România Mare, nr. 1772

Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!

PETRU RAREŞ

romÂnIA MARE

Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Toate aparențele înșeală. Luna pare mai mare și mai importantă decît stelele, dar realitatea este exact pe dos.

Vineee... Mos, Nicolae!

CORNELIU VADIM TUDOR

Ucigașul de balauri, sau altceva?

Numele lui este Georgescu. Este fiul tatălui său, fiindcă asta înseamnă particula „escu”. În cazul de față, fiul unui „ucigaș de balauri”. Un nume încărcat de simboluri și care se potrivește grozav cu starea în care se găsesc acum țara și societatea. În primul rînd, George vine de la numele grecesc „Georgios”, derivat din cuvîntul grecesc „georgos”, care înseamnă „fermier, lucrător de pămînt”, iar Călin Georgescu este inginer agronom.

Numele de George a fost transformat la români în Gheorghe, sărbătorit anual pe 23 aprilie. Sfîntul Gheorghe a fost un soldat roman din Palestina, care a fost martirizat în timpul persecuțiilor împăratului Diocletian. Legendele ulterioare descriu înfrîngerea unui balaur, simbolizînd, desigur, lupta împotriva răului. La început, Sfîntul Gheorghe a fost venerat în primul rînd de creștinii din Est, dar cruciații au adus povești despre el în Europa de Vest și astfel Sf. Gheorghe a devenit protectorul Angliei, Portugaliei, Cataloniei și Aragonului.

Călin Georgescu, asemenea Sf. Gheorghe, al cărui nume-l poartă, vrea să se bată cu balaurul răului care stăpînește România de 35 de ani și a spus, după ce a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale chiar pe primul loc, că „România este din nou condusă de Dumnezeu”.

Despre candidat

Discursul domniei sale și cuvintele folosite sună ciudat în urechile mele. Sună a limbă de lemn ca cea folosită în filmele istorice românești de actorii care trebuiau să spună și chestii pe placul propagandei de atunci. Sună studiat, sună exersat, sună mai puțin natural. Poate fiindcă urechile mele nu au auzit niciodată pe cineva vorbind astfel și atunci mi se pare ceva neobișnuit. Omul știe să vorbească în așa fel încît ceea ce transmite să te pătrundă. Se oprește asemenea unui actor, ca să-ți dea pauza necesară să asimilezi ceea ce tocmai a spus, accentuează anumite cuvinte sau expresii și nu schimbă tonul rostirii cuvintelor care curg asemenea unei ape.

Candidatul Călin Georgescu a fost necunoscut pînă acum fiindcă țara nu avea nevoie de el. A ieșit din anonimat atunci cînd cei din jurul lui, indiferent cine sînt aceștia, au considerat că e timpul să-l aducă în lumina reflectoarelor. C. Georgescu propune „un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare de sistem, deoarece pe scheletul actual nu se poate construi cu adevărat”. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR

O CAMPANIE ELECTORALĂ MURDARĂ ȘI IMORALĂ

Astfel cum scriam în articolul precedent, prin fixarea calendarului alegerilor din acest an în așa fel încît să avantajeze cele două partide din coaliție, PSD și PNL, Puterea a săvîrșit un atac la democrație, dar și un act imoral, speculînd manevra cu datele celor patru runde de alegeri în folosul acestor formațiuni politice și, implicit, al liderilor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ambii candidați la alegerile prezidențiale. În afară de această manevră strategică, prin care sperau să încurce opțiunile normale ale electoratului, acțiune consumată în preambulul campaniei electorale, pe care am trăit-o pe viu, prin experiența alegerilor precedente, ne așteptam și la alte deraieri de la o conduită democratică și civilizată pe parcursul campaniei electorale, mai ales că, din unele declarații ale liderilor PSD și PNL, precum și ale membrilor staff-ului celor două formațiuni politice, reieșeau clar ambițiile celor doi de a învinge (cu orice mijloace?).

După cum s-au petrecut lucrurile, însă, au fost depășite și cele mai negre scenarii care se pot țese cu ajutorul minciunilor, acuzațiilor false, intrigilor de culise etc., punerea în mișcare a unei adevărate mașinării de

invective diabolice, cu atacuri insalubre la persoană și la familie – tot, tot, s-o contura un astfel de eșafodaj nebun pentru linșarea candidatului care se crede că ar încurca socotelile unora precum Ciolacu, Ciucă, Lasconi, Geoană, în cursa lor de ogari bătrîni către Dealul Cotrocenilor. Cine a trăit în România ultimilor trei decenii și jumătate și a avut o implicare măcar emoțională în alegerile (la toate nivelurile) din acest interval de timp, nu poate uita „Dosariada”, devenită parcă un sport național în campaniile electorale, cînd zăngănirea cătușelor era „emblema” celor mai dezbătute situații politice de pe teren. Presa vremii a consemnat cu indignare sutele de dosare penale întocmite, de rețineri, de arestări și de trimiteri în judecată, instrumentate de DNA, sub mandatul Laurei Codruța Kovesi, prigoana fiind extinsă și asupra colaboratorilor și a familiilor celor în cauză.

Astăzi, cînd conducătorii vremelnici ai României se bat cu pumnii în piept, autolăudîndu-se pentru „meritul” de a fi dus țara pe făgașul unei reale democrații, făcînd parte din Uniunea Europeană și din conglomeratul NATO, speram în eradicarea, în mare măsură, a acestor practici neloiale. (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN

Alesilor natiunii , , (Înaintea alegerilor prezidențiale din 8 decembrie 2024)

Noi v-am ales să ne conduceți Țara, Nu s-o furați ca un borfaș de rînd.

La noi auzi și pietrele plîngînd, Nemaiputînd să-ndure, grea, povara.

Voi ați promis doar lapte și cu miere, Și ați jurat pe neamul nostru sfînt.

După alegeri ați tăcut – mormînt, Acum, deja, erați iar la putere, Și ne priveați de sus, cu dușmănie, Că sîntem mulți, cu cererile-n șir: Măriri de pensii, loc în cimitir, Și zece lei, în plus, la vreo simbrie.

Dacă ne-ați dat un leu peste măsură, Cam înzecit l-ați luat voi înapoi, Considerînd că leu-i de la voi, Din larga și mănoasa bătătură.

Noi v-am ales să ne conduceți bine, Spre muncă, fericire și progres, Dar, am văzut că iar prost am ales, Și ne-am făcut în lume de rușine.

Dar, iată, că s-au deșteptat românii Și nu mai suferă de-același morb, Cînd am votat, la urne, ca un orb, Parcă rugîndu-vă să fiți stăpînii.

De-acum plecați acasă, este seară, Luminile se sting iar la Palat.

De-așa aleși, pe veci ne-am săturat, Deși nu știm sămînța de-o să piară.

Oricum, Poporul e bogat în toate, El a dat Țării oamenii de soi.

A venit vremea să conducem noi – Cei iubitori de Pace. Da, se poate!

GEO CIOLCAN

NR. 1772 l ANUL XXXV l 3 – 9 DECEMBRIE 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei

2

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

S ĂPTĂMÎNA PE SCURT RESTITUTIO IN INTEGRUM

Mortu-n păpuşoi  În SUA, un rinichi costă 5,7 milioane de dolari  Jos laba lui Maimuţ de pe BANCOREX  Presa românească din SUA afirmă: Valeriu Stoica e o caricatură!  Limba ţărăniştilor cu măslinele Ţapului  Imperiul Otoman îl va extermina pe Vosganian!  Atentat politic

PARTEA A III-A Nefiresc de multe greşeli face, zi de zi, postul – pirat PRIMA TV. Alegem, la întîmplare, ziua de joi. Şi anume emisiunea de Sport, de la ora 18,30.

Crainicul Bogdan Tudor a spus, încă din start, că Universitatea Craiova a eliminat-o pe Leeds United în anul... 1969, numai că anul adevărat a fost 1979.

Un alt reporter frenetic ne-a anunţat că meciul de fotbal Steaua-Dinamo va avea loc în pro­logul rundei, numai că partida s-a desfăşurat duminică seara, adică în epilogul etapei a 13-a.  Senatul SUA a aprobat Bugetul pentru sprijinirea unor Ţări străine. Astfel, în anul 2000 americanii vor acorda următoarele ajutoare economice: 960 de milioane de dolari pentru Israel, 735 milioane pentru Egipt şi doar 553 de milioane pentru toată Europa de Est. În realitate, sumele acordate Israelului sînt cu mult mai mari, în timp ce sumele pentru Europa de Est sînt cu mult mai mici.  Isteţ flăcău Gh. Funar! Închipuiţi-vă că el a montat o cameră video la intrarea în Restaurantul Continental din Cluj-Napoca pentru a-i filma pe toţi aceia care intră la recepţia dată de spionul ungur care pretinde că-i consul general. Totodată, 3 oameni ai întîiului gospodar al urbei de pe Someş îi notau, în carnete, pe toţi aceia care treceau pragul restau­ rantului, pentru a bea şi a mînca din mîna agentului străin. De frica PRM-ului, Emil Constantinescu n-a îndrăznit să onoreze invitaţia lui Laszlo Alfoldi, deşi, iniţial, a promis că se va duce şi îi palpita pipota să ciupească vreo unguroaică iabraşă de jamboane sub jupoane.  Tot Gh. Funar a hotărît să atribuie şi titlul de „Cetăţean nedemn al Municipiului ClujNapoca“ unor jigodii care ne fac Neamul de rîs: Sorin Mitu (nevastă şi soacră unguroaice), Doina Cornea (bărbat ungur), Andrei Marga (mamă unguroaică, se pronunţă Morgo), Theodor Pompiliu (nevastă unguroaică, aceasta îl trece strada pe damblagiu), Sabin Gherman (bursier Sörös, oligofren din naştere, săracul copil).  La cel de-al V-lea Congres de Psihologie de la Conversano din Italia, s-a ajuns la con­cluzia că italienii necăsătoriţi sînt cei mai mincinoşi. Dar, iată un clasament suigeneris: cei mai mincinoşi sînt politicienii (72,3 % dintre ei), ziariştii (42,1 %), comer­cianţii (40,3 %), agenţii de publicitate (36,8%), delincvenţi (33,9 %), femei (25 %), impresari (24,9 %), bărbaţi (20,6 %), preoţi (.19,5 %) poliţişti (10,15 %), psi­hologi (9 %), şi batrîni (7,6 %). La noi, în România, cei mai mincinoşi sînt, la egalitate, ţărăniştii, liberalii şi pediştii, în frunte cu Pinocchio Naţional, Ţapul Emil. Paradoxul este că ăştia mint chiar şi atunci cînd spun ade­vărul.  Încep Pluguşoarele de Anul Nou (în care spe­cialistul nr. 1, pînă în decembrie 1989, era activistul CC al UTC Lucian Avramescu, care acum face pe democratul şi elitistul, în „România liberă”, dar cine-l crede, cine-l bagă-n seamă?). Primul Pluguşor pe anul 1999 s-a lansat la Mitingul Şomerilor de la marele Combinat de creştere a porcilor SUINPROD, din Căzăneşti (jud. Ialomiţa).

El se referă la deputatul PNŢCD Gh. Cristea şi la un oare­care Drăghici, directorul Combinatului, numit de Mafia locală după privatizarea frauduloasă. Astfel, sute de par­ticipanţi la miting au scandat: „Geo Cristea şi Drăghici/ Ne-au lăsat fără şorici!”  Toată presa e plină de pre­tenţiile neruşinate ale turbatului Gavril Dejeu, care îi cere preşedintelui PRM, în instanţă, nu mai puţin de 1 miliard de lei (?!). Va primi, cu siguranţă, ceea ce a cerut, dar, ca în

bancurile cu Radio Erevan, nu va fi vorba de 1 miliard de lei, ci de 1 miliard de şuturi în fund („castanele“ în dovleac sînt rezervate, după cum ziserăm, lui Stoica).

Ce-ai mă, urîtule? Cu ce e vinovat Vadim că a pus la dispoziţia presei declaraţiile făcute de unii fruntaşi ai PNŢCD Sibiu, Iulian Lupu şi Daniel Fîntînă, pe casetă video şi pe casetă audio? N-ai decît să te judeci cu ăia, nebunule!  La Restaurantul Tic-Tac din Capitală, unde cîntă Ion Lăceanu, rapsodul a afişat pozele unor politicieni pentru care, de-a lungul prodigioasei sale activităţi, a cîntat: J.F. Kennedy, Kim Ir Sen, Ho Şi Min, Jimmy Carter, Gerald Ford şi... Corneliu Vadim Tudor! Vorba lui Ion Dolănescu: „Las’că-i bine!”  Nu ştim de unde tot scoate „România liberă” atîţia oligofreni, dar tare ne mai distrăm cu ei! Iată-l, bunăoară, pe un oarecare Cristian Mihail, care în numărul de sîmbătă, 23 octombrie, toarnă penibilul text „Naţionalismul şi (pseudo) intelectualii”, în care se îndeasă, cu furca, greşeli istorice şi culturale cu nemiluita, n-am mai văzut aşa ceva. „Dar naţionalismul a fost exacerbat în şovinism şi rasism, ceea ce a condus la pieirea a circa 1.500.000 de armeni, în 1986 (?!) şi 1915, în Imperiul Otoman”.

Ce Imperiu Otoman visează prostul ăsta, în anul 1986, care să fi omorît sute de mii de vosganieni? Mergem mai încolo: „Astfel, în Revoluţia franceză, în decembrie 1793, avocatul Robespierre, în «Raport asupra principiilor guvernului revoluţionar» teoretiza cum că principala cauză a tuturor nereuşitelor revoluţiei este reprezen­tată de străini. În urmare (sic!), în aprilie 1994 (?!), Comitetul Siguranţei Publice i-a decretat pe nefrancezi în afara legii“... Altceva: „Mitul biblic al «poporului ales» a fost adoptat nu numai de neofasciştii sîrbi, ci şi de «barzii» ceauşiști şi de continuatorii lor postdecembrişti“. Ăsta-i sifilitic de-a binelea, ce înţelege el prin „poporul ales“? Au pretins, vreodată, sîrbii sau românii că sînt „poporul ales“? Asta-i o invenţie evreiască. Tolomacul de Cristian Mihail îşi dă palme singur, în oglindă, ghicindu-şi şi diagnosticul: „Dar, oare promo­torii unor asemenea naţionalisme au fost/sînt ei intelec­tuali autentici şi sănătoşi la minte? Istoria răspunde: categoric NU“.  În acelaşi număr al ziarului unguresc de limbă română, un oarecare Victor Iancu îi trage Ţapului nişte limbi sub coadă (de-aici şi expresia „limbă cu măsline“). Imnul encomiastic se intitulează „Atac la normalitate“ şi pare a fi comandat de Costin Georgescu (director SRI, dar şi fost director economic la „România liberă“) pentru a mai repara faţada şifonată a pacientului de la Platăreşti. Dar modul în care o face acest Victor Iancu este de un haz irezistibil. Mai întîi, el ţine să ne informeze că îl ştie pe E.C. de la vîrsta cînd acesta avea... 6 anişori: „L-am cunoscut destul de bine între 1945 şi 1989“. Era un copil precoce: la 6 ani avea mintea de-acum! „Emil Constantinescu a introdus în viaţa politică românească normalitatea“. E clar că băiatul delirează. Realitatea este exact pe dos: nu normalitatea, ci anormalitatea, minciuna, abuzul, clientelismul, hărţu­irea adversarilor politici, asasi­natele de la Stoeneşti – aşa ceva a introdus în societatea noastră această canalie. „Emil Constantinescu nu teleghidează de la Cotroceni Parlamentul” – mai minte Victor Iancu. Mai rău face: el cheamă Parlamentul la Cotroceni şi dă ordine precise ţărăniştilor şi liberalilor, cum să treacă Ordonanţele de Urgență, pe cine să mai atace etc. „De cîte ori de la tribuna (?!) Cotrocenilor, de la microfonul

RM

televiziunii sau radioului a atacat dom­nul Constantinescu partidele de opoziţie sau pe liderii lor? Niciodată!“. Hai sictir mă, nărodule! Nu-ți e ruşine? N-a fost zi de la Dumnezeu ca partidele din Opoziţie să nu fie scoase vinovate de mincinosul naţional, nu numai în Ţară, ci şi peste hotare (ne amintim de insultarea PRM şi a PUNR pe canalul american de Televiziune CNN). Iar pe preşedintele PRM de ce-l trambalează prin tribunale, pen­tru o pretinsă „ofensă adusă autorităţii“? Şi de ce oare întotdeauna posturile de Televiziune aservite lui E.C. (TVR şi PRO TV) boicotează toate activităţile PRM-ului? Idiotul ăsta de Victor Iancu continuă să facă spume la gură, ca într-o criză prelungită de epilepsie: „Este limpede pentru ori­cine că actualul preşedinte al României se află cu adevărat deasupra disputelor de partid, repre­zen­tînd şi apărînd cu fermitate unitatea naţională“.

Naţională? Dii, boală! Aţi văzut cîtă dreptate avem noi cînd le rupem dinţii, scurt, la clănţăii ăştia?

Aşadar, trădătorul de Ţară care a instalat organizaţia fas­cistă UDMR la cîrma României şi a abandonat milioane de români, cu teritorii cu tot, în ghearele Ucrainei, apără... unitatea naţională! Poate că o apără, mai ştii? Dar nu pe a României, ci pe a Ungariei şi a Ucrainei!  Referitor la încălcările Constituţiei, săvîrşite de Emil Constantinescu, reproducem un text zdrobitor din „Jurnalul Naţio­ nal”: „Potrivit părintelui Constituţiei, Antonie Iorgovan, atît preşedintele Emil Constantinescu, cît şi Guvernul şi Parlamentul au încălcat în repetate rînduri prevederile legii fundamentale a Ţării în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Prima încălcare fla­grantă a Constituţiei săvîrsită de şeful sfatului a fost constituirea unor organe de control, puse în subordinea sa (de exemplu, Consiliul Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate). O a doua încălcare a fost reprezentată de declaraţiile preşedin­telui referitoare la intervenţiile NATO în RF Iugoslavia. În opinia lui Antonie Iorgovan, aceste declaraţii au angajat poporul român pe generaţii de aici înainte.

Iorgovan spune că şeful statului trebuia să fie un factor de mediere, pentru că nu România era atacată. De asemenea, Emil Constantinescu este acuzat că şi-a încălcat flagrant atribuţiile consti­ tuţionale în timpul mineriadei din ianuarie a.c. prin declaraţiile şi modul de instituire a stării de urgenţa”.  Aşa după cum a anunţat şi Dan Diaconescu, duminică seara, la TELE 7 abc, senatorul. Vadim a semnat şi el Apelul lansat de o serie de personalităţi publice pentru anchetarea lui Vali Sterian în libertate. Desigur, cîntăreţul are o mare parte de vină, ca om este absolut imposibil, arţăgos, certăreţ, alcoolic, în repetate rînduri 1-a jig­ nit pe preşedintele PRM, prin declaraţii şi texte de cîntece cam năroade de felul lor – dar toate acestea n-au legătură cu ţinerea lui în lanţuri, ca un criminal periculos. Amintim numai 2 dintre deputaţii ţărănişti care au ucis, efectiv, cu maşinile lor (direct, nu prin carambol!), cîte o fată: Cornel Sturza Popovici şi Gh. Cristea. Dar ei n-au păţit nimic, fiindcă au imunitate şi îi apără Mafia de partid. Nu mai vorbim de cazul strigător la cer al colonelului (vaccinat C.I.A.) Cristian Bernevig, care a omorît 5 persoane, dar n-a stat în arest nici măcar un minut. Am înţeles că folk-istul respectiv e ţinut în temniţă ca nu cumva să influenţeze martorii, să determine schimbarea probelor etc. Dar, cu sau fără el, Poliţia şi Justiţia oricum au modificat alcoolemia, micşorînd-o pînă la limita unui Cico (nu Dumitrescu!) aşa că totul se bate cap în cap. În orice caz, ajungem tot mai iute la concluzia că o viaţă de om simplu nu mai valorează nimic în România acestor ani. Dar dacă tot se face atîta caz de democraţie, măcar să o aplicăm în ceea ce are Justiţia esenţial: prezumţia de nevinovăţie. (va urma) ALCIBIADE (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 29 octombrie 1999)

RM

3

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

Aşa vă place Istoria? Aşa vă place Istoria?

Amiralul Coligny în fața asasinilor

Franța Secolului XVI – Obsesia dușmanului dinăuntru (II) „Partea blestemată“ din fiecare

Împotriva „Politicilor“ se dezlănţuia acum o întreagă literatură care zugrăvea com­ ploturile mîrşave pe care le puneau aceştia la cale în folosul lui Henric de Navarra, devenit în 1589 Henric al IV-lea al Franţei.

Politicii îi furnizau acestuia şi nobililor din slujba lui informaţii secrete. Ei încercau să le dea pe mînă bunele oraşe catolice. Pamfletele care des­criu aceste comploturi sînt extrem de asemănătoare, rela­tiv scurte (12-16 pagini) şi percutante. Se respectă aceeaşi succesiune a faptelor, aceeaşi lungime pentru fiecare episod, uneori chiar aceleaşi fraze, schimbîndu-se însă, potri­vit circumstanţelor, numele locali­tăţilor şi personajele. Astfel, în 1589 au apărut două broşuri de lungime identică (12 pagini), cu titluri foarte asemănătoare (Trădarea descoperită a Politicilor din oraşul...), referitoare la oraşele Troyes şi Rouen. Iar amîndouă au fost tipărite nu în aceste oraşe, ci la Paris, la librarul Antoine Du Breuil, avînd aceeaşi dispunere a paginii de titlu, aceleaşi motive ornamentale, aceeaşi paginaţie etc. Acest caz, care nu este izolat, ne arată că era vorba de o acţiune propagandistică concertată, care difuza în toate provinciile regatului ideologia complotului urzit de duşmanul din interior, „Politicul“. În toate aceste relatări despre conspiraţii reale sau mai ales imaginare ale „Politicilor“, calviniştii nu sînt menţionaţi niciodată ca fiind la originea trădării. Ei nu mai sînt percepuţi ca făcînd parte din comunitate, ci ca duşman exterior, cunoscut, a cărui acţiune nu mai putea fi decît făţişă, militară. În schimb, „Politicii“ acţionau cu ipocrizie şi cu înşelăciuni din interior. Desigur, era posibil ca între „Politici“ şi hughenoţi să existe legături, dar capii răutăţilor erau acum „Politicii“, care, stipendiaţi de eretici, pătrundeau în oraşe amestecîndu-se cu restul popu­ laţiei şi pîndeau momentul favorabil pentru a lovi pe la spate. Pentru a descrie această Caterina de Medici situaţie pamfletele utilizează Noaptea Sf. Bartolomeu

frecvent tema calului troian, reflectînd obsesia că „Politicii“ acţionează chiar din interiorul Ligii.

Imaginea făurită de Liga „Politicilor“, avînd ca principiu central duplicitatea, corespundea de minune portretului robot al complotistului: cel care conspiră este în mod necesar un om cu două fețe. „Politicul“ se prefăcea a fi un bun catolic şi lucra în ascuns la distrugerea Ligii. Conjuraţii secrete alcă­ tuite la umbra nopţii de oameni mascaţi şi prefăcuţi, precum monedele false, toate aceste imagini deloc inocente serveau la edificarea unui întreg mit al complotului „Politicilor“, mit care avea rostul de a mobiliza mulţimea împotriva duşmanului din interior şi de a paraliza orice tentativă de compromis politic.

După cum remarcă însă în mod just Philippe Papin, conţinutul pamfletelor îndreptate împotriva „Politicilor“ nu este determinat numai de exigenţele propagandei politice. Ele reflectă şi o serie de angoase mai mult sau mai puţin conştientizate care-i frămîntă pe militanţii Ligii. Astfel, dacă ei au nevoie să se mobilizeze împotriva duşmanului din interior este şi pentru că încep să devină conştienţi de slăbiciunile crescînde ale partidului lor. Or, după cum arată Philippe Papin, într-un anume fel, „Politicul“ reprezintă „partea blestemată“ din fiecare membru al Ligii, perpetua tentaţie de a abandona lupta şi de a se alătura lui Henric al IV-lea. Dar, am adăuga noi, şi mai teribilă era spaima celor care se angajează prea mult în lupta politică şi religioasă că vor fi lăsaţi singuri de către membrii mai oportunişti ai propriului partid. În acest caz, propaganda împotriva „Politicilor“ avea o funcţie profilactică, menită a împiedica asemenea defecţiuni.

Vehemenţa pamfletelor era deci un semn că Liga nu mai credea în ea însăşi, sau, cum spune Philippe Papin, „o expresie (schizofrenă) a fricii şi a panicii care cuprindeau pe ligişti“.

Deşi Philippe Papin aduce destule exemple care ates­tă deruta şi temerile ce se răspîn­ deau în rîndurile partizanilor Henric al IV-lea

Ligii, mai ales ale celor de rang înalt, se cuvine precizat că apropierea eşecului Ligii nu se datora vreunor deficienţe ale propagandei sale sau lipsei de eficacitate a pamfletarilor săi. De altfel, este o axiomă bine cunoscută în politologie şi amplu verificată în istorie că epocile de restrişte economică şi politică sînt perioade de polari­zare a spectrului politic, de respingere a opiniilor moderate și de prevalare a tezelor radicale, cuceritoare prin caracterul lor simplu şi tranşant, chiar dacă soluţiile propuse se dovedesc ulterior a nu fi atît de eficiente pe cît se păruse sau – mai rău – nu soluţionează nici una din problemele pe care trebuiau să le rezolve. În cazul Franţei de la sfîrşitul anilor ’80 ai Secolului XVI, tendinţa de întărire a extremelor spectrului politico-religios era temperată de uzura generată de aproape trei decenii de războaie civile, grupuri sociale tot mai largi considerînd că pacea era preferabilă distrugerilor şi nesiguranţei perpetue. Oboseala de război era mai puternică în rîndul elitelor urbane şi a nobilimii, care doreau să se bucure în linişte de privilegiile lor. Erau alarmate şi de perspectiva dezordinilor care ar fi însoţit inevitabil o răsturnare a ordinii de succesiune la tron şi de fundamentalismul religios cu caracter populist pe care îl promovau în disperare de cauză fruntaşii Ligii. În acest context marea artă a lui Henric al IV-lea a fost, pe de o parte, aceea de a-i grupa în jurul său pe partizanii ordinii şi, pe de altă parte, aceea de a-i reduce la tăcere, eventual cumpărîndu-le supunerea, prin varii concesii şi avantaje, pe cei care ar fi putut întreţine în continuare războiul civil. Dar chiar aşa, lui Henric al IV-lea i-au trebuit ani buni pînă cînd să reuşească pacificarea întregului regat, ceea ce atestă atît forţa pasiunilor religioase, cît şi atrofierea obişnuinţei de a se supune voinţei regale.

Sfîrșit BOGDAN MURGESCU

Caterina de Medici în fața Luvrului după Noaptea Sfîntului Bartolomeu

4

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

Lecturi la lumina ceaiului...

TA B L E T Ă D E S C R I I TO R

Poeta porta-voce a trezirii românilor la demnitate naþională

De-a lungul existenței lor, românii au fost nevoiți să înfrunte numeroase vitregii ale vieții, de fiecare dată însă, au renăscut ca Pasărea Phoenix din cenușă, din rădăcinile lor de voievozi. Iată că și în aceste vremuri sînt nevoiți să traverseze valurile tulburi ale istoriei din cauza dictaturii nefaste a comunității europene, a politicii mizerabile pe care o cultivă politicienii noștri, în numele unei democrații păguboase pentru omul de rînd. Cu toate acestea, românii știu să se distreze, să facă haz de necaz și să se consoleze unii pe alții, în acele momente ale vieții în care sînt încercați de destin... În ciuda greutăților, cu fruntea sus, pășesc pe drumul lor, încrezători într-o viață mai bună, fără invidie, ură și blestemățiile de tot felul, care par că se tot înmulțesc de la o zi la alta. Or tocmai astea fac ca viața să fie mai apăsătoare pentru omul de rînd, cînd e vorba să-și cîștige cinstit bucata de pîine, lucrînd pe la unii și la alții, și primind, în schimbul muncii lor, doar cît le scapă ălora printre degete. Am scris și cu alte ocazii despre vremurile acestea tulburi, pline de bejenie și de durere, în care românii își duc traiul cu greu, dar, cu toate acestea, ei rămîn încrezători că într-o zi, pe ulița fiecărui român și în inima țării, va triumfa lumina soarelui, așa cum odinioară sălășluia pe buzele și în privirea fiecărui român, pe inima fiecărei flori de mac, crescută din sîngele vărsat pe brazdele de pămînt strămoșesc și înmiresmată de sfinți din faguri de rouă. Ca toate acestea să se întîmple și să ducă la o îmbunătățire a vieții oamenilor, este nevoie de unitate, de dragoste și iubire de neam românesc, iar aceste elemente, care îi eliberează de tirania globalizării, trebuie să se regăsească în conștiința tinerii generații, care are obligația morală să se ocupe de gestionarea treburilor țării și de apărarea intereselor naționale. Numai o generație de tineri frumoși, isteți, ambițioși, puși pe fapte mari, care, atunci cînd vine vorba de țara lor, să ia frîiele în propriile mîini, va putea să călăuzească poporul spre propășire, către lumea, cu adevărat, civilizată. Civilizație înseamnă să duci un trai decent, în liniște și pace, nu cu strachina goală pe masă, fără pîine, și cu teama că din moment în moment te poți trezi ciuruit de ploaia de gloanțe a războiului criminal, care e tot mai aproape de casa românilor. Printre asemenea tineri, pe care ni-i dorim ghidați în viață de spiritul patriotismului, se numără Camelia Mitu, o poetă pe care am avut prilejul să o cunoaștem, cu un an în urmă, cînd avea să-și sărbătorească majoratul celor 18 ani. Ceva mai tîrziu, i-am conferit Marele Premiu la Concursul de creație literară „Vara visurilor mele”, înființat în urmă cu 22 de ani, de Editura „Amurg sentimental” (2002).

Astfel, Camelia avea să fie încununată cu cea mai înaltă distincție a concursului nostru, la ediția a XXII-a, 2024.

De la început, citindu-i stihurile, aveam să descoperim vocea poetului tînăr, în versurile căruia se simțea un aer proaspăt, exprimînd atitudinea sa față de vremurile pe care le traversăm. De la prima lectură ne-am dat seama că ne aflăm în fața unei tinere talentate, a cărei poezie abundă în imagini de revoltă personală, care poate căpăta o anvergură națională, dacă românii vor să se coaguleze în jurul mesajului poemelor sale, ei înșiși fiind martori la ceea ce se întîmplă într-o lume debusolată. Amăgiți de politica globalizării, nu vom ști niciodată unde ne va duce și unde se va opri aceasta, cu regulile și strategiile ei, unele de-a dreptul aberante, care nu duc nicăieri, toate fiind în detrimentul bunăstării oamenilor.

Spre deosebire de alți poeți de seama ei care, îndoctrinați de un modernism exacerbat, abordează în versurile lor tot felul de teme, din care lipsește cu desăvîrșire patriotismul, Camelia Mitu scrie versuri în care transpare durerea omului nevoit să-și ducă traiul cu greu în propria lui țară, unde străinii sînt cei ce dispun de soarta lui. În temele pe care le dezvoltă în poezia sa, Camelia Mitu spune lucrurilor pe nume și, în felul acesta, are posibilitatea să ofere cititorilor un motiv de meditație la... „Trezire”. Acesta este titlul, foarte inspirat, al volumul ei de debut (2024), cuprinzînd poezii în care se aude vocea poetului, strigînd, de la tribuna propriei sale conștiințe, neliniștea omului frămîntat de toate relele care au împînzit Pămîntul. Citind doar poezia „Trezire (IV), pag.

21, din volumul amintit, am ajuns la concluzia că tinerei

autoare Camelia Mitu i se poate atribui, pe bună dreptate, titlul de poeta porta-voce a trezirii din amorțeală a românilor, întru demnitate națională și întregire a neamului româ­ nesc: „Nu ne-au ajuns oare secole

de suferință, Secole de lacrimi și durere?

N-ați văzut unde au dus veacuri

de ură, Declin și tragedii scrise în inimile oamenilor? Țipete de jale, pe care vîntul le-a purtat Din Roma Antică pînă acum?…

Pentru ce facem tot ceea ce facem, Dacă nu pentru cei ce vor urma?

Și, dacă nu pentru copii, Atunci pentru cine?

Noi, precum frunzele tomnatice, ne vom ofili, Sufletul nostru se va scutura ca petalele unui trandafir În bătaia vîntului. Însă, cei din urmă, copiii, se vor înălța ca stejarii

cei falnici. Și atunci…

Ce lăsăm în urma noastră?

Ce lume le lăsăm lor?

O lume…

Cu războaiele noastre neterminate? Îi facem soldații unei cruzimi ce ne aparține, Sau sădim acum bobocul speranței pentru ei?

O lume mai bună și mai frumoasă O lume în care, acolo unde noi n-am putut rîde, Ei să rîdă. Și acolo unde noi n-am putut visa, Ei să viseze.

Pentru că nu ne putem răzbuna trecutul, Dar ne putem cîștiga viitorul.

Deci, omule, călător prin timp, Ce vei alege?

La debutul ei în revista „Amurg sentimental”, nr.

7 (339), iulie 2023, ca un preludiu la starea sa poetică, scriam: „Camelia Mitu este o poetă a lucrurilor efemere, iar poezia pentru ea este o emanație continuă de doruri și dorințe, explicate cu lux de amănunte, de schimbare în bine a lumii în care trăiește. Poezia ei este un strigăt de durere, de deșteptare planetară... Versurile sale conțin trăiri din viața reală, rostite în mod lapidar și fără reținere, îmbrăcate în straiele unei prozodii moderne. Chiar dacă, pe-alocuri, în stihurile Cameliei Mitu sînt vizibile oarece inadvertențe de exprimare, talentul natural, profund, nelipsit de un vulcanism exacerbat, încă neexprimat pe scene publice, o va ajuta, în cariera sa lirică, să devină o mezzosoprană a unui lirism fabulos. Ea are propria sa filozofie, propriile sale cutume, din care izvorăște melosul neliniștii propriilor sale versuri. Fiecare poezie a ei, cu trăiri și sentimente, ține de structura și de convingerile sale sufletești, conform vremurilor în care trăiește”. Tot ce am scris atunci venea să îi confirme talentul, și azi putem spune că nu ne-a dezamăgit.

Spre surprinderea noastră, însă, deunăzi aveam să o descoperim pe Camelia Mitu în calitatea de jurnalistă, care ia seama, cu un ochi ager, parcă născut pentru asta, la toate lucrurile pe lîngă care trece. La poeta-gazetar Camelia Mitu, se simte, atît în poezie, cît și în publicistică, ceva din parfumul literaturii lui Geo Bogza, la alt nivel de percepție a lumii, raportat la evoluția rapidă a modernismului haotic, demențial. Citind articolul „Cum să avem timp în «lumea fără timp»?”, este lesne de înțeles și de apreciat chintesența frazelor care sînt construcții poetice libere, bogate în conținut și emoții: „În urmă cu ceva timp, am avut bucuria să petrec o vacanță la munte, ocazie cu care am vizitat Lacul Roșu, Cheile Bicazului și Lacul Sf. Ana. Am văzut munții României și mi-am umplut plămînii cu aer proaspăt și natură verde.

Revenind în București, am constatat că zilele ce mi se păreau aproape fără sfîrșit la munte, în care am avut timp să petrec în liniște și să reflectez asupra vieții zgomotoase de la oraș, trăind în mijlocul agitației urbane, au devenit mai scurte. Pare că, odată ce-am ajuns în oraș, s-a întîmplat ceva, o anume mutație, și timpul s-a compactat, iar o zi observam cum trece cum ai clipi din ochi!

De ce acest lucru? Ce anume din viața orașului modern, departe de natură, ne compactează percepția asupra timpului? Oare să existe un mecanism pentru ca mintea noastră să se elibereze mai repede de presiunea orașului și de vuietul asurzitor al poluării, iar atunci cînd se află în natură, dilată timpul, tocmai pentru a se bucura din plin de fiecare rază de soare, de fiecare gură de aer, de fiecare floare? Poate că acest fenomen al percepției diferite asupra timpului are loc tocmai pentru ca mintea noastră să poată respira din plin altceva decît privirile răutăcioase ale oamenilor, fumul de la mașini, peisajul dezolant al străzilor, aflat într-un interminabil șantier cu schimbatul în mod repetat al bordurilor, refacerea trotuarelor sau a craterelor de la schimbarea conductelor de canalizare.

Deși a trecut destul timp de la acea minunată vacanță, sufletul meu încă tînjește după munte, după natură și sălbăticia uitate de lume. Așa simt, pentru că aceste locuri Dumnezeu le-a creat pentru bucuria omului, prin care timpul parcă uită să mai treacă. Pădurile întinse, adînci, cu vîrful munților înalți, de neatins, îți dau impresia că, dacă te-ai avînta în adîncul lor, nimic și nimeni nu te-ar mai putea găsi sau atinge vreodată. Locuri în care în liniște poți să visezi, cu care te poți contopi, unde plămînii, mintea și sufletul pot respira un aer curat, puternic ozonat.

Cînd mă aflam în mijlocul naturii și contemplam asupra frumuseții care se întindea în fața mea, timpul trecea molcom, creîndu-mi sentimentul că pe lumea asta sînt lucruri care nu pot fi învinse. Fiecare lucru părea că are o ordine firească, așezat după o lege nescrisă pe care noi, oamenii, n-o cunoaștem, dar bănuim că ea se definește prin fenomenele naturale care dirijează mersul vieții pe Pămînt. Fiecare frunză cade la momentul potrivit și fiecare floare înflorește atunci cînd trebuie. Natura are o armonie unică, sălbatică, nemiloasă uneori, poate chiar de neînțeles, dar își urmează neîntreruptă cursul.

Poate că aceasta este o lecție la care trebuie să luăm aminte și să înțelegem că fiecare întîmplare, eveniment, circumstanță din viața noastră are o ordine anume și care a fost menită să ne poarte pașii prin lumea aceasta sufocată de atîta modernism. Din păcate, se pare că, de multe ori, uităm faptul că natura este cea dintîi casă a sufletului nostru”.

Așa sună primul ei articol scris pe calapodul unor descrieri destul de substanțiale, ca ingrediente ce țin de genul descrierilor reportericești ale unui scriitor dotat cu mari șanse de a se afirma în lumea literară curentă.

Oricum vrem a-i spune, scriind aceste rînduri despre Camelia Mitu, o facem dezinteresat, doar considerînd că este de datoria noastră morală ca tinerii noștri să aibă prioritate, prin știința lor de carte, prin talentul lor, a scrie și a cînta iubirea de țară, între fiii neamului românesc, în toate momentele lor de existență. Iar prin rîndurile pe care i le-am consacrat Cameliei, credem că ne-am făcut datoria cu prisosință față de o tînără care știe de la părinții ei ce sînt greutățile vieții și prin cîte ai de trecut, odată cu avansarea în viață, într-o lume în care ciocoii se înmulțesc de la o zi la alta, cu gînduri doar de a jefui acest popor.

Considerăm că, la fel ca în cazul altor creatori de frumos din țara aceasta, prin generoasele ei poezii și articole gazetărești, locul Cameliei Mitu este aici, în familia mare de români, care trebuie să renască, pentru nemurirea datinilor și obiceiurilor lor.

Citind articolul semnat de Camelia Mitu, am ajuns la concluzia că ne aflăm în fața unei tinere talentate, care din toamna aceasta a devenit studentă în anul întîi la o facultate de comunicare din București. Deie-i Dumnezeu gînduri frumoase, spre a sluji cuvîntul românesc întreaga sa viață, întru amintirea străbunilor noștri, din care neamul acesta a renăscut de fiecare dată cu inimă de voievozi și goruni statornici pe culmile înalte ale munților României, țara în care voievod este, de fapt, fiecare român rămas solidar acestor plaiuri. Tot așa cum stejarii milenari au înfruntat aici viscolele iernii, arșițele verilor, dar, mai cu seamă, urgiile celor două războaie mondiale care au trecut peste ei, și din care au ieșit victorioși!

ION MACHIDON, directorul Revistei „Amurg sentimental”

RM

5

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Ceangăii (I)

Ceangăii constituie și astăzi o problemă cu aspect controversat pentru că nu este doar un subiect de cercetare științifică, ci implică și politica. Or, cum azi (și nu numai de azi!) cei de la putere au, cu prioritate, alte scopuri decît apărarea Țării și a neamului, a istoriei milenare care ne-a adus, cu sacrificii, în acest prezent bulversat și neprielnic păstrării specificului național, acestui aspect nu i se acordă importanța cuvenită decît de către oamenii de știință. În campania de maghiarizare a populațiilor din Transilvania și din alte zone ale României, campanie veche și niciodată abandonată, ba, dimpotrivă, accentuată în strădania, sub diverse forme, de a intra în stăpînirea unor regiuni din interiorul țării noastre unde trăiesc azi și cetățeni care nici nu știu să vorbească românește (limba română fiind studiată ,,de formă” în unele școli ungurești), problema ceangăilor capătă o importanță deosebită.

De originea și etnia ceangăilor s-au ocupat oameni de știință români care au scris studii bine documentate, prin care demonstrează adevărul istoric privind acest neam pe care maghiarii vor să și-l înglobeze. Savantul Dumitru Mărtinaș (1897-1979), născut în satul Butea (jud. Iași), de religie catolică, profesor de Limba Română, preocupat de identitatea populației catolice din Moldova lui Ștefan cel Mare, unde ortodoxia este o tradiție ancestrală, realizează volumul ,,Originea ceangăilor din Moldova” (1975, Editura Științifică și Enciclopedică). De la acest cercetător dornic să facă lumină în aspecte mai puțin sau deloc studiate, ne-a mai rămas și lucrarea fundamentală, sub același titlu, apărută postum (în 1985), în două volume de cîte 250 de pagini fiecare. Ideea acestei îndelungate cercetări reprezintă crezul său profesional pentru care și-a dedicat întreaga viață: ,,Ceangăii din Moldova sînt români nu numai prin conștiință, ci și prin originea lor etnică”. Iată punctul de vedere al istoricului I. Dumitru-Snagov (1927-2001), din studiul introductiv al ediției din 1975 a lucrării, în legătură cu cercetarea acestei probleme și a altora asemănătoare: ,,Oricît de concret ar fi domeniul de specialitate al unui cercetător, el comite, prin creație, un mers pe mărăcinii ideilor. Dar, spre deosebire de fachirul care ajunge singur dincolo de groapa cu jar, el oferă o cale într-atît de consolidată, încît cei care-l

urmează pot să aibă drumul sigur și să se avînte peste noi mărăcinișuri”. Și s-a avîntat pe acest drum plin de hîrtoape și scaieți. Iată și cuvintele despre autorul Dumitru Mărtinaș: ,,Lumen de Lumine [Lumină din Lumină], el n-a negat Soarele, ci și-a căutat raza sa la care ținea cu frica esențială față de ofensiva umbrelor”.

Savantul subliniază și semnificația cuvîntului ceangău: instigatorii, diletanți sau de profesie, au agitat spiritele cu ,,amabilitatea protectoratului” asupra acestei populații, protectorat pe care nu l-au solicitat niciodată cei pe care ,,protectorii i-au poreclit hibrizi – corespondent românesc care poate fi socotit eufemistic pe lîngă peiorativul din limba maghiară csángó”.

Sorin Preda (1951-2014), filolog, jurnalist și prozator, Profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, nepot de frate al lui Marin Preda (1922-1980), publică în FORMULA AS (anul XII, nr. 505, martie 2002), un articol amplu, pe mai multe pagini, despre ceangăi, cu ilustrații (fotografii) de Petre Cojocariu. La început, citim interviul luat Preotului Augustin Pascaru, din Cleja, care-i atenționează pe cei de la conducerea României: ,,Cîtă vreme Guvernul actual face afaceri cu UDMR-ul, nu avem nici o putere”. ,,Campania de maghiarizare a ceangăilor din Moldova – subliniază autorul articolului – ar trebui să ne îngrijoreze pe toți”, idee întărită de Padre Augustin, care oferă date concrete privind acțiunea Budapestei de atragere și maghiarizare a locuitorilor catolici din acea așezare cu 2.000 de suflete, ,,dintre care, 20 fac parte [în 2002] din Asociația Ceangăilor Maghiari. Au avut sprijinul financiar al Budapestei, au deschis într-o casă un fel de școală și au agitat liste cu semnături, în bună parte falsificate. Tot de la Budapesta vin camioane cu daruri și ajutoare, oferă oamenilor excursii gratuite în Ungaria. În reportaje scrise sau televizate, noi, ceangăii, sîntem prezentați ca o minoritate etnică săracă și oprimată de către români. Realitatea e alta. Oamenii se știu și se simt români catolici. Problema este, deci, politică, așa cum a fost și prin 1953, cînd MADOS-ul aducea în satele ceangăiești profesori maghiari și obliga copiii să nu învețe limba română... Guvernul actual face afaceri cu UDMR-ul. Ei împart pita și slana în această țară. Noi privim cum politica se poartă peste capul nostru”. ,,Populația din Moldova, cunoscută sub denumirea populară de unguri și cea cărturărească de ceangăi, nu constituie o populația omogenă, nici nu locuiește pe un teritoriu unitar, ci este dispersată în masa băștinașilor moldoveni, în bazinul mijlociu al Siretului, de la Pașcani, punctul extrem nordic, pînă la confluența Trotușului cu

Siretul, cu unele ramificații spre est, în județul Iași și, spre vest, în județul Neamț”. Din tot ce s-a scris despre ei, ceangăii înșiși, în marea lor majoritate, au crezut, și mulți cred și astăzi, ceea ce le-a turnat în ureche propaganda neîntreruptă a ,,protectorilor”, și anume că ar fi secui (unguri). Eliminînd interpușii, ceangăii au venit să-și declare, științific, identitatea demonstrată de Dumitru Mălinaș: români.

De fapt, ce sînt, cu adevărat, ceangăii? – se întreabă orice om de cultură român. Citim în lucrarea lui Mărtinaș: ,,Apăruți nu se știe cum și de unde, strămoșii de origine necunoscută a ceangăilor ar fi fost asimilați odinioară de maghiari, în împrejurări rămase obscure, iar apoi, într-o epocă mai apropiată, se presupune că ei ar fi fost deznaționalizați în marea lor majoritate prin asimilare cu românii moldoveni”.

Dar, ca orice om care a trăit cu cartea în mînă, punem și noi niște întrebări: de ce au plecat ceangăii din zona dominată de unguri, migrînd în regiuni românești?

Sau, poate, s-a întîmplat și fenomenul invers: nu au suportat ungurii specificul acestora, diferit de al lor, și i-au gonit. Deci, erau diferiți!

Interesant e să precizăm și faptul că, la scrierea lucrării ,,Originea ceangăilor din Moldova”, apărută în două volume după moartea lui Mărtinaș, așa cum aminteam mai sus, a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Martinaș Gabor). Manuscrisul a fost realizat în 1963, a parcurs mai multe etape, a suferit, de-a lungul timpului, mai multe revizuiri. În 1985, s-au adăugat pagini scrise de către istoricii V.M. Ungureanu și Ion Coja, ca autor fiind menționat doar Dumitru Mărtinaș. Cartea a fost tradusă ulterior în italiană (1987) și engleză (1989). În 1987, Ion Coja a realizat o sinteză a cărții în limba germană.

De fapt, lucrările traduse au constituit un răspuns împotriva studiilor semnate de maghiari: ,,Istoria Transilvaniei”, în trei volume, publicată în 1986 de Béla Köpeczi, și cartea semnată de cercetătorii Dr.

Kós Károly, Szentimerei Judit și Dr. Nagy Jenö, publicată înainte de 1985. Această carte aduce probe pe care autorii nu le-au putut ocoli sau contesta privind arta populară românească ,,preluată de multă vreme sau cu mare forță de penetrație folclorică chiar de satele unde catolicii se declară [la ordin?] a fi de origine secuiască (maghiară), într-o unitate care se înscrie organic în arta moldovenească (bineînțeles că nu vorbim de exagerările după care roata olarului, foarfeca, răzușul, suveica, melița ș.a. ar fi «performanțe» ale culturii și civilizației ceangăiești, apărute în patrimoniul românesc)”.

De fapt, epoca și locul din care au apărut ei [dar, de ce au apărut?, nu cumva ocupanții i-au găsit pe acele locuri și i-au subjugat?] n-au fost cu certitudine elucidate, fiind ocolite de cei interesați; în plus, s-a încercat o ajustare, în această privință, care să convină ,,protectorilor”. Pentru a fi ,,absorbiți” în sînul populației ungurești, printre altele, s-a ocolit aspectul lingvistic al problemei, ,,trecîndu-se sub tăcere graiul originar al acestei populații și substituindu-i un grai străin care nu i se potrivea și pe care nu l-a putut deprinde corect niciodată”. (va urma) Dr. ELIS RÂPEANU

6

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

Din Bucures , tii de altãdatã

Silly Vasiliu – vedeta Alhambrei din trecut O răsfățată a publicului de revistă

„Superlativele nu sînt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămîne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rînduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rînduri de balcoane...

– Bravo, Silly! Bis! Este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare șlagăr al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o zice de foc și de inimă albastră, electrizînd sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant.

Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a cîștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes”.

Acesta este portretul făcut „răsfățatei publicului de revistă” bucureștean de altădată – Silly Vasiliu – de către F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. Aș adăuga doar constatarea că numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este și el unul pe nedrept înscris în lista tristă a artiștilor de aproape uitați astăzi. Asta deși numele ei este legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard – a cărei parteneră de scenă a fost – dar și de numele unei celebre scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești (amintesc doar cîteva dintre aceste nume: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, Titi Botez, I. Talianu, H. Nicolaide. Scena Ahambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a „sfințit scîndurile scenei de la Alhambra”, inegalabila Maria Tănase.

Același nume – Silly Vasiliu – e unul strîns legat de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile lui Ion Vasilescu – amintesc doar „Suflet candriu de papugiu”, „Te-am înșelat și-mi pare rău” și „Nu-ți pare rău să vezi că plîng” – au fost lansate de Silly Vasiliu.

Numele actriței este legat de asemenea de începutul cine­ matografiei românești: a jucat în primul film sonor românesc – „Bing-Bang” – produs de marii

actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima dată la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935. A jucat, cîteva decenii mai tîrziu – în anul 1957 – într-o altă producție de referință a cinematografiei românești: filmul-spectacol turnat după piesa „Bădăranii” de Carlo Goldoni pusă în scenă la Teatrul Național din București, în regia lui Sică Alexandrescu.

Fuga de acasă „Începuturile carierei lui Silly Vasiliu? Un sketch de revistă comico-sentimental, cu lacrimi, muzică, romantism, dans... și aplauze la scenă deschisă: – Aveam 14 ani – îmi spune doamna Silly Vasiliu – cînd părinții mei, la Galați – de unde sînt originară – au vrut să mă mărite... cu un chior. Se amorezase chiorul de mine. Știindu-se bogat, iar pe noi săraci, m-a cerut în căsătorie... Poate că aș fi închis și eu un ochi și aș fi făcut acest pas hotărîtor, dacă n-aș fi fost amorezată, ca orice fată pe atunci de vîrsta mea, de idolul femeilor din acele vremuri: Leonard!

Dormeam cu fotografia lui la căpătîi, îl adoram, îl visam. Am renunțat deci la perspectivele căsătoriei preferînd, dacă era vorba, să mă arunc orbește în brațele destinului, să fug de acasă. Am venit la București la o mătușă.

Silly Vasiliu se înscrie la școala de balet a d-nei Battagi – apoi la Conservator, urmînd clasa de canto un an cu d-ra Anghel și doi ani cu d-na Assan. În același timp își face ucenicia coregrafică în baletul Operei Române.

– Într-o zi însă – continuă Silly Vasiliu – d-ra Bălănescu de la Operă, îmi spune că n-am talent, că sînt băiețoasă și că n-am sex-appeal... Ca să-i dovedesc contrariul, am sărit de gîtul unui băiat și l-am sărutat cu foc. Rezultatul: am fost eliminată...”.

La 15 ani pe scenă alături de celebrul Leonard „În curtea în care locuia Silly Vasiliu, avea de vecin pe tenorul Santarelli. Auzind-o cîntînd, Santarelli o duce la maestrul Egizio Masini. Acesta o angajează în corul Operei. Aici, după mult timp, avansează pînă la a dubla roluri de comprimară.

– Un camarad din cor – îmi spune d-na Silly Vasiliu – avea o soră în corul companiei Leonard. Mă recomandă ei... și ea mă duce – închipuiește-ți emoția mea! – la cel atît de mult dorit: la Leonard!

– Am auzit că vă lipsește o primadonă – i-am zis – luați-mă pe mine...

– Primadonă dintr-odată e greu – mi-a spus Leonard.

Dar vei intra în cor. Am refuzat și am ținut morțiș să-mi dea un rol mare.

– Uite ce e, mi-a spus în cele din urmă Leonard.

Dacă vrei să mergi cu noi la Galați, că avem stagiune acolo, învață rolul din «Bayadera». Am primit... și cum eram gălățeancă, am plecat acolo, anunțată astfel pe afiș:

«Tenorul Leonard și celebra primadonă Silly Vasiliu, fiica Galațiului». N-aveam însă ce îmbrăca. M-am adresat sorei mele – care se mîndrea că e soră cu „aia de pe afiș» – și am pus-o să fugă la toți blănarii și pe la toate marile magazine din Galați, convingîndu-i să-mi împrumute toalete... sub motiv că bagajul meu nu sosise încă de la București. În prima seară a spectacolului am apărut într-un lux orbitor – dar a doua zi, nemaiavînd frumusețea de toalete, nu s-a jucat «Bayadera», ci «Fire de artist». Silly Vasiliu avea atunci 15 ani!”.

Succesul „Trupa revine la București. Presa o relevă în rolul principal din opereta «Orlow», după care joacă în reviste la «Teatrul Nou». Trece din nou la Leonard și joacă «Lampagiul de seară» și «Obraznicul» – după care, jucînd pe scena cinematografului «Femina» (pe atunci «Scala» N. A.), în revista «Să nu te superi că te-njur» obține un succes de neegalat. De atunci a trecut la «Elite» (azi «Savoy») – apoi la «Alhambra» – un scurt intermezzo la «Cărăbuș»... iar azi e din nou protagonista Teatrului Alhambra...”.

Sursa: F.O. Fosian, volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”

SĂMÎNȚA BUNĂ

Mona Lisa Motto: „Tu ești Dumnezeu care mă vede!” – Geneza 16.13 Celebrul tablou Mona Lisa poate fi văzut în Muzeul Luvru din Paris. Această pictură a fost realizată între 1503 și 1506, în urmă deci cu cîteva sute de ani, de Leonardo da Vinci. Oamenii vin de pretutindeni pentru a admira această operă, cunoscută ca fiind cea mai renumită din istoria picturii, reprezentînd o femeie cu expresie gînditoare și cu un surîs abia schițat. Ceea ce este ciudat la chipul acestei femei este faptul că, indiferent de locul în care te afli în cameră, nu poți scăpa de acest surîs al ei misterios. Ea se uită mereu la tine. Adesea, ghidul din muzeu le spune vizitatorilor: „Mona Lisa vede și cunoaște pe toată lumea“. Ea este doar o pictură, dar, datorită măiestriei pictorului, pare vie. Acest tablou amintește de o femeie din Biblie care de asemenea și-a dat seama că este mereu supravegheată și care a exclamat: „Tu ești Dumnezeul care mă vede!“ (Geneza 16.13). Este vorba de Agar, care fugea de stăpîna ei, Sarai.

Dumnezeu vede totul și de privirea Lui nu putem scăpa. El veghează mereu asupra noastră, iar acesta este fie un gînd reconfortant, atunci cînd Îl iubim și Îi slujim, fie, cînd păcătuim, un gînd care ar trebui să ne facă să ne oprim pentru a ne mărturisi păcatul. Indiferent unde te afli sau ce faci, ca și Agar, amintește-ți întotdeauna că Dumnezeu te vede. Nu poți scăpa niciodată de privirea lui Dumnezeu. El vede absolut totul! „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face“ (Evrei 4.13).

RM

7

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

File de istorie

Misterul morţii lui Ştefan cel Mare. Ce l-a ucis, de niciun medic al lumii nu a reuşit să-l vindece (I) Voievodul Ştefan cel Mare a murit în vara anului 1504. Ştirea morţii sale a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase cronici. Ceea ce rămîne învăluit în mister este adevărata cauză a morţii sale. Medicii timpului, dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze. În ziua de marţi 2 iulie 1504, la orele 16.00, marele voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, se stingea din viaţă la venerabila vîrstă de 71 de ani, în prezenţa boierilor şi a dregătorilor apropiaţi, a familiei, a urmaşilor săi, dar şi a medicilor care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa. În urma sa rămînea o ţară consolidată şi amintirea unei glorii fără precedent în istoria românilor. „Vitejia şi succesul lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine pentru experienţa în chestiunile militare şi faptele celebre săvîrşite contra turcilor, tătarilor şi ungurilor”, preciza cronicarul polonez Wapowski. Totodată, Bonfinus, cronicarul maghiar, spunea despre Ştefan că a fost „un om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului”, în timp ce veneţianul Mateo Muriano adăuga că „este un om foarte înţelept şi demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blînd şi drept, foarte vigilent şi darnic”.

Tocmai datorită acestor calităţi, care l-au făcut pe regele Sigismund al Poloniei să-l numească pe voievodul moldav „Stephanus ille magnus” (Ştefan cel Mare), vestea morţii sale a făcut înconjurul curţilor regale ale Europei şi a fost consemnată în cronicile vremii. „În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrîneţe şi podagră.

Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă – înfrînse cu o mînă de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mînă, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcînd învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi pe cei din Crîm. O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi! O, om fericit, care te bucuraşi de toate darurile, cîte natura altora numai în parte le dă: unii înţelepţi şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva duşmanilor. Tu singur le avuşi hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteţ, biruitor al tuturor duşmanilor! Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru”, scria cu durere cronicarul polon Miechowski. Deşi este cunoscută cu precizie data morţii sale, numele urmaşilor şi aproape toate împrejurările, Ştefan a plecat în mormînt

cu un mare mister. Şi anume cauza exactă a morţii lui.

O rană care l-a chinuit aproape jumătate de veac Domnia lui Ştefan cel Mare a fost una glorioasă pe plan militar.

A purtat 44 de campanii militare, dintre care a pierdut doar două.

Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război i s-a tras şi moartea marelui voievod. Mai precis, o rană care nu s-a vindecat complet şi s-a redeschis către anii bătrîneţii. Rana ar fi căpătat-o după un asediu nereuşit din anii tinereţii. Este vorba despre campania din vara lui 1462 pentru cucerirea cetăţii Chilia, aflată în stăpînirea Ţării Româneşti, pe tronul căreia se afla Vlad Ţepeş.

Cetatea Chiliei, o fortăreaţă strategică de maximă importanţă la ţărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foştii voievozi aliaţi, din cauza concesiunilor făcute pentru a obţine tronul de înaintaşii lui Ştefan cel Mare. Cetatea aparţinuse Moldovei, dar a fost dăruită de Petru al II-lea, în 1448, guvernatorului Ungariei, Iancu de Hunedoara, în schimbul sprijinului militar în luptele dinastice. Proprietatea ungurilor asupra Chiliei a fost confirmată şi de tatăl lui Ştefan cel Mare, răposatul de la Răuseni, Bogdan al II-lea. Vlad Ţepeş primeşte cetatea după prestarea jurămîntului de vasalitate faţă de coroana maghiară. Ştefan o dorea, însă, înapoi, chiar cu riscul stricării prieteniei cu Vlad Ţepeş. Mai mult, voievodul moldovean se aliază cu turcii pentru a cuceri Chilia. Asediul are loc pe 22 iunie 1462, iar Ştefan atacă în primele rînduri.

Este rănit grav la un picior. Istoricii spun că această rană va contribui mai tîrziu la moartea voievodului. „Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atîtea războaie şi să-şi cîrmuiasă ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis pînă la sfîrşitul vieţii”, spune Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa „Istoria Românilor”, volumul 2.

De aceeaşi părere este şi Ştefan Gorovei, reputatul medievist ieşean, specialist în epoca ştefaniană. „O rană veche dobîndită la primul asediu al Chiliei, în 1462, nevindecată de toţi medicii chemaţi la curtea din Suceava şi agravată odată cu scurgerea anilor, l-au dus, în cele din urmă, în mormînt”, apreciază istoricul, în cartea sa „Muşatinii”. Mai mult, circulau o serie de legende care atestau că rana lui Ştefan s-a redeschis la bătrîneţe în urma unui accident. Prezent în 1502 în Pocuţia, calul bătrînului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu piatră pavată şi ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreţ.

Nu se ştie, însă, dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste. Cum, de altfel, un mister rămîne şi poziţionarea răniii la ce picior. Nu se ştie nici din ce cauză nu se închidea rana, de aproape 42 de ani, şi nici cum a provocat mai exact moartea voievodului.

Ştefan – ucis de podagră?

Ștefan cel Mare pe patul morții

Totodată, există şi alte opinii. De exemplu, majoritatea cronicilor medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrînului voievod amintesc că era măcinat de o boală grea şi sîcîitoare. „Arată bine la trup pentru vîrsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc o uşurare, după cît pot să-mi dau seama acuma la început”, scria, la 7 decembrie 1502, Matteo Muriano, medicul trimis de Signioria Veneţiei să-l trateze pe voievodul moldovean.

Mormîntul domnitorului, Mînăstirea Putna

Totodată, Miechowski, cronicarul polon, face lumină asupra bolii ce-l chinuia pe Ştefan şi spune că voievodul moldav suferea de podagră sau gută. Era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de consumul de carne de vînat, în special, de vin şi alte alimente de acest gen. Practic, din punct de vedere medical, guta sau podagra apare odată cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează şi se formează în articulaţii şi în jurul acestora. Apare la încheieturile picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este şi o afecţiune ereditară.

Este clar că voievodul nu a fost îngrijit cum trebuie, fără regim şi tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi mai poată mişca aproape deloc mîinile şi picioarele. „Domnul Moldovei e chinuit de o boală lungă şi a ajuns la grele bătrîneţe”, îi scria regele Ungariei, Vladislav, pe 9 noiembrie 1503, dogelui Veneţiei. Cu toate acestea, deşi aproape imobilizat la pat, voievodul trăia şi era perfect lucid. Iar podagra nu se dovedea o boală fatală. Nici combinaţia propusă de unii specialişti dintre podagră şi o rană care se deschidea nu duce la o cauză a morţii concludentă.

De ce chema Ştefan medici veneţieni O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului, cu toate că nu are niciun fel de acoperire documentară.

Insistenţa lui Ştefan cel Mare de a solicita în permanenţă doar medici veneţieni ridică, însă, semne de întrebare. Se presupune că Ştefan nu ar fi avut încredere în medicii aduşi de boieri şi nici măcar de familie. Şi asta în condiţiile în care gloriosul voievod ajunsese un bătrîn foarte bolnav, imobilizat la pat şi care vedea cum boierii s-au împărţit deja în tabere care susţineau un moştenitor sau altul şi care, bineînţeles, le-ar fi servit cel mai bine interesele.

Cît trăia bătrînul Ştefan, moştenitorul propus şi ataşat la domnie era Bogdan al III-lea cel Chior şi era susţinut de o tabără boierească. De cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ştefan, un pretendent aflat la curtea sultanului, şi care aşteaptau să moară gloriosul voievod pentru a-şi aduce pe tronul Moldovei favoritul. În aceste condiţii, Ştefan solicita cu încăpăţînare medici veneţieni. „În 1502, se constată că venise la Suceava un doctor veneţian, Matei Muriano. Ştefan suferea acum şi de podagră sau gută. La 9 decembrie 1502, pleca o scrisoare către dogele Leonardo Loredano prin care acesta era rugat să permită veneţianului Dimitrie Purcivi a se întoarce cît mai repede în Moldova cu doctoriile prescrise pentru domn”, scria Giurăscu. Mateo Muriano se îmbolnăveşte şi moare subit în Moldova, iar Ştefan cere un alt medic veneţian. Este trimis Ieronim de Cesena. În timp ce Ştefan cerea cu insistenţă medici veneţieni, boierii şi familia îi procuraseră alţi chirurgi, care erau şi bărbieri, farmcişti şi dentişti în acelaşi timp.

Este vorba despre un medic evreu, trimis special de hanul tătăresc, şi despre Ioan Klingersporn, un medic german din Nürnberg. Aceşti doctori mai mult îl chinuie pe voievod, arzîndu-i rana cu fierul roşu şi propunînd tratamente ineficiente. Alături de veneţian mai vine la Suceava un medic italian: Leonard de Massari. Ajung, însă, prea tîrziu, iar voievodul moare la numai cîteva luni de la sosirea acestora.

HISTORIA.RO

8

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

Enigme ale istoriei • Enigme ale istoriei

Hirohito – vinovat sau nu? (II) Pradă îndoielii

Acest exemplu arată că Hirohito a ezitat între război şi pace. A fost meticulos şi neîncrezător, cu mare grijă să nu se lanseze decît în ceva sigur, oscilînd între angajare excitată şi îndoială depresivă.

Asta şi pentru că an­turajul său era profund divizat.

Foarte influentul prinţ Konoe, prim-ministru din iunie 1937, trecea de la o atitudine foarte războinică la o moderaţie ce l-a făcut să de­misioneze, în ajunul atacului de la Pearl Harbor.

Amiralul Nagano exprima în particular grave îndoieli cu privire la rezultatul unui război. Sugiyama era atît de versatil, încît fusese supra­numit „uşa batantă”. Dintre cei trei fraţi ai împăratului, cel mai mare, Chichibu, era ultranaţionalist, iar al treilea, Takamatsu, ofiţer de marină, un moderat... În aceste condiţii, Hirohito însuşi era pradă îndoielii. De aici episoadele în care îşi exprima reticenţele şi în care unii au văzut dovada că el refuza războiul. Aceeaşi rezervă şi în fraza strecurată în declaraţia ce anunţa începerea ostilităţilor: „Angajarea în acest conflict este într-adevăr inevitabilă şi mult dincolo de ceea ce dorim noi”. Dar dincolo de faptul că aici putem vedea grija unui suveran prudent pentru a-şi menaja spatele, nu e mai puţin adevărat că el a optat să nu-şi folosească legitimitatea faţă de o minoritate extremistă, care-şi impunea punctele de vedere prin teroare, dar care nu putea să acţioneze decît în numele său. A făcut-o din convingere? Din teamă? Împăratul fusese obiectul unui atentat în 1923, apoi al mai multor comploturi, care urmăreau să-l înlocuiască cu fratele său Cnichibu. Cei mai apropiaţi colaboratori ai săi fuseseră masacraţi la 26 februarie 1936... Dar grija faţă de propria securitate constituie oare o scuză absolută pentru un guvern care se abate de la convingerile sale?

Ce facem cu împăratul? – se întrebau americanii atunci cînd au început să bombardeze Tokyo. Trebuie să lovim palatul? Dar „Office of Strategic Services“ a adus un argument ce a prins: „Hirohito va putea exercita ulterior o influenţă utilă“. Avioanele B-29 nu şi-au propus să-l ucidă pe suveran.

Declaraţia de la Potsdam (26 iulie 1945) a lăsat soarta sa suspendată. Ea prevedea „eliminarea autorităţii celor care au înşelat poporul japonez“ şi pedepsirea criminalilor de război. Dar despre cine era vorba? La Aliaţi, U.R.S.S.-ul şi China, dar şi Australia, Noua Zeelandă şi Olanda cereau judecarea lui Hirohito. Opinia publică americană îl considera criminal alături de Hitler, iar Congresul a votat o moţiune care cerea judecarea sa. Dar în Departamentul de Stat acţiona o puternică facţiune pro-japoneză, animată de Joseph C. Grew, ambasador la Tokyo din 1932 pînă în 1941, care a acordat întotdeauna încredere „informaţiilor confidenţiale“ strecurate de la palat, lăudînd dorinţa de pace a lui Hirohito.

În aceste condiţii, avizul administraţiei de ocupaţie (SCAP) şi al generalului MacArthur, care o conducea, va avea o pondere decisivă. La 6 ianuarie 1946, George Atcheson, consilier politic al SCAP, scria: „Cred că împăratul este un criminal de război şi că trebuie să dispară dacă vrem ca Japonia să fie într-o zi o ţară democratică. Dar... cum trebuie să folosim guvernul japonez pentru administrarea ţării, el este extrem de util“. La 25 ianuarie. MacArthur oficializa teza non-răspunderii suveranului – „De la un capăt la altul, el nu a fost decît o veritabilă marionetă” – şi promitea apocalipsul, dacă el ar fi fost acuzat: haos administrativ, gherilă şi dezintegrare naţională, în avantajul agitatorilor comunişti. Trăgea şi concluzia că i-ar trebui un milion de oameni pentru a face faţă.

Pentru America, unde „băieţii“ erau aşteptaţi acasă, argumentul a fost imparabil. Hirohito nu figura deci pe lista criminalilor de război, stabilită în februarie 1946.

MacArthur a încercat o mare surpriză faţă de imensa bunăvoinţă cu care Japonia se supunea regi­ mului de ocupaţie. El nu a putut explica acest lucru decît prin efectul aproape magic al ordinelor imperiale.

MacArthur a fost cucerit de Hirohito, atunci cînd împăratul, solicitînd o audienţă, a venit să-i ceară cu umilinţă să-şi asume toate deciziile politice şi militare „luate de poporul său“. Suveranul a dat dovadă de o nesfîrşită bunăvoinţă. El a respins la radio „ideea falsă conform căreia împăratul este divin“. La solicitarea SCAP, a făcut mai multe deplasări în provincie, pentru a demonstra că totul merge bine. Şi a sancţionat, cu autoritatea sa, noua Constituţie, care îl priva de întreaga putere (5 martie 1946).

Un ultim obstacol putea însă compromite reabi­ litarea sa: Tribunalul Militar Internaţional. Compus din unsprezece judecători aliaţi şi prezidat de un australian foarte ostil împăratului, tribunalul ancheta din octombrie 1945. El a hotărît reţinerea pentru scurt timp a foarte bătrînului prinţ imperial Nashimoto.

Consilierii apropiaţi ai lui Hirohito, între care Kido, erau arestaţi. Procesul s-a deschis la 3 mai 1946 și a durat treizeci de luni. În orice clipă, rolul lui Hirohito putea fi pus în discuţie.

Procurorul general american Joseph B. Keenan, cel care-i venise de hac lui Al Capone, conducea ancheta.

El primise instrucţiuni personale de la Truman: Hirohito şi prinţii sînt de neatins. Keenan le-a spus limpede colegilor săi străini:. „Dacă nu sînteţi de acord, faceţi-vă bagajele“. Îndepărtînd mărturiile jenante, el a excelat în a-i face pe alţii să exprime ceea ce voia să audă: că împăratul nu cunoştea obiectivul atacului din 7 decembrie 1941 şi că a fost „o decizie luată în numele său, dar de către alte persoane“ (depoziţia lui Kido).

Singura notă discordantă a constituit-o ob­servaţia făcută de Tojo, la 31 decembrie 1947, că nimeni nu ar fi îndrăznit să nu asculte ordinele împăratului. Dar, după ce consilierul Kido l-a dojenit pe general (şi

Generalul Douglas MacArthur semnînd actul capitulării din partea SUA

Prima întîlnire dintre generalul Douglas MacArthur și Împăratul Hirohito, după capitularea Japoniei

poate în urma promisiunii că familia sa va primi o importantă despăgubire), el a obţinut de la acesta „mărturisirea“ că atacul de la Pearl Harbor a fost declanşat „împotriva voinţei împăratului“. Întreaga familie imperială a fost considerată imaculată. În locul prinţului Asaka, unchiul lui Hirohito, a fost spînzurat generalul Matsui pentru ma­sacrele de la Nankin, pe care acesta făcuse tot posibilul să le evite. Altă negare a justiţiei: singurul politician executat a fost Koki Hirota. Prim-ministru în perioada 1936-1937, el demisionase, pentru că se opunea atacului ce se pregătea contra Chinei, dar era fiu de zidar... Doar el nu a strigat banzai! sub spînzurătoare. Dar nu a rupt frontul făcut de toţi acuzaţii, pentru a-l apăra cu preţul vieţii lor pe suveran. În faţa acestei alianţe paradoxale dintre acuzarea americană şi inculpaţii japonezi, judecătorii sceptici, între care francezul Henri Bernard, nu au putut face nimic. Hirohito a ieşit oficial nepătat din procesul de la Tokyo.

Naţiunea japoneză a adoptat cu plăcere acest adevăr oficial, care o disculpa şi pe ea. Căci, dacă suveranul lor era inocent, înşelat de o mînă de iresponsabili care fuseseră pedepsiţi, cu atît mai mult erau inocenţi supuşii săi. Nevinovăţia lui Hirohito se îngemăna cu cea a poporului său. În 1957, Nobusuke Kishi, fost criminal de război, devenea prim-ministru.

Extrema dreaptă se regrupa şi scotea capul. În februarie 1961, ea lua cu asalt domiciliul directorului de la Chuo Koron, un săptămînal liberal ce publicase un foileton „lipsit de respect“ faţă de împărat, rănindu-i soţia şi omorînd un servitor. Ulterior, Chuo Koron a prezentat scuze casei imperiale.

De atunci acest tabu nu a încetat să fie impus prin violenţă.

Sfîrșit JEAN-MARIE BOUISSOU, în româneşte de Mihai POPESCU

Reprezentanții japonezi aflați la bordul vasului USS Missouri în timpul ceremoniei de pe 2 septembrie 1945

RM

9

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

Viața de toate zilele în China Dinastiei Tang (255) Alți nemuritori (3) Longevitate – legată de nemurire și nemuritori.

Preocuparea de seamă a daoiștilor este longevitatea, la fel ca și speranța de a dobîndi nemurirea. Dincolo de metodele folosite pentru obținerea longevității – constînd în exerciții fizice, ascetism sau folosirea anumitor plante ori preparate (licori, droguri) – daoiștii țin cont de puterea simbolurilor. Pentru longevitate au fost recunoscute ca simboluri: bambusul, cicadele, cocorul, cerbul, piersicul, pinul, tigva de dovleac și altele. La acestea adăugăm o plantă accesibilă și celor din afara spațiului chinez, dar care pentru a nu dăuna organismului și chiar a deveni letală, trebuie neapărat consumată sub stricta indicație a unui medic de medicină tradițională chineză. Este vorba de „rădăcina vieții“, numită, în general, de nechinezi ginseng. Cel mai eficient este considerat ginseng-ul sălbatic care crește în Coreea și care este extrem de rar și de scump.

Elixirul nemuririi/Elixirul de viață veșnică – adepții daoismului religios au avut întotdeauna ca țintă dobîndirea nemuririi sau măcar a longevității. În acest scop au imaginat mai multe practici. Printre mijloacele de atingere a nemuririi s-a aflat prepararea elixirului cu puteri miraculoase. Despre el se povestește în numeroase mituri. Alchimia daoistă a tot sperat să poată produce un elixir cu eficacitate certă pentru oamenii de rînd. S-au preparat poțiuni care mai de care mai sofisticate, mai secrete. Toate s-au pierdut în negura timpului ori au dispărut din pricina ineficacității. Se cunosc însă unele din elementele chimice care au intrat la fabricarea feluritelor fierturi ale nemuririi. Dintre ele nu au lipsit metalele rare sau sărurile lor (aur, cinabru), jadul (mai prețuit în trecut decît aurul), pudra de sidef, apa adusă din unele rîuri sau fîntîni sacre, anumite specii de ciuperci, ginseng-ul etc. În mitul zeiței Lunii, Chang E, alături de ea acționează la nesfîrșit un iepure care amestecă într-un mojar diferite ingrediente pentru prepararea elixirului nemuririi.

Luo Gong Yuan – Unul dintre nemuritorii dao­ iști cu un comportament mai spectaculos. El a

Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden (44) Vlad Ţepeş (2) Negustorii germani care trăiau în Transilvania, pe care îi considera paraziţi străini, au fost, de asemenea, obiectul mîniei lui Vlad. În ziua Sfîntului Bartolomeu, 1459, a poruncit uciderea a 30.000 de negustori şi boieri din Braşov, iar alţi 10.000 au fost ucişi la Sibiu în anul următor.

De obicei victimele lui erau trase în ţeapă. Moartea era cumplită şi putea dura ore întregi, pe măsură ce ţeapă pătrundea tot mai adînc în intestine şi ieşea pe gură.

Executînd mii de oameni odată, aşeza ţepele în cercuri concentrice în jurul castelelor şi interzicea oricui să scoată victimele, deseori luînd cina în apropierea cadavrelor în putrefacţie; cu cît era mai mare rangul victimei, cu atît era mai înaltă ţeapă pentru ea. Alte metode de execuţie includeau jupuirea de viu şi fierberea, iar odată a bătut cuie în capetele ambasadorilor străini care au refuzat să îşi scoată căciulile la curtea lui. Pofta lui de sînge era atît de mare, încît se zvonise că bea sîngele victimelor şi se ospăta cu carnea lor. În iarna anului 1461-1462, a traversat Dunărea şi a jefuit zona controlată de otomani dintre Serbia şi Marea Neagră, ucigînd 20.000 de oameni. Sultanul Mehmet al II-lea a strîns zeci de mii de soldaţi pentru o campanie de pedepsire, însă cînd au sosit pe malul Dunării au văzut 20.000 de prizonieri turci pe care oamenii lui Vlad îi trăseseră în ţeapă, creînd astfel o pădure de cadavre în ţepe. În ciuda unei încercări îndrăzneţe de a se strecura deghizat în tabăra inamică, pentru a-l ucide pe sultan, Vlad a fost copleşit de numărul otomanilor. În 1462, cînd turcii au împresurat castelul său, soţia lui a sărit pe o fereastră şi Vlad a fugit, iar otomanii l-au

trăit în timpul domniei împăratului Xuanzong din marea dinastie Tang. Ca orice nemuritor, avea puteri miraculoase, așa încît într-o toamnă, în zi de sărbătoare, l-a invitat pe suveran să îl însoțească în Lună. Mai apoi a încercat să îl învețe cum să devină invizibil, dar pentru că împăratul de inițiase în DAO ca într-un joc, el nu putea să devină pe deplin nevăzut. Întotdeuna se mai vedea ceva din persoana lui, fie centura, fie o parte din veșmînt. Furios, împăratul l-a amenințat pe nemuritor, dar acesta s-a ascuns în interiorul unui stîlp.

Cînd stîlpul a fost retezat, nemuritorul Luo Gong Yuan s-a ascuns într-un bastonaș din cele din care se prepară tușul. Deși împăratul a aruncat cu putere bastonașul, iar acesta s-a fărîmițat, nemuritorul a apărut din fiecare fragment. Uimit de puterile nemuritorului, împăratului nu i-a mai rămas decît să se scuze. Luo Gong Yuan a plecat în provincia Sichuan, de unde i-a trimis un mesaj împăratului: îi „oferea“ împăratului o parte din provincie (!). Împăratul nu a înțeles ce vrea să spună nemuritorul decît mult mai tîrziu, cînd, obligat să părăsească tronul și să fugă din capitală, și-a găsit refugiu doar în provincia Sichuan.

Maku – nemuritoare daoistă sau zînă, care a trăit o viață foarte lungă, după cum se spune cam trei ere. A fost deținătoarea unor puteri magice. Numită și „Fecioara de cînepă“, ea a asistat de trei ori la prefacerea mării într-o livadă de duzi. Magia ei, pentru care este venerată, avea efecte benefice asupra oamenilor. Într-o legendă veche se spune că ar fi trăit în Secolul al IV-lea î.Chr. pe un munte unde prepara hrana și băutura nemuritorilor. Cu o licoare, probabil vin, pregătită de Maku, ochii își puteau recăpăta vederea. Iconografic, ea apare însoțită de un liliac în zbor, ca simbol al norocului, sau avînd alături piersicul, simbol daoist al longevității.

Shen Taizhi – unul dintre nemuritorii daoiști. Ca persoană reală se spune că a trăit în Secolul al VIII-lea sub domnia împăratului Xuanzong din Dinastia Tang.

Un mit interesat dezvăluie cum mama lui a rămas însărcinată după ce a visat că a înghițit o ciupercă, creditată că ar avea puterea de a prelungi viața. Shen Taizhi a crescut însușindu-și doctrina daoistă, ceea ce a făcut din el un înțelept. S-a întîmplat apoi că împăratul a visat, la rîndul său, că în provincia Hunan, pe malul unui lac, trăiește un mare înțelept. Căutîndu-l

a dat peste Shai Taizhi care arăta aidona cu cel din vis. Imediat, împăratul l-a numit mare Perceptor și l-a chemat să stea în templul daoist al Palatului imperial.

Cînd una dintre femei i-a cerut nemuritorului să îi dea o pilulă a longevității, înțeleptul i-a oferit altceva, care, spunea el, o va îmbolnăvi și îi va aduce moartea, numai că după 100 de ani ea se va reîncarna în altă ființă și va deveni o nemuritoare. Mitul nu spune dacă femeia a acceptat oferta și dacă s-a confirmat prevestirea nemuritorului Shen Taizhi, în schimb ne spune că după acea întîmplare, înțeleptul nemuritor a urcat pe munte și de acolo a zburat în Cer. Shen Xian – termen generic pentru a desemna spiritele/duhurile nemuritoare, pe nemuritorii divini și uneori pe zei. Aceste făpturi mitice pot îmbrăca orice formă își doresc.

Shi Jie Xian – categorie de nemuritori daoiști de cel mai jos nivel, al treilea, potrivit ierarhiei stabilite de Ge Hong în Bao-uri, alcătuită în Secolul al IV-lea.

Xiao Fu – unul dintre numeroșii nemuritori daoiști.

A fost un foarte bun meșteșugar în a repara încălțările.

Nu a îmbătrînit niciodată. Mitul povestește că a urcat într-o zi pe vîrful muntelui San Liang, și-a luat rămas bun de la Liang Mu, a aprins cîteva ruguri și apoi s-a înălțat la Cer printre nemuritori.

Wang Qiao – unul dintre nenumărații sfinți legen­ dari ai daoismului, situat printre nemuritori.

Xian Nü – femeie nemuritoare a daoiștilor similară îngerilor din alte religii.

Xian Ren – nemuritor daoist de gen masculin.

Este cea mai numeroasă specie de nemuritori. Un xianren provine dintr-un om, care a atins nemurirea datorită meritelor și strădaniei sale. El posedă puteri neobișnuite, asemănătoare celor ale zeilor. Este un înțelept, un filosof ori un magician, practicant al alchimiei și divinației, ori este un mistic desăvîrșit.

Cu toate acestea, în credința daoistă, el face parte din clasa cea mai de jos a nemuritorilor. În unele texte se afirmă că asemenea nemuritori sînt celești, în altele că sînt pămînteni. Oricum ar fi, domiciliul lor este situat în cerul cel mai de jos. (va urma) Christina Meiţă-Tang

pus pe tron pe fratele lui, Radu. Prins de unguri, Vlad şi-a petrecut următorii zece ani în captivitate, visînd săşi recapete tronul. În cele din urmă, şi-a asigurat din nou sprijinul ungurilor recăsătorindu-se cu o membră a familiei regale maghiare şi a reuşit să invadeze Ţara Romînească în 1476, cînd 1-a detronat pentru scurtă vreme pe noul domnitor, Basarab cel Bătrîn din familia Dăneştilor. Încă o dată, însă, nu s-a putut opune armatei otomane şi a fost ucis lîngă Bucureşti, probabil chiar de oamenii săi, iar capul i-a fost tăiat şi trimis la Constantinopol, unde a fost expus în vîrful unui par.

Unii români l-au portretizat pe Vlad Ţepeş ca pe un luptător pentru independenţă împotriva cuceritorilor străini şi a negustorilor paraziţi, care a dorit să contribuie la renaşterea Tării Româneşti şi să îi restituie moralitatea şi mîndria naţională, însă adevăratul său scop a fost să-şi păstreze tronul.

Transilvaniei şi pătrunde în castelul cu aspect sinistru ce aparţine clientului său, contele Dracula. În ultimii o sută de ani, acest scenariu a fost repetat în multe versiuni ale poveştii lui Dracula, atît în formă literară, cît şi cinematografică, cea mai cunoscută fiind cea realizată de F.W. Murnau în anii 1920, într-un film expresionist clasic numit Nosferatu.

Cine a fost Dracula?

Povestea lui Dracula, aşa cum o cunoaştem astăzi din filme şi din literatură, a fost popularizată pentru prima oară în romanul cu acelaşi nume, publicat în 1897, de scriitorul irlandez Bram Stoker. Mulţi au presupus că avea la bază figura lui Vlad Ţepeş, dar nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord. Numele „dracul“ s-ar putea traduce prin „diavol“, iar în Balcani, el era folosit deseori în acest sens mai larg decît pentru a numi membri ai familiei Dracul din care provenea Vlad.

Totuşi, este neîndoielnic că Stoker luat mare parte din material pentru romanul său din numeroasele lecturi din folclorul european şi din miturile istorice care porniseră din Transilvania. S-ar putea să fi fost influenţat şi de povestea contesei Elisabeta Báthory, o nobilă maghiară care, la un secol după Vlad, a atras în castelul ei sute de tinere frumoase şi le-a băut sîngele pentru a-şi păstra tinereţea. Romanul lui Stoker ni-l prezintă pe Jonathan Harker, un avocat din Anglia, care călătoreşte într-o zonă îndepărtată de la marginea

RICHARD AL III-LEA (1) Astfel cu păcatul gol l-îmbrac în vechi versete şterpelite de prin Scripturi, încît le par un sfînt, Cînd eu mă port aidoma Satanei.

Richard al III-lea în William Shakespeare, Richard al III-lea, act 1, scena 3 Richard al III-lea (1452-1485) a fost uzurpatorul cocoşat care şi-a ucis în mod infam doi nepoţi, unul dintre ei fiind regele de drept al Angliei, pîngărind cu sînge chiar tronul după care tînjea şi declanşînd astfel propria distrugere. Întrucît a pierdut tronul în favoarea Tudorilor, aceştia din urmă au fost cei care au scris povestea lui Richard al III-lea pentru a susţine drepturile dinastiei lor, exagerînd probabil ambiţia lui necruţătoare şi diformităţile fizice. S-ar putea ca Richard să nici nu fi fost cocoşat. Însă niciodată nu a fost folosită o diformitate atît de convingător pentru a simboliza răutatea.

Richard a fost cel de-al doilea fiu al lui Richard, al treilea duce de York, şi al lui Cecily Neville, fiica lui Ralph Neville, primul conte de Westmorland şi nepoata lui Ioan de Gaunt. Un copil urît, cu dinţii ieşiţi în afară, el a crescut în timpul Războiului celor Două Roze, purtat între casele dinastice rivale de Lancaster şi York. După triumful Casei de York în martie 1461, într-o luptă în care şi-a văzut tatăl ucis, fratele mai mare al lui Richard a devenit regele Eduard al IV-lea. (va urma) SIMON SEBAG MONTEFIORE

10

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

­

O epocă de regenerare națională stă să înceapă (II) 3. DIN OPINIILE POLITICE ALE ZIARISTULUI PETRU ROMOȘAN

Pe ziaristul Petru Romoșan îl cunosc din emisiunea ,,Ce-i în gușă, și-n căpușă”, difuzată de Cozmin Gușă la postul său radio-Tv GOLD, care emite saptămînal, de luni pînă joi.

Așa cum îl caracterizează și Cozmin Gușa, acest Romoșan ar fi clujean, dar a trăit o vreme în București, cînd, dacă nu mă înșel, colabora la ,,Flacăra” lui Adrian Păunescu. Apoi a plecat în Franța, unde a stat cîțiva ani. Acum este iarăși bucureștean. Marțea, apare la Gușă cu comentarii docte de politică internă și externă. În marțea din 15 octombrie a.c., el și-a dat cu părerea despre situația politică gravă din Israel. ● La ora actuală, și-a început el observațiile, prin politica deșănțată pe care o promovează, premierul israelian Benjamin Netanyahu este cel mare dușman pentru țara și poporul lui. ● El a fost creat și dirijat de globaliștii din jurul lui Biden, pentru a purta războaie pe șapte fronturi. ● Un front se află în Orientul Apropiat, dăruit de Dumnezeu cu o pungă uriașă de petrol și gaze, la care americanii năzuiesc de veacuri. ● Același rol destructiv îl joacă și Zelenski în Ucraina, cu scopul de a favoriza pătrunderea armatelor NATO pînă sub zidurile Kremlinului, iar, în final, SUA să pună laba pe zăcămintele uriașe de energie ale rușilor. Cînd nu vor mai avea nevoie de ei, americanii ori îi vor lichida, ori vor permite judecarea lor pentru distrugerea propriei țări.● Netanyahu mai are un motiv să facă ce face. Dacă mîine face pace cu Hezbollahul, a doua zi, justiția din Israel îi va redeschide procesele de corupție și va încasa ani grei de închisoare. ● Iată un secret bine păstrat: de fapt, pe americani nu-i prea interesează Israelul, căci n-are nici un strop de petrol (Sau, cum spunea odată Golda Meir, patriarhul Moise i-a purtat pe evrei prin pustie 30 de ani, ca să-i aducă în Israel, singura țară din zonă, care n-are nici petrol, nici nimic – n.m.). ● Iranul, cu istoria și civilizația lui, vechi de peste 6.000 de ani, nu este nici Siria, nici Liban, nici Afganistan, să fie distrus într-o clipită de Netanyahu, o rudă îndepărtată a lui Iohannis. Nu-i lasă Dumnezeu. ● Netanyahu este fiul unui profesor universitar, care era prieten cu Leonid Jabotinski, colaborator al lui Hitler, și nu protesta cînd Führerul gaza evrei în lagărele sale. Acesta să fi fost motivul pentru care, recent, președintele Turciei, Erdoğan, l-a asemuit pe Netanyahu cu Hitler? ● Pe ce se bazează SUA cînd pretind supremația absolută în lume?

Pe cele 800 de baze militare și pe 6 armate bine echipate.

Dar această uriașă mobilizare de forțe umane și tehnică de luptă reclamă cheltuieli enorme de funcționare și întreținere, iar SUA sînt în pragul colapsului economic provocat, în primul rînd, de milioanele de emigranți care pătrund anual clandestin în SUA, pretinzînd locuri de muncă și locuințe, ca să nu mai vorbim de numeroasele drepturi ale omului, la fel de costisitoare.● Drepturile omului: o gogoriță tipic americană, inventată ca să subjuge massele, dar care s-a întors împotriva SUA. ● Netanyahu își duce poporul la dezastru! Israelul este o victimă a SUA care vor să-și eternizeze hegemonia mondială. De aceea, crede Petru Romoșan, cuprins de milă, este o crimă în ziua de astăzi să mai fi antisemit. ● De ce atacă Netanyahu personalul civil ONU, dislocat în Liban? Pentru că ONU, în general, condamnă politica hegemonistă globalistă al lui Biden de a conduce lumea după legile americane, nu după legile și acordurile internaționale de cooperare reciproc avantajoasă. ● În acest moment de criză a apărut BRICS care instaurează tripleta Rusia-Iran-China, singura care poate ține piept imperialismului american, Pe două dintre aceste forțe, oricare ar fi ele, le pot învinge SUA, dar pe toate trele nu. Și prostia asta are să-i coste scump pe diriguitorii de la Washington. ● Oamenii lui Biden: Obama (cu mamă evreică și tată african), W. Bush și Clinton vor să destabilizeze lumea - Europa (prin intervenția NATO în Ucraina), Orientul Apropiat (prin Netanyahu, care pune

în pericol existența viitoare a Israelului), Asia, America de Sud și SUA. Pentru ce plănuiesc SUA această catastrofă mondială?

Pentru a pune mîna pe întreaga energie a planetei. ● Israelul, ca și Ucraina, este un stat artificial creat de premierul Ben Gurion, în 1948, prin smulgerea de teritorii de la vecini.

4. MARELE ACTOR DOREL VIȘAN, UN NAȚIONALIST DE CÎND SE ȘTIE Marele actor Dorel Vișan nu suportă să-l întrebi de vîrstă. Dar nu dintr-un puseu de cochetărie feminină, ci fiindcă are o vorbă: pînă pe la 50-55 de ani, omul are tot timpul să facă ceva în viață, cu care să se mîndrească copiii și nepoții. Dacă totuși insiști cu vîrstă, el îți răspunde: sînt născut în Noaptea de Sînziene, eveniment care mi-a croit cariera de actor. Altfel, Dorel Vișan a jucat toată viața la Teatrul Național din Cluj-Napoca și a făcut peste 60 de filme. Cel mai drag rol este Iacob, pentru care a lucrat cîteva luni în mină. Urmează Ion Creangă, pentru care s-a îngrășat 15 kg și a trebuit să ceară ajutorul unui psiholog, pentru a renunța la mersul legănat al povestitorului. Ultimul rol l-a făcut chiar anul acesta, dovadă că, pentru el, bătrînețea nu există. A scos cîteva volume de versuri și proză și este membru al Uniunii Scriitorilor. De cînd se știe, a fost un naționalist, o caracteristică normală pentru un ardelean.

De aceea poate Anca Alexandrescu dă lupte grele să-l aibă invitat în emisiunile ei de la ,,Realitatea-Tv”. Ca și Cozmin Gușă pe GOLD radio-Tv, cînd îl tot întreabă dacă România mai are vreo șansă să mai fie ce-a fost odată. ● România de azi, zice Dorel Vișan cu regret, este ca un stup bezmetic de albine rămas fără matcă și încăput în ghearele trîntorilor. ● Ne pierdem românismul, fraților limba, religia, obiceiurile și tradițiile, însemnele naționale - sub asaltul progresului tehnico-științific și al civilizației. ● E greu că existența a ajuns să lupte cu viața. ● Dictatura înțeleaptă e mai bună ca libertatea rău înțeleasă. (O replică la vorbele lui Lech Wałęsa, fostul președinte al Poloniei: ,,O dictatură sănătoasă e mai bună decît cea mai bună democrație.”) ● M-a dezamăgit profund neamțul ăsta. Un tip mediocru, comun și lipsit de strălucirea spiritului. Cum o fi ajuns ăsta președinte? Prin ce și-o fi convins stăpînii?

Este preocupat numai de creșterea averii personale. Dar la ce i-o folosi, că n-a avut copii de crescut și nici nepoți?

Lacom peste măsură. ●N-avem partide cu programe, avem partide cu tîlhari, mafii legalizate. ● Politicienii noștri sînt preocupați numai cu răhățișuri: să mănînce bine, să doarmă bine, să aibă o digestie bună, să găsească pîinea unde au pus-o aseară. ● Românii nu mai fac legătura cu realitatea. Mulți cred că Ceaușescu i-a dus de rîpă, tăindule elanul. Nu-i adevărat. Ceaușescu a ridicat țara, dar, din păcate, adevărul acesta l-au înțeles abia după ce el n-a mai fost. Pe vremea lui, cine era capabil și deștept era promovat. Putorile, la coadă. Și de aceea el ura propaganda de la ,,Europa liberă”.● Nici Putin nu este vinovat pentru dezastrul din Ucraina. Sînt americanii și UE, adevăr care începe să iasă la lumină. ● Ce fel de gospodari au fost Iohannis, Ciucă și Ciolacu, dacă n-au făcut nimic în țara lor? În timpul domniei lor, țara a atins pragul cel mai de jos al sărăciei. Ei sînt putred de bogați, în timp ce România arată ca o țară devastată. ● În România s-a legiferat furtul: primarii, parlamentarii, miniștrii, președinții. Cine nu fură e un prost. Toată țara fură. ● Justiția a decăzut înfricoșător. Gangsterii și mafioții și-au făcut propriile legi și și-au cumpărat procurori, judecători, miniștri, polițiști și popi care-i apără. ● Ce e cu clanurile astea țigănești mafiote? Cine le protejează? Este adevărat că ele aduc bani politicienilor și oamenilor legii? În curînd, vom vedea droguri în farmacii și în magazinele alimentare. ● PSD+PNL, o altă coaliție monstruoasă, ciuma roșie și ciuma galbenă, cum le-a botezat Iohannis. Le-au legat și le leagă doar interesele, cum să domnească mai mult și să fure mai mult. ● Aici, la Cluj, Emil Boc, Alin Tișe, Ioan Rus, George Maior, Vasile Dâncu și alți securiști își dau ifose de mari intelectuali, dar sînt, de fapt, niște impostori semidocți. Ce cărți au scris? Ce sisteme filozofice au creat? Ce invenții au născocit? Și-a luat vreunul doctoratul fără să plagieze sute de pagini? Există în Cluj și în toată Transilvania vreun absolvent universitar care să-și aducă

aminte de acești ,,domni profesori”? În primul rînd că, ocupați cu politica, afacerile oneroase și excursiile prin străinătate, nici n-au dat pe la catedre, n-au ținut nici un curs. Noroc cu suplinitorii lor. ● Mai mare rușinea!

Acești domni intelectuali n-au mișcat un deget, cînd Dorel Vișan a luat inițiativa înălțării unui bust marelui taragotist Dumitru Fărcaș în centrul Clujului.

5. REVISTA PRESEI, DE COZMIN GUȘĂ, MIERCURI, 16 SEPTEMBRIE 2024 ● Kelemen Hunor îl dă în gît pe Iohannis care a tras sforile să iasă UDMR de la guvernare. Îl dă în gît și pe Ciucă, care, pe cînd era prim-ministru, fusese informat că planșeul de la Piața Unirii stă să se prăbușească și, în consecință, ordonase alocarea unei sume de peste 700 de milioane de lei de la buget pentru reparații. Dar reparațiile nu s-au făcut niciodată. Atunci unde s-au dus banii? Și planșeul stă să cadă iar, taman cînd să iasă președinte Ciucă, care, dacă iese, trebuie să-l pună pe Iohannis prim-ministru. ● Adevărul despre eliminarea Dianei Șoșoacă. În Brașov, toți candidații care și-au făcut chioșcuri, să strîngă semnături, sînt tratați cu nepăsare.

Numai la chioșcul cu poza Dianei era înghesuială. Păi, dacă Diana și Partidul SOS ar fi cîștigat alegerile, era vai de securiștii proamericani cocoțați la putere. (Cum ar fi fost și dacă lui Vadim nu i s-ar fi furat alegerile în anul 2000 - n.m.) ● Bătălia de la Piața Unirii dintre polițiștii comunitari ai primarilor Nicușor Dan și Daniel Băluță a fost regizată? Cică toată mișcarea cu planșeul trebuie să meargă spre un referendum chiar în ziua Prezidențialelor, poate mai crește cota lui Ciucă, de fapt al lui Iohannis, care numai prim-ministru nu fusese, în rest, fusese și aia, și ailaltă, dar România pierduse și colo, și dincolo.

GOLD FM Tv. Ediția din 17.10.2024. Întrucît despre Cozmin Gușă am tot scris și în luna septembrie, și în octombrie, de teamă să nu-l punem într-o situație stînjenitoare, schimbăm foaia și comentăm o altă ediție ,,Revista presei”. ● Transmitem din comuna Cornu, unde toamna a schimbat frunzele copacilor de pe dealuri, din verzi, în galben-arămii, roșii, ba chiar maro-putred. Un spectacol grandios și superb! (Ceva asemănător am prins odată pe drumul spre Sinaia, cînd frunzele copacilor erau de un roșu aprins, de ziceai că izbucnise un incendiu, n.m.) ● Frunziș/frunzet. ● Andrei Gușă, fiul meu, și-a depus candidatura în județul Prahova, din partea partidului SOS. Și mie îmi făcuse oferta Diana Șoșoacă, dar nu mă interesează parlamentarismul. ● În schimb, fiica mea, frumoasa Daria Gușă, studentă în politologie la Glasgow, tocmai și-a inaugurat cariera de comentator pe teme de geopolitică internațională, tot la GOLD. ● Dacă o invit la emisiunea mea pe Diana Șoșoacă, n-am să fac la fel și cu Elena Lasconi și Ana Birchall. ● Omul negru al zilei este o doamnă contabilă de la Federația Română de Canotaj, care a acordat sume nesimțite de euro personalului administrativ, activiști și băgători de seamă, nu și medaliaților olimpici de anul acesta. Rușine! ● Simpatic, Cozmin Gușă și-a adus aminte cum l-a bătut el pe un țigan, Andreica, aplicîndu-i un croșeu de dreapta.

El avea 14 ani și adversarul vreo 18, care și el dădea bine cu upercutul de stînga, dar atunci nu i-a mers. ● Presa a sărit pe Varujan Vosganian, om de carte, proaspăt ales președinte la Uniunea Scriitorilor și redactor-șef la ,,România literară”, în locul lui Nicolae Manolescu, pe motiv că ar vrea să candideze iarăși în Parlament. Și ce dacă? ● Biden a fost într-un turneu fulger prin Europa, dar el n-a aflat, și nici Europa.

Sfîrșit

PAUL SUDITU

RM

11

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Rotonda Scriitorilor din Cișmigiu

Rotonda Scriitorilor din Parcul Cișmigiu a fost inaugurată la sfîrșitul lui iunie 1943, în prezența Regelui Mihai. Crearea statuilor celor mai reprezentativi scriitori români a fost ideea lui Ion Petrovici, ministrul Culturii, execuția fiind încredințată sculptorilor epocii, cei care au primit misiunea de a dăltui în piatră chipurile oamenilor de litere: Theodor Burcă, Constantin Baraschi, Oscar Späthe, Ion Grigore Popovici, Ion Jalea, Mihai Onofrei, Cornel Medrea, Ion Dimitriu-Bîrlad, Milița Petrașcu, Oscar Han și Alexandru Călinescu. Busturile lui Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Odobescu, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuţă, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif şi Octavian Goga (scos ulterior de pe soclu) au străjuit de atunci Grădina Cişmigiului, ca semn de pios şi simbolic omagiu de cinstire pentru patrimoniul cultural naţional. În 1944, bustul lui Octavian Goga, realizat de sculptorul Ion Jalea (cel care a creat și bustul lui Eminescu), a fost înlăturat, soclul rămînînd gol timp de cîțiva ani, pînă cînd, în anii ‘60, a fost instalat bustul lui Ion Creangă, realizat de Ion Jiga. „Nu se putea închipui un decor mai potrivit pentru o galerie a gloriilor literaturii româneşti decît minunatul cadru de frunziş şi flori al Rotondei romane din Cişmigiu, simfonie de culori în care generozitatea anotimpului se aliază atît de măestrit cu arta grădinarului. Cele douăsprezece icoane ale scriitorilor români se desprind ca viziuni de artă pe fondul unei exuberante vegetaţii, chemîndu-ne la reculegere pioasă, la admiraţie pentru ceea ce geniul naţiunii a putut întruchipa.

Este un omagiu pe care arta plastică îl aduce artei scrisului, o plecată închinare a generaţiei de astăzi în faţa operei de creaţiune în care s-a revărsat bogăţia sufletească a generaţiei de ieri, cristalizînd îndrumările spirituale eterne ale naţiunii. Faţă de simbolul pe care-l reprezintă această strălucită revărsare de artă, unele mici cusururi de realizare rămîn cu o importanţă secundară.

De pildă, s-ar putea spune că asemănarea fizică a unora din busturi este redată cu o apreciabilă aproximaţie. Că bustul lui Eminescu – altfel, o frumoasă lucrare – s-a inspirat de la chipul poetului la o vîrstă prea fragedă, cînd băieţandrul cu plete mari abia începea să însăileze pe liră acorduri nesigure, deşi ar fi fost mai firesc să fixeze trăsăturile mature din epoca creaţiunii Scrisorilor şi Luceafărului, că în schimb,Vlahuţă e înfăţişat cu o penibilă figură de om uzat şi gîrbovit. Că e greu de identificat capul de faun – cu zîmbet batjocoritor şi cinic de satyr, – cu blîndul Badea Gheorghe, cîntăreţul idilelor ardeleneşti, vlăstarul sănătos al Năsăudului. Şi se mai întreabă

lumea nedumerită de ce, dacă sînt curenţi reci iarna în Cişmigiu, singur Caragiale are norocul să aibă căciulă?

Trecînd peste aceste cîteva chestiuni de amănunt, principalul este că frumoasa idee a Ministerului Culturii Naţionale şi a celorlalţi înalţi demnitari care l-au înţeles şi l-au ajutat a dăruit naţiunii române un adevărat altar al frumosului, un lăcaş de închinare, de încredere în ea însăşi, un moment epocal în evoluţia sufletească a neamului, un merit al generaţiei de astăzi, care exprimă nu numai un sentiment de evlavie, dar mai ales o identificare deplină cu idealurile sufletului naţional.

Ceremonia inaugurării ne-a mai sugerat şi unele constatări şi reflexiuni. Dintre producţiunile spiritului uman, literatura şi în special poezia au privilegiul de a deveni populare. Dînd expresiune sentimentelor, îmbrăcînd în forme sugestive frămîntările vieţii omeneşti, literatura are avantajul de a plăcea, de a fi înţeleasă şi gustată fără o sforţare prea grea.

Din cauza aceasta, şi difuziunea ei este mare, iar numele creatorilor de opere literare ajung în urechile şi pe buzele tuturora.

Există însă şi o altă categorie de producători intelectuali mai puţin privilegiată. Oamenii de ştiinţă ajung la capacitatea de producţie după o lungă şi anevoioasă pregătire. Poetului îi este de ajuns scînteia geniului, talentului, ori numai uşurinţa versificării. Savantul trebuie să deprindă o tehnică laborioasă. Romancierul are nevoie de ceva spirit de observaţie ca să desprindă cîteva aspecte din jungla umană, de ceva pătrundere psihologică spre a analiza mai mult sau mai puţin fidel stările sufleteşti, puncte de plecare ale unei lucrări de imaginaţie. Savantul, aplecat pe microscopul, pe ebrubetele, pe maşinile ori pe calculele sale, trebuie ca, pe lîngă daruri naturale şi probitate, să muncească ani întregi ca să scoată la lumină faptul nou sau raportul nou între fapte existente.

Poezia e chestie de inspiraţie, ştiinţa e chestie de lungă răbdare. După moartea lui Berthelot, elevii săi au dăruit Bibliotecii Naţionale caietele sale cuprinzînd 30.000 de pagini cu calculele care i-au permis să creeze Termodinamica. De aceea, Edison a spus, cu drept cuvînt, că geniul e «afacere de puţină inspiraţie şi multă transpiraţie»…

Ceea ce mai deosebeşte încă ştiinţa de literatură este că ştiinţa cere muncă şi pregătire nu numai pentru creaţiunea, dar şi pentru înţelegerea ei. Un adolescent înamorat, plimbîndu-se sub aleile de tei, în lumina palidă a lunei, poate recita, simţi şi înţelege versurile lui Eminescu. Pentru a înţelege teoria relativităţii, trebuie

Cele mai mari dezastre din istoria lumii

timp ce sprijinea o revoltă a tadjicilor împotriva noii Uniuni Sovietice.

Masacrele armene (3)

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, un soldat german în vîrstă de 29 de ani, caporalul Adolf Hitler, a fost distins cu Crucea de Fier (clasa întîi) pentru curajul său. Ofiţerul care l-a recomandat pentru a primi decoraţia era căpitanul Hugo Guttman, un evreu.

Hitler se născuse în Austria. Visul său de a deveni artist nu i s-a împlinit niciodată şi, după război, s-a dus la München şi a intrat în Partidul Naţional Socialist (sau nazist), în cadrul căruia se ocupa de propagandă. Încă din 1919, el scria că „înlăturarea evreilor” era „obiectivul final”. În 1921 a devenit liderul partidului şi a stat nouă luni închis după o încercare ratată de a prelua puterea, doi ani mai tîrziu. A folosit acest timp pentru a scrie primul volum din Mein Kampf, în care îşi expunea în detaliu ideea conform căreia germanii erau salvatorii speciei umane, iar cei mai mari duşmani ai lor erau marxismul şi evreii,

Crime de stat (VI)

Fostul preşedinte al Americii Theodore Roosevelt a spus că aceasta a fost „cea mai mare crimă de război”.

Tratatul de la Sèvres, încheiat în 1920 între Aliaţi şi turci, trebuia să acorde independenţă Armeniei, dar noul conducător al Turciei, Kemal Atatürk, a refuzat să accepte această condiţie, iar Armenia a rămas o provincie a Turciei pînă în zilele noastre, deşi Republica Armenia din fosta URSS şi-a cîştigat independenţa în 1991. De asemenea, tratatul îi solicita Imperiului Otoman să-i predea pe cei care se făcuseră vinovaţi de masacre. Deşi se pare că dovezile din arhivele otomane au fost distruse în mod sistematic, o serie de persoane au fost condamnate la moarte în absenţă, printre acestea numărîndu-se şi Ismail Enver. A fost ucis în 1922, în

Adolf Hitler (1)

Rotonda Scriitorilor (Rondul Roman) din Parcul Cișmigiu, București

şi materie cerebrală de calitate, şi ani mulţi de trudă.

O naţiune datoreşte atenţiune, interes şi recunoştinţă şi creatorilor de ştiinţă. Și ei au drept la veneraţia naţiunii din sînul căreia au ieşit, în mediul căreia s-au format, pentru prosperitatea şi fericirea căreia au lucrat. Cu atît mai legitim este acest drept cu cît calităţile savantului nu pot fi apreciate – îndeobşte – decît de elite restrînse. Şi de aceea, privind alinierea circulară a busturilor fruntaşilor literaturii române, am avut şi o viziune de viitor: un interior de Panteon unde, sub forme mai severe, corespunzătoare genului, generaţia nouă a României să poată aduce prinosul ei de respect şi admiraţie marilor figuri reprezentative ale ştiinţei române: Poni, Cobălcescu, Haret, Istrati, Teclu, Babeş, Marinescu, Cantacuzino, Murgoci, Ţiţeica, spre a alege pe cîţiva din cei care au deschis drumuri noi în cercetarea ştiinţifică şi au ridicat prestigiul numelui de român în ochii străinătăţii.

La sînul cald al recunoştinţei naţiunii, creaţiunea poetică şi cea ştiinţifică au dreptul la egală iubire. Poate că Academiei de ştiinţe îi revine rolul de a răspîndi şi populariza această idee, spre a o impune în cele din urmă atenţiunii celor în măsură să o poată realiza”.

Sursa: Constantin Kirițescu, „Printre busturile de marmoră din Cişmigiu”, „Universul”, iulie 1943 pe care îi numea „paraziţii din sînul naţiunii”. Cînd marea depresiune a început să-i îngrijoreze pe cei mai importanţi oameni de afaceri germani, aceştia au început să-l spri­jine financiar pe Hitler. La alegerile din 1932, naziştii au devenit partidul cel mai bine reprezentat în Reichstag, iar Hitler a fost numit în funcţia de cancelar în luna ianuarie a anului următor. În cîteva săptămîni începuse deja să înfiinţeze lagăre de concentrare şi, pînă la sfîrşitul anului 1933, cel puţin 100.000 de cetăţeni ger­ mani erau închişi în acestea sau în temniţele Gestapoului.

Prizonierii erau în special membri ai partidelor Social Democrat şi Comunist, preoţi, avocaţi care apăraseră pe cine nu trebuia sau proprietari de magazine şi oameni de afaceri evrei pe care rivalii lor îi denunţaseră adeseori, acuzîndu-i de infracţiuni imaginare. Aceştia erau supuşi unui regim brutal de muncă forţată, fiind pîndiţi în permanenţă de o moarte bruscă şi violentă. În curînd, pe străzile din Germania au apărut panouri pe care scria „Nu primim evrei”. (va urma) JOHN WITHINGTON

România de lîngã noi – România realã O CAMPANIE ELECTORALĂ MURDARĂ ȘI IMORALĂ Toate tunurile pe George Simion

(urmare din pag. 1) Prin acestea se încearcă deturnarea alegerilor, în special cele prezidențiale, prin folosirea celor mai josnice metode (mai puțin crima). Dar, conform proverbului „Lupuși schimbă părul, dar năravul, ba”, unii politicieni de pe Dîmbovița țin morțiș să rămînă în analele politichiei românești ca mari combinatori și aranjori politici, chiar cu pericolul de a fi încadrați în categoria cea mai josnică a unei națiuni – trădarea. Pentru a vă convinge de aserțiunea de mai sus, urmăriți, în continuare, acest articol.

adversarului ambii combatanți au omis un lucru esențial și care spune tot despre imoralitatea unei mari părți din clasa politică românească actuală – anume că, „relele” pe care și le imputau unii altora, chiar dacă unele erau reale, se „înfăptuiseră” sub conducerea colectivă a ambelor partide sau, în mai multe etape, în mod separat.

Din acest derapaj național ce-a ieșit?

Care pe care Duminica, pe programul 1 al TVR, poate fi urmărită o emisiune de cultură generală, în speță, de cunoaștere a Limbii Române corecte – o întrecere între patru candidați – intitulată „Care pe care”, datorită sistemului de eliminare pînă la aflarea cîștigătorului. (Pentru cine n-a aflat de emisiunea respectivă, îl invit s-o urmărească – va avea de învățat).

Pornind de la acest titlu, deși la TVR sintagma „Care pe care” are alte conotații, am intitulat astfel capitolul de față, pentru că, așa cum au perceput românii bătălia dintre cîțiva candidați la prezidențiale (cuplul Marcel Ciolacu-Nicolae Ciucă, urmat de Mircea Gioană și de Elena Lasconi), prin atacurile suburbane, folosindu-se scheme de contraatac penibile, acești candidați nu au pus accent pe prezentarea propriilor programe de candidat la cea mai înaltă funcție în Stat, ci obiectivul primordial al fiecăruia dintre cei patru fiind constituit din manifestări drapate cu injurii și acuzații fără acoperire la adresa unuia sau altuia și, în același timp, toți concentrați asupra altui candidat (cazul va fi elaborat într-un capitol separat). „Care pe care”, mai întîi au fost Ciolacu versus Ciucă. Încărcat cu o demagogie dizgrațioasă, părînd acum căzut din Lună în Cîmpia Buzăului, atingînd pentru prima oară țărîna acestor coclauri, actualul premier, domnul Marcel Ciolacu, lansîndu-și programul politic, intitulat, bombastic, „Proiectul de țară”, la Palatul Parlamentului (Casa Poporului), făcîndune praf chiar de la primele cuvinte: „Candidez la Președinție pentru că iubesc România și cred în potențialul țării. Și, mai ales, cred că avem o șansă istorică în față. În următorii cinci ani, putem fi a zecea economie a Uniunii Europene și acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic”. Teoretic e bine, practic, însă, chiar sub conducerea acestui demagog, din funcția de prim-ministru al Guvernului României, țara se îndreaptă spre „groapa” UE, darmite să ajungă în top 10!

Vreți dovezi? Imediat.

Așa de bine merge economia țării încît Consiliul Concurenței, îngrijorat de situația actuală, arată într-un Raport: din cele 907.000 de companii înregistrate în România în anul 2023, 290.240 au raportat pierderi, 96.142 – rezultat nul, și 386.382 – profit. Dintre cele cu pierdere brută, pînă la finalul anului 2023, 98.000 au fost închise. În altă paletă a discrepanței dintre promisiuni și realitate, consemnăm că, după ce datoria financiară a țării a depășit 50% din PIB, Guvernul s-a împrumutat recent la Banca Mondială cu 466,9 milioane de euro. Cu dobînzi imense (peste 100 de milioane lei pe an) și cu creșterea cheltuielilor bugetare numai în anul 2025 cu 102.151.000 lei, visul „președintelui” Ciolacu de a duce România pe locul 10 în UE, rămîne undeva, agățat de Steaua Sirius.

Uitînd prea repede de unde au plecat – de la frăția siameză la conducerea țării – PSD și PNL, avîndu-i la înaintare pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, s-au acuzat reciproc cu atacuri neprietenoase, unul asupra celuilalt, urmărindu-se de-a lungul întregii campanii electorale ca doi vechi dușmani care nu se puteau liniști pînă cînd nu-l vedea pe celălalt compromis sau, dacă se poate, distrus. Pentru că atunci cînd cele două partide uzau de aceste procedee murdare nu se întrezăreau surprizele din seara zilei de 24 noiembrie, în virtutea vechii colaborări dintre PSD și PNL (să nu uităm „rotația” la conducerea Guvernului României și împărțirea „frățește” a portofoliilor în cadrul Executivului PSD-ist- PNL-ist), mulți români făceau haz de aceste contre, aceștia fiind siguri că după alegeri se va reface tandemul PSD-PNL, liderii acestor partide împărțindu-și iar cozonacul de pe masa României. În această luptă pentru demolarea

Eliminarea ambilor candidați după primul tur al alegerilor prezidențiale, cu răsturnări de situație și în conducerile și organigrama celor două formațiuni politice, plus un eventual „deranj” la alegerile parlamentare. Deh, cînd bate, Dumnezeu nu dă cu parul!

Fostul candidat la fotoliul prezidențial, Mircea Geoană, a folosit metode mai subtile, apelînd la un congresmen care să facă lobby în favoarea sa. Părînd că-i curge prin vene „sîngele” NATO, fostul secretar adjunct al Alianței NordAtlantice, „Mircea Geoană a primit susținerea deschisă a congresmenului american Mike Turner, șeful Comisiei speciale pentru Serviciile de Informații din Camera Reprezentanților a SUA”. Într-adevăr, preamărirea vine de peste Ocean și ne gîdila coarda sensibilă a românismului, cînd aflăm că: „Mircea Geoană, prietenul meu de peste 20 de ani, se află într-o cursă aprinsă pentru Președinție. Este fostul secretar general adjunct al NATO și fost ambasador al României în Statele Unite. El a inițiat înființarea grupului de sprijin pentru România din Camera Reprezentanților SUA, pe care eu îl co-prezidez. Este pro-NATO și proSUA (culmea ar fi să fie altfel! - n.a.). Pe măsură ce ne confruntăm cu agresiunea continuă a lui Putin, puterea aliaților noștri este esențială”. Poate era bine dacă Mr. Congresmen american ne spunea și ce anume a făcut grupul de sprijin pentru România din Camera Reprezentanților SUA, cu adevărat pentru România.

Elena Lasconi pe cînd se lupta cu... incultura (politică, militară și diplomatică) și-a luat un punct fix în fiecare zi: jelitul la televizor că, vezi Doamne, este amenințată zilnic, chiar cu moartea, dar nu poate înainta nicio reclamație forurilor competente pentru că... nu deține dovezi. După această victimizare perpetuă, sau simultan cu insinuarea acestui fenomen, primărița din Cîmpulung Muscel și-a început seria „raidurilor” pe la ambasade, doamna deținînd un adevărat record în acest caz: SUA, Italia, Moldova, Ucraina, Grecia, Germania, Marea Britanie, Franța. Cum să te ploconești fără pic de rușine și de patriotism în fața atîtor ambasadori străini pentru a le cerși sprijin în a fi ales președinte al României? Oare nu trebuie să te aleagă Poporul Român, și nu străinii? După practica obedientă a doamnei Lasconi, se pare că NU! De fapt, iată cum descria primărița din Cîmpulung întîlnirea cu ambasadoarea SUA la București, Kathlleen Kavalec: „O plăcere să discut cu unul dintre cei mai importanți prieteni ai României, ambasadorul Statelor Unite la București, doamna Kathlleen Kavalec.

Cu toții înțelegem cît de important este să apărem și să promovăm libertatea într-un mediu de securitate tot mai complicat și cît de importantă este relația nord-atlantică”.

Mai departe nu mai reproduc, nu sînt decît banalități asemănătoare unui exercițiu de compunere de clasa a IV-a.

Chiar înainte de începerea campaniei electorale prezidențiale, pe cînd încă nu se definitivase lista cu cei 14 candidați, și frăția dintre PSD și PNL era în floare, trolii au lansat atacuri insalubre asupra președintelui AUR, domnul George Simion. Pe urmă au început să apară sondaje electorale în care românii vedeau oglinda atracției lor pentru un candidat sau altul. Acum a fost momentul concentrării focului demolator asupra redutei AUR, în frunte cu președintele George Simion. Și, cu cît sondajele îl indicau posibil calificat pentru turul doi al alegerilor, cu atît mai mult se țesea în jurul acestui partid și a liderului acestuia pînza diversionistă. Cea mai simplă găselniță, care să „explice” locul doi în acele sondaje, era aceea în care acest loc era revendicat prin interesul PSD de a-l împinge pe George Simion în turul doi, alături de Marcel Ciolacu (desigur, acesta din urmă era plantat de Dumnezeu, neapărat în finală), acolo unde președintele AUR putea fi foarte ușor „mîncat” de președintele colosului, PSD. Deși George Simion a încercat să demonteze această marotă politică, explicînd imposibilitatea (și posibilitatea) unui astfel de aranjament, minciuna a prins contur și s-a rostogolit asemenea unui bulgăr de nea pînă cînd s-a topit, în seara zilei de 24 noiembrie. Era, însă, prea tîrziu pentru președintele AUR. După ce i-au atacat familia – părinții și soția – cu rezultate nule, pentru că realitatea a demontat relativ într-un timp scurt minciuna, a pornit tirul atacului asupra integrității morale a lui George Simion, a acestui român patriot, care pledează încă din fragedă tinerețe pentru împlinirea idealului reîntregirii Basarabiei la Patria-Mamă, invectiva în cauză fiind sugerată de faptul că președintele AUR a fost declarat persona non grata în Republica Moldova, cît și în Ucraina.

Deși faptele erau publice, motivele fiind, în mod separat, clare: Maia Sandu i-a interzis prezența în țara lui Ștefan cel Mare tocmai pentru ideile unioniste ale domnului George Simion, exprimate cu vehemență în multe ocazii, și pentru legăturile sale cu unioniștii basarabeni, atîția cîți au mai rămas; celălalt președinte, Volodimir Zelenski, a interzis intrarea în Ucraina a președintelui AUR din cauza atitudinii acestuia din urmă, reflectată chiar și în Parlamentul României, în ceea ce privește lipsirea de drepturi cetățenești a celor peste 500.000 de români trăitori pe pămînt ucrainean și, de asemenea, invocarea lipsei de libertate credincioasă a unor slujitori de naționalitate română a bisericilor românești din Ucraina. Și, bine, de la aceste motive de bun-simț și care dovedesc atașamentul domnului George Simion pentru naționalitatea română din Ucraina și pentru apărarea acestor români (ceea ce, din păcate, Statul Român nu face), cît și pentru unirea Moldovei de peste Prut cu România – în campania electorală s-au tocat informații aiurea, constînd în invenții ordinare, finalizate cu minciuna că interzicerea intrării președintelui AUR în cele două țări s-ar datora unor documente remise de Moldova și Ucraina, care atestă aderarea lui George Simion la un serviciu de spionaj rus!

Cînd scenariul era în toi, făcîndu-i-se milă, probabil, lui Marcel Ciolacu de anatema nedreaptă ce plutea asupra capului președintelui AUR, premierul a desecretizat docu­ mentul care se credea că dovedește actul de trădare a lui Simion, document ce a arătat clar care au fost motivele declarării de persoană non grata a domnului George Simion în cele două state – tocmai ceea ce am indicat eu mai sus, nicidecum vreo problemă de spionaj! Ceva, ceva, s-a reparat, dar răul fusese făcut și încă mai genera efect. În ce fel? În faptul că, imediat ce a apărut textul original al interzicerii președintelui AUR de a intra în cele două țări, a apărut și reacția atacatorilor: Nu acesta este documentul incriminator!

Să scoată la lumină Guvernul adevăratul document, cel cu... spionul George Simion! Desigur, neavînd ce scoate, nici pînă azi nu a mai apărut altceva decît ceea ce am pomenit mai sus. Da, însă răul fusese făcut, și otrava îndoielii picurase în urechile românilor creduli și lesne de manipulat. Rezultatul s-a văzut în seara de duminică, 24 noiembrie.

Un mai vechi „prieten” al lui George Simion, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a reieșit la rampă cu acuzații grave la adresa suveraniștilor, Diana Șoșoacă și George Simion, introducînd, inițial, teoria conspirației, prin însăilarea de simple bazaconii menite să prostească cititorul:

„Rusia defilează (politic) prin democrațiile euroatlantice. În România... totul este OK (...). Dar metoda «infiltrării politice», folosită de Kremlin astăzi, este construită și adaptată la noile realități, plecînd de la vechile structuri NKVD, ulterior KGB” ... etc., etc. Apoi, trecînd la „concret”, domnul rector (și fost ministru al Învățămîntului) sare la gîtul AUR, implicit, la gîtul președintelui George Simion, voind să le arate românilor cum AUR face opoziție față de Ucraina, la București, dar și la Strasbourg: „Alianța AUR din Parlamentul European a votat împotriva unei noi rezoluții de acordare de sprijin financiar și militar Ucrainei”, reluînd un mesaj al AUR din spațiul public. Crezînd că rupe gura tîrgului domnul Pricopie redă un citat din AUR care, nu face decît să demonteze contrariul, adică ne arată gîndirea pacifistă și pragmatică a conducerii acestui partid, în favoarea încheierii căt mai rapide a unei păci durabile între cele două țări decimate de lupte fratricide. Ce vede Pricopie rău în acest demers curajos al AUR? Citiți și dați un răspuns. „Considerăm că eforturile UE și ale întregii comunități internaționale trebuie concentrate pe încetarea imediată a conflictului militar. Aprovizionarea permanentă cu armament a celor două tabere nu face decît să stimuleze continuarea luptelor și pierderilor de vieți omenești, dar și posibilitatea de escaladare a conflictului, cu consecințe imprevizibile. Trebuie să ne preocupăm mai mult de stingerea ostilităților și de inițierea negocierilor pentru pace”. Și, pentru ca diversiunea să prindă la publicul slab de înger, pîrîndu-l pe George Simion că nu se supune ordinelor venite de la Bruxelles, șeful SNSPA punctează: „Ca tacîmul să fie complet, pe 3 septembrie, în Camera Deputaților, 21 din cei 22 deputați AUR au votat împotriva cedării unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, în condițiile în care era cerut acceptul și pentru inițializarea formală a demersurilor către SUA pentru un alt sistem de rachete solaer Patriot. Printre cei care au votat împotrivă a fost inclusiv George Simion, după cum o arată lista finală de vot”.

Ce-a demonstrat Pricopie cu acestă „acuzație”? Cît o fi el de deștept, ca rector al unei instituții de învățănînt superior, cu textul de mai sus n-a făcut decît să arate românilor ce personalitate politică de la noi este interesată mai întîi de înzestrarea propriei armate, decît a celor din țările vecine – adică George Simion, președintele AUR. Numai că, în degringolada campaniei electorale destul de viciate pentru mulți care nu cunosc subiectul în profunzime –latura veridică a acestuia – știrea a avut un efect negativ, efect reflectat, parțial, și în votul din 24 noiembrie.

Impostura și prostia nu pot conduce România!

Scriu aceste rînduri după consumarea primului tur al alegerilor prezidențiale din acest an, alegeri cre au generat un adevărat cutremur în politica românească, creînd și o mare crevasă în rîndul poporului român. Înainte de a dezvolta subiectul văzut prin semnificația intertitlului de deasupra, ajungînd la „meteoritul” Călin Georgescu (pentru cine l-a cunoscut, apariția lui pe locul I al alegerilor pentru Cotroceni, din primul tur, nu a fost nicidecum o surpriză, ci o așteptare împlinită), doresc să abordez o temă de bun-simț – aceea a candidaturii la funcția de Președinte al României – exercițiu care, și în acest an, a frizat ridicolul, unii tratînd episodul ca pe un joc la Loto 6/49, ceva puțin mai complicat.

Citind lista finală a celor 14 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni, rămîi uimit cu cîtă ușurință se gîndesc unii să se arunce în lupta pentru președinția României de parcă s-ar înscrie la un concurs de gătit, într-atît de derizorie a devenit această grea candidatură încît oricine care strînge 200.000 de semnături (niciodată confirmate că sînt, în totalitate reale) poate accede la cea mai înaltă funcție în Stat. Politicieni, juriști, economiști, jurnaliști, „specialiști” în ceva... se vor în fotoliul regilor României sau a lui Ceaușescu, de la Palatul din Dealul Cotrocenilor. Desigur, Constituția, la art.

81 (Alegerea Președintelui), printr-un text echivoc deschide poarta la toți nebunii care se visează Președinți de Republică, scriind doar că: „Președintele României este ales prin vot universal, egal,direct, secret și liber exprimat”.

La alineatele 2, 3 și 4 din același articol se scrie despre declararea candidatului învingător, despre cele două tururi de scrutin, despre cele două mandate maxime, pe care le poate îndeplini o persoană, și cam atît. Legiuitorii s-au cam grăbit cînd au elaborat Cartea de căpătîi a Națiunii, Constituția, „uitînd” să adauge la acest capitol și unele precizări necesare, de care să se țină seama la primirea candidaturilor, cum ar fi: trecutul (politic și social) al candidatului, s-ar fi oprit, în acest caz, instalarea turnătorului securist Traian Băsescu (nume de cod „Petrov”), la conducerea Statului Român timp de 10 ani, ani în care ne-a adus numai belele; de altfel s-ar fi pus

frîna și actualului șef de Stat, Klaus Iohannis (plecînd de la afacerea cu averea Forumului Democrat al Germanilor din România, de asemenea, afacerea caselor); mai departe: analiza psihologică a candidatului, supunerea acestuia unei vizite medicale amănunțite, care să descopere eventuale manifestări paranoice sau de exaecerbare a vreunui curent politic extremist, dăunător României, în cazul ajungerii la cîrmă a unui asemenea candidat; pe urmă inițierea unui interviu cu candidatul, în fața unei comisii de specialiști români, în multe domenii, nu pentru a-l interoga, pur și simplu, ci pentru a-i aprecia gradul de implicare în demersul său, în situația că va ajunge să fie ales în fruntea Statului.

Poate unii veți sări în sus la aceste propuneri, afișînd lozinca democrației și a libertății de a alege și a fi ales. Pînă la un punct este corectă „apărarea drepturilor omului”, dar, în caz de eșec fundamental al unui candidat „dus cu pluta”, cine răspunde de încălcarea dreptului de a avea un președinte de Țară onest și atașat valorilor principale ale Neamului, așa cum au suferit milioane de români în ultimii 20 de ani?

Cazul tipic poate fi reflectat și în prezent, prin analiza, în oglindă, a celor doi candidați trecuți în turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an: Călin Georgescu și Elena Lasconi. În analiza de mai jos, care, de fapt, este mai mult un semnal de alarmă în ultimul ceas al acestei Țări, care putea fi altfel (poate nu va mai fi!), nu pornesc de la niciun parti pris și după nicio platformă politică, fie ea chiar una națională. Vreau numai să vă arăt cum a pătruns și cum a erodat impostura în materia poiliticii autohtone, ajungînd pînă la os. Pentru a scrie cu cărțile pe masă, iată definiția din Dicționar a expresiei IMPOSTURA: „Acțiune, faptă de impostor, înșelătorie, minciună”; acum, ce înseamnă IMPOSTOR: „Persoană care caută prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva; amăgitor, șarlatan, mincinos, farsor”. Acum, că ne-am edificat asupra termenului din intertitlu (prostia n-o mai explic, este prea molipsitoare), să trecem la subiect.

Ce avem noi aici?

Avem doi candidați în finala de pe 8 decembrie, repet numele și prenumele: Călin Georgescu și Elena Lasconi, dintre care trebuie să ne alegem Președintele. Pe ce ne bazăm, vorba lui Moromete, în alegerea noastră? Desigur, în primul rînd pe ceea ce cunoaștem despre cei doi candidați din CV-urile acestora, apoi din ceea ce prezintă mass-media (de multe ori deformat, sau chiar eronat, depinde de onestitatea redacției respective și de... comanda primită); o ultimă sursă (dar cea mai elocventă) ne vine chiar din gura candidaților, în aparițiile în public sau la televizor. De la această ultimă probă de foc, cea de la participări la dezbateri sau interviuri – vreau să încep analiza mea, încercînd să vă arăt (ceea ce mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja) diferența dintre un candidat care vrea și poate să servească Țara din suprema funcție de Președinte – l-am numit pe domnul Călin Georgescu – și o persoană, anonimă și anodină, ajunsă printr-o conjunctură bizară să acceadă la aceeași funcție – este vorba, bineînțeles, de doamna Elena Lasconi.

Pentru că despre Călin Georgescu se pot spune multe povești, acum fiind în tirul infect al USR-iștilot, dar nu poate nimeni nega gradul înalt de intelectualitate și experiență internațională în diplomație și ca membru al diferitelor organe și organisme internaționale, acumulată în mulți ani de muncă în afara României, îi las pe alții să-l caracterizeze în amănunt, eu vreau să vă îndrept privirea spre groapa cu șerpi veninoși care acum doar colcăie prin bălării, dar după 8 decembrie, într-un anumit context, vor ieși la suprafață și vor otrăvi circuitul sanguin al Țării, distrugînd încet, încet, fibra sănătoasă a unui Popor plămădit acum două mii de ani din două izvoare îngemănate: Dacii și Romanii. Pentru că îmi place să apelez la voci neutre, adică neînregimentate în vreo coloratură politică, reproduc un pasaj dintr-un articol al unui ziar central, apărut în urma dezbaterii de la DIGI 24, unde au luat parte 5 candidați, din care au rămas 4, Ludovic Orban abandonînd lupta în favoarea doamnei Lasconi. Degeaba, însă. Citiți o primă caracterizare: „Opriți campania și dați-i voie Elenei Lasconi să coboare din trenul electoral care se îndreaptă către Palatul Cotroceni! A încurcat peroanele și s-a urcat în garnitura greșită. De fapt, ea trebuia să ajungă la circ, unde avea un număr personal de jucat”. Intrînd în subiect, autorul continuă: „După zeci de ani de presă și «n» campanii de alegeri trecute prin filtrul experienței profesionale, rar mi-a fost dat să văd un candidat atît de slab și complet nepregătit pentru cursa electorală. Cine vrea să ajungă președintele țării trebuie să stăpînească la perfecție arta diplomației, să cunoască realitățile geopolitice, să nu încurce NATO cu BRICS și să știe diferența dintre «a vrea» și «a putea» cînd vine vorba despre presiuni și constrîngeri în relația Occident-Federația Rusă”. Ce poți să mai spui?

Gafele finalistei de astăzi la șefia Statului, gafe prin care își „demonstrează”, debordînd, incultura (nu numai politică, așa cum s-ar părea), inversările de subiecte din tema abordată, confuziile, neroziile pe care le debitează și, în final, rîsul acela larg, de parcă ar pecetlui un răspuns de nota 10, cînd de fapt este un rîsu-plînsu caraghios, caraghios și jenant la o doamnă, mai ales în contextul afișat. E ceva, e o imagine vizuală care te sperie și te înspăimîntă, pentru că nu știi ce diavoli se ascund sub această manifestare dubioasă și, totodată, dizgrațioasă. Vă amintiți? „Armata nu are nevoie de buget mărit, dar ar fi grozav să fie mai multe trupe străine în România, pentru că s-a demonstrat că în țările în care există trupe străine NATO pregătite de luptă, acelea nu au fost niciodată atacate. Și cred că ar fi important”. Excelent! Nota 10 la geopolitică! Dar, ce-a urmat? Prăpăd! Cea care va trebui să conducă ședințele CSAT, în fața unor generali, s-a dovedit mai proastă (la figurat) decît, pe vremuri, Bulă la școală. Întrebată despre trupele NATO din România, cele pe care tocmai le elogiase, iată ce tîmpenie eliberează pe gură: „Avem doar o singură trupă de luptă și avem din Franța, din Anglia, și cred că cam atît (vai, ce cacofonie zdravănă! - n.a.), nu știu dacă nu cumva și din Italia am avut, dar nu, cred că e vorba de...”. Cînd a contrazis-o Mircea Geoană, cu argumente, cu zîmbetul ei șăgalnic Elena Lasconi a răspuns scurt: „Lăsați, că știu eu...”. Ce știa? Pe dracu! Dacă ar fi știut ar fi numit bazele militare americane din România: Mihail Kogălniceanu, Deveselu, Cincu (lîngă Brașov), Cîmpia Turzii.

Mai vreți prostii ridicate la rang de viitor șef de Stat? Iată, citiți și rușinați-vă, pentru că din partea doamnei Lasconi nu putem aștepta o asemenea manifestare: „E tensiune mare în toată lumea. China pare că amenință Taiwanul. (...)

Cred că, eu așa simt, că o să fie pace, dar cred că pacea se va încheia atunci cînd va dori poporul ucrainean (...)

Rolul Turciei este foarte important, că în momentul de față nu lasă să treacă vapoare din zona Ucrainei. E foarte important ca... exact cum vorbesc despre noi că sîntem un factor de stabilitate, și eu consider că rolul Turciei este foarte important. Nu aș putea să vă zic în detaliu ce scrie...”.

Dragi români, nu e timpul de glumit. Această doamnă, dacă va ajunge Președintele României, nu că va fi de rîsul lumii în relațiile cu omologii săi din UE sau de aiurea (asta e treaba ei), dar cum poți da Țara pe mîna acestei persoane neinstruite și complet nepregătite pentru acest rol? Cum va rezolva problemele de politică externă – punctul forte al unui președinte de stat – dacă doamna Elena Lasconi este complet habarnistă în materie de politică externă? Să nu uităm: „viitoarea” Președintă pledează pentru comunitatea LGBT, din care face parte și fiica acesteia. Deși poartă două cruci la gît, dacă ea și USR vor ajunge la putere, religia creștină va fi estompată de așa-zisa libertate de gen, într-o nebunească destrăbălare occidentală, cu statuarea căsătoriei dintre persoane de același gen atacînd, în acest fel, izvorul ființei umane, ca să nu mai vorbesc de credința în Biserică și în Dumnezeu.

Asta vor românii? Să fim o națiune talmeș-balmeș? Să nu mai avem Țară? Să nu mai avem frontiere? Să fim toți europenii o apă și un pămînt ? Să intrăm în război cu Rusia numai de dragul doamnei Lasconi față de NATO și de SUA, care au interesele lor (politice și financiare)? Gîndiți-vă bine pînă duminică și votați cu inima și cu mintea, nu cu îndoctrinarea! Arătați-i doamnei Elena Lasconi că România, după ce a scăpat de cele două partide concurente (PSD și PNL), nu vrea să ajungă jucăria unei primărițe naive și lipsite de orice calități care să o facă compatibilă cu îndeplinirea art. 80, al.

1, din Constituție – Rolul Președintelui: „PREȘEDINTELE ROMÂNIEI REPREZINTĂ STATUL ROMÂN ȘI ESTE GARANTUL INDEPENDENȚEI NAȚIONALE, AL UNITĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII TERITORIALE A ȚĂRII”.

P.S.: 1. Auzind că Germania pregătește populația pentru viitorul război cu Rusia, Elena Lasconi a declarat că România trebuie să facă la fel ca Germania, deci să intrăm în război de partea Ucrainei!

2. Călcînd în picioare democrația pe care o etalează ca pe un șirag de mărgele, și sfidînd votul a peste 2 milioane de români, Elena Lasconi a scos tineretul în stradă, instigînd la revoltă împotriva candidatului de pe locul 1, sub privirile indiferente ale Poliției, care o ajută pe nesăbuita Elena Lasconi să arunce țara în haos numai pentru a-și realiza visul ei paranoic de a se instala la Cotroceni! Și, pe urmă ce va urma? Pentru că sînt deja mobilizate, bandele din stradă sînt gata organizate pentru a fi trimise pe front. Succes, și Slava Ukraina! (G.C.)

14

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

Însemnãri inedite • Însemnãri inedite

1348. Ciuma neagră pustieºte Europa (I) Teritoriul istoricului – pentru a relua titlul unei cărţi semnate de Emmanuel Le Roy Ladurie – se extinde. Pînă la începutul secolui trecut, istoria politică (bătălii, intrigi de culise) constituia domeniul predilect, iar uneori exclusiv, de investigare a trecutului.

Treptat însă a sporit rolul istoriei economice şi sociale în explicarea mecanismelor care au generat un fenomen istoric sau altui. Dar transformarea cea mai spectaculoasă s-a produs sub impactul Şcolii de la Annales. Istoricii grupaţi în jurul acesteia s-au aplecat asupra unor aspecte ignorate pînă atunci: istoria climei, demografia istorică, istoria mentalităţilor, istoria vieţii Gotrdiene etc. Aceste discipline noi – care pun accentul pe mediul natural şi social în care evoluau strămoşii noştri, dar şi pe modul cum gîndeau ei, reconstituit atît pe baza izvoarelor literare, cît şi pe baza descoperirilor arheologice, a analizei structurii locuinţelor, a modului cum se îmbrăcau – au un mare rol în a reda omului funcţia sa de subiect, nu de simplu obiect al Istoriei. Desigur, nu au lipsit nici reacţiile inverse, caracterizări de genul: aceasta este pseudoistorie, se ocupă de fapte mărunte, lipsite de importanţă.

O dovadă că nu este aşa o constituie includerea în programul Congresului de ştiinţe istorice de la Madrid, ce a avut loc în anul 1990, a unei teme intitulate „Maladie şi societate”. Impactul pe care maladiile – şi mai ales epidemiile – l-au avut asupra evoluţiei societăţii umane s-a dovedit însemnat. S-a stabilit, pentru Europa preindustrială, că există o strînsă legătură între creşterea preţurilor la grîne şi sporirea brutală a mortalităţii ca urmare a unei epidemii, mai ales dacă ea survine cu douătrei luni înainte de strîngerea recoltei. Aceasta este compromisă prin lipsa braţelor de muncă,

stocurile se epuizează rapid, se înstăpîneşte foametea, care face ca epidemia să bîntuie cu şi mai mare furie.

La început nu au lipsit exage­ rările din partea unor istorici, care au mers pînă la a pune prăbuşirea imperiului roman ex­ clu­siv pe seama unor asemenea factori biologici. André Burguiere, autorul capitolului Antropologia socială publicat în volumul La Nouvelle Histoire (Noua istorie), apărut la Paris, în anul 1978, sub redacţia lui Jacques le Goff, Roger Chartier şi Jacques Revel, invita la prudenţă atît faţă de interpretările strict biologice, cît şi faţă de cele strict socio-economice. Este adevărat că din moment ce există o istorie a climatului, de exemplu, independentă de voinţa omului, ar fi absurd să negăm şi existenţa uneia a epidemiilor, care dispune de o autonomie proprie. S-a constatat că societatea umană a trebuit să facă faţă, pe rînd, unor tipuri diverse de maladii şi nu tuturor deodată. S-a afirmat că un nou bacil nu se poate introduce în sistem decît dacă îl alungă pe cel existent şi al cărui antidot este. Ar exista astfel o incompatibilitate între lepră şi tuberculoză, dovedită de explozia celei din urmă maladii în momentul în care prima cunoştea un recul în Europa. Dar, atrage atenţia Antiré Burguiere, analiza unui fenomen epidemic nu trebuie să se reducă la una pur biologică. Istoricul trebuie să se aplece şi asupra modului în care organizarea socială, normele culturale ale unei societăţi au reuşit să îngrădească o epidemie şi să-i facă faţă.

O asemenea analiză întreprinde în cartea sa Les Miserables dans L’Occident médieval (Săracii Occidentului medieval) istoricul francez Jean Goglin. El prezintă nivelul cunoştinţelor medicale ale Europei în Secolele XIV-XV şi consecinţele pandemiei – epidemie ce cuprinde o mare parte a lumii cunoscute – de ciumă din 1348.

În haosul războaielor, epidemiilor, foametei, ordinele religioase sînt singurele care pot da îngrijiri şi încredere.

Nu trebuie să ne amăgim în ceea ce priveşte Studiile medicale cunosc o dezvoltare deloc neglijabilă, valoarea îngrijirilor acordate de „medici“; ei dispun mai ales în cadrul ordinului benedictin, datorită infir­ de puţine remedii: siropuri, infuzii, luare de sînge meriilor mînăstireşti. „Ierburile“ (plante medicinale) fur­ (practicată şi de bărbier sau potcovar, care suplinesc nizează medicamentele necesare bolnavilor. Călugării adesea pe medic). Vinul este recomandat mai ales infirmieri ies dintre zidurile mînăstirii pentru a merge la pentru femeile care nasc. capul bolnavilor, ceea ce va trezi însă opoziţia bisericii.

Numeroşi istorici impută creştinismului decadenţa Conciliile şi sinodurile interzic medicina monastică, medicinei. Preocupaţi numai de probleme etice şi spre marele regret al bolnavilor care preferă pe călugări religioase, creştinii au făcut din asistenţa bolnavilor o me­dicilor laici fără pregătire şi fără scrupule. Florentinul datorie morală, de la care nimeni nu se putea sustrage.

Taddeo Alderotti (1223-1303), de exemplu, vinde mai Medicul, aşa cum l-a cunoscut antichitatea, a dispărut întîi lumînări la poarta bisericilor apoi, devenit profesor sau, pentru a nuanţa, s-a estompat. de medicină, pretinde 100 de ducaţi pe zi papei Honorius IV (1285-1287). El nu îşi priveşte niciodată bolnavii în faţă cînd cere onorariul.

Medicina laică medievală începe odată cu Şcoala din Salerno, ale cărei origini apar înainte de Secolul X. Primul manual a fost scris spre 1050 de un anume Gariopontus şi utilizează termeni ca „a cicatriza“, „a cauteriza“, „a face gargară“. Apogeul Şcolii din Salerno se situează spre sfîrşitul Secolului XI. Pentru pregătirea remediilor, medicii Şcolii se raportează la antidotarium, născut din practica zilnică şi îmbogăţit prin observaţii; reţetele acestui „antidot“ sînt pregătite de spiţerii şi alchimiştii medievali. Dar Frederic lI (12121250) interzice membrilor acestei Şcoli să exercite medicina în regatul Neapolelui fără acordul Ciuma neagră într-o miniatură din Secolul al XV-lea prealabil al nobililor.

Ceva medicină şi mai multă astrologie

„Dansul morții”, ilustrație din Cronica de la Nürnberg (1493)

Treptat, medicina occidentală înfloreşte şi la Bologna, Montpellier, Neapole, Salamanca, Paris, Oxford, Cambridge, Padova, Pavia. Renumele Şcolii din Bologna în domeniul chirurgiei este datorat talentului lui Ugo Borgognone, mort în 1252, şi al fiului său Theodoric (1204-1298), autor al Chirurgiei, culegere a experienţelor celor doi medici. Mondino, născut în 1270, discipol al Şcolii bologneze din 1314, se dovedeşte, graţie lucrării sale fundamentale Anatomia, un veritabil înnoitor al studiului acestei ştiinţe. Anumiţi medici sînt acuzaţi de erezie pentru a fi încercat să împace contradicţiile ce se năşteau între doctrina medicală arabă şi teologia Catolică.

Chirurgia ia un mare avînt în Franţa, odată cu milanezul Guido Lanfranchi, mort probabil în 1315. Dispreţuită de medicii care nu vroiau să îşi murdărească mîinile, această disciplină era pînă atunci practicată de bărbieri itineranţi. Or, un bun medic, afirmă Lanfranchi, nu poate să ignore chirurgia, la fel cum un bun chirurg nu trebuie să fie un necunoscător în ale medicinei. Henri de Mondeville (1260-1320), chirurg al lui Filip cel Frumos (1285-1314) şi al lui Ludovic X (1314-1316), îşi descrie arta într-o carte, dar nu uită să îşi sfătuiască confraţii să ceară onorarii mai ridicate decît ceilalţi medici şi să fie atenţi la bolnavii bogaţi care se îmbracă în haine sărăcăcioase pentru a nu plăti prea scump. Guy de Chauliac, medic personal al lui Clement VI (1342-1352) şi al succesorilor săi, atrage mînia lui Petrarca prin grija lui de a etala veşminte scumpe, de a examina pe îndelete urina sau de a reflecta fără sfîrşit la luarea sîngelui. John de Gaddeshen (1280-1361), medic al lui Eduard II (13071327), reuşeşte să limiteze cicatricele pustulelor de variolă de pe chipul fiului regelui atîrnînd... draperii de culoare roşie în jurul patului său.

Astrologia îşi are locul ei. Gîndirea medicală subordonată teoriei influenţelor as­trale susţine că soarele re­glează partea dreaptă a corpului şi inima; luna, partea stîngă şi stomacul; Jupiter, plămînii, ficatul, membrele!

Curate ca o cameră de tînără căsătorită (1) Medicii, chiar în Secolul XV, nu aveau o reputaţie bună: Jacques Despars distinge o medicină pentru bogaţi şi una pentru săraci. Ei prescrie leacuri uşoare pentru mărimi, deoarece modul lor de viaţă îi face să fie mai vulnerabili. Poporul, din contră, are nevoie de remedii sofisticate, fără de care îi priveşte cu neîncredere pe medici. În asemenea condiţii, mai mare trecere au şarlatanul sau vrăjitorul. Cea mai mare parte dintre chirurgi nu ştiu decît să aşeze o fractură, să îngrijească o luxaţie, să spargă un abces, o fistulă sau să amputeze un membru. În jurul anului 1200, sînt instituite în Italia primele farmacii publice, iar la Veneţia, în 1300, începe fabricarea ochelarilor de vedere inventaţi cu cîteva decenii înainte.

Pînă în Secolul XIV, spitalul nu dispune, în general, de medici sau de chirurgi în incinta sa. Doar cel ai Sfîntului Ion din Ierusalim îşi asigurase serviciile unui chirurg încă din Secolul XII. Dacă este nevoie, se aduce unul şi i se plăteşte vizita. (va urma) JEAN GOGLIN (Introducere şi traducere Codruţa MATEI)

15

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

p O V E S T I

A D E V A R A T E (

RM

Cum a devenit Alcatraz cea mai temută închisoare (I)

Călătoriile în istorie vă invită să descoperiți un loc emblematic, adesea surprins de presă și de cinematografie ca un loc al infernului – Insula Alcatraz, situl istoric din Golful San Francisco, care a servit cîndva drept una dintre cele mai infame închisori federale din Statele Unite. Astăzi, transformată într-un muzeu, Alcatraz oferă o privire asupra istoriei sale complexe, inclusiv utilizarea sa timpurie ca fort militar, rolul său ca penitenciar federal între 1934 și 1963 și importanța sa în mișcarea nativ-americanilor. Prin explorarea exponatelor muzeului, a tururilor audio și a artefactelor istorice, această vizită dezvăluie că Alcatraz este mai mult decît un simbol al justiției penale – este o fereastră către teme mai largi legate de izolare, pedeapsă, rezistență și mișcări sociale din istoria americană.

De cum aterizezi în San Francisco, orașul te impresionează imediat prin farmecul său unic, un amestec de peisaje urbane – europene, americane și asiatice – și cele naturale, care creează o atmosferă vibrantă și cosmopolită. La fiecare pas, orașul oferă o poveste nouă, precum celebrul serial – The streets of San Francisco, cu Karl Malden și Michael Douglas în rolurile principale – prin care descopeream această metropolă în anii ce au urmat Revoluției din 1989.

De la faimosul Golden Gate, care strălucește în ceață sau sub razele soarelui, pînă la străzile abrupte pe care tramvaiele istorice urcă și coboară, fiecare colț al orașului pare desprins din cîntecul lui Scott McKenzie – „San Francisco” (Be Sure to Wear Flowers in Your Hair). Una dintre cele mai plăcute experiențe este explorarea cartierelor sale diverse, precum Chinatown, unde culorile vii și aromele exotice îți încîntă simțurile, sau Haight-Ashbury, epicentrul mișcării hippy din anii ʼ60, care păstrează încă acel aer boem și artistic. În Fisherman’s Wharf, gustul proaspăt de fructe de mare și mirosul brizei sărate te conectează imediat cu viața din port.

Plimbările prin Parcul Golden Gate oferă o evadare liniștită în mijlocul naturii, cu grădini splendide și muzeele sale fascinante, în timp ce apusurile privite de pe Coit Tower sau de pe dealurile Twin Peaks dezvăluie o panoramă uluitoare a orașului. Să nu uităm de arhitectura modernă care se îmbină armonios cu

celebrele case victoriene colorate – Painted Ladies din Alamo Square Park. San Francisco este un oraș care te cucerește prin contrastul său elegant între trecut și prezent, un loc în care fiecare vizită oferă o nouă perspectivă și o amintire de neuitat. De exemplu, știați că vechile metrouri bucureștene (mai exact ramele) sînt copii fidele ale Bart-ului (un tren-metrou care leagă aeroportul de centrul orașului) din San Francisco?

Dincolo de toate aceste locuri, în mijlocul golfului în jurul căruia este așezată metropola americană există o insulă emblematică, cu o istorie aparte – Alcatraz.

O vizită pe Insula Alcatraz – explorînd istoria și încarcerarea Insula Alcatraz, cunoscută adesea sub numele de „Stînca”, este situată la 2 kilometri de coasta orașului San Francisco, California. Insula are lungimea de 500 m, o înălțime de 41 m, cu o suprafață de 85.000 m². Pe această suprafață sînt clădite închisoarea și cel mai vechi far de pe coasta de vest americană.

Odinioară, cel mai sigur penitenciar din Statele Unite, Alcatraz funcționează astăzi ca muzeu, atrăgînd anual peste un milion de vizitatori. Insula are o istorie stratificată, fiind inițial o fortificație militară, apoi o închisoare militară și, în cele din urmă, un penitenciar federal. Azi este conservată ca parte a Golden Gate National Recreation Area. Vizitarea Alcatrazului oferă mai mult decît o privire asupra vieților infractorilor celebri; reprezintă o incursiune în evoluția încarcerării, conceptul de izolare ca pedeapsă și rolul insulei în activismul nativ american după închiderea penitenciarului.

De la insula pelicanilor la fortificație și închisoare Primul european care a documentat insulele din Golful San Francisco a fost ofițerul naval și exploratorul spaniol Juan Manuel de Ayala, în timpul stăpînirii spaniole asupra Californiei. El a realizat harta Golfului San Francisco în 1775. Tot el a numit actuala insulă: „La Isla de los Alcatraces”, care se traduce aproximativ prin „Insula Pelicanilor” (cuvîntul spaniol modern pentru „pelican” este pelícano, dar cel arhaic este alcatraz).

În 1847, lordul John Charles Fremont, guvernator militar al Californiei, cumpără cu 5.000 de dolari, de la Mexic, insula Alcatraz. În 1850, președintele Millard Fillmore a ordonat ca Insula Alcatraz să aibă un statut special, ca o zonă militară specială a Statelor Unite, ca urmare a achiziției Californiei de către SUA de la Mexic, după Războiul dintre Mexic și SUA. Frémont a anticipat acțiunile guvernului american și a pretins compensație considerabilă pentru inițiativa sa de a achiziționa și securiza Insula Alcatraz pentru americani, dar guvernul Statelor Unite a invalidat ulterior vînzarea și nu i-a plătit nimic lui Frémont. Frémont și moștenitorii săi au dat în judecată guvernul pentru compensație, dar s-au confruntat cu lupte juridice prelungite, fără succes, care s-au întins pînă în anii 1890.

Datorită locației sale strategice la intrarea în Golful San Francisco, insula a devenit o fortificație militară – în 1858 era deja terminat Fortul Alcatraz. Cînd a izbucnit Războiul Civil American în 1861, insula Alcatraz a fost echipată cu 85 de tunuri (numărul lor a crescut la 105 pînă în 1866), montate în cazemate de-a lungul perimetrului său. Insula a servit ca arsenal, dar și pentru a încarcera simpatizanți confederați și corsari de pe coasta de vest a SUA. În 1903, închisoarea este închisă, starea clădirii fiind foarte proastă. În anul 1906 au început pregătirile de reînnoire, însă, în același an, cutremurul distruge din nou clădirea. Astfel, reconstruirea fortului durează din 1906 pînă în 1911. În 1933, fortul este definitiv transformat în închisoare federală. (va urma) HISTORIA.RO

16

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

ªtiri externe, comentarii, analize

Ucigașul de balauri, sau altceva? (urmare din pag. 1)

Planurile lui Georgescu Pe scurt, programul domnului Georgescu arată astfel: predictibilitatea actului fiscal – pentru un mediu de afaceri și o economie echilibrată; cotă unică de 10% – pentru o stabilitate economică eficientă pe termen lung; educația și sănătatea, componente cheie – pentru un viitor bazat pe inteligența și buna funcționare fizică și psihică a întregului popor; impozitarea cu 2% la mai mult de 1 milion euro cifră de afaceri – pentru ca impozitarea să fie coerentă și viabilă în vederea încasării; asocierea liberă a proprietarilor agricoli în cooperative și facilități fiscale oferite de stat producătorilor – pentru o agricultură care se poate moderniza și dezvolta rapid; piețe de desfacere, centre de colectare și industrii de prelucrare și conserve – pentru valorificarea potențialul producătorilor autohtoni; redirecționarea fondurilor UE către micul proprietar – pentru o dezvoltare coerentă începînd de la sursă.

Astea toate sînt niște lucruri bune, care la modul general se regăsesc și în programul AUR, lucru firesc, de altfel, ținînd cont de faptul că domnul „Călin File de Poveste că-nainte mult mai este” a fost propunerea AUR pentru funcția de prim-ministru, ba chiar și pentru cea de președinte și doar afirmațiile domniei sale despre eroismul legionar al căpitanului Zelea Codreanu, au făcut ca drumurile sale și ale AUR să se despartă. În continuare, vreau să vă prezint punctele principale ale programului său de guvernare intitulat „Hrană, Apă, Energie”. Citez: „Este nevoie să aducem țara la nivelul unei chemări printr-un program măreț, care să descătușeze energiile, entuziasmul și încrederea întregii națiuni. România dispune încă de avantaje competitive reale, care vor fi puse în valoare de măsuri și de direcții de acțiune precise, bazate pe: valorificarea sustenabilă (responsabilă, de bun simț) și consolidarea patrimoniului existent superior multor țări membre ale Uniunii Europene, material, social și uman; întărirea și garantarea regimului proprietății; capitalizarea micului producător și susținerea piețelor locale; încurajarea vocației și a creativității prin susținerea inițiativelor antreprenoriale; întărirea clasei de mijloc; încurajarea și sprijinirea unor noi forme de proprietate productivă și a formulelor asociative ”la firul ierbii”, motorul creării de locuri de muncă stabile, sigure si corect remunerate; producția de hrană curată, integrală; renașterea micilor comunități sustenabile prin reînvierea spiritului de încredere reciprocă, conlucrare și dăruire; educație: omul integru și prețuirea, valorificarea și sprijinirea găsirii și exprimării vocației; producția de energie ieftină și abundentă, mai ales neconvențională; legi și reglementări simple, pe înțelesul tuturor și funcționari devotați care să asigure punerea și respectarea lor în practică; redimensionarea sistemului politic și administrativ și simplificarea sistemului de conducere a țării; stabilitatea actului fiscal, taxe și impozite mici; siguranța și stabilitatea monedei naționale; eficiență: valoare adăugată mare cu un consum mic de resurse; dezvoltare economică prin buna guvernanță, nu prin privatizare; interesul național care va înlocui lupta dintre stînga și dreapta; cooperarea ca noul modus operandi, nu doar în economie și politică, ci în întreaga societate românească; atitudine: țară curată și îngrijită”.

Vă place, nu? Cred și eu. Interesant, însă, e că acest Sf. Gheorghe modern, venit să taie capetele balaurilor care s-au așezat pe țară, nu ne spune chestii noi, ci lucruri pe care toți le cunoaștem și ni le dorim. Ce nu ne spune încă – și poate ar fi cazul să o facă – este cum are de gînd să facă toate astea. Cu ce bani, cu ce resurse umane, în ce fel?

Modul în care a apărut și felul în care ne pune în situația de a împlini aceste deziderate, mi se pare ciudat și în prima fază sînt tentat să fac un pas înapoi să văd cine este, pentru că ceea ce spune rezonează cu ceea ce gîndesc eu, dar totuși e „ceva” acolo pe care nu-l pot defini și care mă împiedică să fiu convins că e ceea ce ne trebuie.

Atacurile adversarilor Ceilalți, adversarii discursului său și a ideilor pe care le exprimă, care au capetele pline de propaganda conform căreia rușii sînt de vină pentru toate relele ce li se întîmplă și nu cei pe care-i urmează, sînt speriați și cred cu tărie tot ceea ce aud la televizor, fiindcă sînt atît de prinși în pînza de păianjen a propagandei, iar mintea le e așa de leneșă, încît puțini caută surse de informare care să le prezinte păreri diferite de ale lor, pentru ca punîndu-le în contradicție să afle adevărul.

Cunosc sentimentul de pe vremea deceniului băsist, cînd mă uitam la Mihai Gîdea ca la un profet și respiram Antena 3, pînă ce mi-am dat seama că nu sînt ceea ce semnalizau a fi și am reușit să ies din Matrix ca să văd planul general. De atunci, controlez periodic planul general și mă feresc să mă mai las prins de vreun sistem propagandistic.

Firește că apariția „ucigașului de balauri” după cum îl arată și numele, a stîrnit urletele de spaimă, ale opozanților săi, astfel încît, după primul moment de uluială, au început să-l ștampileze cu tot felul de chestii așa cum veți vedea în continuare.

Site-ul Politico a scris imediat după anunțarea exit poll-urilor, că „ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru reducerea dependenței României de importuri, sprijinirea fermierilor și creșterea producției interne de alimente și energie”. Foarte bine face, aș comenta eu, doar că globaliștilor nu le convine ca România să nu mai fie dependentă de pomenile lor, așa că-l combat, fiindcă o țară producătoare și exportatoare, ar putea foarte bine să le întoarcă spatele și să-și vadă de ale ei. Același ziar citat mai sus îl acuză de tot felul de chestii nedovedite, dar care în lumea lor înseamnă ceva foarte grav și de neacceptat: „El a mai susținut că UE și NATO nu reprezintă în mod corespunzător interesele românești și a susținut că războiul Rusiei în Ucraina, este manipulat de companiile militare americane”. Păi și ce, nu-i așa? Cu ce ne-am ales noi susținînd Ucraina și toate politicile economice de sancționare a Rusiei inventate de comuniștii de la Bruxelles? Ca să nu mai vorbesc de faptul că trupele NATO aflate pe teritoriul nostru, e adevărat că descurajează potențialul inamic, dar ne și transformă într-o țintă. „În 2022 – continuă site-ul citat – el a susținut că scutul antirachetă al SUA situat în satul Deveselu din sudul României, face parte dintr-o politică de confruntare și nu o măsură pașnică. Președintele rus Vladimir Putin a susținut același lucru”.

Din păcate pentru noi, Vladimir Putin a știut cum să folosească în avantajul său toate prostiile promovate în societate și politică de corigenții de la Bruxelles, dar dacă îndrăznești să gîndești aceleași lucruri, e lucru sigur că te-a influențat rusul, nu că ai altă opinie decît

a lor, fiindcă dacă nu știați, nu e voie să ai altă părere decît linia oficială. Exact cum gîndeau și staliniștii. De ce le zic eu că-s comuniști? Continuînd flagelarea lui Călin Georgescu, Politico afirmă: „El a spus atunci că nu are sprijin din partea Rusiei, dar că se simțea aproape de cultura acesteia. El l-a descris pe Putin drept «un om care își iubește țara»”. Nu credeți că e o exagerare acuzarea unui om de pro-rusism numai fiindcă a spus că se simte apropiat de cultura rusă și că declară faptul că Putin e un om care-și iubește țara?

Unde e pro-rusism-ul aici?

Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, Politico ne anunță că „Georgescu a mai spus că admira Ungaria pentru că știe să negocieze pe plan internațional”.

Nu vă vine să țipați de indignare? Cum, domne, să admiri tocmai Ungaria, țara aia care iese din linia impusă de nobila Ursula? Georgescu ăsta e din cale afară! E un element dușmănos, care pune în pericol ordinea instaurată de forțele democratice, și trebuie împiedicat cu orice preț să pună mîna pe putere!

Ce nu știu băieții de la propaganda progresistglobalistă, e faptul că mesajele au efect pentru ai lor, nu pentru noi. Pe noi ne doare-n colțul străzii de toate spaimele cu care ne amenință ei. Sîntem „vaccinați” din timpul pandemiei. Pentru noi, toate astea sînt chestii absolut corecte, adevărate și de necontestat, dar pentru globaliști și progresiști sună ca niște sudălmi.

Presa noastră, adică site-urile, televiziunile de știri, posturile de radio, și le știți bine care sînt, nu le mai fac reclamă că oricum vă loviți de ele zilnic, l-au făcut pe Călin Georgescu de extremă dreapta, fascist, legionar, pro-rus, anti evrei, în general anti „orice” consideră ei. Au zis că l-au susținut și finanțat rușii fiindcă e agentul lor de influență, că o să avem un președinte pro rus care o să ne scoată din UE și din NATO, fiindcă omul a numit scutul de apărare antirachetă balistic de la Deveselu drept „rușine a diplomației” și că Alianța Nord-Atlantică nu va proteja pe niciunul dintre membrii săi dacă ar fi atacați de Rusia. Cum să crezi că omul va scoate România din UE și din NATO numai fiindcă și-a exprimat o părere? Păi ce, are puterea asta? E de capul lui? Nu există un Parlament care să i se opună? De ce există separația puterilor în stat, nu ca să împiedice astfel de lucruri?

Pe de altă parte, dacă acest candidat, Călin Georgescu ar fi „omul rușilor” nu credeți că ar trebui ca șefii serviciului de contraspionaj, primul-ministru și Președintele Iohanis, să-și dea demisia pentru incompetență? Cum adică, rușii ăia de care toți ăștia, „ieuropenii”, vă băteați joc la începutul Războiului din Ucraina că sînt niște proști, că soldații lor fură mîncare din magazinele ucrainene, că tancurile lor s-au blocat lîngă Kiev din cauza lipsei motorinei, că dronele lor erau doborîte cu borcane de murături, etc, rușii ăia, zic, au acuma capacitatea de a trimite la Cotroceni pe un om supus lor? Cum așa? S-au transformat peste noapte ca Făt-Frumos? După această campanie de presă, sigur că unii oameni, excitați mental de tot ce au auzit, au ieșit în stradă ca să protesteze contra candidatului Călin Georgescu. Mobilizarea la protestul numit „spontan” de site-ul Europa Liberă s-a făcut pe rețelele de socializare cu următorul mesaj: „România e ameninţată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu. Acesta este un semnal de alarmă.

Alegerea acestuia nu înseamnă doar întorcerea în trecut la o economie identică cu cea din regimul Ceauşescu, ci o dictatură legionară cu armata pe străzi şi biserica la guvernare”.

Lăsînd la o parte că să-l numești „protest spontan” și apoi să zici că a fost organizat e un lucru care demonstrează diletantism jurnalistic total, să analizăm un pic textul ca să vedem ce au în cap cei care-l atacă pe Georgescu, l-au înjurat pe Simion și l-au băgat în mormînt pe Vadim: ne anunță prima dată că țara e amenințată acum, imediat, de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu din cauza afirmației sale conform căreia „Corneliu Zelea Codreanu este un erou care s-a luptat pentru moralitatea ființei 

RM

17

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

 umane”. S-o fi luptat – nu zic nu – doar că în de potrivită e respectiva pentru a ocupa cea mai înaltă lupta asta a recurs la asasinat contra unor perso­ nalități politice și culturale ale acestei țări, lucru care a discreditat pe vecie Mișcarea Legionară, în fața oamenilor, motiv pentru care este atacat acum ca fiind legionar. Oamenii care citesc chestia asta nu se întreabă, presupunînd că ar fi un legionar scelerat, cu ce resurse umane o să facă Georgescu dictatură? Zelea Codreanu avea mii de oameni, atenție, înarmați, și sprijin din partea lui Hitler, pe cînd Călin Georgescu ce are? În continuare, sîntem avertizați că votarea acestuia înseamnă, printre altele, întoarcerea la o economie identică cu cea din regimul Ceaușescu, economie identificată aici cu ceva rău, deși sînt convins că nici unul dintre cei care au ieșit în stradă, habar nu au cum era economia aia care producea și exporta totul de la ac la tanc, aducînd miliarde de dolari în țară cu care s-a și plătit imensa datorie externă.

Al doilea lucru pe care se pune accentul este dictatura legionară cu armata pe străzi și biserica la guvernare. I-aș întreba pe respectivii protestatari unde erau acum 4 ani cînd Armata și Poliția umblau pe străzi ca să ne oblige să stăm în case pentru că așa hotărîseră niște dictatori din UE că trebuie să facem?

Atunci de ce nu ați protestat, măi curajoșilor?

Ați remarcat desigur și amestecarea Bisericii în acest anunț. De ce? Fiindcă respectivii sînt niște liber-cugetători, la fel ca Marx, Lenin și alți bolșevici de frunte, iar Biserica le inspiră frică și invidie. Sînt invidioși pe influența Bisericii asupra maselor pe care ar dori-o și ei și le e frică că cineva ar putea pune capăt sistemului instaurat de șefii lor.

Unul din sloganurile strigate la protest, potrivit News.ro, a fost și „Iubirea de ţară nu e legionară!”.

Iubirea de țară? Știți voi ce e aia iubire de țară? Păi nu erați voi cei care, în februarie 2022, spuneați că dacă ne calcă rușii părăsiți România, ca să nu muriți pentru niște politicieni pe care-i disprețuiți? Așa e iubirea voastră de țară, aia care nu e legionară? Lașă și oportunistă? Apropos de asta: dacă tot sînteți antiruși, de ce nu rămîneți aici să vă bateți cu ei, să-i omorîți? De ce fugiți? Întrebări fără răspuns. Cine să-l dea? Aceștia și alții ca ei, știu doar să dea din gură și să facă pe intelectualii și pe culții, dar dacă-i iei la bani mărunți nu știu să răspundă la aceste întrebări.

Din toată această gamă bine cunoscută de atacuri clasice la adresa oricui se opune dictaturii neocomuniste a lumii ce credeți că lipsea? Exact: dovada faptului că susținătorii lui nu sînt niște persoane educate, inteligente, rafinate și culte, ci niște oameni ignoranți, fără cultură și informații, pe care oricine îi poate manipula. Playtech.ro s-a folosit de un sondaj Inscop Research, din care reiese că: „alegătorii lui Călin Georgescu sînt în special tineri 18-44 de ani, din care 31% sînt cei cu virsta cuprinsa intre 18-24 de ani. Din perspectiva nivelului de educație, votanții lui Călin Georgescu au provenit în principal din rîndul persoanelor cu studii medii. Conform datelor INSCOP, 23% dintre alegătorii cu studii medii l-au ales pe candidatul independent. În rîndul persoanelor cu studii primare sau fără studii, procentul a fost de 20%. Totuși, sprijinul din partea celor cu studii superioare a fost semnificativ mai scăzut, doar 13% dintre aceștia optînd pentru Georgescu. Aceste cifre sugerează că mesajul său a avut o rezonanță mai mare în rîndul celor cu un nivel de educație mediu sau mai redus, ceea ce poate indica o legătură între percepția asupra temelor abordate de candidat și nevoile acestor categorii socio-economice”.

Curios e faptul că cercetînd internetul ca să găsesc profilul votanților doamnei Lasconi, nu am găsit acest sondaj Inscop, deși domnul Remus Stefureac, directorul institutului în cauză, a promis că-l va face public. Eu încă aștept. „Ar fi în ordinea lucrurilor acum, să discut despre doamna Lasconi, dar nu pot să fac decît un singur lucru: să-mi amintesc că actorul de stand-up comedy cu numele de scenă Micutzu, a întrebat-o «ce-a fumat», după ce i-a auzit răspunsul dat la o problemă ridicată de el. Dacă și-un actor de comedie, e șocat de incompetența doamnei, e clar cît

demnitate în stat”.

O fi adevărat?

Vă spuneam mai sus că, deși ideile sale economice mi se par seducătoare, este ceva în personalitatea sa care mă face să fiu reticent, ceva care nu se potrivește cu profilul pe care domnia sa se străduiește să-l prezinte alegătorilor. Fiindcă îmi pace să studiez lucrurile cît de profund mă lasă capu ista prost de pe umeri și posibilitățile tehnice ale internetului, am pornit pe urma afirmației conform căreia, candidatul în discuție a lucrat niște ani ca președinte pentru Europa al „Clubului de la Roma”. Ei bine chestia asta mi-a sunat a ceva foarte important pe lîngă cea de „raportor special al Biroului ONU al Înaltului Comisar pentru drepturile omului” și de „director executiv al Institutului Indicelui Global al Sustenabilității al Națiunilor Unite din Geneva și Vaduz”, funcție pe care o ocupă și în momentul de față.

Găsesc pe internet informația conform căreia Clubul de la Roma fondat în 1968, a avut ca scop inițial principal, acela de a rezolva problemele legate de industria națională și internațională, conform resurselor planetei noastre. Cercetările pe care inițiatorii Clubului de la Roma le-au întreprins cu privire la viitorul industriei și al economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de resurse și de poluare, care sînt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi. S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre cîte o singură temă: mediul, populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la climă și resurse naturale, pînă la marile dezechilibre economice între societățile privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli. Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.

Recunoașteți sper, ideile din programul domnului Călin Georgescu.

Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării, plecînd de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele planetei sînt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sînt nelimitate.

Rolul lui Georgescu în cadrul organizației a fost centrat pe găsirea unor soluții la problemele complexe de mediu și pe promovarea sustenabilității la nivel global. Asta cu problemele complexe de mediu îmi sună a încălzire globală și a mașini electrice și a planul UE de renunțare la combustibilii fosili. De asemenea este exact ceea ce scrie și în programul domniei sale: „producția de energie ieftină și abundentă, mai ales neconvențională”. La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele de „Model regional și adaptiv al sistemului global al lumii” în care se prezenta planul grupului pentru a împărți țările lumii în zece regiuni socio-economice, care mai apoi urmau a fie conduse de către un singur guvern global. Una din aceste regiuni era, ați ghicit, Europa, unde domnul Călin Georgescu a fost președinte al filialei clubului de care tot vorbim aici.

No, mie chestia asta cu guvernul global mi-a aprins un semnal de alarmă în cap, iar cînd am citit că respectivul club a fost înlocuit de Forumul de la Davos cu al cărui conducător domnul Georgescu s-a și întîlnit de vreo două ori, după propriile sale declarații, reticența mea a crescut și mai tare..

Am aflat apoi că, pentru a face parte din Clubul de la Roma, trebuie să fii mason, așa cum este și un alt membru al respectivului club, domnul Mugur Isărescu pe care nimeni nu l-a putut clinti din funcția de guvernator BNR, din cauză că, citez din infobrasov.ro: „Puțini știu faptul că Mugur Isarescu a fost menținut pe aceasta poziție la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au amenințat ca își retrag împrumuturile acordate României, de fiecare dată cînd s-a pus problema schimbării din funcție a lui Isărescu”. Același domn Isărescu, conform site-ului brașovean citat mai sus, ar fi membru în comitetul

executiv al Comisiei Trilaterale, un grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri și politică, intelectuali cu putere de decizie în cele 3 mari centre: Europa de Vest, America de Nord si Japonia. Grupul a fost fondat în scopul accelerării procesului de globalizare prin care se va ajunge la un Guvern Mondial. Scopul acestei agenţii particulare este realizarea unei cooperări între cele trei regiuni iar marele scop, pe care nu-l mai ascund, este Noua Ordine Mondială. Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este acelasi David Rockefeller, ca si in cazul Consiliului pentru Relatii Externe.

Ajuns în acest punct, am descoperit un interviu din 3 februarie 2022 luat domnului Călin Georgescu de controversatul Daniel Roxin, care de data asta l-a pus pe viitorul candidat în fața următoarelor afirmații: „În condițiile în care Călin Georgescu a fost membru în Clubul de la Roma, e clar că este mason. Nu poți să fii în acest club globalist fără să fii mason în același timp. În consecință, Călin Georgescu minte cînd spune că și-a dat demisia din Clubul de la Roma pentru că, se știe, din Masonerie și Clubul de la Roma nu ieși decît cu picioarele înainte. Iar dacă minte, înseamnă că a fost trimis chiar de globaliști să se dea patriot, pentru a confisca mișcarea patriotică din România și pentru a duce controlul și manipularea la un alt nivel. Adică, acționează pe principiul «La vremuri noi, tot noi!», dar în alte haine”. În interviul cu Daniel Roxin, Călin Georgescu afirmă că a părăsit „Clubul de la Roma” în clipa în care acesta a fost acaparat de globaliști și dus pe o direcție cu care el nu mai rezona. Așa o fi, dar ce ne facem că acest club a vrut încă din 1973 să împartă lumea în zone conduse de un guvern global, deci și în vremea cînd dumnealui era președinte al acestui club pe secțiunea Europa.

Ce facem?

Dacă cele expuse mai sus ar fi adevărate și domnul Călin Georgescu nu e „ucigașul de balauri” pe care-l consideram la început, soluția pentru a echilibra raportul de forțe este aceea de a alege pe 1 decembrie la parlamentare, un Legislativ puternic care să-i controleze acțiunile, după cum prevede Constituția.

E singura soluție de a ține în frîu un asemenea președinte sau de a-l ajuta, dacă e într-adevăr bine intenționat. Vorbesc astfel, fiindcă în comparație cu Elena Lasconi este de o mie de ori mai calificat,(și de preferat) dar s-ar putea să fie și de o mie de ori mai periculos. Singurul lucru în ceea ce-l privește, de care sînt sigur în mare măsură, este acela că nu ne va băga în război cu nimeni, doar pentru că așa i se comunică de la Bruxelles.

Eu mi-am făcut datoria de a vă prezenta tot ceea ce știu și am putut afla, așa cum m-am priceput.

De data asta am să vă îndemn să votați cu mintea, folosindu-vă de gîndirea critică, fiindcă de prea multe ori în ultimii ani de cîte ori am votat cu inima și ne-am lăsat influențați de momente care au creat emoții puternice am votat prost. Să vă amintesc: Iliescu – Vadim (că amintiți discursurile contra lui Vadim); Năstase – Băsescu (cînd s-a zis că Năstase a fraudat alegerile); Geoană – Băsescu (cînd l-a întrebat ce a căutat acasă la Vîntu ); Iohanis – Ponta (că Ponta, pe atunci prim-ministru, nu lăsa diaspora să voteze) și Iohanis – Dăncilă (aici vă amintiți și singuri propaganda).

18

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

GHID PRIN EUROPA

RM

Piazza del Plebiscito

BELLA ITALIA (XII) Catacombele au fost o altă surpriză plăcută fiindcă nu ne așteptam să vedem locurile în care se refugiaseră primii creștini să scape de prigoană și mai ales să-și îngroape morții. Dacă la Pompei am văzut conducte de ceramică încastrate în peretele casei, aici am văzut aievea mormintele de piatră ca niște cutii imense, expuse de obicei în muzee. Ghidul, profesionist adevărat (eu și David ghizi în activitate) ne-a povestit, absolut totul încît nu am avut întrebări.

Catacombele Sf. Genaro, cum sînt numite, sînt morminte subterane paleo-creștine săpate în tuff, o piatră poroasă. Ele sînt aflate în partea de nord a orașului pe pantele ce duc spre Capodimonte, chiar sub cartierul Rione Sanita, numit cîteodată „Valea Morților”. La începuturi aici se găseau trei cimitire dedicate Sfinților Gaudioso, Severus și Ianuarie.

Aceste catacombe sînt diferite de cele din Roma, fiindcă pasajele de aici sînt mai spațioase ca cele din Roma. Nivelul de jos este cel mai vechi, datînd din Secolele III și IV d.Chr. El a devenit un important cimitir după înmormîntarea episcopului Agrippinus.

Fundația Bisericii San Genaro Extra Moenia e conectată cu Catacombele Sf. Ianuarie (Gennaro), cel mai mare complex de catacombe din sudul Italiei. Locul a fost închinat Sf. Ianuarie în Secolul V d.Chr., cu ocazia înhumării rămășițelor pămîntești ale Episcopului Ioan IV (842-849), în Secolul IX. Cum zona destinată înhumărilor a crescut, au apărut altare datorită intensificării credinței creștine. Un prim exemplu este Basilica lui Aggripinus, construită în Secolul IV d.Chr. Pînă în Secolul al XI-lea era locul de înmormîntare al episcopilor, cum ar fi Quodvolteus, exilat din Cartagena și care a murit în anul 450 d.Chr. Între Secolele XIII și XVIII catacombele au fost jefuite de nenumărate ori, iar restaurarea a fost posibilă doar după ce s-au mutat scheletele în alt cimitir. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, catacombele au fost utilizate de populația orașului ca loc unde să se ascundă. Catacombele au fost redeschise în 1969 de către arhiepiscopul din Napoli, iar restaurările au început în 1971.

Mormintele de aici sînt de mai multe feluri: loculi (nișe săpate în perete), arcosoli (adîncitură arcuită făcută într-un perete), gropi săpate în pămînt, mai rar sarcofaguri făcute din tuff, marmură reciclată sau piatră de la alte morminte. Loculi reprezenta cel mai simplu stil de înmormîntare găsit în catacombe.

Arcosoli erau create pentru familii, uneori decorate

cu mozaic sau fresce. Acest tip de înmormîntare este găsit uneori în Grecia. S-au găsit mai mult de 200 de lămpi cu ulei în catacombe, cele mai vechi fiind făcute în Napoli prin a doua jumătate a Secolului al III-lea.

De aici am pornit într-o ultimă plimbare prin zonele neatinse și finalul zilei ne-a găsit în Piazza del Plebiscito, unde am văzut un portic superb pe o jumătate de piață! Minunat!

Piața este numită după plebiscitul care a avut loc la 2 octombrie 1863, prin care Regatul Neapolelui a devenit parte a Regatului unificat al Italiei sub stăpînirea Casei de Savoia. Situată foarte aproape de golful Napoli, ea este delimitată la est de Palatul Regal și la vest de Basilica Sfîntul Francisc de Paola, cu colonade care se întind de-o parte și de alta a acesteia.

Printre alte clădiri aflate în jur sînt Palatul Salerno și Palatul Prefecturii (pe latura stîngă a bisericii). În primii ani ai Secolului al XIX-lea, regele Neapolelui, Murat (cumnatul lui Napoleon), a planificat realizarea acestei piețe (precum și clădirile care urmau să o mărginească) ca un tribut adus împăratului. La scurt timp după ce Napoleon a fost trimis în cele din urmă în Insula Sfînta Elena, Bourbonii au fost restaurați pe tron, iar regele Ferdinand I a continuat construcția, dar a transformat clădirea omagială în biserica pe care o vedem astăzi și pe care a dedicat-o Sfîntului Francisc din Paola, care a viețuit în Secolul al XV-lea într-o mînăstire aflată pe acest loc. Biserica este asemănătoare cu Panteonul din Roma. Fațada este decorată cu un portic sprijinit pe șase coloane și doi pilaștri ionici. În interior, biserica este circulară, cu două capele laterale.

Cupola are o înălțime de 53 de metri. În centrul pieței, mai exact în fața basilicii, se află statuile ecvestre ale regilor Carol al VII-lea al Neapolelui (17341759), realizată în anii 1816-1819 de Antonio Canova, și Ferdinand I al celor Două Sicilii (1815-1825), al cărui monument datează din anii 1819-1822; calul

este realizat de Antonio Canova, iar corpul regelui de Antonio Calì. Ocazional, piața este folosită pentru concerte în aer liber. Printre artiștii care au cîntat aici se numără Elton John, Maroon 5 și Muse. În mai 2013, Bruce Springsteen & The E-Street Band au susținut un concert în această piață.

Aici se găsește și Biserica Sfîntul Francisc de Paola, o bazilică minoră din Napoli (regiunea Campania, sudul Italiei). Ea se află în partea de vest a Pieței Plebiscitului, piața principală a orașului.

La începutul Secolului al XIX-lea, regele Joachim Murat al Neapolelui (cumnatul lui Napoleon) a planificat întreaga piață și o clădire mare cu colonade ca un tribut adus împăratului. După învingerea lui Napoleon și trimiterea sa în insula Elba, Bourbonii au fost restaurați pe tronul Regatului Neapolelui.

Ferdinand I a continuat construcția – finalizată în 1816 – dar a transformat-o în biserica care se vede astăzi. El a dedicat-o Sfîntului Francisc de Paola, care a viețuit în Secolul al XVI-lea într-o mînăstire de pe acest loc.

Biserica este o reminiscență a Panteonului din Roma. Fațada sa are un portic sprijinit pe șase coloane și doi pilaștri ionici. În interior, biserica are o formă circulară, cu două capele laterale. Cupola are o înălțime de 53 de metri. În interiorul bisericii se află statui ale următorilor sfinți: Sf. Ioan Gură de Aur, de Gennaro Calì, Sf. Ambrozie, de Tito Angelini, Sf. Luca, de Antonio Calì, Sf. Matei, de Carlo Finelli, Sf. Ioan Evanghelistul, de Pietro Tenerani, Sf. Marcu, de Giuseppe de Fabris, Sf. Augustin, de Tommaso Arnaud și Sf. Atanasie, de Angelo Solani.

La final de zi ne-am dus pe malul mării să privim Vezuviul și să luăm cina festivă stropită cu șampanie și presărată cu fructe de mare și tot felul de mîncăruri de ale locului! A doua zi am luat-o din loc spre patrie. Lăsăm mașina, ne îmbarcăm în avion și lăsăm sub aripile aeronavei Bella Italia, care ne oferise o vacanță superbă! (va urma) nicu marius marin

Basilica San Genaro

Catacombele Sf. Genaro

RM

19

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

energetică și în eliminarea de noxe toxice D o z a d e s ã n ã t a t e ­­ deblocarea la nivel celular. Utilizarea semnalelor (informative) externe reprezintă o terapie de refacere constituțională Blocajele energetice ale corpului – a corpului, o susținere pe linia de încărcare energetică.

Studiile de neurobiologice au la bază fizica cuantică, cauze, deblocare o fizică modernă care se impune tot mai mult și care stă Corpul uman nu poate rezista nici măcar o zi pe pămînt fără energie – combustibilul de care are nevoie în procesele fizio-anatomice. În timp ce existența sîngelui în artere este demonstrată în momentul în care ne rănim, energia blocată în meridianele energetice ne dă anumite simptome. Astfel, principala cauză a bolilor cronice o constituie blocajele energetice ale corpului.

Cauza acestor blocaje o constituie în general diferite cicatrici rămase ca urmare a unei intervenții chirurgicale (care pot fi deblocate), administrarea medicamentelor de sinteză, prezența metalelor grele în organism, viruși, bacteriile și alte forme de noxe toxice, dezechilibrul florei intestinale, incapacitatea organismului de a se autoregla.

Diagnosticarea energetică ne indică blocajele energetice existente în corpul pacientului aflat în terapie. Tratamentele oferite de medicina energoinformațională sînt personalizate, fără durere, fără medicamente, adecvate omului modern, agasat de un mediu înconjurător și de o alimentație manipulate.

Studii recente arată faptul că în alimente se găsesc peste 200 de celule sintetice, pe care corpul nu le recunoaște și, prin urmare, nu știe cum să le claseze, astfel că le depune în țesuturile circulare, care formează un ,,depozit de gunoi”, un focar permanent de infecții în corp. După diagnosticarea energetică, la fiecare ședință de tratament este măsurat statutul energetic al pacientului și oxigenarea plămînilor și a căilor respiratorii. Acolo unde există blocaje energetice mari (cicatrici sau metale grele) chiar după prima ședință pacienții simt ameliorări.

Voi prezenta cazul unei doamne în vîrstă de 65 de ani, care s-a prezentat la noi la centru cu dureri mari la degetele de la mîini și la încheieturile mici, dureri ce o chinuie de mai bine de patru ani, uneori de intensitate severă. Înainte de a veni la noi a urmat tratamentul medicinei clasice adecvat diagnosticului de reumatism/

gută, și a luat o perioadă îndelungată medicamente de sinteză. A consultat un spe­ cia­list în ortopedie, care i-a recomandat administrarea corti­ zonului de sinteză, dar doamna a refuzat categoric.

Durerile de care pacienta suferea indicau elementul lemn – persoanele care au acest element în diagnostic sînt, în general, persoane vesele și prietenoase, dar și interiorizate, drept pentru care se încarcă energetic negativ, fapt ce poate duce la simptome psihosomatice.

Am început tratamentul cu o detoxifiere la nivel celular și cu refacerea comunicării energetice la nivel de celulăorgan-sistem și cu refacerea biologică printr-un card informativ cu programe de gută și boli reumatice. Apoi au urmat cîteva programe de detoxifiere a ficatului, eliberare a arterelor de calculi, detoxifierea și refacerea lichidului sinovial pe încheieturi și programe reumatice.

După cele șase ședințe de bază durerile au încetat, iar flexibilitatea la nivelul degetelor a reapărut. I-am recomandat mai departe o ședință lunară de întreținere.

Asemenea cazuri se prezintă frecvent la noi în centru, iar una dintre cele mai eficiente recomandări este administrarea cortizonului natural Bicorsan. În multe situații blocajele energetice sînt însoțite de depresii și stări anxioase. Foarte des întîlnim copii cu timusul blocat ca urmare a unei intervenții chirurgicale sau a unei sperieturi sau traumă.

Readucerea corpului în bioritmul propriu produce o cascadă de reacții biochimice benefice în corp, în urma căreia fenomenul de autodistrugere este întrerupt. Încărcarea organismului cu toxine duce la o acumulare masivă de radicali liberi – persoanele care se enervează repede au o capacitate mai mare de acumulare a radicalilor liberi, care atrage după sine o sumă de blocaje energetice.

Tratamentele cu biorezonanță care folosesc informația energetică proprie a corpului sînt principalele arme în

FILME CELEBRE ȘI EROII LOR (41)

„Am ales cariera actoricească pentru că doream să fiu celebru şi să cîştig mulţi bani printr-o muncă plăcută. Am renunţat să lo­cuiesc cu mama, încercînd să trăiesc pe propriile-mi picioare. Aproape întotdeauna eram înfometat şi fără bani. Taxele şcolare le achitam cu banii cîştigaţi desenînd reclame şi caricaturi sau făcînd menaj nocturn”, povesteşte el despre tinereţe.

Colegii îl apreciau, dar îl considerau un tip aparte.

N-avea nicio­dată bani şi nu făcea un secret din asta, mereu cerea bani împrumut – îşi aminteşte un fost coleg. Frecventa piaţa de vechituri din Oxfarm, unde scotocea în lăzile cu zdrenţe, pentru a găsi un sacou de cîţiva penny. Purta haine demodate, care însă îi veneau perfect. Prefera sacourile, pantalonii cu dungă şi cravatele, blugilor şi puloverelor. Era un om muncitor, lucra mult la Drama Center.

Fostul lui profesor de teatru îl considera a fi neîn­ trecut în arta interpretării. S-a debarasat de accentul irlandez, vorbind mai corect decît englezii. În plus, încă de pe-atunci era foarte chipeş.

Brosnan a studiat la Drama Center între 19701973, după care s-a mutat la Royal Theatre din York, în calitate de factotum: actor, asistent de regie, uneori supraveghetor. „Nu suport să mi se elogieze aspectul fizic. Exteriorul poate fi o capcană, nu e întotdeauna un avantaj să arăţi bine.

De multe ori oamenii pot gîndi: tipul ăsta arată prea bine pentru a avea ceva în cap, cu siguranţă este un playboy fără minte. Ştiu că am fost de­seori judecat astfel. Aspectul fizic cu care sînt înzestrat nu e me­ ritul meu. Datorez mamei ochii şi trăsăturile. Aşa sînt şi gata”. Iată punctul de vedere al actorului în ceea ce priveşte fizicul său. În Londra interpretează rolul principal în piesa Red Devil Battery, de Tennesse Williams. (va urma) MISTERELE LUMII

IMPERIUL ZILEI DE MÎINE sau filmul cu cele mai multe continuări (8) Actorului irlandez Pierce Brosnan nu i-a fost uşor să ajungă la acest statut. S-a născut la 16 mai 1952 într-o familie săracă, părinţii săi au avut o căs­nicie nereuşită.

Tatăl, Tom Brosnan, era dulgher în localitatea irlandeză County Meath, iar mama, Mary, era menajeră iar apoi a lucrat ca in­firmieră. În familia lui alcoolul provoca mereu certuri şi chiar bătăi.

Bătrînul Brosnan cădea adesea de pe acoperişurile caselor pe care le repara, iar după ce-şi revenea îşi lua familia la bătaie. Mary a ajuns la limita răbdării şi a divorţat. L-a lăsat pe băiat în grija unei mătuşi, iar ea a plecat la Londra, pentru a lucra ca infirmieră într-un spital. Tom Brosnan s-a recăsătorit, întemeindu-şi o nouă familie. Se pare că Pierce evită să vorbească despre el.

Helene Reilly, mătuşa lui Pierce, l-a crescut pe acesta pînă la vîrsta de 11 ani, cînd mama sa l-a luat la Londra. „Londra m-a speriat. Era un oraş prea mare şi zgomotos, chiar şi la periferie, în Putney, unde locuiam noi. Îmi plăcea să merg la şcoală, dar eram un copil cît se poate de sălbatic. Am învăţat că doar cu puterea pumnului pot să impun respect celor care rîdeau de numele şi accentul meu. Astfel, loveam pentru a nu fi lovit – îşi aminteşte Brosnan de anii copilăriei. În adolescenţă eram un sin­guratic, un băiat sărac. După terminarea şcolii, pasiunile mele erau desenul şi flautul”. Ajunge să joace într-o trupă de teatru, interpretîndu-l pe Iulius Cesar din tragedia shakesperiană cu acelaşi nume.

La 20 de ani se înscrie la cursurile organizate de Drama Center, companie cu sediul în Ghark Farm, în apropiere de Londra.

la baza aparatelor de medicină energo-informațională. În această nouă direcție sînt înglobate și modelele tradiționale care sînt explicate științific prin fizica cuantică. Desigur, vor urma modificări esențiale întrun domeniu de cercetare care încă explică lumea prin fizica mecanică. Acest monument al gîndirii mecanice, statice este pe cale să se prăbușească.

Medicina energo-informațională se bazează întotdeauna pe realitatea prezentă în momentul tratamentului, bio-informația care în cadrul terapiei joacă rolul principal. O metodă fascinantă chiar și în situațiile în care medicina clasică nu mai propune nici o soluție. Readucerea organismului în bioritmul propriu este și pentru terapeut o provocare, ferm convins fiind de faptul că prin mîinile sale lucrează Dumnezeu.

FLORICA MUNTEANU, specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Diagnosticări și tratamente cu Biorezonanță Str. Brîndușelor nr. 6B, sector 3, București Telefon: 0731.871.968/021.322.40.04 www.dermavital-med.ro; e-mail:office@dermavital-med.ro

Noduri marinăreşti!

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ORIZONTAL: 1) Modalitate de a acționa în anumite situații; 2) Cîtul dintre două mărimi – Titularul lotului; 3) Jos masca! – Locul înfiripării idilelor (pl.); 4) Complex de exerciții fizice – Puse în ramă!; 5) Loc vacant! – Taxă poștală; 6) Remarcabil; 7) Contribuție – Coadă de vătrai!; 8) Raport între dimensiunile unui obiect (pl.); 9) Una după alta! – Pictură; 10) Transmit de la fața locului.

VERTICAL: 1) Bidiviu – Se ține după matcă; 2) Rație zilnică – Repetiția de la cinci!

– Slab concentrat; 3) Înainte marș! – Monedă divizionară chineză; 4) Cape!; 5) Opus!; 6) Decar!; 7) Înșirat!; 8) Prima vorbă! – Localitate în Nigeria; 9) Boboc în floare – Luntraș; 10) Sihaștri – Plecați de jos!

DICȚIONAR: MAO; IRE GH. ENE Dezlegarea careului ,,LA CEAS!” 1) STARE – ACAR; 2) TICAIT – AVA; 3) OTAC – CALAI; 4) PITIC – PIN; 5) AR – TACUT – O; 6) ERETIC – PR; 7) UZA – ATACAT; 8) N – DAR – TICA; 9) ILAR – PITAC; 10) CARARE – ATI.

20

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

Poporul român și-a recîștigat libertatea! Vreau o horă a Unirii între noi, toți românii, de azi înainte!

Dragi români, viitorul nostru nu este al urii, ci al speranței. Nu este al dezbinării, ci al unității. Astăzi, trebuie să fim mai uniți ca niciodată. Să ne uităm în ochii copiilor noștri și să le promitem că vom construi pentru ei o țară liberă și dreaptă. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru felul în care a reușit să unească românii. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem o țară. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că am sărbătorit și anul acesta 1 Decembrie, ziua Marii Uniri.

Mulțumesc din suflet fiecăruia dintre voi de aici și de acasă care țineți Tricolorul sus și care n-ați uitat de înaintași, care n-ați uitat de strămoși și care n-ați fost îngenunchiați de o propagandă vitregă care a vrut să doboare spiritul românesc, a vrut să elimine identitatea creștină a țării noastre. Mulțumesc din suflet că ați fost, sînteți și veți fi!

Am asistat în ultima săptămînă la un veritabil atac asupra democrației, asupra libertății, asupra valorilor noastre naționale. Poporul român a vorbit și clasa politică trădătoare care a încercat să nu audă glasul poporului român, măcar acum în al 12-lea ceas, sper să o facă, să se potolească din abuzurile pe care le-a pregătit, din gîndul că se poate anula voința poporului român, din gîndul că se poate repeta turul 1 de scrutin, din gîndul că se pot agăța cu dinții de putere. Fac un apel la instituțiile statului român să respecte democrația, să se asigure că cei care au furat duminică voturi, care au cumpărat voturi, care au obținut voturi prin amenințare, care au falsificat de la buletine de vot pînă la urne în care colegii noștri au găsit voturi, să fie trași la răspundere. Poliția, procuratura, toate celelalte instituții trebuie să-și facă datoria. Nu credem în Exit-Polurile lor pentru că, așa cum spuneam, duminica trecută exit-poll-urile și sondajele s-au înșelat și nu o dată. Credem că valorile noastre naționale au vorbit, și dragostea noastră de țară își are rădăcinile în curajul, sacrificiul și demnitatea acestui popor. Astăzi poporul român a votat major pentru forțele suveraniste. Și mai mult, pofta ce am poftit noi încă de la înființarea AUR, acum exact 5 ani, PSD și PNL sînt scoase de la o guvernare majoritară de votul românilor.

Mulțumim românilor pentru votul lor. Vreau să felicit forțele politice noi care intră în Parlament. Mă refer la Partidul Oamenilor Tineri, la SOS și la SENS. Cînd am spus că vor fi forțe noi care vor intra în Parlament, eram luați în derîdere. Iată că lucrurile se schimb și prima misiune pe care ne-am asumat-o, cea de asanare a clasei politice românești, cea de a scăpa de partidele corupte, e aproape de îndeplinire prin voința poporului român.

Ne aflăm aici, împreună, într-un moment pe care istoria îl va reține ca fiind unul de cotitură. Este un moment în care, prin voința noastră comună, România renaște. Sîntem aici, în picioare, sîntem următorul pas, fiecare dintre noi, generație după generație, dovedind că nimic nu poate înfrînge o națiune unită, un popor care își ia soarta în propriile mîini. Am ajuns aici cu trudă și sacrificiu, și numai colegii mei, cu care de 5 ani facem sute de mii de kilometri, batem stradă cu stradă, ne jertfim din viața fiecăruia pentru a reuși, înțeleg ce înseamnă acest sacrificiu. Si acum la finalul unui an greu, un an marcat de lupte politice, de nedreptăți și de provocări cum nu s-au mai văzut, ne găsim în fața unei izbînde de etapă pentru eliberarea națiunii române și pentru dreptate. În fața noastră s-a așternut o bătălie nu doar electorală, ci o bătălie pentru demnitate, pentru dreptate și pentru viitorul țării noastre. Și, duminică, poporul român a vorbit! Nu exit pollurile, nu casele de sondare mincinoase, nu parte din presa aservită care a știut să ne asmuțească unul împotriva celuilalt! Ci voi, românii, cei ai căror voce a fost ignorată de către acest sistem bolnav, aflat în aceste momente pe patul de moarte. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

De-a lungul timpului, am fost singuri împotriva tuturor. Am înfruntat un sistem care părea invincibil. Un sistem care, ani la rînd, a încercat să ne distrugă speranța, să ne pună la colț, să ne descurajeze. Și iată-ne aici, mai puternici, mai hotărîți, mai uniți ca oricînd! În ultimele luni au tras în noi, toți, cu tot ce-au avut, și n-au reușit să ne distrugă. Aidoma eroilor noștri de la Oituz, Mărăști și Mărășești, nu am făcut nici un pas înapoi și le-am spus: pe aici nu se trece! Au încercat să ne doboare și să ne îngroape, dar nu au știut că sîntem semințe, și mulțumesc fiecăruia dintre voi care ați luptat în toți acești ani și mai ales în ultimele luni. Am înfruntat greutăți, dar nu am

cedat. Ani la rînd, am fost ținta atacurilor, am fost denigrați și marginalizați. Așa că este timpul nostru să vorbim acum și să fim ascultați, și avem multe, multe de spus, așa că înarmați-vă cu răbdare și ascultați-ne. Sistemul a încercat, dar nu a reușit să ne înfrîngă. Ne-am îndoit ca brazii, dar nu ne-am frînt! Pentru că nu am luptat pentru noi, funcții sau interese personale, ci pentru o cauză mai mare: dreptatea, demnitatea și suveranitatea acestui popor.

Sîntem aici, uniți în fața unui sistem care ne-a vrut slabi, divizați și în genunchi. Dar ne-am ridicat! Am demonstrat că România nu mai este o țară de iobagi, că nu mai sîntem prizonierii vechilor partide care ne-au furat resursele, speranțele și viitorul. Am arătat că sîntem un popor suveran, hotărît și gata să ne recîștigăm locul de cinste pe harta lumii. Au spus minciuni despre noi, că vrem să ieșim din NATO, din UE, nu-i adevărat! Noi vrem să fim în toate alianțele lumii libere, dar nu în poziția ghiocelului, ci vrem să discutăm de la egal la egal cu celelalte popoare europene.

Ne merităm locul printre popoarele europene. Din punct de vedere istoric și geografic sîntem europeni. Și ăsta nu este un atribut pe care poate să-l dea o televiziune sau alta: voi sînteți europeni, voi nu sînteți. Noi înainte de toate sîntem români și luptăm pentru țara noastră, pentru România, nu pentru altă țară. Să se audă tare, clar și cei care în sfîrșit au urechi de auzit, să audă.

Credem că soluția pentru viitorul României este dialogul.

Soluția este oprirea războiului româno-român. Soluția este o horă a unirii care să ne regăsească pe toți la aceeași masă, indiferent de ideologie, indiferent de credință, indiferent de culoare. Cu toții trebuie să fim împreună. Este timpul să oprim războiul româno-român și să ne ocupăm de buna guvernare a țării! Prea mult am avut guvernări succesive de trădători. Cer tuturor forțelor politice să înțeleagă un lucru simplu din mesajul poporului român care a vorbit astăzi: alegerile și vrajba au luat sfîrșit, astăzi, odată cu închiderea urnelor poporul a vorbit, poporul este suveran, de acum înainte haideți cu toții să muncim pentru popor, nu să ne atacăm, nu să sărim unii la gîtul altora. Poporul român are nevoie de președinte, poporul român are nevoie de guvern, poporul român trebuie guvernat și noi trebuie să fim în slujba poporului român. Poporul român nu a vrut niciodată să aibă stăpîni, iar cei care au vrut să fie stăpînii lumii, să știe că noi românii nu ne-am uitat străbunii.

Vreau o horă a unirii între noi toţi, românii, de azi înainte şi vreau din suflet să nu uităm că sîntem un popor creştin ortodox care are tot dreptul la un viitor. Vreau să mă audă o ţară întreagă cînd spun că alegerile de duminica trecută şi alegerile din această duminică trebuie continuate aşa cum este legal, duminica viitoare, fac un apel la instituţiile statului român să apere democraţia, să respecte legile electorale, să respecte Constituţia pe care au jurat. Un lider vremelnic sau altul, indiferent ce nume are, nu poate fi ascultat atunci cînd dă ordine ilegale şi neconstituţionale. Toată manipularea mediatică care ne-a atacat cu toată forţa în ultimele luni trebuie să înceteze. Toţi cei care se credeau stăpînii noştri trebuie să plece. Unii dintre ei deja şi-au cerut scuze şi-au înțeles că e timpul să plece.

Ei sperau să fim roboți, ușor de programat, să stăm cu turma. Sistemul care ne-a condus pînă acum simte că îi pleacă pămîntul de sub picioare pentru că cei care au făcut această schimbare, majoritatea, avem vîrstă de votare. Și mulțumesc tinerilor care au votat în număr neașteptat de mare duminică. Ei au reușit să facă o schimbare de etapă. Va urma. În urmă cu două săptămîni, poporul român a făcut o declarație de independență față de un sistem care ne-a ținut captivi în nepăsare și corupție. Pentru prima oară după 35 de ani, partidele care au condus țara timp de mult prea mulți ani fără viziune au fost aruncate în groapa istoriei politice. S-a făcut un pas important, pe care mulți dintre noi își pierduseră speranța că o să îl vadă făcut vreodată. Și să fim sinceri unii

RM

cu alții și să spunem că mulți dintre noi nu mai credeam și nu mai speram, pentru că păreau niște uriași, dar au fost niște uriași cu picioare de lut.

Duminica trecută, poporul român a vorbit răspicat.

Acum, și-a reconfirmat alegerea. Nu e cazul ca unii să se zvîrcolească, să ne denigreze, să inventeze fel de fel de conspirații. Este cazul să fim ascultați. Românii au spus clar: vrem pace. Vrem pace în Europa, vrem pace în regiune, vrem pace în lume. Crem liniște în țară și pace în lume. Pace între români și maghiari. Pace în familiie noastre. Dar pacea nu poate exista fără dreptate, fără demnitate, fără libertate. Și tocmai de aceea trebuie să ne asigurăm că nu îi oferim poporului doar pace, ci și o reformă totală a modului în care românii sînt reprezentați de către instituțiile statului.

Dragi români, ceea ce s-a întîmplat nu este doar o schimbare politică, ci o revoluție a conștiinței naționale. Este începutul unei noi ere, în care poporul român își revendică dreptul de a decide singur asupra destinului său. Să nu ne amăgim! România trece în aceste momente printr-o criză cumplită cum nu s-a mai văzut de la Revoluție încoace.

Nu este doar o criză economică, politică sau socială.

Este o criză a identității naționale, o criză a valorilor.

Politicienii care ne-au condus în ultimele trei decenii au distrus aproape tot ce se putea distruge: industria, educația, sănătatea, agricultura. Au transformat țara noastră într-o țară de consum, dependentă de alții, iar pe tinerii țării i-au făcut depedenți de droguri, de alcool, de jocuri de noroc.

Au lăsat milioane de români să plece în pribegie. Dar cea mai mare crimă a lor a fost să semneze pactul cu dușmanul, să semene ură între noi. Au creat un război fratricid, un război româno-român, un război care ne-a dezbinat, care a otrăvit societatea. Ne-au făcut să ne privim unii pe alții cu suspiciune, să ne urîm pentru opțiunile noastre politice, să ne dezbinăm ca frați și surori. Au asmuțit nepoți împotriva bunicilor, părinți împotriva copiilor, singurul loc scop fiind acela de a ne controla destinele.

Astăzi, mai mult ca oricînd, avem nevoie de unitate.

De-a lungul istoriei, am arătat că, atunci cînd sîntem uniți, sîntem de neînvins. Strămoșii noștri nu au cucerit libertatea prin dezbinare, ci prin curajul de a sta împreună, prin credința că Unirea face puterea. Astăzi, mai mult ca oricînd, avem nevoie de pace. O pace interioară, care să permită țării să își revină pe un făgaș normal. Să permită economiei să își revină. Să lase societatea să se vindece de toate traumele ultimilor 35 de ani. Renaştem din resturi împrăştiate în istorie şi ne regrupăm urgent, în cîteva secunde, ca armatele române distruse la Stalingrad.

Dragi români, viitorul nostru nu este al urii, ci al speranței. Nu este al dezbinării, ci al unității. Astăzi, trebuie să fim mai uniți ca niciodată. Să ne uităm în ochii copiilor noștri și să le promitem că vom construi pentru ei o țară liberă și dreaptă. Și mai am foarte mult de vorbit, pentru că vocea noastră nu s-a auzit în toți acești patru ani în care ați crezut că ne marginalizați, că ne izolați, că ne puneți într-un colț și că îi păcăliți pe români că facem alianță cu PSD. Nu facem nicio alianță cu PSD, reconfirm această poziție pe care AUR o are, noi facem alianță doar cu românii, doar cu suveraniștii, doar cu cei care vor să construiască curat.

Nu ne aliem cu partide corupte, cu partide care au distrus România. Trebuie să ne ridicăm împotriva celor care vînd viitorul acestei țări, împotriva celor care ne tratează ca pe o masă de manevră. Noi sîntem poporul român, noi sîntem adevăratul partid al acestei națiuni! Noi, românii, nu noi AUR sau S.O.S sau POT sau PNL, ori USR. Noi, poporul român! România trebuie să își regăsească rădăcinile. O Românie a valorilor, a credinței, a tradițiilor. O țară care nu mai acceptă să fie o colonie, care nu mai acceptă să fie condusă de cei care o vînd bucată cu bucată. O națiune în care fiecare cetățean să se simtă respectat, în care copiii noștri să învețe adevărul despre istoria noastră, despre valorile care ne-au ținut uniți secole de-a rîndul. Să nu vă înșelați, drumul nostru nu va fi ușor, dar împreună îl vom parcurge. Vom construi, cărămidă cu cărămidă, o țară care să fie mîndria fiecărui român. În încheiere, fac un apel pentru susținerea celui mai bun dintre noi, conform votului dat de poporul român. Un vot pentru domnul Călin Georgescu, duminica viitoare. Noi îl vom susține așa cum am promis, prin toată infrastructura pe care o avem la dispoziție. Nu vreau pentru mine un post de prim-ministru, nu vreau o funcție sau alta, susținerea noastră nu este condiționată. Cea mai mare bogăție pe care o putem avea este cuvîntul nostru, cuvîntul dat. Și ne-am dat cuvîntul să luptăm pentru o Românie suverană și vom merge pînă la capăt în această bătălie. Toți pentru unul și unul pentru toții. Așa să ne ajute Dumnezeu!

George Simion, Președintele AUR

RM

21

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

„Am fost farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună“

Supliment al Revistei România Mare

Internet: www.tribunul.ro • E-mail: contact@revistaromaniamare.ro • Facebook: Tribunul

Doar cum vrem noi!

Pe vremea cînd eram copil aveam prieteni care voiau ca totul să se întîmple doar după voia lor. Noi, ceilalți, ca să nu ne certăm cu el, acceptam o vreme cererile lui. Văzînd asta, respectivul avea tendința să devină dictator, să ordone, să amenințe iar cînd îi spuneam „nu”, văzînd că e în minoritate de furie și neputință, începea să urle, să ne înjure și să ne lovească, ca să ne oblige să facem ca el. Cînd constata că nu are șanse să ne mai țină sub control, venea cu mămica sau frații mai mari ca să pună presiune pe noi, fapt care oricum nu ne schimba opinia. Exact asta se întîmplă în România de la formarea USR, mai

precis anul 2016. Pînă atunci, avusesem protestele minerilor și cam atît. Nu rețin mari proteste pînă la formarea USR și nici circul pe care-l declanșează de cîte ori lucrurile nu ies așa cum le convine lor. Acum, cu alegerile prezidențiale, au făcut la fel. E o contradicție grozavă între felul în care ei se prezintă niște democrați cu valori europene (care sînt alea?) și modul în care scot oamenii în stradă ca să pună presiune pe organele statului pentru ca acestea să acționeze în favoarea intereselor lor. (continuare în pag. 22) T.I

EDITORIAL

Școala ,,Maria Rosetti” din București, o emblemă a crasei incompetențe educaționale!

Motto: ,,Am lansat proiectul «România educată»... Ghinion!.... Țara a eșuat...

Dar aș mai vrea măcar un mandat de parlamentar sau ceva pe la NATO sau UE!” (Klaus Iohannis).

ETICHE

TA

Am mai văzut asta

Zilele astea am decis să urmăresc discursul Elenei Lasconi, rostit imediat după ce a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale. Am dorit să aud ce spune, cum spune și cum arată un posibil viitor președinte al țării. Discursul nu a fost mai lung de 27 de minute și pe întreaga sa durată am avut senzația că urmăresc cuvîntarea lui Nicolae Ceaușescu de la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român.

M-am lămurit de multă vreme că cei care împărtășesc doctrina woke și așa numita doctrină „progresistă” – deși mai nimerit ar fi fost să-i spună „regresistă”, că nu e nici un progres în ea – sînt niște bolșevici cu capetele pline de marxismleninism, doar că ambalate sub o altă formă. În rest, conceptele și manifestările sînt aceleași. Nu-i nici o diferență. (continuare în pag. 24) IOAN TEODOR

În mod cert putem afirma că spusele lui Spiru Haret nu mai au nici o tangență cu realitatea. În loc de ,,Cum arată astăzi școala așa va fi mîine țara”, putem zice ,,Cum este dezastrul astăzi, așa va fi mîine prăpădul”.

Da, trăim vremuri în care se tot bate toba că, vezi Doamne, Sistemul educațional din România ar fi performant, civilizat și aliniat celor mai recente recomandări europene. Oare de ce ne place să ne îmbătăm cu apă rece, sau mai bine zis să ne lăudăm cu spatele la oglindă? Toate rapoartele și monitorizările internaționale neau clasat pe primele locuri în toate clasamentele negative, semn că trăim într-un mediu toxic și mefitic de neimaginat.

Se știe că învățămîntul românesc este campion european la analfabeți funcțional, la violență în școli, abandon școlar, bullying, consumatori de droguri, țigări și alcool la elevi sub 15 ani, chiar și corupția din școli este pe primul loc în Europa. Mai mult, din învățămîntul românesc a dispărut și noțiunea de PEDAGOGIE, adică arta de a te face înțeles de elevi și de a-i face pe aceștia să iubească orice materie.

Ce mai, dezastrul e total, Școala gimnazială ,,Maria Rosetti” din București putînd fi un exemplu elocvent în acest sens. Mă refer la faptul că, sub genericul ,,cînd țara arde, baba se piaptănă”, conducerea școlii respective a decis să organizeze un scrutin pentru alegerea unui președinte al tuturor elevilor din școală.

De precizat că, supuși votului, au fost 7 elevi (nu se știe pe ce criterii au fost selectați), din care 5 erau din clasa a VIII-a, a căror preocupare primordială este, în mod firesc, pregătirea pentru admiterea în liceu, aspect de care organizatorii ar fi trebuit să țină cont. A alege un președinte al elevilor din școală pe unul care din luna mai, anul viitor, va părăsi unitatea de învățămînt, este ca și cum te-ai scărpina la urechea dreaptă cu piciorul stîng.

Cît privește procedura de votare, aceasta s-a stabilit a se desfășura în sistem electronic, pe grupul fiecărei clase, fără însă ca elevii să fie instruiți și făcuți să înțe­leagă ce înseamnă o astfel de acțiune, ce competențe au cei aleși (un președinte și trei vicepreședinți), dacă votul va fi liber, secret și luat în seamă etc. Pe lîngă asta, s-a constatat că procedura de votare nu a fost supravegheată de directorul școlii sau de alte cadre didactice, motiv pentru care totul s-a transformat într-o adevărată bătaie de joc.

Astfel, deși din cei doi candidați la funcția de președinte trebuia votat doar unul, mulți elevi i-au bifat pe amîndoi și, cu toate acestea, voturile au fost validate.

La fel s-a întîmplat la alegerea celor trei vicepreședinți, din cinci candidați, unde au fost cazuri în care elevii i-au votat pe toți la un loc, aceste opțiuni fiind și ele validate. Aici mai putem menționa că miza nu se rezuma doar la funcția cîștigată prin ,,vot”, cei aleși urmînd a primi cadouri, cum ar fi o tabletă, o carte, un borcan de zacuscă sau un muțunache de pluș. Iată de ce organizarea votului a fost lăsată în mod special pe mîna unor anumiți elevi, ei fiind, firește, și cîștigătorii premiilor.

Așadar, ei au centrat și tot ei au dat cu capul. (continuare în pag. 23) VALENTIN TURIGIOIU

22

Doar cum vrem noi!

(urmare din pag. 21) Care e diferența între ei și FSN-iștii care au chemat minerii la București? Nici una!

Pe de altă parte, nici cu ceilalți indivizi din PNL și PSD nu-mi e rușine, chiar dacă pare că s-au ascuns de rușine după eșecul în alegeri. Totuși, chiar dacă ei par învinși, există forțe pe care o să le numim, citînd din declarația CSAT, „actori statali și non-statali” care muncesc de zor pentru ca România să rămînă în sfera lor de influență. Mă refer la comuniștii de la Bruxelles conduși de Ursula și la anormalii ăia de democrați conduși de Biden.

Gașca ăstora nu concepe ca România să aibă un președinte cu aceleași păreri ca ale lui Trump, fiindcă ei au ideea fixă a războiului cu rușii, iar Călin Georgescu le-ar strica planurile. Prin urmare, s-au apucat „să răstoarne masa” cum se zice, numai ca acesta să nu ajungă să fie votat în turul doi pentru că valul popular care s-a format în favoarea lui amenință să măture totul în cale.

Pentru că nu puteau să pună cele trei mari partide progresiste ale României, adică PSD, PNL și USR, să facă ele treaba murdară că ar fi bătut la ochi, au apelat la doi candidați la președinție care obținuseră niște scoruri infime în primul tur, să conteste alegerile. Aici am o mare dezamăgire, fiindcă unul dintre ei este Cristian Terheș, a cărui activitate antivaccinistă am admirat-o în perioada pandemiei și după aceea. Dezamăgirea nu este față de el, cît față de mine că l-am crezut.

Carevasăzică, domnii Terheș și Popescu au depus contestație la CCR acuzînd faptul că finanțarea campaniei de pe Tik Tok a candidatului Călin Georgescu nu s-a făcut transparent în condițiile legii.

De aici încep să apară ciudățeniile. Imediat după anunțarea ședinței CCR pentru judecarea contestațiilor aflăm că și CSAT a programat o ședință, cu cîteva ore înaintea celei a CCR. În aceste condiții, decizia logică a CCR a fost aceea de a amîna pronunțarea în cazul celor două contestații, ca să vadă ce a discutat și mai ales ce va declara CSAT după ședință. Iată comunicatul: „Joi, 28 noiembrie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis. Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securității naționale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT. În cadrul ședinței, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la

Victoria suveraniștilor

Este indiscutabil. Suveraniștii au învins. Și afirm acest lucru în ciuda faptului că, așa cum era de așteptat, cel mai înalt loc pe podium la parlamentare îl ocupă PSD. Numai că scorul PSD nu este suficient de mare.

Va fi complicată, dacă nu care cumva imposibilă crearea unei majorități anti-suveraniste. Și dincolo de rezultatele la parlamentare, asupra cărora voi insista în cele ce urmează, pentru o analiză corectă este obligatoriu să anticipăm și să luăm în calcul o victorie a lui Călin Georgescu la prezidențiale.

PSD s-a clasat pe primul loc, dar a obținut doar un procent puțin peste 22%. AUR îi suflă în ceafă cu 18,22%. Nu au fost încă luate în calcul voturile din diaspora, unde PSD s-a plasat pe pen-penultimul loc, iar pe primul loc se află AUR. Deci decalajul dintre PSD și AUR, atunci cînd vom avea rezultatele finale, va fi și mai mic. Să încercăm să facem o adunare și să vedem cum stau în total suveraniștii, în ideea în care se va face o alianță între ei. AUR va avea după redistribuire circa 20%. SOS România, după redistribuire și după ce vin și toate voturile din diaspora, va avea 8%. POT, partidul surpriză, care a anunțat că îl susține pe Călin Georgescu și care astfel a intrat în Parlament, după redistribuire va avea 6,5%. Dacă adunăm toate aceste

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

RM

adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral. (Notă: au reușit acele atacuri? Au influențat corectitudinea procesului electoral?)

De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă, existînd din partea acesteia un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială. (Notă: păi îi sîntem inamici. Ce ați vrea să facă, să ne lase în pace?)

Din analiza documentelor, a reieșit totodată, că, prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală.

Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalți candidați care au fost recunoscuți de algoritmii TikTok drept candidați la alegerile prezidențiale, iar conținutul promovat de aceștia a fost filtrat masiv, diminuînd exponențial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei. (dacă-mi amintesc eu bine, exact la fel a făcut și domnul Iohannis în anul 2014, cînd a adunat 1.000.000 de urmăritori pe contul său de Facebook în doar o zi. Acolo de ce nu s-a seziat CSAT-ul? Cumva pentru că actorii cibernetici non-statali erau suporterii lui?)

Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC. Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, rețeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfășurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia. În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire

penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT”.

Scriu aceste rînduri pe data de 29 noiembrie la ora 10:30, așa că nu am de unde ști ce se va întîmpla, dar pe baza recomandărilor CSAT eu cred că se va anula primul tur al alegerilor prezidențiale dispunîndu-se repetarea votului, iar domnul Călin Georgescu va fi reținut de organele de urmărire penală timp de 30 de zile, timp suficient ca să i se interzică participarea la repetarea votului din turul 1 de scrutin. Va fi eliberat din lipsă de probe 30 de zile mai tîrziu, cînd totul se va fi terminat în favoarea „forțelor binelui”. În felul acesta România își va continua parcursul euro-atlantic spre progres și democrație, învingînd încă o dată forțele răului. Întrebarea pe care nu o pune nimeni, este următoarea: în condițiile în care noi sîntem un actor important pe flancul de est al NATO, cum se face că sistemul nostru de securitate a fost penetrat de către ruși? Ce a păzit domnul Iohannis?

Ce au păzit SRI, SIE și toți ceilalți? Acuma s-au trezit?

Să presupunem că sistemele noastre de securitate au fost depășite (ceea ce nu prea-mi vine să cred), dar cele ale aliaților americani unde erau? Ăștia vor să facă o ditʼai baza americană lîngă Constanța și-i ridiculizează rușii în materie de apărare? Asta înseamnă că în cazul unui conflict deschis NATO-RUSIA, ne-o luăm pe coajă de nu ne mai revenim 100 de ani?

Noi avem o super problemă de Securitate semnalată de CSAT, iar mucoșilor din stradă și ălora din televiziunile de știri (care chiar dacă au vîrstă adultă, tot niște ca niște mucoși se comportă) le arde de Călin Georgescu?

Să zicem că sînt eu paranoic și lucrurile nu stau așa. Că nu avem o problemă de Securitate și că cei din CSAT au exagerat sau au mințit tocmai ca să poată să scape de incomodul Călin Georgescu. În acest caz, problema de Securitate a României sînt chiar ei și ar trebui alungați de acolo urgent!

Adevărul nu-l vom afla probabil niciodată, dar sînt sigur că toate aceste încercări de a-l elimina pe candidatul Georgescu de la vot, vor duce la două consecințe: 1) vot masiv la alegerile parlamentare în favoarea partidelor suveraniste care e posibil să formeze guvernul și 2) dacă îl vor lăsa pe Călin Georgescu să participle la votul din turul 2, acesta să cîștige la peste 20 de procente în fața doamnei Lasconi.

Dacă cele două ipoteze s-ar confirma, lucrurile ar arăta rău de tot pentru televiziunile mainstream de la noi și pentru toți cei care acum agită lucrurile în societatea noastră.

Ce ziceți, le facem figura?

procente, vom avea puțin peste 34%. Deci insuficient pentru a forma o majoritate. Și nu va fi majoritate nici dacă s-ar mai asocia și UDMR acestui pol de dreapta.

Concluzia este că, în principiu, noua majoritate va trebui creată în jurul PSD. Împreună cu PSD și cu UDMR, suveraniștii ar putea să obțină un scor bine consolidat în viitorul Parlament al României. Dar ce va face PSD? Pînă acum, Marcel Ciolacu s-a abținut să-și exprime în această privință o opinie. Nu știm dacă va demisiona sau nu, ca urmare a înfrîngerii de la prezidențiale și a scorului cel mai mic din istorie obținut de socialiști la parlamentare. Am însă o certitudine asupra semnificației abținerii sale de a se pronunța. Ca de obicei, Marcel Ciolacu a jucat la două capete. Și cred că în acest moment tatonează o înțelegere cu Călin Georgescu vizînd susținerea acestuia la prezidențiale. O asemenea înțelegere netezește drumul unui acord cu partidele suveraniste și cu UDMR în vederea constituirii unei majorități solide. Care, atenție, ar putea să îi permită PSD-ului să-l dea pe viitorul premier al României. În opinia mea, ca să închei acest capitol, este exclusă o nouă alianță cu PNL și cu USR. Struțo-cămila și-a dat obștescul sfîrșit.

Liderii politici și jurnaliștii și reprezentanții așaziselor institute de cercetare de piață, care au demonizat în ultima vreme partidul AUR, acuzîndu-l de toate păcatele posibile, și-au asumat un mare păcat față de

România, pentru care au plătit în alegeri, dar fără doar și poate vor trebui să plătească și în plan moral.

După ce l-au linșat literalmente pe Călin Georgescu, i-au creat o imagine externă de coșmar în ceea ce privește România și parcursul democratic al acestui stat. Această imagine falsă ne va costa pe toți, pentru că va trebui să treacă un timp considerabil pentru a fi schimbată. De asemenea, mai doresc să subliniez faptul că responsabilii așa-ziselor institute de cercetare de piață vor trebui să răspundă în fața societății și chiar să facă față unor anchete penale, din care să reiasă cine, pentru ce și cu ce bani le-a plătit pentru a distorsiona în mod grav realitatea. Să ne amintim că ieri, ca să ne referim doar la o singură zi, aceste institute neau prezentat fel de fel de sondaje, din care să reiasă că populația României s-a lăsat înșelată votîndu-l masiv pe Călin Georgescu și susținînd formațiunile suveraniste. Obiectivul acestor distorsionări a fost acela de a deturna voința alegătorilor în direcția Elenei Lasconi, dar și a celor două partide, PSD și PNL, care s-au trezit excluse din cursa prezidențială. Difuzarea de informații false este o infracțiune. Dar infracțiunea devine și mai complexă în condițiile în care acest lucru s-a petrecut pe bani publici, cu rea intenție și în scopul de a vicia practic alegerile.

Sorin Roșca Stănescu (corectnews.ro)

RM

23

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

Școala ,,Maria Rosetti” din București, o emblemă a crasei incompetențe educaționale!

(urmare din pag. 21) Ce mai, regia acestei mascarade a fost bine pusă la punct de mult timp, și directorul școlii știe asta, deși susține că i-a crescut puf de îngeraș pe umeri. S-a mers pînă într-acolo încît cei care nu votau pe cine trebuie intrau în malaxorul unor amenințări și reproșuri de cea mai joasă expresie.

Spre exemplu, în clasa a VIII-a D, pe grupul clasei, s-a produs un eveniment extrem de grav, mai precis o agresiune psihologică – BULLYING – după cum urmează: * Elev M.A.: ,,De ce este amelia votată” (greșelile de scriere aparțin elevilor – n.m.) * Eleva I.A.: ,,plîng oare a-m știe cine e d.i.” (a se reține că eleva A-M nu a votat-o pe U.L., planificată să fie aleasă, motiv pentru care aliații ei și-au luat, pe nedrept, libertatea de a contesta votul liber exprimat de colega lor – n.m.) * Eleva I.M.: ,,de ce n-a votat-o pe U.L.”; * Elev M.A.: ,,Așa este ea, construită diferit” (Față de cine? – n.m.) * Eleva I.A.: ,,Știm” * Eleva A-M (victima): ,,Ce treabă aveți voi?” * Elev M.A.: ,,Uai mamă” (Alo, cadre didactice mai sînt prin școala asta? Cine și cum îi învață pe elevii ăștia să vorbească și să scrie? – n.m.) * Eleva A-M (victima): ,,Am dreptul să votez cu cine vreau” (A se observa prăpastia imensă între limbajul și reacția victimei, premiantă din clasa I-a pînă în a VIII-a, și atitudinea și exprimarea colegilor săi - n.m.) * Elev M.A.: ,,A-M probabil ne urăște pe toți și e în winter arc și villain arc în același timp” (Alo, ambulanța!) * Eleva I.A.: ,,Este independentă” (Păi, dacă este independentă, de ce colegii ei au vrut să voteze cum planificaseră ei? -n.m) * Eleva A-M (victima): ,,Voi vă urîți colega și nu realizați că sîntem în pragul examenelor de admitere la liceu și era normal ca voturile să-i privească doar pe cei care nu sînt presați de aceste examene” (Asta trebuia să realizeze, în primul rînd, conducerea școlii, care a considerat oportună o astfel de acțiune – n.m.) * Elev M.A.: ,,Let her cook Mă ce mama”. NO COMMENT! Evident că modul în care acești elevi rătăciți au comunicat între ei, dar și cu victima, mă face să concluzionez că aleșii prin ,,vot” sînt de aceeași teapă cu ei. Nu m-ar mira dacă directorul școlii, cît de curînd, va fi și el introdus în vreo grupare de genul ,,winter arc”, fiindcă, în funcția pe care o deține, nu pare a fi omul potrivit la locul potrivit.

Oricum, era de așteptat ca mama elevei A-M (victima) să depună o cerere la conducerea școlii, prin care a solicitat să se analizeze gravitatea acestui BULLYING, iar vinovaților să li se aplice o pedeapsă.

S-a cerut și ANULAREA respectivelor alegeri, care s-au desfășurat în afara reglementărilor și prevederilor legale. Printre altele, mama copilei a scris în petiția sa următoarele: ,,Domnule director și distins consiliu profesoral, raportat la cele sesizate, mă simt obligată

să vă întreb: Dumneavoastră nu ați auzit că «în unitățile de învățămînt și în toate spațiile dedicate educației și formării profesionale sînt interzise comportamentele care constau în violență psihologică – BULLYING (Art. 7 alin. 2/ Legea Educației Naționale nr. 1/2011)»? Și vă mai întreb: de ce nu v-ați subordonat prevederilor legale conform Art. 56 alin. 2, din aceeași lege, în care se stipulează că «În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de INFORMARE/ TEME/ CURSURI de perfecționare asupra problemelor legate de violența psihologică – bullying, în vederea dobîndirii de competență în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii educaționale potrivite»?”. Și petiționara a continuat, exprimîndu-și propria concluzie: ,,Este cert că nu știți nimic din toate acestea, cum la fel de sigur este că nu ați făcut nimic în acest sens. Chiar mă întreb dacă în fața acestui elocvent caz de bullying, intrat în mod clar sub incidența codului penal, veți lua vreo măsură urgentă și fermă”.

Da, stimată doamnă, aveți dreptate, dar pe undeva ați cam exagerat, avînd pretenția ca un astfel de director săși caute ruleta pentru a lua măsuri. Dacă nu știți, aflați acum că directorii școlilor și liceelor sînt parașutați în funcții pe criterii politice, adică în raport de cîte afișe electorale au lipit sau cît de grea a fost găletușa cu adeziv.

Chiar și ministrul Educației Naționale, Ligia Deca, tot cu parașuta s-a prăbușit în fotoliul ministerial, venită tocmai din Elveția, unde a devenit inginer navalist, cu bursă Sörös, adică exact ce trebuia învățămîntului românesc, ce plutea în derivă pe oceanul craselor incompetențe.

Rețineți că madam Ligia Deca a anunțat apariția unei legi în care se spune: ,,Admiterea la facultate se va face și în lipsa diplomei de Bacalaureat”, dar să revenim la școala „Maria Rosetti“, una dintre cele mai prăpădite școli din capitala noastră europeană.

Este școala în care, cîndva, o învățătoare, la o ședință cu părinții elevilor săi, s-a adresat celor prezenți la modul: ,,Să vă fie rușine! Credeți că doar cu un pachet de cafea îl pot îmbuna pe inspectorul școlar?”. Tot la Școala ,,Maria Rosetti”, recent, au venit cîteva echipaje de poliție și o ambulanță, pentru a-i evacua pe cîțiva elevi de clasele V-VIII care erau sub influențe bahice și strigau la unison: ,,Să moară mama, ce fericiți sîntem!”.

Tot la ,,Maria Rosetti”, un elev care mînjea pereții școlii cu propriile fecale nu pățea nimic, pentru că era fiul unui parlamentar, ca să nu mai spun că o elevă de clasa a VII-a, din aceeași școală, a ajuns celebră pe Tik Tok prin partidele sale amoroase fără perdea.

Ce mai, sînt multe de spus, dar mă opresc aici, cu mențiunea că față de petiția mamei acelei eleve victimizate, directorul șandramalei, pardon, al Școlii ,,Maria Rosetti” a avut următoarea reacție: ,,Alo, stimată doamnă, am primit petiția dumneavoastră și vă rog să veniți urgent la mine! Dacă nu veniți, chem poliția! Nu se poate așa ceva! (vezi Doamne, petiția era cam dură – n.m.). Eu plec într-o delegație cu doamna ministru și o să-i spun tot!”. Ce și-o fi spus directorul în sinea sa: ,,O să intru dur în femeie, din inculpat voi deveni procuror, după care voi pune batista pe țambal!”.

Zis și făcut, numai că, uneori, socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din tîrg. E adevărat că omul a țipat ca un descreierat la mama copilei, care a avut inspirația să înregistreze discuția, dar, după ce și-a clăbucit bine vorbele, iar venele de gît și frunte i se umflaseră cît degetele de la mînă, s-a lăsat păgubaș.

Se uita cruciș și nici nu știu dacă a mai auzit sau înțeles ultimele vorbe ale distinsei doamne - ,,La petiția pe care v-am adresat-o rămîne să primesc răspuns

Pe cin’ să mai votăm?

(Pamflet) Nădejdea noastră-i doar în Tine, Doamne, Trecură peste treizeci de toamne, Alegerile par o cacealma Și se distruge totu-n țara mea..

Aceiași profitori rămîn pe liste – Cinstiții-acolo n-au cum să reziste – Românii suferă de frig și foame Și-aceiași vor ca lumea să-i aclame, Fac fără jenă-n public propagandă Și trag promisiuni pe-aceeași bandă, Mințind întruna, fără vreo rușine Și răul ce-l tot fac ei zic că-i bine, Da-n gîndul de pucioasă și venin Stă contul ce l-ar vrea mereu mai plin Și mult din ce-au furat au dus ,,afară” – Ar duce-n cîrcă și această țară S-o-mpartă la străini drept mulțumire Că de sub preș scot iar a lor numire De senator, ministru, deputat Să aibă-acoperire la furat Clocind mereu în otrăvitul gînd Să vîndă țara asta mai curînd, Deci cum ați vrea din postu-nalt să plece Cînd au în gînd ridichea iar s-o frece?

Pe cin’ să mai alegem, Doamne Sfinte?

Pe buletine-s tot cei dinainte! În țara-n care numai ei au spor Și scaunu-i lipit de fundul lor...

Dar bietul scaun n-are nici o vină Că-i obligat doar funduri să susțină...

Da’ și-n bordel, cînd toate merg de-a latul, Rapid se schimbă ,,divele”, nu patul!

ELIS RÂPEANU

oficial în termenul legal”. Nu m-ar mira dacă mama elevei victimizate i-ar fi sărit în ajutor directorului: ,,Domnule profesor, sînteți bine? Ați încurcat cumva medicamentele sau v-ați lovit la cap?”.

Orice e posibil, dar acum să nu credeți că omul începuse să analizeze cele petrecute în școala sa și să ia decizii de sancționare împotriva celor găsiți vinovați, mai ales că urma plecarea într-o delegație, însoțit de doamna ministru, după cum se grozăvea.

Oricum, e lăudabil faptul că, după ce a făcut circ în biroul său, s-a dus în clasa cu pricina, unde a apucat să spună doar atît: ,,Pentru că nu ați făcut alegeri cu vot secret, cum v-am spus eu (asta e băgată de la el, pentru impresie artistică – n.m.) s-a întîmplat ceva foarte grav (gura păcătosului, adevăr grăiește – n.m.). Pentru asta sînt nevoit să-mi cer scuze elevei A-M, în numele colegilor săi care au necăjit-o!”. Ăsta ar fi în stare ca, și în cazul în care, Doamne ferește, niște eleve ar fi violate în școală, să vină la ele și să le spună: ,,Dragele mele, îmi cer scuze în numele violatorilor!”.

Deci, scuze peste scuze, în loc de analiza faptelor, înștiințarea părinților, monitorizarea continuă a clasei, sancționarea vinovaților și anularea așa-ziselor alegeri. Păi, dacă nu s-a anulat alegerea primăriței Clotilde Armand la Sectorul 1 București, ce pretenții să mai avem în anularea unor alegeri organizate într-o școală condusă de un diletant, care, sanchi, e umbra doamnei ministru, Ligia Deca, cioclul învățămîntului românesc.

Chiar așa, meștere, cînd plecați în delegație, ca să nu vă mai încurcăm? Și, dacă vă duceți, rămîneți acolo, întrucît nu va plînge nimeni după voi, poate chiar vă călugăriți în cel mai retras schit din lume. Vorba lui Corneliu Vadim Tudor: ,,Demisia! Cărați-vă cu toții!/ Demisia! Cît mai puteți s-o dați” (,,Demisia!”).

P.S. - O televiziune națională va realiza un film documentar pe acest subiect, în care vor apărea și 12 interviuri pe care le-am realizat cu elevi din Școala ,,Maria Rosetti” din București. Rămîneți pe fază! Cine a vrut circ, îl va avea.

24

Nr. 1772 l 3 – 9 decembrie 2024

Am mai văzut asta

(urmare din pag. 21) Discursul a început cu cîteva afirmații bine alese.

Citez: „Pentru toți românii care au fost subestimați vreodată, acest rezultat este al vostru. Pentru toți românii cărora li s-a spus că nu se poate, acest rezultat este al vostru. Pentru toți cei care au curajul să țintească mai sus, care cred într-o Românie demnă, pozitivă și europeană, acest rezultat este al vostru”.

După fiecare propoziție, doamna cadidată se oprea, iar aplauzele ritmice izbucneau din auditoriu.

Mai departe ne-a zis: „Știu că votul vostru nu a fost pentru mine, ci unul pentru voi, pentru viitorul vostru.

Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tuturor românilor. Cei care ați votat cu alți candidați, vă spun că voi președintele tuturor cetățenilor. Știu că eu și USR trebuie să ne facem partea noastră pentru a aduce schimbarea”. Firește la final s-au auzit alte aplauze puternice, ritmate, la care s-au adăugat scandările „Elena, Elena”.

Pînă aici au fost niște fraze formale, standard, de introducere. Abia acum încep să vină mesajele: „Vreau să construim o Românie în care poți trăi din munca ta. În care statul muncește pentru tine, nu tu pentru el”. Cînd vreodată în ultimii ani USR-ul a demonstrat chestia asta? Că dacă mă gîndesc la primarii pe care i-au dat și la faptul că au fost inexistenți în Parlament, am senzația că doamna Lasconi promite lucruri pe care știe clar că nu le va face. „Vrem o democrație în care votul nostru contează, în care vocea noastră contează”.

Coroborînd această afirmație cu cea în care spunea că va fi președintele tuturor românilor, înțeleg că atunci cînd zice cele de mai sus, nu se referă doar la vocea și la votul USR-iștilor, ci al tuturor românilor. Păi și atunci de ce tolerează ca televiziunile, site-urile și posturile de radio să scoată lumea în stradă fiindcă nu le convine că 2 milioane de români au votat Călin Georgescu? A mințit cînd a declarat acele lucruri? „România intră într-o nouă etapă a istoriei.

Pentru prima dată de la Revoluție, partidele sistem PSD și PNL nu au reprezentanți în lupta finală pentru președinția României. Votul românilor a fost unul de blam pentru un fel de a face politică. Un vot de protest și exasperare”. Aici sînt de acord cu dînsa, doar că e posibil ca acest vot de blam și disperare să sancționeze USR-ul domniei sale la alegerile parlamentare. S-o văd, atunci, ce zice?

Firește după fiecare mesaj transmis aplauzele ritmice și scandările de tip „Elena, Elena” erau constante creînd o atmosferă însuflețită, de unire în cuget și simțiri a tuturor oamenilor cinstiți și democrați din această țară.

Mai departe, a pus tunurile pe Călin Georgescu, servindu-ne o mostră de propagandă neo-marxistă, cum scrie la carte. Citiți, români, și tremurați de spaimă! „Ne aflăm în fața unui pericol pe care puțini l-au crezut posibil. Ne-am trezit într-o confruntare istorică între trecut și viitor, între păstrarea democrației tinere a României și putinism, între iubirea de țară și cei care vor să întoarcă România în zona de influența a Rusiei. Călin Georgescu este un admirator pe față a lui Vladimir Putin, este pe față împotriva NATO și a UE, are un discurs national-ceaușist, este pentru izolarea României pe care el o numește neutralitate. Vrea să distrugă tot pe ce se bazează prosperitatea noastră.

Fără NATO, sîntem la cheremul Rusiei”. Nu simțiți cum vă trec fiori reci pe șira spinării citind toate astea? Eu sînt îngrozit, dar și mai îngrozit am fost cînd i-am auzit răspunsul bîlbîit la întrebarea „Ce ar face președinta Lasconi dacă România ar fi atacată?”. Răspunsul doamnei a fost: „În primul rînd trebuie să vorbești la NATO, deci Rutte, apoi cine o fi la Casa Albă, CSAT,

Adresa redacţiei revistei „România Mare“ se află în Casa Presei Libere, corp A2, et. 3, Sector 1, Bucureşti.

Tel./fax: 031/425.16.43 redactie@revistaromaniamare.ro

dar cele mai la îndemînă instrumente le reprezintă Premierul și cu Ministrul Apărării, e foarte important în felul ăsta, dar trebuie să consulți și Parlamentul dacă e atac armat, așa cum s-a întîmplat cred că și în Ucraina, că am avut o doamnă deputat din Ucraina și mi-a spus cum a fost convocată sesiunea de urgență, a fost ceva îngrozitor cu arme, cu tot cerul luminat de rachete, a fost ceva…”. Răspunsul ăsta putea să-l dea și nea Gheorghe de la oi. De la un candidat la funcția de președinte, care are pe mînă siguranța țării, mă așteptam la altceva. În primul rînd, mă deranjează faptul că dacă că România e atacată, primele măsuri pe care le ia domnia sa sînt acelea de a suna la Mark Rutte – secretar general NATO (adică purtător de cuvînt fără decizie operativă asupra trupelor), apoi la Casa Albă și abia în ultimul rînd se duce la CSAT! Mie chestia asta îmi indică faptul că ea nu e în stare să ia decizii de una singură, avînd nevoie de indicațiile străinilor, ceea ce înseamnă că va face la fel și în alte situații. Pe cale de consecință, dacă este aleasă președinte, România va fi condusă direct de la Bruxelles prin intermediul doamnei Lasconi care va face absolut tot ce i se va spune de acolo.

Continuînd analiza pe text, Lasconi zice că „va lua legătura cu Premierul și cu Ministrul Apărării după care o să consulte și Parlamentul”, așa cum i-a spus ei o doamnă deputat că s-a întîmplat în Ucraina. Cum adică i-a spus o doamnă deputat din Ucraina cum a fost la ei? Păi ce, noi avem aceleași proceduri cu Ucraina? Candidata Lasconi nu trăiește în lumea reală? Ăsta e discurs de gospodină, nu de viitor președinte al României! Pe mîna ei va trebui să încapă conducerea României timp de 4 ani? Pe bune? Dacă doamna candidat ar fi citit un pic Constituția, ar fi descoperit că în caz de atac armat al țării, atribuțiile președintelui sînt următoarele (Art. 92 alin. 1 și 3): „Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntîrziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj.

Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”. Prevederile acestea constituționale le coroborăm cu atribuțiile CSAT care stipulează următoarele: „CSAT supune spre aprobare comandantului forțelor armate (adică Președintelui României) planurile de întrebuințare a forțelor pe timp de pace, în situații de criză și la război.

Comandantul Forțelor Armate are responsabilitatea de a aproba planurile de utilizare a forțelor în situatii de pace, criză și război. Comandantul are, de asemenea, responsabilitatea completării structurilor militare cu efective, executarea alarmei de luptă și planurile de acțiune pentru situații precum declararea mobilizării sau stării de război, instituirea stării de asediu sau de urgență, și proiectarea planului de mobilizare a economiei naționale și a bugetului pentru primul an de război”.

Vedeți dumneavoastră să scrie undeva despre faptul că trebuie să sune prima dată la NATO și la Casa Albă?

Scrie ceva de consultări cu Premierul si Ministrul Apărării Naționale? Nu scrie. O vedeți pe Lasconi capabilă să aprobe planurile de întrebuințare a forțelor armate pe timp de război? Credeți că le va înțelege?

Păi dacă Elena Lasconi face în caz de, Doamne ferește, război, tot ceea ce a declarat, pînă discută cu toți ăștia îi bat rușii la poarta Cotrocenilor, asta în cazul în care nu-i trimit direct o rachetă cadou, rachetă pe care nu are cine s-o oprească, fiindcă bateria Patriot pe care am plătit-o din banii noștri 1 miliard de euro am donat-o ucrainenilor, iar noi am rămas expuși rușilor ălora de care le e atîta frică unora. Donația asta s-a făcut și cu voturile a 18 deputați

RM

USR. Așa, ca să ne amintim. Prin urmare, doamna Lasconi este complet nepregătită să conducă țara asta.

Mă întorc la discursul domniei sale, unde aceasta a făcut apel la unitate în jurul USR, cum altădată se făcea apel să „fim strîns uniți în jurul partidului și a secretarului său general tovarășul N.C.”.

Citez: „Dacă toate forțele reformiste se strîng în jurul USR, duminica viitoare avem șansa să demonstrăm că sîntem mai puternici decît se visează la Moscova. Garantez tuturor forțelor democratice și pro-europene că vom lăsa orgoliile la garderobă și vom face propuneri pentru a ne uni în fața acestui pericol.

USR nu este perfect și știu asta foarte bine. Dar nu a trădat niciodată valorile Revoluției din 1989”. În primul rînd, că pe Moscova o doare-n colțul Kremlinului ce face USR. Are probleme mai interesante de rezolvat. În al doilea rînd, mi-ar place să știu ce vor să reformeze forțele la care face apel Elena Lasconi. Că dacă e vorba de o reformă progresistă de tip woke sau cancel culture, pe model american, ori de distrugerea agriculturii cum vrea Bruxelles-ul, nu mă interesează absolut deloc așa o reformă.

Mai departe, prezidențiabila a trimis acest mesaj: „Le spun multora din cei care l-au votat ieri pe Călin Georgescu. Mulți dintre voi nu știați de putinismul lui Georgescu, că este anti-NATO și UE, că vrea o izolare ceaușistă care înainte de 1989 ne-a adus frig și sărăcie”. Trec peste exprimarea nefericită „le spun multora”. Păi ori le spune tuturor, ori le spune doar unora, adică „multora”? De ce însă nu le spune tuturor?

Pe unii vrea să-i lase de partea adversarului? Nu m-am prins, poate mă lămuresc pînă la urmă.

Cît privește „putinismul lui Georgescu”... mă umflă rîsul, zău așa. În primul rînd că adversarul domniei sale nu a dovedit prin nimic ceea ce ei numesc „putinism”. În al doilea rînd, să crezi că suporterii unui candidat se vor dezice de el după ce l-au votat, numai fiindcă dumneata le prezinți ceea ce consideri că ar fi niște defecte ale acestuia, trebuie să fii extrem de naiv. E ca și cum eu le-aș spune candidaților săi să nu o voteze pentru că e o progresistă care nu are competența necesară de a conduce România. M-ar asculta vreunul? Ei aș!

Finalul discursului e unul glorios: „Este lupta generației noastre. Fără să știu, simt că m-am pregătit toată viața mea pentru această luptă. Sînt gata să mi-o asum, dar nu pot fără voi. Putem învinge frica doar împreună. Vă cer politicos de azi, în fiecare zi, să vorbiți cu cel puțin 10 oameni pe care să îi convingeți să vină la vot pentru o României europeană”.

Asta cu „să vorbiți cu cel puțin zece oameni” seamănă cu mesajul pe care comuniștii îl scriau la finalul manifestelor pe care le răspîndeau, și anume „citește și dă mai departe”.

Apoi ne-a spus cum i-au scris elevi, studenți, pensionari, oameni ai muncii de diverse profesii, care-i cereau să lupte pentru ei și să nu-i abandoneze, exact în același fel în care ziarul oficial al Partidului Comunist Român, intitulat „Scînteia”, publica mesajele oamenilor muncii de la orașe și sate, care le cereau conducătorilor partidului și statului să lupte cu chiaburii și imperialiștii.

Senzația de „déjà-vu” pe care am avut-o a fost puternică și nu mi-a plăcut deloc, iar nesiguranța și lipsa de cunoștințe a posibilei viitoare doamne președinte a României mă stupefiază! Ce mai e de spus? Avem o alegere grea de făcut și totuși trebuie s-o facem întrun fel, pentru că ne-am cîștigat acest drept. Continui să cred că alegerea președintelui în sistemul nostru politic nu e așa de importantă cum este alegerea partidelor ce vor forma majoritatea parlamentară, fiindcă ele vor vota legile și dintre membrii lor se vor alege membrii cabinetului care vor conduce efectiv România. Așadar, să ne ajute Cel de Sus să luăm decizia corectă cînd vom fi în fața buletinului de vot.

Important: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

Difuzată prin press book consulting SRL. E-mail: pressbookconsulting@yahoo.ro.

Abonamente prin: SC MANPRES distribution srl., tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 şi POŞTA ROMÂNĂ. Codul ISSN 1220 – 7616.