Page 1

Emil Dumitru

CRUCEA DIN STICLĂ - roman -

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012


Lector carte: Corector: Arhivare: Tehnoredactare: Copertă:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Maria Ileana Belean Gina Zaharia Sofia Sincă

Copyright – 2012 – Emil Dumitru

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


Emil Dumitru

CRUCEA DIN STICLĂ - roman -


Emil Dumitru anunţase că în largul golfului, plutea în derivă un iaht, care nu răspunsese la I niciun apel din partea lor. Deplasată la faţa locului, poliţia găsiseră iahtul ELVIS 3, care făcea parte din flota de elită iar pe puntea vasului descoperiseră zăceafără fărăa În port, viaţa aseRegelui, desfăşurase normal până în această zi a anuluică1992, viaţă, chiar lui fiică, Teel.avea să fie martorul unor evenimente bănui cinevafrumoasa că începând de Lenny azi, portul neînsufleţit fu găsit de oamenii într-o poziţie nefirească, unor fapt ieşiteCorpul din comun. Aceste evenimente aveaulegii, să conducă la schimbarea ce-i determinară să apeleze unuicelei specialist în astfel defirme cazuri. destine şi, cel mai uluitor, lala ajutorul prăbuşirea mai faimoase dinPoliţia oraş, locală de coastă nu avea nici omul şi nici măcar aparatura necesară pentru astfel TEELVIS STEEL. de cazuri deosibite, maiera alescondusă că era şide primul caz Elvis petrecut în port de acest gen. de Această societate domnul Teel, un bărbat destul Căpitanul Fill vârsta Norman, unulo dintre maipeste bunicinzeci criminologi oraşul prezentabil pentru pe care avea –cei puţin de anidin – un bun vecin, primi ordinul să se deplaseze în schimbărilor, oraşul portuar,receptiv pentru investigarea manager, activ, întreprinzător, adeptul la nou, şi, pecazului lângă şi, la nici două ore demai la avea sosirea sa poza în port, căpitanul avea în raportul toate aceste calităţi, una: într-un patrondeja apropiat demână oameni, gata preliminar medicului legist, care,apelează foarte succint, menţiona că: moartea oricând să al vină în ajutorul celorşi care la el. Astfel îşi câştigase un survenise în urmă cu cca. 24 h, şi se datora, probabil, loviturii observate în zona renume, de mulţi ani toţi din oraş îl cunoşteau sub numele de King Teel sau şi parietală stângă, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească exact mai simplu Regele. dacă Firma moartea a survenit sau nude dinbază această avea ca activitate – celcauză. puţin aşa era stipulat în statutul de Corpul –găsit gol, mai şipreciza medicul, nu prezintă alte urme de funcţionare producerea prelucrarea oţelului, dar în ultimul timpvizibile se ocupa violenţă. mai mult cu prelucrarea lui, operaţiune uşoară şi mult mai profitabilă. Fill lângă mai citi încă preocupare, o dată însemnările avea elmai o Pe această firma eramedicului, antrenată încercând şi în alte –afaceri metodă să citească şi printre rânduri. De data aceasta nu-i ieşise nimic, nu putu mărunte,– care contribuiau la sporirea profitului. descifra, nu putu trece dincolo mesajul anost, în raport. Controla aproape totul îndeport: baruri de citit noapte, discoteci, cazinouri şi Luă şi fotografiile, pe care le mai privise de câteva ori mai erau unor încă cluburi exclusiviste pentru relaxarea domnilor generoşi,şiîncare compania umede şi totnonconformiste. aşa încercă să treacă dincolo de ce arăta imaginea. Nu reuşi mare domnişoare lucruÎn şi,ultimii, mai mult ca niciodată, se surprinse că le sezon admira, în loc să le cerceteze şi doi-trei ani, şi mai ales în ultimul estival, afacerile Regelui să se detaşezeo de imagini şi să treacăsecretul dincolo,fulminantei în ,,spatele” ei, cumdatorându-se ar fi dorit. în cunoscuseră dezvoltare uluitoare: creşteri, executate din unghiuri, erau după atât de bine realizate şi mareFotografiile, parte „descurcăreţului” săudiferite fiu, Tenny Teel, care, terminarea studiilor foarte parcă făcute de un fotograf celebru, care ocupă la Parisexpresive, – numai eldeştie cumar–fisefost implicase foarte activ în minunata lumeseriscantă cu pictoriale călăuzindu-se pentru adulţi, după şi, chiar dacă fotografiase cadavru,scopul reuşise s-o a afacerilor, sloganul său favorit: un domnule, scuză facă artistic.slogan pe care nu se sfiia să i-l spună chiar şi tatălui său, ori de câte mijloacele, Plecă spre morgă – voia să vadă pe ,,viu” cadavrul ei – cu imaginea acelei ori avea prilejul. femeiÎnfrumoase cap şiestival gândul: „păcat,foarte mare brusc păcat,– primăvara Lenny Teel, a fostmai o acest an, în sezonul debutase plecase femeie foarte devreme faţă frumoasă.’’ de data fixată în calendar – printr-o agitaţie greu de descris în Ajunso animaţie acolo fu care condus de un asistent ,,frigidere’’, cum afacerişti îi spuneadin el cuvinte, îi surprinseseră camlanepregătiţi pe micii camerei unde se ţineau cadavrele, şi, oprindu-se în dreptul unei uşiţe, cu multă zona debarcaderelor. dezinvoltură deschise.puteau fi văzute cele mai elegante iahturi, legănându-se În golfulo portului, Trase afarăuriaşe, masa ancorate rulantă, pe care se afla corpul ca nişte lebede în dana portului sau în neînsufleţit rada lui. acoperit cu un cearşaf. Îl rulă doar până la jumătate: Poliţia portuară intrase de dimineaţă în alertă de „gradul zero”. Un pescador - Frumoasă femeie! oftă el. 5


Emil Dumitru - Aţi cunoscut-o şi înainte? întrebă Fill. - Personal, nu. Acum la începutul sezonului estival am văzut-o de câteva ori pe la debarcader. Am şi eu o mică ambarcaţiune, cu care mai merg la pescuit. Căpitanul se aplecă şi cercetă mai de aproape semnul de la tâmpla stângă, care, observă el, prezenta şi o mică tăietură, de aproximativ doi-trei milimetri. Plecă de la morgă cu aceeaşi imagine în cap, şi o mică descoperire, care, poate, o să-i fie sau n-o să-i fie de folos, lăsându-l pe asistent să mai contemple singur, frumosul cadavru. Pe drum, Fill trase o concluzie: pictoriale, aşa cum i se păruseră fotografiile realizate de poliţistul fotograf, acolo pe iaht. Erau nişte copii infidele ale celei ce fusese cândva Lenny Teel, care, chiar şi aşa ,,rece2, acolo pe masa de la morgă, era încă de o frumuseţe stranie. Trecuse ceva timp de când părăsise morga spitalului şi Fill se gândea cum şi de unde să înceapă ancheta. Paşii îl purtară pe străzile înguste şi întortocheate ale portului, când, deodată, fără să-şi explice de ce, se pomeni că se opreşte în loc şi-şi ridică ochii spre colină. Brusc îşi aminti că privirea îi mai fusese reţinută, de câteva ori, chiar de când ajunsese în port, de o cruce mare ridicată acolo sus, dar nu-i dăduse importanţă atunci, însă acum, aşa pe înserat, ciudata cruce imensă din sticlă, luminată în întregime, îl făcuse s-o privească mai cu atenţie. - Acolo locuieşte Elvis Teel sau King Teel! Îl lămuri un măturător, care se oprise din treabă, sprijinindu-se odihnitor în coada măturii… Acolo îşi are el reşedinţa, în crucea aceea imensă din sticlă. Ştiţi, cei care vin prima dată în port, turiştii, şi se întâmplă să fie seara, se opresc şi se închină cu multă evlavie, murmurând aşa din buze, probabil spunând şi-o rugăciune… mai spuse măturătorul, cu vocea mai ponderată, parcă făcându-i o confesiune.

6


Crucea din sticlă II Faimoasa reşedinţă a Regelui era amplasată în cel mai strategic punct al portului, pe platforma unei coline, şi, indiferent în ce punct al portului te-ai fi aflat o puteai vedea. Construită numai din oţel şi sticlă, mai ales acum pe înserat, scăldată de lumină în totalitate, semăna enorm de mult, cu o imensă cruce. Fill o luă agale aşa cu mersul unui om care nu are nicio treabă şi nu se grăbeşte, pe strada şerpuitoare, care – îl informase tot măturătorul – ducea spre reşedinţa Regelui. Ajuns aici, drumul îi fu barat de o poartă masivă şi foarte înaltă în comparaţie cu gardul ridicat din cărămidă, executată din – cum altfel!? – fier forjat. Apăsă pe un buton şi după câteva secunde, se auzi o voce baritonală care îi spuse să aştepte. - Ce doreşte domnul? Îl chestionă un ins, apărut pe o uşă mică, încadrată discret şi armonios în poarta mare. - Sunt căpitanul Fill Norman şi vreau să vorbesc cu domnul Elvis Teel. - Un moment, vă rog, spuse individul şi dispăru la fel cum apăruse. Trecură minute bune şi Fill contemplă mai în amănunţime porţile masive din fier forjat. Meşterul fierar care le lucrase respectase cu multă artă şi precizie, armonia îmbinărilor şi meşteşugul inegalabil al fierului forjat. - Domnul Elvis Teel nu este momentan în reşedinţă! Dacă doriţi, vă poate primi doamna. - Ok! Mai există şi altă ieşire? întrebă Fill puţin ironic, surprins că individul nu-i spusese de la început că Regele nu este în reşedinţă. - Un tunel! După care, făcând o mică pauză, privindu-l cu un surâs ironic şi vrând să-i demonstreze lui Fill că înţelesese aluzia şi de aceea nu ştia exact cine intră şi cine iese, continuă: patrulăm în cerc, domnule! Aţi avut noroc, mai îl lămuri el, că mă aflam în zonă, altminteri aţi fi stat la poartă cel puţin o jumătate de oră până venea cineva. - Sunteţi mai mulţi? Individul schiţă un zâmbet şi nu răspunse. În timp ce primea explicaţia ironic-zâmbăreaţă, Fill observă cum porţile se pun în mişcare, deschizându-se, incredibil de lin şi fără zgomot, având în vedere imensitatea lor. 7


Emil Dumitru - Aş fi putut să intru pe poarta mică, pe care ai folo… - Poarta mică, îl întrerupse zdrahonul, este folosită de personal, domnule! Oaspeţii nu au voie, aşa că… urmaţi aleea mai închisă la culoare şi veţi ajunge exact la intrare. Cred că, este inutil să vă avertizez asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă vă abateţi de la traseu, spuse individul, arătând spre cei doi dobermani din spatele porţilor, pe care Fill abia acum îi observă, după ce făcu primii paşi pe aleea mai închisă la culoare. Urmă întocmai instrucţiunile primite şi după câteva minute se opri în faţa unei uşi din sticlă, care, la fel ca şi porţile mari de la intrare, fără zgomot, se puse în mişcare. După câteva secunde intră. Interioarele văzute prin revistele de specialitate sau reclamele difuzate de televiziuni, tot pe aceeaşi temă, ar fi pălit în faţa unui asemenea rafinament delicat şi bun-gust. O precizie desăvârşită în aranjament, nuanţe de culori perfect şi o armonic echilibrate, făceau ca nimic să nu distorsioneze în acest tot unitar. Trecerile de la un obiect la altul, de la un ornament la altul, de la mocheta care imita un covor de iarbă verde ce urca pe scara în formă de spirală, se făcea fără ca ochiul să se simtă agresat. Un miros puternic, inconfundabil, îl făcu pe Fill să-şi întindă uşor gâtul şi să-şi ridice nasul în aer, să inspire mai profund parfumul florilor de lămâi, care, observă el, venea de la pomişorul înflorit, aflat în interiorul scării. - Bine aţi venit! Îl întâmpină un bărbat foarte elegant îmbrăcat. Vă rog să mă urmaţi! După ce străbătură salonul, în care lejer puteai juca o partidă de tenis cu piciorul, tânărul se opri în dreptul unei uşi, care se şi puse în mişcare fără ca respectivul să apese pe ceva. Era uşa unui lift, realiză Fill, şi după ce intrară în el, tot la fel de silenţios, porni. După aproape un minut, acesta se opri şi tânărul coborî, traversă urmat de Fill un hol la fel de elegant, foarte puternic luminat, şi se opri în dreptul unei uşi, care începu să se deschidă. - Poftiţi, intraţi! Doamna va veni imediat. Fill intră, şi, cum trecu pragul uşii, aceasta începu să se închidă în urma lui, fără zgomot precum se şi deschisese. Acum, obişnuit cu ce văzuse mai devreme, fu mai puţin impresionat de priveliştea din faţa ochilor şi apucă doar să-şi repete în gând: „acelaşi rafinament şi bun gust, echilibru şi eleganţă’’, când, deodată, în partea lui stângă, draperia se puse în mişcare şi apăru o femeie: - Margaret Teel! o auzi că se prezintă, venind spre el cu mâna întinsă. - Fill Norman, căpitan! spuse el, strângându-i foarte uşor mâna albă, fragilă şi delicată, fiindu-i frică să nu o spargă. 8


Crucea din sticlă - Doriţi ceva de băut, un gin, o votcă sau altceva? întrebă Margaret, îndreptându-se spre barul amenajat discret, într-un colţ. - Mulţumesc! Un gin, dacă se poate. - Cu puţină apă tonică sau mai multă? - Echilibrat. În timp ce Margaret pregătea băutura, Fill avu timp s-o studieze mai profund. Constată cu uimire că doamna nu părea marcată de evenimentul tragic ce se abătuse asupra familiei, respectiv moartea fiicei lor. Atitudinea ei împletită cu foarte multă eleganţă, deşi părea foarte fragilă, o făcea să semene cu o stilată gheişă.

9


Emil Dumitru III Margaret aşeză cu multă dezinvoltură paharele pe măsuţă şi Fill nu putu să nu remarce, admirând acum mai îndeaproape, degetele fine, prelungi - ca de pianistă cu multe ore de studiu şi culmea, fără podoabe, în afară de o verighetă care înnobila degetul inelar şi un ceas, cu o formă adecvată şi o mărime rezonabilă -, care făceau ca mâinile ei să fie de o frumuseţe tulburătoare. Dacă numai ele exprimau atâta graţie, ce să mai vorbim de restul!? - Deci, domnule căpitan, cu ce vă pot fi de folos? întrebă ea, aşezându-se în fotoliul de lângă măsuţă şi făcându-i semn şi lui să se aşeze. - În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru amabilitatea de a mă fi primit, într-un asemenea moment… atât de delicat şi totodată, să-mi exprim condoleanţele mele cele mai sincere! În al doilea rând, vă rog, să-mi scuzaţi indiscreţia unor întrebări, puse pe parcursul discuţiei, care, poate vă vor răscoli unele amintiri. - Domnule, căpitan, sunt gata să răspund întrebărilor dumneavoastră. De aceea, vă rog, să trecem peste. Consideraţi terminată introducerea sau pregătirea psihologică, aşa cum de altfel o numiţi dumneavoastră cei din poliţie şi intraţi în cuprins. Se opri şi încet, ca pentru sine, continuă: încheierea, presimt că nu se va face în seara aceasta. Fill o privi preţ de câteva clipe pe deasupra paharului, din care luă o mică înghiţitură. Auzise destul de clar ultimele cuvinte pe care le spusese Margaret, le înţelesese şi sensul - cel real crezu el -, dar modul cam insinuat pe care ea îl dăduse frazei, îl nedumeri puţin. - Încheierea anchetei, vreau să spun! Îmi pare rău dacă aţi înţeles altceva, preciză ea, văzându-i expresia feţei. - Pot să-mi aprind o ţigară, vă deranjează? întrebă Fill încercând să-şi mascheze trac-ul debutantului, gândind: e clar, sunt uşor de citit, faţa mea trădează ce simte inima şi asta nu e bine. Ce faci Fill? Te rog să-ţi revii. Ai în faţa ta o femeie pe care tu trebuie s-o domini prin atitudine, iar întrebările tale subtile trebuie să fie nişte inteligente capcane puse şi camuflate în fraze obişnuite. Ori tu, ce faci? Te citeşte ea pe tine, în loc s-o citeşti tu? Domnule, flerul meu, aşa de începător – vreau să zic, în arta de a cunoaşte eterna enigmă feminină -, simte şi îmi spune că ea joacă un rol al dracului de bine învăţat, sau, şi asta e şi mai grav, prin frumuseţea ei, mi-a întors ,,metafizicul pe dos! 10


Crucea din sticlă - Nu, nu mă deranjează şi eu fumez. - Spuneţi-mi, zise el - după ce-şi aprinse ţigara şi trase zdravăn un fum parcă mai revenindu-şi - sau povestiţi-mi despre ultima întâlnire cu fiica dumneavoastră. - Cu lux de amănunte, bănuiesc că doriţi, da? Conform uzanţelor şi codului de procedură, nu-i aşa? - Dacă voi avea nelămuriri, am să intervin! spuse Fill pe un ton serios. - O, cum să nu! Sunt sigură de asta… Domnule căpitan, Lenny Teel, nu este… sau nu a fost, se corectă ea repede, fiica mea bună. Ar fi trebuit s-o nasc la… - şi se opri zâmbind - o vârstă foarte fragedă. A fost rodul unei iubiri nebune – cel puţin aşa mi-a spus soţul meu când ne-am căsătorit - un fruct rezultat din a doua lui căsătorie. Şi, preciză ea, tot dumnealui mai are un băiat, Tenny Teel, din prima căsnicie. Eu… eu sunt a treia partidă şi încă n-am reuşit să-i aduc pe lume niciun moştenitor. Se opri şi foarte uşor, abia perceptibil, dar Fill o înţelese mai mult după mişcarea buzelor, continuă: nu ştiu dacă o să mai am timp! Aha, acum înţeleg de ce eşti atât de pasivă, acum îmi explic răceala ta! îşi spuse Fill în gând, privind-o prin micul nor de fum. Simţindu-se probabil studiată, ea îşi ridică brusc ochii, încercând să-l înfrunte. Privirile lor se întâlniră şi preţ de câteva secunde se studiară. Fill simţi un puternic aflux izvorât din irişii ochilor ei încercând parcă să-l hipnotizeze şi totodată un uşor disconfort datorită privirii prea fixe, apoi, frumoşi ei ochi uşor umezi şi pupilele puţin dilatate îl puseră pe gânduri. - De patru ani o cunosc pe Lenny Teel, continuă ea, o cunosc este un fel dea spune, pentru că o vedeam doar în vacanţele de vară, ea mutându-se la Paris, la scurt timp după ce eu m-am căsătorit cu tatăl ei, Elvis Teel. - Aţi vizitat-o la Paris? - Nu, niciodată! În vacanţa de vară, venea ea aici la noi. Iarna ne onora cu prezenţa foarte rar. - Ştiţi ce făcea la Paris, cu ce se ocupa? - Da, ştiu. Din spuse tatălui ei - ea nu mi-a spus niciodată -, ştiu că a fost creatoare de rochii, gama ,,Haute Couture’’ şi uneori mai făcea pe prezentatoarea la o casă de modă renumită din Paris. Ziarele de scandal, tabloidele ce apar la Paris, mai prezentau din când în când poze cu ea îmbrăcată foarte sumar. Într-o revistă serioasă, de modă, n-am văzut-o niciodată. Datorită acestei ocupaţii avea mereu conflicte cu tatăl ei, care, îi reproşa în fiecare vacanţă acest lucru sau ori de câte ori se întâlneau. El nu a fost de acord şi nu a 11


Emil Dumitru înţeles niciodată această muncă de creaţie, a fiicei lui, certându-se mereu cu ea pe această temă, considerând c-o face… doar aşa, din snobism. Dar eu cred că era totul de faţadă, o mască purtată de ea cu eleganţă, sub care se ascundea o răzbunare meschină. - Răzbunare! Să înţeleg că… pe tatăl ei? - Da, pe el. Vă surprinde? Am să vă explic şi de ce am înţeles eu asta. - Ok, dar până la explicaţie, spuneţi-mi vă rog, aţi observat ceva schimbat la ea, acum, înainte de tragicul eveniment? - Domnule Norman, Lenny, pentru mine a fost şi va rămâne o enigmă… o introvertită. Subliniez aceste cuvinte şi am să vă şi detaliez. Acum, daţi-mi voie să vă explic cum am judecat eu comportamentul ei faţă de mine. În primul rând am simţit că ne evitam reciproc. Totuşi când, fortuit ne întâlneam, nu schimbam decât fraze banale, fără să disecăm şi să intrăm în problemele noastre intime. Apoi, în al doilea rând, am dat vina pe subconştientul ei - forţa asta nevăzută care ne domină pe toţi -, crezând că nu acceptă să-i fiu mamă, deşi ea nu a avut curajul să-mi spună sau să-mi reproşeze ceva, dar eu am simţit. Şi asta, probabil - gândeam eu atunci în naivitatea mea de femeie tânără şi îndrăgostită -, că nu accepta, deoarece aveam o vârstă apropiată de a ei. Vă reamintesc că ne despărţeau doar câţiva ani. Şi în al treilea rând, imediat după căsătorie - chiar în perioada aceea aşa de scurtă, cât am locuit împreună, ea mutându-se repede la Paris -, am simţit o aversiune în comportamentul ei şi foarte multă ură în privire, ură amestecată, culmea, cu multă gelozie şi nu înţelegeam de ce. Deci, reţineţi, asta gândeam eu la momentul respectiv, dar o să realizaţi pe parcursul anchetei sau şi mai sigur din ceea ce am să vă relatez, că altfel au stat lucrurile. Ulterior, la ceva timp după plecarea ei, bătrânul care se ocupa de grădină, foarte simpatic şi guraliv, mai ales după ce bea două păhărele cu gin… Fill zâmbi privindu-şi paharul. - A!!!… făcu ea, dumneavoastră nu l-aţi terminat nici pe primul! Deci, reluă ea - şi acum urmează explicaţia cu ,,răzbunarea’’, pe tatăl ei –, dumnealui, grădinarul, mi-a făcut o destăinuire şocantă care m-a bulversat şi anume că, între tată şi fiică ar fi fost o ,,legătură nefirească de iubire’’, subliniase el spunând asta, zâmbind ironic şi făcându-mi cu ochiul, adică: înţelegeţi doamnă, ce fel de legătură. Am fost atât de şocată de cele auzite că efectiv m-am blocat pe moment şi nu am mai reuşit să aflu şi alte amănunte. Apoi, nici nu am mai avut pe cine să întreb, sărmanul de el, sinceritatea l-a ucis, a doua zi paznicii l-au găsit mort în piscină. Beat, căzuse şi se înecase - cel puţin aşa a scris medicul legist în raport -, dar eu n-am crezut şi nu voi crede asta niciodată. 12


Crucea din sticlă Se opri şi mai sorbi din paharul cu gin. - După incident, am reflectat mult la cele aflate de la bătrânul grădinar, apoi având în vedere comportamentul ei ciudat: adică în vacanţă venea solo, când pleca cu iahtul pe mare îi plăcea să rămână singură la bord, căci adora să umble goală pe puntea iahtului… dar mai ales faptul, repet, că venea mereu neînsoţită, m-a făcut să cred că, poate, grădinarul a avut un dram de dreptate şi între tată şi fiică a fost totuşi ceva. - De unde ştiţi că umbla goală? - De la băiatul care îi ducea iahtul în larg şi o lăsa acolo până seara, el întorcându-se la ţărm. Băiat care… - Doamna Margaret, dumneavoastră, în ce relaţii sunteţi cu domnul. Elvis Teel?

13


Emil Dumitru IV Intervenţia lui, pe lângă faptul c-o deranjase întrerupând-o, întoarse totul pe dos. Toată atmosfera de suspans pe care Margaret reuşise s-o creeze, se spărsese într-o secundă - printr-o întrebare simplă pusă de el, dar neprevăzută în scenariul învăţat de Margaret -, ca un balon de săpun şi asta o făcu să şovăie o clipă, suficient ca Fill să sesizeze acest lucru. O văzu cum se ridică şi pleacă spre bar, aproape rigidă – graţia din mişcările ei de gheişă dispăruseră ca prin farmec – şi ca un robot îşi mai turnă puţin gin. - Mai doriţi? întrebă ea conformându-se codului bunelor maniere, dar scopul era altul: să mai câştige timp şi să se reculeagă. - Nu, mulţumesc, nu l-am terminat nici pe acesta! spuse el cu subînţeles. Margaret reveni în fotoliu şi câteva secunde rămase cu privirea fixă în paharul din mână, căutând parcă să descifreze în oglinda lichidului, răspunsul. - Mda, îmi amintesc… de la început m-aţi avertizat că unele întrebări vor fi incomode sau indiscrete. Totuşi, zise ea ridicându-şi ochii şi privindu-l foarte direct, dacă ceea ce veţi afla de la mine, ajută la bunul mers al anchetei, am să mă conformez. Dacă însă întrebarea este pusă doar aşa, pentru a vă satisface curiozitatea dumneavoastră personală, prefer să tac. Se opri, duse paharul la gură şi mai sorbi din el, privindu-l în continuare tot la fel de direct, aşteptând. - Stimată doamnă, când întrebările mele vor depăşi cadrul anchetei, am să vă atenţionez. Dar sunt sigur că nu va fi cazul, dumneavoastră veţi înţelege asta şi nu-mi veţi răspunde. Fill se opri privind-o întrebător. Văzând că ea tace, prefăcându-se probabil că nu înţelege mesajul din ochii lui, continuă: - Mai este nevoie să repet întrebarea? - A, nu! Mimă ea o tresărire. Doar mă gândeam la ceva, privindu-vă! Mă întrebam, cât de sinceri sunt cei doi cu mine? - Doi!? - Da, doi. Adică, care dintre dumneavoastră este mai sincer, ,,poliţistul’’ sau ,,omul’’? Care dintre… pune întrebările? - Noi doi, spuse Fill întrând în jocul ei, întotdeauna suntem sinceri, ne înţelegem de minune şi ne completăm. Iar ,,omul’’ nu s-a îndoit nicio secundă de sinceritatea dumneavoastră. 14


Crucea din sticlă - Şi ,,poliţistul’’ ce spune? - ,,Poliţistul’’ este la datorie! Dar, sigur o să vorbească ,,omul’’ cu el! O să-l convingă pe ,,poliţist’’ să fie şi el… mai uman, mai sincer. - Aha… mie îmi spuneţi cât sunt, polițiștii, de sinceri !?!?... Dumneavoastră, aveţi încredere în oameni? Vă întreb asta din pură curiozitate. - Da, am încredere în dumneavoastră, asumându-mi şi un oarecare risc! După cum bine ştiţi, riscul este una dintre laturile meseriei noastre. - Observ că ocoliţi să răspundeţi exact la întrebare, dar… totuşi mă simt flatată domnule Norman şi cred că sunteţi un bun sau fin psiholog. - Mă flatează şi pe mine constatarea dumneavoastră, dar eu iubesc mai mult filozofia… - …filozofia cuvintelor sau… a iubirii? Şi după ce-l întrerupse cu această întrebare, Margaret zâmbind, duse paharul la gură. - Psihologul este vindecătorul, el cunoaște cel mai bine taina sufletului omenesc! Filozofia cuvintelor sau... a iubirii, momentan, nu se încadrează în obiectivul curent al cercetărilor mele. Margaret tăcu. Rămase un timp pe gânduri şi căutându-şi parcă cuvintele, spuse: - Interesant, domnule Norman, sunteţi primul poliţist filozof, pe care am onoarea să-l cunosc! Cred că… - Mă scuzaţi! Nu ştiu câţi şi în ce împrejurări aţi mai întâlnit şi alţi colegi de-ai mei, dar… ar fi bine, ca acest subiect să-l dezbatem poate altă dată, acum discutăm despre cu totul altceva, o întrerupse el, simţind în glasul ei puţină ironie. - Da, bine! Am înţeles aluzia dumneavoastră. Am să vă răspund la întrebarea anterioară, deşi rămân cu îndoiala mea, atât cât mă pricep eu şi mă ajută psihicul fără însă să filozofez prea mult, că: nu văd nicio legătură între moartea ei şi felul relaţiei mele cu soţul meu. Dar, mă rog, poate domnia voastră vedeţi această legătură şi eu nu ştiu să fac conexiunile exacte… Ei bine, dragă domnule căpitan Fill Norman, continuă ea accentuând fiecare cuvânt, relaţia mea cu Regele – sper că aţi fost informat că aşa este supranumit – este acum într-un mare impas. Tăcuse şi acum privea paharul gol, jucându-se cu el şi rotindu-l între degete, parcă surprinsă că ginul se terminase. Uşor, masca tristeţii poposise odată cu amintirile dureroase pe chipul ei angelic, urâţindu-l un pic. - În ultimul an, dacă am vorbit… se opri o clipă şi închise ochii, parcă 15


Emil Dumitru calculând ceva, aşa… reluă ea, în total, o oră! Puteţi dumneavoastră să vă imaginaţi ce înseamnă asta, adică: o oră într-un an? întrebă Margaret mai mult în şoaptă. Apoi după câteva clipe, continuă: ce să mai vorbesc de alte relaţii!? Suntem căsătoriţi doar în faţa societăţii, dar în realitate dumnealui face ce vrea… subliniez, numai dumnealui! Eu, eu chiar dacă aş vrea să fac ceva… acum… acum nu mai pot… Se opri din nou din destăinuire, surprinsă de poziţia în care rămăsese Fill, puţin caraghioasă cu gura întredeschisă, şocat în mod vizibil de cele auzite. El tresări puţin şi ca să-şi mascheze tulburarea, îşi făcu de lucru aprinzânduşi o ţigară. - Fumaţi cam mult şi asta nu e bine! Mai ales că fumaţi şi singur! îl dojeni ea. Şi… am şi paharul gol… Gol ca sufletul meu! adăugă ea puţin apatică. Vreau şi eu una, vă rog! Spuse privindu-l şi însufleţindu-se spontan. - Deci, continuă ea după ce aprinse ţigara, cum spuneam, teoretic fiecare face ce vrea: eu în limita coliviei mele din aur – şi făcu un gest amplu cu mâna iar ce face dumnealui, în limita… plus infinitului, au alţii ochi să vadă şi să-mi spună, deşi, subliniez, eu nu le-o cer. Dar dacă aşa cred ei că mă pot cuceri, nau decât, eu am alte criterii de selecţie şi sunt numai de mine ştiute, mai spuse ea zâmbind de data aceasta şi privindu-l prin fumul de ţigară. După câteva secunde se ridică brusc din fotoliu, cu agilitatea unei tinere feline, luă paharul gol – terminat foarte repede -, de pe măsuţă şi se opri lângă bar. - Nu vă mai întreb dacă doriţi, nu vreau să fiu refuzată de două ori! spuse ea turnându-şi în pahar, după care, cu el în mână, plecă spre dreapta, unde era o draperie de culoarea paiului. Când mai avea aproximativ doi metri până la ea, aceasta se puse în mişcare, lăsând să se vadă trei ferestre foarte înalte, cam de statura unui om şi fiecare era lată de aproximativ un metru. De fapt, tot ansamblul de geamuri forma un balcon în formă de potcoavă, în mijlocul căruia trona un stâlp cu nişte basoreliefuri foarte fine şi în detaliu sculptate, înfăţişând nişte scene erotice foarte explicite. Margaret îşi rezemă spatele de coloana antică şi privind afară, îl întrebă: - Mai vreţi să ştiţi şi altceva, domnule căpitan Fill Norman? - Da, mai ales acum după această destăinuire… - … destăinuire, la care nu vă aşteptaţi? - Mda, cam aşa ceva! Spuse el evaziv. - Atunci veniţi aici lângă mine! îl invită cu o voce melancolică. Vreau să vă 16


Crucea din sticlă mai fac o destăinuire! Dacă tot am început, mai adăugă ea, aproape în şoaptă. Fill se ridică din fotoliu şi se apropie de balcon. Fu surprins de claritatea imaginilor văzute prin imensele fereşti, deşi afară se înserase binişor. - Vă rog, îmi mai daţi o ţigară? El îi întinse pachetul din care Margaret se servi. - Mulţumesc! spuse ea, după ce-şi aprinse ţigara. Domnule Norman, vă rog, ceva… daţi-mi voie să vă spun pe nume. M-aş simţi… şi se opri, ar fi vrut să spună că: mai aproape de dumneavoastră! apoi, trăgând aer în piept, repetă: maş simţi altfel, mai în largul meu şi aş putea comunica mai direct, chiar mai degajată cu dumneavoastră, motivă ea cererea. Eu… indiferent de răspunsul pe care mi-l veţi da, vă rog să-mi spuneţi pe nume, mai ales că aveţi un accent deosebit, chiar melodios, când îmi pronunţaţi numele şi asta-mi face o deosebită plăcere. Se poate?

17


Emil Dumitru V Fill încuviinţă dând uşor din cap, apoi brusc îi păru rău, gândindu-se că era posibil ca această tutuială să nu fie de bun-augur. - Ok! spuse ea surâzând victorioasă. O altă ,,destăinuire’’ se află aici, în faţa ta! Priveşte, te rog, nimic deosebit nu-ţi atrage atenţia? - Ba da, tu! Şi Fill duse repede mâna la gură, încercând parcă să prindă ultimul cuvânt, să nu ajungă la urechile ei. Dar, prea târziu însă, el deja zburase. - Fill, cred că nu este necesar să-ţi amintesc, de ce eşti tu aici! spuse Margaret, jucând perfect rolul unei femei iritate. În realitate însă inima ei zâmbise, iar el, cu tot flerul lui de poliţist, căzuse în plasa desfăşurată invizibil în calea sa. O privi surprins de replica uşor vehementă - încercând să descifreze pe faţa ei, aflată în semiîntuneric, ceva -, derutat că, de regulă femeile când aud un compliment se bucură, chiar dacă nu o afişează foarte vizibil, dar la ea, culmea, totul fusese tocmai pe dos. - Scuze! Am crezut că voi aduce un zâmbet pe chipul tău, constat cu surprindere că efectul intervenţiei mele nu a dus la asta. - Lasă, nu te mai scuza, porumbelul a zburat! Priveşte, te rog, prin fereastra din faţa ta sau prin care vrei tu, dintre cele trei. Vezi ceva deosebit? - Da, imaginea este foarte clară, chiar dacă afară aproape că s-a înnoptat. - Perfect, ai dreptate, te asigur că ziua se vede excepţional. Sticla ferestrelor este fabricată la Veneţia, comandă specială, seamănă cu lentilele unor ochelari de soare şi de afară se văd ca nişte imense oglinzi. După cum observi, era un punct strategic bine ales de Rege, cu vedere la mare şi aici el cu un binoclu special îşi petrecea mare parte din timp - asta în primele luni de căsnicie -, apoi când turnul de control a fost gata s-a mutat acolo. - Turnul de control? - Da, despre el am să-ţi vorbesc mai târziu. De aici, îşi continuă ea ideea, el comunica la vremea respectivă cu vasele din larg, prin nişte semnale luminoase, emise de cele două becuri din vârful crucii. Acum, are un alt punct strategic, un alt observator mai complex şi mai sofisticat, exact în vârful crucii. Se opri şi strivi ţigara în scrumieră. Îşi privi supărată degetul arătător, apoi suflă uşor spre el, probabil că uitase de ţigară şi o arsese puţin. - Acum, continuă ea trecând rapid la o altă stare, puţin autocompătimitoare, eu de aici văd toate mişcările pe care le face King Teel, cu maşina, dar, din 18


Crucea din sticlă păcate doar atât: mişcările cu maşina. Se opri, ceva îi atrăsese atenţia jos în parcarea din faţa reşedinţei şi apropiindu-se mai mult de fereastră, şopti: - Interesant, foarte interesant! Se întoarse spre Fill şi puţin precipitată, continuă: maşina Regelui se află acum în parcare! Când ai venit tu, el nu era aici!? Cineva, şi în mod sigur cred că Tom l-a anunţat că tu eşti în vizită la mine. - Cine este Tom? Întrebă Fill apropiindu-se de fereastră. - Tom este omul lui de încredere, cel care scoate castanele din foc, gorila lui personală şi foarte docilă. - Care dintre cele patru este maşina Regelui? - Cele două Mercedes-uri: cel alb şi cel negru, sunt ale lui. Ford-ul argintiu este a lui Tom, iar camioneta este maşina lui Marck. Regele, în ultimul timp circulă numai cu Mercedes-ul alb, cel blindat! Iese numai cu el, înseamnă că deja are mulţi prieteni – prieteni, înţelegi, cu ghilimele de rigoare! - care-i vor binele, nu? Priveşte, extraordinar… chiar acum pleacă! Fill se întoarse şi privi pe fereastră, observă un bărbat care în acel moment deschidea portiera Mercedes-ului blindat. Nu-i văzu decât spatele. - Ciudat… ciudat! tot repeta Margaret. Ceva neprevăzut s-a întâmplat! Scuză-mă două minute, te rog, trebuie urgent să verific. Vin imediat! Plecă foarte precipitată, Fill conducând-o cu privirea. Rămas acum singur avu un bun prilej să cerceteze mai atent camera. Ca mobilier tronau – fără însă a deranja sau obosi ochiul -, cele două fotolii şi măsuţa dintre ele, masivă, din lemn de stejar natur, cu picioarele pătrăţoase şi parcă prea butucănoase în comparaţie cu restul, fapt care ieşea în evidenţă, atrăgându-ţi atenţia, stârnindu-ţi curiozitatea să o cercetezi mai îndelung – probabil că asta şi dorise designer-ul -, iar într-un colţ, amenajat un mic băruleţ cochet şi discret scăldat într-o difuză lumină galbenă. Simplitatea şi bunul gust, erau cele două cuvinte cheie. Din poziţia în care se afla - rămăsese lângă coloana antică - Fill observă mai bine acum, că pereţii laterali erau ,,tapiţaţi’’, dacă putem spune aşa, cu nişte imense draperii de aceeaşi culoare cu perdeaua, adică a paiului de grâu, vara, la secerat. De undeva din tavan venea din spoturi mascate de arhitect în nişe pătrate, o lumină galbenă, pală, relaxantă şi caldă, care tangenţial cădea pe draperii, irizând raze difuze, de o intensitate şi o culoare foarte plăcută şi odihnitoare. Oare ce se ascunde în spatele draperiei? se întrebă el şi vru să plece spre ea, s-o cerceteze mai îndeaproape, dar nu mai apucă, Margaret reveni, la fel de vijelios cum plecase, dar cu zâmbetul pe buze. - Ok! Acum putem discuta mai liber! 19


Emil Dumitru Fill o privi foarte circumspect, totodată privirea lui cerând şi explicaţii: adică, până acum n-am discutat liber? - Am fost în camera specială care se află amplasată în partea superioară a crucii sau turnul de control, cum îi mai spune Regele ultimului segment dispus perpendicular pe braţele crucii – turn despre care ţi-am vorbit mai devreme - şi unde se află centrul de supraveghere a tot ce mişcă în această reşedinţă. În schimbul unui ,,pumn de arginţi’’, sluga şi-a vândut stăpânul şi am aflat că monitorul din această cameră nu mai funcţionează de ceva timp şi nici sonorul. Poate că, dar nu sunt sigură, din acest motiv a aplecat Regele cu maşina. - Ce mai ştii despre camerele din turnul de control? - Nimic! Nu ştiu ce se află în celelalte! Eu nu am acces în toate încăperile care se află în turn, deoarece îţi trebuie un cod şi o cheie specială. Acum, Marck mi-a deschis uşa şi am intrat în camera respectivă, dotată cu aparatură foarte sofisticată, ultima generaţie, unde el îşi desfăşoară activitatea… Se opri, privirea fiindu-i atrasă de ceva în parcare. Se apropie de geam: - Uite-l şi pe Marck pleacă! îl informă pe Fill. Probabil că nu poate să remedieze defecţiunea şi merge în oraş să cumpere ceva. Te rog! spuse Margaret lipindu-şi spatele de coloana antică, parcă încercând să-i fure răcoarea. Îmi aduci paharul? Vreau să mai beau puţin gin, mă simt aşa de minunat în această seară, cum nici nu-ţi poţi imagina… Simt cum se rup lanţurile condamnatului la moarte prin singurătate, mai spuse ea, aproape şoptind. Fill o privi preţ de câteva secunde, neînţelegând foarte exact sensul ultimei fraze, apoi se concentră să toarne în pahare. Nu terminase de pus şi în al doilea, când, pe lângă umărul lui stâng zbură ceva, aterizând în fotoliu. Se întoarse brusc - ducând rapid mâna la tocul pistolului - şi-o văzu pe Margaret în acelaşi loc lângă coloană, rămasă într-un fel de maiou puţin mulat şi uşor transparent, cum îşi resfiră părul trecându-şi mâinile prin el dinspre ceafă spre creştet. - Îmi era cald! Aici serile şi mai ales nopţile sunt foarte călduroase! Spuse ea motivându-şi gestul. Dacă vrei, poţi şi tu să-ţi scoţi sacoul, n-am să te reclam superiorilor. După ce primi paharul, fără grabă, îl duse la gură şi aşteptă o clipă ştiinduse privită, până ce atinse cu buza superioară cubul de gheaţă, apoi îl împinse uşor cu limba - încercând prin această imagine să-i transmită un mesaj erotic lui Fill -, făcând loc ginului să-i vină în gură. Sorbea încet, gânditoare, privind undeva în faţa ei, neacordându-i căpitanului nicio atenţie. 20


Crucea din sticlă În prima fază, mesajul fu recepţionat ca atare de ,,omul” Fill, însă ,, poliţistul” Fill decodifică altfel imaginea şi îi traduse ,,omului” Fill că din toate aceste gesturi, răzbate multă artificialitate, că totul este studiat şi jucat cu multă artă teatrală şi asta îl puse tare rău pe gânduri, aprinzându-i un beculeţ acolo unde ar fi trebuit să i se aprindă mult mai devreme, adică emisfera din creier responsabilă cu realitatea. - Deci, aşa cum îţi spuneam, cele trei ferestre, mai precis sticla lor specială, a fost făcută la Veneţia, comandă specială, dată de… - Scuză-mă că te întrerup, dar ai spus ceva mai devreme: acum putem discuta mai liber! Să înţeleg că până să pleci tu, n-am discutat liber? Margaret nu-i răspunse, îl privi câteva secunde, apoi îşi ridică mâinile deasupra capului, le lesă uşor spre spate, prinzând cu palmele coloana, după care îşi ridică piciorul drept îndoindu-l şi lipidu-şi talpa desculţă de coloana antică, dezvelindu-şi - chipurile involuntar -, rotunjimea excitantă a genunchiului. Fill puţin impresionat de această poziţie – Margaret însă şi-o dorea foarte provocatoare – îi căută rapid faţa. Nici el nu ştia exact în acel moment, care dintre cei ,,doi’’ îi comandase creierului să facă acest lucru, dar ochii lui se opriseră deja asupra feţei. Căutau insistent ceva. În semiîntuneric, de data aceasta citi pe chipul ei aşa cu ochii întredeschişi, destindere, multă încredere şi siguranţă, iar surâsul fin, chiar discret al buzei superioare în combinaţie cu gropiţa foarte mică formată în obrazul stâng, te îndemnau la linişte şi visare. Şi mai citi - şi asta îl puse din nou şi mai tare pe gânduri -, ceva de genul: vezi, deja te-am cucerit! - Ba da, dar acest ,,liber’’, are alt sens, acum! Răspunse ea într-un târziu. Fill, toate camerele sunt ascultate şi monitorizate, non-stop. Acum, datorită unei probleme tehnice, această cameră nu mai poate fi monitorizată şi cel puţin până când se va întoarce Regele sau Marck, putem vorbi fără frica de-a fi ascultaţi! Acum înţelegi? Fill confirmă că a înţeles explicaţia, îndreptându-se spre fotoliu, făcându-i şi ei semn cu mâna să vină în celălalt. Margaret nu dădu curs invitaţiei, rămânând în aceeaşi poziţie, cu spatele drept lipit de coloană, ştiind că această poziţie - sigur îndelung exersată -, o avantaja enorm de mult. Fermitatea sânilor ieşea obraznic şi provocator în evidenţă, forma lor puţin ascuţită se observa prin maioul uşor transparent şi se profila obsesiv într-o imagine foarte excitantă în fundalul ferestrei cu sticlă specială. 21


Emil Dumitru VI Şi mai ştia un lucru, că indiferent ce-ar fi făcut, Fill era obligat în poziţia ei strategică s-o privească şi să-i admire sânii. - La început, continuă ea fără să se mişte un centimetru, a fost foarte interesant şi nu părăseam acest loc - balconul Julietei, cum melancolic îi spunea pe atunci, iubitul meu soţ -, decât foarte, foarte rar. De aici vedeam totul: cine vine şi pleacă, când vine Regele acasă şi cu cine… apoi a început să mă enerveze monotonia imaginilor văzute. Zilnic aproape aceleaşi feţe… rutină şi plictiseală, ce se schimba mai des, erau doar femeile cu care fără nicio jenă venea Regele aici. Singură am abandonat urmărirea, simţind că-mi fac şi mai mult rău. Începusem să fumez şi… poate de plictiseală sau ciudă, n-am ştiu exact motivul, să şi beau. Şi când te gândeşti că nu eram decât la începutul căsătoriei… Tu eşti căsătorit Fill? - Nu, încă nu. - Clar, asta denotă că nu ai cum să ştii ce înseamnă: ciudata singurătate în doi! Când am aniversat primul an de la căsătorie, am primit din partea soţului meu iubit, un iaht, botezat de el, ELVIS 2. De fapt ai să descoperi că toate iahturile poartă numele lui, având doar numere diferite. Cu această bijuterie plutitoare şi însoţită permanent de două ,,gorile’’, am ieşit doar prima vară în larg, ori de câte ori mi-a permis vremea. Făceam baie la asfinţit în mare, ziua plajă şi dragoste cu… soarele, razele lui calde aproape că mă excitau… Mi le imaginam ca fiind nişte mângâieri tandre ale unui bărbat… Cu ochii închişi încercam să-l construiesc, ca să spun aşa, reuşeam să-l compun până când ajungeam la cap, însă nu am reuşit niciodată să-i aranjez faţa, într-un chip cu un contur bine definit. Era minunat, descoperisem o altă modalitate de a visa că sunt liberă şi-mi petrec timpul aşa cum vreau, dar… asta până în ziua când, din senin s-a întâmplat ceva: marea era calmă, cerul limpede, vântul adia uşor, abia dacă-i percepeai briza, şi, deodată iahtul a început să se scufunde rapid. Abia am mai apucat să ne luăm vesta şi colacul de salvare. După câteva ore, am avut mare noroc că prin zonă a trecut un vas mic de pescari şi ne-a salvat. - Crezi că a fost ceva premeditat sau doar un simplu accident? - Atunci, pe moment, aşa am crezut, că a fost un accident. Însă, având în vedere evenimentele ulterioare, mi-am dat seama că totul a fost premeditat. Ghinionul celui care a pus totul la cale - şi tu bănuieşti cine a făcut asta, nu?-, a fost că, eu am un dram de noroc, am steaua şi îngerul meu care mă veghează… 22


Crucea din sticlă Te plictisesc? - Nu, chiar deloc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante, chiar captivante, datorită talentului cu care le povesteşti, ştii să le dai aşa o aură de mister… Spune-mi, de ce ai rupt relaţia cu soţul tău, aşa de repede? Margaret îl privi mirată. - Asta am dedus eu din… relatarea ta! Îşi justifică el întrebarea. - Banii… din cauza lor! răspunse fără să şovăie Margaret şi tăcu. - Fii mai explicită, te rog! - Am să-ţi explic puţin mai târziu, dacă o să fie nevoie, dar sunt sigură că vei înţelege, de ce, şi fără. Se desprinse de coloană şi veni spre el, aşezându-se în fotoliu. Luă o ţigară şi Fill i-o aprinse. În tot acest tip, el o urmărise secundă cu secundă. Nimic, o statuie umblătoare din piatră. Niciun muşchi facial nu trăda faptul că ar fi vreo neconcordanţă între tot ce spune ea şi faptele petrecute atunci. Acum, Margaret aşezată în fotoliu - o altă poziţie strategică, posibil studiată şi aceasta cu multă atenţie, aşa credea Fill, în care iarăşi lumina o avantaja şi cădea în aşa fel încât obsesiv sânii îşi arătau obraznic de impulsiv, chiar agresiv, toată măreţia lor - tăcea. Fuma şi privea ceva fix, de parcă îşi agăţase privirea într-un punct de pe draperia din faţa ei şi acela nu mai vroia să-i dea drumul. Brusc, Fill începu să conştientizeze o stare ciudată, o nelinişte interioară şi nu înţelegea, de ce sau care este sursa. Avea senzaţia că este în plus, prezenţa lui pentru Margaret nu mai conta absolut deloc în acea clipă, şi, totodată, inexplicabil se simţea studiat, cu intensitatea unei priviri hipnotizatoare, cu toate că el o vedea cu coada ochiului că se uită într-un punct fix, undeva în faţa ei, acum spre măsuţă. După câteva clipe, Fill ca să scape de această stare şi să iasă din acest joc periculos, duse mâna spre pahar - cu intenţia de a mai bea -, dar la jumătatea drumului aceasta, spontan, i se opri în aer. Asta era, dezlegă el misterul: Margaret se uita la el prin reflexie, căci ochii lui întâlni privirea ei reflectată de suprafaţa paharului. Şi acei ochi zâmbiră, răspunse şi el la fel, ducând paharul la gură. Auzi foarte uşor parcă un chicot de fericire, nu se putu abţine şi întoarse capul spre ea. Privirile lor se întâlniră direct şi Fill văzu pe chipul ei, un surâs de victorie. - Citeam în ochii tăi, că sânii mei… îţi plac, şopti provocator Margaret această frază, încântând parcă un vers dintr-un descântec. Fill nu răspunse, se mulţumi doar s-o privească preţ de o clipă şi 23


Emil Dumitru inexplicabil o văzu - aşa ca prin ceaţă şi nu înţelegea de ce, că nu băuse decât două-trei guri de gin -, cum se apleacă şi de sub măsuţă scoate o telecomandă. - O altă surpriză, mai rezişti? - Da, sigur rezist, mai ales că surprizele tale sunt… puţin bizare, încercă el o glumă. Margaret nu reacţionă la răspunsul lui, fiind chipurile preocupată mai mult de telecomandă, pe care o îndreptă spre balcon, apăsă pe o tastă şi imensa draperie începu să ruleze lin, obturând ferestrele magice. - Fill, tot ce ai văzut şi tot ce vei mai vedea în această cameră, a fost făcut în primul an de căsnicie, la rugăminţile mele, visând că astfel îmi creez şi eu un spaţiu intim de relaxare, dar m-am înşelat amarnic, sunt veşnic spionată, nonstop… În mod sigur am şi în baie o minicameră de luat vederi, bine ascunsă. - Şi ce te face sau ce te determină să suporţi asemenea tratament? - Banii! - Tot… - Da… tot ei, te surprinde, nu? - Nu! Nu mă mai surprind chiar aşa de tare răspunsurile tale. Acum, am început să mă obişnuiesc cu ele, chiar dacă sunt... şi se opri la timp. Nu vru să-i spună: nişte clişee. Bine că nu-i scăpă şi acest porumbel, care sigur în timpul zborului, s-ar fi transformat în cioară. - …dacă sunt? Întrebă Margaret privindu-l insistent. - Puţin fantastice şi… - Fantastice! Se miră ea vizibil, ridicând din sprâncene. Scuză-mă, dar vreau să conştientizezi că nu-ţi spun nişte fantasmagorii… Sunt răspunsuri adevărate iar mintea ta de poliţist – sper că nu te vei simţi jignit -, refuză asta, ea este setată pe altă lungime de undă, pe alt reper. Voi poliţiştii credeţi că toţi spunem numai şi numai minciuni. Mai ales femeile, nu? Cu toate că, teoretic sau cel puţin aşa cred, la şcoală sunteţi învăţaţi să ne acordaţi tuturora, fără discriminare, prezumţia de nevinovăţie, nu-i aşa? Fill nu-i răspunse imediat. Avea o mulţime de replici învăţate pe de rost şi tocmai acest lucru îl făcu să tacă, simţise brusc că-n interiorul lui se luptau iarăşi cele două fiinţe: ,,omul’’ şi ,,poliţistul’’, iar cel din urmă era mai activ în acest moment. - Am vrut să spun altceva: cele povestite mi se par puţin fantastice şi împletite totuşi cu mult adevăr. Margaret îl privi gânditoare preţ de o secundă surâzând uşor: să crezi tu că eu înghit asemenea gogoaşă! Apoi, ridică mâna şi îndreptă telecomanda spre Fill, 24


Crucea din sticlă care, în prima fază avu intenţia să sară din fotoliu şi să se culce la podea, protejându-şi capul cu braţele, aşa cum învăţase la Academia de Poliţie că trebuie să procedeze în caz de pericol. Se abţinu şi foarte încordat aşteptă cu ochii larg deschişi deznodământul.

25


Emil Dumitru VII - Te rog, vino lângă mine, tot ce va urma se va petrece în spatele tău! spuse Margaret, arătându-i spaţiul liber de lângă ea. Fill se ridică şi-şi împinse fotoliul mai aproape de al ei, făcându-se că nu observă acel zâmbet ironic, care încă mai persista pe faţa ei ca o mască. - Teamă? - Nu. - Atunci? - Spaţiul mi se pare mic… pentru două persoane. - Mie nu! Apoi depinde cum stau cele două persoane într-un fotoliu! Spuse ea cu o voce molatecă, făcând şi mici gesturi semnificative. Fill aşezându-se, trase aer în piept cu intenţia de a-i răspunde - de data aceasta să-i amintească el, de ce se află aici -, dar realiză brusc că era inutil, pe faţa ei citi că răspunsul lui n-o interesa absolut de loc. Draperiile se puseseră de mult în mişcare, foarte lin - cum de altfel totul se rotea, translata sau ridica aici, în toată reşedinţa, uşor, fără mişcări bruşte şi fără zgomot -, de la centru spre margini şi când distanţa dintre falduri fu de aproximativ cinci metri, se opriră. În spaţiul rămas liber, la început, Fill a distins ceva alb, ca o ceaţă groasă de toamnă târzie, fără un contur bine definit, o atmosferă necunoscută ochiului omenesc, apoi totul s-a înnegrit repede, transformându-se într-un tunel în care se profilă un fel de ,,gaură neagră’’. Încleştă brusc mâinile pe braţele fotoliului, fiindu-i teamă să nu-l absoarbă hăul acela imens. Deodată simţi un curent rece, venit dinspre spaţiul respectiv, aşa ca adierea uşoară a unei brize marine şi întoarse brusc capul spre Margaret, să vadă cum reacţionează ea. Văzând-o calmă se relaxă şi el. După câteva secunde, privirea îi fu atrasă de naşterea unei raze albastre, palide, care, uşor-uşor, începu să se accentueze, luminând orizontul acelui tunelhău. Din îndepărtare parcă, percepu un zgomot: clipocitul specific pe care-l fac valurile leneşe ale unei ape, odihnindu-şi talazurile obosite pe o plajă, zgomot amestecat cu ţipete de pescăruşi. Crescendo, imaginile sugerate de sunet, începură să se contureze. Da, era ţărmul unei mări, cu nisip, cu plajă şi un soare care lumină totul, transformând ,,gaura neagră’’ într-un minunat colţ de rai, cu pescăruşi care 26


Crucea din sticlă puteau fi văzuţi zburând şi ţipând de bucurie că sunt liberi. Din clipă-n clipă, Fill se aştepta ca valurile molcome să inunde camera şi să-şi odihnească talazurile la picioarele lor, iar pescăruşii să li se oprească pe umeri, atât de real părea totul. - Fantastic, nu mi-am putut imaginea aşa ceva! zise Fill. - Filmări din 1990. Sunt imagini tridimensionale sau holograme, eu nu ştiu exact cum se numesc. Din valuri, Margaret îşi făcu apariţia ca o sirenă. Era magnifică, de o frumuseţe uluitoare, parcă venea dintr-o zonă ascunsă în adâncurile mării, un tărâm în care noi oamenii simpli nu avem acces, o lume numai de ea ştiută, făcându-te pe tine muritor de rând să regreţi că nu-i ştii secretul. Primul impuls al lui Fill – şi chiar căscă gura - la vederea frumoasei ,, sirene’’, fu acela de a striga la ea să se oprească, să nu mai chinuie valurile, care, disperate îşi înălţau talazurile înspumate spre umerii arămii şi goi, încercând cu spuma lor albă să îi spele cristalele minuscule de nisip, lăsând totodată pe corpul bronzat, mici pârâiaşe de spumă care sclipeau în razele soarelui. Simţindu-şi gâtul uscat închise gura şi înghiţi în sec, mut de uimire nu putuse să articuleze niciun sunet, mulţumindu-se doar să privească cum ,, sirena’’, cu paşi uşori, chiar leneşi, călca nisipul auriu care gemea de plăcerea că tălpile ei goale, gingaşe şi fine, doar îl sărută. Sau poate că nisipul suferea de gelozie pe spuma mării, care, cu câteva clipe mai înainte, îi mângâiase corpul şi el nu putea să facă asta. Se opri lângă un şezlong, se uită în stânga şi-n dreapta şi după câteva secunde se aşeză. Lui Fill nu-i scăpă micul ,,amănunt’’ că, Margaret purta doar un slip de culoare albă, ce contrasta izbitor dar excitant, cu pielea arămie. - Aşa arătam eu în urmă cu ceva ani, când m-a cunoscut Elvis Teel! o auzi pe Margaret că spune cu o voce gâtuită de emoţie, încărcată şi cu puţin regret pentru vremurile trecute. La un moment dat, parcă aşa din spaţiu se născu un zgomot produs de un motor de maşină, crescând ca intensitate, apoi se opri brusc. Fill o văzu pe Margaret, cum foarte grăbită, îşi pune sutienul. După câteva secunde, din partea dreaptă îşi făcură apariţia doi bărbaţi şi o femeie. O recunoscu imediat pe Lenny şi întoarse capul spre Margaret, să-i ceară lămuriri despre celelalte personaje. - Bărbatul mai în vârstă este el, Elvis Teel, cel tânăr este fiul lui, Tenny, îl lămuri Margaret. - Hello, Margaret! spuse Elvis Teel. 27


Emil Dumitru - Hello! - Draga mea, scuză-mă că te-am făcut să mă aştepţi, dar nişte probleme neprevăzute m-au reţinut mai mult. Dragii mei copii, daţi-mi voie să v-o prezint pe viitoarea mea soţie: Miss Margaret White! Draga mea, ei sunt copiii mei: Miss. Lenny Teel şi ms. Tenny Teel! După ce-şi strânseră cordial mâinile, zâmbindu-şi protocolar, noii veniţi, începură să se dezbrace, fiecare după ritmul şi tipicul lui. Lenny, observă Fill, foarte rapidă, fu prima care se dezbrăcă şi rămânând doar în slip, o zbughi spre mare. Deodată, îşi făcu apariţia un alt personaj şi după îmbrăcăminte, Fill deduse că era şoferul, care, se opri lângă dl. Elvis, se aplecă şi îi şopti ceva la ureche, apoi se ridică şi plecă.

28


Crucea din sticlă VIII Regele rămase câteva clipe pe gânduri privind marea, parcă aşteptând de la ea răspunsul la problema spusă de şofer, apoi brusc începu să se îmbrace mai rapid decât se dezbrăcase şi întorcându-se spre Margaret, spuse: - Margaret, draga mea, îmi pare teribil de rău, dar trebuie să plec! O problemă de afaceri, care nu suportă amânare, mă obligă să fac asta contrar voinţei mele. Dacă voi termina mai repede, voi reveni. Te las în compania copiilor mei! Sper ca fiul meu să fie la înălţime. Da, Tenny? - Sigur, tată, mă voi strădui să nu te dezamăgesc! Voi face tot posibilul ca miss., să nu se plictisească! Dacă Regele nu ar fi fost aşa de îngândurat, probabil că ar fi remarcat - aşa cum Fill o făcuse -, ironia, chiar şi aşa subtilă, din răspunsul fiului său. Margaret se ridică din şezlong şi se apropie de Rege. - Dragul meu, sper că diseară vom lua cina împreună, da? - Sigur, draga mea! Vor veni şi ei! Mă voi ocupa în mod expres de acest lucru şi voi anunţa la Calypso, să-mi pregătească rezerva! Pa, pe diseară! - Pa, dragul meu, pe diseară! Regele plecă, în fundal se auzi un motor de maşină cum se îndepărtează şi nişte ţipete de pescăruşi speriaţi probabil de zgomotul lui. După câteva secunde imaginea începu să tremure şi dispăru, apărând ca la început culoarea aceea ciudată, de amestec între alb ceţos şi gri spre negru, însă sunetul continuă şi Fill o auzi pe Margaret spunând: - Nu te mai holba la mine ca un măgar în călduri, prost şi tembel, că deja m-ai agasat destul! Mă mir că nu te-ai dat de gol că mă cunoşti!… Fill uimit la auzul unei asemenea replici din partea ei, îşi stăpâni cu greu stupefacţia şi se abţinu să nu întoarcă capul şi s-o privească. Deodată şi sunetul amuţi brusc. Margaret, observă Fill, cu ajutorul telecomenzi făcuse asta. - Fill, sunt sigură că te-a şocat vocabularul meu. Te rog să mă scuzi, dar aşa ,,colorat” vorbeam atunci. Asta prima precizare. A doua: toţi ştiam că suntem filmaţi şi totul trebuia să se termine odată cu plecarea Regelui, însă operatorul, probabil neobişnuit cu asemenea tehnică nouă pentru el şi cam beţiv pe deasupra, a uitat sau n-a ştiut să oprească cum trebuie aparatura. Am fost foarte uimită când, zilele trecute, din întâmplare am auzit această înregistrare. Vrei să asculţi şi continuarea? 29


Emil Dumitru - Da, te rog! - Ok! Aşa vei înţelege mai bine totul, spuse ea, manevrând telecomanda. - Mama mia… Satana să mă pieptene, nu-mi vine să cred şi pace! Am simţit că-mi sare inima din piept când te-am văzut… Îmi spusese mie moşu’ că se va căsători cât de curând cu o femeie foarte frumoasă, dar să fii tocmai tu!? După atâţia ani, Doamne, să te revăd!... Regina mea Margot! Nu-mi revin şi pace… Am trecut, este adevărat, prin nişte clipe foarte delicate. Al dracului de delicate… - Acum fii bărbat rezon şi joacă-ţi rolul până la capăt! Să nu ne trădăm. Este foarte important acest lucru, pentru amândoi. Putem fi aliaţi… Eu te-am cunoscut un băiat finuţ şi inteligent… - Da, da…cum să nu!? Finuţ şi inteligent pe dracu! Prost şi cu mulţi bani, cu foarte mulţi bani… asta am fost eu pentru tine. Acum, pe cine mama dracu’ crezi tu că mai fraiereşti? Basta, m-ai tradus o dată! - Măgarule ipocrit, cum poţi să minţi în asemenea hal? Şi eu aveam destui bani… - …da, nu mai spune! Probabil că ai acum. Dar atunci nu aveai suficienţi ca să-ţi satisfaci tu toate nebuniile şi capriciile… - Veniţi şi voi în apă, este minunată! - Imediat, Lenny! Pauză. Acum se auzeau nişte foşnete, zbuciumul monoton al valurile şi din când câte un ţipăt răzleţ de pescăruş. Margaret parcă total absentă, se juca cu degetul arătător mângâind buza paharului gol. - Sper că nu am să mă îmbăt, dar am să mai beau puţin gin. Tu, presimt că nu mai vrei sau?... - Nu, mulţumesc! Margaret se ridică şi plecă spre bar. - Nu ştiu sigur, nu-mi mai amintesc exact, au trecut ani! Cred că acum Tenny îşi caută ţigările, era atunci un fumător înrăit. Explică ea pauza. Reveni şi se aşeză în fotoliu. Privindu-l direct, câteva secunde bune, îl întrebă, ridicând degetul arătător: - Te rog, am o dilemă! Cine spune eu-lui tău să nu mai bea: ,,omul’’ sau ,, poliţistul’’? - Când ,,poliţistul’’ este în misiune, îi spune ,,omului’’ să nu bea, nu ? - Mda, frumos! Mi-ar face plăcere ca într-o zi să fac cunoştinţă cu ,,omul’’ Fill ! Ar fi minunat dacă şi el ar dori acest lucru. ,,Poliţistul’’ Fill este cam vigilent, deşi în aparenţă este somnolent! spuse ea visătoare. 30


Crucea din sticlă - Am să-l rog pe Fill ,,poliţistul’’ să facă un raport foarte detaliat, respectând protocolul literalmente şi să-l înainteze ,,omului’’. - O, sper că nu voi aştepta un veac! Discuţia se opri aici. Vocea lui Tenny se auzi iarăşi. - Ţi-am cumpărat cele mai fine, elegante şi scumpe rochii, de la cele mai vestite case de modă, de la Paris, de la Londra, de la Milano… - Termină, nu fi măgar şi nu-mi mai reproşa! Te-am plătit la vremea respectivă… aşa cum am putut şi cum m-am priceput şi eu, nu? De ce vrei sămi schimb impresia acum, despre tine? - Te-am dus în cele mai elegante şi extravagante locuri, insule exotice, safari în Sahara… Iar papa, care peste câteva zile va deveni soţul tău, mă credea înfundat în biblioteca universităţii… Şi acum, colac peste pupăză, va trebui ca eu, după ce m-am iubit cu tine o vară, să-ţi spun mamă ? - Nu te obligă nimeni, dobitoc aristocrat ce eşti, să-mi spui mamă! Linişteşte-te şi gândeşte şi tu o clipă, dacă poţi cu cel de pe umeri, nu cu… mănţelegi? Judecă situaţia la timpul prezent şi hai să profităm de conjunctură… Nu fi ipocrit, nu te lăsa dominat de setea meschină a răzbunării… Ştii foarte bine, arma cui, este răzbunarea, nu ? Am putea foarte bine să fim doi buni prieteni… Fill sesiză în această ultimă frază, o tonalitate conciliantă în vocea ei, parcă încerca să-l îmbuneze pe Tenny, să-l calmeze şi să nu se mai gândească la răzbunare. - Prieteni!? Noi doi? Parcă şi aliaţi ai spus mai devreme? Şi aşa, din când în când, între două afaceri, mai tragem şi câte o partidă de sex sau… o partidă de amor, cum îi spui tu?

31


Emil Dumitru IX - Du-te dracu’, îngâmfat impertinent ce eşti! Numai la sex te gândeşti! Ce-ţi propun eu şi ce înţelegi tu!? Eu nu te-am cunoscut atunci aşa prost… prost crescut vreau să spun… Ori ai devenit între timp? Am spus prieteni, în adevăratul sens al cuvântului, dacă, bineînţeles, tu ştii ce înseamnă asta… Sau tu crezi că, între un bărbat şi o femeie, nu poate să existe şi o relaţie de prietenie sinceră, bazată pe respect reciproc, fără implicaţii sexuale? - Posibil, nu spun nu, dar în altă conjunctură. Să nu amestecăm trecutul cu prezentul… Şi, ascultă, regina mea Margot, cred că-ţi mai aminteşti că aşa te alintam în clipele noastre frumoase, de… beatitudine, când în culmea extazului ţipai de trezeai tot hotelul, unde dracu l-ai vânat pe tata? În ce casă de toleranţă? Sau te-a luat de pe trotuar? - Nu fi ipocrit, nemernicule! Nu am fost într-o casă de toleranţă şi n-am făcut niciodată trotuarul. Pe tatăl tău l-am cunoscut în casa unei prietene… Şi află că el m-a vânat pe mine… - … prietena, tot de teapa ta? - Idiotule meschin ce eşti… - Auzi, hai să lăsăm asta că simt că joci teatru şi mă enervează. Vreau să te mai întreb ceva, tu ştii că vei fi a treia lui soţie? Mă rog, dacă nu s-o răzgândi. - Da, ştiu! Şi ce-i cu asta? - Şi ce-i cu asta!?!?.... Păi, ţi-a povestit şi cum au dispărut cele două soţii din viaţa lui? - Da, mi-a povestit cum. În urma unor accidente banale de circulaţie… - Accidente banale de circulaţie… - Da, chiar aşa s-a exprimat, accidente banale de circulaţie… - Ha, ha, ha, şi încă de trei ori, hi, hi, hi… - Hai, mai veniţi în apă sau nu! Eu nu vă mai aştept mult şi plec în larg. Fill îl văzu pe Tenny cum se ridică şi întorcându-se spre mare, spuse: - Imediat, Lenny, să termin şi eu ţigara şi venim… După care se aplecă lângă Margaret şi pe un ton foarte grav, continuă: - Atunci află, tu dragă, regina mea Margot, că iubitul tău, adică onorabilul meu tată, în urma acestor ,,banale accidente’’ de circulaţie, dumnealui a rămas în cont cu ceva milioane de dolari şi ele, respectiv drăguţele doamne, adică mama mea şi mama Lennyei, au putrezit de tot, nereparabil, nerecuperabil şi iremediabil… Şi ştii de unde a rămas cu 32


Crucea din sticlă milioanele? Nu ştii! Păi am să-ţi spun tot eu, Margot dragă, din a-si-gu-ră-ri… din asigurările lor pe viaţă! Vocea lui Tenny dispăru şi pe fundal se auzea iarăşi doar foşnetul mării. Margaret apăsă pe un buton al telecomenzii şi se făcu linişte deplină. - Acum ai înţeles, de ce banii, au fost motivul meu? - Parţial. Răspunse Fill. - Mai târziu, vei înţelege totul. Apoi, Margaret ridicându-se din fotoliu se îndreptă spre balcon, strecurându-se printre faldurile perdelei. Reveni după câteva secunde şi-l informă: - Regele nu s-a întors încă şi nici maşina cu care a plecat Marck în oraş nu este în parcare! Foarte bine, putem să vizionăm şi finalul. - Există şi un… alt final? întrebă Fill puţin nedumerit. Am crezut că s-a terminat! - Iniţial aşa am crezut şi eu atunci când am văzut prima dată înregistrarea, dar, spre surprinderea mea, după câteva minute a început alt filmuleţ. Surpriză însă! De data aceasta vom avea şi imagini. Mai vrei gin? - Nu, mulţumesc! Sifon simplu… ştii tu, ,,poliţistul’’! Margaret zâmbi şi îi umplu paharul, apoi în al ei după ce puse un deget de gin, turnă multă apă tonică. - Rămăsesem acolo - reluă ea arătând cu capul spre fotoliu - eram şocată de cele auzite, nu ascultasem niciodată această înregistrare, iar după audiţie mă gândeam că zănatecul de Tenny, atunci, aşa ironic cum mi-o spusese, intuise ceva necurat la mijloc şi bănuia că tatăl său era implicat în ,,accidentele banale’’ – ca să folosesc termenul lui -, ale celor două soţii. Dar atunci, pe plajă, eu nu m-am gândit la asta. Recunosc că nu m-a dus mintea să fac legătura între accidente şi asigurări. Eram foarte îndrăgostită şi sigură pe mine. Acum, după trecerea anilor, aflând mai multe amănunte din viaţa lui Elvis, am înţeles ce a vrut să spună atunci Tenny! Deci, cum îţi spuneam, continuă Margaret aşezânduse cât mai comod - ridicându-şi un picior pe măsuţă, fără să-i pese câtuşi de puţin de prezenţa lui sau că fusta i se ridicase foarte mult -, rămăsesem aici în fotoliu cu gândurile mele, când a început iarăşi un alt filmuleţ, din care vei înţelege… avertizarea lui Tenny, semn că nemernicul deşi era într-o situaţie foarte delicată, adică: şi ar fi vrut să mă salveze, vorbindu-mi despre asigurări… şi ar fi vrut să se răzbune… mai ţinea încă la mine şi… - Margaret! o întrerupse Fill brusc, fixând-o, atent la reacţia ei: acum, pe final, ştiai că eşti filmată? 33


Emil Dumitru Margaret nu rezistă privirii lui directe şi ochii îi alunecară într-o parte. Apoi, ca să-şi ascundă starea de nelinişte pricinuită de întrebare, se foi în fotoliu şi-şi trase rochiţa peste picioare. Dar toate acestea nu-i scăpară lui Fill. Şi mai neinspirată, încercă să tragă de timp ducând paharul la gură, mimând că bea, înmuindu-şi doar buza superioară în gin, apoi spuse: - Nu, nu ştiam! De altfel o să vezi că, nepriceputul de operator o să dărâme aparatura şi imaginea va fi răsturnată, adică noi vom fi filmaţi cu sus-ul în jos. Să nu te sperii, continuă ea zâmbind, când marea o să fie undeva sus în tavan, cu plajă cu tot, iar sub noi – arătă ea spre parchet -, va fi cerul în care vom sta cu fotoliile.

34


Crucea din sticlă X Margaret apăsă pe o tastă a telecomenzii şi aparatul de proiecţie începu să zumzăie. Ca şi data trecută, mai întâi se auzi născându-se zgomotul valurilor, apoi imaginea prinse contur şi Tenny, de mână cu sora lui, tocmai ieşeau din mare şi ajungând lângă şezlongul lui Margaret, Fill o auzi pe Lenny că spune, în timp ceşi ştergea părul cu un prosop: - Păcat că n-ai venit şi tu în apă, a fost aşa de minunată, caldă, parcă te mângâia. Tu… tu, nu iubeşti apa? - Ba da, chiar foarte mult, dar am fost mai devreme. - Eu merg să-mi cumpăr o îngheţată. Mai vrea cineva?întrebă Lenny. - Te însoţesc! Se oferi Tenny. Vreau să beau şi ceva răcoritor, eventual o bere. Mergeţi şi dumneavoastră cu noi? - Nu, mulţumesc pentru invitaţie! - Atunci, sper să nu vă supăraţi că rămâneţi singură câteva momente! Vă aducem şi dumneavoastră o îngheţată? - Da, dacă deranjul nu este prea mare, vă mulţumesc! Cei doi dispărură din cadru şi doar freamătul valurilor, mai perturba monotonia. Margaret simţindu-se privită îşi schimbă poziţia, bând în acelaşi timp şi din paharul cu gin. Sta foarte provocator, efectiv cu ambele picioare peste măsuţă, etalându-şi astfel rotunjimea excitantă şi plină de farmec a genunchilor, forma perfectă a pulpelor, terminate cu fineţea gleznelor de gazelă. - Mai vreau o ţigară, te rog! spuse ea, ridicându-şi braţul drept pe spătarul fotoliului, gest ce în prima fază îl sperie pe Fill crezând că vrea să-şi scoată şi maioul. În momentul în care el îi aprindea ţigara, în imagine apăru Tenny, cu o îngheţată în mână, pe care i-o oferi lui Margaret. - Mulţumesc! Eşti foarte amabil! - Cred… cum să nu!? - Impertinentule, nu vrei să termini cu mitocăniile, că-ţi dau cu îngheţata asta în cap, una, două! - Lasă, nu te mai deranja, c-am plătit-o cu banii mei… - Cât a costat?Vreau să ţi-o plătesc! - Ai bani? De unde, de la ,,tataie’’ ? - Taci că vine operatorul, vorbim după, măgarule! 35


Emil Dumitru Se auziră nişte paşi pe nisip, apoi după câteva secunde imaginea se răsturnă brusc. - Domnule Tenny, scuzaţi-mă că vă întrerup, dar până vine domnul Elvis, eu merg să mai beau o bere. - Ok., îţi mai aminteşti câte ai băut? - Câteva… - Du-te, dar să fii cu ochii pe aparatură, noi poate mergem în apă. - Da, domnule. Am să aşez mai bine totul şi voi pune şi ceva pe aparat să nu-l mai bată soarele… Urmară câteva clipe în care imaginea tremură, se răsturnă iarăşi şi aşa cum îl anunţase Margaret, totul era cu sus-ul în jos şi se vedea mai puţin din ea probabil că operatorul astupase jumătate din obiectiv -, apoi, pe fundal se auziră zgomot de paşi îndepărtându-se. - Explică-te, ce dracu ai vrut să spui mai devreme, cu astea… cu asigurările celor două soţii ale lui Elvis. - Tataia, nu ţi-a vorbit niciodată despre asigurări? - Nu şi nici nu este cazul, eu sunt deja asigurată. - Ok! Doamne Dumnezeule mare, ce perfect ai aranjat totul! Eu am înţeles deja… viitorul, dragă Margot, şi mai mult ca sigur aşa se va întâmpla… - Ce-ai înţeles mă, nebunule de legat, spune-mi şi mie, despre ce viitor vorbeşti tu? Nu mă mai fierbe atât… - Totul şi nimic… spuse el sec. - Totul sau nimic… Să te ia un milion de draci… - Margot, tu, draga mea! Nu eşti atentă… Eu am spus: totul şi nimic, este o diferenţă… Tu chiar nu înţelegi că el se căsătoreşte doar cu femeile care au asigurare de viaţă… - Da!? Şi care este problema? - Problema este că… mai devreme sau mai târziu, tu vei dispărea din viaţa lui, ,,într-un banal accident de circulaţie’’ sau alt ,,banal accident’’, poate chiar casnic, nu? - Nu te cred, tatăl tău mă iubeşte şi eu îl iubesc… - Pe dracu’! Voi doi şi iubirea! Hai să fim serioşi… -Crede-mă că ţin la el şi simt că şi el ţine la mine. - Da, teoria lui ,,reciproc’’! - Poftim? -Tu ţii la el că are bani, iar el ţine la tine că ai asigurare, asta este teoria lui ,,reciproc’’… dar bine, vom vedea… adică eu voi vedea că tu n-ai să mai fii 36


Crucea din sticlă în viaţă, dacă: unu, nu renunţi la mariaj şi doi, dacă totuşi te măriţi, nu-ţi reziliezi asigurarea… - Ok, mă mai gândesc. Spune-mi Tenny, de ce m-ai părăsit atunci? - La această întrebare nu pot să-ţi răspund sau nu vreau să-ţi răspund… - Şi totuşi, noi doi ne-am iubit… chiar ca doi nebuni… - Poate, cine dracu mai ştie… Tenny se ridică şi se întoarse spre mare. După câteva secunde, Fill o auzi pe Margaret că spune: - Atunci, am jurat că dacă te voi reîntâlni, am să mă răzbun rău de tot pe tine, acum realizez că nu mai pot… Simt că te-am iertat, aşa că stai liniştit din acest punct de vedere…

37


Emil Dumitru XI Tenny se întoarse brusc spre ea şi săgetând-o cu o privire fixă, stranie, ca de şarpe gata de atac, aproape că şuieră: - Câtă generozitate de la o femeie ca tine, scumpa mea Margot, aproape că şi lăcrimez de emoţie, nici nu te mai recunosc! În zadar spui asta, eu nu te mai cred şi am să mă răzbun! - Tu? Tu să te răzbuni? De ce, tu! Tu ai fost cel care a plecat, care a dispărut fără nicio explicaţie, nu eu, da? N-ai niciun drept să faci asta… - …mă doare în partea posterioară, dacă am sau nu acest drept! Uite cine mă judecă pe mine!? Ştii câte mii de dolari m-a costat aventura cu tine? Ştii cât am cheltuit? Realizezi cât? - Eşti un mitocan dacă-mi reproşezi asta! Nu eşti un bărbat integru. Un adevărat gentleman, n-ar face asta niciodată… apoi, eu chiar te-am iubit… - …m-ai iubit pe dracu, ai iubit doar banii mei! - Nu-i adevărat! - Răzbunare: şantaj şi sex… adică, iad şi paradis! Sună frumos, nu? Romantic şi excitant, nu? - Impertinentule! - Mai bine impertinent, decât prostit de două ori de aceeaşi femeie! Am să mă răzbun şi te voi şantaja dacă te căsătoreşti cu tata! Gândeşte-te la asta… n-am niciun plan, dar voi gândi eu unul! Cel puţin trebuie să mă mulţumeşti de două ori… adică, obligatoriu, ne vom mai iubi de două ori… odată vom face sex pentru mine şi a doua oară, dragoste… pentru tine.. - Du-te la dracu’, mitocan prost ce eşti, măgarule… - Da, da, şi de încă alte două ori, pentru alte variante: o dată că te-am pus la curent cu planul actualului tău iubit, recte tata şi a doua oară, că te-am avertizat că te voi şantaja dacă faci acest pas… Îi întoarse spatele şi plecă spre mare. - Impertinentule! o auzi Fill pe Margaret că spune în urma lui. Aici, imaginea începu să tremure, sonorul să scadă ca volum şi la câteva secunde, se întunecă de tot şi se făcu linişte. Margaret cu ajutorul telecomenzii puse draperiile în mişcare. - Sper că, zise ea sculându-se din fotoliu, filmuleţele te-au ajutat, şi, şi… după care tăcu. Luă paharul, termină ce mai era în el şi se îndreptă spre balcon, strecurându-se, ca şi data trecută printre faldurile perdelei. Reveni imediat, schimbată puţin la faţă observă Fill şi, puţin precipitată, 38


Crucea din sticlă spuse: - Fill, vizita ta trebuie să se termine acum. Elvis şi Marck au revenit! Tăcu şi se apropie şi mai mult de el, aşezându-şi afectuos mâinile pe pieptul lui şi privindu-l în ochi, spuse: - Fill, te rog, crede-mă că până mai zilele trecute, n-am ştiut în totalitate de aceste filmări. Sunt sigură că este bine că le-ai văzut! Aşa ţi-ai format o părere despre mine şi despre el, de aceea am spus mai devreme: şi, şi. Acum pot să mai punctez că şi despre situaţia în sine. Astfel, te-am ajutat sau mai bine spus, neam ajutat reciproc: scutindu-mă şi scutindu-te de multe întrebări. - Mai sunt şi alte imprimări? - Da! Mai sunt patru filmuleţe la mine dar care nu sunt relevante. Nu ştiu ce are el în arhivă! Acum însă trebuie să pleci din două motive: primul, el s-a întors şi va asculta tot ce vorbim noi şi al doilea... Se opri şi ridicându-şi mâna, uitându-se la ceas, continuă: - Momentan nu au pus în funcţiune aparatura, cred că nu au remediat defecţiunea, atunci când o vor face, cadranul se face roşu, spuse ea arătându-i ceasul, care pâlpâi de câteva ori sub privirile lor uimite şi se făcu roşu. Margaret zâmbi şi cu voce tare, foarte protocolară, zise: - O seară bună în continuare, domnule căpitan, şi-mi pare bine că v-am cunoscut! Sper că veţi prinde foarte repede criminalul care a ucis-o pe Lenny! Sărmana copilă, era aşa de frumoasă şi de tânără… Cu plăcere aş mai fi discutat cu dumneavoastră, dar - şi arătă spre ceas zâmbind cu subînţeles -, acum sunt obosită. - Plăcerea a fost şi de partea mea să vă cunosc, doamna Margaret, spuse Fill sărutându-i foarte delicat mâna. O seară bună şi încă odată, condoleanţele mele cele mai sincere, mai adăugă el, urmărind-o cum pleacă şi foarte graţios începe să se dezbrace din mers, fără să se jeneze de prezenţa lui, îndreptându-se spre peretele opus unde, deja draperiile galbene se şi puseseră în mişcare, tot aşa de silenţios şi tot de la centru spre margini, lăsând să se vadă un pat special dotat cu o lampă cu raze ultraviolete. Fill intuind ce va urma, se întoarse şi părăsi camera ,,galbenă’’, fără să se uite în urmă, fiind conştient că privirea lui era aşteptată. Când ajunse la parter, acelaşi tânăr care-l condusese la Margaret, îl abordă: - Vă rog să mă urmaţi! Domnul Elvis Teel doreşte să vă vorbească. - Anunţă-l pe domnul Elvis, că am să revin foarte curând să vorbesc cu dumnealui, acum sunt chemat urgent la sediu. - Prea bine, domnule! 39


Emil Dumitru XII Fill părăsise de mult reşedinţa coborând poteca pietonală şerpuitoare, străjuită de o balustradă de protecţie cu vopseaua sărită pe alocuri şi uitată de vreme. Ajunsese în strada aglomerată, dar gândul îi era încă la ultima parte a convorbirii cu Margaret şi era puţin supărat că ea nu mai apucase să-i spună care era al doilea motiv pentru care el trebuia să plece. O luă la întâmplare în dreapta, poate atras de faptul că strada cobora uşor, amestecându-se printre vilegiaturişti aflaţi la promenadă. Răcoarea plăcută a serii şi briza mării pe care o simţi şi o inspiră adânc, ca un ogar obişnuit cu adulmecările, îi creară lui Fill o stare de bine şi chiar plăcerea de a hoinări fără ţintă. După un timp, fu surprins de locul în care se afla şi nu-şi mai amintea cu exactitate cum ajunsese aici. Paşii îl purtaseră parcă de la sine, psihicul lui fiind probabil influenţat de perechile sau singuraticii ce dansau şi râdeau în jurul lui şi care îl ,,luaseră’’ şi pe el în mijlocul lor. Această masă de oameni, tineri în special, care, asemănătoare unui fluviu tulbure, ce lua în puhoiul lui învolburat - după ce inunda un oraş -, tot felul de obiecte ducându-le la gura de vărsare, îl luase şi pe el şi se pomenise în mijlocul mulţimii, lăsându-se antrenat de veselia lor, ajungând aici pe faleză unde avea loc un spectacol: un carnaval, înţelese el după măştile pe care le purtau majoritatea participanţilor. Dacă la început îl bine-dispusese toată agitaţia şi veselia din jur, la un moment dat simţi că-l oboseşte şi realiză că totuşi locul lui nu era acolo. Nu-l deranja faptul că nu are o parteneră de dans, observase că erau destui care se distrau şi dansau singuri, simţi că îl enerva puţin faptul că el nu avea un costum adecvat sau o mască sub care să-şi ascundă adevărata identitate, pentru că, observase el, cei care purtau aşa ceva pe faţă se agitau şi dansau cel mai tare, şi parcă ar fi vrut să facă şi el asta. Se hotărî şi părăsi cu paşi agale hărmălaia şi zgomotul asurzitor pe care îl făceau acum cei din jurul său, evident după ce degustaseră din belşug multe halbe cu bere întâlnite la tot pasul. Coti pe aleea care ducea spre digul artificial, luminat pe ambele părţi şi care înainta câţiva zeci de metri în largul mării, semănând cu o imensă limbă de balaur. Cu cât înainta şi mai mult pe dig, cu atât simţea şi mai bine binefacerile şi

40


Crucea din sticlă răcorea brizei marine. Acum avea şi liniştea necesară - hărmălaia rămăsese undeva în urmă şi doar zgomote estompate mai ajungeau până la el - şi timpul de partea lui să se gândească în voie, la discuţia avută cu Margaret, la tot ce văzuse şi trăise în ultimele ore. Putea acum ca informaţiile culese să le pună pe toate cap la cap, să le filtreze şi pe cele mai interesante să le stocheze într-un sertar al memoriei. Sprijinit cu ambele mâini de balustrada digului, privind cum valurile mării agitate sau poate chiar supărate că un dig şi nişte stabilopozi le opresc aşa de brutal călătoria şi furat de imensitatea albastră ce se întindea cât vedeai cu ochii, Fill nici nu auzise că cineva se apropiase, venind în spatele lui, doar la câţiva paşi. - Tinere domn, nu e bine ce faci! Trezit din nostalgie se întoarse brusc, foarte surprins de claritatea glasului, atât de cald şi liniştitor, o voce-cântec, care parcă era în acord cu zbaterea monotonă a valurilor, lovindu-se aproape sacadat de stabilopozi, timbru ce te îndemna la pace, meditaţie şi reculegere. Văzu că la doar câţiva paşi în faţa lui, îl privea compătimitor o doamnă elegantă, în vârstă, sprijinită într-un baston. - Viaţa merită trăită, tinere domn! Indiferent ce povară trebuie să duci şi indiferent ce provocare te încearcă. Un obstacol - nu contează că este mare sau mic -, nu trebuie să te împiedice să mergi mai departe! Ia aminte… ascultă… priveşte şi învaţă de la natură sau de la lupta surdă a valurilor, care, chiar dacă aici se sparg de dig şi mai încolo de ţărm, ele tot nu renunţă, altele se nasc din larg şi vin tot aici, val după val… Fill, zâmbi: - Nu este nici pe departe, stimată doamnă, la ce vă gândiţi dumneavoastră! - O!… şi faţa i se lumină brusc. Atunci mă bucur pentru dumneata! Am crezut că ai gânduri din acelea, - tăcu şi mai făcu câţiva paşi, sprijinindu-se în baston - că ai gânduri din acelea, triste! repetă ea ajungând lângă el, rezemânduşi bastonul şi prinzând balustrada în mâini cu multă fermitate, ridicându-şi capul semeaţă şi adulmecând briza. Nu te-am mai văzut pe aici! Probabil că ai venit de curând în vacanţă. Mai spuse ea privind marea, cu ochii mijiţi, aşa cum priveşte un miop să vadă mai bine. - Da, am venit azi!… spuse el şi se opri. O urmă de regret simţise că-l încearcă, prea repede se destăinuise unei necunoscute.

41


Emil Dumitru - Mă numesc, Anastasia, tinere domn, Anastasia Romanov! Dar… n-am nicio legătură cu fosta familie a ţarului, este doar o simplă coincidenţă de nume şi atâta tot, specifică ea. - Fill, Fill Norman! - Rudă cu actorul sau cântăreţul? îl întrebă repede Anastasia, zâmbind. - Nu, doamnă! Nici, nici! - Ştii, la început mă amuza uimirea, efectul şi chiar neliniştea pe care o provoca numele meu când era auzit! Asta până în ziua în care un bărbat rus - un comunist fanatic, am aflat eu mai târziu văzându-l într-un documentar în prezidiul dumei de stat -, m-a făcut căţea burgheză şi asta doar la aflarea numelui… Eşti englez? - Nu, stimată doamnă, sunt american! - Cum bănuieşti, după nume, eu am rădăcini în Rusia. Dar nu urăsc americanii! spuse Anastasia zâmbind cu subînţeles. De fapt, nu mai vreau să urăsc pe nimeni, mi-am impus asta! Dacă urăşti pe cineva, - m-a învăţat pe mine viaţa şi ar fi bine să nu uiţi nici dumneata asta -, totul se întoarce împotriva ta, ca un bumerang! Şi nu pe moment, ci în timp! Mai adăugă ea tot cu privirea în larg, parcă aşteptând sau căutând ceva. - Vezi dumneata, tinere dragă, dacă nu simt în nări, izul acesta unic al brizei şi în gură gustul sării, o zi sau dacă seara nu vin aici să le spun ,,noapte bună’’, nu aş putea să dorm. O iubesc mult pe această hoaţă, cu toate că ea, marea asta atât de minunată şi plină de enigme şi mistere, mi-a luat ce-am avut mai drag pe lume, lăsându-mă pentru totdeauna, pustie pe dinăuntru… - Şi cui spuneţi: noapte bună? întrebă Fill încet, fiindu-i teamă să nu o tulbure. - Lor… dragilor, soţului şi fiilor mei!… Mă culc cu ei în gând şi mă trezesc cu ei în gând – ştiu că sună a şablon, dar aşa se întâmplă -, chiar dacă au trecut cinci ani de atunci, de când hoaţa asta frumoasă de mare mi i-a furat, şi-a luat tributul… Uneori o urăsc pentru tăcerea ei, apoi o iubesc fără să ştiu de ce… Simt că sunt geloasă pe ea că undeva în andâncurile ei, ea poate mereu să-i mângâie şi chiar să-i sărute, uneori o bat şi cu pietre… apoi plâng fiindu-mi teamă că am rănit-o… - Mă scuzaţi, puteţi să-mi povestiţi ce s-a întâmplat, dacă nu vă supăraţi şi dacă nu vă tulbură prea mult, dar m-aţi făcut curios.

42


Crucea din sticlă XIII Anastasia întoarse uşor capul şi-l învălui într-o privire caldă dar circumspectă în acelaşi timp. Se întoarse iar spre mare tăcând clipe bune, privind poate tot în acelaşi loc – numai de ea ştiut -, undeva în zare, cerând parcă acordul celor dispăruţi: dacă poate să le tulbure liniştea povestindu-i unui necunoscut tragedia lor! - Soţul meu, reluă Anastasia, iubea foarte mult soarele şi marea, iar pescuitul? nici nu mai vorbesc, cred că era a doua lui iubire sau prima, n-am ştiut niciodată ierarhia din inima lui, spuse ea zâmbind. Pescuitul, reluă, era mai mult decât un hobby pentru el şi această iubire o moşteniseră şi cei doi fii ai noştri… Au ieşit în ziua aceea de duminică, o zi frumoasă de toamnă, ca de obicei în larg, numai ei trei şi câinele Rasputin… Marea era calmă, prognoza meteo anunţase o vreme ideală pentru ieşit la pescuit şi, totuşi vasul lor inexplicabil s-a scufundat iar ei au pierit. Anastasia se opri şi oftă: - Doamne, ce moment groaznic am trăit la aflarea veştii! Ce suferinţă cumplită a trebuit să îndur! Nu mai ştiu de câte ori am leşinat, dar medicii m-au readus la viaţă… Şi acum, după trecerea anilor, mă întreb cum de n-am murit şi eu? - Dar nu au avut vestă, colac de salvare… - Ba da, ştiu foarte sigur că vasul lor era dotat cu tot strictul necesar. Soţul meu era foarte ordonat, chiar meticulos şi nu pleca niciodată la pescuit fără ca totul să nu fie acolo unde trebuie. Se opri şi se întoarse încet, rezemându-şi spatele de balustradă: - Vezi dumneata din acest loc o impunătoare cruce? Acolo sus pe colină se înalţă o cruce imensă din sticlă. Ei bine, tinere domn, este opera celor trei! Au lucrat în echipă: soţul meu a făcut proiectul, fiul cel mare a construit-o ş-a amenajat-o în interior, iar fiul cel mic s-a ocupat cu aparatura tehnică… Fill mai privi încă o dată, la sugestia doamnei Anastasia, crucea din sticlă. Acum însă cu alţi ochi, ştiindu-i istoria. Era toată scăldată în lumină şi sus în vârful ei, un bec roşu şi unul galben, clipoceau intermitent… - Da, aveţi perfectă dreptate, este o construcţie impunătoare! Poate unicat şi, aş putea spune că, puţin bizară… - Da, da, bizară este termenul care o defineşte cel mai bine! Acest termen îl folosea şi răposatul meu soţ, în discuţiile cu amicii lui… Această cruce din sticlă, 43


Emil Dumitru ascunde multe enigme şi multe crime s-au comis din cauza ei şi sunt sigură că se vor mai comite. Aşa a dorit Regele, aşa a comandat el, cerându-i soţului meu – unul dintre cei mai buni arhitecţi din oraş, la vremea aceea - să-i proiecteze şi să-i construiască ceva deosebit în care să locuiască… Ceva care să devină simbol al portului. O cruce mare din sticlă, beton şi oţel. Iniţial soţul meu a refuzat, motivând că el nu este arhitect de cruci, dar Regele – mi-a relatat soţul meu mai târziu – la sfârşitul discuţiei, i-a spus printre altele: ,,… înseamnă că tu eşti lăudat degeaba şi nu eşti cel mai bun arhitect! Eşti limitat! Nu ştii sau nu ai curajul să-ţi depăşeşti această limită, să visezi un proiect măreţ, grandios, să fie emblema oraşului, care să dăinuiască peste timp şi de care generaţiile viitoare să se bucure.’’ Simţindu-şi rănit orgoliul, în primul rând cel de bărbat şi apoi cel de arhitect, s-a ambiţionat şi a acceptat. După ce s-a finalizat lucrarea, lumea a vorbit că l-ar fi plătit dublu, chiar triplu, dar nu este adevărat. Nu pentru bani a făcut proiectul - ştiu şi asta tot de la soţul meu -, ci l-a făcut din multă ambiţie, să-i demonstreze Regelui că ştie şi că poate… Apropo, dumneata ştii cine este Regele, despre care îţi tot vorbesc? - Da, doamnă, am aflat cine este Regele! Mi-a spus un măturător. - Un măturător? Întrebă Anastasia puţin uimită. - Da, un măturător! Anastasia îl privi, măsurându-l de sus până jos. Brusc, îl interogă: - Ai auzit că pe fiica lui au găsit-o moartă, pe iahtul ei? - Încă nu, dar poate voi afla! minţi el. - Vezi tinere domn, că Dumnezeu nu doarme şi face dreptate!… Fill se întoarse spre Anastasia: - De ce spuneţi, asta doamnă? La ce dreptate vă referiţi? - Spun asta, pentru că sunt sigură că nu este străin de moartea soţului şi a fiilor mei, nici de moartea celor două soţii şi nici de moartea fiicei lui! - Poliţia nu a cercetat, nu aţi făcut o plângere în acest sens? Mă refer la soţul şi fii dumneavoastră. - Ba da! Poliţia a cercetat şi mai caută încă dovezi şi va mai scormoni în trecutul Regelui până hăt!… Până se va prescrie cazul… iar eu nu pot să fac o plângere pentru că nu am dovezi. Pentru simplu fapt că doar bănuieşti, nu te bagă nimeni în seamă. - Şi de ce credeţi că ar fi implicat în… în ce i s-a întâmplat soţului dumneavoastră? - Tinere domn, soţul meu, fiind proiectantul bizarei cruci – aşa cum ai numit-o dumneata -, ştia toate secretele clădirii, înţelegi? Trebuia păstrat secretul 44


Crucea din sticlă construcţiei şi trebuiau şterse urmele, dacă mă pot exprima aşa. Toţi trei ştiau prea multe, avuseseră acces la documente, la proiectarea, construirea şi dotarea cu aparatură electronică de ultimă generaţie şi aşa cum spun legendele despre faraonii din Egipt, care, pentru păstrarea secretă a drumului şi a accesului spre sarcofag dădeau poruncă ca toţi participanţii la construcţia piramidei să fie ucişi, aşa şi Regele bănuiesc că a dat poruncă… - Este doar o pură bănuială doamnă! Justiţia vrea dovezi. - Da, ai dreptate tinere domn! Este doar o bănuială, însă acum s-au născut în inima mea nişte speranţe. - De ce credeţi asta? Dacă timp de cinci ani, nu s-a întâmplat nimic, de ce tocmai acum? - Cred din două motive, tinere! Primul, acum la conducerea poliţiei portuare, se află de puţin timp, un domn colonel, plin de intenţii bune – am simţit eu - şi care mi-a promis că va analiza şi dumnealui dosarul. Ne-am întâlnit de câteva ori, prima dată oficial, după ce eu am cerut o audienţă, apoi pe faleză şi în faţa unei cafeluţe, am discutat mai pe larg, spunându-i şi dumnealui, mult mai detaliat, despre bănuiala mea, promiţându-mi că se va interesa mai în amănunt, dar, a subliniat dumnealui, deoarece au trecut cinci ani, să am răbdare că ancheta se va desfăşura cu mai multă dificultate. Al doilea motiv, este legat de moartea fiicei Regelui, căci am aflat de la colonel în această după-amiază, că dumnealui a apelat la poliţia din oraşul vecin, să-i trimită un expert în crime şi poate acel expert, cine ştie, va face lumină…. - se opri şi se întoarse iarăşi spre cruce şi ridicând ameninţător bastonul în direcţia ei, spuse: sper să facă lumină acolo sus, unde în interior este întuneric. Chiar dacă este foarte luminată, în interior este mereu beznă… Tăcu revenind în poziţia iniţială, agăţă bastonul de balustradă şi cu ambele mâini se prinse de ea, privind iarăşi acolo departe, undeva în zare. Fill o privi din profil câteva secunde. Nu putu citi mare lucru pe jumătatea văzută, zări doar că ochiul era plin de lacrimi. Valurile se mai domoliseră şi acum doar clipoceau în ritmul unui vals, sub stabilopozi. Un pescăruş trecu pe deasupra lor zburând probabil spre mica insulă care se zărea foarte departe, la orizont. Ţipătul lui, un strigăt de libertate, parcă le făcea celor doi în ciudă: eu pot să zbor unde vreau, voi, oamenii, nu puteţi… Fill se gândi câteva clipe, să-i spună sau să nu-i spună că el este expertul trimis de la… dar nu apucă să-şi termine gândul, că doamna Anastasia, fără să-l privească, îl întrebă: - Eşti căsătorit? 45


Emil Dumitru - Nu, încă nu… mai am vreme, sunt foarte o… - …optimist şi tânăr!? Ştiu asta foarte bine! Crezând, tinere domn, că timpul deja s-a oprit în loc şi te aşteaptă pe dumneata să te decizi dacă să te însori sau nu… Crezi că veşnic vei fi tânăr? - Hei nu, nici chiar aşa! Am vrut să spun că sunt foarte ocupat şi nu am avut timp să… - … să te îndrăgosteşti? Dar pentru asta nu-ţi trebuie timp, domnul meu! Dragostea vine atunci când nu te aştepţi şi culmea, de la cine te aştepţi cel mai puţin! A! Şi nu sări peste prima etapă, etapa romantică şi cea mai frumoasă din tinereţe: cu flori, cu plimbări, cu seri romantice şi terminate cu un dans… Of, Doamne, unde au dispărut toate astea?… Se opri, întoarse capul şi-i reproşă: - Scuză-mă, te rog, dar nu-mi plac răspunsurile dumitale aşa de… simple! Eu le percep ca pe nişte scuze puerile, banale! Bine, atunci să schimbăm… tactica! îşi zise Fill.

46


Crucea din sticlă XIV - Da, stimată doamnă! Începu el pe un ton puţin grav. Sunt de acord cu cele spuse, nu chiar în totalitate, dar, mă rog, punctul pe ,,i’’, l-aţi pus, asta în ceea ce mă priveşte! Şi, cu îngăduinţa domniei voastre şi fără să vă jignesc, acum daţi-mi voie să dezvolt: consideraţi că deţineţi marea taină a vieţii: iubirea! Adică, vreţi să-mi sugeraţi că aţi dezlegat enigma iubirii? Taină pe care omenirea, prin înţelepţii săi, se străduieşte de la începuturi s-o dezlege? Apoi că nimeni nu a mai iubit ca dumneavoastră şi nu cunoaşte sau mai bine spus, nu înţelege aşa profund ca dumneavoastră, secretul iubirii veşnice! Şi, bănuiesc că de aceea veniţi aici în fiecare zi: să vă vindecaţi sufletul rănit cu ajutorul mării şi al speranţei! Al speranţei că într-o zi adevărul va ieşi la suprafaţă, chiar din adâncurile ei! Dar eu simt că vă apasă ceva. Nu cumva, teama că timpul nu va mai avea răbdare cu dumneavoastră? Anastasia întoarse uşor capul spre el. Faţa ei puţin rigidă, semăna cu un pergament fin scos dintr-un sarcofag al unui faraon şi care acum în lumina difuză a becurilor, era văzut prima dată după sute de ani. Oare, o supăraseră vorbele lui Fill sau mai mult îi răscoliseră amintirile? - Te-am provocat? Ţi-am rănit orgoliul intelectual?… Da, da, intelectual, cel masculin sunt sigură că-l ţii bine în frâu! Of, Doamne, dacă eram mai tânără aş fi îndrăznit şi te-aş fi provocat mai mult! Întotdeauna mi-a plăcut să provoc orgoliul vostru intelectual… cel masculin, îl provoacă natura, dacă mă înţelegi… Se opri şi inspiră adânc. Apoi întorcându-se spre el, cu o uşoară nostalgie în glas, continuă aproape şoptind: - Să ştii, cred că ai dreptate! Mă uimeşti!? Dumneata ai simţit asta la mine, doar în câteva ore, iar eu am perceput că ceva se întâmplă cu mine, dar nu-mi explicam exact ce. Fără să-mi dau seama, am început să-mi grăbesc amintirile, chemându-le să-mi alin dorul… şi toată vina o poartă nemilosul timp, prieten cu aşteptarea şi singurătatea. Vezi dumneata, tinere domn, sunt şi puţin supărată şi ştii de ce? Fill, ridică din umeri. - Pentru că noi femeile, avem un defect! Defect de care suferiţi şi voi, bărbaţii! Dar la voi este mai acut! Se opri, întorcându-se din nou spre mare şi ridicându-şi capul semeaţă, inspirând profund briza, continuă: - Când suntem tineri considerăm că toată lumea este a noastră, că suntem 47


Emil Dumitru unici, nu acceptăm nici un sfat şi nu avem habar de viitor… Dar câţi dintre noi avem curajul să recunoaştem asta? Nu ne îngrijim decât corpul fizic! Să arătăm bine şi noi şi voi, cât mai bine. Să ne clădim, să ne cizelăm un corp dezvoltat armonios şi cât mai atrăgător!… Dar de sufletul nostru nu avem grijă, îl tratăm cu multă indiferenţă, şi, poate fără să ştim, îl facem gelos şi se răzbună! Se ofileşte, ofilire ce o transmite exteriorului, chipului… iar chipul se zbârceşte, se ridează şi totul se etalează la vedere!… Ştiu, sunt conştientă că nu-ţi spun nişte noutăţi, dar, după ce-ai auzit sau citit toate acestea, vreau să te întreb ceva: tu, tinere domn, ai stat vreodată de vorbă cu sufletul tău? L-ai întrebat, aşa simplu, ce mai face? L-ai întrebat dacă este fericit, dacă este trist, dacă doreşte ceva? Şi, mai ales, l-ai întrebat dacă-l doare singurătatea? Fill, întoarse capul şi o privi. Anastasia tăcuse şi continua să privească fix marea, aşteptând de la mare un răspuns, parcă pe ea o întrebase şi aştepta ca primul val să-i răspundă. Briza mării, îi făcea părul argintiu să fluture uşor şi Fill zâmbi gândului ce-i trecu prin minte: Anastasia semăna cu o sirenă bătrână, înfruntând briza mării cu demnitatea unei luptătoare amazoane… - Omul, ce păcat!… Omul a ajuns un robot… Monotonia ucide lent, foarte lent dar sigur, rutina după ce te oboseşte te ucide mai perfid! Nu vreau şi, aici fac o mică paranteză pentru că nu eşti căsătorit, să-ţi vorbesc despre cât şi cum ucide lipsa de comunicare dintre soţ şi soţie, ucigaşa multor căsătorii… Când te vei căsători, să-ţi aminteşti de aceasta şi să comunici cu soţia ta!… Alergăm toată viaţa să ne autoperfecţionăm, să înmagazinăm cât mai multe informaţii, îmbibându-ne mintea cu tot felul de nimicuri, în speranţa că mai târziu, cine ştie în ce împrejurări vom avea nevoie de aceste informaţii şi uităm de noi, de sufletul nostru – nu mai vorbesc de persoana de lângă noi, cu care rar dacă mai schimbăm o vorbă, două, dar suntem obişnuiţi s-o simţim, s-o ştim în preajma noastră zi de zi, doar atât, s-o ştim că este prezentă. Abia când pleacă sau când dispare definitiv, realizăm cât de mult ne lipseşte… Apoi uităm chiar şi de copiii noştri, uităm să ne jucăm cu ei… Şi-ţi spun toate acestea din propria-mi experienţă. Se opri şi cu o batistă, îşi tamponă uşor ochii. După un timp reluă: - Am alergat şi am muncit împreună cu soţul meu, să nu ne lipsească nimic… Abia acum realizez că pentru noi, pentru sufletul nostru, aproape că nam făcut nimic… Şi, vreau să închei cu asta, poate că-mi dai dreptate sau nu, am să-ţi spun totuşi ceva, un lucru simplu pe care l-am auzit şi citit de multe ori, sub diferite forme. Sunt sigură că-l ştii şi tu, dar poate n-ai avut curajul să-l aprofundezi mai mult: mintea noastră este tare ciudată, reţine ce am vrea să 48


Crucea din sticlă uităm şi uită ce am vrea să ne amintim… Aşa că, tinere domn, bucură-te de tot şi toate… chiar şi de această seară puţin rece şi fără prea multe stele! - Dacă şi eu aş fi înzestrat cu o personalitatea aşa puternică, ca a dumneavoastră, mi-ar fi foarte uşor… - Tinere domn, te rog acum, în această seară, în compania unei femei în vârstă, lasă modestia să doarmă liniştită!… Dumneata eşti înzestrat cu de toate! Apoi toţi avem personalitate, dar nu ştim s-o trezim la viaţă, o lăsăm să doarmă în noi, şi, cu timpul se atrofiază şi moare… După câteva clipe de tăcere, bătrâna doamnă, cu un alt ton, în care parcă se nuanţa puţin regret, reluă: - Ştii, tinere domn… primăvara este anotimpul meu preferat. Mă face să tresalt. Mă face să râd ca o nebună. Mă face să visez, dar mă face şi să plâng, da, da, să plâng de gelozie: sunt geloasă pe copaci, pe iarbă, pe flori, pe tot ce-n primăvară reînvie. Noi oamenii, de ce nu putem asta, de ce primăvara nu renaşte şi-n trupul nostru tinereţea? Poţi să-mi spui? Ai un răspuns? Fill, ascultase impresionat de coerenţa ideilor, dar mai ales de modul acesta bizar al Anastasiei, de a trece de la un subiect la altul, subiecte care, în aparenţă nu aveau nicio legătură. - Aş vrea, în această seară - o auzi pe Anastasia că vorbeşte uşor, parcă şoptindu-i mării -, să rătăcesc legănată de vise şi sprijinită de cer sau să-mi agăţ bastonul de o pală de vânt şi să alerge cu mine pe coama valurilor, cu amintirile mele încărcate de ani, poate prea încâlcite aşa ca nişte fuioare răsucite din spuma mării… să tot rătăcesc căutând… căutând, până când am să-i găsesc… Se opri şi întorcându-se spre Fill, cu o voce uşor înecată de emoţie, spuse: - Îmi este dor de ei şi… ai dreptate! Am început să obosesc aşteptând!… Te rog, sper să nu te deranjeze tare mult dacă-ţi cer o favoare. - Spuneţi, vă ascult! - Lasă-mă, te rog, să te iau de braţ şi să plecăm împreună, poate aşa viselemi revin… Ultima frază, poate aşa visele-mi revin, chiar dacă fusese rostită foarte uşor de Anastasia, încă mai stăruia în mintea lui Fill şi acum după ce trecuse mult timp de când o lăsase în faţa unei porţi din fier forjat, prin care el observase faţada unei vile mici, dar impunătoare prin stil şi armonie: uite ce minunăţie arhitectonică a realizat un om, respectând numărul de aur!… gândise Fill luându-şi la revedere.

49


Emil Dumitru XV - Poftim, intră! Îl întâmpină Elvis Teel, pe căpitanul Fill Norman a doua zi pe înserat, cu un zâmbet bine studiat, ca de reclamă şi fără să se ridice din fotoliul lui enorm ca un tron. - Căpitan, domnule Elvis Teel! Căpitan Fill Norman! Detaşat special pentru rezolvarea acestui caz, care, sunt sigur că v-a sfâşiat inima, îl înţepă subtil Fill, studiindu-l cu mare atenţie. Efectul cuvintelor fu cel scontat, însă de pe chipul regelui nu dispăru în totalitate zâmbetul-reclamă, doar ochii şi-i miji preţ de o clipă, cercetându-l, observă Fill. - Te rog, ia loc! Ceva de băut? - Nu, mulţumesc, domnule! spuse Fill accentuând mai grav cuvântul ,, domnule’’, îndreptându-se spre unul dintre fotolii. - Cum doriţi! schimbă rapid Regele modul de adresare, înţelegând aluzia. Chiar dacă este cam de dimineaţă, eu am să gust puţin gin. Cuvântul ,,dimineaţă’’, îl făcu pe Fill să-l privească mai atent. - A! Sunt impresionat domnule căpitan. V-am captat atenţia, înseamnă că mă urmăriţi şi sunteţi atent la ce spun! Şi eu care credeam că, dumneavoastră, poliţiştii, aveţi o singură ţintă: adică urmăriţi doar răspunsurile la întrebările puse! Hei, uite că m-am înşelat! Pocni din palme, satisfăcut de perspicacitatea sa, apoi se ridică foarte sprinten din imensul tron şi se opri în dreptul unei uşiţe. - De regulă, oamenii care sunt foarte siguri pe ei, greşesc de multe ori copilăreşte! replică Fill. Regele nu răspunse pe moment, făcând pe preocupatul sau considerând că este mult mai important să-şi toarne în pahar, decât să-i răspundă lui Fill. Profitând de mica pauză, Fill cercetă mai atent biroul de lucru. Totul, dintr-o privire i se păru masiv, întunecat şi dur. Biroul Regelui, de culoare neagră şi foarte mare, trona impozant asupra celor trei birouri mai mici, care erau perpendicular amplasate în faţa lui, în şir indian. În spatele biroului se afla biblioteca, iar în dreapta lui, barul. Bar, un fel de-a spune, pentru că în partea de sus avea o mulţime de uşiţe, care, după părerea lui Fill aveau altă destinaţie decât aceea de a ascunde sticle cu băutură. În stânga masivului birou, se afla o imensă draperie, care, sigur, ascundea şi ea ceva. - Adică, domnule Norman, cu alte cuvinte: unii semeni de-ai noştri, nu văd 50


Crucea din sticlă copacii din cauza pădurii!… Asta să înţeleg că aţi vrut să spuneţi? Întrebă Regele, la plezneală, fără nicio legătură cu ceea ce spusese Fill, aşezându-se. - ,,Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat’’ a spus simpaticul Einstein, replică Fill. Regele tăcu - se aşteptase ca Fill să-l corecteze, nicidecum să-i dea drept replică, în aparenţă fără nicio legătură cu realitatea, un citat al lui Einstein , cercetându-l pe deasupra paharului. - Am fost informat că m-aţi căutat! Reluă el pe un ton arogant. - Da, asta se întâmpla ieri. - Intuiesc că ancheta a început deja de ieri. Dar de ce aţi venit aşa de târziu azi? Credeam că m-aţi uitat! - Domnule Teel - interveni Fill puţin agresiv -, vreau să fiu cât mai scurt! Mă scuzaţi de grabă dar sunt şi puţin obosit, apoi timpul mă presează. Pentru informarea dumneavoastră corectă, precizez că ancheta a început cu mulţi ani în urmă, acum suntem la final. Spuneţi-mi în ce relaţii eraţi cu Lenny Teel? - Cum adică, a început cu mulţi ani în urmă! Nu anchetaţi moartea fiicei mele? - Domnule, Elvis Teel, vă rog dacă aveţi bună-voinţa, să-mi răspundeţi la întrebare. - Domnule Norman, intuiesc că întrebările dumneavoastră vor fi scurte, iar răspunsurile mele trebuie să fie cât mai detaliate, da? - Aţi intuit bine, domnule! De altfel, impresionat de grandoarea şi chiar copleşit de opulenţa celor văzute şi intuitiv, celor nevăzute, am intuit – accentuă el mai tare - că în mod sigur nu voi avea în faţa mea un om lipsit de imaginaţie şi… intuiţie! Îl înţepă Fill iarăşi uşor ironic, repetând obsesiv cuvântul „intuiţie”. - O, mulţumesc pentru complimente! - Deci? - Nu în relaţii tocmai bune… Aş zice chiar reci în ultima perioadă! Trebuie să mă explic? - Desigur! - Lenny a fost fiica Barbarei Claus, a doua mea soţie, pe care am cunoscuto în timpul ultimului an de facultate, ea venind din alt centru universitar aici. Neam îndrăgostit nebuneşte, ne-am iubit şi mai nebuneşte şi a rezultat o nebunie şi mai mare: un copil! Copil, de care eu am aflat după mulţi ani. La vremea respectivă, mai exact la trei luni după terminarea studiilor, Barbara dispare subit din viaţa mea. Timpul trece fără să aflu ceva. Şi, cu toate că am făcut toate demersurile şi tot ce este omeneşte posibil s-o găsesc, n-am reuşit! Insă, după ce 51


Emil Dumitru moare prima mea soţie, întâmplător – aşa am crezut eu atunci – mă reîntâlnesc cu Barbara Claus. Mi-a explicat, cam laconic, de ce dispăruse din viaţa mea! Că rămăsese gravidă şi n-a vrut să-mi facă greutăţi. Totodată mă anunţa că am o fetiţă pe care o chema Lenny. Când am întrebat-o de ce a ales acest nume, mi-a răspuns simplu: tu când l-ai botezat pe fiul tău ai folosit prima literă a numelui tău ,,T’’ , eu am folosit ultima literă ,,L’’. Acest argument, coroborat şi cu altele, m-a făcut să cred că într-adevăr, Lenny este fiica mea - asta atunci pe moment -, ulterior însă, am regretat şi regret şi acum, că nu am făcut testul de paternitate. Deci, după ce-mi aduce la cunoştinţă că am o fiică, Barbara trece la atac, mă ameninţă şi mă şantajează direct, pe faţă! Dacă nu o iau de soţie va face scandal. În acel moment, n-am avut de ales, nu-mi doream nici un fel de scandal în viaţa mea. Atunci eram pe ,,val’’: în afaceri şi în viaţa politică… Şi uite aşa m-am căsătorit cu Barbara. Cu Barbara m-am înţeles destul de bine, dar cu Lenny, am fost într-o permanentă luptă. După moartea Barbarei, a început războiul propriuzis. Disputa s-a accentuat şi mai mult în ultimii doi ani: veşnicul conflict între generaţii. Dar, cel mai mult datorită slujbei – slujbă între ghilimele -, pe care o avea la Paris şi cu care eu n-am fost niciodată de acord. - De ce? - Datorită principiilor mele, despre viaţă! Sănătoase le consider eu. Apoi, nam înţeles-o , dacă n-ar fi avut din ce trăi poate că aş fi acceptat ideea, dar aşa, când avea destui bani! - De unde avea bani? - De la mine, în primul rând! Apoi, de la mamă-sa care a avut o poliţă de asigurare în caz de accidente, avea în cont o sumă frumuşică. Când a murit în accidentul acela stupid, conform clauzei stipulate în asigurare, jumătate sau mai mult – nu ştiu exact cât, eu n-am văzut niciodată poliţa -, au intrat în contul ei, iar restul în contul meu. - Cât a fost partea dumneavoastră? - Hâm!... nu mai ştiu exact cifra… puţin peste un milion de dolari. - Aţi vizitat-o la Paris, pe Lenny? - La început, în primul an, da, i-am făcut câteva vizite, apoi când am descoperit cu adevărat cu ce se ocupa, după ce părăsise casa de modă, n-am mai vizitat-o! - Adică? Ce făcea, mai exact? - Damă de companie! Sau mai clar, prostituată de lux, domnule Norman! - Ce ştiţi, avea un prieten la Paris sau aici? - Domnule Norman, nu cunosc nimic, cert este că în fiecare vacanţă, a venit 52


Crucea din sticlă singură! - Spuneţi-mi vă rog, pentru domnişoara Lenny, la ce sumă se ridică asigurarea de viaţă? - Nu ştiu, n-am văzut niciodată poliţa ei de asigurare, dar bănuiesc că la peste un milion! Răspunse el evaziv. - Aceşti bani vor intra în contul dumneavoastră? - Cred că da, depinde de clauza stipulată în poliţă! Dar ce insinuaţi? Fill s-a ridicat din fotoliu fără să-i răspundă. Deocamdată nu mai avea ce întrebări să-i pună. Trebuia acum lăsat dl. Teel, să fiarbă. - Domnule Teel, sper că nu veţi părăsi portul fără să mă anunţaţi? - De ce? Mă bănuiţi de ceva? Mă bănuiţi de… Fill nu i-a răspuns clar nici de data aceasta, a zâmbit doar fixându-l şi cercetându-l mai atent. - Spuneţi-mi, chiar mă bănuiţi de… Şi nici de data aceasta n-a putut să pronunţe cuvântul ,,crimă’’. Ieftin, foarte ieftin teatrul acesta de amator jucat de Rege, gândi Fill, apoi spuse scurt: - Aşa sunt uzanţele! Elvis Teel ridicându-se din fotoliu şi întinzându-i mâna peste birou, afişând un zâmbet ironic, spuse: - Dacă aşa sunt uzanţele, mă conformez… Fill îi simţi mâna moale şi rece şi, îi fu teamă s-o strângă bărbăteşte, iar pe faţa lui, în afară de acel zâmbet – acum uşor tâmp –, nu putu să citească mare lucru. O mască de ceară parcă o acoperise. - A! făcu Fill, zâmbind. Vă las spre meditaţie, tot un citat de Einstein, care zice cam aşa: ,,De mic copil am detestat puterea, iar acum Dumnezeu mă pedepseşte, punându-mi putere în mâini.”

53


Emil Dumitru XVI Afară se lăsase întunericul de mult. Fill, din locul unde parcase maşina, a mai privit o dată faimoasa reşedinţă în formă de cruce care, scăldată în lumină acum, îl duse cu gândul la credinţă şi – foarte uluit, dar nu înţelese de ce - la corupţie, întrebându-se: Oare Regele, cât s-a folosit de credinţă şi cât de corupţie ca să-şi făurească imperiul TEELVIS STEEL? S-a urcat în maşină şi a demarat uşor, lăsându-şi gândurile în parcare, dar după câteva minute a tras pe dreapta şi a oprit. Aglomeraţia traficului la ora aceea târzie din noapte îl irită puţin. Mergând pe jos putea să se gândească mai bine la tot ce descoperise – studiind dosarele din arhivele poliţiei şi judecătoriei -, legat de activitatea anterioară a Regelui şi chiar la cele discutate cu soţii Teel. Ajuns la sediul poliţiei portuare a fost anunţat de ofiţerul de serviciu că domnul colonel îl aşteptă. După câteva minute, căpitanul Fill Norman era în faţa lui. Îl întâmpină acelaşi om foarte jovial şi modest, pe care-l cunoscuse în ajun. - Am onoarea să vă salut, domnule colonel! - Bine ai venit de pe teren, căpitane! Am fost informat de către oamenii mei că ai demarat în forţă cercetările. Cum ţi se pare cazul ,,regelui’’? - Puţin complicat, domnule colonel! Un joc de puzzle în care lipsesc tocmai piesele importante pentru a alcătui figura principală. Trecutul lui, din cele studiate de mine, se conturează a fi foarte dubios, de aceea aş dori să studiez şi documentele promise de dumneavoastră. - Căpitane, eu sunt venit în port de puţin timp. Mai precis de trei luni şi până acum nu am avut prilejul să-l cunosc personal pe acest domn Elvis. Azi, în afară de materialul lăsat moştenire de fostul şef, am mai studiat şi alte documente – găsite într-un fişet -, dar mare lucru nu am aflat. În schimb, am descoperit, aşa cum ai descoperit şi dumneata în jocul de puzzle, că lipsesc unele piese-file şi, cred că cele mai importante. Poftim, citeşte-le şi dumneata, le-am pus pe toate într-un singur dosar. Căpitanul Fill Norman luă dosarul din mâna colonelului, puţin mai gros decât cele studiate de el şi cu coperţile cam şifonate, semn că fusese foarte studiat. - Căpitane, indiferent ce oră este şi indiferent ce problemă ai, sună-mă la acest număr! Spor la treabă şi multă baftă! mai spuse, dându-i o carte de vizită. 54


Crucea din sticlă Eu voi pleca peste câteva minute să mă odihnesc. O noapte bună! - Mulţumesc, la fel! spuse căpitanul ridicându-se şi părăsind iute biroul. Cu dosarul sub braţ şi cartea de vizită într-o mână, arzând de nerăbdare să studieze şi acest material, acum putând să facă şi conexiunile de rigoare cu cele studiate anterior şi cele aflate pe teren, Fill intră în biroul pus la dispoziţie de către colonel. Fill lectură foarte atent tot materialul şi îşi notă în carneţel nişte date, apoi părăsi sediul poliţiei, propunându-şi să analizeze şi mai în profunzime împrejurările în care au murit cele două soţii ale ,,regelui’’, mai ales acum după cele studiate. Recepţionerul hotelului la care era cazat - hotel care era foarte aproape de sediul poliţiei şi patronat din umbră de către Tenny Teel -, îl întâmpină cu obişnuita faţă ,,reclamă’’, acel fals zâmbet care dezveleşte doar dinţii şi care nu transmite absolut nimic, întinzându-i destul de rece cheia camerei cu nr. 313. După plecarea lui Fill Norman de la reşedinţă, Tom Cat, omul de încredere al lui King Teel, care, nu semăna nici pe departe cu o pisică ci mai degrabă cu o brută ,,stilizată’’ într-o gorilă de încredere, intră fără să bată la uşă în apartamentul doamnei Margaret. - Regele vă cheamă la el imediat! Margaret obişnuită cu brutalitatea şi comportamentul lui de mitocan, ignorându-i total prezenţa, coborî din patul în care se bronza la ultraviolete, doar cu un prosop înfăşurat în jurul coapselor. - Ups… mamă! Ce corp superb! Spuse Tom abia perceptibil. - Bădăranule, ţi-am spus de o mie de ori să baţi dracu’ la uşă când intri în apartamentul meu! Spuse Margaret cu voce tare, iar când ajunse în dreptul lui, şopti: nu mă interesează părerea ta! - Aş face tot ce-mi cereţi numai să fiţi a mea! Măcar o dată! spuse el tot în şoaptă. Margaret reflectă o clipă, dar ştiindu-se ascultată, aproape că ţipă la el, deschizându-i uşa: - Ieşi afară, măgarule ! Pleacă, n-auzi? După ce Tom părăsi apartamentul, Margaret se opri în faţa oglinzii, lăsându-şi prosopul să-i alunece pe lângă corp, reflectând: Tom, gorila asta proastă, care se gândeşte numai şi numai la împerechere, cred că poate să-mi fie de folos… da, da, demn de reţinut… poate am să mă folosesc de el, cine ştie!… Se contemplă admirându-se câteva secunde, făcând şi câteva piruete. Oare 55


Emil Dumitru de câte ori nu făcuse acest lucru? Acum însă din oglindă o analiza parcă o altă femeie, o femeie cu privirea puţin inocentă, dar cu reflexe de animal gata de atac. Cu ochii mari şi plini de curiozitate, îşi coborî privirea pe talia încă subţire, admirându-şi pielea arămie, catifelată şi fără vergeturi foarte vizibile. În ciuda vârstei, mai avea totuşi forme armonioase, bine conturate şi proporţionate în raport cu înălţimea ei. Se gândi o clipă că poate nu i-a rămas indiferentă lui Fill. Ea îl plăcuse mult de tot dar, obligată de împrejurări se înjosise destul de ruşinos în faţa lui. După un duş scoţian, elegant îmbrăcată, proaspătă ca un trandafir plin de rouă, Margaret se prezentă în faţa lui King Teel. - Sper că ai respectat întocmai instrucţiunile! o întâmpină acesta foarte brutal, de cum intră. - Da, înălţimea voastră! răspunse ea puţin ironic, schiţând un zâmbet. Elvis ignoră zâmbetul ei. O privi preţ de câteva clipe, cu ochii uşor întredeschişi, apoi spuse: - Margaret, de câţi ani n-ai mai părăsit această reşedinţă? - Poate… acest lagăr, vrei să spui! Sau această Bastilie modernă, în formă de cruce… - Taci, termină cu divagaţiile tale visătoare! Nu mă interesează şi nu mă impresionează absolut de loc imaginaţia ta bogată! Răspunde-mi doar strict la ce te-am întrebat, nu am timp de pierdut cu tine! - Nu ştiu! De mult timp, n-am mai ţinut socoteala şi am pierdut şirul zilelor şi, pentru mine nu mai au importanţă acum câte au trecut… - Ai pierdut pe dracu’, mie îmi spui!… Sunt sigur că ştii exact câţi ani, luni, zile, ore şi minute au trecut… Spune-mi, nu vrei să fii liberă? - Liberă!? De mult nu mă mai gândesc la… libertate! spuse ea oftând uşor teatral. Sunt sigură că nu-mi vei da drumul de aici, decât într-un sicriu. Am o rugăminte, vreau să fie alb şi cu mânere din aur, te rog! - Da, sigur aşa o să fie! Alb, cu interior de mătase roz şi volănaşe violete!… Pernă vrei din puf de lebădă sau struţ? - O, câtă bunătate… - Şi dacă m-am hotărât să-ţi redau libertatea, ce vei face, mă vei denunţa? - Ştii bine că nu. Elvis Teel tăcu câteva clipe fixând-o cu aceeaşi privire ironică, apoi mai mult printre dinţi, spuse: - Minţi! Ai rămas la fel, o parşivă şi o hoaţă, nu te-ai schimbat deloc! Tot la 56


Crucea din sticlă răzbunare te gândeşti. - Dragul meu ,,rege’’, m-am resemnat! - Te-ai resemnat pe dracu’, târfă ordinară ce eşti! Crezi c-am uitat că tu, femeia pe care eu am iubit-o ca un nebun, s-a culcat cu fiul meu? Că te-ai iubit cu el înainte de căsătorie, asta am putut trece cu vederea, dar că te-ai culcat cu el şi după ce ne-am căsătorit, asta nu mai pot uita şi mă doare cel mai tare. - Ţi-am explicat totul la momentul oportun! Şi ştii foarte bine că a profitat de faptul că tu nu erai aici şi am fost drogată şi violată cu bestialitate de el… - …violată cu bestialitate… o imită el maimuţărindu-se. Asta-mi povesteşti tu, dar ai savurat clipa de ,,viol’’ cu intensitate maximă şi beatitudine, nu? - Crezi pe cine vrei şi ce vrei, îmi este indiferent acum! - Ascultă! aproape că ţipă el. Ştiu sau mai bine zis intuiesc ce zace-n scăfârlia ta de păpuşă cu cap de porţelan, dar să ştii că până la urmă… - … binele învinge răul, mai devreme sau mai târziu decât crezi tu! îl întrerupse ea. Teel se ridică de la birou, enervat şi puţin roşu la faţă, se apropie de ea: - Da !?!? Şi mă rog, cu ce te-a ajutat pe tine ,,binele’’ acesta, de ţi-ai sacrificat în numele lui nişte ani din tinereţea ta tumultoasă şi plină de plăceri, poţi să-mi spui? A meritat? - Da, a meritat! spuse Margaret ridicându-şi capul semeaţă şi privindu-l foarte direct. Poţi să-mi închizi corpul fizic într-o colivie, dar niciodată nu vei putea să-mi zăvoreşti visele şi gândurile. Tu nici măcar nu ştii să visezi… - Taci! ţipă el. Asta din ce dracu carte ai mai învăţat-o? Uite unde ai ajuns cu citatele şi filozofia ta! Ai ajuns la mila şi cheremul ,,răului’’, dar culmea este că nu te poţi plânge c-o duci rău… - Nici n-am cui şi nici n-am cum! spuse ea, apoi continuă foarte calmă şi privindu-l la fel de direct: dar mie nu-mi este deloc frică de ziua de mâine… - …dar ţi-e frică de moarte! - Nici de ea, acum o… Margaret se opri şi coborî privirea, simţind că întinsese coarda cam mult. - Acum o!?… ţipă Elvis Teel la ea. - Acum o aştept resemnată şi împăcată cu mine însămi… - Aştepţi resemnată pe dracu! Pe cine crezi tu că păcăleşti, căţea ordinară! Pe amorezatul de Tenny? Vrei să-ţi spun eu ce aştepţi?

57


Emil Dumitru XVII Şi Teel îi puse brusc ambele mâini, ca un cleşte, în jurul gâtului. Margaret fu şocată de gest dar realiză rapid că ar fi fost inutil să se zbată, aşa că aşteptă calmă continuarea, simţindu-i mâinile transpirate, uşor fierbinţi şi doar o apăsare mai accentuată pe umeri şi nu o strângere. - Aştepţi ca eu să fiu cât mai repede arestat… ori mort, iar tu împreună cu Tenny, să moşteniţi totul, aşa este? Dar încă n-am murit şi nu ştii ce te aşteaptă, dragă Margot… Parcă aşa te alinta el, nu? Pot să te omor în această clipă, să-ţi strâng gâtul gingaş şi să ţi-l frâng ca pe-o surcea, să te tai bucăţi şi te dau la rechini… - Au… mă doare! Reuşi Margaret să spună. Regele brusc, parcă trezit din transă de vocea ei, îşi desfăcu mâinile privindu-le ciudat. Plecă spre birou şi se aşeză, gândind:nu-i încă momentul să te omor, mai am de rezolvat unele probleme cu ajutorul tău. După câteva clipe de tăcere, spuse: - Avem o înţelegere şi trebuie s-o respecţi şi să mă ajuţi! - Şi ce te face să crezi, că te voi ajuta? Teel o măsură cu privirea de sus până jos, răspunzându-i: - Mă vei ajuta! Ai două alternative şi depinde de tine pe care o alegi: de bună voie sau forţată! - Dragul meu Elvis! Începu Margaret mimând că este foarte calmă şi stăpână pe situaţie - deşi cu câteva clipe mai înainte scăpase din gheara morţii -, de ce te prefaci că uiţi un lucru de căpătâi al omenirii? De ce te prefaci că uiţi că toţi ne-am născut egali, aşa ca într-o balanţă, în faţa lui Dumnezeu? Ori în faţa naturii, pentru că tu nu crezi în Dumnezeu! Sunt sigură că eşti un ateu convins, chiar dacă ţi-ai construit şi locuieşti într-o cruce, încercând să înşeli aparenţele şi să duci lumea în eroare că-L iubeşti şi-L prea slăveşti pe El, tu nu-L iubeşti absolut de loc. Dar dacă, cu voia sau fără de voia noastră această balanţă de căpătâi am stricat-o sau am dezechilibrat-o, datoria noastră majoră este, ştii foarte bine, s-o reparăm aşa cum ne pricepem, s-o readucem în echilibru! Dar noi şi mai ales tu, ai stricat-o şi mai rău, nu ai făcut nimic ca s-o repa… - Taci! strigă el, parcă ieşit din minţi. Taci că te omor, te strâng de gât dacă nu taci! Nu te-am chemat aici să-mi dai tu mie lecţii de conduită şi morală… sămi reproduci citate din tembelele cărţi citite de tine… Taci!… strigă el şi mai tare. Este ultima oară când îţi mai cer asta! 58


Crucea din sticlă Tăcu. Se aplecă şi precipitat deschise uşa biroului, apoi trase un sertar din care scoase un plic albastru şi o cutie metalică, cu trabucuri. Cu mâinile uşor tremurând – observă Margaret – reuşi să-şi aprindă unul. - Deschide-l! porunci el arătându-i plicul cu trabucul. Margaret îl luă şi observă că pe el nu scria nimic. - Deschide-l, ţi-am spus! Desfăcându-l, găsi în el o coală albă, pe care de asemenea nu scria nimic. - Stai jos şi scrie! Tună el. - Ce să scriu? Să-mi scriu sentinţa la moarte? Teel zâmbi cinic: - Nu este sentinţa ta la moarte… Pe a ta nu va fi nevoie s-o scrii. - Nu scriu… - Ba o să scrii! strigă el aşa de tare că Margaret parcă auzi cum vibrară cuvintele prin aer. Teel, deschise din nou cutia metalică şi luă briciul pe care-l folosea la tăierea trabucului, şi-l puse în buzunar, apoi ridicându-se de la birou, veni lângă ea. - Stai jos şi scrie, repetă el. - Nu scr… Dar nu mai avu timp să termine răspunsul. Foarte agil, el se repezise la ea şi-i prinsese mâna stângă, răsucindu-i-o la spate. Apoi Margaret simţi ceva rece în zona gâtului. Era lama briciului pe care Regele i-o strecurase pe sub breteaua rochiei. Cu o mişcare fulger i-o tăie, breteaua căzu, dezvelindu-i sânul. - Dacă nu scrii, am să-ţi tai frumosul mamelon! Spuse el gâfâind uşor, simţindu-i respiraţia sacadată şi fierbinte pe lobul urechii. Pe amândouă am să ţi le tai!… Ştii că sunt capabil de asta!… Acum scrie, ia stiloul şi scrie, hai mai repede… - Dă-mi drumul… au… mă doare mâna… dă-mi drumul la mână, te rog ! Teel îi mai slăbi strânsoarea. Margaret se aplecă şi luă stiloul. - Scrie!... şuieră el. Vezi să nu-ţi tremure mâna şi să scrii urât! Dictă rar: ,, La miezul… nopţii… voi fi… la tine.’’ Aşa, bun… acum semnează-te cu numele întreg… aşa… bine… Margaret reuşi să scrie destul de citeţ şi să se semneze. - Pune scrisoarea în plic şi lipeşte-l cu saliva ta! Aşa, perfect! Pune-o acum pe birou şi cară-te, m-am săturat să-ţi mai văd mutra. Hai mai repede! Margaret, cu o mână ţinându-şi breteluţa rochiei şi uşor împleticindu-se, 59


Emil Dumitru părăsi biroul. Ajunsă în apartamentul ei, se prăbuşi în fotoliu şi începu să plângă. După câteva minute, dezbrăcă rochia şi-şi puse ceva lejer, apoi împinse fotoliul şi se instală la pândă în balconul cu oglinzi magice. Mai erau câteva ceasuri până la miezul nopţii şi dacă scrisoarea respectivă trebuia să ajungă în noaptea aceasta, cineva, şi cine altul decât Tom, trebuia s-o ducă. Destinatarul, sunt sigură că este Fill, gândi Margaret în timp ce-şi savura gin-ul cu foarte multă apă tonică. Trecuse aproape o oră şi aşa cum prevăzuse ea, Tom îşi făcu apariţia în parcare, se urcă în maşină şi demară în mare viteză. Margaret zâmbi: o pradă uşoară pentru mine! Îşi aprinse o altă ţigară şi se puse pe aşteptat. Simţi că încet, încet, o umbră de îndoială se strecură în sufletul ei: dacă Tom nu este mesagerul?… Dacă destinatarul nu este Fill? Privirea i se opri asupra paharului, aproape gol: Ce gol este sufletul meu acum. Ani de suferinţă şi chin, ani de tristeţe la cheremul unui bărbat care am crezut că mă iubeşte… De ce atâta sacrificiu? Oare, nu cumva fără să ştiu, am făcut asta pentru bani sau pentru poziţie socială? A meritat!?!?... Doamne, cum am putut să fiu atunci orbită de situaţie şi să nu văd monstrul care zace în el… Cum, Doamne? Nebunul de Tenny, atunci pe plajă, chiar dacă mă ura, a vrut să-mi deschidă ochii, vorbindu-mi despre asigurări… Asigurările!... Prima lui soţie Anna, a doua lui soţie Barbara, fuseseră asigurate… şi eu sunt asigurată… şi Lenny a fost asigurată şi toate au avut asigurări în caz de accidente… am mai rămas doar eu în…’’ Dar nu mai avu puterea să-şi ducă gândul până la capăt, sări din fotoliu şi foarte agitată, începu să se plimbe prin apartament, ca o leoaică captivă, gândindu-se – pentru prima dată -, cum să fugă din această închisoare în care ea intrase, culmea, de bună voie. Tom poate fi salvatorul meu! Dar de ce dracu’ nu apare… dacă nu se mai întoarce şi eu stau aici ca fraiera… aştept cu paharul în mână şi nu fac nimic…

60


Crucea din sticlă XVIII Fill Norman calm, se plimba sau mai bine spus, măsura cu paşi largi camera de hotel, încercând să pună cap la cap tot ce aflase în ultimele ore. Cu greu reuşea să ducă până la capăt o idee, că automat Margaret îi revenea obsedant în faţa ochilor. Se gândi că dacă ar sta de vorbă cu ea mintal, ar putea scăpa de această imagine. Se aşeză în fotoliu şi închise ochii, refăcând milimetru cu milimetru chipul ei, acum realizând şi mai clar că ceva nu era în regulă cu ea. Cu ochii închişi vedea şi mai bine ce: pe chipul ei, Fill citi şi mai clar două feţe suprapuse, care se schimbau în funcţie de împrejurări. Două feţe, două femei diferite: una reală, dar tristă şi una care juca teatru, mimând fericirea… Însă femeia tristă, cu privirea abătută şi pierdută în noianul amintirilor, parcă o domina pe femeia care joaca teatru. Simţind o uşoară adiere, se trezi din visare. Fereastra se deschisese mai mult decât o lăsase el şi afară vântul se trezise la viaţă, făcând ca perdeaua să se unduiască, iar această unduire a faldurilor, îi aminti de valuri, de mare, de soare, de sirena care ieşise atunci din înspumatele valuri şi de tot ce văzuse în filmul vizionat la Margaret. Deodată zgomotul unor paşi pe hol, îl treziră brusc la realitate. Dintr-un salt fu în laterala uşii, cu pistolul pregătit. După câteva secunde, auzi o bătaie în uşă. - Da! Cine e ? - Sunt camerista, aveţi un plic! Fill întredeschise uşa, ţinând pistolul ascuns în spatele ei. Camerista îi înmână un plic albastru. El îl răsuci rapid pe ambele părţi. - Cine l-a adus? - Nu ştiu! Mi l-a dat recepţionerul! - Bine, mulţumesc! Fill deschise plicul. Citi mesajul scurt, semnat de Margaret: nu Margaret, am să vin eu în vizită la tine! Privi iute ceasul şi realiză că mai avea ceva timp până la miezul nopţii. Se îmbrăcă în grabă şi părăsi hotelul pe scara de incendiu. Ajuns la reşedinţă, Fill se orientă rapid în teren şi se căţără într-un pom, de unde putea vedea foarte bine intrarea principală. În timp ce căpitanul Fill părăsea hotelul, maşina lui Tom îşi făcu apariţia în parcare. Margaret văzându-l, sări din fotoliu şi uşor, ca o pisică, părăsi 61


Emil Dumitru apartamentul îndreptându-se către turnul de control. Se opri în dreptul unei uşi şi bătu într-un anumit mod. După câteva secunde, uşa blindată se puse în mişcare, deschizându-se. De cum intră, întrebă cu vocea cea mai caldă şi suavă: - Marck, ce mai faci dragule? Marck, vârât până peste cap într-un aparat căruia încerca disperat să îi dea de cap, tresări plăcut surprins la auzul cuvintelor. - Bine! Spuse el privind-o. Margaret ajunse lângă el şi începu să-l mângâie uşor cu mâna pe spate, certându-l şăgalnic: - Vezi ce repede mi s-a făcut dor de tine! spuse ea pisicindu-se. Ţie nu? Marck se pierdu cu totul. Margaret profitând de situaţie, îl sărută uşor pe ceafă. Acest imbold, deşteptă instinctul lui masculin şi începu frenetic să-i sărute braţul. Margaret îşi lăsă mâna în voia lui, iar creierul şi ochii îi funcţionau cu viteza unui calculator. Monitorul de control nu funcţiona. - Marck, vreau să văd imagini din camera lui Tom! - Nu se poate! N-am voie! Doar dacă… spuse el, privind semnificativ decolteul bluzei. - Bine, am înţeles! Şi Margaret desfăcu un nasture. El răsuci un buton şi pe ecran apăru Tom în faţa unui geamantan, aflat pe pat, în care înghesuia de zor nişte haine. Deodată, în cadru apăru şi Regele. După gesturi, Margaret deduse că între ei avea loc un schimb de replici nu tocmai ortodoxe. - Marck, te rog, vreau să aud ce vorbesc! Hai, te rog, vreau să aud, acum! Marck o privi sceptic. Margaret simţindu-l că şovăie, îşi desfăcu cu mişcări rapide, cei trei nasturi de sus ai bluzei, oferindu-i o imagine foarte excitantă. El se repezi spre ea ca un lup. Margaret îl opri uşor cu mâna: - Vreau să aud ce vorbesc ei şi… amândoi vor fi ai tăi! El se aplecă spre pupitru şi răsuci alt buton, după care se repezi lacom asupra ei. - Imbecilule, trebuia să vii mai întâi la mine şi să-mi raportezi… - …dar nu mi-aţi spus asta când am plecat! - Am crezut că deduci şi tu, idiotule! Trebuie ca eu să-ţi spun mereu, pas cu pas… Acum ce dracu’ faci? - Îmi fac valiza! S-o iau cu mine în maşină, să nu mai vin după… mă înţelegeţi.. eveniment, la reşedinţă. După ce terminam de împachetat, veneam să vă rap… - Ai dus plicul la recepţie? - Da, domnule! Şi foarte discret am aşteptat în hol, până ce camerista s62


Crucea din sticlă a întors… - Daaa! Se strâmbă Regele. Îmi imaginez cât de discret ai stat tu în hol. Acum, cel puţin, ştii exact ce ai de făcut? Mai trebuie să-ţi repet? - Nu, domnule! Nu mai trebuie să-mi repetaţi. Ştiu exact ce am de făcut, în această noapte, la 12 fix, voi acţiona… numai că… aş avea nevoie de un mic avans, vă rog! - Nu primeşti nimic, imbecilule! Rămâne cum am stabilit! Eu niciodată nu-mi schimb planul, ai înţeles? Şi nu încerca să mă fraiereşti, că te omor cu mâna mea şi pistolul tău! Cred că nu-i nevoie să-ţi mai reamintesc că-l am în custodie, la loc sigur şi, cu amprentele tale! După trei zile eu te voi căuta şi vei primi tot ce ţi se cuvine: cecul, biletul de avion şi dispari până la noi ordine… - Gata, Marck! Pentru moment ajunge, ne vom mai întâlni… Spune-mi, din apartamentul meu, ai imagini? - Încă nu! La asta lucrez acum. - A! spuse ea mimând că-i este indiferentă această situaţie. Acum trebuie să te părăsesc, dar voi reveni! Plecă în mare grabă de la Marck. Ajunsă în apartament, răsturnă iute caseta cu bijuterii într-un săculeţ şi-l atârnă de gât apoi îmbrăcând un trening negru, se hotărî să ’’ zboare ’’ din colivia de aur.

63


Emil Dumitru XIX Regele rămas singur după plecarea lui Tom, se plimba agitat prin imensul birou cu un pahar de gin în mână din care mai sorbea din când în când. Îşi privi ceasul şi văzând că se apropie miezul nopţii, fu subit cuprins de nelinişte, frământat de un milion de gânduri: dacă Tom nu duce planul până la capăt şi nu-l reduce la tăcere pe Fill? Nu, Tom, deşi pare a fi un prostănac, nu m-a dezamăgit niciodată… Luă cu mişcări nervoase telecomanda de pe birou şi o îndreptă spre bar, o uşiţă se deschise, dar, şi asta îl enervă şi mai tare, monitorul era negru. Apăsă altă tastă şi altă uşiţă se deschise. Pe ecran apăru Marck. - Marck, ce dracu’ faci? De ce n-am imagini din apartamentul doamnei Margaret? - Imediat domnule, în câteva secunde… - Bine, mai aştept câteva secunde, după care te concediez! Nu, mai întâi te omor şi apoi te concediez. Furios apasă altă tastă. - Margaret, ce faci, te-ai culcat ? -… - Margaret!... Ce dracu’ faci, de nu răspunzi, căţea ordinară ce eşti! Ştiu că mă auzi, răspunde!... N-am nici un chef să vin până la tine. -… - Dacă nu-mi răspunzi, vin la tine cu briciul şi ştii ce păţeşti… După câteva secunde de aşteptare, Regele aruncă furios telecomanda, îşi luă pistolul din sertar şi părăsi biroul. Când trecu prin dreptul liftului, acesta tocmai se pusese în mişcare spre parter. Din locul în care se afla, Regele observă că uşa apartamentului ei era întredeschisă. Bănui rapid ce se putuse întâmpla şi fără să stea pe gânduri, alergă spre scară şi coborî valvârtej cele câteva trepte. Când ajunse la ultima treaptă, o observă pe Margaret care tocmai ieşea, alergând. Din locul său strategic, Fill observă că uşa principală a reşedinţei se deschide a doua oară, într-un interval scurt. Prima dată ieşise un bărbat care se urcase într-o maşină şi demarase în mare grabă. Acum Fill văzu cum uşa se deschide cu viteză şi apare cineva alergând. După felul cum se mişca părea să fie o femeie. Silueta respectivă, părăsi brusc aleea principală şi se îndreptă spre gard. 64


Crucea din sticlă Mai avea doar câţiva metri până la gard, când, în cadrul uşii, apăru cineva care strigă puternic: - Margaret! Ea nu se opri şi continuă să alerge. Regele, pe care Fill îl recunoscu după glas, alergă şi el câţiva metri şi se opri. - Margaret, staiii ! Margaret ajunse la gard şi luându-şi elan, se agăţă de coama lui încălecându-l, reuşind să-şi treacă aproape jumătate din corp, de partea cealaltă. Atunci se auzi înfundat primul foc de armă cu amortizor, apoi încă unul. Margaret rămase câteva clipe nemişcată pe gard, apoi se prăbuşi de partea cealaltă. Regele alergă şi luându-şi elan, încercă şi el să se caţere pe gard dar nu reuşi. - Târfă ordinară, ce-ai căutat, ai găsit! Îl auzi Fill că spune gâfâind. Foarte precipitat, Regele plecă spre poartă. Aici şi mai nervos, realiză că nu poate s-o deschidă fără telecomandă şi se întoarse în reşedinţă după ea. Între timp, Fill coborâse din pom şi luând-o în braţe pe Margaret, o dusese în maşină, de unde apelă prin staţie dispecerul de serviciu. Acesta rapid, îi făcu legătura cu colonelul, care-i spuse foarte pe scurt ce şi unde să meargă cu Margaret. În perioada când se întâmplau la reşedinţă evenimentele de mai sus, Tom ajuns la hotel, profitând de neatenţia recepţionerului, trecu spre lift neobservat. Coborî la etajul trei unde, totul era cufundat într-o tăcere de mormânt. Pe hol nicio mişcare şi acest lucru îi conferi o linişte interioară. Se opri în dreptul uşii cu nr. 313, ascultă câteva secunde, apoi se uită la ceas: fix miezul nopţii. Îşi puse mănuşile, scoase pistolul şi-i montă amortizorul. Ciocăni uşor şi aşteptă câteva secunde. Planul lui era cât se poate de simplu: când Fill va deschide uşa, poc şi gata. Mai aşteptă câteva secunde şi ciocăni din nou, dar uşa nu se deschise. Puţin panicat, se întrebă: ce dracu’ se întâmplă? Ar fi trebuit să deschidă uşa de la primul ciocănit! Oare, să n-o fi primit mesajul? Apăsă uşor mânerul şi uşa se deschise. O împinse încet până la perete, asigurându-se astfel că în spatele ei nu se afla nimeni şi intră tiptil. În semiîntunericul din cameră, observă că în pat doarme cineva şi fără să stea prea mult pe gânduri, îndreptă pistolul, ţinti mogâldeaţa respectivă şi trase două focuri. Rămase nemişcat câteva secunde să vadă reacţia celui ucis, însă auzi zgomotul liftului, oprindu-se la etajul respectiv. Închise rapid uşa 65


Emil Dumitru apartamentului, rămânând înăuntru. Aşteptă până se făcu iarăşi linişte şi, la fel de tiptil, ieşi în hol. În lift, răsuflă cât de cât uşurat şi apăsă pe tasta ,,P’’, dar, spre surprinderea lui, liftul începu să urce şi se opri după două etaje. Dacă mai urca un etaj, inima lui Tom ar fi făcut explozie. Pentru orice eventualitate, ţinu pistolul în mână, în buzunar. Urcă o femeie însoţită de un tânăr care spuse: - Ne scuzaţi, noi coborâm, dumneavoastră? - Şi eu am vrut să cobor, dar… răspunse Tom aproape mecanic, încercând un zâmbet timp. După câteva minute se afla în maşină, fericit la gândul că peste doar trei zile, o să fie un om bogat. Regele gâfâind, se opri direct la barul din biroul lui. Îşi turnă o porţie zdravănă de gin cu apă tonică, pe care îl bău pe nerăsuflate, apoi luă telecomanda de la porţi şi plecă alergând. Capul începuse uşor să-i bubuie în ritmul bătăilor inimii. Acum, problema cea mai importantă era cum să scape de cadavrul ei. Trebuia găsit rapid un plan simplu şi foarte eficace, plan pe care să-l ducă la îndeplinire altcineva. Întotdeauna el reuşise în viaţă cu astfel de planuri simple, dar îndeplinite de alţii. Se gândi imediat la Tom, dar de unde să-l mai ia acum pe Tom. Mai avea doar câţiva metri să ajungă la poartă, când, se opri din alergat şi se întoarse: maşina… voi lua maşina şi-n portbagajul ei voi introduce cadavrul, apoi în prăpastia în care a pierit Anna, va ajunge şi Margaret. După câteva minute, Regele opri maşina în zona gardului unde Margaret căzuse împuşcată de el. Încremeni, nici urmă de cadavru, dispăruse. Se repezi în maşină de unde luă o lanternă, dorind să cerceteze şi mai temeinic zona.

66


Crucea din sticlă XX Găsi în zona respectivă, iarba tăvălită la baza gardului şi urme uşoare, ca o dâră, de sânge pe el, semn clar că o nimerise şi că acela era locul. Apăru şi paznicul, tras cu toată puterea, de cei doi dobermani aflaţi în lesă. - Domnule Teel, s-a întâmplat ceva? Întrebă el gâfâind. Parcă am auzit ceva, ce semăna cu nişte focuri de armă. - De ce dobitocule îi ţii în lesă! îl apostrofă Regele, ţipând la el. Dă-le imediat drumul! - Păi… dumneavoastră aţi spus să-i ţin în lesă când sunt de serviciu în afara perimetrului! Răspunse el timid. - Eu!? - Da… să nu apuce ceva otravă sau alte spurcăciuni… - …bine, dar acum dă-le drumul! Paznicul se conformă. Dobermanii liberi, se opriră imediat lângă picioarele Regelui, mirosindu-l, apoi începură să adulmece prin iarbă şi ajunseră la gard. Scheunând uşor îşi ridicară boturile spre el, adulmecându-l. Paznicul îndreptă lanterna spre gard şi văzând acea dâră suspectă, se apropie şi pipăi cu degetele. - Sânge! spuse el. E proaspăt încă. - Da, am… am împuşcat eu o… o cucuvea, cred! Era o pasăre mare totuşi. Du-te acum şi ia cele necesare să cureţi gardul, să speli, să faci lună, să nu se cunoască nimic, ai înţeles? - Da, domnule! Dar acum este noapte şi… - Mai este nevoie să-ţi repet? Întrebă Regele pe un ton care nu admitea nicio amânare. - Nu domnule, am să merg imediat! Dobermanii, între timp, alergaseră la copacul în care stătuse Fill şi, rotinduse în jurul lui, lătrau furioşi, sărind spre coama lui. - Domnule, cred că simt ceva în copac? Poate că este acolo sus şi n-a murit încă. Iese din ea un trofeu pe cinste. Regele nu-i răspunse pe moment şi se îndreptă spre copac, cercetându-l cu lanterna. Nu observă nimic deosebit. - O fi ascunsă în vreo scorbură, o să moară ea! Bagă imediat câinii în curte şi apucă-te să cureţi gardul. - Da, domnule! - Şi să nu-i mai scoţi niciodată afară! 67


Emil Dumitru Regele se urcă în maşină şi demară spre intrarea principală. Paznicul, fluieră câinii, care foarte agitaţi nu-i ascultă comanda, lătrând parcă şi mai furioşi lângă copac. Tare curios, dacă a împuşcat o cucuvea, de ce a trebuit să vină cu maşina? se întrebă paznicul în timp ce punea dobermanilor lesa. Regele ajuns iarăşi în biroul lui, se lăsă greoi într-un fotoliu: a dracului şi încurcată treabă… Unde dracu o fi dispărut Margaret?… Sigur am nimerit-o, dar cine a ajutat-o să dispară aşa rapid? Poliţistul venit special pentru investigaţii, nu avea cum! Tom sunt sigur că şi-a făcut treaba, nu m-a dezamăgit niciodată… Colonelul cel nou, pe care încă nu l-am cunoscut… El să fi fost? Brusc, după ce mai trase o duşcă zdravănă, îşi aminti de ceva: cum dracu de-am uitat să verific asta imediat! Aşeză paharul pe birou, gata, gata să-l răstoarne şi luând telecomanda, apăsă pe o tastă. O uşiţă din partea de sus a barului se deschise şi imediat pe monitor apărură imagini din camera turnului de control. Nimic, nicio mişcare. Marck nu era acolo, se dusese probabil la culcare sau pe la cameristă. Verifică rapid şi dormitorul ei: aceasta dormea singură. Apoi pentru liniştea lui, verifică şi dormitorul lui Marck, şi acesta dormea tot singur. Se ridică şi din bar luă o sticlă, un pahar şi plecă spre dormitorul lui, gândindu-se: am să mă îmbăt, numai aşa pot să mai adorm… Margaret, unde dracu ai dispărut tu, căţea ordinară? Ajuns în dormitor, după primul pahar, un singur cuvânt explodă în mintea lui: bijuteriile… Porni valvârtej spre apartamentul ei, dar în cadrul uşii încremeni: caseta ei specială, dăruită de el cu ceva timp în urmă, se lăfăia larg deschisă în mijlocul patului. Realiză rapid că era inutil să mai meargă până la casetă şi, spăşit, sentiment care nu-l mai încercase niciodată până acum, reveni în dormitorul lui. Golise aproape mecanic câteva pahare fără să le simtă gustul sau aroma şi aşa cum şi-ar fi dorit, somnul tot nu venea. Aburii alcoolului, dacă la început alergaseră liniştiţi prin capul lui, acum începuseră să tropăie într-un galop ameţitor. Imagini cu Margaret, alergând spre gard, se tot derulau prin faţa ochilor lui, indiferent dacă îi avea deschişi sau închişi. Se gândi că o cafea i-ar face bine. Ridică receptorul şi o sună pe Bella, camerista. După câteva apeluri, o voce somnoroasă mormăi: - Da… - Adu-mi o cafea, sunt în dormitorul meu. - Imed… apoi o auzi cum îşi drege glasul. Imediat, domnule! 68


Crucea din sticlă - Să fie amară şi foarte tare. - Da, domnule! Trecură câteva minute bune până ce Bella îşi făcu apariţia cu cafea, iar Regelui aceste minute i se părură o veşnicie. Din plictiseală mai golise un pahar cu gin. - Ai întârziat cam mult, domnişoara Bella! Ar trebui să te pedepsesc şi să te bat… să te bat la… la funduleţul gol cu nuiaua, aşa cum procedau… ăăă… pe vremuri regii cu sclavele lor. Bella puse tava pe măsuţa de lângă fotoliu şi făcând o uşoară reverenţă, totodată dezvelindu-şi şiragul de perle al dinţilor într-un zâmbet fermecător, intrând în jocul lui, spuse: - Cer îndurarea, prea bunule stăpân, dar a trebuit să mă îmbrac! Nu-mi puteam permite să mă prezint în faţa majestăţi voastre în cămaşa de noapte… - Cămaşa de noapte a Evei, poate vrei să spui! Mormăi Regele. Bella zâmbi, servindu-i cafea. - Totuşi nu te voi bate! Vei bea un pahar cu mine. De fapt… ăăă… eu îţi poruncesc să bei un pahar cu mine, ca drept pedeapsă. - Cu plăcere, bunule stăpân, dar… doamna? - Doamna… ăăă… doamnaaa, a plecat într-o călătorie. - Acum, noaptea? În loc de răspuns, îi arătă cu capul paharul lui: - Termină-l de băut şi las-o pe doamna să călătorească în linişte. Ea a ales… ăăă… această călătorie fantastică prin noapte! Bella luă paharul privindu-l puţin speriată de ultima frază cam bizară rostită de el, şi-l bău repede şi dintr-o dată. - Câţi ani ai tu, Bella? - Douăzeci… şi un pic, stăpâne! spuse ea chicotind uşor. - Douăzeci… murmură el, ridicându-se din fotoliu şi apropindu-se de ea. Şi ,,pic-ul’’, poate să fie unu, doi sau maxim trei, nu-i aşa? Începu să se învârtă în jurul ei, tot murmurând ceva fără noimă, plimbânduşi mâinile prin aer, urmărindu-i cu ele conturul corpului fără s-o atingă, contemplând-o ca pe o statuie antică. Bella, o creolă de toată frumuseţea, obişnuită cu asemenea situaţii şi evident lipsită de scrupule, cam bănuind ce o aşteaptă – după ce el se îndepărtă de ea -, începu să se unduiască uşor, lasciv, mângâindu-şi coapsele şi sânii, aşa cum văzuse ea că fac în filme, damele de consumaţie. Când văzu că Regele se aşeză din nou în fotoliu, înaintă în paşi de dans spre el, apoi printr-o piruetă se întoarse cu spatele, se aplecă şi turnă în 69


Emil Dumitru pahar un deget de gin. Ştia că aplecându-se, îi oferea Regelui o privelişte minunată. Pe sub fustiţa scurtă, intenţionat, nu-şi mai pusese şi altceva, decât portjartierul care-i susţinea ciorapii. Bella, foarte încet, se întoarse întrebându-l: - Bunule stăpân, doriţi mai multă apă tonică? Sau… Citi în ochii lui languroşi şi uşor strălucitori că efectul fusese cel scontat. Nu-l mai interesa acum băutura. Îl văzu cum se ridică greoi din fotoliu şi se apropie de ea. Încremeni cu paharul în mână, ca o statuie. El se opri în spatele ei şi simţindu-i căldura respiraţiei sacadate în ceafă, fără s-o atingă spuse: - Vreau să-mi dansezi. Ştii? - Da, stăpâne! Şi sper să vă placă dansul meu. Regele puse muzică, apoi trântindu-se în fotoliu spuse ameninţător: - Pune juma-juma şi bea-l tu pe tot, dintr-o suflare! Bella speriată îi îndeplini porunca, comportamentul lui bizar nu prevestea nimic bun.

70


Crucea din sticlă XXI - Acum dansează! spuse el şi mai ameninţător. Dar s-o faci Dumnezeieşte, să-mi dansezi din tot sufletul, din toată fiinţa ta… Vreau dans erotic… ăăă… plin de imaginaţie. Să-ţi simt trăirea şi să-mi transmiţi dansul ca pe o artă, să nu percep nimic vulgar din unduirile tale lascive… Şi mai ales, să nu-ţi scoţi sânii la vedere ori păsărica fără porunca mea… Să-mi dansezi ca un înger… ăăă… dar să nu-ţi zbaţi aripile inutil… Nu, stai, tu eşti creolă… mai bine să-mi dansezi ca o lebădă neagră, ce dansează şi cântă pentru ultima oară… altfel… Şi rămase cu degetul în aer ameninţător. Nu mai continuă, duse sticla la gură şi trase o duşcă zdravănă, după care se strâmbă groaznic. - Umple-mi sticla cu apă tonică, rapid, că-mi arde beregata porcăria asta… Bella se sperie şi mai tare, dar execută ordinul rapid. Nu-l văzuse niciodată în această stare, atât de ameninţător, atât de transfigurat, parcă în bărbatul din faţa ei, se luptau doi indivizi: unul care dorea să fie tandru, altul dur. Dacă alcoolul nu-şi face efectul mai repede, sunt o femeie moartă! gândi Bella, încercând să intre în ritmul muzicii. Corpul ei, după primele acorduri, începu să prindă viaţă, unduindu-se ca o salcie pletoasă, ca un val molcom, toropit şi el de soarele nemilos, mişcându-se leneş dar gingaş ca o felină, vrăjind privirea rea şi lacomă a Regelui, care, o analiza din fotoliu, sărutând din când în când gura rece a sticlei. Ameţit de alcool, poate şi de dansul minunat al felinei, Regele, observă Bella, îşi legăna capul în ritmul muzicii, iar cu mâna dreaptă îşi mângâia prohabul pantalonilor de pijama. - Acum, îl auzi că şopteşte, acum… ăăă… lent, dar foarte lent… vreau să te dezbraci. Ba nu, strigă el, aşteaptă ! Se ridică greoi din fotoliu şi împleticindu-se puţin, luă telecomanda şi începu s-o butoneze. Spoturile din tavan se stinseră iar dintr-un colţ al dormitorului se născu o lumină roşie, învăluind-o ca o aureolă. Bella continua să danseze, urmărindu-i mişcările cu coada ochiului. Regele încercă şi el ceva asemănător, dar renunţă şi se prăbuşi iarăşi în fotoliu. Mai sărută sticla, apoi, mai mult şoptind spuse: - Acum poţi să începi… dar vreau s-o faci lent… foarte lent. Mai întâi Bella îşi desfăcu boneta albă şi ţeapănă ca o tablă. Părul ei negru, scăpat din strânsoare se revărsă pe umeri, până aproape de mijloc. Făcu brusc o 71


Emil Dumitru piruetă, moment în care se lăsă în jos aruncând graţios boneta, făcând ca părul ei să se împrăştie ca un imens evantai în jurul corpului, realizând imaginea unei păsări uriaşe, care, acum, aici, poposise din nemărginitul univers, pentru o clipă. Rămase aşa preţ de două secunde, timp în care părul se aşternu lin, acoperind-i corpul. Începu uşor, ca o mlădioasă trestie tânără, să se ridice, scoţându-şi mâinile prin păr şi făcându-le cupolă, înălţându-şi trupul pe vârfuri, sus, tot mai sus. Apoi, odată cu trupul, mâinile începură să coboare, fâlfâind uşor, ca nişte aripi de lebădă şi-n zbaterea lor se opriră în dreptul primilor nasturi de la bluză şi cu mişcări lente, poate chiar îndelung repetate, neuitând să-şi unduiască corpul în ritmul muzicii, Bella începu să-i desfacă unul câte unul. Privirea lacomă a Regelui, aştepta nerăbdătore să vadă în sfârşit, cele două monumente… Dar ceva straniu se întâmplă cu el, ploapele îi căzură peste ochi ca o cortină grea de plumb. O poză hilară, fugară şi diformă începu să se deruleze ameţitor de repede în mintea lui, transformându-se într-un clişeu repetitiv, ca într-un film alb-negru, apoi brusc se multiplică, transformându-se în clişee ce se opriră din derulare. Se contopiră intr-o singură imagine, fixă şi bine definită. …Se văzu pe el, cum avea în mâini capul unei femei şi-l mângâia… Simţi în nări, un miros inconfundabil: parfumul Annei, prima lui soţie. Mai simţi în toţi porii degetelor, acelaşi fir de păr mătăsos ca al ei. Îi întoarse capul să-i vadă faţa şi-i întâlni ochii, care, plini de lacrimi, întrebau: de ce? Regele şocat nu fu în stare s-o privească direct, să-i înfrunte privirea dureroasă a întrebării decât câteva secunde şi, ochii lui alunecară pe corp, oprindu-se asupra sânilor. Ciudat, erau sânii aceia mici, fermi, ca două mere ai Barbarei, a doua lui soţie, din care izvorau mici bobiţe de apă. Se aplecă şi sorbi una: era sărată şi puţin amară. Gustul lacrimilor oare? Vru să-i mângâie, dar mâinile lui, ciudat, nu-i putură îndeplini gândul, simţindu-le că sunt oprite la jumătatea drumului de o arsură inexplicabilă. Le privi şocat, neînţelegând de ce nu-i îndeplinesc dorinţa. Apoi se văzu cum avea în braţe o femeie şi se străduia să-i distingă faţa. Nu reuşi. Femeia se agită, încercând să se elibereze. O strânse şi mai tare şi cunoscându-i formele, constată că avea în braţe trupul Margaretei. Ea ţipă şi se opri din zbatere, trezindu-l parcă din transa în care intrase. Şi iarăşi imaginile din mintea lui începură să se deruleze cu viteză, acum în sens invers. Capul îi vâjâia, parcă un vânt pustiitor îi mătura creierul celulă cu celulă, alergând prin toate cotloanele lui. 72


Crucea din sticlă Deodată Regele aproape că urlă şi Bella îl văzu cum furios îşi prinde capul în mâini, scuturându-l cu putere în toate direcţiile. Reuşi să oprească goana nebună a fleşurilor şi se linişti brusc. O imagine clară prinse contur acum în mintea lui: un trup, care avea capul cu părul acela mătăsos al Annei, sânii Barbarei şi corpul Margaretei. Dar trupul era tare ciudat, semăna cu o lacrimă şi, toţi porii lui, emanau un strigăt de durere. Regele deschise ochii brusc, Bella se afla în braţele lui, goală. Se ridică violent cu ea şi-o aruncă jos, ţipând: - Plecaţi!… Lăsaţi-mă în pace!… Aţi plecat din viaţa mea… De ce-aţi revenit?… Eu nu v-am chemat! Bella privindu-l foarte speriată, avu proasta inspiraţie să se ridice brusc. Regele se repezi la ea şi-o prinse de gât, ţipând şi mai tare: - Am spus să plecaţi din viaţa mea… Biata femeie, în prima fază ţipă de spaimă, apoi ţipătul se transformă într-un urlet de durere şi groază şi asta probabil că-l trezi pe rege, pentru că urletul acela nu semăna cu niciunul cunoscut lui. - Tu… tu cine eşti, întrebă el, slăbind brusc strânsoarea şi făcând ochii mari. - Eu sunt… sunt Bella, camerista, reuşi ea să articuleze. - Da!?… Camerista? Atunci e bine! O luă în braţe şi o aruncă pe pat, ca pe o păpuşă gonflabilă. Bella, foarte speriată îl văzu cum îşi rupe violent bluza de pijama, apucând-o de revere şi trăgând cu forţă. Nasturii săriră în toate direcţiile. Închise ochii şi se lăsă în voia lui, posedată cu multă forţă şi sălbăticie, provocându-i mai multă durere decât plăcere. De unde să ştie ea, ca el acum, în bolnava lui minte îmbibată cu alcool şi poate multă remuşcare, făcea dragoste cu trei femei deodată.

73


Emil Dumitru XXII A doua zi, Regele încă mahmur şi foarte prost dispus că fusese „invitat” la secţia de poliţie aşa de dimineaţă, intră în biroul colonelului. - Bună dimineaţa, domnule Elvis Teel! - Da!?… Poate pentru dumneata să fie ,,bună’’! ripostă el bosumflat şi puţin ironic. - Luaţi loc! Spuse colonelul indicându-i fotoliul din faţa sa, ignorându-i mitocănia. Apoi calm, continuă : sunt colonelul Arthur şi v-am invitat aici să… - …frumoasă invitaţie, n-am ce zice!... Mai mult cu forţa! murmură el, sfidând impertinent privirea calmă a colonelului. Acesta tăcu o clipă fixându-l ca un şarpe şi, reuşi prin forţa expresivă a privirii să-l facă pe Rege să-şi coboare ochii în pământ, învins. - …vă aduc la cunoştinţă, că începând de azi, personal am să mă ocup de cazul fiicei dumneavoastră, Lenny Teel. Căpitanul Fill Norman, din păcate, a fost asasinat noaptea trecută, în camera hotelului dumneavoastră. Colonelul se opri o clipă din relatare, observând un zâmbet abia schiţat de satisfacţie pe faţa lui. - N-am dat publicităţii cazul respectiv, reluă el neslăbindu-l din privire, din motive lesne de înţeles. Raportul pe care l-am găsit în fişetul căpitanului – şi pe care nu a mai apucat să mi-l dea -, arată clar că Tom Cat, secretarul şi omul dumneavoastră de încredere, este bănuit de moartea fiicei dumneavoastră! V-am invitat aici, să vă întreb dacă ştiţi ceva despre el? - Nu ştiu nimic, domnule colonel, răspunse el repede. Apoi continuă mai reţinut: ştiţi, şi eu am intrat în panică… nu l-am văzut până la această oră şi mă gândesc că poate, dacă faptele stau aşa cum spuneţi dumneavoastră, el a dispărut, nu? Dar contaţi pe mine, spuse el bătându-se uşor cu palma în piept, cum dau de el, imediat vă aduc la cunoştinţă! - Foarte bine domnule Teel! Doamna cum se simte? Cred că este foarte deprimată din cauza morţii fiicei dumneavoastră. - Da… ăăă… şi se foi uşor în fotoliu. Este foarte afectată, deşi nu era fiica ei bună! Ştiţi cum sunt femeile… ăăă… mai sensibile când este vorba despre o… - Da, ştiu! Vă rog, să-i transmiteţi condoleanţele mele. - Desigur! - Ok., acum că am lămurit problema, aştept veşti de la dumneavoastră. Mi-a 74


Crucea din sticlă făcut plăcere să vă cunosc, domnule Elvis! Colonelul se ridică de la birou şi se îndreptă spre uşă, semn că întrevederea se terminase. - Gata, aşa scurt interogatoriu! Doar pentru atât, am fost deranjat? - Am vrut să vă cunosc şi să vă informez personal! Liniştiţi-vă, interogatoriul o să fie altădată. Regele se ridică din fotoliu şi veni lângă el, brusc îi întinse mâna. Colonelul puţin surprins de gestul lui, şovăi o clipă, apoi acceptă salutul. Strânse o mână cam moale şi firavă pentru un bărbat, uşor alunecoasă, transpirată. Nu simţi nicio tresărire a vreunui muşchi, nicio nervozitate în degete. Joacă tare Regele blestemat, dar sigur a muşcat momeala! îşi spuse colonelul în gând, în timp ce Elvis Teel părăsea biroul. Ajuns afară, Regele fu cuprins de o uşoară nelinişte: fusese totul prea simplu şi calmul acela nefiresc afişat de colonel, îl cam pusese pe gânduri. Era o strategie pe care şi el o aborda atunci când ştia ceva şi calm, prin întrebări simple şi uneori cu dublu înţeles, urmărea reacţia adversarului. Simţise jocul colonelului, simţise că acesta urmărea ceva, un plan bine stabilit şi, cum planul acesta nu era conceput de el, nu îi era deloc bine. Totuşi, ceva, ceva se leagă… Peste două zile am să-l caut pe Tom, am să-l ameninţ, poate chiar am să-l şantajez cu dispariţia Margaretei… dar asta, din păcate, depinde însă de evoluţia evenimentelor. De moartea Lennyei, nici vorbă, n-am cum să-l şantajez, toată ziua a fost cu mine… Dar dacă eu nu recunosc că el a fost cu mine?... Deci îl pot şantaja şi cu asta… foarte bine, oricum trebuie să dispară din viaţa mea, ştie foarte multe despre mine şi trecutul meu! Cu aceste gânduri, se urcă în maşină şi demară. Trecuseră doar două zile şi Margaret, aflată acum în afara oricărui pericol, discuta cu Fill, într-o cameră strict secretă pusă la dispoziţie de poliţia locală. Totodată colonelul îi ordonase lui Fill, să rămână ascuns până când el o să-l înştiinţeze. - Peste două sau trei zile, când mă va anunţa domnul colonel, tu vei intra în acţiune, asta numai dacă eşti de acord. Dar, te asigur că noi vom fi mereu în preajma ta. - Noi? - Eu şi restul echipei. - O să fie periculos? - Nu, nu este foarte periculos, este… este doar puţin riscant, glumi el… dar, sunt sigur că o femeie curajoasă, aşa cum eşti tu, o să facă faţă cu brio. Uite care 75


Emil Dumitru este planul. Fill se aşeză lângă ea pe pat, luându-i în palme ambele mâini, prin acest gest vrând să realizeze două lucruri: să-i transmită şi ei aceeaşi stare ca a lui, de linişte şi să simtă prin reacţia mâinilor ce efect o să aibă planul asupra ei. Şi cu lux de amănunte, calm, chiar repetând unele aspecte pe care el simţise că ea nu le înţelesese prea bine, Fill îi explică care este planul, conceput de el şi colonel, după o discuţie care durase ore întregi. Atunci, la finalul discuţiei, îşi aminti Fill acum – dar acest amănunt nu i-l destăinui - colonelul conchisese: reuşita planului depinde şi de Margaret căpitane, dacă va dori să colaboreze cu noi, trădându-şi soţul! Dar, accentuase el, să fii foarte atent dacă acceptă: să nu facă un joc dublu! - În concluzie, colaborăm pentru demascarea Regelui? o întrebă Fill, mângâindu-i uşor mâinile. - Dacă accept şi dacă mor… să ştii că de dragul tău am acceptat totul! spuse ea, trăgându-şi uşor mâinile, ridicându-le, înlănţuindu-i gâtul şi privindul direct, îl întrebă alintându-se şi folosind cel mai suav timbru: spune-mi, cum arată femeia pe care o iubeşti tu?

76


Crucea din sticlă XXIII Fill o privi câteva clipe. Ce putea să-i răspundă? În Margaret, Fill descoperise mai multe femei, care – şi asta îl făcuse să fie de cele mai multe ori reţinut în gesturi şi exprimări – se transformau în câteva secunde, în funcţie de rol şi împrejurări. Uneori Margaret juca fantastic de bine rolul unei naive sau al unei femei pasionale. Alteori devenea foarte atentă, apoi în câteva secunde îţi lăsa impresia că şi-a lăsat corpul fizic pe pământ iar corpul astral l-a trimis într-o călătorie… Întinse mâna şi-i aşeză o şuviţă rebelă. - Cum arată femeia pe care o iubesc eu!? Repetă el, jucându-se cu degetul pe fruntea ei. Păi, este… şi se opri privind-o foarte direct, căutându-şi parcă cuvintele. - Atunci, mai simplu, spune-mi, cum ai vrea să fie? - Aş vrea să fie…. - … ştiu, aşa ca mine! Şi Margaret izbucni într-o explozie de râs. După câteva secunde se opri brusc, lungindu-se pe pat şi făcând pe bosumflata spuse: - Frumos… dar eşti un frumos… mincinos. Scuzaţi rima. Răspuns stereotip… ăăă… clişeu, standard, parcă ai fi un versat politician şi nu un poliţist, dar… te plac aşa cum îmi răspunzi, că… minţi frumos. Fill se aplecă şi o sărută uşor pe umăr, aproape de locul pe unde trecuse glonţul, bandajat cu un plasture. - Te mai doare? - Foarte puţin, doar când forţez mâna. - Da, eşti o femeie norocoasă! Glonţul nu ţi-a atins clavicula. Spune-mi, la frunte te-ai lovit, atunci când te căţărai pe gard? - Cred că în cădere. Când eram pe gard şi tocmai trecusem un picior de partea cealaltă, atunci am simţit o arsură puternică în umăr şi m-am prăbuşit inconştientă la baza lui. - Inconştientă? - Da! Sigur am fost ’’plecată’’ un pic în grădina Eden, pentru că minute bune au trecut până mi-am revenit, simţindu-mă purtată în braţe de cineva. Parfumul tău, cred că m-a trezit! continuă ea privindu-l semnificativ. Dar, realizând că sunt în siguranţă în braţele tale, am preferat să fac mai departe pe leşinata. Fill zâmbi şi îi sărută din nou umărul. 77


Emil Dumitru - Şi cred că ai dreptate! Sunt o femeie norocoasă… de două ori. Îi prinse faţa cu palmele şi privindu-l, fără să clipească, spuse: - Prima dată, că am scăpat cu viaţă din colivia cu aur şi, a doua oară, că team întâlnit pe tine. De ce ai apărut aşa de târziu în viaţa mea? De ce în asemenea împrejurări? Fill nu se opuse gestului, lăsându-se în voia mâinilor şi buzelor ei, iar sărutul lor deveni din ce în ce mai sălbatic: - Mai uşor, dragul meu! Ai uitat? Încă sunt în convalescenţă! chicoti Margaret de plăcere. Fill se retrase şi o privi preţ de câteva secunde. O contemplă aşa în tăcere, doar mâinile i se plimbau a mângâiere pe braţele ei. Ce trăsături şi faţă senină avea acum Margaret. De pe chipul ei dispăruse orice urmă de încordare. Acum pe chipul ei nu se mai ’’băteau’’ şi alte femei. Era de o frumuseţe răpitoare în tricoul negru, de mătase, mulat provocator pe formele-i apetisante. În decolteul tăiat adânc, se zbătea o cruce din aur, împodobită cu multe diamante, care, parcă ţipa prin multitudinea de reflexe, să fie lăsată liberă, să nu mai stea spânzurată de acel lănţişor, foarte fin, lucrat şi el tot din aur. O ridică spre el şi cuprinzând-o în braţe, îi simţi corpul din primul moment, cum începe să vibreze uşor. După câteva clipe, trupul ei fremăta unduitor - ca un codru înainte de furtună -, gata să facă explozie de atâta încătuşare impusă de abstinenţă. Cu stângăcie încărcată şi cu multă emoţie, Fill îşi coborî mâinile peste coapsele ei, mângâindu-le ca pe o floare. Margaret nu era prima femeie pe care el o ţinea în braţe, dar fiinţa ei rezona altfel, o simţea acum cu totul diferit, că totul porneşte din interiorul ei, că acum nu mai juca teatru, era ea naturală, fără bariere şi constrângeri şi asta îl deruta cumplit. Se opri din mângâieri, simţind că ceva inexplicabil se întâmplă cu el, fiinţa din corpul lui, cea profesională, parcă ţipa în gura mare să se trezească. - Margaret, hai să ne oprim! Nu e bine ce facem… cel puţin acum, se eschivă el. - Nimeni şi nimic din lumea asta nu ne va opri din delirul nostru!… Delirul nostru al iubirii!… Doi nebuni de iubire pură Fill, pentru că eu te iubesc dincolo de ce-i capabilă o fiinţă omenească… îi spuse Margaret printre sărutări. Fill din nou nu putu să opună rezistenţă şi se lăsă dus de val parcă îmbătat de parfumul ei - îl excita făcându-l să-şi piardă luciditatea ori de câte ori se afla ea în preajmă -, care persista şi mai pregnant acum în aerul din cameră, simţindu-l foarte acut. 78


Crucea din sticlă Plutea în aer ceva unic, nedefinit încă… Amestec, iz de portocale date în copt, flori de lămâi, flori de câmp după ploaie ori de copil cu părul bălai scăldat de soare, apoi totul se transforma în parfum de livadă cu merii daţi în floare, întro dimineaţă liniştită de primăvară, cu puţină rouă. Şi după toate aceste mirosuri care-i ’’adormiră’’ pe amândoi – omul şi poliţistul -, începu ’’războiul’’ cel mai ciudat, dar şi cel mai frumos, din lume, în care sunt întotdeauna numai doi combatanţi şi doi învingători. Margaret era atât de pasională, cum nu-şi imaginase niciodată Fill, că poate o femeie să fie. Acum a simţit-o ca pe o felină sălbatică, dezlănţuită exact în perioada optimă a rutului, când ea vrea să-şi devoreze partenerul din prea multă dorinţă şi pasiune. Se simţi, nu o dată, ci de mai multe ori, dincolo de cerul al nouălea, trăind nişte senzaţii pe care nu le mai trăise niciodată în braţele unei femei. Pasiunea cu care se dăruia Margaret era mistuitoare ca un foc, puternic transmisibilă şi asta îl fascină, făcându-l să se simtă bărbat în cel mai pur înţeles al cuvântului. Margaret îl făcuse să înţeleagă clar diferenţa dintre: ce înseamnă a face dragoste cu o femeie pe care tu o plăteşti, care mimează totul şi, a face dragoste cu o femeie pe care tu o simţi că te doreşte şi pe care o doreşti şi tu. După un timp şi, după ce amândoi alergară ca doi heruvimi prin grădina Eden, încă contopiţi şi copleşiţi de arzătoarea pasiune, Margaret şopti: - A fost… a fost un înger în preajma noastră… Fill nu răspunse, zâmbi mângâindu-i doar buzele cu vârful degetelor, după care se ridică din pat şi aprinzându-şi o ţigară, se opri în dreptul ferestrei. Margaret îl privi: de ce bărbaţii, după, îşi aprind o ţigară?

79


Emil Dumitru XXIV Noaptea coborâse de mult peste port. Departe în zare, observă Fill, pe fundalul unui covor de stele, se profila noul simbol al portului: crucea din sticlă. Luminile din vârful ei pulsau intermitent. Fill ştia sigur că acele pulsaţii nu erau aleatoriu, deşi păreau că sunt. Ele transmiteau ceva, cuiva şi asta ştia de la colonel: Regele blestemat foloseşte un alfabet morse nou, se numeşte ,, C&C’’ şi asta s-ar traduce ,,cod în cod’’, foarte greu de decriptat, dar până la urmă specialiştii noştri îl vor descifra… Refăcu în memorie planul şi totul se desfăşura, până în acest moment, conform lui. Numai că… numai că intervenise un element nou, total neprevăzut, care se strecurase în datele planului fără ca el să-şi dea seama, dragostea: ca să te îndrăgosteşti, pentru asta nu-ţi trebuie mult timp... îşi aminti spusele bătrânei doamne, Anastasia Romanov, atunci pe faleză. - Fill, te sperie gândul că frumuseţea este ceva trecător, dacă nu chiar superficial? La auzul acestei întrebări incitante, Fill arborând un zâmbet pe care şi-l dori cel mai fermecător cu putinţă, se întoarse către ea. - Zâmbeşti? Aş vrea să te văd eu dacă - continuă ea surâzând şăgalnic - şi atunci când vei avea faţa ca o coajă de stejar şi spatele ca un semn de întrebare, vei mai zâmbi la fel. - Dar pe tine te sperie? o întrebă el, în loc de răspuns. Zeiţa frumuseţii a fost tare darnică cu tine… - Da, teribil de tare mă sperie! Sunt conştientă că mai târziu, zeiţa frumuseţii, îşi va lua darul înapoi… - Poate o să uite şi ea! Câte frumuseţi are pe listă, cine ştie, nu? - Mă uită ea, dar tinereţea când va începe într-o zi să plece, va lua frumuşel de mânuţă şi frumuseţea… - Şi atunci, cu mare strângere de inimioară, vei descoperi că bărbaţii nu-ţi mai cad la dalbele-ţi picioruşe… - Dacă o să am puterea, pe cel căzut acum, să-l ţin în preajma mea până pleacă tinereţea, atunci n-o să mai fie nevoie de… şi se opri, ţuguiindu-şi buzele în semn că vrea un pupic. - Nevoie de… hai continuă, de ce te-ai oprit? o întrebă Fill, în timp ce se apleca să-i sărute buzele. 80


Crucea din sticlă -… nevoie de… altă cucerire! răspunse ea, desfăcându-şi mâinile din jurul gâtului lui. Ştii, m-am gândit la următorul lucru, după ce se … Soneria telefonului o întrerupse. Fill ridică receptorul. - Alo! - Alo, căpitane? - Da, să trăiţi! - Căpitane, am o veste bună! ’’Peştele’’ cred că se zbate în năvod! Momeala a dispărut deja în burtica lui. Te-am sunat să te întreb dacă a acceptat sau nu, doamna? - Domnule colonel, a acceptat să colaboreze, dar… şi se opri, privind-o pe Margaret, care răsfoia o revistă, părând total absentă. - Da, căpitane, te ascult! Există un, dar ? - Da, îmi este teamă de… şi iar se opri, nu putuse să spună că lui îi este teamă de viaţa ei. Margaret ar fi înţeles din asta că el o minţise mai devreme când o asigurase că va fi vegheată din umbră şi că totul este bine stabilit. - Să nu-ţi fie teamă de nimic, căpitane! În meseria noastră primejdia şi riscul sunt fraţii noştri mai mari, iar neprevăzutul, fratele vitreg. - Tocmai de acest ’’frate vitreg’’, domnule colonel, îmi este teamă! Criminalii ştiţi că au psihologie ciudată… - Ciudată? Mai degrabă, cred că au o psihologie bolnavă căpitane, ei se cred mai deştepţi decât noi, dar nu uita, nu a existat şi nu va exista niciodată o crimă perfectă! - Ştiu, există doar cazuri de crime neelucidate. - Exact, căpitane! Care mai devreme sau mai târziu vor fi elucidate! În concluzie, vom acţiona conform planului pe care l-am stabilit. Acest rege blestemat, va cădea în propria lui plasă sau în cârligul nostru, deja a muşcat momeala. Aşteaptă să te caut eu, ai înţeles ? - Da, să trăiţi. Fill aşeză telefonul în furcă, foarte încet, parcă temându-se să nu se spargă receptorul. De fapt el rămăsese cu gândul la ,,fratele vitreg’’, totodată mustrându-se că se îndrăgostise într-un moment tare delicat. Dar oare m-am îndrăgostit de cine trebuie ? se pomeni întrebându-se. - Eşti sigur că n-ai uitat nimic din plan? îl întrebă Margaret trezindu-l la realitate. - Da, Margaret, ţi-am expus totul! spuse el pe un ton egal, învăluind-o cu o privire calmă. - Atunci cine este ’’fratele vitreg’’, de care tu te temi? 81


Emil Dumitru - A, ,,fratele vitreg’’, este un cod al nostru şi înseamnă: atenţie maximă! o coti el standard Ploieşti. Să revenim la discuţia noastră, Margaret. Începusei sămi spui ceva când ai fost întreruptă de telefon. Te rog, continuă! Schimbă el subtil subiectul. - Da, vroim să-ţi spun că… dar te rog să nu râzi de mine, chiar dacă o să ţi să pară bizară ideea mea, că am eu o… cum să-ţi spun aşa… un vis… un vis nebun din tinereţe! Peste câţiva ani, am să-mi comand o statuie, bust vreau să fie, restul nu mă prea interesează, doar capul să fie la fel ca al meu, am citit eu undeva că poate să-ţi facă un mulaj facial identic. Ştii? - Da, ştiu! Aşa… şi ce vei face cu ea sau cu el? - Apoi am să-l rog pe… cum se cheamă, sculptor sau modelator? - Nu ştiu, spune-i cum vrei, nu are mare importanţă asta. - Deci am să-l rog pe… pe artistul respectiv, să-i facă ceva, o invenţie, o chestie acolo în interior, iar statuia mea, respectiv bustul meu, să îmbătrânească! Să-mi preia toate stările şi trăirile sufleteşti şi eu să rămân tânără şi frumoasă… hâm, ce spui? - Da, nu este rea ideea, dar e bizară gândirea!… spuse Fill, mai încet, îndreptându-se spre fereastră, pe care o deschise larg. Aerul răcoros al nopţii îi făcu bine. În depărtare se auzeau pescăruşii, nici ei nu se culcaseră. - Eşti rău… eşti egoist… nu ştii să visezi, nu eşti deloc romantic! o auzi pe Margaret că spune alintându-se. Greşeşti Margaret, sunt foarte romantic! Nici nu-ţi imaginezi tu cât sunt de romantic şi câte vise am în cap, dar simt eu că acum nu-i momentul să fiu aşa sau mai mult decât ţi-am arătat, simt o teamă, o strângere de inimă, mi-e capul la ce se va întâmpla peste câteva ore sau câteva minute, dacă planul va reuşi?... Dacă planul nu va reuşi?... Se întoarse spre ea: - Margaret, nu te grăbi să tragi concluzii aşa de tranşante! Vom avea tot timpul să fim şi nişte visători romantici. Acum încearcă să te odihneşti, ne aşteaptă zile grele… - Pe mine mă aşteaptă zile grele, nu pe tine!… Pe tine te aşteaptă doar… frumoase nopţi fierbinţi… nu vrei să închizi fereastra şi să vii lângă mine, îmi este tare frig! Şi cu mişcări leneşe, începu să-şi tragă cearceaful, acoperindu-şi corpul gol. Fill închise fereastra.

82


Crucea din sticlă XXV Trecuseră cele trei zile, a patra era pe înserat şi Tom încă nu fusese găsit de Rege la telefon, aşa cum stabiliseră şi, acum, agitat şi foarte îngândurat, se plimba ca un leu în cuşcă prin biroul său: o zi în plus, asta nu e bine!? O zi în plus, o abatere gravă care nu a fost luată în calcul! Profită de ea colonelul şi-şi consolidează şi mai bine planul strategic… Eu aştept ca un prost, alt prost… Unde dracu o fi nemernicul de Tom, de nu-mi răspunde la telefon, conform înţelegerii? Cu flerul lui de vulpoi bătrân, simţise că ceva nu este în regulă - cu toate că evenimentele au decurs, până la un punct, conform planului conceput de el -, şi o nelinişte inexplicabilă pusese stăpânire pe el încă de dimineaţă. Se opri brusc din plimbare, pocnind din degete: mai încerc o singură dată! Şi dacă nu-mi răspunde? Asta să însemne că s-a întâmplat ceva cu el! Se aşeză la birou şi formă un număr scurt. - Da, domnule! - Bella, repede, adu-mi o cafea! Să fie amară şi mare. - Imediat, domnule! Formă alt număr şi aşteptă o clipă. Nu auzi clic-ul care-i confirma că linia este în deplină siguranţă şi, agitat, apăsă pe un buton. - Da, domnule! - Marck, ce mama dracului faci? De ce nu eşti pe fază? - Am fost la… budă, domnule! - Asigură-mi linia! Vreau să vorbesc. - Ok! Puteţi vorbi! In acel moment se auzi o bătaie în uşă. Regele cercetă monitorul şi răsuflă uşurat, era Bella cu cafeaua. Îi deschise uşa. - Pune-o aici, pe birou. Ea aşeză tava şi aplecându-se uşor, să-i toarne cafea în ceaşcă, Regele observă ceva care-i declanşă inexplicabil o stare de nervozitate. - Gata, poţi pleca! Apoi ridică tonul: de azi înainte să nu mai apari în faţa mea fără… fără lenjerie intimă, că te concediez! - M-am gândit că… - Tu n-ai voie să gândeşti, tu faci ce ţi se porunceşte! Ieşi afară imediat! ţipă Regele. N-am chef de explicaţiile tale! Hai cără-te, du-te odată! Nervos ridică din nou receptorul şi auzind clic-ul care-i confirma că poate 83


Emil Dumitru vorbi în siguranţă – dar, se înşela amarnic, oamenii colonelului reuşiseră să-i spargă sistemul de securitate şi să-i asculte toate convorbirile –, formă un număr. După mai multe apeluri, în sfârşit, auzi la capătul celălalt: - Da, vă rog ! Recunoscu imediat vocea lui Tom şi foarte precipitat spuse: - Ascultă-mă cu atenţie, că nu repet. - Ascult. - O sută douăzeci şi trei… stop… din patru-n patru… stop… total trei! Terminat. - Recepţionat. Tom aşeză receptorul în furcă, după care deschise geanta lui de voiaj, din care scoase o carte. Avea coperţile aşa de murdare şi jerpelite, că nu se mai distingea ce titlu are şi cine este autorul. Dar pe el, nici pe departe nu-l interesa acest lucru. O deschise repede la pag. 123, copie rapid rândul patru, opt şi rândul doisprezece, pe o foaie specială cu pătrăţele. Cu ajutorul criptografului, sublinie nişte litere, după care, folosind alt cifru, literele respective le aşeză într-o ordine pe altă foaie şi citi: mn.h.12.rstrnt.clyps. Mulţumit de reuşită şi frecându-şi bărbia satisfăcut, începu să fredoneze uşor: mâine, fix la ora douăsprezece, trebuie să fiu la restaurantul Calypso… mâine voi fi mult mai bogat! A doua zi, înainte de miezul zilei, sună telefonul. Fill răspunse foarte repede, era semnul pe care îl aştepta din partea colonelului. - Căpitane, gata! Pregătiţi-vă să fiţi pe fază. Azi debutaţi! Scena vieţii vă aparţine. Sunt ferm convins că scenaristul-poliţist şi-a îndeplinit misiunea şi a instruit partenera, conform scenariului. - Da, domnule colonel! - Alte amănunte, la momentul oportun. - Am înţeles, să trăiţi! Colonelul aşeză receptorul în furcă. Era puţin supărat că oamenii lui încă nu reuşiseră să decripteze scurta convorbirea telefonică, dintre Rege şi individul respectiv. Din alte puncte de vedere, totul se desfăşura conform planul conceput de el şi căpitan. Tocmai deschisese uşiţa biroului să-şi ia ’’stimulentul-doctorie’’ - un deget de rom -, când sună telefonul şi ofiţerul de serviciu îl informă că domnul Elvis Teel, a fost reţinut şi se află în drum spre poliţie. - Bine, să-l duceţi direct în camera specială pentru interogatoriu. 84


Crucea din sticlă Apoi, savurându-şi licoarea, începu să se plimbe cu paşi aproape egali şi foarte calm, ascultând a ,,n’’ oară înregistrarea convorbirii telefonice, frământat de gânduri şi ipoteze: cine este persoana care primeşte codul? Nu cumva Tom? Ce i-a transmis codat Regele? Să comită o altă crimă? Deodată se opri şi, cu noua idee în cap, ridică receptorul apelându-l pe ofiţerul de serviciu. - Urgent, să plece cineva şi să-l aducă la mine pe Marck, băiatul care supraveghează şi întreţine aparatura electronică din reşedinţa domnului Elvis Teel. Dar urgent, urgent, da? Câteva clipe mai târziu, colonelul coborând un etaj, intră într-un birou, unde, un ofiţer specialist în tehnică, asupra unui pupitru, supraveghea nişte monitoare. - Să trăiţi, domnule colonel! spuse acesta ridicându-se în picioare. - Stai jos locotenente! Totul este ok.? - Da, domnule! Colonelul, după ce câteva clipe cercetă camera specială pentru interogatoriu, momentan goală, spuse: - Locotenente, vreau concentrată mai multă lumină, pe locul opus scaunului. - Imediat! Spuse acesta mirându-se. - Perfect, aşa e bine. Colonelul îşi trase un scaun mai aproape de geam. Din acest birou, se putea auzi tot ce se discută şi, printr-o oglindă specială se putea vedea tot ce se întâmplă dincolo. Îşi aprinse o ţigară. Nu apucă să tragă decât câteva fumuri, când, văzu cum uşa camerei de interogatoriu se deschide şi Regele intră. - Luaţi loc, domnule! îl auzi pe gardian că-i spune din uşă. Imediat va veni cineva să discute cu dumneavoastră. Regele nu se grăbi să se aşeze. Rămas pe loc, cercetă scurt încăperea, apoi îşi înfipse mâinile în buzunarele pantalonilor şi un surâs uşor sfidător, îi apăru în colţul buzelor. Îşi mai plimbă roată – mai larg şi mai insistent - privirea prin cameră, apoi se aplecă, luă scaunul şi-l mută în partea cealaltă a mesei, după care se aşeză cu spatele spre colonel. Colonelul zâmbi satisfăcut - căci Regele reacţionase conform planului strategic gândit de el - şi se uită la locotenent, acesta deducând ce doreşte, manevră nişte butoane şi pe un ecran apăru faţa Regelui în cele mai mici detalii. Părea calm, pe faţa lui încă nu se putea citi nimic. Zâmbetul din colţul 85


Emil Dumitru buzelor nu pierise în totalitate. Ciudat, de pe faţa lui dispăruse însă ironia şi îngâmfarea. După câteva minute, cu mâna stângă începu să-şi ciupească, în joacă, buza inferioară. Se plictisi repede şi trecu la studiul foarte amănunţit al unghiilor, apoi scoase din buzunarul sacoului un mic notes şi un pix. - Locotenente, focalizează pe desen. - Imediat! Bun procedeu pentru calmare! îşi spuse colonelul după ce văzu figurile geometrice simple, desenate de rege: un pătrat aşezat pe două cercuri, apoi un triunghi isoscel aşezat pe pătrat în care Regele încercase să deseneze cât mai multe figuri nedefinite.

86


Crucea din sticlă XXVI Figuri clare şi bine proporţionate, armonia perfectă dintre cele trei figuri de bază ale geometriei: pătratul, cercul şi triunghiul… linii drepte… sugerează calm, bună stăpânire a emoţiilor, stăpânire de sine! Au trecut mai mult de zece minute şi el tot desenează. Până la urmă cedează… mâna stângă deja a început să bată uşor un ritm în tăblia mesei… Cu aceste gânduri, colonelul fuma şi studia pe ecranul monitorului, desenul regelui, încercând prin figurile geometrice, să-i înţeleagă modul de gândire… fuma şi aştepta să fie adus Marck. După aceea va avea timp şi de o conversaţie „amiabilă” cu dumnealui, Regele. Îşi privi ceasul, trecuseră puţin peste douăzeci de minute şi Regele tot desena, de fapt, acum retuşa ceea ce desenase, conturând mai accentuat figurile şi creionând ceva în centrul triunghiului. La un moment dat, un agent îl anunţă pe colonel că a fost adus băiatul de la reşedinţă. - Bine, duceţi-l la mine în birou! Vin şi eu imediat. - Am înţeles, domnule colonel! spuse agentul şi părăsi încăperea. - Locotenente, vreau focalizare maximă pe desen! Aşa, mai în detaliu dacă se poate, stop, aşa e bine! Cercetă preţ de câteva secunde şi din umbrele creionate se prefigura cifra unu şi doi: pe el acum îl frământă ceva legat de aceste două cifre, gândi colonelul, apoi se ridică şi părăsind încăperea spuse: - Să filmezi tot ce desenează, aşa mărit. - Da, domnule colonel! Am înţeles! Îl găsi în birou pe Marck, puţin timorat, sta pe o jumătate de scaun, frământându-şi mâinile prinse între genunchi. La apariţia cam furtunoasă a colonelului, acesta se ridică. - Să tră… - Bună ziua! Te rog, stai jos tinere! Mă grăbesc foarte tare şi nu am timp de formalităţi, cum te numeşti? - Marck. - Ok., Marck! Fii atent, o să asculţi o convorbire telefonică şi vreau să-mi spui cine sunt cele două personaje care discută! Sunt sigur că tu o să le cunoşti după voce. Te avertizez: nu încerca să mă minţi, o persoană cunosc şi eu! Colonelul puse minicasetofonul în funcţiune. După ce scurta convorbire se termină, aruncă o privire întrebătoare spre Marck. - Cred că este domnul Elvis Teel şi Tom Cat. 87


Emil Dumitru - Sigur, o persoană este Elvis Teel! Dar a doua persoană, eşti sigur sau numai crezi că este Tom Cat? - Sigur… sunt sigur! Am vorbit de multe ori cu ei la telefon, nu fac nicio greşeală. - Cine este, acest Tom Cat? - Secretarul personal al domnului Elvis Teel, omul de încredere! Mâna lui dreaptă. - Ştii unde-l putem găsi? - Nu ştiu, nu l-am mai văzut de trei, chiar patru zile. - Obişnuieşte des să dispară patru zile sau acum o face pentru prima dată? - A mai dispărut câte o zi sau două, dar patru, niciodată. - Crezi că la trimis domnul Elvis Teel, undeva? - Nu ştiu. - Despre cifrele pe care le înşiră domnul Teel, în convorbire, poţi să-mi spui ceva? - Cred că este un mesaj cifrat pentru Tom. - Asta am dedus şi noi, nu ne spui o noutate! Tu cunoşti cifrul după care lucrează ei? - Nu. - Sigur nu-l cunoşti ori nu vrei să-mi spui? Te avertizez: complicitatea este aspru pedepsită de lege, aşa că, fii atent ce-mi declari. Noi, până la urmă vom afla dacă ai fost sau nu complice! trecu colonelul la intimidare. - Nu! Nu cunosc acest cifru. - Cunoşti altul? - Nu! Eu nu cunosc nici un cifru. Nu am folosit niciodată acest mod de comunicare. Domnul Teel, personal, se ocupă de asta. - Cum? Prin intermediul cui? - Prin telefon sau cu ajutorul celor două becuri din vârful clădirii… - Bine, ştiu şi asta! Alt mod? - Nu mai ştiu. - Mă obligi să-ţi reamintesc: dacă m-ai minţit, ’’complice’’ o să fie primul cap de acuzare, ai priceput? Marck, clătină din cap în semn că da. - În legătură cu ce-am discutat, mai ai ceva de adăugat? - Nu, v-am spus tot ce-am ştiut! Colonelul îl privi direct în ochi. Marck rezistă doar câteva secunde, după care coborî privirea. 88


Crucea din sticlă - Te mai întreb o singură dată! Sigur nu mai ai nimic de spus?… Te întreb asta, pentru că eu ştiu mult mai multe şi tu îmi ascunzi unele fapte. - Nu, repet, tot ce-am ştiut, v-am spus… ar mai fi ceva… - Spune, te ascult. - Doamna Margaret a dispărut de câteva zile. - Ştiu, zise colonelul apropindu-se de birou. Trase sertarul şi luă câteva coli pentru scris şi un pix, apoi îl chemă pe gardian, atenţionându-l: - Chiar dacă termină declaraţia de scris, nu pleacă până nu vin eu. - Da, să trăiţi! răspunse acesta pocnindu-şi uşor bocancii. - Tinere, scrie acum o declaraţie, despre tot ce-am discutat noi! Vezi să nu omiţi nimic! După câteva minute, colonelul intra din nou în biroul de lângă camera pentru interogatoriu. Se apropie de geam. Regele se plimba, chipurile agale, în jurul mesei, încercând să sugereze că este calm şi stăpân pe situaţie, chiar dacă a fost lăsat să aştepte. Dar, observă colonelul, frământarea buzelor şi mai ales strivirea uşoară între dinţi a buzii de jos, trăda altă stare interioară. - Ceva deosebit? îl întrebă colonelul pe locotenent, privindu-l în continuare pe Rege. - După aproximativ două minute, după ce-aţi plecat dumneavoastră, nu a mai desenat. S-a ridicat, şi a început să se plimbe! Raportă acesta. - Mda! spuse colonelul întorcându-se spre el. Anunţă-l pe căpitanul Fill Norman să vină urgent în acest birou, să asiste şi dumnealui la interogatoriu. - Da, domnule colonel, imediat! Colonelul se întoarse iarăşi să-l privească pe Rege. Acesta, între timp, se aşezase pe scaun şi cu degetele ambelor mâini, vizibil, bătea un ritm alert în tăblia mesei. Privindu-l, îşi aprinse o ţigară – gest care devenise în ultimul timp aproape un tic, înainte de a întreprinde ceva - din care trase doar câteva fumuri şi o strivi în scrumieră. Cred că a ’’fiert’’ destul, este timpul să intru şi eu în‚’’fiertura’’ şi, de ce nu, în ritmul lui!, gândi colonelul în timp ce părăsea încăperea. La apariţia colonelul, Elvis Teel fără să se ridice de pe scaun, măsurându-l sfidător cu o privire rece din cap şi până în picioare - la fel ca la prima întâlnire , cu vocea bine controlată dar accentuând pe un ton grav fiecare cuvânt, spuse: - Abuz! Abuz şi exces de zel se cheamă ceea ce faceţi dumneavoastră cu mine, domnule colonel! Am să mă plâng forurilor superioare, pentru trata… - Bună ziua, domnule Elvis Teel! îl salută colonelul cu o voce caldă şi foarte calmă. 89


Emil Dumitru - Bună ziua!… răspunse el ironic. De ce sunt acuzat? De ce mă ţineţi aici ca pe un criminal!… Mă simt sechestrat, reţinut împotriva voinţei mele! Sunt un om de afaceri respectat în port şi nu numai. Pierd o mulţime de afaceri… Pierd timpul şi pentru noi oamenii de afaceri, ştiţi foarte bine că… ăăă, timpul înseamnă bani… - Da, domnule Elvis! Cunosc şi eu acest slogan. Numai că, nu toţi cei care pozează în onorabili oameni de afaceri şi produc legal aceşti bani! Spuse calm colonelul privindu-l foarte direct. Regele tăcu. Îşi miji ochii, încercând să-l înfrunte, dar brusc, din ironică, privirea lui deveni circumspectă şi-şi transformă faţa într-un uşor surâs încercând să-şi mascheze tulburarea. - Mă rog! Nu înţeleg la ce faceţi aluzie… Dar uite, zise arătându-i ceasul de aur, la ora doisprezece trebuie să mă întâlnesc cu un alt respectabil om de afaceri şi dumneavoastră, mă ţineţi aici cu forţa şi fără mandat, aşa că vă rog să-mi daţi cât mai repede drumul. Deci asta era, te frământă ora doisprezece, de aceea ai desenat tu acolo în carneţel, cifrele unu şi doi, probabil că la ora respectivă trebuie să te întâlneşti cu Tom. Oare de ce?, gândea colonelul, privindu-l la fel de calm, chiar zâmbind uneori, scoţându-şi mecanic din buzunar pachetul cu ţigări, din care scoase una. Cu ţigara în colţul gurii, neaprinsă, îi ascultase peroraţia finală apropindu-se de masă, scoţând din buzunar o hârtie, pe care o aşeză tacticos, lângă mâna lui Teel. - Poftim, citiţi! Este documentul pe care-l invocaţi dumneavoastră, domnule Teel. Acesta nu se deranjă să-l atingă, privi doar, apoi comentă mai moale: - Da, dar aici m-aţi adus fără mandat… Când am cerut să mi se… - …ne cerem scuze pentru asta! O lipsă de sincronizare din partea noastră, îl întrerupse colonelul învăluindu-l, de data aceasta, într-o privire rece, care se fixă drept în ochii lui.

90


Crucea din sticlă XXVII Regele nu suportă, simţise privirea rece emanată de ochii colonelului că-i intrase direct prin cap, ca o săgeată din gheaţă şi, penetrând totul în calea ei, se oprise direct în scoarţa cerebrală. - Extraordinar! Spuse el învins, păstrând însă totuşi o notă de ironie în glas. Nu-mi imaginam că-n vocabularul poliţiei se găseşte şi acest cuvânt… - Domnule Teel, dacă veţi fi cooperant, vă asigur că nu o să rataţi întâlnirea cu omul de afaceri, de altfel, sunt sigur că domnul Tom vă va aştepta. - Nu este adevărat, nu mă întâlnesc cu Tom. - Atunci cu cine trebuie să vă întâlniţi? - Refuz să răspund. - Mă minţiţi domnule Teel, spunându-mi că nu vă întâlniţi cu domnul Tom şi, chiar dumneavoastră, mi-aţi promis ajutorul! Domnul Tom a fost sunat ieri de dumneavoastră, de ce nu m-aţi anunţat? - Nu-i adevărat… - Ştiu, îl întrerupse colonelul, susţineţi aceasta bazându-vă pe faptul că linia dumneavoastră telefonică nu poate fi interceptată! Dar uitaţi că şi noi avem specialiştii noştri în telecomunicaţii, aşa că, vă rog să ascultaţi. Colonelul scoase din buzunar minicasetofonul pe care-l puse în funcţiune: - Ascultă-mă cu atenţie, că nu repet. - Ascult. - O sută douăzeci şi trei… stop… din patru-n patru… stop… total trei! Terminat. - Recepţionat. Elvis Teel se ridică de pe scaun şi pe un ton vehement, ripostă: - Abuz!... Mi-aţi interceptat convorbirile telefonice! Am să vă dau în judecată pentru asta, am cei mai buni avocaţi. - Sigur, domnule Teel, este dreptul dumneavoastră! Dar, vă informez că ar fi inutil, am avut şi avem încă aprobarea judecătorului pentru asta. Vreau să vă întreb totuşi, căci sunt o fire foarte curioasă, ce reprezintă acele cifre, ce aţi transmis domnului Tom, pe cine trebuie să mai elimine? Elvis Teel se calmă ca prin farmec şi, aşezându-se pe scaun, parcă dezumflat spuse: - Din acest moment, nu mai răspund decât în prezenţa avocaţilor mei. - Este dreptul dumneavoastră! Cum doriţi. 91


Emil Dumitru Colonelul merse la uşă şi chemă gardianul. Acesta intră, înmânându-i o hârtie, o privi câteva secunde şi apoi arătându-o şi lui Elvis Teel, spuse: - Este ordinul dumneavoastră de reţinere! Mulţumit domnule Teel? Vreţi săl citiţi? Regele nu-şi manifestă dorinţa şi nici nu comentă. - Gardian, pune-i cătuşele! - De ce mă acuzaţi domnule colonel? întrebă Regele, în timp ce se ridica de pe scaun, ducându-şi mâinile la spate. - Toate la timpul lor. Vă mai informez că în celulă, pe lângă Drepturile omului – dacă doriţi să le citiţi, bine, dacă nu, nu, asta rămâne la latitudinea dumneavoastră -, veţi mai găsi multe coli şi un pix. Vreau să scrieţi o declaraţie amănunţită. Vă sugerez să începeţi în ordine cronologică, cu prima căsătorie… cum a murit doamna, a doua căsătorie, etc. - Dar toate acestea s-au întâmplat cu mulţi ani în urmă… - Aveţi destul timp să vă amintiţi. Colonelul părăsi camera specială pentru interogatoriu şi se opri pe treptele care dădeau spre parc. Trase adânc aer în piept. Simţise acut nevoia să părăsească camera aceea: cei patru pereţi, perfect identici şi mai ales închişi la culoare, îi creaseră o stare de nelinişte asemănătoare claustofobiei, simţindu-şi în piept inima că începuse să bată destul de puternic. Trecură câteva minute până ce pulsul îi reveni la normal. Zâmbi uşor, gândindu-se: primul semn clar că am îmbătrânit? Aprinse ţigara şi prin norii fumului, îşi ridică privirea spre colină. Reşedinţa Regelui, impunătoarea cruce din sticlă, beton şi oţel, parcă îi violă retina: ca săşi creeze un renume şi să-şi construiască această impresionantă reşedinţă, acest Rege blestemat şi fără scrupule, a trecut peste cadavre… Peste câte oare? Mai trase un fum de ţigară apoi o stinse strivind-o cu piciorul. Avea un gust ciudat, filtrul se înmuiase de la salivă şi asta nu-i plăcu. Auzi zgomot de paşi în spatele lui şi se întoarse. - Fumatul dăunează grav sănătăţi! spuse Fill Norman, apropindu-se. - Da, căpitane, ai dreptate! Toţi fumătorii ştim asta şi totuşi fumăm!… Ai asistat la tot interogatoriul? - Da, domnule colonel, am venit la timp. - Şi? - Domnul Elvis Teel, sigur că nu ne va spune mai multe. De altfel, a şi dovedit-o! Numai dacă procurorul de caz va găsi dovezi clare, solide, atunci el 92


Crucea din sticlă poate că va mai vorbi. Va fi un proces greu, Regele are trei avocaţi, care, sigur se vor folosi de toate chichiţele avocăţeşti pentru a-l scoate basma curată. - Da, am discutat cu procurorul care se ocupa de caz, în mai multe rânduri. Mi s-a părut că tergiversează, invocând nişte motive care n-aveau nicio relevanţă cu cazul respectiv. Nu prea mi-a făcut o impresie bună, drept pentru care am solicitat forurilor mele superioare să facă ceva şi să trimită urgent altul. Am fost informat că solicitarea mea a fost aprobată, mâine soseşte noul procuror. - Atunci va mai dura câteva zile!... Domnule colonel, trebuie să vă informez ceva. - Te ascult! - În timpul interogatoriului, când aţi pronunţat numele domnului Tom, mi-a venit o idee şi am dat dispoziţie să fie filate intrările în oraş… - …cele două intrări terestre, căpitane! Dar mai avem şi o intrare pe apă, vastă şi mai greu de filat! - Ştiu asta, domnule colonel! Dar am făcut următorul raţionament, simplu ce-i drept şi, totuşi poate dă roade: Tom a plecat cu maşina… poate revine tot cu ea, nu? - De unde ştii că a plecat cu maşina şi nu cu altceva? - Înainte de a da dispoziţia de care v-am vorbit, am trimis un agent – pentru că eu nu vroiam să pierd interogatoriul – să-l întrebe pe Marck, dacă la reşedinţă se află maşina lui Tom. Acesta a spus că nu a mai văzut-o de trei-patru zile, deci… - Bine, spuse colonelul uitându-se la ceas. Poate avem noroc şi dacă deducţia dumitale dă roade, la ora 12, Elvis Teel, trebuie să se întâlnească cu Tom, nu? Mai sunt trei sferturi de oră până la fix. Căpitane, tu unde ţi-ai da o întâlnire cu cineva în orăşelul acesta aşa de mic? - Într-un loc public, un local… - Corect, şi eu la fel aş fi procedat. Un loc public, discret şi elegant aşa pe placul unui Rege, cred că ar fi Calypso! - Exact, Calypso! spuse Fill pocnind din degete. Este localul unde Elvis Teel, are în permanenţă o rezervă! mai adăugă el citind mirarea de pe chipul colonelului, amintindu-şi că Regele spusese asta în filmul vizionat cu Margaret. - Mda, murmură colonelul, n-am fost acolo! Am auzit că este elegant şi puţin sobru. Colonel tăcu, de ei, în mare grabă se apropie un poliţist: - Să trăiţi, mă scuzaţi că vă întrerup! Domnule colonel, permite-ţi să mă adresez domnului locotenent? 93


Emil Dumitru - Permit! Raportează. - Maşina domnului Tom Cat, a fost văzută, acum câteva minute, întrând în oraş pe autostrada M3! - Excelent, avem un dram de noroc căpitane! spuse colonelul privindu-l cu subînţeles. Să fie filată cu mare atenţie şi să mi se raporteze imediat locaţia unde se va opri. Liber! - Am înţeles, să trăiţi! Colonelul îşi privi ceasul şi rămase puţin pe gânduri, calculând probabil cum să sincronizeze toată acţiunea, respectând planul şi folosind eficient timpul rămas până la ora 12 fix. O pală de vânt - în care, pe lângă binefăcătoarea răcoare a brizei, mai simţi în nări şi mirosul „delicat” al scoicilor moarte de pe plajă -, îl făcură să-şi strângă sacoul pe lângă corp, iar ghivecele cu flori ornamentale, suspendate cu lanţuri de arcadele terasei, începură să se legene. Colonelul privindu-le, zâmbi: - Căpitane, când te-ai dat ultima dată în leagăn? Adică… aşa, uţa, uţa… Fill se uită la el şi puţin mirat ridică din umeri. - În copilărie!? - Mda! Păcat că parcul nostru micuţ, nu are un leagăn! continuă colonelul privind vizavi. Aş fi mers chiar acum să mă dau uţa… să mă leagăn, să închid ochii şi să mă leagăn... Vezi căpitane ce trist e parcul aşa de pustiu? Nici ţipenie de om! De fapt cine să stea acum pe o bancă în plin soare? Cap pătrat de hârtie, nu alta, cel care a plasat băncile! Putea să pună şi el câteva la umbră. Tăcu câteva secunde, jucându-se cu pachetul de ţigări. Apoi, fără nicio legătură cu cele discutate anterior, îl întrebă pe căpitan: - Cam câţi ani crezi tu că are copacul acela falnic şi singur? - O sută şi ceva cred! spuse Fill privindu-l. Nu mă pricep prea bine, eu am crescut la oraş, cu miros de asfalt, printre maşini, plute şi plopi. - … printre plute şi plopi, repetă colonelul aşa ca pentru sine. După câteva secunde se întoarse brusc spre Fill. - Gata cu pauza… nostalgii şi visare, este timpul să acţionăm. Haidem! Porni cam vijelios pentru vârsta lui şi după câţiva paşi, nu rezistă şi-şi scoase o ţigară. Se opri să şi-o aprindă şi prin norii primului fum, spuse: - Mergi şi pregăteşte-o pe Margaret! Imediat ce aflu unde s-a oprit Tom, vom acţiona, cred că mai avem timp – şi se uită la ceas – da, mai sunt câteva minute bune până la 12 fix.

94


Crucea din sticlă XXVIII Fill o găsi pe Margaret în faţa oglinzii, periindu-şi părul. - Gata, mergem la luptă? îl întâmpină ea întrebându-l, zâmbind. - Încă nu! răspunse el puţin posomorât, aşezându-se în fotoliu. Aşteptăm! Of!… la naiba, aşteptarea asta, mă face uneori să fiu irascibil… Margaret se opri din periat, întoarse capul şi-l privi cercetător, surprinsă de reacţia lui, dorind să-i citească faţa. Îl simţi puţin tensionat, semn că intrase în alertă. Acţiunea era în plină desfăşurare, însă acum intra şi el în calcule. - Nu-mi convine deloc situaţia! se lamentă. Eu să particip la elaborarea unui plan de acţiune şi altcineva să-l ducă, efectiv, până aproape de jumătate… Eu să aştept ca o legumă!… La naiba!… - Te simţi un pic… inutil? Îl întrebă Margaret privindu-l prin oglindă. - Nici nu ştiu ce mai simt! Acum eu sunt ’’mort’’ şi nu pot participa. Asist şi acţionez din umbră, un rol care nu-mi convine absolut deloc… - Da, dar tu ai participat la elaborarea planului! Şi asta, după părerea mea, înseamnă ceva, ai acţionat şi tu într-un fel, nu? Nu direct ce-i drept… Încercă Margaret să-l consoleze. Fill nu-i răspunse. Îşi lăsă capul pe spătarul fotoliului şi închise ochii: era atât de răvăşit, încât nici de fumat nu mai avea chef. Margaret termină periatul şi-şi legă părul într-o „coadă de cal”, puţin ridicată, care-i da un aer mai tineresc, apoi veni şi se cuibări la pieptul lui, încolăcindu-i gâtul cu braţele. După ce-l sărută uşor, abia atingându-i buzele, îşi lipi fruntea de gâtul lui şi spuse cu o uşoară inflexiune şăgalnică: - Ştii, eu m-am hotărât să nu mă mai căsătoresc niciodată. - Serios? - Da… Simt că nu mă crezi! Şi-şi ridică brusc capul, privindu-l. Fill zâmbind, întinse mâna şi cu vârful degetelor începu să-i mângâie buzele rămase puţin întredeschise, umede şi roşii ca petalele unui trandafir. Genele discret rimelate, se zbătură de câteva ori lin, ca nişte aripi de fluture, peste ochii puţin umezi. Din tonul cum o spunea, din expresia feţei şi mai ales a ochilor, Fill simţi că Margaret se răsfaţă puţin. - Şi cine a cutezat să-ţi ceară mâna în absenţa mea? o întrebă el intrând în jocul ei şi încercând să-i imite vocea. Ea ridică din umeri. - Vezi, spui prostii! Mintea ta este plecată în viitor şi nici n-ai rezolvat 95


Emil Dumitru prezentul… - N-am rezolvat prezentul! Interveni ea rapid, ridicând degetul arătător. - Ok., cum spui tu: n-am rezolvat! Şi, mai trebuie să-ţi spun că: nu noi ne planificăm viitorul… Noi dor ne amăgim şi credem că ni-l planificăm viitorul… De cele mai multe ori, intervine un factor necunoscut, supranumit ,,n’’… care, fără să ţină cont de consecinţe, schimbă totul după bunul lui plac. Totuşi sunt curios! De ce spui asta? Ce s-a întâmplat cu tine, ce te-a determinat să iei o hotărâre aşa de tranşantă? - Nu mai am încredere în tagma voastră! Ar fi principala cauză. Nu crezi că-i suficientă? - Da!? Cum să nu! Dar tu nu te întrebi: noi mai avem încredere în tagma voastră? - Nu ştiu! Sunteţi răsfăţaţii secolului sau mai bine spus, salvaţi de mama natură: trei femei la un bărbat, după ultimele mele informaţii statistice… - Hai să lăsăm statisticile, eu nu dau doi bani pe ele, se fac… aşa cum se fac, după ureche şi interese meschine. Cineva din umbră le conduce în funcţie de profit şi naiba mai ştie ce criterii… Spune-mi: câte bătălii ai pierdut? - Aşa, mai de anvergură, două! Două în care am investit mult timp şi multe sentimente. Păcat că bătăliile acestea nu se termină la egalitate, filozofă Margaret. - Mai rar, dar se mai întâmplă şi această minune: să se termine şi la egalitate! Dar vezi, ai pierdut doar două bătălii! Fruntea sus, brav luptător, pieptul înainte… războiul nu s-a terminat încă! Mai ai de luptat. - Da ştiu, viaţa este un război veşnic… oftă ea teatral. - Sau o piesă de teatru în care joci fără să-ţi ştii exact rolul şi, culmea, cu un final imprevizibil. Margaret îl privi uşor contrariată. Discuţia aluneca în altă direcţie şi ea nu dorea aceasta. - Şi nu vreau – continuă dându-şi capul pe spate, lăsându-i posibilitatea să-i admire şi din acest unghi, faţa -, să-ţi aduc necazuri. Cred că aşa am fost ursită, să aduc numai necazuri… - Spui iar prostii, eu simt că-mi aduci numai bucurii, clipe nepreţuite… Clipe de beatitudine. - Clipe, de ce? De beatitudine? Adică o stare de fericire supremă, asta spui tu? - Da, şi mai presus de… Dacă poate exista şi mai presus de… Margaret ridică sprintenă capul. Spontan devenise toată un zâmbet, chipul ei înflorise ca o floare şi-l sărută acum cu multă pasiune, după care-i şopti la 96


Crucea din sticlă ureche: - Îmi doresc şi chiar mă grăbesc să fac un copil cu tine! Abia atunci poate că aş simţi că am şi eu un rost pe acest pământ. M-aş simţi împlinită! Mi-aş îndeplini rolul de perpetuare a speciei… Sentimentul de femeie inutilă, ar dispare. - Vom avea tot timpul, după ce se termină totul, dar… - Stop! Presimt ce vrei să spui. Îl opri ea punându-i degetele pe buze. Dar… să nu ne facem vise, iluzii şi planuri pentru viitor! Căci viitorul poate să ne rezerve surprize, dar… dar eu sper că acel factor necunoscut ,,n’’, până atunci, să nu intervină în planul nostru şi te asig… Tăcu brusc la auzul soneriei telefonului. Fill ridică receptorul. - Da!... Mda!... Am înţeles, ştiu unde! Şi închise. Margaret îl întrebă din priviri. - Peste câteva minute, domnul colonel ne aşteaptă în maşină! O lămuri el. În sfârşit intrăm în acţiune. Margaret se aranjă rapid, punându-şi rochia neagră cumpărată de colonel cu o zi în urmă, vaporoasă, lejeră şi uşor transparentă în partea de sus şi cu spatele gol. Pierdu mai mult timp până îşi aranjă pălăria căci voalul negru nu se aşeza aşa cum dorea ea. După aproximativ cinci minute, pe hol, în drum spre locul de întâlnire, Margaret foarte emoţionată îşi strecură mâna în palma lui Fill. Acesta i-o prinse, i-o strânse uşor, apoi o eliberă. Şi Doamne, câtă linişte şi încredere transmitea mâna lui caldă prin această simplă strângere. - Căpitane, ai avut dreptate! continuă colonelul după schimbul de amabilităţi. Presupunerea dumitale a fost corectă. Am fost informat că domnul Tom s-a oprit la restaurantul Calypso. Acum pentru dumneavoastră, doamnă Margaret, un rezumat scurt. După cum bine ştiţi, domnul Elvis Teel a fost reţinut preventiv. Ieri, dumnealui a avut o convorbire telefonică cu un bărbat, foarte scurtă şi codată. Din această convorbire, coroborată şi cu alte fapte şi surse, noi am concluzionat că bărbatul respectiv a fost domnul Tom Cat. Cu acest bărbat, pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi, vă veţi întâlni peste câteva minute. Acum, pe lângă tot ce v-a învăţat şi instruit domnul căpitan Norman să faceţi, au mai intervenit următoarele. Şi, cu lux de amănunte, Margaret fu informată ce să mai facă în plus. Trecuse puţin peste ora 12 când, în faţa restaurantului Calypso se opri o limuzină. Din ea coborî o doamnă îmbrăcată în doliu, care, degajând multă 97


Emil Dumitru siguranţă şi stăpânire de sine, întră în local. Imediat fu întâmpinată de şeful de sală. - Doamna Margaret, bine aţi venit! Condoleanţe sincere, pentru domnişoara Lenny Teel! - Mulţumesc! - Poftiţi, să vă conduc? - Eşti foarte amabil, dar mă voi descurca singură. - Cum doriţi, stimată doamnă! Mai aveţi şi alţi invitaţi, în afară de domnul Tom Cat?... Asta ca să ştiu, pe cine să conduc în separeu! Motivă impertinenta întrebare, şeful de sală. - Aaa!… făcu ea, mimând surprinderea, Tom deja a venit? - Desigur doamnă! Vă aşteaptă de câteva minute! - Ok! Nu mai am şi alţi invitaţi. - Am înţeles, stimată doamnă! Imediat am să trimit pe cineva să vă ia comanda. Margaret cercetă fugar localul. Se linişti, câteva mese erau ocupate. Ridică mâna stângă la care avea ceasul, chipurile să-l privească şi-i apăsă uşor geamul. Ecranul ceasului se înverzi brusc, punând astfel în funcţiune sistemul audio, apoi reveni la culoarea iniţială. Când intră în separeu, Tom se juca cu un pahar gol. - Bună ziua, Tom! Acesta, foarte surprins, se ridică în picioare şi bulversat, bâlbâindu-se reuşi să articuleze: - Margaret… ce surpriză, mama-mia, să mă… să mă ia dracu’ cel frumos, dacă… - Şi eu sunt surprinsă să te găsesc aici, în separeul rezervat special pentru familia mea. Cu cine ai de fapt tu întâlnire: cu tatăl, cu fiul sau cu o femeie? - Cu domnul Teel! scăpă Tom în timp ce-i ţinea scaunul să se aşeze. - Mulţumesc Tom! Spuse Margaret așezându-se, șocată de sinceritatea debordantă a lui Tom. Pur și simplu nu se așteptase la asta. - Uite, a venit băiatul să ia comanda! Ieşi ea rapid din situaţie. Vrei ceva special? Doar eşti invitatul meu, nu? - Nu… eu, nu vreau nimic special! Şi nici nu ştiu ce să… se bâlbâi el, surprins de cele auzite. Văzându-l că ezită, Margaret luă iniţiativa şi spuse: - Ok., Gin, te rog! Din rezerva domnului Teel, da? Apă tonică şi nişte fructe de mare. 98


Crucea din sticlă - Prea bine, doamnă, imediat! - Auzi, ce mama dracu’ cauţi tu aici? răbufni Tom de cum rămaseră singuri.

99


Emil Dumitru XXIX - Vai, vai, Tom! chicoti Margaret, surprinsă că Tom reuşise să spună o frază mai lungă fără să se poticnească. Îmi place de tine că eşti un tip cioplit urât din topor şi şlefuit frumos din bardă, chiar natural, da natural sută la sută, original, spontan, dar… şi Margaret ridică degetul arătător, nu uita că suntem într-un local, poartă-te civilizat şi vorbeşte, te rog, frumos! - Ştii ce? Mă doare undeva de civilizaţia lor şi mă p.. pe ei! Vorbesc cum vrea muşchii mei, da? spuse el vizibil iritat, dar totuşi pe un ton mult mai coborât. Şi… şi de când sunt eu invitatul tău? - Calmează-te, dacă vrei să purtăm un dialog civilizat! Spune-mi, ce e cu tine aici? - Trebuia să mă întâlnesc cu domnul Teel! Ţi-am mai spus o dată, ce dracu’ mă tot întrebi? - Trebuia? - Da, trebuia! Ce e aşa de greu de… priceput! Dar văd că… şi se uită la ceas, a trecut de mult ora, la care… - Poate că o să vină! Îl întrerupse Margaret. Cine ştie ce treburi importante îl reţin. Dar, ce dracu’ mai puneţi la cale? O!… făcu ea după o pauză. Scuză-mă! Am uitat că tu n-o să-mi spui nimic, tu cel mai devotat om al lui. Dar acum fiind singuri şi… liberă - accentuă ea cuvântul -, poţi să-mi spui şi mie, nu? Nu te-ai săturat să-i fii sluga credincioasă? Tom o privi nedumerit câteva secunde, deschise gura să-i răspundă, dar se opri la apariţia chelnerului. Acesta desfăcu sticlele, turnă câte puţin în fiecare pahar şi plecă. - Că m-am săturat sau nu, nu-i treaba ta! Şi… nici nu are importanţă! Altceva mă interesează. Liberă ai spus ori n-am auzit eu bine? întrebă Tom, ridicând paharul. - Da, aşa am spus. Li-be-ră! Silabisi ea ştiind că astfel, cuvântul este „ înregistrat” mai bine. - Ok., să bem pentru libertatea ta! - Şi pentru… libertatea ta! De azi nu vei mai fi sluga regelui. - Da… dracu’ cel frumos să mă ia, că nu înţeleg nimic! Cum tu liberă? - Am să-ţi explic, nu te grăbi. Hai să bem şi… să mâncăm! spuse ea văzându-l pe chelner revenind cu un platou. După ce acesta îl aşeză pe masă, Margaret i se adresă: 100


Crucea din sticlă - Te rog să aduci o şampanie, peste douăzeci minute. Tot din rezerva strategică a domnului Elvis Teel! sublinie ea. - Da, doamnă! Spuse chelnerul plecând. Serviră delicioasele fructe de mare câteva minute în linişte, alegându-şi din platou fiecare ce-i poftise inima. Tom, la un moment dat vru să spună ceva, ea îl opri strategic printr-un gest, ştiind că astfel curiozitatea lui va creşte direct proporţional cu trecerea timpului. - Explică-mi, nu mai rezist, fac apoplexie dacă nu-mi spui! zise el după un timp. - Stai liniştit că nu faci nicio apoplexie! sublinie ea cuvântul. Mai bine mai bea nişte gin, alcoolul calmează, asta până vine şampania şi atunci când vom ciocni cupele am să-ţi explic totul şi sper să nu te plictisesc, deoarece mai am multe destăinuiri să-ţi fac. Tom o privi şi mai curios apoi îşi pregăti un pahar cu gin şi apă tonică. Îl bău dintr-o dată sau mai bine spus, îl turnă în gură ca într-o pâlnie, apoi se uită la ceas. - Tom, nu te mai agita, dacă nu a venit până acum, sigur nu mai vine! Nu te mai gândi la el, eu sunt în faţa ta şi parcă spuneai că… Se opri. Chelnerul intră, desfăcu sticla şi turnă în două pahare. - Pentru succesul nostru! ridică Margaret cupa de şampanie. - Pentru ce? întrebă el aproape înecându-se. - Pentru succesul nostru! repetă ea cu mai multă vervă. Numai uniţi vom câştiga! - Wow! Mişto slogan! Mă mir că n-ai scris şi pe cupele de şampanie: ,, Proletari din toate ţările, uniţi-vă!’’ Numai că tu nu eşti proletară! comentă el sarcastic. Margaret îl privi ironic printre gene: - Dar nici tu nu eşti un amărât de proletar! Eşti un… şi se opri trăgând aer în piept. Ar fi vrut să spună: prost îngâmfat şi, citesc în ochii tăi languroşi, te gândeşti numai la sex! Zâmbi, scoţându-şi cu multă abilitate ’’periuţa’’ la atac, continuă: băiat inteligent! Uite ,,par exemple’’, ştii citate celebre! Iar dacă-mi spui cui aparţine citatul respectiv, eu… - Auzi, lasă abureala că nu ţine! Mă p.. pe el! i-o reteză Tom scurt. Nu ştiu şi nici nu mă interesează de citatul tău, pe mine acum mă interesează altceva: ce vom câştiga? Lu’ moa, asta să-i detaliezi tu acum, da? Că nu înţeleg nimic din vorbele tale în dodii. Fii dracului mai explicită, aşa pe înţelegerea mea. - Am să-ţi explic, nu te grăbi, toate la timpul lor. Acum mai vreau să beau 101


Emil Dumitru şampanie: toarnă-mi! Vreau să mă îmbăt de… de fericire sau dacă nu reuşesc, atunci de alcool! - Deja vorbeşti aiurea! mormăi Tom, în timp ce-i umplea cupa. Cum dracu să te îmbeţi de fericire!? Margaret nu-i răspunse, ar fi fost inutil, dar tăcând, ştia că-l incită şi mai tare. Îl privi printre gene şi-l surprinse iarăşi că-i priveşte insistent decolteul în timp ce-şi bea şampania. Zâmbi şi-şi deschise nonşalant încă un nasture, adâncind şi mai mult ’’v’’-ul tăiat adânc în dantela fină a rochiei, astfel ’’mai aruncă conştientă o mână de paie pe foc’’, acceptând cu bună ştiinţă un joc periculos. Prinse cupa cu amândouă mâinile şi o ridică, dar la jumătatea drumului se opri. Rămase cu privirea fixă şi se cutremură puţin fiind străbătută de un fior rece. Simţi cum brusc, mameloanele i se întăresc, împungând obraznic dantela rochiei. Pe cupa ei se reflecta ceva scânteietor, în formă de cruce. Fulger, prin minte îi trecu o comparaţie ce-o făcu să zâmbească şi mai larg: cruciuliţa ei din diamante, reflectată de cupă, semăna izbitor de mult cu faimoasa reşedinţă a regelui, crucea din sticlă, scăldată noaptea în lumină. - Acum, spuse ea cu privirea pierdută, am să-mi beau crucea! Tom, auzind-o, dezlipindu-şi cu greu ochii de pe sfârcurile sânilor, o privi circumspect: asta cred că s-a îmbătat deja. - Margaret, înainte de a te face criţă, spune-mi: ce mama dracu vom câştiga, c-am dat în clocot, nu alta… - …stinge-te cu şampanie! Spuse Margaret îndreptându-şi spatele, ştiind că astfel îşi pune şi mai mult în evidenţă excitanta fermitate a sânilor. - Mă sting, n-avea tu grijă! Dar vreau să aflu acum, când sunt treaz. - Vom câştiga bani!… Mulţi bani şi multă putere! spuse ea, privindu-l direct în ochi, încercând să-i transmită forţa mesajului cu ajutorul săgeţilor din priviri, dacă vorbele ei nu-i gâdilaseră în mod plăcut ciocănelul şi nicovala auditivă. Aşteptă câteva clipe ca micuţul lui creier să proceseze informaţia primită şi să o decodeze pentru puterea lui de înţelegere. Secundele se scurgeau şi, Tom rămas cu gura uşor căscată, nu reuşea să scoată niciun sunet. Cuvântul magic ’’bani’’, îşi făcuse efectul. Ea întinse cupa de şampanie goală spre el – simţea că mai poate să ’’ţină’’ la una -, încercând să-l trezească din starea ciudată, parcă de transă, în care căzuse. - Hello, hello! spuse ea, agitând uşor mâna prin faţa ochilor lui. Mai vreau să beauuu!. 102


Crucea din sticlă - Ai… ai băut destul, suficient pentru o femeie şi… şi vreau mai multe explicaţii… - Tom… Tooom, eu vreau să beau! Nu mă interesează părerea ta, vizavi de cât am băut eu! Crezi tu, că după nişte ani de temniţă şi, după alţi ani de… de abstinenţă sexuală şi… şi mai ales că sunt liberă, nu am voie să beau? Nu mă mai poate opri nimeni, dar absolut nimeni! Pricepi? Dacă vrei, poţi să pleci, eşti liber s-o faci! Eu nu te mai reţin… - Stai, stai puţin! M-ai luat prea repede! Începu el să vorbească în timp ce-i umplea cupa. Vorbeşte mai clar, mai... mai rar, dracu’ cel frumos să mă ia, dacă pricep…. Ai spus că împreună vom câştiga bani, că eşti liberă… - …prostuţule mic! Îl întrerupse ea. Pentru mai multe detalii, te invit la reşedinţă! Acolo putem discuta în linişte şi bea până uităm de noi şi… cine ştie ce se mai poate întâmpla, nu? - Acolo!? Mama mia… acolo crezi tu că putem discuta în linişte! În camerele alea cu un milion de ochi şi urechi? Unde Regele te spionează şi când eşti pe ’’tron’’? - Regele nu mai este! Spuse ea simplu, urmărind cu multă atenţie ce efect are asupra lui această veste. Informaţia căzu ca un trăsnet şi Margaret văzu luminiţa fulgerului o fracţiune de secundă în ochii lui. Calmă aşteptă să audă şi bubuitura, însă Tom abia reuşi să articuleze: - Poftim, ce-ai spus? - Regele nu mai este acolo! A fost reţinut. - Cum!? se ridică el în picioare: cum adică… reţinut? - Simplu! Reţinut de poliţie! spuse Margaret ridicându-se şi ea în picioare. Acum mă scuzi, dar trebuie să merg la toaletă. Margaret se opri în uşă şi întorcându-se spre el, spuse: - Până revin, să te gândeşti la viitorul nostru lipsit de griji! A, şi nu uita de invitaţie, cu a doua ocazie nu te mai întâlneşti! Tom se aşeză moale pe scaun şi rămase pe gânduri, ştirea îl bulversase total şi deja o întrebare se născuse în mintea lui: dacă Regele a fost reţinut, eu de la cine mai primesc banii pentru că l-am asasinat pe căpitanul Fill Norman?

103


Emil Dumitru XXX În drum spre toaletă, Margaret se întâlni cu şeful de sală pe care îl rugă să-i cheme un taxi după aproximativ zece minute. În timp ce vorbea cu el, privirea ei făcu un tur de control căutându-l pe colonel. Îl găsi. Strategic loc, chiar în drumul ei, stătea la o masă cu un individ. Când trecu pe lângă colonel, privirile lor se întâlniră şi ea închise ochii, înclinând uşor capul spre dreapta, semnul că totul este ok şi decurge conform planului. După ce Margaret reveni şi dispăru în separeu, colonelul îl atenţionă pe tovarăşul său că este timpul să plece. Mai aşteptară aproximativ cinci minute şi împreună părăsiră localul, îndreptându-se spre maşină, unde, foarte nerăbdător îi aştepta Fill. Dacă totul decurgea conform planului, Margaret trebuia să plece împreună cu Tom, în câteva minute. - Căpitane, până acum e bine, acţiunea se desfăşoară aşa cum am prevăzut! spuse colonelul de cum se urcă în maşină. - Am reuşit să înregistrez totul, sunetul a fost excelent! A dracului aparatură au ruşii domne: veche, veche dar uite că foloseşte o lungime de undă, pe care nici cele mai sofisticate detectoare nu o simt, completă celălalt. - Atenţie maximă la ieşire! spuse colonelul lărgindu-şi nodul la cravată. Apoi, privindu-l contemplativ pe Fill, continuă: nu-ţi stă deloc rău în uniforma de portar! Fireturile sunt cumva din aur? - Nu ştiu, domnule colonel! răspunse Fill zâmbind cu ochii pe uşa restaurantului. După câteva clipe, colonelul ştergându-şi fruntea de transpiraţie, se adresă şoferului: - Locotenente, porneşte motorul! Să fii gata! Dă drumul şi la aerul condiţionat, murim în sauna asta. - Imediat, domnule colonel! Trecură doar câteva minute şi în faţa restaurantului opri un taxi. Imediat ieşi din local Margaret şi Tom. Colonelul zâmbi, uitându-se semnificativ la Fill. - Locotenente, porneşte şi depăşeşte taxiul! Trebuie să ajungem înaintea lor la „Cruce”. Ajunşi la reşedinţă, Tom privi foarte surprins cum imensele porţi din fier forjat erau larg deschise şi nici urmă de paznic sau câini. - Hei, acum mă crezi că nu mai este Regele stăpân aici? Îl întrebă Margaret 104


Crucea din sticlă zâmbind. Când taxiul opri în faţa uşii principale, de el se apropie un tip, portar deduse Tom, conform uniformei plină de fireturi, care, înclinându-se, deschise portiera şi o ajută pe Margaret să coboare. Sesizase încă de afară că toată ‚’’Crucea din sticlă’’ era luminată, însă când păşi în hol, pe Tom îl întâmpină o atmosferă de cavou, nefirească pentru un asemenea colos din sticlă şi beton armat. - Pentru liniştea ta, mergi şi controlează! Îl îndemnă Margaret văzându-l aşa de panicat. Tom deschise toate camerele de la parter, apoi alergă pe scări şi controlă şi etajele superioare. Ajuns în faţa uşii de la camera specială a turnului de control, se panică. Cum s-o deschidă, dacă nu ştie codul de acces! Apăsă totuşi pe clanţă şi spre surprinderea lui, aceasta se deschise. Aici altă surpriză şi mai mare, toate monitoarele erau negre şi Marck lipsă. Între timp, Margaret ajunsă în apartamentul ei, de cum intră fugi direct la măsuţă, se aplecă şi privind sub ea, zâmbi. Apăsă tasta roşie şi se ridică. Apoi merse la baie, unde îşi vârî degetele pe gât şi vomă. Se spălă cu multă apă rece, îşi refăcu rapid machiajul şi reveni în dormitor aşteptându-l pe Tom. - Ai terminat inspecţia? - Da, am fost peste tot! Să mă ia dracu’ cel frumos, dar parcă tot nu-mi vine să cred! Chiar nu este nimeni în toată reşedinţa? A dispărut până şi Marck? - Sper că te-ai convins că spun adevărul? Tom zâmbi şi comentă ironic: - Mda! De data aceasta, da. Margaret se prefăcu preocupată de a umple cupele cu şampanie. - După ce Elvis Teel, a fost luat de poliţie, i-am concediat pe toţi şi am apelat la o agenţie de pază şi securitate, care mi-au trimis un agent. Apoi m-am pregătit pentru întâlnirea cu tine. - Întâlnirea cu mine ? Dar de unde ai şt… - Taci şi ascultă! îl întrerupse ea calm aşezându-se în fotoliu cu o cupă plină de şampanie în mână. Aseară, Elvis mi-a spus că azi urma să se întâlnească cu tine. Şi – adăugă Margaret după ce mai bău din şampanie -, dacă i se întâmplă ceva, să-ţi dau o filă de cec. - Da!? Unde este cecul? întrebă Tom făcând nişte ochi mari. Nu-l văd!? - Ai să-l vezi! De ce te grăbeşti? Toate la timpul lor. Dar ce faci, tu nu bei nimic? Mă laşi să beau singură… nu-i frumos din partea ta! Tom se conformă şi luă cupa. 105


Emil Dumitru - Deci, eu mi-am îndeplinit misiunea! spuse ea ridicându-se din fotoliu şi venind spre el. Planul trasat de Elvis l-am îndeplinit! Acum fiind liberă - ciocni cupa de a lui şi bău apoi toată şampania - acum fiind liberă, repetă ea, urmează planul meu… Se ridică puţin pe vârfurile picioarelor şi-l sărută pe obraz, şoptindu-i la ureche: planul meu de răzbunare! Pe tot ce mi-a făcut de-a lungul anilor mei cei mai frumoşi! Şi planul a început să se deruleze din clipa în care el a fost luat de poliţie. Sărutul ’’spontan’’ şi cuvintele şoptite la ureche, simţi Margaret, avusese efectul scontat asupra lui Tom, acesta rămăsese ca o statuie. Margaret puse cupa pe masă. - Acum, Tom dragă, eu am să merg să-mi fac un duş! Poate între timp, tu te faci comod şi-ţi aminteşti de ce mi-ai spus cândva… Îi întoarse spatele şi porni spre baie. Ştiindu-se urmărită, imită paşii uşor împleticiţi ai unui om beat, apoi, ca să-l incite şi mai tare, îşi scoase clama, scutură capul eliberându-şi părul care-i căzu acoperindu-i umerii. Se opri în uşa băii şi se întoarse spre el. Tom rămăsese în aceeaşi poziţie, pentru el secundele trecuseră cu viteza luminii. Margaret îşi duse o mână la spate şi unduindu-se uşor îşi deschise şi bucăţica de fermoar, apoi zâmbindu-i se întoarse şi intră în baie. Imaginea oferită de spatele ei, chiar şi câteva secunde, deschiderea aceea adâncă a fermoarului, până dincolo de jumătatea posteriorului, descătuşă în Tom toate fanteziile erotice din lume. Se repezi lacom la sticlă şi nu mai avu răbdare să-şi toarne în pahar, bău direct din ea. Când Margaret reveni din baie, purta doar un prosop alb şi pufos înfăşurat în jurul bustului, iar părul încă umed, lăsat liber, i se revărsa pe umeri. Mirosul discret, de proaspăt, combinat cu un parfum fin, năvăli şi-i asfixie simţul olfactiv iar nările lui Tom fremătară în aer, adulmecând lacome totul. Ea zâmbi satisfăcută văzând sticla goală de şampanie şi cu nişte paşi sau mai bine spus, în paşi de dans se apropie de el şi aşezându-se pe genunchii lui îi cuprinse gâtul cu braţele. Tom îmbătat de parfum, vădit tulburat şi mai mult de „poziţia” excitantă şi de formele ei parţial dezvelite, se ridică cu ea în braţe şi plecă spre pat. - Dragul meu prostuţ mic! se alintă Margaret, sărutându-l uşor sub lobul urechii. Tu nu vrei ca totul să fie minunat, feeric, rupt din vraja celor mai frumoase poveşti de amor care au existat şi care încă există în închipuirile noastre? Eu vreau să facem dragoste, nu sex! Tu nu vrei asta? - Sigur, cum să nu!… Doamne să mă ia… 106


Crucea din sticlă - … da ştiu, să te ia dracu’ cel frumos! îl întrerupse Margaret. Dar acum nul mai invoca! Şi se opri, dorindu-şi în gând: cine ştie, într-o zi chiar îţi va asculta ruga şi va veni să te ia. Poate că, reluă ea, urmărind mângâitor cu vârful degetelor conturul umerilor lui, ar trebui… de fapt este chiar absolut necesar să îndeplineşti această condiţie şi anume: să mergi şi să-ţi faci şi tu un duş. - Ok! spuse el, aşezând-o pe pat. Vin imediat! - Nu te grăbi!… Nu te grăbi! repetă ea întinzându-se ca o felină la soare. Ştii şi tu, graba strică… A!, spuse ridicându-se într-un cot. Am o rugăminte, nu folosi niciun produs pe care scrie: for man! Ştii, mi-ar aminti de el şi nu vreau să ne strice seara amintirile…

107


Emil Dumitru XXXI Cum auzi duşul curgând, Margaret urmând întocmai instrucţiunile primite, trase sertarul noptierei şi-l întoarse invers. Pe verso, alt minicasetofon. Apăsă pe tasta roşie şi-l puse în funcţiune. După ce totul fu gata îşi puse o bluză mai lejeră, finuţă şi puţin transparentă, cu un decolteu generos, decolteu care lăsa să i se vadă şi frumoasa ei cruciuliţă din diamante. Termină cu o pereche de pantaloni foarte scurţi. Se opri în faţa oglinzii, analizându-se. Îşi desfăcu încet părul şi-l perie apoi îşi prinse clama. Femeia Margaret din oglindă parcă o privea interogativ: - Eşti mulţumită de tine acum? - Sunt confuză. - Asta se întâmplă că ’’joci’’, după cum îţi cântă altcineva? - Nu, este altceva acum… ceva greu de definit! Dragoste amestecată cu multă remuşcare. - De ce te panichezi, ştii bine că ai mai făcut asta. - Atunci am fost forţată de împrejurări ostile şi meschine. Acum o fac ’’forţată’’ de dragoste. - Tot din dragoste ai pierdut şi ultima bătălie. De ce te minţi singură? Ţi-a spus el că te iubeşte? - Nu! Fill îmi vorbeşte despre iubire fără a folosi cuvinte, îmi vorbeşte tăcând: prin gesturi simple şi priviri încărcate cu multă dragoste. Nu mi-a spus niciodată că sunt frumoasă… nu mi-a spus că am un corp de amforă sau sâni tari şi frumoşi, ca alţi bărbaţi… - Da, dar te-ai simţit dorită, ţi-a admirat sânii, nu poţi nega asta. - M-am simţit, adevărat. Dar cu totul şi cu totul altfel. Privirea lui parcă a trecut prin corpul meu şi a ajuns la suflet şi mi l-a mângâiat… Nici un alt bărbat nu a reuşit asta. - Crezi că te va ierta pentru ceea ce faci acum? - Dacă nu voi simţi că mă iartă, mă voi sinucide. - Nu fii nebună! Iubeşti prea mult acum şi nu poţi face asta! Apropo de ce spuneai mai adineauri, vezi să nu fie o mângâiere a sufletului tău, din compasiune! Ştii tu acest sentiment care ne înşeală uneori, izvorât din inima lui, faţă de suferinţele tale din trecut. Dar să lăsăm asta, viitorul sigur va rezolva dilema. Vreau să te întreb, dacă simţi că greşeşti? - Simt şi mă doare… - Asta e bine. Un pas mare a mai făcut fiinţa ta spre maturizare. 108


Crucea din sticlă Şi Margaret observă cum ochii femeii din oglindă fură inundaţi de lacrimi. Când Tom reveni o găsi în pat, lungită pe burtică şi fumând. - Tom, eu mai vreau să beau! spuse Margaret ridicându-se într-un cot şi întinzând paharul spre el. Sunt atât de fericită şi de liberă, încât sunt dispusă să beau o tonă de şampanie… Însă mişcarea ei cam bruscă, făcu decolteul bluzei să se lărgească mai mult, dezvelindu-i pe jumătate sânii. Ea se prefăcu că nu observă şi rămase aşa cu mâna întinsă spre el. Tom vru să-l ia, dar la jumătatea drumului mâna lui se opri. Grea dilemă, creierul lui oscila ce comandă să-i dea mâinii, unde să o trimită: să cuprindă cupa rece din sticlă a paharului ori… cupa caldă şi ademenitoare a sânului... - O!… scuză-mă! spuse Margaret făcând pe uimita. Şi fără prea multă grabă se ridică în şezut şi îşi mai strânse decolteul. Hai, Tom, nu mă ţine cu mâna întinsă, repet, vreau să beau, toarnă-mi! Acum sunt liberă… sunt liberă şi încă tânără… Tooom, vreau să beau! - O tânără ’’matură’’ şi a dracului de periculoasă! Spuse el uşor, printre dinţi. Şi aplecându-se să-i umple cupa, continuă: da Margaret, frumoasă încă… şi lucrul cel mai demn de reţinut: liberă! Ups, maimuţoiul parcă s-a trezit după duş! gândi Margaret auzind fraza lui ceva mai inteligentă. Primi cupa plină de la el şi rămase tot aşa cu mâna întinsă: - Aştept să ţi-o umpli şi tu! Nu vreau să beau singură. Vreau să bem împreună! Doar împreună putem face şi mai mulţi bani… împreună Tom, reţine, doar împreună… aşa cum ţi-am mai spus… Ea îl urmări foarte atentă să vadă dacă el reacţionează sau nu, la o asemenea propunere. Voit repetase obsesiv – aşa cum o instruiseră -, acel cuvânt. Din comportament, din mişcările şi gesturile lui, Margaret nu reuşi să descifreze mare lucru, când însă îşi ridică privirea spre ea având cupa plină, abia atunci îi citi pe chip efectul cuvintelor: pe faţă i se întipărise un fel de rictus ciudat, între zâmbet şi uimire. - Fac tot ce-mi ceri, numai să fii a mea! spuse el ciocnind. - Ok, atunci să bem pentru alianţă şi… restul mai vedem noi. - Să bem! spuse el, foarte hotărât. Margaret îşi înmuie buzele în şampanie, urmărindu-l pe el cum goleşte paharul dintr-o dată şi, în mintea ei făcu următorul calcul: două sticle de şampanie băute aici, una la local şi tot lucid e maimuţoiul, în ritmul asta se termină caseta şi nici nu i-am pus întrebările esenţiale. - Şampanie, mai avem? 109


Emil Dumitru - O sticlă, cred! Răspunse Margaret puţin surprinsă de întrebarea lui. - Doar o sticlă!? Mie abia acum mi s-a deschis pofta să beau! Asta după propunerea ta. Păi, în situaţia aceasta eu am să trec pe gin, îţi las ţie şampania. Minunat, foarte bine, excelentă alegere venită din partea ta, mai bine de atât nici că se putea! gândi Margaret. - Ok, cum vrei tu, partenerule! zise ea pe un ton şăgalnic, accentuând mai profund ultimul cuvânt, urmărindu-l din priviri cum îşi toarnă gin şi apă tonică, apoi îl aşteptă să bea din pahar. - Tom, de ce crezi tu că a fost reţinut de poliţie Teel? încercă ea timid ’’marea cu degetul’’. El o fixă foarte direct, iar ea citi în privirea lui, cam circumspectă cei drept şi multă ură. Încă este lucid, în tărtăcuţa lui mică n-au ajuns toţi aburii alcoolului! Gândi ea înfruntându-i privirea. Apoi, folosind un ton neutru, plusă ea mai departe: - În port se zvoneşte că l-ar fi asasinat pe căpitanul Fill Norman, venit să cerceteze moartea fiicei lui, Lenny Teel. Tom cu paharul la gură, pufni: - Ha, ha, ha, pă dracu’! râse el cu poftă, aşezându-se direct pe covor cu spatele rezemat de fotoliu. Dacă este reţinut din cauza asta, scapă! Ascultă-mă pe mine ce-ţi spun, că scapă! Procurorul n-o să strângă dovezi ca să-l incrimineze niciodată, n-are cum să strângă… - Ce te face să spui asta! Tu ştii ceva ce eu nu ştiu? - Regele a lucrat mereu după propriul plan, dar cu mâinile altuia! spuse el privind în gol. Are doar… cum dracu îi zice, aia din cap… - Conştiinţa! probabil că vrei să spui, îl ajută ea. - Exact! Cum spui tu, asta o are pătată, restul e alb, imaculat. Acum, vorbeşte-mi despre alianţă, despre bani, dar aşa mai rar şi mai pe îndelete ca să pricep şi eu ceva. Ciudat om, la maimuţa asta totul este pe dos, cu cât bea mai mult cu atât devine mai lucid şi chiar mai coerent în exprimare! - Păi, să vorbim şi să le dezbatem pe rând!… Începu ea tărăgănat, respectându-i dorinţa de a vorbi mai rar, şi, în acelaşi timp, atingându-şi şi scopul personal: trăgând de timp ca alcoolul să-şi facă efectul. Aşteptă câteva clipe şi se prefăcu că mai bea, sărutând doar buza cupei cu şampanie, inducându-i şi lui să facă acelaşi lucru, cea ce se şi întâmplă, numai că el chiar goli paharul. Cum vrei, să-ţi vorbesc mai întâi despre cum vom face mai mulţi 110


Crucea din sticlă bani sau să-ţi vorbesc despre alianţă? - Despre bani, cum să facem mulţi, mulţi bani! spuse el cu ochii uşor măriţi şi privirea fixă. Privirea asta o derută puţin pe Margaret, nu o mai văzuse la el şi nu ştia unde şi cum să o catalogheze: dacă este privirea unui om arzând doar numai şi numai de dorinţa de a face bani, mai treacă meargă! Dar dacă este privirea unui om şi beat şi posedat de cine ştie ce tâmpenii sexuale fanteziste sau sadomasochiste, ce mă fac? Doamne, cum o fi reacţionând maimuţoiul acesta la beţie? Cum s-o comporta? Dacă este violent? - Îi facem simplu Tom! Prin alianţă vom face mulţi bani. Eu voi fi creierul şi tu executantul, vei fi mâna mea dreaptă, aşa cum ai fost şi pentru Elvis Teel. Tom nu comentă nimic, se juca cu paharul gol, urmărind cu piciorul cupei de cristal, conturul unui cerc de pe covor. Margaret văzându-l preocupat de joc sau mai bine spus, căzut pe gânduri, coborî din pat şi trecând peste picioarele lui, se opri lângă măsuţă de unde luă telecomanda. Melodia ,,Angie’’ a celebrei formaţii, The Rolling Stones, inundă camera. - Tom, vrei să dansăm? - Stai! Spuse el oprindu-se din joacă. Accept totul cu o condiţie… - Condiţie!? Tom, nu crezi că în situaţia dată, tu nu poţi pune nicio condiţie? - Dar ai spus că-ţi trebuie o mână dreaptă… un executant! Şi apoi era o condiţie frumoasă. Încheie el privind-o mai altfel decât până atunci. - Frumoasă!? Atunci s-o aud. - Condiţia era: să accepţi să fii soţia mea! Margaret surâse uşor. Da, era o condiţie frumoasă, din punctul lui de vedere. Se gândi o clipă: dacă l-ar fi refuzat categoric, ar fi distrus toată puntea de legătură cu el – şi aşa construită greu -, aşa că nu o costa nimic dacă îi spunea ceva, care-l făcea să spere. - Surprinzătoare condiţia ta! Sincer mă aşteptam să mă condiţionezi cu o sumă de bani! Am să mă gândesc la ea, acum nu-ţi pot da un răspuns categoric! Viitorul va decide. Totuşi nu vrei să dansăm? - Nu, încă nu! Aştept să-mi vorbeşti despre alianţa noastră, aşa mai pe larg, fără să-mi îmbâcseşti encefalul cu fraze inutile. Margaret iar fu surprinsă. Tom devenea parcă mai lucid şi asta o neliniştea. Ca să-şi ascundă starea, ea luă sticla de gin şi se aplică, turnându-i în pahar. El se ridică în picioare. Margaret toastă, ciocnind: - Pentru fericirea noastră Tom! Să bem, pentru fericirea noastră! - Să bem pentru fericire!? De ce nu? Dar să bem ,,pentru fericirea noastră’’, 111


Emil Dumitru aşa de rapid instalată, nu-mi prea miroase a bine! spuse el mirându-se, după care goli paharul. Margaret privi spre sticla de Gin, aproape jumătate băuse din ea şi el parcă era şi mai treaz. Dacă planul ,,A’’, cu alcoolul, nu merge, atunci treci la planul ,,B’’! îşi aminti c-o sfătuise Fill. - Nu ştii să miroşi sau… unde să miroşi, Tom! spuse ea apropiindu-se şi prinzându-se de gâtul lui. Începu uşor, să-şi legene unduindu-şi corpul după ritmul blues-ului, privindu-l foarte languros şi direct, încercând parcă să-l hipnotizeze. Margaret, după câteva minute, reuşi să-l ’’ducă’’ pe Tom acolo unde dorise ea şi se pricepea cel mai bine: cât mai aproape de pieptul ei şi-n lumea plină de vrajă a muzicii. Însă Tom se înfierbântă prea repede, simţindu-i fermitatea sânilor, probabil îmbătat şi de mirosul emanat de parfumul ei, nu numai de alcool, şi, începu s-o pipăie pe spate, mai apăsat, coborându-şi mâinile spre posterior. Margaret îl îndepărtă uşor şi se opri din dans sub pretextul că mai vrea să bea. Tom efectiv se răsturnă în fotoliul de lângă măsuţă, trase sticla lângă el şi-şi mai turnă în pahar, apoi ridicându-l şi privind-o pe Margaret prin el, spuse: - Te văd unduindu-te, dansând ca indiencele… eşti frumoasă Margaret, ştii cum? Şi vorba mea, dracu’ cel frumos să mă ia, dacă mint, eşti… diabolic de frumoasă dar şi al dracului de periculoasă! Inspiră profund, apoi după ce oftă, bău paharul tot, dintr-o dată, lacom şi parcă furios, cu o sete furibundă de răzbunare amestecată cu multă ură. Se şterse la gură cu dosul palmei şi aşezând paharul pe măsuţă, privind-o straniu de fix, cu ochii uşor micşoraţi, continuă: - Eşti şi o bună actriţă! Tu ştii să învârteşti bărbaţii în jurul tău până ameţesc… - Tom, suntem aici ca să ne simţim bine! Să-ţi povestesc despre planurile mele în care te-am inclus şi pe tine, să-ţi vorbesc despre viitorul nostru, despre alianţa noastră şi, de ce nu, despre căsătoria noastră. Nu asta ai spus că vrei? Spuse Margaret, simţind că discuţia alunecă în alt plan, diferit de ce anticipaseră cei doi, colonel Arthur şi căpitanul Fill. - Abureli! N-ai cum să-mi vorbeşti tu mie… tu mie, despre viitor, atâta timp cât - ridică el glasul şi degetul arătător -, Regele trăieşte… - Da Tom, ai dreptate, nu a murit! Trăieşte! Dar o să trăiască în închisoare şi acolo va muri… 112


Crucea din sticlă - ,,Regele a murit, trăiască Regele!’’ Hâm, am să… pardon, ai să strigi tu de bucurie! Tu nu înţelegi că n-are cum muri acolo? Procurorul… procurorul, pricepi, nu are dovezi! Regele este curat, altcineva, are mâinile pătate. - Cine Tom? - Cine, cine!?… se opri şi cu privirea în gol, scăpă printre dinţi: ştiu eu cine!

113


Emil Dumitru XXXII Apoi încercă să-şi mai toarne în pahar, dar nu reuşi: din sticlă nu curgea nimic. Ridică sticla în dreptul urechii şi clătinând-o, spuse: - A dracu’ sticlă ciudată!… Mai se aude ceva, dar nu vrea să curgă! - Ca să curgă, trebuie să desfaci dopul, dragul meu! Vrei să te ajut? - A, dopul! Na, poftim! Spuse întinzându-i sticla… Dracu’ cel frumos să mă ia, cred că m-am ameţit dacă n-am văzut… Margaret îi umplu paharul. El bău doar jumătate, apoi sprijinindu-se de fotoliu se ridică în picioare: - Pune muzică, diabolico fru… frumoasă ce eşti! Vreau să dansez cu tine, să te… să te simt în braţe cum te zbaţi ca o tres… trestie, cum îţi freamătă ăăă… monumentalele sau… mă rog, monumentele! Margaret se conformă şi-i îndeplini dorinţa, dar spre ghinionul ei, nimeri tot un blues şi-l văzu pe Tom cum o aşteptă cu braţele deschise, având într-o mână paharul. Se orientă rapid şi luă şi ea paharul de pe măsuţă şi ciocnindu-l de al lui spuse: - Pentru fericirea şi alianţa noastră Tom. - Pentru… - Şi vorba ta, dracu’ cel frumos să-l ia pe Rege, dar să ne lase nouă palatul, spuse râzând Margaret. - Să-l ia, da, da… dar mai întâi să-mi dea banii… cec-ul, unde este cec-ul meu? - La bancă Tom, în caseta cu valori! Răspunse ea, minţind cu nonşalanţă. Mi-a fost teamă să-l ţin asupra mea, fiind pe el trecută o sumă aşa de mare. Apoi nu eram sigură că tu vei veni la întâlnire, nu? Tom o ascultă şi miji uşor ochii: ultimul argument, plauzibil, îl mai linişti. - Cât? - Cinzeci de mii! Improviză ea. - Nemernicul! Spuse Tom furios. La averea lui, aşa de puţin!? Pentru atât mi-am riscat eu libertatea? - De ce Tom? Pentru ce ţi-ai riscat tu libertatea? - De ce… pentru ce… ştiu eu, de ce şi pentru ce!… Şi mai slăbeşte-mă cu întrebările astea stupide, strigă el furios. Se răsuci şi azvârli cu furie paharul gol în colţul camerei. Acesta se sparse şi zgomotul produs de cioburile de cristal, sunară ca nişte clopoţei. 114


Crucea din sticlă Margaret se sperie, cu greu se abţinu să nu ţipe – dacă ar fi ţipat, conform consemnului, Fill care era dincolo de uşă, pe hol, ar fi dat năvală şi ar fi stricat totul -, şi brusc vru să fugă de lângă el. Nu mai apucă însă, mâna lui puternică o prinse, o luă în braţe şi efectiv o aruncă în pat, după care el, dezechilibrându-se căzu spre ea. Reuşi la timp să se ferească, răsucindu-se pe o parte şi astfel nu fu strivită de corpul lui. Tom începu să râdă prosteşte, se repezi şi o prinse iarăşi. - Frumoaso diabolică, acum chiar că nu mai ai scăpare! Spuse el ridicânduse şi rupându-şi cămaşa. Fiara, plus alcoolul din el se dezlănţuiră. Mâinile lui lacome, efectiv frământau cu sălbăticie trupul ei: nici urmă de pasiune, nici urmă de tandreţe. Margaret se lăsă în voia mâinilor lui, suportând cu stoicism brutalitatea şi sălbăticia din el, ştiind că ar fi fost inutil să i se împotrivească şi poate că dacă ea iar răspunde cu falsă tandreţe şi mângâiere, l-ar potoli. - Tom, dragul meu… mai tandru! Vreau să fiu mângâiată, nu frământată ca un aluat! Vrei să faci cozonaci din mine? Mai uşor!… Uite aşa ca mine, mai delicat, vreau să mă exciţi, să… simt că te doresc… După puţin timp, Margaret reuşi să-l mai calmeze. Alcoolul începuse şi el să-şi facă datoria pe deplin şi Tom, simţi ea, încerca din toate puterile să se menţină treaz şi pe poziţie. Dar mişcările lui erau din ce în ce mai nesigure şi mai moi. Se chinuia în zadar, bărbăţia lui nu-l asculta şi pace. Margaret trecu rapid la atac căci nu ştia cât o să mai fie el treaz şi nici cât timp trecuse cu exactitate. Dacă s-a terminat caseta, suferinţa mea a fost în zadar! - Aşa da, aşa… aşa, vezi că poţi fi şi tandru, aşa te vreau… Prostuţule mic şi gingaş! Tom o eliberă, comiţând o mişcare total neprevăzută pentru ea. Coborî de pe ea şi rămase cu faţa în sus. După câteva clipe, o trase peste el, ca pe o păpuşă şi-i rupse bluza. Margaret începu să se prefacă, scoţând nişte gemete de satisfacţie… accelerându-şi intenţionat respiraţia. - Vreau să-ţi simt forţa bărbăţiei… continuă ea, nu forţa brutală a mâinilor… Tom, eu cred că regele e implicat şi în moartea celor două soţii… Tu ce crezi? Forţă ea nota. - Da, este!… răspunse el destul de greu. - Dragul meu, tu ştii ceva? - Da!… Planul lui!… reuşi el să răspundă. Margaret îl simţi din ce în ce mai moale. După câteva minute, mâinile lui se 115


Emil Dumitru opriră şi-i alunecară pe lână corp. Aşteptă nemişcată ceva timp, până ce respiraţia lui deveni egală, apoi se ridică de pe el şi coborî uşor din pat. Trase sertarul şi-l întoarse. Privi minicasetofonul şi se posomorî: butonul roşu sărise singur, semn că banda se terminase. Se repezi spre uşă, ardea de nerăbdare să se întâlnească cu Fill, să-i dea minicasetofonul şi să se termine mai repede totul. Căzu epuizată la pieptul lui şi începu să plângă. El încercă s-o liniştească, simţind-o că tremură şi mângâind-i părul, îi şopti: - Gata, gata, totul s-a terminat, acum linişteşte-te! Ai făcut o treabă bună şi sunt mândru de tine! După câteva clipe, îndepărtând-o şi prind-o direct, spuse în glumă: dacă vrei, te primim în rândurile noastre! - Ai să mă ierţi vreodată? Îl întrebă ea printre suspine. - Am fost, încă de la început, conştient de ipostaza ’’delicată’’ în care te vei afla. Aşa că este inutil să-ţi ceri iertare. Dar oare inima ta ce simte cu adevărat? Îl întrebă şi se întrebă ea în gând privindu-l. Intrară în apartament, Fill scoase cătuşele şi le puse la mâna lui Tom. Îl trase puţin în sus şi i-o prinse de florile din fier forjat ale patului. - Aşa, acum hai să mergem la colonel, ne aşteptă! - Fill! Te rog din suflet să mă crezi că am făcut totul pentru tine!… Iubirea care… şi plânsul o înecă şi mai tare. - Gata, te înţeleg! Spuse el. - Acum mă simt aiurea, mă simt şi murdară! Murmură ea. Vreau să merg la baie şi apoi mergem. - Ok, te aştept. În ziua următoare, Tom se trezi din mahmureală, într-o locaţie total necunoscută şi îi trebuiră minute bune ca să realizeze că se află într-o cameră de arest. Nu-şi amintea decât că în ziua precedentă, în loc să se întâlnească la prânz cu Elvis Teel, se întâlnise cu Margaret, iar după amiaza şi seara o petrecuse cu ea, dar cum şi când fusese adus aici, nu-şi mai amintea. În jurul prânzului, un gardian îl duse într-un birou - aşa crezu el -, şi-i spuse să aştepte pentru că va veni cineva să discute cu el. După câteva minute colonelul intră în camera specială pentru interogatoriu, se aşeză pe scaunul din faţa lui şi foarte calm, scoase un carneţel: - Bună ziua, domnule! Sunt colonelul Arthur. - Bună ziua! Răspunse Tom greoi. - Te numeşti Tom, Tom şi mai cum? 116


Crucea din sticlă - Tom Cat! Colonelul notă şi sublinie ceva în notes, apoi brusc, privindu-l foarte insistent, spuse: - Prea eşti palid, eşti bolnav? - Nu, nu sunt bolnav! Sunt obosit. - Ştii unde te afli? - Da. - Bănuieşti şi de ce eşti reţinut? - Nu. - Eşti acuzat de crimă, mai precis de moartea domnişoarei Lenney Teel, fiica d-lui Elvis Teel! - Nu este adevărat spuse el pasiv, nu eu am asasinat-o pe Lenny Teel. - Dar cine? - Nu ştiu, iar dacă mă suspectaţi de aşa ceva, vă pierdeţi timpul în zadar… Apoi trebuie să aveţi şi dovezi. - Dar dumneata poţi proba cu martori, nevinovăţia ? Unde ai fost în noaptea crimei? Ai un alibi? - Da, pot proba! Am fost cu domnul Elvis Teel, toată noaptea. - Domnul Teel, ne-a spus altceva! Sunt sigur că ştii că este reţinut şi acuzat de asasinarea căpitanului Fill Norman. Spuse colonelul cu o voce monotonă, urmărindu-i atent toate reacţiile. Pe faţa lui Tom, apăru un surâs foarte scurt, care pieri la fel de rapid cum apăruse – dar acest fapt nu scăpase ochiului vigilent al colonelului, interpretându-l ca pe un surâs de satisfacţie -, iar degetele de la mâna stângă porniră abia perceptibil să bată darabanaua în tăblia mesei. - Da! Ştiu că este reţinut. - Domnul Elvis Teel, prin declaraţia dată, te acuză pe dumneata de asasinarea căpitanului. Îl informă, cu aceiaşi voce monotonă colonelul. - Nu-i adevărat! ripostă Tom, uşor vehement. - Nu-i adevărat! se miră colonelul şi introduse mâna în buzunarul hainei, din care scoase o pungă din plastic sigilată, în care se vedea un stilou.

117


Emil Dumitru XXXIII - Cunoşti, acest stilou? - Nu! - Domnul Elvis Teel a declarat că-ţi aparţine. - Nu-i adevărat! - Eşti sigur că nu este stiloul dumitale? Azi o să fie trimis laboratorului special pentru investigare, apoi amprentele găsite pe el, vor fi comparate cu ale dumitale. - Imposibil! spuse Tom ironic. Colonelul privindu-l zâmbi: - De acord! De pe corpul de ebonită al stiloului nici eu nu sunt sigur că putem preleva ceva. Asta numai în cazul în care sunt toate numai amprente dinamice! Dar… uiţi un lucru minor - asta în aparenţă -, însă foarte edificator pentru noi: stiloul are o pompiţă, una mică din cauciuc, pe care trebuie s-o strângi cu degetele ca să-i alimentezi rezervorul cu cerneală! Aşa că… să revenim! Ştii unde l-ai pierdut? - Nu-i adevărat, este o înscenare din partea domnului Teel… Nu este stiloul meu! - Repet întrebarea: ştii unde l-ai pierdut? -… - Nu vrei să-mi spui ori nu-ţi mai aminteşti în ce împrejurări l-ai pierdut? Colonelul aşteptă câteva secunde şi privindu-l foarte direct, cu aceiaşi voce egală, continuă: bine, atunci am să-ţi spun eu! L-ai pierdut în camera de la hotel, cameră în care dumneata l-ai asasinat pe căpitanului Fill Norman. - Nu este adevărat!… - Atunci unde este stiloul dumitale? Poţi să-mi spui? - Cred că acasă… - Crezi, dar nu eşti sigur, nu? Folosirea acestui instrument pentru a scrie, este un hobby al dumitale, este adevărat? - Da. - Scrii toate documentele numai cu stiloul, iar urma lăsată de peniţa lui pe hârtie este unică, la fel ca urmele lăsate pe glonţ de ghinturile ţevii. Realizezi că pentru un expert în grafologie, ar fi foarte uşor să demonstreze că stiloul găsit în camera de la hotel, îţi aparţine ? Întrebarea şi apoi expunerea mai pe larg făcută de colonel, căzură ca o 118


Crucea din sticlă bombă. Tom începuse să se foiască uşor în scaun. Urmară câteva secunde de linişte, colonelul special tăcuse, lăsându-i timp lui Tom să proceseze informaţiile. În toată această perioadă însă îl urmărise, prefăcându-se că scrie ceva în notes. Tom îşi ştersese de câteva ori fruntea de mici broboane de transpiraţie, care, probabil gândise el că, dacă le-ar fi lăsat mai mult neşterse, ar fi crescut şi l-ar fi dat de gol. - Tom, ieri cu cine trebuia să te întâlneşti? - Cu… cu doamna Margaret! - Minţi! Trebuia să te întâlneşti cu altcineva, iar eu ştiu cu cine. Vreau să aud de la tine. Deci, cu cine trebuia să te întâlneşti? - Am spus odată cu cine! Răspunse el puţin nervos. - Bine, repet: ştiu că mă minţi şi am să-ţi demonstrez asta, dar mai târziu. Deci, te-ai întâlnit cu doamna Margaret. Şi ce aţi discutat? - Banalităţi, ce să discutăm. - De exemplu? Tom simţindu-se încolţit tăcu, se foi de câteva ori pe scaun, apoi spuse: - Nu mai răspund la nicio întrebare, vreau să-mi chem avocatul, voi răspunde numai în prezenţa lui. - Da, sigur, este dreptul dumitale să nu mai răspunzi, dar de ascultat poţi asculta, nu? Colonelul scoase din celălalt buzunar minicasetofonul. Foarte calm îl aşeză pe masă şi-l puse în funcţiune, urmărind reacţiile lui Tom. Apoi îşi deschise haina şi se aşeză pe scaun, slăbindu-şi în acelaşi timp şi nodul de la cravată. Îşi luă notesul şi începu să scrie ceva. Nişte gesturi fireşti pe care Tom nici nu le băgă în seamă, dar pentru ofiţerul de dincolo de oglindă, asta însemna că trebuie să focalizeze imaginea foarte mult pe faţa lui Tom. În primele minute, Tom ascultă calm convorbirea dintre el şi Margaret şi când înregistrarea ajunse la dialogul: - Şi eu sunt surprinsă să te găsesc aici în separeul rezervat special pentru familia mea. Cu cine ai de fapt tu întâlnire: cu tatăl, cu fiul sau cu o femeie? - Cu domnul Teel! Colonelul îl privi, - Tom îşi coborî capul în piept şi nu comentă nimic – apoi mai lăsă minicasetofonul să funcţioneze un timp, iar după ce trecu de pasajul: - Calmează-te, dacă vrei să purtăm un dialog civilizat! Spune-mi, ce e cu tine aici? - Trebuia să mă întâlnesc cu domnul Teel! Ţi-am mai spus, ce dracu’ mă tot întrebi? - Trebuia? 119


Emil Dumitru - Da, trebuia! Ce e aşa de greu de… priceput! Colonelul opri minicasetofonul: - Deci, domnule Tom, cu cine trebuia să te întâlneşti? - Repet: nu mai răspund la întrebările dumneavoastră, decât în prezenţa avocatului meu! - Prea bine, văd că te-ai setat pe acest răspuns, atunci hai să mai ascultăm, poate aşa îţi aminteşti, spuse la fel de calm colonelul, punând din nou în funcţiune aparatul. Îl lăsă iarăşi chipurile nesupravegheat, colonelul prefăcându-se că este foarte concentrat asupra celor notate în carneţel. Tom, dacă la început părea detaşat şi reuşise cu destulă stăpânire de sine să fie calm, acum, ascultând destăinuirile făcute chiar de guriţa lui, realiză că totul este pierdut, începu să se foiască mai tare în scaun şi să-şi frece mâinile. La un moment dat, lăsă spăşit capul în piept, proba prezentată de colonel era indubitabilă. Colonelul opri înregistrarea. - Tom! Acesta îşi ridică privirea. Vai, Doamne, ce faţă de om nevinovat avea acum! Aroganţa, ironia şi îngâmfarea cu care îl tratase pe colonel la început, dispăruseră ca prin farmec de pe chipul lui. - Cred că eşti acum conştient de ce te aşteptă. Şi pentru că tu taci: probele ’’vorbesc’’ foarte clar în locul tău, ca să spun aşa. Avem înregistrarea totală Tom, destăinuirile dumitale sunt clare şi fără loc de interpretare, aşadar juraţii vor fi încântaţi când le vor auzi şi nu le vor fi greu să dea verdictul. Colonelul împinse scrumiera între ei, mirându-se, cum de rezistase până acum fără să-şi aprindă o ţigară. Scoase pachetul, îşi luă una, apoi îl puse în dreptul lui Tom. - Poţi fuma dacă vrei. Tom duse rapid mâna şi se servi. - Pentru că înţeleg, reluă colonelul, cât eşti tu de vinovat - mai mult incitat de Elvis Teel, preciză el pe un ton mai accentuat -, şi cât este şi el de vinovat, îţi propun să încheiem un târg, mai bine spus o colaborare de care ştim numai noi doi, dacă bineînţeles vrei? Deci, tu îmi dai o declaraţie foarte amănunţită despre tot trecutul lui Elvis Teel, iar eu am să vorbesc cu cine trebuie, şi, după ce-ţi termini de ispăşit pedeapsa ce ţi se cuvine – pentru asasinarea căpitanului Fill Norman, nu? – noi îţi vom schimba identitatea şi locaţia. Accepţi? Tom nu spuse nimic, îşi concentrase privirea asupra mâinilor, încercând să120


Crucea din sticlă şi controleze tremurul uşor perceptibil al falangelor. - Ok! Cum doreşti! Spuse colonelul ridicându-se. În celulă vei găsi cele necesare scrisului, asta în cazul în care laşi încăpăţinarea, furia şi gândul de răzbunare faţă de Elvis Teel şi doreşti să scrii ce te-am rugat. Cred că nu mai este necesar să-ţi amintesc că: răzbunarea este arma prostului! Ori tu nici pe departe nu faci parte din această categorie! Umblă colonelul psihologic, la cutiuţa lui cu neuroni. Gândeşte-te că doar aşa îţi mai diminuezi din pedeapsă. Gardian! Uşa se deschise şi intrară doi. - Puneţi-i cătuşele şi luaţi-l! Tom se ridică şi singur îşi duse mâinile în faţă pentru a fi încătuşat. Dacă Tom se răzgândeşte şi scrie declaraţia, aproape ca-m câştigat, merit un deget de rom, nu? gândea colonelul în drum spre biroul lui.

121


Emil Dumitru XXXIV După aproximativ o lună, timp în care noul procuror împreună cu o echipă de specialişti, având concursul căpitanului Fill Norman şi al domnului colonel, au adunat noi probe, pe lângă cele deja existente la voluminosul dosar al lui Elvis Teel, în sfârşit, începe procesul mult aşteptat de toată lumea din port, printre care şi doamna Anastasia Romanov. Sala de judecată a tribunalului, în care se afla Tom Cat şi Elvis Teel – despărţiţi de un geam protector -, în boxa acuzaţilor, era arhiplină. Ziarişti, reporteri, televiziunea locală, plus o echipă de la televiziunea naţională, aşteptau cu nerăbdare să înceapă procesul. Deodată, deschizând larg uşa, aprodul strigă: - Linişte, vă rog ! Ridicaţi-vă, intră curtea! După câteva minute, timp în care şi juraţii se aşezaseră pe locurile lor, grefierul, un domn cam plinuţ şi cu o voce de fumător înrăit, strigă numărul dosarului şi părţile implicate în proces. Primul chemă la bară: Tom Cat. După procedura de identificare şi jurământ, preşedintele curţii îl întrebă: - Acuzat Tom Cat, îţi menţii declaraţia dată anterior? - Da, domnule preşedinte. - Atunci, declaraţia să fie cunoscută şi de juraţi. Domnule grefier, te rog, s-o citeşti! Grefierul cel micuţ şi rotofei se ridică, îşi drese glasul de câteva ori şi începu: Declaraţie, Subsemnatul Tom Cat, născut la data de 15 martie 1960, în Marion, statul Ohio, fiul lui John şi Hellen, de bună voie şi nesilit de nimeni, declar următoarele: La recomandarea unui prieten, în urmă cu aproximativ zece ani, lam cunoscut pe domnul Elvis Teel, supra-numit şi Regele. În foarte scurt timp am devenit secretarul şi omul dumnealui de încredere. După cca. doi ani de la angajare, într-o seară, am făcut prima greşeală. O enormă greşeală care după trecerea anilor şi înţelegându-i mai bine modul de lucru şi stilul de manipulare, am ajuns la concluzia că fusese o înscenare pusă la cale de domnul Elvis Teel. Fiind sub influenţa alcoolului, am 122


Crucea din sticlă pierdut o sumă imensă la ruletă. Am acoperit paguba, folosind un cec semnat în alb, primit cu doar câteva zile înainte de la domnul Elvis Teel. Am fost prins şi constrâns de dumnealui, să semnez un angajament prin care îi juram credinţă şi supunere oarbă - fără nicio condiţie -, şi astfel am devenit sluga şi sclavul lui cel mai fidel. La puţin timp după acest episod, Regele îmi dă ordin să-i caut un profesionist, specialist în „eliminări curate”. L-am găsit şi le-am aranjat o întâlnire. Menţionez că eu nu am participat la discuţia lor şi în concluzie nu ştiu ce au plănuit. După aproximativ o lună de la această enigmatică întâlnire, doamna Anna Teel, prima soţie a Regelui, moare într-un accident de maşină. Trec aproape doi ani şi în viaţa Regelui apare brusc o altă femeie: Barbara Claus, care, după un an, un an şi ceva, devine doamna Barbara Claus Teel. La puţin timp de la căsătoria legală, Regele îmi ordonă să-l caut iarăşi pe acelaşi profesionist. De data aceasta am asistat la prima lor întâlnire. Regele îi cere profesionistului ca Barbara Claus Teel: să fie eliminată fizic, tot aşa de curat! Abia atunci, eu am făcut legătura cu moartea primei soţii. Profesionistul cere, pentru a îndeplini acest plan diabolic, fix o sută de mii de dolari, bani lichizi, în bancnote de zece, douăzeci şi cincizeci de dolari. Regele acceptă şi cere timp pentru a pregăti banii. După câteva zile, personal, am predat profesionistului o geantă în care se afla doar jumătate din sumă, urmând ca restul să-i primească după. Acesta, sunt sigur că a îndeplinit planul Regelui, deoarece doamna Barbara Claus Teel, moare înecată în mare. Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez.” Avocatul acuzării, după ce grefierul se aşeză, se adresă curţii: - Domnule preşedinte, cu permisiunea dumneavoastră, doresc să-i pun câteva întrebări acuzatului. Preşedintele curţii, fu de acord. - Acuzat, Tom Cat! începu el uşor tărăgănat, studiind în acelaşi timp şi întrebările pe care urma să i le pună, notate într-o agendă. Declaraţia dumitale este foarte succintă şi pentru a înţelege mai bine faptele şi juraţii să delibereze foarte corect, vreau să ne povestiţi, mai pe larg, accidentul de maşină, în care doamna Anna Tell, prima soţie, şi-a pierdut viaţa! - Nu ştiu prea multe amănunte! Îmi amintesc doar că doamna Anna Teel, a căzut cu maşina într-o prăpastie şi a decedat la spital după câteva zile. - Ok, mai departe. În declaraţie spuneţi că personal aţi predat ,, 123


Emil Dumitru profesionistului’’ o geantă în care se afla doar jumătate din suma cerută de el, da? Ce s-a întâmplat cu restul de bani? Nu cumva tot dumneata l-ai dus şi ai omis să menţionezi în declaraţie? - Nu! Nu am omis nimic! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu restul de bani, eu nu am mai predat niciodată nimic ,,profesionistului’’. - Ştiţi cum a fost asasinată doamna Barbara Claus Teel? Vă mai amintiţi de plan? - Nu cunosc toate detaliile acestui plan! Eu am participat doar la prima lor întâlnire şi am dus prima tranşă aşa cum am declarat. - De unde ştiţi că în geantă era exact jumătate din suma cerută? - Am participat la aranjarea lor, împreună cu domnul Elvis Tell. - Tranşa a doua, când aţi predat-o? - Nu am predat-o eu, niciodată! Am mai spus asta. - La un moment dat, declaraţi că domnul Elvis, i-a cerut asasinului ca doamna Barbara Claus: să fie eliminată fizic, tot aşa de curat. Ne puteţi spune mai multe amănunte? - Nu ştiu amănunte! După ce domnul Elvis, a spus ce doreşte, profesionistul a cerut ca discuţia să fie purtată între patru ochi. - Mda! Care credeţi dumneavoastră că ar fi fost mobilul celor două crime? - Nu ştiu sigur, bănuiesc că banii obţinuţi din asigurări. - Mai explicit? - Cele două soţii ale domnului Elvis Teel, au avut asigurări în caz de accidente. - De unde ştiţi? - De la domnul Elvis, ştiu! - Aţi văzut poliţele? - Nu. - Despre moartea domnişoarei Lenny Teel, ce ne puteţi spune? - Nu ştiu nimic în plus faţă de ce s-a scris în presă. - Credeţi că d-l Elvis Teel este implicat şi în această moarte suspectă? - Este posibil, planul… - Răspundeţi, vă rog, prin da sau nu! Îl întrerupse avocatul. - Da. - Mai am o ultimă întrebare pentru acuzat! Să ne spună ce ştie despre moartea domnului arhitect, Vasiliev Romanov şi a celor doi fii. Avocatul apărării se ridică în picioare: - Protestez, domnule preşedinte, întrebarea nu are legătură cu speţa de faţă, 124


Crucea din sticlă apoi persoanele la care face referire distinsul meu coleg, au fost declarate dispărute, nu moarte… - Se respinge! Acuzat, răspunde la întrebarea domnului avocat! ceru preşedintele curţii. - Nu ştiu nimic! spuse Tom ridicând din umeri. Eu am început să lucrez pentru domnul Elvis, după eveniment. - Mulţumesc, eu nu mai am întrebări. Preşedintele curţii se adresă avocatului apărării: - Acuzatul vă aparţine, aveţi întrebări? - Nu, domnule preşedinte! - Bineee!… spuse preşedintele curţii, uitându-se prin dosar, apoi ridicânduşi privirea din el zise: acuzat Elvis Teel ! Acesta se ridică cu mare greutate în picioare. - Veniţi, vă rog, la bară! În sală se iscă o rumoare generală, toţi începură să şuşotească, sesizând modul diferenţiat de tratare a celor doi acuzaţi, din partea preşedintelui. - Linişte! spuse acesta, lovind puternic în birou cu faimosul ciocan din lemn. Evacuez sala dacă nu faceţi linişte!

125


Emil Dumitru XXXV - Puneţi, vă rog, mâna dreaptă pe biblie şi repetaţi după mine: jur să spun adevărul şi numai adevărul… - Jur să spun adevărul şi numai adevărul. - Şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu. - Şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu. - Aşa să-mi ajute Dumnezeu, amin! - Aşa să-mi ajute Dumnezeu, amin! - Vă aduc la cunoştinţă că mărturia mincinoasă este pedepsită aspru de lege! Acum mergeţi la bară. Între timp în sală se făcuse linişte, toţi erau curioşi şi doreau să audă ce declară Regele. - Domnule avocat, aveţi cuvântul. Avocatul acuzării, se ridică şi se apropie de Rege. - Domnule Elvis Teel, sunteţi acuzat că aţi asasinat-o şi pe ultima dumneavoastră soţie, doamna Margaret Teel. - Domnule preşedinte, protestez! Sări ca ars unul dintre avocaţii apărării. Prin această întrebare, distinsul meu coleg, insinuează că domnul Elvis, şi-ar fi asasinat şi primele două soţii. Ori acest lucru nu s-a dovedit încă! - Se admite! Sala începu să murmure. - Linişte! Este a doua avertizare, la a treia, voi evacua sala. Spuse preşedintele lovind furios cu ciocanul în birou. Domnule avocat, reformulaţi, sau puneţi altă întrebare acuzatului. - Reformulez, domnule preşedinte! Şi întorcându-se către Rege, îl întrebă: este adevărat că aţi ucis-o pe doamna Margaret? - Nu, nu este adevărat, răspunse el moale. - Aţi avut o astfel de tentativă? - Nu. Avocatul acuzării se uită la colonelul Arthur, acesta închise ochii, semn că totul este ok. - Domnule preşedinte, vă rog să permiteţi, să fie chemată la bară, doamna Margaret Teel. - Aprod! Să intre în sală, doamna Margaret Teel! Ceru preşedintele. Regele la auzul numelui, tresări şi se îngălbeni uşor la faţă. 126


Crucea din sticlă Colonelul Arthur, fiind în primul rând, observă acest lucru. Aprodul deschise uşa: - Să intre, doamna Margaret Teel! Margaret Teel, elegantă, toată numai un zâmbet şi cu multă dezinvoltură, îşi făcu intrarea. Preţ de câteva minute, mai precis cât dură drumul ei până în faţa preşedintelui curţii de judecată, toate privirile şi reflectoarele camerelor de luat vederi, fură pe ea. Când Margaret trecu prin dreptul boxei acuzaţilor, Regele îi căută insistent privirea, însă ea îl ignoră total: prea suferise multe umilinţe din partea lui. Acum radia de bucurie că scăpase cu viaţă. După ce se făcu identificarea şi martora depuse jurământul, preşedintele curţii invită pe cei doi avocaţi să-i pună întrebări. Avocatul acuzării: - Doamna Margaret Teel, vă rugăm să ne relataţi, ce s-a întâmplat în seara respectivă. Ea începu să povestească şi colonelul urmărea pe chipul lui Elvis Teel, efectul celor relatate de Margaret. - Aveţi un martor care să probeze că cele relatate de dumneavoastră sunt adevărate? întrebă avocatul după ce ea termină. - Desigur, afară se află chiar un martor ocular, care abia aşteptă să intre şi să depună mărturie. Sala începu uşor să şuşotească: gata, s-a zis cu el, moare în puşcărie! Alte voci: lasă că aşa merită… auzi tu, să-şi omoare soţiile pentru bani! Preşedintele interveni şi ceru să se facă din nou linişte, altfel, chiar se ţine de cuvânt şi evacuează sala. - Domnule preşedinte, cu permisiunea dumneavoastră, să fie chemat la bară martorul invocat de doamna Margaret Teel, ceru avocatul acuzării. Preşedintele curţii fu de acord. Aprodul deschise uşa şi aşteptă câteva secunde, însă nu-şi făcu apariţia nimeni. Avocatul acuzării, foarte uimit îl privi pe colonelul Arthur, acesta îl linişti printr-un zâmbet, arătându-i din ochii, uşa prin care intrase curtea, care, în acel moment se deschise şi un bărbat prezentabil îşi făcu intrarea. La fel ca şi la apariţia doamnei Margaret, toată lumea îşi îndreptă privirile către enigmaticul martor. Regele îl recunoscu imediat: era căpitanul Fill Norman şi, la vederea lui, îi căzu pur şi simplu capul în piept. Adică gata, totul este terminat, traduse colonelul gestul lui, ţinându-l sub observaţie clipă de clipă. Tom însă îl privi liniştit pe cel care intră, asta deoarece încă nu-i auzise 127


Emil Dumitru numele. Căpitanul se opri lângă Margaret, la bară. - Numele dumneavoastră, vă rog! ceru preşedintele curţii de judecată. - Fill Norman, căpitan Fill Norman, specialist în criminalistică. Tom Cat tresări vizibil când auzi cine era misteriosul personaj. Regele nici nu se mai strădui să-şi ridice capul din piept. Apoi ce a urmat, a fost o simplă formalitate pentru juraţi. Au fost găsiţi amândoi vinovaţi, Regele a fost condamnat pe viaţă şi confiscarea parţială a averii. Tom Cat, condamnat la zece ani, pentru complicitate şi tăinuire.

128


Crucea din sticlă EPILOG Venise toamna demult şi, simpatica doamnă cu veşminte maronii, prin sărutul delicat dar rece al brumei, pusese stăpânire pe tot ce până mai zilele trecute fusese verde. Toată ziua se jucase după bunul ei plac cu frunzele copacilor - lăsându-le şi în voia şi pe braţele vântului, să le legene delicat şi cu multă evlavie, ca pe nişte prunci, purtaţi de preot după sfântul botez – şi, după ce portul parcă amorţise alungând iahturile şi turiştii, acum se pregătea să plece. În frumosul prag de început de iarnă, doi îndrăgostiţi - căci cum altfel poţi numi două persoane care merg aproape îmbrăţişate prin parc, nu? – se plimbau agale, admirând în tăcere fascinantele nuanţe de maro ale parcului, o imensă frescă bizantină, proaspăt terminată de cel mai talentat pictor: mama natură. După un timp, cei doi romantici se opriră în dreptul unei bănci, ea rugându-l din priviri să se aşeze. - Spune-mi Fill, bănuiesc că poţi să-mi spui acum după ce totul s-a terminat, cine a asasinat-o pe Lenny Teel? - Da, sigur, pot să-ţi spun: asasinul fu… destinul ! - Serios! Tu glumeşti? - Da, foarte serios! Criminalul a fost… destinul! Lenny, fiind sub influenţa alcoolului, a căzut şi s-a lovit la cap, această lovitură fatală cauzându-i moartea. - Şi eu care credeam că tot Regele blestemat a regizat totul, iată că m-am înşelat!? Pe tipul acela, criminalul profesionist, l-aţi găsit? - Da, acum poţi fi liniştită! Şi Fill zâmbi. Margaret puţin surprinsă, privindu-l întrebă: - Aşa repede l-aţi găsit? - Da! Imediat după declaraţia lui Tom Cat, o echipă de specialişti, a cercetat milimetru cu milimetru, iahtul primit de tine de la Elvis Teel şi… - Fostul meu iaht? - Da! Pentru că acest iaht a fost pe rând: al Annei, al Barbarei Claus, apoi al tău. Şi pe iaht, echipa respectivă a găsit cadavrul profesionistului într-o ladă. - Nu înţeleg, eu cum de nu am dat de cadavrul lui? Întrebă ea foarte mirată. - Nu aveai cum şi am să-ţi explic şi de ce! Tom Cat declară că el a predat profesionistului, doar jumătate din suma cerută, chiar el pregătind banii, urmând ca restul să-i predea după, ori acest lucru nu s-a mai întâmplat, cu toate că profesionistul şi-a făcut treaba, respectiv asasinând-o pe Barbara Claus. Mai 129


Emil Dumitru declară că Regele a cerut timp pentru pregătirea banilor, în realitate el a conceput un plan – pe care am să ţi-l povestesc mai târziu -, pentru eliminarea profesionistului. De această dată, a lucrat fără ajutorul lui Tom, care şi aşa ştia prea multe. Acest amănunt ne-a determinat să presupunem că asasinul, respectiv profesionistul, s-ar putea afla încă pe iaht. Spune-mi, tu ai folosit vreodată lada frigorifică aflată sub canapea de pe puntea superioară? - Sub canapeaua aceea imensă, din piele naturală de leopard, se afla o ladă frigorifică? - Exact. - Nici nu am ştiut că acolo se afla aşa ceva! - Şi noi am descoperit-o după o zi de căutări. Mintea diabolică a regelui, în perioada de răgaz, cerută pentru pregătirea bancnotelor, a conceput un sistem la respectiva ladă, care permitea deschiderea capacului ei o singură dată din interior, a două oară se bloca definitiv, înţelegi? - Nu în totalitate. - Aşadar, ca o mică paranteză, Elvis Teel a conceput toate ,,accidentele’’ foarte minuţios şi creând falsa impresie că totul este cât se poate de firesc. Să revin la moartea Barbarei Claus. După ce am studiat dosarul din arhiva poliţiei şi judecătoriei, coroborate cu cele descoperite de echipa de cercetare, am conceput următorul scenariu: Barbara pleca în larg însoţită de o barcă cu motor de mare viteză, după ce ancora iahtul în larg, ea rămânea singură, echipajul întorcându-se la mal şi revenind seara sau probabil când îi chema ea, să preia iahtul. - De ce făcea asta? De ce crezi că dorea să rămână singură? - Pe lângă faptul că avea o plăcere deosibită să-şi petreacă timpul liber în linişte şi singurătate, mai ştia din tinereţe, că lui Elvis Teel, îi plac femeile bronzate total. Înţelegi? - Mda! - În ziua respectivă, înainte ca iahtul să plece, profesionistul criminal - sigur conform indicaţiilor primite de la Rege -, se ascunde în lada frigorifică şi ajunge în larg cu iahtul. Aşteaptă un timp sau poate un semnal, iese din lada respectivă, o aruncă peste bord în mare pe Barbara Claus şi asistă sadic până când sărmana femeie, de oboseală, se îneacă… - Aha, într-adevăr ce om sadic!… şi? - Apoi, după ce s-a asigurat că Barbara Claus a decedat, sigur a intrat din nou în lada frigorifică. Aici, în ladă, nu ştiu exact ce s-a întâmplat, ce mecanism a declanşat, cert este că şi acum după ani în ţesuturile prelevate din plămânii criminalului s-a descoperit un gaz toxic. 130


Crucea din sticlă - Asasin prost! Putea să folosească un costum de scafandru şi ajungea la ţărm fără probleme. - Şi noi ne-am gândit la asta, dar am ajuns la concluzia că a trebuit să respecte planul Regelui, altfel nu mai primea restul de bani. - Posibil! Spuse Margaret. Despre accidentul Annei, ce-mi poţi spune? - Din dosarul găsit tot în arhiva poliţiei - din care lipsesc multe file -, şi din cel aflat la judecătorie, am dedus următoarele: dar îţi spun, în acest caz, totul este deducţie, nimic nu poate fi probat în mod cert cu martori ori cu acte. Anna, avea un hobby, iubea maşinile sport şi Regele i-a făcut cadou una, aşa cum îşi dorise ea, puternică şi roşie, o bijuterie de Ferrari, decapotabilă. Într-una dintre seri, când se întorcea din oraş, pe serpentina spre reşedinţă, părăseşte partea carosabilă rupând parapetul de protecţie şi cade în prăpastie. Este salvată repede de nişte turişti, dar având răni la cap, datorită faptului că maşina – aşa cum am spus -, era decapotabilă, moare la spital a treia zi, nu înainte însă de a spune că un motociclist a tras asupra ei, chiar repetând obsesiv aceasta. Din datele pe care le-am obţinut ulterior despre criminalul profesionist, am aflat că acesta era şi un împătimit al motoarelor, concluzia mea finală este: acesta o urmărise cu motocicleta şi, probabil, a tras asupra ei doar ca s-o sperie, ceea ce i-a şi reuşit. Margaret îi prinse faţa cu palmele şi privindu-l îi spuse: - Dragul meu… maior, când te gândeşti că totul a început de la o moarte suspectă! apoi îl sărută. - Sfârşit Târgovişte, februarie-martie 1992.

131


Scris într-o manieră lizibilă, cursivă, plăcută şi incitantă, volumul cu titlul provocator „Crucea din sticlă” are un loc bine definit în rândurile romanelor poliţiste, având un uşor parfum romantic. Acesta este inspirat din realitatea zilelor noastre, unde cel mai mult contează bogăţia, opulenţa, dorinţa de putere. Acţiunea romanului este atractivă şi incitantă. Autorul dovedeşte pricepere în construirea fiecărei acţiuni, cu minuţiozitate şi talent. Nimic nu rămâne neexplicat, dar într-un mod subtil, captivând cititorul care aşteaptă nerăbdător următorul capitol. Însă, ca în orice roman poliţist care se respectă, tatonarea faptelor ori pătrunderea în psihicul personajelor au un rol însemnat, Emil Dumitru făcând uz de acest procedeu. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul e prezentat cu precizie şi minuţiozitate, într-un crescendo captivant. Sofia Sincă

Crucea din sticlă  

crucea din sticla, emil dumitru

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you