martie 2013
poRtRet
mă învârteam prin curtea înghețată și
Poesis interna\ional
stau pe un scaun lângă Zoia Gheorghievna care geme și-i umezesc buzele pe întuneric și mi-e frică aș vrea să pot să nu-mi fie frică dar îmi este șiroaie de lacrimi îmi intră în gură nu-mi pot scoate mâinile din buzunare un porumbel dă buzna în casă inima îmi iese din piept se izbește de pereți se pocnește de fereastră vrea să zboare afară și nu găsește ieșirea ea vorbește cu o voce tot mai subțire ca a unui copil de opt ani mi se taie genunchii apoi ca a unei puștoaice de șase ani plâng în hohote apoi ca a unei fetițe de trei ani porumbelul se izbește de lustră și lumina se stinge iar ea vorbește cu vocea „unui prunc abia-abia născut”, cum ar zice cineva,
lunecoasă a spitalului așteptând-o să iasă, când am văzut o haită de maidanezi înconjurând o veveriță, când am văzut o veveriță țopăind în mijlocul unei haite de câini turbați care strângeau cercul care clănțăneau și lătrau de mama focului și se repezeau s-o înhațe de piept sau de picioare și ea țopăia în mijlocul lor ca un dansator pe sârmă și ei erau tot mai mulți apăreau noi și noi maidanezi noi și noi maidanezi din toate colțurile curții spitalului de hematologie alergau din toate părțile cu boturile în vânt și schelălăind vesel le mirosea a carne de veveriță dădeau năvală ca la nuntă înconjurând veverița și repezindu-se s-o muște deja nu o mai vedeam erau așa de mulți că nu o mai vedeam dintr-odată au amuțit și s-au împrăștiat cu cozile încovrigate și când m-am apropiat cu picioarele alunecându-mi în toate părțile nu am mai văzut nici urmă de veveriță doar câteva floace de păr roșcat și câteva urme de sânge și în rest nimic de parcă ar fi dispărut în aer Zoia Gheorghievna ieși din clădirea spitalului cu fața scăldată de lacrimi
și atunci porumbelul țâșnește pe fereastră afară și eu încep din nou să sper (din Eșarfe în cer, 2012)
Selecție de Claudiu Komartin
21