Bolile infecțioase latente reprezintă un pericol invizibil, dar screeningul are un rol crucial în identificarea bolilor înainte de apariția simptomelor definitorii
Interviu realizat cu Doamna Prof. Univ. Dr. Voichiţa Lăzureanu - Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Timișoara, Președintele Conferinţei Naţionale de Boli infecţioase 2025, Timișoara
Stimată Doamnă Profesor Voichiţa Lăzureanu, care vor fi temele centrale din cadrul Conferinţei Naţionale de Boli Infecţioase ce va avea loc în perioada 1416 Mai 2025, la Timișoara?
Conferințele naționale de boli infecțioase abordează anual teme de mare actualitate, reflectând provocările din domeniul sănătății publice și al medicinei infecțioase. Temele centrale pentru Conferinţa Naţională de Boli Infecţioase ce va avea loc în perioada 14-16 Mai 2025, la Timișoara, vor fi:
1. Pandemii și remergența infecțiilor virale:
• Lecții din COVID-19: managementul viitoarelor epidemii, vaccinare, imunizare pe termen lung;
• HIV/AIDS: noi tratamente, prevenție (PrEP), eliminarea transmiterii;
• Hepatite virale (B, C): eliminarea ca problemă de sănătate publică.
4. Infecții asociate sistemului medical:
• Infecții post-operatorii;
• Infecții cu clostridioides difficile.
5. Managementul infecțiilor la pacienții imunocompromiși.
6. Sănătate publică și politici infecțioase:
• One Health: interconexiunea dintre sănătatea umană, animală și a ecosistemelor;
• Pregătirea pentru următoarea criză sanitară;
• Monitorizarea și controlul infecțiilor în comunitate;
• Efectele schimbărilor climatice asupra bolilor.
Conferința va explora atât provocările actuale (rezistența la antimicrobiene, reemergența unor boli), cât și soluții inovatoare (vaccinare, tehnologii diagnostice). Subiectele vor fi abordate din perspectiva clinică, de cercetare și de politică publică, cu accent pe colaborarea interdisciplinară. Cât de important este sistemul imunitar privind impactul infecţiilor virale și bacteriene asupra organismului?
În fiecare clipă, corpul nostru este asaltat de numeroși invadatori microscopici și macroscopici - virusuri, bacterii, ciuperci, paraziți, etc. Însă, în majoritatea cazurilor, nu simțim aceste atacuri datorită sistemului imunitar, gardianul neobosit care ne protejează zi și noapte. Acest sistem complex este esențial pentru supraviețuire, fiind prima și cea mai importantă linie de apărare împotriva bolilor.
În era pandemiilor și a apariției tulpinilor rezistente și multirezistente de germeni, sistemul imunitar rămâne cea mai sofisticată armă a corpului uman împotriva microorganismelor. Rolul său nu se limitează la simpla apărare pasivă, ci implică o coordonare complexă de mecanisme care diferențiază prietenul de dușman, neutralizează amenințările și asigură o memorie imunologică vitală pentru prevenirea bolilor viitoare.
Imunitatea noastră se adaptează continuu la noile provocări: învață să recunoască noii germeni, dezvoltă mecanisme de apărare împotriva microorganismelor rezistente, construiește memorie împotriva bolilor întâlnite anterior.
Sistemul imunitar nu este doar un „luptător”, ci un reglator al sănătății pe termen lung. În contextul în care infecțiile rămân una dintre principalele cauze de morbiditate globală, educația publică privind întărirea imunității prin metode accesibile (vaccinare, stil de viață sănătos) ar trebui să fie prioritară în orice politică de sănătate.
Care sunt terapiile inovatoare recente în bolile infecțioase?
Domeniul bolilor infecțioase evoluează rapid, cu noi terapii care schimbă paradigma tratamentului. Iată cele mai promițătoare abordări:
1. Terapii cu Anticorpi Monoclonali:
• Împotriva COVID-19: Sotrovimab și Evusheld (profilaxie pentru imunocompromiși);
• Împotriva Virusului Respirator Sincițial (RSV): Nirsevimab (pentru protecția sugarilor);
• Împotriva Malariei: Anticorpi monoclonali în studii avansate pentru prevenție.
2. Terapiile Fagice (virusuri care distrug bacterii) reprezintă o alternativă la antibiotice pentru infecții cu bacterii multirezistente.
• „Transplante” de microbiom pentru infecții intestinale recurente (C. difficile);
• Bacterii modificate care combat patogenii în intestine.
5. Nanotehnologie în Tratamentul Infecțiilor:
• Nano-particule care transportă antibiotice direct în zonele infectate;
• Pansamente cu nanoparticule de argint pentru infecții ale rănilor.
6. Imunoterapii pentru Infecții Cronice:
• Terapii care reactivează sistemul imun împotriva HIV, HBV (hepatită B);
• Vaccinuri terapeutice pentru a controla infecții persistente.
Aceste terapii reprezintă o revoluție în medicina infecțioasă, oferind soluții personalizate și mai puțin toxice. Pacienții beneficiază de:
• Tratamente mai precise (cu mai puține efecte secundare);
• Opțiuni pentru infecții rezistente (unde antibioticele clasice eșuează);
• Abordări preventive (vaccinuri mai eficiente).
Cum afectează prionii organismul?
Prionii sunt agenți infecțioși unici - nu sunt nici virusuri, nici bacterii, ci proteine malformate care provoacă boli neurologice devastatoare.
Mecanismul de acțiune: prionii se acumulează în neuroni, provocă degradări microscopice în țesutul cerebral (aspect „spongios”), distrug progresiv
Bolile cauzate de prioni
Boli la Oameni Transmitere Durată până la deces
Boala Creutzfeldt-Jakob (CJD) Sporadice (85%), genetică, infecțioasă 6-12 luni
vCJD („Vaca nebună”) Consum de carne infectată 12-14 luni
Kuru Canibalism ritualic (Papua Noua Guinee) 3-24 luni
Insomnie familială fatală Genetică 6-32 luni
memoria, coordonarea și funcțiile vitale. Efecte vizibile ale infecției cu prioni sunt: demență rapid progresivă, pierdere de echilibru și coordonare (ataxie), mioclonii, comă și deces (în 100% din cazuri).
Prionii sunt extrem de periculoși deoarece: au perioade lungi de incubațiesimptomele pot apărea după decenii, sunt extrem de rezistenți - supraviețuiesc sterilizării, radiațiilor și enzimelor, nu avem tratament sau vaccin și toate bolile prionice sunt mortale.
• Hormoni de creștere extrași din glande pituitare (cazuri istorice);
• Genetic (mutații în gena PRNP).
Concluzie:
Prionii rămân una dintre cele mai misterioase și cumplite infecții, fiind o amenințare persistentă și permanentă, fără terapii disponibile. Cercetările se concentrează pe: biomarkeri pentru diagnostic timpuriu, medicamente care blochează agregarea prionilor, măsuri de sterilizare avansată în spitale.
Măsuri de precauție pe care putem să le luăm sunt: evitarea consumului de carne crudă, controlul permanent al cărnii prin rețelele de medicină veterinară și direcțiile de sănătate publică, utilizarea strictă a protocoalelor de sterilizare în medicină.
Unele boli infecțioase pot să rămână asimptomatice până în faza lor finală.
Screeningul poate avea un rol determinant în acest caz?
Bolile infecțioase sunt adesea percepute ca afecțiuni care declanșează simptome evidente, dar realitatea este mai complexă: multe dintre ele pot evolua în tăcute, fără semne clinice, până când ating faze avansate și greu de tratat. Această caracteristică le face deosebit de periculoase, deoarece persoanele afectate
pot răspândi patogenii fără să știe și pot ajunge la medic prea târziu. În acest context, screeningul medical devine un instrument vital pentru detectarea precoce a infecției și prevenirea complicațiilor și a decesului.
Unele virusuri și bacterii au perioade lungi de incubație sau pot fi ținute sub control temporar de sistemul imunitar fără a provoca simptome. Exemple clasice includ:
• HIV/SIDA - poate progresa ani de zile fără semne evidente;
• Hepatita B și C - pot deteriora funcțiile ficatului în tăcere, ducând la ciroză sau cancer hepatic;
• Tuberculoza latentă - bacterii inactive care se pot reactiva brusc și determina tuberculoza active;
• HPV (papilomavirusuri umane) - pot cauza cancer cervical la femei după ani de infecție neobservată.
Fără teste specifice, aceste boli pot trece neobservate până când provoacă leziuni ireversibile.
Screeningul are un rol crucial în identificarea bolilor înainte de apariția simptomelor definitorii. Beneficii cheie ale acestui screening sunt:
• diagnostic precoce: boala nu progresează prea mult și tratamentul este mai eficient;
• prevenirea transmiterii: persoanele conștiente de infecție pot lua măsuri pentru a nu infecta alte persoane;
• reducerea costurilor: tratarea unei boli în fază avansată este mult mai scumpă decât gestionarea timpurie.
Prevenția este cheia, bolile infecțioase latente reprezintă un pericol invizibil, dar screeningul poate face diferența dintre viață și deces. Investiția în programe de depistare nu doar salvează vieți, ci reduce și povara asupra sistemului de sănătate. Așadar, prevenția prin verificări medicale periodice (screening) ar trebui să devină o prioritate atât pentru autorități, cât și pentru fiecare individ.
Strălucește în orice rol și la orice vârstă
Cu o formulă special concepută din aminoacizi esenţiali și vitamina B12, TONOTIL-N susţine concentrarea și rezistenţa la stres, crește tonusul și grăbește recuperarea la copii, adulţi activi și vârstnici!
Pulbere și soluție pentru soluție orală L-fosfotreonină, L-glutamină, clorură de hidroxocobalamină, L-fosfoserină, clorhidrat de arginină
SINGURA COMBINAȚIE DE AMINOACIZI ȘI VITAMINA B12 ÎNREGISTRATĂ CA MEDICAMENT
Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
Strălucește în orice rol și la orice vârstă
Cu o formulă special concepută din aminoacizi esenţiali și vitamina B12, TONOTIL-N susţine concentrarea și rezistenţa la stres, crește tonusul și grăbește recuperarea la copii, adulţi activi și vârstnici!
Pulbere și soluție pentru soluție orală
L-fosfotreonină, L-glutamină, clorură de hidroxocobalamină, L-fosfoserină, clorhidrat de arginină
DENUMIREA COMERCIALĂ
A MEDICAMENTULUI
Indicat în stări de convalescenţă1:
• După inter venţii chirurgicale
• Ca tonic în stări de slăbiciune, anorexie, anemie, surmenaj fizic și intelectual (fenomen de Burnout)
• După evenimente vasculare acute
• În dereglări metabolice și ca adjuvant în terapia angiovasculară
Asigură supor tul organismului în boli cronice1:
• Reglează metabolismul celular (toate maladiile sunt cauzate de disfuncţii ale metabolismului celular)
• În boli neurologice
• În boli cardiovasculare
• Determină sinteza mediatorilor chimici
SINGURA COMBINAȚIE DE AMINOACIZI ȘI VITAMINA B12 ÎNREGISTRATĂ CA MEDICAMENT
Chirurgie:
TONOTIL-N pulbere şi soluţie pentru soluţie orală
COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Pulbere pentru soluţie orală (conţinută în dop)
170 mg pulbere pentru soluţie orală conţin
L-fosfotreonină 20 mg,
Este un tonic pentru organism; se recomandă în convalescenţă după intervenţii chirurgicale
Oftalmologie:
Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
L-glutamină 75 mg, clorură de hidroxocobalamină 0,5 mg
Soluţie orală (conţinută în flacon)
10 ml soluţie orală conţin L-fosfoserină 60 mg, clorhidrat de arginină 150 mg
Excipient cu efect cunoscut: sorbitol (E 420)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi prospectul FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi soluţie pentru soluţie orală
Soluţie: limpede, de culoare roşu-cireaşă, cu miros plăcut, caracteristic de vişine şi gust dulce
Pulbere: granulată, de culoare albă
DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice Tonotil N este indicat în stări patologice, de exemplu: boli somatice şi psihice, demenţă senilă, boli în care intervine o disfuncţie în metabolismul neuronal Tonotil N stimulează activitatea cerebrală, producerea de energie şi posibilităţile de utilizare a oxigenului la nivel celular Tonotil N completează componentele biologice celulare deficitare fără să genereze produşi de degradare Tonotil N este folosit ca tonic în stări de slăbiciune, anorexie şi în convalescenţă Datorită indicaţiilor de mai sus Tonotil N poate fi administrat în următoarele "Specialităţi Medicale":
Pediatrie:
Retardare psihosomatică, convalescenţă, anorexie, oboseală în urma unui efort intelectual prelungit Medicină internă: Surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă, stări de slăbiciune (anemie, anorexie)
Geriatrie:
Depresie senilă sau demenţă senilă, dereglări psihosomatice ale vârstei a III-a, în pierderea memoriei la persoane vârstnice, în scăderea performanţelor intelectuale, în dereglări metabolice şi ca adjuvant în terapia angiovasculară
Neurologie:
Tensiuni nervoase, oboseală asociată cu administrarea de medicam
Oboseală oculară, miopie progresivă, boli ale retinei datorate dereglărilor metabolice, irigare sangvină deficitară la nivel ocular, ambliopie datorată fumatului, atrofia nervului optic, şi ca
aditiv în tratamentul combinat cu medicaţie anticataractă, pentru a preveni cataracta senilă (datorită efectelor asupra reglării metabolismului celular şi aprovizionării organismului cu aminoacizi esenţiali)
Se îndepărtează sigiliul de metal al flaconului, prin extragere Apoi se împinge dopul roşu în aşa fel încât să se golească conţinutul acestuia în partea lichidă din flacon Se agită bine flaconul
Se înlătură dopul şi se transvazează conţinutul
flaconului într-un pahar
Tonotil N este uşor de administrat şi are gust plăcut
Se poate dilua cu apă
Tonotil N poate fi administrat şi la diabetici, deoarece
nu conţine zahăr Soluţia se administrează imediat după constituire
Adul ţi: doza recomandată este de 1-2
flacoane dimineaţa, înainte de micul dejun
Copii: doza recomandată este de 1 flacon dimineaţa, înainte de micul dejun
CONTRAINDICAŢII Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi Tumori maligne, stări neoplazice datorită prezenţei hidroxocobalaminei Pentru mai multe amănunte, citiţi cu
NŢIONĂRI
insuficienţă renală sau hepatică severă sau cu acidoză metabolică sau la pacienţii cu tulburări ale metabolismului aminoacizilor. Deoarece conţine sorbitol, pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la f ructoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament
Interacţiuni cu al te medicamente şi al te forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Tonotil N poate fi administrat în timpul sarcinii și în perioada de alăptare.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Tonotil N nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Reacţii adverse
Reacţii alergice în cazul hipersensibilităţii la unul dintre componenţii produsului.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http: //www anm.ro/ Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament Supradozaj
Distribuitor/Reprezentant: S C. IMEDICA S A Șoseaua București – Ploiești nr. 141 D, sector 1, București
Tel: 021 301 70 10; 20; 30 / Fax: 021 319 77.51 office@imedica.ro / www.imedica.ro NUMĂRUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE
PE PIAȚĂ: 9360/2016/01
VIZĂ DE PUBLICITATE: 6351/02 04 2024 Acest material promoțional este destinat profesioniștilor din domeniul sănătății.
Menținerea unui stil de viață sănătos
dar și evitarea expunerii la factori de risc, cum ar fi fumatul sau poluarea reprezintă metode
eficiente de prevenție împotriva infecțiilor respiratorii
Interviu realizat cu Domnul Prof. Univ. Dr. Cristian Oancea, Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, „Dr. Victor Babeș“, Timișoara, Profesor la UMF „Victor Babeș“ din Timișoara
Stimate Domnule Prof. Univ. Dr. Cristian Oancea, bolile pulmonare se manifestă în moduri diferite. Care sunt cauzele infecţiilor pulmonare și cum pot fi prevenite?
Infecțiile pulmonare sunt rezultatul unor interferențe între factorii de mediu (în special stresul termic care este din ce în ce mai frecvent), statusul nostru de sănătate (vârstă, comorbidități) și factori imunologici. Aceste infecții pot varia de la forme ușoare (cum ar fi banalele răceli) până la forme severe cu afectare sistemică (pneumonii, stări septice).
Ca și agenți patogeni în producerea infecțiilor respiratorii putem avea 4 categorii dintre care primele două sunt cele mai întâlnite în practica clinică. Infecții virale, bacteriene, fungice și parazitare. Cea mai mare provocare constă în diagnosticul diferențial între pneumoniile bacteriene și virale deoarece conduita terapeutică este diferită (antibiotic la infecția bacteriană și simptomatice +/- antivirale la cele virale). De cele mai multe ori (datorită faptului că nu se respectă regulile sanitare) ele pot să coexiste.
Ca să putem să le prevenim trebuie să știm în primul rând factorii favorizanți. Extremele de vârstă (sub 5 ani și peste 65 de ani) sunt categoriile cele mai vulnerabile având un sistem imun deficitar. Persoanele cu comorbidități ce fragilizează în primul rând plămânul (boli autoimune, patologie onco-hematologică, diabetul zaharat, obezitatea, BPOC) fac forme mai grave de boală. Fumatul (indiferent de formă) este unul din factorii majori favorizanți în a dezvolta infecții repetate dar și recăderi ale bolii. Vaparea poate conduce la schimbarea microbiotei cu fragilizarea imunității pulmonare. De asemenea, trebuie să fim conștienți că
mediile aglomerate și slab ventilate dar și contactul apropiat cu persoane infectate reprezintă moduri de transmitere accentuate.
Menținerea unui stil de viață sănătos, vaccinarea împotriva unor agenți patogeni (gripa, VSR, pneumococ, meningococ), vitaminoterapia, purtatul măștilor și evitarea spațiilor aglomerate dar și evitarea expunerii la factori de risc, cum ar fi fumatul sau poluarea reprezintă metode eficiente de prevenție împotriva infecțiilor respiratorii.
Ce este Mycoplasma pneumoniae? Simptome, cauze și factori de risc?
Mycoplasma pneumoniae este o bacterie care poate provoca pneumonie, fiind una dintre cauzele frecvente ale pneumoniei atipice, în special în rândul tinerilor și al adulților. Această bacterie nu are pereți celulari, rezultând anumite caracteristici dis-
tincte și o rezistență la antibacteriene care atacă pereții celulelor. Această infecție poate prezenta o gamă variată de simptome de cele mai multe ori acestea fiind crescendo. Printre simptomele cele mai comune evidențiem tusea persistentă, febră moderată în cele mai multe cazuri, stări de migrenă, fatigabilitate. Dacă la pneumoniile tipice simptomele sunt intense și pot să fie mai fulminante ca și intensitate, în acest caz putem avea simptomatologie mai moderată.
Adolescenții și tinerii adulți sunt cei mai afectați deoarece coabitarea în căminele studențești sau în comunități aglomerate poate facilita răspândirea infecției. De asemenea, stresul prelungit poate să ducă la o scădere a imunității pulmonare favorizând apariția infecțiilor respiratorii. Infecțiile cu Mycoplasma pneumoniae sunt mai frecvent întâlnite în lunile de toamnă și iarnă.
Hepatita B și C la pacienții cu leucemie: prevalență, implicații clinice și strategii de gestionare
Asocierea dintre virusurile hepatitice și leucemia acută reprezintă un domeniu important de investigație clinică cu implicații semnificative pentru gestionarea pacienților. Infecțiile cu virusul hepatitic B (VHB) și cu virusul hepatitic C (VHC) pot avea un impact semnificativ asupra pacienților care urmează tratament pentru leucemie, afectând rezultatele și supraviețuirea pe termen lung.
PMedic primar hematologie, Clinica de Hematologie,
As. Univ. Dr. Anca
Elena Duduveche
Medic specialist boli infecțioase, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
revalența infecțiilor cu VHB și VHC la pacienții cu leucemie demonstrează variații notabile între diferite studii, regiuni geografice și tipuri de leucemie. Un studiu din Taiwan a arătat că 11,6% dintre pacienții cu leucemie mieloidă acută (LAM) au fost AgHBs-pozitivi la momentul diagnosticării, în timp ce un studiu japonez a constatat că prevalența VHB la pacienții cu leucemie acută este de 1,7% [1,2]. Cercetările care au examinat pacienții cu leucemie acută au descoperit că 70% aveau anticorpi anti-HCV pozitivi după obținerea remisiunii complete și studiile raportează o prevalență a anticorpilor anti-HCV cuprinsă între 4,3% și 70% la pacienții cu remisie post-chimioterapie [3]. Deși mai puțin studiată pe larg, coinfecția cu VHB și VHC poate apărea la pacienții cu leucemie, prezentând provocări unice. [1]
Asocierea dintre hepatita virală și leucemia acută demonstrează modele geografice care adesea reflectă prevalența endemică a acestor virusuri. Rate mai mari de asociere între VHB și leucemie se observă în Asia de Est, unde VHB este endemic. Asocieri crescute între VHC și leucemie sunt raportate în regiuni cu
o prevalență istorică a VHC mai mare, inclusiv în părți din sudul Europei sau Japonia. Aceste modele sugerează că prevalența regională a hepatitei influențează probabilitatea apariției concomitente a leucemiei și hepatitei virale.
Mai mulți factori temporali influențează asocierea dintre hepatita virală și leucemie. Introducerea screeningului universal pentru produsele sanguine a redus semnificativ hepatita virală asociată transfuziilor în ultimele decenii. Studiile efectuate înainte de screeningul sanguin de rutină arată o incidență crescută a hepatitei virale la pacienții cu leucemie. Cronologia diagnosticării infecției versus leucemiei ajută la distingerea între infecțiile preexistente și cele dobândite în timpul tratamentului.
Mecanisme potențiale de asociere
Mai multe mecanisme biologice ar putea lega hepatita virală de transformarea leucemică. Integrare genomică - VHB, ca virus ADN, se poate integra în genomul gazdei, perturbând potențial genele celulare implicate în reglarea creșterii sau diferențierii. Atât VHB (prin proteina HBx), cât și VHC (prin proteine centrale și nestructurale) codifică proteine cu proprietăți oncogene potențiale care ar putea afecta teoretic celulele hematopoietice. Proteinele virale pot interfera cu căile de semnalizare celulară care reglează creșterea, apoptoza și diferențierea, contribuind potențial la transformarea malignă.
Căile indirecte pot contribui, de asemenea, la o relație între hepatita virală și leucemie. Infecția virală persistentă duce la o activare imună continuă, ceea ce poate crește riscul de anomalii genetice în celulele limfoide și mieloide care
se divid rapid. Atât VHB, cât și VHC pot infecta limfocitele și le pot altera funcția sau pot contribui la expansiunea clonală. Infecțiile virale pot modifica micromediul măduvei osoase, afectând reglarea celulelor stem hematopoietice. Factorii de mediu sau genetici comuni pot predispune indivizii la ambele afecțiuni în mod independent.
Relația dintre hepatita virală și leucemie este probabil bidirecțională: hepatita virală preexistentă poate influența dezvoltarea sau progresia leucemiei, iar leucemia și tratamentul acesteia creează imunosupresie care poate activa infecții virale latente sau poate agrava infecțiile existente. Această interacțiune complexă face dificilă stabilirea unor relații cauzale clare.
Impactul asupra tratamentului leucemiei
Prezența VHB sau VHC afectează semnificativ gestionarea leucemiei. În ceea ce privește modificări ale tratamentului, este necesară ajustarea dozelor de agenți chimioterapeutici hepatotoxici și sunt posibile contraindicații pentru anumite tratamente. De asemenea, există riscul întreruperii tratamentului din cauza complicațiilor hepatice. Sunt posibile complicații: în timpul chimioterapiei, pacienții cu leucemie cu anticorpi anti-HCV prezintă o boală hepatică mai severă decât pacienții cu anticorpi anti-HCV-negativi, cu o incidență mai mare a hepatitei cronice (62% vs. 11%) [3]. Acești pacienți au un risc crescut de reactivare virală. Incidența reactivării hepatitei B în rândul pacienților cu LAM purtători de VHB a fost de 9,5 la 100 de persoane-an [1]. Reactivarea poate
Dr. Luminița Ocroteală
Craiova
varia de la creșteri nesemnificative ale încărcăturii virale până la insuficiență hepatică fulminantă. Supraviețuirea pe termen lung la pacienții cu leucemie și VHC poate scădea din cauza unei rate ridicate de dezvoltare a hepatitei cronice, ciroză și, eventual, carcinom hepatocelular [4]. Printre pacienții care au finalizat chimioterapia, hepatita cronică a fost constatată în 100% din cazurile cu anticorpi anti-HCV pozitivi, comparativ cu 33% din cazurile fără anticorpi prezenți în timpul perioadei de urmărire [3]
Abordări de management
Screeningul complet este esențial pentru toți pacienții cu leucemie. Ghidurile actuale recomandă ca toți pacienții care anticipează terapie oncologică să fie testați pentru VHB. Conform ASCO (American Society of Clinical Oncology), screeningul ar trebui să includă: AgHBs, anticorpi anti-HBc și anticorpi anti-HBs pentru VHB, anticorpi anti-HCV cu testare a ARN-ului HCV pentru rezultate pozitive [5]. De asemenea, este recomandată evaluarea inițială a funcției hepatice și ale încărcăturii virale și evaluarea fibrozei la pacienții cu infecții cronice.
Pentru pacienții cu leucemie și infecție cu VHB, profilaxia antivirală este
esențială înainte de începerea chimioterapiei pentru a preveni reactivarea virală. Monitorizarea nivelurilor de ADN VHB și a funcției hepatice este necesară pe tot parcursul tratamentului, iar profilaxia trebuie continuată timp de cel puțin 12 luni după terminarea chimioterapiei.
Pentru pacienții cu leucemie și VHC, antiviralele cu acțiune directă (AAD) au revoluționat tratamentul VHC. Momentul tratamentului depinde de momentul diagnosticului leucemiei și de urgența chimioterapiei. Este necesară selecția atentă a schemelor de administrare DAA pentru a evita interacțiunile medicamentoase cu agenții chimioterapici, dar și o monitorizare atentă a hepatotoxicității în timpul tratamentelor concomitente.
Când sunt prezente ambele virusuri, coordonarea tratamentului hematologic cu terapia antivirală asigură că ambele infecții virale sunt controlate fără a exacerba leziunile hepatice sau a provoca interacțiuni medicamentoase. Este necesară o abordare multidisciplinară care să implice hematologi, hepatologi și specialiști în boli infecțioase.
Bibliografie:
1. Chen CY, Huang SY, Cheng A, Chou WC, Yao M, Tang JL, Tsay W, Sheng WH, Tien HF. High Risk of Hepatitis B Reactivation among Patients with
2. Takai S, Tsurumi H, Ando K, Kasahara S, Sawada M, Yamada T, Hara T, Fukuno K, Takahashi T, Oyama M, Onishi H, Tomita E, Takami T, Imawari M, Moriwaki H. Prevalence of hepatitis B and C virus infection in haematological malignancies and liver injury following chemotherapy. Eur J Haematol. 2005 Feb;74(2):158-65. doi: 10.1111/j.16000609.2004.00376.x. PMID: 15654908.
3. Fujii Y, Kaku K, Tanaka M, Yosizaki M, Kaneko T, Matumoto N. Hepatitis C virus infection in patients with leukemia. Am J Hematol. 1994 Aug;46(4):278-82. doi: 10.1002/ajh.2830460405. PMID: 8037177.
4. Ribas A, Butturini A, Locasciulli A, Aricò M, Gale RP. How important is hepatitis C virus (HCV)-infection in persons with acute leukemia? Leuk Res. 1997 Aug;21(8):785-8. doi: 10.1016/s0145-2126(97)00037-4. PMID: 9379686.
5. Jessica P. Hwang et al. Hepatitis B Virus Screening and Management for Patients With Cancer Prior to Therapy: ASCO Provisional Clinical Opinion Update. JCO 38, 3698-3715(2020). DOI:10.1200/JCO.20.01757
Progresele vaccinologiei pentru limitarea
riscurilor determinate
de bolile cu transmitere sexuală prevenibile prin vaccinare
Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) sunt consecinţa contaminării cu unii agenţi patogeni, bacterii, virusuri, paraziţi a partenerilor sexuali prin actul sexual, fie oral, anal sau vaginal. Odată cu schimbările comportamentului uman, prin manifestarea unor noi paradigme, în ceea ce privește educaţia, psihologia de cuplu, principiile religioase sau laice despre viaţă etc., riscul ITS a crescut tot mai mult ceea ce a determinat afectarea unui număr crescut de persoane aflate la vârsta adolescenţei sau maturităţii. Politicile de sănătate sunt îndreptate tot mai atent asupra strategiilor de prevenție a îmbolnăvirilor din această categorie de afecţiuni, fiind acordat un sprijin important metodelor educaționale adecvate și a celor care să asigure bariere eficiente în transmiterea diverselor microorganisme pe cale sexuală. În categoria celor mai frecvente ITS sunt incluse atât afecțiuni vindecabile (gonoree, infecția cu chlamydia, sifilis, tricomoniaza), cât și afecțiuni tratabile (infecţiile determinate de: virusurile herpetice, virusul papiloma - HPV, virusul imunodeficienței umane). (1) Probabilitatea de a dobândi aceste afecțiuni este dependentă de răspândirea bolii în anumite grupuri populaționale, de comportamentul indivizilor cât și de asocierea la cei expuși a unor comorbidități.
DProf. Univ.
Dr. Doina Azoicăi
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
in punct de vedere epidemiologic este cu certitudine înregistrată o subevaluare a răspândirii acestor boli iar modelul de „iceberg” a fenomenelor se datorează mai multor cauze cum ar fi cele generate de: sub raportările, deficiențele sistemelor de supraveghere a ITS, limitarea acțiunilor de tip screening pentru depistarea activă și precoce a persoanelor infectate. Conform Organizației Mondiale a Sănătății la nivel mondial, peste 1 milion de ITS potențial vindecabile sunt contractate zilnic, majoritatea fiind asimptomatice. Totodată se estimează că anual se înregistrează peste 376 de milioane de noi infecții care fac parte dintre ITS-uri vindecabile. Dintre acestea, cea mai frecventă este tricomoniaza cu 156 de milioane de cazuri, urmată de 127 milioane persoane diagnosticate cu infecția determinată de chlamydia, gonoreea cu 87 de milioane de îmbolnăviri și sifilisul cu 6,3 milioane persoane infectate. Pentru ITS de etiologie virală se remarcă cele generate de herpes simplex tip 2 care au o prevalență globală estimată de peste 500 de milioane de persoane iar infecțiile cu HPV au fost asociate cu peste 310.000 de decese cauzate anual de cancerul de col uterin. (1, 2)
O problemă majoră o reprezintă infecţia HIV/SIDA, în principal transmisă pe cale sexuală, și care a afectat în anul 2023, la nivel mondial, aproximativ peste 38,6 [34,9–43,1] milioane de persoane cu vârsta de peste 15 ani. (3) ITS au un impact direct asupra sănătății sexuale și reproductive prin stigmatizare, infertilitate, cancere și complicații ale sarcinii. Rezistența la antibiotice este o amenințare majoră pentru reducerea poverii ITS la nivel mondial dar pentru cele prevenibile prin vaccinare există speranța aducerii acestora sub un control eficient. Dintre cele mai frecvente ITS doar o parte pot fi prevenite prin vaccinare la acest moment (infecţia cu chlamydia, herpes genital, gonoreea, infecţia HIV, HPV - vaccinare, HVB - vaccinare, HVA - vaccinare, Mpox - vaccinare, sifilis, tricomoniaza). Dezvoltarea continuă a vaccinurilor pentru reducerea ITS creează speranța pentru prevenirea țintită și specifică a infecției cu chlamydia, sifilisul, herpesvirusul și gonoreea. Vaccinurile împotriva infecției cu chlamydia și a sifilisului sunt în faza incipientă de dezvoltare. Candidații profilactici și terapeutici pentru herpes virus și eficacitatea vaccinurilor meningococice de serogrup B împotriva gonoreei sunt în prezent investigate în studii clinice avansate. Diversitatea genetică și mecanismele de evaziune imună ale HIV împiedică însă dezvoltarea vaccinului, 7 din 8 studii nereușind să înregistreze rezultatele prin obținerea efectelor protectoare. Cercetările actuale continuă să se concentreze
pentru obținerea unor vaccinuri care să permită inducerea imunizării secvențiale, cu ajutorul/răspunsurile celulelor T și utilizarea tehnologiei ARNm. (4)
1. Infecția cu papilomavirusul uman (HPV)
Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, momentul de risc maxim de a contracta infecția cu HPV este imediat după ce au devenit activi sexual. Rata de transmitere a infecției genitale cu HPV între cuplurile heterosexuale este diferită, astfel că de la un bărbat HPV pozitiv la o femeie HPV negativă este estimată a fi de 3,5 la 100 persoane-luni iar de la o femeie HPV pozitivă la un bărbat HPV negativ ar fi de 5,6 la 100 persoane-luni. Într-un studiu de cohortă prospectiv care a implicat 447 de femei cu vârste de 18-24 de ani și pe 402 parteneri de sex masculin ai acestora, cu vârsta ≥18 ani se precizează că femeile au fost urmărite mai mult de 24 de luni, iar bărbații mai mult de 4 luni. Probele genitale au fost evaluate pentru detectarea și genotiparea ADN-ului HPV. Rezultatele au demonstrat că bărbații dobândesc infecția cu HPV de la femei cu o rată mai mare decât o transmit către acestea, rata mediană fiind cu 60% mai mare. Bărbații au avut o rată de eliminare a infecției cu HPV cu 26% mai mică decât femeile. Din aceste considerente strategiile de vaccinare HPV care iniţial erau dedicate femeilor pentru reducerea incidenţei infecţiei la acestea au fost ameliorate prin adoptarea unei strategii de vaccinare neutre
Hepatita virală E și manifestările clinice la adult
Hepatita acută este un termen folosit pentru a descrie o mare varietate de afecțiuni caracterizate prin inflamarea acută a parenchimului hepatic sau leziuni ale hepatocitelor care au ca rezultat creșterea indicilor funcției hepatice. Atunci când medicul îi pune unui pacient diagnosticul de hepatită, este important de precizat și ce tip de hepatită este.
As. Univ. Dr. Mirela-Mădălina
Turaiche
Clinica de Boli InfecțioaseSpitalul Clinic de Boli Infecțioase
și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Timișoara; UMF „Victor Babeș” din Timișoara
As. Univ. Dr. Mădălina-Ianca Șuba
Clinica de Boli InfecțioaseSpitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Timișoara; UMF „Victor Babeș” din Timișoara
Dr. Adela-Teodora Benea Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Timișoara
Există 5 tipuri principale de hepatită și fiecare formă are cauze diferite, însă toate au un lucru în comun: boala afectează ficatul și provoacă inflamarea.
Infecțiile virale ale ficatului sunt clasificate ca hepatite și acestea includ: hepatita A, hepatita B, hepatita C, hepatita D și hepatita E.
Ce este hepatita virală VHE?
Hepatita E este o infecție acută a ficatului cauzată de VHE, care determină simptome similar celor manifestate în infecții cu virusul hepatitic A, se transmite prin apă și alimente contaminate și reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel internațional comparabilă cu cea cauzată de alte boli transmisibile.
Deși nu determină uzual infecții cronice ale ficatului, foarte rar poate conduce la afecțiuni hepatice grave.
Virusul hepatitei E (VHE) a fost descoperit în 1983 de către investigato-
rii unui focar de hepatită inexplicabilă la soldații sovietici din Afganistan.
Virusul hepatitei E este un virus ARN, fără anvelopă, care aparține familiei Hepeviridae. Virusurile din familia Hepeviridae sunt similare morfologic cu cele din familia Caliciviridae. Ele pot infecta mamiferele, păsările și peștii. Tulpinile care pot infecta omul aparțin genului Orthohepevirus, care are 4 specii (A, B, C, D). Numai virusurile din specia A pot infecta omul, iar în cadrul acestei specii există 8 genotipuri (1-8) . Hepatita E este răspândită în întreaga lume și este frecventă în țările slab dezvoltate, cu acces limitat la apă, canalizare, igienă și servicii de sănătate esențiale. În aceste zone, boala apare atât sub formă de focare, cât și sub formă de cazuri sporadice.
Transmiterea se face pe cale digestivă, fecal-orală, în special prin consumul de apă contaminat, cu apariția de epidemii hidrice explozive în sezoanele ploioase ale anului, în țările cu endemicitate mare pentru VHE (Asia, Africa, America de Sud). Boala are o evoluție scurtă, autolimitantă, nu cronicizează, dar la femeile gravide îmbracă deseori forme severe (fulminante) cu mortalitate de peste 25%.
Perioada de incubație în urma expunerii la VHE variază între 2 și 6 săptămâni (15-60 zile). Persoanele infectate excretă virusul începând cu câteva zile înainte și până la 3-4 săptămâni de la debutul bolii.
În zonele epidemice, infecția simptomatică este mai frecventă la adulții tineri cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani. În aceste zone, deși infecția apare și la copii, aceasta rămâne adesea nediagnosticată, deoarece aceștia nu prezintă niciun simptom sau au doar o formă ușoară, fără icter.
Semnele și simptomele tipice ale hepatitei includ:
• febră ușoară, apetit redus (anorexie), greață și vărsături care durează câteva zile
Aceste simptome sunt adesea imposibil de distins de cele experimentate în timpul altor boli hepatice și durează de obicei 1-6 săptămâni.
În cazuri rare, hepatita acută E poate fi severă și poate duce la hepatită fulminantă (insuficiență hepatică acută). Acești pacienți sunt expuși riscului de deces. Femeile însărcinate cu hepatită E, în special cele aflate în al doilea sau al treilea trimestru, prezintă un risc crescut de insuficiență hepatică acută, avort sau deces.
Au fost raportate cazuri de infecție cronică cu hepatită E la persoanele imunodeprimate, în special la persoanele care au primit un transplant de organe și care iau medicamente imunosupresoare, cu infecție cu VHE de genotip 3 sau 4.
Cazurile de hepatită E nu se disting din punct de vedere clinic de alte tipuri de hepatită virală acută. Cu toate acestea, diagnosticul poate fi adesea puternic suspectat în contexte epidemiologice
adecvate, de exemplu, atunci când mai multe cazuri apar în localități din zone cunoscute ca fiind endemice, unde există riscul de contaminare a apei.
În hepatita acută cu VHE, sindromul de citoliză hepatică este întotdeauna prezent, valorile ALT fiind crescute la valori de peste 10 ori mai mari decât LSN. Valorile ALT cresc înainte de apariția primelor simptome clinice.
Diagnosticul definitiv al infecției cu hepatită E se bazează, de obicei, pe detectarea anticorpilor specifici anti-HEV din imunoglobulina M (IgM) împotriva virusului în sângele unei persoane.
Testele suplimentare includ reacția în lanț a polimerazei cu transcriptază inversă (RT-PCR) pentru a detecta ARN-ul virusului hepatitei E în sânge și în fecale.
Diagnosticul diferenţial se face cu alte boli infecţioase: leptospiroză, bruceloză, alte hepatite virale (HAV, HCV, HBV), toxoplasmoză și cu afecţiuni non-infecţioase precum hepatită toxică medicamentoasă, hepatită alcoolică, hepatită toxică (apărută după consumul de ciuperci otrăvitoare), hepatită autoimună, angiocolită, neoplasm hepatic, etc.
O categorie de risc îl reprezintă femeile însărcinate, în acest caz hepatita E poate afecta atât mama cât și fătul. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, rata de mortalitate a infecției ajunge la 20-25% în cazul femeilor aflate în al treilea trimestru de sarcină.
Hepatita E poate fi, de asemenea, periculoasă în cazul persoanelor care au antecedente de afecțiuni hepatice sau boli cronice ale ficatului. Persoanele care au fost supuse unui transplant de ficat și iau medicamente imunosupresoare pot avea, și ele, un risc mai mare de complicații.
Unele dintre complicațiile posibile ale hepatitei virale de tip E includ:
• hepatită fulminantă - aceasta este o complicație rară, dar care pune viața în pericol și care apare atunci când ficatul cedează complet;
• hepatita cronică - în cazuri rare, hepatita E poate duce la o formă cronică
a bolii, în special la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, iar acest lucru poate duce la o inflamație și deteriorare continuă a ficatului;
• insuficiență hepatică acută - hepatita E poate provoca insuficiență hepatică acută, o afecțiune gravă ce necesită asistență medicală de urgență;
• tulburări neurologice, renale și hematologice;
• risc crescut de cancer hepatic.
Acest tip de hepatită prezintă de regulă evoluție autolimitată și nu necesită tratament etiologic, fiind suficientă terapia de susținere cu evitarea preparatelor farmacologice care afectează funcția hepatică (paracetamol). Tratamentul formelor fulminante de hepatită E poate include administrarea de antivirale (Ribavirină) sau interferon. Ribavirina este contraindicată în sarcină.
Transplantul hepatic este rezervat pacienților imunocompromiși cu forme severe de infecție virală în cazul cărora au fost epuizate toate alternativele de tratament disponibile.
Măsuri de profilaxie specifică
Există un vaccin anti-VHE cu eficiență cuprinsă între 94-100% și toleranță bună, care a fost comercializat numai în China, unde este indicat pentru pacienții cu risc de dobândire a infecției VHE. Nu există imunoglobuline specifice anti-VHE.
Măsuri de profilaxie nespecifică
• Respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală și alimentară
• Evitarea consumului de apă neîmbuteliată
• Evitarea consumului de gheață, de băuturi preparate cu apă a cărei sursă nu este cunoscută
• Femeile gravide trebuie sfătuite să nu călătorească în timpul sarcinii în zone endemice pentru VHE
• Screeningul pentru VHE al sângelui de la donatori prin metode serologice sau prin PCR pentru detecția ARN-VHE.
Evoluția hepatitei virale E poate fi severă și fulminantă din cauza insuficienței hepatice acute. Importanța prevenirii și controlului acestei infecții este mult mai justificată pentru reducerea mortalității generale și a mortalității materno-fetale. O rată a mortalității de 27% a fost raportată la pacienții cu boală hepatică cronică preexistentă.
În conformitate cu conceptul actual, eforturile în domeniul medicinii umane și al sănătății publice ar trebui să fie legate de măsuri suplimentare privind siguranța alimentară și mediul, cum ar fi identificarea genotipurilor 3 și 4 ale virusului hepatitei E în diferite produse alimentare de porc și fructe de mare, să evalueze incidența acestor genotipuri care ar putea fi responsabile pentru majoritatea cazurilor de boală din Europa. De asemenea, este necesar să se monitorizeze circulața VHE în apele de suprafață ale faunei sălbatice.
Concluzie
Hepatita acută E este o boală infecțioasă a ficatului, făcând parte dintre cele 5 tipuri de hepatită. Transmiterea se face prin intermediul apei contaminate, a produselor animale contaminate sau pe cale fecal-orală. Boala este autolimitată și are un prognostic bun. Respectarea măsurilor de igienă personală și alimentară, pentru a evita această infecție.
Bibliografie:
1. “Hepatitis E.” World Health Organization, World Health Organization, www. who.int/news-room/fact-sheets/detail/ hepatitis-e, accesat la 3 februarie 2023.
2. Hepatitis E virus: Epidemiology, diagnosis, clinical manifestations, and treatment, Abdullah Tarık Aslan, Hatice Yasemin Balaban
3. Johnson, Jon “Hepatitis E: Causes, Symptoms, and Treatment.” www.medicalnewstoday.com, 16 Jan. 2019, www. medicalnewstoday.com/articles/324204
Indicații
• Hepatite cronice cu virus B și C, coinfecție VHB-Delta, VHB/VHC-HIV
• Tranzaminaze normale, dar factori de risc metabolic prezenți
• Steatoză sau ficat gras depistate ecografic
FibroMax cuprinde 5 teste: FibroTest, ActiTest, SteatoTest, NashTest și AshTest
Rolul evaluării fibrozei hepatice în hepatita cronică cu VHC
FibroMax este un instrument de valuare a fibrozei hepatice la începutul tratamentului fără interferon, ce ghidează medicul în alegerea schemei și a duratei de tratament, dar și în privința monitorizării ulterioare a pacientului.
(Aliment Pharmacol Ther. 2016)
FibroMax este un test pentru identificarea cirozei sau a unui stadiu de fibroză avansat în cazul pacienților recent diagnosticați, fără evaluări anterioare și fără semne clinice (pacienți la risc).
(BMJ Open 2015)
FibroMax este un instrument de evaluare a regresiei fibrozei sau a riscului de a progresa. Chiar și după vindecarea virusologică a VHC, pacientul poate rămâne cu un risc de evoluție a fibrozei în prezența comorbidităților.
(Aliment Pharmacol Ther. 2018)
FibroMax este util în screeningul populației generale. La persoanele de 40 de ani, fără factori de risc identificați, prevalența observată a fibrozei hepatice avansate este de aproximativ 3%.
(Lancet Gastroenterol. Hepatol 2017)
Pacienții de sex masculin, cu ALD (boală hepatică alcoolică) sau NAFLD (ficat gras de cauză non-alcoolică), vârsta peste 30 ani, cu sau fără alte comorbidități, prezintă un risc crescut de progresie a fibrozei hepatice.
(J. Hepatol 2012)
De la descoperire la tratament: povestea
în
evoluție
a Helicobacter pylori
Infecția cu Helicobacter pylori rămâne una dintre cele mai frecvente infecții bacteriene la nivel mondial, estimările recente ale prevalenței globale arătând variații geografice semnificative. În timp ce ratele de infecție au scăzut în multe țări dezvoltate datorită îmbunătățirii igienizării și utilizării antibioticelor, prevalența rămâne ridicată (>50%) în multe părți din Asia, Africa și America Latină. Capacitatea remarcabilă a bacteriei de a supraviețui în mediul dur acid al stomacului continuă să facă din aceasta o provocare persistentă pentru sănătatea publică.
Medic specialist boli infecțioase, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
Infecția cu Helicobacter pyloriînțelegerea curentă
Descoperirea Helicobacter pylori de către Barry J. Marshall și J. Robin Warren în 1982 a transformat fundamental înțelegerea noastră asupra infecției cu Helicobacter pylori și le-a adus Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2005 (1) Înainte de munca lor inovatoare, stomacul era considerat pe scară largă un mediu steril datorită condițiilor sale dure acide, iar boala ulcerului peptic a fost atribuită în primul rând stresului, factorilor dietetici și secreției excesive de acid gastric.
H. pylori este o bacterie în formă de spirală, gram-negativă, cu adaptări unice care îi permit să colonizeze și să persiste în mucoasa gastrică umană. Posedă 4-6 flageli unipolari, înveliți, care conferă motilitate, o caracteristică crucială pentru colonizarea mucoasei gastrice (2) Acum este recunoscută ca una dintre cele mai frecvente infecții bacteriene la nivel mondial, afectând aproximativ 50% din populația globală, cu variații considerabile în prevalență între regiuni și grupuri socioeconomice (3)
Semnificația clinică a H. pylori constă în relația sa cauzală cu diferite afecțiuni gastrointestinale. Este agentul etiologic primar al gastritei cronice active și este puternic asociat cu boala ulceroasă pep-
tică, cu aproximativ 95% din ulcerele duodenale și 85% din ulcerele gastrice atribuite infecției cu H. pylori (4). Mai mult, H. pylori a fost clasificat drept cancerigen de clasa I de către Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului din cauza rolului său în patogeneza adenocarcinomului gastric și a limfomului MALT (5) . În ciuda potențialului său patogen, majoritatea indivizilor infectați rămân purtători asimptomatici, reflectând interacțiunea complexă dintre factorii de virulență bacteriană, susceptibilitatea genetică a gazdei și influențele mediului. Această variație a rezultatelor clinice a stimulat eforturi intense de cercetare pentru a elucida mecanismele moleculare care stau la baza patogenezei H. pylori și pentru a dezvolta strategii eficiente de diagnostic, preventiv și terapeutic.
Diversitate genetică
Analizele genomice ale multiplelor tulpini au demonstrat o diversitate genetică substanțială între izolatele de H. pylori. Această heterogenitate genetică remarcabilă este atribuită mai multor factori, inclusiv rate ridicate de mutație, evenimente frecvente de recombinare și transfer orizontal de gene. Bacteria prezintă o rată excepțional de mare de mutație, parțial din cauza lipsei unui sistem complet de reparare a nepotrivirii ADN, rezultând o rată de mutație estimată a fi de 10-100 de ori mai mare decât cea a Escherichia coli (6) .
Genomul H. pylori conține numeroase secvențe ADN repetitive, inclusiv sisteme de restricție-modificare care protejează împotriva ADN-ului străin și contribuie la diversitatea genetică prin generarea de rearanjamente genomice.
Prevalența globală și distribuția geografică
Infecția cu H. pylori demonstrează variații geografice substanțiale în prevalență, cu rate în general invers corelate cu statutul socioeconomic și standardele de igienă. O meta-analiză cuprinzătoare a lui Hooi și colab. au estimat prevalența globală a infecției cu H. pylori la aproximativ 44,3%, cu diferențe regionale semnificative: Africa (70,1%), America Latină și Caraibe (63,4%), Asia (54,7%), Europa (30,0%) și America de Nord (28,5%). (3) În cadrul regiunilor, există variații considerabile specifice țării. De exemplu, în Europa, se observă rate de prevalență mai mari în țările de est și de sud (>50% în Portugalia, Turcia și Rusia) în comparație cu țările din nord și vest (<30% în Țările de Jos, Danemarca și Elveția) (7). În mod similar, în Asia, prevalența variază de la >80% în Bangladesh și Coreea de Sud până la <40% în Japonia și Malaezia (8)
Factori de risc
Mai mulți factori influențează riscul de dobândire a H. pylori, statutul socioeconomic fiind cel mai semnificativ determinant. Condițiile de viață aglomerate, salubritatea precară, accesul inadecvat la apă curată sunt în mod constant asociate cu rate crescute de infecție.
Alți factori de risc raportați includ nivelul de educație mai scăzut, expunerea profesională (în special în rândul gastroenterologilor și al personalului de endoscopie) și anumite obiceiuri alimentare, deși influența acestora din urmă rămâne controversată. Rezervoarele de mediu au fost, de asemenea, investigate, cu ADN de H. pylori
As. Univ. Dr. Anca Elena Duduveche
Dieta - o problemă veche.
NutriVi
– o soluție nouă
Evoluţia umană a fost puternic influenţată de schimbările de mediu, inclusiv de cele de dietă, iar înţelegerea patologiilor moderne poate fi ajutată de analiza schimbărilor nutriţionale din perspectivă evoluţionistă. Primele hominide sunt presupuse a fi avut o dietă bazată pe fructe. Cândva, în Miocenul târziu, a apărut o mutaţie în gena pentru uricază, enzimă a cărei funcţie este de a degrada acidul uric; mutaţia a avut drept consecinţă inactivarea uricazei și creșterea nivelului de acid uric plasmatic, finalmente, creșterea capacității de a stoca grăsimi și glicogen, în contextul dietei frugivore. Stocurile mai mari de grăsimi și glicogen au reprezentat un avantaj în supravieţuirea în habitatul sezonier, mai rece, din Europa. În zilele noastre, însă, aportul de fructoză nu mai provine exclusiv din fructe, ci a crescut semnificativ prin introducerea zahărului rafinat (sucroza) și a altor îndulcitori; ca urmare a acestui aport, ca și a consumului ridicat de carne, nivelul de acid uric plasmatic a crescut de cca. 4 ori comparativ cu perioada dietei frugivore preistorice, ceea ce se reflectă în riscul crescut de afecţiuni precum diabetul de tip 2, obezitatea, ficatul gras și alte boli hepatice, hipertensiunea, guta.
Dr. Maria Stratan
Medic specialist Genetică medicală
Dr. Radu Truică
Medic rezident Genetică medicală
Dr. Biol. Andreea Țuțulan-Cuniță
Dr. Biol. Danae Stambouli
Astfel, se reliefează faptul că răspândirea alimentelor înalt procesate și modificările substanţiale ale stilului de viaţă, în timp, au contribuit la o dietă nesănătoasă, cu conţinut caloric excesiv, bogată în grăsimi saturate, glucide și sare, respectiv la o creștere rapidă a obezităţii, și implicit a patologiilor asociate. Pe plan global, conform unui studiu recent publicat de NCD Risk Factor Collaboration (The Lancet, 29.02.2024, DOI: https://doi.org/10.1016/S0140-6736(23)027502), între 1990 și 2022, rata de obezitate la copii și adolescenți a crescut de 4 ori, iar la adulți s-a dublat, urmarea fiind scăderea calităţii vieţii și creșterea costurilor serviciilor medicale implicite. Astfel, se estimează că, în 2022, erau aproximativ 878 milioane de adulți cu obezitate, re-
spectiv aproximativ 159 milioane de copii și adolescenți, depășind în total un miliard de persoane. Aprecierea OMS că 2030 va fi anul în care vom atinge un miliard de persoane ce suferă de obezitate este deja depășită.
Obezitatea este cauzată de interacţiunea dintre factorii genetici și de mediu: (in)activitatea fizică, aportul caloric excesiv, micromediul intrauterin, posibil - microbiomul intestinal, calitatea și durata insuficientă a somnului, medicamentele, compușii chimici care perturbă mecanismele de reglare endocrine. Proporţia de variaţie atribuită factorilor genetici, altfel spus heritabilitatea indicelui de masă corporală este estimată a fi de 40-70%. Prin urmare, numeroase studii s-au concentrat pe identificarea acelor variante genice care sunt asociate cu răspunsul organismului la dietă si la anumiți factori de mediu ce pot influența greutatea corporală.
Testul NutriVi este o abordare inovativă, diferită de alte teste nutrigenetice de pe piaţă prin combinaţia de parametri incluși în analiză: 109 variante de secvență unice (SNP – single nucleotide polymorphism) asociate cu obezitatea, nivelul colesterolului și al trigliceridelor, diabetul de tip 2, rezistența la insulină, supraalimentarea emoţională, răspunsul la dieta săracă în grăsimi sau bogată în carbohidraţi, nivelurile scăzute de leptină și grelină, pierderea de ţesut adipos prin exerciţii fizice, riscul de recâștigare a greutăţii pierdute, rata metabolică de repaus scăzută, hemocromatoza, hipertensiunea sensibilă la aportul de sare, nivelurile hormonale, inflamaţia, alergiile și intoleranțele alimentare, boala celiacă, nivelurile de minerale circulante (calciu, fier, magneziu, seleniu, sodiu), capacitatea de detoxificare, metabolizarea alcoolului și a cafeinei ș.a. Aceste SNP au fost atent selectate pe baza studiilor de asociere și sunt localizate în gene semnificative pentru influența dietei asupra stării de sănătate. În comparaţie cu alte teste disponibile pe piaţă, NutriVi folosește, însă, în algoritmul de analiză nu doar constituţia genetică a pacientului, ci și date privind starea sa de sănătate. Recomandările nutriţionale incluse în raportul NutriVi au fost elaborate de o echipă de medici, nutriţioniști și farmaciști, iar interpretarea lor de către clinician în contextul personalizat al pacientului asigura optimizarea managementului dietei. NutriVi nu este gândit ca un test direcţionat de-a dreptul către consumator, ci ca un instrument pe baza căruia clinicianul sau nutriţionistul să poată lua decizii de îngrijire a sănătăţii și de nutriţie personalizate pentru fiecare pacient în parte. În acest sens, NutriVi oferă un raport pentru clinician/nutriţionist, creat pentru a-l ajuta în interpretarea rezultatelor pacientului, și, separat, un raport pentru acesta din urmă.
Dedicat excelenței, CytoGenomic Medical Laboratory oferă o paletă largă de analize genetice și genomice, de screening și de diagnostic prenatal și postnatal (www.cytogenomic.ro).
Blefarita la copilul mic
Blefarita (din gr. „blepharon” = pleoapă) reprezintă inflamația marginii palpebrale, adică a porțiunii libere a pleoapei care alunecă pe suprafața ochilor și care conține genele. Blefarita este o afecțiune foarte des întâlnită la orice vârstă și este una dintre cele mai frecvente motive de prezentare în serviciile de oftalmologie. Cu toate acestea, rămâne paradoxal cea mai puțin diagnosticată, deoarece tratamentele se adresează modificărilor pe care blefarita le produce în timp și nu afecțiunii în sine. Unul dintre efectele blefaritei cronice este sindromul de ochi uscat, care poate apărea chiar și la copii.
Marginea palpebrală este împărțită anatomic în două segmentepartea anterioară la nivelul căreia se implantează cilii palpebrali (genele) și partea posterioară, în contact cu suprafața oculară, care găzduiește orificiile a numeroase glande așa-numit meibomiene ce secretă sebum. Acest sebum este esențial pentru sănătatea oculară, deoarece formează o peliculă „uleioasă” care împiedică pe de o parte evaporarea lacrimilor și pe de alta acționează ca o barieră împotriva particulelor microscopice, împiedicând atașarea lor direct de structurile anterioare ale ochiului. În funcție de partea pleoapei care este mai afectată, blefaritele pot fi de două tipuri - anterioare sau posterioare. Deseori, cele două apar în același timp.
Blefarita anterioară afectează rădăcina genelor și poate fi cauzată de paraziți de tipul acarienilor (Demodex foliculorum) care se atașează la baza acestor mici fire de păr și proliferează sub forma unor scuame foarte similare cu mătreața capilară. În urma iritației prelungite pe care o produc scuamele apare roșeața, disconfortul ocular, senzația de corp străin. Micii pacienți se pot prezenta cu simptome diferite - de la clipit des, mâncărime, la o aparentă aversiune la lumină, însă afecțiunea nu are predispoziție legată de vârstă. Tratamentul este reprezentat de o igienă locală riguroasă cu șervețele umede sterile până la îndepărtarea completă a paraziților de la baza genelor. La copiii mai mari se pot folosi șervețele îmbibate cu o substanță extrasă din arborele de ceai, care întrerupe ciclul de viață al Demodex și care trebuie utilizată timp de o lună de zile pentru a acționa asupra acestora în toate stadiile evolutive.
Blefarita posterioară, care poate apărea în sine sau ca urmare a unei blefarite anterioare neglijate, afectează direct glandele care produc sebum. Înfundarea directă a glandelor deter-
mină apariția de orjelete („urciorul” în popor) sau chalazioane, iar secreția deficitară de sebum duce la ruperea peliculei protective pe care o creează acesta pe suprafața ochilor și la o evaporare mai rapidă a lacrimilor, implicit la o predispoziție mai mare pentru infecții oculare (conjunctivite, keratite). Deși cu un tratament bine țintit infecțiile se remit, părinții observă la ceva timp după, că ochii sunt din nou roșii, că urciorul a reapărut, sau că „bubița” de pe pleoapă nu mai este roșie, dar s-a închistat. Situații uzuale, cum ar fi privitul la ecrane sau ieșirea în exterior declanșează înroșirea ochilor și usturime, simptome tipice pentru un deficit de film lacrimal. Colirurile locale tratează doar efectul, nu și cauza acestor recrudescențe. Simptomele sunt controlate pentru o vreme, însă tratamentele locale cu antibiotice și antiinflamatoare pe termen lung au propriile efecte secundare. În cazul chalazioanelor, tratamentele locale nu au decât un rezultat parțial, gestul curativ fiind o intervenție chirurgicală care, în cazul copiilor, se realizează sub anestezie generală.
După depășirea fazei acute, trebuie adresată predispoziția. Acest tip de blefarită, specific glandelor palpebrale, se tratează mecanic, prin aplicarea de căldură locală la nivelul pleoapelor, igienă și masaj palpebral. Căldura locală „topește” conținutul glandular, curățarea secrețiilor în exces eliberează porii glandelor, iar masajul ajută la golirea acestora. Masajul și curățarea se pot realiza simultan cu șervețele umede sterile. Lunar, pentru a preveni suprainfecția se pot administra cure scurte de colir cu antibiotic. Tratamentul este însoțit de instilarea de lacrimi artificiale fără conservanți care să mențină o lubrifiere oculară satisfăcătoare până la reechilibrarea homeostaziei palpebrale, ceea ce, în funcție de caz, durează între 1-3 luni. Pentru simplificarea administrării, se pot folosi lacrimi artificiale sub formă de spray și măști perioculare cu dispozitive de autoîncălzire.
De obicei, blefaritele au o evoluție lentă, subclincă, însă la copii se pot manifesta agresiv. S-a observat că există o predispoziție de vârstă la copiii între 3-5 ani și la adolescenți, când pot dezvolta o formă de blefarită care afectează sever suprafața oculară - blefarokeratoconjunctivita (BKC) - și care apare ca urmare a expunerii la Staphylococcus aureus. Deși contactul cu acest microb se poate realiza la orice vârstă, BKC la copil este mai severă prin prisma unui răspuns imun exagerat și a rapidității cu care se poate solda cu leziuni corneene ireversibile. Pe lângă tratamentul antibiotic, igiena palpebrală și instilarea de lacrimi artificiale au un rol substanțial în rezoluția acestei afecțiuni. O altă particularitate a blefaritelor la copii este dată de importanța unei diete echilibrate. Alimentația bogată în grăsimi (mezeluri, cașcaval) și săracă în legume și surse de acizi grași omega-3 (pește, nuci, alune) determină, printre altele, creșterea vâscozității sebumului și blocarea orificiilor glandulare de la nivelul pleoapei. Acest dezechilibru întreține predispoziția către blefarite posterioare și poate fi modificat printr-o abordare nutrițională corespunzătoare. În perioada de tratament se pot administra suplimente alimentare cu Omega-3, însă dieta echilibrată este un reflex ce trebuie învățat și menținut întreaga viață. Înțelegerea patologiei și a cauzelor blefaritei este un pas în plus către succesul tratamentului care, de cele mai multe ori, se întinde pe mai multe luni și solicită multă răbdare și perseverență din partea părinților. Deși nu există o soluție de vindecare rapidă, depistarea semnelor incipiente la un control de rutină poate scuti de multe complicații și intervenții potențial traumatizante pentru copii.
Recepţie: 0219252; 0730 593 534 / 0764 740 081
E-mail: office@oftapro.ro; Bd. Mărășești nr. 15, Sector 4, București, www.oftapro.ro
Dr. Georgiana Milea
Medic specialist oftalmolog
Impactul negativ al reducerii vaccinării în rujeolă
Rujeola, este o boală infecto-contagioasă extrem de contagioasă, responsabilă anual, anterior introducerii vaccinării din 1963, de un număr impresionant de decese -2,6 milioane-, conform Organizației Mondiale a Sănătății (1). Din păcate și în 2023, au fost înregistrate 107 500 de decese, aparținând în special copiilor sub 5 ani, în condițiile în care 22 de milioane de copii sunt nevaccinați sau au doar o doză de vaccin antirujeolic efectuată.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Medicină
În România, vaccinarea antirujeolică
s-a introdus în 1979, cu o doză de vaccin efectuată la 12-15 luni (în lunile mai sau septembrie) iar din 1994 s-a introdus a doua doză vaccinală, cu scăderea spectaculoasă a cazurilor de rujeolă. În 2004, s-a trecut la vaccinarea cu vaccin combinat ROR (anti-rujeolă, - oreion, -rubeolă), cu efectuarea a două doze, la 12 luni și la vârsta de 5 ani. Adulților li se recomandă vaccinarea din 10 în 10 ani, pentru menținerea protecției față de rujeolă. O rată de vaccinare de 95% în populația generală, este protectivă față de apariția cazurilor de rujeolă într-un teritoriu. Din păcate, rata de vaccinare în România a început să scadă începând cu 2010, ceea ce a permis reapariția a numeroase cazuri de îmbolnăviri la nivel național, depășind rata îmbolnăvirilor anterior vaccinării.
În 2016, s-au înregistrat 2435 cazuri, în 2017, 9076 cazuri, în 2018, 6407 cazuri iar în 2019, 3900 cazuri, soldate cu un total de 66 decese. După o scădere importantă a îmbolnăvirilor, motivată de măsurile de protecție generale și personale, din pandemia de COVID-19, rujeola reîncepe să se manifeste în focare epidemice, pe fondul scăderii ratei de imunizare.
Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile în România, doar 78% dintre copiii de vârstă vaccinală au primit prima doză de ROR și 62,1% a doua doză (2), explicată prin refuzul părinților, lipsit de rațiuni științifice, accentuat postpandemic. În 2023, sunt raportate 3677 de cazuri la nivel național, soldate cu 4 decese. Județele cel mai mult afectate au fost Brașov, cu o incidență de 169,9 cazuri%000 de locuitori, Mureș cu 150,5%000 și Giurgiu cu 80%000. Totodată se remarcă tendința la apariția cazurilor și la adult și dispariția sezonalității (rujeola era obișnuit întâlnită în lunile reci, actualmente fiind înregistrate cazuri în toate lunile anului).
În 2024, s-au înregistrat 23 557 cazuri
Nu doar cifrele sunt îngrijorătoare ci și evoluția clinică a rujeolei, responsabilă de o multitudine de complicații produse de virus (pneumonii, crup rujeolic, bronșiolită dar și encefalite, meningite și la distanță de episodul acut, panencefalita sclerozantă subacută cu evoluție letală), de suprainfecții bacteriene (otite, sinuzite, angine, pneumonii, bronhopneumonii) dar și imunodepresia severă din convalescență, responsabilă de reactivări de infecții bacteriene (reactivarea tuberculozei), virale, fungice sau parazitare. La pacienții imunodeprimați, pacienți hematologici sau cu infecție HIV, formele de rujeolă sunt mult mai frecvent soldate cu complicații sau deces. La aceste riscuri, subliniez lipsa unui tratament etiologic, care să limiteze evoluția naturală a bolii.
de rujeolă, soldate cu 22 decese (3), cu o incidență de peste 3 ori mai mare comparativ cu perioada anterioară vaccinării (1979), respectiv 383,33%00 în Brașov (2112 cazuri), 302,55%000 în județul Alba (984 cazuri) și 777 cazuri în județul Călărași, România contribuind cu majoritatea cazurilor de rujeolă din Europa. Raportat la vârsta la care s-au înregistrat cazurile de îmbolnăvire, remarcăm că, majoritatea cazurilor erau la vârste la care protecția era posibilă prin vaccinare, peste un an și doar 3683 de cazuri aveau vârsta sub un an. Aproximativ 1000 de cazuri s-au înregistrat la adulți, forme medii sau severe, care au necesitat internarea în peste jumătate de cazuri. Conform raportării OMS (4), la nivel mondial, în perioada august 2024-martie 2025, în top 10 al țărilor afectate de rujeolă, România ocupă locul șase, după Yemen, Pakistan, India, Tailanda și Etiopia.
Informarea populației și conștientizarea importanței protecției prin vaccinare sunt abordările cele mai corecte de limitare a cazurilor de rujeolă cu care se confruntă România în ultimii ani.
