VATR A
17
C H I O R E A N Ă
şi pe cei mai înţelepţi şi mai neînfricaţi oameni. 6 La scurt timp se răspândeşte vestea că trupele Austro-Ungare aflate pe graniţă se retrăseseră, iar ruşii intră în Maramureş prin munţi. În aceeaşi perioadă şi în Bistriţa-Năsăud se întâmplă la fel, refugiaţii, de această dată din Bucovina, fug spre Transilvania. O parte trecând prin localitatea Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde păstorea preotul Pamfiliu, care ne spune că „ruşii sunt veniţi până la Cernăuţi, iar locuitorii fug de acolo şi trec pe aici”.7 Aceşti refugiaţi din Galiţia care se retrag în Transilvania şi spre Ungaria, trec prin Maramureş şi din Bucovina prin Bistriţa-Năsăud, venind cu vestea că se apropie armata rusească, mult temuta, datorită zvonurilor despre ororile pe care le face. „Din cauza ofensivei ruse din 1914 în Bucovina şi Galiţia, peste 70.000 de evrei au părăsit satele şi oraşele, refugiindu-se la Viena.”8 Această veste a pericolului rusesc, care vine odată cu armata de cazaci, sperie populaţia civilă foarte tare şi creează mari nelinişti oamenilor. Această frică transmisă ca o molimă de către refugiaţi, îi pune pe locuitorii din Maramureş şi Bistriţa-Năsăud într-o situaţie dificilă; trebuie să se gândească serios că poate ar fi timpul ca şi ei să ia calea pribegiei pentru a-şi salva vieţile. Ororile pe care le povesteau refugiaţii din Galiţia şi Bucovina probabil erau pe alocuri exagerate pentru a-şi motiva refugiul lor în faţa populaţiei civile şi autorităţilor din Transilvania, care acum erau nevoiţi să aibă grijă şi de aceştia, „autorităţile austro-ungare au fost nevoite să înfiinţeze tabere de refugiaţi pentru a-i adăposti şi hrăni.”9 La sfârşitul lunii septembrie, statul a transmis populaţiei câteva precizări cu privire la modalitatea în care să se facă refugiul, dar panica iscată a determinat refugierea masivă a civililor, înainte de a se afla aceşti termeni.10 numărul
12
/ august 2018
Refugiaţi români din Sighetu-Marmaţiei, octombrie 1914 (sursa foto: Photo Historia - Facebook)
Frica şi nesiguranţa îi face pe foarte mulţi dintre ei să îşi părăsească casele şi toate avuţiile pentru a-şi salva vieţile. „Au invadat ruşii, iar maramureşenii ziua, noaptea emigrează, se depărtă de la casa şi vatra lor, să îşi asigure viaţa, depărtându-se de pe aici.”11 În Sighet au mai rămas numai vreo 300 de oameni, dintre care unii n-au vrut să-şi părăsească casele, iar alţii au fost bolnavi, săraci sau cerşetori.12 Apare aici o problemă interesantă din punctul meu de vedere, faptul că cei săraci nu s-au refugiat, exceptându-i pe cei bolnavi, care nu aveau capacitatea fizică să o facă. Săracii nu s-au refugiat probabil din frica de a nu-şi pierde şi puţinul pe care îl aveau sau probabil pentru că nu aveau resursele necesare pentru a face asta. Pentru a se refugia în acele momente, având în vedere că era toamnă şi nu se ştia cât o să dureze ocupaţia, aveau nevoie de bani pentru a-şi găsi unde să se adăpostească atât de ruşi, cât şi de iarna care se apropia. În consecinţă, nici refugiul nu le-ar fi oferit mai multă siguranţă, ci doar ar fi riscat să îi prindă iarna departe de casă, fără a avea unde să stea. În concluzie, lipsa unui loc unde să se ducă şi incapacitatea financiară de a-şi găsi un loc de refugiu, i-a determinat pe aceştia să îşi asume riscul de a rămâne la casele lor, chiar dacă zona unde se aflau urma să fie cucerită de ruşi. Evacuarea Sighetului a început deja de marţi, 29 septembrie 1914. „Partea cea mai mare a populaţiei a părăsit oraşul marţi, iar miercuri s-au mutat la Hust, tribunalul şi administraţia cu primarul Szilassy.”13 Vestea că sunt pregătite trenuri pentru refugiu la 1 octombrie a făcut să se strângă în jurul gării mulţime mare de oameni, care Copalnic - Mănăştur