământ, iar plantele mai sensibile la ger învelite cu folii protectoare. Pentru living room cumpărase dintr-un magazin specializat din piaţă, o orhidee albă înflorită, pe care o instalase într-o glastră mare din ceramic, smălţuită, în mijlocul mesei ovale din cameră. Iubea mult această floare gingaşă cu origine în Japonia, India, chiar şi în Nepal. Se spunea că orhideea este simbolul afecţiunii, reprezentând iubirea pasională, satisfăcută. În Extremul Orient aceste flori erau cunoscute ca plante ale fertilităţii, iar în China ele reprezentau inocenţa copilăriei. Pentru europeni, orhideea era imaginea luxului, a vieţii rafinate. Datorita mirosului puternic şi select, orhideele au fost numite plantele cu parfum regal. Astfel se poate spune că orhideele erau venerate, dar în acelaşi timp în alte părţi ale globului, precum Franţa sau Italia de exemplu, erau folosite datorită utilităţii lor în magie. Se considera că acea persoană, care dăruieşte o orhidee face promisiunea de a-şi răsfăţa şi ocroti iubita. Sebastian nu pentru aceste simboluri magice cumpărase floarea, ci pur şi simplu, pentru că îi plăcea şi dorea să aibă pe lângă muşcatele de pe pervazul livingului şi o altă plantă mai deosebită. Deocamdată, nu avea nici pe cine să răsfeţe, nici să ocrotească, dar cine putea şti ce-i va rezerva viitorul? Meritase banii daţi pe ea şi-l încânta prin gingăşia sa. Petalele albe, cu inserţii de culoare mov pe mijlocul limbului, coborând până la partea


Virgil STAN 11 superioară a peţiolului, dădeau o notă de nobleţe întregii plante. Ştia că, oferindu-i lumina necesară şi udând-o doar atât cât trebuie, odată pe săptămână mai ales iarna, se va bucura de frumuseţea ei mai mulţi ani. Când profesorul Condurache a ieşit pe uşa clasei, cele două eleve l-au asigurat că vor veni sâmbătă la programul de pregătire pentru olimpiadă. Şi ele erau încântate, că liceul avea reprezentanţi calificaţi în concursul pe capitală, dar şi-ar fi dorit să aibă şi în faza naţională sau de ce nu, chiar în cea internaţională. Prima care a sunat la uşă a fost Angela. Nu ştia că Ramona încă nu ajunsese şi, că va fi singură în casă cu profesorul. Când s-a deschis uşa şi a pătruns în interior, şemineul cu flăcările lui roşietice, dansând în semiobscuritatea încăperii în care a fost poftită, i-a captat interesul. Atmosfera intimă ce domnea în salon a luat-o prin surprindere, iar naturaleţea gestului prin care profesorul a îndemnat-o să intre şi să ia loc pe fotoliul de lângă şemineu, să se încălzească, nu avea nimic periculos în ea, astfel tânăra şi-a liniştit emoţia ce-o cuprinsese la început, datorită prezenţei sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărţi, multe dintre ele de matematică sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. - Bună ziua, domn' profesor. Cum, Ramona n-a ajuns încă? întrebă fata privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că nu întârzie de obicei! Nu locuieşte ca mine aşa de departe, să folosească tramvaiul, se miră tânăra.


12 Parfum de orhidee (roman) Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă, Condurache fu surprins, că nu a venit pe gerul de afară îmbrăcată cu pantaloni, ci doar într-o fustă scurtă din material de blugi care abia de-i acoperea pulpele protejate de un dres subţire şi lucios, la culoarea pielii. Picioarele puţin cam groase pentru înălţimea ei îi erau roşii, din cauza gerului prin care circulase din staţia de tramvai până la casa profesorului. Era o elevă simpatică, mărunţică, cu nişte gene mari şi arcuite, cu sâni frumoşi, bine conturaţi, ce făceau să-i sară mai mereu nasturii micuţi din butonierele bluziţei, spre deliciul colegilor de clasă. Angela era o aiurită, o visătoare, cu o minte extrem de ageră. Îi plăcea nu numai matematica, ci şi viaţa. Intuitivă, senzuală, deloc inhibată, cerebrală, pătrundea cu uşurinţă în mintea celui care intra în sfera sa de interes, mai ales al bărbaţilor, plăcându-i să-i aţâţe, chiar dacă abia împlinise optsprezece ani la începutul anului. Ca pentru mai toţi adolescenţii de vârsta sa, virginitatea devenise o problemă foarte acută. Încă nu încercase "marea cu degetul" cum s-ar zice, aşa cum o făcuseră majoritatea colegelor sale. Nu simţise pentru niciun băiat sau bărbat focul mistuitor al dragostei care s-o determine să aleagă între păstrarea virginităţii sau păstrarea "iubirii" lui, aşa cum o făcuseră o parte dintre colegele din liceu. Încă nu era sigură dacă atunci când faci sex, ştii precis pentru ce o faci, pentru iubirea faţă de persoana de care crezi că te-ai îndrăgostit sau pentru plăcerea sexului propriu-zis. La vârsta când hormonii freamătă prin corpurile tinere, nimănui nu-i place să se simtă lăsat în afara


Virgil STAN 13 grupului de prieteni sau de colegi. Este firesc, ca fiecare adolescent să-şi dorească să fie plăcut de cei din jur şi să simtă că nu este evitat sau privit cu superioritate de cei care au gustat din fructul oprit. Din păcate, mai ales tinerele cu un aspect fizic mai puţin favorizat simt că trebuie să-şi piardă virginitatea pentru a rămâne în grupul de prieteni şi de a nu fi marginalizate şi privite cu superioritate de cei din gaşca din care fac parte. Numai cele cu o morală puternică sau care pot să-şi controleze emoţiile, pot evita începerea activităţii sexuale întrun moment nepotrivit, ştiindu-se că sexul nu este doar un act fizic, ci şi unul emoţional. Alegerea momentului mai ţine şi de valorile morale ale adolescentului, moştenite sau dobândite în familie care poate nu se potrivesc cu cele ale prietenilor din gaşcă. Angela nu era genul de adolescentă care pentru a-şi impresiona prietenii, trebuia să se arunce în braţele primului întâlnit, dornic să se înfrupte din fecioria sa. A ştiut să-şi impună voinţa şi nimeni dintre colegii de gaşcă nu i-a comentat-o. Aşteptând sosirea şi a celeilalte eleve, lui Condurache i se plimbau fără de voie ochii pofticioşi pe pulpele şi pieptul fetei, dar era conştient că nu trebuie să-şi rişte postul de profesor şi prestigiul de persoană serioasă, pentru o copilă. Între ei exista o distanţă de cincisprezece ani şi o carieră fără de cusur. Fata putea să-i fie ca o soră mai mică, dar cum nu mai avusese nicio relaţie sexuală de câteva luni bune, simţurile lui erotice nu prea ţineau cont de diferenţa de vârstă şi de starea lor socială. Angela, urmărindu-l discret, nu putu să nu-i observe sclipirile pofticioase din privirile care o


14 Parfum de orhidee (roman) străpungeau. Spera ca Ramona să sosească cât mai repede. Se simţea jenată de situaţie şi un pic de teamă i se cuibări în suflet. Ce-i drept îl plăcea pe Condurache nu numai ca profesor de matematică, ci şi ca bărbat. Ştia că ţine la ea şi la Ramona, dar încă nu descoperise pe care dintre ele o simpatiza mai mult. - Oare de ce o întârzia atât Ramona? se întrebă fata din nou, frământându-se în fotoliu. Trecuse mai bine de jumătate de oră de când o aşteptau şi Ramona tot nu sosise. - Angela, spuse Condurache la un moment dat! Nu vrei să dai un telefon, să vezi de ce întârzie colega ta? Să ştim măcar ce avem de făcut. - Desigur, domn' profesor. Nu am întrebat-o dacă vine sau nu, ştiind că stabilisem data şi ora. Ieri de fapt a lipsit şi de la şcoală. - Da? se miră Condurache! Nu avusese oră de matematică la clasa fetelor să-i sesizeze absenţa. Angela formă numărul Ramonei şi la capătul celălalt răspunse mama fetei. - Sărut mâna, doamna Orru! Sunt Angela, colega de clasă a Ramonei. Ce s-a întâmplat cu ea de nu a venit la şcoală şi nici la pregătirea de la matematică? - Cum, nu ţi-a spus ce-a păţit? - Nu! Ce s-a întâmplat? răspunse ea îngrijorată. - Venind spre casă, la puţin timp după ce v-aţi despărţit în staţie, i s-a făcut rău. A fost doar o cădere de calciu, aşa cum poate să fi fost şi altceva mai grav. Prăbuşindu-se, s-a lovit cu capul de caldarâm. Avea ceva dureri şi ameţeli, aşa că are trimitere la Policlinică pentru investigaţii mai amănunţite, radiografii şi alte analize. Normal ar fi


Virgil STAN 15 trebuit măcar să te sune pe tine sau pe profesor, că lipseşte de la pregătire, dar nu ştiu de ce nu a făcuto. Pentru şcoală are scutire de la medicul de familie. Posibil să fi uitat, fapt ce mă miră şi totodată mă pune pe gânduri în aceeaşi măsură. Angela se declară în sinea sa tare nemulţumită de situaţie. Devenise dintr-o dată jenant să stea singură cu profesorul Condurache în casa acestuia. Era ceva inedit, la care nu se aşteptase şi nici nu se gândise că s-ar putea întâmpla vreodată. Când i-a spus ce a păţit Ramona, profesorul se întunecă la faţă şi pufăia continuu ca o locomotivă din interminabila lui ţigară. Parcă suda ţigările una de cealaltă. Surescitat şi tare nervos o invită şi pe Angela să se servească din pachet, dar tânăra se codi, refuzându-l. Îi era ruşine să fumeze de faţă cu profesorul, chiar dacă se mai întâmpla uneori să strice câte o ţigară, când mergea la vreun bar de zi împreună cu colegele şi colegii. - Hai, nu te mai feri, ştiu că toate fumaţi. Şi noi făceam la fel când eram de vârsta voastră. Ramona nu s-a mai jenat ca tine când a mai fost pe aici la meditaţie, completă profesorul căutând să-şi tempereze primul impuls de nemulţumire că i se dă programul peste cap. Ramona era fiica unor intelectuali cu preocupări în domeniul artei. Tatăl său, Robert Orru era un celebru pictor prin venele căruia curgea sânge italian, părinţii săi fiind născuţi undeva la graniţa cu Elveţia. În timpul celui de al doilea război mondial când la putere se afla partidul nazist al lui Mussolini, întreaga familie Orru emigră în Elveţia neutră, la Lugano, unde se născu viitorul pictor. După terminarea războiului, familia lui a mai


16 Parfum de orhidee (roman) stat vreo zece ani în Elveţia, apoi a revenit în Italia pe meleagurile natale, dar când el a ajuns la vârsta liceului s-a întors la Lugano, un cochet orăşel de munte, unde aveau rude din partea mamei, pentru a-şi continua studiile liceale şi pe cele ale Şcolii artelor frumoase. Robert o cunoscuse pe Mirela în Berna, la un concert susţinut de Opera Română din Bucureşti, cu ceva ani în urmă. Se îndrăgosti atât de tare de tânăra şi frumoasa soprană, încât hotărî să se căsătorească cu ea şi să se stabilească definitiv în România, la Bucureşti. Acum el era posesorul a nenumărate expoziţii naţionale şi internaţionale, iar Mirela soprană la Teatrul de Operă din Bucureşti. Fiind unicul lor copil, Ramona s-a bucurat de o creştere deosebită, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei, fără griji sau restricţii. A beneficiat nu numai de atenţia şi educaţia părinţilor, cât mai ales a unor persoane cultivate care i-au îndrumat paşii în viaţă, din pruncie şi până în zilele actuale. În afara bonelor care s-au îngrijit de dezvoltarea fizică, de cea psihică şi de sănătate s-au ocupat psihologi, profesori de limbi străine, meditatori, medici. Părinţii erau nevoiţi de multe ori să lipsească de acasă plecând în turnee sau cu expoziţiile prin marele oraşe ale ţării ori din străinătate, doica şi armata de „îndrumători” suplineau lipsa acestora, familia neavând alte rude în capitală care să se ocupe de copilă, Mirela fiind la rândul său originară de undeva din Dobrogea. Tânăra se obişnuise cu acest mod de viaţă de la vârsta când a început să înţeleagă ce se întâmplă


Virgil STAN 17 în jurul său, aşa că foarte repede învăţase de mică să-şi „terorizeze” atât doica, cât mai ales profesorii şi să-şi impună punctul de vedere. Părinţii fiind mai mult plecaţi îi îndeplineau toate preferinţele şi mofturile, fără comentarii, când erau cu toţii împreună. Odată cu trecerea anilor, temperamentul său coleric s-a mai atenuat, însă obiceiul de a se considera „îndreptăţită” să i se confere toată atenţia, încă mai persista. Şi-n cadrul liceului ţinea să-şi impună voinţa, aşa că printre colege, nu se considera prietenă decât unui grup restrâns care îi accepta „superioritatea”. Cum i se acorda o oarecare atenţie, imediat încerca să-i domine pe toţi membrii grupului şi aceasta datorită educaţiei primite în copilărie că totul i se cuvine şi i se permite. Nu moştenise aptitudinile părinţilor. De la mamă n-o avea pe cea de a cânta, chiar era departe de a moşteni vreo veleitate în acest domeniu, însă de pictat ar fi putut-o face, dacă i-ar fi plăcut, având ceva talent în această privinţă. Totuşi, avea şi ea înclinaţii care puteau compensa lipsurile din comportamentul său. Îi plăceau ştiinţele exacte şi limba română. Se putea exprima la fel de bine într-o conversaţie liberă în engleză şi franceză şi îi plăcea să scrie poezii, încă de prin clasele gimnaziale când a început să-şi publice creaţiile poetice prin diverse reviste de cultură, la care primea critici de specialitate favorabile. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de profesorul Sebastian Condurache, care încă din clasa a IX - a, a luat-o sub aripa sa protectoare pentru pregătirea la matematică, dezvoltându-i pentru această materie o adevărată pasiune.


18 Parfum de orhidee (roman) Acum, profesorul făcea meditaţie cu cele două eleve în dimineţile zilelor de sâmbătă, când nu mergeau la cursuri, dar şi-n vacanţe dacă urmau să participe la vreun concurs. Alteori şi mai des, când se apropia ziua examinărilor. La început făcea pregătire după program, în incinta liceului, dar de curând le chema la el acasă. Nu după mult timp de la începerea meditaţiilor, fetele au devenit cele mai bune „matematiciene” din şcoală şi câştigau orice concurs organizat pe liceu. Între ele chiar exista o oarecare concurenţă nedeclarată, care să fie mai bună la matematică, lucru încurajator pentru profesor. Spera să nu le dispară interesul faţă de materia lui, cel puţin cât vor fi elevele lui. Fetele se pregăteau pentru faza pe capitală şi de aceea mergeau săptămânal la meditaţie câte două ore. Olimpiada se apropia cu paşi repezi, mai era doar o lună şi ele doreau să fie tot mai bine pregătite. Problemele pe care le rezolvau cu proful erau de nivelul facultăţii, nu de cel al pregătirii liceale, aşa că sperau să nu aibă nicio surpriză cu privire la această fază sau cu examenul de admitere în facultate. Prietenia dintre ele a apărut atât pe fondul caracterului lor, cât mai ales al faptului că făceau împreună meditaţie cu acelaşi profesor. Angela, fiica unor funcţionari de stat, s-a lăsat dominată de caracterul puternic al colegei sale, aşa că a acceptat uşor protecţia sa. Ramona o invita să o însoţească la concertele mamei, ori la vernisajele tatălui şi în general îi suporta toate cheltuielile prin cluburi sau discoteci unde dorea să o însoţească. Ea nu ducea niciodată lipsa


Virgil STAN 19 banilor, portmoneul său conţinea uneori chiar mai mulţi decât i-ar fi fost necesari. Angela nu era o profitoare, dar nu avea curajul şi tăria s-o refuze. Când prietena ei dorea ceva, îşi impunea fără echivoc voinţa. Ramona în ultimul timp se simţea din ce în ce mai slăbită. Acumulase ceva oboseală şi poate din această cauza a crezut că i s-a făcut rău pe stradă, când se întorceau de la şcoală. Era pentru prima dată când lipsea de la meditaţie, iar Angela s-a trezit singură în casa profesorului Condurache. Acest lucru se datora, după cum a aflat de la mamă-sa, accidentului suferit pe stradă imediat după ce s-au despărţit. Nu observase nicio schimbare în comportamentul Ramonei, pentru a rămâne cu ea. Era la fel de veselă şi-şi povestiseră, mergând spre staţia de tramvai, ce se mai petrecuse de curând în viaţa lor extraşcolară. Luni, când s-au întâlnit la liceu, Ramona i-a explicat ce se întâmplase. După despărţire a simţit cum totul se învârte în jurul său şi i s-au înmuiat picioarele, prăbuşindu-se pe caldarâm. Fiind trecători pe stradă, mai ales că era o staţie unde de obicei coboară din tramvai foarte multe persoane, imediat a fost ajutată să se ridice de pe caldarâm şi să se aşeze pe o bancă. Cineva a apelat serviciul de urgenţă 112, iar o salvare a apărut în câteva minute, însă după ce a fost consultată de medicul echipajului, a refuzat a fie transportată la urgenţă, pentru a i se da şi alte îngrijiri medicale. S-a mulţumit cu serviciile oferite pe loc, luarea tensiunii şi oxigenarea plămânilor cu ajutorul măştii de oxigen. Totuşi, a ascultat de sfatul specialistului de


20 Parfum de orhidee (roman) pe salvare şi, cum a ajuns acasă şi-a sunat medicul de familie, un prieten al părinţilor, explicându-i ce a păţit pe stradă. Doctorul Sterian s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Orru să-şi vadă pacienta. Consultând-o, nu i-a plăcut cum se prezenta din punct de vedere al sănătăţii, aşa că i-a completat o trimitere la Policlinică să efectueze de urgenţă anumite controale medicale. Pentru vineri i-a prescris să facă un set de analize la sânge, un control la cardiologie, altul la neurologie şi dacă se poate şi la internist. Vineri, când Ramona a trecut prin toate cabinetele indicate de medicul de familie, s-a constatat că de fapt avea o spasmofilie cauzată de o lipsă de calciu. I s-a recomandat o dietă cu alimente bogate în vitamine, fructe şi legume şi mai ales, să se abţină de la tutun, alcool, cafea şi energizante, de care cam abuzase în ultimul timp, ca să-şi menţină tonusul. Ramona era mai mică decât colega sa cu doar câteva luni, fiind născută în august, pe când Angela în decembrie, dar cu un an mai devreme, de aceea una devenise majoră şi cealaltă nu. Nu numai aceasta era diferenţa dintre ele. Dacă Angela era mărunţică, puţin peste un metru şaizeci, cu un piept bine dezvoltat, părul şaten şi ochii negri umbriţi de nişte gene mari, arcuite, Ramona era înaltă ca o baschetbalistă, subţirică, supleţea fiindu-i atuul care o scotea în evidenţă şi mai ales părul uşor ondulat de culoarea spicului de grâu bine copt, gata de secerat. Avea ochii albaştri, genele lungi, mersul de felină şi nişte sâni micuţi ca două mingi de tenis. Folosea cele mai fine parfumuri, iar atunci când


Virgil STAN 21 mergea pe stradă lăsa în urma sa o adiere suavă de miros de fân proaspăt cosit, făcând nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei să întoarcă privirile, să-i urmărească mersul ca o alunecare printre trecătorii întâlniţi. Ramona era nu numai inteligentă, ci şi elegantă, contribuind astfel să-şi menţină cota printre elevele liceului la cele mai înalte standarde. Era etalonul la care ţinea să ajungă fiecare elevă a căror părinţi îşi permiteau aceste costuri. Afacerile tatălui cu pictura mergeau destul de bine. O anumită clasă a populaţiei, cu o stare materială peste medie, a început să investească în afara aurului şi în artă şi, cum picturile lui erau în vogă, preţurile erau pe măsură. Mama, ca orice bugetar, se bucura de venituri suplimentare doar când prindea câte un contract extern, ceea ce se întâmpla destul de rar. Uneori mai pleca cu Opera de Stat în turnee, dar banii de diurnă abia de-i ajungeau la shopping pentru mărunţişuri. Pentru investiţii mai serioase lua de obicei bani de acasă. Angela auzind că Ramona a fumat în casa lui Condurache şi că a mai fost şi singură cu profu’, se îmbujoră la faţă, când luă o ţigară din pachetul de Camel, nu atât de emoţia ineditului, cât mai ales din curiozitate, să afle ce-au mai făcut amândoi în timpul meditaţiei, ştiind că şi Ramona îl plăcea pe profesor. Era mai avantajată decât ea, fiind mai înaltă, subţirică şi cu pletele ca de aur. Ştia că-i preferata băieţilor din liceu, fapt ce-o făcea să se simtă superioară celorlalte prietene sau colege. Sebastian imediat luă bricheta şi, apropiindu-şi mâna de a fetei, îi aprinse ţigara. Atingerea celor două mâini le creă o senzaţie stranie la amândoi.


22 Parfum de orhidee (roman) Angela îşi ridică privirile şi, se uită curioasă în ochii profului, mulţumindu-i în şoaptă. - Lasă, ăsta-i secretul nostru! Nu trebuie neapărat să ştie cineva că vă încurajez să fumaţi. Dacă nu-i venită Ramona, ce zici, mai ai chef de matematică? - Eu ştiu... dacă tot am bătut drumul până aici pe gerul de afară... - Nu-i nimic. Am să-ţi aleg câteva probleme pe care să încerci să le rezolvi acasă. Când te întâlneşti cu Ramona i le dai şi ei. La următoarea întâlnire vom discuta despre ele. - Atunci să le transcriu... - Nu trebuie. Îţi dau culegerea şi le rezolvi acasă. Aşa ne rămâne timp mai mult să discutăm şi noi, să vedem ce bârfe circulă prin şcoală, ce mai spun elevii despre profesori, chestii din astea, de ale voastre. - Nu ştiu ce se mai bârfeşte. Nu prea mă bag în asemenea discuţii..., mai ales în cele despre profesori. - Lasă, lasă, ştiu eu că o mai faceţi, când vă întâlniţi în afara liceului. Condurache se îndreptă spre un bufet din lemn de mahon sculptat, o piesă de mobilier greu, patinat de timp, de unde se întoarse cu un serviciu de lichior în care sticla era pe jumătate. - Ce zici de ceva care să te încălzească pe interior, când vei ieşi afară la ger? - Ştiţi, eu nu prea obişnuiesc să consum băuturi alcoolice. Şi cu ţigara, mai mult mă prostesc, nu sunt o fumătoare pasionată. Când mai mergem la discotecă sau la un bar de zi fumez câte o ţigară, că tot inhalez fumul altora.


Virgil STAN 23 Condurache aduse o măsuţă pe rotile şi o aşeză între cele două fotolii, apoi umplu cu vişinată două păhăruţe cu picior, dintr-o sticlă de Murano de culoare grena, pictată cu desene de culoare albă, reprezentând o scenă chinezească, o doamnă servind ceai unei alteia, ce avea un evantai deschis. Era un serviciu de lichior destul de vechi, din perioada antebelică, pe care i-l făcuse cadou o mătuşă, când împlinise el treizeci de ani. Era sora mamei, care nu avea copii şi ţinea foarte mult la el. Spera s-o moştenească la trecerea în lumea liniştii veşnice, fiind o persoană foarte bogată, bogăţie ce venea din vremuri trecute, în ciuda regimului ce le-a urmat. În cameră se făcu simţit imediat mirosul de vişină putredă. - Noroc şi succes la olimpiadă, îi ură Condurache fetei, dând peste cap lichidul din pahar. De ce nu şi în dragoste, doar eşti fată tânără, continuă el vesel. - Mulţumesc! Sper să ne descurcăm şi să trecem de faza pe capitală, iar cu dragostea mai am de aşteptat. Măcar să termin liceul. - Desigur, că vă veţi descurca, sunteţi două fete isteţe şi bine pregătite. Pe voi mă bazez să ne facem liceul cunoscut în ţară, iar despre dragoste ştii ce se spune: „este oarbă şi nu ştii niciodată când te va prinde de picior...” Angela duse la buze păhăruţul şi fineţea băuturii, însoţită de aroma plăcută a lichidului îi făcu o deosebită plăcere. Fiind dulce nu simţi tăria alcoolului. Mai trase un fum din ţigară şi începu să privească prin cameră, gândindu-se la vorbele lui Sebastian Condurache, care acum se ocupa cu


24 Parfum de orhidee (roman) pregătitul cafelei. Dacă priveai mai atent prin încăpere se putea observa că nu-i prea vin oaspeţi. De fapt, după cum aflase, nu-i treceau pragul casei alte persoane în afara câtorva membri ai familiei, de femei nici vorbă. Această vizită a ei, fără Ramona, începu dintro dată să o încânte. Considerată iniţial, drept două ore de meditaţie la matematică, s-ar putea transforma într-una cu surprize neprevăzute în viaţa sa. Nici nu-şi dădea seama cât de îndrăzneţe îi deveniră gândurile după primul păhăruţ. După înghiţirea licorii printr-un instinct involuntar, se simţi imediat cuprinsă de o căldură interioară ce o făcu să se relaxeze. Acum privea detaşată cum trosnesc lemnele în şemineu. - Ce plăcut este în salon, gândea fata dormitând în fotoliu. Din boxele unui DVD instalat pe un raft al vastei biblioteci plină de cărţi, se auzeau acordurile unduitoare ale unui tangou sud-american. - Ce frumos ar fi să te afli acum în braţele unui bărbat, să te laşi în dans strânsă la pieptul lui, să-i simţi apropierea trupului şi forţa braţelor care te cuprind cu tandreţe, continuă ea să viseze, adâncindu-se mai mult în fotoliu, moleşită de dogoarea şemineului, dar şi de căldura vişinatei ce îşi lăsa uşor, amprentele prin trupul său tânăr şi neobişnuit cu efectele alcoolului. Îl privea liniştită pe Condurache, cum amesteca cu grijă în ibric, să nu se reverse caimacul. Avea o tavă cu nisip fierbinte pe aragaz, prin care plimba cu mare atenţie recipientul din aramă. Dorea să o impresioneze pe tânăra sa elevă cu o cafea turcească originală, ce o primise cadou de la nişte prieteni, care fuseseră în excursie la Istanbul.


Virgil STAN 25 Angela dormita, ca motanul pe cuptor, cuprinsă de o moleşeală plăcută, relaxantă care o îmbia la visare. Uitase de faptul că este singură în casa unui bărbat de treizeci şi trei de ani, care pe deasupra îi mai era şi profesor. Lichiorul ca şi tăria ţigării începeau să-şi facă efectul. Condurache reveni cu ibricul în mână, turnă cafeaua în ceştile din cobalt albastru cu dungă aurită pe margini, apoi umplu din nou paharele cu lichidul miraculos. - Nu mai puneţi vă rog, am început să mă ameţesc după primul păhăruţ! - Lasă că nu se întâmplă nimic! Aşa ai prima senzaţie din cauza căldurii din şemineu. Nu-i mai plăcut aici decât afară? spuse Condurache, plimbându-şi palma pe spatele fetei, mângâindu-l în alunecarea mâinii sale puternice peste bluza subţire în care era îmbrăcată. Angela nu a considerat un gest nelalocul lui faptul că profesorul şi-a plimbat mâna pe corpul său, într-o mângâiere părintească. Chiar îi plăcu. Îl simţea mai apropiat, ca pe cineva din familie. Parcă nu mai era profu’ – zbir de care se temea tot liceul şi care lăsa corigenţi pe bandă rulantă. - Ai să vezi ce cafea specială ţi-am pregătit! Nu ştiu dacă ai băut vreodată aşa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeţi voi tinerii. - Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea, lângă care îţi mai adaugă o doză de lapte condensat şi pacheţelul de zahăr, uneori şi câte un pliculeţ cu ciocolată. - Serveşte-te, nu te sfii! Nu-ţi place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o reţetă proprie. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia să


26 Parfum de orhidee (roman) tratez cu el multe persoane. - Nu aveţi pe nimeni în casă, locuiţi singur? - Da, după cum bănuiesc că a aflat tot liceul, de la femeia de serviciu şi până la gardianul de la poartă, am divorţat. Acum, mă pot ocupa mai mult de şcoală, de matematică şi grădinărit, pasiunile mele. -aDar, domnule profesor, scuzaţi-mi impertinenţa, viaţa dumneavoastră privată nu vă mai preocupă? Încă sunteţi tânăr şi, iertaţi-mi din nou neobrăzarea, sunteţi un bărbat şarmant care poate să-i placă şi altei femei în afara fostei soţii. - Da? Aşa crezi tu sau aşa se discută în cercul vostru de tineri? - Nu-i numai părerea mea... - Mulţumesc Angela, nu ştiam că fac o impresie aşa bună printre elevi. - De ce nu? Chiar dacă unii vă mai înjură câteodată, considerându-vă prea aspru. - Nu pot fi altfel cu chiulangii. Atunci instituţia şcolară nu şi-ar mai îndeplini menirea, cea de instruire a tineretului şi pregătirea lui pentru viaţă. - Cred că ai fi tu în stare să faci şi altă pregătire unor fete tinere ca mine, gândi cu îndrăzneală Angela în sinea ei, sorbind cu plăcere din păhăruţul cu lichior. Nu-l mai simţea aşa de departe şi de distant pe profu’ său de matematică. Putea să-l considere chiar amic. - Oare cum o fi ca iubit? îşi permise ea o întrebare insolentă. - Din ce cauză l-o fi părăsit soţia? Ştie măcar să sărute ca un bărbat adevărat sau te amăgeşte cu pupici fără nici un farmec ca Florin, care m-a invitat


Virgil STAN 27 de câteva ori la discotecă şi la film, plictisindu-mă cu lipsa lui de experienţă şi îndrăzneală! Condurache o întrebă dacă are vreun prieten în şcoală, care să o însoţească când iese în oraş. - Nu am! De fapt nici timp de plimbări nu găsesc şi, nici nu prea am cu cine ieşi în oraş dintre colegii noştri, minţi ea pe jumătate adevărat. Doar ce şi-l adusese în memorie pe Florin cu un minut în urmă. - Vedeţi dumneavoastră, noi fetele, ne maturizăm mai repede decât băieţii. Chiar dacă suntem de aceeaşi vârstă, avem câţiva ani buni în plus ca maturitate în gândire. - Deci, simţiţi nevoia să aveţi lângă voi bărbaţi mai copţi la minte, aşa ca mine de exemplu, marşă Sebastian zâmbind. - Hi, hi, hi, sincer vorbind uneori mai facem prostia să gândim şi aşa, punându-ne tot felul de întrebări nelalocul lor referitor la bărbaţii cu „experienţă”, cum îi numim noi, fetele. Angela se sperie de cutezanţa sa de a discuta probleme aşa de intime cu profesorul său de matematică. - Poate vişinata a început să-şi facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră? gândi ea. Se simţea un pic ameţită şi euforică. Bărbatul îşi sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Angelei, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă: - Ce face profu’ cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă? Condurache, cu o mână pe piciorul fetei şi cu cealaltă pe ceaşca cu cafea, sorbi încet şi cu


28 Parfum de orhidee (roman) plăcere, privind fata cu insistenţă în ochi. Aceasta făcu o mişcare de retragere, încercând să-şi tragă fusta spre genunchi, dar nu reuşi decât să-şi dezgolească şi mai mult pulpa dinspre Condurache. Privirile lui căpătară o anumită scânteiere. Se gândea că făcându-i avansuri fetei, aceasta ar putea povesti în liceu şi apoi să se audă şi la Inspectorat, că el invită acasă eleve pentru meditaţie, dar în fapt doreşte să se culce cu ele. Angela, ca orice adolescentă dornică să savureze la maximum stările extreme care o caracterizau de fapt, îl privi pe bărbat cu interes. Se simţea dintr-o dată curajoasă şi puternică. Doar îi plăcea de el, iar situaţia în care se afla îi dădea o trăire aparte. Situaţia ei de virgină devenise apăsătoare. Nici să se ofere unui coleg fără experienţă care apoi ar fi povestit întregului liceu că s-a culcat cu ea, nu i-ar fi surâs. Spera mereu ca atunci când va sosi momentul să se dăruiască cuiva, acesta ori să se însoare cu ea, lucru prea îndepărtat şi greu de realizat, ori i se va oferi pur şi simplu unui bărbat de care să-i placă şi care să-i aprecieze „sacrificiul”. Nici nu-şi dădea seama cât de aproape putea fi acel moment, după cum se simţea în acele clipe euforice! Au început să-şi povestească unul altuia diferite întâmplări hazlii. Condurache şi el “încălzit” de vişinată, insista ca fata să i se adreseze pe nume, când sunt singuri, fapt ce o încânta pe elevă, chiar dacă nu avea curajul să o facă. La un moment dat Angela simţi nevoia să meargă la baie şi, atunci se ridică din fotoliu, întrebând unde este amplasată. Condurache o luă pe după umăr şi o conduse prin living room spre o


Virgil STAN 29 uşă ce a stat tot timpul închisă. Dădea spre un hol larg şi spaţios. Luând-o de mână, deschise una dintre uşi şi îi arătă baia. Observase că lichiorul şi căldura şemineului începuseră să-şi facă efectul asupra tinerei. În faţa uşii o luă de după umeri şi o strânse la piept, fără ca aceasta să se opună. Cum faţa nu-i ajungea decât până la umeri, bărbatul se aplecă şi o sărută pe creştetul capului, aproape părinteşte. Angela, care avea mâna în mâna lui, o strânse uşor, cu plăcere, ca o acceptare, privindu-l insistent în ochi. Intră imediat în baie, închizând uşa după ea. Aici trona o oglindă de mărimea unui om. Fata se postă în faţa ei şi se studie cu atenţie. Ochii i se micşoraseră şi îi erau un pic injectaţi, iar obrazul îmbujorat parcă o ardea. Se privi cu insistenţă şi se întrebă: - Ce zici, Angelica, ai curajul să mergi mai departe? Era emoţionată numai, că-i trecea prin cap acest gând, dar să-l mai şi pună în practică! Aruncă pe faţă cu apă rece ca gheaţa să se răcorească, pentru a alunga aburii alcoolului ce-o cam ameţiseră. Se simţea ciudat din cauza celor două păhăruţe cu vişinată savurate cu atâta plăcere. Deliciosul lichid îşi făcea simţit efectul. Revenită în hol, nu a fost atentă ce uşă a deschis şi s-a trezit în mijlocul unui dormitor elegant, cu un pat matrimonial pe mijloc, cu tăblii din lemn pictat, acoperit cu un pled strălucitor de culoare turcoaz. De părţile laterale ale pledului atârnau ciucuri mari. Pe tăblia de la capăt erau pictaţi doi îngeri ce supravegheau somnul unei frumoase prinţese blonde, îmbrăcată într-o cămaşă albă, diafană. Dându-şi seama că a


30 Parfum de orhidee (roman) greşit uşa, Angela privi totuşi cu interes încăperea: - Deci aici face dragoste Condurache când îşi aduce iubitele, gândi ea cu o anumită nuanţă de curiozitate în gând. Şi ce pat mare are. Îi mai lipseşte baldachinul ca să fie unul din poveştile cu zâne şi cu prinţi. Văd că zâna este deja pictată pe tăblie. Oare el o fi prinţul? În spatele ei apăru profesorul care şi-a dat seama că fata a greşit uşa de acces spre living. - Ai fost curioasă să-mi vezi dormitorul? o întrebă Condurache luând-o cu un braţ de mijloc, ajungând cu degetele sub sânul fetei, care tresări înfiorată. - Nu, nu, răspunse ea încurcată şi totodată jenată de situaţie, am intrat din greşeală. - Desigur, am glumit. Nu eşti singura persoană care păţeşte aşa ceva. Îţi place dormitorul meu? - Mda, este frumos, mobilă veche în stil baroc, din nuc, camera este luminoasă şi primitoare... - Văd că te pricepi şi la artă. Te-ai simţi atrasă de un asemenea dormitor?... tatonă el mai departe terenul... - Depinde de împrejurare şi pentru ce mergi întrun asemenea dormitor, spuse ea cu mai mult curaj, privindu-l cu obrăznicie în ochi. Să-i admiri mobilierul ca obiect de artă veche sau să-l foloseşti pur şi simplu ca pe o cameră mai deosebită, destinată odihnei. Condurache o apropie de el şi o luă în braţe, în timp ce ea ridică capul, privindu-l întrebătoare: - Ce ai de gând să faci acum cu mine, profule? Acelaşi lucru se întreba şi Condurache. Să profite de starea de derută şi de abandonare a fetei sau să se retragă cu demnitatea sa de profesor aflat în faţa unei eleve un pic ameţită de alcool?


Virgil STAN 31 Privirile Angelei parcă îl îndemnau să o sărute, iar buzele lui abia aşteptau s-o facă, lucru de la care nu se putu abţine. Era prea mult timp de când nu se mai culcase cu o femeie, să mai aibă şi raţiune asupra gestului său, iar momentul era prea provocator. Când îşi puse buzele flămânde peste cele ale copilei, aceasta făcu ochii mari şi-l privi cu mirare şi nedumerire. - O sărută Condurache? Condurache, zbirul? Îi răspunse involuntar la sărut. Nu mai era conştientă de faptul că cel care o săruta în fastuosul dormitor este profesorul său de matematică, un bărbat de treizeci şi trei de ani! Dar, parcă nu mai avea importanţă acest lucru! Sângele începu să-i fiarbă. Se ridică pe vârfurile picioarelor să ajungă cât mai bine la buzele lui cărnoase. Le sărută cu plăcere, prinzându-l cu mâna de după gât. Mâinile bărbatului se dezlănţuiră. Începură să-i mângâie sânul, masându-l uşor. Introduse apoi mâna pe sub bluza care nu mai avea toţi nasturii la locul lor şi frământă mai departe muguraşii ce se întăreau vizibil, împungând pânza albă. Angela era în extaz. Simţea cum trupul său îi scapă de sub control. Nu mai trăise aşa de intens acest moment decât atunci când s-au întâlnit într-o noapte la o petrecere în pijama mai multe fete şi după câteva sticle golite de bere, bine ameţite, au vizionat un film porno adus de una dintre ele şi, excitată fiind, a început să se mângâie din instinct, fără să vrea. Acum nu aştepta decât momentul când Condurache o va ridica ca pe un fulg în braţe şi o va purta spre imensitatea patului!


32 Parfum de orhidee (roman) Nu ştia dacă ce face este ceea ce dorea întradevăr să i se întâmple, sau este cel mai bine pentru ea şi viitorul său. Nu era decât un copil rătăcit în labirintul senzaţiilor şi al plăcerilor cărora nu mai putea să le facă faţă. - Dar aceasta este o copilă, gândi la un moment dat Condurache, revenindu-şi. O elevă de-a mea. Ce va urma după aceea? O ridică într-adevăr în braţe, dar nu o duse spre pat, cum se aştepta eleva, ci spre living room, unde o aşeză în fotoliul din care aceasta se ridicase cu câteva minute în urmă. Angela era total descumpănită. Fusese hotărâtă să se abandoneze în braţele bărbatului puternic de lângă ea. Acum parcă era trezită la realitate dintr-un vis plăcut care a rămas doar un vis neîmplinit. Se simţea jenată faţă de Condurache, aşa cum se simţea şi el faţă de ea. - Angela, scuză-mă că m-am lăsat ademenit de frumuseţea şi tinereţea ta, îi spuse gâfâind bărbatul şi asta nu din cauza efortului depus s-o readucă între braţele fotoliului. Îmi cer scuze. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, mai ales că-mi eşti elevă şi eşti aşa de tânără... - Şi eu sunt la fel de vinovată, recunoscu sincer fata. Nu trebuia să beau lichiorul şi mai ales să mă simt aşa de bine, aici lângă dumneavoastră, la căldura şemineului... - Sper că nu ai să spui cuiva despre acest incident nefericit. - Lăsaţi, domn’ profesor că nu a fost chiar aşa de rău. Pot recunoaşte că ne-a plăcut amândurora, chiar dacă la un moment dat ne-a „furat peisajul”. Fiţi sigur că nu voi spune nimănui că am stat singuri în living şi maţi tratat cu ţigări, lichior şi cafea turcească. Nimeni nu


Virgil STAN 33 m-ar crede că nu s-a întâmplat nimic „deosebit” între noi. - Este bine aşa. Când doreşti să mai vii la pregătire? - Singură sau cu Ramona? replică ea veselă, nevoie mare. Depinde la ce vreţi să mă pregătiţi pe viitor! Continuă ea cu tupeu, pe acelaşi ton vesel. Ştia că acum Condurache putea să fie foarte uşor manipulat. I-a descoperit slăbiciunea. Orice aluzie despre „întâlnirile” lui cu elevele la meditaţie l-ar fi şifonat foarte tare în liceu şi nu numai, dacă s-ar auzi mai departe de aceşti pereţi despre aşa zisele ore de „meditaţie”. Era suficient să-i povestească Ramonei şi afla jumătate de Bucureşti despre aventurierul profesor care se dă la adolescente. După ce fixară ziua când va sosi de data aceasta cu Ramona, Angela se îmbrăcă şi se pregăti să părăsească confortul din cameră. Se întoarse cu dezinvoltură spre gazdă şi cu nonşalanţa vârstei şi a efectului băuturii, suverană peste mintea sa, se adresă din prag: - Ce zici, Sebi, nu-mi dai nici un pupic de rămas bun? Condurache, surprins de tupeul fetei, se aplecă să o sărute pe obraz, numai că Angela îl cuprinse cu mâna de după gât, îl trase spre ea şi ridicându-se pe vârfuri, îl sărută pasional, cum nu o mai făcuse cu nimeni până atunci, lăsându-l perplex pe Condurache, om trecut prin multe situaţii de acest gen în tinereţea sa. - Ştii! Asta-i ca să ai la ce te gândi după plecarea mea şi mai ales la ce ai pierdut, spuse ea ameţită de lichior şi aroma de cafea turcească, închizând veselă uşa în urma sa.


34 Parfum de orhidee (roman) DOI

Profesoara de istorie În pauza dintre ore, aflându-se cu profesorul Sebastian Condurache la o ţigară lângă fereastra larg deschisă a cancelariei, să intre aerul purificat de gerul de afară, Georgeta Zbihli, profesoară de istorie, începu să se destăinuiască colegului său precum că ar avea o problemă de comunicare cu o “olimpică” de-a lui, elevă în clasa a XII-a A. - Cine anume, doamna Zbihli?! - Cum cine? Olimpica dumitale, Ramona Orru. - Ce-a făcut? - Încearcă să-mi strice căsnicia şi aşa destul de şubrezită în ultimul timp. - Cum aşa? - I-am văzut cum se privesc şi mai ales cum s-au sărutat... - Sărutat?! Doamne, Dumnezeule, când s-a întâmplat acest lucru? întrebă consternat Sebastian. - La întâlnirea soţului meu din timpul campaniei electorale cu echipa liceului care trebuia să împartă pliante şi fluturaşi prin cartier. - Şi ce a făcut Ramona? - I-a dat soţului un buchet de trandafiri după terminarea expozeului despre proiectele de guvernare ale partidului său. Culmea, numai trandafiri albi aşa cum îi plac lui! De unde a ştiut că îi plac trandafirii şi mai ales această culoare? - De la mine! Eu i-am cumpărat, bineînţeles din fondul şcolii şi cum v-am auzit adeseori spunând,


Virgil STAN 35 că vă aduce acasă mereu trandafiri albi, m-am gândit că aceştia sunt preferaţii domniei sale. - Bine, bine, dar de ce i-a dat tocmai Ramona? - Doamna director, care după cum ştiţi, face parte din aceeaşi formaţiune politică cu soţul dumneavoastră, mi-a lăsat mie plăcerea să aleg elevul care să-i înmâneze florile şi cum Ramona este o elevă foarte bună la învăţătură şi, mai ales căreia îi place să fie mereu luată în seamă, am desemnat-o pe ea. Am greşit cu ceva? - Nnuu, nu, dar... vă rog, domnule profesor să mă scuzaţi, am crezut că a fost iniţiativa ei şi că se cunosc de mai mult timp... De fapt cred că nu s-au mai întâlnit vreodată. - Desigur, că un politician de talia domnului Zbihli poate stârni curiozitatea unor fete tinere ajunse în pragul majoratului, mai ales cunoscându-se şi faptul că este soţul uneia dintre profesoarele lor. - Vai, domnule Condurache, vă rog să mă scuzaţi pentru gafa făcută. După cum mi s-a părut că-l sorbea din ochi cu atâta fascinaţie şi cum l-a strâns în braţe când i-a dat florile credeam că... - Doamnă Georgeta, Ramona este doar un copil, nici măcar nu are optsprezece ani, cum vă puteţi gândi la aşa ceva? Condurache îşi aminti de scena petrecută în dormitorul său între el şi Angela şi cum era să "uite" şi el, că cea pe care o săruta cu atâta patimă era tot o copilă, chiar dacă între timp devenise majoră. Acest lucru îl făcu mai circumspect în legătură cu faptul că nu se putea întâmpla nimic între o elevă de vârsta Ramonei şi senatorul Ernest - Albert Zbihli, dacă s-ar fi cunoscut mai bine, ţinându-se cont de faptul


36 Parfum de orhidee (roman) că era mai tânăr decât el cu vreo doi-trei ani. - Aveţi probleme în familie din cauza aceasta? - Nu numai din această cauză! Într-o căsnicie ca a noastră în care soţul lipseşte zile întregi de acasă, fiind plecat mai mereu în teritoriu sau colegiu, cum spun ei mai curând, deseori ajungând acasă spre zorii zilei, motivând că a avut dezbateri cu reprezentanţii şi simpatizanţii partidului, vă daţi seama cum este. De fapt, de ce să vă mai spun, doar şi dumneavoastră aţi trecut prin aşa ceva. - Doamna Zbihli, la noi a fost cu totul altceva... - Vă spun ca la un frate, continuă ea fără să bage în seamă replica interlocutorului, nu am cu cine discuta pentru a mă descărca de amărăciunea adunată în ultimul timp... - Putem relua discuţia când doriţi. Acum trebuie să sune de intrare la clasă, încercă Condurache să-i dea o nouă ocazie reluării acestei discuţii. Putem merge să continuăm la o cafea... Îi plăcea de Georgeta Zbihli ca femeie. Era elegantă, distinsă şi discretă. Nu intra cu nimeni în conflict, în afara elevilor, desigur, ca oricare dintre profesori. În ultimul timp nu prea se mai învăţa carte prin şcoală. Absenţele erau cu zecile şi apăreau în liceu destui elevi problemă, mai ales că acesta era considerat un liceu de “fiţe”, unde toate personalităţile Bucureştiului încercau să-şi înscrie odraslele. Unii dintre elevi erau bănuiţi că sunt consumatori de droguri de mare risc sau mai grav, chiar dealeri. - Domnule Condurache, vă daţi seama că nu mă pot afişa cu dumneavoastră într-un local public.


Virgil STAN 37 Ce s-ar spune despre noi? Cred că sunteţi conştient de faptul că vă aflaţi sub supravegherea continuă a colegei noastre de română, domnişoara Lepădatu, care vă place evident, la care mai adaug şi statutul dumneavoastră de bărbat divorţat... - Mă flataţi, doamna Zbihli! Nu ştiam. - Cum aşa? Asta-i bună! Dumneavoastră nu ştiţi ce ştie toată cancelaria?! - Doamnă, eu sunt un om serios, chiar dacă am statutul unui „bărbat divorţat”, cum spuneţi dumneavoastră. Nu mă angrenez în asemenea situaţii jenante, mai ales când suntem şi colegi. - Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai fiţi aşa modest! Sunteţi un bărbat şic! De ce nu v-ar deveni interesantă relaţia cu o altă femeie în actuala dumneavoastră situaţie? Georgeta Zbihli a rămas fără răspuns, deoarece se auzea soneria care îi invita să-şi ia fiecare catalogul şi să se îndrepte spre clasele unde aveau ore. Acestea fiind alăturate, au avut timp să-şi propună să reia dialogul după terminarea cursurilor. La finalizarea lor, cei doi colegi mergeau alături, liniştiţi spre staţia de tramvai. Încercau să reînnoade discuţia întreruptă de soneria care-i invitase la ore. Le venea destul de greu să revină la acele probleme personale şi de familie, aşa că mai mult dezbăteau noile modificări ale Legii învăţământului. - Domnule profesor, este impardonabil ce se întâmplă în ţara noastră. Nu mai ştii ce ai de făcut, domnule, cu atâtea experienţe în a conduce o naţiune. Fiecare partid sosit la guvernare face experienţe pe populaţie, de parcă am fi cobai. Nu se mai poate suporta aşa ceva. - Aveţi dreptate, doamnă Georgeta! Nu vedeţi


38 Parfum de orhidee (roman) la noi în învăţământ? Fiecare nou ministru, vrea să fie el mai cu moţ. Schimbă legea învăţământului din dorinţa de a veni cu ceva nou, nu neapărat şi bun, doar să fie el semnatarul modificărilor sau să fie făcute în timpul mandatului său. Cică pentru „reformarea învăţământului”! Au schimbat manualele, de s-a ajuns până acolo, încât şi viaţa prezentatorilor de la televiziunile private să fie studiată în şcoli, uitându-se adevăratele valori ale neamului românesc, iar dumneavoastră, ca profesor de istorie, vă daţi seama cel mai bine de acest lucru când trebuie să le predaţi elevilor o altă istorie a acestui neam, inventată de către politicienii epocii actuale printre care se numără şi soţul dumneavoastră. - Aşa este, aveţi dreptate. Acasă evit să discut politică cu soţul meu. În acesta privinţă avem o înţelegere clară: fără politică acasă. Urăsc politica şi încep să-i urăsc şi pe politicieni din ce în ce mai mult, datorită a ceea ce se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi. Dar să revin la discuţia începută: Partidele îşi numesc la vârf o conducere politică, însă la bază, cei ce pun în practică dispoziţiile sosite cu scop de reformare, sunt tot acei vechi slujbaşi cu mentalităţile şi relaţiile lor. Aleg manualele după cum dă editura mai mult celor care le aprobă. Hm, auzi dumneata, domnule profesor, manuale alternative! Parcă istoria acestei ţări ar fi alternativă: dacă nu-i albă, atunci poate fi şi neagră. Eu nu prea mă iau după manuale. Predau elevilor mei istoria învăţată şi apoi studiată de mine după cărţi scrise de istoricii adevăraţi, nu de conţopiştii de astăzi.


Virgil STAN 39 Îţi vine să turbezi domnule, continuă ea cu năduf monologul său, indignată la culme. Termină individul sau individa o facultate pe banii tătânelui şi se prezintă peste tot în mass media drept „istoric”, iar alţii studiază ani de zile, susţin nenumărate examene şi abia ajung profesori de liceu, post obţinut numai prin concurs, nu cum era pe vremuri, cu repartiţie guvernamentală funcţie de nota obţinută la examenul de stat sau licenţă cum se numeşte mai nou acum. Mie îmi trebuie doar să am tematica din programă, predarea o fac după cunoştinţele mele, nu după cartea lor alternativă, de aceea le cer elevilor să fie prezenţi şi atenţi la oră, ce le explic eu despre istoria acestei ţări, nu găsesc ei în manualele editate! mai spuse cu indignare Georgeta. - Şi la mine la matematică este acelaşi lucru, doamna Zbihli. Manualele sunt redactate de toţi neaveniţii. Multe dintre probleme sau exerciţii sunt cu enunţurile greşite sau nu au nicio finalizare logică. Ajunşi în staţia de tramvai, înainte să-şi ia la revedere de la colegul său, Georgeta i se destăinui parcă cu jenă: - Domnule Condurache, scuzaţi-mă, dar tare aş fi vrut să mai discut cu dumneata despre ce am pe suflet şi am început să-ţi spun în cancelarie, dar acum îmi vine tramvaiul... - Mai sosesc şi altele, doamnă Zbihli, nu-i nicio problemă. Putem merge undeva şi discutăm tot ce doriţi. Sebastian observase că femeia nu-l mai lua cu dumneavoastră, că încerca o apropiere, folosindu-l ca pe un confident. - Nu, nu, nu se cade! Dacă ne vede cineva, se pot auzi vorbe urâte prin şcoală cum că... se


40 Parfum de orhidee (roman) lamentă ea parcă fără vlagă. - Nu vă faceţi griji colega, aceste întâlniri sunt normale şi fireşti în ziua de astăzi. Oamenii se întâlnesc, discută, beau o cafea, o răcoritoare sau o bere, fără să impacienteze pe cineva. Se vede că aţi dus o viaţă austeră în ultimul timp! - Da... mai ales în ultimele luni, am încercat şi calea credinţei, sperând că Bunul Dumnezeu îşi va întoarce faţa şi privirea spre mine şi căsnicia mea... - Atunci ce ziceţi, mergeţi la mine la o cafea? Stau doar la doi paşi de staţie. - Vai, cum să fac aşa ceva? Domnule Condurache, dar ce credeţi despre mine? o făcu profesoara pe indignata, cu toate că abia aştepta această invitaţie sugerată şi în cancelarie. - Eu cred lucruri bune, dar ce credeţi dumneavoastră despre mine, de vă speriaţi aşa de tare? Georgeta încerca să joace un pic de teatru, să pară supărată pentru această propunere, chiar dacă murea de dorinţă şi curiozitate să-i viziteze casa profesorului Condurache, despre care auzise prin cancelarie că primeşte la el eleve la meditaţie. - Ce meditaţie o face el cu elevele nu ştiu, că arată tare bine ca bărbat, îşi spunea Georgeta în gând. - Ce ziceţi? - Nu se cuvine să merg la un bărbat acasă, mai ales când este şi divorţat. - Cu ce schimbă situaţia acest lucru? Dacă doriţi să discutăm problemele personale ce vă frământă, ori mergem într-o cafenea, restaurant sau bar, deoarece în parc pe o bancă nu putem sta din cauza frigului, ori mergem la mine acasă unde nu ne


Virgil STAN 41 deranjează nimeni şi precis este cald? Trebuie să vă hotărâţi! mai spuse Condurache ca pe un ultimatum. - Bine..., bine... atunci... prefer la dumneata pentru câteva minute. Nu aş dori să fiu văzută în locuri publice însoţită de un bărbat ne... - Ştiu, neînsurat... - Doar pentru câteva minute, nu mai mult, preciză ea repede, pentru a marca durata vizitei. - Cât vă va face plăcere atâta staţi, eu nu vă reţin mai mult, Doamne fereşte! Cei doi se îndreptară spre strada unde îşi avea Condurache locuinţa lui bătrânească de pe timpul când Bucureştiul era considerat încă Micul Paris. Descuie poarta grea din fier forjat, apoi uşa de la intrare. Îşi pofti colega în căldurosul şi primitorul lui living încărcat cu tot atâtea amintiri şi mobilă veche ca şi de cărţile valoroase din vasta lui bibliotecă. Georgeta rămase încântată de această încăpere primitoare când pătrunse înăuntru şi dădu de căldură. Bărbatul, manierat, o ajută să se dezbrace, îi luă haina din blană de nurcă, căciula, fularul, mănuşile şi i le duse în holul unde avea cuierul. - Vă rog, doamnă Zbihli, luaţi loc în fotoliu! Fac imediat cald, doar câteva clipe să mă dezbrac şi dau foc gazelor să aprindă lemnele din şemineu, apoi o să pun şi de câte o cafeluţă turcească. - Domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi pentru mine! - Colega, acum sunteţi musafira mea, permiteţimi să mă comport ca o gazdă civilizată şi primitoare! La mine nu prea intră des femei în casă. - Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai spuneţi aşa. Se aude prin liceu că meditaţi eleve la matematică la dumneavoastră la domiciliu aşa că...


42 Parfum de orhidee (roman) - Doamnă, eu m-am referit la femei, nu la copile. Elevele mele vin aici pentru a învăţa ceva în plus faţă de ce le predau în clasă, nu pentru altceva! Nu fac un secret din acest lucru, atât timp cât o fac voluntar, fără nicio remuneraţie, ci doar pentru cei care vor să înveţe mai multă matematică. - Foarte frumos din partea dumitale! Sebastian, după ce aprinse gazele în şemineu, ca să ia foc buturugile aranjate din timpul dimineţii, merse la aragazul din bucătărie, dar nu înainte de a repeta ritualul cu măsuţa cu rotile, sticla specială cu vişinată marca "Condurache" şi două păhăruţe din sticlă de Murano, pentru invitata sa deosebită. Ştia că băutura lui face minuni şi dezleagă limba unei femei după ce este gustată. Îşi aminti de întâmplarea cu eleva sa, Angela. - Vai, domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi atât pentru o vizită de câteva minute! - Aici puteţi să-mi spuneţi Sebastian sau Sebi, suntem doar între noi şi nu ne vede şi aude nimeni. - Cum aşa? - Simplu! ca între prieteni şi colegi. Nu ai spus dumneata că îţi sunt ca un frate mai mare? Cum frate nu-ţi pot fi, prieten se poate, aşa că... - Bine! Voi vedea dacă reuşesc, rosti ea roşinduse de plăcerea momentului. - Atunci, până se încinge nisipul din tavă să gustăm această délicatesse spéciale, însoţind-o cu un “bine ai venit în umila mea casă de burlac”. - Umilă pe dracu'! scuză-mi, te rog înjurătura. Umil este apartamentul meu la bloc, nu această frumoasă casă boierească. Hm, dar chiar miroase plăcut şi-i bună vişinata. Este, într-adevăr, cum o numeşti dumneata: délicatesse spéciale. N-am mai


Virgil STAN 43 băut alcool de mult timp. Nu prea obişnuiesc, ci doar la ocazii deosebite mai gust câte puţin. - Este o băutură făcută în casă după o reţetă inventată de mine şi acum, chiar este o ocazie specială, aşa că te rog să o serveşti cu încredere. - Bravo, este într-adevăr delicioasă, repetă Georgeta după ce-şi umezi din nou buzele sale subţiri cu băutura aromată, grasă ca un ulei virgin extras din măsline stoarse prin presarea la rece. Căldura degajată de şemineu începu să-şi facă simţit efectul. Georgeta, după gerul îndurat afară, se relaxă, profitând de comoditatea fotoliului, în timp ce Sebastian pregătea la nisip mult lăudata lui cafea turcească. Femeia începu să studieze încăperea. Cum celelalte uşi, în afara celei de la bucătărie erau închise, nu putea să-şi facă o imagine de ansamblu asupra întregii clădiri. Oricum, de afară se vedea destul de mare. Era impresionată plăcut de faptul că profesorul Condurache, în ciuda faptului că locuia singur, menţinea în casă o curăţenie desăvârşită. Nu era genul soţului său care pe unde trecea îşi arunca lucrurile care nu-i mai trebuiau, lăsând pe altul să adune în urma lui. Ochii i s-au oprit pe ghiveciul cu orhideea plină de flori. Era o frumuseţe. Şi acest lucru a convins-o că gazda sa este un bărbat sensibil şi iubitor de frumos, în ciuda robusteţii sale fizice. Parcă era atlet, nu profesor de matematică. Condurache veni cu o altă tavă, argintie, pe care trona ibricul plin cu cafeaua a cărei aromă se împrăştia prin toată încăperea, încântându-le simţul olfactiv. Turnă în ceştile din cobalt, după ce puse în fiecare, mai întâi, câteva linguriţe de caimac. - Te rog, colega, să serveşti această specialitate


44 Parfum de orhidee (roman) pe care nu o găseşti decât în Turcia, la adevăraţii cafegii şi la mine! Cum o cafea turcească merge cu o ţigară turcească, serveşte-te din acest pachet de Camel, chiar dacă nu are filtru. Este o ţigară deosebită, făcută din tutun fin, din frunzele de la vârful plantei, tratate după reţete numai de fabricant ştiute. - Vai, colega, mă copleşeşti şi mă răsfeţi! S-ar putea să-mi placă şi să doresc să mai vin la dumneata, începu să se alinte Georgeta! - La tine... Încearcă să eviţi politeţurile din cancelarie. Ce poate fi atât de greu? Când îţi propui să revii în vizită la mine, te voi primi de fiecare dată cu mare plăcere. Condurache îşi aprinse o ţigară şi îi întinse şi Georgetei pachetul. Aceasta se servi şi se uită după brichetă, însă Sebastian aduse imediat flacăra brichetei la vârful ţigaretei sale. Femeia trase cu nesaţ un fum şi-l expiră cu plăcere, umplând încăperea cu un miros plăcut de tutun fin. Se simţea bine în prezenţa acestui bărbat drăguţ de care se temuse fără justificare înainte de a-i accepta invitaţia. Chiar era liniştită şi împăcată sufleteşte, că a venit în vizită la el. Dintr-o data, nu mai exista nicio problemă atât de importantă şi stringentă în viaţa ei. Uitase că tocmai acestea au determinat-o să treacă pragul casei lui Sebastian ce o copleşea cu atenţiile sale, atenţii de care nu mai beneficiase de mult timp din partea soţului. Acum nu regreta. Chiar era bucuroasă că a avut “curajul” să o facă. Îl privea şi-l admira. Făcea în gând comparaţii între el şi Ernest - Albert, soţul său. Ce vedea mai frumos la fiecare? Începea să-i găsească soţului tot mai multe defecte, chiar dacă despre


Virgil STAN 45 Condurache nu ştia mai nimic în afara faptului că este un coleg bun, un profesor la fel de bun şi un bărbat de care se putea îndrăgosti orice femeie. - Doamne, ce-mi poate trece prin cap de mă gândesc la dragoste? Să-mi fac repede semnul crucii cu limba. Ar fi jenant să o fac cu mâna de faţă cu Condurache. Şi când te gândeşti ce cafea şi vişinată bună ştie să facă! Oare numai atât? Nu cred..., tot vorbea ea cu ego-ul său. Georgeta nu se mai recunoştea. - Unde îmi sunt preceptele religioase? Credinţa că numai Duhul Sfânt poate mântui lumea de răutăţile abătute asupra populaţiei acestei ţări? se tot întreba ea în continuare. Acum pufăia ca o turcoaică adevărată, tolănită într-un fotoliu confortabil, lângă o sticlă cu o licoare divină, afrodiziacă şi un bărbat prea arătos pentru ea şi preceptele sale religioase, îmbrăţişate în ultima vreme. Parcă nu mai era Condurache, “Zbirul”, profesorul de matematică care speriase tot liceul. I se părea acum o statuie grecească sculptată în cea mai fină marmură, însufleţită special de bagheta magică a cine ştie cărei zeităţi din Olimpul antic, pentru a-i tulbura ei mintea şi liniştea sufletească. Georgeta îl privea pe Sebastian cu alt interes. Îi studia trăsăturile rigide. Îi plăcea gropiţa din barbă şi îi venea să i-o sărute. - Pfui, Doamne, iartă-mă! Ce-i cu mine de îmi trec asemenea gânduri necurate prin cap? Să fie de vină oare licoarea aceasta delicioasă? Este cumva vrăjită? Condurache nu uita să fie mereu plin păhăruţul Georgetei, iar ea nu ezita să guste din el, astfel încât


46 Parfum de orhidee (roman) gândurile femeii alergau pe alte trasee decât cele dorite şi pentru care a venit în casa colegului său. Acum îl studia cum arăta fizic. Fiind doar într-un pulovăr alb din fir fin de angora, putea să-i distingă pectoralii proeminenţi, părul cu început de grizonare prematură la tâmple şi ochii pătrunzători, dar mai ales buzele sale cărnoase. - Cum ar fi oare să săruţi aceste buze sau să te laşi sărutată de ele? se întreba ea, privindu-l discret. Georgeta, plecată cu gândul pe meleaguri interzise după ce păşise peste pragul casei lui Condurache, nici nu băgase se seama că Sebastian îi tot spunea ceva de câteva secunde. - ... şi doreai să discutăm despre situaţia ta nou apărută în familie presupunând că soţul ar avea anumite relaţii extraconjugale. Referitor la eleva noastră cred că este exclus. Ţi-am explicat şi de ce. Că pot exista simpatii între un politician cunoscut cum este soţul tău şi o adolescentă care îl admiră, este posibil, dar nimic mai mult, cu toate că nu aş garanta acest lucru. - Da, dar nu de la asta a plecat totul... nu ştiu ce să mai spun acum... sunt puţin confuză... mai multe lucruri nu merg în ultimul timp la noi în familie... tot încerca ea să se detaşeze de gândurile sale indecente şi în contradicţie cu preocupările sale religioase din ultimele luni. - Tu îi reproşezi doar lui răcirea sentimentelor voastre, dar ţi le-ai analizat vreodată pe ale tale, dacă mai sunt aceleaşi? Dacă mai trăieşti cu aceeaşi pasiune întâlnirea intimă care alungă orice nor dintr-o iubire? - Hi, hi, hi, relaţii intime nu am mai avut de nu ştiu câtă vreme. Au fost sublime, dar lipsesc cu desă-


Virgil STAN 47 vârşire, ca să citez o replică teatrală. - Poate şi din această cauză există tensiune între voi! Scuză-mă, nu vreau să pătrund în viaţa voastră de familie, dar îţi spun ca la o soră, aşa cum mă considerai în cancelarie. Trebuiesc puse în balanţă, corect, ambele comportamente şi simţăminte. Mai sunt echilibrate? Ai analizat unde atârnă mai multă greutate şi acolo unde lipseşte? Sunt talerele egale? Ce ai făcut să completezi acea eventuală lipsă din partea ta? Eu aşa văd refacerea echilibrului domestic şi sentimental. La mine când acest echilibru nu s-a mai putut reface, de comun acord şi amiabil, am întrerupt o convieţuire care putea deveni o povară şi un chin pentru ambii parteneri. Tu poate vezi lucrurile altfel. - Da, acum este mai greu să mă pronunţ... Începu să se gândească de la ce a început această lipsă de comunicare a sentimentelor care au fost atât de intens trăite cu ceva timp în urmă. Încercă să uite incidentele mărunte, fără importanţă prin amploarea lor, dar aduse la nivel de catastrofă, atunci când dispare toleranţa dintre doi oameni. Probabil calmul lui imperturbabil, care îl detaşa de orice problemă neplăcută, o scotea din minţi. La începutul căsniciei mergeau la aproape toate spectacolele Teatrului Naţional, apoi din ce în ce mai rar. Acum Ernest - Albert nu mai venea cu bilete la spectacole, nici măcar pentru premiere. Odată cu intrarea lui în parlament, au dispărut atât biletele la spectacole, cât şi mersul la restaurant cum făceau după vizionarea unui spectacol, unde serveau cina şi ascultau muzică. Chiar dansau câteodată acolo, unde aveau orchestră şi exista ring. Au dispărut apoi şi plimbările din afara Bucureştiului... la munte sau la


48 Parfum de orhidee (roman) mare. El se afla mai mereu sub atenta ei supraveghere şi, gelozia născută din teama de a-l pierde, o făcea să nu mai aibă încredere în dragostea lui de la începutul căsniciei, chiar dacă nu avea ce să-i reproşeze privind comportamentul său, fiind la fel de atent cu ea. Îi aducea flori, mici atenţii, o ajuta la menaj, când era acasă... În tot acest timp, când nu mai erau ataşaţi sufleteşte ca în primii ani de căsnicie, ea nu s-a gândit la un alt bărbat. Era pentru prima oară când se afla acum împreună cu altul şi se simţea bine în prezenţa lui. Ştia că despre ea toţi colegii aveau o părere bună, dar mai era conştientă şi de faptul că încă este o femeie frumoasă care poate fi dorită de oricare bărbat, aşa cum apărea cu părul ei negru şi lung, ce-i acoperea cu dărnicie umerii, scoţând în evidenţă o subtilă senzualitate şi chipul său de păpuşă Barby. Georgeta ştia că are un farmec al ei, inconfundabil, accentuat de nişte ochi mari şi luminoşi, înzestraţi cu o privire intensă, curioasă, scrutătoare. Tot aşa cum ştia că în zilele sale bune, era o femeie spirituală, lucru dovedit şi în discuţiile libere din cancelaria profesorală. Ce nu ştia ea era că totuşi Ernest - Albert încă o iubea sincer şi de aceea îi accepta toate toanele. Privindu-şi ceasul de la mână, Georgeta se alarmă, văzând cât de târziu este. Trecuseră aproape două ore de când se afla în casa colegului său şi, parcă nu-i venea să mai plece. Avea de gând să mai revină în această încântător de primitoare cameră de burlac. - Vai, cât este ceasul!!! Sebastian, trebuie să plec acasă! Mă aşteaptă soţul, precis! I-am lăsat o


Virgil STAN 49 listă mare să meargă la piaţă. Duminică avem nişte musafiri din partea familiei sale. Cred că a ajuns înaintea mea. - Dacă trebuie să pleci, facă-se voia ta! Ţi-am promis că vei sta la mine cât vei dori. Ai văzut că nu a fost atât de rău? Georgeta se ridică destul de greu din fotoliul moale şi imediat Sebastian îi întinse amabil mâna să se sprijine. Acea strângere de mână îi transmise Georgetei parcă un fulger prin corp, la care avea de gând să mediteze acasă, în linişte. Condurache intră în holul unde erau hainele oaspetelui său şi reveni cu ele în braţe. O ajută să se îmbrace şi o conduse la uşă. Afară îi întâmpină un crivăţ uscat care îi lovi cu asprime în faţă. - Îţi mulţumesc, Sebi, pentru plăcuta după amiază şi deosebita găzduire. - Nu ai pentru ce Getuţa. Uşa mea rămâne mereu deschisă pentru tine. Doar suntem nu numai colegi, sper că de acum şi buni prieteni. Şi când te gândeşti că nu aveai curajul să dai curs invitaţiei mai devreme! Vezi că nu mănânc femeile care-mi trec pragul casei? - Am să ţin cont de acest lucru. Ne întâlnim mâine la liceu şi mai vorbim. Acum mă grăbesc. Neam luat cu vorba şi uite cât este ceasul! La revedere. Întinse mâna scoasă din mănuşa fină din piele de căprioară, pentru a-şi lua la revedere. Condurache i-o sărută galant, iar Getuţa, cum o dezmierdase Sebastian, îi întinse obrazul pentru a se săruta ca între doi buni prieteni ce se bucuraseră unul de prezenta celuilalt timp de două ceasuri. Rămas în poartă, Sebastian o privea cum se îndepărtează cu paşii săi mărunţi. Fiind doar în


50 Parfum de orhidee (roman) pulovărul său subţire din angora, simţi imediat tăria gerului de afară şi reveni grabnic la căldura livingului, gândindu-se la faptul că încă o femeie i-a trecut pragul casei, dar viaţa lui interioară este la fel de săracă şi insipidă ca şi înainte.


Virgil STAN 51 TREI

Mărturisirea A

doua zi când Sebastian a ajuns în

cancelarie, îşi scoase cojocul gen “Alain Delon” şi-l agăţă în cuier. Mergând spre liceu, şi-a adus aminte de remarca Georgetei Zbihli precum că Lepădatu Minodora, profesoara de română, l-ar simpatiza întrun mod mai special. Nu-şi putea explica de ce nu a sesizat până acum acest lucru. Poate era prea preocupat de obiectul său de predat în şcoală – matematica, sau poate că se datora firii sale mai retrase. Şi-a propus să fie mai atent asupra comportamentului colegilor din cancelarie faţă de persoana lui, mai ales al colegei de română. Georgeta încă nu sosise, aşa că luă din dulap catalogul clasei unde avea prima oră şi-şi ocupă locul la masă. Căuta în el ce elevi urmau să fie ascultaţi. Prima după el a intrat profesoara Zbihli, zgribulită din cauza gerului care muşca cu tărie. Era gerul lunii februarie. Îşi dezbrăcă din fugă haina de blană şi celelalte obiecte vestimentare, căciula, mănuşile, şalul şi reveni veselă lângă Sebastian pentru a-l saluta, înainte de a se aşeza la masă. - Bună dimineaţa! Aţi venit de mult? - Sărut mâna! De vreo câteva minute. - Am o grămadă de evenimente de povestit. Să vedeţi ce mi s-a întâmplat după ce ne-am despărţit! Dar nu am timp acum. Tocmai a intrat domnişoara Lepădatu şi nu vreau să creez tensiune în cancelarie,


52 Parfum de orhidee (roman) îi şopti ea căutând să nu fie auzită de cineva din apropiere. - Lăsaţi, doamna Zbihli, nu mai glumiţi aşa de dimineaţă... îi răspunse şi el tot în şoaptă, zâmbind. Întoarse capul spre uşa cancelariei şi, întradevăr, o văzu pe colega lor în dreptul cuierului, cum îi străfulgera cu nişte ochi din care parcă săreau scântei, în timp ce se dezbrăca de palton. Se cutremură de parcă ar fi trecut prin el o sursă de energie electrică. Era pentru prima dată când o privea cu o mai mare atenţie pe această domnişoară. Cu toate că se întâlneau zilnic de vreo doi ani, aceasta nu reprezenta pentru el decât o persoană care intră sau iese pe uşa cancelariei sau a şcolii, cu sau fără catalog sub braţ. Cuvintele pe care le-au schimbat uneori erau doar de complezenţă. Nu se deosebea cu nimic de celelalte colege sau colegi. O relaţie de cancelarie, rece, lipsită de sentimente, de prietenie. Se întâlneau în virtutea serviciului şi la sfârşitul orelor se despărţeau la fel de distanţi, aşa cum se şi întâlneau de dimineaţă. De Georgeta Zbihli se apropiase mai mult din cauză că amândoi, fiind fumători înrăiţi (toleraţi de colegi să fumeze în dreptul ferestrei deschise), în recreaţie mai schimbau câte o frază - două, în timp ce fumau. Se luase hotărârea în Consiliul profesoral ca niciun cadru didactic să nu fumeze în incinta liceului de faţă cu elevii, cu toate că pe holuri se simţea mirosul de tutun venind de prin toaletele în care acum iarna, fumau elevii în pofida restricţiilor şi al controalelor făcute de cadrul didactic de serviciu. Profesoara Lepădatu se dezbrăcase de palton


Virgil STAN 53 şi îşi luase locul la masa dreptunghiulară din cancelarie. Între timp ridicase catalogul şi copia în el nişte însemnări de pe o agendă. Din când în când arunca priviri pline de furie spre Georgeta Zbihli. Condurache nu înţelegea de unde apăruse această adversitate instantanee. Se auzi soneria bâzâind pe holuri şi profesorii, luându-şi catalogul, se îndreptau spre clasele unde aveau de ţinut cursuri. Când au revenit în cancelarie după prima oră de curs, întâlnindu-se la obişnuita ţigară, Georgeta îi şopti fără să fie auzită de cineva care ar fi putut apărea în preajma lor: - Dacă vă povestesc ceva o să fiţi foarte surprins! - Ce anume? M-aţi făcut curios. - Atunci când ne-am despărţit, în staţia de tramvai am dat nas în nas cu domnişoara Lepădatu. - Aşa, şi? - Cred că ne-a văzut când am plecat împreună de la şcoală. Dacă după două ore şi ceva mă aflam tot prin zona casei dumitale, ştiind în ce sector locuiesc, s-ar fi putut să fi tras concluzia că v-am vizitat. - Ei na, de unde asta? Şi chiar de ar fi aşa, care-i problema ei? - Sau mai rău, cumva să ne fi urmărit. - Mă faceţi să râd! De ce ar fi făcut-o? - Nu am spus că-i îndrăgostită nebuneşte de dumneata? - Aţi spus, dar nu cred! - Bine! Atunci vă rog să fiţi atent la tot ce se întâmplă în ceea ce vă priveşte cu acest “presupus” interes.


54 Parfum de orhidee (roman) - Bine, am să fiu chiar foarte atent, situaţia mă amuză teribil de tare. Am văzut cum vă privea de dimineaţă când v-aţi apropiat de mine! Conveniseră ca la şcoală să folosească acelaşi limbaj protocolar de adresare, în cazul în care ar fi fost auziţi de alţi colegi, să nu se interpreteze că sunt mai apropiaţi între ei decât cu ceilalţi. Georgeta era o fire temătoare şi nu dorea să existe vreo suspiciune asupra moralităţii sale. După această discuţie în şoaptă, cei doi colegi nu s-au mai putut întâlni într-o conversaţie privată până la sfârşitul programului. Nu erau singurii fumători din cancelarie şi nici nu au intenţionat să mai dezbată subiectul, chiar dacă în fiecare recreaţie fumau împreună lângă fereastra continuu deschisă, în ciuda gerului de afară. Pentru căldura din cancelarie, era binevenit un curent de aer rece şi curat. Minodora Lepădatu era o profesoară tânără, avea douăzeci şi şase ani care absolvise facultatea de filologie la Iaşi, cu vreo trei ani în urmă. Nu se ştie a cui „flebeţe” era, de a ajuns în Bucureşti şi, mai ales la acest liceu la trei ani de la absolvire. Poate conducerea îi cunoştea trecutul şi mai ales ascensiunea şi prezenţa sa neaşteptată întro asemenea instituţie de învăţământ. Din cauza aceasta ceilalţi colegi o evitau în general, se fereau chiar să facă afirmaţii de faţă cu ea împotriva guvernanţilor sau a politicienilor în general. Totuşi, se purtau politicos, dar distant, fără amiciţii deosebite, cu toate că ea era o fire băgăcioasă, şi căuta să intre pe sub pielea oricui putea servi intereselor sale. În acest liceu erau puţine prietenii între cadrele didactice. Ştiindu-se cine sunt părinţii elevilor, fiecare


Virgil STAN 55 profesor încerca să nu iasă în evidenţă prin afirmaţii deşănţate asupra politicienilor, indiferent de culoarea eşarfelor purtate în campaniile electorale sau de simpatiile lor. Toţi se temeau pentru locul lor de muncă şi se simţeau continuu cu sabia lui Zamolxe deasupra capului. - Chiar, să ne fi urmărit domnişoara Lepădatu? se întrebă Sebastian, şi nu-i venea să creadă că ar fi putut fi adevărat. Asta ar fi paranoia, nu inteligenţa unui cadru didactic! Să fi trezit el o asemenea obsesie în mintea colegei sale? Va fi mai atent de acum cu ea şi cu gesturile în ceea ce-l priveşte. După o perioadă de câteva zile, în care a uitat despre” incidentul Lepădatu”, dacă puteau fi numite astfel nişte priviri mai tăioase aruncate de o colegă de cancelarie asupra alteia, Sebastian Condurache s-a întâlnit cu Minodora Lepădatu, în pragul uşii de ieşire din liceu, fără să-şi fi propus aceasta. Tocmai avea în program să treacă şi prin piaţă, să-şi completeze cămara cu ce-i mai lipsea. Nu şi-a dat seama dacă întâlnirea a fost o pură întâmplare sau un gest premeditat al colegei. Mergeau unul lângă celălalt pe stradă fără săşi vorbească. Considerând că-i lipsit de politeţe să nu-i adreseze câteva cuvinte, a întrebat-o încotro se îndreaptă, spre staţia de tramvai sau spre oraş, informând-o la rându-i că doreşte să ajungă prin piaţă, să se aprovizioneze cu nişte legume. - Şi eu tot spre magazine aveam de gând să merg, răspunse tânăra imediat. Să văd de ce mai am nevoie. Nu am de gând să-mi cumpăr ceva special, dar voi vedea la faţa locului ce-mi mai trebuie prin casă.


56 Parfum de orhidee (roman) - De prin piaţă nu aveţi nimic de cumpărat? - Nu. De ce? - Poate mă sfătuiaţi ce să cumpăr pentru un sote de ciuperci. Am o pasăre de curte cumpărată de la un ţăran şi vreau să fac o supă cu tăiţei de casă şi un sote. - Cu plăcere domnule Condurache. De ce nu? Tot nu mă grăbesc să ajung acasă, doar nu mă aşteaptă nimeni. Chiar, vă pricepeţi la gătit? - Aşa, cât de cât! Nu ca o gospodină ca dumneavoastră, dar în fine, mă descurc binişor în bucătărie. Bravo! Unde aţi deprins această îndeletnicire? Întrebă ea, făcându-se că nu a auzit remarca despre priceperea sa în bucătărie. De unde putea să ştie Condurache cât de pricepută este, doar nu a servit masa niciodată la ea acasă? - Unde puteam decât în armată! Ştiţi, în cele şase luni obligatorii ca TR-ist, am preferat să mă duc la bucătărie, decât să fac instrucţie prin toate noroaiele de pe câmp, mai ales că am fost încorporat din octombrie până la sfârşitul lui martie. - Ce înseamnă TR-ist? N-am mai auzit expresia aceasta, cu toate că şi eu am trecut printr-o facultate, ca şi dumneavoastră. - Nu în facultate se foloseşte expresia, ci în armată şi înseamnă “termen redus”. Cei care terminau o facultate pe timpul meu erau obligaţi să facă şase luni de pregătire militară şi li se dădea gradul de sublocotenent în rezervă. - Am înţeles! - Acum nici cei care ar fi îndreptăţiţi să facă armata nu o mai fac şi se observă acest lucru în comportamentul tinerilor.


Virgil STAN 57 - Da, aveţi dreptate. Nu-i vedeţi şi pe elevii noştri cum sunt îmbrăcaţi şi cum se comportă? Nu le poţi zice nimic că sunt în stare să sară la tine, să te bată. - Chiar aşa? La mine nu au curajul să-mi deranjeze ora. Atât le-ar trebui... Da, dar nu vedeţi cum arătaţi dumneavoastră şi cum sunt eu? - Ha, ha, ha! Credeţi că numai asta contează? - Eu ştiu... Profesoara Minodora Lepădatu se trăgea de prin zona Vasluiului. Era o tânără simpatică, nu prea înaltă, la un metru şaizeci şi cinci – şaizeci şi opt, nu mai mult, cu sânii mari, ochii albaştri, un pic bulbucaţi, părul şaten, lung până în dreptul umerilor. Nu puteai spune că-i slăbuţă, dar nici grăsuţă nu era. Apărea ca oricare femeie matură, chiar dacă nu avea decât douăzeci şi şase ani. Îi stătea bine cum era şi avea şi un chip simpatic, însă nu o puteai considera o frumuseţe. Şi ochelarii cu ramă fină, metalică ce-i purta permanent, îi conferea o notă de eleganţă. Îl avea pe acel “vino încoace” cum spuneau cei mai în vârstă, când descriau o persoană cu atracţie la public. Se trăgea dintr-o familie modestă, de muncitori. Tatăl său lucrase la fabrica de rulmenţi din Bârlad, mama fiind casnică. După terminarea liceului din localitate, a dat şi a reuşit din prima la facultatea de filologie din Iaşi, unde a terminat ca şef de promoţie. Era o intelectuală insistentă, ştia ce doreşte de la viaţă mai ales, să-şi depăşească condiţia modestă şi umilitoare pentru o tânără ambiţioasă ca ea. Totuşi idealurile ei nu justifica ascensiunea profesională atât


58 Parfum de orhidee (roman) de rapidă, încât să ajungă din provincie, să profeseze în capitală, mai ales la acest liceu. Trebuia să aibă pe cineva cu mare influenţă, ori la Inspectoratul şcolar pe capitală, ori în Ministerul Culturii şi Educaţiei. Nu se putea spune că Lepădatu Minodora nu era o profesoară bine pregătită. O parte dintre elevi o simpatizau numai că nu pe toţi putea să-i strunească, mai ales pe anumiţi elevi care aveau chiar şi nouăsprezece ani ca vârstă şi se considerau în liceu buricul pământului, indiferent dacă erau băieţi sau fete. Se aflau la adăpostul părinţilor, posesorii unor averi ce însumau multe milioane de euro. Ea tânără şi necăsătorită, de parcă ar fi contat acest lucru, ei dornici de aventuri extravagante, chiar şi în timpul orelor unii dintre elevi îşi mai permiteau câte o glumă care nu-i cădea bine profesoarei, fiind spusă în public. Nici ea nu era o uşă de biserică, aşa că uneori pe câte unii îi încuraja să treacă peste preceptele normelor de conduită dintre elev şi profesor. - Iată că am ajuns în piaţa. Unde doriţi să mergem prima dată? În zona cu legume şi fructe, sau în alt sector? reveni Minodora în discuţie cu o întrebare. - Da, acolo sunt interesat să ajung mai întâi, apoi voi trece şi pe la brânzeturi să văd dacă găsesc ceva de pe la Sibiu. Fac o brânză mai bună decât cei de prin Ialomiţa sau Dâmboviţa. Furajele au o altă consistenţă în această zonă şi există o tradiţie diferită în prepararea brânzeturilor. - Da, uneori şi eu prefer să cumpăr de la cei din Mărginimea Sibiului, chiar dacă este mai scumpă.


Virgil STAN 59 Cel mai mult îmi place caşcavalul afumat, învelit în coajă de brad care-i dă un gust special. - Prin Moldova nu se găsesc brânzeturi gustoase? - Ba da, dar nu ca cele de la munte. Zona noastră este mai mult cu dealuri. Brânzeturile nu sunt aşa de diversificate, ca mod de preparare precum în Mărginimea Sibiului. Ajunşi în dreptul tarabelor unde negustorii îşi promovau în gura mare produsele, majoritatea achiziţionate de la depozitele de import, nicidecum legume şi fructe autohtone, Sebastian se uita unde găseşte cele mai frumoase ciuperci Champignon. Le prefera pe cele mai micuţe. Pentru ce dorea el să gătească avea nevoie de o jumătate de kilogram de ciuperci, o legătura de pătrunjel şi una de mărar. Usturoi, boia dulce şi ulei de măsline avea acasă. Nu-i plăcea varianta spaniolă de sote cu oregano, chili şi cherry, aşa că se va limita la varianta românească, mai simplă. Mai luă şi câteva fructe, mere şi portocale, o lămâie să obţină zeamă pentru sote şi împreună cu însoţitoarea sa, urcară la etaj, la sectorul lactate, unde amândoi făcură mici cumpărături. De aici cumpără şi jumătate de kilogram de urdă. - Ce faceţi cu urda domnule Condurache, vă place în mod special? - Nu, am de gând să fac o plăcintă ţărănească cu urdă şi mărar, de aceea am luat verdeaţa. - Ia auziţi! Chiar vă descurcaţi aşa de bine în bucătărie? Aveţi cumva musafiri? - V-am spus că am învăţat câte ceva în acest domeniu în cele şase luni de armată. Bucătăria mă pasionează şi mereu îmi place să experimentez câte


60 Parfum de orhidee (roman) ceva nou. La gătit este ca la matematică: probleme cu mai multe necunoscute pe care încerc să le rezolv cât mai bine. Nu, nu am oaspeţi. Gătesc pentru mine. - Ferice de cea care vă are ca soţ! Are un ajutor de nădejde în bucătărie, nu trebuie să le facă singură pe toate. - Da, dar uneori în viaţă se întâmplă ca nu toate femeile să aprecieze acest ajutor nesperat la începutul căsniciei şi să renunţe foarte uşor la el, ca la multe altele. - Desigur, viaţa este mult mai complexă decât credem noi şi de multe ori ne-o complicăm singuri. - Aveţi dreptate! Vă mai interesează ceva de prin piaţă? - Nu, doar mi-a făcut plăcerea să vă însoţesc. La şcoală nu prea avem timp să discutăm şi alte probleme care ne-ar interesa... - Ca de exemplu? - Ei, nu pot să încep o discuţie mai serioasă printre vitrinele cu brânză şi lapte! - Da, aveţi dreptate. Staţi să iau şi nişte smântână şi câteva ouă de la ţărani pentru plăcintă şi dacă nu vă deranjează putem servi o cafea la cofetăria de vizavi. Asta în caz că nu vă grăbiţi. - Nu, de ce m-ar deranja? M-am săturat să mă tot întâlnesc cu aceeaşi oameni zilnic şi să nu am nimic de comunicat cu ei în afara problemelor de serviciu! - Asta cam aşa este. Nici eu nu am pe cineva mai apropiat în cancelarie. - Ei, lăsaţi! Nu mai spuneţi aşa. Sunteţi foarte bun prieten cu doamna Zbihli... - Cu doamna Zbihli? Ce vă face să credeţi


Virgil STAN 61 asta? - Am văzut cum vă priveşte, cum discutaţi aprins când sunteţi la fumat... - Total fals! Este adevărat, că mai schimbăm câteva cuvinte cât fumăm, dar asta nu înseamnă că suntem buni prieteni. Pot spune doar colegi care comunică între ei mai bine decât cu ceilalţi, nimic mai mult. - Lăsaţi domule profesor, am văzut că într-o zi chiar a fost în vizită la dumneavoastră... - La mine! Când asta! O făcu el pe nedumeritul. A..., ştiu când! Da, avea o problemă personală pe care dorea s-o discutăm, o neînţelegere cu o elevă şi cum nu puteam să discutăm pe stradă pe o asemenea vreme, am preferat s-o invit la o cafea, dar se grăbea, că avea întâlnire cu soţul undeva în oraş, minţi cu nonşalanţă Sebastian. - Pe mine nu mă interesează ce aţi discutat cu doamna Zbihli, ce aţi făcut şi cât a stat la dumneavoastră. Pot afirma deschis că uneori ţi-ai dori să stai de vorbă cu cineva şi pentru alte probleme, nu numai pentru cele şcolare, dar când vezi că acea persoană te evită, îţi pierzi interesul... - Şi cine ar fi acea persoană domnişoara Lepădatu? - Poate chiar dumneavoastră... - Eu? Nu ştiam! o făcu din nou Sebastian pe neinformatul. - Cum noi nu avem statutul de căsătoriţi, nu ar deranja pe nimeni şi nici nu s-ar crea o stare de confuzie dacă ne-ar vedea cineva discutând sau mergând împreună undeva. - Da, dar mai avem şi colege care ar putea să vă fie prietene sau, de ce nu, confidente, la o adică.


62 Parfum de orhidee (roman) - Ştiu, dar de multe ori este mai greu să întreţii o amiciţie cu o femeie decât cu un bărbat. Nu este obligatoriu ca acel bărbat de care ai dori să te apropii să-ţi fie neapărat iubit, ca să te simţi bine lângă el. - Tot ce este posibil! Ştiţi, eu de când am divorţat m-am ferit să mă mai apropii de vreo femeie în mod special. - De ce? - Păi, cum să vă spun... am preferat să fac o pauză în care să uit de insuccesul suferit în mariajul meu şi să-mi analizez situaţia şi cauza care au condus la acest eşec şi să-mi ling rănile, cum s-ar zice. Aşa am considerat că-i mai bine. - Dar dumneavoastră ştiţi că toţi colegii şi aici intru şi eu, vă apreciază nu numai ca profesor, ci şi ca om, coleg de cancelarie? - Mulţumesc. Nu fac nimic mai deosebit decât faceţi dumneavoastră sau ceilalţi profesori. - Cum nu? Faceţi meditaţii cu elevele... - Aa! Asta era! Dacă o fac este pentru că doresc ca liceul nostru să fie într-adevăr, conform tradiţiei, unul dintre cele mai bune dintre liceele capitalei, nu doar unul de “fiţe” căutat de odraslele celor cu bani sau cu funcţii politice. - Şi doamna director vă laudă în şedinţele Consiliului profesoral, că vă implicaţi în problemele liceului... - Aşa ar fi corect să facă fiecare dintre noi! Nu vedeţi ce dezastru este în domeniul învăţământului? - Ştiu, dar cu ce suntem noi vinovaţi? - Menirea noastră este să-i atragem pe copii spre şcoală, nu să-i îndepărtam prin nepăsare şi neimplicare.


Virgil STAN 63 Văzând că profesorul Condurache pune prea multă pasiune în această discuţie şi abordarea lui este una pătimaşă, domnişoara Lepădatu încercă să deturneze discuţia pe un făgaş dorit de ea. - Haideţi să intrăm aici în acest local, dacă nu vă grăbiţi. Fac eu cinste cu o cafea. - Ha, ha, ha! Ar fi prima dată când aş merge cu o doamnă într-un local public şi ar face ea cinste. - De ce? În toate trebuie să existe un început. Intrară într-un micuţ bar cochet unde se servea pe lângă cafea şi băuturi alcoolice. Nu erau prea mulţi clienţi, cu toate că trecuse de ora prânzului. Şiau comandat fiecare câte o cafea şi un pahar cu apă minerală. Condurache îşi scoase nelipsitul său pachet de Camel şi-şi aprinse ţigara, nu înainte de a-şi invita colega să se servească. Mulţumesc, ştiţi că nu sunt fumătoare. - Am crezut că nu doriţi să fumaţi în cancelarie de faţă cu profesorii. De fumat, o fac mai toţi elevii noştri. Mai puţini sunt cei care nu fumează, decât ceilalţi. Se mai întâmpla şi pe timpul meu dar nici chiar aşa, domnule. Acum parcă prea se exagerează cu ce se petrece prin şcoli şi asta nu numai în licee, chiar şi prin şcolile gimnaziale. Minodora, văzând că discuţia iar alunecă spre probleme şcolare, lucru nedorit, lăsă să treacă pe lângă ea afirmaţia colegului, fără să-i răspundă. Prefera să profite de oportunitatea ce i s-a oferit de a-i vorbi în particular, fără să-i deranjeze cineva. Întinse mâna pe masă şi o aşeză peste pumnul colegului său strâns pe toarta ceştii cu cafea. Acestuia prima intenţie i-a fost să şi-o retragă, însă ridică privirea şi-o fixă mirat pe tânără. Aşteptă să


64 Parfum de orhidee (roman) vadă ce mai urmează după acest prim gest. Era pentru prima dată, nici nu-şi mai amintea după cât timp, când se simţea emoţionat. - Ce-o vrea tânăra aceasta de la mine? - Ştii Sebastian, scuză-mă că te tutuiesc fără săţi cer permisiunea, dar poate nu voi mai avea ocazia să o fac aşa că, fiind doar noi doi, fără să afle şi altcineva ce discut cu tine, te rog să mă suporţi câteva minute şi apoi poţi să revii la starea în care ne aflam înainte de a deschide uşa acestui bar. Sebastian, cu toate că era avertizat de Georgeta despre faptul că Minodora s-ar putea să fie obsedată de el, se emoţionase când simţise mâna fetei peste a sa mai ceva decât un băiat aflat la prima lui întâlnire şi care încearcă să-şi sărute prietena. - Poţi să-mi spui cum doreşti, desigur! Nu mă deranjează. Doar suntem colegi şi nici nu sunt cu mult mai bătrân decât tine. - Da, aşa este, dar... oricum... nu are importanţă... Vreau să-ţi fac o mărturisire şi anume că... sunt... foarte îndrăgostită de tine! - Dar... - Te rog nu mă întrerupe că s-ar putea să nu mai pot continua. Şi aşa mi-a luat mult timp până m-am hotărât s-o fac. - Ce să... - Aşteaptă te rog încă puţin. M-am îndrăgostit de când am intrat prima dată în cancelarie şi te-am văzut. Am aflat ulterior că eşti căsătorit şi nu am dorit să intervin în viaţa ta particulară, să-ţi influenţez căsnicia, dar când am auzit că ai divorţat, mi s-a luat o piatră de pe inimă, iar speranţele că vom putea fi cândva împreună au crescut. Nu am avut curajul


Virgil STAN 65 să-ţi dau de înţeles cât de mult te plac până când am văzut că cineva poate să mi te ia. - Nu-i... - Nu am terminat, te rog mai acordă-mi câteva clipe. Văzându-vă mereu veseli şi bine dispuşi când eraţi împreună, tu şi doamna Zbihli, am intrat în panică şi într-o zi, când aţi plecat amândoi din şcoală, mi-am propus să vă urmăresc. Atunci am văzut-o pe colega noastră intrând în casa ta şi eram disperată. Nu ştiam ce să cred despre voi şi despre relaţia voastră. - Deci... - Numai puţin! Astăzi m-am hotărât să te abordez şi să vorbesc deschis cu tine. Să-ţi spun că te iubesc, că sunt îndrăgostită de tine şi că nu pot trăi fără tine, aşa că acum poţi să-mi răspunzi: Ce şansă am? - M-ai surprins, pur şi simplu! În primul rând trebuie lămurit ceva definitiv. Între mine şi doamna Zbihli nu există nimic sentimental. Este adevărat că a fost la mine pentru câteva minute... - Poate două ore... - Da? Nu am observat când a trecut atâta timp dar în fine, nu are importanţă asta! Doamna se plângea de atitudinea unei eleve faţă de soţul său şi mi-a cerut părerea. Cum era o alarmă falsă, neexistând nimic compromiţător între cei doi, i-am explicat doamnei şi nu am cronometrat timpul cât am stat de vorbă, cât s-a scurs de la sosire până la plecare. Şi-a adus aminte că are întâlnire cu soţul aşa că a plecat destul de repede acasă. - Ştiu, am văzut când s-a urcat în tramvai. - Deci ne-ai urmărit? - Spre ruşinea mea, da! Şi-mi cer scuze, dar


66 Parfum de orhidee (roman) eram disperată! Sebastian o privea cu milă. Cum se pot degrada unii oameni oricât de inteligenţi şi şcoliţi or fi ei, dacă nu ştiu să-şi gestioneze sentimentele! Georgeta avea dreptate când l-a avertizat. O femeie intuieşte mai repede ce se întâmplă în mintea altei femei. Nu ştia câtă dragoste există în sufletul Minodorei sau câtă paranoia în mintea sa. Era totuşi surprins ca o femeie să-i declare direct că-l iubeşte şi că “nu poate trăi fără el”! Nu ştia dacă ar trebui să se bucure, sau dacă ar putea simţi la rândul său ceva pentru această tânără. Nu s-a gândit la ea niciodată în alt fel, decât ca la o simplă colegă. Chiar şi în aceste momente de surpriză tot nu se vedea îndrăgostit de ea şi trăind împreună zi de zi. Pauza creată în conversaţia lor nu era de bun augur pentru Minodora. De fapt, pentru câteva minute a fost un simplu monolog, nu o discuţie între două persoane care se cunosc şi au dorit să consume o cafea împreună. - Sincer să fiu Minodora, m-ai surprins cu declaraţia ta! Nu mă aşteptam la aşa ceva, eu fiind un bărbat care îşi vede de viaţa lui, fără să şi-o complice într-un fel. Nu sunt încă pregătit pentru o relaţie. Ce pot să-ţi spun decât că sunt flatat că o domnişoară aşa tânără şi drăguţă s-a îndrăgostit de mine! - Şi nu de ieri, de alaltăieri, ci de aproape doi ani de zile! - Mă uimeşti cu perseverenţa ta! - Îmi dai vreo şansă? - Repet. Ce pot să-ţi spun? Acum sunt confuz. Dă-mi te rog timp să mă obişnuiesc cu ideea


Virgil STAN 67 aceasta! Poate gândindu-mă la situaţie, se va crea o punte între sentimentele noastre. Poate că voi descoperi cu timpul în tine persoana pe care o aştept şi de care am nevoie în viaţa viitoare. - Cel puţin sunt mulţumită că mi s-a luat o piatră de pe suflet, indiferent cum vor decurge evenimentele următoare. Ai desigur dreptate să te gândeşti la această oportunitate. Cel puţin ştii că există cineva care te iubeşte cu adevărat şi, că acea persoană sunt eu. - Îţi mulţumesc! Nu cred că merit aceste sentimente şi atâta atenţie din partea ta. Cel puţin eu nu am făcut nimic intenţionat pentru a ţi le influenţa. - Normal. A fost cum se spune, dragoste la prima vedere. Dacă la început a fost fără de speranţă, aşa cum ţi-am spus, acum aceasta există şi totul depinde numai de tine, să pot deveni o femeie fericită! - Orice aş spune, s-ar putea să consideri că te jigneşte, de aceea mă abţin, rugându-te să-mi dai timp. Te mai rog ca în cancelarie să nu se schimbe nimic din atitudinea noastră colegială. De acord? - Voi încerca desigur, chiar dacă în suflet am o oarecare nelinişte, ştiind că acum cunoşti ce simt pentru tine. Emoţionant este că nu ştiu când se va crea acel click în sufletul tău care să topească starea glaciară dintre noi şi să te apropie de mine. - Cine poate şti? Aşa cum te-ai îndrăgostit tu la prima vedere, poate să apară şi la mine dragostea de care am nevoie pentru femeia ce mi-o doresc lângă mine. Orice discuţie în plus ar fi fost inutilă şi ar fi tensionat şi mai mult atmosfera dintre ei, aşa că au


68 Parfum de orhidee (roman) preferat să achite consumaţia şi să se despartă, fiecare rămânând cu gândurile sale. Sebastian acum avea la ce să se gândească. Pe moment uitase şi de Georgeta şi de Angela.


Virgil STAN 69 PATRU

Grijile Georgetei A

doua zi când s-au întâlnit la fumat,

Sebastian se uită, dacă mai este cineva lângă ei şi-i spuse Georgetei: - Să ştii că ai avut dreptate! - În ce privinţă? - A Minodorei! - Adică? - Ieri m-am întâlnit cu ea când am ieşit din liceu şi am avut o discuţie interesantă. - Interesantă? - Foarte! - M-ai făcut curioasă. Spune-mi ce poate fi aşa de palpitant într-o discuţie cu ea? - Nu cred că putem vorbi acum, ar fi multe de spus. - Şi ce propui? - Nu ştiu cum să facem. S-au cam complicat lucrurile. - Fi mai precis. Nu te înţeleg! - Ai să înţelegi, când am să-ţi spun că ne-a urmărit în acea zi şi că a stat în ger două ore să vadă când ieşi de la mine. - Nu ţi-am spus eu! Doamne, mă cutremur! Iată că mi s-a făcut pielea găinii. Mi s-a ridicat părul pe braţe. Cred că este dusă rău! - Ha, ha, ha şi ce dusă încă! Dacă afli ce discuţie neobişnuită am avut... - Şşş... vine doamna Voinescu. Vedem cum ne întâlnim mai târziu să-mi povesteşti. Mor de curiozi-


70 Parfum de orhidee (roman) tate! La terminarea cursurilor, cei doi profesori au pornit împreună spre staţia de tramvai. În timp ce se apropiau de staţie, Sebastian se întoarse brusc să vadă dacă nu cumva şi de data aceasta erau urmăriţi de Minodora. Se lumină la faţă când îşi dădu seama că nu se întâmplă acest lucru. - Ieri, când am ieşit pe uşa şcolii, m-am trezit că mă însoţea domnişoara Minodora Lepădatu. Am pornit spre piaţă şi am constatat, spre surprinderea mea, că ea se afla tot lângă mine, în loc să meargă pe obişnuitul său traseu spre casă. - Poate dorea şi ea să ajungă la piaţă. - Nu ştiam ce are de gând, aşa că am intrat în vorbă cu ea, să nu mă creadă nepoliticos. - Normal, doar eraţi colegi. - I-am spus ce vreau să fac în piaţă şi imediat sa arătat dispusă să mă însoţească. Cică "tot nu are altceva mai bun de făcut". - Ia auzi! Te ascult în continuare cu nerăbdare! - După ce am terminat de făcut cumpărăturile, mi-a spus că doreşte să poarte cu mine o discuţie foarte serioasă şi că nu o poate face printre galantarele cu brânzeturi. - Măi să fie! Aşa, pur şi simplu? - Da, cam în genul acesta şi că ar fi bine să mergem undeva, într-o cafenea sau ce ar putea fi, să-mi spună ce are de spus. - Ce femeie directă şi hotărâtă! - Da, mai mult decât te poţi aştepta de la o domnişoară care la prima vedere ţi se pare a fi o timidă, o neadaptată, după cum se comportă în colectivitate, chiar dacă privind-o mai bine îi poţi observa o parte întunecată, una coordonată de


Virgil STAN 71 interese mercantile. - Ei, nu fi şi tu atât de radical! Femeile sunt un pic mai complicate decât bărbaţii. Te iau uneori prin învăluire. - Numai că ea a fost foarte directă de data aceasta! - Cum? - M-a surprins prin francheţe. Mi-a făcut o adevărată declaraţie de dragoste, fapt la care nu mă aşteptam din partea unei femei, mai ales al unei tinere profesoare. - Inima crezi că întreabă ce statut ai? Că eşti măritată sau nu? Că eşti ministru sau gunoier? - Eu ce să-ţi răspund, colega? Acum ce facem? Mergi la mine la o cafea, sau mai stăm în staţie să-ţi povestesc? - Hai, spune-mi acum. Nu-i chiar aşa de ger ca ieri. Se simte primăvara apropiindu-se. Cât mai este până când începe astronomic cu adevărat? - Păi, ce să-ţi spun, m-a invitat la un bar de pe lângă piaţă şi acolo fără nicio pregătire, pur şi simplu, mi-a spus că-i îndrăgostită de mine şi că nu poate trăi fără dragostea mea, mai ales că acum ştie că nu am nicio obligaţie faţă de nimeni că nu mai sunt căsătorit şi tot aşa a ţinut-o vreo zece minute continuu, fără să-mi permită s-o întrerup. - Nu ţi-am spus eu să fii atent că este îndrăgostită de tine! Nu m-ai crezut şi iată rezultatul! - Nu-mi venea să cred că se poate întâmpla aşa ceva la vârsta noastră. - De ce nu? Nu se spune că dragostea nu are vârstă! - Poate, aşa o fi, dar mie nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva!


72 Parfum de orhidee (roman) - Fiecare dragoste are particularitatea ei. La unii este mai furtunoasă, la alţii mai aşezată, mai duioasă. Depinde şi de temperamentul fiecăruia. - Nu ştiu ce să-ţi zic, Getuţa. Mi-e îmi este cam teamă. - Teamă? De ce să-ţi fie teamă? - De reacţia ei în cazul, că oricât aş privi din toate părţile această relaţie, n-am să reuşesc să-i dau satisfacţie. - Ce vrei să spui? Că vrei să dai curs declaraţiei? - Nu sunt un insensibil şi nici să profit de situaţia ei nu pot. Un altul cu mai puţin caracter şi bun simţ, imediat ar juca rolul îndrăgostitului şi şi-ar aduce-o în pat. Bănuiesc că n-ar fi mare lucru să se întâmple acest lucru. - Of, of! Voi bărbaţii! Numai la pat vă este gândul. - Păi nu acolo se finalizează orice apropiere sufletească? Nu acolo se pecetluiesc legăturile? Dacă i-aş da de înţeles că-i accept iubirea, crezi că nu m-ar vizita acasă la prima ocazie? - Păi şi eu te-am vizitat şi totuşi nu s-a întâmplat nimic indecent. - Da, dar întâlnirea noastră nu a fost una amoroasă, ci una colegială, să continuăm o discuţie care te frământa şi trebuiau lămurite anumite probleme. - Da, aici ai dreptate. Venirea ei la tine s-ar face cu un alt scop, desigur. Să-şi vadă împlinit visul cât mai repede şi acesta cum s-ar împlini mai frumos decât printr-o episod de dragoste? Oare numai dragostea ce ţi-a declarat-o să fie la mijloc? - Dar, ce ar mai putea fi?


Virgil STAN 73 - Păi ce pot spune decât că sunt cam circumspectă ca femeie în privinţa ei. - Adică, fii mai explicită! - Tu eşti o partidă dorită de orice femeie disponibilă. Bărbat frumos eşti... - Mulţumesc! - ... lasă asta, este adevărat ce spun, apoi eşti un profesor bine cunoscut în sistem, cu publicaţii în reviste de specialitate, ai o stare materială mai mult decât bună, ce-ţi mai lipseşte ca să nu roiască femeile în jurul tău ca muştele? - Nici chiar aşa. - Ba aşa este, de aceea nu cred că numai dragostea ei este singura care o face aşa de insistentă şi tupeistă. - Ei! Şi tu! Nu neapărat, dar totul este posibil. Cum şi-a manifestat iubirea în bar, s-ar putea s-o facă şi-n casă dacă o invit, mai ales când vom fi singuri - singurei. Ha, ha, ha. Georgetei i se simţea supărarea în glas, datorită modului neprevăzut cum au evoluat lucrurile dintre Sebastian şi Minodora. Nu-i înţelegea nemulţumirea, fiind căsătorită, pe când ei doi nu aveau nicio obligaţie. Spera că prietenia dintre cei doi să se limiteze doar la una între doi colegi de cancelarie şi atât. Sebastian încerca să înţeleagă supărarea colegei sale. Nu obişnuia să-şi facă iubite printre femeile măritate şi mai ales printre colege. Unde mai pui că Georgeta avea soţul senator şi cine ştie, poate era aflată sub supravegherea Serviciilor de Protecţie şi Pază. Cunoştea faptul că toţi parlamentarii aveau continuu lângă ei pe cineva care le asigura protecţia, de ce nu poate să


74 Parfum de orhidee (roman) beneficieze şi familia lor de aceste servicii? Cine putea şti mai bine? - Şi până la urmă ce ai de gând să faci cu Minodora Lepădatu? Îl întrebă Georgeta Zbihli cu nemulţumire în glas. - Nu ştiu. - Cum nu ştii? Ce răspuns este ăsta? - Pur şi simplu, nu ştiu! Mă voi gândi la această situaţie de acum în colo. Aşa i-am spus şi ei. Să aştepte. - Cât? - Ce cât? - Cât să aştepte? -iAa, ha, ha, ha! Până aflu răspunsul la întrebarea ei. - Care întrebare omule? Nu mă mai fierbe! - Ha, ha, ha! Dacă are vreo şansă, râdea Sebastian vesel în continuare. - S-o iei de soţie? - Nu neapărat asta. Dacă are vreo şansă să-i răspund cu aceleaşi sentimente, să-i pot "aparţine". - Ce dracu, Sebastian! Scuză-mi expresia, vrea să te cumpere sau ce vrea? - Ha, ha, nici chiar aşa! Dacă putem să ne mai vedem, să discutăm, să ne apropiem sentimental unul de celălalt şi să se pornească acel click cum s-a exprimat ea. - Hi, hi, eşti un caraghios Sebi, scuză-mă te rog, dar nu vreau să te jignesc! Cum să se declanşeze acel click, că nu înţeleg? - Adică şi eu să mă îndrăgostesc de ea. Asta voia să spună. - Ai putea? - De unde să ştiu? Tu ai putea s-o faci pentru alt


Virgil STAN 75 bărbat în afara soţului? - Doamne fereşte! Cum s-o fac? Dar dacă mă gândesc mai bine, cine mai ştie ce se poate întâmpla peste o oră? Nu vezi câte surprize se întâmplă în lume? Azi îi crezi cel mai fericit cuplu şi a doua zi afli că au divorţat. - Asta cam aşa este. Bine Getuţa, în linii mari cam aşa stă situaţia dintre mine şi colega noastră îndrăgostită. - Fericitule! - De ce fericit? - Cum aşa? Cine se poate lăuda cu asemenea cuceriri? La câţi bărbaţi li s-au mai făcut declaraţii de dragoste de către femei? - Vedetelor, pe care le vezi toată ziua pe ecrane şi se laudă că au "fane" de le schimbă ca pe batiste. - Noi suntem muritori de rând, nu vedete. - Ce contează? Nu locuim sub acelaşi soare? - Bine, mai vorbim! Ţine-mă la curent cu ce se mai întâmplă. Uite că-mi soseşte tramvaiul. - Ok! La revedere! - La revedere, pe mâine! Sebastian o ajută să urce treptele tramvaiului şi, făcând cu mâna colegei sale o însoţi cu privirea până nu o mai văzu. Se întoarse şi o luă liniştit spre casă. În câteva minute se afla în primitorul său living. Ajuns acasă se dezbrăcă de hainele avute pentru şcoală, se schimbă în ceva mai lejer pentru toate zilele şi plecă să aprindă focul în şemineu. Apoi intră la baie, se spălă pe mâini şi merse la bucătărie să-şi pregătească ceva de mâncare. Discuţia cu Georgeta îi era încă vie în memorie. Încerca să-şi reamintească toată conversaţia şi chiar reacţiile


76 Parfum de orhidee (roman) colegei sale din timpul dialogului. - Oare ce-o fi nemulţumit-o într-atât pe Georgeta încât era aşa de iritată când i-am relatat ce s-a întâmplat în bar? Doar ea mi-a spus că sunt în atenţia domnişoarei Lepădatu. Dacă nu-mi zicea, habar nu aveam că este îndrăgostită de mine. Îngrijorarea Georgetei îl nedumerea foarte tare pe Sebastian!? - De ce să fie nemulţumită că mă voi gândi la declaraţia Minodorei cu mai multă atenţie? Sper că nu şi-a făcut vreun plan în ceea ce mă priveşte. Doamne fereşte, doar nu am ajuns peste noapte Casanova sau Don Juan-ul liceului, fără să ştiu. Minodora îmi face declaraţii de dragoste, Angela sare de gâtul meu şi mă sărută cu patimă şi acum, hodoronc - tronc şi Georgeta dă semne de dezamăgire, când cineva îmi spune că mă iubeşte. Nu ştiu ce să mai înţeleg la femeile astea. Văd că mi s-a dus liniştea de până acum. Sebastian mestecând în cratiţa în care îşi pregătea mâncarea, revizui mental şi întâlnirea cu Minodora. Începu să-şi amintească mai multe evenimente din existenţa lor comună din cadrul liceului, cărora nu le-a dat importanţă la timpul respectiv. Privindu-le retrospectiv cu mai multă atenţie, inclusiv apariţia tinerei profesoare în relaţiile lor directe, începea să le descopere sensul. Chiar şi fata i se părea acum o domnişoară drăguţă şi cu bun simţ. - Niciodată nu a intrat în conflict cu vreun coleg de cancelarie, începu el să o analizeze. Nu o fi având un corp de balerină sau de top model, dar nici urâtă nu-i! Îi stă bine aşa cum este. Nu toată lumea poate să aibă un corp suplu ca al Georgetei.


Virgil STAN 77 Ce eu arăt altfel? Parcă sunt un gladiator cu fizicul meu lucrat în sala de fitness. Iar, dacă mă gândesc la o posibilă iubire, o cred capabilă să aducă şi să combine în dragoste frumuseţea sa nativă, simplă, fără împopoţonare artificială prin ţinute vestimentare sau machiaje extravagante, cu inteligenta şi cultura dobândită prin studiu, pentru că trebuie să recunosc este o tânără cultivată, nu degeaba a terminat facultatea ca şef de promoţie. Îşi reaminti de-o discuţie mai veche avută la un simpozion. Atunci nu a dat importanţă cum de au locurile unul lângă celălalt, fiind mai multe cadre didactice din liceu în sală. Abia acum înţelegea că nimic nu a fost întâmplător. Discuţia dintre ei a curs fluent, fără artificii, într-o atmosfera naturală, chiar s-au simţit bine împreună, dar aiurit cum era, nu s-a întrebat de ce era aşa şi nu ca în cancelarie. Atunci au putut comunica firesc, cum s-a întâmplat şi altădată când s-au mai găsit în acelaşi loc. - Acum, dacă mă gândesc bine la situaţia apărută de câteva zile, în ceea ce o priveşte, cred că-i capabilă să facă un bărbat fericit. Are toate atuurile. Totul ar depinde doar de mine. Dar pot să o fac fericită? Şi cu prima soţie am avut un mariaj încheiat pe baza unor sentimente care pe parcurs sau dovedit insuficiente pentru a menţine şi consolida căsnicia noastră. Am curajul să mai încerc odată? Dar dacă o facem de probă pentru un timp, fără obligaţii şi fără complicaţii? Să încercăm să trăim împreună nelegalizaţi. Dacă totul merge bine, vom face şi pasul următor, oficierea căsătoriei. Dacă nu, pa şi pusi cum se zice, fiecare cu drumul şi destinul lui. Până acum nicio femeie nu mi-a captivat aten-


78 Parfum de orhidee (roman) ţia, continuă Sebastian dialogul său interior. S-a întâmplat nebunia cu Angela, dar numai din cauza gesturilor şi ţinutei sale provocatoare. La Georgeta nu m-am gândit niciodată ca la o parteneră de aventuri amoroase, chiar dacă-i singura care-mi place în mod deosebit, iar despre Minodora ce să spun, parcă nici nu exista până acum, cu toate că o întâlneam zilnic în cancelarie sau pe holurile liceului. De la întâlnirea din bar, însă a început să-i captiveze atenţia. I-a spart carapacea în care se închisese şi spre regretul lui, observa că începe să cedez în faţa tentaţiei de a-şi găsi o parteneră. - Mă învârt într-un cerc vicios în care mă aflu cu trei femei şi nu ştiu ce să fac. Prima era exclusă din start, fiind o copilă care i-ar complica foarte rău existenţa. Nici nu se pune problema! De acum încolo o va primi la meditaţie numai însoţită de Ramona, altfel o va trimite acasă. Nu era sigur că aşa se va întâmpla, dar măcar dorea să creadă că aşa va proceda. Nu ştia dacă va avea curajul să se ferească din faţa Angelei care era într-adevăr o ispită tentantă. - Despre Georgeta ce să spun? Este o femeie frumoasă, îmi place de ea, dar este măritată şi nu vreau să contribui la nefericirea ei pentru câteva întâlniri amoroase. Ce s-ar spune în liceu dacă din cauza mea s-ar despărţi de senator? Doamne, nici nu vreau să mă gândesc, continuă Sebastian dialogul cu sine, pregătindu-şi masa de prânz. - Rămâne Minodora. Cu ea este altceva. Aşa, cum singură a spus la un moment dat, nu avem cui da socoteală, dacă vom ieşi în oraş sau dacă ne întâlneşte cineva împreună. Suntem liberi ca păsările cerului. Dar îmi place de ea într-atâta, încât să mi-o


Virgil STAN 79 fac iubită? Ei, la asta am de reflectat. Acum că-i gata mâncarea, să mă aşez la masă şi apoi să mă odihnesc un ceas - două până încep ştirile la TV. - Dar stai, dacă ar apărea o altă femeie care să-mi placă şi de care să mă simt atras? Pot s-o descopăr oriunde, inclusiv la piaţă, pe stradă, la cinema sau la teatru. Posibil şi la examenul de la olimpiadă. De ce nu? Doar acolo sosesc atâtea mame, profesoare, susţinători sau cine mai ştiu eu cine. Pot garanta că nu apare acel click despre care tot aminteşte Minodora din cu totul altă parte? Terminând de gătit, îşi puse în farfurie şi până se va mai răci, îşi scoase din frigider sticla cu Grasă de Cotnari, vinul său preferat.


80 Parfum de orhidee (roman) CINCI

Seism politic Februarie era pe sfârşite. Zilele geroase pline cu zăpadă, viscol sau lapoviţă deveniseră o amintire urâtă care trecuse. Chiar dacă dimineţile erau răcoroase se simţea totuşi, că vine primăvara. Dispăruseră temperaturile negative. Ghioceii începură să apară din loc în loc prin grădiniţele din faţa blocurilor. Bucureştenii aşteptau o ultimă zburlire a Babei Dochia până să-şi lepede cele nouă cojoace, conform legendei populare şi, să-şi ia la revedere definitiv de la iarnă, până prin decembrie viitor. Institutul Meteorologic prin mesageri ca Romica Jurcă sau Busu, ori ceilalţi prezentatori ai ştirilor meteo de la celelalte televiziuni private, menţinea trează vigilenţa locuitorilor capitalei anunţând că vor mai urma câteva zile cu ninsori şi îngheţuri, până vor îmboboci brânduşele şi vor înflori migdalii. În cancelarie totul decurgea monoton, după un program zilnic, tras la indigo, mereu acelaşi. Niciun eveniment mai deosebit nu tulbura această rutină generatoare de plictiseală generală. Doar unele televiziuni private făceau discordanţă în cotidian, relatând zilnic cu o virulenţă bine direcţionată, despre manifestările din Piaţa Universităţii sau luptele de stradă dintre jandarmi şi ultraşii galeriilor de fotbal, huligani aduşi de anumite formaţiuni politice, alături de tot felul de "nemulţumiţi" de profesie, să dea jos guvernul. Singurele comentarii ce se făceau între profe-


Virgil STAN 81 sori în timpul recreaţiilor erau asupra acestor evenimente, dar într-un mod ponderat, ca nu cumva să supere pe cine nu trebuia şi să se trezească intraţi în conflicte de interese cu mahării ţării. Teama acumulată în timpul regimului comunist încă nu dispăruse din sufletele oamenilor de rând. După cum se vedea la TV cei din stradă nici nu ştiau de ce sunt acolo, dacă ce fac este sau nu în favoarea lor sau în interesul ţării. Ei erau plătiţi să huiduiască, să facă dezordine şi să strige "Jos Guvernul”, “Jos Preşedintele". Cui folosea căderea guvernului, nu-i interesa. Aveau misiunea de a crea impresia de destabilizare şi proastă gestionare a ţării şi atât. Între ultraşi şi Jandarmerie exista o permanentă duşmănie întreţinută pe toate stadioanele din ţară, iar aici, sub umbrela protectoare a formaţiunilor politice care i-au invitat, puteau să se manifeste în maniera şi după gustul lor: cu pietre, bâte, garduri protectoare aruncate în mijlocul străzilor, vandalizând sau incendiind tot ce le ieşea în cale. În cancelarie se formaseră două tabere: una care susţinea protestele şi le găsea justificarea în măsurile de austeritate impuse de guvernanţi, inclusiv în tăierea propriilor salarii, cealaltă de acceptarea situaţiei, ţinându-se cont de starea economică globală. Această grupare era mai puţin numeroasă decât cea a nemulţumiţilor. Discuţiile pro sau contra nu erau aşa de aprig purtate decât din partea celor care susţineau protestatarii, nemulţumiţii, cârcotaşii care-i învinuiau pe cei de la "putere" de tot ce se întâmpla rău în ţară. Chiar şi atunci, când se dădea o ştire pe vreun


82 Parfum de orhidee (roman) post de televiziune că o bătrână a fost jefuită sau violată de vreun recidivist, tot guvernanţii erau de vină din punctul lor de vedere, că au adus naţiunea în starea în care se află. Lui Sebastian nu-i plăcea să se bage în politică şi ori de câte ori i se cerea părerea când de o tabără, când de cealaltă, încercând să-l atragă de partea lor, fie că era pro “stânga” sau pro “dreapta”, el se eschiva de la a se pronunţa favorabil pentru o grupare sau pentru cealaltă. Despre ce culoare politică are soţul doamnei Zbihli, fiind un senator foarte cunoscut în Bucureşti desigur, că ştiau toţi colegii. Acei care erau susţinătorii formaţiunii politice din care făcea parte directoarea liceului şi senatorul, încercau să o linguşească pe Georgeta, să-i arate câtă simpatie şi susţinere au faţă de el şi partidul său. Însă, niciunul nu ştia că de fapt, doamna Zbihli ura politica şi găsea în ea toate justificările necazurilor sale din viaţa de familie. Senatorului Ernest - Albert Zbihli îi plăcea să se laude cui îl asculta, precum că prin venele sale ar curge sânge albastru, el fiind rudă îndepărtată cu ducele de Saxa – Coburg şi Gotha, Alfred Ernest Albert, cel de al doilea fiu al reginei Victoria a Angliei, de aceea îi şi poartă numele dat la naştere de străbunicul său în amintirea ducelui. O parte dintre rudele sale mai îndepărtate ce-i vorbă, cică au ajuns pe pământ românesc, însoţind-o pe Maria, principesa de Edinburg, la căsătoria sa cu principele Ferdinand, viitorul rege al României. El s-a născut aici, fiind unul dintre descendenţii regali care a venit pe lume în România. Dacă înainte de revoluţie nu avea curajul s-o spună, să nu aibă necazuri cu regimul


Virgil STAN 83 comunist, acum putea s-o facă. Nimeni nu-l credea desigur, dar o spunea cu atâta seriozitate, încât începuse să se convingă chiar şi el de această fantasmagorie a evoluţiei arborelui său genealogic. Înainte de a se apuca de politică fusese un prosper avocat care se bucura de ceva succes prin sălile tribunalelor din Bucureşti, mai ales printre femei. A dispus de suficienţi bani pentru a-şi asigura o campanie electorală destul de agresivă, tipică obişnuinţelor sale din sălile de judecată. Dacă în timpul cât a practicat profesia de avocat în familia Zbihli domnea liniştea şi buna înţelegere, acum politica era cea care tulbura bunul mers al căsniciei care fusese una reuşită, bazându-se pe dragoste, încredere şi respect. Georgeta ar fi preferat ca soţul să părăsească sălile senatului şi să se întoarcă în cele ale tribunalului sau judecătoriei din sector, unde lucrase ca membru al baroului de avocaţi. Era mai rentabil pentru căsnicia lor când lucra ca avocat, funcţie ce asigura mai multă linişte şi stabilitate familiei. Privindu-i pe cei din cancelarie nu ştia dacă simpatiile lor sunt sincere sau nu, sau era înconjurată doar de nişte oportunişti. Scandalul mediatic referitor la senatorul Zbihli Ernest - Albert lua amploare. Televiziunile de scandal îşi făceau rating pe acest subiect, invitând cei mai virulenţi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie şi câte un reprezentant al celui de guvernământ care de obicei nici nu apuca să deschidă gura în apărarea colegului de partid că săreau ceilalţi sau moderatorul şi nu puteai înţelege decât că senatorul este cel mai mare evazionist sau escroc care având pârghiile de manevrare ale fondurilor structurale la


84 Parfum de orhidee (roman) îndemână şi-a îndreptat spre firmele sale şi ale unor asociaţi, atât banii europeni, cât şi de la stat pentru lucrări publice sau pentru lucrări de infrastructură. Oricine o cunoştea pe Georgeta, putea vedea cât suferă din cauza acestei lupte mediatice împotriva soţului său. Era sau nu vinovat de tot ce se spunea în showurile televizate, cei ce urmăreau emisiunile, rămâneau totuşi cu impresia că ceva trebuie să fie adevărat, dacă toate televiziunile pro opoziţie dezbat acelaşi subiect. Nici televiziunea de stat nu se abţinea de la comentarii, dar era mai moderată faţă de celelalte televiziuni particulare. Ea nu aflase încă mare lucru de la soţ despre tot ce i se imputa. Susţinea întruna că este nevinovat şi că a devenit o victimă, fiind aruncat ca momeală presei, pentru a distrage atenţia de la probleme mult mai grave ce se întâmpla la nivel economic, cărora guvernul nu le mai putea face faţă. Îi promitea că se vor lămuri toate acestea la D.N.A., cercetându-i documentele depuse şi va vedea că nu are nicio legătură cu acele societăţi sau acuzaţiile ce i se aduc. De când a intrat în senat şi-a înstrăinat toate afacerile, deci nu mai era acţionar la nicio firmă, iar cu fondurile alocate fostelor sale societăţi nu avea nicio treabă. Au câştigat corect la licitaţia publică şi atât. Toate aceste asigurări ale soţului, nu o linişteau pe Georgeta. În cancelarie nu putea spune ce aflase de la el, că nu ar fi fost crezută. De fapt toţi colegii ocoleau discuţia, când se afla ea de faţă. Era şi firesc să creadă că doreşte să-l apere, doar îşi susţinea soţul. Spera ca această furie să treacă cât mai repede, aşa cum au trecut şi altele şi apele să se liniştească definitiv.


Virgil STAN 85 Sebastian nu ştia ce să mai creadă despre povestea cu senatorul. El era afectat doar de faptul că onoarea unei colege este asociată cu eventuala necinste a soţului. Când se întâlneau sub fereastră la fumat, dacă la început amândurora le-a fost jenă să deschidă subiectul, la un moment dat, Georgeta îl întreabă pe prietenul său: - Sebi, ce crezi despre toate acestea? Auzind-o folosind ca apelativ un diminutiv al prenumelui său, la început a fost un pic surprins, dar a dat totul pe seama că şi el i s-a adresat cu Getuţa, deci tot cu un diminutiv, aşa că zâmbind mai mult forţat i-a răspuns: - Ce să spun, Getuţa? Nu pot să mă pronunţ. Nu vezi că nici cei de la cercetări nu dau declaraţii sau detalii? Cineva a aruncat pietroiul în baltă să dea de mâncare jurnaliştilor şi moderatorilor TV şi acum cel inculpat trebuie să scoată singur bolovanul, dacă vrea să scape de hienele pregătite să-l sfâşie. - Nu ştiu ce să mai cred despre toată această poveste. El spune că nu are nicio vină, că totul este regizat, pentru a deturna interesul opiniei publice de la alte situaţii ale guvernării mult mai grave şi că totul se va rezolva în timp. - Este destul de stresant şi pentru domnia sa. Văd că nici colegii de partid nu-l prea sprijină. Lasă totul la latitudinea celor care anchetează cazul şi care tac deocamdată. Mai observ că nu l-a chemat încă să dea declaraţii, altfel vedeam la TV cum stau şacalii la poarta instituţiei, să surprindă cine intră şi cine iese de la cercetări. - Da, nu a fost decât o singură dată când a


86 Parfum de orhidee (roman) prezentat toate documentele prin care a dovedit că înstrăinase acţiunile şi se retrăsese din Consiliul de Administraţie al societăţilor imediat ce a fost validat ca senator. Aşa este trecut şi în declaraţia lui de avere. Cineva a dorit să-i facă un rău şi iată că a reuşit. - Da, dar văd că se zbate singur. De ce nu-i sprijinit de partid? - Ce să-ţi spun? Nu le cunosc strategia. Cei care merg la showuri nu prea reuşesc să-l disculpe şi tăcerea lor sau nonagresivitatea în dezbateri, lasă loc de interpretare celor ce privesc la aceste emisiuni. - Să sperăm că aşa cum spune şi soţul tău, se vor aşeza apele pe făgaşul normal, dacă zice că-i nevinovat. - Aşa sper şi eu, că nu mai rezist cu nervii. Nu mai pot dormi. Nu am cu cine sta de vorbă să mă deconectez de la aceste evenimente neplăcute din viaţa noastră. Îmi ocolesc de ruşine toate prietenele. - Poţi veni la mine oricând doreşti să stăm de vorbă. - Oare se cade? - Iar începi ca data trecută? Ai văzut că nu mănânc femei. - Da, doar le ademeneşti cu vişinata ta specială şi cafeaua turcească, spuse ea zâmbind. - Numai la prietene le ofer asemenea bunătăţi. - Şi! Domnişoarei Lepădatu nu i-ai oferit din vişinata ta specială? - Ce-ţi veni? Nu am ajuns aşa de departe cu relaţia, ca să o invit acasă. - Cum, nici acum nu aţi mai progresat? Care ar


Virgil STAN 87 fi motivul? Nu-ţi place de ea? Ce are? Este tinerică, inteligentă, frumuşică... - Acum, tu ce faci? Ai devenit avocatul ei? Numi laşi mie dreptul de a-mi alege iubitele? - O, ba da, scuză-mă Sebi, nu vreau să influenţez cu nimic relaţiile voastre prezente sau viitoare. - Deocamdată sunt aşa cum le ştii şi stau bine. Nu m-am hotărât să mai fac un pas. Comunicăm mai bine, însă doar atât. Ceva mă reţine şi nu ştiu ce sau cine. Simt că nu este ceva în regulă cu ea şi cu asiduitatea cu care mă asaltează, în loc ca eu să fiu acela care s-o facă. - Eu ştiu, ce să-ţi zic! Hai, că sună de intrare la oră. Mai vorbim la plecare despre cafeaua promisă, mai adăugă ea privindu-l cu tâlc, stingându-şi ţigara în scrumiera deja plină cu resturi de ţigară. Minodora se abţinea de la orice implicare. Răspundea invariabil că nu se pricepe la politică şi că nici nu este interesată de aceasta. Lipsa ei de participare la discuţiile cu tema zilei: “politica”, nu făcea decât să crească suspiciunile în jurul său. De ce parte a baricadei se află? se întrebau colegii. De partea opozanţilor sau cea a guvernanţilor? După cum a apărut în acest liceu, nu se putea spune că are susţinere din partea opozanţilor. De aceea anumiţi colegi evitau să-i afle punctul de vedere faţă de ce se întâmpla atât în Bucureşti, cât şi în întreaga ţară. Pe Minodora acum o interesa doar Sebastian, comportamentul lui faţă de ea şi faţă de Georgeta. Era între ei doar o simplă prietenie aşa cum spunea el sau ceva mai mult de atât? Îi studia zilnic cu


88 Parfum de orhidee (roman) discreţie, să poată descoperi orice nuanţă comportamentală care s-o lămurească asupra prieteniei dintre ei. După discuţia din bar cu Minodora, Sebastian îşi schimbă şi el atitudinea faţă de tânăra profesoară. Acum, când o întâlnea, fie că era singură sau împreună cu alţi colegi, o saluta şi comunica ceva cu ea, ceea ce era o noutate pentru fată. Nu-i vorbă, se salutau şi înainte, dar atunci nu se prea întâmpla să schimbe şi câteva fraze, cu toate că tânăra ar fi avut disponibilitatea s-o facă. Îi lipsea doar curajul să-l abordeze cu vreo întrebare, indiferent de tematica ei, pe mai vârstnicul, dar totuşi încă tânărul Sebastian Condurache, profesorul de matematică. Acum dispăruse ca prin farmec atmosfera glaciară anterioară. Când se întâlneau o făceau cu zâmbetul pe buze, având un secret în comun despre care ştia doar Georgeta. Dar şi aceasta stătea la rândul său cu ochii pe cei doi, să vadă cum vor evolua relaţiile dintre ei. Devenise curioasă să ştie dacă Sebastian îşi va schimba atitudinea faţă de colega lor sau nu. Chiar era nemulţumită de cum decurg lucrurile. Era evident că nu mai era aceeaşi atitudine comportamentală a unuia faţă de celălalt. Nu ştia ce să facă. Să se bucure sau nu pentru Sebastian, noul său prieten? Se simţea ofuscată că Minodora s-a interpus în relaţia lor prietenească, abia creată, chiar dacă nu aştepta mare lucru de la această relaţie. Avea şi ea cu cine schimba o vorbă în pauzele dintre ore. Într-o zi, îndreptându-se spre cancelarie, cei doi profesori s-au întâlnit pe hol. Înainte de a intra în încăpere, Minodora i s-a adresat lui Condurache:


Virgil STAN 89 - Sebastian, scuză-mi îndrăzneala, ce zici, putem ieşi astăzi după cursuri, la o cafea? - Desigur, nu am nimic deosebit în program, răspunse el prompt, chiar dacă era surprins de propunerea tinerei. Unde vrei să mergem? - Oriunde doreşti. Nu are importanţă unde, ci doar să mai stăm de vorbă. De acord? - Nu am nimic împotrivă, aprobă el. - Bine, atunci aşa rămâne. - Ok! Sebastian se amuză în sinea lui: - Văd că Minodora a luat frâiele în mână dacă eu nu am dat niciun semn de viaţă. Oare ce surprize îmi mai pregăteşte? Nu i-a spus nimic Georgetei despre propunerea tinerei. Nu era necesar s-o considere confidenta lui, mai ales văzându-i reacţia după ce i-a relatat despre declaraţia fetei. I se părea prea implicată sufleteşte în această poveste. Prefera s-o ţină la distanţă, dacă dorea să se edifice asupra poveştii de dragoste a Minodorei. Aştepta cu nerăbdare sfârşitul orelor. Când a revenit în cancelarie după ultima oră de curs, Sebastian îşi făcea de lucru tergiversând cu îmbrăcarea pentru a pleca spre casă. - Ce faci, nu mergi? îl întrebă Georgeta, aflată lângă cuierul cu haine. - Mai întârzii puţin, am de trecut ceva în catalog, minţi el cu seninătate. Nici nu-şi dădea seama de unde apăruse atâta uşurinţă în a minţi. - Bine atunci, pa, mă grăbesc să mă întâlnesc cu Ernest. Mergem să facem cumpărături pentru weekend. - Succes şi la revedere. Distracţie plăcută dacă plecaţi undeva. Ne vedem luni. Cu bine!


90 Parfum de orhidee (roman) - Da, pa, pa! Mersi. Minodora întârzia. Sebastian nu ştia că era invitată la director pentru o “întâlnire informală”, cum o anunţase secretara. Tânăra nu prevăzuse acest lucru şi era speriată că Sebastian va pleca sau mai rău, se va supăra pe ea că întârzie. Doar ea îi propusese întâlnirea! Nu avea cum să-l anunţe că a intervenit ceva urgent şi că poate renunţa să o aştepte dacă se grăbeşte sau dacă nu, să o facă până iese de la director. A fost anunţată de secretara liceului chiar înaintea intrării la ultima oră, că doamna director vrea să-i vorbească personal în biroul domniei sale. Era emoţionată. Nu ştia despre ce este vorba. Ajunsă în faţa secretariatului, bătu timidă la uşă. - Intră! se auzi vocea răguşită de la tutun a secretarei, o doamnă aflată în pragul pensionării. - Doamna director este în birou? - Da, poftiţi, vă aşteaptă, răspunse indiferentă femeia. - Mulţumesc! Ciocăni şi la uşa directoarei şi auzi aceeaşi invitaţie. - Bună ziua, doamnă Ivănescu, am aflat de la doamna secretară că m-aţi chemat! Despre ce este vorba? - Să vă dau o veste bună! - Da! nu mă aşteptam la aşa ceva. Care ar putea fi? - După cum ştiţi, la puţin timp după ce aţi venit în liceul nostru, aţi depus la primăria de sector o cerere pentru locuinţă. Am primit notificarea că vi s-a repartizat o garsonieră în blocurile A.N.L. care s-au dat de curând în folosinţă, aşa că trebuie să treceţi


Virgil STAN 91 pe la Serviciul Locativ al primăriei pentru a vă lua repartiţia. - Vai, doamnă director, ce veste minunată miaţi dat! nici nu mă aşteptam să mi se aprobe aşa de curând. - Da, dar când ni s-au cerut referinţe despre dumneavoastră, noi am întocmit un material foarte favorabil, ştiindu-vă o tânără profesoară capabilă şi cu perspectivă în învăţământul liceal şi de ce nu, chiar în cel universitar. Şi vestea nu se opreşte numai aici. A sosit pentru dumneavoastră şi o adresă cu propunerea de a ocupa postul de asistent universitar la Facultatea de litere a Universităţii din Bucureşti. Văd că este cineva acolo "sus" care vă iubeşte şi vă urmăreşte îndeaproape evoluţia. Să treceţi pe la doamna secretară să vă înmâneze adresa de la Universitate, iar luni cu cartea de identitate în mână mergeţi la primărie să vă luaţi repartiţia. - Da, dar am cursuri de dimineaţă! - Nu-i nimic, am să sun eu să-i anunţ că veţi ajunge la ei după cursuri. - Vă mulţumesc mult! - Nu aveţi pentru ce. Aşa cum am spus mai înainte, există cineva acolo “sus”, care veghează asupra dumneavoastră, cu speranţa că nu veţi dezamăgi în timp. - Din nou vă mulţumesc, doamnă Ivănescu! - Pentru puţin, la revedere şi weekend plăcut! - Mersi! şi dumneavoastră de asemenea. La revedere! Deschise uşa şi ridică de la secretară plicul cu antetul Universităţii. Era pregătit pe biroul acesteia. Când îl luă în mână, parcă o frigeau degetele. Nu ştia ce conţine. Încă era sigilat. Atunci de unde ştia


92 Parfum de orhidee (roman) directoarea că-i vorba despre o ofertă pentru un post de asistent universitar? Înseamnă că ori a primit şi ea un alt plic, ori un telefon. Se grăbi să ajungă cât mai repede în cancelarie. Nu trecuseră mai mult de zece minute, care i se păreau enorme. Când a intrat, mai erau doar câteva cadre didactice, printre care şi Sebastian care fuma liniştit la fereastră. Minodora se duse direct la el şi-l informă: - Te rog să mă scuzi, dar m-a chemat doamna director la domnia sa. Am aflat de acest lucru chiar înainte de a intra la oră şi nu aveam cum să te anunţ. Nu-ţi ştiam numărul de telefon. - Nu-i nimic. Mă gândeam eu că ceva important te-a reţinut de nu ai apărut. Doar nu era să fi plecat dezbrăcată. Hainele îţi erau în cuier. - Am nişte veşti minunate primite de la directoare. - Da? Mă bucur. Ce anume? - Lasă că-ţi spun pe drum. Unde vrei să mergem? - Nu ştiu. Tu eşti cu invitaţia, deci şi cu propunerea. - Vrei la un restaurant, să servim prânzul? - De ce nu? La care dintre ele, că sunt o sumedenie? - N-am preferinţe. Unde se poate mânca bine şi mai convenabil, că doar suntem bugetari. - Cam greu de găsit în zonă mai convenabil, dar nu imposibil dacă nu eşti pretenţioasă. Meniul să fie chinezesc, italian, libanez, românesc...? - Italian. - Atunci nu-i mai simplu să mergem la o pizza? - De ce nu? Şi aşa nu am mai mâncat o pizza


Virgil STAN 93 de ceva timp! Fac cinste, am primit o veste foarte bună de la doamna Ivănescu, veste care merită sărbătorită. - Îmi povesteşti pe drum sau în timp ce mâncăm, aşa parcă ai spus. - Bine, hai să mergem! Văd că am rămas singuri în întreaga cancelarie. Cum se mai grăbesc oamenii aceştia să părăsească liceul! Parcă nimic nu-i leagă de acest lăcaş de instruire! - Începe weekendul şi unii chiar vor să şi-l petreacă în afara Bucureştiului. - Tot ce este posibil. Cei doi profesori au părăsit şi ei incinta şcolii şi sau îndreptat spre cea mai apropiată pizzerie. Ştiau că era posibil să dea peste elevii lor prin local, dar nu-i interesau acest lucru. Erau în afara programului şi fiecare făcea ce dorea.


94 Parfum de orhidee (roman) ŞASE

Ramona Ramona se întâlni la şcoală cu

Angela şi

începu să-i povestească întreaga întâmplare cu accidentul său. - Dacă ştiam că nu te simţi bine, rămâneam cu tine să te conduc acasă, îi spuse colega sa. - Dar cine a ştiut, fato, că voi ameţi instantaneu. Mă uitam cum se îndepărtează tramvaiul şi dintrodată am simţit că se învârte pământul cu mine, că mi se pune ceaţă pe ochi şi imediat am căzut pe trotuar ca un boxer dintr-un pumn bine plasat. - Cum aşa? - Foarte simplu. A fost o durere surdă în capul pieptului, o ameţeală şi poc, la pământ. Noroc că era zăpadă şi în căzătură nu am simţit nimic. Când m-au trezit pietonii mă durea la tâmplă şi acasă am observat în oglindă o pată mai roşie, cu un început de julitură. Cred că m-am lovit de o bucată de zăpadă îngheţată. - Doamne, putea să fie mai rău! Dacă te loveai de o bordură? - Asta era! - Şi l-a spital ce ţi-au spus? - Păi, nu am fost la spital. - Cum aşa? - Simplu. Când a venit salvarea şi au vrut să mă urce pe targă, am refuzat. Mă simţeam mai bine. Îmi revenisem din ameţeală. - Totuşi era mai bine să mergi la urgenţă. - Ei, nu am vrut să mai ajung şi pe acolo. Mai


Virgil STAN 95 eram şi la ciclu şi cine ştie ce investigaţii îmi mai făceau. - Duruito, nu-i a bună cu tine. Măi, dar până la urmă am înţeles de la mama ta că ai fost la policlinică. Acolo ce ţi-au spus? - Da, am fost. Am făcut nişte analize la laborator, apoi am fost la interne si la neurologie. Miau spus că se datorează mai ales surmenajului şi că am o spasmofilie, cauzată de o lipsă de calciu. - Şi ţi-au dat tratament? - Da, să iau nişte vitamine şi calciu. Ce-i nasol este că mi-au interzis fumatul, cafeaua şi mai ales energizantele. Cred că am cam abuzat de ele. Nu ai văzut câte scoteam zilnic din automat? M-am dat la ele ca să-mi menţin tonusul. - Şi altceva ce ţi-au mai spus? - Ce să-mi spună? Ce auzi toată ziua la reclame: fructe şi legume bogate în vitamine. - Da, mai lipsea să-ţi zică să bei şi minimum doi litri de lichide pe zi. - Stai liniştită că mi-au spus, dar nu din ce bem noi, ci doar apă plată şi ceaiuri. - Auzi, cu Sorin te-ai mai întâlnit? Abordă Angela altă discuţie. - Nu în ultimul timp. De ce? - Pentru că l-am văzut într-o zi cu Simona. - Cu Simona? De unde şi până unde? Poate s-au întâlnit accidental. Unde erau? - Accidental pe dracul! Erau în tandreţi vizibile. Se aflau într-un bistro la o masă şi-o ţinea cu mâna de după gât. Dacă era o întâlnire firească nu se ţineau aşa de tandru. - Dă-l dracului de prost! Aşa-i când bagi în seamă toţi handicapaţii! Să vezi ce şuturi în cur am


96 Parfum de orhidee (roman) să-i dau când l-oi întâlni! Auzi şi nesimţita de Simona, să se cupleze cu el fără măcar să mă avertizeze! - Ce-ai fi vrut să-ţi spună? “Vezi Ramona că mie îmi place de Sorin. Mi-l dai şi mie?” Hi, hi, hi, hai că eşti nostimă. Cum eşti tu de imprevizibilă, sper că nu te apuci să le spui că eu ţi-am zis. Ei nu ştiu că i-am văzut. - Pe Sorin dă-l dracului, dar pe Simona ar trebui s-o ciufulesc. - Ha, ha, numai să poţi. Nu ai observat care este diferenţa fizică dintre voi? Te-ar mânca cu fulgi cu tot la o adică. Doar nu te apuci de bătăi prin liceu. Asta ne mai lipseşte şi aşa s-a dus buhul în toată ţara cu ce se întâmplă la noi în şcoală. - Şi care ar fi treaba? Ar mai apărea o ştire nouă în mass media. Cu ce să se umple tabloidele sau programele TV de ştiri? Aşa poate ajungem şi noi pe canapeaua lui Măruţă. - Da, dar ţi-ar scădea şi nota la purtare şi cum suntem în ultimul an de studiu liceal, n-ar fi indicat. - Să vezi ce şuturi am să-i dau lui Sorin! Miorlăitul dracului! “Ramona în sus, Ramona în jos”! “Nu ai nişte bani să-mi iau o cola sau de ţigări”? “Plăteşti tu intrarea la film, că nu am bani la mine” şi tot aşa. Acum idiotul să-i ceară lui mă-sa când are nevoie, continuă ea tare supărată de vestea primită. - Dacă şi tu te-ai lăsat escrocată! Ce, nu găseai băieţi mai de Doamne ajută? - Îmi plăcea de prostul ăsta! Era frumuşel, şi cum nu-l prea băgau alte fete în seamă sau băieţii, provenind dintr-o familie săracă, am zis că-l pot ţine în preajma mea ca pe un animăluţ de companie. Văd că m-am înşelat! - Nu aşa se întâmplă întotdeauna?


Virgil STAN 97 - Aşa-i când îţi faci milă de Dracul! - Hai, lasă-l în pace, uite că sună de intrare. Ce faci, mergi sâmbătă la Condurache? - Merg, cum să nu! Dar nu mi-ai povestit ce-aţi făcut fără mine sâmbăta trecută. Sper că nu te-ai apucat de prostii cu proful? Hi, hi, hi, continuă ea să râdă singură de gluma spusă. - Ei, na, ce eşti nebună? Cum aşa? încercă Angela să se eschiveze de la detalii, înroşindu-se fără să vrea. Acest lucru nu-i scăpă perspicace-i sale prietene. - Alo! Angela! Ai ceva să-mi zici ce eu nu ştiu? Ce ascunzi? - Nn.. nimic, ce să-ţi ascund? Eşti zurlie? Dacă a aflat că nu mai vii, a preferat să-mi aleagă din culegere câteva exerciţii pe care trebuie să ţi le dau şi ţie şi atât. - Oare numai atât? Ia uită-te-n ochii mei Angela! Mie nu-mi miroase a bine. Ori te-ai tăvălit cu el? Ţi-a pus-o? - Hai fato! Eşti nebună? Ce dracul vrei să se întâmple? Am mai stat câteva minute cât am băut o cafea şi am plecat acasă. Nu avu curajul să-i mai zică şi de vişinată şi despre ce s-a întâmplat în dormitorul profesorului. Asta mai lipsea. - Ai grijă că merg cu tine la ginecolog, să văd dacă mai eşti fecioară şi începu să râdă în hohote. - Ai înnebunit, fato? Eşti dusă rău? Ce dracul crezi tu despre mine? Dacă tu ţi-ai potolit curiozitatea de la cincisprezece ani, crezi că o facem toate ca tine? - Şaisprezece mai corect. Da, dar eu cel puţin am făcut-o pentru o cauză “nobilă”!


98 Parfum de orhidee (roman) - Ce vrei să spui? - Că eu am făcut-o în numele dragostei. Hi, hi, hi, râse ea înveselită de această glumă. - Aha, am văzut ce succese ai tu în dragoste. Mereu eşti îndrăgostită de câte cineva. Nu trece luna şi ai alt iubit. Şi de Sorin ai fost îndrăgostită după cum susţii? I-ai oferit şi lui porţia de “candoare” în numele “cauzei nobile”? trecu ea la contraatac. - Lasă-l dracului de tâmpit! Nu-mi mai aminti de el acum când am aflat că este prieten cu Simona, că-mi strici ziua complet. - Poate nu s-au cuplat încă şi cine ştie ce putea fi între ei de se ţineau de după umăr. - De aceea nu m-a sunat să afle pentru ce am lipsit de la şcoală? Sau l-a durut în fund? - Ce să-ţi zic? Nu ştiu şi nici nu mă bag în problemele tale amoroase. Sper că eşti capabilă să-ţi gestionezi singură iubirile trecătoare. - Mda, mă descurc eu cu toţi neisprăviţii ăştia. Am eu ac de cojocul lor. Hai în clasă, am rămas ultimele!


Virgil STAN 99 ŞAPTE

Întâlnirea Cei doi profesori, coborând scările ce duceau la impunătoarea intrare a liceului, au ajuns în stradă. Pe cer norii erau antrenaţi într-un joc primăvăratec în jurul soarelui , când eliberându-l din strânsoare, când îmbrăţişându-l din nou cu puful lor cenuşiu în continuă mişcare. Astrul suprem al constelaţiei cereşti dorea să-şi arate strălucirea, însă forţa lui era a unui soare cu "dinţi" cum se spune în popor, fără puterea de a încălzi atmosfera în adevăratul sens al cuvântului. Totuşi se simţea că nu-i primăvara chiar aşa de departe. Nu erau nevoiţi să urce în niciun mijloc de transport în comun. Sebastian locuind aproape de liceu, nu pleca niciodată la şcoală cu maşina sa, marca Opel Kadet. Mergeau pe stradă, unul lângă altul, fără grabă, grijulii să nu alunece pe gheaţa încă existentă pe anumite porţiuni de trotuar. Nu trebuiau să se grăbească. A doua zi era sâmbătă şi nu aveau cursuri. Sebastian avea întâlnire la ora zece, cu olimpicele sale pentru două ore de meditaţie, apoi până luni la opt când se intra la cursuri nu mai avea nimic în program. Putea să meargă undeva, dar nu avea unde, iar pentru o fugă la munte era prea târziu şi nu se merita atâta oboseală până acolo. Va vedea el ce va face în acest weekend. - Hai să-ţi spun veştile, deschise discuţia Minodora.


100 Parfum de orhidee (roman) - Surprinde-mă. - De ce crezi că m-a chemat doamna Ivănescu la dumneaei? - Habar nu am! Aştept să-mi zici tu. - Să-mi spună că primăria de sector mi-a repartizat o garsonieră în blocurile A.N.L. – ului, de curând date în folosinţă. - Bravo! Atunci eşti bună de cinste! - Cu mare plăcere. Dar asta nu-i totul. - Acum chiar că mă uimeşti! Ce mai poate fi? - Am primit o propunere oficială să ocup un post de asistent la Universitate. - Măi să fie! A dat norocul peste tine aşa dintrodată? Cine te are în grijă de se ocupă atât de asiduu de cariera ta? Ca să fiu sincer cu tine şi tu ştii că eu nu mint, toţi colegii se întreabă cum de a ajuns o profesoară debutantă din provincie, să predea la cel mai râvnit liceu din capitală? Acum când vor afla şi despre aceste “întâmplări”, chiar că se vor teme de tine. - De ce? - Pentru că nu ştiu pe cine ai în spate de te împinge aşa de sus. - Pe nimeni. - Crezi ce spui? - Desigur! - Până şi eu la care indiferenţa faţă de ce mă înconjoară este o caracteristică a conduitei, nu-mi vine să cred că nimeni nu te protejează. - Nu te mint. Cum era să-i spună că unul dintre foştii săi profesori din facultate, căruia i-a fost iubită destulă vreme în timpul studenţiei, acum era secretar de stat în Ministerul Educaţiei? Ar mai accepta-o Sebastian?


Virgil STAN 101 Ar mai crede-o că este îndrăgostită de el şi că a întrerupt relaţiile cu fostul său amant din facultate? De fapt nu şi-a întrerupt niciodată relaţiile cu oficialul, atât timp cât acesta ajunsese unde era, dar nu dragostea o ţinea legată de el, ci interesul. El era un bărbat trecut de vârsta a doua, dar asta pentru ea nu conta atâta timp cât putea prin el să-şi rezolve problemele ascensiunii sale profesionale. Când se întâlneau în secret în camera unui hotel din centrul capitalei unde îşi avea locuinţa demnitarul, „iubitul” său se dovedea foarte generos cu ea, nu ştia ce să-i mai ofere, ca atmosfera să fie cât mai reconfortantă pentru amândoi şi chiar dacă partida de amor nu era una care să se ridice la nevoile şi pretenţiile ei, erau de sacrificiu pentru scopul vieţii sale, ridicarea nivelului de confort al stării de provincială. Nu uita de fiecare dată când se întâlneau să-i amintească şi să facă mofturi, să se alinte sau să devină răutăcioasă, că de fapt el n-o iubeşte suficient de mult şi că nu doreşte de la ea decât întâlnirile pentru sex şi atât, dar nu se implică mai mult în viaţa sa. Şicane care i-au adus toate surprizele apărute în ultimul timp, propunerea postului de asistent universitar şi alocarea spaţiului de locuit întrun bloc al A.N.L.- ului. Era şi ea ca multe alte tinere de condiţia sa, fără surse financiare, fără un sprijin din partea familiei, o oportunistă, care se lega de orice şansă, indiferent de ce compromisuri trebuia să facă, pentru a accede în carieră. Dacă nu era el, ea preda şi acum cine ştie prin ce comună din judeţul Vaslui, nicidecum la cel mai solicitat liceu din capitală, unde predau numai elitele sau persoanele cu relaţii,


102 Parfum de orhidee (roman) ca şi ea, pe undeva, “prin părţile esenţiale” dacă ar fi să-l cităm pe Caragiale. Poate că şi “dragostea” faţă de Sebastian nu avea la bază decât o altă ambiţie a sa, de a deveni soţia unei persoane bine cotată printre cadrele didactice din capitală şi mai ales, proprietarul unui imobil şi al unor conturi bancare de invidiat, moştenite de la familia sa odată cu vila. Sebastian nu era convins că nu avea pe cineva care o susţinea atât de vădit nu numai în carieră, cât mai ales să se integreze în viaţa Bucureştiului. Era părerea sa, pe care nu putea să i-o schimbe nimeni, dar, mă rog, era dispus ca din politeţe, să-i accepte explicaţiile tinerei. - Şi ce ai de gând să faci? Să accepţi propunerea Universităţii? Este un pas mare în carieră pentru o tânără ambiţioasă ca tine. - Nu ştiu ce voi face! Desigur, că este o oportunitate care ţi se iveşte o singură dată în viaţă. Nu poţi rata asemenea oferte decât dacă te bazezi pe altceva care să o compenseze. - Şi care ar fi aceea? se declară nedumerit Sebastian. Ce ar putea contrabalansa un asemenea progres în cariera ta? - Poate fi legat şi de ceva sentimental. - Adică? Fă-te înţeleasă, că nu pricep! - Ţi-am spus, sunt îndrăgostită de tine! - Şi ce are aceasta cu tot ce ţi se întâmplă? Nu poţi accede în funcţia de asistent universitar pentru că eşti îndrăgostită de mine? - Ba da, dar vreau să fiu mereu lângă tine, până lămurim totul între noi. - La absurd vorbind, dacă va fi să fim împreună, cu ce te împiedică să ai locul de muncă în altă parte


Virgil STAN 103 decât în aceeaşi instituţie cu mine? Ţi se deschid alte perspective, vei avea un venit cu mult mai mare decât în postul actual, poţi progresa mai uşor în... - Desigur, că argumentele tale sunt corecte, dar le am şi eu pe ale mele de care trebuie să ţin cont. - Care ar fi ele? - Acum nu pot să ţi le spun. - Mă rog, tu ştii mai bine ce vrei de fapt de la viaţă. - Normal. Garsoniera este binevenită. Scap nu numai de chiria la particular destul de mare pentru veniturile mele, dar şi de inconvenienţa drumului lung de unde locuiesc acum până la liceu. Blocurile A.N.Lului sunt ridicate la două staţii de tramvai de şcoală. Când este timp frumos pot veni şi pe jos. - Da, dar Universitatea este în buricul capitalei! - Ce contează? Te-aş avea pe tine mereu lângă mine. - Te-ai gândit vreodată că acest lucru, când se exagerează, poate deveni sufocant pentru cealaltă persoană? - Posibil! nu m-am gândit sub acest aspect. Ştiu doar că te iubesc şi vreau să fiu mereu cu tine. - Bine, bine, dar la serviciu eşti doar câteva ore. Când eşti departe de persoana iubită, abia aştepţi so revezi, să se termine totul mai repede ca să fii cu ea. Este mai palpitant, decât dacă te-ai vedea continuu douăzeci şi patru ore din douăzeci şi patru. - Ai dreptate, însă aşa gândesc eu acum că trebuie să fac. - Atunci? De ce alegi să nu-i dai libertatea celui iubit să trăiască şi el aceste sentimente fără constrângere?


104 Parfum de orhidee (roman) - Nu ştiu. Acum aşa vibrez şi simt. Poate că ceva se va schimba cu timpul? Cum era să recunoască că este geloasă şi vrea să-l aibă mereu sub o atentă observaţie? - Ce şi când? - Nu pot să-ţi explic. Sunt poate un pic confuză. Multe lucruri din viaţa mea sunt cum ar trebui să fie, altele nu sunt. - Dar ai doar douăzeci şi şase de ani după câte ştiu. Ce lucruri aşa de importante pot să-ţi dea frisoane la vârsta aceasta? - La orice vârstă pot exista probleme, dar hai să nu mai vorbim de ele, ce zici intrăm aici? - N-are importanţă unde, zise Sebastian un pic iritat de modul fetei de a privi lucrurile. Îl deranja vădit şi asta s-ar fi putut vedea din tonalitatea glasului său, dacă Minodora ar fi fost un pic mai atentă. - Să facă măcar o pizza bună! continuă el. - Bănuiesc că o fac. Intrară în local şi descoperiră o masă liberă, mai retrasă, undeva în spatele încăperii. Salonul era plin, mai ales cu tineri. Cu toată ventilaţia asigurată, la câţi fumători existau în incintă se simţea pregnant fumul de ţigară în local. Nu puteai să nu o compari cu o locaţie oarecare de cartier, chiar dacă confortul şi mai ales preţurile nu erau deloc de neglijat. Şi-au comandat fiecare pizza preferată, o bere pentru Sebastian şi o cola pentru Minodora. Ar fi băut şi ea un pahar cu bere, dar îi era ruşine. Nu ştia cum ar fi interpretat el dorinţa sa. În zece minute erau cu tacâmurile în mână şi farfuriile pline în faţă.


Virgil STAN 105 - Şi până la urmă ce ai de gând să faci? Dai curs ofertei Universităţii? - Nu ştiu. Posibil. Am să merg acolo să vorbesc, să văd ce avantaje am, cine a făcut propunerea şi de ce. De unde ştiu cei de la Universitate că există o tânără profesoară în liceul nostru, care ar putea aspira la postul de asistent universitar? - Asta-i o întrebare bună! De unde ştiu oare? - Habar nu am! - Nici nu bănuieşti? - Eu ce să-ţi spun? Poate ar exista o explicaţie, dar nu trebuie să-i dau prea multă crezare. - Adică? Dezvoltă, să pot pricepe şi eu. Eşti o tânără plină de enigme, nu numai pentru mine. - Ce să-ţi dezvolt? Nu sunt sigură, încercă ea să explice ascensiunea sa profesională, suspicios de rapidă. Am avut în facultate un profesor în vârstă care mi-a fost şi îndrumător la teza de licenţă şi care, după câte am auzit, este acum undeva prin Ministerul Culturii şi Educaţiei Învăţământului. Făcea politică încă din facultate, aşa că nu-i de mirare promovarea sa. Nu ştiu ce funcţie are, o făcu ea pe neştiutoarea, însă Sebastian nu o crezu de fel. Nu lam mai întâlnit de când am terminat facultatea când mi-am luat licenţa după cum ştii desigur, cu meritul "Cum laude". - Da, am auzit. Cum era să treacă neobservată o asemenea persoană? răspunse el cu toate că se îndoia că aceste „merite” erau şi reale. - Pentru mine nu-i chiar aşa de important. M-am ţinut de învăţat, nu de baruri sau petreceri ca alţi colegi. Eu nu am avut posibilităţi materiale excesive. Ai mei erau nişte oameni simpli cu venituri modeste, muncitori într-o fabrică din Bârlad. Norocul meu a fost


106 Parfum de orhidee (roman) că învăţam la o universitate de stat şi primeam bursă de merit, altfel nu cred că aş fi putut termina facultatea. - Da, cu siguranţă! poate fi şi adevărat. Ce pot să spun eu? - Acesta-i adevărul, încercă Minodora să fie cât mai credibilă, dar din informaţiile lui Sebastian despre viaţa universitară, rămânea destul loc de interpretare a celor discutate despre aşa zisul susţinător din umbră, discret şi "dezinteresat", al tinerei sale colege. - Da, aproba el circumspect. - Sebastian,... îl strigă candid în şoaptă tânăra. - Poftim! - Te-ai gândit la ce te-am rugat eu? îl întrebă ea pe acelaşi ton scăzut, schimbând cursul discuţiei spre o direcţie ce-o interesa mai mult decât să-i dezvăluie colegului său cum de i se întâmplă numai lucruri bune în viaţă, în timp ce-şi porţiona pizza în farfurie. - La ce? o făcu bărbatul pe uitucul. - La posibilitatea ca noi doi să fim cândva împreună. - Chiar dacă nu doream, tot mă gândeam la cele spuse de tine. - De ce spui aşa? - Cum spun? - “Dacă nu doream...” - Vorba vine. Nu mi se fac în fiecare zi declaraţii de dragoste. De obicei aceste declaraţii le fac bărbaţii femeilor, nu invers. - Vremurile s-au mai schimbat. Au prins curaj şi femeile să-şi declare sentimentele atunci când consideră că dragostea lor faţă de cineva ar trece


Virgil STAN 107 neobservată. Trebuie să tragi un semnal de alarmă că eşti şi tu prezentă în perimetrul lui, dacă nu te observă singur. - Tot ce se poate! Eu având alte preocupări stau departe de tumultul vremurilor actuale. - Dar ele vin ca un tăvălug peste noi! Mă uit la elevii noştri şi nu-mi vine să cred câte s-au schimbat într-un interval atât de scurt de când eram şi eu elevă la liceu. - Da, dar nu în bine. Cel puţin cât am fost elev se învăţa carte. Ca student este treaba ta dacă înveţi sau nu. Dacă doreai să-ţi pierzi timpul prin facultate şi avea cine să te întreţină era altă poveste, dar când ştiai că bat examenele la uşă, nopţi întregi erai numai al cărţilor şi conspectelor, înghiţind litri întregi de cafea. - Aşa este. Acum se poartă rochii cât mai scurte, decolteuri cât mai adânci de le ies sânii din ele, fac parada eleganţei, ţigări, sex, chiar şi droguri după câte am auzit. Unde vom ajunge oare? - Nu se vede? La degradarea învăţământului. Câţi dintre elevii din anii terminali mai iau bacalaureatul? Care este coeficientul de promovabilitate? Ne adâncim în mocirla societăţii capitalului despre care nu am ştiut nimic înainte, dar la care am tânjit cu toţii în acei ani de comunism. - Ai dreptate. Chiar dacă nu am prins prea mult din acea perioadă, tot îmi amintesc câte ceva. Mai ales sărăcia din familia noastră, lipsa banilor şi a alimentelor, nopţile petrecute să prinzi rând la schimbarea buteliei, cozile interminabile pentru o pungă cu tacâmuri de pasăre şi multe altele. - Şi atunci? - Bine, bine, dar nu asta am vrut eu să discutăm.


108 Parfum de orhidee (roman) Nu să facem o radiografie a stării învăţământului din ţara noastră sau a societăţii, ci a situaţiei noastre sentimentale prezente... - ... care este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire. Ha, ha, ha. Scuză-mă dar l-am citat din nou pe Caragiale fără să vreau. - Ţie îţi vine să râzi, mie nu. - Nu o fac cu intenţia de a te jigni, ci fără să îmi propun. - Nu mă încurajezi deloc! - M-am gândit la cele spuse şi poate că ai dreptate. Dacă este să considerăm că cineva iubeşte cu adevărat pe altcineva, că s-a îndrăgostit fără voia sa de acea persoană şi că nu i se răspunde sentimentelor sale aşa cum şi-ar fi dorit, atunci nu aş vrea să fiu în pielea persoanei respective. Nu am fost niciodată în această situaţie, nici măcar în adolescenţă, dar sunt convins că nu-i o plăcere. - Aşa este! O ştiu din experienţă. De doi ani tot gravitez în jurul tău ca un satelit, fără să ştii. - De unde să ştiu? Acum de curând am fost atenţionat, dar nu am crezut. - Da! De cine mă rog? - Nu mai are importanţă acum. - Cine putea să fie decât doamna Zbihli? - Nu fi răutăcioasă. Chiar dacă ar fi ea, ce-i rău în asta? Ţi-a făcut un bine, deschizându-mi ochii asupra ta. - Şi? Cum ai primit vestea? - Cu zâmbetul pe buze, cum să-l primesc? Nu mi se părea o "ştire" credibilă. - De ce mă rog? răspunse ea curioasă.


Virgil STAN 109 - Cum să te îndrăgosteşti aşa, tam-nisam1 de cineva? Că îţi place de o persoană este cu totul altă problemă, dar să te îndrăgosteşti la o vârstă destul de matură, mi se părea o glumă sarcastică între colegi. - Deci nu era o veste credibilă, din punctul tău de vedere. - Fireşte. M-am amuzat un pic şi atât. Începând cu a doua zi, ţi-am urmărit mai atent comportamentul în cancelarie, dar nu prea mult timp. - De ce? - Pentru că nu mi s-a părut ceva deosebit. Nimic nu-mi spunea că m-aş afla în centrul tău de interese. - Aha! Nu ştii că noi femeile nu ne exteriorizăm ca voi bărbaţii, că ştim să fim mai discrete? - Atunci persoana care mi-a spus, cum de a sesizat deosebirea? Chiar m-a atenţionat că ştie toată cancelaria, ce eu nu ştiu, vorba proverbului: “Nu ştie bărbatul, ce ştie tot satul”. - Şi ai crezut-o? - Desigur, că nu! Nu ţi-am spus că m-am amuzat la aflarea ştirii? - Deci am ajuns motiv de discuţie între colegi? - Nu ştiu! de fapt ce importanţă mai are acum? Nu tu ai fost cea care mi-ai confirmat-o în direct? - Ba da, trebuia să o fac. Cât era să mai aştept? Până descopereai o altă persoană de care să te îndrăgosteşti?

1

Regionalism cu rădăcini slave, având sensul de: dintr-o dată, subit, instantaneu. N.A.


110 Parfum de orhidee (roman) - Nu aveam urgenţa numărul unu să-mi găsesc o iubită. Mă simţeam destul de bine în situaţia de "divorţat" cum îmi spunea deunăzi cineva. - Tot de doamna Zbihli este vorba? - Ştii că aş fi putut discuta şi cu altcineva din cancelarie probleme atât de personale? - Nu ştiu. Nu-ţi cunosc apropiaţii. M-am simţit liniştită atâta timp cât nu a existat niciun pericol să te pierd. - Bine, bine, dar de ce crezi că trebuia să-mi găsesc o iubită neapărat numai în cadrul liceului, printre colegele noastre? - Pe asta m-am bazat şi eu. De aceea am fost liniştită atâta timp. Apoi am intrat în panică. Nu mă aşteptam ca relaţia dintre voi doi să progreseze atât de repede. Doamna Zbihli înainte pentru mine nu prezenta un pericol iminent. - Nici nu prezintă. Este o simplă colegă pe care o stimez şi căruia pot să-i spun mai multe decât pot spune altei colege sau unui coleg de cancelarie. - Dar de mine de ce nu te-ai apropiat aşa cum s-a întâmplat cu ea? - Ha, ha, ha. Poate pentru că tu nu fumezi. Dacă fumai, cine ştie? Doar nu stăteam sub fereastră ca muţii. - Nu m-am gândit la asta, poate mă apucam de fumat. Hi, hi, hi. Ce chestie! Minodora mută farfuria şi tacâmurile din faţa sa, pentru ca ospătarul să debaraseze masa şi-i solicită acestuia când veni să ridice farfuria, un pahar cu bere. Fie ce o fi, avea poftă de o bere. Poate aşa prindea mai mult curaj, să-l surprindă pe Sebastian cu îndrăzneala ei. Întinse mâna ca şi la prima lor întâlnire şi-i acoperi palma. Îi simţi transpiraţia pielii


Virgil STAN 111 dar şi căldura ce-o degaja. Se înfioră de plăcere şi un tremur uşor i se înfiripă în corp. - Sebastian, nu-mi lua în nume de rău cele ce vei auzi de la mine. Poate eşti sau nu eşti obişnuit cu asemenea declaraţii. Dar eu sincer te iubesc. Mă crezi? - Pot să nu cred? Nu am contra argumente. Tu ştii mai bine ce simţi şi ce doreşti să faci cu viaţa ta. - Pe mine nu mă interesează că ai mai fost căsătorit. Nu are nicio relevanţă în viaţa pe care mi-o doresc lângă tine. - Oricum, nu mai am cum schimba ceva din viaţa mea anterioară. Este aşa cum a fost. Totuşi pentru mine situaţia este atipică într-o relaţie bărbatfemeie. - De ce? - Pentru că de obicei bărbatul face declaraţii unei femei, că este îndrăgostit de ea, că-i cea mai frumoasă, că şi-o doreşte pentru toată viaţa lângă el etc. - Cât timp ar fi trebuit să aştept ca tu să o faci? Poate niciodată nu s-ar fi întâmplat. Aşa că existând circumstanţe atenuante, m-am substituit bărbatului şi am făcut eu primul pas. - Am observat. De aceea am şi specificat că este o întâmplare atipică într-o relaţie de prietenie. Sebastian plecă cu gândul imediat la tinerele femei care îşi ofereau serviciile sexuale prin anumite localuri din zonă, bărbaţilor generoşi, fără să conteze vârsta lor. Nu era şi cazul Minodorei, dar cine mai ştie ce-i trecea unei femei prin cap ca să-şi ajungă scopul? A fost într-o seară acostat de o domnişoară întrun restaurant unde intrase să servească cina. Nu


112 Parfum de orhidee (roman) avea chef de gătit în acea seară şi a intrat într-un local din apropiere. O tânără, destul de elegantă şi plăcută ca aspect fizic, fără nicio jenă, s-a aşezat la masa lui şi l-a întrebat cu mult tupeu dacă nu-i oferă şi ei ceva de băut. Privind-o, a rămas siderat de faptul că o domnişoară de vreo nouăsprezece - douăzeci de ani, bine îmbrăcată şi aranjată, despre care, dacă ar fi văzut-o singură într-un alt loc, decât în acel restaurant, nu i-ar fi trecut niciodată prin cap că se putea preta la asemenea gesturi degradante. Din curiozitate, a riscat să i se întâmple orice neplăcere şi a oprit-o la masă. Au servit cina împreună, iar după o negociere directă ca într-o piaţă de zarzavat, au ajuns la o înţelegere şi a adus-o la el acasă. Era la câteva luni după divorţ şi simţea nevoia prezenţei unei femei în patul său mare, dar gol. Poate aşa se întâmpla şi acum, gândi el. Numai că "precupeaţa" nu mai era tânăra de moravuri uşoare din seara respectivă, ci propria sa colegă. Nici nu ştia cum să abordeze discuţia mai departe. Inima nu-i spunea nimic deosebit. Nu simţea nicio chemare. Poate ar fi trebuit să se ameţească un pic. Bărbaţii timizi când sunt într-o stare euforică, au mai mult curaj de a se adapta unor situaţii extreme. Pentru el era o situaţie fără ieşire, ca şi atunci când a fost abordat de tânăra din restaurant. Minodora era o femeie simpatică, însă n-o putea vedea deocamdată ca pe o iubită în adevăratul sens al cuvântului. Poate dacă deveneau amanţi lucrurile se vor schimba, sentimentele lui pentru ea vor creşte în intensitate, se vor amplifica şi se vor apropia sufleteşte unul de


Virgil STAN 113 celălalt. De fapt, despre el era vorba să se apropie de fată. Ea declara sus şi tare că-i îndrăgostită de el. - De aceea ţi-am propus să mergem astăzi împreună undeva, într-un local, nu avea importanţă unde. Să ne obişnuim unul cu celălalt. Poate se aprinde acea scânteie magică şi în inima ta. Eu sunt obişnuită. Mă culc şi mă scol cu tine în gând. Îmi propun ca noaptea să te visez şi de multe ori chiar reuşesc. - Da? Şi cum ar fi acele vise? Sper că nu erotice! - De ce nu? Visează la aşa ceva adolescentele din şcolile gimnaziale, dar o femeie de douăzeci şi şase ani? - Ha, ha, ha. Nu ştiam că fac dragoste noaptea cu cineva la care nu m-am gândit spre ruşinea mea niciodată că ar fi posibil s-o facă. - Nu-i plăcut să râzi de sentimentele cuiva, mai ales când este vorba chiar despre tine. După cum observ poţi fi şi cinic! - Nu sunt, draga mea, dar este surprinzător să aflu atâtea noutăţi, despre care nici nu bănuiam. - Ce, tu nu ai visat sau cel puţin nu te-ai gândit vreodată, cum ar fi să faci dragoste cu o femeie frumoasă întâlnită întâmplător pe stradă? - Sincer să fiu, nu cred. Sunt destul de multe femei frumoase în ţara noastră. Priveşte cu atenţie şi în acest local, ai să vezi cât de frumoase sunt unele dintre fete. Asta nu înseamnă că trebuie să ai neapărat fantezii erotice cu ele. Mai există şi autocontrolul. - Eu mi-am lăsat fanteziile să zburde libere. Hi, hi, hi! Ce era rău în asta. Ce se întâmpla în visele mele, era rodul unei iubiri sincere faţă de cel pe care îl


114 Parfum de orhidee (roman) strângeam în braţe în timpul somnului. - Înseamnă că visai frumos! Ar trebui să fiu mândru că eu, un bărbat de treizeci şi trei de ani, divorţat de o femeie frumoasă şi inteligentă, trezesc clipe de erotism în gândurile nocturne ale unei tinere domnişoare de douăzeci şi şase ani. - Da, poţi spune şi aşa. - Mulţumesc! La drept vorbind, dacă aceste vise ale tale s-ar putea întâmpla în realitate, nu am să pot să te mai surprind cu nimic nou. Ştii totul despre mine. - Ei! Nici chiar aşa. Erau doar vise de femeie singură. Te simţeam doar cum te doream eu. Nu cred să nu ai cu ce surprinde o femeie într-o relaţie intimă. Ce departe am ajuns cu destăinuirile! - Da şi mie mi se pare la fel. Ca şi când am fi un cuplu cu experienţă în relaţie, sau... - Sau ce? - Ne-am fi întâlnit pentru a experimenta o partidă de sex două persoane care nu s-au cunoscut niciodată, dar care ar putea realiza o asemenea posibilitate. Fata doar îl privi cu ochii săi pătrunzători, dar nu-i răspunse. Prea era directă afirmaţia că sunt ca într-o negociere amoroasă şi nu în timpul unor declaraţii de dragoste, motivate de existenţa unor sentimente sincere. Sebastian a înţeles imediat că de data aceasta nu mai era luat prin învăluire ca la începutul primei lor întâlniri, ci direct cu oferta bine conturată: “Mă vrei? Eu deja te-am avut în visele mele”. Nici nu ştia ce să-i mai răspundă. Să dea înapoi? Ce ar fi spus ea despre refuzul lui de a o accepta? Ea i se oferă direct pe tavă şi el nu şi-o doreşte. Înseamnă că nu


Virgil STAN 115 reprezintă nici un fel de interes, nici măcar cât a avut pentru acea fată care l-a acostat în restaurant. Întrebarea şi nedumerirea lui nu era că o femeie tânăra îl dorea în patul ei, ci pentru ce o făcea? Doar că-l plăcea pur şi simplu, atât de mult sau mai erau şi alte motive? Nu cumva este prea suspicios cu fata şi cu sinceritatea ei copilărească? Poate chiar spune adevărul că este îndrăgostită de el şi atunci orice sacrificiu este făcut pe altarul dragostei. Doar Minodora nu este o sfântă sau o maică stareţă dintr-o mănăstire, să nu-şi dorească o relaţie intimă cu un bărbat. El arăta destul de bine şi aşa cum au spus şi cele două persoane feminine, Georgeta şi Angela, putea să fie dorit şi de alte femei, în afara fostei sale soţii. Cum terminaseră de servit pizza, iar ospătarul debarasase masa, se întreţineau în continuare discutând lucruri neînsemnate, gustând din paharele cu bere rece. Sebastian nu ştia, cum să finalizeze această întâlnire. Cum să-i spună Minodorei “hai să mergem fiecare la casa lui, gata pentru astăzi. Vom mai vedea pe parcurs ce va urma”, sau “hai la mine acasă să continuăm discuţia”? Nu-i plăcea să lase lucrurile nelămurite. Nu agrea ambiguităţile. Se gândea să-i facă o propunere de a servi o cafea la el acasă. O accepta oare sau se va alinta ca Georgeta? Asta ar însemna să ia un taxi să se întoarcă spre locuinţa lui. Se afla într-o încurcătură şi nici de o altă sticlă cu bere nu mai avea chef, rar o servea pe cea de a doua. Era adeptul vinului, nu-i lipsea niciodată un pahar cu vin bun de la mesele principale.


116 Parfum de orhidee (roman) OPT

Bănuielile Ramonei Ramona şi-a propus ca la prima întâlnire cu profesorul Condurache să fie foarte atentă la comportamentul lui faţă de Angela. I se păruse ceva suspect în reacţia colegei sale, când a tachinat-o, dacă a fost "cuminte" cât a stat singură cu proful. Nu era convinsă că s-ar fi putut întâmpla ceva deosebit între cei doi, ţinând cont de faptul că Sebastian era considerat în liceu un personaj destul de dur cu elevii, mai ales cu cei care chiuleau de la clasă sau se prezentau slab pregătiţi la orele de matematică. Îşi aminti cu ciudă şi de felul cum a informat-o Angela că iubitul său o înşeală cu Simona. Chiar dacă îl considera imatur şi provenind dintr-o familie cu probleme sociale, totuşi Sorin era un elev bun la învăţătură, altfel nu ajungea să fie admis în acest liceu. În ciuda aparenţelor, băiatul avea o gândire profundă. Dorea să uite suferinţele provocate de lipsurile copilăriei sale, traume care i-au marcat viaţa. Părinţii săi au fost simpli muncitori. Tatăl lucra ca dulgher într-o întreprindere bucureşteană de construcţii, iar mama ca femeie de serviciu la şcoala unde el a învăţat clasele gimnaziale. Niciodată nu va uita cum unii dintre copii râdeau de el, că este fiul lui tanti Gheorghiţa, femeia de serviciu, de aici a pornit şi ambiţia sa ca la terminarea cursurilor gimnaziale, să se înscrie la cel mai râvnit liceu din capitală chiar dacă trebuia să traverseze zilnic Bucureştiul ca să ajungă la şcoală şi acest lucru i-a reuşit cu brio. A învăţat carte în ciuda lipsurilor materiale, ter-


Virgil STAN 117 minând numai cu medii mari, iar la examenul de admitere în liceu a fost printre primii pe listă. Tocmai acest lucru a impresionat-o pe Ramona, ea, fiica fără grija banului şi a zilei de mâine, că un elev venit din mijlocul "plebei", cum ar fi spus mama sa, a intrat în liceu pe locurile fruntaşe, cu o medie mult mai mare decât a ei. Sorin avea avantajul, că era şi un băiat simpatic, educat, în ciuda modestiei familiei din care se trăgea, jovial, chiar dacă nu frecventa cercurile cosmopolite unde să se şlefuiască, căpătând acea aură de şmecheraş de capitală. Era ceva nativ la el să se facă plăcut. Dacă la început a fost privit cu indiferenţă după ce colegii l-au cunoscut mai bine, mai ales fetele, l-au acceptat în gaşca lor de "vedete" de cartier. Ramona, în ciuda sfaturilor (invidioase, zicea ea) primite de la prietenele din grupul său, l-a "impus" şi pe Sorin grupului, pe post de "protejat" al său. Aflase câte ceva despre situaţia lui familiară şi în suflet i se trezise spiritul samaritean. Nu ştia prea multe despre el, mai ales despre faptul că suferinţele din copilărie i-au creat un caracter dur, plin de cinism în relaţiile directe cu cei din jur şi că în singurătatea sa avea fantasme de grandomanie, trăindu-şi viaţa interioară, mai mult delirând idei de înavuţire, care să compenseze lipsurile copilăriei. Se visa ajungând pe cele mai înalte culmi, un mare inginer constructor şi mai târziu om de afaceri de succes în domeniul imobiliar, chiar dacă el nu a văzut niciodată în familie o masă îmbelşugată, aşa cum se lăudau colegii că au de sărbători sau în viaţa de zi cu zi. Făcea parte dintr-o familie numeroasă, cu mulţi


118 Parfum de orhidee (roman) fraţi şi surori şi cu multe neajunsuri financiare. Până şi locuinţa de la bloc a fost la un moment dat neîncăpătoare pentru toţi. Noroc că cei mari s-au căsătorit şi s-au împrăştiat prin tot Bucureştiul, după cum s-a descurcat fiecare, el fiind cel mai mic din familie. Ocrotit de atenţia ce i-o acorda Ramona şi de comportamentul ei, Sorin juca rolul îndrăgostitului faţă de fată însă dragostea lui era una de operetă. Poza într-un puştan îndrăgostit care pe Ramona o umplea de mândrie şi de satisfacţie. Aşa s-a ajuns ca şi el să debuteze în acea lume plină de mistere şi plăceri ale experienţelor sexuale la o vârstă fragedă cu ajutorul ei. În ciuda graţiilor de care se bucura din partea fetei el se folosea de ea, ca să-şi caute sursa de independenţă materială faţă de familie. Numai aşa putea să-şi acopere cheltuielile curente şi inerente adolescentului ce se învârte în mijlocul capitalei, plină de tentaţii la tot pasul. Ramona retrăia în gând acele secvenţe ale începutului relaţiei cu Sorin, când l-a cunoscut mai bine. În liceu se situa printre cei mai buni elevi la învăţătură. Era considerat de colegi ca făcând parte din grupul tocilarilor, a celor care nu participau la escapadele lor adolescentine de prin baruri sau cluburi sau la chiulul organizat la anumite ore când doreau să se răzbune pe câte un profesor sau vreo profesoară mai exigentă. Ramona avea în grupul lor doi protejaţi: pe Sorin şi pe Angela pe care îi căra după ea, pe unde avea chef să meargă. Pentru „generozitatea” sa financiară, cei doi o însoţeau fără să cârtească. Ce-i drept, erau amândoi mai buni decât ea la învăţătură şi asta nu datorită faptului că nu o ducea capul, ci


Virgil STAN 119 pentru că ea era superficială în tot ce făcea. Excela doar la matematică şi aici datorită profesorului Condurache care i-a descoperit pasiunea şi capacitatea sa de raţionare, în rest, trebuia să fie împinsă de la spate pentru a se situa printre elevii consideraţi silitori. Până şi adevăratul nume şi-l schimba numai să pară mai cool. Din Ramona devenea Mona când se prezenta noilor prieteni, asociindu-şi numele cu cel al Monei Lisa. La început nu accepta să fie strigată altfel decât acasă în familie şi de către profesori, unde nu avea încotro şi trebuia să răspundă apelurilor acestora cu adevăratul său prenume. A acceptat să meargă la meditaţiile profesorului mai ales datorită faptului, că-l găsea şarmant şi destul de interesant pentru o adolescentă care se înfruptase de ceva vreme din plăcerea fructului oprit. Este adevărat că până acum experienţele sale sexuale se limitau la relaţii cu băieţi de aceeaşi vârstă. Îşi dorea să experimenteze ceva deosebit, o întâlnire cu un bărbat matur, cu experienţă în intimitate care să ştie ce să ceară şi ce să ofere unei partenere de amor. Obiectivul său pentru obţinerea acestui capriciu era profesorul Condurache. Pe el trebuia săl seducă, ca să-l poată avea, iar o apropiere a Angelei de profesor i-ar fi dejucat orice plan, mai ales că încă era minoră, un impediment de care era sigură că proful va ţine cont, pentru a se feri de eventuale complicaţii cu legea. În gândirea sa considera că profesorul de matematică ar putea fi marele său trofeu în materie sexuală, considerându-l ca fiind dornic să-şi reverse undeva frustrările divorţului, căutând un refugiu pe


120 Parfum de orhidee (roman) umărul căruia să-şi “plângă” rănile produse de insuccesul căsniciei sale eşuate. Se considera capabilă să-l “consoleze” fiind suportul moral ideal. O tânără de şaptesprezece – optsprezece ani la care nici nu ar fi visat să ajungă, de familie bună, care ar şti să-l energizeze atât fizic cât şi moral, făcându-l să uite că nu i-au reuşit planurile de viitor, nu numai cele sociale, de familie, cât mai ales cele sentimentale. Acest plan nu-i garanta faptul că nu s-ar fi plictisit şi de el ca de toţi ceilalţi de până acum, care au avut şansa să se bucure de plăcerile oferite de corpul său de viespe. Dar pentru asta, trebuia mai întâi să ajungă la el. Orice interpunere între ei doi i-ar fi dat planurile peste cap şi de aceea va fi cu ochii aţintiţi la ce se va întâmpla în timpul orelor de meditaţie cu cei doi. De la Sorin îşi luase adio de cum a aflat de la Angela cele întâmplate. Chiar se simţea eliberată de grija lui. Să-l protejeze de acum Simona dacă i l-a suflat, deşi cunoştea ce relaţii existau între ei. Modul cum se va purta cu el, îi va stabili foarte precis rolul în cadrul grupului lor de prieteni. Era conştientă că generozitatea sa nu este garanţia că va câştiga iubirea cuiva şi că acesta rămâne cu ea. Dovada era şi modul cum s-a comportat Sorin, cu toată atenţia ce i-a acordat-o. Cum a găsit încă o portiţă deschisă, cum a intrat fără nici un regret pe ea. Va şti şi va afla curând precum că drumul spre sufletul ei va fi de acum permanent închis. Când a intrat pe uşa casei lui Condurache, Ramona avea emoţii. Prea se întâmplaseră multe evenimente neplăcute în viaţa ei în ultima perioadă: accidentul stupid, părăsirea lui Sorin, suspiciunea că


Virgil STAN 121 Angela s-ar fi apropiat prea periculos de profesor, plecarea tatălui la Praga pentru o expoziţie cu picturile sale şi care va lipsi cam două săptămâni, mamă-sa ocupată tot timpul cu teatrul şi de cochetăriile sale cu mondenităţile, etc. La sosirea în casa profesorului, Sebastian a întâmpinat-o la fel ca şi până acum, cu aceeaşi jovialitate chiar dacă îi simţeai bariera impusă să marcheze distanţa dintre elev şi profesor. În living era cald şi plăcut, aceeaşi muzică relaxantă se auzea în surdină de pe undeva, lemnele trosneau, aruncând scântei în vatra şemineului. Orhideea era la locul său de cinste, pe masa ovală din mahon masiv ce trona în mijlocul încăperii. Nu peste mult timp a apărut şi Angela. Special venise mai devreme, să poată observa tot ce se întâmplă între cei doi. I se fixase ei undeva că ceva nu-i în regulă cu ei, dar asta putea fi doar o fantasmagorie a sa şi nimic mai mult. Spre plăcerea şi liniştea ei sufletească, Sebastian s-a purtat la fel, cum a procedat când a intrat şi ea în cameră. I-a spus Angelei unde să-şi lase hainele şi să ia loc în fotoliu pentru a se încălzi. Încă era frig afară, chiar dacă gerul nu mai era aşa de tăios ca înainte. Mai erau puţine zile până ce calendaristic începea primăvara, dar bucureştenii încă resimţeau neplăcerile frigului. Meditaţia nu a adus nimic nou în neliniştea Ramonei. Totul a decurs normal, ca şi în celelalte ore de meditaţie anterioare. Sebastian a întrebat-o cum se simte, ce i-au spus medicii că are, apoi i-a recomandat să ţină cont de sfaturile lor şi mai ales să se odihnească, dacă consideră că este surmenată. Le-a atenţionat că nu mai este mult până la


122 Parfum de orhidee (roman) olimpiadă şi că trebuie să fie optimiste, că vor câştiga precis, fiind foarte bine pregătite. Angela i-a restituit culegerea de probleme profesorului, mulţumindu-i la rândul său. La despărţirea de profesor, Ramona se simţea uşurată. Nimic nu i s-a părut anormal în comportamentul celor doi. Deci planul său de seducere a profului rămânea în picioare. Trebuia doar să prindă momentul cel mai potrivit. Poate cu ocazia Olimpiadei, dacă vor câştiga, vor merge să sărbătorească acest eveniment şi atunci poate... - Ce faci mâine? o trezi Angela din visare. - De ce? Ai vreun program? - Simt că-mi plesneşte capul. M-am săturat de atâta carte şi şcoală. Simt nevoia să evadez undeva sau cel puţin să merg să mă destind. Ce zici de un film? - Unde, la Mall? Ce film rulează? - Habar n-am. Vom vedea acolo. - Bine, mergem. La ce oră? - Ce dracu, doar nu la matineu. După amiază, pe la şase. - Bine, vorbim la telefon. Uite, ţi-a sosit tramvaiul. - Pa! Angela urca pe scara tramvaiului şi-i făcu cu mâna colegei sale rămasă pe trotuar s-o urmărească cu privirea ca şi data trecută, numai că acum se simţea mai puternică decât atunci. Nu exista niciun pericol să se prăbuşească din nou pe trotuar. Era doar îngândurată şi tristă. Chiar îi venea să plângă de supărare. Nimic nu-i ieşea aşa cum îşi dorea. Nu se simţea ca fiind o fată norocoasă. Nici de bucuria unei călduri sufleteşti din partea familiei nu avea parte. Cei trei membri ai familiei avea fiecare


Virgil STAN 123 viaţa lui, parcă nimic nu-i lega. Tatăl său trăia în lumea lui fantasmagorică, formată din culori, pensule şi pânză întinsă pe şevalet, o lume de basm şi fantezie. Mama într-o altă lume, cu totul diferită de cea a soţului. O lume a cochetăriei, a eleganţei, a snobismului şi al mondenităţilor, la care musai trebuia să fie prezentă. Ramona se simţea părăsită de amândoi. Se zbătea într-o viaţă mediocră, fără perspective, fără farmec şi fără nicio satisfacţie. Se limita la ce putea şi ea să-şi ofere singură, atât cu ajutorul banilor primiţi cu generozitate, mai ales din partea tatălui, cât şi de libertatea de gândire, neconstrânsă de prejudecăţile unei educaţii austere. Doar de droguri, inclusiv şi de cele uşoare, s-a ferit cât a putut, chiar şi atunci când uneori se afla într-o stare euforică indusă de cocteilurile consumate prin diverse cluburi sau discoteci pe unde şi-a mai petrecut uneori nopţile împreună cu aşa zişii săi prieteni. Nimeni nu o întreba cum îşi petrece timpul şi cu cine umblă. Poate şi din această cauză şi-a început viaţa sexuală aşa de devreme şi şi-a împărţit plăcerea trupească cu generozitate tuturor celor pe care i-a plăcut sau cel puţin credea că-i plac. Gestul ingrat al lui Sorin a dezamăgit-o. Se simţea părăsită şi dezorientată. Se limita doar la prietenia Angelei despre care nu garanta dacă este sinceră sau nu. Poate şi prietenia ei se datorează tot generozităţii sale.


124 Parfum de orhidee (roman) NOUĂ

Nori de furtună La intrarea în cancelarie, Sebastian a sesizat imediat că ceva se întâmplase. Luni dimineaţa era mai multă gălăgie ca de obicei în cursul săptămânii, fiecare îşi povestea ce-a făcut în weekend, cum a fost la munte sau acolo pe unde au fost ei plecaţi. Acum îşi făcea fiecare de lucru sau vorbea în şoaptă cu vreun coleg din vecinătatea scaunului, parcă le era frică să nu fie auziţi ce-şi spun. Fiind preocupat cu citirea unei cărţi de filozofie, Condurache nu deschisese duminică televizorul, aşa că nu era pus la punct cu ultimele evenimente din Bucureşti. - Ceva totuşi s-a întâmplat îşi zise el, de există această rumoare în încăpere. Georgeta încă nu sosise ca să o întrebe. Şi-a ocupat liniştit locul la masă şi a început să-şi pregătească intrarea la cursuri. Avea prima oră chiar la clasa celor două olimpice ale sale. Minodora se apropie de el şi-i şopti discret: - N-ai aflat? - Ce să aflu? răspunse el mirat. - Ce s-a spus pe toate posturile TV. Că soţul doamnei Zbihli este cercetat penal de A.N.I. pentru incompatibilitate şi de D.N.A. pentru trafic de influenţă. - Cum aşa? - Nu te-ai uitat aseară la televizor? A fost dat pe toate canalele de ştiri. - Nu! Am avut ceva mai bun de făcut.


Virgil STAN 125 - Ce anume? - Să citesc. - Aha. - Dar ce-a făcut? - Cică pe lângă faptul că era senator în Parlamentul României, mai era şi preşedintele Consiliului de administraţie la cele două firme unde era acţionar majoritar. - Păi, nu-şi depusese la timp demisia cum spune legea? - Nu ştiu! Spuneau că trecuse firma pe numele altcuiva, dar el conducea din umbră afacerile şi obţinuse şi nişte lucrări pe bani publici pentru cele două firme. De aici învinuirea de trafic de influenţă. Ar fi intervenit pe la nu ştiu ce ministru, coleg de partid, să obţină acele lucrări. După cum am înţeles de la cei ce dezbăteau evenimentul, acum se pot obţine contracte până la o anumită valoare şi fără licitaţie sau cum lăsau de înţeles se pot aranja şi licitaţii trucate. - Asta se făcea şi înainte. Cine mai ştia care licitaţie este reală şi care aranjată? De ce crezi că ajung majoritatea licitaţiilor să se judece la tribunal? Din cauza contestaţiilor. Şi el cum le-a obţinut? - Ce ştiu eu? Este treaba D.N.A. - ului. Aşa ziceau la ştiri. - Să-i fie de bine. Îmi pare rău de doamna Zbihli, nu de el. - Desigur, doar îţi este prietenă, replică ea imediat cu intonaţii de maliţiozitate în glas. - Nu neapărat pentru asta. Mai întâi îmi este colegă şi ne cunoaştem de ceva ani buni. Legea nu are decât să-şi facă treaba în privinţa soţului său.


126 Parfum de orhidee (roman) - N-ai observat, de fiecare dată când se descoperă în general de către presă la politicieni câte o încălcare a legilor, se porneşte focul ca o vâlvătaie şi după ceva timp se stinge ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat? Mai mult se zbate presa să pună pe tapet orice matrapazlâc al lor, decât instituţiile statului îndreptăţite s-o facă. Nu se mai aude nimic despre aceste afaceri dacă tace presa şi apele învolburate se liniştesc uşor. Ca senator şi-a făcut el destule relaţii. N-ai să-l vezi tu nici în puşcărie şi nici dat afară din senat. Are susţinere politică, mai ales, că-i partidul lui la guvernare. - Aşa o fi, cum zici tu! Pe mine mă lasă rece. De aceea nu mai pot eu de ei. Nu se mai satură de bani! De ce crezi că au intrat cu toţii în politică? Nu pentru binele ţării sau al nostru, proştii, care îi votăm de fiecare dată, ci pentru a se înavuţi ei şi clica lor de nesătui, mai adăugă Sebastian cu mâhnire în suflet. - Sst, a intrat doamna Zbihli şi nu vreau să creadă că o bârfim! - Dar de fapt, acum ce făceam? încercă el să încheie discuţia zâmbind. - Eu doar te informam ce s-a întâmplat ieri şi ce era dat la televizor ca ştire de breaking news pe toate posturile. Când intră în încăpere, profesoara Zbihli îşi salută colegii de cancelarie şi după ce se dezbrăcă de nelipsita sa haină din blană naturală, se aşeză la rândul ei pe scaun, făcându-şi de lucru cu poşeta, scotocind prin ea. Nimeni n-a mai scos o vorbă. În cancelarie se lăsase o linişte mormântală. Profesorilor parcă le era jenă să mai discute între ei. Salvarea le veni de la


Virgil STAN 127 soneria care îi invita să intre la ore, scoţându-i din această situaţie deranjantă în care se aflau cu toţii. Doamnei Zbihli i se putea citi tristeţea şi neliniştea pe faţă. Nu era nevoie să-i cunoşti motivul ca să-ţi dai seama că este o persoană în suferinţă. Parcă era un bolnav de pancreatită. Era încordată, cu umerii căzuţi, tristă, cu cearcăne la ochi ca după plâns, şi cu mersul nesigur. Când profesorul Condurache a trecut pe lângă ea, doar a strâns-o de mână în tăcere transmiţându-i astfel solidaritatea sa şi că este la curent cu evenimentele din familia ei, păşind mai departe spre clasa unde avea curs, ţinându-şi catalogul şi culegerea de matematică sub braţ. Gestul colegului şi prietenului său îi aduse pentru câteva secunde o strălucire în ochi şi puţină culoare în obrajii livizi. Nu se simţea singură, părăsită de toţi în necazul ei. Nu ştia prea multe despre afacerile soţului. Nu s-a băgat în nimic din tot ce făcea el, nici când era un simplu avocat şi nici când s-a apucat de politică sau de afaceri. Ce-o contraria cel mai mult pe Georgeta la soţul său era faptul că el, un avocat cu ceva prestanţă şi renume în cadrul baroului, se apucase de afaceri în construcţii. De unde şi până unde avea el cunoştinţe despre aşa ceva? Habar nu avea cum a devenit acţionar la două întreprinderi şi că face afaceri cu statul. Nici nu ştia în ce domenii sunt specializate. Era dezinteresată de tot ce însemna afacere. Se limita la preocupările zilnice, istoria şi gospodărirea casei lor. Era pentru prima dată când auzea că activităţile soţului nu îi sunt în regulă şi asta nu de la el, ci de la televizor. Doar atât l-a întrebat când a auzit:


128 Parfum de orhidee (roman) - Este adevărat ce spun ăştia? - Ei, nici chiar aşa! ca întotdeauna presa exagerează, denaturând faptele. - Ai firme pe care le administrezi acum ca senator? - Personal nu am nimic cu acte. Am ceva acţiuni dar sunt bine camuflate, stai fără grijă. - Atunci de unde ştiu cei din mass-media? Tu, ca avocat cunoşti mai bine decât alţii legile şi ştii ce se poate întâmpla. - Ce să se întâmple? - Poţi fi dat afară din Senat, poţi fi arestat! - Doar pentru atât? Câţi ai văzut tu daţi afară până acum? - Au mai fost câteva cazuri. - Stai liniştită, că se vor aşeza lucrurile pe făgaşul lor normal. Nu-i decât un foc de paie, să dea de lucru presei şi să deturneze atenţia populaţiei de la probleme mult mai majore. - Cum ar fi? - Scăderea nivelului de trai, a veniturilor, creşterea impozitelor, a preţurilor şi multe altele. Nu te uiţi în propriul tău buzunar? Nu iei mai puţini bani acum? - Nu numai la noi se întâmplă acest lucru. În întreaga lume există această recesiune, chiar dacă în unele state este mai uşor suportabilă. Noi nu vom ajunge niciodată la nivelul lor. Treaba ta, faci cum vrei, dar dacă te arestează, eu una nu voi veni cu pachet la vorbitor. Nu m-ai întrebat nimic şi nici nu mi-ai spus niciodată ce faci tu dincolo de aceşti pereţi. Iar în casă nu se vede prin nimic că ai avea firme sau că faci afaceri. - Ce să fac? Afaceri şi politică, sau invers, cum


Virgil STAN 129 vrei să le spui. - Ţi-am zis şi nu mai repet ce-am spus. Vezi cum îţi rezolvi problemele! Nu ştiu ce vor spune colegii mei în cancelarie despre toate acestea, sună ultimul său răspuns ca un avertisment sau ca un verdict deja pronunţat, dar dacă nu îţi iese bine, nu mă interesează ce se va întâmpla cu tine. - Nu fi catastrofală! Ce să spună? Ce spune toată presa, doar din publicaţii se aude mereu totul, chiar dacă nu este întotdeauna adevărat ce se prezintă la ştiri sau în show-urile televizate. Aşa mănâncă şi ei o pâine albă de la patronii lor. Mai puţin mă interesează ce spun colegii tăi! - Da, dar în campaniile electorale vii să le ceri voturile. - Toţi procedează la fel, nu fac o excepţie. Cu asta se încheie discuţia dintre soţi şi fiecare îşi văzuse de preocupările sale. La revenirea de la oră, atmosfera se mai animase. Trecuse şocul sub care se afla fiecare cadru didactic ştiind că una dintre colegele lor are probleme atât de grave în familie. De fapt, acest lucru nu mai mira pe nimeni. Nu treceau mai mult de câteva zile ca să nu fie dezvăluit alt caz de corupţie la cele mai înalte niveluri. Acum ştirea a fost şocantă, datorită faptului că se referea strict la soţul unei colege de-a lor. Toţi îl cunoşteau pe senatorul Ernest - Albert Zbihli, deoarece liceul l-a sprijinit de fiecare dată în campaniile electorale, instituţia de învăţământ fiind în sectorul din arondismentul său politic în care a candidat cu succes. Când în recreaţie cei doi colegi şi prieteni s-au reîntâlnit la o ţigară, după câteva clipe de tăcere,


130 Parfum de orhidee (roman) Georgeta a deschis discuţia care se afla pe buzele întregii cancelarii: - Să ştii Sebastian, că şi eu am aflat odată cu tine despre problemele soţului meu. - Aici greşeşti! - De ce? - Pentru că eu am auzit acum o oră de la Minodora. Ea m-a întrebat dacă ştiu şi cum nu aflasem despre ce-i vorba, am cerut să-mi explice ce vrea să spună. - Cum, tu nu ai aflat de aseară? Pe ce canal de televiziune ai stat? - Pe nici unul. Nu am avut timp, doar când nu am ceva mai bun de făcut îl deschid sau când ştiu că există la o anumită oră o emisiune interesantă. - Da, ştirea a fost prezentată aseară cu atâta virulenţă şi aciditate la anumite show-uri televizate! mai ales de către adversarii politici. Cred că o vor relua şi astăzi. Unde mai găsesc ei asemenea ocazii să-şi facă rating? - Nu era şi firesc? Şi cei din partidul soţului tău când prind ocazia, nu fac la fel? - Aşa-i! El spune că nu trebuie să mă sperii că este doar un show mediatic şi atât. Nu a fost chemat nicăieri să dea declaraţii şi nici la senat nu s-a primit vreo adresă de suspendare sau măcar de informare a incompatibilităţii. Sper să nu mă mintă ca să mă liniştească. - Lasă că se descurcă el. După cum este vorba românească: “O mână spală pe cealaltă” şi în politică ei se sprijină unul pe celălalt când este vorba despre un coleg de partid. - Mai mult m-am speriat. Simţeam că se scufundă fotoliul cu mine aseară, când a apărut scris


Virgil STAN 131 cu litere mari pe ecran: “Senatorul Ernest - Albert Zbihli cercetat de A.N.I. şi de D.N.A. pentru trafic de influenţă şi incompatibilitate”. - Nu o mai lua şi tu în tragic, încercă el s-o încurajeze. Se vor rezolva toate ca de obicei şi se va uita şi de cazul Zbihli ca de multe altele similare. Câţi au ajuns în faţa justiţiei? Şi chiar dacă au ajuns, câţi au intrat efectiv în puşcărie? - Ei, mai sunt cazuri, ce să ne amăgim ascunzându-ne după degete. - Au fost cazuri de excepţie care să ia ochii lumii şi mai ales ai Europei, că la noi se aplică legea şi că justiţia este independentă. Independentă pe dracul! Crezi că dacă l-ar judeca pe soţul tău foştii săi colegi din judecătoria sau tribunalul unde a profesat, l-ar condamna cu executare? - Nu ştiu ce să zic, dar cel puţin mie îmi este ruşine să se tot vorbească public despre familia mea. - Aici ai şi tu dreptate. Lasă că va trece. Hai să mergem că sună de intrare. Mai vorbim.


132 Parfum de orhidee (roman) ZECE

Mărţişorul În sfârşit, din punct de vedere calendaristic, a apărut şi mult aşteptata primăvară. Nici vremea nu s-a lăsat mai prejos faţă de dorinţa bucureştenilor. Soarele zâmbea încrezător, prin oraş nu exista niciun semn că ar fi fost iarnă cu doar câteva zile în urmă. Zăpada dispăruse ca prin farmec, trotuarele şi şoselele erau zvântate şi curate. Profesorii se pregăteau de ziua mărţişorului, indiferent dacă erau bărbaţi sau femei. Fiecare bărbat dorea să acorde colegelor un simbol al venirii primăverii. Sebastian a vrut să fie un coleg mai deosebit de data aceasta faţă de două persoane din cancelarie. La toate celelalte colege le-a luat acelaşi tip de mărţişor şi buchet de flori, ca să nu supere pe careva dintre ele. Pentru Georgeta şi Minodora a mers la un magazin de bijuterii şi le-a luat din aur la fiecare câte un simbol al zodiei în care erau născute, la care a ataşat respectivul şnur bicolor. Ajunse în cancelarie detaşat şi bine dispus. Aştepta să vadă reacţia colegelor la primirea cadoului. I se părea firesc să fie sărutat pe obraz la înmânarea mărţişorului, aşa cum se obişnuieşte între rude, prieteni, colegi sau cunoştinţe, atunci când înmânezi sau primeşti un dar. Pe Sebastian îl interesa reacţia celor două femei. Desigur, că nu se vor aştepta la asemenea


Virgil STAN 133 mărţişoare speciale. Curiozitatea bărbatului era care va reacţiona mai deosebit dintre ele. - Cred că Georgeta va fi surprinsă de gestul meu. De ce un mărţişor aşa de valoros şi deosebit de cel al celorlalte colege, când între noi există doar o simplă amiciţie colegială? Nici eu nu ştiu răspunsul acestei întrebări. Aşa am simţit că trebuie să fac. Minodora, poate nu va fi surprinsă de gestul meu. Se aşteaptă să-i iau în serios declaraţia de dragoste şi să-i respect sentimentele, dacă sunt sincere. De ce persistă această neîncredere în ea nu pot să-mi explic! Voi vedea ce va mai fi, dacă va fi ceva. Totuşi, trebuie să găsesc o rezolvare. Ori este albă, ori este neagră cu ea. Prin cancelarie puteai observa grupându-se perechi de colegi care îşi înmânau simbolicul mărţişor, se îmbrăţişau şi se sărutau pe obraz. Pieptul doamnelor se îmbogăţea din ce în ce mai mult cu tradiţionalul însemn al sosirii primăverii. Încă nu intraseră la prima oră, aşa că ele se aşteptau ca şi din partea elevilor şi elevelor să primească această mică atenţie sau bucheţele de flori. Fiecare va deveni o colecţionară de mărţişoare, fenomen ce se repeta an de an. Georgeta chiar avea acasă într-o casetă, toate aceste mici simboluri primite de la colegi, prieteni, elevi sau de la soţ. Pe al lui îl purta în piept măcar o săptămână, apoi îl aşeza alături de celelalte, în preţioasa sa casetă cu amintiri. Aici îşi ţinea şi scrisorile de dragoste primite în perioada adolescenţei, de la cei care au impresionat-o într-un fel sau altul şi i-au cucerit inima pentru-un scurt timp. - Bună dimineaţa colega, o salută Condurache vesel nevoie mare!


134 Parfum de orhidee (roman) - Bună dimineaţa, domnule Sebastian! - A venit în sfârşit primăvara, aşa că iată şi eu am avut plăcerea să o aduc cu mine şi să ţi-o dăruiesc. O primăvară plină cu bucurii şi împliniri, draga mea. - Ce drăguţ! Mulţumesc Sebastian. Eşti un adevărat cavaler romantic. Şi flori! sunt minunate. A! ce frumos! Nu trebuia să te deranjezi cu un asemenea cadou. Vino să te sărut aici de faţă cu toată cancelaria, pentru această surpriză plăcută. Pleoscăiturile se auziră de parcă au făcut-o intenţionat să fie remarcate, apoi Georgeta îşi îndesă nasul său acvilin printre petalele zambilei. Nările i se dilatară de plăcerea parfumului. Închise ochii ca şi când ar fi vrut să rămână impregnată acea suavă adiere parfumată de primăvară florală. Se îndreptă spre scaunul său şi îşi aşeză în poşetă caseta cu mărţişorul, iar bucheţelul lângă celelalte flori primite în vaza ce-o avea special adusă la şcoală încă din primul an de profesorat în acest liceu. Minodora era numai ochi şi urechi, să observe ce se întâmplă între cei doi colegi. A văzut că darul dat Georgetei era într-o casetă albastră de bijuterii. Ea încă nu-şi primise mărţişorul, aşa că fremăta de nerăbdare să afle ce i-a luat sau dacă i-a luat ceva. A sesizat cum Sebastian mai deţinea un bucheţel cu o zambilă albă, bogată în floricele proaspete. În cancelarie se simţea parfumul florilor. Unii au adus zambile albe, roz, chiar şi albastre sau mov, alţii trandafiri, narcise sau ghiocei, ce a găsit fiecare prin florării sau după bugetul destinat acestui moment de atenţie colegială.


Virgil STAN 135 Condurache amâna deliberat întâlnirea cu Minodora pentru înmânarea mărţişorului. Dorea s-o facă să fie nerăbdătoare şi să i-l dea într-un moment în care să nu fie remarcat de ceilalţi colegi. Nu ştia că ei nu erau interesaţi de gestul său, chiar dacă povestea “îndrăgostirii” tinerei colege o cunoşteau cu toţii. După cum îl ştiau pe Sebastian, un taciturn uneori, dar un profesor şi un coleg excepţional, nu garantau că tânăra va avea vreun succes la el. Unii se amuzau pariind între ei pe reuşita tinerei, alte colege o invidiau. Doar Minodora era necăsătorită dintre ele, iar Sebastian singurul holtei, statut căpătat cu un an în urmă. În acest liceu profesorii erau riguros selectaţi. Majoritatea predau de ani buni materia pentru care erau specializaţi. Doar Minodora făcea excepţia de la regulă, a apărut printre ei de niciunde, de la "Cuca Măcăii" cum spunea Dobriţoiu, profesorul de fizică, un umorist autentic. Scria şi publica epigrame prin diferite reviste de cultură, nu neapărat numai bucureştene. Când s-a auzit soneria de pe holul cancelariei, Condurache şi-a luat zambila în mână, catalogul şi nelipsita lui culegere de matematică plină cu semne de carte la problemele ce dorea să le dea spre rezolvare elevilor, aşteptând să găsească clipa ideală pentru a-i înmâna Minodorei floarea şi caseta cu bijuteria. Tânăra era foarte atentă la toate gesturile lui. Văzându-l că şovăie şi îşi face de lucru ca să mai întârzie pentru a ieşi din cancelarie printre ultimii, a întârziat şi ea momentul părăsirii camerei. - Să nu crezi că te-am omis din lista celor cărora doream să le dăruiesc o floare şi un mărţişor, spuse Sebastian îndreptându-se spre uşa cancelariei.


136 Parfum de orhidee (roman) - Îmi era teamă că ai s-o faci! - Ei, nici chiar aşa! De ce să nu poţi primi ca şi celelalte colege o mică atenţie din partea mea? - Nu ştiu! poate după cum îşi apreciază fiecare bărbat colega sau... - Şi de ce ar fi o excepţie? Doar nu ne aflăm în vrăjmăşie, cum ar scrie un literat într-o lucrare istorică. Hai să mergem că întârziem la oră. Uite aici ai un mic simbol al primăverii şi o invitaţie de a participa la un prânz după ore, dacă îţi face plăcerea. Minodora Lepădatu deschise caseta capitonată cu pluş fin şi descoperi simbolul balanţei strălucind pe catifeaua cutiei, legat cu un şnur sub formă de fundiţă. Se înroşi de plăcere, picioarele i se înmuiară, tremura toată de emoţie. La aşa ceva nu s-ar fi aşteptat. Că va primi un simplu mărţişor şi o floare era posibil, însă acea bijuterie fină şi mai ales invitaţia de a petrece cu Sebastian câteva ore la un prânz, o lăsă fără respiraţie. - Vai, Sebi, eşti minunat! îţi mulţumesc din suflet. Nu mă aşteptam la atâta atenţie din partea ta. Chiar dacă m-ar vedea toată cancelaria, nu mă pot abţine să nu te sărut. Din nou îţi mulţumesc. Desigur, că voi merge cu tine oriunde doreşti. Inima mea îţi aparţine după cum bine ştii. Îl luă cu mâna liberă de după gât şi îl sărută pe buze. Era primul lor sărut. Văzând atâta frenezie din partea tinerei, Condurache se sperie puţin. Norocul lui era că nu mai era nimeni prin preajma lor. - Bine, bine, vorbim mai târziu, acum hai la ore că uite, s-au dus câteva minute şi eu am de predat copiilor matematică.


Virgil STAN 137 - Sebi, din nou îţi mulţumesc! Cei doi ieşiră pe uşa cancelariei şi îşi continuară drumul împreună până la etajul întâi, unde se despărţiră. Minodora preda la etajul doi, în aripa "B" a liceului, iar Sebastian la primul etaj. La terminarea orelor, porniră împreună pe strada ce ducea spre un restaurant elegant unde Condurache şi-a propus s-o ducă pe Minodora să servească masa de prânz. Locaţia nu era atât de departe încât să ia un taxi. Avea de lămurit mai întâi cu el, apoi cu Minodora anumite probleme la care nu le găsea răspunsul exact, chiar dacă era un renumit profesor de matematică. Cu nelipsita-i mapă sub braţ, îi povestea Minodorei ce i se întâmplase lui la o clasă şi cum o elevă a vrut să-i dea un mărţişor, iar el i-a explicat precum că acestea se dau numai femeilor, însă eleva susţinea că la bunicii săi în nordul Moldovei, de unde i-au venit părinţii în Bucureşti, fetele dau mărţişoare băieţilor, aşa că şi ea doreşte să-i dăruiască lui unul în semn de preţuire. - Şi eu sunt moldoveancă însă în zona noastră nu se dau mărţişoare la bărbaţi. Am auzit că şi în Banat se practică acest ritual. - Pentru că tot suntem la capitolul mărţişoare să-ţi spun că poate nu ai aflat, despre semnificaţia lui. - Nu, nu ştiu. Se întâmplă de când lumea şi nu am fost curioasă să-i aflu originea. - Am citit pe internet că sărbătoarea mărţişorului este o datină precreştină a cărei semnificaţie a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, simbolul venirii primăverii. La originile mărţişorului a stat o moneda de aur sau de argint, la care se ataşa


138 Parfum de orhidee (roman) o sfoară făcută din doua fire răsucite, una roşie şi alta albă ce semnificau lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii împotriva bolii şi care era purtată în general de persoanele sensibile (copii şi fetele tinere). Exista credinţa conform căreia această amuleta aducea noroc şi fericire. - De aceea ai luat pentru mine un obiect din aur, să respecţi tradiţia strămoşească? - Nu asta a fost intenţia mea, ci doar să fie ceva mai deosebit faţă de celelalte colege. - Am observat că şi doamnei Zbihli i-ai luat ceva deosebit, era tot o casetă de pluş. - Doamne, de ce or fi femeile atât de curioase? - Altfel nu am mai fi femei! Tu nu ai fi fost în locul meu? - Nu. Dar să termin povestea mărţişorului, aşa cum am găsit-o eu pe internet. Există o legendă a apariţiei tradiţiei de mărţişor conform căreia soarele a coborât pe pământ la o horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi la răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr curajos s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul a eliberat soarele. Acesta s-a ridicat pe cer înveselind şi bucurând lumea, a reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar tânărul nu a mai ajuns să vadă


Virgil STAN 139 primăvara. De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu - roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului, albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii. - Frumoasă povestea mărţişorului! - Erau mai multe texte postate cu referire la mărţişor, însă aceasta mi-a plăcut mai mult fiind ca un basm al copilăriei noastre. Această tradiţie există şi-n Bulgaria al cărui popor susţine că ei ar fi fost primii care l-au adaptat încă din cele mai străvechi timpuri... - Unde vrei să mă inviţi? îi stopa Minodora pofta de a spune basme cuiva, ca şi când ar povesti unui micuţ ce aşteaptă de la bunicul său o poveste înainte de culcare. Ce zi frumoasă! Parcă nu ar fi doar ziua de începerea primăverii, ci sfârşitul ei, apropierea verii, îşi continuă Minodora fraza. - Da, astăzi este o zi specială pentru cei îndrăgostiţi. - De unde această constatare? - Păi este frumos şi cald, iar prin parcuri a început să răsară floricelele, să încolţească iarba... - S-ar zice că nu eşti profesor de matematică ci de română. Ori ne-am schimbat specialităţile? - De ce? - De unde atâta romantism la un iubitor al ştiinţelor exacte? Ai văzut tu vreun matematician sau fizician, poet? Albert Einstein, descoperitorul teoriei relativităţii, era un mare savant, dar şi un mare îndrăgostit. Zeci de scrisori de dragoste i-a trimis verişoarei sale Elsa, pe timpul când încă era căsătorit cu Mileva Maric, o sârboaică de care a divorţat


140 Parfum de orhidee (roman) pentru a se căsători cu verişoara care-i era amantă şi pentru care făcuse o obsesivă pasiune. - Cât de bine eşti informat! - Ce crezi că fac acasă singur? Mă uit la showurile politice? Niciodată. Prefer o carte bună, mai ales pe cele biografice cu personalităţi din toate domeniile ştiinţei şi culturii. Am şi cărţi vechi în bibliotecă, editate acum câteva sute de ani. - Bravo! eu prefer beletristica. - Hai să intrăm în acest local. Am fost de mai multe ori aici şi mi-a plăcut atât servirea, cât şi mâncarea. - Dacă tu vrei, de ce nu? Salonul în care Sebastian a condus-o pe colega sa, era unul elegant ce îţi garanta o relaxare deplină şi bună dispoziţie, cu ospătari stilaţi care abia aşteptau să te servească. Restaurantul se număra printre cele mai renumite localurile cu "pretenţii" din cartier. Şi intenţia lui Condurache era s-o invite pe Minodora într-un local de lux, nicicum într-un bistro. - Îmi place! mulţumesc pentru invitaţie. Ce surprize îmi mai rezervi? - Surprize? Nu m-am gândit la vreo altă surpriză. Am dorit să merg cu tine la un prânz, aşa putem să mai discutăm şi alte probleme ce ne-ar putea interesa, în afara celor şcolare. - Cum ar fi? - Tot ce ţi-ai dori şi te-ar interesa. De exemplu ce-ai făcut cu Universitate? - Am fost să văd despre ce este vorba. Nu era decanul prezent să aflu mai multe. El a trimis adresa. Am lăsat un număr de telefon la care mă poată contacta. - Şi cu garsoniera?


Virgil STAN 141 - Mă voi muta cât de curând, poate chiar luna aceasta. Mai sunt câteva finisaje de făcut şi ne dau cheile. Trebuie să-l mobilez mai întâi. - O faci tu pe parcurs. Prima data îţi trebuiesc cele strict necesare, unde să găteşti şi să dormi. - Da, îmi trebuiesc cam multe. Trebuie să fac credite pentru a-mi procura tot ce-mi este necesar. - Sper să te descurci. - Şi eu sper. La început va fi mai greu, dar cu timpul se vor aşeza toate pe un făgaş normal. - Desigur, ştii că ai propria ta casă, nu mai stai cu chirie. - Tot cu chirie voi sta, că doar nu sunt eu proprietara garsonierei, ci primăria de sector. - Cu timpul se vor vinde şi acestea. - Mai este până atunci şi nu-i nicio grabă. Nu are cine să mă ajute s-o cumpăr De unde atâţia bani? Ai mei sunt în vârstă şi săraci, nu au cu ce să mă sprijine financiar. - Toţi avem un început mai greu. Puţini sunt acei care au moştenit de la părinţi tot ce le trebuie în viaţă. - Nu-i şi cazul tău. Am înţeles că ai casa moştenire. - Da, dar ca să arate ca acum, am făcut mari investiţii în reconstrucţia ei. - Te cred. S-a uitat fiecare pe lista de meniu adusă imediat de ospătară, o tânără mărunţică, dar frumoasă, cu ochii negri ca mura, părul ondulat, cu buclele căzându-i pe frunte şi într-o uniformă ce de abia îi acoperea pulpele cam grosuţe pentru înălţimea sa. Era periculos pentru orice bărbat s-o privească când se apleca să aşeze câte ceva pe


142 Parfum de orhidee (roman) masă. Mai ales era jenant să se observe că o studiezi cu atenţie de către invitata de la masă, aşa că Sebastian se făcea că nu vede nimic, încercând s-o privească insistent doar pe Minodora, când fata se apropia de masa lor. - Ce vin doreşti să aducă? - În general îmi place vinul roşu demi dulce. - Este bine. Şi mie îmi plac aceste soiuri. - Ne potrivim la gusturi? - Este vorba doar de vin, nu ştiu în rest. Dar înainte, la aperitiv ce doreşti să serveşti? - Nu ştiu ce ar putea fi. Tot ceva dulce. - Sunt o mulţime de băuturi dulci. Poate un preparat de la bar, un cocktail. - De ce nu? - Bine atunci. Făcu semn ospătarei care se înfiinţă imediat lângă ei cu ancărul pe mână şi carneţelul de comenzi pregătit, să-şi noteze ce doresc consumatorii. - Domnişoară, te rog un Adonis Cocktail, sper că ştie barmanul să-l prepare! - Cum să nu! Nu-i nicio problemă. - Mie o votcă mare Smirnoff şi o apă minerală, iar ca vin, o sticlă de Panciu cu un Cabernet Sauvignon vechi. Apoi fiecare şi-a comandat ce dorea să servească atât la antreu cât şi felul următor. - Mi-am dorit ca felul doi să fie mâncare gătită şi nu grătar, deoarece m-am săturat de mâncăruri făcute pe fugă, încercă să se scuze fata în privinţa comenzii sale. Nu am condiţii la gazdă să-mi gătesc ce mi-aş dori. Poate când mă voi muta în garsonieră să mănânc şi eu mai sănătos.


Virgil STAN 143 - Desigur! La mine nu se pune această problemă, numai că de multe ori nu prea am chef să gătesc mâncăruri sofisticate, aşa că mă mulţumesc cu ceva frugal. Sâmbăta mai gătesc şi eu ceva serios. - Cred că tu ai în bucătărie tot ce-ţi trebuie, pe când eu nu am mai nimic. Ce-mi pune la dispoziţie gazda. - Ai tot timpul să-ţi cumperi când te vei muta sau când te vei căsători. - Hi, hi, hi. Căsătorie! Cine să mă ia şi pe mine? - Cum cine? Cel care îţi va fi alesul inimii. - Nu ai văzut ce face alesul inimii mele? - Ce face? - Mă ignoră, ce să-mi facă! spuse ea sentenţios. - Nu fi răutăcioasă! Poate nu ştie. - Ştie, că i-am spus! Hi, hi, hi, cât timp mi-a trebuit până să mă hotărăsc ca s-o fac. - Ei, aşa-i în viaţă! Nu ne ies toate aşa cum ni leam dori să fie. Dacă te referi la mine, uite că s-a făcut un pas, suntem doar noi doi la masă şi avem posibilitatea să mai discutăm despre ce poate să fie. - Mda, nu prea mă încurajezi. - Cum nu? Eu sunt mai timid decât tine, aşa că nu te sfii, spune tot ce ai de spus. - Ce să mai spun? Vrei să ţip aici în gura mare că te iubesc şi te doresc? - Nu, nu, nu face asta! Ar crede că nu suntem întregi la minte. Nu vezi ce linişte este? - Mda, de aceea trebuie să vorbim mai mult în şoaptă de parcă ne-am feri să nu fim auziţi de cineva care ne urmăreşte special pe noi. - Nici să ţipăm în gura mare nu putem s-o facem, suntem totuşi într-un local public.


144 Parfum de orhidee (roman) - Asta o ştiu, numai că mie îmi vine să ţip, să-mi revărs dragostea din mine, să-mi alung toate frustrările, că nu pot să te strâng în braţe oricând doresc, să-ţi simt sărutările cum îmi inundă tot corpul, asta mi-aş dori acum! - Poate există timp pentru toate, numai că trebuiesc şi ele făcute la vremea lor. - Dar la timpul meu te-ai gândit vreodată? - Sincer, nu, dar acum am început să reflectez. Şi pe lângă mine el trece cu nepăsare ca şi pe lângă tine. Poate ar trebui să-mi refac viaţa de cuplu şi ca s-o fac nu mă opreşte nimeni. - Atunci de ce nu o faci? - Ce să-ţi răspund? Orice ţi-aş spune nu m-ai crede. Ca şi tine ar trebui să fiu lovit de trăsnetul iubirii. Fiind preocupat mai mult de şcoală şi mai puţin de partea sentimentală, nu am privit în jurul meu să văd şi să descopăr femeia de care să mă îndrăgostesc. - De multe ori ea există lângă tine fără să ştii şi nu o descoperi decât în urma unui şoc din afară sau poate şi în urma unei discuţii ca aceasta, între doi oameni maturi care sunt dispuşi să-şi deschidă sufletele în faţa celui pe care îl place şi l-ar dori lângă el. - Mda, se poate şi aşa. Am să-mi dau toată silinţa pentru ca pasul următor să nu fie un şoc, ci o scânteie care să aprindă jarul de care am nevoie. Poate se produce şi explozia, cine poate şti? Masa s-a desfăşurat în linişte, ospătara a stat tot timpul atentă să vadă dacă au nevoie de ceva, turna în pahare de fiecare dată când era necesar. Odată ce Sebastian a gustat atât din votcă, cât şi din rubiniul de Panciu, parcă limba i s-a mai dezlegat


Virgil STAN 145 şi devenise mai volubil, mai vesel. O vedea cu alţi ochi pe invitata lui, o găsea totuşi o femeie drăguţă, chiar dacă nu avea un corp de silfidă ca eleva sa Ramona. - Oare ce-or mai face olimpicele mele? se trezi el gândindu-se. Astăzi nu am avut ore cu ele. Poate s-ar fi aşteptat să le duc câte un mărţişor. Asta ar fi fost culmea, ca profesorul să dea mărţişoare la eleve. Ce s-ar spune în şcoală despre un asemenea gest? Şi el, acum când stătea la masă cu o femeie ce-i declarase dragostea necondiţionată, se gândeşte la nişte adolescente, în loc să se gândească la ea, se apostrofă el singur în gând. O privi pe Minodora cum se ştergea liniştită cu prosopul pe mâini. Ar fi dorit s-o vadă altfel decât o prezenţă ocazională la masa sa. O invitase tocmai cu scopul să-şi testeze atracţia lui spre această femeie. Nu era urâtă, dar nici nu o puteai numi o frumuseţe. O femeie normală, cum sunt cu sutele întâlnite zilnic pe stradă. Femeia casnică, femeia intelectuală, românca de zi cu zi, nu cea de noapte, fardată strident, îmbrăcată în cele mai strălucitoare sau ţipătoare ţinute, cât mai scurte posibil, pentru a-şi scoate în evidenţă nurii, să atragă ca un magnet privirile bărbaţilor. De ei aveau nevoie, să-i prindă în mreje, să-i seducă, ca apoi să-şi deschidă cu gentileţe portofelele pentru alte plăceri ce le-ar putea afla în braţele lor. Aşa descoperise şi el vibraţiile trupului în braţele unei tinere întâlnită cu multe luni în urmă în acest local. - Ce mult timp a trecut de atunci! Nicio femeie nu mi-a mai umplut patul cu prezenţa sa. De ce nu ar fi Minodora care s-o facă în astă seară? O întâlnire


146 Parfum de orhidee (roman) fără nicio obligaţie. Nu a spus ea când i-am dat bijuteria că-mi aparţine şi că mă urmează unde doresc? Putea citi în ochii fetei detaşarea de orice respingere, dacă ar invitat-o la el acasă. Zâmbea, povestindu-i ce-a păţit când călătorea cu trenul de la Vaslui spre Bucureşti şi a venit controlorul. Avea bilet, dar nu şi-l mai găsea. Când a umblat în poşetă după oglindă, să-ţi verifice fardul, i-a căzut în compartiment şi acum controlorul nu vrea să mai plece de lângă ea că trebuie să plătească amenda pentru că urcase în tren fără legitimaţie de călătorie. Orice explicaţie că are bilet, nu-l putea îndupleca. Nu ştia dacă o făcea în virtutea obligaţiilor de serviciu şi a conştiinciozităţii sau aştepta vreo şpagă. Numai că a avut norocul cu un călător care stătea pe bancheta din faţă şi a văzut biletul căzut sub canapea. Aşa a scăpat fără amendă, şi de controlor, cu toate că-şi cumpărase bilet. Sebastian mai mult ghicea decât asculta la ce spunea tânăra. I se fixase lui în minte că trebuie să o aducă pe Minodora la el acasă şi nu mai scăpa de această obsesie. - O vrea să meargă? se întreba el. Va vedea ce răspuns primeşte la întrebarea: Unde doreşti să serveşti cafeaua, aici sau la mine, una specială, turcească la nisip? când o fi la sfârşitul mesei, înainte să achite nota.


Virgil STAN 147 UNSPREZECE

Simona Simona formă numărul fără nicio emoţie. - Bună seara! - Bună seara, se auzi o voce guturală la celălalt capăt al firului. - Cu Sorin, vă rog, dacă este acasă! - Nu e! Dar cine îl caută? - Simona. O colegă de la şcoală. - Simona şi mai cum? o interogă iar vocea de femeie. - ... Nemeş, răspunse cu o uşoară ezitare tânăra elevă. Ar fi preferat să nu îşi divulge numele în faţa unei necunoscute. - Aha! O să-i spun că l-ai căutat. La revedere! şi veni tonul. Fata amuţi de uimire, neştiind ce să creadă. Intrigată, formă din nou numărul colegului. - Bună seara! - Bună seara! - Se pare că s-a întrerupt legătura, zise Simona, făcând pe niznaiul 2. - Nu! eu am închis. De ce, mai aveai ceva de spus? Haide rapid, că am mâncarea pe foc, nu am timp de poveşti. - Aa... zise încurcată eleva, îmi puteţi spune totuşi dacă ştiţi când se întoarce Sorin? - Nu-i cunosc programul. Altceva? 2

adv. (Pop. şi fam.) Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, n-ar şti nimic, simulând

indiferenţă, nepăsare, dezinteres .

DEX


148 Parfum de orhidee (roman) - Nimic! Mulţumesc. Seară bună, replică Simona, trântind la rândul ei telefonul şi reţinându-şi cu greu un chicotit de satisfacţie. - Auzi ce chestie! Băiatul ăsta umblă creanga şi nu trebuie să dea nimănui socoteala, pe când eu parcă aş fi mai ceva decât Cenuşăreasa. Trebuie să revin mereu la domiciliu până la miezul nopţii. A doua zi aveau româna, aşa că începu să îşi selecteze materialul pentru întocmirea unei compuneri cu o temă interesantă: "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda". Luă manualul de română precum şi „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu, parte din bibliografia sugerată de către profesoară, în care Eugen Lovinescu preciza că în opera lui Marin Preda şi a lui Liviu Rebreanu, inspiraţia rurală este dominantă, chiar dacă fac parte din epoci literare diferite şi se apucă de lucru, dar mintea îi rămăsese încă preocupată la conversaţia abia finalizată. Se tot întreba a cui o fi fost vocea care o repezise. - Probabil că o fi mama lui Sorin, îşi spuse tânăra. Din ce ştiam însă de la el este că lucra pe undeva, parcă la o şcoală, dar nu ştiu ce face acolo, pe ce post lucrează... Aplecându-se asupra caietului, Simona se tot străduia să îşi continue lectura, dar totul părea inutil. Obsesia acelei voci era mai puternică decât capacitatea ei de a se concentra. Îngrijorarea îşi strecura colţii în sufletul ei. - Ce s-o fi întâmplat cu băiatul ăsta? Parcă o presimţire o tot încolţea, nelăsând-o deloc în pace. Telefonul sună.


Virgil STAN 149 - Bună! Simona? auzi tânăra în casca telefonului. - Bună! - Sunt Sorin. Uite ce e... scuză-mă, ştiu că este cam târziu. Mi s-a spus că m-ai căutat. Nu am vrut să te deranjez la ora asta însă ai mei au insistat să luăm cina împreună mâine seară. Peste două zile unul dintre fraţii mei trebuie să plece la muncă în Norvegia, motiv pentru care întreaga familie se reuneşte mâine după amiază la masa de despărţire şi mama a insistat că doreşte să te cunoască. Eu sunt singurul necăsătorit dintre ei. După câte le-am povestit, vor neapărat să te vadă. Poţi veni? Este ceva fără pretenţii, ca în familie. - Acum mă anunţi? Mâine am de predat domnişoarei Lepădatu un referat la română, spuse Simona, evitând să dea un răspuns limpede. De ce nu o inviţi pe Ramona, aruncă ea, simţind nevoia de a se răzbuna pe el. Ea este în fond de "condiţie mai bună" şi ţine la tine foarte mult. - De ce Ramona...? Ştii... nu mi se pare prea serioasă propunerea ta. O găsesc chiar sarcastică. Doar ai aflat care a fost reacţia ei când a auzit că am părăsit-o pentru tine. - Îţi mulţumesc, dar chiar nu ştiu ce să zic. - Haide, zău, o să-mi iau revanşa faţă de tine cu prima ocazie... - În ce fel, ieşind la plimbare cu Ramona sau cu o altă colegă? i-o aruncă furioasă Simona. - Ah, asta era, acum înţeleg reacţia ta. Eşti geloasă. - De ce aş fi geloasă pe unul ca tine sau pe ea? - "Unul ca mine"! Vai, după cum îmi vorbeşti este limpede că eşti supărată, dar chiar nu reuşesc să


150 Parfum de orhidee (roman) pricep. Doar tu singură mi-ai dat de înţeles că eşti disponibilă, şi că mă placi. În fond, sunt bărbat şi pot căuta oricând şi oriunde şi alte prezenţe feminine dacă simt nevoia. - Ramona îmi este prietenă, indiferent de ce crezi tu despre ea. Cum îţi imaginezi că o să mă simt când va afla că am fost prezentată alor tăi drept iubita ta oficială? Şi la ea nu te gândeşti chiar deloc? - Îţi era prietenă mai bine spus, acum nu ştiu dacă îţi mai este. Haide, cu ea doar mă distram... - Deci tu aşa procedezi? Ai nevoie de o iubită drept paravan, iar cu altele... doar te distrezi? Încolţit, Sorin nu ştia ce abordare ar fi mai bună, fiind pus în faţa unei situaţii fără ieşire. Dacă răspundea că da, pornea din start de la premisa infidelităţii, de vreme ce o curtase şi pe ea cât timp era iubitul Ramonei şi ţinuse lucrul ăsta secret, iar dacă nega, realiza că Ramona, cedându-i trupeşte, aşa cum nu ar fi procedat poate Simona aşa de curând, ar fi fost asimilată întreaga poveste drept o simplă aventură din partea lui. Niciuna din perspective nu îi era favorabilă, mai ales că spera săi pice şi Simona în plasă. Astfel, încurcat, căutând să tragă de timp, nu găsea justificările necesare momentului potrivit, iar să o cheme pe Ramona era exclus. Fiind fiu de oameni modeşti, era incapabil să îşi asume responsabilitatea unui cuplu cu oricare dintre ele şi era conştient de imaturitatea sa. Tot ce îl interesa era să se simtă bine, să trăiască în prezent, rar implicându-se în relaţii altfel decât pentru plăceri senzuale sau interese materiale, pe care însă le căuta fără încetare, plictisindu-se rapid de o femeie


Virgil STAN 151 după ce prima noapte de amor era consumată şi trecând mai apoi la următoarea. O idee îi trecu prin minte în cele din urmă şi, în ciuda posturii ingrate în care se afla, reuşi să restabilească echilibrul de forţe. - Să înţeleg din atitudinea ta că te-ai hotărât să fii iubita mea şi în continuare? E suficient să îmi spui asta şi o anunţ personal pe Ramona că totul s-a terminat între noi. Ştia că în felul acesta i-ar da satisfacţie Simonei, rezolvând totodată şi chestiunea de etică în ceea ce o privea pe colega lor. Cât despre intenţiile sale cu prima dintre ele, putea în felul acesta să şi le ascundă mai departe, lăsând-o într-o incertitudine pe Ramona, dacă este cuplat cu Simona sau nu. Numai din ciudă că fusese respins de către Simona, la începutul anului şcolar o sedusese pe Ramona, sperând astfel să lovească în cealaltă, pe care o simţea atrasă de el. Iată că acum sunt de câteva zile împreună, dar încă nu a reuşit să se apropie prea mult de ea. Însă Simona ştia destul de bine ce-i putea acestuia pielea, încât înţelese rapid jocul pe care Sorin îl făcea cu ea. Zâmbi în sinea ei şi acceptă că tânărul se descurcase bine, pasându-i ei mingea înapoi în careu, motiv pentru care merita să-i acorde drept premiu întâlnirea la cina în familie pe care acesta şi-o dorea. - Mi se pare că ţi-am mai spus cum stau lucrurile între noi. Bine, fie. O să vin, deşi, să ştii că am reţineri în ce priveşte întreaga situaţie, murmură ea cu o voce moale, încă impresionată de abilitatea tânărului de a întoarce situaţia în favoarea lui. - Ok, Zeiţă, îţi mulţumesc de mii de ori şi îţi sărut buzele tale moi, strigă entuziasmat Sorin, răsuflând


152 Parfum de orhidee (roman) uşurat că a scăpat ca prin urechile acului dintr-o postură atât de incomodă, atingându-şi totodată obiectivul presant al cinei de rămas bun alături de părinţi şi familia sa numeroasă. - Doar în visele tale, i-o aruncă Simona! Să lăsăm asta. Cu ce să mă îmbrac, ai vreo preferinţă ţinând cont de contextul dat? - Ai mei, e drept, ca şi mine, nu ţin la vestimentaţie. De fapt pe mine mă mai toacă la cap să îmi pun ţoale mai curate, dar eu după cum ştii, ce am pe mine, am şi în şifonier. - Văd eu ce-mi găsesc prin garderobă. Acum lasă-mă să mă uit prin dulapul cel mare de haine. Ne vedem mâine la şcoală şi-mi spui la ce oră trebuie să ne întâlnim. E bine aşa? - S-a făcut! Te aştept, frumoasa mea! - Linguşitorule, replică Simona, luându-şi la revedere de la tânărul Don Juan şi punând zgomotos receptorul în furcă. Simona reveni la tema sa din referat. Ea trebuia rezolvată mai întâi, nu vizita la familia lui Sorin. Nici măcar nu ştia unde locuieşte, în ce cartier, dacă stă la casă sau la bloc, cine îi sunt părinţii şi ce hram poartă. Părinţii Simonei au lucrat amândoi în comerţ. Tatăl său era şef de raion metalochimice la un mare magazin din centrul capitalei, iar mama sa mâna lui dreaptă. Cum a venit revoluţia şi s-au început privatizările, cu banii strânşi au început o afacere pe cont propriu în acelaşi domeniu, care le-a mers bine cunoscând furnizorii din celelalte vremuri şi acum se puteau numi componenţi ai clasei de mijloc a societăţii nou creată în capitalismul românesc.


Virgil STAN 153 Ea era ca şi Ramona singurul copil în familie şi de aceea părinţii îi acordau cea mai mare atenţie, să nu-i lipsească nimic şi să se situeze printre protipendada juvenilă bucureşteană. De aceea au insistat s-o înscrie la acest liceu, unde sunt numai copiii celor cu dare de mână. Desigur, că snobismul luase locul modestiei şi că familia sa uitase de mult de epoca în care au trăit şi în care trebuia să se ferească şi de ei înşişi când făceau câte o afacere în folosul propriu, dar pe banii statului sau dădeau pe "sub mână" câte un obiect care nu se găsea de obicei la "liber", contra unei anumite “atenţii”. A doua zi, Simona începu aiurită să cuprindă cu privirea şifonierul din lemn de mahon din camera sa, întrebându-se care ar fi cea mai potrivită costumaţie pentru aventura ce tocmai o aştepta. Se ridică din pat cu mişcări domoale de felină la pândă şi postându-se în faţa dulapului, începu să scotocească cu mâinile agitate printre mulţimea de haine agăţate pe umeraşele ce se aflau acolo. Viu colorate, apretate şi călcate de mama sa, grijulie ca fiica ei să găsească pregătit tot ce-i trebuie pentru orice moft tineresc, acestea se găseau oricând la dispoziţia sa, gata să fie etalate, probate sau aruncate ca fiind demodate sau inadecvate nu ştiu cărui moment. Scoase vreo câteva rochii lungi de seară, dintre care cel mai mult îi făcu cu ochiul una neagră, cu un decolteu destul de adânc, ornat cu danteluţă verzuie, care se asorta splendid cu ochii ei. N-o mai purtase niciodată până atunci, tot păstrând-o cu gândul la petrecerea de majorat, dar în seara aceasta era hotărâtă să facă tot ce îi stătea în puteri


154 Parfum de orhidee (roman) pentru a se prezenta cât mai bine în calitate de iubită a lui Sorin. Urma ea mai apoi să îşi primească şi recompensa... Privindu-se în oglindă, un zâmbet larg îi subţie buzele. Îşi puse rapid şi încălţările, nişte pantofi verzi din piele de antilopă, precum şi mănuşile din dantelă de aceeaşi culoare. Pe cap aşeză o pălărie de fetru, tot verde, întreaga sa ţinută parcă trăda orientarea sa ecologistă, amintind de un verde fraged al pădurii din zonele montane. Dezbrăcă cu regret această ţinută gândinduse că nu este adecvată pentru o cină normală, dar mai ales să meargă aşa îmbrăcată pe stradă până la staţia de taxi şi îşi îmbrăcă o fustă din stofă de lână, de culoare maro, un pulover alb şi completând ţinuta cu cizmele sale înalte, ieşi pe hol să-şi îmbrace paltonul şi căciula cu blăniţă de hermină albă. - Vezi mami, că plec la o prietenă, strigă Simona din uşă, învârtind cheia, fără a mai asculta răspunsul doamnei Nemeş. Un refren îi răsuna în minte... “Eşti schimbător precum e cerul, În ceea ce priveşte amorul... Căci tu singur ziseşi într-un rând Să mă cucereşti tu ai de gând.” Porni voioasă către staţia de taxi. Sorin i-a dat ca reper un nume de stradă şi o intersecţie cu un bulevard cunoscut, unde o va aştepta. - Nici măcar nu a venit după mine, nesimţitul, se gândi cu ciudă fata. Şi eu mă aventurez prin Bucureşti căutându-l într-un taxi! Pe Sorin nu-l considerase ca un eventual pretendent la inima sa. Era un simplu coleg pe care îl întâlnea zi de zi la şcoală şi atât. Ideea idilei cu el îi


Virgil STAN 155 venise în minte mai de mult, din dorinţa de a-i face în ciudă Ramonei. Prea se considera infailibilă, că ea le deţine pe toate, controlează totul şi că poate hotărî soarta oricărui băiat din grupul lor şi nu numai. Era dispusă să-i acorde mai multă atenţie colegului lor. Spiritul de competiţie pusese stăpânire pe ea. Sorin cu înfăţişarea lui de băiat simpatic era apreciat de celelalte fete ca un tip sociabil şi interesant. S-o aibă competitoare pe Ramona în privinţa relaţiei cu el o incita, cu toate că ştia cum va reacţiona aceasta. N-avea însă de gând să se lase pradă uşoară în mâinile acestuia, cu atât mai puţin să fie sedusă. Postura de iubită oficială a lui îi părea a fi una inedită şi amuzantă. Ar fi fost unul dintre acele momente în care doar juca un rol, lăsându-l mai apoi cu buzele umflate pe imberbul curtezan, fără a pierde cu toate acestea prietenia lui. - Unde mă duce taximetristul ăsta? se impacientă fata văzând că nu mai ajunge la întâlnirea cu amicul său. Unde dracu locuieşte? La marginea Bucureştiului? Şi eu care credeam că este din cartier cu noi..." La un moment dat taxiul s-a oprit la un colţ de stradă. În sfârşit a apărut şi Sorin. - Ce ciudat, îşi zise fata. N-aş fi crezut că o să mă simt emoţionată şi nu ştiu de ce! Poate mai mult se simţea tulburată de faptul că habar nu avea unde se află. Nu cunoştea această parte a Bucureştiului, deoarece nu a fost niciodată în această zonă. Fu întâmpinată cu o reverenţă de către Sorin care îi pândea sosirea de sub un indicator de circulaţie.


156 Parfum de orhidee (roman) Când o ajută să coboare din taxi, o privi şi amuţi de uimire, văzând-o cât de frumoasă era. Simona îl salută, oferindu-i obrazul înţepenit de asprimea crispării. - Unde dracul am ajuns, pentru ce şi mai ales pentru cine? Sorin care se aştepta să primească mai mult decât un pupic pe obraz, dezamăgit, o conduse spre un bloc cu patru nivele care de afară nu arăta prea îmbietor. - La ce etaj locuieşti? întrebă fata impacientată. - Ca de obicei, cei săraci la ultimul etaj. - Ce vrei să spui, nu te înţeleg? - Ce ţi-am spus: la etajul patru din patru câte are blocul. - Nu, nu, mai înainte. - Ce ai auzit, că de obicei persoanele fără relaţii, oamenii simpli, primeau pe timpul epocii trecute cele mai proaste apartamente sau situate la parter ori la etajele superioare. Celelalte era rezervate pentru aşa zisa "lume mai bună" a societăţii respective sau celor care aveau cunoştinţe, în special membrilor de partid. Murmură ca pentru ea: - Unde am ajuns eu Doamne... şi ce surprize mă mai aşteaptă? După efortul urcării celor patru etaje, în sfârşit Sorin a ajuns să o prezinte părinţilor pe prietena sa din liceu, fiica unor oameni cu bani, aşa că erau curioşi să vadă ce amică şi-a găsit fiul lor. Simona păşi în holul cu dale din gresie înflorată, îngrijit întreţinută de către părinţii lui Sorin. O muzică în surdină se auzea din sufragerie care-i îmbătă


Virgil STAN 157 simţurile. Stilul casei era unul modest, cu holul lung, din care se putea intra în cele patru camere, bucătărie şi două băi, cum află mai târziu. Era o atmosfera totuşi plăcută, multe persoane prezente, de toate vârstele şi mai ales copii care alergau de ici colo, jucându-se. Simona se simţi copleşită, iar gândurile ei de a juca vreun rol dispărură fără urmă. Avea să fie ea însăşi, exact aşa cum era. Şi îşi impunea să uite de oricare altă stare socială comparabilă cu a celor în mijlocul cărora se afla. Îşi propuse ad-hoc să îşi ofere ei însăşi în primul rând o seară de neuitat, în tovărăşia părinţilor lui Sorin şi a familiei sale, lucru inedit pentru ea. - Mama mea, făcu Sorin prezentările, indicândo pe femeia din mijlocul holului! - Simona Nemeş, bună seara, colega de clasă a lui Sorin, sunt încântată să vă cunosc. - Bună seara! Gheorghiţa, mama lui Sorin. Sorin, stingherit de ceea ce i se întâmpla, prins în gheare de propria sensibilitate de care căutase în atâţia ani să fugă, protejându-şi de orice imixtiune a realităţii originea sa modestă, se simţi acum slab în faţa familiei şi mai ales al colegei sale când le prezenta pentru prima dată o fată ca pe o iubită, una dintr-o altă parte a societăţii, necunoscută familiei din interior. Fu nevoit să facă un efort pentru a-şi putea controla glasul voit puternic, masculin. Trăi cu groază clipa, temându-se ca să nu-i fie auzită o voce piţigăiată, asemenea unui scheunat de câine, strangulată din cauza emoţiilor ce l-ar fi cuprins. Pentru el, tot ce simţea a fost ca o lovitură şi aproape că începea să o urască pe Simona, care


158 Parfum de orhidee (roman) dezinvoltă se prezentă natural, fără nicio emoţie în faţa mamei lui. El era golit de trăirile sale, situaţia existentă făcându-l să se simtă atât de vulnerabil. Avea mare nevoie de cooperarea ei în seara asta şi îşi spuse că nu degeaba luni bune se antrenase să fie stăpân pe sine, pentru când i se va propune conform tradiţiei, să-şi prezinte prietena în familie, dacă are vreuna în respectivul liceu, la cei optsprezece ani ai săi, indiferent cine o fi ea, încât să nu o dea în bară exact tocmai acum. - Sper să decurgă totul bine, se gândea Sorin, iar în final mă voi descotorosi eu şi de domnişoara asta dacă-mi va face vreo figură de mironosiţă. - Intră, te rog, draga mea, ia loc la masă, o invită doamna Gheorghiţa conducându-i spre sufragerie unde era aşezată masa. Nu trebuie să te jenezi de noi, doar sunteţi şi prieteni nu numai colegi, nu-i aşa? - Mda, ne înţelegem destul de bine, spuse fata jenată de ineditul situaţiei. Simona şi doamna Gheorghiţa se plăcură instantaneu, uitând de incidentul cu telefonul din seara trecută. Mama lui Sorin fu surprinsă de ţinuta simplă, dar elegantă a tinerei eleve, iar Simona de atitudinea fermă şi plină de demnitate a mamei lui. - Poftiţi vă rog, să gustaţi din ce este pe platouri, spuse gazda, invitând-o pe tânăra musafiră să se servească din aperitivele aşezate pe masă. Ceilalţi membri ai familiei erau veniţi de mai mult timp şi deja savurase aperitivele. Ospătaţi-vă mai întâi, Sorin nu a vrut să guste nimic cu noi până nu soseşti tu. Trebuie să apară din clipă în clipă şi soţul meu. A plecat până la magazinul de lângă bloc, să cumpere nişte vin roşu.


Virgil STAN 159 Nu poate lipsi aşa ceva din meniul casei, zâmbi amfitrioana, privind-o drept în ochi pe Simona, în care nu văzu nici măcar o secundă o fată frivolă, aşa cum se aşteptase, ci, dimpotrivă, o domnişoară plăcută şi manierată, pe care ar fi fost mai mult decât onorată să o aibă drept noră mai târziu. - Ce alegere excelentă a făcut fiul meu, îşi zise ea în sine, admirând-o în continuare pe Simona. Şi eu, care mă îndoiam de capacitatea lui de a lua decizii. Cine ştie, poate că totuşi în anii de când învaţă la acel liceu s-a schimbat, deşi altminteri nu prea pare. Tot un zănatic a rămas, aşa cum era de mic, de pe vremea când îl chelfăneam pentru că nu dorea să înveţe. Cât ne-am străduit şi eu şi taică-su să-l determinăm să aibă un viitor strălucit, nu ca noi oameni necalificaţi şi fără studii. El este nădejdea noastră de a ajunge mai departe decât noi sau ca ceilalţi fraţi şi surori. Un tânăr atât de talentat cum era el... N-am vrut să îl lăsăm să se risipească. Dar el a făcut ce a vrut, dialoga cu sine doamna Gheorghiţa, privindu-i cu admiraţie pe cei doi tineri. Bucuria mamei de a-l vedea pe prâslea în sfârşit băiat mare, nu mai era umbrită de gândurile că fiul ei poate fi un pierde vară, care nu face nimic pentru a-şi utiliza resursele native şi îşi pierde vremea în tot felul de prietenii dubioase, lăsând viaţa să treacă pe lângă el. Gândurile îi fură întrerupte de apariţia soţului, care adusese două sticle de Merlot pe care le aşeză voios pe masă. Simona, dădu să se ridice, dar tatăl lui Sorin îi făcu semn să rămână aşa cum era. - Bună seara, domnişoară şi bine ai venit în casa noastră, spuse tatăl lui Sorin, un bărbat înalt, cu


160 Parfum de orhidee (roman) ceva burtică. Nu părea să aibă mai mult de cincizeci şi cinci de ani. - Ia loc te rog la masă. Te-am aşteptat să soseşti, dar cum uitasem să iau un vin bun, am dat fuga până jos la magazin. Ne-a spus Sorin că stai mai departe de noi şi doream să te cunoaştem. Eram curioşi să ştim cu cine îşi petrece fiul nostru timpul liber. - Da, locuiesc la două străzi depărtare de şcoală. Noi suntem colegi încă din primul an de liceu. - Ia loc te rog, repetă el invitaţia, nu te deranja, noi nu ţinem aşa mult la etichetă. Suntem într-un context familial, asta e ce pot presupune... spuse el, făcând aluzie la prezenţa celorlalţi membri ai familiei în casa lor. Un bărbat la vreo treizeci şi patru – treizeci şi cinci de ani, cu părul tuns scurt şi o uşoară calviţie, cu dantura perfectă, pe care şi-o etala într-un mod cât se poate de relaxat, dar cu o predispoziţie la îngrăşare, se ridică şi se prezentă ca fiul cel mai vârstnic şi care este sărbătoritul zilei. De fapt nu el ca persoana, ci plecarea lui din ţară era sărbătorită. Mergea în nordul Norvegiei la muncă. A găsit acolo un job bine remunerat, aşa că merita să se despartă de familie pentru o perioadă de timp. Avea şi doi copii mici, o pereche blondă, care semănau mai mult cu mama lor decât cu tatăl. Se putea observa cum burta i se revărsa peste cureaua pantalonilor lui din blugi. - Eu o să merg până la bucătărie, spuse deodată tatăl lui Sorin. Vrei să vii şi tu să mă ajuţi să aducem paharele de vin, dragule, zise tatăl adresându-se lui Sorin. - Bine, tată, răspunse fiul urmându-şi părintele.


Virgil STAN 161 Cei doi bărbaţi se îndreptară către bucătărie, lăsându-i pe ceilalţi să îşi continue servitul mesei. Dulapurile albe cu ornamente metalice, vesela ordonat aşezată, toate indicau calităţile gospodăreşti ale părinţilor lui Sorin. - Unde ai agăţat-o, scumpule, pe frumuseţea asta? E o fată de bun simţ, mie aşa mi se pare... - Da, tată! Părinţii săi au o afacere, un magazin important în centru cu specific de metalochimice. Simona îmi este colegă din primul an de liceu şi prietena mea de curând. - Îmi place fata! Ce-o să zică despre noi când ne vede aşa de numeroşi? - Ce să zică! Nu o să zică nimic. Nu are ce să nu-i placă, chiar dacă nu este obişnuită cu astfel de familii. Ea nu are fraţi sau surori este singură la părinţi şi trăiesc în centrul oraşului, că doar au bani destui să-şi permită. Nu o vezi cum este îmbrăcată? - Mda, se vede! Masa bogată, cu aperitive, friptură din muşchi de purcel, salată asezonată, alături de bunătatea de vin, le merse la suflet tuturor, iar buna dispoziţie se instală, deşi Sorin stătea ca pe ghimpi, temându-se ca Simona să nu se simtă stingheră printre ai lui. Întâlnirea decursese într-un mod plăcut, care o relaxă până la urmă pe fată. Uită de şocul primit când s-a văzut ajunsă într-un cartier atât de îndepărtat al capitalei şi la etajul patru al unui bloc cu apartamente confort doi. Timpul s-a scurs repede şi cum se înserase, Simona simţi nevoia să se retragă spre casă. Va lua tot un taxi. Despre tramvai nici nu putea vorbi. Credea că face peste o oră.


162 Parfum de orhidee (roman) Nu era chiar aşa, deoarece Sorin parcurgea acest traseu aproape zilnic şi nu făcea mai mult de treizeci şi cinci - patruzeci de minute până la şcoală, schimbând două tramvaie. - Vă mulţumesc pentru invitaţia neaşteptată, doamnă şi domnule Pătrăşcanu, spuse la un moment dat Simona, ridicându-se de la masă. - De ce nu mai rămâi? Nici nu ai gustat măcar din tort. L-am preparat special pentru voi, dragi copii, spuse voioasă doamna Gheorghiţa, îmbrăţişând cu o privire caldă toţi mesenii săi. Lasă că te duce mai târziu Sorin acasă cu taxiul. - Vă mulţumesc, dar este deja întuneric şi am şi ceva de rezolvat pentru şcoală, aşa că este timpul să mă retrag. - Bine atunci, dacă nu vrei să mai stai. Să mai vii pe la noi, ne-a făcut plăcerea să te cunoaştem. Ne cerem scuze că suntem atât de numeroşi şi gălăgioşi, dar ştii cum este atunci când te desparţi de cineva. Parcă timpul fuge prea repede pe lângă tine şi nu ai vreme să-i spui celui drag tot ce ai fi vrut să-i spui înainte de despărţire. - Lăsaţi, am înţeles că nu stă prea mult acolo şi revine acasă. - Da, aşa este, dar totuşi el este acolo printre străini unde nu-i ca în sânul familiei. - Dumnealui cred că s-a obişnuit cu viaţa de navetist. - Da, de fiecare dată când vine sau când pleacă, o zi o pierde prin aeroporturi şi prin avioane. - Mă bucur mamă că te-ai gândit la noi cu tortul, replică Sorin, simulând că-i oferă o îmbrăţişare. - Ca de fiecare dată, puiul meu, mama mereu va avea grijă de tine. Tu eşti prâslea, sau cum se


Virgil STAN 163 spune la noi oamenii simpli, rodul ultimei nopţi de dragoste. - Lasă mamă că doar nu l-ai uitat pe tata după aceea, spuse râzând fiul cel mare. - Aşa se spune, nu că nu ne mai iubeam după aceea. - Tocmai asta m-a speriat. - Ei fiule, că doar nu am capitulat după naşterea lui prâslea, eram doar cu optsprezece ani mai tânăr. - Parcă acum eşti bătrân! - Nici tânăr nu mai sunt. Nu vezi cum arăt? - Cum să arăţi? Cam grăsuţ, acesta-i adevărul, dar încă verde ca bradul. - Da, dar până şi bradul se mai pleacă în faţa furtunilor. - Peste tine nu vor mai trece aşa de multe. Uite, ai rămas doar cu Sorin şi te mai şi vaieţi. Am zburat cu toţii ca păsările cerului pe unde am văzut cu ochii, nici unul nu am rămas în cuib. Ce-o să faci cu un apartament cu patru camere la trei inşi şi, mai ales, când o zbura şi el? - Poate că n-o să vrea să mai zboare ca voi. Ce să facem? Vindem şi cumpărăm unul doar pentru noi bătrânii. Două camere ne sunt suficiente şi ne mai rămân şi bani de înmormântare. - Puşchea pe limba ta! Vorbeşti de moarte la nici şaizeci de ani? - Cine ţine tată de capătul aţei, să ştie când se rupe? - Mai taci prăpăstiosule, interveni doamna Gheorghiţa! aici suntem la petrecere, nu la priveghi să vorbim de moarte. Te mai aude şi copila asta. Ceo să creadă despre noi?


164 Parfum de orhidee (roman) - Ce-o să creadă! Ce vede! - Ce diferenţă remarcabilă, cugetă Simona, între vocea stranie pe care a avut-o la telefon mama lui Sorin şi cea de acum. O atmosferă atât de tandră. Se vede că îşi iubeşte mult feciorul cel mic. Hm... aşa mamă şi ce fiu! Poate că totuşi m-am înşelat în privinţa lui Sorin şi nu e chiar atât de uşuratic şi insensibil precum îl credeam. Întâlnirea asta schimbă mult mersul evenimentelor. Ce nu ştia Simona era cât de mult avea să o schimbe pe ea...


Virgil STAN 165 DOISPREZECE

Un prânz în familie Când

au intrat în acel restaurant cei doi

profesori nu ştiau că într-un colţ mai îndepărtat al salonului servea masa şi familia Robert şi Mirela Orru. Bărbatul abia sosise de la Praga, unde expoziţia sa a avut un succes fulminant. Majoritatea tablourilor erau vândute până la închiderea expoziţiei, primind şi alte comenzi de la diferiţi colecţionari cehi. Era cunoscut ca pictor în întreaga Europă, fiind prezent în mai toate cataloagele de specialitate cu pictorii europeni de valoare. Fiind ziua mărţişorului, a dorit să-şi invite familia la un restaurant elegant, pentru servirea prânzului. Şi aşa doamna Mirela Orru îşi manifestase intenţia de a nu găti în acea zi, simţindu-se “epuizată” după ce participase la o şedinţă de întreţinere într-un atelier de înfrumuseţare. Doar ce-şi făcuse manichiura, cum era să se apuce de gătit în bucătărie? Ar fi fost degradant pentru ea să miroasă a ceapă sau rântaşuri după o împachetare cu tot felul de pomezi şi plante una mai plăcut mirositoare decât alta, atât faciale, cât şi corporale. Vorba ceea, obrazul subţire, cu mari sacrificii se întreţine. Bineînţeles, că atât tatăl cât şi mama Ramonei nu-i cunoşteau pe cei doi profesori, deci apariţia lor nu le-a spus nimic în afara unei eventuale constatări că a mai apărut o pereche dornică să servească prânzul în local. Cea surprinsă a fost însă fiica lor. Simţea că i se taie respiraţia de uimire. De când profesorul


166 Parfum de orhidee (roman) Condurache intră cu profesoara de română într-un restaurant? Să fie cuplaţi şi ea să nu ştie nimic? Cum de nici ceilalţi colegi nu au aflat noutatea? Chiar să fi fost atât de discreţi sau este doar o pură întâmplare apariţia lor intempestivă în acelaşi local cu familia sa? se gândea uimită fata. Tocmai înghiţise o gură de cola când i-a văzut intrând în local. Surpriza a fost atât de mare, încât s-a înecat cu băutura, stârnind ceva panică la masă, speriindu-şi mai ales tatăl, întotdeauna mai grijuliu cu fiică-sa, faţă de mamă, preocupată de ea însăşi neglijându-i pe cei din jur. - Ce s-a întâmplat Ramona? Fii te rog mai atentă dragă, uite cum se uită lumea la noi, o apostrofă mamă-sa! - Lasă fata în pace, ce ai cu ea? i se putea întâmpla oricui. Tu nu te-ai înecat niciodată? - Nu s-a întâmplat nimic tati, am înghiţit cred prea multă cola deodată fiindu-mi sete şi m-am înecat pur şi simplu, motivă tânăra incidentul nedorit. - Fii te rog mai atentă pe viitor, continuă Mirela apostrofarea fiicei. - Gata, mamă, că doar aşa o să se mai uite mesenii şi la masa noastră să vadă cât de şic şi de elegantă eşti tu. Nu-i aşa tati? o înţepă la rândul său fiică-sa răutăcioasă. Atât apariţia celor două cadre didactice, cât şi reproşurile mamei, îi cam tăie Ramonei pofta de mâncare. Dacă până atunci abia aştepta să sosească ospătarul cu ce-şi comandase, acum se uita în farfuria plină cu meniul său preferat şi învârtea, indispusă, furculiţa prin mâncare. - Ce-i dragă, nu-ţi mai place mâncarea? Parcă ziceai că ţi-e o foame de lup. Ţi-a trecut dintr-o


Virgil STAN 167 dată? sări încă odată madam Orru cu reproşurile pe fiică-sa. - Tu chiar ţi-ai propus să ne strici pofta de mâncare la toţi, Mirela? Ce se întâmplă cu tine de eşti aşa de pornită? îşi apostrofă domnul Orru iar soţia. - Nu se întâmplă nimic dragule, răspunse Mirela Orru, mereu nemulţumită şi cu chef de arţag. Ceva o supăra pe ea, nu doar micile incidente de la masa lor, altfel nu era atât de indispusă. Poate se aşteptase la un cadou mai deosebit adus de soţ din capitala Cehiei după două săptămâni de absenţă din patul matrimonial. Şi-ar fi dorit să-i aducă măcar un şirag de mărgele viu colorate, încrustate cu cristale Swarovski, însă el i-a adus o capă din blană de vulpe polară. Mai avea un guler în garderobă. Cei doi părinţi liniştindu-se, îşi vedeau de mâncarea lor şi discutau în şoaptă probleme casnice, de familie. Numai pe fiica lor o preocupa o altă problemă: cei doi profesori. Îşi vedea năruite toate şansele de a se mai culca cu Sebastian. De unde şi până unde a apărut profa de română împreună cu el? La aşa ceva nu se aşteptase, cu toate că ştiindu-i statutul de burlac, putea oricând să se cupleze cu altcineva, că de, doar nu era să stea toată viaţa singur şi să o aştepte pe ea să-i intre în pat! Poate că dacă i-ar fi sugerat aşa ceva, se mai trezea şi chelfănită sau şi mai rău, cu un şut pe undeva prin partea din spate. Condurache era un bărbat serios şi sobru. Nu s-ar fi încurcat el cu fetişcane zurbagii ca ea. Cum de i-a trecut prin cap că ar fi posibil aşa ceva? Degeaba o mai acuza pe Angela că s-ar fi apropiat periculos de mult de


168 Parfum de orhidee (roman) profesor. A văzut ulterior când au fost la meditaţie că totul este în regulă cu ei şi numai în imaginaţia sa bogată apar asemenea scenarii. Abia aştepta să le spună prietenelor sale din gaşcă marea noutate: A apărut un nou cuplu de îndrăgostiţi în cadrul liceului – profesorii Condurache şi Lepădatu. Hi, hi, ce-o să mai râdă de ei. Dar ea chiar are să râdă sau va plânge mai degrabă? Uite aşa un prânz care îl considera evenimentul săptămânii şi tema ce-o va povesti colegelor, mai ales ce-au mâncat şi cât a costat meniul, a devenit unul fără de importanţă, luându-i locul întâlnirea amoroasă dintre cei doi profesori. Dar poate că nu era o întâlnire amoroasă cum o credea ea ci, o pură întâmplare. După felul cum se comportau la masă, nu puteai trage concluzia că este un cuplu de îndrăgostiţi. Tot timpul cât au stat în local, nu şi-a îndepărtat privirile de pe cei doi "inculpaţi". La un moment dat a observat până şi tatăl său că fiică-sa este preocupată de ceva, de nu-i mai prieşte mâncarea şi urmărindu-i privirile a descoperit acel cuplu de tineri. De fapt erau cam de aceeaşi vârstă cu ei, poate mai tineri, dar nu cu mult, cel puţin bărbatul. - Dar cine sunt cei doi dragă, de nu-ţi mai dezlipeşti ochii de pe ei? Ce te fascinează atât de mult la ei, ce-i atât de interesant de nici mâncarea nu-ţi mai place? - Aa, ce spui, fu surprinsă fata de întrebarea neaşteptată a tatălui său. Despre ce vorbeşti? - Despre cei doi de la masa de lângă fereastra din stânga. - Aha, sunt doi profesori de la mine din liceu...


Virgil STAN 169 - Şi ce-i atât de ieşit din comun. Nu sunt căsătoriţi? - Nu, nu, el este divorţat de o doctoriţă stomatolog, iar ea nu-i căsătorită după câte ştiu. - Şi care-i problema cu ei de ţi-au captat atât de tare atenţia? - Nici una, doar că-i văd pentru prima dată împreună, atâta tot. - Şi ce ar fi atât de deosebit? intră şi mamă-sa în discuţie. - Nimic. El este profesorul de matematică, cel care ne meditează pe mine şi pe Angela. - Ăsta este? Dar este aşa de tânăr! Credeam că-i vreun ramolit de profesor în vârstă. - Nu, nu, el este cel mai bun profesor de matematică din liceu, poate chiar şi din capitală. Este serios şi bine pregătit. - Dar nu ziceai că-i divorţat? De unde atunci atâta seriozitate? - Stai dragă, sări şi domnul Orru în apărarea profesorului, ce dacă este omul divorţat, înseamnă că-i neserios? Poate altele au fost motivele divorţului, ea o fi călcat pe bec şi gata, s-a dus căsnicia lor. - Sigur, voi bărbaţii imediat, "a călcat ea pe bec". Mereu în concepţia voastră trebuie neapărat femeia adulteră să fie de vină. Voi niciodată nu "călcaţi pe bec". Ce, eu ştiu ce-ai făcut tu două săptămâni la Praga printre atâtea femei frumoase cum sunt cehele? - Ce-ţi veni draga mea? De unde această iritare continuă de când am venit? Te rog dacă ai ceva să-mi spui, s-o faci acasă, în linişte şi discreţie, nu aici în public, mai ales de faţă cu fiica noastră.


170 Parfum de orhidee (roman) - Las-o tati pe mami, ea mereu are ceva de reproşat altcuiva. Este singura care are întotdeauna dreptate, nu vezi! - Tu să nu te bagi în discuţia noastră, auzi, se răţoi dintr-o dată mama la fiică! - Scumpa mea, mai bine gustă din acest vin delicios şi lasă răutăţile pentru altă dată. Am venit să servim un prânz în linişte, nu să-l strice cineva dintre noi. Pentru moment se lăsă o linişte jenantă la masa familiei Orru. Celălalt cuplu care le-a dat motiv de discuţie şi ceartă îşi vedea de buna lui dispoziţie. Dacă ei ar fi ştiut că tocmai atunci domnul profesor de matematică se gândea cum să procedeze s-o aducă pe domnişoara Lepădatu la el acasă, poate şi-ar fi schimbat atitudinea faţă de cei doi. Doamna Orru s-ar mai fi liniştit, iar domnişoara Orru ar fi devenit şi mai disperată şi dezamăgită atât de el, cât şi de lipsa ei de decizie. Ajunsă acasă, Ramona nu mai avea răbdare până a doua zi ca să facă publică marea sa descoperire. Aşa că o sună pe Angela să-i spună ultima bombă de can-can a liceului. Când auzi Angela ce a descoperit colega ei, a fost tare surprinsă şi dezamăgită, chiar nu i-a venit deloc la îndemână. Cum, ea, cea care a fost la un pas să se culce cu Sebastian să fie înlocuită la scurt timp de colega lui, profa de română? Asta schimbă radical toată situaţia. Ori ajunge cât mai repede în patul şi braţele lui, ori o rupe definitiv şi uită aşa cum a fost rugată, întreaga întâmplare din dormitor. Erau oare un cuplu de mai mult timp, fără să se ştie în şcoală? Poate de aceea nu a mers atunci Condurache mai departe, doar o ţinuse în braţe cu


Virgil STAN 171 mâinile încolăcite în jurul gâtului şi cu buzele lipite de ale sale, într-un sărut pasional, se gândea Angela. Îi era ciudă că nu a insistat, nu s-a făcut dorită de el. Trebuia să-l provoace mai mult. Dacă ar mai exista o a doua ocazie va şti ce să facă, în caz că-şi dorea să scape de virginitate şi cel care să o ajute, să fie el. A doua zi, clasa a XII-a A, avea la prima oră întâlnirea cu profesoara de româna. Când aceasta intră în clasă începu direct, aruncându-şi mapa pe catedră: - Vom vorbi astăzi despre "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda" anunţă profesoara înălţându-şi privirea către publicul ei format din elevii clasei a XII-a A. Ramona îşi studia profesoara cu atenţia mărită. În această zi dăscăliţa lor era cochet îmbrăcată şi radia o neobişnuită bună dispoziţie, ceea ce făcu ca toate capetele să se îndrepte cu interes spre ea. Bănuia de ce este aşa de bine dispusă, fiind martoră la idilica ei întâlnire din acelaşi restaurant unde s-a întâmplat să fie şi ea cu părinţii. De la înălţimea pantofilor săi cu tocuri de cinci centimetri, Minodora Lepădatu îi privea pe tinerii elevi, pe sub ochelarii ce-i alunecau graţios pe nas, puţin cam mare pentru configuraţia feţei, dându-i o aură de viclenie. Îşi strânsese părul într-un coc elegant, iar un lănţişor strălucitor de care era prinsă o balanţă din aur (mărţişorul de la Sebastian) reprezentând zodia în care era născută, atrăgea atenţia asupra gâtului, conferindu-i o notă de distincţie. În pofida corpului nu atât de subţire pentru vârsta sa, avea gâtul lung şi graţios.


172 Parfum de orhidee (roman) Era îmbrăcată într-un taior din stofă subţire, de culoarea oranj, cambrat pe corp, ce încadra frumoasa bluză albă din in, cu lucrături fine de dantelă croşetată pe mâneci şi pe marginea gulerului. Un decolteu generos atrăgea ca un magnet ochii tinerilor săi elevi, când sânii mari dansau vizibil la fiecare mişcare mai liberă a mâinilor, ale căror gesturi înflăcărate îi scoteau la iveală, aducând astfel un zâmbet elevilor din clasă, mai ales al celor din primele bănci. Băieţii o sorbeau aproape toţi din ochi. La cei douăzeci şi şase de ani, arăta de parcă nu ar fi fost profesoara lor, ci colega de clasă. Putea desigur trezi vise erotice adolescenţilor cărora le preda româna. Fetele îi admirau eleganţa şi bunul gust de care dădea dovadă. Mai puţin Ramona, care arunca distrată ocheade prelungi peisajului ce se vedea pe fereastră. Natura întreagă părea să fi pus stăpânire pe ea, aruncând-o printre frunzele copacilor din faţa liceului, care dansau la fereastră sub adierea unui vânticel de sfârşit de martie. Simţea că a intrat într-o altă lume, unde este primită în sufletul vegetal şi ocrotitor al plantelor. Era întocmai ca o Crăiasa a Primăverii ce plutea odată cu adierea vântului mângâietor, iar revenirea la timpul prezent al orei de română mai degrabă o obosea, decât o făcea să se simtă bine. Asta mai ales de când a descoperit fără să vrea că între profesoara prezentă în clasă şi Condurache ar exista ceva ce nu ar fi putut prevedea niciodată că s-ar întâmpla. Simţea o ură cum se naşte în sufletul său, o mâhnire necontrolabilă, care ducea spre ură. Percepea prin toţi porii cum profesoara îi devenise nesuferită. Nota


Virgil STAN 173 totuşi, aproape complet pierdută în reverie, explicaţiile Minodorei Lepădatu, care o fixa din vreme în vreme cu privirea în văpăi. - Fata asta, gândea domnişoara, parcă ar fi un automat. Cred că nici măcar nu mă aude ce spun. - Ramona Orru, se auzi glasul strident al profesoarei! Care este rolul ţăranului român în opera lui Marin Preda? Nicio reacţie. - Orru! Nu mă auzi? repetă ea iritată. Ridică-te imediat când vorbesc cu tine! Atunci, de parcă ar fi fost fulgerată, eleva tresări şi se ridică fâstâcită în picioare, orientându-şi ţanţoş întreg corpul într-o poziţie gata de atac. - Ce te-am întrebat? - A... Întreaga clasă începu să şuşotească “rolul ţăranului român în opera lui Marin Preda...”, sărindu-i în sprijin, în timp ce Ramona, cu urechile ciulite, căuta o soluţie rapidă de a ieşi din impas. - Păi..., "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda", răspunse ea amintindu-şi tema pentru ora respectivă. - Bine! Aşează-te! Te rog pe viitor încearcă să fii ceva mai receptivă la ce predau, zise maliţios Minodora Lepădatu, cu ochii aţintiţi asupra ei, precum cei ai unui balaur ce aruncă flăcări. - De la o vreme gândurile nu-ţi mai sunt la şcoală şi ce se predă în clasă. Pe unde îţi umblă? Ori cumva eşti îndrăgostită? Nu-i exclus la vârsta voastră, continuă ea să o apostrofeze. Începuse să simtă pentru această elevă care până acum nu ieşise cu nimic în evidenţă, o repulsie neexplicabilă. Era un sentiment apărut ad-hoc sau dormita în


174 Parfum de orhidee (roman) subconştientul său şi a izbucnit în acest moment observându-i indiferenţa faţă de ce preda ea, sau alta să fie cauza? Ramona se înroşi toată şi, ocupându-şi locul în bancă lângă Angela, simţi cum aceasta o priveşte nedumerită, întrebând-o din priviri ce e cu ea. Parcă dorea să afle ce s-a întâmplat de nu era atentă şi umbla cu gândul cine ştie pe unde. - Are dreptate profesoara că eşti îndrăgostită? o chestionă ea în şoaptă, abia stăpânindu-şi râsul. Ramona rupse rapid o bucată de coală dintrun caiet şi scrise cu o caligrafie rotundă: “Îţi povestesc eu în pauză... Mi s-a întâmplat ceva extraordinar. Nu-ţi pot spune acum, mai ai puţină răbdare. Să plece moldoveanca asta odată din clasă că n-o mai suport.” Bătu cu degetele în pupitru şi dădu să îi strecoare Angelei bileţelul în palmă, dar până să apuce tânăra să i-l ia, profesoara, care nu o slăbea din ochi nici o clipă, se instală la doi paşi de ele şi întinzând mâna către hârtia împăturită, o înhăţă şi zbieră furioasă: - Ce faci aici, domnişoară! Da’ unde te crezi tu, să trimiţi aşa răvaşe în timpul orei mele? La poştă? Ia să vedem ce scrie în el. - Sunt pierdută, se prăbuşi tânăra în interiorul ei. Nu scap fără nota scăzută la purtare şi cu discutarea în Consiliul profesoral. M-am pricopsit cu un duşman pe viaţă cât mai stau în liceu. - Ia te uită, zise Minodora Lepădatu, ce conţinut interesant... continuă ea, neagră de mânie. Să vii cu mine la doamna director, ai înţeles? pentru că acuma, ora s-a terminat. Sunteţi liberi să ieşiţi în pauză, se adresă ea nervoasă clasei.


Virgil STAN 175 În timp ce profesoara de română îşi aranja foile de curs în mapă, Ramona îşi luă în braţe geanta şi ieşi printre primii din clasă. Minodora Lepădatu aşezase biletul pe colţul catedrei. Sorin, trecând pe lângă profesoară, în timp ce o salută, profitând de faptul că Minodora nu era atentă şi stătea cu spatele spre uşă, subtiliză biletul şi pe aici ţi-e drumul, ieşi fuga afară din clasă. Nemaiexistând biletul, nu mai exista dovada că Ramona a scris ceva ofensator la adresa cadrului didactic. Când s-a întors să-şi recupereze biletul, Minodora nu l-a mai găsit şi a făcut, pur şi simplu, o criză de nervi. Începu să ţipe şi să peroreze la adresa hoţului. Ştia că Ramona nu-l putea lua fiind prima care a părăsit clasa, cât timp încă avea biletul în mână. Atunci cine l-a sustras aşa de repede? Era furioasă la culme. Cum toţi elevii s-au grăbit să părăsească clasa, nu mai avea pe cine să-şi verse întreaga furie. Ieşi val vârtej din clasă, nedumerind elevii pe lângă care trecea, aceştia neştiind ce putea să o înfurie atât de tare pe profesoară. Sorin găsi grupul de fete în curtea liceului. Pe lângă Ramona şi Angela, se mai afla şi Simona, Maria, Nicoleta şi Elvira, colege care făceau parte din grupul lor “select” şi comentau gălăgioase evenimentul din clasă. Ştiau că el este mărul discordiei dintre Ramona şi Simona, că era la un pas să provoace un cataclism între cele două bune colege şi prietene, prin declaraţiile sale înflăcărate faţă de una şi ocheadele cu semnificaţie precisă faţă de alta, culminând cu trădarea primei, în favoarea Simonei. - Ramona, iată ce am în mână... şi îi întinse vesel biletul.


176 Parfum de orhidee (roman) - Sorin... cum ai reuşit? sări Ramona bucuroasă de gâtul tânărului şi îl sărută pe ambii obraji de faţă cu toate fetele, moment în care Simona se înroşi de ciudă, uitând pe moment că este amorezată de el. - Ei, ce nu face omul pentru o bună prietenă? Îşi face rost poate şi de o exmatriculare, răspunse el cu emfază în glas. - Mulţumesc, Sorin, îţi rămân îndatorată cu mai mulţi pupici. - Lasă că despre aceasta vorbim altădată. - Ce altădată? Hai, că-mi vin dracii pe tine! Ce crezi că gestul tău mă face să uit că eşti un trădător mizerabil? răbufni ea imediat, uitând că tocmai Sorin este cel ce a salvat-o de la un iminent dezastru şcolar. Te-ai dat imediat la Simona şi asta te-a şi primit cu braţele deschise, numai să-mi facă mie în ciudă? - Hai, hai, nu te mai victimiza atât, sări ca arsă Simona. Cred să nu prea mai aveai ce să-i oferi interesant ca să-l mai poţi tine în lesă ca pe un căţeluş. Poate de aceea ţi-a dat un şut în cur. - Tu să taci, să nu mă reped în părul tău! Te credeam prietena mea când de fapt tu tot timpul abia aşteptai să-i dai ocazia acestui neisprăvit de a mă trăda. - Ia încearcă! Poate vrei să mătur cu tine asfaltul din curtea liceului. Nu mă provoca te rog, că uit de faptul că suntem prietene din clasa a IX - a. - Ramona, sări şi Sorin văzând că cearta dintre cele două colege ia altă turnură şi poate genera întro bătaie care să zguduie din temelii întreg liceul prin mediatizarea lui, începe să-mi pară rău că m-am expus riscului de a fi exmatriculat, dacă tu mă tratezi ca pe un nimeni şi mai implici în discuţie şi pe alţii. Cu


Virgil STAN 177 Simona sunt prieten aşa cum sunt cu toate colegele din clasă. - Da? Atunci de ce vă expuneţi prin localuri ţinându-vă de gât ca doi îndrăgostiţi? - Cine te-a informat este posibil să fi fost rău intenţionat. Angela, cu o mimică tristă, căutase în pauză să îi ofere o susţinere morală colegei sale, însă văzând cu câtă efuziune sări aceasta de gâtul lui Sorin, sărutându-l, îi trecu repede această intenţie. Era acum furioasă pe cei doi şi mai ales pe ea. De ce nuşi văzuse de treabă? Să-i lase pe fiecare să-şi vadă de viaţa lor, aşa cum şi-o construiesc. De ce trebuise s-o avertizeze pe Ramona că Sorin o înşeală? Nu cumva din invidie? Sorin era un coleg simpatic şi uşor de acceptat ca prieten. Ştia să se comporte cuviincios cu ele şi în ciuda că se trăgea dintr-o familie modestă de muncitori, ştia să se facă plăcut în orice situaţie. Era educat şi manierat. Ramona tocmai avea de gând să-i mai dea o şansă amorezului, dar după felul cum se comportau cei doi de câteva zile, începu să înţeleagă că între ei există mai mult decât o colegialitate şi o prietenie dezinteresată. Începea să creadă ce i-a spus Angela despre relaţia lui Sorin cu Simona, aşa că hotărî s-o rupă definitiv cu el, să-l trateze ca pe un simplu membru al grupului de unde nu-l putea exclude, fiind simpatizat şi de ceilalţi prieteni din gaşcă. Spera s-o poată face pe viitor, chiar dacă nu-i va fi uşor. Trebuie obligatoriu să-şi găsească grabnic un înlocuitor. Dar pe cine?


178 Parfum de orhidee (roman) TREISPREZECE

Explorarea peşterii Profesorul

Condurache

închise

cartea

matematicianului Dan Barbilian3: Curs de algebră axiomatică, pregătindu-se să meargă la culcare, când liniştea din living room fu spartă de ţipătul strident al soneriei din holul de la intrare. Aprinse lumina din faţa casei să vadă cine poate fi la poartă. Întotdeauna o închidea cu cheia când intra în curte. - Da! Cine-i acolo? întrebă el nervos, că este deranjat la o asemenea oră din noapte, deschizând uşa masivă din lemn de nuc a vilei. - Sunt eu, domn’ profesor, Angela, se auzi o voce subţire în spatele porţii. Afară era un ger năprasnic. Era ultima răbufnire a Babei Dochia, una dintre acele nopţi geroase care distruge orice fir de viaţă apărut în perioada de încălzire de la începutul lui martie. - Angela? întrebă bărbatul nedumerit şi plin de uimire, îndreptându-se spre poartă cu ochii mijiţi a somn. Ora era destul de înaintată, iar profesorul de matematică tocmai se pregătea de culcare. Avea un obicei de a se lăsa prins de reverie în fiecare

3

Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care şi-a latinizat numele iniţial „Barbu”) şi al Smarandei, născută Şoiculescu.


Virgil STAN 179 seară, astfel încât trecerea sa către lumea viselor era extrem de facilă. Deschise poarta intrigat şi o găsi pe Angela roşie în obraji şi cu ochii un pic tulburi. - Poate din cauza gerului de afară, gândi el. - Mi-am uitat la dumneavoastră, după şedinţa de pregătire pentru olimpiadă, caietul de matematică, minţi fata, iar luni avem teză, cum prea bine ştiţi. M-am gândit că ar fi bine să mai repet din el. - De unde vii la ora asta? Doar nu te-ai deplasat special de acasă după caiet, îşi interogă profesorul eleva, nemulţumit de faptul că îl deranja la o oră aşa de târzie. - Am fost la o petrecere cu mai multe prietene, de aceea am ajuns la dumneavoastră atât de târziu, şopti Angela cu glas pierdut. - Bine, aşteaptă în hol că merg să ţi-l aduc, zise Condurache, lăsând fata să intre pe uşa întredeschisă, ca să nu stea afară în ger. Când profesorul se îndepărtă, Angela împinse încetişor uşa livingului şi se strecură în încăpere. Tablourile pictorului Rubens de pe pereţi erau cuprinse de o lumină suavă, graţie culorii şi prospeţimii lor dându-le impetuozitate şi nevoia de a de a cuceri. - Ah, reveni profesorul, privind-o din cap până în picioare pe Angela. Ai intrat? Nu mă aşteptam, dată fiind ora aşa de târzie. - Era ger afară şi ţinând cont că noi suntem ceva mai apropiaţi..., nu-i aşa? îl surprinse fata cu insolenţa sa pe profesor, zâmbind cu subînţeles, miam permis să intru, doar nu era să aştept în crivăţul de afară.


180 Parfum de orhidee (roman) - Mda, însă Angela, e ceva care ţine de domeniul trecutului... Doar ne-am înţeles că a fost o greşeală din partea mea. Ar fi bine să mergi acasă. Părinţii ştiu unde umbli tu noaptea pe un asemenea ger? - Ştiu că sunt la aniversarea unei colege de clasă şi mă aşteaptă să sosesc spre ziuă, dacă nu voi rămâne să “dorm” la ea. Chiar credeţi că a fost o “simplă” întâmplare cum spuneţi? - Aşa ar fi normal. Ţi-am explicat şi atunci. Mi-am cerut scuze şi te-am rugat să uiţi de acel moment regretabil. Să ştii că nu am găsit niciun caiet, aşa că te-aş ruga să pleci. Cu siguranţă, ai tăi sunt îngrijoraţi! - Nu-i nicio problemă, domn’ profesor, la noi aşa-zisele petreceri între fete ţin până dimineaţa, aşa că ai mei ştiu că voi sosi acasă cel mai devreme în zori când încep să circule tramvaiele. V-am mai explicat. Nu vreţi să mai stăm niţel de vorba până mă mai încălzesc un pic? insistă eleva, fixându-l cu o privire neobişnuit de impertinentă. Tramvaiele nu mai circulă la ora asta, aşa că trebuie să găsesc un taxi. - Bine... dacă aşa doreşti... mormăi bărbatul, cuprins de-o dată de o stare neobişnuit de neliniştită. Vrei să bei un suc sau aşa ceva? - Sigur! Îmi puteţi oferi ceva uşor sau o cola. La petrecere, ştiţi, am consumat mult prea multe băuturi cu alcool pentru cât sunt eu de obişnuită. Vă amintiţi ce am păţit şi data trecută când m-aţi servit cu vişinată. De fapt, să fiu sinceră, chicoti provocator fata, acum sunt puţin cam ameţită. Condurache o privi tăcut, căci orice ar mai fi spus, ar fi stricat atmosfera de complicitate care amintea de aventura lor de ultima dată. Nu ştia cum să procedeze cu această copilă venită la o oră


Virgil STAN 181 nepotrivită în vizită la el, însă în secret spera să se repete ocazia avută în acea zi când s-au întâlnit singuri fără să vrea în dormitorul lui. Îşi amintea de insolenţa fetei la despărţire. Nu ştia nici cum să procedeze. Dacă ar fi insistat, poate că fata s-ar fi speriat şi ar fi fugit. Atunci de ce a mai venit? Dacă ar fi dat-o afară, risca să îi lezeze acesteia amorul propriu şi nu dorea să rişte să o piardă sau că simţindu-se jignită, să spună prin şcoală ceva despre cele întâmplate între ei. Angela merse uşor împleticită pe hol, studiind nudurile celebrului pictor. În fantasmele ei, deja se vedea întinsă pe alcov, invitându-l lasciv pe profesor să o cuprindă cu braţele lui puternice şi să o posede. Însă acesta, nu reacţiona în niciun fel, ba chiar, din cale-afară de liniştit precum părea, se îndreptă către bar şi scoţând de acolo o sticlă de scotch, îşi turnă cu o mână sigură în pahar. - Vrei şi tu? - Nu ştiu ce vreau, răspunse fata derutată şi moleşită de căldura din încăpere. - Atunci să-ţi prepar un suc, nu am nici un fel de băutură fără de alcool prin casă. Sebastian deschise frigiderul, scoase două portocale le tăie în două şi le stoarse în storcător. Completă cu nişte cuburi de gheaţă şi aduse fetei paharul sondă plin cu băutură, în care introduse şi un pai din plastic. Când îi întinse paharul, braţul păros, indicând masculinitate şi virilitate, o ademeni şi mai mult pe fată, care se apropie de Condurache şi nelăsându-i acestuia spaţiu de manevră, îl sărută, lipindu-se de el, după ce-şi lăsă să-i alunece de pe umeri cât ai


182 Parfum de orhidee (roman) clipi paltonaşul gros, dezvăluind bustul golaş de sub rochiţă. - Angela! exclamă bărbatul, imediat ce buzele lor îşi reveniră din sărutul apăsat al fetei. Ce faci? Erai să verşi paharul cu suc de portocală. - Haideţi, domn’ profesor, nu-mi spuneţi că nu va plăcut. Sunteţi mai mult îngrijorat dacă se vărsa sucul de portocală pe covor sau de sărut? Lăsaţi-l în colo de pahar. Şi agăţându-l din nou de gât, eleva îşi prelungi atacul asupra acestuia, limba ei scotocind neliniştită printre buzele cărnoase ale bărbatului, care deja simţi cum îl cuprinse căldurile iar virilitatea i se făcu simţită prin materialul halatului. În timp ce se lipea de corpul tânăr şi-n continuă fremătare, începu să-l cuprindă transpiraţiile, aşa că lăsă paharul pe măsuţa din apropiere şi-o prinse pe elevă de talie, adresându-i printre dinţi o înjurătură obscenă, în timp ce-o strângea puternic la pieptul său. Angela chicotind se lăsă moale în voia impulsurilor deja de necontrolat. Era prea excitată, prea pornită pe drumul fără de întoarcere al viciului. Atmosfera devenise încinsă şi aceasta nu datorită căldurii degajate de şemineul în care încă mai străluceau resturile de lemn carbonizate, deasupra cărora pâlpâiau limbi de foc roşietice, ci din cauza trăirilor intense dintre cei doi. Pendulul din perete bătu ora douăzeci şi trei şi jumătate, jarul şi flăcările din şemineu creau imaginea unei scene din Dante, în care doi diavoli îşi satisfac poftele trupeşti încolăciţi între ei. Luând-o pe sub glezne, Sebastian o ridică cu uşurinţă pe Angela şi se îndreptă cu ea de data


Virgil STAN 183 aceasta spre dormitor, deschizând cu cotul uşa holului de intrare. - Eşti sigură că asta vrei, Angela?! bolborosi Condurache când o coborî din braţele sale puternice, excitat ca un taur în călduri, datorită faptului că de multă vreme nu mai fusese în contact cu un trup de femeie, ceea ce îi accentuă senzaţia de lipsă, mărind şi misterul apropierii lor, căci, cu siguranţă, nu uitase scena de data trecută în care tot ei erau protagoniştii. Nici pe Minodora Lepădatu nu îndrăznise s-o invite la el acasă, poate de teama că până la urmă ar fi ajuns cu ea şi în pat. In loc de răspuns, eleva, pe jumătate ameţită de alcool, dar şi datorită faptului, că situaţia creată o excita şi o făcea din ce în ce mai curioasă la ce va urma, se mişca, unduindu-şi corpul ca o felină dornică de hârjoană, frecându-şi provocator sânii de trupul puternic al bărbatului, trăgând cu coada ochiului spre imensitatea patului de lângă ea. Acesta o ţinea strâns cu o mână la piept, iar cu cealaltă îi mângâia fesele tari. Buzele sale flămânde se plimbau pe gâtul fetei, furnicând-o până în vârful degetelor de la picioare. Tinerei i se simţea tremurul nervos din întregul corp. Trăia ceva inedit. Niciodată nu mai trecuse prin asemenea clipe pline de suspans. Era mai ameţită acum de mângâierile şi sărutările lui Sebastian, decât de alcoolul consumat la petrecerea Simonei. Privi din nou spre patul imens, acoperit cu o cuvertură aurie de mătase. Abia aştepta să-l probeze. Când a fost aşezată pe el, îi simţi moliciunea, iar cuvertura îi mângâie plăcut pielea obrazului, stârnindu-i stări din ce în ce mai excitante.


184 Parfum de orhidee (roman) Trăgând-o de umeri spre el, Condurache îşi uni din nou buzele cu ale fetei. Angela gemu uşor şi semnificativ, lăsându-se pe spate, pradă simţurilor. Agitat, bărbatul îşi continuă incursiunea geografică, sărutând cele două frăguţe cu muguraşii întăriţi de dorinţă. Limba lui crea mici cerculeţe pe gâtul fetei, iar eleva îşi simţi peştera din ce în ce mai fremătătoare... - Cum se vede şi aici îi sunt o bună elevă, îşi spuse ea, fluturându-şi genele conturate cu un strat gros de rimel, care o făceau să arate, sub lumina veiozei roşii din dormitor, ca o păpuşă rusească, asemănare accentuată de pielea ei fină şi lucioasă, precum şi de obrazul excesiv de rumen din cauza emoţiilor şi al dorinţelor stârnite de profesorul său de matematică. Condurache nu mai era conectat la raţiune. El îşi continuă mişcarea, sperând în sinea sa ca fata să nu se trezească din starea ei de semi-inconştienţă. Conştiinţa lui era acum deja mută, de când se găsea răsturnat lângă elevă, ameţit de căldura trupului său fraged de femeie în devenire. Coborând cu sărutările lui fierbinţi, o făcu pe Angela să tremure, iar trupul ei de copilă se cambra, în timp ce o senzaţie a dorinţei de nestăvilit o cuprinse între pulpe. Însă bărbatul nu părea deloc grăbit, savurând fiece moment, căutând să înlăture orice urmă cât de firavă a gândurilor despre care simţea că îi tulbură mintea. Regretele nu-şi mai aveau rostul acum, când preludiul pasiunii lor era în maximă desfăşurare şi frustrat deja de prea puţine contacte amoroase, ca bărbat încă tânăr, trăia o senzaţie de erotism care


Virgil STAN 185 atingea cote ameţitoare, până când mintea cedă sub forţa impulsului şi se instală lipsa totală de control. Îi mângâia Angelei corpul, admirându-i “opera de artă” acoperită de un pufuleţ castaniu moale şi fin, parcă era desprinsă din nudurile sale de pe pereţi. Se bucura de tinereţea şi frumuseţea corpului în formare al fetei de lângă el, pe care o dorea în noaptea asta pentru sine, de parcă un transfer de energie subtil se petrecea între cei doi. În timp ce el râvnea la anii din trecut, ce fugiseră mişeleşte, lăsându-i în suflet un gol, eleva visa la splendoarea forţei de animal puternic, care nu cruţa pe nimeni din bărbatul care pusese stăpânire peste simţurile şi mintea sa. Acţiunea de explorare continuă pentru multă vreme şi din ce se vedea, amândoi erau curioşi din cale-afară. Angela gemea sub apăsarea corpului de bărbat, care îşi lăsa din ce în ce mai relaxat greutatea asupra sa, pe măsură ce o apropia şi o îndepărta de el, acoperindu-i trupul cu buzele sale fierbinţi. Condurache, în transă parcă, nici nu mai realiza ce era în jurul său. Era preocupat acum să aducă acest trup fraged şi neiniţiat în arta amorului, la cele mai înalte culmi ale dorinţei ancestrale de dăruire. Dorea ca între ei atunci când se vor împreuna să se pornească acel flux de energii şi senzaţii pe care numai când o faci cu mare pasiune poţi reuşi să simţi că ai trăit irealul. Pendula ceasului de perete anunţă ora doisprezece noaptea, dar nu mai era nimeni să îl audă, jocul erotic prinzându-i cu totul sub vraja lui. În schimb, pendula lui Condurache, continua să bată ore nenumărate, fără a mai ţine cont de scurgerea


186 Parfum de orhidee (roman) timpului, la poarta de intrare în peştera necunoscută şi necercetată de vreun speolog. Eleva se relaxă complet, pe când profesorul îi explora cu vârful limbii tot trupul, coborând către adâncimile sale misterioase, căutând să-i studieze Angelei tainele peşterii încă neexplorată de nimeni. Coapsele ei se strânseră în delirul pasiunii, toţi muşchii i se încordau şi se relaxau succesiv, în timp ce o fremătare interioară din ce în ce mai puternică o făcu, să îşi piardă cu totul minţile. Îi strânse cu mişcări brutale braţele, iar mai apoi îi zgârie spatele, dar profesorul nu simţea nimic din toate acestea, privind, anesteziat şi exaltat, corpul tânăr pe care-l avea drept obiect de studiu. Uitase de pasiunea sa pentru matematică. Acum avea o altă pasiune şi se aşeză sârguincios s-o studieze şi să şi-o aprofundeze. Avansând tot mai mult către peşteră, pendula i se mişca ritmic, insistând ca aceasta să fie cât mai degrabă vizitată. Degetele căutau să penetreze interiorul ei, ca pentru o prima incursiune de recunoaştere, mângâiindu-i Jadul Preţios, cum îl denumeau chinezii Taoişti, aceasta deschizându-se ca o stridie scoţând la lumină perla strălucitoare pentru a fi extrasă. Angela cuprinsă de nebunie îşi dădu ochii peste cap de plăcere şi juisă. Căci nebunie era fără îndoială ceea ce trăiau ei doi, o iubire interzisă, care i-ar fi ruinat fără îndoială cariera profesorului, dacă ştirea ar fi ajuns la urechile cuiva. Amândoi erau conştienţi de gravitatea actului lor, care însă nu mai avea în asemenea momente nicio valoare reală. Participau conştienţi la această iubire pasională.


Virgil STAN 187 Cu frenezia specifică celor două vârste, cei doi se împreunară trupeşte, pendula lui Condurache bucurându-se să se afle în pragul peşterii misterioase care se deschidea din ce în ce mai mult pentru a fi cât mai amănunţit cercetată. Fata răvăşită, muşcă sălbatic tot ce nimerea, fără pic de noimă. Profesorul o apucă de umeri şi pătrunzând-o cu toată puterea sa, îşi începu explorarea tainicei peşteri, aflată pentru prima dată într-o asemenea cercetare a unui iniţiat, printr-un dute-vino continuu, lovind ritmat în pereţii micuţei grote. Angela simţi o durere în interiorul ei şi cum ceva măreţ i-a invadat adâncurile. Mişcarea continuă a bărbatului îi stârni o senzaţie de plinătate, de fiori pe care nu o mai simţise niciodată. Fără să vrea a început să-şi întâmpine partenerul cu aceleaşi mişcări, unduindu-şi coapsele. Plăcerea trăită o surprinse şi o tulbură. Era în transă. Simţi cum o nouă explozie avu loc în interiorul său. Juisă din nou. Condurache se mişca continuu, controlându-i fetei toate tainicele ascunzişuri ale grotei. Era conştient că se apropie clipa când şi el trebuie să părăsească această plăcută cercetare, pentru a nu avea repercusiuni mai târziu. Nu fusese pregătit pentru un asemenea eveniment, să-şi poată lua măsuri de precauţie. Simţurile l-au depăşit luându-l prin surprindere, dispărând raţiunea şi puterea de a se abţine de la un act care putea să-i aducă multe neajunsuri. - Noroc că Angela este majoră şi ea mi s-a oferit deliberat, se gândea Condurache, continuându-şi explorarea. Dar acest lucru nu schimbă cu nimic gravitatea situaţiei create între mine şi elevă, încheie el monologul cu sine.


188 Parfum de orhidee (roman) Întinşi unul lângă celălalt în imensitatea patului matrimonial, nici unuia nu-i venea să creadă că această relaţie s-a consumat din plăcerea ambilor parteneri. Angela, îmbujorată la faţă şi răsuflând greu, nu numai datorită efortului depus cât mai ales greutăţii corpului lui Condurache deasupra sa, greutate cu care nu era obişnuită, întoarse capul spre cel ce s-a bucurat de fraga ei încă negustată de nimeni şi nu-i venea să creadă că acesta era chiar profesorul său. Îi mai trecuse din mahmureală şi din senzaţia de curaj pe care i-o acordase paharele golite la Simona în apartament. Când a părăsit petrecerea le-a spus fetelor că trebuie să ajungă acasă înainte de douăsprezece noaptea. Că părinţii îi condiţionaseră participarea ei la petrecere cu această obligativitate. Plecase mai devreme de la petrecere, motivând mersul tramvaielor pe timp de noapte. Această vizită la Condurache îi apăruse în minte şi nu i-a mai dat pace de cum începuse să-şi facă efectul alcoolul consumat în apartamentul Simonei. Ce ocazie mai bună putea să găsească să se răzbune pe profesoara de română, decât să se culce cu iubitul ei? Băuse câteva păhăruţe în plus tocmai pentru aşi face curaj să-şi ducă la îndeplinire gândul său nebun de a oferi unui bărbat adevărat, fecioria sa. Simţise că venise timpul s-o facă. Şi beneficiarul hotărârii sale era tocmai profesorul de matematică. Această decizie a urmărit-o de la primul eveniment consumat cu ocazia orei de meditaţie neţinută din cauza absenţei Ramonei de la întâlnire şi nu i-a mai dat pace. Grăbirea hotărârii sale a fost produsă de


Virgil STAN 189 ştirea dată de Ramona precum că profesorul lor ar fi cuplat cu Minodora Lepădatu. Nicio prietenă participantă la petrecere nu s-a gândit că Angela putea să ajungă în altă parte decât acasă. Decizia era luată, curajul era suficient pentru a pleca la drum, numai să-l găsească pe Condurache acasă. Ce va spune el despre gândul său va vedea la faţa locului. Acum când actul se consumase, parcă se simţea jenată de prezenţa nudă a lui Condurache întins lângă ea fără nimic pe el. Stătea rezemat întrun cot şi o privea cu ochii mari, admirând-o. Simţea că o plăcea, că doar nu are asemenea oferte în fiecare zi. Să se înfrupte cu voluptate din ofrandele unor fete de optsprezece ani, încă necunoscătoare ale acestor plăceri incomensurabile cum a simţit ea în această noapte de basm. Mâna lui Condurache o mângâia cu tandreţe pe corp, pe sâni, coborând spre coapsele fetei. Angela trăia cu toată intensitatea aceste electrocutări ce le percepea prin toţi porii. O mângâia şi o săruta uşor pe ochi, pe frunte, pe buzele dornice de dezmierdare. Angela simţea că ia foc din nou. Tresărea din tot corpul şi se lipea involuntar de Condurache. Parcă ar fi vrut să intre în el, să se contopească cu masivitatea corpului său. Nici nu se vedea dintre aşternuturile patului aşa era de mică pe lângă corpul atletic al bărbatului de lângă ea. Era mândră că acesta i-a aparţinut ei în noaptea asta, noapte pe care nu o va uita niciodată. A fost şi va fi cea mai frumoasă noapte din viaţa sa de fecioară. Acest pat era altarul pe care s-a jertfit în numele iubirii. Avea dreptate Ramona, colega sa. Era îndrăgostită de


190 Parfum de orhidee (roman) Condurache şi de aceea a hotărât să i se dăruie numai lui, indiferent ce se va întâmpla mai târziu cu viaţa lor. Mângâierile şi sărutările lui Sebastian o aduseră din nou în situaţia de a-şi pierde raţiunea. Erau numai instincte, numai dorinţe pe care trebuia să le trăiască la maximum. Tinereţea corpului său o cerea. Simţea cum acesta se maturizase fără să ştie de faptul că a venit vremea să afle tot mai multe despre el şi nevoile lui. Se lipi de corpul bărbatului şi-i simţi tăria între pulpele încă de copilă. Tremura de dorinţa de a fi din nou trimisă în lumea viselor şi a plăcerilor şi Condurache asta făcu. Îşi începu din nou jocul dragostei. Un om experimentat ca el era un adevărat profesor în iniţierea acestei copile în tainele jocului erotic, iar Angela se dovedi că este şi în această privinţă o elevă silitoare, nu numai la matematică. Învăţa tainele jocului cu mare plăcere si sârguinţă. Era fericită şi împlinită. Când se termină şi această plimbare pe cărările neumblate ale dragostei trupeşti, Angela se gândi la prietenele sale rămase în apartamentul Simonei, să vizioneze şi să comenteze nişte casete erotice luate de la Valentin, un coleg dintr-o clasă paralelă, mângâindu-se sau chiar masturbându-se fără nicio jenă unele faţă de celelalte. Nu se compară ce simţi când vizionezi caseta cu ce trăieşti când te afli în braţele unui bărbat priceput cum este Condurache şi simţi prin fiecare nerv această senzaţie de fericire pe care numai într-o împreunare erotică o poţi afla. Angela adormi spre ziuă. Nici unuia nu-i venea să renunţe la aceste plăceri, de teamă ca nu cumva


Virgil STAN 191 când vor apare zorii zilei să nu se spulbere visul, însă fetei i se închideau ochii de somn, aşa că bărbatul a lăsat-o să adoarmă. El a mers la bucătărie să pregătească micul dejun pentru prinţesa sa micuţă. Când o vedea pierdută printre lenjeria patului şi printre perne, nici nu-i venea să creadă ce s-a întâmplat cu ei în această noapte nebună. Îi admira funduleţul rotund şi se bucura că în această noapte a trăit ineditul, având o nouă experienţă a vieţii sale de bărbat. Ce va urma după aceasta nu ştia, însă privind la trupul tânăr ghemuit în mijlocul patului său, simţea că era pregătit sufleteşte să-şi asume responsabilitatea actului. Va vedea ce va fi mai târziu. Spera ca Angela să fie discretă şi atât, iar cu Minodora nu ştia încă ce va face.


192 Parfum de orhidee (roman) PAISPREZECE

Garsoniera La vreo două săptămâni de la prânzul servit de către cei doi colegi în elegantul restaurant, profesoara Minodora Lepădatu a primit un telefon de la serviciul locativ al primăriei de sector, prin care era rugată să se prezinte pentru încheierea contractului de închiriere şi primirea cheilor pentru garsoniera ce i-a fost repartizată. Cui putea să-i transmită această veste neaşteptată decât lui Sebastian, căruia ar fi dorit să i se adreseze cât mai curând cu „iubitule ştii...”, însă el trena avansarea relaţiilor dintre ei? Ea nu bănuia că el avusese la restaurant tentantul gând de a o invita să servească cafeaua împreună acasă într-un mediu mai intim, cu o muzică în surdină, însă nu a avut curajul să-şi ducă ideea la bun sfârşit, aşa că au servit cafeaua tot în local, apoi a condus-o la staţia de taxi şi aşa s-a terminat întâlnirea cu un “La revedere” şi o sărutare a mâinii, întâlnire de la care tânăra aşteptase ceva mai mult. Fusese sigură că va fi invitată la el acasă, dar lipsa lui de curaj a dezamăgit-o. Chiar îşi făcuse o strategie, să se lase la început mai greu convinsă să-l urmeze, dar până la urmă ar fi cedat insistenţelor, neuitând să-i amintească că dacă a fost şi Georgeta la el şi nu i s-a întâmplat nimic rău, cu ea de ce s-ar întâmpla? Numai că indecizia lui Sebastian i-a spulberat toate visurile de a regiza acest scenariu şi de a fi şi actriţa care să-şi joace rolul de ingenuă, văzându-se în final în braţele lui.


Virgil STAN 193 Apoi peste câteva zile a apărut pe la miezul nopţii în viaţa celui dorit de ea şi eleva Angela, dând atât socotelile bărbatului cât şi pe ale sale peste cap. Bineînţeles, că nu ştia nimic despre acest eveniment care îi spulbera orice speranţă de a deveni măcar pentru început, iubita lui Sebastian. Nici el nu a fost capabil să reziste tentaţiei văzând cât de apetisantă este copila şi cum i se oferă cu toată dorinţa de a-l avea ca amant în acea noapte. Trecuse atâta timp de când se culcase cu acea fată de moravuri uşoare şi cum altă femeie nu mai intrase sub aşternuturile sale, nu a mai rezistat ispitei, aşa că a dat frâu liber pornirilor animalice, în pofida raţiunii. La aflarea noutăţilor din viaţa colegei sale, Sebastian s-a manifestat bucuros că a primit locuinţa atât de repede şi şi-a arătat sincer disponibilitatea de a o ajuta când va avea nevoie să-şi mobileze garsoniera. Se referea bineînţeles la ajutorul fizic, nu la cel financiar cum şi-ar fi dorit tânăra. La terminarea cursurilor, Minodora s-a prezentat la primăria de sector, unde a semnat contractul de închiriere şi a preluat legătura cu cheile de la yala de intrare. Murea de nerăbdare să afle cum va arăta noua sa locuinţă, aşa că luă un taxi şi se opri în faţa blocului cu pricina. Garsoniera sa era la primul etaj. Blocul era cu parter şi şase etaje iar la fiecare nivel existau câte patru apartamente şi o garsonieră. Cea repartizată ei se afla cu vederea spre răsărit, unde în viitor spera să fie un spaţiu verde, generos. Acum arăta dezolant, grămezi de moloz şi resturi de materiale de construcţie mai peste tot. Exista doar un trotuar cimentat din stradă până la scara blocului. Exista şi lift, dar nu era dat în funcţiune, pentru a nu fi


194 Parfum de orhidee (roman) deteriorat de către viitorii locatari, când se vor muta şi vor încerca să-şi urce mobila cu el. Ajunsă în faţa uşii era atât de emoţionată încât nu reuşea să introducă cheile în yală. Le scăpă pe jos şi se umplură de praful rămas de la constructori. Le ridică şi în sfârşit reuşi să deschidă uşa. Avea în faţa sa un hol din care porneau alte trei uşi. Toate erau închise, aşa că o luă la nimereală încercând-o pe cea din stânga sa. Dădea în baie. Îi plăcu că avea cadă şi pereţii placaţi cu faianţă iar pe podea gresie de culoarea cafelei cu lapte, ca şi a faianţei. Doar desenele difereau. Suprafaţa nu era aşa de mare, însă avea suficient spaţiu să-şi poată instala şi o maşină de spălat rufe când va dispune de suficienţi bani pentru achiziţionarea ei. Camera din faţa uşii de intrare se dovedi a fi bucătăria. Avea şi debara încorporată în ea, unde să-şi depoziteze proviziile şi ustensilele casnice. Analizând spaţiul disponibil, se gândea că dacă ar demola debaraua, s-ar crea suficient loc pentru montarea unei canapele, dar asta pe parcurs. Nici nu ştia dacă are voie, fiind doar chiriaşă, nu proprietară de drept. Uşa din dreapta holului de la intrare înseamnă că dă în camera propriu-zisă se gândi ea. Când o deschise a rămas înmărmurită de surpriza spaţiului existent. Era generos şi avea şi balcon, numai că intrarea în balcon se făcea prin bucătărie. Ajunsă în dreptul ferestrei începu să viseze cu ochii deschişi ce perspectivă putea să aibă peste câtva timp, după terminarea organizării de şantier şi amenajarea terenului din jurul blocurilor, prin sădirea de pomi, semănarea de gazon şi plantarea florilor.


Virgil STAN 195 Minodora era fericită şi, ca fericirea ei să fie deplină îl sună pe domnul Secretar de Stat să-i povestească ce a primit de la primărie. Avea nevoie de el şi ca sponsor principal. Ea nu avea nicio şansă să şi-l mobileze prin forţele proprii, aşa că dacă domn profesor universitar, ajuns acum Secretar de Stat, mai dorea să aibă o amantă tânără de douăzeci şi şase de ani, nu avea decât să cotizeze la dotarea viitorului cuibuşor unde să se întâlnească cu el. La hotel mereu trebuia să se ferească când urca cu liftul la etajul unde îşi avea camera, dar nu era sigură că nu ştiau şi alţii unde urcă. Erau atâtea figuri dubioase care studiau ziarele prin holuri, că niciodată nu puteai afla ce hram poartă şi care le este scopul, de stau mai tot timpul pe acolo, cunoscând că locuiesc mulţi demnitari în hotel, care beneficiau şi de pază personală. Când sună pe numărul privat constată că are telefonul închis, aşa că fu nevoită să apeleze la cel oficial, la care îi răspunse secretara. Şi-a declinat identitatea şi cum mai vorbise cu funcţionara şi altădată, aflând că domnul Secretar de Stat se află într-o şedinţă de lucru, a rugat-o să-l informeze că a fost căutat de ea şi să-i dea un telefon de urgenţă, pentru nişte comunicări foarte importante. Iubitul ei mai vârstnic care se bucura de câţiva ani buni din plin de tinereţea sa şi mai ales de darurile cu care o înzestrase natura, o mai ajutase şi altădată financiar când se afla în criză de bani, dar sumele erau modice faţă de nevoile actuale. Va mai face ea şi rate la unele obiecte electrocasnice, dar nu putea să se angajeze la asemenea cheltuieli cu salariul său de bugetară.


196 Parfum de orhidee (roman) Nu făcuse nazuri până acum cu el şi se ducea în vizită ori de câte ori era invitată, dar de când apăruse la orizont perspectiva palpabilă ca să-l înlăture, înlocuindu-l cu altul mai tânăr şi poate mai potent financiar, nu numai sexual, parcă nu o mai interesau atât de mult întâlnirile lor şi insistenţele lui de a-l vizita, aşa că după ce îi va mobila şi garsoniera, iar relaţiile cu Sebastian vor înainta pe făgaşul dorit de ea, îl va părăsi fără niciun regret. Avea locul de muncă asigurat, locuinţa de asemenea, dacă dorea să ocupe funcţia de asistent universitar o va face, aşa că nu credea că va fi atât de rău, încât să o persecute când îl va refuza în viitor. Va găsi ea motivele refuzului atunci. Cel mai bun motiv ar fi că sa căsătorit, dar cine ştie ce pas va face Sebastian în viitor în privinţa lor? Nici cel puţin nu a reuşit să-l momească cu o noapte fierbinte, domeniu unde se pricepe cel mai bine. A fost bun, cât a fost nevoie de el, iar ea i-a fost generoasă în sex şi plăceri. I-a oferit tot ce şi-a dorit şi cum şi-a dorit, dar acum trebuie să-i dea şi altuia ocazia de a se bucura de desfătările pe care ştie să le ofere unui bărbat şi mai ales că a venit şi vremea ca ea să se simtă satisfăcută ca femeie. Nu înseamnă că în toată această perioadă “moşul” cum îi spune ea în secret, chiar daca avea doar cincizeci si ceva de ani fusese singurul său amant. Dacă îi plăcea de cineva, făcea în aşa fel încât să ajungă cât mai curând în patul lui. Nu avea prejudecăţi în această privinţă, chiar dacă a fost crescută într-un mediu de oameni simpli şi cu anumite precepte creştine. Instinctele sale vicioase erau mai puternice decât educaţia primită în copilărie.


Virgil STAN 197 Plecând de la viitoarea sa locuinţă spre actualul loc de domiciliu, mai că o bufnea râsul în tramvai când îşi amintea cum îl chinuia pe săracul om în momentele intime, cum urcându-se peste el începea să-l muşte de peste tot, iar el abia se abţinea să nu ţipe, ca să nu-l audă locatarii din camerele vecine sau să alarmeze paza hotelului că nu se ştie ce a păţit domnul Secretar de Stat, de ţipă. Se gâdila şi aceasta o distra pe Minodora, aşa că atunci când dorea ceva de la el trecea la agresivitate. Ori îi dă ce doreşte, ori îl muşcă de locurile vizibile şi va ajunge la minister cu semne. Ce să facă săracul om! Ceda nebuniilor ei, aşa că acum mai nou, întâi o întreba dacă are nevoie de ceva sau are de gând iar să se distreze cu el, chinuindu-l. Îi spunea că-i dă tot ce doreşte, numai să nu fie răutăcioasă şi să-l gâdile sau să-l muşte de mameloane. Omul era destul de darnic cu nevoile fetei, altfel cum ar fi făcut faţă tuturor cheltuielilor cu salariul său de începătoare? Bine, nici ea nu exagerase până atunci. Ba avea nevoie de un vopsit, ba de un coafor sau să cumpere nişte cadouri pentru cineva unde este invitată, mărunţişuri pentru care îi oferea el bani numai că ea simţea o mare satisfacţie dacă-l chinuia, jucându-se cu el. N-am putea spune că acest lucru nu era un chin destul de plăcut până la urmă pentru amândoi. Era o joacă între îndrăgostiţi şi când el o auzea ciripind: „Ce faci Puiule, mai vrei încă o dată?”, era topit după ea. Minodora recunoştea în sinea sa că a fost uneori răutăcioasă cu el. Când nu avea chef de drăgălăşeniile lui, îi promitea că va ajunge la el, însă găsea apoi tot felul de scuze: ba că a avut şedinţă


198 Parfum de orhidee (roman) cu părinţii la şcoală, ba că trebuia să ajungă într-un loc sau că nu se află în momentele cele mai indicate pentru o întâlnire amoroasă, scuze care îl necăjea şi-l supăra pe amorezul ei tomnatic. El se afla la dispoziţia fetei, aşa că ce putea face decât să-i suporte capriciile? Era singur, nu avea familie şi unicul om pe care îl avea apropiat era doar ea, de aceea îi accepta toate nebuniile ori şicanele şi o ierta de fiecare dată. În ochii lui era o frumoasă, o bucurie a vârstei sale înaintate, pe care dacă o pierdea, în concepţia lui poate nu o mai regăsea niciodată. El nu-i putea oferi totuşi decât iubirea lui târzie de om ajuns la o anumită curbă a vieţii. Nimic material nu-i mai aduceau satisfacţii în afara acelor scurte întâlniri când amândoi despuiaţi nu numai de părţile vestimentare, ci de tot ce este lumesc, trăiau câteva clipe de vis, de frumuseţe lăuntrică. Prin ea îşi vedea visul vieţii împlinit, conştient fiind că această relaţie nu are niciun viitor şi că ea îl acceptă poate dintr-un capriciu la început, apoi dintr-o necesitate de a trăi ineditul, o relaţie sexuală între cineva care-i putea fi tată şi care îi oferea să audă numai cuvinte de dragoste, de alint, care o săruta, o mângâia şi o făcea să se simtă, că este atât de importantă pentru cineva. În relaţiile dinte actualii tineri, rar mai pot trăi fetele sau femeile de astăzi momente când li se spun cât de importante sunt ele pentru cineva, cât de frumoase, cât de iubite şi de dorite sunt. Tinerii dau mai mult importanţă actului sexual, nu stării de spirit a partenerei. Toate aceste clipe trăite alături de vârstnicul său amant o făcea pe Minodora pentru moment să


Virgil STAN 199 se simtă bine, chiar să aibă orgasme multiple, în pofida faptului că sexul în sine nu se ridica la nivelul de care la vârsta ei avea nevoie. Se obişnuise de atâţia ani cu el. Când s-au cunoscut nici nu împlinise cincizeci de ani. Ce să-i faci? Gândea tânăra: „Interesul poartă fesul” şi trebuie să accept cum spune o zicală că: „Nu poţi fi şi în ciur şi în dârmon4”. Iată că acum sosise momentul să culeagă roadele „sacrificiului” său şi anume, să-şi vadă garsoniera mobilată şi asta nu din banii săi pe care nu-i avea. Era conştientă şi de faptul că ascensiunea sa pe scara ierarhică profesională se datora tot lui. Dacă nu ajungea şi el în capitală, nici ea nu se afla aici. Poate cel mult prin Iaşi tot ca asistentă universitară, că avea el grijă să-i găsească un loc sigur şi călduţ, ca s-o poată ţine lângă el. Pentru restul vieţii avea tot timpul să-şi găsească un bărbat care să o mulţumească din toate punctele de vedere şi de care să se apropie pentru a-şi asigura un cămin. Deocamdată, iubitul său vârstnic i-a intermediat un loc de muncă râvnit de toţi profesorii din ţară şi asta nu că s-ar deosebi liceul unde preda prin ceva faţă de celelalte licee din capitală sau din ţară, ci pentru că era renumit prin părinţii celor ce-i urmau cursurile. Era conştientă de faptul că fără existenţa lui şi acum s-ar fi zbătut în mediocritatea vieţii de la ţară, undeva prin zona Moldovei. Era la fel de necunoscută ca o pasăre flămândă şi fără de adăpost, ce poposeşte din peregrinările sale fără 4

dârmoane, s. n. Ciur cu găuri mari pentru cernut seminţele (de cereale). - Din ngr. dromóni, bg. dărmon. DEX


200 Parfum de orhidee (roman) ţintă, pe o creanga uscată de copac, de care se prinde puternic cu ghearele, să nu o scape şi pe aceasta şi să se prăbuşească definitiv la pământ. Şi ea a ţinut cu insistenţă de tot ce a fost în favoarea sa. Dacă ceva nu-i mai era de folos, îl evita sau mai rău, îl înlătura. Orice-i stătea în calea intereselor sale, încerca prin oricare metodă, indiferent de consecinţele apărute inevitabil pe parcurs, să-şi netezească cale spre prosperitatea. Acesta era caracterul său şi pe acest traseu şi-a construit întreg programul vieţii sale viitoare. De Sebastian nu putea spune că este îndrăgostită „lulea” aşa cum i-a declarat, ci era un potenţial reper de alt gen de promovare şi ea îşi dorea mereu să ajungă pe culmile cele mai înalte, măcar ale bunăstării dacă nu ale profesiunii. Era conştientă că dacă nu apărea cel devenit susţinătorul şi amantul său încă din primii ani de facultate, nu ajungea niciodată pe aceste culmi. Şi dacă a ajuns aici de ce nu ar spera să ajungă şi mai sus? Politica este schimbătoare, astăzi eşti în top, mâine cazi vertiginos pe fundul prăpastiei. S-a văzut acest lucru de-a lungul timpului. Cine-i garanta ei că pe viitor va mai fi la putere acelaşi partid din care făcea parte susţinătorul său şi directoarea liceului unde preda? Nimeni. Deci ea trebuia să fie pregătită să aibă oricând asigurat locul de muncă şi un standard de viaţă ridicat, indiferent ce partid va fi la putere. Ştia că politica nu-l interesează pe Sebastian şi că este un profesor foarte apreciat în capitală, aşa că devenindu-i soţie nu va îndrăzni nimeni s-o trimită de unde a venit, în negura vremurilor rurale dintre


Virgil STAN 201 dealurile moldave. Acestea erau concepţiile de viaţă ale Minodorei. Ele îi erau abc-ul vieţii sale prezente şi viitoare. Ea era posesoarea unui filon valoros şi inepuizabil de oferit tuturor celor care erau dispuşi să contribuie la bunăstarea ei, pentru ca mereu ei să-i fie bine, oricând şi cu oricine.


202 Parfum de orhidee (roman) CINCISPREZECE

Horticultorul amator Sebastian când a ajuns în cancelarie, erau sosiţi înaintea sa doar doi profesori. De obicei nu-i plăcea să ajungă pe ultima sută de metri cum obişnuiau o parte dintre colegii săi. Locuia aproape de şcoală, aşa că nu avea nicio justificare să întârzie şi să nu aibă suficient timp să-şi pregătească intrarea la prima oră. După ce se dezbrăcă de pardesiu, (nemaifiind frig afară îşi abandonase cojocul), prima dată se uită în program să vadă la ce clasă are ore, apoi în nelipsita sa agendă pentru a-şi verifica ce anume are de predat la clasa respectivă şi pe cine trebuia să asculte. În această privinţă era foarte meticulos. Niciodată nu se lăsa luat pe nepregătite. În dulăpiorul său avea pentru fiecare clasă puse semne în manuale unde a ajuns cu programa şi ce urmează să predea. Acelaşi lucru îl făcea în agendă unde îşi planifica timpul pentru ziua următoare. Se întâmpla ca săptămânal în unele zile să aibă şi câte cinci – şase ore de predare, iar când avea doar patru ore nu venea mai târziu la şcoală dacă avea pauză la începutul zilei, cum ar fi putut proceda, ci venea la program normal şi îşi pregătea tematica, punându-se de acord cu recomandările referitoare la nivelul elevilor, funcţie de clasa unde ţinea cursuri. În afara activităţilor ca profesori de matematică, mai multe cadre didactice din diferite licee ale capitalei, constituiseră un colectiv de


Virgil STAN 203 redactare a unei reviste lunare de specialitate. Ei erau cei care creau exerciţiile şi problemele pentru fiecare grad de cunoştinţe, ca apoi să le propună elevilor pentru rezolvare prin paginile revistei. Odată concepută şi tipărită revista, o distribuiau prin liceele unde preda fiecare, contra unei sume acoperitoare ale eforturilor depuse de către colectiv, cât şi al cheltuielilor cu redactarea. Publicaţia de specialitate se bucura de succes şi interes printre elevi şi niciodată nu erau suficiente exemplare ca să acopere cererile, cu toate că avea un tiraj lunar de cinci sute de bucăţi. Sebastian ajuns în cancelarie se simţea un pic cam obosit, cu toate că normal ar fi trebuit să fie complet refăcut după cele două zile de weekend. Pentru el au fost zile de muncă brută. Cu mănuşile de protecţie în mână şi, şorţul din pânză legat de brâu, a lucrat cu conştiinciozitate în grădiniţa din faţa casei, pregătind-o pentru un nou ciclu de viaţă. Mai întâi a descoperit azaleea îndepărtând folia de plastic şi pernele din burete care protejaseră peste iarnă planta împotriva îngheţului, apoi a dezgropat butaşii de trandafir cu mare atenţie, deoarece unii dintre ei aveau lăstarii ce se grăbiră să străpungă stratul de pământ ieşind la suprafaţă. Erau viguroşi şi acest lucru îl bucura pe horticultorul amator, pentru că au ieşit bine din iarnă şi nu a pierdut nicio tufă. Cu foarfeca de grădină a îndepărtat acele ramuri slabe sau cu uscăciune la capete, lăsând între cinci şi zece ochi de trandafir, funcţie de vigoarea plantei. Îşi procurase din timp de la magazinele de specialitate azotat de amoniu şi fertiliză terenul în jurul tulpinii odată cu îndepărtarea stratului de pământ protector.


204 Parfum de orhidee (roman) Crinii săi imperiali ca şi cei albi sau portocalii, aveau din toamnă răsărite primele frunze, urmând ca acum primăvara să se dezvolte adevăratele tulpini ce vor purta mai târziu în vârful tijelor, încântătoarele inflorescenţe albe sau colorate, care îl vor desfăta şi îmbăta prin iunie – iulie cu mirosul lor puternic. Din grădinărit îşi constituise o adevărată religie. Cunoştea la fel de bine ca şi matematica, care plantă se cultivă primăvara sau în celelalte anotimpuri şi dădea o mare importanţă recomandărilor specialiştilor în horticultură. Magazia bine aerisită şi întreţinută ordonat şi-o amenajase ca pe o seră unde în jardiniere semăna seminţele de flori anuale, ca mai târziu când se încălzea afară şi dispărea orice pericol de îngheţ sau de brumă, să le răsădească în straturile sale cu pământul îngrăşat din toamnă. O parte dintre jardiniere, din care după ce scotea şi răsădea majoritatea plantelor tinere, le agăţa în chioşcul său de refugiu din mijlocul grădinii. Aici lăsa să crească de obicei plantele curgătoare, muşcatele sau tufănelele pitice. Vara trecută scosese toţi bulbii de lalele, narcise şi zambile şi le depozitase în magazie la loc ferit de curenţi de aer, să se usuce în timp, iar astă toamnă i-a replantat pe alte poziţii. Prin acest procedeu revigora plantele şi le putea feri de dăunători, mai ales de melci. Aşa a reuşit să-şi ordoneze şi straturile cu flori, combinând pe cele perene cu cele anuale, ca în toată perioada anului, mai puţin iarna, să aibă plante înflorite. Pentru acum primăvara avea de plantat atât din rezervele proprii, cât şi din cele procurate de la


Virgil STAN 205 magazinele de specialitate sau din schimburile dintre pasionaţii cu horticultura, anemone, begonii, dalii sau irişi. Lăcrămioarele existente în grădiniţă trebuiau să fie rărite prin aprilie când vor răsări, deoarece se înmulţiseră prea tare şi nu mai puteau alte plante să se dezvolte şi cum el nu avea prea mult teren, era nevoit să exploateze la maximum şi cât mai eficient orice centimetru, cultivând cât mai multe soiuri de flori. Se declarase mulţumit de activitatea depusă în grădiniţa sa şi avea de gând să o continue cum reuşea să-şi găsească câteva clipe libere. Aşa se relaxa şi uita de stresul vieţii cotidiene. Încerca să uite atât de rătăcirea de-o noapte când a cedat provocării elevei sale, cât şi de asalturile Minodorei tot mai accentuate şi asidue în ultimul timp. Relaţia cu Angela luase un sens ascendent fără voia sa. Era conştient că este singurul vinovat de cele întâmplate. Ar fi dorit să se rezume doar la acea noapte şi să se uite definitiv totul dacă se putea, însă fata nu avea aceleaşi intenţii. Descoperise farmecul şi plăcerile relaţiei sexuale şi acum înţelegea de ce alerga atâta după ele prietena sa Ramona, fără să ţină cont de consecinţe sau de reputaţie. Îşi făcuse un obicei de a-l suna pe mai vârstnicul său profesor şi amant, lucru ce nu-i convenea deloc lui Condurache. Pentru ea Condurache constituia un adevărat trofeu. Cine se mai putea lăuda că are ca amant pe propriul său profesor, mai ales ştiindu-se cine era el în liceu! Ce n-ar da să vadă reacţiile colegelor sale, dacă ar putea să le povestească cum trăiesc împreună acele clipe de nebunie. Dar asta era imposibil deocamdată de povestit. De ce? Pentru că nici ea nu ştia cum se va finaliza relaţia pe


206 Parfum de orhidee (roman) care orice colegă ar fi considerat-o imposibilă. Măcar să ţină până termină liceul, mai departe va vedea ea ce va face. La întâlnirile lor discuţiile abordate de elevă nu aveau nimic comun cu meditaţiile la matematică sau cu şcoala, ci erau punctual focusate pe relaţia intimă. Fata încă odată făcea dovada stării generale a tinerilor din timpurile noi postrevoluţionare, cu mult tupeu adus până la obrăznicie, lucru deranjant şi jenant pentru profesor, dar era prea târziu. Dacă nu şi-a stăvilit pornirile când i s-a aruncat fără niciun echivoc în braţe, acum trebuia să suporte consecinţele nesăbuinţei sale. Modul de abordare al fetei se afla plasat la marginea şantajului. Doar că nu-l ameninţa şi asta nu o făcea sperând că vorbindu-i frumos, alintându-se, va obţine maximum din relaţia lor extraşcolară. Uneori se autoinvita la el acasă la ore nepotrivite. Sebastian credea în sinea sa că a făcut tot ce era posibil să stăvilească această exuberanţă a ei, care începuse să-i declare ca şi Minodora că-l iubeşte şi de aceea i s-a dăruit fără niciun regret, dar realitatea era cu totul alta. Vrând, nevrând, dând curs vizitelor tinerei sale eleve acasă la el, ocazii care mereu se finalizau cu un act sexual, profesorul nu făcea decât să se adâncească tot mai mult în această necunoscută care nu va şti ce final va avea. Îi era necaz pe el şi pe slăbiciunile sale. În ciuda faptului că în şcoală era considerat profesorul zbir, în faţa acestei copile era ca un miel dus la tăiere. Îşi descoperea din ce în ce mai mult o anumită slăbiciune pentru ea şi poate numai datorită acestui considerent o primea când îl suna că vrea să-l vadă sau se trezea cu ea la uşă la


Virgil STAN 207 ore nepotrivite, în loc să o îndepărteze definitiv, indiferent de consecinţele ce ar fi urmat. Nu avea curajul să-şi asume responsabilitatea gestului de a pune capăt relaţiei, complăcându-se în această ambiguitate de a o respinge sau de a şi-o apropia. Pentru a scăpa de aceste întrebări fără răspuns în acel moment, se dedica tot mai mult straturilor sale, unde săpând, greblând, răsădind, udând, uita pe moment de tot ce-l înconjura. Acolo, în faţa casei era doar el şi grădiniţa lui, golit de orice gânduri care să-i umbrească existenţa. Asta nu însemna că dacă ar fi avut voinţă nu ar fi putut găsi rezolvări pentru fiecare caz în parte. Poate această nehotărâre congenitală a condus şi la eşuarea căsniciei sale. Cu eleva era suficient să fie mai puţin maleabil dacă nu înţelegea de bună voie şi să o refuze categoric de la început sau măcar după consumarea primului episod. Aşa nu putea continua la infinit, iar cu Minodora trebuia să aibă o simplă explicaţie în primul rând cu el însuşi, apoi cu ea. Era timpul să se hotărască: ori o acceptă aşa cum şi-ar fi dorit pentru început şi anume pe post de amantă, ori să o respingă diplomatic, fără să-i jignească demnitatea, explicându-i că încă nu este pregătit să aibă o relaţie serioasă cu o noua femeie. Cea mai mare teamă a lui venea tot de la Angela. Dacă o înlătura acum, aceasta va afla mai târziu despre relaţia lui normală şi firească pentru statutul lor de oameni maturi şi liberi, cu Minodora. Cum va reacţiona? Desigur, că era ceva ce nu-i va conveni şi în dorinţa sa de răzbunare, putea fi imprevizibilă. Avea la ce se gândi în timp ce robotea prin grădiniţa lui în aceste zile de primăvară.


208 Parfum de orhidee (roman) Prima oră din dimineaţa aceasta se întâmpla să fie tocmai la clasa a XII - a A, unde erau cele două olimpice ale sale. Era necesar ca în afara cursurilor normale să intensifice orele de pregătire particulară, deoarece mai era o săptămână şi va avea loc concursul pe capitală. De asemenea, se impunea să fie revizuită toată materia ce le-o predase în orele de meditaţie, să vadă cum stau elevele sale cu pregătirea şi ce şanse sunt să se numere printre cele ce vor merge la faza pe ţară. Aflase că Olimpiada se va ţine anul acesta la liceul “Gheorghe Lazăr”, iar comisia de examinare va fi stabilită de către minister dintre profesorii care nu au elevi implicaţi în acest concurs. Mai depindeau multe şi de către echipele de supraveghere. Ştia că au existat suspiciuni în alţi ani că anumiţi elevi ar fi primit fiţuici în timpul testului scris, lucru ce nu s-a dovedit niciodată. Soneria suna strident intrarea la cursuri. Din cancelarie se auzea destul de desluşit forfota de pe hol, cum elevii se grăbesc spre clase. Imediat şi profesorii începură să se ridice de pe scaune şi să se îndrepte spre uşa cancelariei. Sebastian mai zăbăvi câteva clipe. Parcă nu avea chef să se ridice. Era poate un sentiment de moment. Nu trebuia să-i dea importanţă. În fine, se ridică şi se îndreptă alături de ceilalţi colegi spre ieşire şi implicit spre clasa unde avea curs. Când ajunse în capătul holului le văzu pe cele două eleve discutând în faţa uşii. Poate că-l aşteptau să afle informaţii despre locul şi ora precisă a examinării. - Bună ziua domn’ profesor, salutară ele vesele într-un glas. - Bună fetelor! De ce nu sunteţi în clasă?


Virgil STAN 209 - V-am aşteptat să ne daţi noutăţi! - Despre ce? - Cum despre ce? Despre olimpiadă. - Vom vorbi după cursuri sau după oră, acum fugiţi în bancă. Ramona se îndreptă liniştită spre banca sa, dar încă era atentă la, ce se întâmpla în jur. Nu putu să nu audă expresia neobişnuit de familiară a colegei sale: - Urâciosule! Imediat i se aprinse becul de alarmă. - De unde până unde Angela îşi permite asemenea familiarităţi cu profesorul? Au reuşit să mă păcălească? Care este adevărata relaţie dintre ei? Se uită în urmă la colega sa, îl studie şi pe profesor şi iarăşi nu descoperi nimic deosebit. Niciun muşchi nu se mişca pe feţele lor. Sebastian avea o mimică imperturbabilă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. - Măi să fie! Ori eu sunt proastă şi mi s-a părut, ori ei sunt prea isteţi şi simulează atât de bine că nimic nu-i leagă, încât poate păcăli pe orice curios! Lecţia se desfăşură în normalitatea orelor ţinute de Condurache, cu ascultarea elevilor vizaţi în agenda sa, apoi cu predarea următoarelor lecţii, rezolvarea câtorva exerciţii şi stabilirea temei pentru ora următoare. La ieşire Ramona se ţinea scai după profesor, simulând interesul pentru olimpiadă. Ea dorea să surprindă altceva din discuţia ei cu profesorul, ştiind că Angela este cu ochii pe ei. Din nou a rămas surprinsă, că nimic nu i s-a părut nelalocul lui. - Angelico! se întoarse ea iritată şi o ţintui cu nişte priviri de te-ai fi cutremurat, dacă te aflai într-o


210 Parfum de orhidee (roman) altă situaţie. - Ascult! - Vino un pic cu mine ca să te întreb ceva şi nu vreau să mai audă şi alţii. Care-i treaba cu proful? - Hai zii, că mă grăbesc! Ce treabă? Nu mai aşteptă răspunsul ei deoarece îşi dădu seama despre ce-i vorba, văzând-o cum se mişcă de pe un picior pe altul. - Mi s-a părut mie sau tu când m-am întors cu spatele la voi în momentul despărţirii de prof i-ai spus „Urâciosule”? - Ce-ai fato? Ori eşti la ciclu şi ai momente delirante? - Măi! Eu am auzit destul de limpede, ai înţeles? ţipă ea de i se piţigăi glasul de atâta surescitare, bătând cu piciorul în podea. Care-i relaţia ta cu Condurache? - Care să fie? Ca şi a ta. - Nu mă minţi? o interogă ea pe acelaşi ton ridicat. - Hei! Ascultă! Ce crezi tu despre mine? Vrei să terminăm relaţia dintr-o prostie a ta? Ce? Am ajuns să-ţi dau ţie explicaţii ce fac cu viaţa mea? - Nu mă poţi convinge că nu am auzit bine. Fii atentă că sunt cu ochii cât cepele pe voi. - N-ai decât! Nu tu ai împânzit liceul cu vestea că l-ai văzut pe profesor cu Lepădatu în restaurant? - Bine, bine! Ce are a face cu cine l-am văzut? Eu vreau să ştiu care-i relaţia dintre voi doi, nu dintre ei care sunt majori, vaccinaţi şi pot să şi-o pună unde vor şi de câte ori vor, că nu mă interesează. - Atunci? - Cum atunci?


Virgil STAN 211 - Atunci de ce crezi că ar umbla cu două iubite în acelaşi timp? Şi de ce eu aş fi una dintre ele? De unde, până unde? - Nu ştiu! Asta vreau să desluşesc. Care-i adevărul? Cu cine este de fapt cuplat Condurache? - Nu te mai prosti şi hai în clasă, că acum apare domnişoara Lepădatu după colţ şi ne mai ia şi în vizor. Ai pregătit eseul? - Am pregătit pe dracul! Numai de eseul ei nu am avut eu timp. - De ce? - Altădată cu explicaţiile! hai în clasă.


212 Parfum de orhidee (roman) ŞAISPREZECE

Întâlnire la nivel înalt În birou era linişte. Uneori se auzeau chiar şi autovehiculele ce alergau pe bulevard. Nimic nu tulbura activitatea locatarului acestei încăperi. Domnul Secretar de Stat, Andonache Damian, studia atent documentele sosite de la şeful său ierarhic. Îl soma să verifice neapărat în regim de urgenţă dacă sesizările unor cetăţeni dintr-o comună din Maramureş sunt reale şi, anume că microbuzul repartizat să transporte copiii din satele arondate şcolii, este sau nu folosit de către primărie în alte scopuri decât cel pentru care a fost repartizat. Dăduse dispoziţie secretarei să-l contacteze pe inspectorul general al Inspectoratul şcolar judeţean şi să-i facă legătura telefonică, dar aceasta nu reuşea să dea de urma lui, având telefonul personal închis şi la cel de serviciu nu răspundea nimeni, de parcă plecaseră cu toţii în vacanţă. Andonache era iritat de faptul, că nu-l găsea pe inspectorul general, fiind presat de ministru, să afle dacă este adevărat ceea ce a stârnit atâta scandal nu numai prin scrisorile primite, cât mai ales printr-o gazetă locală al cărui patron era după cum bine putea să-şi dea oricine seama, membru al vreunui partid din opoziţie, iar primarul era membru al partidului de guvernământ. Ştirea era preluată şi de către posturile de televiziune, de parcă nu s-ar mai fi întâmplat acest lucru şi altă dată în alte părţi ale ţării. Scandalul pornit se datora mai ales, că microbuzul a fost folosit


Virgil STAN 213 pentru a transporta petrecăreţii unei nunţi unde naş era însuşi primarul comunei cu pricina. Vestea ajunsese şi la urechile primului ministru care l-a sunat imediat şi l-a somat să rezolve cazul cum o şti numai să astupe gura presei. Prea multe se adunase în ultimul timp, iar popularitatea partidului începea să scadă simţitor, faţă de alegerile care-i propulsase la guvernare. Telefonul suna cu insistenţă. Văzând că apelantul nu renunţă până la urmă se uită pe ecranul mobilului său şi observă că este Minodora. - Ce s-o fi întâmplat cu ea de mă caută la ora asta pe telefonul direct? se întrebă Andonache. Răspunse la telefon făcându-se că nu ştie cine îl sună: - Andonache la telefon! - Bună ziua domn’ ministru, sunt eu, profesoara Lepădatu Minodora, i se adresă tânăra emoţionată, cu vocea cea mai serioasă de care era capabilă la acea oră. - Aa, dumneavoastră eraţi? Sunt foarte ocupat şi supărat din cauza unor probleme de serviciu. - Nu aveţi timp să ne întâlnim undeva astăzi? Mă puteţi sună dacă este posibil. Am ceva noutăţi să vă spun, dar nu prin telefon. Era avertizată că telefoanele fie ele şi la acest nivel, nu sunt sigure putând fi ascultate, de aceea convenise ca prin telefon să discute cât mai protocolar. - Bine, vă sun eu când plec spre hotel. - Atunci la revedere! aştept telefonul. - În regulă, la revedere! Minodora era bucuroasă că reuşise să ia legă-


214 Parfum de orhidee (roman) tura cu iubitul său tomnatec. Se vede că secretara nu l-a informat că l-a căutat sau el nu o fi avut timp so contacteze. Se mai întâmplase de nenumărate ori acest lucru. Niciodată nu reuşise ca întâlnirea să aibă loc la propunerea sa, ci doar a lui. Era şi firesc. Fiind o persoană oficială cu portofoliu de ministru secretar de stat, trebuia să-şi ia măsuri de precauţie ca aventurile sale amoroase să nu ajungă mai ales la urechile presei sau ale adversarilor politici, aşa că era mai bine să sufle şi-n iaurt. Când o suna s-o invite la el avea un telefon special alimentat cu o cartelă luată de pe piaţă, fără să poată fi interceptat, dar la tehnica de ascultare de astăzi, de nimic nu erai sigur. Prea multe răbufneau în presă şi asta doar nu datorită faptului că persoanele respective nu-şi luau măsuri de precauţie. - Ce-o avea să-mi spună atât de urgent de mă caută ea pe mine? se gândea Andonache, uitând pe moment de stringenta problemă cu microbuzul maramureşean. - Adevărul este că am cam neglijat-o de ceva vreme. Nu ne-am mai văzut de mult. S-au adunat pe capul meu prea multe probleme şi de mine nu am mai avut timp. Lasă că o sun după amiază să ne revedem la hotel. Sper să nu mai apară iar vreo şedinţă „de urgenţă” cu şeful. Cu asta mai mulţumit un pic decât înainte de telefon, Andonache luă un alt document pentru a-l analiza, aşteptând ca secretara să-l găsească pe inspectorul general şcolar de la Baia Mare. Minodora era mulţumită că reuşise să-l găsească pe Damian pe telefonul direct şi nu prin secretară. Aşa ştiau doar ei doi de întâlnire. Cine-i


Virgil STAN 215 garanta că secretara nu ascultă ce vorbesc ei la telefon? - De ce nu l-o fi anunţat că l-am căutat data trecută? Este posibil să nu fi avut el timp să mă vadă? Ştiu eu că abia aşteaptă să mă întâlnească. Doar nu şi-o fi găsit o altă iubită! Nici măcar nu ştiu cum arată secretara lui. O fi tânără sau mai în vârstă? În ziua de astăzi ce mai contează vârsta? Nu sunt atâtea cazuri de cupluri cu peste 25 – 30 ani diferenţă între ei? Şi noi suntem „împreună” de aproape cinci ani. Tramvaiul aşteptat se vedea în depărtare venind spre staţie. Când a ieşit din cancelarie, Sebastian încă nu plecase. Îşi nota ceva în nedespărţita sa agendă. I-a făcut semn cu mâna de la revedere şi a ieşit, îndreptându-se spre staţie. Întoarse capul involuntar spre liceu şi-l văzu venind. Nu ştia ce să facă, să-l aştepte să mai stea de vorbă sau să urce în tramvai? Poate că va fi sunată de către Damian şi asta ar mai lipsi, să fie şi Sebastian de faţă, chiar dacă ea va şti să mascheze convorbirea. Totuşi, Sebastian ajunsese înaintea tramvaiului şi nu putea evita discuţia. Ca să-l părăsească fără să-i vorbească, risca să-l jignească, aşa că preferă să aştepte alt tramvai şi să-l întrebe de vorbă. - Bună Sebi! Gata, spre casă? - Da, am mai avut ceva de rezolvat şi acum spre casă. Nu vezi ce vreme frumoasă este? Abia aştept să mă dedic florilor mele. - Oho, ho, deci ai încă o pasiune, de aceea nu prea mai ai timp de mine? - Ce vrei să spui? Uite că ţi-a sosit tramvaiul. Nu te urci?


216 Parfum de orhidee (roman) - Lasă-l să plece. Vor mai sosi şi altele, nu mă grăbesc şi cu tine nu mă pot întâlni tet-a-tet decât foarte rar, chiar dacă stăm împreună atâtea ore la liceu. - Hm, mda, cam aşa este! Fiecare cu viaţa şi preocupările lui prioritare. Sesiză imediat cu regret că l-a luat gura pe dinainte spunând fără să vrea ceva la nelalocul lui, dar acum era prea târziu, zburase deja păsărica din gura lui. - Ce vrei să insinuezi, că eu nu aş fi o prioritate pentru tine? - Nu, nu asta vreau să spun, dar hai mai departe de staţie, nu am chef să asculte trecătorii ce discutăm noi, o rugă el iritat de gafa făcută. - Ce ai în program acum? - Nu ţi-am spus? Merg acasă, mă schimb, mănânc ceva şi mă apuc de grădinărit. - Poţi renunţa la o parte din program? - La care şi de ce? - De exemplu la cel cu grădinăritul, poate să mai aştepte. Suntem doar la începutul primăverii. De mâncat putem s-o facem vis-a-vis la Bistro. - Tu ce program ai? - Nu ştiu, nimic aranjat deocamdată. Sincer, aştept un telefon de la un meşter zugrav care să-mi facă mici reparaţii în garsonieră înainte de mutare, minţi ea cu dezinvoltură, ştiind că Damian putea s-o sune în orice clipă. - Hai, să nu mai cheltuim banii la Bistro şi să mergem la mine, servim prânzul şi în acelaşi timp putem sta de vorbă. La o asemenea invitaţie Minodora nici că se putea aştepta. Nu o primise atunci când era convinsă că ar fi fost normal să vină, după acel prânz


Virgil STAN 217 intim de ziua Mărţişorului şi iată că ea a sosit când nimic nu prevestea această. - Ce bine că am renunţat la primul tramvai. Dacă mă urcam în el, dusă eram! Cine ştie când mai apărea oportunitatea de a fi cu Sebastian singură, singurică şi unde mai ales, în mult visata lui locuinţă! - Ce să-ţi răspund Sebi? Sunt surprinsă şi măgulită. După prânzul de la restaurant, îmi mai oferi o masă festivă! - Ei, nici chiar aşa. Te voi servi cu ce am eu pregătit pentru mine, nimic premeditat sau festiv. - Chiar şi aşa, nu vreau să te deranjez. - Hai lasă, nu te mai scuza. Mergem sau nu, o luă el direct pe fată, moment care nu prea i-a căzut bine tinerei. Mie îmi este foame şi abia aştept să mă înfrupt din ciorbiţa mea din carne de viţel şi tocăniţa cu sos din vin din acelaşi fel de carne. - Da? Îţi place carnea de viţel? - Desigur! Ce! Ţie nu-ţi place? - Ba da, dar nu prea am gătit. Este mai pretenţioasă la preparat, fierbe mai greu şi trebuie să ştii s-o găteşti. - Tu nu ştii? - Ştiu desigur că doar nu-i mare lucru, dar sincer vorbind nu prea am gătit. Am mâncat adeseori, mai ales ciorbiţe de vită dar prin restaurante. - Bine, acum ai să mănânci la mine acasă dacă accepţi invitaţia. Am şi smântână, aşa că o să fie o nebunie de ciorbă. - Nu ştiu ce să zic, nu am fost niciodată la un bărbat acasă aşa că..., mimă ea jena de a fi singură cu el în casa lui.


218 Parfum de orhidee (roman) - Nu eşti minoră, nu ai de ce să te temi, te invit la masă, nu să te devorez. - Aoleu, o făcu ea pe speriata. Ei, nici chiar aşa că doar nu suntem în comuna primitivă sau în junglă. Dar, dacă a fost la tine şi doamna Zbihli şi zici că nu s-a întâmplat nimic, eu de ce m-aş teme? - Minodora, aş dori să ne înţelegem de la început. Scopul invitaţiei mele a fost pentru a servi prânzul şi să mai stăm de vorbă cum ţi-ai dorit şi atât. Este în regulă? Iar cu doamna Zbihli te rog s-o laşi mai încet. A fost într-o vizită scurtă pentru o discuţie privată care nu se putea desfăşura într-un loc public. Este ok? o luă el la rost iritat de insolenţa colegei sale. - N-aş vrea s-o iei ca pe o ofensă... - Bine, bine, mergem? - Bine atunci, să mergem... jucă ea sceneta unei femei ce se lasă convinsă greu să-i urmeze îndemnul. Pusese în scenă scenariul pregătit şi ratat data trecută. În câteva minute se aflară în faţa porţii metalice pe care Sebastian o descuie cu o cheie scoasă din buzunarul pardesiului. Parcurgând distanţa dintre poartă şi uşa casei trecură printre straturile grădiniţei proaspăt aranjate, greblate şi din care începură să răsară florile. Unele chiar erau în plină vegetaţie. - Aha, asta este faimoasa ta grădiniţă unde îţi petreci după amiezile şi weekendul de nu mai ai timp pentru mine? - Nu-i faimoasă, dar va deveni frumoasă peste puţin timp când vor apare primele flori de primăvară. Uite că au ajuns ca ghioceii să se ofilească iar zambilele şi narcisele au bobocii aproape de înflorire.


Virgil STAN 219 - Da, sunt frumoase. Bravo. Deci acestea sunt cele care mi te răpesc? repetă ea aluzia la relaţia lor care stagna în aceeaşi neclaritate. - Ei, nu neapărat că ele mă obligă atât de mult să fiu în preajma lor dacă aş dori să fiu în altă parte. Necesită puţină atenţie este adevărat, dacă vrei să se dezvolte frumos. Merită nu crezi? - Ba da, dar unde stau eu nu am văzut flori decât pe la ferestrele unor apartamente, nu şi în grădiniţe. Nu prea sunt oameni gospodari pe unde locuiesc . - Dar cei de la Domeniile publice nu se ocupă de spaţiile verzi? - Se ocupă dar mai mult de cele stradale nu şi în faţa blocurilor, unde normal ar trebui să se preocupe locatarii, că doar sunt proprietari. - Da, dar numai ai blocului şi al trotuarului din jurul lui, restul aparţine primăriei ca domeniu public. În timp ce vorbeau despre spaţiile verzi, au ajuns în faţa uşii pe care Sebastian o deschise larg făcându-i loc colegei sale să intre: - Poftiţi domnişoară în sanctuarul unui burlac! - Frumos sanctuar, spuse ea plăcut impresionată de livingul în care pătrunse, dominat de masivitatea bibliotecii plină la refuz de cărţi şi a celorlalte obiecte de mobilă, care se vedeau că sunt vechi dar arătau impecabile. Nu putea să nu rămână surprinsă şi de tablourile cu semnătura unor pictori celebri ce atârnau pe pereţii livingului şi care îi trezise stări erotice elevei lor, Angela în noaptea de pomină, despre care ea bineînţeles că nu ştia şi nici nu bănuia nimic. - Este frumoasă camera, plăcut aranjată şi mobilată. Pot spune că matematic. Se vede că este


220 Parfum de orhidee (roman) locuită de un profesor de matematică. - Ha, ha, ha. Ce, crezi că dacă eram de română sau de fizică putea să arate altfel? - Nu ştiu, am zis şi eu făcând mai mult o remarcă metaforică sub formă de glumă. - Te rog, dă-mi pardesiul pentru a-l duce la cuier. Apoi uite, alege unul dintre fotolii până pregătesc eu prânzul şi ia loc. De obicei eu când sunt singur servesc masa în bucătărie unde este şi o masă dar acum vom mânca aici, în living. - De ce te deranjezi? Putem să o servim tot acolo şi astăzi. Nu te formaliza atât că nu sunt o fire prea pretenţioasă. La mine este şi mai rău şi tot în bucătărie mănânc, nu în altă parte că doar stau la bloc şi nu am la dispoziţie decât un dormitor micuţ, iar restul este comun cu gazda mea, o bătrânică simpatică şi cumsecade. - La mine în casă atât timp cât încă mai sunt stăpân şi singur, eu fac regulile. Remarca i se păru maliţioasă şi nu-i scăpă lui Minodora „cât eu sunt stăpân, eu fac regulile”, era ca o punere la punct, ca o avertizare pentru viitor, cine va comanda în casa lui. - Bine atunci, faci cum doreşti! Cu ce te pot ajuta? - Deocamdată, dacă doreşti să mergi la baie să te speli uite, intri pe uşa aceasta şi este pe stânga a doua intrare. Găseşti acolo tot ce-ţi trebuie. Între timp eu pun la încălzit mâncarea şi aşez cele necesare pe masă. Sebastian de data aceasta nu se mai deplasă cu invitata sa să-i arate unde este baia cum procedase altădată în asemenea ocazii. O lăsă să se descurce singură, aşa putea să-şi facă o impresie


Virgil STAN 221 corectă asupra dimensiunii şi arhitecturii casei sale. Dacă va fi necesar şi va dori, îi va arăta întreaga casă. Lui Georgeta nu a mai avut timp să i-o arate, grăbindu-se să ajungă la soţ cât mai repede. Minodorei îi plăcu casa lui Sebastian şi mai ales faptul că peste tot era ordine şi curăţenie de parcă avea pe cineva care se ocupa special de acest lucru. Revenind în living se aşeză în faţa bibliotecii şi urmărea cu interes cam ce cărţi deţinea colegul său. I se păru firesc să aibă multe din specialitatea sa, dar descoperi că nu numai din această gamă avea ci şi de istorie, filozofie, enciclopedii, geografie şi chiar beletristică. Descoperi lucrări semnate de pedagogi români de prestigiu precum G. G. Antonescu, Simion Mehedinţi, Horia Moisescu, cărţi în care tematica abordată vorbea despre şcoala activă, consiliere, cunoaşterea psihologică a şcolarului, educaţia morală, reforma învăţământului, etc. De asemeni erau hrisoave si decrete domneşti ale lui M. Gr. Sturdza, Grigore Alexandru Ghica, Alexandru Ioan Cuza, cărţi de Petru Maior, ori Dimitrie Cantemir cu Hronicul româno-moldo-vlahilor, Iaşi, Vol. II-III, 1835 şi spre surprinderea sa, pe Cain si Abel, prima ediţie, a lui Cezar Petrescu. Unele dintre cărţi aveau o valoare inestimabilă şi nu-şi dădea seama cum putuse intra în posesia lui Sebastian. Luă o carte a lui Garabet Ibrăileanu „Spiritul critic în cultura românească” şi aşezându-se în fotoliu, începu s-o răsfoiască. Era surprinsă de existenţa acestui important om de litere din istoria literaturii române, istoric literar, pedagog, eseist, poet şi romancier, născut undeva pe meleagurile sale moldave, la Târgu Frumos, nu atât de departe de Iaşi, dar care şi-a urmat cursurile


222 Parfum de orhidee (roman) primare şi gimnaziale în zona sa de naştere şi copilărie. Ibrăileanu a învăţat la acelaşi liceu la care va învăţa şi ea peste ani, liceul Codreanu din Bârlad şi la aceeaşi Universitate din Iaşi, motiv determinant în aşi alege ca temă de licenţă: Geneza formelor culturii în România, ilustrată în operele lui Garabet Ibrăileanu. Fiecare era ocupat cu ceva şi din când în când mai schimbau câte o frază rostită monosilabic. Sebastian adusese o faţă de masă şi o aşeză peste masa ovală din living, alăturând tacâmurile. În liniştea din încăpere se auzi ţârâitul unui telefon. - Telefonul! Nu este al meu. Se aude din hol. - Da, al meu este, l-am uitat în buzunarul pardesiului. Alergă spre hol să răspundă la apel cât mai repede. Reuşi. Era Damian desigur, aşa cum se aşteptase. - Da, vă rog! - Bună Minodora! deranjez? - Asta-i bună! cum să deranjezi? - Poţi urca la mine la hotel la ora şaptesprezece? - Desigur, voi face totul să fiu acolo la ora stabilită. - Bine atunci, ne vedem mai târziu. - În regulă, la revedere şi auzi cum se închide telefonul fără să-i mai răspundă la salutul de despărţire. Pe faţă i se putea citi cum i s-a aşternut o linişte sufletească, un zâmbet şi o bună dispoziţie. Se gândea mulţumită că după ce va servi prânzul cu Sebastian, va avea suficient timp să ajungă acasă,


Virgil STAN 223 să facă un duş, să se schimbe de ţinuta de şcoală şi să ajungă la hotel la ora indicată. Cum se legau toate acum aşa cum şi le dorise: Să se întâlnească cu Damian să vorbească despre mobilarea garsonierei sale şi cu Sebastian despre viitorul lor. Da, este adevărat ce spuneau colegii despre ea şi anume că cineva acolo sus o iubeşte. Va amâna de data aceasta ocazia de a-i da posibilitatea lui Sebastian de a fi mai îndrăzneţ cu ea. După servirea prânzului, Minodora părăsi casa lui Sebastian, îndreptându-se spre staţia de tramvai. Era un pic tristă. Îi părea rău că nu a putut sta mai mult la el, să aibă posibilitatea ca în atmosfera propriei case, să-l facă să se simtă în preajma sa mai degajat, să devină mai curajos, mai îndrăzneţ de fapt, însă dacă se gândea bine, era mai firesc şi mai avantajos pentru ea că întâlnirea s-a încheiat aşa. Nu-şi mai putea face o impresie greşită despre ea. Dacă ar fi rămas mai mult şi el ar fi fost un pic mai curajos, să-i propună ca relaţiile dintre ei să evolueze un pic într-o direcţie mai intimă (că doar nu ea ar fi trebuit să se repeadă şi să înceapă să-l sărute, să-i arate cât de disponibilă este), ar fi putut fi considerată o femeie care se lasă uşor cucerită, chiar dacă îi declarase că este îndrăgostită de el. Acest lucru nu ar fi avantajat-o, iar Sebastian nu era omul care nu ştia să evalueze comportamentul unei femei. Acum gândurile sale erau focusate pe întâlnirea cu Damian, la ce plan trebuie să adopte ca să-l determine s-o ajute la mobilarea garsonierei şi la alte cheltuieli legate de aceasta. Era contrariată de faptul că în ultimul timp nu a mai fost invitată la hotel, chiar dacă din când în când o mai suna când


224 Parfum de orhidee (roman) era liber, s-o întrebe ce mai face. Discuţiile erau de complezenţă, doar ca între doi amici ce se salutau prieteneşte, nicicum ca între doi iubiţi care abia aşteptau să se întâlnească, frământaţi de dorinţa de a se vedea şi de a-şi răcori trăirile interioare provocate de iubire. Îşi cunoştea destul de bine cauzele ce-i animau interesele de a se afla în braţele lui Damian. Se obişnuise cu prezenţa lui în viaţa sa de atâţia ani, de când trăiau această aventură şi care îi erau priorităţile. Cât a fost studentă, se întâmpla să petreacă câte o noapte în braţele vreunui coleg sau iubit de conjunctură, iar a doua zi să trebuiască a se întâlni cu el. Atunci se simţea penibil. Nu-i era la îndemâna, nu-i făcea plăcerea, dar interesele ei erau prea mari aşa că nu-şi putea permite refuzul. Apoi cu timpul se obişnuise cu el şi cu prezenţa sa în patul lui. Nu mai simţea acea repulsie din timpul primelor întâlniri. Cam aşa se întâmpla şi acum. Cât a stat în casa lui Sebastian a avut timp să-l privească, să-l admire şi să analizeze cum ar fi ca ea să-i fie alături în viaţa viitoare. Numai dacă îşi rotea privirea în jur şi ar fi fost îndeajuns de a spune un da mare căsătoriei cu Sebi şi renunţarea definitivă la poziţia de amantă a Secretarului de Stat. Dar nu de ea depindea aceasta, ci de cei doi bărbaţi. De unul era sigură, cât de sigură poţi fi de un politician care astăzi spune ceva iar a doua zi face altceva şi anume, ce-i convine lui. Celălalt nu a dat niciun semn că ar putea deveni varianta cea mai avantajoasă pentru ea şi planurilor sale de viitor, la care lucrează de când a aflat că Sebastian este disponibil, aşa că acum trebuia să-şi întocmească un alt plan de abordare a cauzei sale care să se bucure de succes.


Virgil STAN 225 Cea mai importantă şi mai presantă era să obţină de la Damian, “sponsorizarea” necesară, chiar dacă îi va promite că o face sub formă de împrumut, până când ea poate să-şi achite obligaţiile financiare faţă de el. Ajunsă acasă făcu imediat un duş şi se duse în cameră să se odihnească măcar vreo jumătate de oră, pentru a putea gândi lucid la ce avea de făcut. Hotărâse să lase ca lucrurile să decurgă firesc în timpul întâlnirii, ca apoi problemele ei personale să le abordeze când va găsi cel mai oportun moment. De ce să forţeze lucrurile? Putea să refuze s-o ajute şi atunci ce ar fi putut face? Fixă ceasul s-o trezească după o jumătate de oră, în cazul că ar fi adormit şi se lungi pe patul ei îngust, de o singură persoană şi cu salteaua deformată. Spera să scape de el cât mai repede. Adormi pe loc. Duşul fierbinte îşi făcea efectul. Începu să viseze că se rătăcise într-o pădure deasă în care tot căuta să găsească cărarea care s-o conducă spre drumul de ieşire. Auzea un zgomot ca un şuierat şi din când în când bufnituri. Era speriată şi panicată. Nu ştia cum să facă să regăsească drumul salvator. La un moment dat ajunsese în capătul unui luminiş. În mijlocul lui era un grup de fete îmbrăcate în alb, purtând rochii lungi şi coroniţe din flori multicolore pe cap, prinse într-un dans de epocă. Nu-şi dădea seama cum pot dansa şi ce dans este, deoarece nu se auzea muzica. Cine le conducea jocul? Cine le cânta şi cum de puteau dansa fără să audă muzica? Sau doar ea era aceea care nu o auzea? Dintre copaci apăru un bărbat atletic care parcă semăna cu Sebastian, numai că era într-o ţinută de cavaler medieval. Era îmbrăcat ca un


226 Parfum de orhidee (roman) războinic, cu platoşă şi haine din zale metalice, purtând un coif pe cap. Viziera era ridicată şi reuşise să-i vadă ochii întunecaţi care inspira mânie şi dorinţa de răzbunare pentru ceva rău ce i se făcuse. La un moment dat în faţa sa apăru alt războinic, mai firav ca fizic, dar tot la fel de bine echipat. Să fie oare Damian? se întrebă Minodora? Dar de ce s-ar lupta între ei, că doar nu se cunosc? Cei doi luptători aşteptau ca ea să le dea semnalul să pornească lupta. De la început confruntarea i se părea inegală şi nu ştia pe care să-l susţină. Pe Damian, cel fără nicio şansă în faţa luptătorului mai tânăr sau să-l prefere pe cel care doar dintr-o simplă mişcare putea să-şi asigure victoria? Simţi cum o trec transpiraţiile, iar indecizia sa nu era de niciun bun augur atât pentru cei doi luptători, cât mai ales pentru ea. Ce va spune unul sau celălalt, dacă gestul său va fi vădit favorabil faţă de unul dintre ei? Vor mai crede în sinceritatea şi imparţialitatea sa? Soneria ceasului lămuri toată această situaţie întortocheată şi fără de ieşire pentru ea, chiar dacă nu apucase să se declare în favoarea unuia dintre cei doi luptători. Se bucura că totul a fost doar un vis produs de succederea mai multor evenimente din ultimul timp. Prea se precipitau, prea veneau ca un tăvălug peste ea, cea care nu era suficient de pregătită a le face faţă. Va lăsa totul să fie aşa, cum va dori soarta şi destinul său. Nu va interveni deocamdată cu nimic. Dacă va putea cu ceva să-l influenţeze într-o parte sau alta, va vedea mai târziu. La interpretarea visului se va mai gândi, acum se grăbeşte, nu are timp de el. Se îmbrăcă repede, se fardă şi închise în grabă


Virgil STAN 227 uşa în urma sa, îndreptându-se spre staţia de tramvai, constatând că este în întârziere. Trebuia să mai ia şi metroul până în centru, la Universitate. De aici va merge pe jos la hotel şi va avea suficient timp până acolo să se gândească la o anumită strategie, funcţie de modul cum se va prezenta Damian. Va fi sau nu bucuros când o va vedea? asta-i întrebarea, dacă ar fi să-l parafrazeze pe Shakespeare. Când ieşi din staţia de metrou, îl sună pe Damian să-i spună că va întârzia câteva minute. Timpul estimat că-l face până la hotel nu a corespuns cu cel efectuat de mijloacele de transport în comun din capitală. Nu-şi putea permite să-l facă să aştepte pentru că nu-i cunoştea programul, care oricând putea să se modifice. În definitiv era om de stat aflat tot timpul la datorie, aşa că ea, o simplă profesoară debutantă într-un liceu, nu putea să i-l modifice după bunul plac sau după capriciile sale. Era foarte conştientă de acest lucru. Fereastra camerei lui Damian era spre stradă şi o văzu pe Minodora când apăru în faţa hotelului. Era şi el nerăbdător s-o întâlnească. Trecuse atâta timp de când n-o mai văzuse şi i se făcuse dor de ea. Uneori o considera ca pe o fiică, chiar dacă la rândul său avea şi el una pe care n-o mai vedea decât dacă schimbau mesaje video pe internet. Lucra la Bruxelles într-un cabinet de parlamentar european în funcţia de consilier pe probleme juridice. Când revenea în ţară trebuia să ajungă la familia sa, arareori putea să se întâlnească amândoi, deoarece din aeroport schimba avionul spre Cluj, unde locuia cu soţul. Făcuse facultatea la Iaşi dar se căsătorise cu un clujean, aşa că a preferat să plece cu el la Cluj Napoca, mai ales că după moartea


228 Parfum de orhidee (roman) mamei sale şi plecarea lui la Bucureşti, nu o mai ţinea mai nimic legată de Iaşi. Minodora urcă şi ciocăni la uşa apartamentului. Damian ştia cine putea fi, dar dorinţa de a se amuza un pic îl făcu să întrebe: - Cine-i? - Room service, se auzi o voce subţire de femeie. - Nu am solicitat nimic! - Aveţi o ofertă special din partea firmei, intră şi Minodora în jocul politicianului. - Bine atunci, dacă-i atât de specială! continuă el şarada, deschizând larg uşa camerei. Minodora îmbujorată nu numai din cauza efortului depus pe stradă să ajungă la timp, cât mai ales de emoţia de a fi faţă în faţă cu Damian, după aproape două luni de zile, deschise braţele, întrebând: - Domnule ministru, vă place oferta? - Mm, ce să zic! Eu ştiu dacă nu pot fi altele şi mai tentante? Dar dacă tot este gratuită şi din partea firmei, poftim, intră cu plăcere. - Bravo Puişor! Aşa îţi primeşti tu iubita? Deci, pot exista şi altele mai tentante? Dar de ce m-aş mira de asta la voi politicienii? Nu-s toată ziua în presă şi la TV asemenea ştiri şi exemple? o făcu Minodora pe indignata. - Hai, măi Dora, doar m-am alintat şi eu un pic, chiar dacă nu se cade la vârsta şi poziţia mea, spuse politicianul închizând uşa camerei. Doream să te introduc într-o atmosferă mai veselă după atâta timp de când nu ne-am văzut. Hai, fii sinceră, ţi-a fost dor de mine? - Cum să nu-mi fie, Puişor? Am sunat la tine la


Virgil STAN 229 cabinet şi săptămâna trecută, dar nesuferita ta de secretară nu te-a anunţat. Doream să-ţi mulţumesc pentru postul de asistent universitar şi mai ales pentru garsonieră. - Ce garsonieră? - Ei! Nu o mai face pe necunoscătorul. Doar nu eram eu prima prioritate din sector, ca să-mi dea Consiliul o locuinţă în blocurile ANL, când sunt atâtea cazuri sociale mai grave decât mine. - Ce, tu nu eşti un caz social? - Ba, da, mersi, spuse ea sărutându-l pe obraz în timp ce-şi dezbrăca pardesiul. - Atunci? - Uite-mă acum la tine în cameră! Am venit să-ţi mulţumesc personal. Ce pot face mai mult? - Da, îţi apreciez gestul. De fapt îmi era dor de tine. De aceea am dat telefon, să te vad după atâta timp cum mai arăţi. Uitasem cum mai apari de când nu ne-am mai văzut. - Şi? Cum îţi par? Am mai slăbit de dorul tău? - Ei, hai, nici chiar aşa. Voi femeile mereu doriţi să fiţi mai slabe. Atunci ce fac bărbaţii cărora le plac femeile mai rotunjoare, să aibă ce strânge în braţe, nu s-o caute prin pat şi abia să o găsească. - Şi ţie cum îţi plac să fie femeile? se alintă ea îndreptându-se spre el, să-l ia în braţe. Ca mine sau mai slabe? Nu-i mai dădu timp să-i răspundă, ocupându-i gura cu un sărut pasional la care vârstnicul său amorez îi răspunse cu plăcere. Trebuia să se poarte cu el cât mai afectuos, ca să-l facă cât mai degajat şi dispus la dărnicie faţă de nevoile sale care nu mai sufereau amânare. - Ţie nu ţi-e foame? Eu nu am avut timp să mă opresc jos la restaurant să servesc cina, aşa că pot


230 Parfum de orhidee (roman) chema room serviciul să ne aducă ceva de mâncare. - Nici eu Puişor nu am avut timp să servesc cina. Când s-o fac? Când am ieşit de la şcoală abia de am avut timp să-mi pregătesc ceva frugal, să fac un duş şi să mă odihnesc un pic, ca să fiu cât mai fresh pentru tine. - La vârsta ta eşti tot timpul fresh. Eşti plină de tinereţe şi de viaţă, nu ca mine obosit şi plictisit de tot ce se întâmplă în jurul meu. - Dar ce-ai păţit dragule, nu-ţi mai place funcţia? - Nu de asta-i vorba. Aşa, în general, dar hai să nu mai vorbim de serviciu că nu de asta ne-am întâlnit. Stai să sun la room service şi să fac comanda pentru cină. Stabiliră ce vor să mănânce iar Damian ridică receptorul, făcând comanda la restaurant. Aşa că, până va sosi ospătarul prefera să stea cu ea de vorbă şi să afle ce noutăţi au mai apărut în viaţa sa. - Şi! Ia spune, ai văzut garsoniera? - Desigur, că am văzut-o! Tu nu ai fi făcut la fel? Eram nerăbdătoare să văd cum va arăta noua mea casă, viitorul nostru cuibuşor de nebunii. Nu-i aşa că mă vei vizita acolo de acum? - Eu ştiu ce să-ţi spun? N-aş dori să fiu văzut de persoane care mă pot cunoaşte, mai ales să parchez o maşină cu numere oficiale, printre blocuri şi să intru în casa scării ca o persoană oarecare. - Atunci? Cum vom proceda? Şi eu cât mă bucuram că acum avem şi noi casa noastră unde să ne întâlnim şi să ne bucurăm de intimitate... jucă ea rolul de femeie supărată, ca cea de copil căruia i-ai luat jucăria preferată.


Virgil STAN 231 Ce! Aici nu ne simţim bine, nu există intimitate? Ba da, dar... Hai, povesteşte-mi cum arată garsoniera? Cum să arate? Frumoasă mai târziu, numai că acum arată dezolantă? - De ce? - Cum de ce! Cum ai vrea să arate un spaţiu de locuit după o organizare de şantier, cu urme lăsate peste tot de către constructori şi mai ales goală? - Ei, lasă că asta o rezolvi tu cu mobilatul. - Da! Cum mă rog? Cu banii pe care mi-i dă ministerul vostru? - Noi nu plătim salarii cadrelor didactice, ci ministerul finanţelor prin cel al asigurărilor sociale. - Da, dar nu voi în guvern aţi hotărât tăierea cu douăzeci şi cinci la sută? - Mda, dar hai să nu facem politică acum! - Politica voastră trece prin buzunarul şi stomacul nostru, asta este mai grav. - Bine, lasă asta acum! Şi cum te-ai gândit să-l mobilezi, că după cum nu ai nimic în prezent, îţi trebuiesc o sumedenie de lucruri, ce-ţi sunt necesare pentru viitor. - Mie îmi spui? Mă apucă groaza, numai când mă gândesc! - Şi cum ai să procedezi? - Nu ştiu. Mă gândesc să iau credit bancar, să fac rate la magazine, nu ştiu ce să-ţi zic. Nu am curajul să mă gândesc la asta. - Bine, bine, dar tot trebuie s-o faci! - Mda, trebuie s-o fac dar nu ştiu cum, doar dacă m-ai ajuta şi tu cu ceva..., cu-n împrumut pe un termen mai relaxant. - Aha! Mda, să vedem despre ce ar putea fi -


232 Parfum de orhidee (roman) vorba. - Tu nu-ţi dai seama că trebuie să-mi cumpăr

de toate, de la lingură şi furculiţă, până la mobilă de dormitor, de bucătărie şi toate cele necesare pentru care îmi trebuiesc bani în fiecare zi să le procur? - Şi tu nu ai nimic strâns? - Ce să am? Nu-mi ajung nici pentru un scaun sau de tacâmuri, dar pentru lucruri mai scumpe! Din salariul primit abia de-mi ajungea să trăiesc de azi pe mâine şi să-mi achit chiria. - Bine, lasă, mai vorbim despre asta. Stai că sună ospătarul cu mâncarea. Mergi şi tu te rog în baie măcar, să nu te vadă cel ce intră. - Vezi? De aceea ziceam să fie garsoniera, cuibul nostru unde nu trebuie să ne mai ferim, spuse ea trăgând uşa băii după ea. Ospătarul aşeză pe masa din cameră cele aduse şi două rânduri de tacâmuri, uitându-se curios să vadă cea de a doua persoană, însă nu observă decât un pardesiu de damă şi nişte pantofi, aşa că a înţeles că domnul ministru are o vizită feminină la el. Discret se retrase cu căruciorul său, eliberând camera, nu înainte de a-i ura clientului poftă bună, în timp ce-i semna nota de comandă şi-i mulţumea pentru “stimulentul” oferit de acesta. Cina şi întreaga întâlnire se desfăşură în termeni destul de plăcuţi între cei doi iubiţi. Se putea observa cum timpul, cât nu s-au văzut a pus amprenta peste amândoi. Se doreau şi acum se aveau unul pe celălalt. Minodora avea tot interesul să fie cât mai afectuoasă cu Damian, să-l facă s-o îndrăgească cât mai tare şi să-i simtă prezenţa nu ca una necesară, ci ca una care face parte din viaţa lui prezentă şi viitoare.


Virgil STAN 233 La despărţire au stabilit ca ea să meargă să-şi aleagă ce-i este de strict necesar pentru început şi să spună de ce sumă are nevoie, că doar nu avea bani lichizi în buzunar. Îi va încărca cardul cu suma necesară plăţilor mai mari dacă-i lasă datele bancare ale cardului. De restul se vor ocupa pe parcurs. Minodora sări de gâtul lui Damian şi-i mulţumi pentru generozitate. Ştia ea că nu o va lăsa să se chinuie singură. Liniştită din punct de vedere al finanţării pentru mobilarea garsonierei îl părăsi grăbită, stabilind ca întâlnirea viitoare să fie în garsonieră, noua sa locuinţă, după ce va reuşi s-o mobileze şi s-o facă locuibilă, pentru aniversarea de casă nouă.


234 Parfum de orhidee (roman) ŞAPTESPREZECE

Senatorul Zbihli Urmărirea penală a lui Ernest - Albert Zbihli a început la scurt timp după apariţia în presă a informaţiei că a intrat în vizorul instituţiilor statului de anchetă şi cercetare, el urmând a fi trimis în judecată sub acuzaţiile de trafic de influenţă, complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Conform cercetărilor A.N.I. senatorul a încălcat şi dispoziţiile legii potrivit cărora „Calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu funcţia de administrator al unor societăţi comerciale”. Un ales sau numit pe o funcţie publică, pentru a evita intrarea în incompatibilitate trebuie să demisioneze din alte funcţii deţinute anterior alegerii sale într-o funcţie publică, în cel mult treizeci de zile de la ocuparea oficială a acelei funcţii, aşa cum scria la lege. Ernest - Albert Zbihli, potrivit A.N.I., nu a făcut-o. Inspectorii, care se ocupau de cercetarea cazului şi-au instrumentat dosarul cu documentele de la Registrul Comerţului. Acum, Ernest - Albert Zbihli susţine că a demisionat din funcţia de administrator al societăţilor sale în scurt timp după ce a fost ales senator şi a depus jurământul. Însă el a mai figurat la Registrul Comerţului ca administrator de firmă încă aproape cinci luni de la momentul în care trebuia să-şi notifice demisia la registru. Demisia o făcuse doar în documentele firmelor, nu şi la Registrul Comerţului cum spunea la lege.


Virgil STAN 235 Specialiştii spun că, pentru a evita starea de incompatibilitate, nu este suficient ca demnitarul să înregistreze demisia doar în actele firmei, ci trebuie notificată şi la Registrul Comerţului, iar parlamentarii, care fac legi, sunt obligaţi să le şi cunoască, mai ales că senatorul era şi avocat de profesie. Mai era învinuit că în acea perioadă a utilizat credite nerambursabile în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals în înscrisuri şi spălare de bani. Potrivit procurorilor, prejudiciul creat ar depăşi două milioane de euro. Solicitarea procuraturii de a fi cercetat în arest s-a lovit de refuzul celor două camere reunite ale Parlamentului, aşa că el era anchetat în libertate, împreună cu alţi complici printre care se presupunea a fi şi un înalt demnitar care i-ar fi aprobat accesul la fonduri şi lucrări fără licitaţie. Trecerea senatorului pe la D.N.A. pentru a da declaraţii crease o atmosferă destul de tensionată în familia sa. Georgeta se temea de urmările acestor anchete, de bună seamă şi nu credea în răspunsurile soţului la întrebările sale. - Bine, bine, dar ceva tot trebuie să fie adevărat, procuratura nu deschidea ancheta dacă nu descoperea ceva în neregulă cu societăţile şi contractele tale. - Au fost nişte sesizări din partea unor proprietari de firme concurente, precum că s-au acordat lucrări fără licitaţie societăţilor la care eu am fost acţionar majoritar, dar învinuirile nu sunt întemeiate. - Dar tu cât timp eşti senator mai eşti acum şi


236 Parfum de orhidee (roman) acţionar la societăţile tale? - Nu, acţiunile le-am transferat altor persoane, dar de la data când am fost validat ca senator şi până am găsit persoana de încredere cărui să-i fac transferul de acţiuni a mai durat ceva timp şi de acest lucru se leagă ancheta A.N.I.. - Tu eşti avocat, nu ştiai că vor descoperi aceste nereguli când se vor verifica declaraţiile de avere? - Ba da, dar nu puteam s-o fac bătând din palme şi nici ţie nu puteam să ţi le transfer că tot în familie ar fi rămas şi atunci orice contract încheiat cu statul ar fi fost luat în vizor, firmele aparţinând familiei mele. - Şi acum ce ai să faci? - Ce să fac! Merg la D.N.A. să demonstrez că acuzele nu sunt întemeiate şi că firmele respective au primit contractele corect, fără să am eu vreun amestec. - Dar cu fondurile nerambursabile ce este? - Nu eu sunt cel implicat. Altcineva se afla la conducerea societăţilor când au fost alocate, iar lucrările sunt executate şi predate la beneficiar. - Dar tu eşti învinuit că ai intervenit pe lângă ministru sau cine o fi ăla, să li se aprobe alocarea. - Sunt doar acuze, vorbe care nu se pot dovedi. Nu există interceptări, înregistrări sau filmări că m-aş fi întâlnit cu vreun ministru sau cu altcineva şi am tranzacţionat aceste afaceri în folosul cuiva. - Mie îmi este teamă şi în acelaşi timp ruşine de colegii mei. Mă privesc cu suspiciune de parcă aş şti tot ce ai făcut tu, ca şi când eu aş fi părtaşa sau autoarea acestor afaceri dubioase.


Virgil STAN 237

- Stai liniştită, se vor rezolva ele, nu-ţi bate

capul.

- Data trecută când au apărut primele ştiri şi

reacţii în media, ţi-am spus că eu nu sunt solidară cu tine dacă se dovedeşte că au existat într-adevăr matrapazlâcuri în aceste afaceri şi tu eşti implicat în ele. În casa noastră nu se vede niciun beneficiu precum că tu ai fi deţinut firme despre care eu nici nu am ştiut, ci am aflat de la TV. Tot timpul ne-am limitat amândoi la ce câştigăm oficial şi la nimic în plus. Mai bine ne mergea când erai un simplu avocat al baroului, decât acum când ai devenit senator. Chiar şi viaţa noastră de familie s-a deteriorat. - Ce vrei să spui cu asta? - De când nu am mai ieşit împreună la un film, la teatru, la un restaurant sau într-o excursie? - Ştii că nu am mai avut timp şi că mereu trebuie să fiu ori la biroul senatorial, ori în colegiu. Cum crezi că am ajuns senator? Făcând-o doar pe avocatul? De acolo mi-am extras sursa pentru campania electorală, dar restul de unde crezi că poate să apară? Din salariu de senator care este mai mic ca venit decât cel de avocat? - Tu ai vrut să te apuci de politică! Nu-ţi mai plăcea roba. Puteai să dai examen de judecător sau de procuror dacă doreai să promovezi în profesie. Cine te-a reţinut? - Aveam alte viziuni asupra carierei mele şi de aceea am preferat politica ca ascensiune. Este calea cea mai scurtă şi sigură. - Poate, dacă ai partidul la putere şi intri în vizorul şefilor politici.


238 Parfum de orhidee (roman)

- Sunt senator, nu! - Dar poţi fi şi puşcăriaş dacă se va dovedi că

eşti vinovat, cât eşti tu de senator. Nu vezi că acum nu se mai îngroapă dosarele ca înainte? - Mai vedem noi până atunci! am plecat, uite că mi-a sosit maşina. Pa! Ernest îşi sărută soţia pe obraz şi ieşi pe uşa apartamentului. Georgeta încă neconvinsă că soţul său este curat ca lacrima îşi mai făcu de lucru până la ora când trebuia să plece şi ea la liceu, apoi părăsi la rândul ei apartamentul, cu inima îndoită că este adevărat ce i-a spus soţul său. Începea să nu-l mai creadă. Prea multe lucruri contribuia la îndoiala sa referitoare la onestitatea lui. De la data când avu loc această convorbire trecură cam două săptămâni. În casa senatorului şi profesoarei Zbihli se simţea apăsarea unei tensiuni acumulată în timp, însă amândoi făceau eforturi vădite de a o ascunde sau măcar să o minimalizeze. Într-o zi Georgeta voia neapărat să se întâlnească cu soţul său, să plece împreună la ţară să-şi vadă mama care era foarte bolnavă. Cum nu reuşea să-şi găsească soţul la telefon, avându-l închis, ştiind că are zi de lucru la cabinetul senatorial din sector, se hotărî să pornească spre el, iar în caz că nu va fi la cabinet, să lase vorbă secretarei s-o caute de urgenţă, ea ştiind unde să-l găsească. Când ieşi de la cursuri, se urcă într-un taxi şi se îndreptă spre cabinetul soţului. În zece minute era în faţa clădirii unde descoperi cu bucurie că maşina oficială este parcată în faţa sediului. Şoferul era în maşină, deci nici soţul nu putea fi mai departe. Coborî din taxi, plăti şi intră direct în clădire. În


Virgil STAN 239 anticameră nu erau decât doi cetăţeni ce aşteptau să fie primiţi şi omul de pază. În secretariat nu era nimeni, aşa că secretara trebuia să fie la senator în birou. Când deschise uşa, imaginea apărută avu efectul unei lovituri de măciucă în moalele capului. Secretara, o tinerică cu o rochiţă scurtă până deasupra genunchilor, era cu fundul pe masa de lucru a senatorului şi cu un picior pe un scaun, iar şeful său se lupta cu ea de mama focului, fără să se teamă că putea cineva să vină să dea peste ei. Când auziră uşa deschizându-se intempestiv, lucru care nici nu le trecea prin minte că s-ar fi putut întâmpla, ştiind că omul de ordine de la uşă nu va lăsa pe nimeni să-i deranjeze (însă acesta cunoscând-o pe Georgeta, nu i-a spus decât “sărut mâna doamna senator” şi şi-a văzut de ziarul lui), au încercat să minimalizeze efectele scenei în care au fost surprinşi, însă fără niciun efect asupra Georgetei. La aşa ceva nici nu se putea gândi că s-ar fi putut întâmpla. Avea încredere deplină în fidelitatea soţului. Era perfect convinsă că familia sa este întemeiată pe dragoste şi respect reciproc, nicicum pe ipocrizie şi mai ales pe infidelitate. Ce era de văzut s-a văzut, aşa că Georgeta s-a întors bulversată imediat spre uşa pe care abia intrase de un minut şi ieşi val vârtej. Nu putea să-şi mai revină din surpriza umilitoare în care a fost pusă, să-l surprindă pe soţul său urcat peste secretară cu pantalonii aproape în vine. Nici nu vedea pe unde calcă şi nici nu ştia ce să facă. Tot ce i se întâmplase era peste puterile sale de raţiune şi înţelegere. Nu ştia cum să reacţioneze. Nu avea pe nimeni căruia să-i spună şi să scape de sub presiunea momentului. Nici unde să meargă nu avea momentan, deoarece


240 Parfum de orhidee (roman) acasă nici prin gând nu-i trecea că mai poate ajunge. Scoase telefonul din poşetă şi căută numărul lui Sebastian. - Sebi, unde eşti? - Acasă, unde să fiu? - Ajung în câteva minute la tine. - Bine, te aştept! Închise telefonul şi făcu imediat semn primului taxi care trecea prin faţa sa. Ajunsă în poarta lui Condurache, îl observă pe acesta trebăluind prin grădină, cu o pălărie din material de blugi pe cap, şorţul din pânză de gât şi mănuşile din bumbac alb pe mâini. - Bună Getuţa! Cărui motiv îi datorez plăcere de a te avea ca oaspete în grădina mea? - Lasă, nu aici, hai în casă şi dă-mi un pahar cu apă, simt că mă sufoc, răspunse ea precipitat, lividă în obraji din cauza evenimentelor ce au surprins-o, cu ochii adânciţi în orbite şi fără de sclipirea de inteligenţă ce-o avea de obicei. Părea un om dărâmat de efectele unui eveniment căruia nu-i putea face faţă. - Dar ce ţi s-a întâmplat draga mea, că nu-mi place de loc cum arăţi! - Dă-mi apă te rog, am gura uscată de nici nu pot vorbi. Sebastian se grăbi să ia un pahar din raftul bufetului, scoase sticla cu apă minerală din frigider şi o servi. Georgeta apucă cu mâna tremurândă paharul din care căzu câteva picături pe jos, bău cu sete întregul conţinut şi cu cealaltă mâna apăsându-şi


Virgil STAN 241 pieptul, răsuflă puternic de parcă se ridicase o greutate de pe sternul său, greutate care nu o lăsa să mai respire. Simţea că se sufocă. Ridică privirea spre Sebastian şi porni să plângă fără nicio jenă de parcă îşi pierduse cea mai dragă fiinţă din viaţa sa. Poate că acesta era şi adevărul. Îşi pierduse pe moment definitiv soţul. Nimic şi niciodată nu o va mai determina să-l ierte şi să-l aducă din nou în sufletul său. Imaginea care a şocat-o la intrarea în cabinet persista în creierul său ca un coşmar, din filmele horror. Condurache se sperie şi apropiindu-se de ea, o întrebă aproape şoptit: - Ce s-a întâmplat Getuţa, pe cine ai pierdut? Ţi-a decedat cineva din familie sau ce s-a întâmplat? Georgeta încă nu era capabilă să-i răspundă. Îi luă mâna într-ale sale şi şi-o duse la obraz, plângând în hohote în continuare. Nu putea articula niciun cuvânt. Condurache o lăsă să se liniştească, mângâindu-i dosul palmei sale fine, îngânând cuvinte de încurajare. După un anumit timp când femeia se mai linişti şi putea să vorbească, o auzi şoptind parcă din fundul unei grote. - Sebi, m-a distrus pentru totdeauna! - Cine draga mea? Fii mai explicită dacă poţi. - Ernest! - Cum aşa, ce-a făcut? L-au găsit vinovat de cele spuse prin ziare sau la TV? Până se pronunţă justiţia va dura ani de zile în ritmul în care se judeca în zilele de astăzi. - Nu, nu de asta este vorba Sebi, ci de ceva cu mult mai grav! - Ce poate fi mai grav de atât?


242 Parfum de orhidee (roman)

- L-am găsit astăzi la el în cabinet, călare peste secretară, cu nădragii în vine. - Asta-i bună! Cum aşa? Ha, ha, ha, începu să râdă bărbatul. Geta îi mai ceru un alt pahar cu apă şi după ce bău din el începu să-i povestească lui Sebastian toată tărăşenia cu scena horror din cabinet. Acestuia nu-i venea să creadă că putea fi adevărat. - Bine dragă, dar până acum nu a dat niciun semn că te-ar putea înşela? Relaţiile voastre erau unele normale? - Da..., erau normale dacă normalitate se putea numi modul nostru de convieţuire. Nu mai erau ca atunci când lucra ca un simplu avocat în barou, se mai răciseră un pic. Puneam totul pe seama muncii sale de om politic şi pe stresul acestei munci, nu mă gândeam că ar putea exista vreo legătură extraconjugală la mijloc. - Nu ai primit niciun semnal în această privinţă? Voi femeile sunteţi mai intuitive şi mirosiţi de la distanţă o infidelitate. - Nu! Nimic! Nici nu aveam curajul să mă gândesc la aşa ceva, chiar dacă relaţiile noastre intime deveniseră evenimente naţionale, atât de rar se întâmplau, dar cum ţi-am spus, puneam totul pe seama muncii lui, nicicum pe vreo legătură intima cu o altă femeie. - Ce ai de gând să faci? - Nici eu nu ştiu. Cred că voi divorţa. Nici nu am curajul să merg acasă şi să-l întâlnesc. Cum va justifica el scena în care l-am surprins? - Poate că nu este o legătură permanent, ci una de conjunctură, pasageră. Nu ştii cum se


Virgil STAN 243 întâmpla adesea cu secretarele? De multe ori ele sunt cele care îşi provoacă şefii, să fie sigure de postul ocupat. Concurenţa în zilele de astăzi este destul de mare şi dură, nu există menajamente sau decenţă de multe ori, mai ales la tinerele de acum şi cum salariul este destul de tentant, plus şi alte avantaje…. - Nu ştiu ce să spun! Am închis telefonul numai să nu mă sune. Şi dacă m-ar suna, ce poate să-mi spună? Cum poate motiva ce era destul de evident? Că nu este adevărat? - Eu zic ca înainte de a lua o hotărâre să te gândeşti bine, să analizezi totul în linişte, nu acum când te afli asupra efectelor imaginii în care i-ai găsit. - Repet, nu ştiu, nu ştiu ce pot face, oricum pentru mine nu mai există în suflet ca soţ şi om căruia i-am încredinţat toate sentimentele mele şi mai ales încrederea. Cum pot să mai trăiesc alături de el? - Sunt lucruri care se întâmplă în viaţă şi dacă ne uităm în jurul nostru, se cam repetă cu multe familii. Acum morala nu mai este ceva tabu, învăţat din familie şi îndoctrinat din timpul copilăriei, ci este ceva facultativă, funcţie de interesele curente, mai ales la femei. Scuză-mă, nu vreau să te jignesc, dar ăsta-i adevărul. Femeia dacă nu ar accepta, bărbatul poate fi reclamat de hărţuire sexuală sau de viol, pe când femeia când îşi pune ceva în cap, nu se lasă până nu-şi îndeplineşte planul. - Da, poate ai dreptate. Sper că nu te referi şi la situaţia ta cu domnişoara Lepădatu. - A, nu, nu la asta mă refer, ci la viaţa luată în general.


244 Parfum de orhidee (roman)

- Dacă mă crezi Sebi, îmi este jenă să mai dau ochii cu el, mă înţelegi? Este penibil! Nu-mi pot şterge din memorie privirea lui când m-a văzut în pragul uşii, fiind preocupat cu “prelucrarea” domnişoarei. - Chiar aşa? Ha, ha, ha. Comică şi neplăcută situaţie pentru toţi trei. - Nu ştiu dacă ea a reuşit să mă vadă că era tare ocupată. Şi eu am ieşit destul de repede din încăpere. Mă înţelegi, nu puteam suporta imaginea ce se derula în faţa ochilor mei. - Da, ai dreptate, destul de penibil, însă după ce te vei mai linişti, găseşti tu rezolvarea acestui nefericit moment de cumpănă din viaţa voastră de cuplu. Câţi ani aveţi împreună? - Destui. Nu mai puţin de cinci în care am fost amândoi foarte fericiţi, pentru că într-adevăr ne iubeam unul pe celălalt. Cu timpul acest entuziasm s-a mai estompat, dar asta nu înseamnă că nu ne iubeam la fel de mult. Poate că iubirea noastră s-a mai maturizat, nu mai era atât de exuberantă ca la început, însă era una matură, de durată şi iată cum dintr-o dată totul se năruie. - Ei, poate vei găsi tu tăria să treci şi peste acest hop. Poate a fost ceva accidental, nu o practică obişnuită. - Nu ştiu ce să zic! Acum, dacă încep să rememorez toate semnele de întrebare ce apăreau în căsnicia noastră, cred că nu-i un accident sau ceva izolat, ci mai degrabă o practică bine disimulată printr-o căsnicie liniştită, lipsind elementul surpriză care a apărut astăzi când mergeam la el cu o problemă urgentă de familie. - Chiar, de ce te-ai dus la el la cabinet?


Virgil STAN 245

- Nu-l găseam la telefon avându-l închis şi acum înţeleg de ce, pentru ca să mergem la părinţii mei, mama fiind bolnavă şi având nevoie de prezenţa mea. - Am înţeles. - Te rog Sebi să nu fii supărat pe mine că te-am oprit din treabă şi te încarc cu problemele mele de familie. - Fii serioasă colega! cum să mă supăr? De ce mai suntem atunci prieteni? Nu ţi-am spus că-ţi stau la dispoziţie oricând ai nevoie de sprijinul meu moral! - Da, mi-ai spus şi sper să nu fac un abuz din asta. Acum am rugămintea să mă laşi să mă odihnesc un pic aici la tine. Nu am curajul să plec acasă. Poate că a ajuns înaintea mea şi nu am tăria de a-l vedea aşa curând. - Poţi merge în dormitorul de oaspeţi să te întinzi pe pat. - Nu, nu, stau aici pe fotoliu şi mă odihnesc câteva clipe dacă nu te deranjez prea mult. Să pot să-mi liniştesc gândurile şi să meditez la ce voi face după ce plec de la tine. - Cum doreşti! Să-ţi aduc un scăunel şi o pernuţă pe care să-ţi aşezi picioarele. - Nu, nu-i nevoie! mi-e bine şi aşa. Nu stau mult. Să-mi revin din şoc şi apoi voi pleca acasă. Dacă nu am avea mâine cursuri, poate plecam pentru câteva zile la ai mei să pot reflecta la tot ce am de făcut în viitor. - Bine atunci! Uite sticla cu apă lângă tine dacă mai doreşti, iar eu ies să-mi văd de treburile mele cu grădinăritul. - Desigur, vezi-ţi de treabă cât stau eu singură


246 Parfum de orhidee (roman) şi cu gândurile mele şi începu din nou să plângă. Sebastian ieşi din living lăsând-o cu gândurile ei, fără să mai intervină. Nu-i plăcea păţania colegei dar nimic nu-i nou sub soare, acest lucru s-a întâmplat şi se va întâmpla mereu în familiile unde dragostea celor doi soţi la un moment dat se risipeşte pe drum, nemaifiind uniţi de aceleaşi sentimente trainice ale iubirii reciproce.


Virgil STAN 247 OPTSPREZECE

Frisoanele olimpiadei Când Ramona a pătruns în casa profesorului, constată că era tot prima cea care a ajuns la meditaţie. Angela întârzia ca de obicei. Ajungea mereu în ultimul moment dând vina de fiecare dată pe mersul tramvaielor şi distanţa mare pe care trebuia s-o parcurgă din cartierul unde locuia până la profesor. Niciodată nu motiva de ce nu pleacă mai devreme din casă ca să ajungă la timp. Atmosfera intimă nu o mai lua prin surprindere, fiind obişnuită cu ea, dar naturaleţea cu care profesorul a îndemnat-o să intre în acel salon şi să ia loc pe fotoliu, o făcea să se simtă ca făcând parte din familia dascălului, nu că i-ar fi elevă, astfel încât tânăra s-a aşezat complet liniştită în comoditatea jilţului. Faptul că peste două zile avea să se ţină olimpiada, îi crease o stare de nervozitate în ultimul timp. - Ramona, doreşti o ţigară? spuse deodată Sebastian, întinzându-i pachetul. Ea răspunse afirmativ, luă una fără să se mai jeneze de data aceasta, tratând gestul profesorului ca pe unul normal, uitându-se după brichetă. Aprinse detaşată ţigara de parcă ar fi fost într-un bar cu amicii săi, nu în casa dascălului, trase un fum şi-l expiră, urmărindu-i rotocoalele ce se ridicau spre tavan ca un nor în adierea vântului. Îl studie pe furiş pe bărbatul din faţa sa. Şi-l imagina, întinzându-se lângă ea pe patul din dormitorul ei cochet, învăluind-o cu căldura trupului puternic. Li se intersectară privirile, iar Ramona tuşi


248 Parfum de orhidee (roman) încurcată, coborându-şi privirea spre ţigara care fumega în scrumieră. Se simţea vinovată pentru fantasmele ei. În secret ştia că îşi dorea să-l seducă pe profesor, dar mai ştia şi era din ce în ce mai convinsă, că nu va putea face aceasta niciodată, dar nu pentru vârsta lui trecută de treizeci şi trei de ani sau a ei sub nici optsprezece, nici că-i era profesorul de matematică, ci pentru că deocamdată gândurile îi era acaparate de neclaritatea relaţiilor lui cu profesoara de română sau cu Angela. Era mai mult decât convinsă acum că spre regretul său, aveau să rămână inaccesibili unul celuilalt, trăind în universuri paralele, având destine paralele, întâlnindu-se doar din vreme în vreme pentru a rezolva probleme din ce în ce mai complicate de matematică, ocazii în care Ramonei îi făcea plăcere să îşi testeze agilitatea minţii. Îl uimea pe profesor cu rapiditatea cu care le rezolva, chiar uneori se tachinau mai mult sau mai puţin făţiş, provocându-se astfel reciproc într-un fel de concurs în care în realitate nu era niciun învins. Un zgomot prelung ţâşni ca un strigăt de sirenă strangulată. Era soneria. Profesorul Condurache se ridică de pe scaun şi cu paşi fermi se îndreptă către intrare. - Bună ziua, se auzi o voce subţirică, cunoscută. Angela intră în living aruncând priviri curioase în dreapta şi în stânga. Profesorul se uită galeş la ea, zâmbind, ceea ce o făcu pe Ramona să roşească de ciudă. - Bună ziua, domnule profesor, spuse eleva cu o nuanţă de bucurie în glas. Mă scuzaţi că şi astăzi la ultima meditaţie am întârziat ca de obicei. Nu ştiu de


Virgil STAN 249 ce se întâmplă de fiecare dată aşa, cu toate că mereu mă străduiesc să ajung la timp. - Poate că nu te străduieşti suficient Angela, o tachină din fotoliul său Ramona strivindu-şi ţigara de sticla scrumierei. - Aa, ai venit înaintea mea? Nu neapărat, dar cum mai puteai tu să ai timp să fumezi o ţigară cu domn’ profesor, o taxă ea imediat, văzându-i scrumiera pe spătarul fotoliului în care lenevea Ramona şi restul de ţigară încă fumegând. Angela acum purta o fustă din material raiat din velur vişiniu, scurtă, până deasupra genunchilor, scoţând în evidenţă pulpele sale frumos desenate de fineţea ciorapilor lycra. Geaca din imitaţie de piele pe care o purta peste o maletă subţire din material sintetic de culoarea ciclame, cu un trandafir grena imprimat deasupra sânului stâng, îi scotea în evidenţă bustul rotund şi pietros. Părea mai curând o femeie senzuală, decât o tinerică care de-abia îşi serbase majoratul şi se pregătea să părăsească băncile liceului, luându-şi zborul spre lumea problematică a maturităţii. Tânăra a fost invitată să-şi ocupe locul în cameră, pentru a începe orele de pregătire. - Fetelor v-am chemat în această după amiază la o meditaţie suplimentară, pentru că după cum bine ştiţi, duminică are loc proba pe capitală, în cadrul liceului “Gheorghe Lazăr”. Bănuiesc că ştiţi unde este, aşa că nu-i nevoie să vă mai explic cum să ajungeţi la ora opt şi jumătate, pentru că la ora nouă începe proba scrisă. Privirile fetelor se îndreptară întrebătoare spre profesor. Parcă doreau să-l surprindă dacă este sau nu îngrijorat de reuşita lor.


250 Parfum de orhidee (roman) Calmitatea şi încrederea lui în capacităţile fetelor le insufla siguranţa că se vor descurca destul de bine în timpul examinărilor. Cum profesorul Condurache era plecat în altă cameră să aducă materialele pe care le vor discuta pentru olimpiadă, Angela examină din priviri întreaga încăpere. Fixându-şi ochii pe scrumiera de pe spătarul fotoliului unde stătea colega sa şi îşi aminti că i-a spus Condurache de faptul că Ramona fumează de faţă cu el, atunci când o invitase şi pe ea s-o facă. - Deci este adevărat că Ramona fumează împreună cu profesorul. Nu m-a minţit atunci când am fost doar noi doi în living. Doar nu o exista şi altă relaţie între ei iar eu să mă fi oferit ca un fel de „supliment gratuit şi voluntar” enigmaticului domn Joan Condurache. De aceea era atât de interesată de relaţiile mele cu proful? Parcă era băgată într-o priză de curent alternativ când mă întreba şi mai ales când a descoperit că şi Sebastian umblă cu profa de română. Hi, hi, hi, dacă ar şti că i-am luat-o de data asta înainte cred că m-ar sugruma. Se vede că-l place pe profesor şi-i înnebunită după el. Să-i fie de bine, acum este al meu, nu al ei. Nu-l mai are nici pe Sorin că i l-a luat Simona. Se cam ţin ghinioanele de capul ei în ultimul timp. Măcar la olimpiadă să se descurce mai bine.” Condurache sosi cu braţul plin de cărţi şi caiete, pe care le aşeză pe masă. - Trebuie să repetăm măcar problemele mai dificile unde vi se pare vouă că v-aţi descurca mai greu, spuse fetelor. - Nu ştiţi ce ar putea să ne dea? - Ha, ha, ha! Dacă aş cunoaşte ar fi simplu şi nu


Virgil STAN 251 aţi mai avea concurenţă. Poate să fie orice, oricum nu va fi uşor. Numai să fie din materia pe care noi am acumulat-o atât în clasă cât şi aici la meditaţie. Nu vă fie teamă, ştiu că sunteţi pregătite şi veţi trece de faza pe capitală, încercă el să-şi încurajeze elevele şi să le facă să aibă încredere în cunoştinţele lor. Meditaţia decurgea în linişte. Profesorul Condurache explica, acolo unde fetele se mai poticneau cum se poate rezolva problema, ce raţionamente trebuiesc făcute pentru a găsi o formă sau alta de interpretare. De Ramona era sigur că va lua un premiu, poate şi de Angela, dacă relaţia dintre ei nu i-a deturnat gândurile de la matematică la alte preocupări mai puţin şcolare. O privea cum analiza textul dat şi-i plăcea ce vedea. Era mai matură parcă decât Ramona sau doar i se părea lui ştiind cu ce drag o strângea în braţe şi cum făceau dragoste când se trezea cu ea la uşa casei. Când cele două ore au luat sfârşit, profesorul Condurache se îndreptă spre frigiderul din bucătărie, de unde reveni cu două farfurioare pe care tronau câte o savarină bine însiropată, plină cu frişcă. Le mai aduse şi câte un pahar cu o băutură răcoritoare. - Fetelor, acest premiu este din partea mea, iar din partea examinatorilor la Olimpiadă, sper să fie medalii şi diplome. - Vă mulţumim, spuse în cor cele două fete, în timp ce se îndulceau cu savarinele. - Nu trebuia să vă deranjaţi, mai ales că vă pierdeţi timpul liber cu noi, adăugă Ramona! - Nu-i nicio problemă! Fiecare profesor este mândru când munca şi anii îndelungaţi de studiu se transformă în rezultate meritorii obţinute în diferite


252 Parfum de orhidee (roman) competiţii de către elevii săi. Aceasta este răsplata voastră pentru timpul meu petrecut cu viitoarele tinere matematiciene, în slujba ştiinţei. - Cine va da la matematică, domn' profesor, accentuă Ramona. Pe mine mă bate gândul să mă fac fizician şi să lucrez într-un institut de cercetare, dar eu ştiu ce va mai fi? - Sigur, sigur, Ramona, eşti foarte bună pentru fizică şi merită să lucrezi în cercetare, dacă simţi că ai chemare pentru acest lucru. Tu, Angela, unde doreşti să dai? - Nu m-am gândit precis, mai mult mi-ar plăcea să fiu inginer chimist. Desigur, că am nevoie şi de matematică la examenul de admitere. Am timp suficient până atunci să mă hotărăsc. Fetele se ridicară de pe scaune, îşi strânseră materialele împrăştiate pe masă şi le introduseră în mape. Atunci domn’ profesor ne vedem duminică la opt treizeci la “Gheorghe Lazăr”, spuse Ramona îndreptându-se spre uşa de ieşire, însoţită îndeaproape şi de Angela. Cu siguranţă că voi fi acolo! nu am să vă las singure. Ajunse în stradă, fetele se îndreptară spre staţia de tramvai. Era o zi de primăvară frumoasă care te îmbia la plimbare. Ce-ar fi să mergem să ne plimbăm în parc în loc să mergem direct acasă? propuse Angela. Avea mâncărici pe limbă s-o întrebe pe colega sa despre relaţiile cu proful. Nu am nimic împotrivă. Şi aşa sunt singură acasă, ai mei fiind fiecare la serviciile lor. Traversară strada şi se îndreptară spre parc.


Virgil STAN 253 - Auzi, o luă pe nepregătite Angela pe Ramona, de când fumezi tu de faţă cu profesorul? - De ce? Tu nu ai fumat când ai fost singură cu el? trecu la contra atac ea după ce-şi reveni din surpriza întrebării. - Nu! minţi Angela. Am simţit că-ţi place de el de mai mult timp şi am observat cum îl sorbeai din ochi când se plimba pe lângă noi. Ori s-a dat la tine când aţi fost singuri? A atentat la pudoarea ta? - De când ai tu grija subită pentru onoarea mea? Crezi că nu sunt capabilă să mi-o apăr singură? - Ba da, dar... vezi tu... în fine, recunosc, eram curioasă să descopăr de unde aveai atâta interes despre ce-am făcu noi cât nu ai venit la meditaţie, despre grija ta, cum bine zici pentru onoarea mea şi mai ales de ce atâta înverşunare împotriva profesoarei de română după ce i-ai surprins împreună la restaurant? Nu pot să nu recunosc că un bărbat ca proful în ciuda vârstei sale, poate aprinde fanteziile unor fete tinere ca noi, mai ales a unora care au gustat din plăcerile dragostei, bătu ea apropoul, referindu-se la experienţa Ramonei în amor. - Să nu-mi spui că şi tu eşti îndrăgostită de Condurache, că mor! - Nu, nu sunt îndrăgostită, stai liniştită, însă dacă vrei să ştii, nu te asigur cum ar fi să mai rămân singură cu el undeva într-un spaţiu în care să se audă o muzică în surdină, lumânări aprinse în locul lustrelor şi un pahar cu ceva rece şi spumant... - Zi, tu, dacă Angela nu-i îndrăgostită! Fato, nu ai atâţi colegi care îi pot lua locul lui Condurache în


254 Parfum de orhidee (roman) fanteziile tale erotice neconsumate? Sau mă înşel eu şi tu nu mai ai centura de castitate pe tine? - Ce satisfacţie poate avea o tânără în braţele unui imberb de vârsta noastră? Când vrei să simţi cum te trec fiorii, ai nevoie de cineva cu experienţă, nu de un adolescent neexperimentat, o tot aţâţa Angela pe colega sa încercând s-o atragă într-o discuţie din care să poată trage concluzia dacă au ceva în comun cei doi. Trecând pe lângă un automat cu răcoritoare, Ramona introduse bani şi scoase două doze de energizante. Parcă ţi s-a recomandat de către medici să nu mai consumi asemenea băuturi. Conţin cofeină, sunt excitante şi cum Sorin nu-ţi mai aparţine, nu ştiu cum te rezolvi dacă ţi se năzare cine ştie ce fantezie cât eşti singură acasă. Iar mi-ai adus aminte de amărâtul ăla? Dar bine, nu ne întâlnim cu el aproape în fiecare zi? Cum să-ţi explic eu relaţia mea cu el? Ştii, mergi pe stradă, uite aici în parc şi pe o alee întâlneşti un căţeluş maidanez. Prima senzaţie îţi este de milă, apoi de drăgălăşenie, să-l ei în braţe, să-l mângâi, poate îl şi pupi pe bot, însă la un moment dat te plictiseşti de el şi-i dai drumul să se ducă în lumea lui. Aşa şi cu Sorin. Ne întâlneam, ne plimbam, era în preajma mea, dar de multe ori prezenţa lui mă plictisea şi de aceea acum parcă mă bucur că l-a luat Simona de pe capul meu. Bine, bine, dar aţi făcut şi sex! Ce are una cu alta? Îmi era la îndemână când simţeam nevoia de aşa ceva. Dar acum văd că te erijezi în cea mai grijulie prietenă a mea şi mai


Virgil STAN 255 ales a relaţiilor mele intime. Lasă-mă pe mine că de bine, de rău mă pot descurca singura şi mai bine ai grija nevoilor tale personale. Nu trebuie să te superi pe mine, doar sunt prietena ta cea mai bună. Ori nu mai sunt confidenta ta? Ei, înainte îţi mai spuneam câte ceva doar ca să te provoc, să-ţi văd reacţiile că doar ai optsprezece ani şi curge sânge tânăr şi fierbinte prin tine, nu ai gheaţă. Am uitat să te întreb, alunecă ea discuţia spre o altă direcţie pentru a nu-i răspunde colegei sale, atunci după plecarea mea, cum s-a terminat distracţia de la Simona. Cum să se termine. Am văzut o casetă şi apoi spre ziuă ne-a cam ajuns oboseala şi ne-am culcat fiecare pe unde a găsit ceva mai comod. Nimic deosebit? Niciun telefon, nicio invitaţie masculină în zori de zi sau miez de noapte? Au zis fetele la început dar până la urmă nu a mai vrut niciuna, că nu aveau toate pe cine chema şi ar fi ieşit naşpa, unele cu pereche, altele doar excitate şi necuplate... Da, ce poveşti ar mai fi apărut luni în liceu... Fetele s-au mai plimbat o vreme al aleile parcului şi făcându-li-se foame, s-au hotărât să se despartă, îndreptându-se din nou spre staţia de tramvai. Bine atunci, ne vedem mâine la şcoală! Pa! La revedere! Se luară şi se îmbrăţişară fiecare neştiind cât de sincere le mai erau gândurile uneia faţă de cealaltă. Oricum după terminarea liceului fiecare îşi va urma cursul vieţii, aşa cum le este scris şi nu se va şti dacă se vor mai întâlni vreodată aşa de curând.


256 Parfum de orhidee (roman) NOUĂSPREZECE

Testul de fidelitate Simona, după discuţia mai puţin prietenoasă avută cu Ramona în curtea liceului, privind relaţia ei cu Sorin, chiar dacă fusese pusă într-o postură care nu o avantaja, mai ales, că cel disputat de amândouă din nou îşi demonstrase lipsa de caracter, de fair play faţă de ele, nu renunţa la şicanarea în continuare a Ramonei, aşa că hotărî să-l păstreze momentan lângă ea, deoarece nu ştia prea bine ce sentimente o animă faţă de el. O fi afecţiune, o simplă simpatie sau doar o dorinţă de frondă cu cea care se credea în închipuirea ei, starul liceului. Era adevărat, că Ramona primea zilnic pentru nevoile curente mai mulţi bani decât putea să-i cheltuiască, faţă de ea, căruia părinţii îi alocau o sumă fixă săptămânală, pe care trebuia să şi-o drămuiască cu chibzuinţă, deoarece suplimentarea îi era refuzată fără o justificare bine fundamentată. Părinţii ei obişnuiau să economisească banul încă de pe când erau tineri şi au pornit-o de jos, de la simpli vânzători într-un magazin de stat, unde au învăţat cum să-şi chivernisească fiecare bănuţ câştigat. În pofida faptului, că acum şi-ar fi putut permite mai multe, fiind patronii propriei lor afaceri, nu-i cuprinsese gustul cheltuielilor fără rost, cum şi-ar fi dorit Simona, numai să fie în continuă concurenţă cu Ramona, ci economiseau pentru extinderea afacerii sau cum spunea mereu mama sa, bani albi pentru zile negre. Nimeni nu putea garanta dacă afacerile


Virgil STAN 257 vor mai fi prospere şi în viitor după cum mergeau lucrurile nu numai în ţară, cât în întreaga Europă. Ele erau prietene din primii ani de liceu, dar în subconştientul ei exista o ambiţie care mocnea, undeva ascunsă în străfundul sufletului de a găsi momentul potrivit pentru a o umili într-un fel, arătându-i astfel că situaţia sa de fată cu bani nu este infailibilă, că pot şi alţii să-şi permită ce putea ea. Aşa, că hotărî să şi-l păstreze, cu toate că era conştientă de faptul că Sorin nu-i tipul de om care să-ţi asigure garanţia sentimentelor sale şi să ai încredere în el. Oricum, prea multe nu-i va permite, cum i-a permis Ramona, numai ca să-l ţină în preajma sa. Doar aşa va fi sigură că nici al colegei sale nu va fi în exclusivitate. Astfel cum putea să se răzbune pe ea? Cine ştie, poate cu timpul Sorin se va cuminţi şi-şi va schimba comportamentul faţă de fetele, ce-i acordau încrederea. De fapt, prea mult timp nu mai era până la absolvire şi împrăştierea lor prin toată capitala. - Sorin, ce ai astăzi în program, îl luă ea din scurt, după ce se terminară cursurile din acea zi, rămânând singuri. - De ce? - Pentru că vreau, să mergem undeva să ne plimbăm. - Dar..., eu... i-am promis Ramonei că merg cu ea la un meci de handbal. - Ai de gând să te hotărăşti cu cine defilezi? Vrei să fii cu fundul în două luntre? Ai grijă să nu ţi-l uzi, dacă ai să cazi. Vezi, vezi! - Dar unde vrei să mergem? - Nu ştiu precis, vedem noi unde. La ce meci


258 Parfum de orhidee (roman) ziceai că dorea să vă duceţi? - Este campionatul şcolar şi liceul nostru joacă cu un liceu din sectorul patru, habar nu am cu cine. - De când te pasionează pe tine handbalul? - Nu mă pasionează, dar dacă a insistat să o însoţesc i-am promis că am s-o fac. Mă sună ea să-mi spună programul. - Uită de asta! Când ai avut nevoie să te însoţesc la ai tăi la masa festivă, nu ai vrut s-o inviţi pe Ramona, aşa că fă bine şi anulează promisiunea. Găseşti tu ce să minţi, în asta eşti mare maestro! - Cu ce te-am minţit eu? - Hai, hai, să n-o mai lungim. Îmi eşti dator, aşa că te rog dacă vrei să mai fim împreună şi în viitor, astăzi mergi cu mine unde doresc eu, nu cu Ramona! - Da, dar...! - Ce nu ai înţeles? Dacă nu vrei la revedere, nu mai avem nimic în comun amândoi, poţi să rămâi cu Ramona până la adânci bătrâneţi. Mai sunt două luni şi se termină şi cu liceul, aşa că fiecare vom vedea pe unde ne împrăştiem. Crezi, că şi atunci când va deveni studentă la cine ştie ce facultate, te va mai ţine în poalele ei? - Şi ce vrei să spui, că am mai multe şanse cu tine? - Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla! Atunci ne-am înţeles, la ora şase să te găsesc în faţa blocului meu. Nu neapărat cu flori, că ştiu că nu ai bani, doar îmbrăcat mai ca lumea, nu cu ţoalele de mers la şcoală, că nu sunt sigură unde voi avea chef să merg. - Bine, mă! Tu pui cuţitul în coastele omului, nu altceva. Ori, ori!


Virgil STAN 259

- Şi tu ai proceda la fel, dacă ai fi în locul meu! Ori cu mine, ori cu Ramona, trebuie să te hotărăşti odată pentru totdeauna! - Bine, ok, ne-am înţeles, voi fi la tine la ora stabilită. - Să nu îndrăzneşti să mă faci să aştept! Eu voi ieşi şi dacă nu te găsesc în faţa blocului, te-ai lins pe bot de prietenia mea. Poţi să-ţi iei adio! - Măi, dar zgripţuroaică te-ai mai făcut! - Aşa trebuie să se comporte fetele cu tipi ca tine! Acum, pa! Nu uita ora! Şase fix! - Bine... Sorin se văzu încolţit de Simona şi vroia, nu vroia, trebuia să-i facă pe plac, indiferent de consecinţele următoare. Nici Ramona nu era mai brează. Nu-i va înghiţi ea scuza, că nu o poate însoţi la meci, fără săl ia în primire. Dintre două rele, parcă mai bine era să meargă împreună cu Simona. Se cam plictisise de fiţele Ramonei. Ce minciună să inventeze, că nu poate veni? Trebuie să găsească ceva, care să fie atât de bine argumentat, încât să-i vină şi lui să-şi creadă propria minciună ca fiind adevărată. Sorin se îndreptă supărat către staţia de tramvai. Nu avea chef să iasă de fapt, cu niciuna dintre cele două. Prefera să stea acasă, să-şi pregătească tema la fizică. Aveau în curând teză şi, cam neglijase învăţatul în ultima vreme, ţinându-se după fustele celor două colege. Dacă vrea să intre la facultate, trebuia să obţină note mari la bacalaureat şi la absolvire. Contau în calculul mediei, dacă nu se dădea examen de admitere, unde dorea el să intre. Voia să devină inginer, să strige lumea după el pe şantier “Domnule inginer”,


260 Parfum de orhidee (roman) că avea de gând să se facă tot constructor, cum au fost şi ceilalţi bărbaţi din familia sa. Ajuns acasă, urcă din două în două trepte până la etajul patru, fredonând o melodie, ce-i venise în minte. Mamă-sa cum îl văzu îi şi pregăti masa, aşa că-l invită să meargă, să se spele pe mâini şi să vină la masă, că i se răceşte ciorba în farfurie. Terminând de mâncat, intră la el în cameră şi în loc să se apuce de învăţat la fizică, scoase un caiet studenţesc şi pe ultima pagină începu să scrie nişte versuri care corespundeau ca o mănuşă stării sale sufleteşti: Singur şi trist5 Singur şi trist în noaptea clară, Pe străzi pustii tot hoinăresc, Trăgând nervos dintr-o ţigară, Neînţelegând unde greşesc. O lume-ntreagă dacă-mi spune, Că dintre muze te-am pierdut, Făcându-mi inima tăciune, Eu, o voi lua de la-nceput. Te voi striga fără-ncetare, La margine de vis şi flori, Făcând destinului cărare, Şi aşteptând să te cobori.

5

Versurile aparţin poetului Constantin Triţă din Piatra Olt şi sunt luate de pe facebook.


Virgil STAN 261 Şi iată că mă prinzi de mână, Sufletul să-mi încălzeşti, Să-nceapă dragostea nebună, Pe trupul meu să te topeşti. Singur şi trist în noaptea rece, Doar eu cu stelele şi luna, Tot îndemnându-le să plece Când va veni-n târziu... stăpâna. Nu mai scrisese până atunci nici o poezie şi se mira şi el de unde până unde această inspiraţie. Poate că situaţia sa, deloc de invidiat, îi generase aceste versuri. Nici el nu ştia ce trebuie să facă, să nu supere pe nici una dintre cele două iubite ale sale. Cu Ramona avea o vechime considerabilă a relaţiilor lor, încă de prin clasa a X - a. Se plictisise să tot fie dominat de capriciile sale. Trebuia să facă numai ce-şi dorea ea, ca şi când ar fi fost valetul ei. Simona era mai maleabilă, cu ea profita de o oarecare independenţă şi mai ales, că de la prima nu mai avea ce să primească, ca să-l mai atragă sau să-l surprindă. Se culcase cu ea. Doar după banii ei regreta, însă avea şi Simona suficienţi să plătească consumurile pe unde intrau. De la Simona aştepta noutatea. Nu ştia dacă este sau nu fecioară, nu prea vorbea despre viaţa ei intimă şi nici de la Ramona nu aflase mare lucru. Chiar îl luase la rost când a adus vorba despre asta, fiind deranjată că îl interesează acest amănunt. Închise caietul, unde consemnase poezia şi destul de indispus scoase cartea de fizică şi caietul de clasă. Avea de rezolvat o problemă destul de dificilă:


262 Parfum de orhidee (roman) Un taler de masă m1  30 g este suspendat de un resort de constantă k  100N / m . Un corp de masă m2  10 g este

lăsat

liber

de

la

înălţimea

h  20cm deasupra talerului, aflat iniţial în repaus, pe

care îl ciocneşte plastic. În urma ciocnirii sistemul intră 2

în oscilaţie. Cunoscând g  10 m / s . Trebuia să determine: A) Perioada de oscilaţie; B) Amplitudinea oscilaţiei; C) Expresia legii de mişcare a sistemului. Numai cu gândul la taler nu putea fi el acum şi la cele trei determinări solicitate în enunţul problemei. Urgenţa întâi era de rezolvat măcar una dintre situaţiile stringente din viaţa sa de amorez. Pe care dintre cele două fete s-o refuze sau măcar să se eschiveze onorabil de la întâlnirea cu ea? Care era mai profitabilă din punctul său de vedere, că de sentimente în cazul lui, nu se punea problema. Le plăcea pe amândouă în aceeaşi măsură, ambele fiind drăguţe, elegante, inteligente şi, mai ales disponibile în portofel faţă de penuria din buzunarele sale. Aşa, cum se gândise şi mai devreme, o prefera momentan pe Simona. Familia ştia despre ea că-i este prietenă şi dacă într-o zi când va profita că ai săi nu sunt acasă ea va dori să-i facă o vizită la domiciliu, pe motiv, ca să “înveţe împreună” în cazul că vor fi surprinşi, avea cum să-i justifice prezenţa, pe când în situaţia Ramonei numai la ea puteau să meargă, dacă ar fi avut chef, fiind exclusă o vizită la el. Mai era puţin şi va trebui să sune Ramona. Ce să-i spună? Cum să scape de întâlnirea cu ea şi mai


Virgil STAN 263 ales de mânia ei ce va urma, dacă ar afla mai târziu, că de fapt s-a întâlnit cu Simona, pe ea refuzând-o? Nici nu dorea să-şi închipuie ce-ar fi fost la gura ei. Pe cât era de slăbuţă, pe atât era de “înţepată”. Nu era bine să ţi-o faci duşman. Gata, a găsit! O însoţeşte pe mamă-sa la “Urgenţă”. I s-a făcut rău şi a sunat la 112. Nu avea cum s-o lase singură în cazul că nu o internau. În perioada când ea va suna, tocmai atunci şi el se va afla în tramvai spre Simona şi-i va spune că este în salvare, mergând spre spital. Spera să fie credibil, altfel...


264 Parfum de orhidee (roman) DOUĂZECI

Olimpiada Duminică dimineaţa, atât în curtea liceului “Gheorghe Lazăr” cât mai ales pe trotuarul din faţă, întâlneai grupuri gălăgioase de elevi, băieţi şi fete sau de părinţi pe feţele cărora se putea citi îngrijorarea. În general erau mame care discutau între ele, fie că se cunoşteau sau nu, despre acest gen de concurs ce preceda pe cea a bacalaureatului. Se simţea emoţia acestor părinţi, care fără să ştie o transmiteau şi propriilor copii. Profesorul Condurache ajunsese printre primii la această întâlnire emoţională, de verificarea cunoştinţelor la matematică. Prin elevele sale putea să afle nivelul de pregătire al celor cărora le preda această materie. Chiar dacă nu toţi puteau fi la valoarea celor două concurente, totuşi garanta că în clasele unde a predat matematica, puţini vor fi cei ce vor rata examenul de bacalaureat la această materie. Avea şi el clienţii lui, cărora oricât de mult sar strădui să-i mobilizeze în acest sens, nu ar reuşi şi, asta nu din cauza lipsei lor de inteligenţă, cât mai ales a indolenţei şi a modului cum tratau unii importanţa şcolii şi a pregătirii intelectuale în realizarea viitorului lor. Majoritatea acestora se bazau pe potenţa financiară a părinţilor şi a faptului, că oricât de mică le-ar fi media la bacalaureat, vor găsi ei o facultate care să-i primească. Existau unele facultăţi particulare în stare să-i admită chiar şi fără


Virgil STAN 265 bacalaureat, numai să le încaseze taxele de înscriere şi de frecventare a cursurilor. În această privinţă o năstruşnică, de fost ministru al învăţământului ar fi propus parlamentului, o lege ca cei ce nu iau bacalaureatul, să poată urma cursurile universitare. Noroc că mai sunt în parlament şi alt gen de oameni, care gândesc nu neapărat numai în scop electoral, ci şi la direcţia spre care se îndreaptă atât învăţământul, cât mai ales ţara. Nu peste mult timp de la sosirea lui Condurache la liceu, au apărut şi discipolele sale, cele două concurente. Când au ajuns în faţa porţii de intrare, mai întâi l-au căutat din priviri pe profesor. Acesta era în clădire să verifice dacă elevele lui sunt înscrise pe listele clasei a XII- a sau nu. Persoana care răspundea de documentele privind înscrierea era o doamnă tânără, poate cu un an – doi mai mică decât el, dar nu garanta acest lucru, la un metru şaizeci şi cinci, şaizeci şi opt înălţime, subţirică de ziceai că ţine tot timpul postul Paştelui şi se înfruptă numai cu salate şi crudităţi, însă elegant îmbrăcată, cu ochii căprui, în care licărea multă vioiciune. - Sărut mâna doamnă, scuzaţi-mă, sunt profesorul Sebastian Condurache de la liceul „X” şi am înscris şi eu două eleve ale mele pentru testul claselor a XII - a. - Cum se numesc elevele? - Orru Ramona şi Cristescu Angela. - Staţi să verific. Profesoara căută listele cu participanţii la olimpiadă din clasele a XII - a. Degetele sale fine şi subţiri, cu o manichiură impecabil făcută, dădea filă


266 Parfum de orhidee (roman) cu filă, tabelul fiind întocmit în ordinea alfabetică a numelui. - Pe Cristescu Angela am găsit-o, să vedem şi pe Orru. Da, este şi ea aşa că domnule profesor le doresc succes. - Faceţi parte din comisia de verificarea testelor cumva? o întrebă Sebastian. - Aa, nu, dar fac parte din cea de supraveghere. - Tot matematică predaţi? - Nu, nu, predau româna şi franceza în acest liceu, de aceea ne-au numit în comisia de supraveghere. Să nu ne pricepem la matematică şi să fim tentaţi de a ajuta concurenţii. - Ha, ha, vigilent mai este Inspectoratul şcolar. - Nu, de la minister au venit instrucţiunile. - Nu-i rău! Lui Condurache îi căzu cu tronc profesoara supraveghetoare aşa că tot încerca s-o mai ţină de vorbă, cu toate că în spatele său mai erau şi alte persoane care doreau să verifice listele concurenţilor. Mulţumi şi se retrase, nu înainte să o întrebe cu un glas mai scăzut dacă o va regăsi după examen tot acolo în clasa destinată comisiei. Primind răspuns afirmativ, plecă să-şi caute concurentele. Acestea se învârteau prin faţa liceului când urcând treptele, când coborându-le, negăsindu-l pe profesor. Când l-au văzut ieşind din clădirea liceului, le-a revenit liniştea dinaintea furtunii. Aşa cum se întâmplă uneori în natură, într-un moment de încremenire, să se pornească un vârtej care ridică spre înălţimi tot ce întâlneşte în cale, purtând această îngrămădire de materiale adunate, spre zone unde nici nu visezi să ajungă, şi pentru fete,


Virgil STAN 267 momentele de dinaintea examenului, erau ca acest început de furtună. Văzându-l pe mentorul lor, se liniştiră, dar nu înainte de a-l lua la întrebări despre ce va fi, cum va fi şi ce va urma. - Fiţi liniştite! Important este că sunteţi înscrise. Dracul nu-i chiar aşa de negru cum se crede, aşa că voi, fiind bine pregătite, veţi lua testul cu notă maximă. - Să vă audă Dumnezeu! - M-a auzit atunci când v-am ales şi am hotărât să vă pregătesc. Cred că mi-am făcut datoria şi am scos din voi două, cele mai bune matematiciene din liceu şi de ce nu, din capitală. - Da, dar... - Niciun dar! Ştiţi destulă matematică ca să obţineţi punctaj maxim la această olimpiadă. Poate cunoaşteţi mai mult decât vă trebuie, dar nu-i nimic. Asta vă va scuti de emoţii. - Dar avem destule, domn profesor, se lamentă Ramona, nu vedeţi cum tremur? - Lăsaţi-le aici afară, în faţa liceului, nu aveţi nevoie de ele în interior. Angelei îi transpirau palmele de atâtea emoţii şi Condurache îi spunea să le lase afară. Cum naiba să scape de ele? Şi când s-a dus hotărâtă să se culce cu el avea emoţii, dar atunci guverna asupra minţii sale alcoolul consumat, nu raţiunea. Se auzi în toată curtea liceului soneria care chema concurenţii la întrecere. Condurache împreună cu elevele sale urcară treptele şi intrară în liceu, apoi se îndreptară spre sala unde se va ţine concursul olimpic de matematică pentru clasa a XII a. În acea zi erau organizate probele pentru toate clasele, începând cu a V- a până la a XII - a.


268 Parfum de orhidee (roman) Vizitase clasa după ce se informase de la silfida profesoară de română, pe care o descoperise în încăperea rezervată comisiei de supraveghere. A avut timp chiar să reflecteze la situaţia curentă în privinţa specialităţii acesteia, zicându-şi: „Tot de română?” Comparându-le pe cele două profesoare de română, spre nedumerirea sa, balanţa înclina spre cea descoperită astăzi, cu toate că nici măcar nu-i cunoştea statutul stării sale civile. Este sau nu căsătorită? Şi dacă da, are vreun rost să se implice chiar dacă spre surprinderea şi nedumerirea lui o plăcea? Nu ştia ce anume a făcut să-l atragă. A mai văzut destule femei frumoase, elegante, culte şi n-a simţit niciun fior pentru ele. De ce tocmai acum, când fetele sale dau un examen important al vieţii lor de elev, trebuie să mai adauge pe lângă emoţia examenului şi alte emoţii? Cele trei ore de examinare pentru Condurache ca şi pentru ceilalţi însoţitori ai concurenţilor au fost ca un chin. El era sigur, că fetele vor lua cu brio această olimpiadă, dar nu garanta locul pe care se vor situa. Nu numai ele s-au pregătit şi pot fi bune la matematică ci, şi ceilalţi competitori, altfel nu s-ar afla acum în sala de concurs. După mai bine de două ore de la începerea competiţiei, pe uşa liceului au apărut unul câte unul şi concurenţii. Unii dintre ei erau cei care abandonase proba nemaiştiind continuarea rezolvării subiectelor date, alţii considerându-se victorioşi. Până la urmă Condurache a aflat ce le-au dat celor din clasa a XII-a şi s-a liniştit pe deplin. Fetele sale cunosc rezolvarea. Doar dintr-o neatenţie sau grabă pot pierde primul loc. Parcurseseră aceste


Virgil STAN 269 teste din grila de examinare, aşa că nu aveau cum să rateze calificarea în faza pe ţară. Prima a ieşit de la concurs Angela. Aceasta nici una, nici două, cum părăsi clasa şi-l descoperi pe profesor, sări de gâtul lui şi începu să-l sărute cu foc pe ambii obraji de stârni zâmbetele asistenţei numeroasă din faţa liceului. - Opreşte-te, că se uită lumea la noi, îi şopti Condurache, apoi cu glas tare o întrebă dacă a ştiut testul. - Domn profesor sunt sigură, că am cunoscut şi rezolvat foarte bine toate punctele din grilă, acum să vedem nota şi locul ocupat. - Da, asta-i important, dar uite că a apărut şi colega ta. Nu pare la fel de exuberantă ca tine. Cei doi nu ştiau că Ramona îşi propusese să se joace un pic cu nervii lor, făcând-o pe supărata, precum că nu a ştiut să răspundă la toate testele, cu toate că le mai făcuseră împreună. - Dar ce s-a întâmplat? De ce nu ai putut rezolva toate întrebările? - Nu ştiu ce s-a întâmplat, cert este că n-am răspuns, asta este, continuă ea să joace teatru şi să se joace cu nervii profesorului. Văzând, că acesta o ia în serios, n-a mai rezistat şi a pus capăt şaradei, izbucnind în râs. - V-am păcălit! Am răspuns la toate. Ştiu, când a ieşit Angela puteam să plec şi eu că terminasem, însă am vrut să mai verific odată, dacă nu cumva am vreo greşeală, de aceea am venit mai târziu. - Bravo! Vino să te pup! Şi Condurache o prinse de umăr şi o apropie de el, sărutând-o pe ambii obraji. Ramona era emoţionată, nu pentru că a ştiut la


270 Parfum de orhidee (roman) test, ci mai ales că o îmbrăţişa profesorul său căruia îi pusese gând rău. Iată, că începutul planului ei nebunesc s-a declanşat fără să prevadă acest scenariu. Nu se aştepta ca lucrurile să se precipite cum nu se putea mai bine în favoarea planului său de a-l seduce pe Condurache. Acest lucru îl visa de atâta timp. Şi-l planificase să debuteze tocmai la olimpiadă şi de aceea a cuprins-o veselia şi bucuria care i se putea citi pe faţă, având obrajii îmbujoraţi de plăcere. Angela n-a văzut cu ochi buni acest gest din partea iubitului său secret. Sebastian o pupase ca cei ce au fost martori la exuberanţa Angelei să nu interpreteze greşit faptul că de una se lasă sărutat iar celeilalte nu-i dă aceeaşi importanţa. - Ei, acum examenul fiind susţinut, nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatele, aşa că luând în calcul faptul că aţi fost eleve inteligente şi am toată încrederea că veţi reuşi să vă calificaţi, uite, vă invit undeva să bem o cola şi să mâncăm o pizza. Vă fac eu cinste. - Lăsaţi domn profesor că avem şi noi bani şi de data aceasta este rândul nostru să facem cinste, dumneavoastră aţi tot făcut-o cât am venit la meditaţie, sări Ramona! - Nu-i nimic, îmi făcea plăcerea. Eraţi speranţa mea, că voi două îmi veţi aduce împlinirea visului că nu degeaba predau matematica în liceul nostru şi că prin voi străduinţa mea va fi încununată de succes. - Să sperăm, că aşa va fi! Vom vedea peste două zile, când se vor afişa rezultatele. - Haideţi la pizza! Toţi trei se îndreptară spre centrul capitalei să găsească un restaurant cu specific italian sau o pizzerie, unde să poată servi în linişte o pizza caldă şi


Virgil STAN 271 un pahar cu o băutură răcoritoare. Fiecare dintre cele două fete se gândea la cu totul altceva. Una că fie ce-o fi, după amiază chiar dacă iar îi va face scene Sebastian, îl va vizita acasă. Din puţinii bani adunaţi în cursul lunii, va lua şi o sticlă cu vin spumant, că de o şampanie originală nu avea suficienţi. Va motiva gestul său prin scuza, că mai sunt câteva luni cât îi mai este profesor şi, devenind studentă, avea o mai mare libertate de mişcare. Colegii care vor lua bacalaureatul se vor împrăştia pe la diferite facultăţi, iar cei care nu-l vor lua, Dumnezeu cu mila, fiecare ce cale îşi va alege. Nu va mai exista riscul de a fi surprinşi de cunoscuţii din liceu când sunt împreună şi nici presiunea deontologiei, relaţia intimă dintre profesor şi elevă, ambii fiind acum persoane majore, care îşi pot organiza viaţa aşa cum şi-o doresc. Ramona îşi făcuse şi ea un plan secret pentru această olimpiadă şi anume, pe motiv că este fericită, calificându-se pentru faza pe ţară, va veni acasă la profesor să-i mulţumească pentru timpul acordat orelor de meditaţie, fără nicio recompensă. Ajunsă la el acasă, va vedea ea cum vor decurge lucrurile. Se gândea să cumpere şi o sticlă cu şampanie franţuzească pentru a sărbători această reuşită. Spera să nu fie refuzată şi funcţie de cum va fi atmosfera, va ataca reduta cu baioneta scoasă, reprezentată printr-o ţinută cât mai sexy şi mai seducătoare pentru a atrage privirile profesorului. Sebastian habar nu avea ce prostii le treceau prin cap celor două eleve. El a rămas cu gândul la enigmatica profesoară de la liceul “Gheorghe Lazăr”, care îi pusese inima pe jar.


272 Parfum de orhidee (roman) Aşa să se manifeste dragostea la prima vedere?! Dar dacă este căsătorită şi o avea şi copii? Copii poate să aibă, numai soţul să nu existe, să poată aborda o discuţie pe tema unei cunoaşteri mai amănunţite, altfel totul va pica şi iar se va întoarce la aceleaşi probleme care-l plictiseau în ultima vreme, tripleta formată de Angela, Minodora şi Georgeta. Despre Ramona nu avea habar încă. Pe moment uitase de imprevizibila Angela chiar dacă era în faţa sa, ori de Minodora care-i declarase dragoste eternă, cât şi de incidentul din viaţa familială a Georgetei. Îi plăcea de ea atât ca femeie, cât şi în postura de colegă, însă nu dorea săşi clădească viitorul pe nefericirea apărută în viaţa ei. Timpul poate va rezolva în bine şi această furtună prilejuită, atât de tinereţea soţului cât mai ales de tentaţiile ce ţi le oferă funcţia politică. Au intrat într-o pizzerie de pe Calea Victoriei şi fiecare, după studierea listei de meniu şi-a comandat preparatul preferat. Fetele erau pline de vervă, povesteau ce conţinea grila de examinare, cum au rezolvat fiecare punct, uneori se contraziceau între ele asupra soluţiilor alese iar Condurache le asculta, aprobândo pe una sau pe cealaltă, în privinţa soluţiei corect aleasă. Din cele ce auzea de la ele, trăgea concluzia că una va avea o notare mai bună, dar nu ştia care anume. Neavând în faţă întregul test, nu se putea pronunţa care ar fi cea care are dreptate. Înclina să creadă aşa cum a prevăzut, că Ramona va avea un punctaj mai bun. O fi ea neglijentă în multe, dar când este vorba de prestigiul său ştie să şi-l apere cât mai bine şi, poate de aici şi nevoia de a mai verifica încă odată răspunsurile înainte de a


Virgil STAN 273 preda lucrarea. Angelica era mai superficială, mai neglijentă, cu toate că posibilităţile sale de acumulare a materiei erau cu mult mai bune decât ale Ramonei. Condurache stătea ca pe ghimpi în compania elevelor sale. Era nerăbdător să revină la liceul “Gheorghe Lazăr” în speranţa că o va mai găsi pe cea care i-a răpit momentan liniştea. Măcar s-o întrebe care îi este statutul ei social, dacă este sau nu căsătorită sau degrevată de orice obligaţie. Aşa putea aborda orice discuţie în privinţa eventualelor relaţii dintre ei. Terminând de servit pizza, părăsiră toţi trei localul, iar Condurache ajuns în stradă se simţea parcă mai liber, chiar dacă era în mijlocul freamătului de trecători. Erau oameni de toate categoriile, bărbaţi şi femei, care mergeau grăbiţi fiecare cu gândurile sale, cu grijile zilei care îi apăsau sau pur şi simplu, doar ieşiţi la plimbare pe bulevard, fiind zi de weekend. - Fetelor, eu merg până la liceu să văd ce mai pot afla, aşa că rămâne să ne auzim la telefon dacă apare ceva nou, oricum până luni când se vor afişa rezultatele nu vom şti nimic. Mai vorbim la şcoală. Pa! - Da, dar... vru să mai spună ceva Ramona care rata astfel ocazia de a rămâne singură cu profesorul, locuind în aceeaşi zonă a oraşului. Erau la două străzi depărtare unul de celălalt, pe când Angela trebuia să călătorească cu tramvaiul pentru a ajunge acasă, locuind în alt sector. Astfel se despărţiră toţi trei, fetele mai mergând o perioadă împreună până în staţia de tramvai, de unde Angela putea să plece spre casă. Când a ajuns la liceu, Condurache a avut noro-


274 Parfum de orhidee (roman) cul să o descopere pe cea care i-a furat liniştea într-un grup mai numeros de bărbaţi şi femei ce părăseau incinta clădirii. Desigur, că şi doamna l-a zărit pe el însă nu a schiţat niciun gest că ar intenţiona să se întâlnească. Era un simplu profesor care a venit cu elevele sale la olimpiada de matematică. Poate că era căsătorit, avea şi copii, ce-o interesa pe ea mai mult de atât? Recunoştea în sinea ei că era un bărbat frumos, arăta prezentabil aşa elegant îmbrăcat, însă mai mult de asta nu ştia nimic despre el. Când s-a retras deliberat spre marginea grupului din care făceau parte cadrele didactice participante la organizarea şi desfăşurarea examenului olimpic, i-a oferit posibilitatea lui Sebastian să i se adreseze dacă asta îi era intenţia. - Sărut mâna! Gata pe ziua de astăzi cu examinarea? - Da, noi ne-am încheiat menirea odată cu predarea testelor comisiei de evaluare şi notare. Rolul nostru a fost doar de a supraveghea, ca acest concurs să se desfăşoare în linişte şi să nu existe eventuale fraude, cu toate că erau montate şi camere de luat vederi, care ar fi surprins orice încercare de copiere. - Da, acum ne-am modernizat în această privinţă. Unde mergeţi? Spre casă? - Desigur! Majoritatea persoanelor pe care le vedeţi îmi sunt necunoscute, fiind de pe la alte licee, doar câteva suntem din liceul nostru. - Şi nu aveţi timp să mergem la o cafea? sau vă aşteaptă soţul? - Nu, nu mă aşteaptă nimeni, dar nu ştiu dacă se cade, ne-am cunoscut doar câteva clipe şi


Virgil STAN 275 sinceră să fiu, este un fel de a spune – ne-am cunoscut - pentru că nu-i o realitate în adevăratul sens al cuvântului. - Atunci, ce mai aşteptăm? Haideţi s-o facem: Sebastian Condurache, profesor de matematică la liceu “X”, persoană singură şi fără de obligaţii. - Adriana Eşanu, profesoară de română şi franceză la liceul din spatele meu, continuă şi ea veselă jocul de-a prezentarea propus de Condurache, însă spre deosebire de dumneavoastră nu prea singură. - Aa..., căsătorită? o întrebă Sebastian dezamăgit de această situaţie. - Fost căsătorită, însă din căsnicia mea eşuată mi-a rămas totuşi şi ceva frumos, doi băieţi superbi. - Am înţeles! m-aţi făcut să am palpitaţii. - De ce? - Pentru că mult mai neplăcut este să te întâlneşti chiar şi pentru a servi o simplă cafea într-un local cu o persoană care şi-a asumat anumite obligaţii de etică prin căsătorie. Am şi eu colege care atunci când le propun să mergem la o cafea sau un pahar cu o răcoritoare te refuză pe motiv de moralitate, ca şi când bărbaţii ar fi nişte canibali care abia aşteaptă să devoreze orice femeie măritată. - Hi, hi, hi, aşa de periculos sunteţi domnule Condurache, încât speriaţi doamnele? - Pe departe gândul de mine! Sunt un bărbat singur şi paşnic, fără intenţia de a atenta la bunele moravuri sau de a pune o femeie într-o situaţie delicată. - Cum de sunteţi singur la vârsta aceasta? - Credeţi că sunt prea bătrân? - Nu, nu, vai de mine, cum să gândesc aşa


276 Parfum de orhidee (roman) ceva? Mă refeream la faptul că de obicei bărbaţii ca şi femeile de fapt, la un moment dat se mai şi căsătoresc. - De acord cu dumneavoastră, dar aşa cum bine spuneaţi mai devreme, mai şi divorţează între timp. - Deci să înţeleg că sunteţi şi dumneavoastră divorţat? - Da, de aproape doi ani de acum, dacă ţinem cont şi de data când a avut loc separaţia în fapt. - Şi aveţi copii? - Din păcate sau din fericire, nu ştiu cum să zic, nu am avut timp să facem. Căsnicia noastră nu a ajuns la maturitatea necesară realizării acestor plănuiri familiale de viitor, şi-a frânt aripile înainte. Dar de ce să stăm aici în mijlocul trotuarului, chiar dacă-i frumos afară? Este o zi de primăvară superbă. - Desigur, unde doriţi să mergem? - Nu ştiu, unde se poate bea o cafea în linişte. Pornind spre central capitalei, în colţ la Gambrinus o florăreasă îşi etala bogăţia coloristică a buchetelor sale florale. - Ce flori vă plac de obicei, doamna Eşanu? - Floarea mea preferată este orhideea, însă îmi plac şi trandafirii sau acum primăvara, freziile. - Şi mie îmi place orhideea. Chiar am una deosebit de frumoasă acasă pe masa din living. - Staţi la bloc sau la casă? - Am casa mea, un mic conac boieresc aş putea numi-o aşa, începu să se laude Sebastian pentru a o epata pe interlocutoarea sa, în faţa căreia am şi un mic rai, plin cu flori şi verdeaţă din primăvară până toamna târziu. - Ce frumos!


Virgil STAN 277 Uitaţi, are şi trandafiri dar şi frezii, pe care le preferaţi? - Nu ştiu ce să zic. Nu este nevoie să vă deranjaţi şi să vă cheltuiţi banii, doar sunteţi bugetar ca şi mine şi ştiţi cum sunt salariile... - Vă rog, doamna Eşanu, nu se pune problema a câtorva lei, când plăcerea este atât de mare. - Atunci prefer freziile, bucheţelul este mai mic şi suficient pentru gestul dumneavoastră de curtoazie. - De ce, poate fi orice floare doriţi şi există în acest stand. - Este bine aşa! miros mai frumos freziile acum fiind sezonul lor pe când trandafirii îi găseşti în tot timpul anului. - Aici aveţi dreptate! Florăreasa auzind discuţia dintre cei doi clienţi, alese câteva fire mai frumoase de frezie şi pregăti un buchet pe care îl ambală într-o coala de hârtie specială, înmânându-l direct beneficiarei. Adriana îl duse la nas şi pe faţa sa se putea citi mulţumirea şi plăcerea mirosului. - Îmm.. ce plăcut miros! Parcă acum au fost culese din grădină. Vă mulţumesc, domnule Condurache! sunteţi un drăguţ. - Mi-a făcut plăcere, doamnă! Nişte flori speciale, pentru o tânără colegă la fel de specială. - Ce vă face să credeţi acest lucru? - Doamnă, nu mai sunt la vârsta celor cărora le predau matematică, să nu-mi dau seama când o femeie este frumoasă sau că atrage prin tot ce-o reprezintă, un bărbat ca mine. - Adică? Faceţi-vă explicit! -


278 Parfum de orhidee (roman) Eu nu sunt genul de bărbat care să întoarcă capul după orice femeie. După cum vedeţi, trec pe lângă noi multe femei frumoase. Ca să apară acel flux în stare să mă scoată din nepăsarea mea în privinţa atracţiei feminine, acea persoană trebuie să fie deosebită, să comunice cu mine fără să-şi dorească şi fără să ştie, să-mi capteze toată atenţia şi să-mi canalizeze energiile într-o anumită direcţie. - Şi care ar fi acea direcţie domnule profesor? - Se mai poate întreba aşa ceva, dacă din momentul când v-am întâlnit acum câteva ore în incinta liceului, am revenit pentru a vă cunoaşte mai bine? - Eu ştiu? - M-am substituit vârstei elevilor noştri. Ceva s-a întâmplat cu mine, dacă mi-am ieşit din starea de somnolenţă aş putea numi-o, în ceea ce priveşte nevoia vieţii de familie. - Bine, dar nu v-aţi gândit la refacerea ei? - Până acum nu, pentru că nu găsisem persoana care să-mi capteze interesul. Văd că s-a penetrat acel zid şi, cineva a reuşit să mă readucă la o vibraţie cu trăiri interioare neexplicabile şi să mă scoată din letargia în care mă zbăteam, fără să-mi pese de ce se întâmpla în jurul meu, lucru constatat uneori şi de colegii din liceu. Încep să simt emoţia şi neîncrederea în mine, cu toate că sunt un tip foarte echilibrat. Mă simt emoţionat, pur şi simplu, de tot ce mi se întâmplă. - Emoţionat? De ce, domnule Condurache? - Sebastian, dacă vă face plăcerea. Da, emoţionat ca la cincisprezece ani. Poate că nici atunci nu am avut această senzaţie sau poate că am uitat-o. -


Virgil STAN 279 Să nu spuneţi că v-aţi îndrăgostit, că nu vă cred! M-aţi face să-mi schimb impresia despre dumneavoastră şi să vă consider un simplu fustangiu, cu studii academice. Se cunosc destule cazuri în domeniu. - Că sunt îndrăgostit fără să-mi dau seama, se poate vedea asta? Nu vreau să par ridicol la cei treizeci şi trei de ani ai mei, dar nu-i imposibil. În ceea ce priveşte consideraţiile dumneavoastră faţă de un asemenea comportament, mi se par corecte. - Atât aveţi? Înseamnă că sunteţi mai mare doar cu un an ca mine? - De ce? Vă par mai vârstnic? Sărut mâna! Dumneavoastră nu păreţi să aveţi această vârstă. Şi cum, aveţi deja doi copii la treizeci şi doi de ani! De fapt de ce mă mir, puteaţi avea chiar mai mulţi. - Da, aşa s-a întâmplat dacă m-am căsătorit de tânără, de la douăzeci şi unu de ani. - Din timpul studenţiei? - Desigur, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor cu tinerele venite de la ţară. Întâlnesc un Făt Frumos de care se îndrăgostesc, şi care li se pare cel mai potrivit pentru viaţa ce va urma lângă el şi cum educaţia primită de la părinţii de la ţară, unde viaţa este un pic mai austeră, mai plină de moralitate, nu ca cea de la oraş, libertină şi fără prea multe prejudecăţi, nu mi-am permis să trăiesc în plăcerile viciului şi al sentimentelor momentane, aşa că ne-am căsătorit de tineri iar peste doi ani aveam primul băiat, ca la următorii doi să urmeze şi celălalt. Aşa că la vârsta când abia ce terminasem facultatea, aveam doi flăcăi după mine iar tatăl lor primind ulterior o repartiţia în altă localitate s-a tot dus cu ea cu tot, de nu am mai ştiut nimic de el până la divorţ. -


280 Parfum de orhidee (roman) Da, destul de neplăcut. - Da, domnule Condurache şi dacă îmi permiteţi şi aveţi suficient timp la dispoziţie, aceasta în ideea că doriţi să cunoaşteţi mai bine persoana de lângă dumneavoastră, atunci pe scurt în câteva cuvinte vă pot relata povestea vieţii mele şi a celor doi flăcăi ai mei. - Vă ascult, cu mare plăcere doamnă! Este şi în interesul meu să aflu cine este persoana diafană care mi-a tulburat liniştea, ce domina existenţa mea insignifiantă de până acum. - Chiar aşa să fie domnule...? - ... Sebastian şi atât. - Bine, Sebastian. Atunci iată, în puţine cuvinte povestea, care poate să-ţi aducă anumite limpezimi în gândurile ce te animă în privinţa cunoaşterii noastre. Din cele ce-ţi voi relata ai să înţelegi şi cum de mă aflu în acest moment cu tine într-un bar la o cafea, în loc să fiu lângă băieţii mei. - Te ascult cu plăcere şi interes. - Viaţa6 lasă uneori impresia că a fost croită pe un singur calapod, la care nu se mai poate umbla. E o taină, un dar? Nu ştiu. De cele mai multe ori credeam că-i doar o banalitate, deşertăciune, nimicuri, himere sau amăgiri. Este imposibil însă, ca în tot acest amestec ciudat de năluciri să nu auzim sunetul diafan al glasului inimii, care uneori vibrează aşa cum ne-am dori. Eram convinsă că într-o zi soarta îmi va zâmbi şi mie şi voi sorbi cu putere din râul serafic şi misterios, devenind ca un curcubeu, ca un sol al iubirii de nebiruit. -

6

Textul apartine doamnei profesoare Adriana Popescu din Iaşi.


Virgil STAN 281 Ceea ce a contribuit la mine să mă regăsesc a fost tocmai dorinţa de a mă vedea la casa mea, copii în jurul meu, un serviciu onorabil şi celelalte mă gândeam, că vin de la sine. Totul bine şi frumos, suferisem mult cu mama mea, având o boală neiertătoare, ciroză hepatică. Ea a fost prietena mea cea mai fidelă, ei mă destăinuiam, de la ea am învăţat că viaţa este dură şi cu surprize neplăcute, ceea ce de altfel s-a şi confirmat. Am luat aminte, mai ales că poveţele veneau de pe patul unei suferinţe dramatice. În acel moment am avut un declic, îi voi ajuta cu dăruire pe cei care vor avea nevoie de sprijinul meu în caz de suferinţă! Şi... aşa s-a întâmplat. Tata, fiind tânăr s-a recăsătorit, iar eu încercam să mă depărtez cât mai mult de acel, “ambient” familial pe care nu-l puteam accepta şi... la doar douăzeci şi unu de ani, m-am căsătorit. Studiile le-am terminat după patru ani, timp în care a venit şi primul copil, un băiat în toată splendoarea darurilor naturii. Am fost repartizată ca profesor într-o zonă minunată din Moldova, cu un peisaj fermecător, păduri, dealuri încărcate de păşuni, flori multicolore, plante tămăduitoare şi multă voie bună şi ospitalitate. Căsuţa socrilor mei, oameni destoinici şi gospodari, era aşezată la poalele unui codru cu foioase, animale sălbatice, păsări. Dimineaţa, trilurile păsărilor mă trezeau fără voia mea, şi acum după mulţi ani îmi sună în urechi concertele lor melodioase care se desfăşurau întocmai ca pe o mare arenă suspendată sub Univers. Sătenii erau de o puritate, ce rar mai întâlneşti în ziua de azi, când ţăranii s-au "orăşenizat".


282 Parfum de orhidee (roman) Aveam o legătură specială cu ei, eram stimată, respectată pentru tot ce făceam atât ca intelectual, cât şi ca om, care s-a integrat foarte repede în comunitatea lor. Ocupaţia principală a acestor oameni cu suflet mare era de crescători de animale, în special oi, li se mai spunea şi, brânzarii” de sub munte. Sat de oameni gospodari, însă şi pretenţiile erau pe măsură. La marginea satului exista o mânăstire de călugăriţe, care apoi s-a transformat în mănăstire de călugări. Dangătul clopotelor îţi străpungeau sufletul cu chemările sale din depărtare. Venea lumea din toate colţurile ţării, aici găsindu-se icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a poposit în această zonă. Stareţul, un bănăţean cu haruri duhovniceşti deosebite, carismatic şi bun gospodar, a reuşit să creeze o oază de linişte în acest ansamblul rustic şi să schimbe mentalitatea sătenilor pentru a deveni mai buni, mai darnici şi cu cei nevoiaşi. Timpul a trecut, a venit şi al doilea copil, un băiat zgubiliu şi neastâmpărat iar eu mă gândeam de una singură cum să fac mişcarea de a pleca la oraş, pentru a le asigura un viitor copiilor. Lucru de neconceput de cei din jurul meu, însă nu am cedat şi am obţinut transferul de la Inspectoratul şcolar, mai ales că băiatul cel mare începea clasa întâia. Între timp am cumpărat un apartament şi, cu multă mâhnire nemărturisită din partea socrilor, mam mutat cu familie cu tot. Eram în casa mea, aveam un post asigurat la un liceu bun, aşa că trebuia să-mi dozez timpul pentru a face pregătire


Virgil STAN 283 suplimentară cu elevi, cu scopul de a-mi spori veniturile financiare. Visurile mele începuseră să mi se concretizeze, dar cum toate binefacerile divine nu pot fi dăruite numai unei persoane, a intervenit şi neprevăzutul, trădarea crasă din parte tatălui copiilor mei, pe care cu greu l-am dus la oraş. L-am iertat de mai multe ori, între timp copiii crescuseră, eu am căpătat mai multă încredere în mine şi ruptura a fost inevitabilă. Nu mai putem duce o asemenea povară sufletească de una singură. Nu am avut curajul să le mărturisesc nici socrilor mei, pe care îi respectam foarte mult şi nu doream să-i necăjesc. Pur şi simplu, am plecat de acasă, dând şi divorţ totodată. Munca pentru mine devenise ca o rugăciune. Nu am ştiut să trişez cu sentimentele, cu stările mele interioare, poate e un defect, nu o însuşire; poate am rămas neoromantică. Nimeni numi putea lua fericirea serilor când, într-o cameră citeam, citeam cărţi ale căror subiecte mă făceau curioasă: psihologie, astronomie, literatură... orice, nici fervoarea şi tensiunea nopţilor când întrebările curgeau. Cine sunt, ce sunt, de ce mie?! Lacrimi de răşini, sânge şi sare, miere şi sucuri par a se revărsa din arterele mele, crestate de melancolia maturităţii târzii. Am învăţat că fiecare zi este o mică viaţă care se sfârşeşte. - Cum?! - În acele momente mi s-a aprins în inimă o lumină tainică şi o speranţă, că într-o zi îmi voi găsi locul, ştiind că atunci când o inimă este rănită, rămân lacrimile care devin izvor de viaţă nouă. Şi de aceea mi-am propus ca în fiecare zi să simt o vibraţie


284 Parfum de orhidee (roman) deosebită şi cu ceva aparte care să mă determine să o iau de la capăt si să fiu mai puternică. Ajunsă în Bucureşti, mi-am căutat o gazdă şi apoi am vizitat liceul pentru care obţinusem detaşarea pe catedra română franceză. Era o toamnă târzie cu un farmec deosebit. Zgomot, agitaţie şi preocupări didactice. Mă prezint conducerii liceului, apoi mergem în cancelarie, unde se găsea personalul didactic şi auxiliar, în vederea transmiterii unor informaţii urgente. În felul acesta am făcut cunoştinţă şi cu noii mei colegi. În primul Consiliul profesoral mi s-a repartizat să fiu dirigintă la clasa a XI-a B, cu elevi mulţi şi fiţoşi. Eu mi-am căutat de preocupările mele, aveam de gând să scot nişte generaţii de liceeni, care să mă ţină minte. A doua zi am luat la cunoştinţă, că peste două luni va avea loc olimpiadele pe specialităţi, faza municipală. Inspectoratul şcolar a stabilit toate detaliile în această privinţă, pentru a evita orice discuţie referitoare la securizarea subiectelor şi supravegherea elevilor. Am fost înştiinţată că voi face parte din Comisia de supraveghere, eu fiind nouă în liceu nu aveam elevi la acest concurs, deci întruneam toate condiţiile, conform Statutului personalului didactic. Şi uite aşa cu emoţie veni şi ziua olimpiadei! Scotocesc prin garderobă tot ce aveam mai bun de îmbrăcat, pentru a mă prezenta aşa cum se cuvine în faţa colegilor, lucru care de altfel nu l-am neglijat niciodată. Probez, renunţ şi... deodată mă opresc la o ţinută care mă avantaja. Un costum de culoare bleumarin, cambrat, cu guler tip Marie Stuart, lucrat cu multă măiestrie, pantofi negri cu toc


Virgil STAN 285 şi geantă neagră. Îmi aranjez părul cu migală, verific ţinuta încă odată, chem un taxi şi plec spre liceu. Eram anunţaţi să fim prezenţi la ora şapte treizeci. Intru în cancelarie, unde erau prezente toate cadrele didactice. Sosi şi preşedintele comisiei, un profesor de la Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iaşi. - Bună ziua, dragi colegi! - Bine aţi venit! - Doresc să vă informez că participanţii la olimpiada din acest an sunt copii cu rezultate excepţionale la învăţătură. - Vom avea o sarcină dificilă, pentru a-i departaja. Aşa că, vă rog să fiţi cât se poate de vigilenţi în privinţa supravegherii. - Orice abatere va fi aspru sancţionată, ţinând cont că sunt şi camerele video. Voi da citire repartiţiilor făcute pe săli şi numele cadrelor didactice. - Vă doresc, succes! Eram mulţumită de cum mă prezentasem. Ţinuta mă avantaja, eu fiind înaltă, zveltă cu umerii bine stabilizaţi, ochii mari căprui, păr lung cu onduleuri generoase de la mama natură. Deodată simt prezenţa cuiva lângă mine. Vibraţiile câmpurilor energetice ale noastre parcă sar fi intersectat. Întorc capul şi rămân surprinsă, “ceva-ul” începuse să pâlpâie în inima mea. - Mă numesc profesor Condurache şi am şi eu două eleve înscrise pentru clasa a XII - a. Vreţi să verificaţi dacă sunt menţionate pe tabel? - Bună dimineaţa! Aflăm imediat, să verific. Restul ştii la fel de bine ca şi mine. De aici a plecat cunoaşterea noastră. Acum îmi cunoşti şi o parte din biografie. Mai multe poate vei afla pe parcurs, dacă


286 Parfum de orhidee (roman) relaţia noastră va continua. - Desigur, că va continua, altfel nu ne aflam acum împreună în această locaţie. - După cum povesteşti se vede în tine profesorul de română. Parcă ai fi o participantă la olimpiada de română, unde se dă ca tema un eseu despre viaţă, aşa cum este ea în realitate, cu bune şi cu rele. Dacă tu ai avut amabilitatea de a mi te prezenta, şi eu aşa cum mă voi pricepe, fără pretenţiile de narator înnăscut cum eşti tu, ci ca profesor de matematică, am să-ţi relatez în câteva cuvinte ce este necesar să ştii pentru început despre mine. Apoi Sebastian îi povesti succint viaţa sa de fost căsătorit, cum şi-a cunoscut soţia când a fost la ea la cabinet pentru un tratament dentar şi cum apoi peste câteva luni erau căsătoriţi. Poate, că amândoi s-au grăbit şi de aceea sentimentele reciproce nu au apucat să se cristalizeze, să se cimenteze şi să devină profunde, aşa că în momentul când au considerat că nu mai au nimic în comun care să-i ţină legaţi unul de celălalt, pe cale amiabilă şi civilizat au divorţat fără niciun regret, acum având doar statutul de “divorţat” cum bine îl cataloghează colega sa, profesoara de istorie. Făcând primul pas în descoperirea reciprocă a câtorva identităţi despre persoana din faţa fiecăruia, cei doi profesori şi-au propus să se mai întâlnească, făcând schimb de numere de telefon. - Lasă, că luni dacă aflu rezultatele la olimpiada te voi suna, să-ţi dau verdictul pentru cele două eleve ale tale. - Sărut mâna! Voi aştepta cu nerăbdare telefonul tău şi nu numai pentru acest lucru.


Virgil STAN 287 Desigur, o voi face cu plăcere! Acum, ce pot face, decât să-ţi mulţumesc pentru cafea, pentru flori şi mai ales pentru clipele de relaxare pe care leam petrecut alături de tine în această după amiază. Fug acasă să văd ce fac copilaşii mei. - Şi eu îţi mulţumesc Adriana pentru prezenţa ta actuală şi de ce nu şi viitoare în viaţa mea. - Să nu ne grăbim folosind cuvinte angajatoare. Timpul are nevoie de timp să le rezolve pe toate cum ştie el mai bine. - Desigur! putem pleca? - Da, mă grăbesc aşa cum ţi-am spus să-mi regăsesc bucuria vieţii mele – băieţii. Condurache făcu semn ospătarului să se apropie, achită consumaţia şi împreună cu invitata sa se despărţiră chiar în faţa barului, fiecare mergând spre casă în direcţii opuse. Sebastian simţea că o rază de soare a apărut în sufletul său. Era atras spre această femeie care a apărut din infinitul Universului, aducându-i o rază de speranţă. Pentru moment uitase de tot ce-l înconjura: de Angela, Ramona, Minodora sau Georgeta. Era doar el singur cu visele sale. Conta doar prezenţa Adrianei şi mai ales ce va fi după această întâlnire plină de speranţă şi de bucurie, observând cum şi ea a rezonat pe aceleaşi unde energetice care să-l repună din nou între acele persoane pline de optimism şi încredere în viitor. -


288 Parfum de orhidee (roman) DOUĂZECI ŞI UNU

Parfum de orhidee Luni

după amiază Sebastian se afla în

grădiniţă, făcându-şi de lucru printre rondurile sale cu flori, când auzi sunând telefonul. Spera să fie Adriana, aşa că se grăbi spre chioşc unde lăsase aparatul. - Alo, da! Era prea târziu. Pierduse apelul. Se uită pe ecran la cine-l sunase şi constată că fusese chiar Adriana, aşa că plin de emoţie o apelă el de data aceasta. Se auzea cum sună, dar nu se grăbea nimeni să-l deschidă şi să pună capăt emoţiilor sale. Se gândea să închidă, când auzi ca dintr-o peşteră glasul Adrianei. Nu-şi putea da seama de ce o aude aşa de slab ca şi când ar fi la celălalt capăt al pământului. - Alo, Adriana, zise el la telefon! - Da, Sebi, eu sunt dar nu te pot auzi. Sunt în metrou şi cum trenul aleargă prin tunelurile subterane, semnalul este foarte slab. Te aud cu intermitenţă. - Bine atunci, când eşti la suprafaţă dă-mi te rog, un apel şi te sun... Legătura se întrerupse brusc fără să poată şti dacă a fost auzit ce-a vrut să-i spună. Îşi reluă lucrul între ronduri însă de data aceasta băgă telefonul în buzunar, să-l aibă la îndemână, dacă va mai suna. Plivea iarba din jurul florilor, afâna pământul la rădăcina lor, stropea cu îngrăşământ în jurul plantei,


Virgil STAN 289 însă n-o mai făcea cu atenţie şi tragere de inimă. Gândurile sale erau la cea care-l apelase. A sunat să-i dea rezultatele de la olimpiadă sau doar să-i audă glasul? Din discuţia purtată în timpul cât au servit cafeaua, a înţeles destul de bine că şi ea era atrasă de el şi că şi-ar fi dorit începerea unei relaţii împreună. Oare să fie Adriana persoana pe care a tot aşteptat-o, iar fosta sa soţie doar un episod al vieţii, o încercare de a-şi găsi acea fiinţă ale cărei sentimente să vibreze pe aceeaşi lungime de undă cu ale sale? I-ar fi plăcut să fie aşa, pentru că el chiar o îndrăgea pe această femeie apărută în calea vieţii sale când nu se aştepta şi mai ales atunci când începea să se complice din cauza celor ce roiau în jurul său ca albinele la urdiniş. Ea i se păruse în puţinele moment petrecute împreună o persoană plină de sensibilitate, care a trăit o experienţă neplăcută ca şi el, eşuând în prima tentativă de a-şi forma o familie închegată pe sentimente solide, aşa cum îşi doreşte fiecare om de bună credinţă. Poate că era prea tânără atunci când s-a îndrăgostit de soţul său. Nu putea să nu-şi amintească cum cu ceva timp în urmă şi eleva sa, Angela, s-a aruncat în braţele lui spunându-i că este îndrăgostită de el şi de aceea şi-l doreşte. Mai târziu a aflat că de fapt era o competiţie între ea şi Ramona, el reprezentând trofeul. Acum putea s-o îndepărteze, interzicându-i orice vizită la domiciliul lui, pe motiv că nu se mai pot vedea, fără a avea obligaţia de a-i da vreo justificare. Telefonul îl trezi din această reverie. Observă că era tot Adriana.


290 Parfum de orhidee (roman)

- Da Adriana, te ascult! acum te aud bine. - Felicitări campionule! Ambele fete au luat

premiu, doar că Orru are câteva zecimi mai mult decât cealaltă, îmi scapă numele. - Cristescu Angela. - Aşa, Cristescu. Au luat cele mai mari note. Orru are zece cu plus şi Cristescu doar zece. Cred că examinatorii i-au dat un plus doar s-o diferenţieze de ceilalţi concurenţi. Sunt mai mulţi cu note mari. - Mulţumesc Adriana pentru vestea bună. - Dar ce le-ai făcut profesore de sunt atât de bune la matematică. N-ai mai avut şi alţi elevi care să exceleze la obiectul tău? - Ba da, însă cu ele lucrez din clasa a IX - a. - Înseamnă că au părinţi potenţi financiar dacă şi-au permis să le mediteze atâţia ani. - Aici greşeşti! nu le-am luat niciun ban. - Cum aşa? Că la mine în liceu sumele solicitate pentru o şedinţă nu sunt deloc de neglijat. - Iată că eu sunt mai samaritean. Am făcut-o în tot acest timp voluntar, din dragoste pentru obiectul meu şi cum ele chiar erau inteligente, am găsit un teren fertil pentru a le cultiva pasiunea pentru matematică. - Scuză-mă, n-am spus-o cu intenţia de a te jigni. Tu faci parte din excepţia de la practica de zi cu zi. Nu sunt mulţi ca tine. - Tu meditezi pe bani? - Eu nu meditez din lipsă de timp. Am de crescut singură doi copii care îmi ocupă restul timpului după terminarea cursurilor. Oricum eşti bun de cinste. Doar meritul lor este şi al tău.


Virgil STAN 291

- Mda, aşa este şi nu mă eschivez de la a face

cinste. Chiar o fac cu plăcere. Unde ai dori să se întâmple? - Nu ştiu. Deocamdată nu am timpul necesar unei reîntâlniri chiar dacă îmi face plăcerea să se întâmple, dar cum se iveşte suficient spaţiu liber în programul meu cotidian, te anunţ dacă totuşi vrei să ne vedem. - Cu mare plăcere, cum să nu? - Bine, aşa rămâne! te voi suna eu. - Cu mare drag şi nerăbdare voi aştepta telefonul tău, dar să nu mă faci să nădăjduiesc prea mult timp. Emoţiile mă copleşesc. - Chiar aşa domn’ profesor? - Chiar aşa! sunt mai nerăbdător decât elevii noştri când îşi stabilesc întâlnirile amoroase. - Ei, nici chiar aşa! a noastră nu este una amoroasă. - Bine, bine, este una de prietenie şi de onoare. Trebuie să fac cinste pentru succesul elevelor mele la olimpiadă. - Ei, vezi că ne înţelegem bine amândoi! Atunci aşa rămâne. Te voi suna şi îţi promit că nu voi întârzia atât de mult, încât din cauza emoţiilor să-ţi pierzi răbdarea şi să disperi. - Sunt călit în această privinţă! rezist ca un luptător antic în arenă la orice lovitură. - Da, dar în arenă cei doi gladiatori erau duşmani de moarte, la noi nu este cazul. - Nerăbdarea şi incertitudinea pot deveni şi ele duşmani de moarte când eşti pătruns de fiorul dragostei, ca de vârful lăncii unui adversar din arenă.


292 Parfum de orhidee (roman)

-

Chiar aşa Sebastian? Eu ştiam că tu eşti profesor de matematică, nu absolvent de filologie, unde mai descoperi printre ei şi unii având înclinaţii poetice. - Matematicienii nu au voie la visare? - O, ba da, cum să nu! Numai că ei de obicei sunt mai calculaţi, mai reţinuţi în a-şi arăta efuziunea faţă de o anumită persoană. - Posibil, dar iată că mai sunt şi excepţii. Depinde nu numai de ce a studiat într-o facultate ci şi de caracterul său, de zodia în care s-a născut. - Da, ai dreptate. Bine aşa rămâne. Te voi suna eu. De data aceasta eu îţi voi da întâlnire, tu alegi doar locul. - Poate fi oriunde sau la mine? Te-ar deranja? - Cam devreme o întâlnire la domiciliul unui bărbat pentru o femeie serioasă, dar cum ştiu că şi tu eşti un om serios, vom mai vedea când va veni timpul. - Mulţumesc. Stai fără grijă. Încă nu mă înfrupt din trupul unor femei. - Doar din sufletul lor? - Numai în cazul că are ce să-mi ofere şi găsesc la ea ceea ce caut. - Şi ce cauţi Sebastian, dragul meu! - Nimic deosebit faţă de ce vrei şi tu să găseşti la un bărbat. - Mda, te-ai descurcat destul de bine în a-mi răspunde, doar eşti matematician şi bănuiesc că nu sunt probleme care tu să nu le găseşti rezolvarea. - Uneori mai poţi întâlni şi astfel de cazuri. În general nu poţi şti răspunsul la toate problemele


Virgil STAN 293 vieţii.

- Bine Sebi, la revedere şi îţi promit că nu ai să aştepţi prea mult să-mi faci cinste, încât să doreşti a te răzgândi. - Mulţumesc! aşa să fie. Nu am de ce să mă răzgândesc. La revedere! Se auzi cum de partea cealaltă se închise telefonul cu un click obişnuit. De data aceasta se îndreptă să pună telefonul tot pe măsuţa din chioşc, dar îşi aminti că elevele lui stau cu sufletul la gură cum s-ar spune, nerăbdătoare să afle rezultatul olimpiadei, aşa că le sună şi le spuse că au luat medalia de aur şi locul întâi la egalitate de puncte. Nu le-a mai detaliat că una a luat mai mult decât cealaltă la o diferenţă de câteva zecimi sau poate nici atât, ci doar cu un plus pentru o impresie mai bună a examinatorilor când s-au stabilit notele fiecărui concurent pentru departajarea lor. De la ultima convorbire cu Adriana a trecut mai mult timp de cât se aşteptase. Sebastian intrase în panică. Nu ştia ce se întâmplase cu ea de nu l-a mai sunat. S-a răzgândit, s-a întâmplat să se fi îmbolnăvit sau cine ştie ce probleme o fi având? După cum i-a spus la telefon că ea va fi aceea care îl va suna, i se părea clar că nu dorea să fie deranjată de telefoanele lui. Relaţia lor era destul de fragilă. Au stat doar aproape două ore împreună în faţa unor ceşti cu cafea şi a paharelor cu băutura răcoritoare şi atât. Poate că se răzgândise. Avea încredere în cuvântul ei şi aştepta docil să fie sunat. Se apropia marea sărbătoare creştină a Paştelui, când se dădeau zile libere şi bugetarilor, aşa că şi-ar fi dorit să plece împreuna cu Adriana şi cei


294 Parfum de orhidee (roman) doi copii ai săi, dacă ar fi fost de acord, undeva la o mânăstire, unde să petreacă sfintele sărbători pascale. Făcuse nişte cercetări în această privinţă şi se gândea să pornească într-o scurtă călătorie la una dintre mânăstirile din jurul Bucureştiului, unde să poată participa la ritualul de Înviere. Nu era un mare practicant al preceptelor religioase, însă ştia că Adrianei i-ar fi plăcut să fie înconjurată de acest mister al slujbelor religioase. În sfârşit sună şi telefonul mult aşteptat, iar el răspunde cu aceeaşi emoţie în glas, cu o întrebare: - Sărut mâna, draga mea! unde ai dispărut? Nu ţi-a fost milă de sufletul meu, de m-ai lăsat atâta timp în chinurile neliniştii, că nu-mi vei mai răspunde niciodată? - Cum aşa? ţi-am promis că te voi suna eu. - Da, dar... - Am avut de rezolvat anumite probleme personale legate de trecutul meu şi cum trebuia să devin o persoană eliberată de orice impediment ce ar putea sta în calea fericirii mele, nu te-am sunat până nu am definitivat totul! Scuză-mă, nu am luat în calcul că poate dura atât de mult nişte acte. - Bine că a trecut! Acum când ţi-am auzit glasul sunt mai liniştit şi mi-a revenit încrederea în norocul meu. - Nu obişnuiesc să spun neadevăruri, poate că din această cauză am uneori de suferit. Nu-i bine uneori să fii prea sincer. - Poate ai dreptate. Şi? Unde doreşti să te invit pentru a sărbători evenimentul? Suntem în săptămâna mare a Sărbătorilor Pascale. Ce zici să mergem la o mânăstire pentru noaptea de Înviere?


Virgil STAN 295 Aşa avem posibilitatea să ne rugăm pentru fericirea noastră comună. - Ar fi minunat! Nu ştiam că eşti un om religios. - Nu excelez în aşa ceva, însă ştiind că tu eşti o bună creştină, atrasă de tot ce aparţine ritualurilor bisericeşti, m-am gândit că ţi-ar face plăcere. - Desigur că mi-ar place! De unde ştii că mi-aş dori să merg la biserică? - Mi-am imaginat că aşa este şi am tras această concluzie şi din expozeul tău despre trecutul nu prea îndepărtat al existenţei tale ca profesoară de ţară. - Mda, aşa este! spre ce mănăstire ne îndreptăm? Nu ştiu. Dacă te rezumi doar la noaptea de Înviere putem merge la Mânăstirea „Cernica” sau „Pasărea” din apropierea capitalei sau dacă doreşti pentru mai multe zile, putem merge mai departe, dar nu pe Valea Prahovei unde este prea aglomerat. - Eu ştiu ce să zic? Bine, atunci ne întâlnim mâine după ce ieşim de la ore în faţa liceului meu şi vedem unde stabilim să faci cinste cu o altă cafea, ca între timp să vedem unde am putea merge şi pentru cât timp. - Deci, ne întâlnim la tine la ora treisprezece pentru că am ore până la doisprezece patruzeci şi cinci. - Atunci aşa rămâne! vorbim mâine. Te sărut! - Mulţumesc de intenţie! sper să nu uiţi să o şi faci. - Hi, hi, hi! ce crezi că mi-e teamă? - Nu ştiu! voi vedea! La revedere şi închise telefonul.


296 Parfum de orhidee (roman) Liniştit de data aceasta, Sebastian puse pe marginea fotoliului cartea din care citea înainte de a suna telefonul şi merse la frigider de unde îşi luă o doză de bere rece. Simţea nevoia de a se răcori după atâta timp cât a stat în incertitudine. Tare neplăcut este atunci când depinzi de voinţa altcuiva şi nu poţi influenţa cu nimic scurtarea acestor emoţii. Putea s-o caute la telefon să afle de ce nu-l sună, dar n-a făcut-o, ştiind că a fost destul de categorică la ultima convorbire când i-a spus că ea va fi aceea care-l va căuta, nu invers. Poate că avea motivele sale să solicite tact din partea lui. - Poate că ar fi bine să plecăm mai departe de capitală şi pentru mai multe zile, dacă vrem să fim mai mult timp împreună, îşi pregătea el propunerea ce avea s-o facă Adrianei. Numai aşa vom avea timp să ne cunoaştem mai bine. Se gândea să meargă pe Valea Oltului. Ar fi mai departe, dar mai frumos şi nu atât de aglomerat ca pe Valea Prahovei. Ar putea merge la mânăstirea Cozia sau la Turnu, ori la Mănăstirea Dintr-un lemn în apropiere de Râmnicu Vâlcea sau la orice lăcaş de cult din zonă, că sunt peste douăzeci. După noaptea de Înviere puteau face Sărbătorile Pascale la o pensiune unde se respectă tradiţiile ortodoxe. Apoi aveau posibilitatea să viziteze întreaga zonă de pe Valea Lotrului până la staţiunea Vidra, să poată vedea şi copiii această frumoasă zonă a Olteniei pe care el a vizitat-o de nenumărate ori şi de aceea a rămas profund impresionat. A doua zi înarmat cu harta turistică a României a plecat la întâlnirea cu Adriana. Spera să nu aibă alte obligaţii şi să poată fi de acord cu el să


Virgil STAN 297 petreacă o minivacanţă în afara capitalei, undeva la munte. Găsea el suficiente argumente pentru a o convinge, numai să aibă timpul necesar. La ora treisprezece fix, Sebastian era în faţa liceului ,,Gheorghe Lazăr”. Adriana era dincolo de uşa clădirii, îl aştepta şi când l-a văzut venind, ca şi când atunci ieşea din liceu, i-a apărut în întâmpinare. - Sărut mâna Adi! pot să-ţi spun aşa? - Bună dragule! desigur! Ce punctual eşti! Mai ceva decât trenurile japoneze, cum s-ar spune. - Ca în toate, un bărbat care se respectă pe sine ca să poată fi respectat, trebuie să fie serios în tot ce spune şi întreprinde. Altfel nu pe cei implicaţi îi desconsideră, ci pe el însuşi. - Nu te contrazic! Îmi place replica, dar câţi dintre ei o respectă sau măcar îşi aduc aminte din când în când! Unde vrei să mergem? - Ce zici de Casa Capşa? Nu acolo în perioada antebelică se întâlnea toată crema intelectualităţii bucureştene? - Da, desigur! Acum şi noi facem parte din actuala intelectualitate, numai că vremurile diferă, nu mai au farmecul acelor timpuri. Sau poate ele au fost atât de romantic descrise de înaintaşii noştri în scrierile lor nemuritoare. - Dar şi presa a contribuit la menţinerea în actualitate a acelor întâlniri scânteietoare de cultură românească. Acum jurnaliştii se ocupă de politică sau de nonvalorile prezentate pe posturile private de televiziune. În câteva minute cei doi profesori se aflau la o masă în noua Capşă, care încerca să redea


298 Parfum de orhidee (roman) farmecul celei de odinioară. Imediat ospătarul se prezentă cu lista de meniu şi luă comanda celor doi oaspeţi ai localului. Adriana îi povesti lui Sebastian de ce nu l-a putut suna atâta timp, deoarece a avut de rezolvat anumite probleme personale cu tatăl copiilor şi acum până la pronunţarea definitivă poate să stea liniştită, ştiind în ansamblu care este rezultatul demersurilor sale. - Bine atunci, este în regulă şi eu vreau să-ţi fac o propunere care are să te surprindă poate. - Nu-i nimic, poţi să mă surprinzi. Am încredere în tine, te ascult. - Ce zici de o minivacanţă undeva la munte, tot suntem cu toţii liberi în această perioadă. - Eu ştiu ce să zic? Chiar că m-ai surprins. Nu ştiu cât de pregătită financiar sunt eu pentru aşa ceva, mai ales după deschiderea acestor demersuri judecătoreşti! - Lasă asta în seama mea! - Nu ai nicio obligaţie şi nici n-aş dori să-mi fac obligaţii, Sebastian! - Nu-ţi faci nicio obligaţie! Uite, putem merge de exemplu pe Valea Oltului. Plecăm sâmbătă şi ne cazăm undeva la o pensiune în Căciulata. De acolo putem merge la orice mânăstire doreşti pentru noaptea de Înviere. - Sună tentant, dar ce să-ţi spun? ce să le zic băieţilor? - Că mergi la munte cu un coleg şi gata, doar nu se va întâmpla nimic deosebit. Va fi o perioadă de acomodare. Ce zici? - Mă mai pot gândi? Ştii! De când m-am separat de tatăl lor, nu m-au văzut niciodată în


Virgil STAN 299 compania altui bărbat, pentru că nu a existat şi acum dintr-odată... - Te descurci tu, doar eşti pedagog. Cât timp îţi mai trebuie? Mai sunt doar trei zile şi a sosit Sâmbăta Mare. - În principiu aş fi de acord! Dar... - De ce atâtea dar uri? Pregăteşti băieţii de munte, cu haine mai groase că acolo nu-i ca aici aşa de cald şi odată ajunşi, vedem la faţa locului unde ne cazăm sau fac rezervare undeva dacă te hotărăşti. - Şi cât stăm? - Cât ne propunem! Doar avem atâtea zile libere. Nu se pune problema costurilor dacă eşti invitata mea. Nu trebuia să fac cinste? - Mă refeream la ceva modic, cum ar fi comanda de pe masă, nu la un efort financiar aşa de mare. - Lasă-mă pe mine să-mi fac probleme, nu tu! Nici pentru mine nu este cazul să-mi fac. Vom avea camere separate, tu stai cu băieţii şi eu singur, nu te gândi la altceva. - A, nu la asta mă gândeam! Era firesc să se întâmple aşa. Bine atunci, rămâne pentru sâmbătă. La ce ora vii să ne iei. La ora zece ar fi bine? - Desigur, să avem timp să ajungem fără să ne grăbim, mai ales că şoselele sunt cam aglomerate în această perioadă. Eu voi căuta să găsesc cazarea şi să fac rezervarea. Aceste lucruri fiind stabilite, cei doi prieteni discutară despre aventurile vieţii lor, fără a detalia prea mult. Atmosfera din local era destul de agreabilă, se simţeau bine împreună şi începeau să comunice foarte uşor unul cu celălalt. Când Adriana


300 Parfum de orhidee (roman) l-a rugat pe Sebastian s-o scuze că nu mai poate rămâne, băieţii fiindu-i singuri acasă, acesta i-a cerut adresa de unde s-o ia sâmbătă dimineaţa cu maşina. La despărţire, cei doi luându-şi la revedere, şi-au întâlnit pentru prima dată buzele dornice de o sărutare mai mult decât pasională, rezumându-se de data aceasta la o scurtă atingere protocolară. Sebastian era un mare iubitor al ieşirilor în natura virgină şi unde putea s-o întâlnească decât la munte? De multe ori ca să ajungă acolo unde omul are accesul mai greu, să poată a-şi lăsa amprenta trecerii sale prin resturile picnicului, peturi, gunoaie şi celelalte urme domestice, prefera să-şi ia rucsacul în spate şi să urce pe cărări greu accesibile, spre diferite cabane sau schituri. Acolo, în liniştea desăvârşită a naturii îşi găsea şi el pacea sufletească şi simţea că trăieşte cu adevărat, că este viu şi poate să-şi impună orice şi-ar dori să obţină în viaţa viitoare. Prezentul şi-l ştia. Ajungând pe Valea Oltului, în cazul că la mânăstirea Cozia vor fi foarte mulţi credincioşi, participanţi la slujba de Înviere, se vor urca în maşină pentru a traversa Oltul pe la Piscul Turnului, turn construit de romani prin secolul al II-lea, urcând la Mănăstirea TURNU. A vizitat de fiecare dată această mânăstire de călugări când a fost trecător prin Valea Oltului. Îi plăcea istoria sa şi mai ales peisajul din jurul lăcaşului de cult, cu stânca amenajată de călugării asceţi, care au părăsit Mănăstirea Cozia şi s-au stabilit aici în coastă de munte, undeva prin secolul al XV-lea, săpând în stâncă hrube şi trăind într-o sărăcie deplină, hrănindu-se cu ce le putea oferi natura ce-i înconjura. Până şi-au putut săpa grote în stâncile de


Virgil STAN 301 piatră, au trăit în colibe, pentru a se proteja de vicisitudinea vremii de munte. Ei copiau sihăstria altor pustnici înaintaşi ai lor, precum Misail şi Daniil. Lui Sebastian i-ar fi plăcut ca cei doi băieţi ai Adrianei, să cunoască prin istoria acestor mânăstiri, istoria ţării în care trăiesc şi ce poate fi mai edificator şi mai pur decât aceste aşezăminte monahale? Sâmbăta sosi destul de repede şi toţi patru călători cu bagajele necesare unei mici vacanţe la munte, aşezate ordonat în portbagajul Opelului lui Sebastian, reuşind să iasă din calvarul traficului bucureştean în prag de sărbători, se îndreptau spre destinaţia stabilită pe autostrada numărul unu a ţării. Nu le luă mai mult de o ora şi jumătate să ajungă la „porţile” oraşului Piteşti, aşa că profitând de faptul că puteau ocoli aglomeraţia oraşului, folosind şoseaua de centură, cu toată viteza legală se îndreptau spre Râmnicu Vâlcea şi de aici urmărind amonte cursul Oltului, spre Căciulata, unde Sebastian rezervase două camere la care inclusese şi meniul de sărbătoarea Paştelui. Cu popasurile făcute pentru dezmorţire, nu făcură mai mult de trei ore până la destinaţie, o pensiune cochetă din Căciulata. Băieţilor în acest timp le dispăruse jena faţă de Sebastian, colegul de catedră al mamei lor, aşa cum le-a fost prezentat şi coborând din Opel cu mingea scoasă imediat din portbagaj au încins o miuţă imediat în timp ce mama lor şi colegul său cărau bagajele în cameră. Aveau spaţiu suficient de mare pentru a nu deranja pe nimeni şi cum mai erau şi alţi copii de vârsta lor cazaţi cu părinţii în aceeaşi pensiune, imediat s-au organizat două echipe mixte de băieţi şi fetiţe şi gălăgia de pe terenul de fotbal a scos pe terasă la o bere mulţi dintre oaspeţii maturi ai


302 Parfum de orhidee (roman) pensiunii. Terminând cu aranjarea bagajului în dulapuri cei doi profesori au fost şi ei la rândul lor atraşi de hărmălaia de afară de pe tăpşanul plin cu iarbă din flora spontană, cu mult mai bună pentru o miuţă decât gazonul englezesc de pe Naţional Arena. Se minunau cât de repede socializează copiii şi se împrietenesc fără niciun complex, faţă de cei mari. Parcă se cunoşteau de când lumea între ei şi când o echipă marca câte un gol în poarta imaginară a celeilalte echipe bucuria câştigătorilor era de nedescris cum ţipau, râdeau şi ridicau mâinile sus, simbolizând bucuria victoriei. Adriana era entuziasmată, văzându-şi băieţii în mijlocul grupului gălăgios de minifotbalişti. Cel mai mult o distra fetiţele cum se luptau cot la cot cu băieţii să le fure mingea şi să dribleze pentru a ajunge cu ea în faţa porţii. Această scenă juvenila a bunei dispoziţii îi umpleau de bucurie şi pe cei maturi, participând acum ca spectatori şi aplaudând zgomotos la fiecare reuşită de o parte sau de cealaltă a jucătorilor. Era mai ceva ca pe un stadion adevărat. Doar de aceea plecaseră de acasă, să simtă că trăiesc o viaţă fără de stres şi tensiunea ce ţi-o induce nevoia de a face faţă acestei stări trepidante a fiecărei zile, în care trebuie să te zbaţi cu toate forţele pentru a-i face faţă. Obosiţi şi transpiraţi copiii Adrianei sosiră şi ei cu mingea la subţioară pe terasa unde se adunaseră majoritatea oaspeţilor cazaţi în pensiune. - Mami, ne este foame, spuse Cristi, feciorul cel mare! - Te cred, dragul meu după atâta alergătură.


Virgil STAN 303 Vedeţi, nu voiaţi să mergeţi la munte. Uite cât de frumos este. Nu vă simţiţi bine? - Ba da, dar nu ştiam cine este domnul care nea adus. - Cine să fie? Un coleg de-al meu care dorea şi el să meargă la munte de Paşte şi nu avea cine să-l însoţească. Acum, hai să vă arat unde este camera noastră şi să vă spălaţi pe mâini dacă doriţi să mâncaţi ceva. Mai avem sandvişuri până la cină. - Bineee... În timp ce Adriana şi băieţii intrară în cameră, Sebastian se răsfăţa cu o bere, urmărind cum Oltul îşi purta zestrea de apă tulbure, într-o curgere tumultoasă a puhoaielor învolburate, adunate pe drumul de coborâre din inima munţilor Hăşmaşul Mare, străbătând Depresiunea Ciucului, pe cea a Braşovului, urmând apoi a Făgăraşului, până ce ajungea aici între munţii Coziei, în Defileul Turnu RoşuCozia, ca apoi să-şi continue drumul din ce în ce mai mare şi mai larg, pe o distanţă de peste şase sute de kilometri, să se îmbrăţişeze cu Dunărea, ca împreună să se dăruiască mării printr-o încrengătură de braţe. Era o zi plăcută de primăvară târzie, un vânt potolit şi dulce adia uşor, aducând miresme dinspre codrii din apropiere. Trăia din plin mulţumirea că a părăsit monotonia vieţii din capitală, care cel puţin pentru el se referea doar la orele de curs, grădinărit şi problemele diurne ale întreţinerii casei sale. Aici era scăpat de griji. Simţea prin toţi porii cum este pătruns de fiorul dăruit de natura ce-l înconjura cu armonia de culori şi sunete, ceea ce-l făcea parcă să plutească, iar sufletul lui să vibreze cu intensitate, cum nu i se mai întâmplase demult. Ştia că alături, dincolo de pereţii şi uşile vilei, se afla o persoană pe


304 Parfum de orhidee (roman) care şi-o dorea să facă parte din viaţa lui viitoare. Nu-şi imagina cum va evolua relaţia lor, însă avea convingerea că s-au întâlnit două inimi, două suflete, care s-au căutat tot timpul şi chiar dacă în această căutare au întâmpinat şi obstacole, erau mulţumite că s-au descoperit. A fost trezit din reverie de sosirea Adrianei, schimbată într-o rochie din stofă, de culoare maronie şi cu desene geometrice discrete în ţesătură, însoţită de cei doi feciori, cărora reuşise să le astâmpere pentru moment foamea, până la servirea cinei. Aflând ce vrea să servească fiecare, Sebastian a plecat spre barul pensiunii să aducă băuturile, sucuri naturale din fructe exotice pentru băieţi şi o bere Stella Artois pentru Adriana. Era berea sa preferată şi cum pensiunea era bine aprovizionată, a reuşit să-i îndeplinească această mică plăcere. Încărcându-şi fiecare plămânii cu aerul plin de ozon, discutau liniştiţi despre staţiunile Călimăneşti Căciulata - Cozia şi mai ales despre mănăstirile din zonă. Sebastian le povestea băieţilor despre Mănăstirea Cozia, cum a fost ea ridicată de către domnitorul Mircea cel Bătrân şi inaugurată pe 15 mai 1388 de însuşi domnitorul şi cum de-a lungul veacurilor a constituit nu numai o fortăreaţă împotriva năvălitorilor de tot felul, sau un lăcaş de cult, ci şi un loc de cultură înălţătoare, o şcoală monahală renumită. - Băieţii erau numai ochi şi urechi la ce le povestea nenea Sebastian, colegul mamei lor. Se vedea că este dascăl şi că nu numai matematica este priceput s-o expună pe înţelesul tuturor, ci şi cunoştinţele de geografie sau de istorie. Ei se


Virgil STAN 305 întrebau cum putea să dăinuie peste şase sute de ani o clădire şi totuşi să arate atât de bine? Aşa aflară că mănăstirea a avut de-a lungul timpului să treacă prin mai multe transformări şi cum şi alţi domnitori au contribuit la dotarea ei sau înfrumuseţarea cu picturi noi. Cum le plăceau poveştile, se minunau aflând că însăşi mama lui Mihai Viteazu după ce acesta a fost asasinat, s-a călugărit şi la trecerea sa în lumea celor veşnici a fost înmormântată în interiorul mănăstirii, alături de Mircea, domnitor al Ţării Româneşti, căruia i se mai spunea şi Cel Bătrân, cu toate că a murit la doar şaizeci de ani. Cei doi copii abia aşteptau să viziteze această ctitorie despre care Sebastian le-a vorbit aşa de frumos şi erau mai ales nedumeriţi când le povestise, de ce primul ministru de după revoluţie, Radu Vasile, a hotărât să se întâlnească cu Miron Cosma, conducătorul minerilor grevişti, tocmai în această mănăstire? Aşa au aflat că a rămas scris în istoria postrevoluţionară acea întâlnire din mânăstire ca Pacea de la Cozia din 22-23 decembrie 1999. La masa celor patru bucureşteni se lăsă deodată tăcerea. Băieţii erau preocupaţi mai mult de paiul din sonda cu suc, încercând sa se delecteze cu aromele deosebite împrăştiate de aciditatea lichidului ce scânteia în pahare şi le mângâia cu delicateţe simţurile olfactive, iar cei doi oameni maturi, erau ocupaţi fiecare de gândurile lui. Doar privirile tuturor lacome să cuprindă tot ce era mai frumos din peisajul zonei, apa, munţii şi hotelurile ce se profilau mai departe de vilă, se încărcau de impresii noi.


306 Parfum de orhidee (roman) Gândurile lor alergau slobozite de orice constrângere. Li se părea că lipsa cuvintelor transformase împrejurimile acestea fără de seamăn de frumoase, într-o tăcere monumentală, spartă doar de foşnetul copacilor şi ciripitul vrăbiilor gureşe ascunse printre ramuri. Cuvintele acum se derulau doar în mintea fiecăruia. Ca într-un film mut ce rula în faţa lor, sugerând vorbele ce le-ar fi vrut fiecare să le spună celuilalt. Erau cuvinte aşternute nu pe hârtie de scrisoare, ci rostite pe pagini de vis în derularea vieţii ce va fi să vină, pagini parfumate, pline de farmec, pline de freamăt sau pline de iubire. Era sentimentul care le lipsea şi pe care-l aşteptau să-l găsească aici, la malul Oltului şi poale de munte, în apropierea sălaşurilor încărcate de istorie şi de smerenie. Pentru cei doi cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Ar fi distrus orice frumuseţe a gândurilor lor încărcate de dorinţi, de pasiune şi mai ales de nevoia de iubire. Cuvintele vor fi rostite atunci când vor încerca să accentueze magia simţămintelor, fiecare gând împletindu-se cu aspiraţiile, visele, dar mai ales cu bucuriile mult aşteptate de la viaţă. Până acum au avut în afara dezamăgirilor din partea celui sau celei cărora le-au încredinţat simţămintele, doar deziluzii. Acum simţeau nevoia împlinirilor, al alungării temerilor că din nou pot eşua. Fiecare dorea să aibă încredere în celălalt şi toată speranţa era ca inimile lor să poată vibra pe aceeaşi strună de vioară, acordată de mirajul dorinţelor neîmplinite, aruncate în coşul regretelor, pentru a fi înlocuite cu liniştea conferită de certitudinea că nu va fi dezamăgit din nou.


Virgil STAN 307 Adriana se simţea liniştită şi mulţumită. Îşi aminti că citise undeva nişte versuri ale căror melodie n-o ştia: “Sunt doar un fir de lăcrămioară, Cântând, mărgăritare îmi pică Ţi le dăruiesc, dulce comoară, Eu sunt a primăverii fiică!..” Poate că era pentru prima dată când simţea că se afla nu la poalele munţilor Cozia, ci la poalele dragostei şi cu paşi încrezători începea să urce spre vârful uneori greu de cucerit, alteori chiar imposibil. Dragostea era cea dătătoare de lumină, de încredere şi mai ales de dorinţe. La orice vârstă am vrea să trăim sau să retrăim sentimentul iubirii. Numai din iubire poţi să guşti dulceaţa fericirii, dar ca s-o poţi gusta, trebuie mai întâi să găseşti acel loc în care să însămânţezi sămânţa iubirii, care stropită zilnic cu pasiune, să răsară, să se dezvolte şi să crească mare şi frumoasă. Cel care n-a iubit niciodată, nu poate spune că a trăit cu adevărat vreodată. Sebastian acum era conştient de faptul că dacă iubeşti pe cineva căruia nu-i spui ce sentimente ai pentru el, acela s-ar putea să treacă nepăsător pe lângă tine fără să-ţi cunoască idealurile, fără să-ţi simtă trăirile. Pentru el era un exemplu viu Minodora, care dacă nu-şi recunoştea dragostea faţă de el, niciodată nu ar fi aflat adevărul despre aceasta, chiar dacă Georgeta prin bunăvoinţa sa caracteristică, apucase să-i spună. De data aceasta el era în postura de a-şi mărturisi iubirea în faţa Adrianei şi îi venea tare greu s-o facă. I se părea penibil ca la vârsta lui să mai rostească declaraţii de dragoste unei femei, ca un


308 Parfum de orhidee (roman) adolescent. Privind-o, putea citi în strălucirea ochilor ei că şi ea trăieşte aceleaşi sentimente pentru el, aşa că misiunea îi va fi mai uşoară. Şi totuşi cum va proceda? Cum are să-i spună tot ce-l mistuie şi tot ce simte pentru ea? Băieţii au plecat în cameră să se uite la televizor, făcându-se răcoare pe terasă. Rămaşi singuri cei doi parteneri de excursie, simţeau că între ei există un schimb de energii, că nişte şocuri electrice măresc viteza de circulaţie a sângelui, iar motorul principal care era inima, abia dacă mai face faţă ritmului. Se priveau intens unul pe celălalt, goliţi de cuvinte. Doar privirile lor străluceau de lumină împrăştiind radiaţii care-i învăluiau într-o atmosferă de taină. Sebastian, privind-o în ochi pe Adriana, întinse mâna spre braţul ei, îl mângâie, până ce degetele li se împletiră între ele. - Adriana... - Ştiu Sebastian ce vrei să-mi spui, nu-i nevoie de cuvinte. Te simt şi te înţeleg în tot ce doreşti să-mi zici. Melodia ce-o cântă cele două inimi ale noastre, este aceeaşi. Nu avem nevoie de versuri să cântăm acelaşi cântec, aşa că tot ce vrei să-mi spui, eu percep ca pe o melodie dulce, uneori liniştită, alteori plină de zbucium, aşa cum sunt toate iubirile celor ce trăiesc unul prin celălalt. Nu simţi dogoarea aceluiaşi jăratec cum ne pârjoleşte sufletul? Trebuie să descoperim acea fântână cu apă fermecată din care bând să ne mai potolească din vâlvătaie, pentru că noi nu suntem obişnuiţi cu această intensitate şi lăsându-ne pârjoliţi de la început, nu


Virgil STAN 309 vom putea mai târziu să ne bucurăm de căldurica care ne-ar conferi-o un şemineu în care ard molcom buturugile bine aşezate de-o mână pricepută, precum sentimentele într-o iubire împărtăşită. - Oare şemineul meu din living room să fie cel care ne va mai potoli setea de iubire? răspunse Sebastian privind-o şăgalnic. - Eu m-am exprimat metaforic, Sebi, comparând şemineul cu o iubire molcomă, aşezată, trainică şi sigură. - Şi eu m-am gândit la cum am sta amândoi întinşi comod în fotolii să privim cum sar scânteile din buturugile carbonizate, citind câte o carte, ca doi oameni aşezaţi la casa lor, mulţumiţi de modul cum le decurge viaţa. - Of, voi bărbaţii, imediat transformaţi o clipă poetică într-una practică! Aşa sunteţi voi, mai ales matematicienii, totul se rezumă la probleme cu necunoscutele rezolvate. - Am vrut să-ţi spun ceva în cuvintele mele simple. Poate înainte reuşeam să transform pledoaria mea în ceva plin de lirism, dar ai spus că ştii ce vreau să-ţi zic şi iată că acum îmi reproşezi că nu trăiesc ca tine momente poetice. - Nu dragule, nu asta îţi reproşez, departe de mine gândul, dar noi femeile trebuie întotdeauna să învăluim totul în cuvinte pline de farmec, de mister şi înconjurate de acea aureolă multicoloră ca o auroră boreală întâlnită adeseori în ţările nordice, să dăm vieţii o nuanţă de culoare pastel, plină de speranţă şi nu de deznădejde. Dacă nu am face aşa, nu am mai fi femei. Voi bărbaţii trebuie doar să vă prefaceţi că ne aprobaţi, dacă nu reuşiţi să treceţi prin aceste


310 Parfum de orhidee (roman) moment de visare ca şi noi. - Vezi tu, oricât de dură este viaţa, noi încercăm să-i facem faţă doar visând că va fi şi bine, nu numai rău. Voi vă avântaţi în ea cu toată forţa s-o înfruntaţi şi să-i face-ţi faţă. Nu vă lăsaţi niciodată doborâţi de greutăţi, de aceea sunteţi bărbaţi, aşa că lasă-mi din când în când câte o clipă de visare fără s-o tulburi cu nicio comparaţie al realităţilor fiecărei zile în parte. Ar dispare farmecul şi poezia vieţii. I-am vedea doar urâţenia, nu şi partea frumoasă. - Dacă viaţa va fi bună cu noi şi ne va uni destinele, am să ţin cont de aceste doleanţe fireşti ale tale, pentru că la rândul meu doresc ca liniştea şi pacea să domnească în familia mea. - Mă bucur şi-ţi mulţumesc de înţelegere. Dar hai, că mi s-a făcut un pic de răcoare şi aş dori să mă retrag în cameră până vom merge la cină, să văd şi ce mai fac năzdrăvanii mei. Poate că drumul şi fotbalul i-a adormit cât timp noi am stat de vorbă şi am contemplat acest peisaj de vis. -Desigur! Şi eu vreau să fac un duş să-mi alung, dacă se poate oboseala acumulată din cauza celor trei ceasuri de şofat. - Bine atunci, mă suni când trebuie să ne pregătim de masă sau baţi la uşă. - Fireşte! Sebastian înconjurându-i umerii cu braţul său puternic ca de sportiv în activitate, îşi conduse prietena până în faţa uşii camerei. S-au privit intens în ochi şi fiecare a intrat în camera sa, fără a încerca un sărut, holul fiind circulat de oaspeţii veniţi la munte. Aşa s-a terminat prima parte a zilei de Sâmbăta Mare, a Paştelui. Se vor întâlni din nou la


Virgil STAN 311 cină şi apoi aproape de miezul nopţii vor merge la sărbătoarea Învierii Domnului. Sebastian se trezi din somnul care-l doborâse, obosit de stresul mersului pe şoselele patriei nu întotdeauna cele mai bune din Europa. După cina servită în pensiune a preferat să se întindă pe pat şi să se uite la televizor, însă fără să vrea îl furase somnul. Se uită disperat cât este ceasul. Era trecut de zece noaptea. Ce-o face Adriana? Doarme şi ea sau aşteaptă să plecăm la mânăstire, la slujba de Înviere? Îşi trase pe el repede pantalonii, îmbrăcă şi o bluză şi ciocăni uşor la uşă. Imediat se auziră paşii Adrianei pe parchetul fără de covor al camerei. - Cine-i? întrebă ea pentru orice eventualitate, fiind convinsă că nu putea fi la acea oră decât Sebastian. - Eu sunt, auzi răspunsul lui. - Te rog să mă scuzi, m-a furat somnul. În cinci minute sunt gata, îi spuse ea întredeschizând uşa. - Nu te grăbi că şi eu am fost în aceeaşi situaţie. Noroc că m-am trezit la timp, răspunse şi el în şoaptă să nu trezească turiştii rămaşi în vilă. Era cât pe ce să ratăm momentul când se dă lumină. Copiii sunt şi ei pregătiţi? - Nu vor să meargă. Au stat la televizor până mai târziu şi au spus că preferă să rămână în cameră, aşa că ne vom deplasa doar noi doi? - Da? Nu o să le pară rău? - Încă nu sunt obişnuiţi cu asemenea evenimente, chiar dacă se face religia în şcoală, iar Dan este prea mic să înţeleagă ceva. - Bine, atunci merg să termin cu îmbrăcatul şi te aştept pe terasă.


312 Parfum de orhidee (roman)

- De ce să stai afară? Poate fi răcoare. Când sunt gata, bat eu la uşa ta. - Bine atunci. Amândoi se retraseră în camere. Sebastian îşi luă din dulap hanoracul matlasat, ştiind că vor asculta slujba din curtea mânăstirii, nu avea cum să mai poată intra în interior la acea oră şi apoi afară era aerul curat. Nu suporta prea bine mirosul de lumânări şi mai ales pe cel de tămâie. Simţea cum se sufocă. Îşi încălţă bocancii de munte. Prefera să fie mai precaut. Rămânea doar să-şi tragă hanoracul pe el şi s-o întâmpine pe Adriana. Deschise fereastra şi privi afară. Natura întreagă dormea tulburată doar de zgomotul curgerii Oltului. Era linişte şi pace între munţi. Parcă era liniştea şi pacea din pântecul unei mame gravide care-şi aştepta pruncul să iasă la lumină. Se aplecă peste pervazul ferestrei şi îşi aprinse o ţigară. Nelipsita sa ţigară Camel. Trase cu putere şi inspiră adânc fumul, apoi cu putere îl împrăştie în natura pură de afară. Imediat simţi în nări mirosul de tutun, gândindu-se fără să vrea la poluare şi recomandările de pe pachetele de ţigări. Privea cerul şi cu ochii închişi, asculta murmurul din adâncurile Oltului. Încerca să-i desluşească cântecul care-l cheamă, stârnindu-i fiori în trup şi suflet. Cânt de bucurie, vestind trezirea la viaţă. La aşteptarea peste câteva clipe a Adrianei lângă el, să-i simtă căldura trupului şi mai ales, mireasma sărutului ca pe o altfel de Sfântă Împărtăşanie, una laică a doi mireni care se iubesc.


Virgil STAN 313 Spre surprinderea sa, cerul din noaptea de Înviere, acolo în defileul dintre munţi, era unul senin. Milioane de stele clipeau şăgalnice pe bolta cerească. Între ele, astrul nopţii îmbracă totul într-o lumină palidă, făcând cu ochiul privitorilor nocturni. Auzi un ciocănit discret şi în pragul uşii apăru Adriana. Era îmbrăcată ca pentru urcarea pe munte. - Deci are experienţă în acest domeniu, constată imediat Sebastian surprins de faptul că ea a intrat fără să aştepte să i se deschidă, ca şi când acest lucru ar fi fost ceva normal. - Eşti gata? întrebă ea. Aşa arată camera ta? Este frumoasă. Diferă doar mobila şi lipseşte patul pliant al lui Cristian. Sebastian se apropie de ea şi îi înconjură mijlocul cu braţele. Lipindu-i corpul de pântecele sale fu învăluit de un miros suav binecunoscut lui. Nu ştia pe moment ce putea fi. Se lumină pricepând cu ce se asemăna mirosul pe care-l degaja corpul Adrianei. Era un parfum de orhidee asemănător cu cel împrăştiat de regina florilor sale, ce trona pe masa ovală din living. O privi insistent în ochi şi o întrebă: - Ştii a ce miroşi? - A spray . - Da, dar ce mireasmă are? - Ceva floral bănuiesc! Este o adiere dulceagă, aşa cum îmi place mie. - Miroşi a parfum de orhidee. - Da? Nu ştiam. L-ai asociat cu parfumul de orhidee ştiindu-l pe cel degajat de floarea ta de care-mi povesteai?


314 Parfum de orhidee (roman)

- Da! Mai ţii minte că am de recuperat nişte promisiuni de la tine? - Nu mai reţin, care promisiuni ar putea fi? şopti Adriana, complice parcă la întrebarea lui. În ce mă rog ar consta aceste promisiuni? - Uite în ce, mai spuse Sebastian care o atrase iarăşi spre el şi pentru prima dată amândoi îşi dăruiră un sărut pasional, un sărut care spunea ce simte fiecare pentru partenerul în braţele căruia se afla, deoarece şi Adriana îl strângea în braţe pe Sebastian. Începură să răzbune toate frustrările din perioada când viaţa lor sentimentală era deteriorată, alterată, de toate neînţelegerile din cuplurile din trecut. - Sebastian, este bine ce facem? Mergem doar la Înviere. Când m-am spovedit am recunoscut în faţa preotului că am fost femeie cuminte şi nu am păcătuit nici măcar cu gândul, dar cu fapta... - Atunci este bine, fiind absolvită de toate păcatele ce vor urma, că ele nu-s făcute cu intenţia de a păcătui, ci de a dărui iubire şi cum Iisus Hristos a fost un iubitor de oameni, va trece cu vederea sentimentele noastre curate. - Sebi, şopti ea, nu este o blasfemie să luăm în derâdere cele sfinte? - Dar noi nu le luăm draga mea, în derâdere. Noi ne spovedim unul altuia şi ne dăm şi împărtăşania de care simţim că avem nevoie. - Of! Eşti un necredincios. Hai, să plecăm că altfel nu mai prindem măcar să luăm lumină, dar ceva din sfânta slujbă. - Gata, putem pleca, dar tot mai merit şi ultimul pupic promis la telefonul de ieri.


Virgil STAN 315

- Oo, răule! Nu mai scap de tine. Amândoi se sărutară la fel de pasional ca şi prima dată. Sebastian ar fi fost în stare să renunţe la slujba de Înviere, numai să rămână în braţe cu iubirea vieţii sale. Simţea că inima va face explozie şi-i va sparge coşul pieptului, rostogolindu-se în Olt. Adriana mai raţională, se desprinse din îmbrăţişarea furtunoasă a bărbatului şi porni spre uşă, părăsind camera, urmată şi de Sebastian. În câteva minute umblau cu Opelul prin faţa Mânăstirii Cozia să găsească unde să-l parcheze. Nu mai era un metru de spaţiu de parcare, aşa de multă lume sosise la Înviere. O lăsă pe Adriana în poarta mânăstirii şi el plecă mai amonte să descopere totuşi un loc unde să-şi scoată maşina de pe carosabil. În sfârşit, reuşi şi se îndreptă spre lăcaş, gândindu-se la faptul că acel moment de care îi era atâta teamă şi jenă, apropierea de Adriana ca să o sărute, s-a consumat fără niciun impediment, ca ceva firesc, ca şi cum s-ar fi întâmplat între ei acest lucru, de zeci de ori. Zâmbea singur, iar privirea îi fu atrasă de o străfulgerare. Vrea să plouă cumva? Nu, era doar o stea căzătoare cu scânteieri galbene, care îşi înfipse strălucirea în stânca munţilor, stingându-se pentru totdeauna. - O fi murit cineva, cum se spune în bătrâni, îşi zise Sebastian. Aşa-i în viaţă, unul moare şi iată că altul înviază peste câtva timp, dând lumii de veste că are cine veghea asupra destinelor lor. Oare peste destinele noastre cine va veghea? Cum ne va fi scris să ni se întâmple? Vom cunoaşte cu adevărat fericirea după care tânjeşte fiecare muritor de rând? Să sperăm că aşa va fi, încheie el monologul cu eul său, mai optimist.


316 Parfum de orhidee (roman) Ajunse lângă Adriana care-l aştepta înfrigurată. Chiar dacă era o noapte senină, plină cu stele, aşa cum rar poţi vedea pe cerul Bucureştiului, era un pic de răcoare, ceva normal pentru zona de munte. - Te-ai descurcat, ai găsit unde să laşi maşina? - Dacă sunt lângă tine, este firesc, răspunse el. - Nu fi rău! Eram doar îngrijorată că cine ştie pe unde ajungi cu ea până găseşti unde s-o laşi în siguranţă. - Am lăsat-o în parcarea de la chiliile călugărilor. - Bine atunci, hai să mergem măcar să prindem şi noi ceva din sfânta slujbă. Se auzeau prin difuzoarele instalate în jurul mânăstirii corul cântând şi prin toţi porii simţeai cum ceva supranatural se strecoară în corpul tău. Fără să vrei acea muzică divină te transporta într-o altă dimensiune a timpului, una mistică la care eşti participant de voie. Adriana îl luă de braţ pe Sebastian privindu-l în ochi să descopere dacă şi el trece prin acelaşi moment pătrunzător. Îl văzu liniştit şi prin aceasta înţelese că oricât de departe ar fi fost de credinţele creştine, când o asemenea muzică te învăluie în misterele sale, nu poţi decât să devii prizonierul acelor tainice mistificări ale realităţii cuprinzându-te într-o aureolă a misterului. Au ascultat în linişte întreaga slujbă până ce soborul de preoţi a părăsit lăcaşul ieşind în uşa mânăstirii, apoi cu lumânări mari în mână, cântând texte specifice acestei ocazii au început să înconjoare biserica urmaţi de toţi participanţii la sfânta slujbă.


Virgil STAN 317 A urmat invitaţia: „Veniţi de luaţi lumină”, când s-a produs o adevărată busculadă. Cei doi profesori au aşteptat ca prin dreptul lor să treacă vreun credincios care a luat deja lumină, apoi şi-au aprins şi ei lumânările şi s-au îndreptat spre locul de parcare unde Sebastian lăsase Opelul. Ajunşi la pensiune, Adriana i-a propus lui Sebastian să pună la el în cameră lumânările aprinse, până se vor consuma complet, să nu trezească băieţii. Îi şopti la ureche de parcă ar fi auzit-o cineva, că vrea să-i facă o surpriză. - Desigur că putem să le lăsăm şi deschidem fereastra să nu facă fum. Hai, surprinde-mă, dar cu ce? - Nu fac miros, au ceară de calitate. M-am gândit la asta şi am luat ceva special, pentru momente speciale. Lasă că ai să vezi tu imediat, nu te grăbi. Aşezându-le pe pervazul ferestrei întredeschise, Adriana fugi în cameră la ea şi veni cu ouă roşii şi cozonac, bineînţeles că unul făcut de ea cum învăţase de la mama sa. - Ştii, se spune că trebuie să ciocnim şi să mâncăm mai întâi ouă roşii ca să ne meargă bine tot anul. - Draga mea, eu la ora asta aş fi în stare să te mănânc şi pe tine, la câtă foame îmi este şi nu o foame materială, ci una sentimentală. A urmat ritualul ciocnitului de ouă, gustarea din cozonacul Adrianei făcut cu nucă, stafide şi cacao, foarte pufos şi aromat, plăcându-i tare mult lui Sebastian.


318 Parfum de orhidee (roman)

- Este foarte bun. Cine te-a învăţat să faci o asemenea bunătate? - Acesta-i un cozonac moldovenesc, aşa cum îl făcea mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, că mereu îmi spunea când eram codană: „Adriana, ia şi învaţă mamă, că nu se ştie peste ce dai în viaţă. De ce să mergi la magazin când poţi să-l faci tu aşa cum îţi place?” - Şi avea dreptate mama ta. Nu cred că la supermarket sau la o patiserie găseşti un cozonac aşa de gustos şi frumos crescut. - Mulţumesc de laude! - Nu-i o laudă ci un adevăr. Nu am mai mâncat vreodată cozonac aşa de bun. Adriana îl privea pe Sebastian cum savura gustoasa felie de cozonac. - Şi, nu au mai rămas promisiuni de îndeplinit, îl aţâţă ea pe bărbatul din faţa sa. - Ar mai fie ele dar... - Dar? - Eu ştiu dacă aş putea să le primesc! Nu aparţin celor rostite, ci mai ales celor dorite a se împlini, ceva legat de osmoza sentimentelor reciproce, de trăirile fiecăruia dintre noi şi mai ales al aşteptărilor din partea celuilalt. Ceva care ar însemna o certitudine a unui viitor comun şi nu într-un plan îndepărtat, că nu ar avea rostul tergiversările. Aşa cel puţin simt eu. - Mai spune, mie îmi place să te ascult, spuse Adriana, apropiindu-se de Sebastian. Acesta îi cuprinse mijlocul cu braţul şi o atrase spre el. Adriana îl privea cu nişte ochi mari în care parcă străluceau mii de diamante. Buzele roşii i se


Virgil STAN 319 întredeschideau apropiindu-se încet, încet, de cele ale bărbatului. Fiecare secundă şi fiecare milimetru care le despărţea apropierea, era ca un chin, era încărcat de dorinţa impetuoasă, plină de pasiunea încă neconsumată, neslobozită din trupurile lor înfierbântate de atingerea celuilalt. Trupurile lor se contopiră iar gurile lor decontractate de orice oprelişte, se căutau cu asiduitate, gustând, savurând, muşcând, absorbind buzele sau limba celuilalt, dând naştere unui sărut pasional, un sărut erotic cum nu se ştie dacă l-au mai avut vreodată cu un alt partener sau parteneră. Exista o comuniune totală între cele două corpuri şi mai ales o comuniune mentală, care coordona fluidul ce alerga de la unul la celălalt contopindu-se. Sebastian ştia destul de bine atât arta sărutului cât mai ales pe cel al seducţiei, aşa că îşi punea la lucru toate cunoştinţele şi experienţele sale în acest domeniu atât de dulce şi de voluptuos. Adriana se lăsa alintată de mângâierile şi de sărutările lui, care îi luase în primire atât gâtul cât şi umerii dezgoliţi de mâinile pricepute ale partenerului său în trezirea simţurilor erotice. Ambele corpuri conlucrau perfect în această stare poetică. Bărbatul găsise persoana ideală pentru a-i dărui trăirile extaziate ce i le putea induce prin experienţa sa în domeniul amorului. Se potriveau perfect şi se simţea cum dintre cei doi totuşi Sebastian era mai puternic, aşa cum şi apa este mai puternică decât focul. Ştia să amestece toate simţurile de care dispune corpul omenesc într-o combinaţie celestă, creând o voluptate divină a dragostei ce-i va uni mai târziu. Erau conştienţi de faptul că amândoi îşi doreau acest lucru, numai momentul când se va întâmpla


320 Parfum de orhidee (roman) trebuia bine ales ca totul să fie învăluit în acel mister ce-l pot crea doi parteneri care lipsiţi de inhibiţie se dăruiesc unul celuilalt folosindu-şi toată pasiunea acumulată în timp. Adriana era convinsă că se apropie acea clipă magică, adevărata împărtăşanie din potirul iubirii, unei iubiri care o pătrunde prin toţi porii. Îşi simţea tremurul emoţiilor cum o străbat din vârful picioarelor, până în creştet şi cum muşchii picioarelor i se încordează, devin tot mai rigizi, mai greu de coordonat. Sebastian continuă „asaltul” asupra Adrianei, acoperindu-i cu buzele sale cărnoase, tot ce era descoperit de îmbrăcămintea care începea să pice, una câte una, precum toamna frunzele copacilor. Totul se desfăşura într-o linişte deplină iar camera luminată doar de stelele ce străluceau pe bolta cerească şi de cele două flăcări ale lumânărilor parfumate ce se topeau încet, milimetru cu milimetru, în timp ce tensiunea celor doi iubiţi se accentua pe fiecare minut consumat. Erau conştienţi amândoi că se apropia inevitabila întâlnire, când iubirea lor va fi pecetluită de sceptrul domnesc ce va bate la poarta cetăţii, pentru a i se deschide şi cum va fi o întâlnire de pace, poarta se va da larg în lături şi va întâmpina cu entuziasm acest oaspete drag, venit în vizită de uniune şi comuniune a celor doi mireni sortiţi să scrie hrisovul vieţii lor plin de patimă şi dăruire sufletească. Şi dorinţele lor cândva ascunse în străfundul sufletului, acum când această cameră de pensiune, aşezată pe malul drept al Oltului, devenea altarul în care se scria povestea unei noi iubiri adevărate, se împliniră.


Virgil STAN 321 Aşa cum pe altarul dragostei se stingea încet, încet, pasiunea primei lor întâlniri, pe nesimţite şi stelele se stingeau în rugăciuni pe altarul zorilor de zi. Soarele îşi arăta primele raze. Mai întâi apăru o geană azurie deasupra muntelui, ce se tot mărea, luminând cerul, odată cu el şi camera unde cei doi îndrăgostiţi stăteau îmbrăţişaţi, sărutându-se din când în când, parcă nevrând să se mai despartă vreodată. Lumina creştea, apoi inundă bolta cerească într-o simfonie multicoloră stropită cu flăcări purpurii, ce se răsfrângeau în oglinda de cleştar a ferestrei acum închisă, simţindu-se răcoarea zorilor ce înfiorau cele două corpuri tinere, lipsite de orice veşmânt. Scântei galbene, roşii, verzi, sclipesc pe suprafaţa tulbure a Oltului ce-şi purta mai departe apele învolburate şi gălăgioase, acolo unde întâlneau obstacole sau praguri. Mantia nopţii înstelate este înlocuită cu veşminte proaspete, care îşi schimbă coloritul de la un moment la altul, pentru ca în final lumina transparentă a zilei să cuprindă totul, ca o cochetă care îşi dezbracă veşmântul de noapte şi nu se poate hotărî ce să îmbrace ziua, dar în final se hotărăşte pentru turcoazul dimineţilor senine de primăvară. Totul a durat foarte puţin, dar cei doi parteneri au trăit momente de emoţie celestă. Marea personificare a sentimentelor confuze, a neîncrederii şi a incertitudinii, înlocuindu-le cu imensitatea şi dinamismul care va dăinui doar printr-un început fără de sfârşit. Sperau ca viaţa lor de acum să le fie calmă la suprafaţă, dar palpitantă în adâncuri, să trăiască unul prin celălalt bucuria vieţii de care aveau amândoi nevoie.


322 Parfum de orhidee (roman) Odată cu ivirea zorilor, chiar dacă ştia că băieţii ei erau obişnuiţi să doarmă până mai târziu, Adriana se despărţi cu greu de Sebastian. Simţea că prezenţa lui în viaţa sa devenea o necesitate ardentă, nicidecum ceva pasager. Se îmbrăcă sumar cât să nu scandalizeze în cazul că ar fi văzută de vreun turist, ieşind din camera unui bărbat, cu toate că nimeni nu cunoştea statutul lor. Cu un sărut prelung se despărţi de iubit, intrând în cameră să încerce un somn măcar de două - trei ore, până se vor trezi şi flăcăii ei. Dimineaţa, după micul dejun oferit în preţul de cazare de către gazde, cu specificul sărbătorilor pascale, băieţii şi-au luat mingea sub braţ şi au plecat însoţiţi de alţi ştrengari de vârsta lor, să închege o miuţă pe tăpşanul de lângă gardul pensiunii. Pe Adriana o durea capul. Credea că a răcit ori în timp cât au stat afară la slujba de Înviere sau mai degrabă stând dezbrăcată de orice veşmânt şi cu fereastra deschisă, în timp ce au făcut dragoste. Sebastian venind cu o cutie de aspirine în mână o întrebă: - Ce zici? Îţi va trece cu asta şi îi arată cutia cu medicamente sau cu asta şi îi dădu un sărut pe buzele dornice de a fi dezmierdate. Ţi-a trecut? - Nu sunt sigură, mai încearcă, sau... măreşte doza, poate îşi face mai repede efectul. - Nu am nimic împotrivă, dar nu aici pe terasă şi în public. - Sebi, să ştii că o să-mi fie dor de toate acestea! Am adormit plângând. Ce viaţă fericită a trecut peste mine! Puterea inimii şi a gândului va


Virgil STAN 323 arunca o punte peste timpul ce va urma. Voi îngropa numele tău în petale de orhidee că tot mi-ai spus că eu miros a parfum de orhidee! Mă voi ruga lui Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă limpede şi lină, nu tulbure şi plină de bulboane ca acest Olt ce-mi devine din ce în ce mai drag. Poate într-o zi când vei fi însetat, te vei opri din drumul tău şi îţi vei odihni privirea în undele lui, aşa cum ai făcut-o de două zile încoace şi în această apă învolburată. După ce am reuşit să adorm, în vis şi-n gând am început să-ţi sărut fruntea ta senină, obrajii, ochii, evitând să-şi sărut buzele, de teamă să nu le ard cu dogoarea dragostei mele! Sărutam ochii tăi calzi care au fost atât de blânzi cu mine în dimineaţa ce abia s-a petrecut. Sărutam braţele tale ce m-au înconjurat cu atâta tandreţe şi căldură astă noapte, încât nu am simţit răcoarea dimineţii ce ne-a surprins iubindu-ne. Recunosc că această noapte a fost visul vieţii mele şi de aceea îţi mulţumesc şi-ţi rămân profund recunoscătoare. - Şi eu draga mea! Dacă aş fi poetul Costy 7 Triţă , din Piatra Olt, aş putea spune că doresc să: Te-nfăşor cu-a mea iubire, Ţi-aş tot spune, dulci cuvinte, Stelele când pier în noapte, Alungând, luna ce minte, Rătăcită... printre şoapte. Ţi-aş topi pe buze, dorul, Adunând nectar din sâni, Mângâind apoi piciorul, Ce mă vrea, de săptămâni. Şi-n a coapsei fierbinţeală, 7

Poezia aparţine poetului Constantin Triţă din Piatra Olt şi este preluată de pe facebook.


324 Parfum de orhidee (roman) M-aş ascunde fericit, Fără urmă de-ndoială, Clipa, că mi sa-mplinit. Te-nfăşor cu-a mea iubire, Tu, adânc, mă-ncolăceşti Şi mă prinzi cu mii de fire, Când în ochii mei, priveşti. Vorbe calde, ţi-aş tot spune, În ureche... picurând, Când tu arzi, ca un cărbune Şi-n adâncul tău, pătrund. - Vai, Sebi, de ce nu te-ai făcut poet? sau măcar actor, că reciţi atât de frumos! Mă faci atât de fericită că te-am întâlnit! Ai să rămâi pentru mine cântecul care mă va adormi noaptea legănată de melodioasa ta voce care-mi mângâie această superbă dimineaţă. Este ca vântul ce se strecoară şăgalnic deasupra Oltului şi deasupra acestei văi dintre munţii Coziei şi-mi răsfaţă părul, limpezindu-mi gândurile. Ultimul vers al poemului recitat, este ca o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a pleca în lumea visului... şi primul meu gând de care nu mă voi ruşina niciodată, este la noaptea ce-a trecut. Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât roua dimineţii de primăvară, decât apusul crepuscular al soarelui sau decât această dimineaţă limpede şi răcoroasă! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine! - Da Adriana, ai dreptate! Şi eu sunt sigur că te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un glob de foc, te port în mine ca pe o melodie auzită în crângurile pădurilor de peste aceşti munţi falnici, locuri dragi mie pe care uneori le-am părăsit în speranţa revenirii şi dacă în noaptea sau mai bine spus în zorii ce ne-au prins din urmă, nu am fost la înălţimea


Virgil STAN 325 aşteptărilor din cauza emoţiilor ce mă cuprind în faţa ta, îţi promit ca pe un jurământ depus aici pe altarul dragostei şi în faţa măreţiei Oltului, că totul ce va depinde de mine va fi aşa cum ţi-ai dori să fie, că vei rămâne pentru mine ca o icoană făcătoare de minuni, cum se găsesc aici prin toate mânăstirile. Poate că Dumnezeu de aceea ne-a îndreptat gândurile şi paşii să alegem această Vale plină de minuni, că o minune se va întâmpla cu noi. - Aşa este dragul meu! Dimineaţa, când m-am trezit îmi venea să ţip de bucurie şi am fost cuprinsă de atâta fericire, încât am speriat băieţii care nu ştiau ce să creadă despre mama lor. Numai eu ştiam că am trăit azi-dimineaţă prin tine dragostea adevărată şi miam făcut promisiuni de veşnicie s-o trăiesc mereu cu aceeaşi intensitate. La fel ca şi tine, jur şi eu pe acelaşi altar, că voi face tot ce depinde de mine să fim o familie fericită dacă ne vom căsători. - Mulţumesc iubito! şi o sărută scurt pe obraz. Cum apăruseră în faţa vilei şi flăcăii Adrianei, cei doi îndrăgostiţi au încetat să-şi mai facă jurăminte, însă cine i-ar fi privit cu atenţie, ar fi descoperit cum ceva mirific şi suav pluteşte în aer şi-i învăluie, acoperindu-i cu un dulceag parfum de orhidee.


326 Parfum de orhidee (roman)

Examenul

Epilog de bacalaureat bătea la uşă.

După câştigarea fazei pe capitală la olimpiada de matematică, orele de meditaţie s-au rărit. Fetele nuşi manifestase intenţia de a participa şi la faza pe ţară. Era mai important pentru ele ultimul lor examen în calitate de liceene, cel de bacalaureat. Nu numai la matematică trebuiau să înveţe ca să-l ia cu notă mare, ci şi la celelalte materii trecute în programă, aşa că şi-au declinat intenţia de a merge mai departe cu olimpiada. Nici nu mai era cazul, deoarece atunci când se fixase data susţinerii fazei pe ţară, fetele deveneau studente la facultăţile pe care şi le doreau. La Romexpo se ţinuse târgul cu oferte al institutelor de învăţământ superior atât din ţară cât şi din străinătate şi Ramona optase să meargă în Anglia, la Londra, să-şi continue studiile. Vorbea destul de fluent engleza, aşa că nu era necesar anul intermediar de pregătire şi învăţarea limbii, intra direct în anul întâi. Putea să-şi aleagă oricare dintre universităţile londoneze, inclusiv la renumitele universităţi Oxford şi Cambridge, însă a optat pentru City University London, facultatea de inginerie şi ştiinţe matematice sau cum i se spunea în materialele de reclamă, “Engineering and Mathematical Sciences”. În caz că va putea să se înscrie şi la o secţie de fizică să-şi urmeze visul de a deveni cercetător în domeniul fizicii, profesie care o fascinase vizitând Institutul de


Virgil STAN 327 Fizică Atomică de la Măgurele, era excelent, dacă nu, va vedea pe parcurs cum va fi. Dacă ar fi urmat sfaturile tatălui său, ar fi putut să se înscrie la facultatea de Arhitectură, dar nu era făcută să lucreze pe şantiere ca să-şi urmărească proiectele. Prefera o muncă de birou, cu program lejer, de opt ore şi cât mai puţine zile de lucru pe săptămână. Facultatea acorda şi burse studenţilor străini, sau măcar împrumuturi pentru întreţinere la care nu va apela desigur, nefiindu-i necesare, tatăl său câştiga suficient ca să-şi permită achitarea taxelor universitare ale fiicei sale. Angela, având părinţii bugetari, cu posibilităţi financiare limitate, prefera o facultate locală, cu speranţa că va intra în calitatea de bursieră, aşa că a optat pentru Universitatea Politehnică din Bucureşti, la facultatea de stat. Era mai liniştită şi împăcată cu ea însăşi, ştiind că nu vor fi probleme la admitere. Sorin şi-a ales aşa, cum era de aşteptat Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Dorea să fie intelectualul familiei. Păcat că nu mai putea să-i aibă pe fraţii mai mari în subordinea sa, pe un şantier bucureştean. Cine ştie pe unde vor mai lucra peste cinci ani, când va termina el facultatea şi va fi repartizat ca stagiar? Simona, spre surprinderea tuturor şi-a ales o carieră militară şi anume pe cea de poliţist, de aceea îşi pregătea dosarul pentru Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Cei patru ani de liceu s-au scurs ca şi când nu ar fi existat. La terminarea lui, doar se simţeau mai maturi şi cu anumite responsabilităţi, atât faţă de familie, cât mai ales faţă de ei. Trebuia să-şi ia


328 Parfum de orhidee (roman) fiecare zborul spre o profesie de viitor. După cum şi-o alegea, depindea restul vieţii. Amintirile aventurilor din timpul liceului rămâneau în urmă. Doar balul de absolvire trebuia să fie ceva mai deosebit. Balul la care îţi iei la revedere atât de la colegii de clasă sau de liceu, de la profesori, unii mai buni, alţii mai exigenţi, dar mai ales îţi luai la revedere de la adolescenţă şi odată cu ea, de la copilărie. Viaţa de student deschidea o nouă etapă. Se vor orienta fiecare la faţa locului cum să-i facă faţă. Ce era clar, era că nu mai exista posibilitate de întoarcere spre copilărie, spre acea perioadă fără de griji şi fără de prea mari responsabilităţi. A fost timpul în care făceai tot ce-ţi trecea prin cap şi, chiar dacă nu întotdeauna era ceva de care să fii mândru, nu-ţi păsa, treceai peste aceste evenimente cu nepăsarea care caracterizează această vârstă. Vârsta primei ţigări fumate în toaleta şcolii, primei sticle cu bere, un sărut furat de către vreun coleg mai îndrăzneţ după care nu regretai niciodată sau poate prima clipă când simţeai fiorii cum te cuprind în braţele vreunui partener sau partenere, din timpul unei nebuneşti partide sexuale. A sunat clopoţelul pentru ultima dată şi în liceul eroilor noştri, unde elevii claselor a XII- a, îmbrăcaţi cu toţii în tradiţionalele robe negre şi tocă pe cap, ascultau cuvântul de adio al directoarei liceului în faţa unui numeros auditoriu format atât din cadrele didactice, elevi, părinţi şi prieteni, cât şi de oficialităţi ale capitalei, în frunte cu primarul general, care avea şi el un absolvent în familie. Eroinele noastre au terminat cu medii meritorii liceul şi au fost citate în speech-ul directorului, printre


Virgil STAN 329 cei mai buni elevi ai acestei generaţii de absolvenţi, înmânându-le diplome de excelenţă. La urarea de: “La revedere” toate tocile zburau în aer precum nişte rachete, care-şi căutau calea spre înălţimea misteriosului Univers, în scopul descoperirii unor alte taine ale viitorului. - Oare unde vor ajunge, vor reuşi să înfrunte vicisitudinile rezervate fiecăruia? Pe cine mai interesa unde vor poposi tocile lor? Începeau o nouă viaţă, viaţa de student, viaţa viitorului pe care fiecare şi-l dorea să-i fie clădit cât mai solid. Cele două eleve, Ramona şi Angela s-au apropiat de profesorul lor, care le-a insuflat plăcerea pentru matematică şi l-au îmbrăţişat cu căldură şi regret. Una, că nu şi-a putut duce la împlinire visul nebunesc ce-a urmărit-o de când l-a cunoscut mai bine, participând la orele lui de meditaţie, acesta considerându-l unul dintre puţinele sale insuccese din viaţa de elev, cealaltă ştiind, că au luat sfârşit întâlnirile lor secrete pline de poezie şi trăiri fremătătoare. Îi era viu în memorie, refuzul lui ferm de a mai continua aventura iubirii lor interzisă. Îi explicase că a fost o rătăcire, care putea să aibă consecinţe grave pentru cariera lui, dacă s-ar fi aflat, dar bine că s-a sfârşit cu bine şi ea trebuie să înţeleagă acest lucru. I-a mai spus tinerei sale iubite secrete că nu mai e posibilă continuarea aventurii, deoarece se va căsători în curând. - Cu cine Sebi, cu Minodora? - De unde ştii de ea? - Ce nu aflăm noi, dacă ne punem în gând acest lucru?


330 Parfum de orhidee (roman) - Credeam că discreţia noastră va face ca relaţia dintre noi să treacă neobservată. - Discreţie pe dracul! Asta poate v-aţi propus, dar nu s-a şi realizat. Am aflat de mult timp de ea, de înainte ca eu să mă dăruiesc ţie. Poate că nici nu aveam curajul s-o fac, dacă nu aflam de Minodora. Ea mi-a precipitat intenţia de a fi în braţele tale înaintea ei, dacă nu cumva ai avut-o mai demult. De ce crezi că am venit în noaptea aceea la tine, plină de “euforie”? Să am suficient curaj de a mă dărui ţie, fie ce-o fi! - Stai fără grijă! Între mine şi profesoara Lepădatu nu a existat nimic serios, nici măcar o seară romantică. - M-ai liniştit. Dar cu Ramona te-ai culcat? - Ce-ţi veni? De unde ideea aceasta? - Păi, ce nu ştii tu, este că umbla înnebunită să se culce cu tine. - Doamne, fetelor, aţi luat-o razna de tot la vârsta voastră. Nici nu aţi devenit bine majore şi vă este gândul numai la sex şi la profesori. - Exista o concurenţă, iar tu reprezentai un fel de trofeu pentru unele dintre noi. Era un pariu nedeclarat. Cine reuşeşte prima să-ţi mototolească lenjeria patului. - Mă speriaţi cu nebunia voastră! Bine că voi scăpa în curând de statutul de burlac, căsătorindumă. - Şi cine-i fericita? - Lasă, nu mai fi tu atât de curioasă! Toate la timpul lor. Acum ai grijă ce faci cu viitorul tău, chiar dacă ţi-ai început viaţa sexuală. - Nu ştiu dacă va fi aşa curând un alt Sebastian în braţele mele şi eu în patul lui. Să ştii că te-am iubit,


Virgil STAN 331 chiar dacă am făcut-o ca o şcolăriţă, uneori cu teamă, alteori cu jenă, dar mereu când trăiam sublimul, uitam de toate acestea şi eram fericită în braţele tale, chiar dacă mă mai pot numi încă mult timp o copilă. - Repet, ai grijă de tine şi ne-ai face bine la amândoi dacă vei păstra în continuare discretă relaţia noastră. - Doar n-am să fiu ca Ramona, să mă laud la tot liceul cu ce noi cuceriri am reuşit să mai fac. - Aşa proceda? - Da bineînţeles, aşa că mulţumeşte-te, că nu te-a prins în mreje. - Da voi ce credeaţi, că eu eram un al doilea Rasputin, un nou Don Juan? Începeţi să mă speriaţi! Mă bucur că aţi terminat liceul şi că ne vom urma drumurile noastre spre ceea ce ne va dicta inima. Aşa s-a despărţit Condurache de cele două olimpice ale sale. Se mira, cum de nu-şi dăduse seamă că el a constituit un alt test şi trofeu pentru ele, fără să aibă habar de acest lucru. - Domnule, ce nebunii le mai trec prin cap copiilor din ziua de astăzi, medită el. În Adriana descoperise persoana pe care poate a căutat-o toată viaţa şi iată că dintr-o întâmplare, spre fericirea amândurora, a dat peste ea. Minodora, aflând de la el că nu există nicio speranţă de a-l cuceri pe Sebastian în calitate de soţ, tot un fel de trofeu al pariului cu ea însăşi, punându-şi la bătaie tot arsenalul talentului şi al ştiinţei seducţiei învăţată în timpul relaţiei cu Damian şi nu numai, s-a consolat repede, rămânând deocamdată cu acesta, ca sponsor principal al


332 Parfum de orhidee (roman) micilor sale nevoi financiare, plătindu-i pentru asta prin întâlnirile amoroase obişnuite de acum, din propria sa garsonieră. Damian îşi achiziţionase un autoturism şi, nu mai era necesar să-l folosească pe cel oficial al ministerului, când pleca să-şi rezolve problemele personale, aşa că trecea nebăgat în seamă parcându-şi maşina în faţa blocului, unde iubita sa avea garsoniera. Vecinii îl considerau tatăl locatarei de pe scara lor, de la etajul întâi. Sorin a rămas prieten cu Simona şi, încă mai speră ca aceasta să-i cadă în plasă şi să se culce cu el. Deocamdată se mulţumea să o însoţească la shopping-urile sale, la filme sau pe unde îşi propunea fata să meargă însoţită de el. Când vor deveni studenţi în toamnă fiecare va vedea ce va face şi cu cine va fi prieten. Georgeta a avut o discuţie destul de aprinsă cu soţul său, acesta a regretat incidentul şi-a concediat secretara, însă nimeni nu ştia dacă se mai întâlneau sau nu. Pentru ca să nu-şi distrugă căsnicia la care ţinea atât de mult, a încercat să uite “rătăcirea” de moment a soţului, iertându-i adulterul. Desigur că în sufletul ei nu l-a iertat niciodată. Spera că timpul o va face să uite de acest episod nefast din viaţa sa, de soţie de politician. Procurorii care au cercetat dosarul senatorului Ernest Zbihli au dat verdictul de neurmărire penală, muşamalizându-se astfel orice matrapazlâc ar fi făcut el. Relaţiile dintre Georgeta şi Sebastian au rămas de buni colegi şi prieteni şi după ce el s-a căsătorit cu Adriana. Doar Minodora îi mai purta pică, dar nu se manifesta în niciun fel faţă de Sebastian. El avusese înainte ca relaţia lui cu Adriana să avanseze


Virgil STAN 333 rapid spre căsătorie, o discuţie sinceră cu Minodora, în care şi-a cerut scuze că nu poate nutri aceleaşi sentimente pe care i le declarase ea, dar o stimează şi o respectă ca pe o bună colegă ce-i este. Minodora, văzându-şi planul năruit, a acceptat postul de asistent universitar oferit şi s-a transferat la această instituţie unde va lucra de la începutul noului an de învăţământ. Nu mai avea rost să menţină asediul continuu asupra lui Condurache. Tentativa eşuase lamentabil. Sebastian şi-a mai cumpărat o orhidee pe care a aşezat-o lângă cealaltă, de data aceasta una având florile de culoare ciclamen, cu inserţii violete pe peţiol. Era floarea dăruită Adrianei când s-a mutat la el împreună cu cei doi fii ai săi, transferaţi din toamnă cu şcoala la liceul unde preda tatăl lor vitreg. Mama a rămas să predea în continuare la liceul unde a primit prima sa detaşare în capitală. O nouă familie s-a format şi de data aceasta avea ca bază sinceritatea şi puritatea unor sentimente izvorâte poate din nevoia de a găsi şi avea lângă tine o persoană care să aibă aceleaşi idealuri, acelaşi caracter şi mai ales acelaşi flux energetic care să le călăuzească viaţa în noul lor cuplu, iar lenjeria patului uriaş din dormitorul matrimonial al tinerei familii Condurache, parcă preluase suavul miros al parfumului de orhidee pe care îl degaja corpul Adrianei. Era secretul său ce spume de baie sau şampoane folosea de mirosea atât de plăcut, parfum care-l cucerise pe Sebastian pentru totdeauna. Sfârşit


334 Parfum de orhidee (roman)


Virgil STAN 335

____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________ ____________________________________________________


336 Parfum de orhidee (roman)

Armonii Culturale – Încă un Vis Împlinit!

Referent: prof. dr. Corneliu Boteanu Consilier editorial: prof. dr. Monica Grosu Redactor: prof. Maricica Stroia Montaj copertă: George Nicolae Stroia Editor: Gheorghe A. Stroia EDITURA ARMONII CULTURALE Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, Vrancea (RO) Tel.: (+40) 0374-064.594, 0741-078.627 E-mail: geocosynus@gmail.com www.armoniiculturale.ro/editura Tipărit la Zoom Copy&Print Iaşi www.zoomonline.ro

Vstan orhidee final feb 2014  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you