Alchemia Nr. 1 - Februarie 2018 Vechi Istorii

Page 221

Sash Segal | La castel Iată câteva imagini selectate dintr-o vizită la unicul castel din Regina, Saskatchewan, proiectul de suflet al unui om pasionat de castele şi obiecte de epocă, Jason Hall. Fost jucător profesionist de hochei, Jason a petrecut ani buni în bătrâna Europă, unde s-a îndrăgostit de arhitectura veche a castelelor şi de modul de viaţă arhaic, dar opulent al privilegiaţilor care le locuiau. Întors în oraşul natal, a decis să investească o parte din averea făcută din afaceri imobiliare în amenajarea unui conac istoric de la începutul secolului XX în chip de locuinţă medieval – renascentistă. Mai mult de un deceniu mai târziu, în 2015, The Stone Hall Castle şi-a deschis porţile celor curioşi să-i descifreze tainele. Înăuntru pereţii originali ai clădirii sunt dublaţi cu piatră de calcar grecească. Tablouri, mobilă şi obiecte ornamentale de epocă au fost importate din Europa după un minuţios proces de selecţie. Încă lipsesc arme şi cărţi vechi care să completeze farmecul locuinţei, dar există înăuntru o frumoasă fântână italiană, statui şi tapiserii originale. Jason are o pasiune şi pentru iluminatul tradiţional, cu lumănări de ceară de albine, care sunt fabricate la etaj, într-un mic atelier improvizat. Mai mult despre acest remarcabil proiect puteţi afla aici, în pagina de internet a atracţiei: Stone Hall Castle

alchemia| No.1 - februarie 2018

218


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.