Opera literară în versuri. Rima

APLICAŢII

1. Ce sentimente cetăţeneşti sînt exprimate în poezia «Baştina»? 2. De ce eroul liric îşi iubeşte atît de mult oamenii copilăriei, locurile natale? Argumentaţi-vă răspunsul cu imagini din poezie. 3. Autorul pune pe acelaşi plan noţiunile de mamă şi baştină? De ce? Argumentaţi. 4. Cum înţelegeţi sensul versurilor:

«Eu astăzi aş vrea ca pe tîmple să-i pun Cunună de cîntec şi soare» Ce fi gură poetică este folosită? 5. Analizaţi imaginile poetice din strofa a doua. Cum aţi putea formula devotamentul eroului liric, sacrifi ciul său pentru prosperarea pămîntului natal? 6. Selectaţi epitetele din poezie. 7. Grupaţi în serii de sinonime cuvintele: prieten, speranţă, eronat, zăpadă, amic, nădejde, greşit, necesar, omăt, util, copac, jilav, arbore, umed. 8. Găsiţi sinonime potrivite pentru expresiile: a da foc; a da în vileag; a lua nasul la purtare. 9. Folosiţi un termen potrivit din şirul de sinonime propus: Şi cu toată (rugămintea, stăruinţa, insistenţa, străduiala) lui moş Fotea şi a lui bădiţa Vasile, Smărănduţa a mîncat papara. Reţineţi: O limbă este cu atît mai bogată, cu cît are mai multe cuvinte care să denumească aceeaşi noţiune. 10. Ce ai putea face, tu, pentru prosperarea baştinii? Argumentaţi.

Opera literară în versuri. Rima

Dacă opera în proză redă conţinutul într-un mod liber, obişnuit, opera literară în versuri (versifi cată) se supune anumitor reguli de formă : vers, strofă, ritm, măsură. Un rînd dintr-o poezie se numeşte vers. În limba latină versus înseamnă rînd, şir al scrierii. În poezie versurile, de obicei, sînt grupate în strofe. Unul sau mai multe versuri unite după conţinut formează strofa. Strofele sînt alcătuite dintr-un singur vers sau din mai multe versuri. Accentul în cuvintele din versuri cade, de obicei, la intervale regulate. Iată un exemplu din poezia «Iarna» lui V. Alecsandri: Din-văz-duh-cum-pli-ta-iar-nă- cer-ne no-rii-de-ză-pa-dă.

Repetarea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate se numeşte ritm.

Cuvîntul ritm provine din limba greacă rhytmus, ceea ce înseamnă număr, măsură, cadenţă. Numărul de silabe dintr-un vers se numeşte măsură. Afară de vers, strofă, ritm, măsură, operele versificate au şi rimă.

Potrivirea sunetelor de la sfîrşitul versurilor, începînd cu ultima vocală accentuată, se numeşte rimă.

În limba franceză rima înseamnă potrivire, coincidenţă. După identitatea sunetelor rima este de mai multe feluri: perfectă, bogată, asonantă, săracă, omonimă etc. În versurile:

«Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură» (V. Alecsandri) Observăm că în cuvintele natură-căldură se potrivesc toate sunetele ce urmează după vocala accentuată- ură. Astfel de rimă este considerată perfectă. În versurile: «Bate vîntul dintr-o parte — Iarna-i ici, vara-i departe», se potrivesc şi consoanele ce se află înaintea vocalei accentuate (p-arte, de-p-arte). Această rimă se numeşte bogată. Dacă nu concid toate sunetele, rima este imperfectă. «În locul lui menit de cer Hyperion se-ntoarse Şi ca şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă.» Rima imperfectă (se-ntoarse-revarsă) se numeşte asonanţă. În unele versuri rima este alcătuită dintr-un singur sunet: «Codrul prinse a vui Brazii a-şi însufleţi.»

(V. Alecsandri)

Astfel de rimă e săracă. Rima mai poate fi: trunchiată (duios-a fost; alese-vesel); omonimă: «Ţara mi-i atît de mare, De la mare pîn’ la mare.»

(P. Cruceniuc)

După poziţia accentului rima este: a) masculină — cu accentul pe ultima silabă: «Căci din brazii mei trufaşi Face-ţi-oi voinici ostaşi.»

(V. Alecsandri) b) feminină — cu accentul pe penultima silabă: «Iar pe iarbă-n poieniţă Cîntă-o albă copiliţă.»

(V. Alecsandri) c) dactilică — cu accentul pe antepenultima silabă: «Toamna mîndră, harnică, Şi de bunuri darnică»

d) hiperdactilică — cînd după silaba accentuată urmează trei silabe neaccentuate:

«Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile?»

(M. Eminescu)

După poziţia în strofă, rima poate fi: a) împerecheată — întîiul vers rimează cu al doilea, iar versul al treilea — cu al patrulea:

«Codrule cu rîuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tînăr precum eşti Tot mereu întinereşti.»

(M. Eminescu)

b) încrucişată — versul întîi rimează cu al treilea, iar versul al doilea — cu al patrulea:

«Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele — Noapte bună!»

(M. Eminescu) c) îmbrăţişată — versul întîi rimează cu al patrulea, iar versul al doilea — cu al treilea:

«Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioşare Tot mai tare şi mai tare, Mai aproape, mai aproape.» (M. Eminescu)

d) monorimă — folosirea aceleiaşi rime în mai multe versuri succesive: «Doină, doiniţă, De-aş avea o puiculiţă Cu flori galbene-n codiţă, Cu flori roşii la guriţă.»

(Folclor) În unele poezii rima lipseşte. Astfel de poezii sînt scrise în versuri

albe.

Rima sporeşte ritmicitatea, sonoritatea versurilor, contribuie la evidenţierea sensului poetic al cuvintelor.

APLICAŢII

1. Găsiţi în versurile propuse rima masculină, feminină şi dactilică: а) «Va geme de patimi Al mării aspru cînt... Şi eu voi fi pămînt În singurătate-mi.» M. Eminescu) b) «Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor Pînă ce pier.» (M. Eminescu) 2. Determinaţi tipul rimei (după toate criteriile) în cîteva versuri din poeziile studiate anul acesta. 3. Găsiţi cît mai multe cuvinte care ar rima cu: trecea, vale, sfînt, copii, vorbeşti.