Nr. LIX, aprilie-iunie
„Educația este, mai presus de toate, un act de speranță în cei din fața noastră (…), în posibilitățile lor de a se schimba și de a contribui la reînnoirea societății” (Papa Francisc)
EDITORIAL
❑ Liceul, aventura speranței (Bogdan Emilian Balașcă) – 3
SPIRITUALITATE - TEOLOGIE
❑ Ziua Educației Catolice (Maria Gheț) - 4
❑ Luna Mai, lună închinată Sfintei Fecioare Maria (Denis Antonio Drancă) – 5
❑ Armonia divină, calea către pace și înțelegere (Miruna Costina Samson) – 6
❑ Cum și de ce să îi acceptăm pe ceilalți (Alessia Andro) – 8
DIALOG ÎNTRE GENERAȚII
❑ Interviu cu un fost absolvent al Liceului nostru: Pr. Petru Vârgă (Redacția) – 10
❑ La final de clasa a XII-a, mărturii și trăiri ale absolvenților (Manuela Ionela Brăilescu, Felix Ulderic Ghiuzan, Karina Georgiana Mărtișcă, Ionela Vasilica Mancaș, Alexandru Domenic Roca, Elizabeta Agu, Andreea Bianca Roiu, Amalia Mîrț ) - 14
EDUCAȚIE – FORMARE
❑ Practica pedagogică (Giulia Dîscă-Lucaci) – 20
❑ Frumusețea și eleganța de a fi în uniformă (Denisa Mariana Palaghia) – 21
CULTURĂ – ȘTIINȚĂ
❑ 100 de rochii, de Elenor Estes (Ioana Iulia Apetrei) – 22
❑ Dans în arenă, de Jojo Moyens (Sara Maria Elena Ivănuș) – 24
CREAȚIE - ARTĂ
❑ Viața are sens (Sabina Daria Cimpoieșu) – 25
❑ Cromatică duhovnicească: Parima, Învierea, Biserica, Viața (Redacția) – 26
EVENIMENTE
❑ Cronica Liceului (Redacția) – 28
❑ Evenimente viitoare (Redacția) – 31
Redacția:
Prof. Aurelia Cristina Balașcă
Colaboratori: Profesori: Lucian Horlescu, Cristian Gheorghiță Pascal, Elevi:
Denisa Mariana Palaghia (cl. a XI-a B), Luoana Emilia Doboș (cl. a XII-a B), Sara Maria Elena Ivănuș (cl. a X-a B), Iulia Ioana Apetrei (cl. a X-a B), Andreea Mădălina Grozescu (cl. a IX-a B), Maria Gheț (cl. a XII-a A).
Tehnoredactare: Prof. Bogdan Emilian Balașcă
Adresa:
Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, str. Ștefan cel Mare, 268/B, 611040 Roman, jud. Neamț, Tel/fax: 0233/741421
liceulfranciscan@yahoo.com, www.liceulfranciscan.ro, Editura Serafica, str. Teiului, 20 611047Roman, jud. Neamț, Tel: 0233/733611
ISSN 2359-7356
„A asculta chemarea divină, departe de a fi o datorie impusă din exterior, poate în numele unui ideal religios, este în schimb cel mai sigur mod pe care îl avem de a alimenta dorința de fericire pe care o purtăm în noi: viața noastră se realizează și se împlinește atunci când descoperim cine suntem, care sunt calitățile noastre, în ce domeniu le putem face să aducă roade, ce drum putem urma pentru a deveni semn și instrument de iubire, de primire, de frumusețe și de pace, în contextele în care trăim.” (din Mesajul Papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații, 2024)
Speranța nu este optimism. Deși par a fi totuna. Totuși, devin diametral opuse dacă le conjugăm corect. În timp ce optimismul crede, așteaptă convins, „vremuri mai bune” și privește „jumătatea plină a paharului”, speranța nu vrea „vremuri mai bune” și nici nu vrea să vadă neapărat „jumătatea plină a paharului”. Este convinsă că ceea ce se întâmplă acum, indiferent de „cum arată”, „ce se simte”, e plin de sens. E parte din planul Dumnezeu și ne orientează către împlinire. Din acest punct de vedere, devine mult mai avantajos să ne însușim atitudinea speranței, decât să apelăm la optimismul oportunist, care vânează formule noi de viitor.
Trăim cu speranță orice etapă a vieții noastre Liceul, cu multiplele sale frumuseți și provocări, devine pentru fiecare dintre noi o aventură a speranței Plini speranță am venit la această școală; am fost admiși cu speranță. Am continuat apoi să ne trezim în fiecare dimineață, să învățăm, lucrăm, să ne susținem, plini de speranță. Și fără a pretinde probe, suntem convinși, că, dincolo de toate, anii de liceu sunt plini de sens. Cei mai frumoși, ar spune unii! Trăim experiențe inedite, ne dezvoltăm, ni se propun valori, principii, dobândim
atâtea cunoștințe, creștem, legăm relații, visăm, ne construim dorințe, facemalegeri și, mai ales, ne însușim un mod de a fi. Toate cu speranță. Deși, nu este mereu ușor, noi însă continuăm și învățăm să păstrăm în sufletul nostru darul speranței. Da, mergem înainte! Ceva parcă ne convinge, ne spune că are sens și că, în spatele a tot ce suntem și trăim, există Dumnezeu. El e speranța.Elneiubeșteșineocroteșteșineconducepașii înainte.
Finalul de an școlar (finalul anilor de liceu, pentru unii) devine o încununare a speranței. Nimic nu a fost întâmplător, nimic, degeaba, nimic fără sens. Căci „toate au conlucrat, așa cum spune Sf. Paul, spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu” (Rom 8,28). Atunci: ce poate fi mai frumos decât a trăi cu recunoștință în sufletul inundat de speranță. Suntem convinși fiind că tot ce am primit și am trăit împreună, a fost și este, darul lui Dumnezeu pentru împlinirea noastră.
Să iubim, nu optimismul, ci speranța, și să continuăm în această atmosferă, drumul frumos al dezvoltării personale, întimp ce sufletulnostrue totmai convins că Liceul este locul frumos în care trăim din plin aventura speranței!
Pr. dir. Bogdan Emilian Balașcă
Educația… Oare mai știm noi să o apreciem la adevărata ei valoare? Sau știm să ne mândrim cu faptul că avem parte de o educație creștină? Anul aceasta, Ziua Educației Catolice este sărbătorită la data de 9 mai, iar faptul că în ziua de Rusalii a luat naștere misiunea Bisericii, fiecare dintre noi are datoria de a evangheliza, asemenea primilor apostoli, purtând și altora acest suflu al misiunii.
Scopul Zilei Mondiale a Educaţiei Catolice este acela de a reflecta, de a recunoaşte şi de a celebra educaţia catolică. Nu doar copiii trebuie educați în armonia creștină, ci uneori, chiar și cei mai mari au nevoie de o
reîmprospătare a propriei conștiințe. Tocmai de aceea, această zi mondială, sărbătorită an de an, este o readucere aminte a faptului că trăim apartenența la Cristos și este bine ca nimeni să nu uite acest adevăr.
Documentul Conciliului al II-lea din Vatican, Gravissimum Educationis, amintește importanța educației catolice. În ceea ce privește educația religioasă a copiilor, Biserica, ne subliniază rolul pe care îl au părinţii în educaţie: „Părinţii, deoarece au dat viaţă copiilor lor, au obligaţiafoartegravădea-ieduca,şi de aceea trebuie consideraţi primii şi principaliiloreducatori.Într-adevăr, esteîndatorireapărinţilorsăcreezeo atmosferă familială însufleţită de iubire,depietatefaţădeDumnezeuşi respect faţă de oameni, care să favorizeze educaţia integrală, personală şi socială, a copiilor.” (GravissimumEducationis,3).
Bineînțeles că școala este un pion de bază în ceea ce privește modul în care sunt crescuți cei mici, iar rolul acesteia este precizat de același document: „Între toate mijloacele de
educaţie, o importanţă deosebită o are şcoala, care, în virtutea misiunii sale, cultivă cu grijă statornică facultăţile intelectuale, dezvoltă judecata, pune în contact cu patrimoniul cultural moştenit de la generaţiile trecute, promovează simţul valorilor, pregăteşte pentru viaţaprofesionalăşi,generândrelaţii de prietenie între elevi de firi şi condiţii diferite, favorizează spiritul de bună înţelegere." (Gravissimum Educationis,5).
Fiind o elevă la teologie, pot da mărturie de faptul că o școală catolică modelează elevul într-un mod aparte și cultivă în acesta adevărate valori necesare vieții de zi cu zi. Gravissimum Educationis, la nr. 8 ilustrează foarte bine acest aspect: „Prezenţa Bisericii în domeniul şcolar se manifestă în mod deosebit prin şcoala catolică Desigur, ea urmăreşte, nu mai puţin decât celelalte şcoli, scopuri culturale şi formaţia umană a tinerilor. Dar elementul ei caracteristic este crearea în comunitateaşcolarăauneiatmosfere însufleţite de spiritul evanghelic al libertăţii şi iubirii, ajutarea adolescenţilor pentru ca, odată cu dezvoltarea personalităţii proprii, să crească şi conform cu făptura cea nouăîncareaufosttransformaţiprin Botez.”
Sunt mândră de alegerea pe care am făcut-o când am ales să studiez într-o școală catolică. Există o unitate deosebită între elevi și profesori și totodată găsești mereu pe cineva să te sfătuiască când te afli în încercare. Și tocmai de aceea mă bucur că sunt la o astfel de școală și consider că Liceul Franciscanesteunlocminunat,căci ți se oferă numeroase posibilități prin care îți poți pune în valoare calitățile pecareDumnezeule-a sădit în tine și te poți dezvolta în mod armonios.
Maria Gheț, cl. a XII-a A
Potrivit unei tradiții care s-a născut în Evul Mediu, luna mai este consacrată Sfintei Fecioare Maria. Ușor de înțeles este motivul care i-a făcut pe creștini să-și îndrepte gândurile, rugăciunile, dar și inima către Sfânta Fecioară în această lună. Mai, denumită în popor și „Florar”, este considerată „Luna Florilor”, momentul în care frumusețea naturii se arată în toată măreția sa, pajiștile devin multicolore. În general, florile ne duc cu gândul la puritate, la frumusețe, dar, în special, acestea ne transmit perfecțiunea creației lui Dumnezeu. În momentele în care ne gândim la Fecioara Maria, denumită de Alfons al XIII-lea „trandafirul trandafirilor, floarea florilor, lumina sfinților, tresar în noi aceleași sentimente de bucurie și de pace sufletească.
Ritmul cotidian, grijile cu care toți ne confruntăm, problemele pe care le întâmpinăm,darșieșecurilepecarele experimentăm, ne debusolează în drumul nostruspiritual,făcându-nesă pierdem esența vieții creștine. Astfel, în lunamai, putem trăi viața alături de Sfânta Fecioară, care vine în ajutorul
nostru. Să trăim alături de Sfânta Fecioară Maria poate reprezenta o oportunitate valoroasă pentru fiecare dintre noi de a descoperi sau în unele cazuri chiar redescoperi planul divin și calea care ne conduce către adevărata fericire și împlinire spirituală. Asemenea Maicii Domnului, avem oportunitatea să lăsăm lumina și Cuvântul lui Dumnezeu să ne călăuzească, oferindu-ne puterea și înțelepciunea necesare pentru a face față tuturor provocărilor vieții. Maria, care în tot timpul vieții sale s-a pus la dispoziția luiDumnezeușiîmpliniriiplanuluide mântuire a omenirii, a avut posibilitatea de a îl refuza, însă nu a făcut-o și a crezut în Domnul în toate momentele vieții sale. Asemenea Sfintei Fecioare, să avem tăria de a ne încrede în planul lui Dumnezeu pe careîlarecufiecaredintrenoi și săne dăm viața pe Mâna Creatorului. Unul dintre evenimentele care încurajează credința,atât înSfântaFecioară,cât și în Dumnezeu, sunt aparițiile Maicii DomnuluilaFatima în Portugalia,din anul 1917. În acest loc binecuvântat, Fecioara Maria i s-a arătat unui grup
de copii și le-a transmis mesaje de pace, convertire și rugăciune. Aparițiile de la Fatima au avut un impact profund asupra credincioșilor din întreaga lume, iar mesajele lor au o extrem de mare semnificație și astăzi, încurajând oamenii să trăiască în credință și să se ferească de cel rău. De asemenea, în țara noastră, denumitădeSfântul PapaIoanPaul al II-lea Grădina Maicii Domnului, întrunlocminunat,îninimaBucovinei,la Cacica, se găseșteunimportant loc de pelerinaj închinat Maicii Domnului. Aici, credincioșii se adună în fiecare an la data de 15 august pentru a-și exprima recunoștința pentru minunile săvârșite de Sfânta Fecioară și iubirea față de aceasta. Bazilica Adormirea MaiciiDomnuluidelaCacicaesteun simbol al credinței și al legăturii strânse pe care credincioșii o au cu Mamalui Isus.
Deci, în luna mai, să ne apropiem mai mult deSfânta FecioarăMaria,să ne rugăm mai mult și să simțim mai mult dragostea ei pentru noi. Să ne simțim protejați sub aripa ei maternă și să avem încredere că prin ea putem fimai aproapede Fiulei,Isus.
Denis Antonio Drancă, cl. a X-a B
Am auzit foarte des de teama care pândește societatea actuală, aceea a neîncrederii oamenilor, a urii și vrajbei iscate de aiurea, a neîncrederii în instituții. Fiecare acțiune a noastră trebuie să aibă o țintă finală, orice drum parcurs trebuie să aibă un scop. De foarte multeori, între noi și scopul nostru se interpun obstacole, mai mici sau mai mari, numărul lor depinzând de lungimea traseului de parcurs. Orice obstacol înseamnă un punct de poticnire și ne poate descuraja. Dar cheia succesului este ca, împreună cu semenii să vedem ținta finală, făcând dinobstacolunpunctdeplecaresauo nouă provocare.
Vreau să pornesc în aventura descoperirii artei de a trăi împreună, pornind de la cuvintele rostite de Sf. Apostol Pavel în Epistola către Romani: „Primiți-l pe cel slab în credință fără să-i judecați gândurile! Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Dar tu, de ce îl judeci pe
fratele tău? Și tu, disprețuiești pe aproapele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu... Deci, să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală ” (Rom 14,1). Dacă noi, creștinii trăim pentru Cristos, trebuie să fim conștiențideresponsabilitateanoastră în relația cu semenii.
Oare de ce uneori este atât de greu să ne acceptăm între noi?
Trebuie să recunoaștem un fapt cert, deși suntem diferiți, avem niveluri decunoștințădiferite, suntem în stadii diferite de maturizare, avem o capacitate diferită de cunoaștere a lumii, dar toate aceste diferențe vor dispărea când vom da respectul cuvenit semenului nostru. În ziua de astăzi este dificil să ne acceptăm, din cauza diferențelor noastre. Oamenii au diverse moduri de a fi, experiențe și perspective, care pot duce la judecăți sau neînțelegeri. Tocmai de
aceea, acceptarea tuturor oamenilor poate fi comparată în societate cu o orchestră minunată, unde fiecare instrumentareunrolunicșiimportant în crearea unei melodii armonioase. Putem asocia persoana cu un instrumentmuzical,care,prinsunetul său, creează un concert deosebit. Să ne gândim la o orchestră simfonică, undeavemviori,trompete,violoncele și multe alte instrumente. Fiecare dintre acestea au o mărime, formă și ceea ce este mai important, care face diferența, este sunetul lor specific. Unindu-se, acestea creează o melodie deosebită și emoționantă în același timp. Așaesteși însocietate. Întâlnim oameni de diferite culturi, religii și etnii.
Și apoi, ce este adevărul?
Fiecare vrea să creadă că adevărul este la el. Atunci când Cristos a fost întrebat de Pilat ce este adevărul, El nu a răspuns. Nu a răspuns, deoarece doar El este Adevărul suprem, Calea și Viața.
Dacă acest lucru va fi în sufletul și credința noastră, vom reuși foarte ușor să trăim în armonie cu cei din preajmă. Toleranța devine o mare virtute morală, care implică respect pentru ceilalți, pentru ideile sau convingerile lor, chiar dacă sunt diferite de ale noastre. Toleranța este și recunoașterea diferențelor inerente naturii umane, a diversității culturale, religioase sau a felului de a fi și de a acționa. Ținând cont de valorile creștine fundamentale: respectul față de celălalt, dragostea față de aproapele, neacceptarea violenței verbale, respingerea agresivității și luarea la cunoștință a prezenței Duhului Sfânt în toți oamenii, putem, cu siguranță, să trăim împreună într-
contribuind la starea de bine și la reziliența emoțională. Pacea este starea care depășește absența conflictelor și se referă la armonia interioară, la echilibrul relațiilor interumane și la colaborarea în cadrul comunităților. Comuniunea reprezintă conexiunea și legătura profundă dintre oameni, bazată pe respect, încredere și colaborare. În cadrul comunităților unite de aceleași valori și scopuri, indivizii se simt acceptați, sprijiniți și încurajați să-și exprime potențialul maxim.
Un verset care subliniază importanța păcii se află în Scrisoarea către Efeseni 4, 2-3 „Cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, suportându-vă unii pe alții
îndurare, bunătate, smerenie, blândețe, răbdare, suportându-vă uniipealțiișiiertându-văunulaltuia, dacă are cineva vreo plângere împotriva altuia. Cum Domnul v-a iertat, așa și voi! Și mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă în dragoste, care este legătura desăvârșirii. ”
Domnul, conform învățăturilor biblice,esteconsideratizvorulpăciiși al iubirii. Psalmul 29 afirmă: „Domnul își va da puterea poporului Său; Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace." Această verset subliniază faptul că Dumnezeu aduce pace și putere celor care Îl caută, așa cum Psalmul 133,1 evidențiază importanța unității și armoniei
un mod armonios și constructiv.
Oare, ce este credința, pacea și comuniunea?
Sunt aspecte fundamentale ale vieții umane și au fost subiecte de interes și cercetare în diverse domenii științifice. Credința reprezintă o puternică forță interioară care oferă oamenilor un scop, o direcție și o sursă de speranță în momentele dificile. Ea poate aduce liniște și echilibru în viața individului,
în dragoste, sârguindu-vă să păstrați unitatea Duhului, prin legătura păcii." Acest pasaj evidențiază necesitatea de a fi blânzi și răbdători unii cu alții, promovând astfel armonia și comuniunea în comunitatea noastră. De asemenea, importanța toleranței și a iertării este subliniată de versetul din Scrisoarea către Coloseni 3,12-14: "Îmbrăcațivă, deci, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, cu inimă plină de
fraterne: "Cât de bine este și cât de plăcut ca frații să locuiască împreună!"
Astfel,pacea,care"întreceorice pricepere, va păzi inimile voastre și gândurilevoastreînCristosIsus",așa cum ni se spune în Scrisoarea către Filipeni, 4,7 este darul cel mai frumos, care produce înțelegere, comuniune și armonie, dar pe care nil dăruiește fiecăruia însuși Dumnezeu.
Oamenii au fost lăsați pe Pământ în iubire, respect, înțelegere și acceptare.Cuscopulacestane-acreat Dumnezeu, iar apostolul Ioan răspândește această dorință a Creatorului: „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.’’(1In 4:7-10) Trebuie să fim recunoscători că am primit această viață și să profităm cât mai mult de ea. Putem oferi un exemplu oamenilor din jurul nostru, fiind iubitori și înțelegători,dovedind afecțiune și respect, oferind o vorbă bună și un zâmbet celor aflați în momentedificile.
Putem spune că este nefiresc ca în anul 2024, când tehnologia și studiile au evoluat atât de mult, să vorbim încă despre discriminare, bullying, rasism și chiar războaie. Aceste fenomene se declanșează din pricina faptului că mulți nu înțeleg că nu toți suntem la fel. Ne deosebim
unii de alții prin naționalitate, etnie, gen, religie sau vârstă. De asemenea, fiecare persoană are trăsături fizice specifice, mentalitatea și personalitatea diferă chiar și de cea a părinților sau fraților. Oamenii care locuiesc sau provin din alte țări, au totodată, tradiții, obiceiuri și porturi diferite, acesta nefiind un motiv pentru care ei să nu fie acceptați în comunitate ori să li se ofere un comportament respingător sau vorbe jignitoare.
Din punctul meu de vedere, persoanele care marginalizează pe baza fizicului sau etniei, ori din alte motive personale, nu au învățat să se iubească și să se accepte peele însele. Dacă vor ajunge să facă acest lucru, își vor da seama cât de frumos și benefic este să trăiască în armonie. Își vor lărgi grupul de prieteni, căci oricine își dorește să aibă alături prieteni pe care se poate baza, care îl fac să se simtă confortabil și care să îl
susțină indiferent de impasul în care se află.
Orgoliul și dușmănia nu ajută în procesul de creare a unei lumi mai bune. Cu siguranță, fiecare din noi avem persoane în jurul nostru care nu ne sunt chiar pe plac; și cu siguranță există persoane care la rândul lor nu ne pot tolera. Este un lucru foarte întâlnit în lume, întrucât nu putem fi pe aceeași lungime de undă cu toți. Uneori, prin munca în echipă, se ajungelaconflictecuacestepersoane, fiindcă împărtășim păreri diferite și nu suntem capabili să ne lăsăm orgoliul la o parte. Dorim din tot dinadinsul să le arătăm că suntem mai presusdecâteișicăideilenoastresunt mai bune. Dacă am învăța să-i ascultăm și pe ceilalți, am descoperi că și ei dau dovadă de creativitate și îșidoresccarezultatulfinalsăfieunul frumos. Vă pot oferi un exemplu din viața personală: pe când eram în primii ani de gimnaziu, am avut de realizat un proiect pe echipe. Spre
Alessia Andro, cl. a XI-a Bnefericirea mea, trebuia să lucrez cu o colegă pe care nu o toleram, însă nici ea pe mine. Realizarea acelui proiect a fost un haos total, căci nu puteam ajunge la o concluzie comună,
judecați, iar din această pricină nu-și împărtășesc părerile proprii și sunt extremdetimizi.Persoaneledinjurul nostru, chiar dacă poate fi greu de crezut sau dureros, sunt special
indiferent despre ce era vorba: informațiile folosite, culorile sau așezarea în pagină. Mi-am dat seama că nu am avut un comportament tocmai adecvat, iar pe parcursul anuluiammaiavutocaziasălucrezcu ea.M-amhotărâtsăîiascultcuatenție părerileșisăîiapreciezefortulpecare îl depunea. A început să îmi placă compania ei și chiar ne-am împrietenit. Din punctul meu de vedere, schimbarea a pornit de la mine, atunci când am decis să îi tolerez prezența și să îi ofer respect când petreceam timpul împreună. Miam dat seama că orgoliul și ranchiuna pe care i-o purtam erau absolut nefolositoare. Viața este atât descurtăși ne-arfituturormai bine dacă am trăi în pace alături de semenii noștri. Așadar,schimbareapoate începe de la fiecare dintre noi. Dacăfiecarene-ampropunesă oferim persoanelor din preajmă respect, înțelegere și acceptare, pe planeta noastră nu ar mai exista războaie, persoane marginalizate sau alte conflicte. Am fi mai fericiți cu toții, deoarece neam simți apreciați pentru ceea ce suntem cu adevărat, nefiindu-ne teamă să arătăm cum suntem de fapt sau ce păreri și preferințe avem. Mulți oameni se tem să nu fie
trimise în viața noastră și fiecare are un scop. Întâlnim persoane care ne vorfi alături pânăînultimaclipă,care ne vor învăța să iubim și să ne iubim, să iertăm, care ne vor face să ne vedem potențialul și să credem în noi, ne vor arăta care sunt defectele noastreși nevoratenționaatuncicând greșim, însă o vor face pentru a deveni oameni mai buni, nicidecum pentru a ne judeca sau a ne face să ne simțim inferiori. Pe de altă parte, în viața noastră vor intra și persoane pasagere, vom suferi din cauza lor și ne vom întreba de ce nu suntem suficient de buni pentru a fi iubiți și acceptați. Pe moment nu ne vom da
seama, însă mai târziu vom înțelege că ele au avut rolul de a ne stimula să devenim cea mai bună versiune a noastră. Navigând pe internet, am descoperit un citat care îi aparține lui Aurelian Silvestru: „Fiecare om, în felul său, e un miracol.” M-am gândit latoatepersoanelecareauavutunrol în scenariul vieții mele. Am constatat că delafiecare dintreele am avut câte ceva de învățat, fie că încă mai fac parte din viața mea, fie că au ales să plece, acest lucru ajutându-mă să devin o persoană din ce în ce mai bună din orice punct de vedere. De aceea,eupersonal,considercăfiecare persoană este un adevărat miracol și că toți ar trebui prețuiți, chiar dacă la un moment dat ne-au făcut rău; într-o perioadă am râs alături de ei și poate am avut lucruri de învățat de la aceștia.
Prinurmare,atrăiarmoniosalături de ceilalți este o artă, pe care din păcate, mulți nu au descoperit-o sau nu auînțeles-o.Oameniinusuntlafel și oricât de mult ne-am dori ca ceilalți să ne semene pentru a ne înțelege, nu vom putea schimba acest lucru niciodată. Putem doar să înțelegem că, pentru a reuși să trăim împreună, trebuiesăîi acceptăm peoamenii care ne înconjoară, deoarece fiecare dintre noi are atât calități, cât și defecte. Nimeni nu s-a născut perfect și nimeninupoatedeveni perfect.
R: Pace și bine! Vă mulțumim că ațiacceptatșicăsuntețidisponibilsă ne acordați acest interviu, împărtășindu-ne din experiențele și bogăția dumneavoastră.
P.V.: Pace și bine! Eu vă mulțumesc pentru că mi-ați dat posibilitatea de a împărtăși un crâmpei din trăirile mele.
R: Încep încercând să îmi lămuresc o curiozitate: de unde ați aflat de Liceul Franciscan? V-a îndrumat cumva cineva spre Liceul nostru?
P.V.: Încă din copilărie am simțit în suflet o dorință (mai târziu am descoperit că se numește chemare) de a deveni preot. Parohia din care provin este una administrată de preoții diecezani, așa că înainte de a începe liceul, inspirat fiind de aceștia, îmi făcusem deja planul să mă înscriu la Seminarul Diecezan din Bacău. Însă, datorită mărturiei fratelui meu mai mare, care încă studia la Liceul Franciscan din Roman, am hotărât să mă înscriu la acest liceu.
R: Cum ați trăit anii de liceu și cumvis-a părut ambientul?
P.V.: Perioada liceului, cred că pentru oricine este o perioadă deosebită, specială. Este perioada adolescenței, când se produc foarte multe schimbări în viața noastră. Fiind o perioadă atât de importantă în dezvoltarea noastră, este clar că și experiențele, trăirile interioare, bucuriile dar și dezamăgirile trăite în acest arc de timp se întipăresc adânc în ființa noastră și ne influențează, în mod conștient sau inconștient, pe tot parcursul vieții noastre. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a rânduit ca această perioadă a vieții mele să o trăiesc în acest ambient cutotulspecial.
Sfântul Francisc scrie la un moment dat în Testamentul său: „Domnul mi-a dăruit frați”. Inspirat de înțelepciunea acestui mare sfânt, patronul spiritual și întemeietorul Ordinului nostru, cred că toate aceste întâlniri și intersectări cu oamenii care, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, ne sunt parteneri de
călătorie pe drumul vieții noastre, nu sunt rodul hazardului, nu sunt întâmplătoare, ci sunt un dar al lui Dumnezeu pentru noi, o ocazie de a învăța atât din experiențele frumoase cât și din cele mai puțin frumoase ale celor pe care îi întâlnim. Iar atunci când primim un dar, indiferent că suntem încântați sau nu de acesta, îl păstrăm la loc de cinste, la loc demn, manifestându-ne astfel respectul și recunoștința față de persoana care neaoferit acest dar.
Așadar, în această perioadă am întâlnit foarte mulți oameni (colegi, formatori, profesori etc.) cu preocupări diferite, cu mentalități diferite și cu interese diferite, de la caream avut ocaziasămăîmbogățesc la nivel uman, intelectual și social. Totodată, prin intermediul acestor oameni am reușit să mă cunosc mai mult pe mine, să leg niște relații de prietenie foarte puternice,dar cel mai important, am început să-L caut și săL descopăr din ce în ce mai mult pe Dumnezeu.
R: Ca elev seminarist al Liceului nostru, ați avut experiențe inedite! Cum a fost această experiență? V-a influențat apoi alegerile ulterioare?
P.V.: A fi seminarist, în timpurile pe care le trăim astăzi, nu este un lucru atât de atractiv nu este chiar așa de la modă. Așa era și cu aproape 15 ani în urmă, când începeam această nouă perioadă a vieții mele, perioada liceului. A fi seminarist, înseamnă a respecta un anumit program zilnic de școală, studiu și rugăciune; înseamnă a învăța decența în îmbrăcăminte, în stilul de viață și în relațiile cu ceilalți; înseamnă a deveni responsabil, iar responsabilitatea în ziua de astăzi sperie din ce în ce mai mult.
A fi seminarist, chiar și fără să conștientizezi, îți schimbă modul de a vedea
lucrurile și modul de a acționa, de a te comporta. Îmi aduc
aminte cu amuzament de faptul că, de multe ori, atunci când ieșeam să ne plimbăm în oraș, chiar fără să facem nimic deosebit, auzeam discuții între diferite persoane pe care le întâlneam, de genul: „ăștia sunt de la seminar”; „ăștia sunt popi”.
că educația pe care dorește să o ofere acest liceu nu se limitează doar la a-l ajuta pe elev să acumuleze cât mai multe informații care, cu siguranță, sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea intelectuală a unui adolescent, ci merge mai departe și încearcă să îl formeze (pe cel care se lasă format) la toate nivelurile existenței sale: uman, intelectual, spiritual și social. Foarte frumos spunea un coleg la sfârșitul liceului: „în acest
Așa că da, pot spune că experiențele trăite ca elev seminarist al Liceului nostru, chiar și în mod inconștient, ajutându-mă să mă formez pediferite niveluri, mi-au influențat întreaga viață, inclusiv motivațiile alegerilor următoare.
R: Fiind parte din promoția 2013 de profil Teologic a Liceului Franciscan, ați simțit că educația pe carev-aoferit-oînaniideliceuafost una integrală?
P.V.: Cu siguranță liceul nostru este unul special. Am simțit din plin,
liceu am intrat un copil și am ieșit un OM”.
R: V-a plăcut programul spiritual-formativ? Ne puteți da un exemplu?
P.V.: Îmi aduc aminte mereu cu mare bucurie de pacea și liniștea pe careoofereacapelaliceuluinostru.În acea capelă m-am „certat” cu Dumnezeu în momentele mele de criză adolescentină, dar tot acolo Lam simțit de multe ori aproape și am început să îmi doresc să îl cunosc mai
mult; de acolo prindeam curaj în momentelemelede descurajare. Programul spiritual-formativeraunul destul de vast. Pe lângă Sfânta Liturghie și programul zilnic de rugăciune, am avut posibilitatea de a participa la foarte multe zile de formare, pelerinaje, zile de reculegere, exerciții spirituale etc. Un singur episod doresc să îl scot în evidență. Într-una din zilele de formare ne-a fost prezentat exemplul fraților franciscani care au suferit în închisorile comuniste. Am fost foarte mișcat de modul în care aceștia șiau trăit credința în acele momentedificilealeistoriei noastre. Exemplul lor ma călăuzit și m-a motivat în tot parcursul meu formativ și mă motivează și în viața mea actuală de frate franciscan și preot, să încerc să trăiesc și să îmi mărturisesc credința nu doar cu vorba, ci cu fapta, cu întreaga mea viață.
R: Dar activitățile extrașcolare? Ne puteți povestiunaînmodspecial arămasla inimă? În mod cert una dintre a rămas la suflet este oportunitatea pe care am avut-o de a face parte din corul liceului nostru.Participarealaoactivitatecare presupune atât aportul personal dar și interacțiunea cu multe alte persoane (colegi, cei în fața cărora cântam etc.) îți aduce un anumit sentiment de împlinire care îți dă curaj să te dedici tot mai mult și care te ajută foarte mult în procesul de dezvoltare personală. Participând la această frumoasăactivitate,am avut ocazia să cunosc multe persoane, să mă întâlnesc cu diferite situații și să cunoscmaimultelucruridespremine,
să îmi descopăr unele limite și să încerc să îmi dezvolt unele calități
R: În final ați mers mai departe pe drumul formării spirituale. Ce v-a motivat?
seama de chemarea primită privind la o serie de evenimente, inspirații, întâmplări, trăiri care s-au succedat în timp și care m-au condus la ideea că viațapecareamales-oestecealacare
mâinile Aceluia care are un vis cu mine
R: În ce etapă a formării sunteți acum?
P.V.: După ce am parcurs toate
P.V.: Aș fi tentat să spun, parafrazându-l pe Paulo Coelho, că am avut un vis și pentru a deveni realitate, tot universul a conspirat la aceasta. Dar, analizându-mă mai în profunzimeam realizatcă Dumnezeu are un vis cu mine, iar visul meu nu era și nu este nimic altceva decât o expresie, un semn al chemării pe care Elmi-aadresat-o.
Sunt convins de faptul că toți primim din partea lui Dumnezeu o chemare spre o anumită formă de viață sau spre o anumită profesie, iar fiecare devine conștient de această chemare mai devreme sau mai târziu. Chemarea pe care mi-a adresat-o mie nuafost una fulgerătoare, care să îmi clarifice odată pentru totdeauna care este voința Sa și care este planul Lui cu mine. Dimpotrivă, mi-am dat
El m-a chemat. Nu pot afirma cu certitudine absolută că acest stil de viață este cel la care El m-a chemat, însă pot afirma cu tărie că discernământul pe care l-am făcut în lungul drum de formare, la asta m-a condus: să încerc să îl caut tot mai mult în rugăciune și în persoana celor pe care El mi-i pune aproape pe drumul vieții mele și să încerc să dau mărturie cu viața și cu ajutorul cuvintelor, despre faptele minunate ale iubirii sale pe care le manifestă zilnic în viața mea.
Așadar motivul principal care a stat la baza deciziei de a continua pe acest drum al formării spirituale este dorința de a răspunde la chemarea pe care am descoperit că am primit-o,nu prin forțele și meritele proprii, dar prin încredere și abandonare în
etapele prevăzute pentru formarea inițială (postulandat, noviciat și postnoviciat), acum mă aflu în așa numita perioadă de formare permanentă. Am făcut profesiunea solemnă pe 12 septembrie 2020, am fost hirotonit diacon pe 4 octombrie 2021 și preot pe29iunie2022.Lamomentulactual facpartedincomunitateaconventuală „Nașterea Sfintei FecioareMaria” din cartierul Büyükdere din Istanbul, undecubucurieîmi exercitministerul preoțesc, încercând să îl slujesc cât pot de binepe Dumnezeu și pe cei pe careElmii-apusaproape.
R: Ce credeți că este cel mai important pentru un om în viață? Ce anume îl facesă fieîmplinit?
P.V.: Foarte frumos spunea Petre Țuțea într-un interviu: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet
animal rațional și muritor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. El rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător”.
Nu este atât de important cine suntemlanivelsocialciconteazăcine suntem în fața lui Dumnezeu și ce facem pentru binele celor din jurul nostru. Asta nu înseamnă că toți trebuie să renunțăm la toate și să intrăm în conventuri și mănăstiri. Ci înseamnă să trăim frumos acolo unde Dumnezeu a rânduit să fim.
Când omul devine cu adevărat conștient că este iubit de Dumnezeu va trăi din, în și prin această iubire care îi va aduce pace, împlinire și sens.
R: Dacă ar fi să dați un sfat elevilor Liceului nostru,fiedelateologie,fie de la pedagogie, sau științe sociale, carearfiacesta?
P.V.: Nu vă fie frică să visați! Pot apăreamulteobstacoleîndrumul spre împlinirea acestora, sau poate veți fi nevoiți să renunțați la unele visuri în favoarea altora mai mărețe, însă nu trebuie să vă descurajați! Dacă visul vostru coincide cu cel al lui Dumnezeu cu voi, cu siguranță se va împlini întrunfelsaualtulșivăvaaduce multă bucurie și satisfacție sufletească.
Cât de frumos este ca atunci când faci o călătorie mai lungă să ai aproape una sau mai multe persoane cu care să te bucuri de frumusețile călătoriei și cu care să poți împărtăși și greutățile acesteia. Învestiți cu generozitate, dragi elevi, din timpul și din resursele voastre pentru a lega prietenii adevărate și sănătoase. Drumul vieții voastrevadevenimaiplinde culoare, mai interesant și mai ușor de parcurs.
R: Puteți exprima în trei cuvinte, ceea ce caracterizeazăaniideliceu?
P.V.:Cunoaștere,dezvoltare și prietenie.
R: Spre finalul interviului nostru ne putețispuneîncâtevacuvintecumați trăit momentul atacului terorist care s-a întâmplat în acest an în biserica în care slujiți?
P.V.: Așa cum spuneam și puțin mai sus, în drumul spre împlinirea visurilor noastre pot apărea multe obstacole. O întâmplare ca aceasta poate constitui un obstacol, poate fi un moment de cotitură în viața oricărui om, care poate induce frică și descurajare.
Eu am fost ferit de a fi martor direct al acestei nefericite întâmplări, în acel moment fiind prezent la o altă celebrare în catedrala noastră din Istanbul. Însă nu pot spune că nu am fost afectat profund de cele întâmplate. Totuși, în ciuda faptului că un om a fost ucis din ură față de credință, în biserica noastră Dumnezeuaînfăptuit ominunefoarte mare: celor doi atacatori, din senin, li s-au blocat armele cu care aveau de
gând să producă un carnagiu. Această minune incontestabilă îmi dă tărie să merg mai departe cu un avânt mai puternic și mă obligă să dau mărturie despre iubirea infinită a lui Dumnezeu care s-a manifestat atât de minunat chiar și într-uncontextfoarte nefericit.
R: Vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebările noastre. Vă dorim succes și binecuvântare în viață și vă așteptăm oricând să ne vizitați, să călcați pragul Liceului pe care îl purtați în suflettoată viața!
P.V.: Vă mulțumesc și eu încă odată pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a rememora experiențele trăite în frumoasa perioadă a liceului. Tuturor, elevi, profesori și formatori, vă doresc mult succes în activitățile frumoase pe care le desfășurați. Domnul să vă binecuvânteze și să vă ocrotească mereu! Pace și bine!
Manuela Ionela Brăilescu,
„Mulțumesc, drag liceu, că m
După 4 ani de rătăcit pe mareanvolburată am izbutit să găsesc țărmul. Au fost clipe în care mi-am
aruncat singură vâslele iar valurile furioase mi-au răsturnat barca. Dar nu m-am cufundat în adâncuri, nici num-amlăsat purtatădevaluri,ciam răzbit să găsesc uscatul,iarzilelemiau devenit mai senine. Toți acești 4 ani sunt martorii evoluției mele, în care mi-am învins temerile și mi-am depășit condiția. De fapt, barca ce mă purtapemareesteliceul.
Primul pas pe coridorul instituției a fost plin de neîncredere, vocea tremurândă, iar privirea timidă. Acum, când totul îmi apare-n cale cu optimism și siguranță, mă gândesc cu nostalgielacâtdefrumosam petrecut acești 4 ani. Voluntariat, practica pedagogică, concursuri, excursii, pelerinaje, proiecte - toate aceste experiențe pe care le-am trăit nu numai că mi-au testat emoțiile, ci mi-
Felix Ulderic Ghiuzan,
O zi din viață are 24 de ore, iar parcursul liceului este însoțit de sute de zile, chiar peste o mie. Par multe să le numeri, darămite să le trăiești… Într-adevăr, sunt multe, însă trec foarte repede pe lângă tine dacă nu ții pasul cu ele.
În toți acești patru ani, am avut parte de o mulțime de experiențe, fericite sau mai puțin fericite, dar cu mare bucurie îmi aduc aminte de toate. Încă mai am momente
când mă gândesc la clasa a IX-a, cum eram eu, neinițiat, ușor naiv, mai mămos… Probabil că așa sunt bobocii!Câtosătrăiescnuvoiuita primameazilaseminar,căciafost una memorabilă.
Am dat o mână de ajutor făcând treabă în capela liceului, cot la cot cu părintele director și ceilalți colegi. Tocmai se pregătea capela și am ajutat: am frecat la dușumeaua plină de var până a
au oferit cea mai frumoasă comoară: arta de a trăi.
Mi-am ospătat imaginația cu literatură și m-am regăsit în teatru. Profesorii care au împărtășit cu dragoste frumosul și disciplina, i-au oferit de fiecare dată adolescentei vâsleleșiauîncurajat-osă-șigăsească drumul, iar astăzi tălpile-mi sunt cufundate în nisip. Mă uit la barca mea, ce a devenit parcă mai frumoasă și mă cuprinde o dorință arzătoare să retrăiesc din nou momentele din ea. Dar timpul nu m-așteaptă iar bucata mea de pământ trebuie explorată. Cu speranță și curaj îmi iau vâslele primite-n dar și pornesc spre o nouă aventură plină de mister și farmec.
Mulțumesc, drag liceu, că m-ai maturizat!
rămas „bec”, am întins mocheta, amspălatscaunele,ne-amimplicat împreună. La final, directorul ne-a spus: „Nu o să uitați niciodată ziua aceasta!” și așa a fost. În liceu am avut parte de o mulțime de peripeții, de aventuri, dar și de momente care au contribuit la dezvoltarea celei mai importante valoriavieții,aceeadeafiOM.Nam înțeles la început cerințele regulamentului, aveam impresia
că e firesc să mai întârzii la program, să faci anumite lucruri așa cum ești obișnuit, dar nu a fost așa. Făceam parte dintr-o comunitate și era firesc să respectăm niște principii și valori comune, care să vizeze binele comun.
Nu am fost iertat când făceam câte o “combinație/manevră”, imediat primeam o sarcină. Fiind seminarist, era necesară o oarecare disciplină. Iar dacă greșeam, aveam de reparat eroarea. Am început cu vopsitul plaselor, mai apoi cu plantatul, până am trecut la „sancțiuni” culturale, spre exemplu, memorizarea și recitarea unor poezii. Atunci părea ceva
greu, dar acum când îmi aduc aminte, mă amuz de unele momente.
Aziprivesc către această școală si văd trandafirul, copacii pe care i-am plantat, plasele pe cale le-am vopsit și mă bucur, simt că am lăsat ceva în urma mea. Nu am trecut prin acest liceu ca frunza prin vânt. În această școala nu înveți doar materia din programă, înveți să fii și OM, ceea ce nici o școală nu cred că te mai învață.
Un alt lucru pe care l-am învățat este că, în viață, lucrurile frumoase și de durata nu se obțin ușor, doar trebuie să ai răbdare și să mergi înainte fără să renunți. Sincer să fiu, la începutul liceului
nu-mi plăcea deloc să port uniforma, dar mi-am dat seama că oriunde o apuc în viață, trebuie să port o uniformă, Așa că, liceul a pregătit pentru viață, fără să știu.
În clasa a IX-a abia așteptam să ajung a XIIa ca să termin odată, și uite că într-un final, am ajuns aici. Acum parcă nu aș mai vrea să se termine… Însă, acest sfârșit, e doar începutul unei noi etape.
Karina Georgiana Mărtișcă,
„AȘ ALEGE CU SIGURANȚĂ ACELAȘI LICEU”
Absolvire - un cuvânt ușor de rostit, dar cu o însemnătate atât de mare! Călătoria pe care am început-o acum patru ani în acest liceu se apropie, din nefericire, de sfârșit. Cuvintele sunt infime pentru a cuprinde intensitatea emoțiilor și minunatele clipe trăite pe parcursul acestor patru ani, care parcă s-au grăbit să treacă și au dispărut insesizabil, purtați de aripile grandioase ale timpului. Cu
numeroase lecții de viață acumulate, o multitudine de experiențe fabuloase trăite și sute de amintiri de neprețuit în minte, îmi iau rămas-bun de la cea mai minunată perioadă pe care am trăit-o în adolescență și care îmi va rămâne adânc întipărită în suflet. Îmi amintesc cu drag și nostalgie de prima zi în care am pășit emoționată, dar și entuziasmată pe poarta liceului, nerăbdătoare să descopăr tainele vieții de licean.
Curtea plină de elevi pe care nu îi mai văzusem până atunci, sfiala interacțiunii, freamătul de gânduri, cumulul de sentimente, privirea duioasă a doamnei diriginte, toate acestea au conturat emoția copleșitoare a începutului. Ulterior, mi-am cunoscut colegii, am creat relații durabile de amiciție și prietenie și am trăit momente unice împreună, fie ele fericite sau triste, momente ce vor dăinui într-o cămăruță asufletului
și de care de vom reaminti peste ani, când ne vom revedea.
Deasemenea,încadrulliceuluiam cunoscut dascăli excepționali, care ne-au călăuzit cu pasiune și dăruire, ne-au transmis cunoștințe prețioase și ne-au insuflat dragoste față de educație. Prin dedicare și răbdare, au depășit limitele meseriei lor și ne-au fost alături în situațiile dificile, împărtășindu-ne sfaturi și experiențe personale, care ne-au transformat în oameni mai raționali și pregătiți pentru viitor. Pe această cale, doresc să le mulțumesc din suflet tuturor profesorilor care au investit timp și energie în șlefuirea personalității noastre, care au avut încredere în potențialul nostru, atunci când noi nu aveam și care ne-au demonstrat că meseria de profesor nu este o simplă meserie, ci o adevărată vocație. Vă sunt profund recunoscătoare pentru lecțiile de viață și valorile morale pe care ni le-ați imprimat în minte și pentru că înainte de toate, ne-ați fost prieteni, iar, datorită profesionalismului cu care ați fost înzestrați, ne-ați încurajat să participăm cu drag la ore și să îndrăgim anumite discipline.
Cât despre practica pedagogică, pot spune că datorită acesteia am ales
Andreea Bianca Roiu,
„Am învățat să nu-
săstudiezlaacestliceu.Decânderam mică, mi-am dorit nespus de mult să devin cadru didactic, iar odată ajunsă în fața copiilor, am avut oportunitatea de a-mi utiliza creativitatea și ingeniozitatea pentru a crea activități cât mai captivante, prin care să transform o lecție banală într-o amintire memorabilă. Fiecare predare este unică și ocupă un loc special în sufletul meu, căci entuziasmul și curiozitatea din ochișorii celor mici, precum și zâmbetele lor pure din
timpul activităților nu pot fi comparatecunimic.
Privind în ansamblu, chiar dacă aș avea prilejul de a mă întoarce în timp și a-mi modifica decizia luată acum patru ani, nu aș dori să o schimb. Aș alege cu siguranță același liceu, pentru că știu că acesta este locul potrivit pentru mine, locul meu de suflet, în care oricând aș reveni, voi fi așteptată călduros de oameni cu sufletulfrumos.
mi mai fie teamă de riscuri,
ci din contră, să mi le asum.”
Pentru mine anii de liceu reprezintă o perioadă de descoperire pe sine, de experiențe pe care nu credeam că voi ajunge să le încerc. Aici mi-am format prieteni pe viață, alături de care am avut momente atât defrumoase.
Am avut oportunitatea de a interacționa și chiar de a le preda preșcolarilor și elevilor, asta fiind una dintre cele mai frumoase experiențe, unde am putut contribui la formarea următoarei generații. Cea mai
importantălecțiepentrumineafostsă mă deschid în fața celorlalți, să încerc tot ce este nou și să descopăr cât mai multe pasiuni. Am învățat să fiu deschisă la oportunitățile oferite fie educațional sau pe plan personal; am învățat să nu-mi mai fie teamă de riscuri, ci din contră, să mi le asum
Aceste momente m-au făcut persoana care sunt astăzi, cu bune și cu rele am învățat să trec peste și să muncesc mai mult pentru viitorul meu
„Am aflat diversitatea oamenilor, m-am luptat cu suferinț
Este foarte greu să înțelegi de ce omulesteatrasdeamintiri.Cândspun amintiri, mă refer la capacitatea unei persoane de a-și readuce în memorie o experiență din trecut, precum primul moment în care o persoană a fost pedepsită de părinți, sau sărbătorirea bine-cunoscutului majorat, (o normă socială foarte frecventă în România, care se caracterizează prin împlinirea a 18 ani a unei persoane, fapt ce o va tranzita dela copil la adult dinpunctde vedere legal, capabil fiind să răspundă în fața legii, sau să deținăunpermisdeconducere). Conștient fiind că, conform unor studii, diferența genetică dintre oameni este mai puțin de 1%, acest fapt nu ne oprește să existăm în modul nostru. Se numește diversitate. Chiar și cu o diferență așa de mică, tot suntem foarte, foarte diferiți, încât mulți oameni au încercat să clasifice omul, fie după responsabilități, cum a făcut Platon (spre exemplu: Paznici-
filozofi, Paznici auxiliari și Masa cetățenilor producători), fie după comportamentul uman, ca de exemplu TheBig5OCEAN, fie după câtdebineteînțelegicuunom(Acela îmi este dușman, iar acesta îmi este prieten).
La sfârșitul acestor 4 ani, un adevărat amalgam deemoții, gânduri, idei, oameni, nu se aștern amintiri, ci acestea devin doar tactici Jordan Peterson conștientiza la un moment dat că singurul adevăr din această lume este existența suferinței. Cumva îi stă în natura omului să caute plăcutul, și să evite suferința cu orice preț. Însă, acest fapt nu ar trebui să îl oprească din a-și depăși propria condiție, mai precis să reducă suferința, atât pe a lui cât și a acestei lumi. Pasul pentru eliminarea suferinței este cunoașterea, pentru că este putere, și are capacitatea de a schimba ciclul existenței unei vieți. Acea ființă umană care suferă de o
boală și cunoaște remediile prin care ar putea să o elimine, devine un exemplu foarte bun de vindecare a suferinței prin intermediul cunoașterii.
Acestea sunt tacticile unui individ care a venit și a plecat la acest liceu, de parcă ar fi un vânt de toamnă. Adevărul despre acest individ este că suferă și știe prea puține. Se întreabă Cât mai trebuie să sufăr? sau Ceeste acellucru? Adeseori se întreabă dacă mai are rost să lupte. Se numește descurajare. Dar,în ciuda descurajării există o dorință de a-și atinge idealurile în această viață. Așadar, tot ce îi stă în putință este să continue să meargă înainte.
Sunt multe care s-au întâmplat cu mine în acești patru ani de liceu. Am aflat diversitatea oamenilor, m-am luptat cu suferința și amcunoscutmai multe decât m-aș fi așteptat. Aceasta este, într-o sinteză, experiența mea de liceu.
„Pot spune cu certitudine că aceşti patru ani m-au
Unii spun: „Liceul Franciscan e o închisoare, Liceul Franciscani e plin de nebuni” ,... Nu te duce la Franciscani că nu te lasă să faci nimic şi nu poţi să-ţi creezi amintiri frumoase". Poate că am auzit aceste fraze de atât de multe ori, spuse în glumă sau nu, încât creierul nostru a asimilat aceste concepte şi a considerat că descriu perfect acest liceu. Dar oare chiar aşa este?
Eu nu prea cred. Sunt sigură că dacă fiecare dintre noi ar sta să se gândească bine, cu siguranţă ar găsi măcar câteva puncte forte ale acestui liceu. Anii mei de liceu nu au fost tocmai cum mi-am imaginat că o să fie. Am avut parte de multe încercări, dar şi de o mulţime de experienţe frumoase pe care nu le voi uita niciodată. Nu pot spune că m-am distratlamaxim,darnici numă plâng pentru că nu este acesta scopul şcolii.
Această perioadă esteunaîn care ni se formează o personalitate proprie, care va rămâne pe viaţă, o perioadă în care creştem, atât pe plan intelectual, cât şi moral.
De multe ori am comparat liceul nostru cu alte licee. Nu mi se părea corect că noi nu suntem liberi să facem ce vrem sau că trebuie să purtăm neapărat uniformă. Cu timpulmi-am dat seama că lucrurile importante sunt cu totul altele. Am învăţat să dau valoare acestor probleme, ajungând la concluzia că sunt total nesemnificative, căci anii de liceu sunt o călătorie din care nu teîntorci.Timpultrecefoarterepede şi nu trebuie să-l pierzi cu supărări. Tăcerea, uneori, este replicaceamai bună.
Dinexperienţamea,potspunecu certitudine că aceşti patru ani m-au format complet. Aici am avut ocazia să îmi descopăr pasiunile, să îmi depăşesc limitele, să mă pun la
încercare. Am învăţat să nu mai fiu negativă - negativitatea este cel mai
Aşa că vă îndemn, dragi colegi de la Liceul Teologic RomanoCatolic „Sfântul Francisc de Assisi” să depăşiţi această etapă cu zâmbetul pe buze şi să credeţi în voi şi în capacităţile voastre, să luaţi Bacalaureatul şi să trăiţi viaţa pe care o visaţi în Maldive . Respectaţi-i şi iubiţi-i pe cei din jurul vostru, dar nu mai mult decât pe voi înşivă. Nu poţi iubi pe cineva dacă nu te iubeşti pe tine.
Poate că nu a fost totul perfect, dar îi mulţumesc acestui liceu, care m-a crescut, mi-a deschis mintea, mi-a dăruit o mulţime de experienţe din care am putut să învăţ şi pentrucare mă simt extrem de norocoasă.
Poate că ceva mă va face să mă întorc aici, dar nu mă va mai striga nimeni „Elizabeta” ci „Doamna profesor Agu”
mare inamic. Am învăţat să preţuiesc fiecaremomentşisăîmidauseamacă nimic nu este întâmplător, că tot ceea ce trăim este o lecţie.
S-a încheiat povestea mea/ Aguleasa tralala/ Iubită de voi şi de pisici/ Mulţipupicicu sclipici
Pace și bine!
„Am învățat să exist, am învățat să fiu om, și pentru aceasta sunt „eternamente” recunoscătoare.”
Răsfoind paginile trecutului, regăsesc în prima zi de liceu chipul unui copil zâmbitor și înfricoșat, simțindu-și capul fierbinte din cauza soarelui nebun ce cuprinsese cu lumina sa toți copiii care acum depuneau sforțări imense pentru a-și înălța privirea către liturghie.
Distanțați și cu măști, cuvintele copilului nu vor fi auzite, dar cu siguranță acesta va auzi și va privi oamenii din jur și va descoperi că pământul este gigantic, chiar enorm.
Apoi, puțin câte puțin, totul s-a întâmplat. Fata care vorbește engleză cu un accent britanic a încercat să mă învețe să cânt la vioară,fatacu aură de prințesă a devenit albinuță cu mine și am predat împreună la educație fizică și sport,lecțiepentrucaren-amdormit
nopțilarânddeemoții,m-amjucatdea v-ați ascunselea așteptând autobuzul, mi-am dat seama că am o fobie intensă și ireversibilă de tiroliene,ammâncatpentruprimaoară pască, am participat la câteva scenete, am primit cadou un desen de la un copil căruia i-a plăcut lecția mea și am plâns în timpul unui test sau două, printre multe altele. Am trecut printro multitudine de emoții și experiențe, însă lucrul cel mai important este acesta: am învățat să exist, am învățat să fiu om, și pentru aceasta sunt „eternamente” recunoscătoare. Închizând cartea amintirilor și privindu-mă în oglindă mă întreb: Cumde poateun pește să se cațere pe uncopac?Sauoareaexistatvreodată un pește?
„Pentru mine acești patru ani de liceu au însemnat drumul spre maturizare, dezvoltare și legarea unor prietenii de neuitat.”
Clasa a XII-a, cel mai frumos și totodată cel mai greu an din viața unui adolescent. Poate pentru unii a fost foarte greu sau poate le pare rău pentru alegerea făcută, dar pentru mine acești patru ani de liceu au însemnat drumul spre maturizare, dezvoltare și legarea unor prietenii deneuitat.
Parcă anul trecut eram bobocel, în clasa a IX-a, un nou început, fiind nerăbdătoare să-mi întâlnesc colegii, în clasa a XI-a începusem să predau la clasele primare și după, la preșcolar,iarpesteaproximativdouă luni termin acest drum, dar pornesc spre un nou început. Pentru mine acest parcurs în Liceul „Sfântul Francisc de Assisi" a început cu timiditate, poate și neîncredere, dar am reușit să mă regăsesc, să-mi
descopăr anumite calități și să-mi înving timiditatea. M-a ajutat foarte multvoluntariatuldincadrulliceului cu Fundația Umanitară „Pacea”, unde mergeam să ajut copiii, dar și pentru a strânge alimente și produse pentru familiile defavorizate, unde, chiar dacă mi-a fost într-adevăr greu să comunic cu persoanele noi, să-ți sacrifici timpul tău liber pentru a ajuta, este și va rămâne cel mai frumosdar.
Nu sunt o persoană care să iasă prea mult în evidență, dar tot acest timp frumos petrecut în acest liceu m-a ajutat să pot decide între mai multe posibilități de viitor.
Eu personal, nu regret admiterea în acest liceu, căci știu că tot acest timp, care a trecut, se va transforma într-o amintire sub forma unei frumoase povești, o poveste pe care fiecare alege să-și construiască finalul de drum și, de asemenea, un nou capitol în viață.
Fiind elevă a clasei a IX-a cu specializarea pedagogie, încă de la începutulanului,odatăpesăptămână, merg în practică la grădiniță și clase primare.Probabilvăîntrebațicepoate faceunelevdeclasaaIX-aînpractică la o grădiniță sau la clase primare?
În primul rând, trebuie să urmărim activitățile care se desfășoară, să participăm la acestea cu permisiunea cadrelor didactice și să ne notăm ceea ce seîntâmplă. Prinasistarea la orede curs reușim să cunoaștem colective diferite și să „furăm meserie” care ne va ajuta în clasele a XI-a și a XII-a când vom sta în locul educatorilor și învățătorilor.
În al doilea rând, practica ne trezește amintiri trăite atunci când și noieramlafelcaei.Cuaceastăocazie aflăm de unde știm anumite subiecte și ne aducem aminte ce făceam când și noi eram în primii ani de școală. Fiindcă suntem grupe de mai multe persoane reușim să împărtășim cu ai noștri colegi păreri care ne vor ajuta pe viitor sau care ne amuză.
Cum mi se pare practica pedagogică la grădiniță? În a doua săptămână de școală când începuse
practica am asistat la grupa mică. Sentimentul dominant de atunci a fost de spaimă, pentru că eram înconjurată de plânsete ale copiilor, care,înschimb, mi s-au părut chiar foarte drăguți. Cu timpul, am început să mă simt precum Albă-cazăpada înconjurată de mai mulți pitici. Mereu când pășeam pragul ușii care mă teleporta într-o lume minunată și de poveste eram îmbrățișată călduros de aceștia. Mi-a plăcut și faptul că doamnele educatoare ne explicau tot ceea ce urmează să facă și împărtășeau cu noi câteva opinii. Pentru mine, rămâne mediul preferat în care sper că voi profesa în viitor.
uimit modul încare aceștiacomunică, pentru că au crescut alături de tehnologie și dețin mai multe informații decât o făceam eu când eram de vârsta lor. Și programul lor diferă destul de mult, remarcându-se trecerea de la ora de curs la pauză. Sunt mult mai gălăgioși decât cei mai mici, dar este mult mai ușor să îi înțelegi.Dincauzafaptuluicăeinuse apropie vizibil de noi, am tendința să fiu mai distantă cu ei.
Cum mi se pare practica pedagogică la clasele primare? Din luna februarie am început să vizităm clasele IIV. Din punctul meu de vedere, este o mare diferență. Copiii sunt mai maturi și nu își exprimă afecțiunea așa de mult. M-a
Care dintre aceste două categorii îmi plac mai mult? Din ceea ce am mărturisit mai sus reiese faptul că îmi place mai mult practica pedagogică la grădiniță. Această opinie se bazează pe ceea ce am trăit în afara școlii, pentru că am verișori cu vârstele cuprinse între 2 și 7 ani. Din punctul meu de vedere, sunt mult mai drăgălași și iubitori atunci când sunt mai mici. Îmi place să măjoc anumite jocuri cu ei care mă amuză și îmi stârnesc amuzamentul, ceea ce mă face să cred că este jobul potrivit pentrumine.
În concluzie, mă bucur de această oportunitate pe care mi-o oferă specializareaaleasășiîncercsăextrag toate părțile bune și folositoare în evoluția mea.
Giulia Dîscă-Lucaci, cl. a IX-a B
Când mă gândesc la cuvântul uniformă, mă gândesc la culorile alb și negru. Două culori care au atâta importanță: albul este culoarea asociată cel mai adesea cu puritatea, perfecțiunea, binele, onestitatea dar are și o importanță foarte mare pentru toate confesiunile semnificând PACEA,iar negrul,deasemeneaduce cu gândul la secrete, magie, forță și eleganță .
Aceste două culori formează uniformapecarelaacestliceutrebuie să o purtăm devenind ,,micii elevi franciscani” .
Dacă în clasa a IX-a spuneam că nu-mi place să port uniformă pentru
căeramsinguradintreprietenelemele care mergea doar în alb și negru la liceu, am realizat că dintre toate, eu eram cea mai elegantă. Spun acest lucru deoarece am realizat că această uniformă are unrol esențial, acela de anusefacediscriminăriîntre„copiii de bani gata” și cei care abia reușesc să-și cumpere o bluză ,,de firmă” după mult timp.
Purtând uniformă dăm dovada de egalitate și de respect pentru cealaltă persoană, dar și de o mare frumusețe. Eu, consider această îmbrăcăminte (sacoul și pantalonii negri împreună cu cămașa albă) un mijloc foarte puternicdemotivare.Acestehainene motivează să devenim niște persoane responsabile cu o decență aparte.
Înainte să rostiți ,,Am luat iar avertisment, urăsc uniforma!” vă rog să aveți un moment de gândire asupra faptului că dacă veți merge după terminarea studiior către poliție, pompieri,sauchiarșipentrua devein medici, și acolo veți purta uniformă și o veți purta așa cum vi se spune. La liceu mai puteți schimba cămașa
albă în una albastră sau pantalonii de stofă, în niște bluginegri.Daracoloe o ținută fixă. Avertismentele pe care le primiți din cauza că nu aveți uniformă nu sunt date cu răutate. Acestea sunt niște atenționări spre binele vostru!
Căutați frumosul în lucruri mici! Purtați uniforma ca să deveniți model pentru cei din jur! Negrul și albul au o forță de neclintit Haideți să ne bucurăm dinplin! Paceșibine!
Denisa Palaghia, clasa a XI-a B
În acest număr, doresc să împărtășesc cu voi o parte mică din mine și din povestea Wandei. 100derochii, de MihaleaMichailov și Radu Apostol, dramatizată după „O sută de rochii” de Elenor Estes, este un spectacol drag sufletului meu, pentru că împărtășește o poveste emoționantă dar și pentru că am avut plăcerea de a juca rolul Almei alături de Trupa de teatru Gong dinRoman. O poveste scrisă cu peste 80 de ani în urmă, scoate la iveală o zi din viața unei familii monoparentale de emigranți polonezi care se stabilește în Anglia. Doi frați, Wanda și Olek, se confruntă cu problemele adaptării întrun spațiu nou, într-o cultură nouă unde caută sentimentul „deacasă”.Wandaareîncredereînvorbelelăsateînminte ca moştenire de către mama sa: „desenează, Wanda, şi lumea întreagă va încăpea în dulapul tău”, până într-o zi când, obosită şi speriată de glumele proaste, răutăţile şi
agresivităţile colegilor săi (Peggy, Maddie, Vicki, Alma, Nick și Thomas), cei doi frați îl roagă pe tatăl lor, Jean Pentronski, să plece într-unlocmai bun.
Wanda este o fetiță firavă, cu un caiet plin de desene și îmbrăcată cu o rochie albastră, la fel ca apa mării, dorește să găsească liniștea și să fie fericită alături de tatăl și fratele său. Astfel Izabela Ichim, tânara actriță, care interpretează rolul Wandei din Trupa de teatru Gong, nea mărturisit câte ceva despre rolul său: „Pentru mine Wanda este o fată care vrea să își îndeplinească toate visurile, însă este constrânsă de persoanele din jur să nu o facă, din cauza situației sale materiale. Cel mai probabil toți amtrecut prinacest lucru,să facemceeace vor alții, să „primim” bullying, pentru că suntem diferiți față de alții. Wanda este un personaj de la care am avut multe de învățat. De multeori găseamîn problemeleei și
Iulia Ioana Apetrei, cl. a X-a Bproblememele,atâtdinprezentcâtșidintrecut.Datorită ei, am reușit să îmi rezolv câteva probleme și să găsesc răspunsuri întrebărilor pe care mi le puneam înainte. Niciodată să nu judeci o persoană înainte de a o cunoaște! Îi mulțumesc Wandei pentru această
experiență!”
Devenind trambulină pentru colegii săi, Wanda nu era ascultată de către aceștia, de frica să nu greșească și din frica de a nu auzi: „Nu așa se zice, Wanda! Tu nu ești de aici! Nici tu, nici fratele tău, nici tatăl tău!”. Atunci când domnul diriginte o asculta, din frica de a nu greși și din frica de a nu deschide un ropot de râsete, aceasta se face micăcâtofurnică,iarlacrimilececurgeaupefațăoalinau ca apa mării.
Jocul actoricesc și-a pus amprenta asupra mea dar și asupra colegilor mei de trupa. Odată cu el am învățat să
ne respectăm unii pe alții dar și pe cei din jurul nostru și să acordăm o șansă tuturor celor care nu sunt ca noi. Să joc rolul Almei a fost o provocare pentru mine,nunumaipentru că trebuia să țip, să jignescsausălovescci și pentru că am putut trăi pe pielea mea o asemeneapoveste.
La fel ca și Wandei, și Almei îi era frică să nu ajungă ținta bullyingului. Însă aceasta se dăduse de partea celui ce avea putere, care, de fapt, era slab. În urma acestui rol am învățat să am grijă de cei din jurul meu, să fiu atentă la ei și să nu îi privesc de sus, căci un om are voie să îl privească pe celălalt doar dejosmaiales atunci când îl ajută să se ridice.
În finalul emoționat, ce era acompaniat de un cântec al pianului,Wandanelasăsăaspirămasupraviselor:„Visele sunt linii lungi care nu se mai întorc niciodată!”. Astfel, încurajată de acest lucru, și eu doresc să încurajez persoanele care au fost ținta răului și să le amintesc că nu sunt singure și că pot cere ajutorul tot timpul de la cei din jur!
Sarah este o fată de paisprezece ani care ține extremdemultladragul ei "Papa", bunicul ei, Henri, cu care locuiește și, care a fost călăreț profesionist pentru prestigioasa Le Cadre Noir, o academie de dresaj din Franța, însă la care el a renunțat pentru a veni în Angliași a secăsători.
A doua dragoste a lui
Sarah este calul ei Boo, moștenit de la bunicul său, cu care își petrece tot timpul disponibil la grajdurile sale. Visul ei fiind acela de a călca pe urmele bunicului și să aibă un rol important la Le Cadre Noir în Saumur, dar când sănătatea lui Henri începe să se înrăutățească,eaesteîmpinsăîntr-osituațiedezastruoasă care nu este doar periculoasă pentru ea, dar o poate duce la pierderea celui mai bun prieten al său, Boo, pentru totdeauna.
PovesteaNatashei,otânărăavocată,șialuiMac,care este pe cale să devină fostul ei soț, se împletește cu viața micuței dar îndrăzneței Sarah. Natasha se prezintă ca o persoană destul de rece, spre deosebire de încă nu fostul ei soț. Ceea ce dă un aspect plăcut al cărții fiind chiar modulîncareMoyesconstruieșterelațiacomplexădintre Natasha și Mac. Dinamica lor inițial tensionată se transformă într-o legătură profundă și înțelegere reciprocă pe măsură ce își depășesc temerile și își găsesc echilibrul în viață, împreună.
Povestea, deși puțin previzibilă și nu foarte realistă, estecaptivantășiplinădeaventură.Esteopovestedespre lupta unei adolescente de a-și urma visele, trecând prin încercări grele, care cel puțin pe mine, m-au ținut cu sufletul la gură, și povestea unei tinere de a descoperi frumusețea de a trăi, este despre prietenie și cum iubirea, față de o persoană, un animal, sau chiar de un vis, poate conecta viețile unor persoane într-unmodarmonios.
Jojo Moyes este cunoscută pentru abilitatea ei de a crea personaje complexe și captivante, iar cartea „Dans în arenă” nu face excepție. Autoarea construiește personaje cu povești de viață bogate și dimensiuni emoționale profunde, în care cititorii se pot regăsi, putând să creeze conexiuni mult mai ușor cu experiența lecturii acestei cărți. Fiecare personaj are trăsături distincte și motivatii puternice, care îi ajută să evolueze pe parcursul poveștii.
Personal, cred această carte se lasă așteptată, adică, trebuie să ai răbdare cu ea, să fii atent la detalii și să fii la fel de ambițios ca micuțaSarah, nu doar în lectură, dar și în viața de zi cu zi, și să îți urmezi visele!
Cimpoeșu Sabina – Daria, cl. a XI-a A
Viața are sens?
Unii spun că are
Se referă la ceva
Acest ceva fiind iubirea.
Ce este deci iubirea asta?
Nimeni nu știe de fapt
Se crede că e să ai pe cineva
Cineva ce te vrea doar pe tine
Când nu îl ai?
Nu ai iubire
Dacă nu ai iubire
Nu ai sens?
De unde știm că iubim?
Iubim pentru că suntem prezenți?
Iubim pentru că vorbim?
Pentru că ascultăm?
Iubirea nu se explică
Viața nu se explică
Durerea nu se explică
Nimic nu se explică.
Iubirea e sensul vieții?
Iubești și ești rănit
Rănești și ești iubit
Ce sens au toate?
Ana Elena Scutaru, cl. a IX-a B
Lucia Iojă, cl. a IX-a B
Iulia Ioana Apetrei, cl. a X-a B
Monica Eulalia Giurgilă, cl. a IX-a A
Bianca Enășel, cl. a XI-a B
Daniela Ancuța, cl. a X-a B
• 24 ianuarie 2024: Mica Unire la Stejarul Unirii
Estefrumosarecunoaștesemne,simboluri aleunirii, așa cum a fost și în această zi la „Stejarul Unirii”, unde elevii noștri au participat la manifestările organizate de autoritățilelocale,alăturideprofesoricoordonatorișide elevi de la alte școli din localitate. Și, prețuind acest dar, al Unirii Principatelor, au învățat cât de importantă este unitatea în familiile noastre, în comunități și în întreaga țară,cultivândîneidorințadeadeveniadevărați „stejari ai unirii”, de neclintit, în tot ce este bine și frumos.
• 25 ianuarie 2024: Campionat de tenis de masă
Participarea la Campionatul de tenis dintre licee, faza locală, organizat în sala de sport a Colegiului Național „Roman-Vodă”, a elevilor liceului nostru, a constituit din nou o provocare reală pentru cei trei participanți, în a-și demonstra încă o odată spiritul de fairplay, de modestie și de bucurie pentru jocul în sine, dar și pentru posibilitatea comuniunii și capacitateadea se pune pe sine în discuție și în relație cu celălalt. Așa dorimsăcredemcăauînțelesșiautrăitconcursullacare au participat elevii liceului nostru, jucând cu eleganță și bun simț tenis de masă.
• 27 ianuarie 2024: Missio Canonica Prezența profesorilor de religie din zona Roman și a părintelui inspector diecezan în Liceul nostru, pentru a-
și reînnoi și confirma misiunea frumoasă de a preda religia,afostobucuriepentrunoi.Și întimpceledorim ca „missio canonica” primită în această zi, să devină pentru fiecare dintre ei un semn al încrederii, al comuniunii și al harului lui Dumnezeu,... ne continuăm drumul de credință, știind că fiecare, de la cel mic la mare, are un rol (și în același timp, o misiune) în a dărui oamenilor din frumusețea iubirii lui Dumnezeu.
• 9 februarie 2024: Corala „Gloria” la Palatul Copiilor din Iași
Ne bucurăm pentru bucuria ce au simțit-o elevii noștri și pentru experiența frumoasă trăită în această zi la Palatul Copiilor din Iași sub formula Coralei „Gloria”, primind premiul I la Festivalul județean de Muzică vocală și creație muzicală „Diamantele Iașului”,2024.Munca,implicarea,curajuldeasepune în competiție, încrederea în Dumnezeu, alături, bineînțeles, de grija atentă a doamnei profesoare care ia coordonat, i-a făcut pe membrii Coralei „Gloria” să devină mai bogați cu o experiență nouă.
• 14 februarie 2024: Rugăciune Taizé
Participarea elevilor, profesorilor și a altor oaspeți la acest moment derugăciuneorganizat înCapelaLiceului nostru și animat de Grupul instrumental „Laudate” tot
Redacțiaal liceului, în ziua în care Biserica Romano-Catolică începePostulMare, aconstituitunmomentdereînnoire sufletească, de întâlnire cu propria conștiință și cu dragostea lui Dumnezeu. Îi mulțumim Domnului pentru acest moment, trăit în simplitate și în bucuria de a fi cu El. Fie ca iubirea lui să fie motiv de curaj și încredere pentru a ne continua fiecare calea spre împlinire.
• 27 februarie 2024: Crucea roșie și „prim-ajutorul”
Pentru aproape două ore au învățat elevii noștri în această zi lucruri esențiale pentru viață, de la voluntarii „Crucii Roșii”, prezenți în amfiteatrul nostru cu toată generozitateașiexperiențalor,prezentându-lecuinteres elevilortehnicireale,elocvente...delacumsăprocedezi în fața unei simple înțepături de albină... până la ce „mișcări” să faci în cazul unui atac cerebral sau stop cardio-respirator. Elevii interesați, multe întrebări, multe răspunsuri precise, clare, multe exerciții interactive... și o stare generală, frumoasă, de bine.
• 28 februarie 2024: „Ziua Protecției Civile”
De „Ziua Protecției Civile”, reluarea exercițiului practicdeevacuare(însituațianedorităaunuicutremur) afosttrăităcuatențieși interesdecătreelevii,profesorii și angajații noștri. A exersa capacitatea de a proceda corespunzător în astfel de situații, devine vital nu doar pentru propria persoană, ci și pentru celălalt. Iar noi îi felicităm, dorindu-le să „nu tremure la cutremur”, ci să
aibă grijă de propria ființă, pentru a putea, la rândul lor, să aibă grijă și de cei din jur.
• 8 martie 2024: Ziua Internațională a Femeii
Așa (atât de frumos!) ne-au făcut să simțim elevii noștri,înaceastăzi,prinminunatulmoment organizatîn amfiteatrul liceului, de „Ziua Internațională Femeii”. Prin melodie, teatru, poezie.... prin multă lumină și frumusețe sufletească, atmosfera creată ne-a unit sufletește de mamele, bunicile, surorile, doamnele și domnișoarele din viața noastră. Iar noi îi felicităm, pe ei și pe cei care i-au coordonat, pentru că (se) dăruiesc și se simt bine în frumoasa familie a liceului nostru
• 9 martie 2024: Campionat local de fotbal
Aptitudinile sportive, spiritul de echipă, de fairplay și bucuria de a fi împreună în competiție, a animat dorința elevilor noștri de a se așeza și în această zi în echipa frumoasă, U18, și de a participa la frumosul Campionat Tymbark, sub egida ONSS din Roman, unde, prin implicare și devotament, au obținut locul II, fapt pentru care îi felicităm!
• 9 martie 2024: Vizita seminariștilor la București Bucuria de a vizita Bucureștiul și comunitatea fraților franciscani din capitală, a fost simțită cu toată inima către micul grup de seminariști, în această zi de sâmbătă, într-o frumoasă ieșire formativă. Și nu numai atât: au avut ocazia să pătrundă în studiourile Postului TV „Angelus”, au vizitat Nunțiatura, Catedrala Romano-Catolică și cea Ortodoxă, Cișmigiul... și au primit mărturia fraților și a cercetașilor franciscani din Rahova. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru un astfel de dar, iar celor care au răspuns chemării Sale, prin trăirea vieții de seminar, le dorim curaj și încredere în continuare în Dumnezeu, cel care îi iubește.
• 12 martie 2024: Primirea gradului didactic I Felicitând-o pe colega noastră, doamna profesoară Aurelia Cristina Balașcă, pentru gradul didactic I obținut în această zi, îi mulțumim pentru darul pe care ni l-a făcut, realizând o cercetare științifică cu privire la istoria și evoluția Liceului nostru. Iar pentru noi, de fiecare dată devine important a ne cunoaște istoria pentru că astfel aflăm cine suntem. Și cu cât știm mai bine cine suntem, cu atât mai bine vom ști ce să facem, dorindu-ne,astfelsăcontinuămsătrăimșisăpromovăm valorilefrumoase aleliceului nostru.
• 14 martie 2024: Cercul directorilor din învățământul vocațional
Oaspeți de seamă de la seminariile teologice,liceele și cluburile sportive, liceele și școlile de artă, în frunte
cu domnii inspectori Mihai Giosan și Cătălina Popa Grigoraș, au participat la Cercul directorilor din învățământul preuniversitar vocațional din județul Neamț, organizat la Liceul nostru, având în centru teme actuale de interes educațional: management, segregare, incluzine etc. După prezentări, discuții și dezbateri, oaspeții s-au bucurat să viziteze tezaurul bibliotecii, capela mare, muzeul și mai ales să se bucure de interpretările muzicale pregătite de elevii noștri. Iar noi le mulțumim pentru că ne-am pășit pragul și s-au simțit binelanoi.
• 21-24 martie 2024: Exerciții spirituale anuale Experiența exercițiilor, pe care și seminariștii noștri au trăit-o în aceste zile de weekend, la Prăjești, jud. Bacău, cu bucurie și recunoștință, i-a ajutat să înțeleagă că cel care vrea să îl urmeze pe Cristos nu poate fi superficial, nu poate să trăiască fără rugăciune, fără această etapă frumoasă a exercițiilor spirituale! Iar tema vocației, a chemării, a harului lui Dumnezeu, în viața de seminarist împărtășită de pr. Martin Carol a luminat cu abundență conștiința celor prezenți. Iar noi îi felicităm pentru că au răspuns chemării lui Dumnezeu.
• 5 aprilie 2024: Campionat Județean de Fotbal
Din nou, participarea echipei de fotbal a liceului la Campionatul Județean de Fotbal i-a oferit posibilitatea de a demonstra elevilor ce înseamnă a fi o echipă, ce presupune a juca cu fairplay și a primi rezultatele cu seninătate, chiar dacă nu au fost cele mai bune. Însă
toate acestea, primite în spirit de credință, devin reale binefaceripentrusufletulceluice-l caută pe Dumnezeu. Felicitându-i, pe ei și coordonatorul lor, le dorim numai bine și multă pace în continuare!
• 6 aprilie 2024: Campus Vocațional
Au venit să ne viziteze! În jur de 50 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, interesați de școală. Și s-au simțit destul de bine la noi, și în liceul nostru. Astfel a început ziua de campus vocațional: primind inițial mesajul catehezei captivante. Apoi, un „biscuite”; și un pahar de suc, eventual mai multe. Și sigur, savurând apoi,cutihnă,prânzul.Aflând,ulterior,cuinteresoferta educațională a liceului privind cu admirație dotările din sălile de clasă. Sala de sport. De muzică. Capela. Rugându-se. La liturghie! Apoi, poate și-n sinea lor, dorindu-și o luciditate a gândului cu care să-și aleagă viitorul. Și au plecat. Cu gândul (poate sau sigur) de a reveni! Nu numai pentru vizită. Ci pentru a începe: frumoasa viață de liceu!
• 6 aprilie 2024: Trupa „Fortitudo” la „Artis Festum", Pașcani Trupa „Fortitudo”, proaspăt înființată de doar câteva luni, din cadrul liceului nostru, împreună cu elevul Apetrei Bogdan și alți elevi ai școlii noastre, au oferit din sensibilitatea și cântul lor, cu bucurie, în cadrul acestuifestival organizatlaClubulCopiilordinPașcani. Și, felicitându-i pentru inima lor deschisă, ne bucurăm și pentrupremiul Ipecarel-au obținut!
• 12 aprilie 2024: Trupa „Alterego” la Concursul „Cantis” de la Iași Îi suntem recunoscători Domnului că în această zi, două eleve ale liceului nostru: Loredana și Ana Maria au obținut locul I, iar trupa „Alterego”, locul II la Concursul de muzică „Cantis” de la Iași. Ne bucurăm când există astfel de „recompense”, însă nu vrem ca acestea să ne definească motivul, sensul pentru care suntem și dăruim. Ci faptul că Dumnezeu ne binecuvântează și ne iubește gratuit. Aceasta devine marele premiu al fiecăruia dintre noi.
• 21-24 mai 2024: Probe de aptitudini la profilurile pedagogic și teologic – Îi așteptăm pe toți care simt în suflet dorința de a face parte din familia liceului nostru.Mult succes și încredere candidaților!
• 6 iunie 2024: CursfestivalclaseloraXII-a – Vă mulțumim că existați și faceți parte din viața noastră și ne-ați dat ocazia să ne bucurăm de darul prezenței voastre de-a lungul acestor ani frumoși deliceu.
• 11 iunie 2024: Susținerea proiectelor pentru atestat pentru elevii de la profilul pedagogic – Să deveniți cadre didactice cu suflet mare, profesioniste, generoase și pasionate de ceea ce faceți!
• 21 iunie 2024: Ultima zi de școală din anul școlar 2023-2024 – Recunoștință pentru tot darul pe care Dumnezeu l-a revărsat de-a lungul acestui an școlar în viețile noastre.
desen realizat de Mateea Angelica Enache, cl. a XI-a