Poesis interna\ional
eSeu
decembrie 2012
de orice urmă de revoltă? Pe atunci aceasta era un semn de nonconformism considerabil. Pentru Dąbrowski, a scrie asemenea poezii era ceva de-a dreptul firesc, iar marea cultură literară şi aplecarea spre concept au făcut ca problemele sale cotidiene să nu fie niciodată unidimensionale. În scurt timp a devenit cunoscut şi ca un curajos recenzent şi polemist, destul de intransingent faţă de colegi de generaţie mai puţin talentaţi şi adepţi ai modei literare. A arborat o etichetă de ideolog, deşi, sincer vorbind, ca să semneze majoritatea judecăţilor sale literare, i-ar fi fost suficient să-şi păstreze o judecată sănătoasă şi distanţa faţă de ierarhiile din cercurile respective. Majoritatea nu înseamnă toate. În plus, Dąbrowski nu a făcut grea sarcina adversarilor săi literari – s-a declarat conservator şi catolic şi, chiar dacă acest lucru nu trebuie să însemne neapărat ideologizare, având însă mereu la îndemână colecţia lui de principii de viaţă şi artistice, poate fi mai uşor citat şi evaluat. Nici obiceiul vorace de a scrie, şi nici – cu atât mai puţin – nebunia retorică şi lingvistică nu sunt în stare să-i ia lumea cuiva care crede în realitatea ei. Mai ales atunci când această credinţă se sprijină pe un codex. Unei asemenea persoane îi este însă mult mai greu săşi risipească propriile îndoieli, cea mai seducătoare ficţiune nu ascunde adevărul, conştiinţa de creştin detectează în această ficţiune o slabă consolare. Inocenţa pierdută este una dintre temele cele mai importante la Dąbrowski. Interesant însă că poeziile sale rareori iau aspectul elegiilor> nostalgia după ceea ce s-a pierdut ar fi o recunoaştere univocă a pierderii, iar aşa ceva nu poate intra în discuţie, dat fiind temperamentul lui Dąbrowski. Înainte de a începe să tânjească după ceva, el vrea să se asigure că pierderea este certă. Această relaţie ofensivă cu propria conştiinţă face ca poeziile lui Dąbrowski să sune extraordinar de propaspăt. Dotat cu inteligenţă, strălucire şi iscusinţă, având la îndemână cele mai diferite concepte poetice, este, pentru propria sa conştiinţă, permanent generatoare a sentimentului de vinovăţie, un rival cu adevărat demn. Poate că Dąbrowski, ca unicul poet tânăr luat astăzi în serios, ar fi înclinat să-şi pună versurile în slujba unor chestiuni altele decât cele poetice. Şi acesta este un gest contrarevoluţionar. La ce îi serveşte poezia? Să-i reamintească mereu cum să fie un bun creştin, şi să constate cât de mult s-a îndepărtat de acest ideal. Acest fapt îl apropie de marii predecesori. Nu e de mirare aşadar faptul că volumul său de versuri publicat în traducere în limba engleză este însoţit de recomandarea lui Adam Zagajewski. „Tadeusz Dąbrowski is writing his self-portrait of the artist as a young man. Love, faith and doubt fill its pages. The first chapters of this work in progress are promising, we’ll be looking forward to the sequel...” Greu să nu fim de acord.
fiecare următoare clipă de satisfacţie cere tot mai multă viaţă, seamănă în ea o tot mai mare pustiire. Reversul acestei fraze în volumul Cartea rotirilor este fraza „un ins, care a cumpărat lumea”. Pe cât de excesiv de serios sună primul refren, pe atât în al doilea sună distinct ironia, care este un leac cunoscut contra sentimentului pierderii şi amărăciunii maturităţii. A treia persoană, în care apare aşa-zisul cumpărător al lumii, sporeşte şi mai mult sentimentul distanţei. Poate a şi cumpărat-o, dar ce fel de lume e asta? Ţinând cont de decorul american al acestor versuri, putem risca un concept – aceasta este Lumea Nouă, regatul hiperrealist al artei şi retoricii, în care febra creatoare cedează în cele din urmă sub presiunea unui spectaculos american dream. Aş dori să fiu bine înţeles, în cuvintele mele nu există răutate. Povestea care iese la lumină din poeziile lui Różycki este tulburătoare şi credibilă, iar versurile însele emană permanent o energie extraordinară.
Tadeusz Dąbrowski – un contrarevoluţionar Cât de puţin sigure sunt cuceririle revoluţiilor poetice. Şi cât de plictisitor ar fi în ele fără nişte contrarevoluţionari talentaţi. Literatura polonă ştie ceva despre asta, doar aşa-numita şcoală poloneză de poezie, căreia Clare Cavanagh i-a dedicat discursul său, a fost înfiinţată printr-un gest contrarevoluţionar. Nu numai pentru că patentul revoluţiei părea să-l deţină prin părţile noastre în sec. XX Uniunea Sovietică. Aspiraţia spre poetica clasicistă în anii ‘40, întoarcerea de la cuceririle avangardei şi încrederea în ordinea creştină a lumii (chiar dacă viziunea acestei ordini a trebuit să treacă anterior prin purgatoriul marxist) l-au condus în final pe Czesław Miłosz spre Premiul Nobel, însă anterior au dat un început concepţiei poeziei, care nu a renunţat niciodată la perspectiva individuală şi experienţa istorică în numele unui experiment impersonal. În măsuri diferite l-au valorificat şi Zbigniew Herbert (cel mai mult) şi Wisława Szymborska, şi Tadeusz Różewicz (cel mai puţin), dar creaţia lui Adam Zagajewski, care este acum cel mai bine cunoscut în lume poet polonez în viaţă, ar fi pur şi simplu greu de imaginat fără această lecţie. Tadeusz Dąbrowski a debutat cu poezii din multe puncte de vedere tipice pentru epoca lui, dar a fost de la început apreciat şi de către cei care priveau cu neîncredere spre cotitura anilor ‘90. Desigur, era un cititor atent al clasicilor „brulion”-ului, al lui Marcin Świetlicki sau Jacek Podsiadło, datorează destul de mult mai ales primului dintre ei, dobândind chiar pentru un anumit timp eticheta de continuator creator al acestuia. Cu toate acestea, retorica revoltată sau chiar anarhică a colegilor mai vârstnici nu a pătruns `n versurile sale. Cultura de masă şi-a făcut şi ea cu greu loc în poezia sa, în schimb cu o uşurinţă firească i-a fost lui Dąbrowski, de exemplu, să scrie despre familie. Ritualuri domestice, inclusiv mersul la biserică, ca temă a unor poezii lipsite 70