Issuu on Google+

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012


Colectivul de redacţie: Vasilisia Lazăr Mihaela Popa Sofia Sincă Maria Ileana Belean Mihai Cătrună Ion Lazăr da Coza

Toate drepturile apartin autorului

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


Gina Zaharia


Cuvânt de suflet

Nu suntem dintre aceia care au fost în Laponia şi nici măcar în proximitatea Cercului Polar. Poate am fi tentaţi să refuzăm oferta unei posibile vizite, speriaţi de suflarea de gheaţă a Titanului Boreas, totuşi, posibilitatea de a admira perdeaua strălucitoare de lumină multicoloră a aurorei boreale, precum şi peisajele nocturne aflate în ocolul ei, ne-ar atrage, iar dacă s-ar ivi o astfel de oportunitate, în perioadele septembrie-octombrie sau martie-aprilie, ar fi o provocare căreia, probabil, i-am da curs. Posibil să avem o mare dezamăgire – aurora să-şi culce pletele de aur, de platină, de smaralde şi rubine dincolo de orizont ori să şi le piardă cu mult deasupra acestuia. Şi atunci?... Vorbind de poeta Gina Zaharia şi de poezia acesteia, afirmăm că nu există riscul unei deziluzii asemănătoare. Întrupare a generozităţii, ea ne dezvăluie bogata şi profunda sa lume poetică prin aceeaşi vie, feerică, maiestoasă şi seducătoare perdea, urzită din metafore originale, îndrăzneţe dar nu teribiliste. Cartea de faţă – Rouă printre luceferi – ne îndeamnă să ne înălţăm pe aripile aurorei şi, acolo sus, să formăm tandemul poezie-cititor, spre a putea pătrunde dincolo de prezenţa imediată a metaforei, dezvăluind un univers liric pe care puţini dintre noi şi-l pot imagina. Pentru a ne bucura împreună de roadele talentului poetei Gina Zaharia, noi – prietenii ei – am adunat o parte din nestemate în acest buchet superb pe care i-l dăruim din tot sufletul, ştiind că dincolo de încântarea ei, stă mulţumirea noastră. Prietenii,


Gina Zaharia

ediţie de suflet sub teiul din inimă astăzi bate mai puţin vântul acolo şi-a adus merindele femeia de sâmbătă poduri întoarse din zori şi creioane de safir sângerase uşor la glezna tăcerii dar marcase cu lumină frunzişul în care înnebuneau ferestre nostalgice cu gust de fructe coapte iertase toate pariurile care-i trecuseră prin piept de luni până vineri şi împletise câteva şoapte dragi într-un joc de iederă pe braţul stâng prin ochii ei trec dealuri în frac intens spre orizonturi înfometate niciodată n-a fost mai aproape de teiul sub care va scrie ediţia de suflet pentru următoarele zile

7


Gina Zaharia

parola mea e la tine dă-mi o secundă parola ta să trec prin mine am de cules câteva păduri cu fragi se întorc izvoarele la culcare sigur aş şti să le fac să se simtă regine n-am să te întreb când expiră poate nu azi altfel ar trebui să inventez galerii secrete şi cine ştie ce-aş mai surpa să te găsesc dacă voi întârzia într-un apus decupează-i culorile şi fă-mi o brăţară la mâna ta mă va păzi de otrava pregătită la intrare în caz de eşec parola mea e la tine

8


Rouă printre luceferi

jocul frunzelor în fracuri de timp continuă singura cale spre lună trecea prin dreptul eclipsei îmi trebuiau o trăsură un hotar şi o balanţă de restul se ocupau zile din calendar când îşi puneau o dorinţă şi pentru a nu încurca stările boreale am încălţat tălpile de iluzionist am strigat haiducii ierburilor bijutierii de zori şi tulpina pe care coborâsem să-mi trăiesc visul era vremea cinei primul popas pe inimă se ciocnesc pahare fine fotografii fac schimb de culori iar sculptorii se închid în cataloage de renume pe fundal e lacul cu lebede suficient să văd prin ochii unui orb poarta odihnei nu degeaba am ascuns eclipsa sub braţ câţiva actori de noapte îmi scriau un rol – o pasăre incoloră ciuguleşte două-trei versuri apoi le transformă într-un sărut pe altă inimă jocul frunzelor în fracuri de timp continuă

9


Gina Zaharia

Prizoniera dintre cascade Nu-ţi cer să te desprinzi de pe grinzile cerului, te-ai învăţat să arunci din când în când, o scară pe care s-o împarţi vântului şi, mai departe, pescarilor de lumină, cu primul năvod. M-am înscris la polul cascadelor, fără teamă, probabil voi regăsi scorbura lăsată să moară într-un desen de argint, fiecare parte din mine a fulgerat cândva pe braţul ei, fiecare somn stins în tine va arde în trunchiul doborât de nimicuri şi va deveni deşert peste umăr. Voi cânta ceva despre prizoniera dintre adâncuri şi voi aşeza ghirlande de spini peste tot, să-mi ghiceşti, de-ţi va fi seară, veşmântul-scrum din grota copacilor cu ramuri peste cer.

10


Rouă printre luceferi

Valul cerului De ce mă priveşti tăcută, mare desculţă, ţi-au îngheţat îmbrăţişările neîntrerupte sau ţi-au înflorit rădăcinile în aşteptări verticale ? Nu plânge, marea mea, nu plânge, mugurii zac în adâncuri nedescoperite, ici-colo, lanţuri de fier te sugrumă şi-ţi stabilesc graniţele în secetă, tu te-ai născut lacrimă, eu m-am trezit cer... Trimite-mi sărutul tău pe un pescăruş amar şi încătuşează-l în credinţă... Te voi veghea, mare, promisiunea s-a născut înaintea mea, mi-au lăsat-o moştenire galaxii cu diamante de inimă. Ai încăput în privirile mele cu un val lipsă, unul singur, valul cerului... De aceea mă priveşti tăcută, marea mea?

11


Gina Zaharia

Merinde pentru suflet Ţi-am adus merinde pentru suflet arse în vreascuri de ceară, le-am găsit pribegind într-un târg de valori, mă strigau repetat, cu blândeţe şi trimiteau soli să descopere cât de înalte sunt zidurile pe care urcă magia. Ai putea spune că-s descântece la temelia vechilor cetăţi, nu te teme, am aflat că doar o parte din ele au otrava iubirii, am gustat-o cândva într-o grotă cu pereţi de sticlă şi acoperiş de cântec şi crede-mă, aş muri în fiecare dimineaţă să ştiu că renasc în pulsul nemăsurat în cuvinte. Şi pentru că fluturii nu rezistă în tablourile reci, am trasat hotare pe talerul inimii; ţi-e cunoscut drumul prin cercuri de foc, zăboveşte cât vrei, acele ceasornicului au ameţit deja, vezi? ţi-am vândut efectul curajului de-a măsura nemărginirea! Acum ştii că ţi-e foame?

12


Rouă printre luceferi

rouă printre luceferi

te-ai născut rouă printre luceferi inimă pe cerul tău armura-ţi încătuşează dimineţile de teamă să nu le piardă misterul pe file senine se înalţă stânci cu parfum de sare şi lacuri în palmele cărora înfloresc nuferi de veghe în ochi de vultur ai prins săgeţi cu iz de nord în timp ce dincolo de orizonturi trimiteai scrisoare îngerilor să nu-ţi ardă aripa în care-ţi păstrezi comoara de albastru intens aşadar te-ai născut adevăr inimă de luni până duminică şi încă o veşnicie când m-am trezit un cocor mi te furase

13


Gina Zaharia

din ace de zori priveşte-mă de peste ţărmuri sunt pasărea din mijlocul apei care-şi îneacă aripile în ecouri subacvatice cinez într-un lan de mărgean mereu deasupra cuvintelor nepregătite niciodată nu-mi găsesc paharul în care ai învăţat dragostea să tacă trec de miezul nopţii prin acelaşi loc las un semn la intersecţia luminii cu polul iubirii şi schiţez un zâmbet pe afişul de mâine poveste cu pagini duble într-un port oarecare nu mă striga n-am niciun nume pe valuri doar o eşarfă mereu întoarsă pe umeri să mă apere de apusuri mai ştii când i-am ales culorile din ace de zori?

14


Rouă printre luceferi

Ploaia zidită în rate Ce tot cauţi femeie desculţă pe cărări îngheţate, ce rădăcini îţi aduni şi ce sens te trimite spre noapte? Jumătate din tine se plimbă pe râu de cuvinte, jumătate priveşte cum gerul lacom te-nghite. Treci peste hohotele sparte prin foc de tăceri, eşti ploaia zidită în rate şi semnul de dor - singur pe-o carte de mângâieri. Lasă-ţi, femeie, paşii pe stânci, mai aproape de cer hotarele-ţi sunt lacrimi adânci îngropate-n mister.

15


Gina Zaharia

Te iubesc din pur şi simplu Mă echipasem din timp, primisem invitaţie înainte de naştere și un rucsac în care să-mi duc teama de a nu te confunda cu pictorul dealurilor care tot caută drumeţi pentru popas într-o imagine de vară atât cât să umple cămaşa de flori şi s-o arunce în mare spre alte veacuri. Venisem să-ţi cer codul de trecere prin foc, să te aud respirând prin plămâni doborâţi de dragoste lângă femeia de piatră arsă, dar m-am ascuns în refluxul culorilor (erai prea atent să nu calc pe cochilii de ploi). Nu ne-am mai fi întors unul în celălalt dacă aș fi picurat inima pe ogorul cu maci ori aș fi renunțat să cerșesc otrava fără de care nu poți trăi sub cupola țurțurilor. Abia atunci te-am auzit strigând: te iubesc rebelo, te iubesc cu patima despletirilor din toate văzduhurile deodată, te iubesc din pur și simplu, doar din tot sufletul... ucide-mă!

16


Rouă printre luceferi

Femeia de joi Voi veni la tine, în mijlocul oceanului de pe insula fără nume, la ora în care înfloresc orhideele; mă vei aștepta într-un fulger devreme, dezleagă-l, singur îmi va creiona veșmântul de astăzi. Port rochia de joi, pe ea s-au învățat valurile să adoarmă în culori îmbrățișate, e simplă ca murmurul nedumeririlor care-și ridică scări ca un test de rezistență peste adâncuri. Voi lua cu mine necuvintele într-un buchet, ele te vor întreba câte valuri ai numărat să-mi fotografiezi setea de lumină și de ce te-ai trezit într-un glob pe ape imense odată cu dimineața mea de stări? Îți voi lăsa, din loc în loc, pagini din calendarul inimii, adună-le, pe ele mă vei găsi când îmi vei pierde pașii dincolo de poeme. (Ferește-te de femeia de joi, uneori e ofrandă pe ploi!)

17


Gina Zaharia

ultimul condamnat așteaptă să treacă și ultimul condamnat nu-i închide poduri nu-i arunca sfori peste munții măsurați printre gratii de dor din pumnul tău și astăzi va bea rouă mai este încă un ceas până la turnul închiderii învață-l că lanțurile sunt zile pe podiumuri din tine din el din silabele răsfățate într-un duet amintește-i că jumătatea lui secetoasă se varsă pe izbândă repetă-i asta până la contopirea luminilor cu torentele înghețate în mângâieri de ceară apoi lasă-l să-și caute hrana în temnița unde n-ai fost verde cât să-i cuprinzi foamea poate doar o voce astrală peste care a sărit obosit un solfegiu….

18


Rouă printre luceferi

Doar caravane de ace Îți las ultimul cântec într-o agonie albastră, e singurul orb care a rezistat focului din deșert. Îl vei înțelege abia când voi fi trecut toate dealurile pe care ne-am trezit mergând împreună. N-are partituri celebre nici măcar un început iscusit, probabil că-l vei împături și-l vei așeza sub pernă, te vei trezi fără să știi de ce (l-am scris pe o tastatură neagră singura care-mi săruta mâinile). M-au ars cuvintele în scorburile în care m-am ghemuit să te simt, timpul tău trecea pe lângă mine stingher și-mi amintea din când în când, de câte o lege a neprivirilor. Străbăteam imperii cu șerpi fără povești știam că-n veninul lor voi mușca ultima îmbrățișare, încălțasem condurii cu numere false, tremuram fără teamă, puteai să mă oprești... (doar caravane de ace în mine găsești!)

19


Gina Zaharia

Prin pânzele inimii tale Rămăsesem într-un lan bolduit, mă întreceam cu firele de iarbă care-ţi atingeau cămaşa, din când în când peticeam paragrafe cu alte sensuri ştiam că ştii de ce răsucesc soarele spre toţi macii zilei. Am învăţat, pe drum, să-mi odihnesc ochii de prea multe depărtări în fracuri, prin mine se fotografiază copacii îndrăgostiţi, cum pot să nu urc trunchiul luminii dacă apare acelaşi golf cu ieşire spre cer? Când vei găsi paşii mei pe culori verticale aşterne-mi un covor de stele spre dimineaţa cu miracole, cine ştie, poate voi deveni călător prin pânzele inimii tale...

20


Rouă printre luceferi

Aerul meu nu e aerul tău Începusem să rup luna, habar n-aveam cât strălucea pe stâncile mele, se lăsase aproape, mi se lipise de piept, de cuvinte, de mângâieri, știam că treci prin izvoarele ei flămânde să-ți speli inima, încheiaseși un pact cu tine: să sfărâmi ziduri și să înalți trofee. Îmbrăcasem câteva raze, le aruncasem pe umerii nopții mele și încercam să ghicesc câte focuri s-au lăsat pe pământ fără să pârjolească cetăți cu ferestre spre tine deschise? Era poate unul într-un lac de lumină, mult prea departe, mult prea străin în îmbrățișări fără chip… M-am întors în turnul meu strâmt, respir adevărul lunii întregi, aerul meu nu e aerul tău nici mâinile mele n-au cules sarea din temnița inimii, să chemăm ploaia de peste tot să împartă podurile, să le întoarcă într-un sens negăsit, tu să rămâi port, eu – corabie fără pânze…

21


Gina Zaharia

Sunt vis pe țărmul tău boem Am să te-nchid în fiecare cântec Zidit cu cerul peste dimineață, Te voi jerfi adesea-ntr-un descântec Din val de dor și lacrimă de ceață. Și va fi ger prin stările polare Și norul tău va plânge-n pumnul meu Iar ploi rănite-n zori pe depărtare Te-or întreba de ce mi-ai spus mereu Că-s îngerul prin care țeși lumina Și rătăcești, tăcut într-un poem, Tot nu-nțeleg de ce port oare vina Că sunt un vis pe țărmul tău boem, Că-s vocea spartă-n dinastii albastre Și stea pe-o sete prăbușită-n rod… Tu știi că numai umbrele sihastre Închid luminile de dincolo de pod?

22


Rouă printre luceferi

Portativ A fost odată un catarg Care trecea pe vreme bună, Avea o aripă și-un prag Și nu-l prindea nicio furtună. Prin focuri și culori de pace Tot împărțea, în mii de nori, Veșmântul unui timp cu ace. (Atunci veneam dinspre ninsori!) Mergeam de mână, nici nu știu Dacă purtam sub pași vreo stradă Dar parcă tot doream să-i fiu Un fel de cântec pe zăpadă. …………………………………. A mai rămas un portativ Și-un orb încătușat pe-o rază; Când l-am cântat definitiv Un înger trist era de pază.

23


Gina Zaharia

ai dormit pe aripi de lebădă știu ai dormit pe aripi de lebedă somnul meu nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns te furau ochii închiși în lumină și dacă am lăsat câteva veri să ne împrumute veșmintele am știut că purtam sunete înlănțuite într-o simfonie inedită de o parte și de alta a zidului ne atingeam palmele ale mele erau prea reci ale tale prea îndepărtate scânteile ardeau într-un joc de silabe întemnițate aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipul pierdut într-un veac fără ecou din cerul meu plouă nebunește mă voi face râu și voi întoarce vara aceea pe altă pânză

24


Rouă printre luceferi

torţe în fracuri hai, decupează continentul acela în care am împărţit lumea noastră faguri şi privighetori fără număr imagini derulante până la împlinirea crezului celuilalt să nu-l cutreiere vântul să nu laşi nicio clepsidră să-mi citească inima să navighezi cu luna pe umeri până dincolo de gustul vinului şi mai ales să devii prizonier în sonetul luminilor torţe în fracuri pe ţărmuri îndrăgostite repetă după mine paragraful în care enigmele n-au somn doar glezne sărutate instantaneu și un decor care te subjugă hai, desprinde harta culorilor și las-o să navigheze cât o vrea pe brațul stâg va purta jocul privirilor pe cel drept - setea îmbrățișarilor îți trimit un râu umple-l cu toate nerostirile deodată

25


Gina Zaharia

te voi trata preferenţial podul acesta e al meu al tău e dincolo de metafore te las să treci doar cât să conjugi enigmele intersectate cu timpul perfect îl păzesc de când lumea de parcă ar fi o bijuterie veritabilă cred că n-am altă îndeletnicire prin casa mea aeriană întemnițată în convenții transparente face bine la ger îndepărtează teama de a nu te îmbăta din nimic ba chiar pune o vorbă de recunoaștere pe podiumul victoriilor cu mine poate fi al tău cât pentru o paradă-două lampioanele vor învăța să-ți cuprindă înaintarea prin ploi cochete spre pelerinajul uitării de sine te voi trata preferențial (cu otravă de zile mari)

26


Rouă printre luceferi

Cântec de seară Mi-e seara - floare arsă, mi-e rouă pe altare, Mi-e tainică urcarea spre necuprinse zări Iar ropotele ploii în dans de sărbătoare Îmi sunt cetăţi de gală în suflet cu uitări. Când trece dinspre noapte un car de nemurire Ca să-mi aducă fila pe care-am scris un rol, Sunt călător neutru ce-şi plimbă o-amăgire Precum îşi plimbă vântul adresa spre alt pol. Încătuşate jocuri, păduri întâmplătoare Îşi risipesc întruna izvoarele de fum Sub pietre doarme timpul ciobit în calendare, În faţa porţii-nchise se mai aprinde-un drum, Priviri instantanee trag sfori peste hotare Ferestre de tăcere pe-un curcubeu de scrum.

27


Gina Zaharia

Zidar de nimicuri Un greier orb învățase să fure solfegii din cugetul unui cosaș până mai ieri degustător de stări la cina unui felinar. Prinsesem loc în mijlocul toamnei pe un bulgăre de sare; de multe ori am avut tendința să-l vând unui ceas de scântei care bătea în nordul deșertului! Altfel aș mai fi auzit despre patima bietului zidar de nimicuri? Își spunea greier de duminică! Cu siguranță exagerase fiindcă nu știa că puful de păpădie i-a împrumutat straiele și nici nu întrebase iarba dacă l-ar fi găzduit vreodată în oglindă. Am auzit că te poți îndrăgosti de greieri cu frac alb și drum în zigzag numai dacă au învățat să țină treaz visul de-o lacrimă într-un cântec de gheață!

28


Rouă printre luceferi

Poveste de-o secundă O secundă-n bob de rouă se topea în zi de vară Când zări, în lada veche, ceasul unei stări de seară; Ea gonea spre râuri limpezi, n-avea drum prin preajma lui , El - ceas prăfuit şi singur, ea, secunda nimănui… Peste drum toţi grănicerii s-adunaseră la sfadă Aveau ordin să distrugă clipele de promenadă, Cine, ce-ar avea cu mine? se-ntrebă ţesându-şi fire Nu prezint niciun pericol, sunt doar strop de amintire! Și zbură cu mii de fluturi, peste jocu-ameţitor Dovedind că niciodată n-o să stea în preajma lor; O atrase ticăitul unui ceas dintr-un refren Dar închise-ndată ochii…n-avea gânduri de catren. Zarvă mare, tropot iute, cadenţau cu toţi în cor, Numai ceasul de pe munte fluiera încetişor, Ca un susur de legendă braţu-i se-ntindea în timp Căutând prin întuneric umbra unui anotimp. Vino, se-auzea prin lacrimi, vocea-i caldă de ruine Eşti secunda vieţii mele, vino să trăieşti în mine! M-am oprit în timp sălbatic, te aştept de peste-un veac, Nu mă simţi că fără tine sunt mereu tot mai sărac? Se-nălţă în valuri scumpe, ea secundă între stepe Căutând în grabă ace, pregătită să înţepe; Dar zări pe pragul vremii calendarul de aramă Strălucind în strai de gală, de ce oare să se teamă? S-a făcut tăcere-ndată, grănicerii-au obosit; Îşi luă zborul şi deodată-n ceasul vechi a poposit. Nu te teme, zise-o voce răguşită de chemare Iată, locul tău e veşnic îmbrăcat în aşteptare! 29


Gina Zaharia Vino să culegem vise, să le dăm stropi de izbândă, Soarta noastră-i o pecete pe oglinda lumii crudă! Dacă?... se-ntrebă secunda, dacă mâine nu mai sunt? Iară ceasul nu-i răspunse şi o prinse-ntr-un sărut. Lângă ei cântau deodată toate stelele în cor În cămăşi de dor brodate se-mbătau lângă izvor, A trecut o veşnicie, cât să-şi spună nemurirea Iar secunda din poveste făcu pact cu fericirea. Erau ei, un munte mare şi un petec de decor, Ea purta cărarea-n mare, el în vârful crestelor, S-au pictat pe roata vremii, pe aripa-i grea şi seacă Dar păcat, niciunul însă n-a simţit că stă să treacă. N-au văzut cum grănicerii la apel, în prag de seară, Plănuiau în şapte feluri să-i topească-n nopţi de ceară; S-au trezit într-o trăsură, ea în lacăt spre apus El în tropot de legendă ce mergea în sens opus. Se zăresc în pragul nopţii, varsă lacrimi pe ecou Iar povestea lor se scrie ca o lespede pe nou; O citesc cu voce tare, ea cu vraja tot mai seacă, El o prinde-n calendare. E povestea lor săracă...

30


Rouă printre luceferi

Silaba de-altădată Un ocean de bunăvoie s-a-mpărţit în lacuri mici, Între ele nu sunt poduri, ci doar freamăte vreo cinci, Unul pentru dansul serii îmbrăcat ca o regină, Cina, visul, fericirea şi uitarea ce-o să vină. Peste setea de-altădată s-au creat dâre de fum, Rădăcinile de piatră stau întinse parcă-n drum, Trec pe ele, răsfaţate, toate stările de gală, Pe când mii de săbii arse, ascuţite, dau năvală Să brodeze pe la colţuri băuturi fine de ram Şi s-arunce stol de vrajă pe-o corolă de ocean; Mă-nfăşor în şalul vieţii, prins ici-colo-n amintiri Şi pornesc spre calendare să-mi scriu notele-n zidiri. Într-o scorbură de soare legănată de-o fântână Stă ascunsă de zăpadă ursitoarea mea cea bună, Mi-a deschis cu grijă poarta şi mi-a spus că-n timpul meu Vor veni păsări de apă ce-or slăvi pe Dumnezeu. În genunchi am ascultat-o, avea glasul de mătase Şi un ceas cu multe zodii, toate pe la colţuri roase, Printre stelele de gheaţă strălucea ades’ ceva Era carul meu cu vorbe ce cu mâna îmi făcea. Mă striga după tăcere, avea glasul răguşit Şi o tolbă de cuvinte ce trecea spre asfinţit. S-a oprit în poarta vie, prea frumos împodobită Şi mi-a scris pe talpa vieţii o silabă despletită. E la pieptul dinspre munte, i-am găsit acolo loc Şi-o admir cum înfloreşte ca o filă de noroc; Numai vântul dintre dealuri mai adie câteodată Şi sărută depărtarea cu silaba de-altădată… 31


Gina Zaharia

Călător prin cuvinte De câte ori mă-ntreb de-ai obosit Drumeț cu tolba prinsă-n calendare, Zăresc o stea pe-un colț de răsărit, Și înțeleg că încă n-ai hotare, Că pentru tine drumul e acasă Și niciun mal nu trece peste pod, Că porți în suflet toamna ca mireasă Că ea-ți cunoaște al iubirii rod. Te-mbracă ploaia în cetăți uitate Pe țărmul plămădit cu mâini de lut, Acolo și-a clădit un orb cetate Și mă întreb de nu l-ai cunoscut?! El tot simțea un fulger că-l străbate Dar asta s-a-ntâmplat foarte demult...

32


Rouă printre luceferi

noapte dezleagă-mi râurile de pe ochi să-mi potolesc setea care mă confundă cu tine în albia luminii doarme trunchiul unui gând doborât de secetă toporul alege copaci verzi îi face garduri prin foc inima îi strigă haotic până la îngenunchere pe poteci de ger au năvălit pustnicii sculptează peșteri în noi pânza enigmelor se odihnește dincolo de tăcere spre răsărit de mine e noapte

33


Gina Zaharia

Actorul desculț care aleargă prin nori Azi am să-ți scriu pe nămeți cu brațul de flori, îți voi aduce un templu în dar și parcă aș rupe și-o stea dintr-un cer de culori. Apoi voi sări peste timp cu tine-n priviri, în trup, în ființă, nebun rătăcit prin inima ta, orb agățat de un sens și pe deasupra legat la ochi cu credință. Încătușat în mister mă supun unui stol de ninsori, mă mistuie dorul, chezășie mi-l pun; privește! sunt rob uneori și, cel mai des, actorul desculț care aleargă cu tine prin nori!

34


Rouă printre luceferi

și... și toate stările tale mă fac să exist într-o jumătate de cer și-ntr-un lac secetos unde dorm amintirile zdrențuite și toate privirile tale mă descos din portretul de ceară în care ne-am topit cuvintele aprinse într-un descântec lasă poarta deschisă voi trece de miezul nopții printr-un fulger închipuiește-ți că adorm într-un concert nebun că brațele tale vor lua forma timpului meu azi ne vom îmbăta dintr-o singură lacrimă și...

35


Gina Zaharia

celălalt tu când s-a agățat de pieptul meu o pasăre ai ucis-o i-ai smuls penele și mi-ai scris cu ele un poem de dragoste mai târziu ai aflat că pasărea murise instantaneu într-un ciob de nimic sub pene pulsa numele meu către toate perlele înserării erai celălalt tu învelit în ninsori a treia persoană dintr-un glob de cristal desenai cercuri de foc pârjoleai temnițe și învățai orbii să mă vadă sub genele răsăritului

36


Rouă printre luceferi

Cafea amară Era mult ger, amarnic şi nătâng, Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng, Dar îmi plăcea cafeaua ta amară Din praf târziu cu armonii de seară. Când am simţit că-ncep să mă înec M-am agăţat de norul cel mai sec Şi a plouat cu noi, a câta oară, Cu hohot ars în dinastii de ceară?! M-ai luat de mână ca şi cum n-ai şti Că veacul nostru are doar o zi, Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare Lâng-un pian şi-un semn de întrebare. Şi-acum simt gerul, încă n-a apus, Căldura s-a-ndreptat în sens opus Şi-am îngheţat în straiele de nea… Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…

37


Gina Zaharia

Pe scări de cedru O Sahară uitată în munți fredona melodia de ceară a punctelor cardinale, sau, poate încerca să redescopere trecători de cenușă amestecate cu pelin... Părea obosită și abandonată în spații altădată regești, nu mai știa culorile anului, nici codul inimii, de fapt, trecuse în alt secol, cu ierburi înalte și corăbii de gheață, tămăduitoare de singurătate. Purta ciubote din azur și rădăcini de stejar, erau grele, vechi și împrumutate, dar le ștergea de praf la fiecare adiere a vântului și le măsura drumul spre nicăieri. Pe umăr avea un ceas de rubin, pe chip - umbra unui surâs și-n pumn mătănii de rugină; le adunase din vârstele pietrelor peste care dansaseră parcă toate ploile pământului la un singur bal. Și-a uitat fotografia pe arșița credinței, din când în când, se-ntoarce s-o înrămeze în pagini de amurg apoi adoarme pe scări de cedru și cristal.

38


Rouă printre luceferi

să plouă îți port cămașa pe care ai țesut câmpurile abia a înflorit e sălbatică și interesantă cu fiecare petală ce adoarme la pieptul meu când spectacolul se odihnește în undele pornite să cuprindă noblețea pe cerul așteptărilor am descântat-o la marginea unui râu să fi văzut cum amestecam cuvintele într-un joc nebunesc din care nu înțelegeam mai nimic fiindcă luna îți tot plimba ochii pe tulpinile serii și le scrijilea cu numele meu întreg și bolduit nu era magie ci setea desprinsă din dorința de a te deruta astfel încât să nu-ți croiești drum prin troienele cosașilor recuperatorii de culori s-au trezit negustori la margine de cer unde iscoadele împart răsplata norilor să plouă vei fi dirijor de concerte fără sfârșit în zodia mea

39


Gina Zaharia

astăzi toți copacii ard pentru mine m-am trezit la ora închisorilor trebuia să ridic zidul să evadez doar o singură dată îmi era permis și era marți ziua când temnicerii își făceau program de-a lungul fulgerelor și tu te-ai trezit încălțasesi bocanci de plumb să nu mă ajungi apoi tot deschideai ușa acelei colivii în care torturaseși dragostea la ce bun când toate umbrele mă învăluiseră de la nord la sud la comanda pustnicilor sunt sigură că ar fi apărut un curcubeu cât de mic să-mi țină locul lângă ferestrele din adâncuri dacă n-aș fi mințit că mă întorc spre iarnă să împart cu tine ce-a mai rămas prin colțuri și să adun izvoarele într-un singur crez privește-mă am atins stâncile dimineața mea e acolo într-o pelerină de tăcere știu că n-ai să denunți dispariția unei iluzii astăzi toți copacii ard pentru mine

40


Rouă printre luceferi

te duceam de mână prin foc ți-am furat lacul te mândreai că l-ai conturat pe vârful muntelui și numai reginele au acces prin pârtia luminii ei bine am împrumutat zodia carelor de vânt și am scuturat cerul calculasem exact disatanța dintre mine și tine știam că vei veni să verifici dacă cineva ți-a deformat acel blestem de rubin sau dacă altcineva a îmbătrânit așteptând o barcă din altă dinastie știi câte perle au căzut în prăpăstii sau câte veșminte am dezbrăcat cu lacrima? îndepărtasem spinii și spusesem o rugă probabil că hoții au un singur ochi eu eram oarbă de-a binelea dar te duceam de mână prin foc habar n-aveai că-mi frigeau tălpile cât pentru două vieți cu pieptul dezgolit într-un templu discret și lacom nu mai căuta lacul din ace de zori e pe brațele mele

41


Gina Zaharia

Ai ancorat la mii de leghe tandrețe Hei, spin de argint aruncă-ți mătăniile pe care le-ai purtat în temnița fără nume, spre mine vin doar avalanșe de sete și mai toate au un mister de renume. Portret de lumină, mângâierile tale întorc file ascunse, mă tem că mi-am rătăcit somnul în palma de strajă, mai lasă-l o vreme să urce prin săbii și vrajă. Corăbier destoinic, ai ancorat la mii de leghe tandrețe, porți strigătul amiezilor în pieptul cu țărmuri și-o cetate pierdută pe-un val de noblețe. Mai este vreme să-ți aduni fluxul chemărilor într-un joc de noroc, aici și acolo același torent te răsfață, nici astăzi nu-i ceață și parcă nici zidul nu mai trece prin foc.

42


Rouă printre luceferi

Ecou divin Atâția nori au azi prin mine punte, Învăluiți în veacuri cu scântei, Am auzit că florile de munte Și-au făcut târg. Să cumperi câte vrei! M-ai prins în ape tulburate-n șoapte Un continent cu porțile de dor Pe care se-odihnesc pirați de noapte Și sting tăcerea-n haine de izvor. Te văd plimbându-ți inima pe ape Din zori de sete până-n pânze mii, Un rug de vrajă vine să te-adape, Și eu veneam prin flăcările vii! Am pârjolit privirea-n depărtare, Aveam un zbor, pe unde l-am pierdut? Când mă strigai cu lacrima de sare Îți eram timp. Nu m-ai recunoscut Nici când ți-am descheiat cămașa care Se agățase-n pieptul meu străin, Avea ceva din brațele stelare; Ți-am fost ecou, dar ce ecou divin!

43


Gina Zaharia

Incendiu de fân încolțit Nu cunoşteam parola vântului dar îl încurajam să acopere fânul încolțit în vara pe care o împărţisem în sfere egale, eu – un spic răsfăţat, tu clocotul unui izvor din cuburi de inimă, armonie perfectă între jocul inimii şi sforile dimineţii. Tot atunci, punctele cardinale răsuceau zvonuri despre regina pădurilor, locuia într-o scorbură intens colorată în stânga unui copac prea scump să-şi deschidă şi alte rădăcini pe jocul clepsidrelor, prea demn să comploteze un duel perfect cu scânteile deasupra veşmintelor incolore. Într-o zi s-a mutat spre deşert, încercase un salt de supravieţuire într-un fagure simplu, pe o scară provizorie şi-a urcat şipotul amiezilor, sub gânduri – un vas de ceară şi instantanee din vara care topise toate calendarele într-un jurnal de doi. Acum ştiu parola vântului, a descifrat-o regina nisipurilor în călătoria de cinci stele pe umerii Carului Mare, e scrisă cu majuscule de foc şi poartă aura unui cerc de nobleţe într-un incendiu de fân cosit.

44


Rouă printre luceferi

poemul de gânduri alergam prin rezerve de crini iedera-mpânzise tot veacul şi era luni ziua-n care-nflorea liliacul ne ştiam după suflet ades’ ne strigam cinasem cu timpul de mână şi ne odihneam în primul ocean de lumină ne-am oprit pe un pisc de-ntuneric străluceam în culori ruginii şi era sferic glasul iubirii cu raze târzii pe-o insulă veche zdrobită de ploi am scris poemul de gânduri şi era joi când ne-am pierdut printre rânduri

45


Gina Zaharia

răscumpără-mă femeie în târgul de astăzi s-a vândut ultima copertă de zăpadă zadarnic aștepți am dat-o cu ochii închiși era unicat îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful primului impuls s-a tras la sorți a cumpărat-o un zidar cu stare sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina din unghiuri colorate poate m-am înșelat dar dinspre tine urcau munți și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie în sfârșit am scăpat de rucsacul în care-ți căram inima ……………….. îți scriu dintr-un iad fără tine au trecut zece nori și un înger grăbit mi-au înapoiat ochii și o silabă din numele care m-a orbit atât în rest trebuie să mă descurc ps: urmărește copertele din târguri răscumpără-mă

46


Rouă printre luceferi

singurul neadevăr pe care-l mai recunosc fotograf al stărilor reușești să așterni un peron pe tâmplele cerului mă fură infinitul în ochi nepereche și-n înțelesuri străine femeia cu nume predestinat zăpezilor și-a pregătit trena pentru parada rogvaivului de-ți va răsări simfonie flămândă bogată și stăpână pe eșarfa de sare a lumii tale nu-i amesteca intersecțiile astăzi e răsărit mâine temniță sau cine știe diamant într-o peșteră arsă îndepărtează țărmurile pe care au murit păsări aproape toate au vâsle în derivă și traversează senzații de secetă am învățat spinii să înflorească pe cămașa inimii nu vrei să-i crezi verificând rănile nordului ai îmbătrâni într-un portret inestimabil e singurul neadevăr pe care-l mai recunosc

47


Gina Zaharia

Mai toarnă-mi vin Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine, Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi, Să ne zidim cu dor printre ruine, Să ne-avântăm cu sete printre ploi. Să-mi potolești și foamea de lumină Și pasul, dacă vrei, că știu că poți, Să-mi dăruiești o stea de rouă plină Oricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorți! Să-mi pui în suflet perle asortate, Eu beau cât pot și pot ca să te beau, O dinastie-ntreagă ne desparte Și biruri grele inimii tot dau, Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe șoapte, Eu înfloresc în vinul care-l vreau!

48


Rouă printre luceferi

Rugă-n cămașă de forță Te rog, mărite zeu, nu-mi cere iar tribut, Pe câmpul dintre ziduri azi nu mai pot să lupt, Mi-e aripa uitată în trupul de oţel, Dar mâine dimineaţă voi străluci la fel. Te rog, pescar de epoci, ascunde-mă-n izbândă , Catargul umbrei mele l-am ridicat cu trudă; Cenuşa-mi transparentă, pe schiţe etalată Vremelnic se tot cerne şi-i toată îngropată. Pe-o talpă sângerândă stau drumurile mele, Cu lacrima uscată m-am rătăcit pe ele, Aveam o sete mare dar nu-ncăpea-n pahar Apa seca-n fântână, dincolo de hotar; Te rog, spin de lumină, nu fulgera tot cerul, Pe-o treaptă de voinţă e scris tot adevărul; Şi dacă azi cerneala se-aprinde ca o torţă, E că trăiesc ucisă-n cămaşa mea de forţă.

49


Gina Zaharia

Şi parcă era seară… Şi dacă singură-am urcat Pe muntele de sare, Aveam un crez de căutat Cu umbra-n depărtare. Din vis curgea râu absolut Şi parcă era seară Sculptată într-un cântec mut Cu suflet de vioară! Pe gândul dinspre răsărit, Un călător sihastru Picta un cântec de argint Cu iz de dans albastru. Avea veşmânt de dor uscat În alb de lăcrămioare, De ce-ai venit? l-am întrebat Pe muntele de sare? Şi cine eşti, pribeag grăbit De mergi atent prin nori? Vezi? nuferii au înflorit În armonii de zori! A-ngenuncheat în crezul meu Dintr-o cascadă simplă; Înfăşurată-n curcubeu M-am rătăcit pe-o tâmplă Din palma ce scria culori Cu gust de sare-amară; Şi era vară cu ninsori Şi parcă era seară…. 50


Rouă printre luceferi

În sensul acelor de vânt Și eram două, trei eram, Și fiecare-nmuguream În sensul acelor de vânt. Trăiam în cer și pe pământ! Eu te țineam de mână strâns Cealaltă parcă ar fi plâns, De ce chiar ea, habar n-aveam. Tu mă zideai, eu te salvam! Și mă urmai pe-o lună plină Al treilea dor era de vină. Trecea prin iad, mi-era ispită. Ce mai… o torță otrăvită! Când m-am întors încet în mine Aveam în piept vreo trei albine, Dar câte-or fi pierit pe drum Ucise-n ploaia de parfum?!

51


Gina Zaharia

Pictură pentru mine Te-am pictat în tăceri verticale, Scânteie-ntr-un veac fără nume, Curcubeu pe cetăți boreale Și rege pe scări de renume. Te-am pictat concertul luminii, Stea printre raze de noapte, Fântână în poarta grădinii Din inima prinsă în şoapte. Te-am pictat întrebare pe mâine, Vulcan cu lacrimi de stâncă, Sărbătoare cu trenă în mine Și strigăt în pacea adâncă. Te-am pictat planetă deschisă Cu margini de vis infinit, Săgeată de alb pe eclipsă În zborul cu glas de argint. Te-am pictat în izvoare sublime, Culoare în pumn de credinţă, Te-am prins în tabloul cu rime Și ...oare mai am vreo dorinţă?

52


Rouă printre luceferi

astăzi nu scriu nimic fără tine astăzi nu sunt nimic fără tine se răzvrătesc viorile care au cântat pe umerii serilor n-am adunat nimic din pribegie am învins-o cu recunoștința că nu m-ai dezlipit de la pieptul tău nici măcar când îți răsuceam inima între puncte cardinale ace îndepărtate îmi zgârie cerneala tăcerii și nu scriu nimic fără tine poate un sms pe o tastatură grăbită prin semnele întrebării dau câteva ore înapoi să-mi câștig startul spre noi tu vii dinspre ocean eu pornesc spre meridianul primăverii

53


Gina Zaharia

Nufăr și lebădă M-am ascuns în alb de magnolii să-ţi pândesc răsăritul, colinele inimii te aşteptau cu o plecăciune fără de care ar fi rămas simple statui. Ai venit cu râuri de sete pe braţe, norii alergau a lumină și numărau stelele înmuiate în vrajă. Tu, numai tu puteai îmbăta miezul nopţii dintr-o privire, ai deschis ferestrele fără teamă urmărind dansul licuricilor în păduri adânci cât nedumerirea aşteptărilor. Câte cetăţi au clădit urmele paşilor tăi ? Câte porturi şi-au scris identitatea pe sufletul mării? Câţi ani ţi-au trebuit să devii nufăr şi lebădă pe acelaşi lac, lacul meu ?

54


Rouă printre luceferi

Romanță pentru mine Am așteptat, pe-o frunză de pelin, Cu sufletul pictat în zbor senin, Să plece luna în colind la Care Şi să pornim, pe-o şoaptă, la plimbare. Am stat de veghe ceasuri reci, străine, Plecai și răsăreai cu drag în mine, Pe dealuri se rupeau în focuri nori Şi-mbătrâneam, tăcută, în culori. Trecu pe lângă mine-o rugăciune; M-a salutat frumos, cu plecăciune. Am fost absentă, cu privirea rece Dar repetam, întruna, să nu plece. În colțul verii rătăcea sprințar Un greier evadat din calendar Şi îmi cânta romanţa lui târzie – Nectar de dor în strai de poezie. Am rupt o notă, poate n-aș fi vrut Dar prea o lua mereu de la-nceput De parcă nuferii din lacul meu Mureau pe rând, uitați de Dumnezeu! Într-un târziu, un felinar grăbit Pierdea făclii în colț de răsărit. Atunci am stins lumina dinspre Care Și m-am topit, pe drumul de visare...

55


Gina Zaharia

Și mi-ai promis... Și mi-ai promis că-mi vei aduce clipa Îngenuncherii-n lacrima tandreții, Nu vreau să-mi vinzi în temniță aripa Când sorb nectar din setea dimineții. Să n-o împarți printre corăbii oarbe, Azi peștii sunt sătui de-atât dor, Cândva strângeau corole pentru salbe Apoi le răspândeau pe chip de nor. În seara asta te sărut albastru, Așa m-ai învățat când așteptam Să-mi desenezi conturul unui astru Și când, pierdută-n zare te strigam Să-mi vindeci răni cusute prea departe Ce mă ardeau cu flăcări de rugină, Să mă descânți cu vraja dintr-o noapte Și să purtăm aceeași stea divină!

56


Rouă printre luceferi

soldatul de pe creste nu dansăm astăzi iubito e nor iar tu porți același coș cu flori mereu albe le-ai împrăștiat pe rochie pe gât pe tălpi și-s pline de albine tomnatice parcă nici raza din păr nu ți se potrivește perfect ai ceva din Antares la vremea rugăciunii știi iubito eu sunt soldatul de pe creste fără vioară dar am dansat astăzi iubite florile de la ușa colibei tale te invadaseră mi le răsădiseși spre seară în ochi pe brațe le-ai tăiat tulpinile zadarnic uiți că adormi pe ele și mă strigi într-un țărm de ploi negre și se spală pe ochi fulgere...

57


Gina Zaharia

Din braţele mele, zidul cerşetorului Și-apoi, ce-mi pasă dacă cerșetorul de lângă zidul magazinului de antichități a recunoscut sau nu acele ceasornicului în dimineața în care se așezase, neinvitat, la masa vântului, sau dacă un cotidian important a ținut prima pagină cu rețeta de dulcegării pentru mileniul viitor, dacă o femeie a alunecat pe o pojghiță de fericire exact în ziua în care și-a cumpărat un talisman pe incendii?!… Ar trebui să-mi încarc memoria cu numărul de telefon al celuilalt eu, nu mă aud oricum, poate doar în șuiratul trenului de duminică seara care sparge tiparele oricărui calendar. Mai bine împăturesc frunzele rămase în colțul camerei de zi după ce s-au ofilit planetele pe care-ți recunoscusem chipul, poate cândva voi lua pe ele un ghid de orientare… Bravo! parcă aș fi observator de taine prin vitralii, cât să mai înțeleg că eșafodul funcționează doar pe cer senin și numai între petice de inimi, că Dumnezeu m-a învățat să rabd în timpul celui care nu-și lăcrimează numele, dar, mai ales, să fac din brațele mele zidul cerșetorului?!...

58


Rouă printre luceferi

Într-un lan de vrăbii Începuse ploaia într-un lan de vrăbii, tata nu mai reușea să cosească fânul pe lună mă rugam să se scuture toate neîmplinirile odată cu încărunțirile profetului care-și strecura gândurile în palmele mele bătătorite cu strângeri de mână. Obosisem în truda din pieptul lui fără să știu că setea-l rodea sub haina pământului, repetam întruna singurul refren nobil din felinarul unei zodii cu multe rămășaguri pierdute, ce forță aveam eu să cern norii și să repartizez calendarele pe stări despletite în zâmbetul paralizat fără martori, fără copiile mesajelor străpunse în pieptul nedumeririlor? Începând de mâine am să strâng fânul, mi-am propus, ferindu-mă de arșiță, voi avea un rol de trecut prin brazda secerată sub ochii mei, se vor forma munți repezi unde somnul va înnopta fără adresă, astfel voi reuși să ajung sub lună unde tata a lăsat să se vadă lumina din aripile unui joc măiestru. Singurătatea ierbii crude va străpunge inima primului cosaș venit să admire suflul păsării Phoenix, am să-i povestesc, într-o zi de sâmbătă, cum se certau notele pe melodii vechi, anonime și foșneau în dansul secret al recunoașterii de sine. Dar până atunci, ajută-mă să-mi regăsesc poienile unde a dispărut lanul cu vrăbii…

59


Gina Zaharia

Când fluturii mor Din bulbi de zori amestecaţi cu ceară Redăm botezul serilor de vară, Trăim în semicerc, pe flori de lună, Ca două clipe-n coajă de alună. Avem făclii, aprinse-n cor de umbre, La porţi din ziduri între clipe sumbre, Purtăm stigmatul şoaptelor de drum Pe tot ce-a fost, pe tot ce-avem acum. Mi-a spus cândva o undă de izvor Că fluturii îşi cânt-atunci când mor; Şi tu mi-ai scris, pe-o lacrimă de vânt, Că-mi vei cânta şi-n cer şi pe pământ. În chingi de dor trecute prin tunel Izvoarele au chip de porumbel; Prin ele treci, tu, vânzător de leacuri, Cu paşi din lumea ta spre alte veacuri.

60


Rouă printre luceferi

valsul celor doi nu altădată te-ai fi mirat că pot urmări valsul celor doi nu când pe umărul stâng roiesc albinele pentru petrecerea desprinderii din tine astăzi măsori distanțele dintre femeia care-ți cântă pe stânci și rugul din vârful catargului îndrăgostit departe mersul nostru sub umbrela acelor de azur îmbracă noaptea polară ne prindem de ramuri eu - să rămân fotografia fără urcușuri tu - să-ți înnobilezi temnițele în care vei deveni singurul supraviețuitor al neliniștii și totuși pe brațul meu peroane fără sfârșit…

61


Gina Zaharia

un motto curajos stai tocmai am aflat lebăda-surpriza vânătorul fără destinație mi-a îmbrăcat drumul îl îmbătrânește și mi-e dator și mi-e dovadă că-mi păstrez inima într-un cod secret sigur ai să treci prin această idee ca un rege care-și caută tronul sub frunze lasă-ți stea la intrare aici se bea pe încredere și din când în când pe tăceri își voi aduna picurii pentru peisajul complet otrava nu ucide albul spun călătorii trecuți prin verde dar știi poate fi doar un motto curajos

62


Rouă printre luceferi

Dedicație pe manuscrisul inimii Cântă! mi-a zis mama în timp ce-mi țesea copilăria într-un lan cu izvoare. Împletește frunze până ce umbra nucului va îmbrăca fereastra în verde, eu culeg un ciorchine oarecare din pânza de păianjen! Nu știam că aduna deniile pe acoperișul casei pentru a le număra în zodia singurătății ce va fi devenit muzeu în haina de-acum; se răsucea iederă botezată la flacăra credinței înfășurată într-un murmur continuu și nu isprăvea să aprindă jarul dintr-un stup de gânduri și griji. Apoi m-a învățat descântecul pe trepte de culori, să pot opri fulgerul din cerul deznădejdii, să mă cert cu vulturii care-mi tulbură apa din ochi în zi de sărbătoare și să-mi aflu adevăratul peron într-un pisc alb. Învățasem să scriu, poate mai mult decât scria vântul adresele codrilor dar mai puțin decât un pustnic 63


Gina Zaharia pe versanții cugetului, așadar, am inventat un manuscris al inimii și i l-am dedicat, cu iubire. Nu s-a veștejit niciodată. S-a crucificat în umbra nucului ce ignora liniștea în vasul cu flori de piatră și-n casa cu glas pierdut printre scântei căzătoare…

64


Rouă printre luceferi

Sentințe de zbor Printre oaze vrăjite cetăți am clădit, eram sete de doi și rugă eram pe-un ocean infinit, te strigam de pe țărmuri cu nume de foc, cine oare mai știe s-aprindă atâtea scântei într-un joc? Am urcat, împreună, pe-o scară de dor, adunam stări fără șoț cât de-nalte sentințe de zbor! rătăcită prin corul de îngeri cântam și ce-adânc și ce sfânt și-nțelept te iubeam! Trec iarăși cu sete prin cântec senin luceferi de-odihnă topiți într-o clepsidră din lacrimă de crin, zece vieți de-aș avea cu pieptul în tine aș strânge în toate iubirea, apoi aș preface-o-n petale pe-o mare de rime. Departe sunt devreme dar port curat în suflet cămășile de zei, din valurile vremii, poveștile trăite sunt voci înmugurite în armonii de tei, iubito, mi-ai spus, iată, mai am un veac de dor și-l prind în templul nostru spre stele călător!

65


Gina Zaharia Prin oazele vrăjite, o lacrimă se teme să nu-i strivești misterul în falduri de poeme iar codrul ne-nfășoară pe zori a mia oară, în verdele iubirii din simfonii de vară…

66


Rouă printre luceferi

Voi fi credința ta Nu mă certa de parcă Te-aș fi ucis cu drag, Plutim pe-aceeași arcă Și-avem doar un catarg. Din când în când mă fură Câte-un ciclon tâziu Și dacă simți arsură Învață-mă să-ți fiu. Nu știu din care parte Răsare astăzi luna, Dar știu că ne desparte Doar o cetate, una În care dorm în taină Cu tine în pridvor. Purtăm aceeași haină: Ți-e dor când mi-este dor! Mă sorbi într-o licoare Și parcă n-ar fi rău, E seva dintr-o floare Ce-am prins-o-n pieptul tău. Îți scriu pe bolta care Ne-a legănat pe-o stea, Cu litere de sare: Voi fi credința ta!

67


Gina Zaharia

Ancoră la reverul iubirii Timpul nostru e fluture pe câmpiile bizantineo zi rege, altădată prizonier în frunzele toamnei și câteodată ancoră la reverul iubirii. Într-o zi l-am găsit lângă un pârâu pregătind undele pentru petrecerea ploilor, avea chip de dor și contur de rouă, îmbătrânise în ochii soarelui și urmărea trăsura apusului. Știi? Un rug plecase bezmetic să aprindă iernile, l-aș fi oprit însă alunecase odată cu avalanșele spre altă primăvară. Și s-au cristalizat imagini verticale…

68


Rouă printre luceferi

Doar un pic, doar un pic am trişat! Stelele-au picurat suflet pe rană, de ce, de ce ne mai trebuie astăzi o ană? Mă odihnesc între cioburi de lună, știu că mă vezi, peste râu deseori îmi așezi alte flori în cunună. Le-am ascuns lângă cer, între stânci, printre drumuri presate; pe brațele mele (ale tale atunci) înfloriseră toate. Tot veneau înspre noi zece ploi de mister, ne strigau ne-ncetat, mi-era teamă să râd, mi-era teamă să ger, și, spre zori, doar un pic, doar un pic am trișat! Iată magii cum pier într-un glas liniștit, de ce, de ce n-am începe acum altceva nezidit?

69


Gina Zaharia

Iubire de urgenţă Iubitul meu, nu e pustiu în astre, Așteaptă-mă de-a lungul unui dor, Azi vom cina cu clipele albastre Și-om inventa esență de izvor. Sunt la răscrucea filelor de ieri, Îți port veșmântul dunelor de soare, În pieptul stâng am șapte primăveri Și-n palme rătăciri de calendare. Voi zăbovi puțin în cerc de foc Cât să-mi aprind o lacrimă trecută Și vom începe jocul de noroc Într-o cetate veșnic-absolută. Am să te rog să ieși pe drum de care, Pe-acolo va veni o diligență, O vei zări cu ochi de depărtare; Pe ea stă scris: iubire de urgență!

70


Rouă printre luceferi

Pe cercuri de ace El cântă. Ea tace. Roua în jar se preface, Ştie Că nu dă chirie Unei scântei. Se-aşeaz-amândoi în genunchi Pe cercuri de ace. O să doară! Dar nu astă seară! El tace. Ea cântă. Cu sete în rugă frământă Un ceas de rubin. Crede Că inima-i verde Şi-atât! Oglinda - atentă la şoapte Precum un vultur de noapte Cu săbii-n aripă. Risipă! Strigă-ntinzându-şi mantaua Pe drum. Ea tace. El tace. Pe cercuri de ace.

71


te-ai născut rouă printre luceferi inimă pe cerul tău armura-ţi încătuşează dimineţile de teamă să nu le piardă misterul pe file senine se înalţă stânci cu parfum de sare şi lacuri în palmele cărora înfloresc nuferi de veghe în ochi de vultur ai prins săgeţi cu iz de nord în timp ce dincolo de orizonturi trimiteai scrisoare îngerilor să nu-ţi ardă aripa în care-ţi păstrezi comoara de albastru intens aşadar te-ai născut adevăr inimă de luni până duminică şi încă o veşnicie


Rouă printre luceferi