Saptamana Medicala 312 by Fin Watch

Aș putea spune că în practica medicului de familie acesta caută un echilibru între tradiție și modernism. Medicina este o știință în continuă metamorfoză, un domeniu cu descoperiri științifice frecvente, așa că medicul, inclusiv cel de familie este nevoit să țină pasul cu toate aceste transformări. În activitatea noastră urmărim teme clasice de îngrijire a pacienților: intervenții preventive, algoritmi de diagnostic și tratament, modularea stilului de viață, sănătatea psihică și toate aceste teme le actualizăm în permanență pentru a rămâne în prezent.

Anul 2025 a început abrupt pentru medicina de familie, în pericol de a reveni la subfinanțare și destabilizare a activității praxisurilor. Aceasta în condițiile în care am putea spune că medicina de familie este „în prag de pensionare”, tot mai mulți dintre colegii noștri apropiindu-se de finalul activității profesionale. Din păcate, pentru o lungă perioadă de timp, medicina de familie nu a reprezentat o opțiune pentru tinerii medici. Finanțarea insuficientă și inconstantă, legislația fluctuantă, birocrația excesivă, reprezintă tot atâtea minusuri de care absolvenții facultăților de medicină țin cont atunci când își aleg drumul în carieră. Tocmai de aceea este importantă încurajarea tinerilor medici să caute să cunoască mai bine specificul medicinei de familie, prin accesul la stagii de pregătire în cabinetele medicilor de familie. De asemenea, este importantă dezvoltarea unor parteneriate cu autoritățile locale pentru sprijinirea lor la început de activitate și politici sanitare care să faciliteze preluarea praxisurilor de medici la început de drum. Cred că mai sunt încă pași de făcut până la recunoașterea reală a importanței activității pe care o desfășoară medicul de familie, până la câștigarea statutului de bază a sistemului medical și până la valorizarea corectă a acestei specialități.

Dr. Raluca Ghionaru, Președintele AREPMF

Copierea fără acordul scris al editurii a oricăror elemente de grafică sau conținut editorial apăru-

Coordonator medical: Dr. Aurora Bulbuc, medic primar Medicină de familie

Editor: Fin Watch

Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti,* Electromagnetica Business Park, Corp 1, et. 1, cam. 04

Tel: 021.321.61.23

e-mail: redactie@finwatch.ro

Tiraj: 15.000 ex. ISSN 2067-0508

Durerea oculară poate

ascunde afecțiuni grave

Frecvent, bolnavii vin la consult pentru că îi dor ochii. Trebuie să fim foarte atenți ce înseamnă pentru ei durerea oculară pentru că nu întotdeauna exprimarea lor este corectă și ne poate aluneca spre un diagnostic greșit. Dacă îi întrebam „Dumneavoastră vedeți bine?”, răspunsul lor era „Nu, văd foarte rău”. Ceea ce denotă că ei confundă durerea oculară cu scăderea vederii. Durerea oculară intensă poate să fie semnalul unei afecțiuni grave a suprafeței oculare, conjunctivă, cornee sau o afecțiune gravă uveală sau o afecțiune în care crește brusc și brutal presiunea intraoculară. Pacientul trebuie examinat pentru a determina cu exactitate ce provoacă această durere oculară.

Ceea ce mulți ar considera drept o simplă durere de ochi poate fi de fapt un semn al unor probleme medicale serioase, care pun viața în pericol. Cu toate acestea, diagnosticul nu este unul ușor din cauza manifestării acesteia,

care poate induce în eroare atât pacienții, cât și medicii. Vă atrag atenția asupra importanței de a trata durerea oculară ca pe o potențială urgență, deoarece aceasta poate ascunde afecțiuni grave, inclusiv unele fără origine oculară, care necesită intervenție medicală promptă. Este esențial să stabilim dacă pacientul suferă cu adevărat de o durere oculară, deoarece mulți pacienți confundă orice disconfort ocular cu durerea.

Sănătatea ochilor ar trebui să fie o prioritate, iar simptomele precum durerea oculară nu trebuie neglijate - ele ar putea fi primul semn al unei probleme mai profunde.

Durerea oculară poate fi o consecință a unei creșteri subite și dramatice a presiunii intraoculare, ceea ce poate fi un episod acut de glaucom. Aceas-

Prof. Univ.

Dr. Adriana Stănilă, medic oftalmolog

ta este o urgență majoră, iar întârzierea vizitei la un specialist poate duce la pierderea vederii. Durerea provocată de glaucomul acut este de obicei intensă, resimțită unilateral, asociată de cefalee intensă, și greu de suportat. Aceasta se manifestă adesea cu roșeață oculară, senzație de presiune și, uneori, cu o deteriorare rapidă a vederii. Este un tip de durere care necesită tratament ime diat pentru a preveni afectarea gravă a nervului optic.

Mai surprinzător este că un pacient cu glaucom acut prin durerea oculară intensă manifestată în principal prin cefalee și vărsături poate genera și simptome care să inducă în eroare chiar și pe medicii de urgență. De exemplu, un pacient cu durere oculară severă poate prezenta fenomene de dischinezie biliară sau poate fi confundat cu un caz de colecistită acută, mai ales dacă disconfortul radiază spre zona abdominală. Am întâlnit pacienți care au fost tratați inițial pentru colecistită, doar pentru ca mai târziu să se descopere că originea durerii era, de fapt, oculară. Acest tip de confuzie poate întârzia îngrijirea potrivită și agravarea rapidă a afecțiunii de bază.

cu alte simptome precum fotofobia (sensibilitatea la lumină) sau lăcrimarea excesivă. La fel de frecvente și problematice sunt migrenele oftalmice, care produc tulburări de vedere. De luat în considerare durerea neurotrofică!

ocular și poate fi declanșat de factori de mediu, înaintarea în vârstă sau utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice.

În astfel de cazuri, durerea poate fi bilaterală și variabilă, iar simptomele sunt adesea mai puțin intense decât în afecțiunile grave. Totuși, acestea pot afecta semnificativ calitatea vieții și pot necesita tratament susținut. Pentru aceste cazuri, un consult oftalmologic este la fel de important pentru a identifica cauza exactă și a recomanda un tratament personalizat.

Este important ca pacienții să recunoască aceste simptome și să se prezinte la un specialist pentru evaluare, deoarece tratamentul potrivit poate ameliora rapid durerea și poate reduce frecvența episoadelor.

Există și dureri oculare mai puțin severe, dar nu mai puțin importante cauzate de afecțiuni ale suprafeței oculare, cum ar fi blefarita, șalazionul sau orjeletul.

Durerea de ochi nu trebuie ignorată – în anumite cazuri, ea poate semnala o problemă serioasă, care necesită intervenție rapidă. Vă recomand un consult oftalmologic dacă durerea oculară devine severă și este însoțită de alte simptome îngrijorătoare precum dureri de cap, sensibilitate extremă la lumină sau probleme de vedere. Dacă disconfortul ocular este asociat cu amețeli, greață, vărsături, sau dacă durerea este rezultatul contactului cu un obiect străin ori cu o substanță chimică, vizita la oftalmolog nu ar trebui amânată.

Durerea oculară poate fi declanșată și de nevralgii, cum ar fi nevralgia supraorbitală sau nevralgia de trigemen. Aceste afecțiuni provoacă o durere intensă și persistentă în jurul ochilor, asociată frecvent

Acestea sunt probleme inflamatorii sau infecțioase ale pleoapelor, care pot determina disconfort moderat, roșeață și sensibilitate. Sindromul de ochi uscat cronic este, de asemenea, o cauză comună de disconfort

La fel de alarmante sunt situațiile în care apar halouri în jurul surselor de lumină, inflamația vizibilă a ochilor, dificultatea de a-i mișca sau de a-i menține deschiși, dar și cazurile de roșeață severă, sângerare oculară sau secreții neobișnuite.

Sfaturi esențiale pentru recuperarea după operația de cataractă

Operația de cataractă este o procedură sigură și eficientă, nu doare, se face cu anestezie locală, fără internare, durează câteva minute, iar recuperarea este rapidă, atât timp cât intervenția este făcută atunci când dispare confortul vizual, iar pacientul respectă recomandările postoperatorii.

Clinica de

Ama Optimex

Prima zi după operația de cataractă: ce este normal să simțiți?

După intervenție, ochiul operat este protejat cu un pansament, care se îndepărtează la primul control, a doua zi. Este normal să existe senzație de corp străin, lăcrimare abundentă sau ușoară jenă oculară. Uneori, ochiul poate fi roșu în totalitate sau în zone bine delimitate. Cu toate că aspectul poate părea îngrijorător, de fapt nu reprezintă ceva grav, fiind vorba de o hemoragie subconjunctivală sau un fel de vânătaie, care va trece fără tratament special.

Durerea puternică, asociată cu cefalee, greață sau vărsături, apărută imediat după operație, necesită contactarea imediată a medicului. Aceste manifestări pot fi legate de creșterea temporară a presiunii intraoculare și se tratează eficient dacă sunt depistate la timp. Câte zile se pun picături după operația de cataractă?

Picăturile prescrise după operația de cataractă au rol antiinflamator, antibiotic. Durata administrării lor variază, în medie, între câteva săptămâni, dar poate fi ajustată la control, în funcție de vindecarea ochiului. Pe durata tratamentului, vederea poate fi

temporar neclară. Acest efect va începe să dispară după încetarea utilizării picăturilor. Pentru prevenirea complicațiilor și obținerea unei vederi clare, este esențial să respectați tratamentul prescris, să administrați picăturile în cantitatea indicată de medic. Când au loc controalele după operația de cataractă?

• A doua zi: îndepărtarea pansamentului și examinarea ochiului;

• La 1 săptămână: verificarea procesului de vindecare și ajustarea tratamentului;

• La 6 săptămâni: control final și, dacă este necesar, prescrierea ochelarilor.

În paralel cu vindecarea anatomică, are loc procesul de neuroadaptare, prin care creierul se obișnuiește cu imaginea furnizată de cristalinul artificial. Durata acestui proces diferă în funcție de ritmul și evoluția procesului de vindecare, tipul de cristalin ales și de capacitatea de adaptare. Cum să protejați ochiul după operația de cataractă?

În prima lună, evitați:

• contactul ochiului cu apa sau alte substanțe;

• expunerea la praf și vânt;

• ridicarea greutăților peste 5–7 kg și efortul fizic intens;

• frecarea ochiului;

• machiajul ochilor;

• înotul.

Purtarea ochelarilor de soare în exterior este obligatorie și importantă, pentru protecție suplimentară, în prima lună. Adaptarea la cristalinul artificial Cristalinele artificiale moderne sunt sigure și compatibile cu anatomia ochiului. Cele multifocale sau EDOF, în funcție de model, dar și de particularitățile pacientului, oferă independență față de ochelari la mai multe distanțe, iar pe măsură ce ochii se vindecă, se produce neuroadaptarea, și ne așteptăm ca independența să crească. În această perioadă, indiferent de modelul de cristalin utilizat, pot apărea fluctuații de vedere sau halouri în jurul surselor luminoase, fenomene normale care, de obicei, dispar în timp. Este important să se înțeleagă că o astfel de operație produce o schimbare a realității vizuale și că persoana în cauză va trebui să se adapteze noii realități și să încerce să nu compare cu nimic din ce era înainte. Cataracta secundară și tratamentul acesteia

La un interval variabil după operație, sacul cristalinian poate deveni opac – fenomen numit cataractă secundară, considerat normal și care face parte din procesul natural de vindecare. Tratamentul se face cu laser YAG, procedură rapidă, nedureroasă, efectuată în cabinet.

În concluzie, administrarea corectă a tratamentului, respectarea controalelor și protecția ochiului operat sunt pași esențiali pentru recuperarea completă. În plus, este important de precizat faptul că operația reprezintă singurul tratament eficient pentru cataractă, la ora actuală.

Dr. Raluca Moisescu, Medic primar, specialist oftalmolog

oftalmologie

Poluarea ambientală

și bolile respiratorii la copii

Evoluția către afecțiuni pulmonare cronice la adult

Bolile respiratorii cronice, precum astmul și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), au un impact semnificativ asupra sănătății globale, BPOC reprezentând o cauză majoră de mortalitate la nivel mondial. Având în vedere că afectarea pulmonară cronică este un proces multifactorial, există un interes în creștere legat de cercetările asupra contribuției factorilor de risc modificabili, cum ar fi expunerea la poluanții de mediu.

Se consideră în prezent că, în interior, există o cantitate mai mare de poluanți chimici decât în exterior, aceștia provenind fie din transferul poluanților din exterior, fie din surse specifice din interior. Sunt 900 de substanțe chimice diferite identificate în aerul din interior. Poluanții din interior provin în mare parte din activitățile

umane, cum ar fi procesele de ardere, renovare și curățenie. Dioxidul de azot și particulele în suspensie, care se găsesc atât în interior cât și în exterior, sunt emise prin utilizarea aparatelor pe gaz, kerosen, lemn, cărbune sau fumul de tutun.

Formaldehida, un alt poluant nociv, este adesea întâlnită în interior, fiind prezentă în dezinfectanți, adezivi pentru tapet, vopsele, spume izolante, mobilier, pardoseli și materiale pe bază de celuloză.

Expunerea copiilor la aceeași concentrație de poluant atmosferic poate avea efecte mult

mai grave decât în cazul adulților, din cauza procesului de creștere și a faptului că aceștia au o suprafață corporală mai mare în raport cu greutatea, ceea ce favorizează absorbția substanțelor poluante. De asemenea, copiii au o rată mai mare de consum de oxigen pe unitate de greutate corporală comparativ cu adulții. Iritația provocată de poluarea aerului, care ar cauza doar un răspuns ușor la un adult, poate duce la o obstrucție potențial semnificativă în căile respiratorii ale unui copil mic.

Copiii sunt susceptibili de a fi expuși la substanțele toxi-

Șef Lucrări

Dr. Mihaela Oros

Medic primar pediatru, doctor în medicină

ce din mediul înconjurător în contexte diferite, în funcție de vârsta lor. Sugarii și copiii de vârstă mică sunt expuși în primul rând la domiciliu, în timp ce copiii mai mari sunt susceptibili de a fi expuși și în colectivităti, la grădiniță sau la școală.

În evaluarea nivelului de expunere personală, două componente sunt mai importante: concentrația toxicului și durata expunerii. În cazul femeilor și copiilor mici (sugari), expunerea este adesea de cel puțin 3 până la 5 ore pe zi, sau chiar mai mult. În anumite comunități, mai ales în sezonul rece, expunerea va dura mult mai mult în fiecare zi și va afecta toți membrii familiei.

Expunerea diferă, de asemenea, între zonele rurale și urbane datorită stilurilor de viață diferite.

Copiii din zonele urbane își petrec mare parte a timpului în interior, ceea ce înseamnă că expunerea lor primară la poluarea aerului poate proveni mai degrabă din aerul din interiorul caselor și școlilor decât din exterior.

Poluarea aerului din interior este responsabilă de efecte acute precum: iritarea mucoaselor (ochi, nas, gât), tuse, wheezing (șuierătură în respirație), creșterea reactivității căilor respiratorii la alergeni, creșterea incidenței bolilor respiratorii acute (traheobronșite, pneumonii, otite), exacerbări ale astmului.

Este important de menționat și faptul că efectul edemului căilor respiratorii ale adultului este mult mai puțin dramatic

decât cel al căilor respiratorii ale sugarului. Un milimetru de edem reduce diametrul căilor respiratorii ale adultului cu aproximativ 19%, în timp ce diametrul căilor respiratorii la sugar este redus cu 56%.

Expunerea pe termen lung la poluarea aerului din interior poate determina efecte cronice precum afectarea creșterii și funcției pulmonare, creșterea susceptibilității pentru bolile pulmonare obstructive cronice, precum astmul și BPOC.

Particulele și gazele respirabile afectează diferite părți ale arborelui respirator în funcție de caracteristicile lor. Pentru gaze, solubilitatea relativă este un factor esențial, iar pentru particule, dimensiunea este cel mai important factor. Particulele mai mari de 10 microni (PM10) rareori reușesc să treacă de căile aeriene superioare, în timp ce particulele fine, mai mici de 2 microni pot ajunge până la nivelul alveolelor. Comparativ cu particulele mari, particulele fine pot rămâne suspendate în aer pentru perioade mai îndelungate și pot fi transportate pe distanțe mai mari. Tipul și forma particulei pot influența capacitatea acesteia de a absorbi diferiți compuși chimici la suprafața sa, amplificând astfel efectele nocive asupra epiteliilor bronșice, alveolelor sau spațiului interstițial.

Concentrația particulelor din aer este de 2 până la 3 ori mai mare în casele fumătorilor. Copiii ale căror mame fumează pot avea cu 70% mai multe probleme respiratorii și cu 38% mai multe spitalizări în primul an de viață. Expunerea la fumatul pasiv poate apărea și în colectivități, centre de îngrijire a copiilor sau în casele rudelor. La vârsta adultă, copiii din familii de fumători au un risc mai mare de a dezvolta cancer, BPOC și boli cardiovasculare decât cei cu părinți nefumători. Adolescența reprezintă o perioadă de risc crescut pentru adoptarea comportamentului de fumat. În plus, copiii cu părinți fumători sunt mai predispuși să fumeze și la vârsta adultă, perpetuând astfel acest ciclu de la o generație la alta.

Prin urmare, este important să existe programe de informare și educatie în comunități cu privire la riscul expunerii la poluanții aerului din interior și la impactul potențial al acestora la copii, precum și cu privire la modul de evitare a expunerii. Evitarea fumatului în timpul sarcinii și alăptării ar trebui să fie puternic încurajată.

Este necesar ca opiniile profesioniștilor din domeniul sănătății să fie exprimate public, pentru a veni în sprijinul strategiilor care reduc expunerea la poluarea aerului din interior, cum ar fi eliminarea sau controlul surselor de poluare, ventilarea prin proiectarea mai bună a clădirilor și a locuințelor și utilizarea dispozitivelor de curățare a aerului și nu a odorizantelor.

devine acum

OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR

Oyama Agaricus Bio Active GR este un supliment alimentar, ce se supune reglementărilor legale în materie și este notificat la IBA.

Acest produs reprezintă varianta nouă a vechiului Oyama Agaricus Bio Active MC, prezent pe piața românească timp de 18 ani.

Suplimentul alimentar este importat din Japonia și se prezintă sub formă de pulbere ce se dizolvă ușor în apă plată sau ceai la temperatura camerei neîndulcit.

În Japonia este des întâlnită asocierea tratamentelor alopate cu suplimente alimentare, acestea din urmă ajutând la diminuarea unor efecte secundare ale altor medicamente. Deși este doar supliment alimentar, el se achiziționează doar din mediu autorizat (magazine naturiste sau farmacii), unde aveți acces la sfaturi personalizate, potrivite cu situația dumneavoastră.

Ciuperca Agaricus Blazei Murill (ce stă la baza produsului Oyama Agaricus Bio Active GR) conţine 120 de elemente nutritive esenţiale pentru organism (vitamine, minera le, aminoacizi). De asemenea, produsul s-a remarcat prin conţinutul foarte bogat de polizaharide (in special β glu can). Această ciupercă ajută la apărarea naturală, contribuie la răspunsul imunitar; este bogata in β D glucan ce contribu ie la activitatea imunitară.

Doza zilnică recomandată: 1 pliculeț/zi

NOTĂ: Produsul este un supliment nutritiv și nu înlocuiește un regim alimentar variat și echilibrat și un stil de viață sănătos.

Distribuitor, Importator: Euro Japan Trading

De ce Bio Active GR?

• Deoarece sănătatea este mai bună decât toate și meriţi să ai parte de ea!

• Deoarece conţine pulbere de ciuperca Agaricus Blazei Murill, denumită „Ciuperca lui Dumnezeu”, cunoscută

pentru acţiunea anti-tumorală puternică.

• Deoarece ciuperca este cultivată în mediu natural, nu în seră, fără îngrășăminte chimice.

• Deoarece Bio Active GR îţi

Notă: Bio Active GR este un supliment alimentar și nu înlocuiește tratamentul recomandat de medic sau un regim alimentar variat. Rezultatele diferă în funcţie de organismul fiecărei persoane, dar este întru totul natural și ajută la buna funcţionare a organismului. De asemenea, are un bogat conţinut de Beta-D-Glucan. Vă recomandăm să îl achiziţionaţi din punctele autorizate de pe site-ul nostru, pentru a beneficia de sfat autorizat de administrare.

Recomandăm achiziționarea din punctele de distribuție menționate pe site-ul nostru (farmacii sau magazine naturiste) și verificarea compatibilității produsului cu tratamentul dat de medicul curant

oferă garanţia calităţii japoneze, prin mărcile primite de la asociaţii de Medicină Alternativă și Complementară din Japonia.

• Deoarece îl achiziţionezi din farmacie sau plafar, cu indicaţii de administrare personalizate.

• Deoarece vezi minime

îmbunătăţiri ale stării de sănătate în 10-12 ZILE!

• Deoarece sănătatea este mai bună decat toate și meriţi să ai parte de ea!

• Conţine 120 de elemente necesare organismului (minerale, aminoacizi, oligoelemente) și este ușor de înghiţit și ușor de asimilat!

Implicațiile deficitului

de zinc în infecțiile acute

Zincul este un microelement esențial pentru organismul uman. Este implicat în multiple procese precum creșterea, răspunsul imun, repararea țesuturilor, vindecarea rănilor și sinteza hormonilor sexuali. Importanța zincului în funcționarea optimă a sistemului imunitar este cunoscută de câteva decenii. Deficitul de zinc afectează atât celulele implicate în răspunsul imun înnăscut, cât și adaptativ.

Zincul este întâlnit în toate țesuturile și lichidele organismului uman, mai ales în oase, mușchi, pancreas, ficat și tegument. Cea mai mare cantitate de zinc se află în hipocamp și în cortexul cerebral, unde este implicat în neurotransmitere. Aproximativ 250 de enzime din corp conțin zinc.

Din punct de vedere cantitativ, este al doilea microelement din organism, după fier. Aportul alimentar regulat este foarte important deoarece zincul nu se produce în organismul uman și nu se stochează în depozite. Doza zilnică recomandată variază de la 2 mg/zi pentru sugari la 9-11 mg/zi în cazul adolescenților. Copiii, având un ritm rapid de creștere, au nevoie crescută de zinc întrucât acesta este necesar pentru diviziunea, diferențierea și creșterea celulară.

Zincul se găsește în cantitate mare în carnea roșie, produse marine (pește, stridii, crustacee),

ouă, lactate și cereale fortificate. Homeostazia acestuia (proprietatea de a-și menține diferitele constante fiziologice) în corpul uman este reglată prin absorbția de la nivelul duodenului și jejunului. Absorbția zincului nu depinde doar de aportul alimentar adecvat, ci și de biodisponibilitatea lui din alimentele ingerate. În cele de origine vegetală există anumite substanțe care formează un complex insolubil cu zincul, ceea ce face ca acesta să nu fie disponibil pentru absorbție. Fasolea, nucile și cerealele integrale conțin zinc, dar acesta nu se absoarbe atât de bine comparativ cu cel din produsele de origine animală.

Aportul zilnic insuficient este principala cauză a deficitului de zinc.

Faptul că alimentele bogate în zinc sunt, în general, scumpe, a dus la apariția deficitului acestuia la aproximativ 30% din copii la nivel mondial (mai ales în țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare). De asemenea, persoanele vegetariene

sau vegane sunt la risc de a dezvolta deficit de zinc.

Rolul zincului în imunitatea

Un element important de apărare împotriva infecțiilor este integritatea barierelor epiteliale, mai ales a celor de la nivelul aparatului respirator și digestiv care sunt expuse constant la diferiți agenți patogeni. Deficitul de zinc este asociat cu reducerea integrității epiteliale.

Rolul zincului în imunitatea adaptativă

Deficitul de zinc influențează activitatea, funcția și dezvoltarea limfocitelor (Leucocit cu un rol important în imunitatea organismului), afectând direct formarea lor și secreția de cytokine (proteine cu rol important în a media și regla imunitatea). S-a observat că deficitul de zinc scade răspunsul imun post-vaccinare, reducând producția de anticorpi, însă suplimentarea cu zinc înainte de vaccinare a avut efecte benefice asupra formării anticorpilor.

Dr. Oana Gheorghe

Medic Pediatrie, SCUC „Grigore Alexandrescu”, București

Rolul zincului

în bolile infecțioase

În contextul infecțiilor, lipsa zincului determină alterări ale răspunsului imun, atât la nivel central, cât și periferic, crescând vulnerabilitatea organismului la agenți patogeni, precum virusuri, bacterii, fungi și protozoare.

Din anul 2004, zincul a fost introdus în recomandările OMS și UNICEF pentru tratamentul enterocolitei acute.

Acesta s-a dovedit a fi eficient în țările slab dezvoltate sau în

curs de dezvoltare, în care prevalența deficitului de zinc este mai mare.

Administrarea de suplimente

alimentare cu zinc

Acestea ajută la regenerarea epiteliului intestinal, îmbunătățește absorbția apei și a electroliților, crește nivelul enzimelor și ajută la eliminarea agenților patogeni prin modularea răspunsului imun.

Recent, OMS a emis recomandări noi privind admi-

• Administrarea de zinc este benefică în cazul copiilor >6 luni

• Pacienții tratați cu zinc au durată a diareei cu aproximativ 13 ore mai mică .

• Beneficiile suplimentării cu zinc sunt mai evidente în cazul pacienților cu semne de malnutriție .

• Suplimentarea cu zinc a fost asociată cu un risc mai redus de evoluție a diareei către forme persistente

nistrarea de zinc ca tratament adjuvant în diareea apoasă și diareea persistentă la copii. Astfel, s-a extins utilizarea acestui tratament și la copiii mai mari de 10 ani. De asemenea, doza de zinc a fost redusă la 5 mg/zi pentru a diminua incidența vărsăturilor ca efect advers. Durata tratamentului rămâne între 10 și 14 zile, conform recomandărilor anterioare, iar forma preferată de zinc este cea sub formă de gluconat. Suplimentele de zinc s-au dovedit utile în prevenirea pneumoniei la copiii din țările în curs de dezvoltare. La copiii cu vârste între 2 luni și 5 ani din zone cu resurse limitate, precum India, Peru, Africa de Sud și Bangladesh, administrarea suplimentelor de zinc a redus incidența pneumoniei cu aproximativ 20%.

Obezitatea și patologiile asociate (1)

Obezitatea este recunoscută în prezent ca o boală cronică multifactorială, ce afectează o mare parte a populației globului. OMS estimează o prevalență de 39-49% a obezității sau supraponderii. Peste un miliard de oameni din lume trăiesc cu obezitate, aproape 880 de milioane de adulți și 159 de milioane de copii și adolescenți. Complexitatea acestei afectări metabolice, atrage dupa sine o patologie complexă, de la boli cardiovasculare, până la diverse forme de cancer, sau tulburări neurologice. De aceea, evaluarea persoanelor cu probleme de greutate este absolut necesară, aducând date importante privind afecțiunile asociate, de cele mai multe ori diagnosticate tarziu.

DUniversitatea

„Ovidius“

efinirea obezității prin Indicele de Masă Corporală (IMC) nu este suficientă pentru evaluarea stării de sănătate și de ace-

ea se folosesc și alți parametri, circumferința abdominală fiind un indicator mai fidel, în special privind riscul cardio-vascular. Prezența țesutului adipos poate fi apreciată prin investigații imagistice, ce estimează distribuția acestuia în diferitele regiuni ale corpului, aducând date importante privind depozitele de la nivel subcutanat, gluteal (în zona feselor) sau visceral (în zona organelor). Computer tomografia este gold standard pentru aprecierea volumului, compoziției și dimensiunilor

rezervelor de țesut adipos, precum și prezența depozitelor ectopice (în zona inimii).

Țesutul adipos subcutanat este un loc de stocare extrem de dinamic, multifuncțional, care se caracterizează prin prezența unei populații foarte heterogene de celule, adipocite, preadipocite, celule imune, celule endoteliale și fibroblaste, care împreună funcționează pentru a facilita expansiunea sănătoasă ca răspuns la excesul caloric. Managementul corect al acestor pacienți cuprinde o

Prof. Univ.

Dr. Doina Catrinoiu

Sp Clinic Județean de Urgență „Sf . Apostol Andrei“ Constanța

Asist. Univ.

Dr. Gabriel Panculescu

Constanța

serie de strategii terapeutice: intervenții asupra stilului de viață, medicație pentru scădere în greutate sau chiar chirurgie metabolică.

Scăderea în greutate se corelează cu scăderea riscului cardio-vascular, așa cum au aratat o serie de studii clinice, în contextul specific al obezității.

Obezitatea

și insuficiența cardiacă

Legătura dintre obezitate și factorii de risc cardiovascular este recunoscută, obezitatea fiind un factor de risc independent pentru hipertensiunea arterială. O relație strânsă este între obezitate și insuficiența cardiac. Această asociere are la bază creșterea grăsimii epicardice, acționând ca producător de mediatori inflamatori într-o manieră autocrină/paracrină, influențând microcirculația coronariană și celulele miocardice, promovând astfel mecanismele care conduc la alterarea funcției cardiace. De fapt, există o acumulare de țesut adipos intramiocardic și pericardic, care se corelează cu ateroscleroza subclinică și prezența bolii coronariene.

Dincolo de efectele directe asupra sistemului cardiovascular, există semnale ce pleacă de la acest nivel pe diverse căi, ce modifică structura și funcția sistemului cardiovascular. Activarea sistemelor inflamatorii, infiltrarea fibroadipoasă și activarea sistemelor neuroendocrine contribuie la remodelarea miocardică, mecanismul principal în dezvoltarea insuficienței.

Pe de altă parte, modificarea profilului lipidic, cu creșterea LDL colesterolului, scăderea HDL și creșterea trigliceridelor, este responsabilă de alterarea endoteliului vascular și de continuarea procesului aterosclerotic. Semnalele plecate de la nivelul țesutului adipos determină un răspuns al sistemului cardiovascular, cu creșterea lipolizei (o procedură minim-invazivă, utilizată pentru reducerea depozitelor localizate de grăsime, prin injectarea unor substanțe care descompun celulele adipoase), scăderea greutății și consecutiv casexie (pierdere severa a greutatii corporale), cu apariția obezității sarcopenice (scăderea musculaturii în detrimental startului adipos).

Flexibilitatea țesutului adipos subcutanat de a echilibra stocarea și eliberarea energiei în stările prandiale și respectiv în stare de post, este un indicator al sănătății sale metabolice. În contextul unui echilibru energetic pozitiv prelungit, așa cum se întâmplă în cazul obezității, capacitatea de expansiune a țesutului adipos subcutanat este depășită, adipocitele care alcătuiesc țesutul adipos cresc în volum, devin hipoxice (cu conținut mic de oxygen) și sunt infiltrate de celulele imune proinflamatorii, ducând la fibroză (d ezvoltarea exagerată de țesut conjunctiv) și apoptoză (proces de moarte celulară). În aceste condiții, excesul de calorii nu mai poate fi stocat, iar lipidele (grăsimi) sunt depozitate în țesuturi în care, în situații normale, nu sunt prezente (ficat,

mușchii scheletici și pancreas), determinând lipotoxicitate și rezistență la insulină (care reglează nivelul de zahăr din sânge). Obezitatea viscerală și rezistența la insulină, cresc riscul cardiovascular prin factori de risc clasici (diabet zaharat, dislipidemie și hipertensiune arterială) și prin mecanisme mai puțin convenționale, expunerea la chimioterapii toxice, supraîncărcare hemodinamică sau secundar unor mutații genetice care afectează funcția sarcomerului (responsabilă pentru contracția musculară). Țesutul adipos devine un organ endocrin activ, care, duce la stresul oxidativ crescut și disfuncție endotelială (a peretelui vaselor de sânge), promovând în final ateroscleroza.

Obezitatea este o stare de inflamație cronică care se asociază cu apariția insuficienței cardiace și disfuncția ventricului stâng. Acumularea de țesut adipos în regiunea epicardică declanșează o stare de inflamație persistentă, care contribuie la modificări fibrotice ireversibile. Fibroza miocardică apare frecvent în obezitate, cu atât mai importanta cu cât obezitatea este mai importantă. Apare ca urmare a modificării arhitecturii fibrei miocardice și îngroșarea arterelor coronare intramiocardice. Aceste modificări au drept consecință creșterea volumului atriului stâng, fenomen descris în obezitate.

Continuare în numărul viitor: Obezitatea și insulinorezistența în diabetul de tip 2

Tulburări de pigmentare cutanată: cauze și opțiuni terapeutice (1)

Hiperpigmentarea reprezintă o tulburare de pigmentare cutanată caracterizată printro creștere la cromoforilor de origine melanică. Aceasta presupune accentuarea culorii naturale a pielii, de obicei datorită unei depuneri crescute de melanină (hipermelanoză) în epiderm și/sau derm. Deși nepericuloase, hiperpigmentările pot provoca deformări cosmetice semnificative, devenind o povară psihosocială importantă. De aceea, acestea reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive de adresare către medicul dermatolog.

Dr. Livia Cristiana

Băicoianu-Nițescu

Medic rezident

Dermatovenerologie, SUU ELIAS

Dr. Bianca

Maria Petrescu

Medic rezident

Dermatovenerologie, SUU ELIAS

Medic primar Dermatovenerologie

SUU ELIAS, UMF

Culoarea tegumentului este determinată în principal de cele două tipuri de melanină: eumelanina (negru-maro) și feomelanina (galben-roșie).

În majoritatea cazurilor, hiperpigmentarea cutanată este cauzată de biosinteza și depunerile crescute de melanină în straturile bazal și suprabazal ale epidermului și/sau în derm. Aceste anomalii pot fi determinate atât de factori dobândiți, cât și de factori genetici.

Efelidele

Efelidele, numite popular și “pistrui” se prezintă sub forma unor macule bine delimitate, hiperpigmentate de mici dimensiuni (2-4mm), ce apar mai frecvent la fototipurile deschise, debutând în copilărie pe zonele foto-expuse. Din punct de vedere histopatologic, epidermul este normal, numărul total de melanocite fiind nemodificat, iar melanozomii de dimensiuni mărite. Aceste le-

Conf. Dr. Florica Șandru

„Carol Davila”

ziuni nu prezintă risc de transformare malignă.

Lentigo simplex

Aceste leziuni se prezintă sub formă de macule rotund-ovalare, bine delimitate, de culoare brun, brun închis, cu diametre mai mici de 5 mm. Apar ca rezultat al activității melanocitare crescute, fără o predilecție pentru zonele ex puse la soare.

Lentigo solar

În contrast, lentigo so lar apare doar pe zonele foto-expuse, incidența lor crescând cu vârsta. Apar în special în zonele cu cea mai mare expunere cumu lativă (față, parte superioa ră trunchi, mâini, antebrațe). Pot apărea și la copii cu fototip deschis ca urmare a expunerii semnificative la soare, în speci al după arsuri solare severe. Se prezintă sub forma unor macu le de culoare brun deschis, brun închis, adesea cu margini nere gulate, cu dimensiuni variind de la câțiva milimetri până la peste 1 cm în diametru.

Hiperpigmentarea maturațională

Hiperpigmentare periorbitală

Hiperpigmentarea periorbitală apare frecvent la inidvizii sănătoși. Acest tip de discromie apare, de regulă, bilateral, afectând fie pleoapele superioare, fie pe cele inferioare, fie ambele, uneori extinzându-se și la nive-

lumina soarelui, fototipul pielii și factorii hormonali. Melasma se prezintă din punct de vedere clinic ca macule și plăci de culoare maro deschis- maro gri la nivelul tegumentelor foto-expuse. De asemenea, recăderile pot apărea ca rezultat al expunerii la radiațiile UV.

lul piramidei nazale. Este mai întâlnită la persoanele cu fototiuri închise, afectând ambele sexe în mod egal. Cauza acestui fenomen este multifactorială, câțiva dintre acești factori incluzând pigmentarea constituțională, edemul periorbital, hiperpigmentarea post-inflamatorie. Expunerea cronică la radiații UV un factor contributor suplimentar.

Hiperpigmentarea postinflamatorie

Hiperpigmentarea postinflamatorie (PIH) este o

Hiperpigmentarea tegumen telor de la nivelul feței se observă, de regulă, la persoanele adulte cu fototipuri închise. Acest feno men presupune accentuarea pig mentării pielii mature și expuse la radiații UV, nefiind asociat cu leziunii inflamatorii anterioare. Apare, de regulă, la nivelul feței, fețele dorsale ale mâinilor, ca ur mare a foto-expunerii cronice.

Melasma

Melasma este o afecțiune cronică, recurentă care afectează, în special, femeile de vârstă reproductivă, adesea cauzată de melanocite hiperfuncționale care depun excesiv melanină în epiderm și derm. Factorii de risc includ predispoziția genetică, expunerea la

Alergia la proteinele din laptele de vacă la sugar (2)

AAsist. Univ.

Dr. Claudia-Felicia Pop

Medic primar Medicină de Familie

CMI Cluj-Napoca, UMF

„Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Dr. Anca

Andreea Moldovan

Medic rezident an 4, specialitatea Medicină de Familie, Medic specialist Medicină Internă

Dr. Rodica

Cristina Tomoiagă

Medic rezident an 1, specialitatea Medicină de Familie

lergia la proteinele laptelui de vacă (APLV) este o reacție imună de tip imediat sau întârziat la una sau mai multe din proteinele existente în laptele de vacă. Cel mai frecvent implicate în reacțiile alergice sunt proteinele din zer și cazeinele. Boala poate debuta la vârstă mică, inclusiv la nou-născut. Manifestările clinice ale acestei afecțiuni variază în funcție de severitatea reacției și sunt de tip manifestări cutanate, gastrointestinale, respiratorii dar și manifestări de ordin general. Pot fi manifestări clinice de tip reacții imediate (apar în câteva minute până la 2 ore de la expunere) sau de tip reacții tardive (apar la 48 ore până la 1-2 săptămâni). Scorul CoMiSS reprezintă un instrument care orientează medicul de familie spre suspi-

ciunea de alergie la proteinele laptelui de vacă. Antecedentele familiale de alergie, vârsta la care au debutat simptomele, examenul clinic cu identificarea manifestărilor clinice, anamneza alimentară au un rol important pentru diagnostic. Diagnosticul de certitudine trebuie confirmat prin investigații paraclinice – testul de provocare orală fiind considerat gold standard. Profilaxia alergiei la nou-născutul și sugarul cu risc înalt care nu poate beneficia de laptele matern este importantă. Când diagnosticul de APLV a fost confirmat tratamentul constă în excluderea din alimentație a laptelui și produselor derivate din lapte, sub monitorizare paraclinică la interval de 3 luni, pentru o perioadă de timp care depinde de severitatea simptomatologiei. Manifestări clinice severe ale APLV

Pe lângă manifestările clinice ușoare ale alergiei la proteinele laptelui de vacă (APLV) din sfera dermatologică, gastrointestinală și respiratorie, APLV poate avea și manifestări considerate severe.

- Șoc anafilactic/anafilaxie –deși mai rar întâlnit, reacțiile anafilactice pot apărea rapid, fiind o urgență medicală. Acestea sunt însoțite de dificultăți de respirație severe, scăderea tensiunii arteriale și pierderea conștienței

- Sindrom șoc-like – prezentă acidoza metabolică (afecți une în care se acumulează prea mulți acizi în corp, ceea ce duce la scăderea pH-ului sanguin sub valorile norma le), hipotensiunea arterială, vărsături și diaree

Important de reținut este faptul că manifestările clinice specifice pentru reacția imediată care apar în câteva minute până la 2 ore de la expunerea la pro teinele din laptele de vacă sunt:

- Vărsăturile, stridorul (sunet respirator anormal), whee zing, dificultăți în respirație

- urticaria, angioedemul

- anafilaxia, sindromul entero colitei induse de proteinele alimentare

Sugarii cu APLV asociază frecvent și următoarele afecțiuni:

a) Falimentul creșterii – nu se absorb adecvat nutrienții din cauza inflamației intestinale, refuzul alimentației

b) Iritabilitate sau comporta ment schimbat – poate fi o manifestare indirectă a dis confortului cauzat de simp tomele gastrointestinale sau cele cutanate

c) Anemie feriprivă – prin pierderi digestive oculte sau aport insuficient alimentar

d) Reflux gastroesofagian

În numărul viitor vom vorbi despre: Prevenția alergiei la proteinele din laptele de vacă.

Baby blues și Mommy brain

Sarcina este un fenomen complex care presupune schimbări importante pe plan fiziologic, somatic, social-relaţional și nu în ultimul rând pe plan psihologic, așa cum este perioada Baby blue la majoritatea proaspetelor mămici. Schimbările includ aspectul corpului, psihismul, afectivitatea și sexualitatea femeii, astfel că sarcina trebuie considerată un fenomen bio-psiho-social complex în care modificările somatice sunt însoțite de schimbări cu caracter psihologic și de schimbări în interacțiunile cu partenerul/familia. Dacă modificările hormonale pregătesc viitoarea mămică pentru nașterea unui copil sănătos și pentru alăptarea lui, modificările structurale ale creierului din timpul sarcinii și precoce postpartum asigură dezvoltarea abilităților necesare creșterii armonioase a copilului.

Dincolo de serviciile medicale acordate gravidei, lăuzei, este necesar în momentul de față, ca medici de familie, să putem consilia viitoarea mămică în special, dar și partenerul/familia cu privire la modificările induse de sarcină și naștere și rolul lor pentru dezvoltarea unui produs de concepție sănatos și creșterea armonioasă – fizică, psihică și emoțională – a sugarului/copilului.

Sarcina este o perioadă în care hormonii prezentați în tabelul 1 se află într-un adevărat „dans”, influențându-se reciproc.

Nașterea transformă acest „dans” al hormonilor într-un adevărat „carusel” care dureză pînă la restabilirea echilibrului hormonal.

Bucuria familiei la venirea pe lume a noului membru poate fi, uneori, presărată cu

lacrimile mamei, aparent fără motiv!

Mama și tata

BABY BLUES (zilele cu plâns) este consecința modificărilor hormonale care apar imediat după naștere, cu debut, în general, între ziua 3 și ziua 10:

• nivelurile de estrogen și progesteron scad, scăderea este atât de importantă încât afectează echilibrul emoțional al proaspetei mămici care se simte neliniștită, iritată, obosită, temătoare în fața propriului copil,

• nivelul de prolactină crește, favorizând lactația,

• nivelul de oxitocină “hormonul fericiri” crește, stimulând lactația,

• nivelul hormonilor tiroidieni se poate modifica influențând apetitul, accentuînd starea de oboseală și iritabilitatea.

Baby blues este o perioadă firească post-partum, experimentată de aproximativ 80% dintre mămici!

Deși restabilirea echilibru-

lui hormonal durează pînă la opt luni, simptomatologia dispare spontan și total în cîteva zile.

Persistența ei după 3-4 săptămâni indică o evoluție spre depresie post-partum care necesită intervenție psihologică de specialitate.

MOMMY BRAIN (6-9) În perioada postpartum timpurie, creierul matern (materia cenușie) suferă modificări în mai multe regiuni precum hipotalamus, amigdala, lobul parietal și cortexul prefrontal cu semne de amnezie, deficit cognitiv ușor sau probleme emoționale (anxietate, depresie postnatală). “Creierul face spațiu pentru noua prioritate: copilul! Lista de cumpărături trece în plan secund”

În hipocamp (rol cheie în memorie și învățare) pierderea materiei cenușii duce la o recalibrare sinaptică (de natură adaptativă) – unele conexiuni sunt eliminate pentru a facilita apariția de noi conexiuni – cu scopul de a descoperi dorințele și nevoile copilului. Aceste

Dr. Ileana Brînză

Medic primar MF, Vicepreședinte AREPMF,

modificări permit proaspetelor mămici să diferențieze mai multe detalii, de la diferențe minime de culoare la plânsul/ strigătele distinctive ale bebelușilor dar și să depășească/ învingă evenimente stresante. “Avantajele cognitive pe care le au proaspetele mămici sunt ceva ca o super-putere.” S-a evidențiat că timpii de reacție ai mamelor au fost mai buni decât ai femeilor care nu au născut, deși proaspetele mame erau cu pâna la 10 ani mai în vârstă!

Amigdala crește în timpul sarcinii și postpartum; ea are mulți receptori pentru oxitocină. Nivelurile ridicate de oxitocină au fost identificate la mame foarte implicate, hipersensibile la nevoile bebelușului lor.

Creșterea în volum a cortexului prefrontal îmbunătățește capacitatea de planificare, învățarea și reglează emoțiile. La nivelul lobului parietal se

dezvoltă empatia, în timp ce creșterea în volum a lobului temporal ajută mamele să înțeleagă indiciile transmise de bebeluși prin plâns, alte sunete sau modificările de culoare.

Recalibrarea sinaptică și modificările de volum ale materiei cenușii îmbunătățesc auzul, văzul, procesarea emoțiilor și capacitatea de decizie.

Reduceri ale materiei cenușii din creier, în regiunile responsabile de cunoașterea socială, sunt prezente și la 2 ani după naștere, ceea ce sugerează că a avea un copil poate duce la modificări structurale permanente ale creierului.

“Este perfect logic ca mamele care au adus copii pe lume trebuie să proceseze mai mulți stimuli: atât pentru propria supraviețuire cât și pentru copil. Asta în timp ce continuă cu toate celelalte sarcini care au fost necesare înaintea venirii pe lume a copiilor.”

Mommy brain poate dura

aproximativ doi ani.

Paternitatea Modificările materiei cenușii din creierul taților a fost, de asemenea, analizat. Autorii au descoperit că deși nu au avut aceleași schimbări ca proaspetele mame, apar unele modificări structurale induse de parenting legate de activitatea creierului în domeniile de vigilență, recompensă, înțelegere socială, empatie cognitivă și motivație. Gradul de plasticitate a creierului la tați poate fi legat de cât de mult interacționează cu copilul lor.

Concluzii

Ca medici de familie cu practică pediatrică, pentru o bună îngrijire în familie a micuților pacienți, avem nevoie de noi cunoștințe interdisciplinare și neuroștiințele fac parte dintre ele.

Anxietatea și durerea asociate abordului

venos periferic la

copii

Abordul venos periferic reprezintă unul dintre cele mai frecvente manopere medicale minim-invazive exercitate asupra copilului. Generează anxietate și durere care pot avea impact negativ, acut sau pe termen lung, influențând calitatea vieții copilului, hormonii de stres, dezvoltarea neurobiologică, comportamentele viitoare de îngrijire a sănătății. S-au propus metode farmacologice, ca și anestezice locale nonfarmacologice suportive, cognitiv comportamentale, fizice care ameliorează, în grade variabile, resimțite de copiii supuși unui abord venos periferic.

Pattern-ul genetic, pragul individual specific de sensibilitate, factorii de mediu incluzând educația, experiențele traumatice anterioare influențează răspunsul la mijloacele farmacologice sau non farmacologice de terapie a anxietății și durerii asociate abordului venos la copii.

Abordul venos prin puncție este unul dintre cele mai frecvente acte medicale exercitate asupra copilului. Se utilizează în scop explorator (recoltarea sângelui pentru investigații de laborator) sau terapeutic (administrarea medicației, lichide de hidratare etc.) când poate deveni necesară montarea unei branule

Conf. Univ. Dr. Angela Butnariu

Centrul PediatrieCardiologie Cluj-Napoca

As. Univ. Dr. Alexandru Munteanu

Catedra Nursing, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

sau cateter venos. Aproape banal prin multiple repetări și prin facilitatea execuției puncției venoase, acest act medical practicat în ambulatoriile medicale sau în unitățile spitalicești poate avea un impact semnificativ în viața copilului prin anxietatea și durerea pe care le generează.

Dincolo de pattern-ul genetic cu pragul specific de sensibilitate, care poate condiționa anxietatea, factorii de mediu și experiențele traumatice anterioare influențează copilul, acut sau pe termen lung. Puncția venoasă este imediat traumatică cu durere și anxietate. Dar, durerea netratată poate avea efecte negative pe termen lung asupra comportamentelor viitoare de îngrijire a sănătății, cu noncomplianță la tratamente și fobia de a se adresa/accesa serviciile medicale. Anxietatea asociată abordului venos poate preceda, poate fi concomitentă sau poate continua și după încheierea procedurii.

Ținând cont de toate aceste implicații este important să reducem la minimum suferința asociată puncției venoase la copii, îndeosebi la cei care din raționamente medicale (boli cronice, etc.) sunt supuși abordului venos repetat, nu numai prin puncție propriu-zis ci și prin montarea unor catetere periferice de vehiculare a substanțelor medicamentoase.

Cum ameliorăm

anxietatea și durerea asociate abordului venos periferic?

Există câțiva pași la care ne vom referi în continuare.

1. Medicul sau asistentul medical care efectuează manopera trebuie să dispună de o bună manualitate, multă experiență în abordul venos la copii și de abilități de comunicare cu copilul indiferent de vârstă. Astfel se evită puncționarea repetată, traumatică. Este preferabil ca vena să poată fi abordată de la prima încercare. Evident, se vor respecta toate normele de etică și se va cere consimțământul de la pacientul-copil capabil de a-l oferi și de la aparținător (părinte, tutore).

2. Pentru început, o bună vizualizare/identificare a patului vascular venos este esențială.

Fără a înlocui experiența cadrului medical, se pot utiliza dispozitive cu lumină infraroșie pentru a face observabilă la nivelul tegumentului, vascularizația. Au avantajul de a simplifica observarea venelor mai ales la: prematuri, nou-născuți, copii mici, obezi etc.

În scopul ameliorării propriu-zise a anxietății și durerii asociate abordului venos periferic la copii s-au imaginat mijloace terapeutice farmacologice și nonfarmacologice

3. Metodele farmacologice se bazează pe utilizarea loca-

lă a unor anestezice a căror componentă principală este lidocaina. Aceasta se prezintă sub forma unor creme, patch-uri sau spray-uri care se aplică la locul venepuncției cu 15-30 de minute înainte de abord.

4. Metodele nonfarmacologice sunt variate și foarte creative dar rezultatele privind ameliorarea durerii și anxietății la copii sunt uneori controversate. Metodele nonfarmacologice se adaptează fiecărei categorii de vârstă a copilăriei. Se divid în trei mari grupe: metode suportive, tehnici cognitiv-comportamentale și metode fizice. Metodele suportive distrag atenția copilului de la procedura medicală (vizionarea unor clipuri video, desene animate etc).

Metodele fizice sunt numeroase, de la cele mai simple (strângerea unei mingi, umflarea unui balon etc) până la altele mai complicate care utilizează diverse dispozitive.

Studiile referitoare la mijloacele farmacologice și nonfarmacologice dau rezultate satisfăcătoare arătând că este posibilă ameliorarea anxietății și durerii asociate abordului venos periferic la copil, implicit a consecințelor la distanță.

Abordarea obezității din

perspectiva cardiologului (1)

Obezitatea a devenit, în ultimele decenii, una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică la nivel mondial. Cu o prevalență aflată în creștere constantă, afectând toate categoriile de vârstă, excesul ponderal nu mai este doar o problemă estetică sau metabolică, ci o boală cronică, cu implicații multisistemice profunde.

Medic primar Cardiologie, Spitalul Universitar de Urgență București

Din punctul de vedere al cardiologului, obezitatea este un factor de risc cardiovascular - unii îl încadrează chiar ca fiind major, cu impact semnificativ asupra prognosticului pacientului. Deși consecințele sale metabolice –cum ar fi diabetul zaharat sau dislipidemia – sunt bine cunoscute, tot mai multe date arată că obezitatea în sine afectează inima și vasele de sânge, independent de alte comorbidități.

Cardiologii, tradițional concentrați pe tratamentul complicațiilor cardiovasculare, sunt tot mai des puși în fața necesității de a recunoaște, evalua și contribui activ la tratamentul obezității. Nu este suficient să gestionăm doar hipertensiunea sau insuficiența cardiacă – trebuie să înțelegem și să abordăm etiologia comună care le alimentează: obezitatea. Impactul obezității asupra sistemului cardiovascular

Excesul de țesut adipos induce o serie de modificări fizio-

patologice care afectează direct sistemul cardiovascular. La nivel sistemic, obezitatea se asociază cu o stare de inflamație cronică de grad scăzut, activare neurohormonală și disfuncție endotelială – toate acestea favorizând dezvoltarea și progresia bolilor cardiovasculare. Din punct de vedere clinic, obezitatea contribuie la apariția și agravarea mai multor patologii cardiace:

- Hipertensiunea arterială apare frecvent în contextul obezității, prin retenție de sodiu, creșterea debitului cardiac și activarea neurohormonală.

- Obezitatea, în special cea centrală, este principalul factor de risc pentru sindromul de apnee obstructivă în somn (SAOS). Prevalența SAOS la pacienții obezi ajunge până la 70–80%, iar în rândul celor cu insuficiență cardiacă sau hipertensiune arterială rezistentă, este semnificativ mai mare decât în populația generală.

- Boala coronariană este accelerată de inflamația sistemică și de profilul lipidic aterogen, deseori asociat cu obezitatea abdominală.

- Insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (HFpEF) este strâns legată de obezitate, în special la femeile de vârstă medie, și se manifestă prin intoleranță la efort și congestie în absența disfuncției sistolice.

- Fibrilația atrială are o prevalență crescută în rândul pacienților care trăiesc cu obezitate, în parte datorită modificărilor structurale atriale și inflamației.

- Cardiomiopatia legată de obezitate, un diagnostic relativ nou, reflectă remodelarea miocardică specifică excesului ponderal sever.

Important de reținut este că riscul cardiovascular crește progresiv, odată cu indicele de masă corporală (IMC) și, mai ales, cu creșterea circumferinței abdominale – un marker mai fidel al obezității viscerale și al riscului metabolic asociat. Astfel, obezitatea nu este doar un „însoțitor” al bolii cardiovasculare – ci adesea unul dintre factorii cauzali principali care trebuie recunoscuți și tratați ca atare. Va urma în numărul viitor: Evaluarea pacientului cu obezitate în cabinetul de cardiologie

Dr. Claudiu Stoicescu

Genetica în serviciul cardiologiei

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 17,9 milioane de vieți sunt curmate în fiecare an de boli cardiovasculare, principala cauză de deces la nivel global. Modul de transmitere ereditară a acestor afecțiuni este încă puțin înțeles: boli monogenice cu tablouri clinice mai mult sau mai puțin complexe, determinism genetic poligenic sau multifactorial, în care variante frecvente în populație, cu contribuție clinică redusă, dar cumulativă, pot conduce la deces, în contextul stilului de viață îndepărtat de cerințele fundamental biologice ale omului (anume, activitate fizică redusă, somn neadecvat, fumat, dietă necorespunzătoare tradusă în niveluri crescute de lipide si glucide serice, indice de masă corporală crescut, hipertensiune arterială).

Medic specialist

Genetică

Dr. biolog

În privința identificării cauzelor genetice în scop diagnostic, societățile de cardiologie din diverse țări propun recomandări de testare în care tehnologia de primă linie este secvențierea de generație următoare (NGS). Astfel, Colegiul American de Cardiologie precizează câteva puncte cheie pentru investigarea genetică a cardiomiopatiilor, începând cu necesitatea unei descrieri detaliate a tabloului clinic. Trebuie avut în vedere faptul că multe boli cardiovasculare sunt caracterizate de penetranță incompletă (prezența unei variante patogene poate să nu fie întotdeauna însoțită de manifesări clinice) și de expresivitate variabilă (prezența unei aceleiași variante patogene se poate manifesta clinic prin severități diferite). Identificarea unei variante cu semnificație clinică incertă are utilitate clinică redu-

să, nefiind suficientă pentru investigarea presimptomatică ale rudelor la risc sau prenatală; nu în ultimul rând, o reevaluare a acestor variante incerte, după 1-2 ani, poate rezulta într-o reclasificare a patogenicității lor. Testarea genetică post-mortem în cazul morții subite poate fi utilă pentru monitorizarea rudelor aflate la risc sau pentru screeningul preimplantațional al embrionilor.

Consiliul de Genomică Cardiovasculară al Societății Europene de Cardiologie oferă recomandări și exemple specifice pentru investigarea genetică a diferitelor grupe majore de patologii (fibrilație atrială cu debut precoce, aritmii ventriculare și moarte subită, cardiomiopatie hipertrofică, aortopatii etc).

Colegiul Japonez de Cardiologie, împreună cu alte 10 grupuri profesionale conexe, a elaborat un ghid detaliat privind testarea și consilierea genetică în bolile cardiovasculare (Imai Y et al. Circulation J 2024;88:2022-2099).

Astfel, testarea NGS este de primă linie în cazul afecțiunilor non-sindromice, pe când cariotipul standard sau molecular, testarea țintită bazată pe tehnologiile FISH, PCR sau MLPA ori screeningul

metabolic pot fi folosite pentru confirmarea diagnosticului unor afecțiuni sindromice cu manifestări cardiovasculare.

Ca perspective, scorurile poligenice, care integrează informații despre sute de variante genice într-un singur parametru, pot furniza informații privind riscul de boală cardiovasculară. Deși Societatea Europeană de Cardiologie nu încurajează, în momentul de față, folosirea lor în practica clinică, precizează că, odată cu mai buna fundamentare științifică, acestea pot deveni un instrument valoros de evaluare a riscului (Shunkert et al. Eur Heart J 2025;46:1372–1383).

Ghidat de aceste recomandări, urmând „alfabetul“ genelor, Cytogenomic Medical Laboratory oferă o paletă largă de analize genetice și genomice relevante investigării afecțiunilor cardiovasculare sindromice și non-sindromice.

Andreea Țuțulan-Cuniță

Dr. Maria Stratan

Calea Floreasca nr . 35, București

Menopauza – între mituri

și adevăr (1)

Motto: Unele schimbări par negative la suprafață, dar curând vei realiza că a fost creat spațiu în viața ta astfel încât ceva nou să apară – Eckhart Tolle

Mitul 1: Menopauza nu începe niciodată înainte de 50 de ani

Menopauza (din limba greacă menos=hemoragie, pausa=sfârșit), este o parte universală și ireversibilă a procesului general de îmbătrânire, deoarece implică sistemul reproducător al femeii. Acest proces se referă la femeile cisgen (care s-au născut femei și

Aproape jumătate din viaţa de adult a unei femei – dacă luăm în calcul durata medie de viață a unei femei în Europa - este trăită în menopauză – o stare fiziologică frecvent neglijată dar care adesea necesită supraveghere medicală. Deși menopauza este o condiţie fiziologică normală și nu o boală, în timpul acestei perioade poate apărea o patologie complexă care necesită, pentru corectare, o abordare interdisciplinară complexă și o îngrijire în echipă formată din ginecolog, endocrinolog, neurolog, psiholog, nutriționist etc. Relativ frecvent femeile nu știu că simptomele pe care le experimentează sunt legate de menopauză sau că există opțiuni de consiliere și tratament care pot ajuta la atenuarea disconfortului. Din păcate, frecvent, lipsa de timp și/sau de instruire face ca furnizorii de servicii medicale să nu recunoască simptomele perimenopauzei și postmenopauzei având ca efect afectarea stării de sănătate și bunăstării sexuale a femeilor care parcurg această etapă. Înțelegerea eronată a menopauzei și informarea deficitară a determinat apariția unei serii de mituri despre menopauză.

se identifică ca femei), dar și bărbații transgender și acele persoane care nu se identifică nici bărbați, nici femei pot experimenta și menopauza. Există puține date disponibile cu privire la experiențele trans și de gen ale menopauzei. Aceste persoane au nevoi unice de sănătate legate de vârstă care trebuie luate în considerare, inclusiv trimiterea către servicii de specialitate.

Menopauza este diagnosticată după 12 luni de amenoree, deci retroactiv. Regularitatea și durata ciclului menstrual variază pe durata vieții reproductive a unei femei, dar vârsta la care apare menopauza naturală este în general între 45 și 55 de ani pentru femeile din întreaga lume. Unele femei experimentează menopa-

uza mai devreme (înainte de 40 de ani) – menopauză prematură, care se poate datora anumitor anomalii cromozomiale, tulburări autoimune sau unor factori demografici, de sănătate (fumatul, antecedente familiale de menopauză timpurie) și genetici. Există și situații de menopauză precoce, cauzată de diferite patologii, intervenții chirurgicale sau tratamente (histerectomie, anumite contraceptive hormonale și alte medicamente care provoacă menstruații rare sau absente, radio/chimioterapie).

Continuare în numărul viitor, Mitul 2: Menopauza durează doar câțiva ani. Mitul 3: Menopauza este doar bufeuri.

Dr. Chițanu Liliana Elena

Medic primar MF