Epitetul. Descrierea în versuri. Imaginea artistică

Epitetul

Cuvîntul epitet provine din limba greacă: epitheon, ceea ce înseamnă a pune, a adăuga pe lîngă. În poezia «Freamăt de codru» M. Eminescu adaugă o însuşire nouă apei, valurilor: apa sună somnoroasă, valuri sperioase. Dacă poetul ar fi scris numai «apa sună» şi n-ar fi scos în evidenţă însuşirea lacului de a se mişca, am fi avut impresia că apa este nemişcătoare. Cînd poetul scrie «apa sună somnoroasă», vedem şi auzim sunetul domol, liniştit şi leneş al apei. Cuvîntul «somnoroasă» adaugă o însuşire unei acţiuni (a suna — verb). În asociaţie cu alt termen, cuvîntul «somnoroasă» indică o însuşire proprie, reală a substantivului — fiinţă.

Cuvintele care exprimă însuşiri deosebite ale obiectelor sau ale acţiunilor, prezentîndu-le într-o lumină nouă, se numeşte epitet.

Epitetul este procedeul artistic cel mai frecvent utilizat de scriitori în operele lor. Un substantiv sau un verb poate avea într-o operă literară cîteva epitete: ochi dulci, galeşi; glas blînd, duios; cer frumos, adînc, nemărginit; pădure neagră, deasă, înfiorată; izvor curat, fermecat, mut; codru falnic, cărunt, măreţ ş.a.

APLICAŢII

1. Construiţi enunţuri în care cuvintele pustiu, leneş, cuminte să intre în combinaţii neobişnuite cu alte cuvinte. 2. Selectaţi din operele literare citite imagini poetice conţinînd epitete. 3. Faceţi portretul prietenei (prietenului) folosind epitete. 4. Găsiţi epitete pentru substantivele şi verbele: Ucraină, Moldovă, baştină, patrie, mamă, învăţătoare, a povesti, a umbla. 5. Subliniaţi epitetele din textul următor şi explicaţi sensurile construcţiilor din care fac parte:

«De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ş-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint». (M.Eminescu)