România Mare, nr. 1764

Page 1

Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît! PETRU RAREŞ

romÂnIA MARE

Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Nu pot înțelege cum reușesc capetele pătrate să se adune într-un cerc de prieteni! CORNELIU VADIM TUDOR

Războiul merge prost. Ucraina și aliații săi trebuie să-și schimbe strategia

Dacă Ucraina și susținătorii săi occidentali vor cîștiga, trebuie să aibă mai întîi curajul să recunoască faptul că și pierd. În ultimii doi ani, Rusia și Ucraina au purtat un război de uzură costisitor. Asta este nesustenabil. Cînd Volodimir Zelenski a călătorit în America pentru a-l vedea pe președintele Joe Biden săptămîna trecută, el a prezentat un „plan pentru victorie”, care se aștepta să conțină un nou apel pentru arme și bani. De fapt, Ucraina are nevoie de ceva mult mai ambițios: o schimbare urgentă a cursului. Un semn este înaintarea Rusiei în est, în special în jurul orașului Pokrovsk. Pînă acum, avansul este lent și costisitor. Estimările recente ale pierderilor rusești se ridică la aproximativ 1.200 de morți și răniți pe zi, în plus față de totalul de 500.000. Dar și Ucraina, cu o armată de cinci ori mai mare ca a Rusiei, este destul de afectată. Liniile sale de apărare s-ar putea prăbuși înainte ca efortul de război al Rusiei să fie epuizat. Ucraina se luptă și în afara cîmpului. Rusia a distrus atît de mult din rețeaua electrică, încît

ucrainenii se vor confrunta cu o iarnă grea, cu întreruperi zilnice de pînă la 16 ore. Oamenii s-au săturat de război. Armata se luptă să mobilizeze și să antreneze suficiente trupe pentru a menține linia, darămite pentru a recuceri teritoriul. Există un decalaj tot mai mare între victoria totală pe care mulți ucraineni spun că și-o doresc și dorința sau capacitatea lor de a lupta pentru aceasta. În străinătate, oboseala se instalează. Dreapta dură din Germania și Franța susține că sprijinirea Ucrainei este o risipă de bani. Donald Trump ar putea deveni președinte al Statelor Unite. Este capabil de orice, dar declarațiile lui sugerează că vrea să vîndă Ucraina președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Dacă Zelenski continuă să sfideze realitatea insistînd că armata Ucrainei poate lua înapoi toate pămînturile furate de Rusia din 2014, el îi va alunga pe susținătorii Ucrainei și va diviza și mai mult societatea ucraineană. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR

Tribunul și moștenirea lui literară (Pe marginea volumului ,,Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor”, selecție realizată de Lidia Vadim Tudor, apărut și lansat recent) Ce-a fost și ce-a rămas

Dincolo de hotarul politicii în care a ocupat un loc de frunte, dincolo de polemicile acide în care a fost angrenat – necedînd vreodată în fața unor impostori infiltrați în politica autohtonă postdecembristă – precum și dincolo de prejudecățile unor contemporani prea zeloși ai culturii occidentale, oricît i-ai căuta nod în papură, CORNELIU VADIM TUDOR rămîne încrustat în Panteonul Literaturii Române ca un nume de relevanță pentru modelele care-și etalează întîietatea în fruntea ,,bucatelor” Culturii și Literaturii cu adevărat naționale, angajată în reflectarea ideatică a gîndurilor și năzuințelor celor mulți. Dominat de puterea de cunoaștere și de interpretare a lumii multipolare, avînd girul unui licențiat al Facultății de Filosofie a Universității București, dublat de virtutea aureolată de studiul Istoriei, ca bursier Herder, la Viena – toate aceste capacități de acumulări progresive au fost altoite pe talentul nativ al tînărului bucureștean răzvrătit, înscriind în Cartea Literaturii Române un nume insolit și plin de surprize: Corneliu Vadim Tudor. Prolific în genurile literare, Corneliu Vadim Tudor s-a dovedit a fi un exponent al unei lirici angajate, indiferent

de profilul literar al operei. Atît cît a trăit (pînă la 65 de ani), a lăsat posterității aproape 40 de volume cu poezii, publicistică, piese de teatru, scenarii de film, pamflete, aforisme, jurnal. Două trăsături caracteristice definesc opera acestui autor, ca două distincții majore într-o mare de autori români cuprinși de febra scrierii, în detrimentul calității umane a acestora: multilateralitatea genurilor literare și aflarea răgazului de timp pentru creație, ținînd cont de obligațiile cotidiene de serviciu, de angajare politică la nivel național, de prezența în Parlamentul României, la care se adaugă conducerea a trei publicații fondate de către Corneliu Vadim Tudor: hebdomadarele România Mare și Politica și cotidianul Tricolorul. Punînd toate aceste date cap la cap (într-un timp era președinte de partid, parlamentar și secretar al Senatului României, conducea cele 3 publicații amintite, organiza conferință de presă săptămînal, la sediul PRM din Strada G. Clemenceau, unde, tot acolo, organiza lunar, Cina Creștină și, anual, Premiile Revistei România Mare), adăugînd marile sau măruntele probleme organizatorice sau de confruntare cu Puterea – PRM aflîndu-se în opoziție –, întrebarea firească îți vine imediat în gînd: cînd a mai avut timp să-și scrie opera literară? (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN

Ploaia

Plouă. Plouă peste cîmpie și orașe Cu picături ce explodează-n jerbe, Prin sita cerului ca de mătase Cad draperii de picături superbe; Plouă. Revigorată, lumea vegetală Pulsează, îndreptîndu-se spre Soare, Și rădăcina vieții, ancestrală, Pătrunde în pămînturi, cu vigoare; Plouă. Plouă în praful vremurilor strîmbe Spălînd o lume-ntreagă de păcate, Și norii, preschimbați în mari tulumbe, Adapă vieți, de apă însetate; Plouă. Cu bob zglobiu, plesnind pe iarba verde, Simțind cum ciclul a ajuns la apogeu, Și-ncet, încet, intensitatea-și pierde, Pictînd pe cer un falnic curcubeu; Plouă. Pe fața ta, lăsată să o spele Apa de ploaie-alunecînd alene, Văd globuri argintii căzînd, rebele. De ploaie sînt? Sau plouă dintre gene? GEO CIOLCAN

NR. 1764 l ANUL XXXV l 8 – 14 OCTOMBRIE 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.