peştişorului de aur

deosebită a lăsat în sufletul lui A. Puşkin creaţia populară orală rusă: cîntecele locuitorilor, satelor, horele fetelor, poveştile. A. S. Puşkin a scris multe poveşti, care mai bine de două sute de ani continuă să emoţioneze cititorii prin farmecul limbii poetice, prin binele, dreptatea, adevărata frumuseţe care s-au stabilit în paginile poveştilor sale.

POVESTEA PESCARULUI

ŞI A PEŞTIŞORULUI DE AUR

Au trăit cîndva un moşneag şi-o babă Aproape de marea albastră; Ei au trăit acolo-ntr-o cocioabă

Taman vreo treizeci trei de ani în şir. Bătrînul cu năvodul pescuia, Iar baba tot torcea, torcea. Odată, aruncînd năvodu-n mare, El scoase numai prund şi glod. Şi-l aruncă în mare înc-o dată Şi numai ierburi scoase din năvod. Dar, aruncînd năvodu-a treia oară, L-a scos din fund c-un singur peştişor,

Un peştişor ciudat, cu solzi de aur, Care vorbea asemeni unui om… Şi peştişorul astfel s-a rugat: – Dă-mi drumu-n mare, bunule pescar, Şi-ţi voi plăti, să ştii, împărăteşte, îndeplinind orice dorinţă a ta. Bătrînul s-a uimit şi speriat:

De treizeci trei de ani el pescuieşte, Dar n-a văzut un peşte ce vorbeşte; Şi i-a dat drumul peştelui îndată, Spunîndu-i drăgăstos şi cu blîndeţe: – Nu-mi trebuie răsplată de la tine, Afundu-te în marea ta albastră, Şi zbenguieşte cît doreşti în ea. Cînd s-a întors bătrînul în cocioabă, I-a povestit bătrînei lui minunea: Eu azi am prins un peştişor ciudat, Un peştişor cum nu prinzi totdeauna, Un peştişor de aur, ce grăia Întocmai ca şi noi, şi se ruga Să-i dau drumu-n marea lui albastră. Răsplată scumpă a dorit să-mi dea,

Dar eu n-am îndrăznit să-i cer răsplată Şi-aşa-l lăsai în marea lui albastră. Şi baba a-nceput a-l ocărî: – Gogoman şi prostănăc bătrîn, N-ai putut să-i ceri şi tu ceva? A noastră, ştii doar bine, că-i stricată. S-a dus atunci pescarul iar acolo Şi a văzut că-i marea tulburată, Dar a-nceput să cheme peştişorul Şi peştişorul a venit îndată: – Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune? Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune: – Ai milă, preamărite peştişor! Ştii, baba mea îmi face zile fripte, De nu-mi găsesc la bătrîneţe tihnă. Îi trebuie, tot spune, o covată, C-a noastră e de-acu demult stricată. Şi peştişorul i-a răspuns îndată: – N-ai grijă, mergi cu Dumnezeu acasă, Voi veţi avea, să ştii, covată nouă. S-a-ntors bătrînul la băbuţa lui Şi-ntr-adevăr avea covată nouă. Şi baba a-nceput a-l ocărî: – Gogoman şi prostănăc bătrîn! Întoarce-te, smintiţule, la mare Şi cere peştişorului de aur Să-ti dăruiască lîngă mal o casă.

S-a dus pescarul iar acolo Şi a văzut că marea-i tulburată. Dar a-nceput să cheme peştişorul Şi peştişorul a venit îndată: – Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune? Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune. Ai milă, preamărite peştişor! Ştii, baba îmi tot face zile fripte, De nu-mi găsesc la bătrîneţe tihnă. Vrea o casă baba mea hapsînă… Şi pepişorul i-a răspuns îndată:

– N-ai grijă… mergi cu Dumnezeu acasă Aşa va fi: voi veţi avea o casă. S-a-ntors bătrînul la cocioaba sa, Dar nici o urmă n-a rămas din ea: În faţă-i stă o casă luminoasă, Cu un hogeag de cărămidă albă Şi-o poartă din nuiele de stejar. Stă baba rezemată de fereastră Şi-l ocărăşte pe bătrîn din nou: – Ascultă, gogoman fără pereche! Ai cerut ca prostul o căsuţă… Întoarce-te, smintitule, spre mare Şi spune-i peştişorului de aur Că nu mai vreau, auzi, să fiu ţărancă, Ci vreau să fiu la casa mea curteancă.

S-a dus atunci bătrînul iar acolo… Şi a văzut că marea-i tulburată. Dar a-nceput să cheme peştişorul

Şi peştişorul a venit îndată; – Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune? Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune: – Ai milă, preamărite peştişor!

Ştii, baba îmi tot face zile fripte, De nu-mi găsesc la bătrîneţe tihnă: Ea nu mai vrea să fie-acu ţărancă, Ci vrea să fie nobilă curteancă… Şi peştişorul i-a răspuns îndată: – N-ai grijă…mergi cu Dumnezeu acasă. S-a-ntors moşneagul la bătrîna lui. Şi ce zăreşte? Un castel bogat! Iar baba stă mîndră în pridvor Într-o scurteică de-aur lucitor, Pe cap cu o scufie orbitoare, La gît îi strălucesc mărgăritare, Pe degete–inele, nestemate, Şi ciuboţele roşii pe picioare, În jurul ei stau slugile în rînd, Iar ea le bate fără nici o vină. Atunci moşneagu-i spune babei sale: – Bună ziua, preacinstită faţă! Gîndesc că eşti, cucoană, mulţămită? Dar ea l-a ocărît ca-ntotdeauna

Şi l-a trimis să-şi facă slujba-n grajd… A trecut o săptămînă. Încă una. Şi iarăşi l-a trimis la peştişor: – Îndreaptă-te, moşneagule, spre mare Şi spune-i peştişorului de aur Că nu mai vreau de-acu să fi u crăiasă, Ci vreau, auzi, să fi u împărăteasă! Bătrînul s-a-ngrozit şi s-a rugat: – Ce-i cu tine, babă, ai căpiat? Cu limba ta şi vorba ta spurcată Va fi de rîs împărăţia toată! Bătrîna s-a-ncruntat şi, mînioasă, L-a pălmuit atuncea pe obraz: – Cum îndrăzneşti să nu i te supui Unei curtence–cum o alta nu-i? Să ştii, de nu te duci de bună voie, Ai să te duci atuncea de nevoie! S-a dus atunci bătrînul iar acolo… Şi a văzut că marea-i tulburată, Dar a-nceput să cheme peştişorul Şi peştişorul a venit îndată: – Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune? Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune: – Ai milă, preamărite peştişor, Ştii, baba iar mă necăjeşte: Ea nu mai vrea curteancă să mai fi e, Ci vrea să fi e, cică, împărăteasă. Şi peştişorul i-a răspuns îndată: – N-ai grijă…mergi cu Dumnezeu acasă; Ei bine, las’ c-a fi împărăteasă… S-a întors moşneagul la bătrîna lui, Şi-n faţa lui sta colo un palat, Iar în palat–bătrîna lui, la masă, Era într-adevăr împărăteasă… Curtenii-i toarnă vin într-un pocal, Pe masă stau colaci împărăteşti, Iar paznicii stau drepţi în faţa ei Cu suliţe şi topoare-n mîini. Bătrînul la-nceput s-a speriat

Şi-n faţa ei, smerit, a-ngenuncheat: – Bună ziua, falnică stăpînă! Acu ţi-e oare inima-mpăcată? Bătrîna nici măcar nu l-a privit: – Nu vreau să-l văd în faţă!–a răcnit. Curtenii au sărit îndată toţi Şi pe bătrîn l-au îmbrîncit pe scări, Iar străjile, care păzeau la uşi, S-au năpustit cu lăncile la el… Mulţimea se tot prăpădea de rîs: – Aşa ţi se cuvine, prost bătrîn, Aceasta îţi va fi de-nvăţătură! Nu te băga unde nu-ţi fierbe oala! A trecut o săptămînă… Poate două… Şi baba tot mai mult a căpiat: Trimise slugi să-l cheme pe bătrîn. Şi iată stă bătrînu-n faţa ei: Întoarce-te, bătrînule, la mare Şi spune-i peştişorului de aur Că nu mai vreau să fiu împărăteasă. Ci vreau să fiu a mărilor crăiasă, Să stăpînesc întinsele oceane, Iar peştişorul însă să poftească Să stea în slujba mea, să mă păzească! Şi bătrînul, blînd şi bun din fire, N-a cutezat să-i stea cu-mpotrivire… S-a dus atunci moşneagul iar acolo Şi a văzut că marea-i furioasă: Furtuna vîjîia fără-ncetare, Sălbatică, nebună, mînioasă. Şi-a început să cheme peştişorul, Iar peştişorul a venit de-ndată: – Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune? Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune: – Ai milă, preamărite peştişor! Ce să fac cu blestemata babă? Ea nu mai vrea să fie-mpărăteasa, Ci vrea să fie-a mărilor crăiasă, Stăpînă peste-ntinsele oceane,

– Unde chiar tu-n adîncuri să-i slujeşti, Să fii în slujba ei, s-o străjuieşti.

Dar peştişorul n-a răspuns nimic. A plescăit cu coada-n apă Şi-a dispărut în marea lui adîncă. Zadarnic aşteptase el răspunsul… Şi după-o foarte lungă aşteptare Moşneagul se întoarse la bătrînă. Privi: în faţa lui stătea cocioaba, Bătrîna sta în prag îngîndurată Şi-n faţa ei–covata sfărîmată… (În moldoveneşte de Liviu Deleanu)

APLICAŢII

1. Care poveşti se numesc culte? Numiţi cîteva poveşti culte cunoscute. 2. Numiţi elementele comune între basmul popular şi cel cult reieşind din operele stuiate. 3. Găsiţi în text cuvintele care se referă la locul desfăşurării acţiunii. 4. Determinaţi tema şi ideea basmului.

5. Clasificaţi personajele poveştii, motivîndu-vă argumentat răspunsul. 6. Cum a aflat bătrîna despre peştişorul de aur? Argumentaţi cu cuvinte din text. 7. Citiţi expresiv pe roluri dialogurile între bătrîn şi bătrînă. 8. Cum se comportă bătrîna cu bătrînul, dar cum aţi fi procedat voi? 9. Precizaţi momentele în care sînt descrise dorinţele bătrînei. 10. Care episoade ale basmului au fost ilustrate. Comentaţi-le. 11. Găsiţi în text cum marea îşi schimbă înfăţişarea. Agumentaţi-vă răspunsul cu cuvinte din basm. 12. Ce v-a învăţat lectura poveştii? 13. De ce peştişorul nu i-a răspuns bătrînului ultima dată. 14. Încercaţi să schimbaţi sfîrşitul basmului. 15. Ilustraţi episoade din basm. Comentaţi-le.

HANS HRISTIAN ANDERSEN (1805-1875)

În lumea aceasta există o ţară despre care auzim şi pe care o îndrăgim încă din fragedă copilărie. Această ţară se numeşte Danemarca, iar în ea a trăit şi a creat remarcabilul povestitor al lumii Hans Hristian Andersen. El intră în casele noastre fiindcă înainte ca noi să ştim a citi — intră păşind uşor, abia auzit, aşa ca şi slăvitul vrăjitor, maestrul somnului uşor şi al poveştilor, micul Olle-Închide-Ochişorii. Elfii şi trolii poveştilor populare, micuţa fetiţă Degeţica, care s-a născut pe lume dintr-o lalea, mica şi nefericita zînă a apelor, care pluteşte pînă sub ferestrele caselor omeneşti, strălucitorul palat, construit din porţelan chinezesc foarte fin, şi poveştile pentru copii, care zboară într-un vîrtej rece după urmele saniei mari a Crăiesei Zăpezilor. Chiar însuşi Hans Hristian Andersen, marele maestru al zborului imaginar, s-ar fi mirat, dacă ar fi aflat prin cîte ţări călătoresc poveştile lui fără bătrîneţe.

(După S. Marşak)