Issuu on Google+

GEORGE SAFIR

ÎNSEMNE CULTURALE – 2013


Coordonator: Corector: Tehnoredactare: Colaboratori:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Gina Zaharia Sofia Sincă Violeta Florentina Ion Corina Militaru Gabriela Grădinăriu Maria Elena Chindea

Copyright – 2013 – George Safir

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


GEORGE SAFIR


George Safir

Aud un madrigal de îngeri…

aud un madrigal de îngeri, în toamnă, sfinte mângâieri și tot mă forfotesc atingeri, din frunza verde până ieri... mi se preling pe umeri lacrimi, din plânsul de stejar bătrân și bruma arde multe patimi și e pustiu pe caldarâm... îmi tremură toiagu-n mână și rătăcesc cu ochii-nchiși; degeaba Domnul mă amână, degeaba ochii-i țin deschiși...

5


George Safir

Femeie, ai o problemă!

femeie, ai o problemă, o mare problemă! și nu e la mansardă, că ai fi fost salvată; problema ta e gravă, e chiar de-a dreptul gravă, și nu greșesc când spun că-i cea mai gravă boală și poate fi mortală! te-ai jucat cu focul și-acum te pârpolești, crezut-ai că iubirea, e-o joacă de copii? și azi te joci întruna de parcă nici n-ai fi, atâta de matură și atâta de copil! femeie, ai o durere! dar nu e o durere, sunt sute, zeci de mii și toate-s adunate în carne și în oase; abia de faci un pas și te auzi rostind: îmi este dor, oh, Doamne! de primul „te iubesc!”, de prima sărutare, de primul luat în brațe... sunt o femeie coaptă 6


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

și vreau să fiu culeasă, îmi crește, tainic, rodul, gropița din obraz îmi arde-n flăcări gura pe jar, Doamne, mă arzi, genunchii-mi țin făptura în rugăciune mută și mâinile întinse cerșesc în van cuvinte căci sunt tot mai flămândă de primul „te iubesc!” femeie, ești bolnavă! și nu știu niciun doctor, și niciun vraci nu știu, dar nici ca să te vindeci nu știu dacă vei vrea, că zilnic ai motive să îți sporești durerea; îți supurează rana, o lași să sape-adânc și inima ți-o cerți de-ar fi, măcar, să crape! femeie, ai o problemă, o mare problemă! problema ta sunt eu și-om suferi de-a pururi, că de aceeași boală m-am molipsit cumplit...

7


George Safir

Pe trupul tău, ca de vioară…

pe trupul tău, ca de vioară, arcuş m-aş face să te cânt şi să te zbaţi, şi să te doară, într-un solfegiu ca şi când l-aş fredona întâia oară... în trupul tău, ca de fecioară, m-aş ostoi spre empireu de unde-apoi, seară de seară, te-aş asculta cum cânţi, doar eu, pe-un portativ de primăvară. ...şi trupul tău, dulce povară, l-aş înălţa de subsuori să vezi din ceruri cum coboară parfum de îngeri şi de flori în dulci arpegii de vioară. pe trupul tău, ca de vioară, mă întind ca o liană şi braţul meu te înfăşoară, într-o gamă melomană, într-un preludiu sfânt, de vară. ...şi nu mă mir cum se îndură tot calendarul plin cu sfinţi, de ce-n această uvertură, atât de tandru mă alinţi cu o divină partitură?!

8


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Ce frumusețe, sfinte Doamne!...

ce frumusețe, sfinte Doamne! o văd acum în prag de iarnă și câte am pierdut eu, toamne, gustând poșirca din povarnă... culori atât de schimbătoare pălesc în nopțile senine și-n valsuri, frunze pe cărare prin ramuri pritocesc suspine. ce frumusețe, sfinte Doamne! ca un preludiu de vioară, într-un concert de triste toamne, mă zgândără și mă-nfioară! să fie semn de pocăință ori mă îndemni la cugetare? să văd cum tot ce e ființă, se naște azi și mâine... moare?

9


George Safir

Să-ți dau în dar o Atlantidă

cât de frumos plouă afară de parcă norii curg pe mine şi-n toamna, până ieri bizară, n-am loc să mă învârt de tine. şi plouă, plouă cu găleata acum, când mă îndrept spre tine şi-mi intră ca un hoţ, şireata, sub piele, dar îmi face bine. de-ar fi să plouă peste lume şi un potop să ne scufunde, mai tare te-oi striga pe nume, până un val mă va ascunde. şi dacă cerul sfânt se crapă mă voi grăbi într-o absidă să beau din ploaie-ntreaga apă, să-ţi dau în dar o... atlantidă.

10


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Și tu-mi aluneci printre dește

îmi strânge inima un cleşte, din mâna unui canibal, şi tu-mi aluneci printre deşte în tot acest pustiu banal. şi ca-ntr-o dulce simfonie tresaltă cordul meu bolnav; cum aş sări din agonie, de mi-ai zâmbi, din nou, suav! în mână parcă ţin un peşte; abia mai pot să-not spre mal şi tu mi-aluneci printre deşte ca o speranţă prin spital. mă trage-un dor nebun la viaţă, pe când un înger îmi şopteşte; ne-ar ţine pe-amândoi în braţă, dar îmi aluneci printre... deşte.

11


George Safir

Rob de corvadă

se joacă toamna cu pensonul pe-un șevalet de cer albastru și frunzele se-aștern în somnul chiliei mele de sihastru. miresme dulci de poame coapte ispite vin cu iz de rugă și clopotul, în miez de noapte, răsună în genunchi de slugă. bătăile în toacă, sacre, se-ntorc în mistice ecouri și-un gust străin de mere acre mă-ncoronează cu halouri. și voci din altă galaxie mă iscodesc ca la spovadă, dar mă blochez în cronaxie și mă trezesc rob de corvadă.

12


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Doar tu să-mi spui…

Doar tu să-mi spui, că ştii, femeie, De ce sunt, astăzi, tulburat? Mai scriu poeţii, că eşti zeie, Cu mine-a fost, vreuna-n pat? Mă simt bolnav, pândit de moarte, Îmi cată ochii spre apus; Acum, iubirile-s deşarte Şi câte-au fost, în vânt s-au dus. În jurul meu aud iar şoapte La fel de dulci ca şi-altădat’; Le-aş fi iubit, Doamne, pe toate, Dar m-am temut, că e păcat! Iubitelor, să nu mă plângeţi, Aţi plâns destul, când v-am lăsat! La capul meu, în cerc, vă strângeţi, Să-mi daţi un ultim sărutat! Şi, ca o ultimă dorinţă, Aş vrea, în poale, legănat; Cu sânii, cei de o fiinţă, Să plec, din lume, alintat. M-oi duce cine ştie unde… Mă trage aţa-ncetişor. Şi cine oare-mi va răspunde, Când voi striga că-mi este dor?! Purtând, apoi, pe braţe trupul, În mare să mi-l azvârliţi! Cu valuri voi uda nisipul, Plângând cu-atâţia osândiţi. 13


George Safir

Într-un sublim desăvârșit

te superi, zilnic, din nimic; te-am înălțat, femeie, pe un soclu serafimic, în trup de marmoree. și dacă ochiu-mi obosit, spre tine nu se miră, îmi spui că prea m-am irosit, în zdrăngănit de liră. și-atunci te văd suind mai sus, ca o zeiță greacă, și-ntorci privirea spre apus, tristețile să-ți treacă. de-acolo stai și mă pândești, mi-arunci câte-o ocheadă; de bârfa lumii te ferești, plângând, să nu te vadă. și vii, aproape de sfârșit, în ploaie prefăcută; într-un sublim desăvârșit, mă dojenești tăcută.

14


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Azi, aș vrea să te dezmierd…

azi, aș vrea să te dezmierd în cea mai tandră poezie, dar mă tem să nu te pierd, că va rămâne, pe hârtie, condamnarea mea, postumă. îmi vor pune pumnu-n gură, criticii postmoderniști și-or să-mi facă praf și zgură scrisul meu, cei sataniști. și ca pe-un bolnav de ciumă, m-or arde-n frică de stafii, dar m-oi răsuci în humă, scârbit de-atâtea blasfemii. iar pe tine, sfântă muză, te-or lega pe-un rug de crini și-n tortură și acuză, și-n coroana cea de spini, te vor înălța, postumă.

15


George Safir

Ți-a apărut pe frunte, azi, un rid…

ți-a apărut pe frunte, azi, un rid; și nu mă mir, nici supărat nu sunt, că în războiu-acesta, fratricid, prea ne luptăm cu morile de vânt. ne-am alungat iubirea în exil, spre cele patru puncte cardinale și solitari, ne strângem la azil, doi câte doi, în umbrele carnale. dintr-un galop de vise, temerare, abia ne tragem pasul spre tropar și noaptea, când ne ducem la culcare, ne-crucișăm privirea-n calendar. ți-a apărut pe frunte, azi, un rid și-or mai veni pe chip, să-l întristeze. ni-i trupul tot mai slab și mai arid, vom fi doar două umbre siameze.

16


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

E toamna asta ca o agonie…

E toamna asta ca o agonie; Ne dăm la ceasul morţii de pereţi, Căci, în curând, va ninge cu furie Şi-om tremura, tuşind, pe sub nămeţi. E toamna asta o alegorie; Ne pregăteşte iarna un final. Tânjind, bolnavi de-o gigacalorie, Ne-om încălzi, dansând la carnaval. E toamna asta ca o tânguire; Din cer şi din pământ se-aud chemări. E omul condamnat la umilire, Cu traiul risipit în patru zări. E toamna asta ca o mântuire, Pre mulţi va pogorî frigul în scrin; Preludiul unei ierni de amorţire, Pe-un alb curat, încremenit în crin. Un ceai îl voi plăti c-un bon de masă, Uitat în fracul strâmt şi demodat. Contesă, toamna asta nu mă lasă, La mine, să te chem, iar, în palat. Te invit la dans, doar noi într-un tangou. Crivăţul ne saltă prin mansarde. Turţurii vor creşte traşi la indigou. Niciun foc în vatră nu va arde. Vom dansa pe gheaţă până la finiş, Înotând prin valuri de zăpadă. Azi, contesă, suntem titluri de afiş, Dar mâine… cortina o să cadă! 17


George Safir

Să nu-ți speli ochii tăi de toamnă…

să nu-ţi speli ochii tăi de toamnă cu apă de la robinet, că am citit pe-un site, aseară, când navigam pe internet, că apa care e pe ţeavă nu vine din ecosistem şi pentru ochii tăi, iubito, doar pentru ei, atât, mă tem. să nu-ţi speli ochii tăi albaştri din care verdele s-a dus, că toată apa planetară curge acum de jos în sus şi ploaie nu ne mai dă sfântul, decât potopuri şi blestem şi pentru ochii tăi, iubito, doar pentru ei, atât, mă tem. să nu-ţi speli ochii tăi de toamnă cu apă de la robinet, c-atât mai am curat pe lume şi am vorbit cu un poet să-mi vândă un căuş de rime, să te clăteşti într-un poem, căci pentru ochii tăi, iubito, doar pentru ei, atât, mă tem.

18


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Și trece toamna, trece, trece!

trece toamna printre noi, ca o nevastă părăsită; amanții cei ingrați, și ei, s-au pocăit de neputință și stau cuminți sub patrafir, visând un rai ticsit cu îngeri... și trece toamna, singurică, atât de tristă și uscată, cu sânii goi, lipsiți de vlagă, ca un afiș electoral, pe care toți ar vrea să scuipe, dar trec scârbiți și intră-n bar. prin fumul gros se-ascute barda. în turnul Babel se-nfierbântă; un amalgam de limbi străine înjură, cântă și blesteamă și-n bruma rece de afară se iau la trântă cu strigoii. și trece toamna, trece, trece!... și nimeni n-o mai bagă-n seamă; cu ochii ficși pe termopane postim într-un refuz de iarnă, în timp ce alții, din palate, ne plănuiesc o dulce moarte.

19


George Safir

Miroase a toamnă toamna, singurul anotimp care rimează cu doamna. poţi să răsfoieşti toate dicţionarele scrise şi nescrise, să dai search pe google până te vei infecta cu cel mai de temut troian şi să-ţi provoci o tragedie greacă în software-ul tău fără licenţă, dar nu vei găsi niciun cuvânt care să rimeze cu toamna, decât… doamna. fiindcă numai ea, adică doamna, este atât de perfectă, cum numai toamna poate fi; nu te oboseşte, nu te arde, nu te orbeşte, nu te plictiseşte, nu te aruncă în valuri, nu-ţi provoacă sete şi nici arşiţă, nu te asfixiază, ci ştie doar să te răsfeţe; din mustul primăverii, de fecioară, sămânţa, copilărind în muguri, trece, rând pe rând, prin toate culorile curcubeului, de la verdele liniştit până la focul cel roşu, prin codul portocaliu, dar şi cel galben de caniculă, de la gingăşia primului ghiocel la prima zbatere uşoară de fluture, în apa de sub limba poftei de cireaşă năzdrăvană, în grăuntele de pe ciocălăul dulce de cucuruz, la marea desfătare a muşcăturii din mărul discordiei, la miracolul gurii căscate în aşteptarea unei pere mălăieţe, în contemplarea nobleţei din aurul gutuii şi, o, da! în dulcea ameţeală din boabele de struguri ce saltă arcuşul pe coarda întinsă şi trezeşte dorul flăcăului de-o hârjoană printr-o claie de fân cu o Ileană bălaie a cărei singură zestre sunt cei mai minunaţi şapte ani de acasă… 20


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

poţi să cauţi în toate cărţile lumii, dar nu vei găsi nicio asemănare între cele două cuvinte, fiindcă eu am simţit în acest sfârşit de vară, încă de la schimbarea la faţă, că o femeie miroase a... toamnă.

21


George Safir

De-atâta alb…

de-atâta alb îmi primenesc rostirea cu primele silabe de copil și duc în palme tot răsfățul stăpânului plângând umil la poarta cerului deschisă sărmanului poet postum de-atâta alb îmi primenesc vederea cu verde crud și liniștit și duc în sânge toată seva arțarului trosnind pe foc în jalea frunzelor de toamnă și-a celui val uitat pe țărm de-atâta alb m-apucă teama că-s prea curat 22


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

în cugetare de-atâta alb o văd pe mama și prunc mă văd la sânul ei ștergându-și ochii cu năframa iar tata cântă-n prag colinda cu scutec cald și clopoței de-atâta alb parcă suntem toți trei pribegi în betleem

23


George Safir

Îndură-te!

Iubito, astăzi, prima oară, Când am tras şuba peste mine, Mi s-a făcut un dor de vară Şi, nu-ţi mai spun, ce dor de tine! Aveam o arşiţă în gură De parcă n-am băut o lună; Am azvârlit haina, cu ură, Şi m-am trezit gol, prin furtună! Printre momâi înfofolite, Ca un nebun, alerg prin frig; De ger, mi-s buzele-amorţite, Dar mă-ncălzesc dacă te strig. Nu ştiu cât iarna s-o mai ţine, Să ningă-ntruna peste noi, Dar ştiu că-mi este dor de tine Şi-n mine vara e în toi. Îţi este frig şi n-ai căldură; Nici pârtie nu ţi-am făcut. Te rog, iubito, mai îndură Că mâine, iarna... a trecut!

24


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Nu-i așa?...

nu-i aşa că… dacă te-aş privi de la tălpi până la creştet şi… te-aş dezbrăca din ochi şi… te-aş mângâia cu gândul şi… dacă ti-aş spune: „te iubesc!” nu m-ai ucide cu zâmbetul înmuiat în cântecul de lebădă?

25


George Safir

Slavă

Îţi mulţumesc că nu sunt orb, Că mi-ai dat graiul să te pot slăvi, Să-ţi laud dibăcia mâinilor tale... Totuşi, cum ai reuşit, Doamne, S-o faci atât de frumoasă? M-ai întrebat pe mine?

26


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Iarna mântuirii mele

...dacă în marea asta de ninsoare m-aș întâlni ochi în ochi cu tine i-aș lua-o înainte lui Dumnezeu cu Apocalipsa pe care tot o anunță păgânii dar cum știu că pruncii n-au învățat încă să înoate ard gazul de pomană privind prin termopane la iarna mântuirii mele...

27


George Safir

Scriu cu-n deget prin zăpadă

astăzi, cum mă ştii, boem, scriu, c-un deget prin zăpadă, pentru tine un poem. însă, ori este geloasă, ori haină, iarna asta, ba mă ceartă, ba mă lasă numai în genunchi să-ţi scriu cu un deget prin zăpadă şi râde-apoi şi eu mă tem că o să-mi îngheţe mâna şi nu termin acest poem. strecurându-se, şireata, se aşterne peste versuri şi mă-ntreabă: „nu e gata?” dar eu ştiu, vrea să mă vadă cum mi-ar sta om de... zăpadă! aşa că, vino, cât e vreme, cheamă iute şi salvarea, poţi să chemi şi pompierii! şi mă jur că, niciodată, nu o să mai scriu poeme doar c-un deget prin zăpadă.

28


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Să ne-ngropăm în ultima zăpadă…

Să ne-ngropăm în ultima zăpadă, Să bem, pe săturate, plânsul ei; În licărirea sumbră de lampadă, Pe umeri, să ne crească ghiocei. Sămânţa nemuririi să se zbată În carnea trupului – trufaşă Şi gemete din noi or să răzbată Prin mugurii ce plâng, în faşă. Într-un copac, la margine de lume, Vom înflori când un drumeţ pribeag Ne-o scrijeli, lăsându-şi al său nume Şi, dintr-un ram, va rupe un... toiag.

29


George Safir

Haide, vino-n iarna mea!...

Haide, vino-n iarna mea! Cât mai cerne cerul neaua Şi nu mă prefac în steaua Ce-o să cadă pe-o vâlcea. Vino cât nu arde gerul Visul tainicei iubiri, Dezrobiţi de amintiri Să-i cântăm colindei lerul. Ningă peste noi omătul, Să-ngheţăm într-un sărut Şi să-mi spui că n-ai fi vrut Iarna să ne ia cu totul. Ne-om trezi la primăvară, Când zăpada s-o topi; Ne-or găsi nişte copii, Când se vor juca pe-afară.

30


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Și-i Anul Nou, fir-ar să fie!

să nu-mi spui, iarăşi, „la mulţi ani!” m-am săturat de baliverne, că mi-ai dorit, destul, mulţi bani şi uite-acuşi, iarna-mi aşterne culcuşul nopţilor eterne. şi-apoi, de-aş fi trăit ani mulţi, în cârjă m-ai fi dus de braţ prin amintiri, umblând desculţi, că n-oi putea nici să mă-ncalţ, că mame nu avem, nici taţi... să nu-mi doreşti nici sănătate, ca doctorii să nu şomeze, să plece în străinătate, uitând de umbre siameze, că e prea scump să ne trateze. de-aceea, dă-mi, de poţi, iar, mâna, să ţi-o sărut, cât mai eşti vie, că simt, în carne, cum ţărâna ne trage înspre veşnicie şi-i anul nou, fir-ar să fie!

31


George Safir

Ce fericit sunt, Doamne sfinte!

Ce fericit sunt, Doamne sfinte! S-a mai dus un an de zile Și-s sănătos, la trup și minte, Însă m-am scăpat la... kile! Ce fericit sunt, Doamne sfinte, Că unii tot îmi zic poet, Dar pot să jur, încă-s cuminte Și n-am făcut nici... diabet. Aș veni la tine, azi, umil, Să îți cer iertare, ție, Să mă dojenești, ca pe-un copil, Dar mă tem, de veșnicie!... De-aceea, te rog, Doamne sfinte, Să-mi dai putere să greșesc, Femei, cât poți, să mă alinte Și, de-o să vrei, mă pocăiesc În raiul tău, cel îngeresc!...

32


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Și dacă iarna ne desparte...

și dacă iarna ne desparte, cu toți nămeții la un loc, arunc, în nopțile-nghețate, trecutele iubiri pe foc. și, încălzindu-mă cu vinul, tresare lemnul din butuci și nu știu cine-mi face plinul, că mă trezesc printre năluci, dansând cu frigul iernii-n brațe. amețit, în piruete, mă taie, când țâșnesc, la mațe negre umbre din perete. și vii la timp, ca o salvare, în beznă, dulce licărit și, dup-o gingașă mustrare, îngenunchez spre răsărit...

33


George Safir

Într-o metamorfoză

pe coapsele tale, moi, zăpada plânge de ciudă; deşi e iarnă, în toi, se zbat sub palme şi-asudă. şi zboară roiuri de fluturi, într-o metamorfoză; de friguri, carnea ţi-o scuturi: floare albă şi roză. ninge pe muguri gingaşi, un scutec cald şi verdunc şi-n urmele tale de paşi se dă în leagăn un prunc.

34


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

M-am săturat de toți și toate!…

m-am săturat de toţi şi toate! mă taie, zilnic, altă greaţă; numai de morţi aud şi moarte, cu locul ei plin de... verdeaţă!... atâta lăcomie, Doamne! şi-atâta fugă după carne, încât, sub palma multor doamne, pocnesc, în draci, muguri de coarne! ce se întâmplă, Doamne, iartă, ce caut între cele sfinte?! eu ştiu că nudul este artă, dar ţipă lutul, că-i... sorginte. dar eu, poet, alung ispita şi, din obraz, ascund arama; să văd, în braţe, cum iubita m-o ţine, când voi trece... vama.

35


George Safir

Înfiptă-i crucea în durere…

Înfiptă-i crucea în durere, Dar nimeni, Doamne, nu mi-o cere! Şi ploile îmi spală-ncet Rana, din suflet, cu oţet. Înfiptă-i crucea în pământ Şi-mi sapă vremea un mormânt; Flori, din gândurile mele, Cresc, în ceruri, printre stele… Adânc se-nfige crucea-n carne Şi diavolul mă poartă-n coarne, De mă ridic, el mă doboară Şi inima mi-o strânge-n gheară, Când mă rog, la mine zbiară Şi te face de ocară; Se preface în fecioară, Cum s-o dau, Doamne, afară?! Doar ştii că sunt un amorez Şi nu mi-e greu ca să trădez, Dar dă-mi putere ca să-l fac Un înger pe-acest pui de... drac!

36


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

De-o viață eu tot urc Golgota…

De-o viaţă eu tot urc Golgota, Călcând pe poale redingota; Îmi curge sângele din pulpă Şi mă întreb de am vreo culpă. Tot sui şi vârful e în ceaţă; Abia-l văd dis-de-dimineaţă. La prânz sunt mistuit de sete Şi vrea Morgana să mă-mbete. Adorm, spre seară, din picioare, Cu o creangă,-n braţe, de măslin; În coast-o suliţă mă doare Şi-nţepat eu râd, c-am fost de-un spin. Urcuşu-i greu, spun exegeţii, Dar vârful este o… splendoare! E rostul unanim al vieţii: Să cazi din cer, nu-i tot… zbor, oare?!

37


George Safir

În iarna asta triumfală

în iarna asta, cea mai albă, îmi primenesc veșmintele și părul meu, negru, din barbă, îmi tot arată dintele. deși e iarna cea mai dalbă, din câte-au nins pe trupul meu, mi-a înflorit la geam o nalbă și eu mă sui spre empireu… în iarna asta, triumfală, e mult mai alb în așternut; ca o mireasă,-n catedrală, mă rog la cer, dar ceru-i mut. și încă nu-i destul de albă, pe cât îs negru-n cerul gurii, dar când miros floarea de nalbă, privesc pe geam și, iar, mă-nfurii…

38


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

M-aș hârjoni cu iarna asta…

m-aş hârjoni cu iarna asta, şi, Doamne, ce-aş mai tăvăli-o, dar teamă mi-e că-mi rupe coasta, din care te-ai născut, Mario! şi ce-aş călca-o în picioare, m-aş da de-a tumba pe alei, cu lacrimi pure, de fecioare, m-aş îmbăta la glezna ei. aş chiui pe ulicioară, pe-o sanie cu clopoţei, dar bate-un vânt de primăvară şi mă gândesc la… ghiocei. m-aş hârjoni cu iarna asta, că, uite, ce frumoasă e! dar o să-mi pun în cap nevasta şi-o să-mi mănânce zilele…

39


George Safir

Și-o să mor, în gând, cu tine…

Şi-o să mor, în gând, cu tine… Azi, vreau să-mi golesc paharul! Mii de lacrimi şi suspine Îmi vor stinge tot amarul! L-aş sorbi ca însetatul Ce visează cupe pline, Dar deşert îmi este hatul Şi-o să mor, în gând, cu tine… Amintiri mă împresoară; Cade, peste mine, harul Şi, în zâmbet de fecioară, Azi, vreau să-mi golesc paharul! Las în urmă doar nisipuri; Nica-n viaţă nu mă ţine. Voi lăsa, în câte chipuri? Mii de lacrimi şi suspine! Moartea vine ca o noapte; Nu mai luminează farul. Mângâieri şi multe şoapte Îmi vor stinge tot amarul. Îmi vor stinge tot amarul Mii de lacrimi şi suspine. Azi, vreau să-mi golesc paharul Şi-o să mor, în gând, cu tine…

40


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Oare merit?...

oare merit eu, să-mi deie, dumnezeu să-și verse harul, o minune de femeie? că prea m-a bătut cu... parul! sunt sătul de prea frumoase, că sunt doldora de fițe; se prefac că-s rușinoase, dar îmi pun, în draci... cornițe! aș vrea una mai silfidă și să fie cuvioasă, c-am avut și o perfidă, ce-ncurca drumul spre casă. oare merit eu, să-mi deie, dumnezeu să-și verse harul, o minune de femeie, să-mpărțim, în doi, paharul? să mi-l ducă ea la gură, prefăcându-mă că-s beat și-apoi, câte-o picătură, să o sorb, noaptea, în pat?... dacă merit să-mi spui, Doamne! să rup din catarg un par ori să-i trag vreo două palme inocentului... corsar.

41


George Safir

Cu tine, în brațe, altfel navighez

s-a trezit corsarul, astăzi, furios şi ca o furtună ţi-a intrat în carne; vede numai roşu şi de-aceea,-n coarne, ca un taur zdravăn, te-ntoarce pe dos. s-a stârnit furtuna, ochii, fulgerând, muşcă din parfumul sânilor ce saltă înspre buze arse; dinţii, ca o daltă, îi sculptează-n focul, ce arde flămând. un potop de patimi curge în şuvoi şi m-aruncă valul mai adânc în tine; scârţâie catargul, ca nişte suspine, şi un geamăt scoate marea de sub noi. cârma se învârte ca un titirez; am pierdut busola în coapsele tale; între cele patru puncte cardinale, cu tine, în braţe, altfel navighez!

42


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Trag, în cinstea ta, o dușcă

ca să nu mă rătăcesc, când umblu, noaptea, tot hai-hui, am cumpărat un felinar şi mă ţin de toarta lui. şi, ca să nu fac guturai, mi-am luat garafa cu rachiu şi-o beau pe banca dezbârnată din parcul bocnă şi pustiu. trag, în cinstea ta, o duşcă şi sunt leoarcă sub fular. strâng, în braţe, felinarul, că de mine... n-ai habar. în dorul tău am stors şi sticla. s-a pus iarna, iar, pe nins. şi felinarul nu mai arde, vântul, şmecher, mi l-a stins. aşa că... mă întorc acasă, ameţit şi supărat; dar mă bucur, dintr-odată, că am loc, destul, în pat.

43


George Safir

Mi-e dor de un sărut pe suflet!

Deodată, simt un gol în mine; Un dor încearcă să se-anine, Cum florile de balsamine La subsuoară-ntr-un ciorchine. O sete? Dar nu-mi este sete, Că vinu-i vechi, o să mă-mbete; O foame? Dar nu-mi este foame, Căci pe pământ sunt multe poame. Mi-e dor de-un cântec, dar nu-i cântec; De vreun blestem sau vreun descântec? O fi vreo poftă de dulceaţă? Nu ştiu ce am de dimineaţă! Mi-o fi dor prin rouă să păşesc? Stele-n cerul nopţii, să privesc? Să-mi fie dor de-un strop de ploaie? Să fi avut copii, o droaie? Să fie gustul acrişor, De portocală, merişor Ori de harbuz sau... murătură? De-un sărut, furat, pe gură? Să-mi fie dor de ţâţa mamei Ori de tata, în pragul cramei? Să-mi fie dor să merg la şcoală, Să zac în pat răpus de boală? Îmi vine aşa, în nări, o boare, Să pup un sân de fată mare; În braţe-aş strânge o bătrână; Miroase-a cer şi a ţărână. 44


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Să beau un strop de apă rece? Dar nici aşa setea nu-mi trece. Dar cuget iute-ntr-un răsuflet: Mi-e dor de un sărut pe suflet! Şi parcă-mi vine-n gât un răget, Cum cerbului adesea-n făget, Dar cuget iute-ntr-un răsuflet: Mi-e dor de un sărut pe suflet!

45


George Safir

Voi afla?

mă uit prin ochiul timpului să văd ce-a mai rămas din mine mi-e ușa dechisă ’nainte ori doar o punte pe care mâine trecând-o voi afla cât de grea va fi peste mine țărâna

46


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Nu mă mai uit…

nu mă mai uit nicăieri mi s-au aburit lentilele de atâta smog şi păcat calc în picioare ochelarii şi deodată văd ceea ce până adineaori nu vedeam cu patru ochi acum mi-am dat seama că orbii ştiu mai bine decât mine ce culoare are iubirea

47


George Safir

Suim înspre dumnezeire

e starea legănată de sublim, când suferim pentru iubire; atinşi de aripă de heruvim, suim înspre dumnezeire. şi abia atunci pricepem, de ce plouă doar din cer: că Dumnezeu e numai unul şi, simţindu-se stingher, plânge, uneori, şi El... e starea plină de sublim când, lecuiţi de supărare, ne ceartă să nu mai chiulim de la preasfânta Lui lucrare...

48


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Sunt primul care te-a făcut să plângi

dar dacă totuși ai de gând să pleci grăbită ca și când n-aș merita niciun cuvânt împlântă-mi până la plăsele cuțitul cu-amândouă mâini direct în inima bolnavă de care nu ai avut grijă cât timp ți-am dat-o s-o păstrezi și poate-așa-mi va fi mai dulce sfârșitul știind că mor de mâna ta și nu va fi mare scofală în clipa morții triumfală în brațe-atunci ca să mă strângi și voi pleca zâmbind în fală că-s ultimul dintre netrebnici și primul care te-a făcut să plângi

49


George Safir

De ce suspini, în somn, femeie?...

de ce suspini, în somn, femeie, ce taină îți dezleagă visul? din rogvaiv de curcubeie, mi-aduci, în zâmbet, paradisul. de ce suspini, în somn, femeie, un stih te-alintă, ori vreun cântec? în rime smulse din știubeie eu mă rodesc la tine-n pântec. de ce suspini, în somn, femeie și ce ispită-ți stă pe buze? că aripi brațu-mi vrea să-ți deie, să zbori c-un roi de buburuze...

50


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Măi băiete dragobete

Măi băiete, măi băiete, Lasă-le-n colo de fete! Parcă-ai fi un Dragobete; Vrei şi blonde şi brunete Şi sprinţare şi cochete Şi mai tunse şi cu plete, Stai cuminte, măi băiete! Pune-omăt într-o căldare, Să-l topeşti numai la soare Şi să faci o lăutoare, Bună pentru-o fată mare. Busuioc şi sunătoare, Levănţică şi cicoare, Tu să-i pui în scăldătoare. Şi cum eşti frumos şi falnic, Ai să dai iama, năvalnic, Printre fete, ca un crainic, Ce te-aşteaptă noaptea, tainic, Cu vin fiert pe plită-n ceainic Şi bocesc, amar şi jalnic, Că s-a dus viaţa de lainic! Care plânge, cea mai tare, Ia-o-n braţe, dă-i o floare Şi pe gură-o sărutare; Sui-o-n şa pe cal, călare, S-o desfaci la cingătoare Şi s-o bagi în scăldătoare, S-o găteşti de sărbătoare! Măi băiete, Dragobete, 51


George Safir Cât de drag le-ai fost la fete! Mulţi poeţi le-au scris sonete, Că-s frumoase şi discrete, Minunate, dar şirete, Câte-n ele zac, secrete!... Am uitat, ai verighete?

52


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Iluzie sprințară

îmi gâdilă numai o nară un vânt călduţ de primăvară şi o iluzie sprinţară mi-aprinde dorul de-o mioară o văd cum saltă ca morgana cuţitul răsucind în rana ce astăzi iar mi se deschide şi o tratez cu sulfamide prin rogvaiv de curcubeie se-nalţă fum de carne arsă şi unduindu-se-o femeie îmi toarnă vin de tămâioasă şi ameţit de toate cele ce parcă tot se-ndepărtează mă prind în dansul lor de iele ţinându-mă strâns de spetează privind ulcica plină-rasă mă trece un fior prin piele că din parfum de tămâioasă mă-mbăt cu vinul din... surcele.

53


George Safir

Să-ți fie dor…

să-ţi fie dor de braţul meu pe care ieri ai adormit şi-am stat o noapte de planton, să-ţi fie somnul liniştit. să-ţi fie dor de ochii mei, că tu fără niciun scrupul, ai înotat şi te-ai scăldat, unduindu-ţi, gingaş, trupul. să-ţi fie dor că nu ţi-am spus, gura – nemaigăsindu-şi saţul, când te-am trezit cu un sărut, fiindcă-mi amorţise... braţul.

54


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Ți-aș oferi un mărțișor…

Ţi-aş oferi un mărţişor, Dar, pentru mine, nu-i uşor; Unde să-l prind? Pe sânul drept? Dacă m-aprind? Vai, ce nătâng! Pe sânul stâng? Şi cum să-l prind? C-un ac, c-un bold? Să mă împingă vreun imbold, Să îţi pun mâinile pe şold? Nu-mi scapi vreuna peste bot, Cu mărţişorul meu, cu tot? Eu tot stau şi mă gândesc: Unde să ţi-l potrivesc?... Să ţi-l pun la inimioară… Ai să-mi spui că eşti fecioară; De l-aş prinde între sâni… N-am să-l scap cumva din mâini? Greu, încă nu sunt ferm decis; Să ţi-l aduc la noapte-n vis? Gata, gata,-s hotărât, Ce sclipire, am avut! O să-ţi pun acuma trei, Numai dacă o să vrei. Unu-n stânga, altu-n dreapta Şi la mijloc să stea… fata. Poate-mi dai o sărutare Dacă-ţi dau trei mărtişoare! Cum ai zis? Nu-mi dai niciunul? Ce-ar fi s-o fac pe nebunul, Iar tu să primeşti doar... unul? Doar atâta, un sărut?! Mărţişorul... l-ai pierdut! 55


George Safir

De dragul tău mă las și de fumat

mi-am lăsat toate uneltele deoparte acelea cu care îmi câștigam traiul cel de toate zilele adică mi-am suit sculele în pod și stau toată ziulica și meditez cu țigara aprinsă la cum ar fi arătat viața mea dacă nu ai fi apărut tu în această primăvară cred că și acum aș fi robotit lacom după cei câțiva gologani care niciodată nu mi-au ajuns să achit biletul de intrare la bordelul cu vise și nici măcar o revistă cu plai cu boy nu mi-am permis să o cumpăr să-mi clătesc ochii cu toate păsăricile dezbârnate pe care puștanii le încercuiau cu pixul roșu ca și cum acolo ar fi fost centrul pământului cu toate că eu cred că de acolo a început lumea și tot de acolo se va și sfârși am fost la un pas să mă duc la mănăstire să mă călugăresc să-l slujesc pe Acela care m-a zămislit dar acolo zornăiau în draci talanții bogaților care deja își plătiseră biletul de intrare în rai sfinții se pogorâseră din icoane și calculau dobânzile se certau între ei care mai de care să aducă profit mai mare patronului că și acolo mai trebuie făcute investiții cică de la facerea lumii și până în prezent nu s-a gândit nimeni la grădini suspendate, la palmieri și cocotieri în care să cânte păsările paradisului 56


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

nu s-a gândit nimeni la o sală de fitness că nu-i așa de atâta lipsă de activitate se mai blochează și ciolanele de îngeri că nu mai au loc pe cer de atâtea avioane care fac naveta între Ro și restul lumii ducând salahorii la muncă mai bine plătită ba eu cred că ar fi nevoie și de un masaj thailandez un club acătării cu toate cele trebuincioase sufletului și trupului că vorba ceea ochii văd inima cere așa că meditând cu țigara în colțul gurii mi-a venit o idee îmi dau sculele jos din pod și mă duc să le vând la fiare vechi o să-mi plătesc un bilet de intrare la eternitatea din tine care uite a sosit odată cu această primăvară în care tu o zgăibăreață te cațeri în toți copacii lumii să dai startul la o nouă înmugurire și de dragul tău mă las și de fumat dar ce mă fac eu fără cerculețele astea pe unde voi mai privi noua facere a lumii dacă nu iese fum înseamnă că nu e nici foc și dacă nu va arde lumea asta nenorocită cum va mai renaște din cenușă pasărea Phoenix că de atâta păcat Sodoma și Gomora sunt adevărate temple ale iubirii deci de dragul tău mă voi lăsa și de fumat și meditând în continuare voi aștepta noua facere a lumii trăgând din narghilea 57


George Safir

Mă strigă mugurii din ramuri

iubita mea, mă scurg pe streşini cărând în lacrimi amintiri şi mă preling pe crengi de vişini un strop de rouă în priviri. mă strigă mugurii din ramuri ca nişte scâncete de prunci; un gingaş ghiocel, sub geamuri, alungă iarna pe morunci. se-adună păsările-n cârduri s-aducă primăvara iar; şi-alerg, ca un nebun prin gânduri, la primul ţipăt aviar. se vor întoarce rândunele la vechiul cuib, sub căprior; prin iarbă, flori de gălbenele vor legăna un mărţişor.

58


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Am nevoie de tine!

Ţi-am spus într-o zi, într-o doară: Am nevoie de tine! Te-ai oprit din mers şi ai zâmbit. Ce s-a-ntâmplat? te-am întrebat. M-ai privit ca un creştin icoana maicii cu pruncul în braţe şi te-am văzut fecioară, cum ţi-a zburat sufletul porumbel la mine în palmă. Am înţeles atunci cât poate să doară, când nimeni nu are nevoie de tine…

59


George Safir

Mei, la dracu!...

mei, la dracu! spun (şi fac o cruce bine strânsă cu trei deşte) cu toţi îngerii din cer! acum în toamna vieţii mele vii să mă întorci pe dos? eu ce tot priveam la cerul semănat cu-atâtea stele eu ce mă gândeam întruna cum să fur măcar vreuna că mai multe nu ştiu zău ce ai fi făcut cu ele?! mei, mă jur să mă ia dracu! (numai dacă nu m-a luat) nu ştiu ce este cu tine că femeie... n-aş vedea cum ţi-ar sta în pielea goală şi nici scriind vreo 60


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

poezeamă în timp ce fierb sarmale-n oală şi nici o mamă grijulie legănând un prunc în poală deci îţi spun să mă ia dracu! (dar te rog să nu mă laşi) că văzând atâţia îngeri şi simţind aşa mireasmă mi-ai trezit toţi neuronii (recunosc că am doar trei) şi privesc cum stau la masă înţelepţii cu bufonii lupii ţin în braţe mieii leul apără furnica iar o căprioară faină bea cafeaua cu un tigru pe porunci jucând şeptica ba o văd şi pe bunica alintându-mă pe frunte să fiu bun să fiu cuminte dar nu mi-a ieşit... nimica... o văd pe cumătra vulpe în halat de fermier dând grăunţe la găini şi mai văd cum stau la soare mâţe (poate-or fi motani) nu le doare nici la bască body-guarzi au şapte câini şi-l mai văd pe mincinosul de politician român cum împarte el prisosul 61


George Safir la săraci intr-un cătun sugând măduva şi zgârciul alb curat le-arată osul şi mai văd cum prin altare popi-şi smulg din barbă părul că-i înţeapă sub veşminte cu pumnalul adevărul mei, ce spui? mai eşti cu mine ori te-ai ridicat în zborul altei lumi ce nu-mi prieşte doar aici e oxigenul încă-i gratis nu ştiu mâine... bat în lemn doamne, fereşte! mei, ce faci? spune-mi ce mă fac cu tine ai trezit din trupul meu diavolii şi sar la mine mă apleacă în genunchi că vor să se-nchine... ţie 62


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Mă uit în calendar, iubito

Mă uit la calendar cu ură; Vreau să-mi dau zilele în urmă, Căci viaţa mea, hain, mi-o fură Şi gândurile crud îmi scurmă. Mă uit la calendar cu greaţă Că-mi dă mustrări de conştiinţă. Îmi ninge-n suflet cu mătreaţă, De-al morţii sol îmi dă ştiinţă. Mă uit la calendar cu stimă. Îmi spun că n-are nicio vină Că-n creier am o apostimă Şi mă dărâm ca o lavină. Mă uit la calendar cu silă; Afară-i iarnă, dar nu ninge. Miroase lumea a fosilă, În seul ei iadul întinge. Mă uit la calendar, iubito; Trist şi-abătut, fără habar. În altă viaţă, incognito, Te-oi săruta în… calendar!

63


George Safir

Lacăt la suflet

și-a pus lacăt la suflet să nu-i mai calce picior de femeie să nu-l mai atingă nicio privire curioasă doar el dacă va ține morțiș vreodată să-și ia o pauză de viață dar nu și-a dat seama ca-nghițit și cheia odată cu propria-i salivă când a simțit gustul despărțirii de sine

64


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Nu mai cred în nimic şi în nimeni

Eu nu mai cred în nimic şi în nimeni. Îmi dau nota 1(unu) pentru tot ce am învăţat până acum. Nici în Dumnezeu nu mai cred demult; Cum să crezi într-un tată care şi-a trimis unicul fiu la moarte? N-aş fi putut, m-aş fi dus eu, în niciun caz propriul copil. O să spuneţi că e blasfemie, atunci răstigniţi-mă pe mine, Poate lumea va fi mai bună, dar vă asigur că nu, Nu se va schimba nimic, şi ştiţi de ce? Pentru că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Acum o să mă răstigniţi de-a binelea, dar tot un drac… Şi nici în mama nu mai cred, am crezut până mai ieri; M-a învăţat să fiu cuminte, să fiu bun, ascultător, să nu fur Şi, uite, m-am trezit nepregătit în această tranziţie, Stresat, dezorientat, fără niciun crez, cu buzunarul gol, Dar ce este mai tragic, nu mai cred nici în tine, femeie! Îmi spui toată ziua că mă iubeşti atât de mult, Încât mă cred un serafim, asta mă tulbură, mă doare, Fiindcă ştiu că o să mă înşeli cu primul înger căzut din cer.

65


George Safir

Prințesa primăverii

O caleaşcă învechită, cu roţile scârţâind, Se apropie prin ceaţă, printre gene-o văd venind. Caii merg muşcând zăbala şi se opintesc pe rând, Mai nechează câte unul, aburi scot pe nări suflând. Nici birjarul nu mai poate biciul să-l plesnească-n cai, Doar din când în când tresare şi mai strigă: „Dii măi, hai!’’ Că nu ştie cum să-njure, e birjar, dar, totuşi… domn. Mâna-i este amorţită, ochii-n gură-i cad de somn. Într-o poieniţă strâmtă, jos în vale după deal, Iată, au zărit hotarul, au scăpat de boreal! Caii se opresc din trudă, nu mai vor sa tragă-n ham; Cât or sta să nu-şi dea duhul, vor fi înveliţi c-un hram. Sare de pe capră, iute, dezmorţit din somn şi frig Birjarul ce molfăieşte o fărâmă de covrig. Deschide uşa caleştii, căzând molcom pe genunchi, Căci coboară o prinţesă, cu flori albe în mănunchi. Verde-i rochia, pantofii, în păr are ghiocei Şi-i atât de bucuroasă, te îneci în ochii ei. Râde, cântă şi dansează, pe birjar îl ia la rost: „Am pierdut cam mult cu drumul, am ajuns taman în post!” De prin sate,-n hărmălaie, vin femei, soţi şi copii, Vin bătrâni şi bunicuţe să danseze pe câmpii. Şi încing acum o horă, fac şi tumbe, chiuind, Iar la mijloc e prinţesa ce dansează şerpuind. „În iarna asta, alteţă, ne-a pierit cheful de toate; De mai zăboveai o ţâră, culegeam cireşe coapte! Am tăiat pădurea toată, lemne ude-am pus pe foc, Murăturile sunt gata, varză nu-i în poloboc. 66


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

A nins parcă pe toţi anii şi mălaiul s-a gătat; Ger a fost de urlau câinii, vinu-n beci a îngheţat. A crăpat şi roata morii, n-am mai dus la măcinat, Vaca rage colo-n şură, de Crăciun a lepădat. Ni s-a isprăvit slănina, a fost porcul rebegit, Dacă tot suntem în UE, i-a cam ars de pribegit. Nici găini nu se mai ouă, ştiu acum de marketing; Să le tai de vreo friptură, mi-e şi teamă să le-ating. Şi de când cu postul mare, parcă toate sunt pe dos; Câinele doarme pe prispă, în vis ronţăie un os. Soaţa-nchină la mătănii şi posteşte blestemând, A dat faliment buticul şi-n şomaj intră curând. Bine ai venit, prinţesă, bine c-ai venit şi-acum! Nu vom mai muri de foame, nu ne vei lăsa nicicum! Va ieşi urzica-ndată, ştevia, chiar şi spanacul, Îşi vor umple iarăşi burta amărâtul şi săracul. Bine ai venit, prinţesă, noi te-am aşteptat cu drag, Uite-acum îţi vom întinde un covor de flori pe prag!”

67


George Safir

Când mi-e dor de tine...

când mi-e dor de tine mai aprind o țigară, apoi alta, până se duce pachetul și-abia atunci văd plămânii asfixiați; ce nebuni, nu puteau să pună o inimă, că doar avem numai una?! dar cui îi pasă? tot așa, când am fost la un doctor, m-a consultat, dar nu mi-a spus nimic, nici de bine, nici de rău; a cam dat el din cap, într-o părere. cum e, domn doctor, să mă las de fumat? și-a aprins și el o țigară și, dând fumul pe nas, tușind prelung și puhav: e tot un drac! atunci am înțeles, e prea târziu, n-am scăpare; adică nu mai scap eu... de tine.

68


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Prefă-mă, femeie…

Prefă-mă, femeie, într-un cal de lemn Şi hamuri să-mi pui şi căpăstru; Zeiţă, călare pe mine, solemn, Struneşte-mi copita-n buestru! Împlântă-mi în pântec pinteni de aur, Dârlogii să-i tragi cu putere Şi voi izbi cu potcoava-n balaur, Căci milă nu am de himere. Lovind, cu sete, cravaşa în crupă, Că mă alinţi eu simt doar atunci; Sunt un rebel izgonit de la trupă, C-am uitat cele zece porunci. Scârţâie lemnul ca un dulce blestem, Când în spate pe tine te am Şi de lumea parşivă nu mă mai tem C-o să mă facă, mâine… salam. Zăbala nu o muşc, că-mi este sfântă; În galop dansez sub coapse moi. Eu sunt un cal de lemn ce nu cuvântă, Nici ovăz nu vreau şi nici trifoi!

69


George Safir

Scrânteală de primăvară

Fiecare are-o boală: Unul e într-o ureche, Altul e bolnav de oală, Celălalt n-are... pereche. Multe-n casă el adună, Afişând o mutră acră, Însă soaţa, pe sub mână, Le transferă-n draci, la... soacră ! Mai sunt şi de viţă bună, Fac de toate cu măsură: Beau, mănâncă şi cunună, Mai postesc şi rar înjură. Unii-s buni de nicio brânză, Munca e pentru tractoare! Au în bănci ceva osânză Şi nevasta... fată mare! M-a luat o ameţeală, Vreau şi-n casă şi afară, Oare nu e vreo scrânteală, Nu e de la primăvară?

70


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Pentru poeții ce s-au dus

m-am trezit de dimineață ca să-mi iau urzici din piață o vânzătoare șugubeață mi-a zâmbit prin strungăreață și mi-a cerut să-i dau în plus pentru poeții ce s-au dus de pomană o rachie că trage greu pe trezie bruma mea de poezie

71


George Safir

Răstignire asumată

rezemat de speteaza resemnării într-o răstignire asumată privea pe fereastra universului îşi pierduse orice speranţă telurică el o furnică de gând sub o talpă imensă de viaţă la târgul de joburi nu mai aleargă a coborât prea adânc în infernul lui dante şi singur să iasă afară de-acum nu mai poate o ultimă-ncercare într-o limbă uitată de mult înger îngeraşul meu roagă-te la dumnezeu somn nu mai are şi de-ar avea ar fi un supliciu în patul lui procust securea stă la picioare rezemat de speteaza resemnării într-o răstignire asumată o ultimă încercare într-o limbă uitată de mult eu sunt mic tu fă-mă mare eu sunt slab tu fă-mă tare i-s buzele arse de oţetul promisiunilor cu zâmbet prefăcut el nu cere nimic din ce-a avut a dat totul cu pieptul dezgolit aţâţă vulturul ce tot îi dă târcoale doar aşa trupul lui va ajunge la cer doar aşa va afla dacă precum în cer tot aşa-i şi pe pământ ELI ELI LAMA SABAHTANI

72


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Nu mai alungați poeții!...

nu mai alungați poeții, nu le-nfigeți sula-n coaste, fiindcă ei sunt numai bieții, robii visurilor noastre! nu-i trimiteți prin spitale și nici la case de nebuni, că doar ei ne scot în cale, corola lumii de minuni. și când colbul de pe tobă îl culegem, într-o jale, ei ne pun focul în sobă și sub cap o pernă moale. nu mai acuzați poeții, că-ntr-o lume decadentă, acră fiind sudoarea vieții, ei ne-o lasă repetentă. nu mai ocărâți poeții, că se supără și pleacă și, suind la ceruri, drepții, lasă lumea mai săracă. nu mai acuzați poeții de-i vedeți trecând prin piață, înjurând precum băieții: fir-ar mama ei de viață!

73


George Safir

Sub drapelul țării mele…

sub drapelul țării mele am văzut lumina eu, când sub cerul plin de stele, m-a dat, mamei, Dumnezeu. și, din fragedă pruncie, m-a-nvățat poetul sfânt, că nu-i altă Românie, dulce, pe acest pământ. sub drapelul meu, de țară, am jurat pe sfânta cruce, viața, de-mi va fi amară, eu la alții nu m-oi duce. și-apoi, mândru, prin cazarmă, defilam sub tricolor, strângeam degetul pe armă, cântând imnul cu onor. și se clătina pământul, răsucindu-se în lut, moșii, deschizând mormântul să mă vadă că-i salut. să le-nfăș, în steaguri, trupul, somnul să le fie lin, fiindcă-n brațul plin de scrupul, steagul țării strâns îl țin. cu drapelul țării mele, de-aș fi ultimul recrut și din oale și ulcele, m-oi scula să îl sărut. 74


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

E ziua ta, țara mea!...

E ziua ta, ţara mea! Dar nu eşti ţara mea; Eşti a tuturor şi a nimănui! Eşti ca o orfană Care vede în orice trecător obosit un tată cuminte, Care vede în orice femeie tristă o mamă duioasă. E ziua ta, ţară! Şi nu-ţi oferă nimeni o floare? E ziua ta, ţară, şi n-am pentru tine să-nchin un pahar Şi nici măcar un mititel să gust nu mai pot, Căci te-au otrăvit cu un codex alimentar străinii, Dar şi ai tăi, cei care trebuiau să-ţi poarte de grijă. Spune-mi, ţara mea, ţi-a fost vreodată bine? Atunci, vino şi plângi pe umărul meu...

75


George Safir

Mi-am zis de multe ori că-s prost…

Mi-am zis de multe ori că-s prost Şi şanse n-am ca să mă schimb. Degeaba tot mă rog în post, Pe cap nu-mi creşte niciun nimb. Am tot sperat să treacă moşu’, Aşa măcar să mă salute; În hol am pus covorul roşu’ Şi tot îl aranjam de cute. Şi tot dormeam eu pe-o ureche Să-l prind pe moş şi să-i iau sacu’... Acum mă simt muşcat de streche, Că nici covorul nu-i, la dracu! Am lustruit o săptămână Bocancii mei cu talpa groasă De mi-au ieşit scântei din mână Şi peria e toată roasă. Nu i-am purtat măcar o lună; Abia-i primisem de pomană. Erau cam mari, dar pielea bună Precum vecina mea vădană. Ce-aş fi dorit nici azi nu ştiu, Ce să încapă în bocanci?! Poate vreo sticlă cu rachiu, Dar moşul mi-a adus... un canci!

76


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Moşule, Moş Nicolae!

Moşule, Moş Nicolae! Anul ăsta te rugăm, Poate faci ocol, tataie, Că şi noi te aşteptăm. Te-am rugat atâţia ani, Ne-am străduit să fim cuminţi; Suntem săraci, suntem orfani, Ştii că nu avem părinţi. Poate-ai vrea să te abaţi, Căci ţi-am pregătit un ceai. Ştim că alţii sunt bogaţi Şi te-aşteaptă să le dai. Costeluş are-un covrig, Iar Titel, trei biscuiţi. În cămin la noi e frig, Dar te aşteptăm smeriţi. Ţi-o fi foame şi matale, Tot cărând sacu-n spinare. Pe la şcoli, pe la spitale Nu-ţi dă nimeni de mâncare. Moşule, fă o minune! Ţi-am scris, înăuntru,-n plic; Eu la nimeni nu te-oi spune, Vreau o mamă şi-un tătic! Măcar azi, de ziua ta, Roagă-l tu pe Dumnezeu; Poate ne va asculta, Spune-i, că mă rog mereu, 77


George Safir Eu nu vreau ca alţi copii Să mă joc cu jucării; Pe mama vreau s-o ţin de mână Şi-a tatei, mână, împreună! Lăsăm poarta descuiată, Eu o las că-s de planton. Dacă aţipesc… mă iartă! Raportez: mă cheamă Ion, Toţi bocancii sunt pe hol.

78


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

A îmbătrânit Iisus

ca mâine va sosi Crăciunul, dar nu-l mai aștept în tindă, că și copilul, și bătrânul, nu mai știu nicio colindă. de multă vreme,-n biata țară, nu se mai nasc pruncii curați; fugit-au mamoșii afară, sătui de-atâția retardați. doar câte una mai zurlie, să-l prindă pe patron de nas, își lasă rodu-n vreo chilie și nici nu-i spune bun-rămas. sunt prea maturi copiii țării, și prea triști de-atâtea lipsuri; părinții lor i-au dat uitării, dându-le doar bani de... chipsuri. Iisus a-mbătrânit pe cruce, în carne spinii s-au uscat, dar nici un preot nu l-ar duce să-l culce-n așternut curat! e gardul mult prea ’nalt la vile și prea pustiu în jurul lor, de-aceea vino tu, copile, la porțile săracilor!...

79


George Safir

De nu-i mondială, criza e vrăjeală!

m-am luat cu iarna, furat de amintiri şi am uitat că ţara, încă-i pe chituci; m-aburise vinul cu dulcile-i smintiri: am văzut norodul în straie de haiduci. răsucind omătul, de la munte-n vale, se dădeau de-a dura cârduri de moşnegi şi pluteau prin aer damfuri de sarmale, ca nişte ofrande, pentru drepţii regi. se adunase-n sânge, clocote fierbinţi; luaţi mereu de proşti şi de gură-cască, ei – sclavii cei vânduţi pe treizeci de arginţi – s-au trezit, cu toţii, că-i doare la... bască! şi la trântă dreaptă, cu brazii seculari, s-au luat deodată, plini de promoroacă, dar nişte iscoade, trimise-n lăutari, i-au încins la sârbă şi acum tot... joacă. şi eu prin casă, sculat din mahmureală, încerc să-mi ţin pasul după Zorba-grecul; de nu-i mondială, criza e vrăjeală! cât, în damigeană, nu se lasă secul!...

80


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Un poem al iertării

scria pe un petic de zăpadă cu degetul înmuiat în verde un poem al iertării îi va ierta pe toţi de toată nepăsarea de toată lăudăroşenia de toată linguşeala în faţa stăpânului dar nu îi va ierta de laşitatea care îi provoacă şi acum greaţă fiindcă întorcându-se umiliţi şi cocoşaţi de la ultima lor grevă generală când au intrat în case s-au aşezat direct la mese bătând cu pumnii să li se aducă de mâncare fără ca în prealabil să-şi fi pus întrebarea dacă au produs ceva în ziua respectivă dacă nevestele lor au avut gologani de pâine ori dacă pruncii au apucat vreo firimitură pe limbă scria pe un petic de zăpadă cu degetul înmuiat în verde un poem al iertării le va ierta pe toate dar nu şi pe acelea care n-au în sânge sacrificiul suprem nepredându-se ele însele în gura lupului ca să-şi scape puii cu viaţă pentru că s-au împreunat cu fătălăii neamului de am ajuns o naţiune de rahat şi de tot râsul

81


George Safir scria pe un petic de zăpadă cu degetul înmuiat în verde un poem al iertării un poem al iertării de sine

82


sinelui Rezemat deDeclarația zidul cuvântului

Plouă cu gheață peste morminte…

plouă cu gheaţă peste morminte în turlă un clopot se dă peste cap ies aburi din cripte şi gem oseminte cu barda de parcă loveşte-un casap smulge o ţiglă vântul şi-o duce departe în ţarnă în lutul cleios ţipă de moarte păsări năuce se zbat fără aripi târâte pe jos plouă cu gheaţă peste morminte ca un potop de sudalme pe-o floare ca un cuţit înfipt în cuvinte ca nişte demoni ce râd în altare

83


George Safir

Ce-ți mai dorești tu, astăzi, sărmană Românie?

Ce-ţi mai doreşti tu, astăzi, sărmană Românie? Veşmintele-ţi cernite frumosul chip ascund; Mireasă divorţată, hulită-n duşmănie, Cu pietre dă în tine tătucul tău bolund! Bastarzi îţi sunt feciorii, căci taţii nu-s în acte, În aburii beţiei, în draci, te-au profanat! Te-au părăsit în scârbă, cu sânii plini de lapte, Şi vorbe de ocară ţi-aruncă din palat. Ruşine li-i cu tine, că ţi-ai pierdut averea, Din zestrea ta curată, muşcând cât au putut, În paradis duc viaţa şi vesnic au puterea, Iar banii de salarii, îi toacă la barbut! Bătrână eşti, măicuţă, ce mult ai plâns în viaţă! Zadarnic ţi-a fost traiul, ca mâine o să mori! Ţi-i goală astăzi traista şi hoţii râd în piaţă, Din pensia din urmă, nici n-o să ai de flori! În rugăciuni, la Domnul, ai pus, mereu, speranţă Şi untdelemnul sfânt în candelă să ardă. Ţărâna se revoltă, de-atâta toleranţă, C-atunci, când trebuia, n-ai apucat o bardă!

84


mă uit prin ochiul timpului să văd ce-a mai rămas din mine mi-e ușa dechisă ’nainte ori doar o punte pe care mâine trecând-o voi afla cât de grea va fi peste mine țărâna (Voi afla?)


Rezemat de zidul cuvântului