Despre pământ - dosar de studiu 2021 - partea 2

Dosar de studiu al caselor cu tehnici din pământ documentate în anul 2021

ediție digitală – partea 2

DESPRE PĂMÂNT.

OAMENI ȘI CASELE LOR DIN BANAT, CRIȘANA ȘI

TRANSILVANIA

Material realizat prin Bursa „Sabin Nicolae Dancu” 2020, acordată prin grijaFilialeiteritorialeTimișaOrdinuluiArhitecțilordinRomânia; mai 2022 – în urma proiectului realizat pe parcursul anului 2021

Autor: Lidia Păcurar

cu sprijinul echipei Despre Pământ: Alina Negru, Ioana Dorobanțu-Gordon, Alexandra Al-Aliwi, Alessandro Serra, Flori Achim, Cosmin Neagu

ediție hardcopy - tipărit la : PrintPress, Timișoara ediție digitală în 4 parți

Mulțumim:

Echipei de voluntari Despre Pământ din cadrul Colegiului de Arte „Sabin

Drăgoi” din Arad – Rasca Giulia-Andreea; Mânzatu Rahela Simina; Cojocariu Alessia; Popa Hannelore; Komaroni Angel

Gazdelor care ne-au primit în casele și gospodăriile lor; Partenerilor și

colaboratorilor de proiect, ateliere și clăci; Voluntarilor de ateliere;

Martin Dan Andrei, Horia și Delia Păcurar; Loredana Gaiță, Cristina Milici și

Robert Jianu, Mihai Silvestru, Arina Maria Gheorghiu, Luiza Cecilia Spiridon, Adelina Georgiana Ghiura, Teodor Gheorghiu, Dănuț Morodan

Cuprins - partea 2

DESPRE PĂMÂNT 2021..............................................

3

Scurt istoric al proiectului Despre pământ ................4

Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat, Crișana și Transilvania .............................................6

CASE partea 2 – Satul Poiana ..................................9

Satul Poiana – construcții din lemn și pământ ........10

Ș

coala veche din Poiana ...................................19

Casa din lemn din satul vechi ............................22

Casa din lemn din satul nou...............................24

Index imagini...............................................................28

Scurt istoric al proiectului Despre pământ.

Despre pământ se înscrie într-o inițiativă amplă de valorificare a arhitecturii tradiționale, începută în anii 2015-2016 în zona Banatului și aflată în continuă desfășurare și dezvoltare.

Printr-o abordare interdisciplinară, se desfășoară sub forma unei campanii de conștientizare ce include documentarea, practicarea și transmiterea unor tehnici constructive locale cu pământ. Scopul este de a crea o perspectivă contemporană asupra unui patrimoniu răspândit pe tot teritoriul României.

Casa din și cu pământ, atât în regiunea Banatului cât și în Crișana și Transilvania sudică, reprezintă un patrimoniu rural important, despre care se vorbește prea puțin în literatura de specialitate, dar care are potențial de a deveni o veritabilă marcă regională dacă se pun pilonii unei conștientizări la nivelul publicului larg a valorii acesteia. 1

Principala activitate în cadrul campaniei, este reprezentată de documentarea și înregistrarea mărturiilor care atestă calitățile caselor de pământ și diseminarea informațiilor obținute – prin catalogare, relevee, interviuri cu locuitorii și meșterii locali, realizarea de tutoriale (video, broșură sau atelier) și prin publicarea pe pagina de tip web-documentary a proiectului, www.desprepamant.ro.

1 Din descrierea proiectului cultural Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat

Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat Început în perioada 2015-2016, derulat prin asociația REcult din Timișoara împreună cu partenerii săi, ulterior și cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, proiectul a coagulat un grup pluridisciplinar și internațional în demersul de conștientizare și de promovare a patrimoniului reprezentat de casele din și cu pământ din zona Banatului.

Unul dintre evenimentele principale ale proiectului este festivalul itinerant Regio Earth. Ediția a doua a festivalului central și est-european a arhitecturii din pământ s-a desfășurat în 2018 la Buzad, în comuna Bogda din Timiș.

La începutul anului 2019 a fost premiat pentru activarea patrimoniului imaterial de către Administrația Fondului Cultural Național și desemnat ca eveniment oficial al Anului European al Patrimoniului 2018.

În anul 2020, proiectul a fost selectat în cadrul expoziției „Enough is Enough” și a evenimentelor conexe ale acesteia în Bienala de Arhitectură din Timișoara – BETA 2020.

Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat, Crișana și Transilvania

Activitatea desfășurată din anul 2021 reprezintă o extindere a proiectului Despre Pământ. Oameni și casele lor din Banat la regiunile istorice adiacente (Crișana și Transilvania), dorind să pună bazele pentru o viitoare multiplicare la nivel național a campaniei de conștientizare, valorificare și chiar reinterpretare a arhitecturii tradiționale din pământ.

Deceacestezone? Nu doar datorită proximității de punctul zero alproiectului(zonaBanatului) ci și datorită multitudinii de tipologii și tehnici care pot fi întâlnite aici2 și al spiritului viu care poate fi regăsitînmultedintrecase. Unde cauți de fapt valoarea unei construcții din pământ? Tehnicile și materialele înglobate sunt un punct de plecare, dar oamenii sunt cei care o însuflețesc.

Rezultatele proiectului din2021 sunt încursdeactualizare pe platforma web-documentary a proiectului: desprepamant.ro. În completarea platformei vine broșura de față, realizată cu sprijinul bursei anuale „Sabin Nicolae Dancu”, în scopul detalierii celor șase puncte documentate (case și zone).

2 un exemplu relevant chiar în imaginea alăturată, extras din studiile asupra arhitecturii vernaculare ale arh. Călin Hoinărescu

Ce a presupus proiectul din 2021. Din punct de vedere al resurselor umane:

 Coagularea și extinderea echipei Despre pământ, inclusiv cu elevi voluntari

 Crearea unui angrenaj de parteneri, colaboratori și susținători ai proiectului

Din punct de vedere al acțiunilor întreprinse și al rezultatelor:

 circa 25 de zone și puncte vizitate în vederea documentării

 3 ateliere cu tehnici din pământ și o clacă la Buzad

 evenimente conexe și expoziționale (precum evenimentul interactiv din Timișoara de la BNA 2021)

 4(+) trasee culturale în curs de propunere

 materializarea a 6 puncte documentate (case și zone - prin vizite de studiu, întâlniri cu localnici și arhitecți)

Satul Poiana – construcții din lemnșipământ

Tipologii dominante: Case pe structură din lemn, lipite și tencuite cu pământ, urcate pe socluri din piatră; case în sistem fachwerk cu lemn și cărămidă

Localizare: loc. Poiana, com. Vârfurile, jud. Arad

CONTEXT – despre satul Poiana și comuna Vârfurile

Localizare. Este situată la cca. 130 km de Arad, în zona

Țării Zarandului

Poiana (cunoscută și ca: Nagypojana, Polyana, Csúscmező) este una dintre cele 7 localități ale comunei Vârfurile din județul Arad.

Istorie. Urme de locuire pe cursul superior al Crișului Alb datează din neolitic, fiind descoperite în apropiere urme ale culturii Starcevo-Cris.

Districtul românesc al Ciuciului (actual Vârfurile) este atestat documentar în 1390 că unitate teritorială românească de tip administrativ numit district. În 1464 Vârfurile (Ciuci) apare că voievodat aparținând marelui domeniu al cetății Siria, iar ulterior apare menționat ca proprietate a lui George de Branderburg (1550) și a unui nobil Kendi (1551).

Satul Poiana a fost atestat documentar la 1510 când a fost dăruit lui George de Brandemburg. Mai târziu, tot în secolul al XVI-lea, a aparţinut familiei Losonczy, Din anul 1697 a făcut parte din domeniul Hălmagiului (domeniul fam. Bethlen din care se trăgea și principele Transilvaniei din acea perioadă).

În 1848 a fost desființată iobăgia iar după 1853 parcelele de pământ și pădurile folosite de iobagi au trecut în proprietatea acestora că răsplată pentru serviciile prestate. Pădurea folosită de iobagi până în 1848 a fost defalcată, o parte revenind iobagilor și au fost organizate composesorate de pădure.

În 1876 Vârfurile cu satele aparținătoare au fost repartizate comitatului Arad. Administrația românească a fost instaurată după 1919.

Populaţia. În anul 1720, în localitatea Poiana erau 5 gospodării cu 48 de locuitori iar populația era în întregime românească. În 1941 erau 477 de locuitori, în 1992 erau 249 de locuitori. După 1989 populația a scăzut treptat. O parte dintre locuitori s-au stabilit la oraș ori au plecat în străinătate, actual putând fi văzute în sat mai multe gospodării abandonate.

Meșteșuguri, ocupații. Creșterea animalelor și pomicultura au fost cele mai importante activități din zonă deoarece pământul era considerat slab pentru practicarea agriculturii. Acestea erau

întregite și de activități silvice – localnicii exploatau materialul lemnos, practicau vânătoarea, culegeau fructe de pădure, bureți sau plante medicinale. Localnicii își valorificau produsele realizate în propriile gospodării: produse lactate, ouă, legume în special cartofi și fasole, țuică sau obiecte din lemn. Conservarea fructelor prin uscarea lor în cuptoare speciale este o marcă a zonei Vidra dar se practică și în celelalte localități ale comunei. Fructele uscate puteau fi păstrate câțiva ani.

În toate satele din actuala comună Vârfuri se practică meșteșugul confecționării furcilor din lemn, putând fi vizitate chiar și acum ateliere întreprinse în gospodării locale. 3

În zonă există o rețea hidrografică bogată care a permis construirea morilor și practicarea morăritului, precum și industrie metalurgică – fiind păstrate în zonă și cuptoare vechi pentru topit fierul. Existau și locuitori care lucrau în minele de mangan sau la cariera din Vârfuri.

Obiceiuri și tradiții. În fiecare an se țineau în zonă nedei care începeau în a treia zi de la Paști și se terminau în jurul datei de 20 iulie când era organizat Târgul de fete de la Muntele Găina.

În zilele noastre nedeile tradiționale au fost substituite cu o sărbătoare câmpenească în a două duminică după Rusalii, la care participă uneori chiar mii de oameni.

3 Produsele pomicole și cele din lemn erau adesea comercializate în târguri din vale, activitatea de transport și comercializare a produselor , via tren sau cu căruța, primind chiar și un termen local – „drumălit”.

Agroturismul este slab dezvoltat, dar cu potențial. Turiștii pot fi atrași la sărbătorile tradiționale, la biserici sau la câteva obiective turistice în natură sau religioase, la monumente păstrate și, cu o promovare adecvată a agro și ecoturismului, s-ar putea bucura de multitudinea de produs culinare tradiționale (aluaturi locale - pătăști, întorsuri, ciurici/scorțișoare), într-o zona pitorească în care se mai practică activitățile specifice gospodăriilor țărănești.

Arhitectură. Monumente. Obiective. O marcă importantă a satelor din zonă o reprezintă bisericile din lemn (mai demult, câte una în fiecare sat; acum unele înlocuite cu biserici din zid). În satul Poiana este remarcabilă biserica de lemn

„Naşterea Maicii Domnului” – monument istoric de clasă A4 . Anul de construcție variază în sursele documentare (1751, 1767 sau 1806).

Pe pereţii exteriori este atestată existența anterioară a unor cenotafe, acum dispărute.

Totuși, pe unul dintre pereţi, mai există o toacă

4 Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AR-II-m-A-00643.

din lemn şi cuierul pentru pălării (cloape5) şi cuşme.

Datorită stării avansate de degradare în anul 2000 biserica s-a refăcut în integralitate.

5 „Țara Zărandului”, autor: Vasile Faur, 2016, pag. 625

Nu departe de satul Poiana se găsește furnalul din Zimbru, monument istoric cod AR-II-m-B00661. Cuptorul de topit fier „Jumelț” din satul Zimbru, comuna Gurahonţ, a fost construit între anii 1844 și 1865, după tehnicile specifice de la acea perioadă - furnal cu piatră, cărămidă și coș din văiugă/ chirpici semiars; se încadrează în tipologia cuptoarelor de pe Valea Crişului Alb.

În cursul anului 2021, s-a intervenit asupra furnalului pentru punerea în siguranță prin proiectul „Ambulanța pentru Monumente Arad”.

Alte obiective care pot atrage în zonă sunt Parcul Dendrologic Gurahonț, rezervația de lauri de la Zimbru, moara de la Zimbru, Brusturescu – ultimul sat sistematizat de către austro-ungari, pe atunci aflat la vama Imperiului, casă din lemn cu pivniță din piatră a unui stupar local, precum și clădirile documentate în cadrul Despre pământ 2021.

Evoluția satului și a gospodăriilor. În secolele

XVIII-XIX, iobagii erau împovărați de sarcinile

feudale, unii preferând să se stabilească în comitatul Arad care era în subordinea statului.

Totuși, în zona Ciuci s-au stabilit mulți români care au optat menținerea religiei ortodoxe (1754).

(„tragerea la linie”)6. Localitățile s-au dezvoltat păstrând specificul locuirii românești.

Dezvoltarea gospodăriilor s-a făcut pe model autarhic din cauza distanțelor între locuitori.

Astfel, satele Poiana, Avram Iancu, Groși și Vidra sunt localități de tip “risipit”. Casele se răsfiră pe suprafețe mari numite crânguri legate între ele prin cărări, iar vatra satului nu este definită. Grupurile de gospodării din crânguri (tip roiuri7) purtau numele proprietarilor suprafețelor de teren. Colectivizarea din vremea comunistă nu a fost considerată practică, iar dezvoltarea organică a satului nu a fost întreruptă.

Mai apoi răscoala lui Horia din 1784, care a cuprins și Ținutul Zarandului, a fost unul dintre motivele pentru care satele din comuna Vârfuri nu au fost afectate de sistematizarea de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIXlea dispusă de către administrația austriacă

Pe lângă roiurile risipite (grupări de câteva gospodării îndepărtate de vatră), în zonă a fost observabil și fenomenul roirii efective a satului. Dacă în alte părți sistematizarea habsburgică a impus mutarea gospodăriilor în perioade de maxim doi ani în loturi anume repartizate, de

6 „Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, fragment : „Comuna Vârfurile”, pag. 171;

notă: programul de sistematizare s-a desfășurat în unele localități din Banat, Câmpia Aradului și de pe valea Crișului Alb

7 fenomenul de roiuri separate de vatra satului este descris mai pe larg în Locuirea tradițională rurală din zona Banat – Crișana (Elemente de istorie și morfologie; protecție și integrare), Gheorghiu Teodor Octavian, Timișoara, 2008

obicei amplasate mai la vale, în satele din zonă fenomenul s-a petrecut „natural”, satul mutânduse încet la vale în căutarea resurselor. În Poiana, sunt chiar observabile urmele roirii, pădurea de la nordul satului fiind înțesată de movile rămase în urma strămutării gospodăriilor.

Bibliografie.

 „Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, fragment : „Comuna Vârfurile”, autori: Sorin Sabău, coordonatorii volumului: Sorin Bulboacă, Doru Sinaci, 2020

 „ȚaraZărandului”, autor: Vasile Faur, 2016 Sursăweb: https://bibliotecaarad.ro/monografii-comunavarfurile/

 Locuirea tradițională rurală din zona Banat – Crișana (Elemente de istorie și morfologie; protecție și integrare), Gheorghiu Teodor Octavian, Timișoara, 2008

Din satul vechi actualmente mai există doar o singură gospodărie, în curs de documentare în proiectul Despre pământ. Procesul relativ lent de roire se observă și în amplasarea bisericii și a școlii, în extrema nordică față de satul nou dar la mijloc dacă sunt considerate ambele amplasamente sătești.

ȘCOALA VECHE DIN POIANA

Tipologie: Construcție din văiugă

Anul de construire: prima jumătate a sec. XX

Istoric. Deși nu există dovezi scrise despre școlile din comuna Ciuci (actuale Vîrfurile) înainte de 1850, se poate deduce și parțial urmări existența fostei școli din satul Poiana în paralel cu evoluția satelor din zonă.

În zona de câmpie, administrația habsburgică a avut un amplu program de sistematizare a localităților („tragerea la linie”)8. Parte din acest program era și alocarea unui loc desemnat și a a unui ajutor financiar pentru ridicarea școlilor, uzual în apropierea bisericii și instituțiilor localităților.

Localitățile comunelor Ciuci și Avram Iancu nu au fost cuprinse în acest program, motiv pentru care nu a fost alocat suport financiar pentru ridicarea

școlii. Astfel, în 1870, copiii din Poiana erau alocați școlii din Aciua.

Cu toate acestea, după Unirea din 1918 și reorganizarea învățământului la începutul secolului XX (învățământul primar devenind obligatoriu), s-au pus bazele școlilor și în satele comunei. La influența unui profesor local, învățatul

8 „Dicționarul istoric al localităților din județul Arad”, vol. III, fragment : „Comuna Vârfurile”, pag. 171

era combinat cu practică agricolă ( pentru ca elevii să învețe pomărit, legumicultură, silvicultură, stupărit, întreținerea fănețelor, etc.) astfel că multe dintre școlile nou înființate aveau grădini, livezi sau pepiniere proprii.

Școala din Poiana, în edificiul său vechi, a urmat și modelele locale și pe cele ale zonei de câmpie

– locul școlii a fost alocat în imediata vecinătate a bisericii (la întrepătrunderea pe atunci a satului vechi cu cel nou) și avea un teren amplu unde ar fi fost posibil să existe grădină sau livadă.

Tehnici. Arhitectură. Deși arhitectura predominantă în zonă este din lemn, școala a fost construită din văiugă, pe un model derivat din tipologia caselor de câmpie - camere tip vagon, accesibile dintr-o prispă deschisă susținută pe stâlpi din lemn, dar prezintă două caracteristici interesante.

Una dintre aceste caracteristici se datorează dimensiunii clădirii și terenului în pantă pe care a fost amplasată - la nivelul soclului, continuat parțial pe pereți, se regăsesc o serie de rigidizări tip contrafort, din piatră de râu lipită inițial cu pământ iar ulterior și cu un amestec de ciment.

A doua caracteristică interesantă o reprezintă cele două hornuri. Deși au înălțimi mai mari decât hornurile caselor din zonă, acestea au fost realizate tot ca și pereții, din văiugă.

Proiectul de recuperare. Comunitatea locală încearcă să preia în administrare vechea școală, în scopul folosirii acesteia pentru activități culturale și artistice și în timp, restaurarea și

refuncționalizarea ei ca mic centru cultural9 unde vor avea loc activități educative pornind de la meșteșugurile locale (ex. ateliere de făcut cozi, furci și mături).

9 Din interviu cu familia Negru, august 2021

CASA DIN LEMN DIN SATUL VECHI

Tipologie: Casa din lemn, cu lipituri și tencuieli din pământ la interior, podele din pământ, soclu din piatră lipit cu lut

Proprietar: Alina Negru

Ultima gospodărie rămasă din satul vechi de la poalele Codru-Moma (sit Natura2000), casa este din lemn cu un sistem structural cu grinzi și furci.

CASA DIN LEMN DIN SATUL NOU

Tipologie: Casa din lemn, cu lipituri și tencuieli din pământ la interior, podele din pământ, soclu și pivniță din piatră lipită cu lut,

Proprietar: stupar local; fam. Negru

Ambele case (din satul vechi și din satul nou) au tehnici din pământ prezente la interior (tencuieli, tavane, pardoseli) și în cadrul infrastructurii (liantul soclurilor)

Proprietarii își doresc reabilitarea lor treptată și, în timp, popularea lor cu evenimente și ateliere participative (pentru promovarea tehnicilor din pământ și a meșteșugurilor și obiceiurilor locale).

Index imagini – partea 2

DESPRE PĂMÂNT 2021

Scurt istoric al proiectului Despre pământ

pag. 4 – descrierea etapelor Despre pământ în 2018; sursă : www.facebook.com/desprepamant

pag. 5 – parteneriat Despre pamant/ AFCN

sursă : www.facebook.com/desprepamant

Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat, Crișana și Transilvania

pag. 6 – extras din studii asupra arhitecturii vernaculare ale arh.

Călin Hoinărescu (din arhiva digitală a Teodor Gheorghiu)

pag. 7 – img. 1 – hartă a punctelor documentate – Despre pământ.

Banat + Despre pământ 2021; img. 2 - hartă a acțiunilor DP 2021 (sursă: desprepamant.ro și Lidia Păcurar)

pag. 8 – img. 1-6 – echipa DP 2021 (sursă: echipa DP și Ovidiu

Micșa); img. 7-18 –parteneri, colaboratori și susținători DP 2021

CASE

Satul Poiana – construcții din lemn și pământ

pag. 10 – img. 1 – casa din satul nou, struct.din lemn; img. 2 – casă

cu sistem Fachwerk (Lidia Păcurar)

pag. 11 – vedere din satul vechi înspre Valea Mureșului, lângă

ultima gospodărie (Lidia Păcurar)

pag. 12 – vedere din podul școlii înspre casă din lemn și pământ (Lidia Păcurar)

pag. 14 – biserica din Poiana văzută dinspre școală (Lidia Păcurar)

pag. 15 – biserica din Poiana văzută din curtea proprie (sursă: de la Țetcu Mircea Rareș, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=17259456)

pag. 16 – Furnalul de la Jumelț, intervenție Ambulanța pentru Monumente 2021 (sursă: www.facebook.com/ambulantapentrumonumentearad/)

Pag. 17 – cimitir la intersecția dintre satul nou și pădurea satului vechi, înspre Codru-Moma (Lidia Păcurar)

Pag. 18 – movilă rămasă după strămutarea unei gospodării din satul vechi (Lidia Păcurar)

Școala veche din Poiana

Pag. 19 – școala din Poiana, vedere dinspre biserică

Pag. 20 – proto-contraforți pentru soclul școlii

Pag. 21 – horn din văiugă, tencuit (Lidia Păcurar)

Casa din lemn din satul vechi

Pag. 22 – deasupra ultimei gospodării din satul vechi

Pag 23 – img. 1 și 2 – vederi ale casei; img. 3 – detaliu prispă și soclu ; (Lidia Păcurar)

Casa din lemn din satul nou

Pag. 24 – casa din lemn – vedere dinspre drum

Pag. 25 – img. 1 – detaliu prispă; img. 2 - detaliu cornișă, perete din

lemn și soclu din piatră lipit cu pământ

Pag. 26 – tehnica soclului și a pardoselii de sub prispă;

Pag. 27 – perete și acces în pivniță; (Lidia Păcurar)

Material realizat prin Bursa „Sabin Nicolae

Dancu” 2020, acordată prin grija Filialei

teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din

România;

Timișoara, 2022