Președinte Societatea Română de Recuperare în Traumatologia Sportivă
Prof. Univ. Dr. Paula Drosescu
Facultatea de Educaţie fizică și Sport, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iași
Șef Lucr. Dr. Georgiana Tache
Spitalul Clinic de urgență Floreasca, București
Psiholog Alina Isabela Gherghișan
Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Dr. Cezar Bobocea
Complexul Sportiv National „Arcul De Triumf“ Federația Română De Fotbal
Dr. Alexandru Alin Anghel
Centrul de Copii și Juniori „FC Universitatea Cluj“
Dr. Carmen Diaconu
Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi, SCJU Craiova
Dr. Șerban Damian
Nutriţionist sportiv
Citește revista integral
Medicină sportivă
În strânsă colaborare cu medici specialişti în reabilitare medicală, pediatrie, ortopedie, medicină sportivă, geriatrie din România, ne diferenţiem pe piaţă nu doar prin complexitatea şi precizia sistemului de analiză posturală, ci şi prin soluţiile ortopedice unicat oferite:
Talonetele individualizate „Ermis Kinetic Solutions” sunt executate de către o echipă specializată în sport de performanţă, ortopedie, neurologie şi biomecanica corpului, şi sunt construite de la zero, integral pe nevoia unică a fiecărui client în parte.
Avantajul de a beneficia de un dispozitiv medical inovativ şi modernizat, sprijină compania în misiunea sa de a acorda acces la evaluare şi tratament ortotic corespunzător fiecărei persoane cu nevoia sa posturală specifică.
Avem un sistem de distribuţie disponibil în toată ţara, în clinicile partenere, astfel pacienţii se pot imediat programa la cel mai apropiat centru medical specializat.
„Controalele periodice la care sunt supuși sportivii noștri, pentru a obține avizul necesar participării la antrenamente și competiții, reprezintă principala modalitate prin care se urmărește atât creșterea performanțelor acestora, cât și reducerea riscului de traumă.“
Interviu cu Dr. Ariana Pătac
Testarea cardiopulmonară de efort (CPET) – un instrument esențial în medicina sportivă modernă
6
Dr. Irina Gabriela Gaiu 10
Sindromul de „mână rece“ al jucătorului de volei
Dr. Laura Cupșa
Neuroștiința antrenamentului mental în sport: mecanisme cerebrale și aplicații practice
Prof. Univ. Dr. Paula Drosescu
Cum ne ajută ecografia musculo-scheletală la evaluarea leziunilor de tendon și la aprecierea evoluției efectelor terapiei injectabile (monitorizare ecografică)
Șef de lucrări Dr. Georgiana Tache
Dieta - o problemă veche. NutriVi - o soluție nouă
Dr. Maria Stratan, Dr. Radu Truică, Dr. Biol. Andreea Țuțulan-Cuniță, Dr. Biol., Danae Stambouli
Leziunile de suprasolicitare la jucatorii de fotbal adolescenți
Cezar Bobocea
Nutriţia în ciclismul de performanţă Dr. Șerban Damian
Obezitatea pediatrică din perspectiva medicului de Medicina Sportivă Dr. Carmen Diaconu
Psihologia sportului, performanța și valorile – fundamentul dezvoltării sportivilor și societății Psiholog Alina Isabela Gherghișan
Durerea lombară la sportivi: cauze, diagnostic și abordare clinică Dr. Talal Haj-Kanameh
Sindromul de supraantrenament la sportivi: o provocare multidimensională a performanței moderne Dr. Alexandru Alin Anghel
12
18
Copierea fără acordul scris al editurii a oricăror elemente de grafică sau conținut editorial apărute în revistele editurii sunt considerate furt de proprietate intelectuală și intră sub incidența legii.
Trimite email pe adresa redactie@finwatch.ro, solicită un abonament la revista Medical Market şi primeşti 10 puncte EMC.
„Controalele
periodice la care sunt supuși sportivii noștri, pentru a obține avizul necesar participării la antrenamente și competiții, reprezintă principala modalitate prin care se urmărește atât creșterea performanțelor acestora, cât și reducerea riscului de traumă.“
Interviu realizat împreună cu Dr. Ariana Pătac, Președinte SRoMS
Anul acesta este unul de excepție pentru SRoMS care găzduieşte în cadrul Conferinței Naționale şi Congresul European de Medicină Sportivă. Cât de consistentă se anunță întrunirea din perspectiva participării internaționale şi ce considerente au stat la baza organizării dublului eveniment?
Suntem bucuroși să anunțăm că invitațiile noastre pentru apropiatul Congres au fost acceptate de peste 400 de medici, o participare înregistrată de toate evenimentele echivalente din Europa, la care am contribuit și noi de ani buni. SRoMS nu este o organizație cu mulți membri, puțin peste 100, iar marea lor majoritate și-au anuntat prezența la lucrări. Acestora li se vor alătura, ca de obicei, colegi din specialități conexe, români și străini (din Italia, Spania, Austria, Ungaria, Estonia, Malta, etc.), cu care colaborăm în activitatea noastră de zi cu zi. În ce privește participarea internațională, am fost sprijiniți consistent de Federația Europeană de Medicină Sportivă (EFSMA), ai cărei membri suntem, printr-o promovare susținută care a atras speakeri de top din toate specialitățile interesate. Trebuie spus că, la ora actuală, doar 11 state din cele 27 membre UE recunosc Medicina Sportivă ca specialitate de sine stătătoare, printre care și țara noastră. Suntem parte activă a unei mișcări importante, care urmărește o extindere a acestei recunoașteri în țările europene unde Medicina Sportivă este doar o supraspecializare și chiar crearea unui curriculum comun, care să ușureze pregătirea noilor medici și schimburile de experiență. Această ac-
țiune se va întinde pe câțiva ani, dar este important că a debutat și că procesul este ireversibil. Printre alte avantaje evidente privind colaborarea mai consistentă a specialiștilor din întreaga Europă, unul deloc de neglijat va fi și faptul că medicii sportivi români vor avea noi oportunități de a activa în toate statele UE, odată ce specialitatea lor capătă o nouă recunoaștere pe continent.
În ce măsură tematica propusă de Congres, una extrem de variată, se pliază pe specificul activității medicilor sportivi români? Se poate vorbi despre un specific național, poate chiar regional, când vine vorba despre Medicina Sportivă, sau suntem parte integrantă a main stream-ului la această specialitate?
Tematica propusă este atotcuprinzătoare și are în vedere, pe lângă interesele medicilor sportivi, experiența colegilor cardiologi, traumatologi, nutriționiști, psihologi, specialiștilor în recuperare
medicală, cu care noi colaborăm constant și consistent. Revenind la ideea că suntem, așa cum spuneam, una dintre cele doar 11 țări europene care au Medicina Sportivă ca specialitate de sine stătătoare și nu ca supraspecializare, evident că se poate vorbi despre un specific național. Mai mult, ca una dintre țările din estul Europei, care au o tradiție mai bogată decât cele din vest în ce privește Medicina Sportivă, abordarea noastră este una preponderent proactivă, nu reactivă. În timp ce statele europene vestice se concentrează pe aspectele legate de traumatologie și de recuperarea sportivului, la noi în est prevenția este prioritară și reprezintă majoritatea activității noastre. Controalele periodice la care sunt supuși sportivii noștri, pentru a obține avizul necesar participării la antrenamente și competiții, reprezintă principala modalitate prin care se urmărește atât creșterea performanțelor acestora, cât și reducerea riscului de traumă. Se crează astfel un istoric medical amănunțit al fiecărui sportiv, care permite urmărirea riguroasă a evoluției sale în ce privește performanțele și detectarea timpurie a oricăror potențiale probleme. Asta nu înseamnă că neglijăm aspectele traumatologice (inevitabile într-o activitate intensă, suprasolicitantă), pe cele legate de recuperare, sau problematica spinoasă a dopingului. Marea speranță este că uniformizarea specialității noastre la nivel european și prin acel curriculum comun, va atrage un binevenit transfer de know-how pe direcția est-vest și retur, noi cu avansul nostru la capitolul prevenție prin acele amănunțite controale periodice, ei cu rezultate ceva mai bune în ce privește rezolvarea traumei și recuperarea...
Un capitol important al Congresului are în vedere evoluția anti-dopingului (în hățişurile căruia s-au rătăcit de-a lungul anilor şi unii sportivi români de notorietate internațională). Realitățile din teren arată că măsurile de prevenție sunt întotdeauna cu un mare pas în urma procedurilor gândite să îmbunătățească performanța fizică, dar care atacă direct ideea egalității de şansă şi oportunitate (a level playing field). Cât de mare este în realitate respectiva problemă pentru noi şi cum este menținut acest echilibru instabil de către specialiştii noştri?
Dopingul și anti-dopingul sunt într-o permanentă competiție, iar avantajul pare să fie, din păcate, de partea celor care descoperă noi substanțe si metode capabile să ofere avantaje incorecte sportivilor în căutarea performanței cu orice preț. Fără îndoială că sumele considerabile care sunt vehiculate în lumea sportului mondial reprezintă o motivație deloc neglijabilă. O mare vulnerabilitate, să ii spunem, este dată de faptul că lista de substanțe și metode care
intră la categoria doping se actualizează anual. Cel care vrea să lanseze o ’’inovație’’ la acest capitol poate să aștepte actualizarea și apoi timp de un an este practic liber să o folosească, în general, fără constrângeri sau repercursiuni. Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), ca partener al Agenției Mondiale de profil (WADA), se conformează tuturor cerințelor internaționale, cu bune și cu limitări ca cea amintită.
Ce putem face noi ca specialiști? Să îi informăm pe sportivi în ce privește listele anti-doping actualizate și să contribuim la efectuarea de controale inopinate în loturile naționale alături de reprezentanți ai Agenției Nationale. Sportivii clasați pe primele 6-8 poziții în fiecare disciplină sunt de asemenea controlați cu oarecare regularitate. Competența noastră oficială se rezumă, din acest punct de vedere, la loturile naționale și olimpice, care reprezintă România în competiții internaționale. Cluburile și cei care concurează în sporturi individuale iau decizii la sfatul medicilor proprii, care nu întotdeauna sunt specialiști în Medicină Sportivă. Adevărul este că mulți sportivi de top nu consultă niciodată un specialist în Medicina Sportivă, întrucât nu au nevoie de avizul nostru pentru a se antrena și a concura. Asta este realitatea momentului
și mă îndoiesc că vor apărea schimbări majore într-un viitor apropiat.
Cu mulțumirile de rigoare, vă rugăm să încheiați adresânduvă direct membrilor SROMS din postura de preşedinte al Organizatiei pentru a promova Congresul care se anunță extrem de interesant atât pentru specialiştii de Medicină Sportivă, cât şi pentru medicii din specialitățile conexe.
În primul rând, trebuie să mulțumesc colegilor, care au făcut eforturi considerabile pentru crearea acestui eveniment major. Organizarea unui Congres cu peste 400 de participanți de către o Societate cu doar 100 și ceva de membri a presupus sacrificii serioase financiare și un mare consum de timp din partea celor care s-au implicat direct aproape un an.
Multe mulțumiri și conducerii EFSMA care ne-a susținut fără rezerve și a contribuit astfel major la succesul Congresului.
Asteptăm cu mult interes să ne revedem cu colegii din țară și din străinătate pentru a învăța unii de la alții și a ne bucura de întrunire atât ca profesioniști, cât și ca oameni care împărtășesc dificultățile și bucuriile frumoasei noastre profesii.
Strălucește în orice rol și la orice vârstă
Cu o formulă special concepută din aminoacizi esenţiali și vitamina B12, TONOTIL-N susţine concentrarea și rezistenţa la stres, crește tonusul și grăbește recuperarea la copii, adulţi activi și vârstnici!
Pulbere și soluție pentru soluție orală L-fosfotreonină, L-glutamină, clorură de hidroxocobalamină, L-fosfoserină, clorhidrat de arginină
SINGURA COMBINAȚIE DE AMINOACIZI ȘI VITAMINA B12 ÎNREGISTRATĂ CA MEDICAMENT
Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
Strălucește în orice rol și la orice vârstă
Cu o formulă special concepută din aminoacizi esenţiali și vitamina B12, TONOTIL-N susţine concentrarea și rezistenţa la stres, crește tonusul și grăbește recuperarea la copii, adulţi activi și vârstnici!
Pulbere și soluție pentru soluție orală
L-fosfotreonină, L-glutamină, clorură de hidroxocobalamină, L-fosfoserină, clorhidrat de arginină
DENUMIREA COMERCIALĂ
A MEDICAMENTULUI
Indicat în stări de convalescenţă1:
• După inter venţii chirurgicale
• Ca tonic în stări de slăbiciune, anorexie, anemie, surmenaj fizic și intelectual (fenomen de Burnout)
• După evenimente vasculare acute
• În dereglări metabolice și ca adjuvant în terapia angiovasculară
Asigură supor tul organismului în boli cronice1:
• Reglează metabolismul celular (toate maladiile sunt cauzate de disfuncţii ale metabolismului celular)
• În boli neurologice
• În boli cardiovasculare
• Determină sinteza mediatorilor chimici
SINGURA COMBINAȚIE DE AMINOACIZI ȘI VITAMINA B12 ÎNREGISTRATĂ CA MEDICAMENT
Chirurgie:
TONOTIL-N pulbere şi soluţie pentru soluţie orală
COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Pulbere pentru soluţie orală (conţinută în dop)
170 mg pulbere pentru soluţie orală conţin
L-fosfotreonină 20 mg,
Este un tonic pentru organism; se recomandă în convalescenţă după intervenţii chirurgicale
Oftalmologie:
Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
L-glutamină 75 mg, clorură de hidroxocobalamină 0,5 mg
Soluţie orală (conţinută în flacon)
10 ml soluţie orală conţin L-fosfoserină 60 mg, clorhidrat de arginină 150 mg
Excipient cu efect cunoscut: sorbitol (E 420)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi prospectul FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi soluţie pentru soluţie orală
Soluţie: limpede, de culoare roşu-cireaşă, cu miros plăcut, caracteristic de vişine şi gust dulce
Pulbere: granulată, de culoare albă
DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice Tonotil N este indicat în stări patologice, de exemplu: boli somatice şi psihice, demenţă senilă, boli în care intervine o disfuncţie în metabolismul neuronal Tonotil N stimulează activitatea cerebrală, producerea de energie şi posibilităţile de utilizare a oxigenului la nivel celular Tonotil N completează componentele biologice celulare deficitare fără să genereze produşi de degradare Tonotil N este folosit ca tonic în stări de slăbiciune, anorexie şi în convalescenţă Datorită indicaţiilor de mai sus Tonotil N poate fi administrat în următoarele "Specialităţi Medicale":
Pediatrie:
Retardare psihosomatică, convalescenţă, anorexie, oboseală în urma unui efort intelectual prelungit Medicină internă: Surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă, stări de slăbiciune (anemie, anorexie)
Geriatrie:
Depresie senilă sau demenţă senilă, dereglări psihosomatice ale vârstei a III-a, în pierderea memoriei la persoane vârstnice, în scăderea performanţelor intelectuale, în dereglări metabolice şi ca adjuvant în terapia angiovasculară
Neurologie:
Tensiuni nervoase, oboseală asociată cu administrarea de medicam
Oboseală oculară, miopie progresivă, boli ale retinei datorate dereglărilor metabolice, irigare sangvină deficitară la nivel ocular, ambliopie datorată fumatului, atrofia nervului optic, şi ca
aditiv în tratamentul combinat cu medicaţie anticataractă, pentru a preveni cataracta senilă (datorită efectelor asupra reglării metabolismului celular şi aprovizionării organismului cu aminoacizi esenţiali)
Se îndepărtează sigiliul de metal al flaconului, prin extragere Apoi se împinge dopul roşu în aşa fel încât să se golească conţinutul acestuia în partea lichidă din flacon Se agită bine flaconul
Se înlătură dopul şi se transvazează conţinutul
flaconului într-un pahar
Tonotil N este uşor de administrat şi are gust plăcut
Se poate dilua cu apă
Tonotil N poate fi administrat şi la diabetici, deoarece
nu conţine zahăr Soluţia se administrează imediat după constituire
Adul ţi: doza recomandată este de 1-2
flacoane dimineaţa, înainte de micul dejun
Copii: doza recomandată este de 1 flacon dimineaţa, înainte de micul dejun
CONTRAINDICAŢII Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi Tumori maligne, stări neoplazice datorită prezenţei hidroxocobalaminei Pentru mai multe amănunte, citiţi cu
NŢIONĂRI
insuficienţă renală sau hepatică severă sau cu acidoză metabolică sau la pacienţii cu tulburări ale metabolismului aminoacizilor. Deoarece conţine sorbitol, pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la f ructoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament
Interacţiuni cu al te medicamente şi al te forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Tonotil N poate fi administrat în timpul sarcinii și în perioada de alăptare.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Tonotil N nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Reacţii adverse
Reacţii alergice în cazul hipersensibilităţii la unul dintre componenţii produsului.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http: //www anm.ro/ Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament Supradozaj
Distribuitor/Reprezentant: S C. IMEDICA S A Șoseaua București – Ploiești nr. 141 D, sector 1, București
Tel: 021 301 70 10; 20; 30 / Fax: 021 319 77.51 office@imedica.ro / www.imedica.ro NUMĂRUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE
PE PIAȚĂ: 9360/2016/01
VIZĂ DE PUBLICITATE: 6351/02 04 2024 Acest material promoțional este destinat profesioniștilor din domeniul sănătății.
Testarea cardiopulmonară de efort (CPET) – un instrument esențial în medicina sportivă modernă
Cardiopulmonary exercise testing (CPET) – an essential tool in modern sports medicine
In the last decade, sports medicine has experienced accelerated development, with the emergence of technologies capable of analyzing in detail the body’s physiological response to exercise. Among these, cardiopulmonary exercise testing (CPET) represents the gold standard for the integrated assessment of cardiovascular, respiratory and metabolic function. For athletes, but also for coaches and doctors, CPET is not just a diagnostic test, but a strategic tool for optimizing performance and preventing injuries.
Dr. Irina Gabriela Gaiu
Medic primar Medicină Sportivă,Vicepreședinte Societatea Română de Medicină Sportivă
Ce este CPET și ce măsoară CPET presupune efectuarea unui efort progresiv (pe bandă de alergare sau cicloergometru), cu măsurarea simultană a:
• consumului de oxigen (VO2) – indicator al capacității aerobice;
• producției de dioxid de carbon (VCO2);
• ventilației minute (VE) – volumul total de aer ventilat pe minut;
Prin analiza acestor variabile, se pot determina pragurile ventilatorii (VT1 și VT2), adică punctele cheie în tranziția de la metabolism aerob la anaerob, fundamentale pentru planificarea antrenamentului.
Parametru CPET Ce indică?
De ce este esențial în sport
1. Evaluarea capacității de performanță aerobă
VO2max obținut la CPET rămâne cel mai fidel marker al fitnessului cardiorespirator. Cunoașterea acestui parametru permite individualizarea programelor de antrenament și monitorizarea progresului.
2. Determinarea zonelor de antrenament
Identificarea pragurilor ventilatorii ajută la stabilirea precisă a zonelor de intensitate:
• Zona 1: sub VT1 – efort de bază, pentru dezvoltarea capacității aerobe și recuperare;
• Zona 2: între VT1 și VT2 – rezistență și eficientizarea metabolismului energetic;
• Zonele 3–4: peste VT2 – toleranță la lactat și îmbunătățirea vitezei.
3. Screening medical și prevenirea riscurilor
CPET poate identifica limitări ascunse ale funcției cardiace sau pulmonare (de exemplu ischemie silențioasă, astm indus de efort), oferind un nivel suplimentar de siguranță pentru sportivii de performanță și amatori.
Cum antrenezi?
VO2max scăzut vs sport Capacitate aerobă limitată HIIT, antrenament de volum
Prag anaerob AT la <70% VO2max Prag lactat scăzut „Threshold runs”, tempo, antrenament la 90–95% FC la AT
O2 Pulse platou precoce Limitare cardiacă centrală Creșterea duratei antrenamentelor de anduranță
BR <15% Limitare ventilatorie Exerciții respiratorii, verifică tehnica de respirație
Sport / Tip de atlet
Interval tipic VO2max (bărbați) în mL/kg/min
Interval tipic VO2max (femei) în mL/kg/min
Alergare de distanță / atletism ~ 60-85 ~ 50-75
Schi de fond ~ 65-94 ~ 60-75
Ciclism (road / time trial ~ 60-74 ~ 47-57
Canotaj ~ 60-72 ~ 58-65
Înot ~ 50-70 ~ 40-60
Sporturi de echipă (fotbal, hochei, etc.) ~ 50-64 ~ 43-60
4. Monitorizarea adaptării la antrenament și la schimbările de compoziție corporală
Compararea testelor repetate permite evaluarea obiectivă a răspunsului la programele de pregătire și la intervențiile nutriționale.
5. Ghid pentru revenirea la sport după boală sau accidentare
Pentru sportivii care revin după o afecțiune respiratorie, cardiacă sau metabolică, CPET oferă date exacte privind momentul optim de reluare a antrenamentului și nivelul sigur de efort.
Aplicații practice
În sporturile de anduranță (ciclism, alergare, canotaj), CPET ghidează creșterea progresivă a volumului și intensității antrenamentelor. În sporturile cu cerințe intermitente de efort (fotbal, rugby, baschet), datele de la CPET ajută la personalizarea pregătirii fizice pentru a îmbunătăți atât componenta aerobă, cât și capacitatea de sprint repetat.
Concluzii
Testarea cardiopulmonară de efort nu mai este doar un instrument de laborator, ci un element central în strategia de pregătire și protecție a sportivilor. Prin evaluarea integrată a funcției cardiace, respiratorii și metabolice, CPET permite: • planificarea antrenamentelor cu precizie științifică,
• monitorizarea adaptării fiziologice,
• identificarea timpurie a eventualelor riscuri medicale.
Într-o eră a performanței bazate pe date, CPET reprezintă puntea dintre știință și practica sportivă, sprijinind atât excelența în competiții, cât și sănătatea pe termen lung a sportivilor.
Sindromul de „mână rece“ al jucătorului de volei
Cold Hand Syndrome in Volleyball Players
Cold Hand Syndrome in volleyball players is a rare but clinically relevant condition characterized by recurrent episodes of coldness, numbness, and reduced perfusion in one or both hands during or after play. The pathophysiology is thought to involve repetitive microtrauma to the upper limb, vascular compression due to overhead movements, and possible autonomic dysregulation. Symptoms may mimic Raynaud’s phenomenon but are more closely related to sport-specific mechanical and vascular stressors. Diagnosis is established through clinical evaluation, vascular Doppler studies, and exclusion of systemic causes. Early recognition is essential, as chronic exposure can lead to functional impairment and reduced athletic performance. Management includes activity modification, physiotherapy, protective equipment, and, in selected cases, pharmacologic or surgical interventions. Increased awareness among sports medicine practitioners may improve prevention, timely diagnosis, and treatment of this underreported condition.
AMedic specialist reabilitare medicală
medicină sportivă, Joint Care Clinic, București, Președinte Societatea Română de Recuperare în Traumatologia Sportivă
cest sindrom este o arteriopatie (ischemie arterială distală) la nivelul mâinii și membrului superior, care apare la voleibaliști, fiind provocată de microtraumatisme arteriale prin impacturi puternice și repetate cu mingea. Cei mai expuși sunt atacanții, la nivelul mâinii dominante.
Mecanisme
și fiziopatologie
Mecanismele prin care se ajunge de la microtraumatisme la ischemie sunt impactul, compresia și întinderea, toate repetitive. Leziunea vasculară se explică prin impacturi repetate în treimea inferioară a antebrațului și a palmei. La acest nivel, arterele sunt expuse , imediat subcutanat și se vor regăsi prinse ca într-un „sandwich“ între mingea de volei și suprafețele osoase subjacente. După Travaux Y. Roland, un test de compresie a arterei ulnare la nivelul mâinii permite observarea dispariției semnalului doppler la o presiune de 8 Newtoni (1). Factorul cauzal pare a fi atât mecanismul de întindere, traumatismul direct dar și vibrațiile (indirecte) care decurg din acesta.(2)
Gesturile incriminate, în volei sunt: • compresia mâinii dominante și deci a arterei ulnare, în timpul percuției balo-
nului, iar mâna în hiperextensie întinde arterele digitale (mână- balon)
• comprimarea arterei ulnare și arcadei palmare în hiperextensie (cădere pe mână). Hiperextensia diminuează fluxul sanguin al arterei ulnare.
Fiziopatologic se observă diminuarea perfuziei sanguine la nivelul mâinii și degetelor. Ischemia digitală poate fi secundară (2,3):
• unei insuficiențe hemodinamice (ex. arcada palmară incompletă)
• unei tromboze a arterei digitale prin migrație trombo-embolică sau când trombusul arterei ulnare se extinde. Există diverse grade de atingere a peretelui arterial: de la hematom simplu la fragmentarea peretelui arterial. O leziune a intimei poate provoca tromboză, iar trombii pot stenoza artera ulnară sau radială sau, pot provoca migrarea embolilor care vor determina ocluzii ale arterelor de calibru mai mic, în distal. O leziune a mediei poate duce la formarea unui anevrism. Repetiția microtraumatismelor locale realizează vasospasmul prin vasoconstricție. Este un spasm simplu fără leziune organică și este reversibil dacă sursa iritației este eliminată.
Evoluția ischemiei digitale acute se desfășoară de obicei în 3 faze (4, 8, 10):
• faza inițială: paloarea degetelor și scăderea temperaturii tegumentare la acest nivel
• faza de stare: stadiu de ulcerație digitală
• faza tardivă: gangrenă distală și necroză extensivă
La examenul clinic se efectuează anamneza care ne aduce informații clasice privind postul în echipă: mâna dominantă, antecedente, frecvența antrenamentelor și a meciurilor , existența unor traumatisme în hiperextensie de mână, căderi, contre cu moment de apariție a unei dureri vii, pasagere, sau hematom localizat care s-a resorbit. Dacă este fumător (5,6). Prezența hiperkeratozei la nivel cutanat ne arată caracterul repetitiv al traumatismului. Dacă a avut o plagă periunghială și dacă a avut un retard de cicatrizare, este important de știut în anamneză. Examenul palpatoriu al eminenței hipotenare (bilateral, comparativ) poate arăta o lojă mai puțin dură în comparație cu partea care prezintă leziune. Prezența unei mase pulsatile în această regiune demonstrează prezența unui anevrism. Pulsul radial sau ulnar poate fi absent sau diminuat (se testează bilateral). O durere sau o sensibilitate anormală pe traiectul artererei ulnare poate fi semn de tromboză recentă. (6,9)
Simptomele care pot apărea sunt: senzație de amorțeală, parestezie, de mână rece, modificare de culoare (paloarea degetelor sau cianoză), uneori chiar necroză pulpară sau subunghială. Forța de prehensiune este scăzută. Simptomele sunt în general agravate la frig și în timpul meciului sau antrenamentelor (10) . Primele simptome pot fi reprezentate de simple furnicături la nivelul mâinilor, în timpul jocului, care însă dispar rapid. (9,10). Progresiv însă, prin repetarea microtraumatismelor cu balonul și creșterea intensității antrenamentelor și a frecvenței
Dr. Laura Cupșa
Extract lichid de ardei iute (Capsicum annuum)
TRATEAZĂ DUREREA ȘI INFLAMAŢIA LOCALĂ
diclofenac sodic, 10 mg/g gel vanzari@tisfarmaceutic.ro • www.tisfarmaceutic.ro TISfarmaceutic str. Industriilor nr. 16, sector 3, București, ROMÂNIA
Medicament indicat în tratamentul local simptomatic al durerii şi inflamaţiei:
- musculare sau osteoarticulare de origine reumatică; - în cazul edemelor postoperatorii şi posttraumatice (de exemplu entorse); - musculare sau
osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme uşoare ale tendoanelor, muşchilor, ligamentelor etc.).
Administrare cutanată. Se poate administra începând cu vârsta de 14 ani. Acest medicament se eliberează fără prescripție medicală. Acest material promoţional este destinat profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Pentru informații suplimentare vă rugăm să consultați rezumatul caracteristicilor produsului disponibil pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (data revizuirii textului: Septembrie 2020). Deținătorul autorizației de punere pe piață: S.C. TIS FARMACEUTIC S.R.L., Str. Industriilor nr. 16, sector 3, București, România. Numărul A.P.P.: 13456/2020/01.
meciurilor, se vor produce adevărate leziuni arteriale până când apar semnele de ischemie și arată prezența unei probabile tromboze arteriale.
Diagnosticul diferențial se face cu alte cauze de ischemie digitală și anume (4,7,8): o boală sistemică (sclerodermie, lupus, poliartrită reumatoidă), vascularite și arterite inflamatorii, arteriopatii (maladia Buerger, arterita tabagică), maladii hematologice (sindrom mieloproliferativ), cauze neoplazice, origine emboligenă (leziune de arteră sub-claviculară, fistulă arterio-venoasă), factori iatrogeni (traumatisme vasculare), cauze medicamentoase și toxice.
Examenul complementar care trebuie efectuat este reprezentat de ecografia Doppler. Acesta este examenul de primă intenție și permite punerea diagnosticului de tromboză, confirmarea unei leziuni a peretelui arterial sau venos, evidențierea unei ocluzii ori a unui anevrism. Deasemenea, ajută la eliminarea altor leziuni cum ar fi anomalii vasculare sau sclerodermie. (11)
Tratamentul
și prevenția
În stadiul inițial, când jucătorul resimte parestezii și dureri în urma unor acțiuni repetate, se încearcă reducerea cantitativă a traumatismelor la nivelul mâinilor. Exercițiile din timpul antrenamentelor trebuie să varieze, să se reducă numărul repetițiilor (de exemplu în loc de 50 atacuri unul după altul, se pot face doar 10, apoi alt jucător realizează exercițiul și jucătorul afectat reia următoarele 10 repetări).
• încetarea fumatului, dacă jucătorul este fumător (datorită vasoconstricției pe care o produce).(5,8)
• purtarea unor mănuși de neopren poate fi propusă de asemenea în acest stadiu
În stadiul de ischemie digitală sau de necroză pulpară (de obicei în acest stadiu, jucătorul începe să își pună întrebări), este importantă începerea investigațiilor și punerea diagnosticului.
Dacă este vorba despre un anevrism (cazuri rare) tratamentul este chirurgical (1)
Dacă este o tromboză tratamentul presupune:
• repaus, oprirea oricărui tip de traumatism/microtraumatism
• protejarea mâinilor de frig cu ajutorul unor mănuși, de asemenea protejarea corpului de frig. Orice metodă de încălzire a mâinilor este posibilă prin băi calde, comprese calde, sticle de apă fierbinte
• sevrajul tabagic este important pentru a evita vasoconstricția arterelor
Toate acestea până la dispariția simptomelor. O dată simptomele dispărute, se face o ecografie Doppler de control, pentru a vedea dacă se poate relua activitatea sportivă. (10). Dacă perfuzia vasculară e bună, jucătorul se poate antrena progresiv cu protecție (manșetă de neopren). Manșeta de neopren nu este prea agreabilă în timpul jocului, dar absoarbe o bună parte a tensiunilor în compresiune-strivire legate de impactul cu balonul. În caz contrar, repausul sportiv se va prelungi și o altă ecografie va fi realizată mai târziu.
În caz de eșec al tratamentului de simplă reîncălzire, se pot administra anticoagulante în doză curativă (heparine cu greutate moleculară joasă), apoi administrare de antiagregante plachetare (aspirină) (8.9). Dacă starea arterială nu este foarte bună (ischemii și necroze ce pot pune în pericol țesuturile) iar toate tratamentele funcționale și medicamentoase au eșuat, se poate recurge la chirurgie vasculară (trombectomie, chirurgia anevrismului, pontaj), dar aceasta înseamnă sfârșitul carierei sportivului.
Prin urmare, prevenția este foarte importantă, și se realizează printr-o bună cunoaștere a factorilor ce pot duce la apariția mâinii reci a jucătorului de volei, prin atenția acordată jucătorului încă de la primele semne pe care le semnalează corpului medical al echipei.
Este important ca atât jucătorii de volei cât și antrenorii sa știe despre existența acestei maladii, să înțeleagă că o ischemie acută de origine arterială nu e sinonimă cu finalul carierei sportive și că trebuie să semnaleze orice simptom deoarece, detectarea precoce este esențială pentru un tratament eficient, care să permită reluarea rapidă a antrenamentelor și meciurilor.
Bibliografie:
1. Yan Roland- Syndrome de la main froide du volleyeur – these CHU Rennes2013
2 Soury P, Marteau V, Laurian C. Traumatismes artériels de la main. Encycl Méd Chir., Elsevier SAS, Paris 2006.
3. Laurian C, Melki JP. Traumatismes artériels de la main du sportif. Allieu Y. La main du sportif. Expan sci fra, 1995
4. Staszewski N. Les ischémies digitales aigües, analyse rétrospective de 92 cas. Thèse de Médecine, Nancy Université. 2003.
5. Dureil B, Dautzemberg B, Masquelet AC. Tabagisme en période périopératoire. Presse Med, 2006
6. Self-reported symptoms and risk factors for digital ischaemia among international world-class beach volleyball players Daan Van De Pol 1, Sena Alaeikhanehshir 1, Mario Maas 1, P Paul F M Kuijer 2 https://pubmed.ncbi.nlm. nih.gov/26436960/
7. High prevalence of self-reported symptoms of digital ischemia in elite male volleyball players in the Netherlands: a cross-sectional national survey Daan van de Pol 1 , P Paul F M Kuijer, Ton Langenhorst, Mario Maashttps://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22926747/
8. Capillaroscopic Evidence of Microvascular Damage in Volleyball PlayersMaria Maddalena Sirufo 1, 2, Alessandra Catalogna 1, 2, Martina Raggiunti 1, 2, Francesca De Pietro 1,2, Giovanni Galeoto 3, 4, Enrica Maria Bassino 1, 2, Lia Ginaldi 1, 2, Massimo De Martinis 1, 2,* https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8535409/?utm
9. Self-reported cold sensitivity in normal subjects and in patients with traumatic hand injuries or hand-arm vibration syndromeIngela K Carlsson 1, Birgitta Rosén 1, Lars B Dahlin 1 https:// pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC2881018/?utm
10. Posterior circumflex humeral artery pathological lesions with digital ischemia in an elite volleyball player: A case report and literature review Tomofumi Nishino 1, Daigo Hiraya 2, Yuki Yamamoto 3, Tomomi Suzu 1, Yusuke Nishida 1 4, Masashi Yamazaki 1 2023https://pubmed.ncbi.nlm. nih.gov/37637963/
11. Self-reported symptoms and risk factors for digital ischaemia among international world-class beach volleyball players Daan Van De Pol 1 , Sena Alaeikhanehshir 1 , Mario Maas 1, P Paul F M Kuijer 2 . pubmed.ncbi. nlm.nih.gov/26436960/
INOVAȚIE ȘI ERGONOMIE
Scaunele Medicale LEMI
Scaunele medicale joacă un rol esențial în asigurarea confortului pacienților și a eficienței procedurilor medicale. Printre cele mai renumite branduri din domeniu se află LEMI, un lider global în proiectarea și fabricarea de mobilier medical de înaltă calitate, cu o experiență de peste trei decenii. Originară din Italia, compania se remarcă prin excelența designului, durabilitate și funcționalitate.
LEMI în domeniul medical
Scaunele medicale LEMI sunt proiectate să întâmpine cerințele specifice mai multor domenii, inclusiv estetică, ginecologie, dermatologie și stomatologie. Acestea sunt concepute pentru a optimiza fluxul de lucru al medicilor, oferind în același timp confort maxim pacienților. Designul ergonomic reduce oboseala întâlnită în timpul procedurilor prelungite, iar materialele de înaltă calitate asigură durabilitatea pe termen lung.
Caracteristici cheie
1. Ergonomie superioară: Scaunele LEMI sunt reglabile în multiple direcții, adaptându-se perfect nevoilor medicilor și pacienților.
2. Materiale premium: Tapițeriile sunt realizate din materiale rezistente la uzură și ușor de curățat, respectând cele mai înalte standarde de igienă.
3. Tehnologie avansată: Modelele sunt dotate cu sisteme electrice de reglare, telecomenzi intuitive și funcții automate pentru memorarea pozițiilor utilizate frecvent.
4. Design personalizabil: Scaunele pot fi configurate în funcție de cerințele specifice ale cabinetului, cu o gamă variată de culori și accesorii disponibile.
De ce să alegeți LEMI?
Investiția într-un scaun medical LEMI este o alegere strategică pentru orice profesionist din domeniul medical. Aceste scaune nu doar că îmbunătățesc experiența pacienților, dar contribuie și la eficientizarea activităților zilnice. Designul italian, cunoscut pentru eleganță și funcționalitate, înseamnă că fiecare scaun LEMI este o combinație perfectă între estetică și performanță.
Concluzie
Scaunele medicale LEMI reprezintă un standard de excelență în domeniul medical, oferind soluții inovatoare pentru nevoile profesioniștilor. Dacă sunteți în căutarea unui produs care să asigure calitate, confort și durabilitate, LEMI este alegerea ideală.
Distribuție în România
Scaunele medicale LEMI sunt distribuite în exclusivitate în România de către GR Estetica Distribution SRL. Pentru mai multe informații, comenzi sau detalii despre produse, ne puteți contacta la:
- Email: office@grestetica.ro
- Telefon: 0745 099 881
- Website: www.facebodylips.ro
Explorați gama completă de scaune LEMI și transformați-vă practica medicală cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație!
R-FORCE
Experimenați Gravitația Zero
R-Force este SINGURA tehnologie care permite preluarea 100% a greutăţii corporale pentru pacienții din domeniul ortopediei, medicină sportivă și neurologie, care trebuie să își îmbunătățească capacitățile de mers încă din prima etapă de recuperare.
Camera integrată, cu unghi larg, oferă o imagine a mersului în timp real, astfel încât pacienții se pot corecta cu ușurință. Jocurile motivaţionale pot îmbunătăți echilibrul și capacitatea de mers a pacienților. Evaluarea funcţională a mersului permite terapeuților să monitorizeze progresul pacienților.
Îmbunătățirea stării pacienților: 1
Încă din prima etapă a recuperării
100% Preluarea greutății corporale
Antrenament aerob și specific Leziuni și condiții post-operatorii ale extremităților inferioare
Scanează pentru mai multe detalii.
Optimizează Testarea
BTL CPET reprezintă o soluție complexă și durabilă, concepută pentru o funcționare optimizată. Acest sistem avansat de diagnostic evaluează cu precizie performanța cardiovasculară și respiratorie a pacientului în timpul exercițiilor, eliminând orice posibilitate de eroare. Calibrarea exactă a senzorului de CO2, un debitmetru fără piese mobile și prevenirea amestecului de probe de gaz, toate acestea se combină pentru a asigura o precizie excelentă a măsurătorilor.
VO2 max
Expansiune energetică de repaus
Pragurile AT și RCP
Pulsoximetru SpO2
Monitorizarea automată a tensiunii arteriale
Calorimetrie indirectă
Spirometrie
Neuroștiința antrenamentului mental în sport: mecanisme cerebrale și aplicații practice
The neuroscience of mental training in sports: brain mechanisms and practical applications
Sports neuroscience provides fundamental insights into the brain mechanisms that support athletic performance. Using technologies such as functional magnetic resonance imaging (fMRI), positron emission tomography (PET), and electroencephalography (EEG), research has elucidated the neural networks involved in mental training. This paper analyzes the neural substrates of sports performance and proposes practical, evidence-based protocols for optimizing mental preparation.
PFacultatea de Educaţie fizică și Sport, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iași
erformanța sportivă de elită rezultă din integrarea complexă a abilităților fizice, tehnice și mentale. Dacă antrenamentul fizic și tehnic a fost studiat extensiv, componenta mentală a fost abordată empiric până la dezvoltarea tehnologiilor de neuroimagistică. Aceste tehnologii au permis investigarea directă a mecanismelor cerebrale implicate în sport, transformând antrenamentul mental într-o disciplină bazată pe evidențe. Lucrarea examinează mecanismele neuronale ale încrederii, atenției și reglării emoționale, oferind strategii practice pentru performanță.
În continuare vom face o trecere în revistă a structurilor neuronale implicate în antrenamentul mental (AM).
2. Anatomia
neurală a AM
2.1 Cortexul prefrontal medial (mPFC) – este implicat în procesarea sinelui și încrederea sportivului. Studiile fMRI arată activare crescută a mPFC la sportivii cu autoeficacitate ridicată în timpul vizualizării succesului (Nakata et al., 2010).
2.2 Cortexul cingulat anterior (ACC) – contribuie la monitorizarea conflictelor cognitive și reglarea emoțională. Analizele EEG indică o coerență sporită între ACC și cortexul prefrontal dorsolateral (dlPFC) în situații competiționale (Babiloni et al., 2010).
2.3 Sistemul mezolimbic – zona tegmentală ventrală (VTA) și nucleul accumbens susțin motivația prin eliberarea de dopamină în timpul anticipării succesului (Schultz, 2016).
3. Rolul neuroplasticității în pregătirea mentală
Neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a se reorganiza, este fundamentul antrenamentului mental. Studiile longitudinale evidențiază modificări structurale mediate de potențarea pe termen lung (LTP) la sportivii care practică imagineria motrică (Dayan & Cohen, 2011).
3.1 Adaptări ale hipocampului –modificări microstructurale la sportivii care utilizează imagineria, facilitând memoria secvențelor motrice (Erickson et al., 2014).
3.2 Reorganizări corticale – cortexul motor primar și premotor prezintă reorganizări topografice după practica mentală, evidențiate prin stimulare magnetică transcraniană (TMS) (Pascual-Leone et al., 2005).
4.
Principalii
neurotransmițători implicați în AM
• Dopamina – susține motivația prin densitatea receptorilor din striatumul ventral (Volkow et al., 2011).
• Serotonina – modulează starea emoțională, cu niveluri optime corelate cu stabilitatea competițională (Dishman et al., 2018).
• Noradrenalina – optimizează funcțiile executive prin receptorii din dlPFC (Arnsten, 2015).
5. Rețele
neuronale implicate în AM
5.1 Rețeaua atenției executive – implică cortexul parietal posterior și frontal superior, cu sincronizare gamma intensă la sportivii concentrați (Bertollo et al., 2020).
5.2 Rețeaua de saliență – centrată pe insula anterioară și ACC, facilitează comutarea atențională, reducând activitatea rețelei modului implicit (DMN) (Raichle, 2015).
6. Imagineria motrică în AM
Activează 70–90% din rețelele implicate în execuția fizică, incluzând cortexul premotor, parietal inferior și cerebelul (Guillot et al., 2009).
7. Rolul reglării emoționale în AM
• Amigdala – punct nodal al rețelelor neuronale implicate în reacțiile emoționale; prin antrenamentul mental se reduce reactivitatea la stres (Davidson & McEwen, 2012).
• Cortexul orbitofrontal (OFC) – modulează evaluarea recompenselor, cu densitate crescută a materiei cenușii la sportivii stabili emoțional (Kanai & Rees, 2011).
8. Sistemul nervos autonom și AM
Variabilitatea ritmului cardiac (HRV) reflectă echilibrul simpatic–parasimpatic, fiind un biomarker al pregătirii. Sportivii de elită prezintă dominanță parasimpatică în repaus și activare simpatică în efort (La-
Prof. Univ. Dr. Paula Drosescu
Tabel 1. Protocoale de Antrenament Mental bazate pe Neuroștiințe
Meditația Corporală Focalizarea atenției pe senzațiile corporale, secvențial
Reevaluarea Cognitivă Reinterpretarea stresului competițional ca oportunitate
Autoverbirea
Strategică Afirmații în persoana a doua („Tu poți!”)
borde et al., 2018). Tehnici precum respirația 4–7–8 modulează nervul vag, facilitând starea de „flow”.
9. Aplicații
practice ale AM
9.1 Imagineria motrică
Protocol: vizualizarea detaliată a execuției unei tehnici din sportul practicat, cu integrarea senzațiilor kinestezice, auditive, vizuale și emoționale. Parametri optimi: 10–15 min, 3–4 ori/săptămână, în relaxare profundă.
9.2 Antrenamentul atenției și mindfulness
• Respirația 4–7–8: inspir 4 secunde, rețin 7, expir 8, repetate de minimum 5 cicluri consecutive – expirul prelungit este cheia exercițiului, activând mecanismele neuronale de relaxare și siguranță.
• Meditația corporală: atenția succesivă asupra părților corpului, reducând activitatea DMN și facilitând conștientizarea unei stări de relaxare.
9.3 Reglarea emoțională
• Reevaluarea cognitivă: stresul reinterpretat ca oportunitate.
• Autoverbirea strategică (self-talk): afirmații în persoana a doua activează dlPFC mai eficient (Kross et al., 2014).
10–15 min, 3–4 ori/săpt.
5–10 min zilnic
Îmbunătățește memoria motorie, activează cortexul motor
Crește HRV, îmbunătățește concentrarea și reglajul autonom
5–10 min zilnic Reduce activitatea DMN, sporește propriocepția și relaxarea
La nevoie Diminuează reactivitatea amigdalei, crește reziliența emoțională
În competiții
Activează dlPFC mai eficient, crește încrederea și focusul
9.4 Dezvoltarea încrederii
• Tehnica micilor victorii.
• Jurnalul performanței.
10.
Monitorizarea
progresului
Eficiența AM poate fi monitorizată prin HRV, teste computerizate de atenție, scale psihometrice (ex. Sport Confidence Inventory) și neurofeedback EEG (Micoulaud-Franchi et al., 2020).
11. Limitări și perspective
Includ variabilitatea individuală și lipsa studiilor longitudinale extinse. Perspectivele viitoare implică neurofeedback-ul și realitatea virtuală pentru antrenamentul mental personalizat și mai rapid (Gong et al., 2023).
12. Concluzii
Antrenamentul mental bazat pe neuroștiințe optimizează performanța prin intervenții fundamentate științific. Colaborarea interdisciplinară între antrenori, psihologi și cercetători personalizează protocoalele, maximizând potențialul atleților. Integrarea acestor metode în practica zilnică transformă pregătirea mentală într-un instrument clinic validat.
Bibliografie selectivă
1. Arnsten, A. F. T. (2015). Stress weakens prefrontal networks. Nature Neuroscience, 18(10), 1376-1385.
2. Babiloni, C., et al. (2010). Cortical neural synchronization in elite athletes. Journal of Cognitive Neuroscience, 22(6), 1217-1230.
3. Davidson, R. J., & McEwen, B. S. (2012). Social influences on neuroplasticity. Nature Neuroscience, 15(5), 689-695.
4. Dayan, E., & Cohen, L. G. (2011). Neuroplasticity subserving motor skill learning. Neuron, 72(3), 443-454.
5. Dishman, R. K., et al. (2018). Neurobiological effects of exercise. Sports Medicine, 48(1), 33-47.
6. Erickson, K. I., et al. (2014). Exercise training increases hippocampus size. PNAS, 111(20), 7212-7217.
7. Gong, A., et al. (2023). Virtual reality in sports training. Frontiers in Sports and Active Living, 5, 123456.
8. Guillot, A., et al. (2009). Brain activity during motor imagery. Human Brain Mapping, 30(7), 2157-2172.
9. Kanai, R., & Rees, G. (2011). Structural basis of behaviour. Nature Reviews Neuroscience, 12(4), 231-242.
10. Kross, E., et al. (2014). Self-talk as a regulatory mechanism. Journal of Personality and Social Psychology, 106(2), 304-324.
11. Laborde, S., et al. (2018). Heart rate variability in sports. Frontiers in Physiology, 9, 985.
12. Micoulaud-Franchi, J. A., et al. (2020). Neurofeedback in sports. Frontiers in Psychology, 11, 1567.
13. Nakata, H., et al. (2010). Neuroimaging of self-efficacy. Neuroscience Research, 68(4), 245-256.
14. Pascual-Leone, A., et al. (2005). The plastic human brain cortex. Annual Review of Neuroscience, 28, 377-401.
15. Raichle, M. E. (2015). The brain’s default mode network. Annual Review of Neuroscience, 38, 433-447.
16. Schultz, W. (2016). Dopamine reward prediction. Dialogues in Clinical Neuroscience, 18(1), 23-32.
17. Vealey, R. S., & Chase, M. A. (2008). Self-confidence in sport. Advances in Sport Psychology, 65-97.
18. Volkow, N. D., et al. (2011). Motivation and dopamine. Neuropsychopharmacology Reviews, 36(1), 250-271.
Cum ne ajută ecografia musculo-scheletală la evaluarea leziunilor de tendon și la aprecierea evoluției efectelor terapiei injectabile (monitorizare ecografică)
Șef
de lucrări Dr. Georgiana Tache
Medic primar MFRM, Doctor în Științe medicale, UMF „Carol Davila” din București
1. Ecografia musculoscheletală este un instrument rapid și neinvaziv, util pentru identificarea leziunilor
de tendon
Examinarea prin ecografia musculo-scheletală (Eco MSK) este preferată de majoritatea medicilor specialiști care posedă această competență. Este utilizată pe scară largă în medicina fizică și de reabilitare, ortopedie, medicina sportivă și reumatologie.
Deși dependentă de experiența și cunoștințele examinatorului, precizia sa este cel puțin la fel de acurată precum cea a examinării RMN, cu privire la evaluarea tendoanelor, identificarea și gestionarea afecțiunilor acestora.
Este metoda imagistică dinamică (permite evaluare bazată pe mișcare în timp real), ceea ce examenul RMN nu o poate face. Oferă evaluare funcțională asupra ruperii sau a subluxării tendoanelor. Detectează modificări structurale fine, exprimate prin hipoecogenitate (pierderea luminozității normale a tendoanelor), identifică neovascularizație și îngroșarea tendoanelor.
Este o metodă mai eficientă financiar față de RMN, nu necesită substanță de contrast, fiind accesibilă și disponibilă, sigură și noninvazivă față de CT și examenul radiologic, asigură monitorizarea tratamentului și follow-up al modificărilor structurale post-terapie, permite ghidaj terapeutic (infiltrații PRP, corticosteroizi în sau peritendon), asigură evaluarea vascularizației (examinarea Doppler poate detecta creșterea fluxului sanguin, adesea asociată cu tendinopatia cronică și neo-
vascularizație), permite diferențierea dintre procese inflamatorii și degenerative.
Deși calitatea imaginii și acuratețea diagnosticului se bazează pe abilitățile ecografistului, nefiind întotdeauna de preferat pentru structuri mai profunde la pacienții obezi, fiind mai puțin sensibilă pentru modificările osoase incipiente sau a țesuturilor moi extinse față de RMN; este însă ideală în situația în care celelalte metode imagistice sunt inaccesibile sau contraindicate, în situații de urgență și pentru evaluare dinamică. Avantajele sunt descrise în cele ce urmează.
a. Ecografia poate identifica clar tipurile de leziuni ale tendoanelor. Tendinopatie (tendinită sau tendinoză; ce se caracterizează prin apariția de modificări ale grosimii tendonului, ecogenității (aspectului) și ale structurii sale interne. Ruptură parțială de tendon; care apare ca o zonă hipoecogenă (mai închisă la culoare) într-un tendon îngroșat sau neregulat. Ruptură completă de tendon; în care se vede o discontinuitate clară a fibrelor tendonului, adesea cu retracție și colecție lichidiană (hematom). Calcificări în tendon; acestea fiind vizibile ca formațiuni hiperecogene (foarte albe), uneori cu umbră acustică. Tenosinovită (inflamația tecii sinoviale); evidențiată prin lichid în teacă și îngroșarea peretelui sinovial.
b. Este o evaluare dinamică, deoarece permite observarea tendonului în mișcare (în timpul contracției musculare sau al testelor funcționale). Astfel, se pot identifica blocaje mecanice, subluxații sau luxații de tendon (ex. tendonul bicepsului brahial), mișcarea de fricțiune/frecare anormală a tendonului pe structuri/tuneluri fibro-osoase (impingement).
c. Eco MSK oferă ghidaj pentru infiltrații. Ajută la ghidarea precisă a acului pentru infiltrații injectabile (corticosteroizi, PRP, ser autolog, acid hialuronic) direct în sau în jurul tendonului afectat.
d. Asigură monitorizarea tratamentului. Prin evaluări repetate, ecografia poate urmări evoluția procesului de vindeca-
re. Se pot urmări: eficiența terapiei și modificările structurale ale tendonului după terapie fizică, infiltrații sau imobilizare/repaus. Permite comparația între tendonul afectat și cel sănătos contralateral.
În concluzie, Eco MSK este un instrument valoros în diagnosticul și managementul leziunilor de tendon, oferind diagnostic rapid, accesibil și repetabil, obiectivând eficiența terapiei aplicate, jucând astfel un rol esențial în recuperare medicală, medicina sportivă, reumatologie, ortopedie.
2. Eco MSK este un instrument rapid și neinvaziv, util pentru efectuarea
infiltrației ecoghidate și pentru evaluarea evoluției post terapie injectabilă
Terapiile injectabile sunt utile în leziunile de tendon (tratament conservator). Obiectivele urmărite sunt: reducerea inflamației, ameliorarea durerii și stimularea regenerării, mai ales în situația în care tratamentele conservatoare (proceduri fizical-kinetice, administrarea de medicație orală sau sub formă de topic local) nu sunt suficiente/eficiente ori sunt contraindicate. În cele ce urmează, sunt prezentate principalele tipuri de injecții utilizate în tratamentul leziunilor tendinoase, împreună cu indicațiile lor.
a. Corticosteroizi. Indicați în tendinopatii inflamatorii sau cu sinovită asociată (precum tenosinovită, entezită, bursite adiacente). Efectul obținut este cel antiinflamator și analgezic puternic, având avantajul efectului rapid. Nu se recomandă injectarea directă în tendon (risc de ruptură), ci peri-tendinos. Utilizarea este limitată ca frecvență (de obicei maxim 3 infiltrații peritendinoase/an, în aceeași zonă). Prezintă deza-
Ergospirometru PISTON PRE-201
Testul de efort cardiopulmonar asigură o evaluare globală a răspunsurilor la exercițiul integrativ ce implică sistemele pulmonar și cardiovascular.
Controlul bicicletei și al benzii de alergat:
• Protocoale de exercițiu pe bicicletă cu creștere progresivă, Step și Ramp (la pas și în rampă)
• Protocoale cu creștere maximă pentru banda de alergat
• Protocol de intensitate constantă a ac tivității
• Protocol de creștere discontinuă
Opţiuni:
• PRE-101/c – analizor chimic ultra rapid cu celulă de oxigen
• PRE-101/pm – analizor de oxigen paramagnetic ne- epuizant
• PRE-101/ew – tensiometru și ECG wireless
• PPC-1250 – cărucior pentru PC cu supor t dublu pentru monitor, elec trod pentru braț, supor t balon de gaz și transformator de separație
Analizor de compoziție corporală InBody 970 Analizor cu electrozi tactili tetrapolari cu 8 puncte de contact.
• Măsoară impedanța Z (40 de măsurători la 8 nivele), și unghiul de fază (15 măsurători la 3 nivele)
• Nivelele de frecvență de măsurare de 1, 2 si 3 Mhz sunt unice în lume
• 8 tipuri diferite de rapoarte inclusiv raport de grăsime viscerală utilizând opțiunea Yscope
• Compararea măsurătorilor
• Compararea măsurătorilor cu date statistice în funcție de vârstă folosind baza de date InBody (peste 13 mil. date)
• Ghidare Vocală
• Memorie proprie 100.000 înregistrări
• Bază de date nelimitată prin software Lookin’Body
Opțional: BSM-370 - altimetru computerizat cu conectare prin USB la InBody
ECG Nihon Kohden Cardiofax: 3150, 2250, 3350
Electrocardiografe clasice cu 3, 6, 12 canale. Achiziția semnalelor ECG pe 12 canale afișate simultan pe display LCD
• Tipărire pe hârtie termosensibilă pe grupe de 3, 6, 12 canale (în funcție de model)
• Analiză și diagostic automat.
• Funcționează pe baterie (portabil) sau conectat la rețea.
vantajul că nu favorizează regenerarea.
b. Plasma îmbogățită cu trombocite (PRP - Platelet Rich Plasma). Indicațiile PRP sunt reprezentate de tendinopatii degenerative cronice (precum tendinopatia Ahiliană, epicondilită laterală etc.). Efectul obținut este acela că stimulează regenerarea țesuturilor prin factori de creștere eliberați de trombocite. Avantajul este că reprezintă o terapie autologă (utilizează sângele propriu) și favorizează vindecarea biologică a tendonului. Printre dezavantaje se regăsește răspunsul variabil la tratament, cost ridicat și efect întârziat (sunt necesare săptămâni). c. Aceleași aspecte pot fi descrise și față de alte produse ce utilizează ser autolog, precum Sanakin. Sanakin®-ACRS (Autologus Cytokine Rich Serum) este mai mult decât un PRP, fiind utilizat în tratamentul afecțiunilor osteo-articulare. Sanakin® este un ser autolog obținut din sângele periferic, care își maximizează proprietățile prin intermediul unei tehnologii moderne de incubare (bogat în cytokine). Infiltrația Sanakin reprezintă deci, injectarea unui ser autolog, bogat în citokine (ACRS), derivat din sângele propriu al pacientului. Astfel, tehnologia Sanakin evită complet utilizarea oricăror aditivi artificiali, prezentând o siguranță ridicată în ceea ce privește gradul de toleranță a organismului față de tratament. Efectele sunt: antiinflamatoare cât și activarea capacității proprii de regenerare a organismului.
d. Acid hialuronic. Indicațiile administrării de acid hialuronic sunt reprezentate de tendinopatii cronice, mai ales la nivelul articulațiilor: umărului, cotului, genunchiului, gleznei (de ex. Tendinita Ahileană, Epicondilita (cotul tenismenului), Tendinita rotuliană (genunchiul săritorului), Tendinita de coafă rotatorie (la nivelul umărului). Efectul este acela de lubrifiere, scăderea fricțiunii/forței de frecare, efect antiinflamator moderat. Avantajele sunt acelea că, prezintă toleranță bună și risc scăzut de reacții adverse. Acționează prin mecanism de hidratare și protecția structurală a tendonului și tecii sinoviale.
e. Colagen injectabil (hidrolizat de colagen sau colagen tip I). Indicațiile acestui tip de terapie injectabilă îl reprezintă tendinopatiile cronice, rupturi parțiale
de tendon, aspectul regenerativ. Efectul urmărit este de a susține refacerea colagenului propriu al tendonului afectat. Avantajele sunt asigurate de faptul că, este o terapie biologică, sigură, ce poate fi combinată cu proceduri fizicale. f. Proloterapia (dextroză hipertonică injectată peri-tendinos) este o procedură medicală minim invazivă, folosită pentru tratarea durerilor cronice MSK, în special a celor provocate de leziuni ale ligamentelor și tendoanelor. Printre indicațiile acestei terapii numărându-se și instabilitate articulară, tendinopatiile cronice (ex. Durerea cronică a spatelui, Dureri articulare cronice, Leziuni ale ligamentelor și tendoanelor, Disfuncții ale articulației temporomandibulare). Efectul proloterapiei este acela că, stimulează inflamația locală în mod controlat, ceea ce va conduce la inițierea procesului de regenerare tisulară. Este în fapt, o terapie regenerativă cu utilizare limitată în România, dar populară în alte țări, precum SUA. g. Terapie cu celule stem mezenchimale (terapie experimentală, aflată în stadiul de cercetare). Își găsește indicații în leziuni tendinoase severe sau cronice, în contextul eșecului altor terapii. Efectul este de regenerare tisulară avansată. În concluzie: alegerea terapiei injectabile depinde de: tipul leziunii (inflamatorie vs degenerativă), localizarea acesteia (umăr, cot, gleznă etc.), stadiul afecțiunii (acută sau cronică), profilul sau nivelul de activitate fizică al pacientului (sportiv, vârstnic), afecțiuni asociate cunoscute (alergii etc.). Recomandarea specialiștilor este ca injecțiile să fie efectuate sub ghidaj ecografic, pentru precizie maximă și efecte optime.
3.
Monitorizarea ecografică a evoluției leziunilor de tendon
Ecografia este ideală pentru urmărirea procesului de vindecare a tendoanelor, atât în faza acută cât și în cea cronică. Se poate repeta la intervale regulate (de ex. la 2-4 săptămâni), în funcție de gravitatea leziunii. Obiectivele urmărite sunt: dimensiune/grosimea tendonului, ce scade progresiv pe măsură ce inflamația
se reduce; structura ecogenică ce devine mai omogenă, cu structura fibrilară organizată; lichidul peri-tendinos prezent inițial, se reduce sau dispare; în caz de ruptură parțială, tendonul se remodelează prin proces de fibroză organizată; vascularizația Doppler se normalizează odată cu scăderea inflamației (se reduce vascularizația de neoformație).
În leziunile cronice, unele modificări pot persista (de ex. fibre dezorganizate), chiar și în absența durerii. Deciziile clinice se iau corelând imaginile ecografice cu simptomele pacientului.
Aplicarea terapiei fizicale trebuie să fie adaptată fazei de evoluție a leziunii, după cum urmează. Faza acută (0-7 zile). Obiectiv: reducerea durerii și inflamației. Se menține repaus relativ și se evită mobilizare intensă sau forțată. Se pot aplica Crioterapie (gheață locală), Laser terapeutic cu efect antiinflamator, Ultrasunete impulsuri. Faza subacută (7-21 zile). Obiectiv: reluarea progresivă a mobilității și stimularea regenerării. Se pot introduce Electroterapie (TENS, curenți diadinamici, interferențiali), Ultrasunete continue, Laser terapie, Kinetoterapie prin mobilizări pasive/active asistate. Faza de regenerare/cronică (>3 săptămâni post acut sau post-injecție). Obiectiv: întărirea tendonului, restabilirea funcției, prevenirea recidivei. Se pot folosi: Terapie TECAR (transfer energetic capacitiv și rezistiv), Stretching progresiv, Exerciții de forță excentrică (esențiale în tendinopatii cronice), Masaj transversal profund (cu precauție), Bandajare kinesio-taping, Reeducare proprioceptivă (mai ales pentru glezne și genunchi).
După injecții (PRP, corticosteroid, acid hialuronic). De obicei, pauză de 3-5 zile de la efortul fizic sau proceduri fizicale agresive. Se poate relua progresiv terapia fizicală după 5-7 zile, sub supraveghere medicală. PRP poate avea un efect întârziat, deci terapia se începe ușor, cu evaluări clinice și ecografice periodice.
În concluzie, Eco MSK stabilește diagnosticul, asigură acuratețea terapiei injectabile, urmărește efectele terapeutice și susține specialistul în decizia de începere sau ajustare/adaptare a terapiei fizicale. Terapia fizicală se poate începe după reducerea inflamației active și în absența durerii severe. Tratamentul trebuie să fie individualizat, în funcție de tipul, localizarea și stadiul leziunii tendinoase.
Dieta - o problemă veche. NutriVi - o soluție nouă
Evoluţia umană a fost puternic influenţată de schimbările de mediu, inclusiv de cele de dietă, iar înţelegerea patologiilor moderne poate fi ajutată de analiza schimbărilor nutriţionale din perspectivă evoluţionistă. Primele hominide sunt presupuse a fi avut o dietă bazată pe fructe. Cândva, în Miocenul târziu, a apărut o mutaţie în gena pentru uricază, enzimă a cărei funcţie este de a degrada acidul uric; mutaţia a avut drept consecinţă inactivarea uricazei și creșterea nivelului de acid uric plasmatic, finalmente, creșterea capacității de a stoca grăsimi și glicogen, în contextul dietei frugivore. Stocurile mai mari de grăsimi și glicogen au reprezentat un avantaj în supravieţuirea în habitatul sezonier, mai rece, din Europa. În zilele noastre, însă, aportul de fructoză nu mai provine exclusiv din fructe, ci a crescut semnificativ prin introducerea zahărului rafinat (sucroza) și a altor îndulcitori; ca urmare a acestui aport, ca și a consumului ridicat de carne, nivelul de acid uric plasmatic a crescut de cca. 4 ori comparativ cu perioada dietei frugivore preistorice, ceea ce se reflectă în riscul crescut de afecţiuni precum diabetul de tip 2, obezitatea, ficatul gras și alte boli hepatice, hipertensiunea, guta.
Astfel, se reliefează faptul că, răspândirea alimentelor înalt procesate și modificările substanţiale ale stilului de viaţă, în timp, au contribuit la o dietă nesănătoasă, cu conţinut caloric excesiv, bogată în grăsimi saturate, glucide și sare, respectiv la o creștere rapidă a obezităţii, și implicit a patologiilor asociate. Pe plan global, conform unui studiu recent publicat de NCD Risk Factor Collaboration (The Lancet, 29.02.2024, DOI: https://doi.org/10.1016/ S0140-6736(23)02750-2), între 1990 și 2022, rata de obezitate la copii și adolescenți a crescut de 4 ori, iar la adulți s-a dublat, urmarea fiind scăderea calităţii vieţii și creșterea costurilor serviciilor medicale implicite. Astfel, se estimează că, în 2022, erau aproximativ 878 milioane de adulți cu obezitate, respectiv aproximativ 159 milioane de copii și adolescenți, depășind în total un miliard de persoane. Aprecierea OMS că 2030 va fi anul în care vom atinge un miliard de persoane ce suferă de obezitate este deja depășită.
Greutatea corporală este influențată de interacţiunea dintre factorii genetici și de mediu: (in)activitatea fizică, aportul caloric excesiv, micromediul intrauterin, posibil - microbiomul intestinal, calitatea și durata insuficientă a somnului, medicamentele, compușii chimici care perturbă mecanismele de reglare endocrine. Proporţia de variaţie atribuită factorilor genetici, altfel spus heritabilitatea indicelui de masă corporală este estimată a fi de 40-70%. Prin urmare, numeroase studii s-au concentrat pe identificarea acelor variante genice care sunt asociate cu răspunsul organismului la dietă și la anumiți factori de mediu ce pot influența greutatea corporală.
Testul NutriVi este o abordare inovativă, diferită de alte teste nutrigenetice de pe piaţă prin combinaţia de parametri incluși în analiză: 109 variante de secvență unice (SNP - single nucleotide polymorphism) asociate cu obezitatea, nivelul colesterolului și al trigliceridelor, diabetul de tip 2, rezistența la insulină, supraalimentarea emoţională, răspunsul la dieta săracă în grăsimi sau bogată în carbohidraţi, nivelurile scăzute de leptină și grelină, pierderea de ţesut adipos prin exerciţii fizice, riscul de recâștigare a greutăţii pierdute, rata metabolică de repaus scăzută, hemocromatoza, hipertensiunea sensibilă la aportul de sare, nivelurile hormonale, inflamaţia, alergiile și intoleranțele alimentare, boala celiacă, nivelurile de minerale circulante (calciu, fier, magneziu, seleniu, sodiu), capacitatea de detoxificare, metabolizarea alcoolului și a cafeinei ș.a. Aceste SNP au fost atent selectate pe baza studiilor de asociere și sunt localizate în gene semnificative pentru influența dietei asupra stării de să-
nătate. În comparaţie cu alte teste disponibile pe piaţă, NutriVi folosește, însă, în algoritmul de analiză nu doar constituţia genetică a pacientului, ci și date privind starea sa de sănătate.
Recomandările nutriţionale incluse în raportul NutriVi au fost elaborate de o echipă de medici, nutriţioniști și farmaciști, iar interpretarea lor de către clinician în contextul personalizat al pacientului asigură optimizarea managementului dietei. NutriVi nu este gândit ca un test direcţionat de-a dreptul către consumator, ci ca un instrument pe baza căruia clinicianul sau nutriţionistul să poată lua decizii de îngrijire a sănătăţii și de nutriţie personalizate pentru fiecare pacient în parte. În acest sens, NutriVi oferă un raport pentru clinician/nutriţionist, creat pentru a-l ajuta în interpretarea rezultatelor pacientului, și, separat, un raport pentru acesta din urmă.
Dedicat excelenței, Cytogenomic Medical Laboratory oferă o paletă largă de analize genetice și genomice, de screening și de diagnostic prenatal și postnatal (www.cytogenomic.ro).
www.cytogenomic.ro Tel. 021.233.13.54/55/56
Calea Floreasca nr. 35, București
Leziunile de suprasolicitare la jucatorii de fotbal adolescenți
Overuse injuries in teenage soccer players
Football is the most popular sport in the world, with nearly 3.5 billion fans and over 270 million players, approximately 60% of whom are under the age of 18. There is a global trend of increasing participation in football by children and adolescents, and Romania is no exception. Of course, with the increase in the number of athletes, an increase in the incidence of injuries has also been observed. Overuse injuries are also highly prevalent among young athletes. In adolescents, this type of injury represents a complex clinical challenge. Overuse injuries, unlike acute trauma, occur insidiously, through the accumulation of repetitive microtraumas that exceed the body’s tissue repair capacity. This type of injury can occur both at the bone level and at the level of muscles, tendons or ligaments. Among the most common overuse injuries in sports are: tendinopathies, ’’shin splints’’, apophysitis, OsgoodSchlatter disease, Sever’s disease and low back pain. Overuse Injuries, Overtraining, and Burnout in Young Athletes -Joel S. Brenner, MD, MPH, FAAP, Andrew Watson, MD, MS, FAAP, COUNCIL ON SPORTS MEDICINE AND FITNESS
Apofizele sunt zone de inserție musculară, care în perioada adolescenței trec printr-un proces de osificare. Ele reprezintă zone cu vulnerabilitate și susceptibilitate ridicată pentru dezvoltarea sindroamelor de suprasolicitare.
Un studiu de cohortă efectuat în academia celor de la FC Barcelona, întins pe 7 sezoane competiționale și care a cuprins grupe de vârstă între 7 și 19 ani, a documentat 210 leziuni de suprasolicitare la nivelul apofizelor, dintre care 38 au fost avulsii. Rata de apariție a leziunilor apofizare a fost de 0,35/1000h de expunere. Cele mai comune localizări au fost spina iliacă antero-inferioară, tuberculul tibial anterior, tuberozitatea ischiatică și calcaneul.[1]
Dezechilibrul dintre flexibilitate și forța musculară creează condiții propice pentru apariția sau dezvoltarea sindroamelor de suprasolicitare. De asemenea, deficitul de control neuromuscular, în
special la nivelul musculaturii stabilizatoare a bazinului, pot determina modificări biomecanice, determinând suprasolicitarea tendoanelor și zonelor de inserție ale acestora.
Suprafața de joc, calitatea echipamentului și adaptarea acestuia, constituie factori extrinseci pentru apariția leziunilor de suprasolicitare. De exemplu, o suprafață de joc dură sau neuniformă poate amplifica stresul mecanic exercitat asupra apofizelor în timpul activităților ce implică sprint, salt sau schimbări de direcție.
Exemple clinice
Din experiența acumulată lucrând cu echipele de juniori atât la nivel de academie cât și la nivel de echipă națională, una dintre cele mai comune leziuni de suprasolicitare întâlnită la sportivii adolescenți este boala Osgood-Schlatter, sau apofizita tibială. Această patologie se caracterizează prin apariția inflamației la nivelul apofizei tibiale anterioare, durere la palpare care se accentuează în momentul activității fizice ce implică extensia gambei.
Această patologie are o incidență mai mare la sexul masculin. Factorii de risc pentru apariția apofizitei tibiale sunt pe-
rioadele de creștere accelerată asociate cu sporturi ce implică alergare sau sărituri și apare din cauza tensiunii crescute și presiunii exercitate de tendonul patelar asupra tuberozității tibiale anterioare. Maladia Osgood-Schlatter poate fi prevenită prin efectuarea unui program de încălzire adecvat înainte de începerea activității fizice, stretching pentru musculatura aparatului extensor al genunchiului și, foarte important, evitarea practicării sportului cu această durere.
Maladia Osgood-Schlatter are o prevalență mai mare în rândul băieților cu vârste cuprinse între 10-15 ani și a fetelor cu vârste între 8-13 ani, suprapunându-se cu vârfurile de creștere pubertară, ceea ce reflectă vulnerabilitatea structurilor osteoarticulare în perioadele de creștere accelerată.[2]
Un studiu publicat de Hiroyuki Watanabe et al., in 2018, efectuat pe o cohortă de 37 de fotbaliști cu vârstă medie 10,2 ± 0,4 ani, înălțime medie 139 ± 5,8 cm și greutate medie de 33 ± 5,6 kg, a reflectat o incidență de 33,3% a bolii Osgood-Schlatter. Printre factorii patogenici se numără rigiditatea musculară a cvadricepsului membrului de șut, rigiditatea musculară la nivelul cvadricepsului, mușchilor gastrocnemieni și a solearului
Dr. Cezar Bobocea
Medic specialist Medicină Sportivă, Complexul Sportiv National „Arcul De Triumf“, FRF
de la nivelul membrului de sprijin, boala Sever, sau un centru de greutate deplasat posterior în timpul șutului.[3]
Boala Sever sau apofizita calcaneană, este un alt tip de leziune de suprasolicitare, ce apare la nivelul zonei de inserție a tendonului ahilian. Tabloul clinic este dominat de durere la acest nivel, accentuată de activitățile fizice. Durerea calcaneană poate determina modificări compensatorii ale mersului și alergării, cu tendința de a evita contactul calcaiului cu solul. Aceste adaptări pot duce la redistribuirea stresului mecanic spre alte structuri anatomice, de aici derivând și asocierea cu boala Osgood-Schlatter.
Jumper’s knee (genunchiul săritorului) sau tendinopatie patelară este o leziune de suprasolicitare a aparatului extensor al genunchiului, cauzată de stresul mecanic repetitiv din activitățile care necesită mișcări precum sărituri, aterizări, accelerări, decelerări sau schimbări bruște de direcție. Componenta cel mai des afectată este polul inferior al rotulei, locul de inserție al ligamentului patelar.
Exista mai mulți factori intrinseci care predispun la acest tip de accidentare, aceștia includ laxitatea ligamentară, unghi Q excesiv al genunchiului, patela alta și rigiditatea musculara a cvadricepsului sau ischiogambierilor. [4]
Managementul
Managementul conservator este de primă intenție în cazul leziunilor de suprasolicitare si trebuie să respecte particularitățile procesului de creștere și dezvoltare. Deși nu exista evidențe ca restricționarea activității fizice accelerează recuperarea, repausul sportiv este eficient în reducerea durerii. [5]
Obiectivele terapeutice sunt:
• Controlul procesului inflamator și al durerii
• Menținerea mobilității articulare și a forței musculare
• Reintegrarea progresivă în activitatea sportivă
• Prevenirea recidivelor pe termen lung Pentru controlul procesului inflamator și al durerii se pot administra antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), sau analgezice, de exemplu Paracetamol si crioterapie. Frecvența și intensitatea activității fizice pot fi modificate în concordanță cu contextul clinic al sportivului,
iar adaptarea echipamentului la nevoile jucătorului și cerințele sportului este esențială.
Programul de prevenție a accidentărilor FIFA 11+ KIDS și-a demonstrat eficacitatea, într-un studiu realizat pe o perioadă de 6 luni și o cohortă de 780 de jucători împărțiți aleatoriu în 2 grupuri. Rezultatele studiului ne arată că cei aflați în grupul experimental, pentru care s-a implementat programul de prevenție FIFA 11+ KIDS, a avut o rată a accidentărilor cu 57% mai mică decât grupul de control, care a urmat programul lor uzual de încălzire și un număr de aproape 3 ori mai mic de leziuni de suprasolicitare. [6] Se impune promovarea efectuării consultului medico-sportiv în cadrul cabinetelor de Medicină Sportivă, pentru a oferi o abordare mai cuprinzătoare a îngrijirii tinerilor sportivi, care să poată încorpora îndrumări privind leziunile de suprasolicitare, antrenamentul excesiv și epuizarea.[7]
O altă metodă de prevenție este reprezentată de monitorizarea intensității antrenamentelor. Acest lucru devine din ce în ce mai ușor de realizat cu ajutorul tehnologiilor moderne de tipul dispozitivelor GPS și monitoare ale ritmului cardiac.
Toate acestea, combinate cu abordarea multidisciplinară și o comunicare cât mai bună între staff-ul medical al echipei și antrenori, sunt factori cheie în prevenirea apariției leziunilor de suprasolicitare.
Concluzii
Leziunile de suprasolicitare la jucătorii de fotbal adolescenți reprezintă o problematică complexă și multifactorială care necesită o abordare bazată pe înțelegerea particularităților anatomice și fiziologice ale sportivului în creștere.
Diagnosticul necesită o abordare complexă și completă, astfel încât, corelând datele explorărilor paraclinice de tipul radiografiilor sau ecografiilor musculo-scheletale cu contextul clinic, sportivul să aibă parte de un management țintit și o reintegrare în activitatea sportivă cât mai rapidă și cu riscuri de recidivă limitate.
Majoritatea leziunilor de suprasolicitare sunt benigne, iar tratamentul acestora este adesea simplu și exclusiv simptomatic, bazându-se în principal pe adaptarea activității sportive și a antrenamentelor.
Medicii trebuie să adopte o filozofie preventivă proactivă, să informeze și să educe toate părțile implicate de la sportivi și familia acestora până la antrenori și cluburi sportive.
Bibliografie:
1. Gudelis M, Perez LT, Cabello JT, Leal DM, Monaco M, Sugimoto D. Apophysitis Among Male Youth Soccer Players at an Elite Soccer Academy Over 7 Seasons. Orthop J Sports Med. 2022 Jan 20;10(1):23259671211065063. doi: 10.1177/23259671211065063. PMID: 35097142; PMCID: PMC8796099.
2. Osgood-Schlatter Disease - Physiopedia
3. Watanabe H, Fujii M, Yoshimoto M, Abe H, Toda N, Higashiyama R, Takahira N. Pathogenic Factors Associated With Osgood-Schlatter Disease in Adolescent Male Soccer Players: A Prospective Cohort Study. Orthop J Sports Med. 2018 Aug 28;6(8):2325967118792192. doi: 10.1177/2325967118792192. PMID: 30182029; PMCID: PMC6113738.
4. Santana JA, Mabrouk A, Sherman AL. Jumpers Knee. [Updated 2023 Apr 22]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi. nlm.nih.gov/books/NBK532969/
5. Smith JM, Varacallo MA. Osgood-Schlatter Disease. 2023 Aug 4. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan–. PMID: 28723024.
6. Al Attar WSA, Bizzini M, Alzahrani H, Alarifi S, Ghulam H, Alyami M, Alzhrani M, Sanders RH. The FIFA 11+ Kids Injury Prevention Program Reduces Injury Rates Among Male Children Soccer Players: A Clustered Randomized Controlled Trial. Sports Health. 2023 May;15(3):397-409. doi: 10.1177/19417381221109224. Epub 2022 Jul 28. PMID: 35903029; PMCID: PMC10170224.
7. Brenner JS, Watson A; COUNCIL ON SPORTS MEDICINE AND FITNESS. Overuse Injuries, Overtraining, and Burnout in Young Athletes. Pediatrics. 2024 Jan 1;153(2):e2023065129. doi: 10.1542/peds.2023-065129. PMID: 38247370.
Link catre Manualul FIFA 11+ KIDS: FIFA-11-for-kids.pdf
Nutriția în ciclismul de performanță
Nutrition in performance cycling
Elite cycling is a demanding sport, where the margin of success is extremely small. Nutritional support is essential for achieving peak performance, ensuring rapid recovery and maintaining long-term health. In recent years, research has shown that athlete’s diets should not only focus on quantity, but also on the quality and timing of consumption of various macro and micronutrient groups, in order to cope with the increasing intensity and duration of cycling competitions.
Nutriția pentru cicliștii de elită se caracterizează printr-un echilibru fin între carbohidrați, proteine și grăsimi. Fiecare macronutrient joacă un rol distinct în alimentarea exercițiilor fizice, susţinerea refacerii și a sănătății pe termen lung. Cu toate acestea, studiile au evidențiat în mod constant discrepanțe între aportul recomandat și consumul real, în special în fazele de antrenament dinaintea sezonului.
În timpul marilor tururi, cicliștii pot consuma între 6.000 și 8.500 de kilocalorii pe zi, iar femeile din etapele WorldTour ajung la 7.500 de kilocalorii în etapele cele mai dificile. Aceste cerințe extreme sunt determinate de durata etapei, altitudine, temperatură, profil, tactici de cursă și poziții aerodinamice susținute.
Consecințele sunt clare: necesități foarte mari de carbohidrați, risc crescut de disponibilitate redusă a energiei și RED-S, susceptibilitate mai mare la deficiența de fier și probleme gastrointestinale frecvente care pot compromite performanța. Aportul de carbohidraţi
Carbohidrații constituie sursa principală de energie în timpul eforturilor de intensitate ridicată și al sesiunilor de exerciții fizice prelungite. Recomandările sugerează că sportivii ar trebui să consume între 5 și 12 grame de carbohidrați pe kilogram de greutate corporală pe zi, limita superioară (8-10 g/kg/zi) fiind rezervată sportivilor care practică antrenamente de intensitate moderată până la ridicată (≥70% VO₂ max) pe perioade îndelungate.
Ghidurile precizează în continuare că, în timpul sesiunilor cu eforturi prelungite (de exemplu, mai mult de 60 de minute la intensități de peste 70% VO₂ max), aportul de carbohidrați ar trebui să fie structurat în jurul unei rate de aproximativ 30-60 de grame pe oră într-o soluție de carbohidrați-electroliți de 6-8%, administrată la fiecare 10-15 minute pe durata activității.
În plus, alimentarea agresivă cu carbohidrați după efort (0,6-1,0 g/kg masă corporală în 30 de minute și ulterior la fiecare două ore) este crucială pentru refacerea rapidă a glicogenului.
În ciuda acestor linii directoare bine stabilite, cercetările efectuate asupra cicliștilor profesioniști în perioada premergătoare sezonului au relevat o tendință îngrijorătoare. Datele colectate de la cicliști de elită, bărbați și femei, indică faptul că aportul de carbohidrați scade adesea sub nivelurile recomandate.
Implicațiile unui aport insuficient de carbohidrați sunt semnificative. Rezervele de glicogen, care alimentează eforturile de intensitate ridicată și eforturile de anduranță susținute, pot să nu fie reumplute în mod optim, ceea ce duce la oboseală prematură, recuperare deficitară și performanțe suboptimale în timpul curselor. Mai mult, disponibilitatea inadecvată a carbohidraților în timpul sesiunilor de antrenament poate împiedica, de asemenea, adaptările asociate strategiilor de tip „train low”, în care sportivii se antrenează în mod deliberat cu rezerve scăzute de glicogen pentru a îmbunătăți căile de oxidare a grăsimilor. Pentru a rezolva problema aportului insuficient de carbohidrați, îi încurajăm pe cicliștii să utilizeze suplimente nutritive, care sunt o modalitate ușoară de a atinge obiectivele privind carbohidrații. Iată câteva exemple: geluri, băuturi izotonice, suplimente pre-antrenament, băuturi de refacere post efort.
Gut training
Antrenamentul “intestinului” sau „gut training” a devenit un concept crucial în sporturile de anduranță, având ca scop pregătirea sistemului gastro-intestinal pentru a tolera aportul foarte ridicat de carbohidrați necesar în competiție. O abordare practică este aceea de a expune treptat sportivul la un aport ridicat de carbohidrați în timpul antrenamentului. Prin repetarea a două-trei sesiuni pe săptămână cu 90-120 de grame de carbohidrați pe oră, combinate cu lichide adecvate, toleranța se poate îmbunătăți în două-patru săptămâni, simptomele gastrointestinale sunt reduse, iar oxidarea carbohidraților exogeni este îmbunătățită. În practică, acest proces ar trebui să înceapă cu 60-70 de grame pe oră, cu creșteri săptămânale de 10-20 de grame. Sportivii ar trebui să utilizeze în mod constant aceleași produse destinate zilei de competiție și să monitorizeze simptomele folosind o scală simplă de la 0 la 10, notând în același timp tipul de produs consumat.
Aportul de proteine
Proteinele joacă un rol esențial în repararea și refacerea musculară, precum și în stimularea sintezei proteinelor musculare (MPS). Studiile sugerează că ingerarea unei surse de proteine de înaltă calitate (20-40 g sau 0,25-0,40 g/kg masă corporală per masă) la fiecare trei-patru ore este ideală pentru maximizarea MPS și asigurarea reparării leziunilor musculare induse de efortul fizic. Perioada imediat următoare efortului fizic (în decurs de 2 ore) este deosebit de importantă pentru ingerarea de proteine, pentru a stimula creșterea robustă a MPS, contribuind în continuare la refacere.
De remarcat faptul că analiza cicliștilor de elită relevă o tendință constantă de consum excesiv de proteine.
Dr. Șerban Damian
Nutriţionist sportiv, Centrul Superfit, București
Deși un aport suficient de proteine este esențial, nu există dovezi că consumul de cantități mai mari de 1,2-2,0 g/kg/ zi conferă beneficii suplimentare. Consumul excesiv de proteine poate înlocui în mod involuntar carbohidrații din dietă, agravând și mai mult deficitul de carbohidrați.
Aportul de lipide
Consumul de grăsimi, deși este o componentă esențială a unei diete echilibrate, prezintă o variabilitate considerabilă în rândul cicliștilor de elită și este influențat atât de preferințele alimentare, cât și de periodizarea antrenamentelor.
Grăsimile sunt esențiale nu numai pentru furnizarea de energie în timpul eforturilor de intensitate redusă, ci și pentru absorbția vitaminelor liposolubile și furnizarea de acizi grași esențiali.
Cu toate acestea, un dezechilibru în consumul de grăsimi poate avea efecte adverse asupra performanței, în special dacă duce la un consum inadecvat de carbohidrați.
Într-un studiu care a examinat obiceiurile nutriționale în perioada premergătoare sezonului, s-a constatat că ciclistele aveau un consum de grăsimi care depășea aportul recomandat (RI), ciclistele de șosea raportând 43,3% TEI din grăsimi, iar atletele de cross-country (XCO) 39,8% TEI.
În schimb, s-a observat că cicliștii de sex masculin se încadrau în nivelurile recomandate de consum de grăsimi.
Consumul excesiv de grăsimi la femei poate fi atribuit parțial alegerilor alimentare făcute în faza de pre-sezon, care este mai puțin bazată pe date, sau efortului de a modula compoziția corporală. Cu toate acestea, o dietă bogată în grăsimi și săracă în carbohidrați poate afecta negativ refacerea glicogenului și reduce eficiența performanțelor antrenamentelor de intensitate ridicată.
Aportul de vitamine
Una dintre provocările recurente observate în cercetările privind cicliștii de elită este deficiența anumitor vitamine, în special vitamina D. Vitamina D este esențială pentru absorbția calciului și sănătatea oaselor, iar deficitul acesteia a fost documentat chiar și în rândul sportivilor profesioniști care petrec mult timp în aer liber. În ciuda importanței integrității oaselor într-un sport care implică eforturi și impacturi repetitive, aportul de vitamina D rămâne sub nivelurile recomandate în
diferite grupuri de cicliști, ceea ce suscită îngrijorări cu privire la sănătatea scheletului pe termen lung.
O altă vitamină care merită atenție este folatul (vitamina B9). În rândul ciclistelor de șosea, consumul de folat a atins doar 77,8% din doza zilnică recomandată (RDA), ceea ce poate afecta procesele de reparare și creștere celulară. Având în vedere că folatul joacă un rol crucial în producția de globule roșii și în funcția metabolică generală, un astfel de deficit ar putea compromite performanța, în special în sporturile de anduranță, unde transportul oxigenului este esențial.
Aportul de minerale
Statusul mineralelor reprezintă un alt motiv de îngrijorare. În timp ce mulţi micronutrienți sunt consumați în cantități adecvate, unele minerale esențiale sunt deficitare. Iodul și potasiul sunt două minerale pe care cicliștii de elită le consumă în cantități sub RDA sau aportul adecvat (AI) respectiv.
Deficiențe de iod au fost observate la cicliștii XCO de sex masculin și la cicliste indiferent de disciplină, aportul scăzând până la 58-61,6% din nivelurile recomandate.
Potasiul, esențial pentru funcția musculară și sănătatea cardiovasculară, a fost deosebit de scăzut în rândul ciclistelor, cu un aport raportat de numai 74,6% din AI. Implicațiile acestor dezechilibre de micronutrienți sunt semnificative. Deficitul de iod poate duce la disfuncții tiroidiene, care la rândul lor pot afecta metabolismul energetic și rezistența generală.
Nivelurile scăzute de potasiu cresc riscul de crampe musculare, oboseală și afectarea funcției cardiovasculare, fiecare dintre acestea putând avea un impact negativ asupra performanței unui atlet în timpul eforturilor prelungite.
Hidratarea
Hidratarea este un aspect fundamental al nutriției pentru performanță, chiar și o deshidratare ușoară putând reduce performanța de anduranță cu până la 2%. Cicliștii de elită se confruntă cu o provocare dinamică și individualizată în ceea ce privește hidratarea, agravată de variabilitatea compoziției transpirației și a condițiilor de mediu.
Cercetările au arătat că nevoile de hidratare variază de la o persoană la alta, compoziția transpirației (în special concentrația de sodiu) diferind dramatic. De
exemplu, cicliștii de elită pot prezenta concentrații de sodiu în transpirație cuprinse între 200 mg pe litru și peste 2.000 mg pe litru, o diferență de zece ori între sportivi. Această variabilitate implică faptul că o strategie de hidratare universală nu numai că este inadecvată, dar poate duce și la rezultate adverse.
Hidratarea excesivă reprezintă un risc la fel de semnificativ ca și deshidratarea, consumul excesiv de lichide putând duce la hiponatremie - o afecțiune periculoasă în care nivelul de sodiu din sânge scade la valori periculoase.
Strategii de hidratare înainte și în timpul evenimentului
Hidratarea adecvată începe cu mult înainte de cursă. Se recomandă ca cicliștii să-și constituie o rezervă de hidratare în cele 48-72 de ore care preced competiția, consumând 2-3 litri de apă pe zi. În ziua evenimentului, o regulă bună este să beți 300-500 ml de apă în primele 30 de minute după trezire. În timpul exercițiului fizic, rehidratarea trebuie să se bazeze pe măsurători individuale ale ratei de transpirație. Pentru evenimentele care durează mai mult de o oră, cicliștii ar trebui să bea 200-250 ml de lichid la fiecare 15-20 de minute pentru a menține hidratarea și echilibrul electrolitic.
Suplimentele nutritive
Mai multe suplimente ergogenice au fost studiate în mod constant pentru potențialul lor de a îmbunătăți performanța în ciclism. Cofeina rămâne una dintre cele mai fiabile, cu doze eficiente cuprinse între 2 și 6 miligrame pe kilogram, luate cu 30-60 de minute înainte de competiție. În plus, așa-numitele „microdoze” mai mici, de 1-2 miligrame pe kilogram, pot fi utilizate strategic mai târziu într-o etapă pentru a menține vigilența și performanța. Nitrații alimentari, furnizați cel mai frecvent prin suc de sfeclă roșie, furnizează aproximativ 5-8 milimoli de nitrați, sau 300-500 miligrame, atunci când sunt consumați cu două-trei ore înainte de exercițiu sau printr-o perioadă scurtă de încărcare de trei-șase zile. Este important de reținut că trebuie evitate apele de gură antibacteriene, deoarece acestea afectează reducerea nitraților în cavitatea bucală.
S-a demonstrat că suplimentarea cu bicarbonat de sodiu, în doze de 0,2 până la 0,3 grame pe kilogram, luată cu două până la trei ore înainte de competiție, sau în doze divizate sau microdoze, îmbu-
nătățește performanța în evenimente cu durata de la 30 de secunde până la aproximativ 12 minute.
Suplimentarea cu beta-alanină, în doze de 3,2 până la 6,4 grame pe zi, timp de cel puțin patru până la șase săptămâni, crește concentrațiile de carnosină din mușchi și susține eforturile în intervalul de unu până la patru minute, precum și activitatea de sprint repetat. Şi creatina rămâne un ajutor prețios, în special pentru cicliștii de pistă și sprinterii, deși este necesară monitorizarea atentă a masei corporale și a cantității totale de apă din organism.
Este important ca toate suplimentele să provină din surse certificate, cum ar fi Informed Sport, pentru a minimiza riscul de contaminare și a asigura siguranța sportivilor.
RED-S
Screeningul și monitorizarea sunt componente esențiale în prevenirea condițiilor care limitează performanța în rândul ciclistelor de elită. Aspectele cheie includ o evaluare atentă a istoricului menstrual, evaluarea disponibilității energiei, monitorizarea sănătății oaselor prin scanare DEXA, acolo unde este accesibilă, și markeri biochimici precum feritina și vitamina D.
În ceea ce privește nivelul de fier, un nivel optim de feritină este de peste 50 de nanograme pe mililitru, iar monitorizarea ar trebui să înceapă, în mod ideal, cu patru până la șase săptămâni înainte de cantonamentele de antrenament sau competițiile la altitudine.
Disponibilitatea redusă de energie reprezintă o preocupare specială, semnele de avertizare comune incluzând oboseală persistentă, scăderi inexplicabile ale performanței, ritm cardiac ridicat în repaus, tulburări gastrointestinale și un risc crescut de fracturi de stres.
Atunci când sunt identificate astfel de probleme, intervențiile trebuie să se concentreze pe creșterea aportului energetic, aplicarea unui antrenament inteligent și a periodizării nutriționale și implicarea unei echipe multidisciplinare, incluzând experți medicali, nutriționiști și antrenori, pentru a restabili sănătatea și a proteja performanța.
Implicații asupra performanței
• Epuizarea accelerată a glicogenului și oboseala
• Sinteza și refacerea suboptimă a proteinelor musculare
• Performanță cardiovasculară redusă din cauza deshidratării sau supra-hidratării
• Pierderea ferestrelor anabolice din cauza sincronizării necorespunzătoare a nutrienților
IMPLICAȚII ASUPRA SĂNĂTĂȚII
• Risc crescut de fracturi osoase și funcție imunitară compromisă din cauza deficitului de vitamina D
• Posibilă disfuncție tiroidiană din cauza deficitului de iod
• Hiponatremie care pune viața în pericol, rezultată din strategii de hidratare necorespunzătoare
• Riscuri metabolice și cardiovasculare pe termen lung asociate cu modele dezechilibrate de macronutrienți
Bibliografie
• Hearris MA, Pugh JN, Langan-Evans C, Mann SJ, Burke LM, Stellingwerff T, Gonzalez JT, Morton JP. ^13C-glucose-fructose labeling reveals comparable exogenous CHO oxidation during exercise when consuming 120 g·h⁻¹ in fluid, gel, jelly chew, or coingestion. J Appl Physiol (1985). 2022;132(6):1394-1406. doi:10.1152/japplphysiol.00091.2022. (PubMed)
• Jones RO, Vaz de Oliveria M, Palmer B, Maguire D, Butler G, Gothard I, et al. Different carbohydrate ingestion patterns do not affect physiological responses, whole-body substrate oxidation or gastrointestinal comfort in cycling. Eur J Sport Sci. 2025;25(7):e12336. doi:10.1002/ejsc.12336. (PubMed)
• Martinez IG, Mika AS, Biesiekierski JR, Costa RJS. The effect of gut-training and feeding-challenge on markers of gastrointestinal status in response to endurance exercise: a systematic literature review. Sports Med. 2023;53(6):11751200. doi:10.1007/s40279-023-01841-0. (PMC)
• Prieto-Bellver G, Diaz-Lara J, Bishop DJ, Fernández-Sáez J, Abián-Vicén J, San-Millán I, Santos-Concejero J. A five-week periodized carbohydrate diet does not improve maximal lactate steady-state exercise capacity and substrate oxidation in well-trained cyclists compared to a high-carbohydrate diet. Nutrients. 2024;16(2):318. doi:10.3390/ nu16020318. (MDPI)
• Iwayama K, Ogawa A, Satoh M, et al.
Exercise timing matters for glycogen metabolism and accumulated fat oxidation over 24 h. Nutrients. 2023;15(5):1109. doi:10.3390/nu15051109. (MDPI)
• Watanabe K, Funaki A, Saito T. Pre-exercise hyperhydration induced by sodium ingestion: a systematic review and meta-analysis. Sports Med. 2021;51(9):1961-1979. doi:10.1007/ s40279-021-01460-0. (UpToDate)
• American Academy of Family Physicians. Dehydration During Exercise (guideline summary). Am Fam Physician. 2021. (ScienceDirect)
• Chen B, Ding L, Qin Q, Lei T-H, Girard O, Cao Y. Effect of caffeine ingestion on time-trial performance in cyclists: a systematic review and meta-analysis. J Int Soc Sports Nutr. 2024;21(1):2363789. doi:10.1080/15502783.2024.2363789. (PubMed)
• Wang J, Dewi L, Peng Y, Hou C-W, Song Y, Condello G. Does ergogenic effect of caffeine supplementation depend on CYP1A2 genotypes? A systematic review with meta-analysis. J Sport Health Sci. 2024;13(4):499-508. doi:10.1016/j. jshs.2023.12.005. (Physiology Journals)
• Trujillo-Colmena D, Fernández-Sánchez J, Rodríguez-Castaño A, Casado A, Del Coso J. Effects of caffeinated coffee on cross-country cycling performance in recreational cyclists. Nutrients. 2024;16(5):668. doi:10.3390/ nu16050668. (PubMed)
• Zhang J, Dai Z, Poon ETC. Acute effects of various doses of nitrate-rich beetroot juice on high-intensity interval exercise responses in women: a randomized, double-blinded, placebo-controlled, crossover trial. Res Sports Med. 2024;32(?):[Epub ahead of print/Article ID]. (PMC)
• Gough LA, Sparks SA. The effects of a novel sodium bicarbonate ingestion system on repeated 4-km cycling time-trial performance in well-trained male cyclists. [Journal on PMC] 2024;[Article ID]. (PMC)
• Naderi A, Akbari A, Boorsma RK, Hofman DL, et al. Carbohydrates and endurance exercise: a narrative review. Nutrients. 2023;15(5):[Article ID]. (PMC)
• Dezfuli ZG, Gonzalez JT, Wallis GA. Comparing the effects of glucose-fructose versus glucose during endurance exercise: a narrative review. Nutrients. 2025;17(10):[Article ID]. (PMC)
Obezitatea pediatrică din perspectiva medicului de Medicina Sportivă
Pediatric Obesity from the Perspective of a Sports Medicine Physician
The World Health Organization has defined obesity as one of the greatest challenges of the 21st century (1). While a number of global health risk factors have improved in recent decades (e.g., the risk of malnutrition, exposure to cigarette smoke, indoor pollution, etc.), obesity has experienced a constant increase in all population categories (2). Weight gain is no longer considered just a quantitative change but a complex alteration of health status, based on a state of chronic inflammation, which has organic consequences (musculoskeletal, respiratory, digestive, renal, endocrine, cardiovascular, etc.), socio-behavioral (depression, cognitive disorders, social maladjustment) and last but not least, is associated with a risk of premature death (3-7) .
România „s-a aliniat”, din păcate, acestui trend global și mai mult, avem prognozată una din cele mai mari rate de creștere a obezității pediatrice din Europa, 5,6% pe an pentru deceniul următor (creșterea anuală prognozată la adulți este de 2,1%) (8)
În aceste condiții, nu este de mirare că profesiile medicale care relaționează cu copii (medici de familie, pediatri, medici de medicină sportivă), dar și personalul din învățământ sau din mediul sportiv au observat o schimbare abruptă în profilul fizic dar și socio-comportamental al generației tinere din țara noastră.
Relatările personalului de la grădinițe sau școli, antrenorilor sau chiar ale unor părinți, menționează faptul că mulți dintre copii trebuie învățați în prima copilărie „să alerge sau să cadă”, pentru că noul stil de viață caracteristic ultimelor decade nu le-a permis să facă aceste achiziții motorii tipice pentru orice copil normal.
Ghidurile internaționale
Ghidul de activitate fizică al SUA (9) susține că:
▶ Între 3 și 5 ani se recomandă activități fizice cât mai variate cu o medie de 3 ore pe zi, incluzând aici efortul ușor, moderat și intens,
▶ Între 6 și 17 ani este încurajată activita-
tea fizică moderată sau intensă pentru o durată de măcar 60 de minute pe zi.
Copiii mai mari de 6 ani trebuie să participe la trei tipuri de activitate fizică:
1. Aerobă – majoritatea celor 60 de minute zilnice trebuie să fie alocate efortului aerob moderat sau intens (minim 3 zile pe săptămână efort intens),
2. Activitate de tonifiere musculară – cel puțin 3 zile pe săptămână,
3. Activitate de susținere a sistemului osteo-articular – cel puțin 3 zile pe săptămână.
Comisia Europeană sprijină o rețea pentru Activitățile Fizice de Îmbunătățire a Sănătății la nivelul UE (10) → activitatea fizică este plăcută și benefică atunci când:
- se desfășoară zilnic,
- durează minim 60 de minute/zi,
- este diversă și distractivă,
- are intensitate moderată,
- se desfășoară acasă, la școală, în timpul liber, în vacanță,
- se efectuează cu familia, colegi, prieteni sau individual,
- se desfășoară în sală sau în aer liber, se desfășoară sub formă de joc, joc sportiv, diverse sporturi,
- devine un obicei pentru toată viața.
Poate că cele mai importante recomandări sunt cele ale Organizației Mondiale a Sănătății (11), care susțin că încă din prima copilărie ar trebui să asigurăm copiilor măcar 180 de minute de activitate fizică pe zi.
Studiile populaționale recente (12) arată însă că în 84% dintre cazuri aceste obiective nu sunt atinse (cercetarea a fost realizată în 33 de țări). Acest lucru se traduce prin faptul că, în majoritatea cazurilor, co-
piii noștri pleacă la drum cu un handicap pe care va fi foarte greu să-l mai recupereze la vârsta adultă. Evaluarea adolescenților a adus din păcate rezultate similare (13): 80% dintre cei evaluați nu respectau recomandările OMS privind activitatea fizică. Deși majoritatea factorilor obezogeni sunt evidenți, e foarte dificil de stabilit care este ponderea fiecăruia în modificarea abruptă a profilului copiilor noștri. În zona euroatlantică mâncarea hipercalorică de tip fast-food a devenit accesibilă după al doilea război mondial. Totuși obezitatea pediatrică a avut o creștere intensă abia câteva decade mai târziu (14). Studiile care au încercat să lege obezitatea pediatrică strict de modificările dietetice nu au dat rezultate semnificative statistic (15,16)
Este evident că modificările comportamentale au și ele un rol major în prevalența crescută a acestei patologii a copilului. Unul din factorii de care trebuie să ținem cont în evaluare este și comportamentul parental. Interacțiunea din zona pediatrică este caracterizată de o relație de tip „tripod” în care medicul sau persoana care evaluează copilul trebuie să se concentreze atât asupra acestuia cât și asupra aparținătorilor legali. În ultimele decade, părinții și familia nu mai petrec atât de mult timp cu copiii și încearcă să compenseze această lipsă cu oferirea de recompense financiare, culinare sau prin acces la diverse tipuri de „ecrane”, ceea ce agravează problema socio-comportamentală a copilului (17,18) .
Practic, asigurarea unui mediu de viață sănătos este crucială pentru copil de la vârsta de sugar până la adolescență (19) .
Dr. Carmen Diaconu
Medic primar Medicină Sportivă, Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi, SCJU Craiova
Situația din România
La noi în țară, obezitatea infantilă este o problemă foarte serioasă. Din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu kilograme în plus, fiind expuși sedentarismului și multiplilor stimuli ce țin de mediu: comportamentul în familie, școli, tabere, influența Tv , a rețelelor sociale și a magazinelor, anturaj, etc. Toate acestea reprezintă așa-zisul mediu obezogen, care împreună cu factorul genetic construiește un comportament de automatism alimentar. S-a constatat că acest tipar de copii cu obezitate reacționează foarte bine la mișcare, mai ales la mișcarea practicată în grupuri (cluburi sportive), în cadru organizat, care combate eficient mâncatul emoțional, complexele copilului și problemele de relaționare, le întărește voința, autocontrolul, îi învață să-și controleze stresul și suferința. Din păcate, majoritatea tinerilor renunță la sport înaintea de vârstei de 15 ani.
Pornind de la aceasta idee, trebuie să subliniez că există o mare presiune socială, care vine dintr-un sistem neperformant, ce împinge copiii la extreme. Copiilor li se cere să performeze de la vârste din ce în ce mai mici.
Pe de o parte copiii pot deveni obezi, neputând să facă față acestei presiuni. Ei sunt deviați foarte ușor spre mâncatul emoțional, având foarte la îndemână tot felul de alimente mai puțin sănătoase, procesate, pentru că există o inconștiență la nivel de comportament social în ceea ce privește gestionarea cerințelor și resurselor pe care le au copiii.
Pe de altă parte, în ceea ce înseamnă sportul de performanță, trebuie să nu uităm că obiectivele trebuie să fie ale copilului și nu ale adultului. În caz contrar, se poate ajunge la extremă, forțând unii copii să se încadreze în biotipul constituțional al unui sport. Astfel, pot apărea dezechilibre hormonale, modificări musculo-scheletale, urmate la vârsta adultă de infertilitate și obezitate, odată cu decondiționarea de efort.
Ca medic de Medicină Sportivă, am observat tendința în creștere de a face mișcare în cadru organizat. Familiile cu copii încearcă să îi aducă la anumite sporturi, din dorința de a le scădea greutatea corporală și privind aceasta ca pe o oportunitate de a-i stimula să interacționeze cu alți copii, îndepărtându-i de ecrane. Acest aspect proiectează o umbră asupra
talentului sportiv ca motivație de a intra în selecția primară în sport și asupra dorinței de a atinge un anumit nivel de performanță sportivă.
În activitatea practică medico-sportivă ne confruntăm cu diverse aspecte la selecția primară și secundară în sport, din ce în ce mai mulți copii prezentând indice de masă corporală mare și compoziție corporală necorespunzătoare. De asemenea, mulți copii sunt puși în imposibilitatea efectuării testelor de efort, sau efectuarea lor se face cu mare greutate.
Aceste teste de efort (ex. testul Ruffier) au fost alocate cu mulți ani în urmă copilului sănătos și azi ne confruntam tot mai frecvent la interpretare cu calificativul ”nesatisfăcător”.
Concluzii
Obezitatea reprezintă o amenințare asupra existenței speciei umane dar, din păcate, la nivelul societății actuale și chiar în lumea medicală nu există încă o înțelegere deplină a gravității situației. Mediul obezogen caracteristic ultimelor decade are efecte toxice asupra dezvoltării copiilor încă din primii ani de viață.
Practicarea regulată a activității fizice trebuie să devină o prioritate națională în domeniul sănătății și de aceea salutăm programul de ”Prescriere a exercițiului pentru sănătate (EPH)”, creat de Societatea Europeană de Medicină Sportivă în 2013, cu speranța că va avea rezultate notabile și în țara noastră. Disciplina în a face mișcare reprezintă o parte importantă a dezvoltării personale și copiii au imperios nevoie de aceasta.
În acest context, este necesară dezvoltarea conexiunii părinte-copil și renunțarea la a mai proiecta credințele și nevoile adultului asupra copiilor. Mai mult, intervenția asupra copilului trebuie asociată și cu o intervenție asupra adultului care îl însoțește, pentru că numai astfel îi putem crește rata de succes.
În acest moment, activitatea structurilor medico-sportive ar trebui ca, pe lângă susținerea performanței sportive, să aibă drept obiectiv prioritar dezvoltarea de programe pentru prezervarea sănătății și asigurarea longevității populației țării noastre.
Referințe
1. World Obesity Federation. Taking action on childhood obesity. World Health
Organization, 2018. www.worldobesity.org
2. GBDRF Collaborators . Global, regional, and national comparative risk assessment of 79 behavioural, environmental and occupational, and metabolic risks or clusters of risks, 1990–2015: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2015. Lancet. 2016;388:1659–724.
3. Baker JL, Olsen LW, Sorensen TI. Childhood body‐mass index and the risk of coronary heart disease in adulthood. N Engl J Med. 2007;357:2329–37
4. Hagman E, Danielsson P, Brandt L, Ekbom A, Marcus C. Association between impaired fasting glycaemia in pediatric obesity and type 2 diabetes in young adulthood. Nutr Diabetes. 2016;6:e227
5. Han JC, Lawlor DA, Kimm SY. Childhood obesity. Lancet. 2010;375:1737–48.
6. Lindberg L, Persson M, Danielsson P, Hagman E, Marcus C. Obesity in childhood, socioeconomic status, and completion of 12 or more school years: a prospective cohort study. BMJ Open. 2021;11:e040432
7. Lindberg L, Danielsson P, Persson M, Marcus C, Hagman E. Association of childhood obesity with risk of early all‐cause and cause‐specific mortality: a Swedish prospective cohort study. PLoS Med. 2020;17:e1003078
8. https://www.worldobesity.org/resources/resource-library/world-obesityatlas-2023 - accesed aug 2025.
9. https://odphp.health.gov/ Physical Activity Guidelines for Americans 2nd edition – accesed aug 2025
10. https://sport.ec.europa.eu/policies/ sport-and-society/physical-activity-and-health- accesed aug 2025
11. World Health Organization . Guidelines on Physical Activity, Sedentary Behaviour and Sleep for Children Under 5 Years of Age. World Health Organization; Geneva, Switzerland: 2019.
12. Chong K.H., Suesse T., Cross P.L., Ryan S.T., Aadland E., Aoko O., Byambaa A., Carson V., Chaput J., Christian H., et al. Pooled Analysis of Physical Activity, Sedentary Behavior, and Sleep Among Children From 33 Countries. JAMA Pediatr. 2024;178:1199–1207.
Psihologia sportului, performanța și valorile – fundamentul dezvoltării sportivilor și societății
Sports psychology, performance and values – the foundation of athlete and society development
Sports performance depends not only on physical training, but also on mental preparation. An elite athlete must exercise their mind as much as their body to achieve optimal results. Just as there is a physical side, there is also a mental side to any sport and any competition. In other words, to perform at the highest level, athletes must cultivate their mental health and psychological skills, not just strength, speed or technique. This awareness of the importance of psychological factors has given rise to a dedicated field, namely Sports Psychology – which deals with optimizing sports performance by addressing the mental and emotional aspects of athletes.
Pe lângă atingerea performanței, în ultimii ani discuțiile din lumea sportului s-au extins și spre sănătatea mintală a sportivilor, recunoscându-se că stresul competițional, presiunea rezultatelor și dezechilibrele vieții de sportiv pot avea un impact semnificativ asupra bunăstării psihologice. Totodată, siguranța și protecția sportivilor, conceptul de safeguarding, a devenit o preocupare majoră, ca răspuns la cazurile de abuz și hărțuire apărute în diferite discipline. Asigurarea unui mediu sportiv sigur, lipsit de abuz, este esențială atât pentru sănătatea mintală a sportivilor, cât și pentru menținerea integrității sportului. Nu în ultimul rând, valorile olimpice –excelența, respectul și prietenia – oferă un cadru etic și educativ ce transcende competiția propriu-zisă. Aceste valori, promovate de Mișcarea Olimpică, pot ghida sportivii în cariera lor și pot fi transferate în viața de zi cu zi, contribuind la formarea unor principii solide de viață.
Psihologia sportului și psihologia performanței
Psihologia sportului este disciplina care studiază modul în care factorii psihologici influențează performanța sportivă și, invers, cum participarea la sport afectează starea psihologică a individului. Fiind o știință interdisciplinară, psihologia
sportului îmbină cunoștințe din biomecanică, fiziologie și, bineînțeles, psihologie, pentru a înțelege comprehensiv comportamentul sportivilorabordând o gamă largă de subiecte: de la motivație, încredere în sine și stabilirea obiectivelor, până la gestionarea stresului, concentrarea atenției și coeziunea de grup (în sporturile de echipă). Scopul final este de a-i ajuta pe sportivi să atingă excelența în performanță – nu doar în sensul de a câștiga competiții, ci de a realiza cea mai bună versiune a lor înșiși, de a-și atinge potențialul maxim. Important de menționat este că psihologia sportului nu se ocupă exclusiv de campioni sau de latura competițională. În mod aplicat, psihologii sportivi lucrează adesea cu sportivi amatori sau cu persoane care fac sport pentru sănătate, ajutându-i să se bucure de sport și să rămână activi pe termen lung. De asemenea, aplicarea principiilor psihologiei performanței în viața de zi cu zi poate aduce beneficii oricărei persoane: setarea de obiective clare, menținerea concentrării pe sarcini importante, autoconștientizarea și capacitatea de a gestiona emoțiile și stările de stres – toate acestea sunt abilități valoroase nu doar pe terenul de sport, ci și în mediul profesional sau academic. Astfel, excelența devine un mod de viață, nu doar un țel competițional. A urmări excelența nu înseamnă a urmări perfecțiunea absolută, ci a te strădui constant să dai tot ce ai mai bun din tine în orice situație, învățând din greșeli și căutând îmbunătățirea continuă.
Sănătatea mintală a sportivilor și importanța ei Pentru mult timp, în lumea sportului de performanță, subiectul sănătății
mintale a fost trecut cu vederea sau chiar stigmatizat. Sportivii erau adesea priviți ca niște modele de forță și reziliență, feriți parcă de vulnerabilități psihologice. Însă recent, numeroși sportivi de top au început să vorbească deschis despre lupta lor cu anxietatea, depresia, burnout-ul sau alte probleme mintale, aducând în primplan o realitate importantă: sportivii sunt oameni, iar echilibrul lor emoțional este la fel de important ca pregătirea fizică. Studiile epidemiologice confirmă că sportivii de elită nu sunt scutiți de probleme psihologice. De fapt, prevalența problemelor de sănătate mintală în rândul sportivilor de performanță este comparabilă cu cea din populația generală – ba chiar mai mare în unele cazuri. Un studiu din 2020 a constatat că peste jumătate (aprox. 52%) dintre sportivii de elită au experimentat la un moment dat în viață simptome ale unei tulburări mintale, cum ar fi anxietatea sau depresia. De-a lungul carierei, aproximativ 1 din 5 sportivi de top suferă de simptome clinice de anxietate sau depresie. De asemenea, studiile arată o incidență mai mare a acestor probleme în rândul sportivelor de sex feminin comparativ cu sportivii de sex masculin, sugerând că există factori specifici de gen (de exemplu, așteptări sociale, presiuni legate de imaginea corporală ș.a.) care pot amplifica riscul. În plus, sportivii sunt expuși și altor riscuri: de pildă, sporturile cu categorii de greutate sau cu accent pe estetic (gimnastică, patinaj artistic, lupte, haltere) pot favoriza apariția tulburărilor de alimentație sau a dismorfiei corporale.
Pe de altă parte, sportul are și efecte benefice bine documentate asupra sănătății mintale. Participarea la activitate fizică și
Psiholog Alina Isabela Gherghișan
Comitetul Olimpic și Sportiv Român
sentimentul de apartenență la o echipă pot avea un efect protector împotriva depresiei și anxietății. Sportul oferă oportunități de socializare, suport social și dezvoltare a stimei de sine. Multe persoane constată că exercițiul fizic regulat le îmbunătățește starea de spirit și le reduce stresul, efect demonstrat și științific (activitatea fizică stimulează eliberarea endorfinelor, „hormonii fericirii”). Totuși, în sportul de performanță, aceste beneficii vin la pachet și cu factori de stres unici: ritmul intens de antrenamente și competiții, presiunea rezultatelor, expunerea mediatică și așteptările (proprii, ale antrenorilor, ale familiei, ale publicului). O varietate de factori specifici sportului pot îngreuna menținerea sănătății mintale a sportivilor, precum volumul mare de muncă și călătorii, frica de eșec sau de a-i dezamăgi pe alții, dificultatea de a echilibra sportul cu educația sau viața personală, precum și presiunea intensă a competiției. De exemplu, un tânăr sportiv care încearcă să își finalizeze studiile în paralel cu antrenamente zilnice solicitante se poate confrunta cu suprasolicitare și lipsă de timp pentru refacere psihică. Sau un campion olimpic, devenit brusc „erou național”, poate resimți o presiune copleșitoare să se ridice mereu la nivelul așteptărilor, ceea ce îl face vulnerabil la anxietate de performanță.
Un moment dificil în viața oricărui sportiv – și adesea încărcat de consecințe psihologice – este accidentarea gravă sau retragerea din activitate. Trauma fizică poate declanșa simptome de depresie (din cauza izolării, a pierderii identității sportive, a fricii de reaccidentare). În mod similar, finalul carierei (mai ales când survine brusc sau la o vârstă considerată „prematură”) poate aduce un sentiment de vid, de pierdere a scopului, uneori însoțit de depresie sau anxietate privind viitorul.
Având în vedere aceste provocări, devine esențial ca sportul de performanță să cultive o cultură a sănătății mintale deschise și de susținere. Acest lucru înseamnă, în primul rând, reducerea stigmei asociate problemelor psihologice. Încă persistă pe alocuri mentalitatea că un campion trebuie să fie „invincibil” mental, iar a cere ajutor echivalează cu o slăbiciune. În realitate, a recunoaște că ai nevoie de sprijin psihologic denotă curaj și este un pas spre vindecare, mesaj transmis tot mai des de sportivi celebri. Mărturiile gimnastei Simone Biles sau ale tenismenei Naomi Osaka, care s-au retras temporar din
competiții invocând nevoia de a-și proteja sănătatea mintală, au inspirat nenumărați alți sportivi să își prioritizeze bunăstarea psihică. Aceste exemple au arătat lumii că sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică în sportul de performanță.
În practică, susținerea sănătății mintale a sportivilor implică mai multe niveluri. La nivel individual, sportivii pot beneficia de consiliere psihologică sau de antrenament mental cu un psiholog sportiv, unde pot învăța tehnici de coping pentru stres, strategii de relaxare, mindfulness și alte abilități de reglare emoțională. La nivel de echipă, antrenorii și staff-ul pot crea un mediu în care să fie normalizate discuțiile despre stări emoționale și dificultăți. De exemplu, menținerea unui dialog deschis cu sportivii, verificări periodice („check-in”) despre cum se simt și asigurarea că nimeni nu este judecat pentru că cere o pauză sau ajutor sunt pași importanți. O cultură sănătoasă la nivel de echipă facilitează stabilirea unor așteptări realiste fără să pună o presiune excesivă pe rezultate cu orice preț. O cultură sănătoasă pune accent pe dezvoltare, pe efort și progres, și încurajează coeziunea grupului.
În ultima vreme, organizațiile sportive și federațiile încep să includă în politicile lor programe de educație pentru sănătate mintală și să angajeze profesioniști specializați. Sănătatea mintală a sportivilor nu mai poate fi separată de discuția despre performanță. Un sportiv cu o minte antrenată, echilibrată și susținută va fi nu doar mai fericit, ci și mai competitiv și cu o carieră mai lungă.
Siguranța în sport: conceptul de safeguarding și bunăstarea sportivilor
Pe lângă provocările intrinseci ale competiției, sportivii, în special cei tineri, se pot confrunta cu pericole legate de mediul în care se antrenează și concurează. În ultimele decenii au ieșit la lumină numeroase cazuri de abuz fizic, emoțional sau sexual asupra sportivilor din partea antrenorilor, medicilor sau altor persoane din staff. De asemenea, fenomene ca bullying-ul, hărțuirea, discriminarea (pe bază de gen, rasă sau orientare sexuală) și practicile abuzive de antrenament (umilirea, pedepse fizice extreme etc.) s-au dovedit a fi mai răspândite decât s-ar fi crezut. Aceste aspecte au condus la dezvoltarea conceptului de safeguarding în sport, care se referă la ansamblul de politici,
proceduri și acțiuni menite să protejeze sportivii de orice formă de abuz, violență sau exploatare și să le asigure bunăstarea fizică și mintală (Nery et al, 2023).
De ce este nevoie de safeguarding? Pentru că, deși sportul are nenumărate beneficii, poate deveni și un mediu vulnerabil la abuzuri. Dinamicile de putere, combinate cu dorința puternică de succes, pot crea contextul în care presiunea pentru rezultate poate conduce, în unele situații, la metode de antrenament abuzive: sportivi forțați să se antreneze în ciuda accidentărilor grave, umiliți public pentru greșeli, privați de odihnă sau alimentație adecvată pentru a „întări caracterul” etc. Astfel de practici, chiar dacă nu sunt recunoscute imediat ca „abuz” de către comunitate, pot lăsa traume psihologice de durată. Violența sub orice formă (verbală, fizică, emoțională, sexuală) are consecințe directe asupra sănătății mintale a sportivilor, putând cauza depresie, anxietate, tulburări de stres post-traumatic și, deseori, abandonul prematur al carierei sportive. Din fericire, conștientizarea acestor probleme a crescut, iar în ultimele două decenii s-au făcut progrese semnificative în adresarea lor. La nivel științific, cercetările pe tema safeguarding-ului în sport au luat amploare, investigând prevalența și natura diferitelor tipuri de abuz, factorii de risc și măsurile eficiente de prevenție. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a emis încă din 2007 o declarație de consens privind hărțuirea și abuzul în sport, actualizată în 2016 și, cel mai recent, în 2024, extinzând definițiile pentru a include nu doar abuzul sexual, ci și pe cel fizic, emoțional și neglijența. Declarația CIO din 2024 recomandă o abordare, centrată pe sportiv, și evidențiază responsabilitatea colectivă, de la oficiali la antrenori, medici, părinți și sportivii înșiși, în eradicarea violenței în sport.
Un mediu sportiv sigur este strâns legat și de valorile respectului și prieteniei. Dacă respectul față de sportiv ca persoană devine o valoare centrală, atunci practicile abuzive nu mai au loc. Într-un climat de prietenie și încredere, sportivii se simt în siguranță să vorbească despre problemele lor, știind că vor fi auziți și sprijiniți. Safeguarding-ul eficient necesită așadar o abordare interdisciplinară și multi-nivel: implică politici la nivel macro (legi, regulamente internaționale), acțiuni la nivel mezo (programe ale federațiilor, ale clu-
burilor) și comportamente la nivel micro (interacțiunile zilnice antrenor-sportiv, sportiv-sportiv, sportiv-medic, etc.). Fiecare dintre noi – oficial, antrenor, medic, părinte, suporter – are un rol de jucat în crearea unui sport fără abuz.
Valorile olimpice: excelență, respect și prietenie – de la principii sportive la principii de viață
Olimpismul, filozofia care stă la baza Jocurilor Olimpice și a Mișcării Olimpice, este definit oficial ca „o filozofie de viață care îmbină armonios calitățile corpului, voinței și minții într-un tot echilibrat” (Gupta, 2024). În esență, olimpismul promovează valorile umane prin sport. Cele trei valori fundamentale ale olimpismului – excența, respectul și prietenia – constituie temelia pe care se clădește întregul edificiu al spiritului olimpic. Aceste valori nu sunt un simplu slogan, ci concepte profund ancorate în practica sportivă și cu impact dincolo de arenele de competiție. În viziunea olimpică, excelența nu se reduce la câștigarea unei medalii, ci se referă la a da tot ce ai mai bun din tine, în sport și în viață. Este vorba despre auto-depășire, despre străduința continuă de a-ți atinge potențialul maxim, de la a fi, a deveni și a se desăvârși. Un sportiv manifestă excelență nu doar când iese pe primul loc, ci și când își realizează cel mai bun timp personal sau execută o performanță mai bună decât la competiția anterioară. Excelența implică perseverență, muncă asiduă, dedicare și capacitatea de a învăța din eșecuri. În viața de zi cu zi, același principiu al excelenței se traduce prin efortul constant de autoperfecționare – fie că ești medic, profesor sau student, înseamnă să cauți să îți îmbunătățești abilitățile și cunoștințele, să nu te mulțumești cu mediocritatea. Spre deosebire de perfecționism (care poate fi nerealist și stresant), excelența este un ideal constructiv: este despre progres, nu perfecțiune absolută. În sport numeroase povești ilustrează excelența, de la sportivul care se antrenează în condiții modeste și ajunge pe podium, până la veteranul care, deși nu mai câștigă, continuă să concureze din dragoste pentru sport, dând un exemplu de pasiune și tenacitate pentru tinerii generației următoare.
Respectul se află la baza relațiilor sportive și umane. În context Olimpic, respectul îmbracă multe forme. Înseamnă respectul față de adversar – recunoașterea
demnității și efortului depus de competitor, chiar atunci când lupți să îl învingi. Înseamnă respect față de reguli și de arbitri, acceptând deciziile și jucând corect (fair-play). De asemenea, include respectul față de propriul corp și propria sănătate – evitând dopingul sau alte practici ce ar pune în pericol integritatea. Nu în ultimul rând, respectul se manifestă față de public și fani, față de voluntarii și organizatorii competiției, recunoscând că sportul există într-o comunitate mai largă. Sportivii olimpici ne oferă adesea lecții memorabile de respect. Imaginea sportivilor care se îmbrățișează după o finală disputată, schimbând tricourile sau felicitându-se reciproc, arată că dincolo de rivalitate există admirație reciprocă. Această etică a respectului, odată însușită în sport, devine un principiu de viață.
Poate cea mai caldă dintre valorile Olimpice, prietenia, simbolizează uniunea dintre oameni prin sport, dincolo de diferențele culturale, etnice sau politice. Jocurile Olimpice reunesc națiuni întregi în spirit pașnic, iar sportivii de pe continente diferite leagă adesea prietenii pe viață. Prietenia Olimpică nu înseamnă absența dorinței de a câștiga, ci capacitatea de a vedea dincolo de rezultat, de a prețui experiența comună, de a celebra efortul împreună. Un moment definitoriu de prietenie Olimpică a avut loc la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020: săritorii în înălțime Mutaz Essa Barshim (Qatar) și Gianmarco Tamberi (Italia), după ce au terminat la egalitate, au convenit să împartă medalia de aur, în loc să meargă la baraj. Gestul lor spontan, îmbrățișându-se bucuroși pe pistă, a făcut înconjurul lumii, demonstrând că prietenia și respectul reciproc pot triumfa asupra spiritului de concurență feroce. Astfel de exemple arată adevăratul spirit Olimpic: rivalitatea rămâne pe teren, iar dincolo de el rămân legăturile umane și solidaritatea. Prietenia în sport contribuie și la pace: sportivii prieteni devin punți între țările lor, arătând că înțelegerea și cooperarea sunt posibile. Valorile Olimpice devin cu adevărat puternice atunci când sunt transferate în viața de zi cu zi și în comunități. Un fost campion care a înțeles olimpismul va promova excelența în orice ar face după retragere, fie că devine antrenor, om de afaceri sau profesor, va căuta calitatea și progresul continuu. Frumusețea valorilor Olimpice constă în universalitatea și
simplitatea lor. Oricine, sportiv sau nu, le poate înțelege și aplica. Excelența, respectul și prietenia, cultivate la nivel individual, creează caractere frumoase; la nivel colectiv, creează o societate mai bună.
Moștenirea cea mai de preț a sportului constă nu doar în recorduri și medalii cucerite în cele consemnate de anale, ci în puterea de a uni și a inspira oamenii de pretutindeni, de a-i determina să viseze mai mult, să se autodepășească și să construiască împreună o lume mai bună.
Într-o societate ideală, fiecare sală de sport, fiecare teren de joc ar fi un spațiu de creștere personală și comunitară, unde performanța merge mână în mână cu sănătatea mintală, unde siguranța este garantată, unde valorile sunt respectate, iar contribuția la dezvoltarea durabilă devine realitate. Sportul poate și trebuie să fie o forță a binelui, iar noi toți, ca participanți sau spectatori, avem responsabilitatea de a menține flacăra acestui ideal aprinsă.
Referințe bibliografice
1. Åkesdotter, C., Kenttä, G., Eloranta, S., & Franck, J. (2020). The prevalence of mental health problems in elite athletes. Journal of Science and Medicine in Sport, 23(4), 329–335. DOI: 10.1016/j. jsams.2019.10.022.
2. Csikszentmihalyi, M. (1990). Flow: The psychology of optimal experience. New York: Harper & Row.
3. International Olympic Committee. (2015). Olympic Charter. Lausanne, Switzerland: IOC.
4. Nery, M., Smith, M., Lang, M., Vertommen, T., & Stirling, A. (2023). Editorial: Safeguarding in sports. Frontiers in Psychology, 14, Article 10027007. DOI: 10.3389/fpsyg.2023.10027007.
5. United Nations General Assembly. (2015). Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development (Resolution 70/1 adoptată la 25 septembrie 2015). New York: United Nations.
6. Vanderkruik, R. (2024, July 19). The importance of mental health in sports. Mass General Brigham. Retrieved from https://www.massgeneralbrigham.org/ en/about/newsroom/articles/the-importance-of-mental-health-in-sports
7. Weinberg, R. S., & Gould, D. (2019). Foundations of sport and exercise psychology (7th ed.). Champaign, IL: Human Kinetics.
Durerea lombară la sportivi: cauze, diagnostic și abordare clinică
Low back pain in athletes: causes, diagnosis and clinical approach
Low back pain is one of the most common problems encountered in sports medicine, affecting both professional and amateur athletes. The causes are varied, from muscle injuries due to overuse to structural conditions such as spondylolysis, sacroiliac joint dysfunction or herniated disc. Establishing the correct diagnosis requires a detailed history, rigorous clinical examination, specific functional tests and, if necessary, imaging investigations. Understanding the peculiarities of low back pain in a sports context is essential for the application of effective treatment, for a rapid recovery and for the safe reintegration of the athlete into competitive activity.
1. Introducere
Durerea lombară este o problemă frecventă în medicina sportivă. Ea reprezintă una dintre cauzele principale pentru care sportivii lipsesc de la antrenamente și competiții și poate reduce semnificativ performanța.
La sportivi, spre deosebire de persoanele din populația generală, cauzele sunt cel mai adesea de natură biomecanică: suprasolicitare, execuția repetată a unor mișcări sau antrenamente foarte intense fără o recuperare adecvată.
Sporturile care presupun mișcări repetate de extensie și rotație cum ar fi gimnastica, dansul sportiv sau tenisul, cresc riscul apariției unor leziuni de stres la nivelul coloanei lombare.
În schimb, sporturile de contact sau cele care implică încărcări mari pe coloană, cum sunt halterele, rugby-ul, fotbalul sau canotajul, sunt mai frecvent asociate cu probleme de tip discal (hernii sau protruzie de disc).
2. Epidemiologie
Durerea lombară este frecventă la sportivi, mai ales la adolescenți, care se află în perioada de creștere și în plină adaptare la efort. Studiile arată că între 10% și 30% dintre sportivii adolescenți acuză episoade de durere lombară (Micheli & Wood, 1995).
În rândul sportivilor profesioniști, incidența variază în funcție de sportul practicat: până la 50% la gimnaști și dansatori, 30–40% la jucătorii de fotbal și 20–30% la canotori (Müller et al., 2017).
Spondiloliza este prezentă la aproa-
pe jumătate dintre gimnaștii adolescenți (Standaert & Herring, 2000), iar disfuncția articulației sacroiliace este responsabilă pentru 15–30% dintre durerile lombare cronice (Schwarzer et al., 1995).
3. Etiologia durerii lombare la sportivi
Durerea lombară la sportivi are o etiologie complexă, multifactorială, în care se îmbină factori biomecanici, de suprasolicitare și uneori, patologii structurale. Principalele mecanisme implicate sunt: dezechilibrele musculare, leziunile de suprasolicitare la nivel discal sau osos, instabilitatea articulară și particularitățile biomecanice generate de sportul practicat.
3.1. Leziuni musculare
și dezechilibre funcționale
Unul dintre cele mai frecvente mecanisme etiologice îl constituie suprasolicitarea musculară, mai ales în condițiile unui dezechilibru între lanțul anterior (flexori ai șoldului și ai trunchiului) și lanțul posterior (extensori lombari și ischiogambieri). Deficitul de stabilitate centrală („core weakness”) amplifică riscul de contracturi, micro-leziuni și rigiditate. Acestea determină durere difuză, agravată de efort și ameliorată de repaus. Apar frecvent în sporturi precum fotbal, atletism, canotaj sau haltere.
• accentuare la efort și la menținerea prelungită a posturilor statice;
• mobilitate redusă, cu senzație de „coloană înțepenită”;
• palparea evidențiază puncte dureroase sau zone de tensiune musculară;
Teste clinice utile:
• Palparea musculaturii paravertebrale: evidențiază contracturi sau zone de hipertonus;
• Testul de flexibilitate al ischiogambierilor și al flexorilor șoldului: adesea limi-
tată, ceea ce contribuie la suprasolicitarea lombară;
• Testele de control motor și stabilitate centrală (ex. „prone instability test” sau „dead bug test” modificat): pot evidenția lipsa activării eficiente a musculaturii profunde stabilizatoare.
Diferențiere față de alte etiologii:
• Spre deosebire de patologia discală, durerea nu iradiază pe membrul inferior și nu este însoțită de semne neurologice (amorțeli, furnicături, slăbiciune).
• Comparativ cu disfuncția sacroiliacă, durerea este bilaterală sau difuză.
• Spre deosebire de spondiloliză, durerea nu este specific accentuată la extensie și nu are caracter mecanic localizat punctual. 3.2. Patologia discală
Discurile intervertebrale sunt expuse la microtraumatisme repetate, mai ales în mișcările de flexie, rotație sau la ridicarea de greutăți. Acest stres mecanic poate duce la fisuri ale inelului fibros, protruzie sau hernie de disc. Manifestările clinice includ lombalgie accentuată la șezut sau flexie, iar în cazurile severe apar simptome radiculare (durere iradiată, parestezii).
Sporturile care implică sarcini axiale mari (halterele, canotajul) sau solicitări în flexie repetată (fotbal, gimnastică) sunt cel mai frecvent asociate. Diagnosticul este susținut de teste clinice precum SLR sau Slump Test și confirmat imagistic prin RMN. 3.3. Disfuncția articulației sacroiliace
Această cauză reprezintă până la 30% din durerile lombare cronice la sportivi. Disfuncția apare fie prin hipermobilitate (instabilitate ligamentară), fie prin hipomobilitate (rigiditate articulară), ambele favorizate de dezechilibre musculare și antrenamente repetitive. Durerea este tipic unilaterală, localizată fesier sau pe coapsă posterioară, și se accentuează la mers, alergare sau sărituri. Testele provocatoare (FABER, Gaenslen, Thigh Thrust) sunt utile pentru diagnostic.
Dr. Talal Haj-Kanameh
Medic specialist
Medicină Sportivă
3.4. Instabilitate și hipermobilitate lombară
La sportivii tineri, mai ales în gimnastică și dans, hipermobilitatea lombară asociată cu deficitul de stabilitate centrală generează stres repetitiv asupra articulațiilor intervertebrale. Rezultatul este apariția durerii la extensie sau mișcări bruște și senzația de instabilitate, în special la finalul antrenamentelor.
3.5. Spondiloliza și alte leziuni de stres
Spondiloliza, o fractură de stres a pars interarticularis, apare preponderent la adolescenți și este determinată de extensii lombare repetate (ex. gimnastică, atletism). Durerea se accentuează la extensie și poate fi confirmată prin CT sau RMN.
3.6 Alte cauze structurale rare, dar de luat în calcul în fața simptomelor atipice sau persistente, includ tumori, infecții sau afecțiuni inflamatorii (spondiloartrite), însoțite de semne de alarmă precum durerea nocturnă, febra sau scăderea ponderală.
4. Diagnosticul clinic
4.1. Anamneză
Anamneza trebuie să evalueze:
• debutul (acut sau cronic),
• contextul sportiv (antrenament, competiție),
• factorii de agravare (flexie, extensie, rotație),
• istoricul de traumatisme și volumul de efort,
• semnele de alarmă („red flags”) includ: durerea nocturnă sau persistentă în repaus, febră și semne sistemice (scădere ponderală, astenie), rigiditate matinală prelungită, deficite neurologice progresive (slăbiciune, incontinență), istoric de traumatism semnificativ sau durere lombară persistentă la adolescenți (>4 săptămâni). Acestea ridică suspiciunea unor cauze grave (tumori, infecții, fracturi, afecțiuni inflamatorii) și impun investigații rapide.
4.2. Examen clinic
Include analiza posturii, palparea structurilor lombare și sacroiliace, testarea mobilității, a forței musculare și a reflexelor. Examenul neurologic este important pentru excluderea compresiei radiculare.
4.3. Teste clinice orientative
• SLR (Straight Leg Raise): durere radiculară sub 70°, sugestivă pentru hernie de disc.
• FABER: durere fesieră, sugestivă pentru sacroiliac sau șold.
• Set de teste sacroiliace (Gaenslen, Thigh Thrust, Compression, Distraction, Sacral Thrust): crește acuratețea diagnostică.
5. Imagistică
• Radiografia: utilă pentru evaluarea aliniamentului și detectarea spondilolizei evidente.
• RMN-ul: standardul de aur pentru evaluarea discului și a edemului osos precoce.
• CT-ul: sensibil pentru pars interarticularis și articulațiile fațetare.
• Scintigrafia osoasă: indicată în fracturile de stres precoce, mai ales la adolescenți.
6. Management
6.1. Principii generale
Tratamentul include repaus relativ, evitarea mișcărilor dureroase, medicație antiinflamatoare, fizioterapie și corectarea tehnicii sau a volumului de antrenament.
6.2. Kinetoterapie
Se axează pe exerciții de stabilizare a trunchiului, stretching pentru ischiogambieri și flexorii șoldului, exerciții de control motor și reeducare posturală.
6.3. Tratament specific
• Leziuni musculare și dezechilibre funcționale: abordarea este conservatoare, cu repaus relativ și corectarea factorilor predispozanți. Se recomandă stretching pentru grupele musculare scurte, exerciții de stabilizare centrală și tehnici de relaxare miofascială (masaj, foam roller). Corectarea tehnicii sportive și a volumului de antrenament este esențială pentru prevenirea recidivelor.
• Patologia discală: inițial tratamentul este conservator – antiinflamatoare, fizioterapie, exerciții de stabilizare lombopelvină și evitarea mișcărilor de flexie forțată sau ridicării de greutăți. În caz de deficite neurologice progresive sau durere refractară, se ia în considerare intervenția chirurgicală (microdiscectomie).
• Disfuncția articulației sacroiliace: tratamentul constă în exerciții de stabilizare și reechilibrare musculară, completate de terapie manuală (mobilizări sau manipulări ghidate). În cazurile persistente, infiltrațiile cu corticosteroid sau PRP pot fi utile, de obicei efectuate sub ghidaj imagistic.
• Instabilitate și hipermobilitate lombară: se recomandă programe de stabilizare intensivă a trunchiului și reeducare posturală, evitând exercițiile ce implică hiperextensii lombare. Se pune accent
pe controlul motor și întărirea musculaturii profunde. În lipsa tratamentului, simptomele tind să devină cronice.
• Spondiloliza și leziunile de stres: tratamentul este conservator, cu repaus relativ, evitarea extensiei lombare și, uneori, ortezare temporară. Kinetoterapia urmărește întărirea musculaturii abdominale și a extensibilității lanțului posterior. În cazurile refractare sau progresive, se poate discuta tratament chirurgical. 6.4. Revenirea la activitatea sportivă
Reluarea activității sportive trebuie făcută progresiv, doar după dispariția durerii și restabilirea completă a mobilității și forței. Revenirea prematură crește riscul de recidivă.
7. Concluzii
Durerea lombară la sportivi este o afecțiune complexă ce necesită o abordare atentă. Diagnosticul corect presupune anamneză detaliată, examen clinic riguros și utilizarea adecvată a investigațiilor imagistice. Înțelegerea particularităților etiologice în funcție de vârstă și tipul de sport permite tratamente țintite și reduce perioada de absență sportivă.
Medicul de medicină sportivă are un rol esențial în identificarea precoce a patologiilor severe, în coordonarea procesului de recuperare și în asigurarea unei reveniri sigure și de durată în activitatea competițională.
Bibliografie
1. Micheli LJ, Wood R. Back pain in young athletes. Arch Pediatr Adolesc Med. 1995.
2. Patel DR, et al. Evaluation and management of lower back pain in young athletes. Transl Pediatr. 2017.
3. Daniels JM, et al. Evaluation of low back pain in athletes. Sports Health. 2011.
4. Schwarzer AC, et al. The sacroiliac joint in chronic low back pain. Spine. 1995.
5. Laslett M, et al. Diagnosis of sacroiliac joint pain: validity of individual provocation tests. Man Ther. 2005.
6. Masci L, et al. Use of the one-legged hyperextension test and MRI in diagnosis of active spondylolysis. Br J Sports Med. 2006.
7. Müller J, et al. Low back pain in elite athletes: risk factors and management. Curr Sports Med Rep. 2017.
8. Standaert CJ, Herring SA. Spondylolysis: a critical review. Br J Sports Med. 2000.
Sindromul de supraantrenament la sportivi: o provocare multidimensională a performanței moderne
Overtraining Syndrome in Athletes: A Multidimensional Challenge to Modern Performance
Overtraining Syndrome (OTS) is a complex and often underdiagnosed condition that affects high-performance athletes as a result of an imbalance between the effort exerted and the recovery period. Characterized by an unexplained decline in performance, mood disorders and persistent fatigue, OTS involves a series of physiological, psychological and social mechanisms. This article provides an updated synthesis of the causes, symptomatology, diagnostic methods and prevention and treatment strategies of this syndrome with a profound impact on sports careers.
AMedic specialist Medicină Sportivă, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Centrul de Copii și Juniori „FC Universitatea Cluj“
ntrenamentele intense sunt o necesitate în sportul de înaltă performanță, însă atunci când nu sunt însoțite de o recuperare adecvată, pot duce la apariția sindromului de supraantrenament. Această afecțiune nu este doar un rezultat al efortului fizic excesiv, ci o expresie a unei suprasolicitări generale psihice, fiziologice și emoționale, care afectează multiple dimensiuni ale sănătății sportivului.
Evoluția și manifestările OTS
OTS se dezvoltă pe un continuum care pornește de la suprasolicitarea funcțională (FOR), trece prin suprasolicitarea nefuncțională (NFOR) și în absența intervenției, poate duce la sindromul propriu-zis. Simptomele includ scăderea performanței, lipsa motivației, tulburări ale somnului, oboseală cronică, frecvența crescută a infecțiilor și chiar modificări hormonale și neurologice. Mai mult, sportivii pot prezenta și simptome de natură psihiatrică, cum ar fi depresia, anxietatea sau tulburările de alimentație.
Factori cauzali și mecanisme fiziopatologice
Dezvoltarea OTS este legată de o multitudine de factori: dezechilibre energetice (ex. deficit caloric), stres psihologic, calitate slabă a somnului, inflamație sistemică și dereglări hormonale (axul HPA). Mai multe ipoteze – serotonină, glicogen, inflamație, stres oxidativ – explică parțial mecanismele biologice implicate în scăderea performanței și a capacității de recuperare.
Diagnostic
și instrumente de evaluare
OTS este în principal un diagnostic de excludere. Nu există biomarkeri specifici, iar evaluarea include analiza detaliată a istoricului sportiv, testări medicale generale și folosirea unor chestionare validate precum Profile of Mood States (POMS) sau Rating of Perceived Exertion (RPE). Monitorizarea longitudinală a simptomelor este esențială în diferențierea între o stare temporară de suprasolicitare și o patologie stabilită.
Legătura cu tulburările mintale și sindromul de epuizare
Există o suprapunere considerabilă între OTS și tulburări precum depresia sau sindromul de burnout. Acestea împărtășesc trăsături comune – apatie, tul-
burări de somn, lipsa energiei, scăderea performanței și pot contribui reciproc la agravarea stării generale a sportivului. De asemenea, conceptul de Unexplained Underperformance Syndrome (UUPS) a fost propus pentru a reflecta o abordare mai largă și interdisciplinară a acestor probleme.
Tratament și prevenție
Strategia centrală în tratarea OTS constă în reducerea temporară sau chiar întreruperea antrenamentelor, concomitent cu intervenții psihologice. În formele incipiente, câteva zile de recuperare pot fi suficiente, însă în cazurile severe sunt necesare luni de pauză și sprijin psihoterapeutic. Educația sportivilor și antrenorilor, utilizarea instrumentelor de screening și monitorizarea încărcăturii antrenamentelor sunt esențiale în prevenirea recurenței.
Concluzie
Sindromul de supraantrenament este o provocare majoră pentru Medicina Sportivă modernă. Deși greu de diagnosticat, efectele sale asupra sănătății și carierei sportivilor pot fi profunde. Recunoașterea timpurie a simptomelor, abordarea multidisciplinară și echilibrul între efort și recuperare sunt elemente cheie în protejarea sănătății și performanței pe termen lung.
