Subiectul. Elementele subiectului

10. Extrageţi din text cuvinte, expresii şi alcătuiţi «portretul» Cenuşicăi, aşa cum o vede autorul. 11. Pe cine aţi îndrăgit: pe moş Trofi m sau pe nevasta lui? De ce? 12. Arătaţi ce sens au cuvintele evidenţiate (propriu sau fi gurat): a întoarce valul amintirilor; se plîngea că-l împunge ceva sub coastă; cîrdul... topindu-se într-un amurg senin; se uită printre nuiele cum se leagănă dealuri şi văi; îi fugea inima în lăbuţe; mirosea a mare bătălie; a trecut glonte pe lîngă fîntînă.

Subiectul operei literare. Elementele subiectului

Citind fragmentul «Pupăza din tei» (I.Creangă), aţi observat că el reprezintă, într-o anumită ordine, diferite întîmplări, fapte , situaţii, sentimente, menite să pună în lumină caractere omeneşti şi raporturile dintre ele. Acestea sînt: nemulţumirea lui Nică pentru că este trezit dis-de-dimineaţă; pupăza din tei şi «soarta» ei după ce nimereşte pe mîinile lui Nică; scena de la iarmaroc; întoarcerea «ceasornicului satului»; convorbirile dintre mătuşa Măriuca şi mama lui Nică ş.a. Toate aceste fapte formează subiectul fragmentului.

Subiectul operei literare este o înlănţuire de întîmplări sau evenimente, legate într-un singur tot, prin care se dezvăluie caractere omeneşti şi relaţiile dintre ele.

Subiectul operei literare poate fi simplu — în cazul expunerii consecutive a faptelor şi întîmplărilor («Pupăza din tei») sau compus — atunci cînd acţiunea are loc în mai multe planuri spaţiale şi, principalul, în două sau trei planuri temporale (prezent, trecut, viitor) («Trofi maş», I. Druţă). Subiectul operei literare are mai multe părţi componente: expoziţia, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodămîntul. În cadrul subiectului se găseşte un confl ict. În «Pupza din tei» confl icul îl constituie «cucul armenesc», pe care-l ura Nică, fi indcă era nevoit să se scoale cu noaptea-n cap din pricina «pupatului» ei.

Expoziţia este partea introductivă, în care luăm cunoştinţă de cadrul în care se va desfăşura acţiunea, de împrejurările în care se va dezlănţui confl ictul, de unele personaje care vor participa la acţiune.

Expoziţia este partea introductivă a subiectului pînă la începutul acţiunii.

După expoziţie urmează un fapt care trezeşte interesul cititorului şi prin care cursul evenimentelor ia o altă direcţie. Un astfel de punct de plecare al tuturor acţiunilor în fragmentul «Pupăza din tei» este «găbuitul» pupăzei pe ouă.

Intriga este faptul important, care dezlănţuie conflictul şi determină cursul acţiunii.

Intriga este faptul cu care începe acţiunea. De la prinderea pupăzei, acţiunea din fragment se dezvoltă: Nică ascunde pupăza în pod, apoi încearcă s-o vîndă la iarmaroc; se revoltă mătuşa Măriuca pentru dispariţia pupăzei. Conflictul creşte în intensitate, scriitorul scoate în relief caracterele personajelor, relaţiile dintre ele. Desfăşurarea acţiunii este numită partea subiectului, în care sînt scoase în relief, cu ajutorul faptelor, caracterele personajelor, evoluţia lor, relaţiile dintre ele. Partea subiectului dintre intrigă şi deznodămînt se numeşte desfăşurarea acţiunii, şi este partea cea mai întinsă a subiectului. Conflicul din fragment ajunge la un moment dat la o încordare maximă. Moşul se face a căuta de ouă pupăza şi-i dă drumul. Acesta-i punctul culminant.

Punctul culminant este partea subiectului, în care conflictul ajunge cea mai mare tensiune.

După punctul culminant urmează deznodămîntul. Pupăza revine la locul ei şi se stabileşte pacea şi prietenia în satul şi în familia lui Nică.

Deznodămîntul este partea finală a subiectului, care aduce rezolvarea conflictului.

Deznodămîntul este faptul cu care se termină acţiunea. Această ordine a elementelor subiectului nu-i obligatorie pentru toate operele literare. Uneori lipseşte expoziţia, alteori povestirea începe cu punctul culminant.

APLICAŢII

1. Daţi definiţia subiectului operei literare. 2. Care-s părţile componente ale subiectului operei literare? 3. Determinaţi elementele componente ale subiectului povestirii «Vînătorii de raţe» de I. Druţă.

TROFIMAŞ

(fragment din «Frunze de dor»)

Trofimaş a urlat trei zile la rînd să-i cumpere şleapcă, spunînd printre lacrimi că fără şleapcă el nici nu mai poate şi nici că vrea să trăiască. Şi oricît îl întrebau, mai mult n-a vrut să scoată o vorbă, cu toate că ştia el prea bine la cei trebuie şleapcă. Mai întîi de toate, băieţii mai mari, înainte de a-1 primi în joacă, îl pocneau cu şleapcă în cap să vadă dacă nu plînge. Nu-i vorbă, Trofimaş chiar a doua zi a organizat un fel de mijatcă, a găsit şi tovarăşi mai mici decît dînsul, dar de încercat n-avea cu ce să-i încerce. Apoi a aflat el că la şcoală fără şleapcă nu te primeşte, şi mare jale ar fi fost dacă din pricina şlepcii ar fi trebuit să mai şadă o iarnă pe cuptor. Afară de aceasta, Domnica, dacă i-i ciudă că o ocărăşte mama, îl prinde şi îl trage de chică. Da dacă are omul şleapcă, o trage peste urechi şi ia să vedem ce-ai să faci? Pesemne, avea de gînd să urle şi a patra zi, dacă nu l-ar fi sculat într-o dimineaţă mamă-sa ca să-i spuie: Uite, îţi dau treizeci de ruble. Du-te la mămucă-ta la odaie şi ea ţi-a cumpăra de acolo de la dînşii o şlepcuşoară. Acolo sînt, la coperativă. Numai să-i spui să aleagă una mai mare, că n-am de unde-ţi cumpăra cîte-o şleapcă în fiecare săptămînă. Ai să ţii minte ce-ţi spun? — Cum să nu. — Ia să te vedem... — Ce-ai să spui? — Să fie şleapca mare. — Bravo. Dar să nu-mi prăpădeşti banii, că te spînzur. Auzi? — Aud. — Unde ai să-i ţii? Prinzîndu-şi stîngaci pacheştile,Trofimaş se gîndea unde ar putea el pune bănăritul ista, ca să nu-1 piardă. — Îi duc în mînă. — Lasă, nu mai spune! Ia să ţi-i pun în buzunăraş. Numai să nu te împingă păcatul să-i scoţi! Trofimaş s-a spălat şi aştepta să i se dea ceva de mîncare, dar văzînd că mamă-sa ridică lăicerul în dreptul ferestrei — caută pieptenele — a tulit-o afară. În dimineaţa aceea badea Zînel descoperise un colţ de cămară să-1 lege cu jichi noi. Trofimaş s-a oprit pentru cîteva clipe — îl interesa să

vadă ce-i acolo, în pod. Se suise de cîteva ori, dar nu se vedea nimic prin întuneric. — Încotro, Trofimaş? 1-a întrebat tată-său, uitîndu-se dojenitor la picioarele lui negre şi stîlcite. «Are să-mi ia banii pentru ţigări», a socotit în capul lui Trofimaş şi s-a dat în dosul ocoloţilor, ca să nu i se vadă picioarele. Am ieşit şi eu... să mă primblu. Să se primble! Uite la dînsul! Da picioarele cine are să ţi le spele? Ai argaţi? Le spăl eu singur. Numai că oleacă mai tîrziu. Amu de ce nu le speli? Îi rece apa. Să nu capăt romatism. — Hm! Atunci alungă gîştele celea, să nu-mi ciupească ocoloţii. Trofimaş a găsit o vargă, le-a mînat pînă după poartă şi dus a fost. Pe drum trecea un om cu o coasă în spate şi un băieţel ducea două greble — s-a temut tată-său să-i dea să ducă coasa. Lîngă iezătură se prăvălise o căruţă cu fîn, şi de nu se afla stăpînul aici, bine ar fi fost să te joci într-însul. De la sat pînă la odaie era un drum cam lung şi Trofimaş avea destulă vreme să scoată banii şi să-i caute de nu-s falşi. La marginea satului aude că-1 strigă cineva: — Trofimaş, măi Trofimaş! În urma lui venea Rusanda. Ducea o greblă, şi pe coada ei atîrna un coşuleţ. — Un’ te duci aşa dimineaţă? — Mă duc la mămuca, să-mi cumpăr şleapcă. — Nu mai spune! Da ai bani? — A-am! Vîrîse o mînă în buzunar să se laude, dar n-a mai scos-o înapoi — cine ştie ce poate să se întîmple?! Amu lumea s-a făcut vicleană, zicea mamă-sa. — Vino desară la mine să văd şi eu cum îţi sade. Vii? — Vin. — Da Domnica ce face? — Toarce. — Şi-a adus aminte că nici n-a văzut-o în ziua ceea. — Toarce?! Avea să mîntuie de prăşit!... — Se duce mai tîrziu. — Zîmbind, Rusanda a vîrît mîna în coş. — Să-ţi dau ceva dulce? — Nu vreau. Am mîncat azi cît am putut. — Dulce?