Povestea populară.Elemente reale şi fantastice. Hiperbola

8. Observaţi cum luptă în basm binele cu răul, urîtul cu frumosul, adevărul cu minciuna, dreptatea cu nedreptatea. 9. Imaginaţi-vă că l-aţi însoţit pe Făt-Frumos în călătoria sa la curţile Ilenei Cosînzeana. Ce dialog aţi susţine cu Ileana Cosînzeana? 10. Încadraţi cuvintele următoare în scurte enunţuri: a purcede, a arde, popas. 11. Construiţi enunţuri cu expresiile: a se spăla de zile; a-ţi călca pe inimă; peste nouă mări şi ţări. 12. Identifi caţi şi alte sensuri ale cuvintelor: a se pomeni, pinteni, primejdie. 13. Alcătuiţi familia lexicală a cuvîntului viteaz. Explicaţi modul de formare a fi ecărui cuvînt. 14. Transformaţi cu ajutorul sufi xării substantivul împărat în adjectiv. Alcătuiţi o propoziţie care să conţină acest adjectiv. 15. Scireţi o compunere cu tema: «O faptă bună pentru bucuria părinţilor mei». 16. Care creaţii se numesc populare orale?

Povestea populară.Elemente reale şi fantastice. Hiperbola

Cuvîntul poveste provine din limba slavă veche: povesti — povestire, naraţiune. Povestea este creaţia orală cea mai iubită. Cîndva povestea a fost creată de un singur om ce a povestit-o altora. Acei ce au auzit-o au povestit-o la alţii. Fiecare povestitor o modifi ca: înlocuia unele cuvinte sau expresii, adăugа cîte ceva. Astfel povestea a circulat din gură în gură, din generaţie în generaţie. Astăzi povestea ne este cunoscută, însă cel ce a compus-o prima oară ne este necunoscut (anonim). Autorul poveştii rămîne întreg poporul. Folclorul moldovenesc cunoaşte trei feluri de poveşti: a) Poveşti cu animale (zoomorfe), personajele cărora sînt animalele («Ciocîrlia, vulpea şi ogarul», «Povestea despre lupul lacom»). b) Poveşti fantastice sau basme în care sînt descrise întîmplări neobişnuite şi în care acţionează personaje imaginare (feţi-frumoşi, zîne, uriaşi, monştri, balauri). Basme sînt: «Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana», «Cenuşar-Voinicul», «Busuioc-Verde şi fata de împărat» ş.a. c) Poveşti nuvelistice în care pe primul plan se afl ă realităţile vieţii. Personajele poveştilor nuvelistice sînt oameni obişnuiţi, reali. În poveştile 47

nuvelistice sînt criticaţi oamenii răi, necinstiţi, lacomi, leneşi, lăudăroşi şi sînt slăviţi oamenii cinstiţi, înţelepţi, harnici, buni la inimă. Poveşti nuvelistice sînt «Fata săracului cea înţeleaptă», «Dreptatea şi strîmbătatea», «Gavrilaş». Poveştile încep cu o formulă introductivă: «A fost odată ca niciodată, pe cînd se potcovea puricele cu douăsprezece ocă de fier» şi se sfîrşeşte cu o formulă de încheiere: «Şi am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa.» Limba poveştilor este simplă, frumoasă; în poveşti întotdeauna binele biruie răul. În poveşti întîlnim atît personaje, fapte şi întîmplări obişnuite, care pot să aibă loc în realitate, cît şi personaje, fapte şi întîmplări neobişnuite, plăsmuite de închipuirea povestitorilor populari.

Personajele, faptele şi întîmplările asemănătoare celor din viaţa de toate zilele se numesc reale (elemente reale).

Cuvîntul real provine din limba latină: realis — care există în realitate, adevărat, verosimil.

Personajele, faptele şi întîmplările care nu se întîlnesc în viaţă se numesc fantastice (elemente fantastice).

Cuvîntul fantastic provine de asemenea din limba latină: phantasticus imaginat, plăsmuit. În poveşti se împletesc armonios întîmplările fantastice cu cele reale. Reţineţi! În întreaga lor diversitate, basmele au următoarele particularităţi artistice: I. Întîmplările numeroase se desfăşoară într-o anumită ordine. Pe durata întregii acţiuni, elementele reale se împletesc cu elementele fantastice. II. Basmele folosesc anumite formule tradiţionale. Acestea sînt de trei feluri: introductive, mediane şi finale. a) Formula iniţială (introductivă): – reprezintă o introducere în atmosfera miraculoasă a basmului; – conţine note de umor: «A fost odată ca niciodată, cînd se coceau ouăle în gheaţă şi noaptea se făcea dimineaţă»; «A fost odată ca niciodată, pe cînd era lupul căţel şi leul se făcuse miel, de se jucau copiii cu el.» b) Formulele mediane (de mijloc): – se întîlnesc mai rar; au rolul de a menţine trează atenţia ascultătorului.

«Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este...» с) Formulele finale (de încheiere): – « Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa»; – «Încălecai pe-un lemn, la bine să vă îndemn.» III. Personajele au însuşiri supranaturale şi reprezintă lupta dintre bine şi rău. • Aceste personaje sînt selectate din lumea reală; eroul basmului moldovenesc este Făt-Frumos, modelul ideal al flăcăului (fiu de împărat sau fecior de oameni simpli). • Adversarii săi, sînt de obicei, personaje supranaturale, cu o putere fizică neobişnuită, reprezentînd forţele răului: trăiesc «pe celălalt tărîm» sau într-o lume mai puţin accesibilă voinicilor. Lipsite de agerimea minţii, aceste personaje au în stăpînire obiecte miraculoase, cu ajutorul cărora obţin succese de moment (balauri, scorpii, zgripţuroaice, căpcăuni, draci). • Pentru a ieşi biruitor din confruntarea cu aceste întruchipări monstruoase, eroului din basm i se alătură personaje din lumea reală (cal, lup, albină, tăun, peşte, corb) sau personaje fantastice (Ochilă, Faurul Pămîntului, Muma Pădurii, Dracul, Sfarmă-Piatră, Sfarmă-Lemne, Flămînzilă, Setilă, Sfînta Duminică). • În confruntările sale cu forţele răului, eroul din basm foloseşte anumite obiecte miraculoase (oglindă, perie, paloş, năframă, amnar, pieptene) şi substanţe cu calităţi tămăduitoare (apă vie, apă dulce, apă moartă). IV. În finalul basmului se produce totdeauna victoria binelui asupra răului.

Opera epică în proză, în care se povestesc întîmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forţe supranaturale în lupta cu forţele răului pe care le înving, se numeşte basm.

După originea lor, sînt cunoscute basme populare şi basme culte. După modelul poveştilor populare şi scriitorii au creat poveşti şi basme. Aţi citit cu toţii, desigur, poveştile lui A.S. Puşkin, H. Andersen, ale fraţilor Grimm. Vă sînt cunoscute basmele lui I. Creangă, M. Eminescu. Interesante sînt basmele scriitorilor moldoveni (sec. XX): «Andrieş» de E. Bucov, «Ghiocel-Voinicel» de V. Russu, «Buzduganul fermecat» de L. Deleanu. Poveştile au o limbă bogată, expresivă. Uneori autorul însufleţeşte un obiect, o plantă; unele personaje sînt înzestrate cu o forţă supranaturală. Busuioc Făt-Frumos, «cînd a tras aer, s-a cufundat pînă la brîu în pămînt,