Page 1

Când am început să privim cerul...

BULETINUL ARHIVEI VLADIMIR GHIKA Anul IV, nr. 4 — 2018 La 26 martie 2017 s-a stins din viață, la București, Claudia Tudose, fiică spirituală a Monseniorului Vladimir Ghika. În semn de omagiu pentru personalitatea ei și pentru implicarea curajoasă în sprijinul Bisericii Catolice aflate în plină persecuție în anul 1952, ne-am propus să-i consacrăm în întregime un număr din Buletinul Arhivei Vladimir Ghika.

cu ea în legături epistolare (mai ales atunci când eminentul istoric bizantinolog Pierre Năsturel a decedat), auzisem de ea de la colegi de catedră din Bucureşti, dar nu o întâlnisem de visu decât rareori.

Un gând pios pentru profesoara Claudia Tudose Alexandru Niculescu1 Sub semnul ocrotitor al Fericitului Monsenior Vladimir Ghika Am aflat, târziu şi de departe, că profesoara Claudia Tudose încetase din viaţă. Am fost 1 Alexandru Niculescu s-a născut la Craiova la 20 august 1928. A urmat facultatea de litere la București (1947-1951). Pe când era încă student în anul III, a fost numit preparator la catedra de istorie a limbii române de către șeful catedrei, prof. Alexandru Rosetti. Pe parcurs, a trecut la catedra de lingvistică romanică, condusă de prof. Iorgu Iordan. A studiat româna și italiana, iar doctoratul l-a dat în lingvistica italiană. Începând cu anul 1957 a lucrat ca lector de română apoi profesor invitat la Viena, la Berlin, la Padova, unde a creat un puternic centru de studiu al limbii române. A revenit în țară, iar din 1980 a fost numit profesor asociat de română și de italiană la Universitatea Sorbona din Paris. Din 1986 a lucrat în paralel și în Italia, unde a înființat o catedră de română la Facultatea din Udine. A făcut numeroase studii. Cităm, de exemplu, patru volume dedicate individualității limbii române și numeroase alte lucrări dedicate limbilor romanice. În anul 2017 a publicat un volum intitulat „Creștinismul românesc - studiu istorico - filologic”. În septembrie 2018 a primit din partea președintelui României, Klaus Johannis, ordinul Meritul Cultural, în grad de mare ofițer, pentru promovarea culturii române.

Claudia Tudose (1.01.1925 - 26.03.2017)

Am avut această ocazie însă mai târziu, atunci când mă întorceam în România, după o lungă vreme de îndepărtare. Iar acum, când Claudia Tudose ne-a părăsit, am avut prilejul neaşteptat de a citi un caiet autobiografic, prin bunăvoinţa familiei domnului Emanuel Cosmovici şi a unor apropiaţi prieteni ai profesoarei. În aceste pagini descoperim că se convertise la catolicism încă din anii studiilor liceale, la Botoşani, ceea ce poate defini adevărata personalitate a Claudiei Tudose. Autoarea îşi descrie viaţa zbuciumată şi realizările profesionale cu greutate obţinute. Dacă luăm în seamă calea de ea străbătută, de la Botoşani, din anii antebelici, până la Universitatea din Bucureşti, în anii cei grei ai României (1938-1956), caietul autobiografic al Claudiei iluminează nu numai persoana ei, ci şi o epocă de crunte evenimente. Caietul este o adevărată comoară. Mai ales acum, când autoarea nu mai trăieşte,


aceste însemnări au valoarea unui veritabil document. De aceea mi-am luat îndrăzneala de a-l citi şi de a-l prezenta, ca o datorie în amintirea Claudiei Tudose. O datorie de conştiinţă m-a îndemnat. * Claudia Tudose era o moldoveancă de origine modestă din regiunea Botoşanilor. A fost crescută de o mamă iubitoare care îşi dedicase, curajos, viaţa-i solitară fiicei sale. Aceasta însă cu o puternică încredere în „ajutorul lui Dumnezeu“. Se arată dintru început ambiţioasă, perseverentă şi, mai ales, cu multă putere de muncă. Prima dovadă: copila s-a înscris într-un liceu de elită al oraşului, acolo unde intrau prin severă selecţie odraslele familiilor înstărite. Printre aceştia, modesta Claudia trece cu strălucire un examen de admitere şi este primită (taxe şcolare, mari!) în clasele secundare (prin 1938). Acesta a fost punctul ei excelsior de pornire! Liceul de elită „Carmen Sylva“ (în ciuda unor opoziţii ale familiei paterne) i-a determinat şi orientat viaţa. În cursul studiilor secundare a cunoscut o profesoară de franceză extraordinară, fiica unui consul francez din Iaşi – în anii 19401947 –, Charlotte Sibi (decedată în mai 1989) – care i-a fost exemplu de conduită în viaţă. Datorită „domnişoarei Sibi“, eleva acesteia „a devenit catolică“. Şi tot de la profesoara Sibi, franţuzoaică, fiica unui consul francez probabil anti-Pétain din Iaşi a înţeles eleva că nu trebuie să fie anti-semită într-o perioadă (1940-1944) când evreicele eliminate din şcoală îşi întemeiaseră un liceu mixt. Găsea ajutor în cărţi de studiu şcolar, la profesoara de limbă franceză, care „făcea naveta de la Iaşi la Botoşani, pentru a-şi menţine contactul cu elevele ei“. (Charlotte Sibi a fost dată afară din învăţământul românesc în 1948, dar s-a stabilit în România.) Claudia Tudose – nu după oarecare peripeţii medicale – s-a „refugiat“ la Bucureşti, în martie 1944 (vorba ei, „veneau ruşii peste noi“ la Iaşi!) („ruşii vânau fetele şi le violau“!). Tot prin domnişoara Sibi ia contact cu cei din ordinul catolic al asumpţioniştilor în care devine „terţiară“ şi tot prin ea – ajutată 2

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

de profesorii Petre Caraman din Iaşi şi Victor Papacostea din Bucureşti – se înscrie la Facultatea de litere din Bucureşti în mai 1945, când a devenit definitiv catolică. În Bucureşti, în mediile catolice ale capelei asumpţioniste (din str. Christian Tell) s-au întâmplat şi unele evenimente deosebite, miraculoase. Lângă capelă era şi Institutul francez de studii bizantine, cu o sală de lectură atrăgătoare, potrivită, prin linişte, tinerilor studioşi. Acolo a cunoscut Claudia pe cel cu care ar fi trebuit să se căsătorească (dacă familia lui istoric boierească nu s-ar fi împotrivit). Se numea Petre (Pierre) Năsturel. Dar acolo, în toamna anului 1946, a întâlnit Asociația Tinerilor Români Uniți (ASTRU), și acolo pe Monseniorul Vladimir Ghika. Acest înalt nobil prelat, azi beatificat, a devenit axa existenţei Claudiei Tudose, din 1946 pînă în 1952 (când Fericitul Vladimir Ghika a fost arestat şi ucis în închisorile comuniste). Scrie autoarea: „Mgr Ghika mi-a fost confesor şi director spiritual. A fost pentru mine un adevărat părinte, mai ales în împrejurările grele. Uneori mergeam şi la liturghia ţinută acasă la el, în Bulev. Dacia“. [Am alăturat aceste afirmaţii de alte referinţe, anterioare, despre Monseniorul Vladimir Ghika. O scriitoare, Sorana Gurian (1913-1956), despre care am scris în România literară, 20 – cu o existenţă agitată, dar ocrotită de părintele Ghika – a scris întrun Journal de Roumanie (1945-1947): „De ce este părintele atît de bun? S-ar spune că viaţa lui este făcută pentru vieţile altora. El nu are nimic al lui.“] Şi Sorana Gurian – evreică creştinată în 1945 – şi Claudia Tudose, ortodoxă convertită la romano-catolicism, aveau în Părintele Ghika, pe atunci preot la biserica „Sacré-Cœur”, biserica Legaţiei Franţei în Bucureşti, un sprijin divin „în momentele grele ale existenţei“, căruia „i se încredinţau greutăţile şi îndoielile, adică totul“. Nu aş exclude să fi avut ocazia în acei ani cele două „copile dragi“ ale Părintelui Ghika să se întîlnească în ambianţa salvatoare a Legaţiei sau a Capelei franceze! Convergenţa


mărturiilor despre Monseniorul beatificat în august 2013 sunt totuşi tulburătoare... În orice caz, tânăra moldoveancă s-a situat dintru început de partea cea bună a istoriei. Poate că şi apartenenţa la confesiunea catolică să-i fi servit Claudiei. Odată cu desfiinţarea „Institutului de limbi străine“ (de fapt, a fost un institut „Maxim Gorki“ de limba rusă), cadrele lui didactice au fost îndreptate spre alte instituţii de învăţămînt superior. Şansa ei – chiar „cu mare greutate“ („pentru că eram o necunoscută“!) a fost primirea la catedra de limba română de la Facultatea de filologie din Bucureşti. Unde, bineînţeles, s-a găsit sub direcţia severă a profesorului Al. Rosetti („am dorit să mă realizez din punct de vedere profesional“). Dar Al. Rosetti nu prea aprecia prestaţiile ei ştiinţifice. În schimb, alt academician, profesorul Iorgu Iordan, la care nou-venita a apelat, a dispus publicarea lucrărilor Claudiei în revistele de lingvistică specializate (trec peste motivările politice propuse de autoare). În orice caz, Claudia Tudose avea lucrări despre care afirmă că au fost apreciate atât în ţară cât şi în „Rusia şi America“. Faptul de a fi „asistentă la Facultate“ constituia pentru ea o suficient de înaltă calificare socială (ceea ce a făcut-o să reziste insinuărilor repetate ale Securităţii).

Claudia Tudose cu Helga Cosmovici (1961)

Claudia Tudose cu mama ei (1972)

Trebuie să se fi petrecut acestea prin anii 1960-1965 – dacă o datare ne-ar fi posibilă. În orice caz, începând de prin 1968 şi până prin 1975, Claudia Tudose s-a străduit să-şi împlinească şi condiţia ştiinţifică necesară unui universitar: doctoratul. Conducătorul lucrării, Iorgu Iordan, a acceptat subiectul propus mai de mult de profesorul Gavril Istrate din Iaşi – iar în 1975, Claudia Tudose a putut să-şi susţină teza de doctorat (despre sufixele caracteristice limbii române „populare“). Iat-o deci pe Claudia consolidându-şi cu perseverenţă prezenţa în Universitatea din Bucureşti! Putem admite că, moldoveancă fiind, ea beneficia de solicitudinea profesorului Iorgu Iordan – dar integrarea în catedra de limba română a lui Alexandru Rosetti nu-i fusese prea uşoară. În catedră lucrau în majoritate foşti elevi ai profesorului, legaţi între ei prin colegialitate şi prietenie. Între aceştia Claudia – ea însăşi o fiinţă modestă şi discret solitară – rămânea o „necunoscută“. Nu se ştia bine cine este, nici de unde şi cum „apăruse“ în catedra bucureşteană! Une venue d’ailleurs! * În asemenea circumstanţe am întâlnit-o, prin 1992, şi eu. De unde şi dorinţa mea de a o cunoaşte mai bine. Foarte curând, vorbind cu ea, mi-am dat seama că mă găsesc în faţa unei fiinţe deosebite, purtătoare de multe valori spirituale pe care le afirma cu modestie, fără ezitare. Era profund catolică, era alături de cei ce militau, atunci, pentru beatificarea Părintelui Vladimir Ghika. Iar – Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

3


surpriză! – aflam că legăturile ei cu Franţa, cu limba şi cultura franceză erau mult anterioare şi faţă de mine, cel care venea din Paris. Ele datau de prin 1940-1944, încă din Botoşani şi se realizaseră prin „domnişoara Charlotte Sibi“ şi prin consulul francez din Iaşi. A trebuit să treacă mulţi ani până când, prin convorbiri sau prin corespondenţă (acum, şi prin acest caiet autobiografic) să reuşesc a înţelege mai îndeaproape individualitatea timid şi singuratic absconsă a Claudiei Tudose. Cu orizonturi cultural-teologice deschise de catolicism, Claudia Tudose era apropiată de mediile sociale evreieşti. Nu a participat vreodată la antisemitismul oficial din România anilor 1940-1944, avea prieteni evrei şi le recunoştea meritele. Aş adăuga aici încrederea sa în sine, precum şi o perseverenţă neobosită cu care – prin muncă – îşi construise viaţa şi activitatea intelectuală din Botoşani până la Bucureşti. Nu mai puţin şi curajoasa-i convertire confesională, trecerea convinsă, decisivă de la ortodoxie la catolicism, merită a-i fi preţuită. Dar ceea ce trebuie admirat în viaţa Claudiei Tudose este legătura ei totală, permanentă cu „Astrul” existenţei sale: Părintele Vladimir Ghika. Părintele a reuşit – după cum scrie ea însăşi – să-i „sădească în suflet“ o „credinţă de nezdruncinat“. Puţini ştiu, poate, că în momentele grele ale vieţii şi activităţii sale, Claudia invoca, în rugăciune, ajutorul de Sus al Fericitului Părinte Vladimir Ghika. Nu ar trebui oare, acum când nu mai este printre noi, să ne gândim că, acolo sus, bunul beatificat Părinte binecuvântează, veghează şi ocroteşte mai departe sufletul celei ce l-a venerat cu o iubire sfântă? Claudia Tudose dăinuieşte azi prin acest exemplu al credinţei sale împlinite.

v 4

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

Extrase din caietul autobiografic lăsat de Claudia Tudose Acest text autobiografic a fost scris de Claudia Tudose cu câțiva ani înainte de moarte, la cererea lui Emanuel și Mihaela Cosmovici. Așadar, nu a fost redactat pentru a fi publicat, ceea ce explică stilul uneori mai relaxat și întoarcerile în timp destinate să precizeze anumite lucruri. Dar peste tot se simte pana lingvistei, atașate să se exprime în modul cel mai corect posibil. Mama [Elena Tudose 30.03.19016.12.1983] este din com. Popăuţi, sat situat la 3 km de Botoşani. Între 14 şi 16 ani2 a rămas orfană de ambii părinţi. O soră mai mare, Anica, căsătorită, a vrut s-o folosească pentru a-i creşte copiii. (…) Mama era drăguţă, deşteaptă, cinstită, serviabilă şi sociabilă. Un învăţător din comuna Corni a vrut să se căsătorească cu mama, dar sora ei s-a opus. Nu avea cine s-o ajute în gospodărie. A silit-o pe mama să-i vândă casa şi pământul de lângă casă. (…)

2 Deci în timpul primului război mondial. (Toate notele aparțin editorului.)


Mama a mers la Botoşani şi s-a angajat ca femeie de serviciu la avocatul Apăteanu şi apoi la profesorul de fizică de la Liceul de băieţi „Laurian”, Nicolae Blebea, unde a stat 14-15 ani. Din primii bani câştigaţi şi-a cumpărat o pereche de cercei pe care îi port eu ca un simbol al vieţii chinuite pe care a dus-o. Văzându-se bătută de soartă, a hotărât să aibă un copil cu un om deştept. Acesta a fost tatăl meu, Laurenţiu Pilat, avocat la Iaşi şi cumnat cu prof. N. Blebea, unde era angajată mama. (…)

Fiica prof. N. Blebea, Livia Blebea, m-a botezat. Mai târziu când eu aveam 7 ani, naşa mea s-a căsătorit cu un medic francez pe care l-a cunoscut când îşi făcea studiile universitare în Franţa. S-a stabilit la Dijon. Prof. Blebea i-a propus mamei să meargă în Franţa, ca femeie de serviciu la fiica lui. Mama a refuzat, gândindu-se că nu ştie limba franceză şi că eu nu voi putea învăţa acolo ca în ţara mea. De aici au început neînţelegerile. Iniţial, mama dorea ca eu să urmez „Şcoala Normală” de fete ca să câştig bani mai devreme. Apoi Şcoala Normală de fete s-a mutat din oraş şi mama s-a gândit că ar fi bine să urmez un gimnaziu profesional ca să învăţ croitoria şi lenjeria, mai ales că aveam talent

la lucru de mână, judecând după rochiile şi lenjeria făcute pentru păpuşă. Eu am refuzat şi am ameninţat că dacă merg la această şcoală, n-am să învăţ nimic ca să rămân repetentă. M-am dus singură şi m-am înscris la examenul de admitere pentru liceu unde am reuşit cu 7,50, dar, fiind ambiţioasă, am repetat examenul de admitere în toamnă când am obţinut nota 8,50. Totdeauna am fost perseverentă, muncitoare şi ambiţioasă şi asta m-a ajutat în viaţă, plus ajutorul lui Dumnezeu. Prof. N. Blebea, care făcea parte şi din Consiliul liceului de fete „Carmen Sylva” s-a supărat că am îndrăznit să mă înscriu la liceu. A chemat-o pe mama şi i-a reproşat: „Dar ce, ţi-ai dat fata la liceu!” Mama: „Dacă ea a vrut!” El: „Dar ce, e după cum vrea copilul sau cum vrea părintele?” (…) În primii ani de liceu, cl. I şi cl. a II-a [azi cl. a V-a şi a VI-a], am fost a patra din clasă şi am luat menţiune. Din clasa a III-a am fost prima din clasă şi apoi prima pe liceu şi am luat premiul I. Directoarea şcolii Dna Elena Haralamb, prof. de ştiinţe naturale, şi toate profesoarele au fost împotriva dorinţei prof. N. Blebea şi m-au scutit de taxă şi mi-au dat şi bursă, iar din cl. a VI-a m-au luat la internat, deoarece în cl. a II-a – a V-a (1938-1941) am locuit în condiţii mizerabile. De fapt, au vrut să merg la internat înainte, dar când le-am spus: „Cum se va descurca gazda fără banii ce-i dau lunar?” toate profesoarele au rămas impresionate. Mama a venit la Bucureşti în ianuarie 1938 şi eu am rămas la gazdă, o cunoştinţă de-a mamei, foarte săracă. Casa era fără temelie, făcută cred din nuiele lipite cu lut, cu un singur rând de ferestre şi uşi, cu pământ pe jos, ploua în casă, iarna se depunea zăpadă pe pereţi în interior, cu igrasie peste tot. (…) La internat a trebuit s-o ajut pe administratoare la ţinerea registrelor, făceam un fel de contabilitate, plată pentru internat, căci stăteam pe gratis. Pentru că nu aveam familie, aveam voie să ies singură din internat duminica, să Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

5


merg la colega mea de clasă, Aurora Mătase, fiica preşedintelui de tribunal. Părinţii ei au intervenit pentru asta. Învăţam împreună cu colega mea duminica. (…) În liceu am avut o profesoară de franceză extraordinară, cum n-am avut nici în facultate. Era o profesoară extraordinară din toate punctele de vedere: ştia multă carte, ştia cum să predea, bună pedagogă, sufletistă, modestă, model demn de urmat, autor de manuale făcute împreună cu tatăl ei. Era fiica consulului francez de la Iaşi care a rămas în România după pensionare. Ea este Charlotte Sibi3, datorită căreia am devenit catolică. În perioada 1940-1944 evreicele au fost scoase din şcolile de stat. Şi-au făcut un liceu al lor, mixt, pentru fete şi băieţi. Dra Sibi le-a ajutat foarte mult, le primea acasa la dânsa, le împrumuta cărţi de la biblioteca liceului, discuta cu ele literatură şi probleme de viaţă. (…) Dar în 1948, o dată cu reforma învăţământului, a fost scoasă din clasă de o inspectoare evreică, pentru că „nu era demnă să fie profesoară, educatoare etc.” (…) Aşa a fost pensionată înainte de vreme şi a dat lecţii până la sfârşitul vieţii (26.V.1989), la 87 de ani. Ea locuia la Iaşi şi făcea naveta pentru orele ţinute la liceul de fete din Botoşani. Marţi dimineaţa sosea în Botoşani şi vineri după masă pleca la Iaşi în familie. * În vara anului 1942, am venit la mama în vizită şi am stat la ea, unde era angajată la o familie de profesori pensionari, în Str. Paris nr. 58. (…) În 22.III.1944, când am terminat liceul, am plecat cu totul din Botoşani, m-am refugiat la Bucureşti la mama, căci veneau ruşii peste noi. Am putut pleca mai uşor datorită familiei Mătase, el era preşedintele tribunalului şi ne-am putut urca mai uşor în tren şi am avut un compartiment rezervat. Eu mi-am luat doar cărţile pentru bacalaureat. După primul bombardament, 3 A se vedea cartea lui Olivier Dumas, Charlotte Sibi - Demoiselle de Français / Domnişoara de Franceză, Institutul European, Iaşi, 2011. 6

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

4.IV.1944, am plecat într-o tabără de eleve şi studente refugiate la Sighişoara, apoi tabăra s-a mutat la Daneş, aproape de Sighişoara. (…) Bacalaureatul l-am dat la Arad, căci liceele din Botoşani erau refugiate în com. Cermei lângă Arad, iar eu speram să am pe cineva din Botoşani în comisie. N-a fost aşa, dar i-am impresionat pe cei din comisie cu răspunsurile mele. Am reuşit a doua, cu 8,50. Primul a ieşit băiatul profesorului de geografie sau de istorie din comisie, arădean. Acesta era meritul profesoarelor excepţionale pe care le-am avut. În condiţii normale, elevii din Botoşani dădeau bacalaureatul la Iaşi, unde erau două comisii. La fiecare comisie primul sau al doilea sau amândoi erau elevi sau eleve din Botoşani. (…) La întoarcerea de la Arad, m-am oprit la Zlatna unde era refugiată Dra Sibi cu Universitatea din Iaşi. Ea avea o soră, şef de lucrări la Facultatea de fizică sau de chimie din Iaşi. Altă soră era căsătorită cu Petre Caraman, folclorist şi slavist, profesor universitar la Iaşi4. Apoi am revenit în tabăra de la Daneş. În august 1944, tabăra s-a desfiinţat pentru că veneau ruşii. Directoarea taberei a plasat fetele pe la familii din sate, pe cele care n-aveau unde merge. Eu m-am întors la Zlatna, căci auzisem că ruşii vânează fetele şi le violează. Ei le căutau prin poduri, prin stogurile de fân etc. Cât am stat la Zlatna, am fost împreună cu ra D Sibi la Cărbunari lângă Blaj, unde l-am cunoscut pe Pr. Merx5, preot asumpţionist, belgian. Cred că el m-a pus în legătură cu 4 Petru Caraman (1898-1980) a fost exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române. A fost tatăl matematicianului Petru Caraman și bunicul lui Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. 5 Părintele Adhémar Merckx (1889-1953). În 1923, este trimis în România, unde asumpționiștii au fost solicitați în Transilvania de către episcopii uniți. Profesor și confesor la Liceul de fete la Blaj. Devine superiorul comunității în 1925. La 18 mai 1941, primește la Blaj binecuvântarea abațială de rit oriental, care-l crează arhimandrit al Bisericii Române Unite. În 1947, Părintele Adhémar merge să se odihnească o vreme în Belgia, după care viza de intrare în România îi este refuzată. Moare la 13 iulie 1953.


asumpţioniştii din Bucureşti. Am intrat chiar în ordinul terţiarelor asumpţioniste, dar treptat toate terţiarele au murit fiind în vârstă, am rămas numai eu şi încă una şi până la urmă m-am lăsat, căci am avut prea mult de lucru pentru serviciu. La Zlatna am stat 8 luni, căci era foarte greu de călătorit. Erau numai două trenuri pe săptămână pentru civili, tot transportul era pentru armată, pentru ruşi. M-am întors la Bucureşti abia în aprilie 1945, când mi-a venit rândul (m-am înscris înainte) să călătoresc cu un camion al Societăţii aurifere din Zlatna. Călătoria a costat 5.000 lei, sumă plătită de Dra Sibi. Pe drum, camionul a fost oprit şi controlat de soldaţii ruşi care voiau să-i găsească pe basarabeni şi să-i trimită înapoi în Basarabia. S-au oprit şi la mine din cauza prenumelui Claudia, care la ei şi în Basarabia e mai frecvent. Eu aveam buletinul de identitate la mine şi le-am spus că sunt născută la Iaşi şi tot timpul am trăit la Botoşani, iar acum merg la mama la Bucureşti, care e stabilită acolo din ian. 1938. Am avut ceva emoţii! (…) În 4 mai 1945 am devenit catolică, atunci era sf. Monica, ulterior [sărbătoarea] s-a mutat la sfârşitul lui august. N-am vrut să fac această trecere în timpul liceului ca să nu-i fac rău Drei Sibi. În 1942, când am venit pentru prima dată în Bucureşti, am mers la [Capela] Sacré-Coeur şi după liturghie l-am oprit pe Pr. Chorong6, i-am spus că vreau să devin catolică şi el mi-a dat prima medalie miraculoasă. (…) Am uitat să spun că în toate clasele de liceu [la Botoșani], cl. I-a – VIII-a, religia era un studiu obligatoriu, introdus în program. Aveam câte o oră de religie săptămânal. Am avut un preot cult, foarte bun profesor, Pr. Simionescu. Dădeam şi teză la religie. Preotul ne cerea să mergem la biserică în 6 Preotul lazarist francez Georges Schorung a funcționat ca vicar la Capela franceză Sacré-Cœur. A fost expulzat din România în 1950. Revenit în Franța, a adunat și a transcris o mare cantitate de documente destinate dosarului de beatificare a lui Vladimir Ghika.

fiecare duminică şi pentru asta aveam un carnet cu data în care iscălea preotul de la biserica unde asistam la liturghie. În cl. a VIII-a sau în clasele a VII-a şi a VIII-a nu ştiu cine a avut ideea, Dna Mătase sau noi, colega mea Aurora Mătase şi eu, ca atunci când aveam mult de învăţat sau când era vreme prea urâtă, să nu mergem la biserică şi să imităm iscălitura preotului. Eu imitam iscălitura Părintelui Irimescu care mă botezase. Vă aşteptaţi la asta din partea mea? În tot cazul, religia învăţată în liceu te ajuta să fii corect, cinstit, civilizat în viaţă, chiar dacă nu erai practicant. (…) În căminul [studenţesc] Prahoveanu [din București] am cunoscut-o pe Doina Făget care s-a căsătorit cu Viorel Ionescu, prim violonist la Opera Română. Când locuiam în acest cămin, mergeam la liturghie la capela preoţilor asumpţionişti din Str. Cristian Tell unde era Institutul Francez de Studii Bizantine. I-am cunoscut pe toţi preoţii de aici, în frunte cu Pr. Vitalien Laurent7, om de ştiinţă în studii bizantine. În această capelă am făcut trecerea la catolicism. Mergeam adesea în sala de lectură a Institutului Francez de Studii Bizantine, pentru că era aproape de cămin, era mai multă linişte decât la cămin, unde exista câte o sală de lectură pe fiecare etaj. Aici l-am cunoscut pe cel cu care urma să mă căsătoresc, Petre Năsturel8, care se specializa în bizantinologie. (…) În toamna anului 1946, Doina Făget m-a dus la ASTRU [Asociaţia Studenţilor Români Uniţi9] în Str. Polonă. Acolo l-am cunoscut pe Mgr [Vladimir] Ghika, pe Pr.

7 Vitalien Laurent (1896-1973). Hirotonit preot în 1924, se alătură în același an revistei les Échos d’Orient al cărei director devine în 1930. După transferarea redacției de la Istanbul la București, rămâne în România până la expulzarea lui în 1947. 8 Petre (Pierre) Şerban Năsturel (1923-2012). În 1949 şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Iaşi cu tema Contribuţii la istoria relaţiilor româno-bizantine. A fost un reputat bizantinolog. 9 Greco-catolici. Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

7


[Tit Liviu] Chinezu10, Pr. [Vasile] Mare11, 10 Tit Liviu Chinezu s-a născut la 22 decembrie 1904, la Iernuțeni (Reghin), Județul Mureș. După școala elementară la Huduc și cea secundară la Reghin, a urmat ultimii doi ani școlari la Blaj, la Liceul Sfântul Vasile cel Mare, pe care l-a absolvit cu examenul de maturitate în 1925. A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, ca seminarist al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Acolo a obținut doctoratul în filozofie în 1927, la Ateneul De Propaganda Fide, și licența în teologie la Ateneul Angelicum, în 1931. A fost hirotonit preot la Roma în 1931. Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj, apoi, în 1932, a fost numit profesor de teologie. Între 1941 și 1945, a fost rector al Academiei teologice din Blaj. A fost un membru activ al Societății „Sfântul Niceta de Remesiana” pentru preoții celibi. În 1946 a fost numit protopop de București și, în 1948, canonic al Capitlului din Blaj. La biserica „Sf. Vasile” din București s-au strâns în jurul lui mulți studenți valoroși, înjghebându-se un fel de universitate liberă, în care rectorul și profesorul de filosofie era Tit Liviu Chinezu, iar spiritualul era Monseniorul Vladimir Ghika. A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”. A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți din Curiile eparhiale, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită, din ură față de credința catolică și față de comuniunea cu Scaunul Apostolic. În lagărul de la Căldărușani a fost consacrat episcop în 1949, prin mandat secret al Nunțiaturii apostolice; și-a oferit atunci viața „pentru a-l sluji pe Petru”. Refuzând să se lepede de comuniunea catolică, a fost transferat în mai 1950 la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. Acolo s-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață din închisoare. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea și PS Adalbert Boros. 11 Vasile Mare (1919-2004). În ziua de 24 februarie 1946, ÎPS Traian Frenţiu, episcop de Oradea şi administrator apostolic al Mitropoliei Blajului, îl hirotoneşte întru preoţie la Blaj. După sfinţire, este trimis la Bucureşti ca preot ajutor în Parohia „Sf. Vasile”, avându-l ca paroh pe pr. dr. Tit Liviu Chinezu. După desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, pr. Vasile şi-a început activitatea pastorală în clandestinitate. În 1951 s-a angajat ca dulgher pe un şantier de construcţii, dar la sfârşitul lunii iulie 1951 este descoperit şi arestat. Tribunalul Militar l-a condamnat la cinci ani de închisoare, cu acuzaţia de «activitate cu caracter contrarevoluţionar şi omisiune de denunţ». Primii ani de detenţie i-a executat la 8

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

Pr. [Gheorghe] Radu12 şi familia Cosmovici. Mergeam în fiecare duminică la ora 16, când se ţinea o liturghie pentru noi. Ne vorbeau Mgr Ghika şi Horia Cosmovici13. Din 1946 până în 1952 (18.XI.1952), Mgr Ghika mi-a fost confesor şi director spiritual. A fost pentru mine un adevărat părinte, mai ales în împrejurările grele. Uneori mergeam şi la liturghia ţinută de Mgr Ghika acasă la el, în Bd Dacia. (…) În ianuarie 1950 am rupt prietenia cu Năsturel. Nu-i mai corespundeam pentru că nu proveneam dintr-o familie cu blazon. (…) Apoi, ca să-mi menţin echilibrul sufletesc, mi-am spus că sunt oameni mai necăjiţi decât mine şi pe aceştia trebuie să-i ajut. Atunci m-am gândit la Helga [Cosmovici], scoasă din casă, cu lucruri confiscate şi cu doi copii. M-am îmbrăcat în pielea ei de necazuri şi i-am fost aproape cât am putut, atât eu cât şi mama. (…) Din dec. sau nov./oct. 1948 am fost profesoară de limba română numită de minister, în locul fostei mele profesoare de Jilava. Între 1952 şi 1953 a fost trimis pentru muncă forţată la canalul Dunăre-Marea Neagră, iar între 1953 şi 1954 şi-a petrecut detenţia în închisoarea din Gherla. Din iulie 1954 va lucra în subteran la mina Cavnic până în octombrie 1955, când a fost eliberat. A lucrat apoi la Baia Mare ca muncitor necalificat, la fabrica de utilaj minier, apoi ca fochist pentru cazane cu aburi, în sfârşit ca strungar până în 1963. După un curs de calificare ca desenator tehnic, a lucrat ca proiectant la Institutul de Cercetare şi Proiectare în Construcţii de Maşini din Baia Mare, până la pensionare, în 1979. Până la căderea regimului comunist, în 1989, şi-a desfăşurat în mod clandestin activitatea pastorală, fiind mereu hărţuit şi controlat de către Securitate. 12 Preot greco-catolic, vicar la Biserica „Sf. Vasile”. A fost arestat și a trecut prin închisoarea Jilava. 13 Horia H. Cosmovici (1909-1998), avocat, s-a înscris în Baroul de Ilfov și a lucrat în biroul avocatului profesor Istrate Micescu. La 8 septembrie 1943, Cosmovici s-a convertit la catolicismul de rit latin în capela privată a Monseniorului Vladimir I. Ghika. La 16 decembrie s-a căsătorit cu Helga Popa. După 1944 a fost arestat de șase ori și a ispășit în detenție peste 17 ani cumulați de termene de pedeapsă penală. În 1964, prin grațierea adoptată în același an pentru deținuții politici din RPR, a fost eliberat din lagărul de muncă forțată de la Periprava (în Delta Dunării). La 13 mai 1969 a fost ordonat preot unit (greco-catolic) de către episcopul Iuliu Hirțea.


liceu, refugiată şi ea în Bucureşti şi acum în concediu medical pentru 1 an. (…) Am uitat să spun că în 1947 şi 1948 (vara) am fost la exerciţii spirituale ţinute de Pr. Eugen Popa, pe care l-am revăzut la Cluj în oct. 2000, şi de Pr. Ioan Suciu14, care era captivant în predicile ţinute. La aceste exerciţii a fost şi P. Năsturel şi cred că cele spuse de Pr. Suciu l-au impresionat aşa de mult, încât a izbucnit în plâns, iar în 6.I.1949 a devenit catolic acasă la Mgr Ghika. Și el frecventa ASTRU. 14 Ioan Suciu, fiu de preot, s-a născut la Blaj, județul Alba, la 3 decembrie 1907. După școala elementară și cea secundară la Blaj, și-a luat examenul de maturitate în 1925, la Liceul Sfântul Vasile cel Mare. Apoi a fost trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, ca seminarist al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. A luat doctoratul în filozofie în 1927, la Ateneul De Propaganda Fide, și doctoratul în teologie, în 1932, la Ateneul Angelicum. Întors în țară, a fost numit profesor de religie la Liceul Comercial de băieți din Blaj, apoi la Liceul Sfântul Vasile cel Mare. În 1939, i s-au încredințat cursuri la Academia Teologică. Smerit, energic, plin de zel, inteligent, excelent predicator, foarte respectat, a captat energiile tinerilor publicând pentru ei lucrări de mare valoare catehetică. În 1940, a fost numit episcop auxiliar de Oradea, unde, între 1940 și 1946, a desfășurat un apostolat impresionant, în ciuda dificultăților pricinuite de război și de regimul horthyst. La începutul lui 1947, s-a întors la Blaj ca administrator apostolic al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, unde a întărit zelul clerului și al poporului prin numeroase inițiative pastorale și spirituale. Era celebru pentru predicile sale, prin care întărea în credință poporul care începea să simtă presiuni din partea autorităților comuniste pentru a părăsi Biserica Română Unită (Greco-Catolică). Întrucât acestea se temeau de marea lui popularitate, a fost arestat de două ori, în septembrie 1948, în timpul vizitelor pastorale. A fost arestat pentru a treia oară, în 27 octombrie 1948, odată cu ceilalți prelați români uniți (greco-catolici), în timpul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită (Greco-Catolică), din ură față de credința catolică și față de comuniunea cu Scaunul Apostolic. A fost ridicat din lagărul organizat la mănăstirea Căldărușani și dus la București, la Ministerul de Interne, unde a fost supus unor anchete dure în încercarea de a-l implica într-un proces politic. În mai 1950, a fost transferat la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. Suferind de colită cronică, nu a primit nici regim alimentar adecvat, nici îngrijiri medicale, și a murit de foame în închisoare, la 27 iunie 1953.

Preoţii asumpţionişti de la Institutul Francez de Studii Bizantine au fost expulzaţi din ţară pentru că au găzduit nu ştiu ce persoană urmărită de Securitate15. (…) În 1948 făcusem o lucrare de licenţă despre Molière, dar în 1952 nu mai era nimic valabil din ce învăţasem până atunci. Toate materiile pentru examenul de stat erau la prima vedere: marxism, franceză (literatură comunistă), pedagogie sovietică şi filologie romanică (gramatică comparată a limbilor romanice) pe care am ales-o în locul literaturii române unde nimeni nu putea să‑ţi dea o bibliografie. De exemplu, Cocoşul din „Punguţa cu doi bani” reprezenta chiaburul din satul românesc ş.a.m.d. Asta era explicaţia ce se dădea la cursul de literatură română. Pentru examenul de stat am învăţat împreună cu o colegă de liceu, Lelia Băluş (Zwerling) care era deja asistentă la catedra de limba franceză. Tatăl ei era un avocat foarte bun pentru care Dl Mătase, preşedinte de tribunal, s-a luptat să-l păstreze în barou, deşi era evreu. Asta până în 1944. Lelia era mai mică decât mine cu doi ani, dar ne cunoşteam bine. Pentru unele materii a făcut rost dânsa [de răspunsuri], pentru altele, eu. Eu am procurat răspunsurile pentru 72 de subiecte la marxism, făcute de şeful promoţiei de la medicină (1950). Mi le-a dat o colegă de clasă din liceu, evreică, cu care eram prietenă şi care dădea examenul de stat în aceeaşi sesiune cu mine, la medicină. A trebuit să fac altă lucrare de licenţă la franceză. Eu locuiam în Str. Olari şi Lelia locuia în Str. Zborului. Mergeam zilnic la dânsa cu tramvaiul 1 sau 21, 2 staţii spre Sf. Gheorghe. Una citea câte un curs din bibliografie, alta asculta. De câte ori rândul meu era la ascultat, adormeam deseori, deşi beam câte trei cafele mici pe zi. Lelia spunea că a învăţat de la mine să facă cafea. La examen ni s-au dat calificative care, ulterior, au fost transformate în note; media a fost 8,50. În toamna anului 1952 s-a înfiinţat Institutul de Limbi Străine pe Str. Schitu 15 E vorba de Camil Demetrescu. Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

9


Măgureanu, vizavi de liceul Lazăr. Acolo s-au recrutat numai studenţi cu dosar bun (unii nu aveau liceul terminat) şi profesori luaţi de la licee sau şcoli generale. Aşa am ajuns şi eu asistentă la acest institut: dădusem examenul de stat în acel an, aveam dosar bun şi a intervenit şi colega mea Lelia Băluş, cu care am învăţat pentru examenul de stat şi care avea cunoştinţe în Ministerul Învăţământului. Cred că asta a contat mai mult. Poate şi faptul că în perioada 19401944 când colegele mele evreice purtau steaua pe piept, eu nu mă jenam să mă plimb cu ele când ieşeam duminica din internat, mergeam la biserică şi apoi le vizitam. (…) În 1955, când institutul s-a desfiinţat şi s-a unit cu Facultatea de Filologie, eu am fost ultima profesoară acceptată de catedra de limba română, la insistenţele directorului de la institut, Emil Baldan, evreu, profesor de literatură română. Din 1952 am fost mai mult în atenţia Securităţii pentru că lucram în învăţământul superior și pentru că am dus o scrisoare de la Mgr Ghika la Predeal, la părintele Menghes16 (…). Îmi amintesc de faptul că prima mea lucrare ştiinţifică, Vocabularul de bază din sec. al XVI-lea, a fost considerată de prof. Al. Rosetti17 drept plină de naivităţi. Atunci i-am dat-o prof. I. Iordan18, care era foarte 16 Această corespondență clandestină cu Roma a fost motivul arestării celor doi prelaţi şi a unui întreg grup de preoţi şi laici catolici. Vladimir Ghika va fi condamnat și va muri în închisoarea Jilava. Monseniorul Hieronymus Menges (1910-2002) va fi condamnat la 20 de ani de închisoare şi apoi eliberat în 1964. A putut pleca în Germania în 1965, de unde a redactat o mărturie deosebit de importantă despre ultimele luni și zile de viaţă ale Monseniorului Ghika. 17 Alexandru Rosetti (1895-1990), lingvist și filolog român. Profesor la Facultatea de Litere din București, Alexandru Rosetti a fost unul dintre principalii îndrumători ai școlii lingvistice de la București, alături de Iorgu Iordan şi Alexandru Graur. A fost membru titular al Academiei Române din 1948. I s-a spus și „baronul roșu”. 18 Iorgu Iordan (1888-1986), lingvist și filolog român. Având și orientare politică de stânga, a fost membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. 10

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

drept în aprecieri profesionale. El a găsit-o foarte bună şi a propus să fie publicată în revista Studii şi cercetări linguistice, în 2 numere, pentru că era un studiu lung, şi în Revue roumaine de linguistique. Aprecierea prof. Al. Rosetti mi-am explicat-o mai târziu. Eu mă plângeam de nemulţumirile mele prietenei mele Cornelia Iacob19 şi dânsa informa Securitatea de ce se întâmpla la catedra de limbă română de la Filologie. Aşa apăream eu ca informatoare a Securităţii. Asta a fost pedeapsa mea pentru faptul că n-am fost arestată în 1952 pentru scrisoarea de la Monseniorul Ghika dusă la Predeal20. Apoi, [Securitatea] și-a putut da seama că eu n-aş fi putut înţelege conţinutul unei scrisori scrise în latină21. Nici Monseniorul Ghika n-a citit-o [după cum a afirmat în anchete]. Această pedeapsă a constat într-o permanentă tensiune psihologică. (…) Cu câtva timp înainte de a muri, mama mi-a spus: „Tu crezi că toată lumea e cinstită şi are sufletul curat ca tine?”, referindu-se la persoane apropiate. Eu am contrazis-o vehement, dar după moartea ei i-am dat dreptate şi asta m-a durut foarte mult. (…) Revenind la Monseniorul Ghika, repet că el a fost mai mult decât un părinte, care m-a îndrumat în toate situaţiile grele din viaţa mea. El ştia să-ţi fie aproape şi să se ocupe în aşa măsură de suflete, încât aveai impresia că se ocupă numai de tine, că are grijă numai de tine. Avea un fel deosebit de a pătrunde 19 Cu siguranţa Claudia Tudose n-a văzut dosarele de la CNSAS ale acestei persoane (dacă chiar există) şi nu putem şti dacă opinia ei reflectă realitatea. Dar ştim din mai multe discuţii personale că Cornelia Iacob a terorizat-o psihic o lungă perioadă de timp. In orice caz aceeastă convingere a Claudiei Tudose reflectă atmosfera de teamă şi de suspiciune care domnea între colegi de serviciu în timpul comunismului. 20 Aici Claudia Tudose interpretează greșit lucrurile. Ea își exprimă îngrijorarea care a urmărit-o toată viața în legătură cu ceea ce se putea crede despre faptul că nu fusese arestată pentru participarea ei la transmiterea mandatului de la Vatican. Claudia nu avea toate datele pe care le deținem astăzi. În materialele prezentate mai jos vom încerca să lămurim această chestiune. 21 Pe tema scrisorii vezi în continuare interviurile și explicațiile care urmează.


în sufletul omului, încât putea prevedea cum va evolua în viitor şi-l îndruma. El mi-a sădit în suflet o credinţă de nezdruncinat. Soţul unei prietene, plecat în America (este acolo cu toată familia: soţie, copii, nepoţi), după ce a citit articolul privitor la procesul Monseniorului Ghika din revista Pro Memoria [vol. 5/2004], s-a mirat că n-am făcut închisoare pentru scrisoarea dusă la Predeal. Mi-a repetat de câteva ori că pentru asta trebuia să fac cel puţin 5 ani de închisoare. Degeaba i-am spus cum a decurs ancheta când am fost chemată la Securitate [în 1953] şi că eu sunt convinsă că Monseniorul Ghika a făcut această minune pentru mine. Asta e soarta mea, să fiu bănuită că am făcut servicii Securităţii! Sunt sigură că Monseniorul Ghika s-a rugat pentru mine să nu ajung la închisoare, pentru că mama ar fi rămas singură şi eu n-aş fi rezistat. Nu cred că l-au convins pe anchetator argumentele mele: „Dvs. dacă aţi fi fost rugat de un prieten să-i duceţi o scrisoare în provincie, l-aţi fi refuzat?” Iar la ameninţarea că mă poate închide, îi replicam: „Puteţi să mă închideţi, să mă bateţi, să mă omorâţi, eu sunt nevinovată”. Aşa o faci pe viteazul când eşti tânăr! […]

v De ce nu a fost arestată Claudia Tudose, deși a a facilitat transmiterea unui document de maximă importanță venit de la Vatican? Monseniorul Vladimir Ghika a fost arestat la 18 noiembrie 1952, făcând parte din lotul Menges. În cadrul anchetelor sale de la Securitate, în perioada noiembrie 1952 – martie 1953, a fost abordată și problema „scrisorii” trimise de el la Predeal Monseniorului Hieronymus Menges, la acea vreme ordinariu substitut al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. În cadrul interogatoriului din 2 ianuarie 1953, una din întrebări a fost: „D‑ta ai declarat în interogatoriul din 24 Decembrie

1952 că ai avut cu Menges și pe altă cale legături în afară de cele personale? Ancheta îți cere să arăți în ce au constat aceste legături?” Răspunsul Monseniorului Ghika: „Cu Pr. Menges am avut legături și indirect. Astfel prin Claudia Tudose, am transmis Pr. Menges o circulară venită de la forurile superioare ale bisericii catolice”. Este mai mult decât probabil că nu Monseniorul Ghika a dezvăluit numele Claudiei, ci, sub tortură, un alt membru al lotului Menges. Când Monseniorul a văzut că anchetatorii cunoșteau numele Claudia Tudose, el n-a mai putut ascunde evenimentul trimiterii ei la Predeal. Este interesant că, pe procesul-verbal de interogatoriu din 2 ianuarie 1953, atunci când Monseniorul Ghika pomenește numele Claudiei Tudose, un ofițer de Securitate face o mențiune manuscrisă: „Cine este și ce se știe despre ea?”. De aici s-a ajuns la anchetarea Claudiei Tudose în 1953, așa cum se poate vedea atât într-un proces verbal din dosarul lotului Menges, cât și în interviurile transcrise mai jos. La sfârșitul acelei anchete, Claudia a putut pleca acasă. Ea a atribuit acest fapt unei minuni săvârșite de Monseniorul Ghika. Şi, într-adevăr, credem că a fost o minune, după cum vom încerca să arătăm mai departe. Pentru început, încercăm să argumentăm motivele care au putut duce la nearestarea Claudiei: a) Există un document al Securităţii în care se semnalează că mai sunt și alţi tineri care au ajuns cu documente la Pr. Menges, cum ar fi: Paula Diculescu (soţia lui Sandu Klein), Micheline Schubert, Puiu Viehmann, Nina Anca şi alţii. Se bănuia că aceștia ar putea fi pregătiți pentru „curierat” catolic. Totuși, niciunul dintre cei pomeniți mai sus nu a fost arestat. Probabil că s-a luat decizia ca, în lotul Menges, să fie arestaţi doar „curierii” înregistraţi cu microfoane la Predeal, unde Pr. Menges avea Domiciliu Obligatoriu. Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

11


b) Claudia nu a fost înregistrată de microfoanele Securității în timpul întrevederii cu Monseniorul Menges. Orice înregistrare era declanșată în mod normal de un milițian dintr-o locuință alăturată capelei. Acest milițian trebuia să meargă apoi la Brașov pentru a se face lectura benzilor magnetice. Securitatea locală s-a plâns superiorilor de faptul că postul de înregistrare a părintelui Menges rămânea uneori neacoperit, din pricina acestei deplasări a milițianului. c) Mai trebuie amintit şi faptul că Claudia avea o origine socială „sănătoasă22” din punctul de vedere al comuniștilor. Poate că și acest lucru a ajutat-o pentru a nu fi arestată. d) În dosarul Claudiei Tudose de la Securitate se vede că, mult mai târziu, s-a încercat racolarea ei ca informator „pe bază de şantaj” (era cadru universitar, fără familie şi îşi întreţinea mama). Ofiţerul racolator a aflat de-abia pe parcursul demersului său că Claudia Tudose fusese implicată în 1952 în lotul Menges. Racolarea a eşuat din cauza rezistenţei Claudiei, iar şeful ofiţerului în cauză a pus o rezoluţie manuscrisă pe unul dintre documente în dreptul numelui ei: „V‑am spus că vă îmbătaţi cu apă rece!” Considerând toate cele de mai sus, putem trage concluzia că în niciun fel Claudia Tudose nu a făcut vreun compromis cu Securitatea, în 1953 pentru a scăpa de arestare. e) Mai trebuie observat că, pentru aflarea canalului său de comunicare cu Roma, prin care primise o scrisoare, Monseniorului Ghika i s-a simulat în anchetă, de 83 de ori, spânzurarea, o tortură insuportabilă pentru el. Mandatul de la Roma era de fapt un document oficial sosit de la Monseniorul Domenico Tardini, secretar al Congregației pentru Afacerile Ecleziastice Extraordinare, prin care Monseniorul Hieronymus Menges, ordinariu substitut în acel 22 Adică provenea dintr-o familie de țărani săraci, fără pământ, a se vedea în acest sens caietul său autobiografic. 12

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

moment al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, dobândea facultatea de a numi „delegați speciali” [cu puteri cvasi-episcopale], într-o perioadă în care conducerea legitimă a Bisericii Romano-Catolice din România se afla în clandestinitate. Mandatul venit de la Roma arunca în aer „efortul” Securității de a aresta pe toți ordinarii substituți clandestini ai Bisericii Romano-Catolice care nu acceptaseră colaborarea cu Securitatea. Așadar, pentru acest mandat Monseniorul a fost torturat, condamnat și a murit în închisoare, în timp ce Claudia a scăpat de arestare. Aici devine evidentă mijlocirea Monseniorului Ghika în favoarea Claudiei Tudose.

v Câteva documente pe care ni le-a lăsat Claudia Tudose Toată viaţa ei, Claudia s-a rugat Monseniorului şi a afirmat că a fost ajutată în permanenţă de el, până în cele mai mici detalii spirituale și dificultăți în viață. Deși a avut multe boli și operații, ea a trăit până la 92 de ani şi s-a descurcat singură până la sfârșit. A refuzat să fie ajutată. De la Claudia Tudose s-au transmis mai multe documente și mărturii: a) Un articol în Actualitatea creștină. b) O primă mărturie poartă data 9 august 1990 și a fost redactată cu ocazia adeziunii ei la Institutul Vladimir Ghika fondat în Franța, al cărui secretar general era Pierre Hayet. c) O altă mărturie a fost scrisă la 7 ianuarie 1994, atunci când Pr. Horia Cosmovici a primit din partea Arhiepiscopului RomanoCatolic de București însărcinarea de a aduna mărturii despre viața Monseniorului Vladimir Ghika. d) O mărturie a Claudiei Tudose, care păstrează și memoria chipului său, a fost inclusă în filmul „Fratelui meu din exil”, realizat de Ana Boariu în anul 2008.


e) Emanuel Cosmovici a realizat câteva înregistrări cu ea. f) O mărturie mai amplă apare consemnată în caietul autobiografic, din care am preluat mai sus largi extrase. Toate acestea ne permit să prezentăm, printre altele, și personalitatea Monseniorului Ghika din perspectiva Claudiei Tudose. Mărturia din 9 august 1990 (punctul b de mai sus) consemnează următoarele: „L-am cunoscut pe Mgr Vladimir Ghika în 1946 la întrunirile duminicale ale Asociaţiei Studenţilor Români Uniţi (ASTRU), ţinute în Str. Polonă din Bucureşti. La scurt timp după aceea şi până la arestarea lui, mi-a fost duhovnic spiritual.

Monseniorul Vladimir Ghika și Pr. Tit Liviu Chinezu împreună cu tinerii de la ASTRU, în fața bisericii din Str. Polonă, 7 iulie 1947 (Claudia Tudose este a doua din dreapta jos)

Oricât aş vrea să arăt faptele care justifică, din plin, beatificarea Monseniorului V. Ghika, nu sunt în stare s-o fac din cauza multitudinii lor. Încerc să prezint câteva dintre ele. Influenţa pe care a avut-o asupra noastră a fost imensă. Mgr V. Ghika ştia să se apropie de sufletul tinerilor şi să-i conducă spre Dumnezeu prin calităţile sufleteşti ce le avea fiecare în parte. În aceeaşi măsură, prevedea şi ne avertiza, cu multă delicateţe, care dintre defectele sau păcatele noastre pot deveni trăsături

de caracter potrivnice înaintării noastre spirituale. Aşa de mult se dăruia fiecăruia dintre noi, încât aveai impresia că se ocupă numai de tine, că ţie îţi poartă cea mai mare grijă pentru tot ce te priveşte. Insista mult asupra necesităţii prezenţei lui Dumnezeu în sufletele noastre. Trăirea Monseniorului Vladimir Ghika în unire permanentă cu Dumnezeu, în orice împrejurare, ne-a fost călăuză în viaţă şi ne-a dat curaj şi încredere în momentele grele prin care am trecut. El a sădit şi a consolidat în noi o credinţă de nezdruncinat. Ne-au rămas vii în minte felul cum se ruga şi celebra Sfânta Liturghie, modestia sa, erudiţia sa, dăruirea nelimitată faţă de aproapele, fiind alături de poporul român în cea mai grea perioadă din istoria sa, precum şi suferinţa Monseniorului V. Ghika din temniţă, pentru Isus şi pentru Biserică. Mgr V. Ghika a fost pentru noi un model de sfinţenie, de conduită creştină, care şi-a lăsat amprenta în sufletele noastre în asemenea măsură, încât deseori ne referim la el: «Monseniorul Ghika spunea...», «Monseniorul Ghika proceda aşa... », «Monseniorul Ghika se ruga aşa... » etc. Pentru mine a fost ca un adevărat părinte, la care alergam să-i cer sfatul sau ajutorul în tot felul de probleme23. La fel procedez şi azi, deoarece şi de dincolo îmi dă răspunsul aşteptat.” Mărturia din 7 ianuarie 1994 (punctul c de mai sus) este asemănătoare celei din 9 august 1990 în ce privește conținutul. Menționăm doar un paragraf: „În perioada 1968-1974, una din cele mai grele perioade din viaţa mea, l-am simţit 23 Agendele Monseniorului Vladimir Ghika consemnează la diferite date în perioada 1946-1952 prezența Claudiei Tudose fie la liturghie, fie în cadrul întâlnirilor de la biserica greco-catolică din strada Polonă la cursurile de filosofie scolastică (de exemplu, în 1947, la datele 10, 17 și 21 mai; 2 iulie) sau la întrunirile denumite generic ASTRU (8 iunie; 6 iulie; 19 octombrie; 2 și 23 noiembrie, 14 și 21 decembrie) sau Reuniunea Unionistă (10 iulie), fie, cum este și firesc, pentru spovadă. Agendele din perioada 1949-1952 notează întâlniri mult mai frecvente, uneori de mai multe ori în aceeași lună. Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

13


lângă mine ajutându-mă să-mi recapăt sănătatea după nenumăratele boli şi operaţii, să-mi iau doctoratul, cu toate piedicile ce mi s-au pus, şi să obţin o locuinţă, lucru foarte anevoios în acea perioadă”.

v Claudia Tudose despre „scrisoarea” primită de la Monseniorul Ghika pentru a fi dusă la Predeal, la Monseniorul Menges - interviuri cu Emanuel Cosmovici În înregistrarea realizată de Emanuel Cosmovici la 11 aprilie 2004, aflăm detalii despre momentul în care Claudia Tudose a dus „scrisoarea” părintelui Hieronymus Menges la Predeal. „Em. C.: Cum a fost întâmplarea cu scrisoarea? În primul rând ai ajuns să-l cunoşti mai bine pe Monsenior, de a avut încredere în tine? C.T.: Da, sigur că da. A ajuns să fie confesorul meu, directorul spiritual. [...] În tot cazul, aveai impresia că… aşa cum se ocupa de tine… aveai impresia că numai de tine se ocupă, că tu eşti singurul lui subiect de interes, ştii? [...]

Pagină din agenda Monseniorului Vladimir Ghika din anul 1947, data 31 decembrie

Em. C.: Te ştia foarte bine. C.T.: Da, mă ştia foarte bine. 14

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

Em. C.: [...] Când a fost evenimentul cu scrisoarea? C.T.: Asta a fost în septembrie, cred că era toamna lui ’5224 când a venit la mine Bob25 şi mi-a spus: „Uite, să mergi la Monsenior”, că era la Saint Vincent, să merg ca să iau o scrisoare ca s-o duc la Predeal la Monseniorul Menges. Deja cred că a fost arestată atunci Lucia Santa26 pentru că ea a dus de mai multe ori scrisori. Eu m-am dus într-o duminică, cred, sau sâmbătă, în tot cazul la sfârşit de săptămână, la Predeal. Em. C.: Dar, cu Monseniorul, când te-ai dus la el... C.T.: M-am dus a doua zi la el. Em. C.: Unde la el? C.T.: La Saint Vincent. Şi mi-a dat scrisoarea. [...] După liturghie, mi-a dat scrisoarea... Em. C.: Ce ţi-a spus? Nu te-a întrebat dacă eşti dispusă să rişti? C.T.: Nu, nu mi-a spus de risc. La vârsta aceea nu-ţi dădeai seama de risc, ştii? Mai ales că eu fusesem de două ori, ca elevă, în tabără acolo, la Predeal, şi am zis că mă duc aşa să mai văd locul, să petrec o duminică la munte, şi era frumos, era o toamnă frumoasă, şi m-am dus acolo, am dat părintelui Menges scrisoarea. Em. C.: Nu s-a speriat când te-a văzut? Sau te ştia? C.T.: Nu mă ştia. Em. C.: Ce i-ai spus? C.T.: I-am spus că e o scrisoare de la Monseniorul Ghika. Nu ştiam despre ce este vorba şi puţin am stat de vorbă, era o soră acolo, o călugăriţă, mi-a servit miere şi un pahar cu apă, pe urmă m-am dus în capelă, m-am rugat şi apoi am plecat la gară să iau 24 Pentru o mai bună precizare a datei a se vedea nota 156 din articolul lui Emanuel Cosmovici, „Atacul stalinist împotriva Bisericii Catolice din România. Răspunsul Monseniorului Ghika”, p. 233-322 în Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului, Ed. Sapientia, Iași, 2015. 25 Agenor (Bob) Danciul, un apropiat fiu spiritual al Monseniorului Ghika. A trecut prin închisorile comuniste, după care a devenit preot greco-catolic. 26 Lucia Florei (Santa), fiică spirituală a Monseniorului Ghika, a făcut parte din lotul Menges, în care a fost arestat și Monseniorul Ghika. Ea a fost arestată la 10.11.1952, atunci când a coborât dintr-un tren venit de la Predeal.


trenul înapoi. Am stat câteva ceasuri acolo, m-am plimbat prin Predeal. Em. C.: Monseniorul Menges, nu-ţi aduci aminte, era speriat, era îngrijorat? C.T.: Nu, nu. N-am avut impresia că era speriat. [...] Em. C.: ’52? C.T.: În ’52 şi, la scurt timp, în 18 noiembrie, Monseniorul a fost arestat.” În cadrul aceleiași înregistrări, Claudia Tudose își amintește de audierea la care a fost supusă în anul 1953 de către doi ofițeri de Securitate. Din procesul-verbal al anchetei rezultă că unul dintre aceștia era chiar anchetatorul Monseniorului Ghika, lt. Gheorghe Mihăilescu. Iată descrierea acelui moment: „C.T.: Cred că, după aceea, în anul 1953, la începutul anului, am fost chemată la Securitate; m-au ţinut multe ceasuri şi cu ameninţări, că mă închid, că fac... Eu, aşa ca la tinereţe, i-am spus respectivului: „Dacă pe dumneavoastră v-ar fi rugat un prieten sau o cunoştinţă să duceţi o scrisoare undeva unde tocmai mergeţi, aţi fi refuzat? Nu cunosc, n-am cunoscut conţinutul scrisorii, eu m-am dus să mă plimb. M-a rugat, am luat-o.”

Claudia Tudose în fața Capelei din Predeal cu ocazia interviului dat Anei Boariu pentru filmul Fratelui meu din exil realizat în 2008

Şi… cu ameninţări, nu ştiu ce... Ştii cum sunt tinerii, aşa, bravează, am zis: „N‑aveţi decât să mă închideţi, să mă omorâţi, faceţi ce vreţi, nu-mi pasă, eu ştiu că nu sunt vinovată”. Însă cred că aici şi Monseniorul…

cred că din închisoare şi-a luat asupra lui... O fi spus, o fi coincis cu ce am spus eu… că fata n-a ştiut, a zis că se plimbă. Poate i-am şi spus asta Monseniorului când mi-a dat scrisoarea. Că eu am mai fost la Predeal, că ştiu să spun că m-am dus în plimbare. Aşa cred. Em. C.: De câte ori te-au chemat la Securitate? C.T.: O singură dată am fost. Însă m-au ţinut mai multe ceasuri. M-au mai chemat o dată în ’62, dar atunci era altă poveste. Am avut o prietenă, ardeleancă, făcuse Notre Dame, dar ea era omul Securităţii şi eu nu mi-am dat seama. Era informatoare şi nu mi-am dat seama.” Tot despre audierea din 1953, Claudia Tudose aduce mai multe precizări într-o altă înregistrare, realizată de Emanuel Cosmovici la 24 decembrie 2006: „Em. C.: Cum te-au chemat? C.T.: Nu mai știu, cred că mi-au trimis hârtie acasă. [...] Em. C.: Dar tu te-ai gândit c-ai putea fi arestată? C.T.: Da’ cum să nu mă gândesc? Em. C.: Te-ai gândit la bagaj? C.T.: Nu mi-am luat niciun bagaj. Em. C.: Şi unde te-ai dus? C.T.: La Miliţia Capitalei. Em. C.: Mai ai hârtia de chemare? C.T.: N-am. Nu. Nu ştiu cum m-a chemat. Sau a venit cineva acasă. Nu ţin minte exact sau mi-a trimis o hârtie sau telefon, nu ştiu cum. Dar mi-au fixat ziua şi ora. Em. C.: Da. C.T.: Am stat de la 5 după-masă până la 11 noaptea. Em. C.: A. [...] Şi ce ţi-a zis? Luaţi loc? C.T.: Da, sigur. Să iau un loc. Em. C.: Câţi erau? C.T.: Unul singur. Dar între timp mai venea unul care vorbea cu ăsta prezent şi iar ieşea, iar venea din când în când. Em. C.: Şi cum se producea ancheta ta? [...] Te întreba? Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

15


C.T.: Da, păi mă întreba în legătură cu scrisoarea dusă la Predeal. [...] Em. C.: Ţi-ai dat seama că ei ştiu? C.T.: Sigur că da, sigur că da. Mai ales că ştiam că Monseniorul a fost arestat pe 18 noiembrie ’52. Cum să nu ştiu. Em. C.: Aşa... Anchetatorul ce făcea, scria? C.T.: Nici asta nu mai ţin minte. Em. C.: Că dup-aia unul a bătut [procesulverbal] la maşină... Şi ai semnat27. C.T.: Uite nici asta nu-mi aduc aminte. Em. C.: Ai semnat atât documentul scris de mână, făcut de el, cât şi pe cel bătut la maşină. Deci a durat până să bată... C.T.: Probabil. Em. C.: Aşa... Şi cum ţi-a zis? Doamnă, domnişoară? C.T.: Nu mai ştiu cum mi-a zis. Mă rog, dacă scrisoarea şi dacă era ceva... nu ştiam... am comis un lucru grav. Eu am arătat că nici nu ştiam. Mi-am închipuit că e vorba de o scrisoare ca de la preot la preot şi-aşa: „Ce faci? Şi cum o duci cu sănătatea? Cum merge activitatea de preot?” În sensul ăsta. Habar n-aveam de destinatar şi de expeditor. Em. C.: Şi cum vorbea? Politicos? C.T.: Cred că politicos, dar totuşi cu ameninţări. Em. C.: Că ce? C.T.: Că nu-mi dau seama că mă închide, că mă bate, că-mi face nu ştiu câte? Em. C.: Că te bate? C.T.: Da. Sigur că da. Tot felul de ameninţări. [...] Eu atuncea o făceam pe grozava, mi-era frică, dar o făceam pe grozava. N-are decât. Pot să mă bată, să mă închidă, „să mă omorâţi, faceţi ce vreţi cu mine, eu sunt nevinovată, habar n-am”. Şi iară argumentul ăsta. La ei nu ţinea. Deasta eu cred că a fost o minune din partea Monseniorului, pentru că ei te arestau, cum să spun eu, şi pentru un denunţ fals. Dacă cineva voia să-ţi facă un rău, zicea ceva de tine, că ai făcut… şi te aresta, nu? Şi la astea nu mi-a răspuns nimica. Şi că i-am zis: 27 În dosarul lotului Menges de la CNSAS există acest proces-verbal de interogatoriu al Claudiei Tudose. 16

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 4, 2018

„Dumneavoastră, dacă aţi fi plecat undeva în provincie şi vă ruga un prieten să duceţi o scrisoare aţi fi refuzat?” Şi nu zicea nimica, ştii? [...] Claudia Tudose a dat dovadă de mult curaj și de multă încredere în Dumnezeu. Numele ei va rămâne legat de numele Monseniorului Vladimir Ghika și de cel al Monseniorului Hieronymus Menges, în legătură cu această pagină tristă din istoria persecuției împotriva Bisericii RomanoCatolice din România.

v Cuprins Alexandru Niculescu - Un gând pios pentru profesoara Claudia Tudose Extrase din caietul autobiografic lăsat de Claudia Tudose De ce nu a fost arestată Claudia Tudose, deși a a facilitat transmiterea unui document de maximă importanță venit de la Vatican? Câteva documente pe care ni le-a lăsat Claudia Tudose Claudia Tudose despre „scrisoarea” primită de la Monseniorul Ghika pentru a fi dusă la Predeal, la Monseniorul Menges- interviuri cu Emanuel Cosmovici Cosmovici

p. 1 p. 4

p. 11 p. 12

p. 14

Arhiva Vladimir Ghika este administrată de Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, din cadrul Arhiepiscopiei RomanoCatolice de Bucureşti. La acest număr al Buletinului Arhivei Vladimir Ghika, au colaborat: Luc Verly, Iulia Cojocariu, Emanuel Cosmovici, Mihaela Cosmovici Tehnoredactare şi grafică: Iulia Cojocariu Pentru mai multe informaţii despre Mons. Vladimir Ghika: www.vladimirghika.ro www.vladimir-ghika.ro www.vladimiri-ghika-amicus.blogspot.com Adresa pentru corespondenţă: Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika Str. G-ral Berthelot, 19; 010164, Bucureşti, România Tel: 0212015400; 0212015401; Fax: 0213121207 Email: arhiva@vladimirghika.ro

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika nr. 4 2018  
Buletinul Arhivei Vladimir Ghika nr. 4 2018  
Advertisement