TREZORERIE ȘI TREZORIERI

Cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

1

2

TREZORERIE ȘI TREZORIERI

Cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara profesor coordonator, Mariana Stoica 3

JURNAL de CĂUTĂRI/EXPERIENȚE

Motto: „Nu-i nimic mai plăcut pe lume decât să fii căutător-de-chestii.” (Pippi Șosețica, Astrid Lindgren)

Ce înseamnă căutător-de-chestii? Braistorming pe grupurile de whapp, în mai!

Răspunsuri: - un motan negru care își caută jucăria preferată (Raluca); - un job pentru niște persoane dornice să-i ajute pe cei dezordonați, căutând chestii pierdute, în schimbul banilor (Răzvan); - o persoană care își petrece timpul căutând chestii, adică lucruri interesante sau neobișnuite, obiecte vechi (Alberto); - un om care vrea să descopere necunoscutul, spre exemplu oceanul a fost explorat doar în proporție de 5% și în ocean se pot ascunde multe specii de pești nedescoperite sau artefacte pierdute sau aruncate, de exemplu undeva în anul 1800 o navă britanică transporta un sarcofag din Egipt, iar o furtună cumplită a lovit nava iar sarcofagul a căzut din navă și acuma este sub apă, în Oceanul Pacific și încă nu a fost găsit (Bobo); - o persoană care vrea să descopere mereu lucruri noi, despre care alții nu știu, ceva nou, este o persoană care nu se plictisește niciodată (Rebe); - o persoană care caută ceva, de exemplu un copil care își caută jucăriile pierdute (Mihai); - neapărat o persoană curioasă (Tudor); - o persoană curioasă care își dă silința să caute lucruri noi de care nu s-a vorbit niciodată și cu care va putea face istorie, precum arheologii (Teo); - înseamnă când cineva caută chestii noi ca atunci când noi eram mici și descopeream cum să mergem, să citim, să scriem etc. (Andrada); - detector pentru lucruri pierdute, fie ele prețioase sau neprețioase (Bianca); - Google (Emil).

- mai mulți cerchiști: eu! eu! eu! eu!

Așa că profa a hotărât ca următoarea întâlnire să fie despre căutări și căutători.

4

26 mai La cercul de lectură discutăm detaliat despre concursul Lecturiada elevilor 2023, JOCUL „DE-A ȘCOALA II. NEVOIA DE ÎMPROSPĂTARE sau CUM SĂ DEVII CĂUTĂTOR ÎN LUMEA ÎN CARE TRĂIEȘTI.” Mai discutasem în treacăt, dar nu punctual. Citim regulamentul de pe site-ul anpro.ro și postări de pe pagina de facebook.

Răsfoim împreună cartea lui Keri Smith, Cum să fii explorator al lumii în care trăiești, Editura Paralela 45, Pitești, 2013. Unii hotărăsc să participe cu digiscriere, alții cer timp de gândire. Întrebări: Voi căutați și adunați „chestii”? Cine are colecții? Ce anume colecționați?

Ce credeți că spun despre voi aceste colecții? Răspund 11 copii: Iza: Șervețelele mele? Că îmi iubesc mama și poveștile ei. Că am imaginație!

Andreea: Că îmi iubesc familia și mă interesează trecutul nostru, al comunei, păstrat în pozele vechi alb-negru.

Ana: Îmi place să fiu singură, îmi plac dinozaurii și aș vrea să descopăr o fosilă.

Alisa: De ce colecționez monede? Nu știu acum... Cercul e perfecțiune, așa-i?

Delia: Păpușile de porțelan? Cine nu ar vrea să fie prințesă?

(Ovidiu: Eu nu! – râs general.)

Larisa: De ce colecționez stilouri?... Fiecare scrie în felul lui și așa parcă și scrisul, și ideile ți se schimbă.

Tudor: Pietrele mele? Sunt ambițios și încerc să găsesc frumusețea unde ceilalți nu o văd. Sunt și rezistent! Nu se urcă chiar așa ușor în munți și nici scufundările în adâncuri nu sunt chiar simple.

Timi: Cartonașele cu fotbaliști? Cam toți băieții au, dar eu mai multe! Parcă asist la meciuri pe stadion.

Ovidiu: Dependent de jocuri video am fost! Poate mai sunt, că vine vacanța... Poate de aceea sunt calm și am răbdare cu toți colegii și... (s-a oprit la timp, uitându-se la profa de română, diriga, dar cu toții au înțeles ce voise să spună și au izbucnit în râs!) Bat și omor acolo monștri și răufăcători.

Mircea: Colecția mea de mașinuțe a trecut la Andrei! Eu visam că merg pe pistele de curse, acum alerg la triatlon, am viteză mare în apă, pe pista de alergare sau la ciclism.

Luca: Eu nu colecționez obiecte. (Tudor: Nu, tu ne omori cu întrebările!) A, da, colecționez întrebările lui frate-meu, mă omoară cu DE CE! Așa că hotărâm să realizăm un digiproiect!

5

31 mai I.

Tudor a citit Cum să fii un explorator al lumii în care trăiești, de Keri Smith, și a ales pentru câțiva dintre noi o imagine și un text, pe care le-a postat pe grupul nostru de whapp.

Alisa: „Visul meu e să fac înconjurul lumii pe jos. Un rucsac mititel, cu toate cele necesare așezate frumos la locul lor. Un aparat foto. Un carnet. Un set portabil de culori. O pălărie. O pereche foarte bună de pantofi. Nu vreau să îmi rup picioarele urcând nebunește tot felul de munți sau să traversez teritorii războinice. Doar o plăcută plimbare peste dealuri și văi. Acum însă, mă plimb peste tot prin oraș, prin orice oraș. Poți vedea orice ai nevoie pentru o viață întreagă. ”- Maira Kalman Mircea: „[Scopul remanent al artei este] Jocul Fără Scop. Totuși, acest joc e o afirmare a vieții - nu o încercare de a face ordine în haos și nici de a sugera îmbunătățiri la adresa creației, ci o cale simplă de a te trezi la viața pe care o trăiești, ceea ce este de-a dreptul excelent de îndată ce scapi de gândurile și dorințele care te blochează, lăsând jocul să se acordeze din sine însuși.”John Cage Larisa: „Observarea de aproape a unui subiect unic, fie că sunt minuscul ca microbii lui Pasteur, fie imens ca universul lui Einstein, este genul de activitate întâlnită din ce în ce mai rar în zilele noastre. Lipiți de ecranul computerelor și televizoarelor, am uitat cum să privim natura, cea care ne-a instruit inițial cum să fim curioși la detalii.”- Jennifer New Ovi: „ Aspectele lucrurilor celor mai importante pentru noi sunt ascunse din cauza simplității și familiarității lor.(Nu reușești să observi ceva pentru că e mereu înaintea ochilor tăi.)”- Ludwig Wittgenstein Tudor: „Imaginația are nevoie de o stare de spirit- o leneveală îndelungată, neproductivă și plăcută, o trândăvie, o pierdere de vreme.”- Brenda Veland

Timi: „Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le adoră.”- Carl Jung

6

Doamna: „Colectează obiecte care îți stârnesc imaginația și care, din diverse motive, îți atrag atenția. Ține minte să aduni și să studiezi lucrurile care pentru moment par nesemnificative sau irelevante. Hopurile și cotiturile procesului creativ te pot purta înapoi la o descoperire importantă, care la început ți se părea neutră, îți repugna ori te exaspera. ”- Maja Ratkje Luca: „Avem nevoie să ne punem întrebări despre cărămizi, beton, maniere ustensile, instrumente, despre felul cum ne petrecem timpul, despre ritmurile noastre. Să ne punem întrebări despre acele lucruri care par că au încetat să ne mai uimească. Trăim, adevărat, respirăm, adevărat, deschidem uși, coborâm pe scări, ne așezăm la masă ca să mâncăm, ne așezăm în pat ca să dormim. Cum? De ce? Unde? Când? De ce?“Georges Perec

II.

ARANJĂM vitrina!

O condiție a concursului este „deschiderea unui Cabinet de curiozități, promovat la nivelul școlii printr-o expoziție”. Ca să poată fi văzute, dar protejate, vom expune colecțiile noastre în vitrina din bibliotecă. Este grevă, dar câteva clase de primar de la altă școală, pe care le găzduim până o renovează pe a lor, sunt la noi, așa că vom avea vizitatori. Vom invita profesori și părinți și colegii care sunt în oraș. Tudor șterge sticla, Lari și Alisa, rafturile, Ovi și Mircea caută cusururi, Timi tace, Delia e în Italia, își caută păpușa de porțelan, apoi fiecare își aranjează colecția pe rafturi. Trebuie să postăm pe facebook, să ne lăudăm că suntem la bibliotecă și lucrăm. Hotărâm descrierea postării – oricum ne trebuia un titlu pentru proiect!

TREZORERIE - sau „tezaure și trezorieri” sau colecții pentru muzee personale, de suflet, de inimă, de frați mai mici sau de „copilul care am fost și sunt” sau cum începe povestea unui DE-A CĂUTATUL! https://www.facebook.com/photo?fbid=101540269639852&set=pcb.101542096306336 2 iunie Delia a găsit Venețiana de porțelan!

3 iunie Tudor e la Crasna și caută pietre deosebite! https://www.facebook.com/photo?fbid=103920576068488&set=pcb.103920699401809 5 iunie Ne întâlnim în parcul din fața școlii și Ovi creează o pagină nouă de facebook a cercului, Uite Cine? https://www.facebook.com/photo/?fbid=104045796051127&set=a.104045809384459 7

Dar ne trebui și pagină specială pentru digiportofoliu, așa că se creează De-a Căutatul, iar la Prezentare hotărâm noi – 4 băieți, o profă și 2 fete online –: Vitrină de colecții, secțiuni diferite („muzeu” de căutări și găsiri) https://www.facebook.com/profile.php?id=100093516362646 8 iunie Copiii din clasele I-IV minorități au venit la bibliotecă și ne admiră obiectele. Mircea (mașinuțe) și Ovidiu (jocuri) au răbdare cu cei mici, le răspund la întrebări și le explică. https://www.facebook.com/photo?fbid=103926559401223&set=pcb.103936989400180 Au sosit păpușile de porțelan! Le aranjează fetele și pe ele în vitrină! https://www.facebook.com/photo?fbid=103936882733524&set=pcb.103936989400180 9 iunie Profa ne arată poze cu Muzeul Poezie(ei) din Iași. Ne gândim să scriem și noi texte pe foi și să le atârnăm din tavan. Dar anul viitor, că acum trebuie să ne prezentăm colecțiile.

11 iunie Tudor ne explică ideea lui, inspirată de la Muzeul Poezie(ei) și datorată 3-ului de la chimie: tabelul personajelor literare! Îl începuse, îl realizase mai mult de jumătate, ne uităm pe laptop, admirăm, cârcotim, dar îl lăudăm.

12 iunie Tudor cere ajutor, așa că, la bibliotecă sau online, căutăm personaje potrivite grupelor principale din Tabelul lui Mendeleev.

16 iunie Ploaia ne adună pe fiecare în clasa lui, prin urmare premiile sunt date în cerc restrâns.

Părinții sunt invitați la bibliotecă, admiră colecțiile, „trezorierii” (care sunt și premianți!) explică de unde au unele obiecte, de ce le colecționează și ce vor să facă mai departe. https://www.facebook.com/photo/?fbid=118636511263561&set=a.101542092973003 19-22 iunie Atelier de aranjat povești în rafturi și de scriere de povești!

22 iunie Cerem ajutor pentru un personaj care să se potrivească elementului In (parcă nu îl vrem pe Indiana Jones...)

Renate (clasa a IX-a) ne ajută: Inan Olúborí - Urmașii de sânge și os, de Tomi Adeyemi (băiat, prinț, moștenitor al tronului, loial și liniștit, își învinge propriile emoții și dorințe) Dar niciunul dintre noi nu a citit cartea... Hotărâm să rămânem la Indiana.

23 iunie Au venit dinozaurii! Rearanjăm poveștile din vitrine, poziționându-i printre celelalte obiecte, căutând să aibă sens. https://www.facebook.com/photo/?fbid=118634794597066&set=pcb.118636121263600 8

Așa că scriem povești cu aceste aranjamente! https://www.facebook.com/photo/?fbid=118642631262949&set=pcb.118643037929575 Tudor și Larisa lucrează la Tabelul Periodic al Personajelor.

Unele poze alese de Tudor sunt cam neclare, căutăm altele cu o rezoluție mai bună.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=119876617806217&set=pcb.119876811139531 După-masa mergem la meci de fotbal, căutăm un Messi printre juniorii de la Corvinul! https://www.facebook.com/photo?fbid=118649041262308&set=pcb.118649447928934 24 iunie – Atelier de scriere online! Pe pagina de facebook a proiectului, postăm anunțul concursului: „Suntem cinci domnițe de porțelan! Avem fiecare câte un stilou fermecat! Cine vrea să ne scrie povestea? Va primi în dar stiloul!” https://www.facebook.com/photo?fbid=119880231139189&set=a.101542092973003 24 iunie – Tudor scrie prima varianta a Legendei pentru Tabelul Periodic al Pesonajelor.

25 iunie – Tudor face concesii!

[14:49, 26.06.2023] M S: Găsești alt personaj în locul lui Capricorn, cu Ca? [14:51, 26.06.2023] TUDOR: Mă gândesc acum.

[15:28, 26.06.2023] M S: Capricorn e rău, calciul e bun.

[15:29, 26.06.2023] M S: calul înaripat al lui Harap-Alb? [15:29, 26.06.2023] TUDOR: Catherine Earnshaw-„Wuthering Heights”- Emily Brontë Personaj feminin, frumos, are un zâmbet frumos și iubitor [15:29, 26.06.2023] TUDOR: Candid din „Candid sau Optimismul" de Voltaire [15:36, 26.06.2023] TUDOR: Catelyn Stark- Urzeala Tronurilor? Personaj feminin, mamă iubitoare, foarte atașată de familie [16:59, 26.06.2023] M S: De ce nu vrei calul, cum a zis Lari?...

[17:26, 26.06.2023] TUDOR: Ok [17:27, 26.06.2023] TUDOR: atunci refac tabelul periodic cu imaginea calului?

[17:45, 26.06.2023] M S: Nu încă.

[19:39, 26.06.2023]TUDOR: Doamna, mâine dimineață plec pe la 5:30 spre Armenia. Doar în seara asta până pe la 23:00-24:00 mai pot lucra la tabel.

9

27 iunie [07:03, 27.06.2023] M S: A adăugat Larisa.

[08:00, 27.06.2023] TUDOR: Doamna, dar nu a făcut fontul textului la fel și nici poza nu a făcut-o alb-negru, cred.

[08:06, 27.06.2023] Mariana Stoica: Ok. Va modifica❤️

Au consemnat Larisa, Delia, Alisa, Mircea, profa, dar mai ales Tudor.

10

Povești din raft (puse în sticluțe, în rafturile Trezoreriei) DELIA Raftul 2 mijloc Beatrice, o balerină foarte cunoscută la Roma, a suferit un accident în timpul unui spectacol și a fost dusă la spital de urgență. Oare va mai dansa?

Raftul I mijloc Într-o seară de decembrie, când toți stăteau în case și îi scriau lui Moș Crăciun, Antonia nu putea să scrie, pentru că nu avea stilou. S-a apropiat de bradul împodobit cu o zi înainte și a văzut o cutiuță strălucitoare. Înăuntru: un stilou de la Moș Crăciun!

Raftul 4, stânga O prințesă pierdută pe mare a fost surprinsă de o creatură ciudată, care i-a adus o poză și o scrisoare veche. Poza era alb-negru, cu marginile arse în forme neregulate. Un bărbat în uniforma militară îi vorbea unei fetițe... Pe spatele fotografiei se putea citi anul: 1914... poate că tatăl îi spunea fiicei sale că trebuie să meargă la război și nu știe dacă se mai întoarce.

MIRCEA Raftul 1, stânga Deși au un nume banal, pietrele de mină sunt foarte prețioase. Steve vrea să confecționeze un portal ca să se întoarcă în timp, când a fost tânăr. Vrea să ajungă la ele cât mai repede, așa că își folosește dragonul. Zilele trec, se pierd, Steve nu ajunge pentru că dragonul e flămând.

Raftul 3, dreapta: McQueen este invizibil. Toate mașinile vor să îi vadă numărul de magie. Iar el își înghesuie bani la portița ghișeului...

Până când o frumoasă domniță apare la tribună! McQueen se îndrăgostește la prima vedere și... devine vizibil! Dar e prea mic locul pasagerului, nu poate să o invite la plimbare... Așa că urcă în elicopterul personal și zboară în Rusty Valley, la vechiul său prieten, Bucșă. El îi dă o poțiune care îl va mări, astfel încât domnița va putea sta pe locul de onoare.

ALISA Raft 4 stânga: Ana vorbește la telefon din turnul farului de pe țărm. Are în mână o poză cu bărbatul ei, care a pierit în al Doilea Război Mondial. Scapă poza în apă... ooof!... Iată că in valuri sare un dinozaur acvatic, Ophthalmosaurub, și o prinde! Daaa, marea va înghiți tot...

Raftul 3 stânga: Familia Barbălată organizează botezul fiicei lor imediat după Crăciun. Bebelușa a primit o stea de mare din care au căzut două sticluțe cu poțiuni. Nu se știe cum s-au spart, iar lichidulul s-a împrăștiat până la bradul care a crescut până la tavan. O să iasă prin acoperiș?

LARISA Raftul 4 dreapta: Adelaide și Elize se întâlnesc în fiecare duminică la cafeneaua din centrul orașului pe ai cărei pereți sunt afișe cu „te iubesc" în diferite limbi, ca să le scrie soților plecați în misiune. Într-o zi, cuprinși de dor, fiii se hotărăsc să plece în căutarea taților. Ce s-a întâmplat cu ei și de ce nu s-au mai întors e o altă poveste.

Raftul 3 dreapta: Tinerii plecați în căutarea părinților ajung într-o pădure deasă. În mijlocul ei dau de o casă veche, veche, a unei vrăjitoare. Curajoși, pe când pendula bătea miezul nopții, intră în casă, dar vrăjitoarea le dezvăluie că gâștele din colivie sunt de fapt părinții lor și îi anunță că ei urmează. La ultima bătaie a pendulei, cei doi tineri s-au transformat în dinozauri. https://www.facebook.com/photo?fbid=136267362833809&set=pcb.136267459500466 11

Povești pentru cele cinci domnițe de porțelan https://www.facebook.com/photo/?fbid=119880231139189&set=a.101542092973003 24 iunie – mama Anei (VII A) Sunt o biată domniță închisă în înaltul turn din Pădurea Dragonului Înfocat. Așa cum spune și numele, un fioros dragon mă ține captivă. Încă aștept să fiu salvată de un Lancelot sau de un Harap-Alb, dar până acum am văzut doar gnomi și pitici. Poate că sărutul meu îi transformă din broscoi în Feți-Frumoși. Nu se știe niciodată. Mă poți recunoaște ușor, sunt cea în roșu!

– Dalia (VII A) și mama ei Sunt o domniță simplă cu poveste complicată. Mă recunoști... sunt Domnița În Alb. Când eram copil, îmi doream să ajut oamenii și am decis că vreau să fiu doctor, dar familia nu mă susținea, deoarece, în vremurile acelea, cine ar fi crezut că o femeie este capabilă să practice meseria de medic? Am citit tratate de medicină, am experimentat tot felul de tratamente pe mine și pe cei care se lăsau în mâinile mele și ale lui Dumnezeu... A trebuit să schimb mentalități și să fac față misoginismul, dar fiind înzestrată cu capacitatea de a comunica, am răzbit în această lume exclusivistă. Astfel, am luptat pentru visul meu toată viața.

Ca să închei, iată de ce, în zilele din prezent, aveți femei medic!

25 iunie – Oana Codreanu, Austria Es war einmal eine junge Dame namens Ella Gray, die am Ende des Waldes in einem Haus lebte, das so grau war wie ihr Kleid. Sie mochte die Farbe Grau sehr, denn als sie klein war, schaute sie sich Zeichentrickfilme über „kleine graue Mädchen“ an, die immer nur graue Kleider trugen, und als sie klein war, wollte sie so sein wie sie, und seitdem trug sie nur noch graue Kleider und sie Urenkelin ist Ella Grey und man erkennt leicht, dass sie das grau gekleidete Mädchen ist.

A fost odată ca niciodată o tânără domnișoară numită Ella Gri. Ea locuia la capătul pădurii, într-o casă la fel de gri ca hainele sale. Ella iubea culoarea gri încă din copilărie, când se uita la desene animate cu „fetițele gri”, care purtau doar haine gri. Le admiră atât de mult încât le poartă și în prezent, fiind cunoscută de toți ca fata în gri. (traducere – Tudor) 26 iunie – Rebeca (V A) M-am născut într-un sat mic, sărăcăcios, uitat de restul lumii, cu nu mai mult de 40 de suflete în el. M-am născut și eu acolo și de mică am ajutat-o pe mama mea la treabă. Mereu am visat la o viață mai bună. Într-o zi, la vârsta de 14 ani, eram în umila mea grădină, când am zărit o pasăre, cât o vrăbiuță, maiestoasă ca o lebădă și colorată ca un papagal. În timp ce zbura pe deasupra mea, îmi imaginam o viață la fel de colorată ca ea, pentru toți oamenii satului.

Ziua următoare un miracol s-a întâmplat. Și-a făcut apariția o caleașcă străină, părea a fi regală. Ucenicii unui rege magic veniseră în căutare de locuri noi, dar au vrut să aducă un sătean la curtea regală, pentru a vorbi cu regele. M-am oferit voluntară să merg cu ei, întâlnind regele. El mi-a spus că îmi va îndeplini o dorință, văzând locul în care trăiesc. Nu mi-am irosit dorința: un loc mai bun pentru toți sătenii, un loc plin de veselie. Dorința mi-a fost îndeplinită, dar eu am ales să îmi construiesc căsuța într-o pădure, aproape de regat, eu iubind natura și mai ales culoarea verde.

12

Toți au avut o viață mult mai bună în regat, iar eu am primit Pasărea Magistral, cea care i-a dat de veste regelui despre satul nostru. Mi-am continuat viața alături de toate animalele pădurii, purtând numai haide verzi, din materiale naturale. Apropo, numele meu este Vert, iar aceasta a fost umila mea poveste, pe care o intitulez Pasărea magistral.

27 iunie – Bobo (V A): „M-a ajutat un pic bunicuʼ la povestea asta.” În inima unei păduri învăluite de mister, se afla un turn închis. Acolo, o domniță tristă și singuratică își petrecea zilele, prizoniera unui destin nemilos. Turnul de lut o înconjura, iar în vârful său stătea un dragon fioros, păzitorul acelui turn. Într-o zi, în timp ce soarele răsărea timid peste pădurea adormită, un tânăr sărman, cu inima curajoasă, pornea în căutarea aventurii. Legenda despre domnița închisă se răspândise în satele din apropiere, iar el simțea chemarea de a-i salva pe cei nefericiți.

După multe zile de călătorie prin pădurea întunecată, tânărul ajunse în fața turnului de lut. Privind în sus, văzu strălucirea ochilor de dragon și simți o undă de frică. Cu toate acestea lui nu-i fu frică de dragon și găsi o modalitate ingenioasă de a-l învinge. În noaptea cea mai întunecată, tânărul se strecură în turn. Cu fiecare pas, pașii lui făceau ecou în tăcerea din jur. În cele din urmă, ajunse în camera în care era prizonieră domnița. Zâmbind cu afecțiune, o eliberă din lanțurile care o țineau captivă. Domnița îmbrăcată în veșminte gri, când îl văzu, se bucură tare și nu-i venea să creadă ochilor ce vede. Plină de recunoștință, își aruncă brațele în jurul tânărului, simțind că este în sfârșit liberă. Împreună, se strecurară în liniștea nopții și își urmară drumul spre satele lor, unde-i aștepta o nouă poveste de iubire și bucurie.

Astfel, tânărul și domnița închisă în turnul de lut din pădure, alături de inima lor curajoasă, descoperiră puterea dragostei adevărate și a învingerii fricii.

28 iunie – mătușa lui Tudor Sunt domnița în alb-bleu, culoarea spumei Mării în care viețuiesc, iar scoica mare „auditivă” îmi transmite „evenimente” din interiorul Mării! M-a invitat să fac scufundări însoțită și călăuzită de 🐎 de mare, pentru a găsi grota cu comori! Bineînțeles că am plecat întracolo flancată de peștișori, apoi au apărut sirenele frumoase ca din animația Kraken, care au părut binevoitoare să-mi arate „drumul” spre grotă, dar m-au păcălit, așa că a trebuit să mă reorientez ajutată de intuiția căluțului de mare și a delfinului Flipper, astfel am ajuns la grotă!

Acolo am găsit cele mai frumoase scoici văzute vreodată, care aveau, unele, perlele bleu și albe! Le-am admirat, m-am bucurat că le-am găsit, apoi ne-am întors fără să luăm ceva de acolo, din Respect pentru „comoara” mării! Am ieșit la suprafață unde ne aștepta 🐬 și ne-a condus spre mal! A fost o „călătorie” minunată!

13

COLECȚIONARII-DE-CHESTII Cum am devenit COLECȚIONAR-DE-DINOZAURI Ana Szalkay Pe când aveam doi sau trei ani, tatăl meu mi-a cumpărat doi dinozauri din plastic. Ambii erau erbivori, un Stegosaurus și un Diplodocus. La Ghelari, la bunicii mei, avem o curte, o gradină și o pădure întreagă, locuri să mă joc cu ei, de parcă chiar erau vii, în lumea mea preistorică.

Au urmat alții: raptori, tot felul de raptori! Velociraptori, utahraptori, gigaraptori. Și teropozi largi precum Tyrannosaurus Rex, sauropozi uriași precum Brachiosaurus, pterosauri precum Pteranodonul și semiacvatici precum Spinosaurus. Cum am ajuns de fapt să-i am? Sunt figurine cumpărate... nu am săpat după ei... deși ar fi fost ceva să găsesc și în pământ figurine pierdute. Ei bine, magazinele erau aproape mereu deschise. Când mergeam prin oraș ori ne uitam pe internet se nimerea ca ori eu, ori tatăl meu, ori cineva din familie să vadă vreo figurină nouă. Odată ce se întâmpla asta era ca și cumpărată. Mai primeam de Crăciun, de Paște sau de ziua cuiva. Erau păstrați fie pe biroul meu, fie într-o cutie unde se regăseau toți. Erau uneori aliniați, organizați pe mărime și dietă. Toți își găsiseră loc în regatul de la țară. Erau stânci pe care să se urce, iarbă pe care să o mănânce, apă pe care să o bea. Ba chiar, cu cât erau mai realistic concepuți, cu atât experiența părea mai reală.

Preferații mei că au fost și sunt Allosaurus și Hatzegopteryx.

Allosaurus înseamnă „șopârlă diferită”, e un balaur unic printre ceilalți, combinația perfectă între viteză și forță. Dar forța mușcăturii era mai slabă decât cea a unui leu. Cum reușea să își asigure hrana, erbivorii fiind blindați până-n dinți? Își folosea maxilarul precum un topor.

Hatzegopteryx înseamnă „aripa Hațegului” sau „aripa bazinului Hațegului”, a fost descoperit în Țara Hațegului. El a fost al doilea cel mai mare zburător descoperit vreodată și cel mai masiv. Înalt ca o girafă de 7-9 m, anvergura aripilor de 17-19 m, doar capul (cu tot cu cioc) - 2 m. Unii cercetători spun că nu ar fi putut zbura, oasele sale conținând măduvă ce îl îngreuna, alții presupun că datorită aripilor masive se putea ridica de la sol.

Toate acestea le-am învățat din pasiune și încă învăț. Sunt mult mai multe de spus, despre mult mai mulți, însă odată la câtva timp, colecția mea beneficiază de noi informații și dinozauri, precum descopăr noi balauri ori paleontologii găsesc noi specii. În prezent, colecția mea este compusă din 40-50 de dinozauri. În vacanță, turmele și haitele de balauri ai colecției sunt în Valea de la Ghelari, așteptând noi membri.

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: dinozaur figurină Tylosaurus DIMENSIUNI: 10 cm lungime / 3 cm înălțime MATERIAL: plastic DATA ACHIZIȚIONĂRII: 12 martie 2023 PERSOANA CARE L-A ACHIZIȚIONAT: eu: DESCRIERE VIZUALĂ: figurină de dimensiune medie, argintie-coin cu nuanțe de nor și anchor, cu un trunchi, bot și coadă alungită, patru înotătoare, ochii și dinți mici, conceput într-o poziție șerpuită.

14

Cum am devenit colecționar-de-monede Alisa Maria Combei Când aveam 7 ani am călătorit în Japonia, locul în care am realizat că iubesc monedele. Povestea este una destul de ciudată. Prima moneda am găsit-o la Disneyland. Așteptam să fac poza cu Mickey Mouse l, iar când a venit rândul meu, Mickey mi-a arătat că îmi căzuse o monedă pe jos. Eu nu aveam bani, dar am luat-o, crezând ca a dat norocul peste mine – am aflat că valora cam 5 bani... Dar acasă am început să studiez moneda, apoi m-am uitat și la altele.

Nu știu exact de ce iubesc monedele, pur și simplu mi se par foarte interesante și fiecare monedă a mea are o povestea ei.

La început nu era o colecție propriu-zisă, deoarece aveam doar vreo 4-5 monede, dar, după ce bunica a aflat că mă pasionează, mi-a dat mie monedele pe care le-a păstrat înainte ca ele să se schimbe în România. Și mama a contribuit la colecție, îmi aduce de la colegii ei. În final m-am ales cu foarte multe, dintre care unele vechi sunt foarte greu de găsit. Monedele de 50 de bani sunt foarte interesante, deoarece fiecare are pe spate o imagine diferită, ca un fel de istorie a țării.

Am început să călătoresc din ce în ce mai mult și colecția mea se mărește continuu.

Iubesc să îmi admir colecția, deoarece îmi aduce aminte de momente frumoase din viața mea.

Uneori cred că moneda este semn de perfecțiune, deoarece toate sunt rotunde, iar cercul este simbolul perfecțiunii. Sigur există explicații clare, practice, ale formei, dar nu le caut, mie îmi place să visez și să îmi amintesc povestea fiecărui exemplar din colecția mea.

DOCUMENTARE DE OBIECT (primul) OBIECT: monedă DIMENSIUNI: aprox. 24 milimetri MATERIAL: aluminiu DATA ACHIZIȚIONĂRII: 23 Septembrie 2016 LOCUL UNDE A FOST GĂSIT: Disneyland Urayasu, Japonia PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: Mickey Mouse DESCRIERE VIZUALĂ: cam cât o monedă de 5 bani, argintiu, rotund, cu niște inscripții ciudate pe el NOTE SUPLIMENTARE: Chiar mi-a adus noroc: am început să colecționez monede!

15

Colecționar-de-poze-vechi Andreea Toma Cum am devenit colecționar de poze vechi? Totul a început acum trei ani ,când o ajutam pe bunica să facă curățenie în podul casei. Acolo am văzut câteva poze cu familia. Eram foarte curioasă ce amintiri ascunde fiecare poză. Am luat toate pozele din pod și am început să le examinez. O sumedenie de necunoscuți, în alb-negru, stăteau nemișcați la poză. Eram de-a dreptul uimită de acele poze. Bunica mi-a spus cine sunt acei oameni și ce legătură au cu familia noastră. Voiam să aflu tot mai multe despre ele. Atunci am început să colecționz poze.

Când mergeam la neamuri le rugam să-mi arate câteva poze vechi. Cu puțin noroc, primeam și eu două-trei drept ,,suvenir”. Azi o poză, mâine alta, încet-încet se tot adunau.

Aveau scrise pe spate diferiți ani sau diferite locații. De exemplu: ,,1980 Dan și Cici mare”, sau ,,1955 Inu armată” Petreceam mult timp cu pozele. Voiam să știu exact anul sau cine erau oamenii din poză. Ca să-mi fie mai ușor m-am dus la bunica mea, deoarece voiam să-mi spună tot ce mă interesa. De la cea mai mică persoană, până la cea mai mare. Pe măsură ce îmi povestea, deveneam mult mai interesată. Cel mai vechi an a fost 1955, când am auzit am rămas uimită. Țineam în mână o poză din 1955! Pentru mine era o comoară în care puteam să văd trecutul familiei mele.

Cred că poveștile bunicii făceau pozele să fie și mai interesante. De la armată, la portul popular sau nunțile de altădată, când oamenii se deghizau. Erau multe tradiții pe care strămoșii le-au lăsat moștenire generațiilor următoare, dar din păcate acum sunt pierdute. Și azi mai caut pe la bunici, să văd dacă mai au sau nu poze vechi. Mă duc și la vecinii și îi întreb. Din păcate unele poze au fost rupte sau și-au pierdut din claritate. Eu consider că fiecare om trebuie să păstreze măcar o poză cu strămoșii săi sau o poză cu locurile în care au fost bunicii sau străbunicii noștri, ca să poată păstra o legătură cu istoria familiei.

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: fotografie DIMENSIUNI: 13×10 cm MATERIAL: hartie DATA PRIMIRII: 15.03.2022 LOCUL UNDE A FOST GĂSIT: într-o cutiuță dintr-un dulap vechi al străbunicii PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: străbunica DESCRIERE VIZUALĂ: alb-negru, imagine decolorată NOTE SUPLIMENTARE: Fotografia a fost făcută în anul 1970 la aniversarea străbunicii mele, vârsta de 55 de ani. Oamenii din fotografie: mătușile și unchii străbunicii mele.

16

Prințese de porțelan Delia Riana Spătaru Totul a început când aveam 6 ani. Buni a venit în vizită și mi-a adus prima mea prietenă de porțelan. Era îmbrăcată într-o rochiță roz cu roșu, foarte elegantă. Am luat-o cu grijă și teamă și am pus-o direct pe o etajeră, știind că este prețioasă și nu e ca oricare păpușă cu care mă pot juca. Am simțit că seamănă cu farfuriile din bucătărie, pentru că se simțeau la fel în mană. Când a văzut buni cât de mult o prețuiam, a hotărât să îmi ia toată colecția. Păpușile veneau în librării cu o revistă care conținea povestea fiecăreia și informații despre ele. Deși știam să citesc, îmi plăcea să îmi citească bunica povestea, iar eu să mângâi cu grijă păpușa. Din păcate, de-a lungul timpului revistele s-au rătăcit pe undeva. Păpușile sunt toate îmbrăcate în domnițe care au existat cu mulți ani în urmă. Îmi plăceau deoarece și eu voiam să port rochii ca ale lor și să fiu prințesă. După 20, seria de păpuși s-a oprit și de atunci ele au stat pe rafturi, în dulăpiorul meu roz. Când s-au înmulțit cărțile, păpușile s-au mutat în camera părinților, să fie protejate.

Anul acesta am mers în vacanță cu tatăl meu în Italia și am văzut multe orașe, dar preferatul meu a fost Veneția. Un ghid ne-a dat o informație nouă despre păpușile de porțelan și Veneția. Cu mult timp în urmă pisicile au salvat Veneția de ciumă și, drept omagiu, se creează și în zilele noastre pisici de porțelan. Tot de atunci au început să se fabrice și păpușile de porțelan cu haine tradiționale specifice țării și multe altele. Majoritatea păpușilor de porțelan cu detalii bine lucrate sunt făcute în Italia. La un moment dat am ajuns într-un loc cu multe tarabe și magazine pline cu suveniruri, dar unul mi-a atras atenția! Era un Rai al păpușilor de porțelan. De acolo am luat Venețiana de porțelan. Am numit-o Alice, deoarece are buclele aurii că Alice din Țara Minunilor, dar mie îmi place să îi spun „Alice din Țara Păpușilor mele de porțelan”. Buni s-a bucurat când a văzut că m-am întors cu o păpușă și încă mai colecționez genul de păpuși pe care mi le aducea ea când eram mică. Ne-am adus aminte de toate amintirile plăcute de atunci.

Vreau să îmi măresc colecția și să o îngrijesc, să treacă din generație în generație în familia mea.

Sunt fericită să văd că prietenii mei au și ei colecțiile lor pe care le prețuiesc și le îngrijesc la fel de mult ca mine. Ne-am bucurat că am avut ocazia să vorbim despre ele și cum am ajuns să le colecționăm.

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: păpușă de porțelan DIMENSIUNI: 23 cm înălțime MATERIAL: porțelan DATA ACHIZIȚIONĂRII: 8 iunie 2023 LOCUL DE UNDE ACHIZIȚIONAT: Veneția PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: tata DESCRIERE VIZUALĂ: bucle aurii, zâmbitoare, rochie albă de atlaz, cu brâu auriu, hăinuță neagră cu roșu.

NOTE SUPLIMENTARE: mi-a dat idei pentru concurs!

17

„Chestiile” mele - șervețelele Ioana Izabela Țistoi Să vă povestesc cum și de ce am început să colecționez, „chestii”, adică șervețele. Sună cam banal, dar mie acest lucru mi-a făcut viața mai frumoasă. Colecționarea de „chestii” este un hobby pe care mulți oameni îl au și care poate fi motivat de diferite interese, pasiuni sau amintiri. În cazul meu, colecția a început ca o simplă curiozitate și s-a transformat într-o pasiune de-a lungul anilor. Motivele: peisajele imprimate, culorile îmbinate abstract, personajele amuzante care, chiar dacă luai o notă mică la școală, te făceau să zâmbești. (Bine... asta până aflau părinții. Ce, credeți că piticilor din Albă-ca-Zăpada nu lea mai căzut câte un târnăcop peste picior? Sau ce mai putem spune despre Tom și Jerry care, la rândul lor, se băteau mai mereu? Dar cu toate astea găseau o parte bună și treceau peste.

Poate că, la rândul lor, și ei aveau o colecție de șervețele. Cu oameni haioși, cu prieteni de-ai lor sau cu peisaje.)

La început, colecționam șervețele doar pentru că erau frumoase și interesante. Îmi plăcea să le privesc și să le ating, să îmi imaginez cum ar fi să fiu eu acolo. În timp, colecția mea de șervețele a devenit din ce în ce mai mare, iar asta m-a făcut să mă gândesc mai mult la motivul pentru care le colecționam. Privitul și mângâiatul șervețelelor erau activități pe care le făceam de plictiseală, când mama nu mă lăsa afară la copii, pentru că nu am mâncat sau chiar devenea o pasiune?

Am ajuns la concluzia că motivul principal pentru care colecționam șervețele era legat de amintirile din copilărie. Noi locuim într-o comună de munte, la 20 de km de Hunedoara. De fiecare dată când mergea în oraș, mama îmi aducea niște șervețele pe care le admiram împreună. (Pare ciudat ca atunci când mergi în oraș să nu faci prea multe cumpărături, dar în schimb să vii cu 5-6 șervețele pentru fata ta.) Îmi plăcea să mă uit la ele, să îi ascult poveștile mamei, să îi văd zâmbetul pe buze. Și da, așa poți adormi un copil: spunându-i povești inspirate din imaginile unor șervețele. În felul acesta colecția mea a devenit un fel de conexiune între mine și mama, iar asta m-a făcut să le prețuiesc și mai mult. De fiecare dată când îmi fac curat și dau peste cutia cu șervețele îmi amintesc de mama din copilărie!

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: șervețel DIMENSIUNI: 15/15 cm MATERIAL: hârtie subțire DATA PRIMIRII: 15.04.2023 LOCUL DE UNDE A FOST PRIMIT : Austria PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: UN prieten DESCRIERE VIZUALĂ: Colorat, dar în același timp abstract, cu un iepure, 2 flori roz, fluturi și câteva plante decorative.

NOTE SUPLIMENTARE: Șervețelul aprofundează tema de vechi prin utilizarea nonculorilor și a câtorva pete de culoare.

18

Cum am devenit căutător-colecționar-de-chestii - Larisa Maria Gîdei Cam prin clasa a IV-a am renunțat la uimitoarea colecție de păpuși Barbie – i le-am dăruit surorii mele, de mult le voia.

Am început să „colecționez” cărți, dar după ceva timp cărțile au devenit ceva... ceva ce mă reprezentau! Peste tot pe unde mergeam aveam o carte la mine, iar dacă, din întâmplare, nu aveam, nu plecam de acolo fără să cumpăr vreuna – și acum fac asta și... încă ceva!

Vacanța de iarnă din clasa a V-a am petrecut-o în Republica Cehă, la bunica mea. Prima zi mă găsește în Praga, oraș renumit pentru castele, catedrale gotice, piețe medievale și poduri de vis. În fiecare magazin, cărți mai vechi sau mai noi, despre istorie, despre prinți și prințese, regi sau regine, dar în limba cehă. Dezamăgită, las cărțile de o parte și mă îndrept spre vitrinele înalte, late, cu un geam parcă de cristal, cu stilouri și pixuri care mai de care mai colorate. După minute bune de analizat, gata să mă dau bătută, mă opresc brusc. Iată ALESUL! Un pix negru, cu un dragon cu ochii roșii, roșii, învelit în piele m-a fascinat și vă dați seama că nu am mai putut pleca de acolo fără e!

Ajunși în Chomutov, acasă la bunica mea, constat că pixul lipsește. Mă uit în poșeta mamei: nimic! Mă uit în ghiozdanul bunicii: nimic! Ce e de făcut? Încep să plâng, bineînțeles, iar timp de o săptămână caut ore în șir pixul dispărut, fiecare seară încheindu-se cu plânsete...

Sora mea, de nici șase ani, nu înțelegea nimic din ce se întâmpla în jurul ei, jucându-se de dimineața până seara cu păpușile. Însă în seara de Ajun, când toată lumea îl aștepta pe Moș Crăciun, după o zi încărcată cu treburi casnice, soră-mea se duce la ghiozdanul ei roz, micuț, cu un corn de unicorn, și scoate din el – ce credeți?! – pixul mult căutat. Nu vă puteți da seama cât de fericită am fost și cât de mult mi-aș fi dorit, cu o ghilotină din revoluția franceză, să le tai capul tuturor păpușilor pe care le iubește acum ea! Timp de cam o săptămână, când se uita la mine, îi aruncam o privire criminal de răutăcioasă, iar ea începea să plângă. Ca să ne împace, în ziua dinaintea plecării bunica ne-a dăruit fiecăreia câte o cutie. Sora mea a primit o păpușă cu capul mare, foarte mare în comparație cu corpul ei... o păpușă, zice ea, LOL, în timp ce eu am primit, bineînțeles, un stilou cu peniță de aur, într-o cutie neagră, cu interior de catifea.

Așa se face că, începând cu acea vacanță de iarnă, am început să colecționez pixuri și stilouri. De atunci, colecția mea s-a mărit, preferatele mele fiind stiloul de la Picasso, roz-sidef, și cel negru, pe care este imprimat numele meu.

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: stilou Picasso MATERIAL: metalic, plastic bordo DATA ACHIZIȚIONĂRII: 10 mai 2023 LOCUL UNDE A FOST GĂSIT: Cărturești, Deva PERSOANA CARE A FOST PRIMIT: mama DESCRIERE VIZUALĂ: alb-argintiu, subțirel, încrustații aurii, mijloc bordo ornamentat, peniță de aur NOTE SUPLIMENTARE: poate că va fi norocos și el!

19

COLECȚIONAR-DE-DE CE-uri – Luca Ștefan Cărmănuș Era anul 2022, începutul verii. Tocmai plecaserăm la mare în Grecia cu familia mea, câțiva prieteni și rude. Am trecut de vama de la Oravița și am intrat în Serbia. Pe dreapta este un restaurant unde ne oprim de obicei. Ei bine... Acel restaurant are o pancartă pe care era lipit un afiș cu o vacă. Când o vede, fratele meu de 4 ani întreabă: -Mama, ce e ăla? -E un animal. -Ce animal? -Vacă. -De ce? Și astfel a început o serie interminabilă de întrebări. „De ce?”-urile au devenit cu adevărat o colecție odată cu ajunsul în Grecia. Pentru a vă face să înțelegeți mai bine ce înseamă o colecție de întrebări, vă voi povesti pe scurt ce îmi mai amintesc. În prima zi am ajuns destul de târziu, așa că am mers să vizităm o cetate. Iarba nu era tăiată, deci erau multe insecte; cele mai mari dintre ele erau destul de vizibile, stând nemișcate pe pietre. Când le-a văzut fratele meu, au început întrebările: – Ce e aia? – Insectă – Ce insectă?

Aici era nevoie să mă folosesc de Google pentru a identifica ce fel de viețuitoare se afla pe acea piatra. În ziua doi, am găsit pe nisip un mic arici de mare mort. Trec pe lângă el și aud: -Luuuucaaaaaa! -Da?! -Ce e asta? De ce are țepi?

Mă uit mai bine, inspectez puțin corpul și realizez că era un arici de mare. Îi explic ce este, un motiv ironic în legătură cu țepii și reușesc să îl mulțumesc. În ziua următoare am vizitat bine cunoscuta Meteora. A fost o experiență plăcută, dar fiind nevoit să explic, spre exemplu, de ce călugării se îmbracă în negru, am devenit ghid turistic pentru fratele meu.

A patra zi s-a terminat cu o plimbare cu hidrobicicleta. Mare greșeală… Sper ca fiecare dintre peștii ce au trecut pe lângă noi au ajuns în farfurii. Întrebările legate de solzi, înotătoare, formă, m-au făcut să realizez că nu mai vreau să vin niciodată la mare. În a cincea am plecat la o plimbare cu un vas. Când a prins viteză, ceva soi de păsări se țineau de noi, în zbor. Știind că nu scap fără o întrebare, m-am pregătit căutând informații despre ele.

Surprinzător, fratele meu n-a zis nimic. Ajungem în port și vede un colac de salvare: -Luca! -Hm? -Ce aia ala? -Colac de salvare. -Pentru ce? Și aici a urmat o serie lungă de descrieri pentru colacul de salvare. În ultima zi, am făcut o excursie pe Muntele Olimp, destul de populat de broaște țestoase. Fratele meu n-a ratat ocazia să-mi pună întrebări, deci istoricul meu de pe internet a ajuns să arate cam așa: „De ce este broasca țestoasă verde? De ce are broasca țestoasă carapace? De ce este carapacea broaștei țestoase tare?” și multe altele.

Așa s-a format colecția „De ce?”-urilor de la fratele meu mai mic în istoricul browserului meu. În vacanța aceasta vom pleca din nou în Grecia. Sunt sigur că voi avea material suficient pentru un De ce? - Ghid pentru frații mai mari.

DOCUMENTARE DE EXPERIENȚĂ Data: 16.06,2023 Ora: 14:00 Locul: Salonic, Grecia Subiect: fratele meu mai mic Descriere: Cu o privire ce îmi dădea fiori și gândul că voi fi atacat de cuvinte, cu un ton mai puternic ca puterea de împietrire de a Medusei, am auzit întrebarea ,,De ce au broaștele țestoase carapace?

20

COLECȚIONARI-DE-MAȘINI (tată și fii) – Mircea Purcar Înainte de a fi colecționar de mașini, Andrei a fost, pe rând, Spiderman, Batman, Ironman și Captain America. A salvat lumea, a mâncat doar din farfuriile desenate cu supereroii lui, a dormit doar cu pijamale inscripționate în funcție de personajul de care era pasionat, iar casa noastră se transforma, încet, dar sigur, într-un mic studio din care lipsea doar Marvel.

Am scăpat cu toții din acest mic coșmar după ce a vizionat celebra serie de filme de animație Cars. Începând de atunci am devenit susținătorul lui numărul 1, deoarece împărțeam aceeași pasiune: mașinuțele!

Mi-a făcut o reală plăcere să revăd împreună cu Andrei cele trei filme și mi-am dat seama că, pe lângă emoționanta și motivanta poveste, el va rămâne un veșnic iubitor al mașinuțelor, dar și al curselor de mașini. Am cutreierat cu toții magazinele să-l cautăm pe Fulger McQeen în toate variantele lui posibile, dar nu am scăpat nici de Bucșă, nici de celelalte personaje. După ce am reușit să-i punem la dispoziție un număr considerabil de mașini de curse, l-am privit cum își creează o lume a lui, un univers separat, în care există doar el și mașinuțele lui. Uneori îmi permite să intru acolo, în lumea lui, alteori îl privesc pe furiș și nu rezist să nu mă prind în joaca lui care îmi pare atât de firească și îl provoc: -Andrei, ce face mașinuța ta roșie? Este cumva într-o misiune?

Mă privește cu ochi mici, vizibil deranjat de mine, intrusul, și îmi răspunde: -Eu nu sunt Andrei! Sunt Fulger McQueen! Nu sunt în misiune, mă antrenez pentru că trebuie să câștig Cupa Piston. Îl văd apoi cum își poartă mașinuțele în ambele mâini, ridicate inegal, cu modelul din dreapta văzut din față, iar cel din stânga văzut de dedesupt, se urmăresc în spirale, dublate de piruete în alergare, ajutate de trei pași în genunchi, plus alți cinci cățărați pe canapea pentru o mai bună altitudine, urmați de prăbușiri la nivelul parchetului, accidente închipuite cu nesfârșite răsturnări și rostogoliri, acompaniate desigur de un limbaj codificat de interjecții, când susurate precum motoarele mari și relaxate, când cu năduf strigate, când ritmic recitate precum serpentinele unui drum de munte în urcare, coborâre…

Numitorul comun al tuturor sesiunilor este, în orice caz, pasiunea. Puterea jocului și deci imaginația în starea pură acaparează totul, așa încât greu poate fi întrerupt Andrei din starea de semivisare activă în care este când personajul pozitiv, când personajul negativ, când, cel mai adesea, ambele deodată. De ceva timp a depășit momentul Cars.

A rămas doar cu o singură pretenție, atunci când își dorește o mașinută: să aibă culoarea roșie.

La fel ca eroul lui Fulger McQueen.

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: mașinuță DIMENSIUNI: 40/20 MATERIAL: plastic DATA PRIMIRII/ACHIZIȚIONĂRII:4 iulie LOCUL UNDE A FOST ACHIZIȚIONAT: magazin Noriel PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: mama DESCRIERE VIZUALĂ: mașină de gunoi, 6 roți, compartimente pentru reciclarea gunoaielor, spate detașabil pentru accesarea compartimentului de gunoi NOTE SUPLIMENTARE: Este dificil să deschizi ușițele. Nu se aștepta să nu scoată nici un sunet.

21

De 7 ani COLECȚIONAR-DE-JOCURI Ovidiu Toader Bondoc Aveam șase ani și totuși îmi amintesc totul ca și cum s-ar fi petrecut acum o oră. Parcă îl văd pe tatăl meu cum intră pe ușă, cu o săptămână înainte de ziua mea, și încearcă să-mi explice că nu a reușit să facă destui bani ca să-mi cumpăre noua consolă PlayStation4. Încă pot să îi simt mâna pe umerii mei, în timp ce încercam să îmi țin lacrimile, spunând că e ok și că înțeleg. Stăteam pe pat și încercam să mă împac cu gândul că nu voi primi cadoul așteptat, când tata mă cheamă să mergem să schimbăm roțile de la mașină, știa că îmi place să îl ajut. Ne îmbrăcăm și ieșim afară. În timp ce mergeam către mașină am realizat că nu și-a luat sculele, m-am uitat la el și l-am atenționat. Nu mi-a răspuns. Și parcă un zâmbet ușor i se vedea în colțul gurii.

Am ajuns la mașină și m-a chemat la portbagaj, să-l ajut să ia ce ne trebuia pentru roți.

L-a deschis și în spate de tot am văzut o cutie albastră pe care scria mare PlayStation4! O scoate și mi-o înmânează ca pe o adevărată comoară! Strâng în brațe bine de tot cutia, să nu cumva să îmi scape, și mergem repede în casă să montam consola. Odată ce totul a fost pregătit și pus în priză, i-am dat drumul, melodia de fundal a meniului se putea auzi în toată casa. Odată cu psul am primit și un joc, Need for Speed! A fost și încă este unul dintre jocurile mele de suflet, mă jucam de dimineață până seara! Am început să caut jocuri pe google și să mi le scriu pe o foaie, astfel încât când mă întreba cineva ce vreau de ziua mea să am răspunsul pregătit. De fiecare dată îmi doream din ce în ce mai multe jocuri, cei care veneau pe la noi în vizită știau ce-mi trebuie.

Uite așa am ajuns să colecționez, fără să îmi dau seama, jocuri cu mașini, lupte, aventuri, fotbal, de supraviețuire, despre istorie, apocaliptice, educative, realiste și multe, multe altele. De fiecare dată când plecam în vizită la bunici, prieteni, verișori, oriunde, aveam câteva jocuri la mine, preferatele mele mai exact, chiar și când mergeam la mare ascundeam subtil câteva jocuri în ghizdănelul meu cu minioni, în așa fel încât să nu se afle, oricum își dădeau seama din felul în care bietul ghiozdan se deforma din cauza carcaselor înghesuite pe lângă haine. Totuși mi-am învățat lecția, după ce am dus câteva jocuri pe la verișorii mei acasă și am uitat să le iau înapoi... În acel moment am zis ,,Gata! De azi înainte le țin numai pentru mine.”

Dar n-a trecut mult timp și iarăși eram cu jocurile după mine...

Mereu mă mândream cu jocurile mele, au fost și încă sunt averea sufletului meu. De fiecare dată când îmi faceam un nou prieten, îl chemam la mine acasă să ne jucăm. Nu veneau...

Doar un băiețel a venit și a reușit să înțeleagă pasiunea mea pentru jocuri, îl chema Norbert, dar eu îi ziceam Norbi, aproape fiecare weekend ne întâlneam să ne jucăm, ba la el acasă, ba la mine, de fiecare dată plănuiam să jucăm alt joc, să nu fie cel de data trecută, oricum, tot la același joc ajungeam. Din păcate am pierdut legătura cu el după ce m-am mutat la oraș cu familia, ca să pot merge la o școală mai bună. Mi-e tare dor de Norbi, parcă ieri stăteam amândoi în fața televizorului și ne certam care dintre noi să se joace astăzi pe controllerul verde, mi-e dor de casele din zăpadă pe care încercam să le contruim după modelul caselor din 22

Minecraft și de fiecare dată rămâneam numai cu doi pereți după care ne ascundeam și aruncam cu bulgări unul după altul.

Vai, ce vremuri! Mă jucam foarte mult, atât de mult, încât părinții mei a trebuit să îmi pună restricție pentru câteva zile! Și mai rău era că aveau cu ce să mă pedepsească: una-două îmi vedeam jocurile și Ps-ul pe dulap! Acum, oricât de mult aș vrea, nu prea mă mai lasă școala și în special frate-meu! Mai găsesc eu câteodată puțin timp liber, dar tot nu e destul, de aceea încerc să storc cât se poate de multă distracție din ele, nu la fel de ușor ca la început, dar mă mulțumesc și așa. Acum realizez și eu ce bine e să fii mic!

DOCUMENTARE DE OBIECT (ultimul) OBIECT: JOC CONSOLĂ PS4 The Last of Us DIMENSIUNI: 172 x 135 x 15 mm MATERIAL: plastic DATA PRIMIRII/ACHIZIȚIONĂRII: 14.06.2023 LOCUL UNDE A FOST PRIMIT: în fața blocului bunicii mele PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: prietenul meu Bogdan

DESCRIERE VIZUALĂ: Jocul pe CD se ascunde înăuntrul unei carcase albastre cu un design specific, pe spate se află detalii care te ajută să afli dacă chiar îți dorești acest joc sau nu.

NOTE SUPLIMENTARE: Ai nevoie de răbdare și extrem de multă atenție pentru a înțelege povestea jocului, chiar și o mică distragere te poate face să te întrebi ,,Cum Doamne am reușit să ajung aici?''.

23

O joacă de-a geologii (sau cum am devenit COLECȚIONAR-DE-PIETRE) Tudor Andrei Tirănescu Sunt sigur că orice copil are un colțișor de Rai, un loc magic în care, odată ajuns, vraja copilăriei este de capul ei. Pentru mine, acesta este Crasna, un sătuc frumos de la poale de Parâng. Aici am fost pe rând explorator, fotbalist, pictor, păstor, agricultor și, mai ales, geolog.

Prima mea interacțiune cu pietrele? Îmi amintesc bine că pe la vârsta de nouă ani, vara, fiind foarte cald, am plecat să mă scald cu un prieten, la marginea satului, în râul care coboară din munte. Apa lui ne-a salvat de arșița soarelui. Când ne-am aruncat ochii spre stâncile de la marginea drumului, am văzut ceva auriu, sclipind puternic în soare. Am alergat să vedem ce este. În pietre se vedeau niște fâșii aurii și nu știam ce sunt.

Cum văzusem în filmele Indiana Jones, căutători de aur și de nestemate, gândul ne-a dus că descoperiserăm chiar cel mai prețios metal. Am adunat câteva pietricele cu sclipiri aurii în ele și am fugit acasă, să anunțăm fericiți că am descoperit o comoară.

Bunicii ne-au privit zâmbind ușor, dar nu ne-au descurajat. Am petrecut câteva zile la rând, înarmați cu ciocănele și dălți, adunând „aurul” descoperit de noi. Când bunicii au văzut că se îngroașă gluma, pentru că nu ne mai adunam pe acasă, ne-au spus adevărul: aurul nostru era de fapt mică, o piatră simplă, lipsită de valoare. Eram foarte dezamăgiți, dar ei s-au amuzat și ne-au spus că atunci când vom fi mari, dacă vom fi ambițioși, s-ar putea să găsim cu adevărat aur în munții noștri. De atunci niciodată nu am trecut indiferent pe lângă stânci, pietre sau alte roci cu forme și culori interesante. În albiile râurilor am găsit pietre rotunde, alungite sau aplatizate, de diferite mărimi și culori. M-au impresionat în mod deosebit trovanții uriași de la Costești, Vâlcea, descoperiți într-o carieră de nisip. Mă întreb ce forțe misterioase au putut cimenta și clădi aceste forme.

Gândul mă duce la poezia lui Lucian Blaga, „Cântec în noapte”, care a încercat să descifreze tainele drumului prin viață, prin iubire, clădit din trepte ca de piatră: Pietre-n cale, mereu pietre.../ Greu se lasă, greu se lasă/ Dumnezeul pietrelor.

Atras de lumea pietrelor, am început să strâng roci interesante și am ajuns să dețin o adevărată colecție. Primele au fost primite de un bun prieten: Ametist, Pirită, Carneol, Citrin, Opal, Smarald și multe altele, neșlefuite, prețioase și neprețioase, strânse în timp de mine.

Am adăugat colecției flori de mină, precum și cristale de diferite mărimi și culori. Prin cărțile citite am găsit pietre cu puteri magice, fascinante atât pentru protagoniști, cât și pentru cititori ca mine, pasionat de roci. M-am gândit cât de râvnită și de puternică era piatra filosofală din Harry Potter... Tot așa, trandafirul deșertului, o piatră a norocului, datorită puterilor combinate ale Cerului și Pământului, ne trimite cu gândul la legătura puternică dintre Micul Prinț și floarea sa. Întorcându-mă la prima mea întâlnire cu pietrele, din satul bunicilor, îmi doresc să adaug colecției și Grafit, un mineral pe care oamenii de aici îl foloseau la vopsitul brâului caselor. Îl luau din plai, unde îl găseau cu o concentrație mai slabă. Am aflat că în muntele Cătălinul, la Baia de Fier, se află o mină de grafit. Straturile de rocă se întind de acolo până la Crasna, pe zeci de kilometri.

24

Deși colecția mea cuprinde mai multe pietre prețioase, cum ar fi smaraldul, safirul, rubinul și chihlimbarul, am mai puține metale prețioase decât mi-ar plăcea. Însă am stat de vorbă cu un alt colecționar de pietre din România, care mi-a sugerat să fac schimb de pietre cu el. Mi-am planificat și o excursie pe timpul verii, la București, unde voi vizita muzeul Antipa, renumit pentru colecțiile de pietre și fosile. Chiar dacă drumul până la a avea o astfel de colecție este tare lung, mă ambiționez și încerc să fiu cât se poate de serios în ceea ce fac, deoarece doar așa pot ajunge la succes.

DOCUMENTARE DE OBIECT (primul) OBIECT: Pirită DIMENSIUNI: 2 centimetri grosime, 3 centimetri lungime MATERIAL: piatră DATA ACHIZIȚIONĂRII: în 2018, vara LOCUL UNDE A FOST GĂSIT: la marginea satului bunicilor, într-o stâncă PERSOANA DE LA CARE A FOST PRIMIT: am colectat-o eu DESCRIERE VIZUALĂ: neagră, colțuroasă, cu sclipiri aurii NOTE SUPLIMENTARE: Face parte dintr-o colecție de peste 200 de minerale, roci și pietre prețioase. Le găsesc prin toate colțurile lumii, în dorința de îmbogățire a colecției.

25

CUPRINS JURNAL de CĂUTĂRI/EXPERIENȚE............................................................................4 Povești din raft..................................................................................................................11 Povești pentru cele cinci domnițe.....................................................................................12 COLECȚIONARII-DE-CHESTII....................................................................................14 Cum am devenit COLECȚIONAR-DE-DINOZAURI, Ana Szalkay..............................14 Cum am devenit colecționar-de-monede, Alisa Maria Combei.......................................15 Colecționar-de-poze-vechi, Andreea Toma.....................................................................16 Prințese de porțelan, Delia Riana Spătaru........................................................................17 „Chestiile” mele – șervețelele, Ioana Izabela Țistoi........................................................18 Cum am devenit căutător-colecționar-de-chestii, Larisa Maria Gîdei.............................19 COLECȚIONAR-DE-DE CE-uri, Luca Ștefan Cărmănuș..............................................20 COLECȚIONARI-DE-MAȘINI (tată și fii) – Mircea Purcar..........................................21 De 7 ani COLECȚIONAR-DE-JOCURI, Ovidiu Toader Bondoc..................................22 O joacă de-a geologii (sau cum am devenit COLECȚIONAR-DE-PIETRE), Tudor Andrei Tirănescu...................................................................................................23

26

27