Trofimaş

— Dulce. A zîmbit şi el — ca să vezi ce minciună a dres. Noroc că nu fiecare te crede: altfel rămînea fără prăjituri. Şi-a luat-o şi se chitea cum ar şterge-o înainte să vadă ce-i cu prăjitura ceea — e coaptă ori nu prea. Rusanda i-a pus o mînă pe cap. Trofimaş a dat să se ferească — nu i-i de ajuns cît îl trag ai lui de chică?! Dar mîna fetei, caldă şi moale, i-a depănat mai întîi percica, pe urmă s-a lăsat pe umăr şi Trofimaş se gîndi ce bine ar mai duce-o el, de-ar fi ea sora lui. După ce li s-au despărţit drumurile, în cîteva clipe prăjitura a dispărut, şi amu Trofimaş stătea pe gînduri — o fi fost ea cu nuci, o fi fost presărată cu mac? Nu i-a venit în cap să se uite mai întîi la dînsa. Pe urmă a scos hîrtiuţa de treizeci de ruble, s-a uitat la soare printrînsa, a strîns-o în patru şi a desfăcut-o din nou. Nu era falsă. Avea toate colţurile întregi şi nu era deloc mînjită cu cerneală. Această hîrtiuţa cărămizie schimba totul. Acum el nu mai era un băieţel oarecare, ci era băiatul care are bani. Uite, îi vine în întîmpinare o femeie cu un ulcior de ulei şi nu ştie nici cu spatele cîţi bani are băiatul ista la dînsul. De-ar şti, îndată ar începe să-1 ia cu vorba. Trofimaş a înconjurat-o pe departe, ţinînd mîna dreaptă în buzunar. Şi cînd a scăpat iar la cărare, se gîndea că, de-ar avea el o şleapcă măcar cît de veche, şi-ar cumpăra pe banii iştia livorvert. Iarna ar şedea toată noaptea lîngă fereastră, şi cum s-a arăta în grădină un iepure la ros pomi, iese încetişor şi pe loc ţi-1 popeşte. Dar nu se amărăşte el — bădiţa Toader i-a scris de pe front că îi aduce un livorvert. Arudie nu poate să-i aducă — nici n-or avea unde-o ţine acasă. Da livorvert îi aduce. A mai răbda el oleacă, pînă îi bate bădiţa pe nemţi. Azi trebuie să se întoarcă mai repede cu şleapca, să adune copiii şi să-i încerce de face să-i primeşti în joacă. Şi avea să ajungă în zece minute la bunică-sa, dacă n-ar fi zărit nu departe pe mirişte un cioroi c-o nucă în clanţ. Cioroiul s-a uitat mai întîi de nu-1 pîndeşte cineva, apoi a pus nuca jos şi a început a o ciocăni. «Îi iau nuca!» a hotărît Trofimaş. A ales un bulgăre mai potrivit, s-a lăsat într-un genunchi şi a ochit multă vreme — dacă să-1 pocnească, apoi să-1 pocnească. Bulgărele a zburat pe la capul cioroiului, dar acela nici gînd să lepede nuca. A luat-o în cioc, din cîteva sărituri s-a mutat cu vreo zece paşi mai la vale şi iar a prins a o ciocăni. «Ce să fie de nu zboară?» se întreabă Trofimaş. Oare nu cumva... «Îi pui!»

Îl prinde şi-1 duce acasă. Dacă nu dovedeşte să-i facă pînă deseară cuşcă, îl încuie cu găinile. Cioroiul nu mănîncă găini. Da mîine îi face cuşcă. A luat-o la picior în urma cioroiului, de i s-a umflat cămăşuica în spate. Dintr-o mirişte în păpuşoi, apoi într-o hrişcă, din hrişcă într-o parină, da cioroiul, cînd vede reaua, zboară vreo douăzeci de paşi pe jos şi iar se opreşte să-şi ciupească nuca. Obosise bietul băiat, şi-a zgîriat picioarele prin mirişte, dar nu vroia să se lase. Şi cînd era cît pe ce să puie mîna pe dînsul, cioroiul s-a ridicat sus, cu tot cu nucă, şi peste cîteva clipe s-a topit în zare. «Nu mai era pui...» O singură mîngîiere i-a rămas — banii cu care avea să-şi cumpere şleapcă. Caută într-un buzunar, caută în altul... Cîteva clipe a rămas împietrit, cu ochii plini de groază — nu-s! Apoi s-a aşezat repede pe un hat, a întors buzunarele pe dos, le-a învîrtit, le-a sucit. S-a pipăit de la creştet şi pînă în tălpi —a pierdut banii. Unde-i sora lui Domnica — săraca surioară — să-1 apuce de chică şi să-1 înveţe minte, să-1 înveţe... Şi unde i-a pierdut el? Cînd zărise cioroiul, banii erau — ţine bine minte. Vrasăzică, i-a pierdut fugărindu-1. Trebuie să se întoarcă pe acelaşi drum şi poate să-i găsească. «Dacă-i găsesc — nu-mi mai cumpăr şleapcă. I-i duc mamei înapoi». Dar fugărise el cioroiul vreo trei rînduri de pămînt în lung. A trecut o dată încolo, căutînd sub fiecare buruiană, pe urmă s-a întors înapoi. Spre chindii intra în sat cu ochii roşii de plîns şi se oprea la fiecare răscruce să se hodinească. Nu mai putea de foame. Se furişa tăcut pe lîngă garduri, de parcă-1 ştia tot satul că a pierdut banii. Las’ să-1 bată. Are să şadă locului cuminte pînă s-or sătura cu toţii de bătut. Iar dacă a mai rămîne viu după aceasta, are să-şi coase buzunarele cu sîrmă de aceea moale şi, cîte zile a avea, nu s-a mai alunga după cioroi. De atîta plîns începuse să-1 doară capul şi-i părea că n-a mai rămas nici o picătură de lacrimi acolo unde se grămădesc ele. Dar cînd a ajuns la poartă, iar 1-a năpădit jalea. A intrat în casă, a zărit printre lacrimi genunchii cîrpiţi ai lui tată-său pe care se hodinea o mînă bătătorită şi s-a oprit lîngă genunchi: —Tătuţă... Eu... am prăpădit rublele... Mîna s-a ridicat de pe genunchi, Trofimaş s-a aplecat, ferindu-şi capul. O bătaie de inimă, două, trei, dar stelele nu i se aprind înaintea ochilor. În sfîrşit, a simţit mîna pe cap, netezindu-i percica. N-a înţeles..., s-a gîndit Trofimaş, ştergîndu-şi obrajii cu mîneca. A mai lămurit o dată:

— Am pierdut banii... care mi i-a dat mama pentru şleapcă. — Nu-i nimic, dragul tatei. Trofimaş s-a uitat nedumerit la dînsul. Părintele s-a ridicat încetişor,1-a luat de mînă şi 1-a dus în casa cea mare. Domnica plîngea cu faţa ascunsă în perne. — Tată, ce plînge? În loc de răspuns, badea Zînel a luat din cui pălăria cea verde cu pană de păun a lui bădiţa Toader şi i-a pus-o în cap. — Iată, acum poţi s-o porţi... În tindă badea Zînel s-a oprit şi a spus tare, ca să se audă şi în căsuţă, şi în casa mare: — De azi înainte, cine pune mîna pe Trofimaş, are să aibă de-a face cu mine. Şi lui: — Hai, du-te şi te joacă... Trofimaş mai întîi şi-a scos cu grijă pălăria de pe cap s-o lase pe măsuţă, dar tată-său i-a pus-o înapoi. — Da ce-a zice badea Toadere cînd a veni? În loc de răspuns, badea Zînel a închis ochii, de parcă îl supăra lumina acelei zile. A plecat capul şi a intrat tăcut înapoi în casă. Trofimaş s-a aşezat pe prispă — ce să fie oare? Două femei au trecut pe lîngă dînşii şi s-au uitat lung în ograda lor. Una a întrebat: — Ş-o rămas Zînel numai cu un băiet? — O rămas, sireacul de el... Trofimaş a sărit fript. Unde-i bădiţa Toadere? Ce-i dă tată-său pălăria? Nu-i trebuie pălărie! S-a repezit în casa cea mare, a încercat să puie pălăria în cui, dar n-ajungea. — Leliţă Domnică, mata de ce plîngi?! Unde-i bădiţa Toadere? S-a apropiat. Domnica, fără a-şi lua capul din perne, i-a cuprins umeraşii. Trofimaş şi-a lipit fruntea de faţa ei umedă, a prins şi el a plînge. Cum l-au mai aşteptat ei cu toţii pe bădiţa Toadere! În ziua aceea, pînă seara tîrziu, a umblat prin ograda lui Zînel Cojocaru un băieţel cu o pălărie verde cu pană de păun într-însa — o pălărie pe care au visat-o multe fete în satul cela. Era război.

APLICAŢII

1. Cînd şi unde au loc întîmplările povestite în această lectură? 2. De ce dorea atît de mult Trofimaş să aibă o şleapcă?

3. Povestiţi despre peripeţiile lui Trofi maş în drum spre odaie. 4. În ce împrejurări a pierdut Trofi maş rublele? Cum descrie autorul retrăirile lui Trofi maş după momentul cînd a pierdut banii? 5. De ce nu s-a supărat tata, cînd Trofi maş 1-a înştiinţat despre pierderea banilor? 6. Caracterizaţi-1 pe Trofi maş aşa cum vi-1 închipuiţi. 7. Ce scene din povestire ne fac să zîmbim? Dar care ne întristează? 8. Cum explicaţi sensul propoziţiei: «Era război»? 9. În ce povestire a lui I. Creangă apare un băieţaş cu care seamănă întrucîtva Trofi maş? 10. Găsiţi forma literară a cuvintelor: şleapcă, coperativă, romatism, livorvert. Explicaţi de ce autorul foloseşte aceste cuvintelocalisme? 11. Memotizaţi un peisaj. 12. Atestaţi în text cîteva situaţii, în care se manifestă agerimea lui Tofi maş. Rectiţi replicile şi refl ecţiile lui şi lămuriţi cum îşi motivează intenţiile şi acţiunile. Stabiliţi legăturile logice temporal-cauzate dintre întîmplările şi faptele eroului. 13. Cum credeţi, ce idee sugerează autorul care «îi refuză» lui Trofi maş revolverul mult dorit? 14. Analizaţi motivele care schimbă starea sufl etească a copilului în situaţii contrastante: jocul cu cioroiul şi pierderea banilor. Care situaţie este comică şi care dramatică? 15. Comentaţi, în contextul episodului cu pierderea banilor, momentele: «Dacă-i găsesc — nu-mi mai cumpăr şleapcă. I-i duc mamei înapoi»; «A intrat în casă, a zărit printre lacrimi genunchii cîrpiţi ai lui tată-său, pe care se odihnea o mînă bătătorită...». Ce idei desprindeţi de aici? 16. De la cine a afl at Trofi maş vestea tristă despre fratele Toader? De ce autorul nu i-a pus pe părinţi să-i aducă băiatului vestea? 17. Lămuriţi de ce la început Trofi maş refuză să poarte «pălăria cea verde cu pană de păun a lui bădiţa Toader», iar în fi nalul episodului îl vedem umblînd prin ogradă, pînă seara tîrziu, cu pălăria verde a fratelui mai mare? 18. Încercaţi să vă faceţi o autoanaliză a caracterului prin prisma însuşirilor frumoase ale lui Trofi maş. Ce trăsături nu vă ajung, ca să fi ţi ca dînsul? Dar cum vi le puteţi forma? 19. Criticul literar Andrei Hropotinschi, apreciind valoarea estetică a operei lui Ion Druţă, a menţionat: «Eroii săi sînt, de regulă, oameni

cinstiţi, harnici, înţelepţi, sînt firi tari în faţa vitregiilor vremii, ctitori înflăcăraţi ai adevărului, purtători prin veac ai spiritualităţii populare». Confirmaţi cele spuse cu exemple din operele studiate.

Planul compus (dezvoltat)

Anterior aţi făcut cunoştinţă cu planul simplu, la elaborarea căruia aţi folosit ideile principale pentru prezentarea succesiunii întîmplărilor dintr-o naraţiune. Ideile principale reprezintă esenţa conţinutului fragmentelor dintr-o operă literară, aşezate într-o ordine logică. Pentru întocmirea planului compus este necesar ca ideile principale să fie desfăşurate. Pentru aceasta apelăm la amănunte semnificative în legătură cu locul, timpul acţiunii, cu atitudinea personajelor ş.a. Aceste amănunte sînt exprimate cu ajutorul ideilor secundare. Prin adăugarea ideilor secundare la cele principale, planul simplu se transformă în planul compus al operei literare. Planul dezvoltat are o structură complexă: denumirea compartimentului se notează cu cifre romane; ideile principale — prin cifre arabe; ideile secundare — cu litere mici. Prezentăm mai jos planul compus al fragmentului «Trofimaş» (I. Druţă).

I. Introducere.

1. «Trofimaş» — fragment din povestirea «Frunze de dor» de I. Druţă. a) Timpul, locul petrecerii acţiunii în povestirea «Frunze de dor». b) Familia lui Zînel Cojocaru.

II. Cuprins.

1. Trofimaş doreşte o şleapcă. 2. Micul erou obţine banii doriţi şi pleacă să-şi cumpere şlepcuşoara: a) feciorul mai mic îl iniţiază pe tată-său în «planul său» —«să mă primblu»; b) întîlnirea cu Rusanda; c) Trofimaş controlează rubla: nu cumva e falsă? 3. Peripeţiile lui Trofimaş la întîlnirea sa cu cioroiul: a) goana după cioroi; b) pierderea banilor; c) drumul anevoios spre casă.

III. Încheiere.

1.»Era război».

a) Vestea despre pierderea grea — moartea feciorului mai mare al lui Zînel Cojocaru. b) Trofimaş îmbracă pălăria cea verde cu pană de păun.

APLICAŢII

1. Întocmiţi planul compus al povestirii «Vînătorii de raţe». (I.Druţă) 2. Alcătuiţi planul desfăşurat al unei naraţiuni pe care aţi studiat-o în clasele primare şi pe care aţi reţinut-o.

Naraţiunea. Detaliul artistic

În urma lecturii povestirii «Vînătorii de raţe» (I. Druţă) aţi aflat mai multe întîmplări, care se petrec unele după altele. Aceste întîmplări sînt expuse într-o anumită ordine. La început Ion Druţă povesteşte despre moş Trofim şi mătuşă, arată locul unde se petrec întîmplările (într-un sat moldovenesc aproape de pădure), timpul cînd se petrec ele. De la început scriitorul doreşte să ne pregătească să urmărim şi să înţelegem întreaga desfăşurare a întîmplărilor de mai departe ale povestirii.

Partea pregătitoare a povestirii, care introduce în miezul faptelor, ce vor fi povestite mai tîrziu, se numeşte introducere.

După terminarea introducerii, urmează povestirea propriu-zisă (adică întîmplările principale ale povestirii). Întîi moş Trofim găseşte oul de raţă sălbatică lîngă stufării, apoi mătuşa îngijeşte răţuşca sălbatică, o păzeşte de duşmănia gîştei, o lasă apoi singură şi pleacă la prăşit, urmează bătălia dintre gîşte şi cenuşică, apoi Cenuşica îşi ia zborul în înaltul cerului.

Partea principală care conţine povestirea propriu-zisă a întîmplărilor se numeşte cuprins.

Povestirea «Vînătorii de raţe» se încheie cu întoarcerea Cenuşicăi pe meleagurile natale în primăvara următoare. Partea cu care se termină povestirea se numeşte încheiere.

Opera literară în care sînt prezentate întîmplări (fapte) într-o anumită ordine se numeşte naraţiune (povestire).

Naraţiunea este modalitatea prin care sînt transmise cititorilor impresii, trăiri şi idei ale autorului despre întîmplările la care participă anumite personaje.

Reţineţi! Într-o naraţiune există: povestitor (narator), personaje (participanţi la acţiune) şi acţiune (desfăşurarea întîmlărilor într-o anumită ordine). Naraţiunea poate fi în versuri sau în proză. În unele naraţiuni poate fi întîlnit şi aşa-zisul detaliu artistic, care îşi are rolul lui la dezvăluirea ideilor şi sentimentelor scriitorului.

Detaliul artistic este partea unei opere artistice care poate fi considerată (analizată) şi izolat.

Cuvîntul detaliu provine din limba franceză: detalle, ceea ce înseamnă detaliu, amănunt. Detaliul artistic din fragmentul «Trofimaş», (I. Druţă) este pălăria verde cu pană de păun într-însa. Cu ajutorul acestui detaliu artistic scriitorul îşi exprimă direct dragostea şi respectul faţă de tînărul care a căzut pe cîmpul de luptă.

Planul din citate

Afară de planul simplu de idei, cunoaştem şi planul din citate. Dacă planul simplu poate fi întocmit sub formă de titluri, din propoziţii sau fraze scurte, planul din citate foloseşte fragmente din spusele cuiva sau din operele scrise ale unui anumit scriitor, adică citate. Pentru a întocmi planul din citate, trebuie împărţit textul în fragmente, iar din fiecare fragment se alege acel citat care exprimă gîndul principal. Iată cum arată planul din citate al povestirii «Vînătorii de raţe»: «Moş Trofim a luat oul viniţel». «O răţuşcă mică, cît un pui de vrabie, alerga cît o ţineau picioarele». «Am s-o iau cu mine la prăşit». «Da cum de nu te-ai rătăcit?» ...........................................? ...........................................?

APLICAŢII

1. Continuaţi alcătuirea planului din citate al povestirii «Vînătorii de raţe». 2. Demonstraţi că «Trofimaş», (I. Druţă) este naraţiune. Evidenţiaţi părţile componente ale naraţiunii. 3. Daţi şi alte exemple de naraţiuni (în versuri şi în proză) din lecturile voastre suplimentare. 4. Întocmiţi o compunere-naraţiune care va conţine elemente de descriere.