Cuprins Capitolul 1 Orientare și introducere 1-1 Terminologie 1-2 Planurile și raporturile anatomice 1-3 Mișcări 1-4 Celula 1-5 Țesuturile epiteliale 1-6 Țesuturile conjunctive 1-7 Scheletul 1-8 Articulațiile 1-9 Articulațiile sinoviale 1-10 Țesutul muscular 1-11 Sistemul nervos 1-12 Tegumentul 1-13 Cavitățile corpului
Capitolul 2 Sistemul osos 2-1 Structura și clasificarea oaselor 2-2 Elementele externe ale cutiei craniene 2-3 Elementele interne ale cutiei craniene 2-4 Mandibula și articulația temporomandibulară 2-5 Coloana vertebrală 2-6 Vertebrele cervicale și toracice 2-7 Vertebrele lombare, sacrale și coccigiene 2-8 Cutia toracică 2-9 Articulațiile și ligamentele coloanei vertebrale 2-10 Centura scapulară și brațul 2-11 Articulația umărului 2-12 Antebrațul și articulația cotului 2-13 Articulația pumnului și mâna 2-14 Mișcările în articulația pumnului și în articulațiile degetelor 2-15 Centura pelviană 2-16 Articulația șoldului (coxo-femurală) 2-17 Scheletul coapsei și al gambei 2-18 Articulația genunchiului 2-19 Scheletul gleznei și al piciorului 2-20 Articulațiile gleznei și ale piciorului
Capitolul 3 Sistemul muscular 3-1 Mușchii expresiei faciale (ai mimicii) 3-2 Mușchii masticației 3-3 Mușchii extraoculari 3-4 Mușchii limbii și ai palatului 3-5 Mușchii faringelui și ai deglutiției 3-6 Mușchii intrinseci ai laringelui și fonația 3-7 Mușchii gâtului 3-8 Mușchii prevertebrali 3-9 Mușchii regiunii posterioare a trunchiului: straturile superficiale și intermediare
viii
3-10 Mușchii regiunii posterioare a trunchiului: straturile profunde 3-11 Mușchii peretelui toracic 3-12 Mușchii peretelui abdominal anterior 3-13 Mușchii regiunii inghinale la bărbat 3-14 Mușchii peretelui abdominal posterior 3-15 Mușchii pelvisului 3-16 Mușchii perineului 3-17 Mușchii posteriori ai umărului 3-18 Mușchii anteriori ai umărului 3-19 Mușchii brațului 3-20 Pronația și supinația articulațiilor radio-ulnare 3-21 Mușchii compartimentului anterior al antebrațului 3-22 Mușchii compartimentului posterior al antebrațului 3-23 Mușchii intrinseci ai mâinii 3-24 Mușchii membrului superior – rezumat 3-25 Mușchii fesieri 3-26 Mușchii posteriori ai coapsei 3-27 Mușchii anteriori ai coapsei 3-28 Mușchii mediali ai coapsei 3-29 Mușchii anteriori și laterali ai gambei 3-30 Mușchii posteriori ai gambei 3-31 Mușchii intrinseci ai piciorului 3-32 Mușchii membrului inferior – rezumat
Capitolul 4 Sistemul nervos 4-1 Structura neuronului 4-2 Celulele gliale 4-3 Tipuri de sinapse 4-4 Cortexul cerebral 4-5 Conexiunile corticale 4-6 Emisferele cerebrale: secțiune medio-sagitală și vedere inferioară 4-7 Ganglionii bazali Sistemul limbic 4-8 4-9 Hipocampul 4-10 Talamusul 4-11 Hipotalamusul 4-12 Cerebelul 4-13 Măduva spinării I 4-14 Măduva spinării II 4-15 Nervii spinali și nervii periferici 4-16 Dermatoamele 4-17 Ventriculii cerebrali 4-18 Spațiul subarahnoidian 4-19 Componenta simpatică a sistemului nervos vegetativ
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Cuprins 4-20 Componenta parasimpatică a sistemului nervos vegetativ 4-21 Sistemul nervos enteric 4-22 Nervii cranieni 4-23 Analizatorul vizual I 4-24 Analizatorul vizual II 4-25 Analizatorul acustico-vestibular I 4-26 Analizatorul acustico-vestibular II 4-27 Analizatorul gustativ și analizatorul olfactiv 4-28 Plexul cervical 4-29 Plexul brahial 4-30 Plexul lombar 4-31 Plexul sacral
Capitolul 5 Sistemul cardiovascular 5-1 5-2 5-3 5-4 5-5 5-6 5-7 5-8 5-9 5-10 5-11 5-12 5-13 5-14 5-15 5-16 5-17 5-18 5-19 5-20 5-21 5-22
Compoziția sângelui Organizare generală Cordul I Cordul II Cordul III Cordul IV Caracteristicile arterelor, capilarelor și venulelor Arterele capului și gâtului Arterele capului Arterele creierului Venele capului și gâtului Arterele membrului superior Arterele membrului inferior Aorta toracică și abdominală Arterele tractului gastrointestinal Arterele pelvisului și perineului Venele toracelui Venele cavității abdomino-pelviene Anastomoze portocave Venele membrului superior Venele membrului inferior Circulația fetală și postnatală
Capitolul 6 Sistemul limfatic 6-1 Organizarea generală a sistemului limfatic 6-2 Imunitatea înnăscută 6-3 Imunitatea dobândită 6-4 Timusul și măduva osoasă 6-5 Splina 6-6 Amigdalele și țesutul limfoid asociat mucoaselor Sistemul limfatic - aspecte clinice 6-7
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Capitolul 7 Sistemul respirator 7-1 7-2 7-3 7-4 7-5 7-6
Prezentare generală Cavitatea nazală și nazofaringele Sinusurile paranazale Orofaringele, laringofaringele și laringele Traheea și plămânii Mecanismele respiratorii
Capitolul 8 Sistemul gastrointestinal 8-1 Prezentare generală 8-2 Cavitatea orală 8-3 Dinții 8-4 Faringele și esofagul 8-5 Cavitatea peritoneală și mezenterul 8-6 Stomacul 8-7 Intestinul subțire 8-8 Intestinul gros 8-9 Ficatul 8-10 Vezica biliară și pancreasul exocrin
Capitolul 9 Sistemul urinar 9-1 Prezentare generală 9-2 Rinichiul 9-3 Nefronul 9-4 Filtrarea glomerulară 9-5 Vezica urinară și uretra
Capitolul 10 Sistemul reproducător 10-1 Sistemul reproducător la femeie – aspecte generale 10-2 Ovarele și tubele uterine 10-3 Uterul și vaginul 10-4 Ciclul menstrual 10-5 Glanda mamară la femeie 10-6 Sistemul reproducător la bărbat – aspecte generale 10-7 Testiculul și epididimul 10-8 Uretra masculină și penisul
Capitolul 11 Sistemul endocrin 11-1 Prezentare generală 11-2 Hipotalamusul și hipofiza 11-3 Hormonii hipofizari 11-4 Glanda tiroidă și glandele paratiroide 11-5 Glandele suprarenale 11-6 Pancreasul 11-7 Pubertatea 11-8 Hormonii sistemului digestiv
ix
5
Capitolul 5  Sistemul cardiovascular
5
Compoziția sângelui
Sângele conține următoarele elemente figurate: • Plachete sanguine (trombocitele) • Celule sanguine albe (leucocite, WBC) • Celule sanguine roșii (eritrocite sau hematii, RBC) • Plasmă Sângele este un țesut conjunctiv fluid care circulă prin artere pentru a ajunge la țesuturi și care se întoarce la cord prin vene. Funcțiile sângelui sunt următoarele: • Transportul de gaze dizolvate, nutrienți, produși de degradare metabolică și hormoni către și dinspre țesuturi • Prevenirea pierderii de fluide prin mecanisme de coagulare • Intervine în mecanisme de apărare imunologică • Reglarea pH-ului și a balanței electrolitice • Termoreglare prin vasoconstricție și vasodilatație Atunci când sângele sedimentează în urma centrifugării, celulele sanguine roșii precipită la fundul eprubetei; ele reprezintă aproximativ 45% din volumul sanguin. Următorul strat este supernatantul leuco-trombocitar, care reprezintă circa 1% din volumul sanguin și include leucocitele și trombocitele. Restul de 55% din volumul sanguin este plasma (serul reprezintă plasma din care au fost înlăturați factorii de coagulare) ce include: • Apă • Proteine plasmatice • Alți solvați (electroliți, nutrienți organici, deșeuri organice) Volumul procentual de celule sanguine roșii poartă numele de hematocrit, care în mod normal variază între 40% și 50% la bărbați și între 35% și 45% la femei. Supernatantul leuco-trombocitar include plachetele și celulele sanguine albe. Celulele sanguine albe includ următoarele tipuri de leucocite (vezi Planșa 6-2): • Neutrofile: cele mai numeroase leucocite granulocitare (și dintre leucocitele totale, granulocitare sau agranulocitare), posedă un nucleu multilobat, funcționează ca fagocite la locul inflamației și au o durată de viață cuprinsă între 8 și 12 ore în circulație și aproximativ 1-2 zile în compartimentul extravascular • Eozinofile: sunt leucocite granulocitare ce răspund la stimuli alergici, participă în răspunsuri imune, fagocitează complexe antigen-anticorp și au o durată de viață cuprinsă între 8 și 12 ore în circulație și o durată de viață necunoscută în țesuturile conjunctive
Planșa 5-1
• Limfocite: cel mai frecvent tip de leucocite agranulocitare; există trei tipuri de limfocite: (1) celule B, care derivă din măduva osoasă și produc anticorpii circulanți; (2) celule T, care derivă din măduva osoasă dar își definitivează maturarea în timus; sunt fie citotoxice, fie helper sau celule supresoare care mediază răspunsul imun; și (3) celule natural killer (NK), care distrug celulele infectate viral • Bazofile: cele mai puțin numeroase leucocite, sunt granulocitare, acționează în reacții imune, alergice sau inflamatorii, eliberează substanțe vasoactive care pot duce la reacții de hipersensibilitate sau la reacții alergice și au o durată de viață de aproximativ 8 ore în circulație și o durată de viață necunoscută în țesuturile conjunctive • Monocite: leucocite cu dimensiunile cele mai mari, sunt agranulocitare, migrează din măduva osoasă în țesutul conjunctiv unde se diferențiază în macrofage și au o durată de viață ca monocite de aproximativ 16 ore în circulație și o durată de viață necunoscută în țesuturile conjunctive ca macrofage
COLORAȚI
următoarele celule sanguine, folosind culorile
sugerate:
□ 1. □ 2. □ 3. □ 4. □ 5. □ 6. □ 7.
Celule sanguine roșii: celulele mature nu posedă nucleu (roșu) Trombocite (galben) Neutrofile (colorați nucleul multilobat cu violet sau albastru închis și citoplasma cu albastru deschis) Monocite (colorați nucleul de formă semilunară cu violet sau albastru închis și citoplasma cu albastru deschis) Eozinofile (colorați nucleul cu albastru închis sau violet, micile granule citoplasmatice cu roșu și citoplasma înconjurătoare cu albastru deschis) Limfocite (colorați nucleul cu albastru închis sau violet și citoplasma cu albastru deschis) Bazofile (colorați nucleul cu albastru închis sau violet, granulele citoplasmatice cu albastru închis și citoplasma înconjurătoare cu albastru deschis)
Vezi Anatomia clinică a lui Netter, ed. a 4-a, Fig. 1.11
Sistemul cardiovascular
Compoziția sângelui
Compoziţia plasmei Apă Mostră de sânge centrifugată
5
Proteine plasmatice
92%
Albumine
60%
Transportă molecule organice și anorganice, celule, trombocite și căldură
Transportă lipide, hormoni steroidieni; contribuie major la presiunea osmotică a plasmei
Proteine plasmatice
7%
Globuline
Alţi solvaţi
1%
Transportă ioni, hormoni, lipide; funcţie imunologică
35%
Fibrinogen 4% Componentă esenţială a sistemului coagulării
Plasma ~55%
Proteine reglatoare 2
<1%
Enzime, hormoni, proteine de coagulare
Trombocite
Alţi solvaţi
Supernatantul leucotrombocitar <1%
Electroliţi Formarea cheagului de sânge și reparare tisulară
Compoziţia normală a ionilor în fluidul extracelular este vitală pentru activităţile celulare (e.g., Na+, K+, Cl-) Nutrienţi organici
Celule sanguine albe 3 Celule sanguine roșii ~45%
Folosiţi pentru producţia de ATP, creștere, menţinerea celulelor (e.g., acizi grași, glucoză, aminoacizi) Cataboliţi organici
Neutrofile (50-70%)
Transportaţi la locurile de catabolizare sau excreţie (e.g., uree, bilirubină) 4
6
5
7
Celule sanguine roșii 1
Monocite (2-8%)
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Eozinofile (2-4%)
Limfocite (20-30%)
Bazofile (<1%)
Planșa 5-1
5
Organizare generală
Sistemul cardiovascular este format din următoarele componente: • Cordul: pompează sângele prin întregul sistem circulator • Circulația pulmonară: un circuit închis între cord și plămâni în vederea schimburilor gazoase • Circulația sistemică: un circuit închis între cord și toate țesuturile corpului Vasele sistemului circulator includ următoarele: • Artere: orice vas care transportă sânge de la cord • Vene: orice vas prin care sângele este transportat înapoi la cord În repaus, debitul cardiac este de aproximativ 5 L/min, atât în circulația pulmonară cât și în cea sistemică. Fluxul sanguin per minut ( ) ca procent din debitul cardiac, dar și relativ la procentul de oxigen utilizat per minut ( O2) în diverse sisteme de organe, este redat în imaginea din dreapta în condiții de repaus. Trebuie remarcat faptul că peste 20% din oxigenul disponibil este utilizat de către creier. În orice moment, cea mai mare parte a sângelui (64%) este localizată în vene (un sistem de presiune scăzută) și se întoarce la cordul drept. Musculatura netedă din pereții vasculari ai componentei arteriale a circulației sistemice (un sistem de presiune crescută) este bine reprezentată, iar rezistența vasculară din sistemul circulator este dată de arterele mici și arteriolele.
Planșa 5-2
COLORAȚI
□ 1. □ 2.
Porțiunea arterială (partea dreaptă) a figurii din centru cu roșu Porțiunea venoasă (partea stângă) cu albastru. Vasele care au traiect de la ventriculul drept (VD) spre plămâni sunt arterele pulmonare (deși sângele pe care îl conțin este mai puțin saturat cu oxigen), iar vasele cu traiect de la plămâni către atriul stâng (AS) sunt numite vene pulmonare (sângele conținut de ele fiind complet saturat cu oxigen).
Corelație clinică: Hipertensiunea arterială (presiunea vasculară crescută) este un factor de risc major pentru aterogeneză, boala cardiovasculară aterosclerotică, accidentul vascular cerebral, boala arterială coronariană și insuficiența renală. Hipertensiunea poate avea o cauză necunoscută (idiopatică sau hipertensiunea esențială) sau o cauză secundară (e.g., medicamente, dezechilibre hormonale, tumori). Hipertensiunea este definită ca două sau mai multe măsurători ale presiunii sistolice mai mari de 140 mmHg sau o presiune diastolică peste 90 mmHg. O singură măsurătoare a presiunii sistolice peste 210 mmHg sau a presiunii diastolice peste 120 mmHg indică de asemenea prezența hipertensiunii.
Vezi Anatomia clinică a lui Netter, ed. a 4-a, Fig. 1.12
Sistemul cardiovascular
Organizare generală
Distribuţia volumului
5
Distribuţia rezistenţei vasculare
Vene (64%)
Artere mici și arteriole (47%)
Creier: Q = 13% VO2 = 21% Capilare (27%)
Plămâni (9%)
Artere mari (19%) Artere mici și arteriole (8%)
Capilare (5%)
Plămâni
Cordul în diastolă (7%) Artere mari (7%) Presiunea în artera pulmonară: 25/10 mmHg (presiunea medie 15 mmHg)
Vene (7%)
Presiunea în aortă: 120/80 mmHg (presiune medie 95 mmHg) AS AD VD
VS
Circulaţia coronariană: Q = 4% VO2 = 11%
Ficat și tract gastrointestinal: Q = 24% VO2 = 23% 2
1
Sistem de presiune scăzută (rol de rezervor)
Mușchi scheletic: Q = 21% VO2 = 27%
Sistem de presiune crescută (rol de furnizare)
Rinichi: Q = 20% VO2 = 7%
Tegument și alte organe: Q = 18% VO2 = 11%
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-2
5
Cordul I
Cavitatea toracică este divizată în cavitățile pleurale stângă și dreaptă ce conțin plămânii, și “spațiul median” denumit mediastin. Mediastinul este subdivizat în următoarele regiuni: • Superior: situat profund de manubriul sternal; conține marile vase (vena cavă superioară și aorta) • Inferior: conține trei subdiviziuni proprii: • Anterior: localizat profund de corpul sternului; conține țesut adipos și țesut conjunctiv • Mijlociu: localizat profund de mediastinul anterior; conține cordul învelit în sacul său pericardic • Posterior: localizat profund de cord; conține aorta toracică descendentă, ductul limfatic toracic și esofagul
COLORAȚI următoarele subdiviziuni ale mediastinului, folosind o culoare diferită pentru fiecare:
□ □ □ □
COLORAȚI componentele pericardului utilizând o culoare diferită pentru fiecare:
□ □ □
5. Pericardul fibros 6. Foița (lamina) parietală a pericardului seros 7. Foița (lamina) viscerală a pericardului seros (epicardul)
Atunci când este vizualizat in situ, cordul nu poate fi observat direct deoarece este învelit în sacul pericardic. Marile vase din mediastinul superior sunt vizibile superior de pericard, iar timusul este suprapus peste porțiunea superioară a pericardului. Baza pericardului și cordul sunt situate pe diafragm, iar plămânii flanchează pericardul de ambele părți.
1. Mediastinul mijlociu 2. Mediastinul anterior 3. Mediastinul superior 4. Mediastinul posterior
Cordul este situat în mediastinul mijlociu și este conținut într-un sac fibros dur numit pericard. Pericardul posedă un strat extern dur numit pericard fibros, care se reflectă pe vasele mari din mediastinul superior. Un strat parietal al seroasei pericardului tapetează fața internă a pericardului fibros și apoi se reflectă pe cord ca epicard (lamina [foița] viscerală a pericardului seros). Straturile seroase secretă o lamă fină de lichid seros care lubrifiază pereții pericardului și reduc fricțiunea creată de bătăile cordului. Caracteristicile pericardului sunt rezumate în tabelul următor.
CARACTERISTICĂ
DEFINIȚIE
Pericardul fibros
Învelișul extern dur care se reflectă pe vasele mari
Pericardul seros
Stratul care tapetează fața internă a pericardului fibros (foița parietală); se reflectă pe cord ca epicard (foița viscerală)
Inervație
Nervul frenic (C3-C5) pentru conducerea impulsurilor dureroase; inervație vasomotorie pe calea sistemului nervos simpatic
Sinusul transvers
Spațiul aflat posterior de aortă și trunchiul pulmonar; în acest sinus și superior de acesta se pot pensa digital vasele
Sinusul oblic
Spațiul pericardic situat posterior de cord
Planșa 5-3
COLORAȚI componentele pericardului in situ, utilizând culorile sugerate:
□ 8. □ 9. □ 10. □ 11.
Arcul aortic (roșu) Timusul (galben) Vena cavă superioară (albastru) Pericardul (gri sau maro)
Corelație clinică: Pericardul poate fi afectat de afecțiuni inflamatorii (pericardită) și revărsate (acumularea de fluid în sacul pericardic). Sângerarea în cavitatea pericardică poate cauza tamponadă cardiacă. Sângerarea poate fi rezultatul unei rupturi de anevrism aortic, al unui infarct miocardic cu ruptura peretelui miocardic sau al unei plăgi penetrante (plagă prin înjunghiere). Acumularea de sânge din cavitatea pericardică este numită hemopericard și compromite bătăile inimii, scade întoarcerea venoasă către cord și afectează debitul cardiac. Acumularea sângelui impune drenajul cavității pericardice și inițierea terapiei specifice, deoarece adesea este o afecțiune cu risc vital.
Netter: Atlas de anatomie a omului, Ediția a 7-a, Planșele 215, 235 și 237.
Sistemul cardiovascular
Cordul I
Coasta 1
5
Cordul 5 6 7
3 2
1
B. Pereţii pericardului 4 Vena brahiocefalică dreaptă Artera carotidă comună stângă Artera și vena subclavie
A. Subdiviziunile mediastinului
9
Vena jugulară internă 8
Coasta 1
10
11 Diafragmul
C. Pericardul și cordul: cordul in situ
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-3
5
Cordul II
Cordul uman are patru cavități: două atrii și două ventricule. Sângele care se întoarce din circulația sistemică pătrunde în atriul drept și ventriculul drept și este pompat în circulația pulmonară, în vederea schimburilor gazoase. Sângele din circulația pulmonară se reîntoarce în atriul stâng și ventriculul stâng de unde este pompat în circulația sistemică. Atriile și ventriculele sunt separate prin valve atrioventriculare (valva tricuspidă pe partea dreaptă și valva mitrală pe partea stângă) care previn refluxul sângelui în atrii atunci când ventriculele se contractă. De asemenea, cele două vase majore care transportă sângele în afara cordului, trunchiul pulmonar din ventriculul drept și aorta ascendentă din ventriculul stâng, posedă valve denumite valve semilunare (valvele pulmonară și aortică). Fiecare valvă semilunară are trei cuspe care au aspectul unei semilune, de unde provine denumirea de “valve semilunare”. Detalii despre caracteristicile fiecărei cavități cardiace sunt rezumate în următorul tabel. CARACTERISTICĂ
DEFINIȚIE
Auriculul
Apendice al atriului în formă de săculeț; derivat din tubul cardiac embrionar
Atriul drept
Mușchii pectinați
Creste de miocard în interiorul auriculului
Creasta terminală
Relief ce pornește de la orificiul de deschidere al venei cave inferioare (VCI) spre cel al venei cave superioare (VCS); prelungirea sa superioară marchează situsul nodului SA
Fosa ovală
Depresiune a septului interatrial; situsul anterior al foramen ovale
Orificiile de deschidere atriale
Câte unul pentru VCS, VCI și sinusul coronar (întoarcerea venoasă din venele cardiace)
Ventriculul drept Trabecule cărnoase
Creste neregulate ale miocardului ventricular
Mușchii papilari
Proiecții anterioare, posterioare și septale ale miocardului care se extind în cavitatea ventriculară; previn prolapsul cuspelor valvulare
Cordaje tendinoase
Cordaje fibroase ce conectează mușchii papilari la cuspele valvulare
Banda moderatoare (trabecula septomarginală)
Bandă musculară ce conține o parte din fasciculul AV și care traversează ventriculul drept de la septul interventricular până la baza mușchiului papilar anterior
Orificiile de deschidere ventriculare
Unul pentru trunchiul pulmonar prin valva pulmonară; unul pentru a primi sânge de la atriul drept prin valva tricuspidă
Atriul stâng Auriculul
Mic apendice reprezentând un atriu primitiv embrionar al cărui perete are mușchi pectinați
Peretele atrial
Perete relativ mai gros decât peretele subțire al atriului drept
Orificiile de deschidere atriale
În mod normal, patru orificii de deschidere pentru cele patru vene pulmonare
Planșa 5-4
CARACTERISTICĂ
DEFINIȚIE Ventriculul stâng
Mușchii papilari
Mușchii supero-posterior (anterior) și inferior (posterior), mai mari în dimensiuni decât cei ai ventriculului drept
Cordaje tendinoase
Cordaje fibroase ce conectează mușchii papilari la cuspele valvulare
Peretele ventricular
Perete mult mai gros decât cel al ventriculului drept
Septul membranos
Porțiune superioară foarte subțire a septului interventricular; situsul celor mai frecvente defecte de sept vetricular (DSV)
Orificiile de deschidere ventriculare
Unul pentru aortă prin valva aortică; unul pentru a primi sânge din atriul stâng prin valva mitrală
COLORAȚI următoarele caracteristici ale cavităților cardiace, folosind o culoare diferită pentru fiecare caracteristică, cu excepția celor unde este sugerată o culoare:
□ □ □
1. Tract de ejecție către trunchiul pulmonar (albastru) 2. Atriul stâng 3. Venele pulmonare (în mod normal câte două de fiecare parte) (roșu deschis)
□ 4. □ 5. □ 6. □ 7. □ 8. □ 9. □ 10. □ 11. □ 12. □ 13. □ 14.
Cuspa valvei mitrale Aorta ascendentă și arcul aortic (roșu) Vena cavă superioară (albastru) Cuspa valvei aortice Atriul drept Cuspa valvei atrioventriculare drepte (tricuspidă) Ventriculul drept Vena cavă inferioară (albastru) Mușchii papilari Ventriculul stâng Valva pulmonară
Corelație clinică: În mod normal, zgomotele cardiace sunt descrise ca “lubdub” și sunt produse prin închiderea valvelor atrioventriculare, urmată rapid de închiderea valvelor semilunare. Există două zgomote adiționale produse de umplerea ventriculelor, dar acestea sunt mai dificil de obiectivat. Cu ajutorul unui stetoscop se poate ausculta în focarul celor patru valve pentru a evalua funcționarea adecvată a acestora. Se recomandă ca stetoscopul să fie plasat la nivelul peretelui toracic și al ariei cardiace în zona în care sângele trece prin valve, deoarece sunetul se transmite mai bine prin mediul lichid. Punctele gri din desenul C arată poziționarea aproximativă a stetoscopului în vederea auscultării fiecărei valve.
Vezi Netter: Atlas de anatomie a omului, Ediția a 7-a, Planșele 226 și 228
Sistemul cardiovascular
Cordul II
5
3 2
Auriculul drept (apendice atrial)
3
5 4 6
1
7 Ventriculul drept
8
9 12 10
13 11 12
A. Cordul secţionat (vedere tip carte) 14 Aria aortică
7 4
Valvele cardiace:
Aria pulmonară Aria tricuspidiană
Valva pulmonară Valva aortică Aria mitrală
Valva mitrală Valva tricuspidă
9
B. Cordul în diastolă: vedere dinspre bază cu atriile înlăturate
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
C. Ariile precordiale de auscultaţie
Planșa 5-4
5
Cordul III
Pericardul este inervat prin fibre somatice nociceptive cu originea în nervii frenici (C3-C5), în timp ce cordul este inervat de fibre nervoase vegetative. Principalele componente ale acestui tipar de inervație includ: • Fibre parasimpatice: provin din nervul vag (NC X), cu traiect către plexul cardiac; stimularea parasimpatică încetinește ritmul cardiac (bradicardie) și scade forța de contracție • Fibre simpatice: provin din nervii cardiaci toracici superiori cu originea în coloana celulară intermedio-laterală T1-T4, care pătrund ulterior în trunchiul simpatic. Aceste fibre fac sinapsă în ganglionul cervical superior și în ganglionul toracic, de unde emerg fibre postganglionare către plexul cardiac. Stimularea simpatică crește frecvența cardiacă (tahicardie) și forța de contracție • Fibre aferente: fibre nervoase senzoriale de la nivelul cordului intră în componența nervilor simpatici care ajung la ganglionii spinali asociați cu nivelurile spinale T1-T4; aceste fibre transmit impulsurile dureroase asociate ischemiei cardiace Cordul menține un ritm intrinsec spontan de aproximativ 90-100 bătăi/min, dar tonusul parasimpatic normal domină acest ritm intrinsec și menține o frecvență cardiacă de repaus de aproximativ 72 bătăi/min. Mușchiul cardiac (miocardul) este reprezentat de: • Miocardul contractil • Miocardul specializat în conducere
Unda de depolarizare cu originea în nodulul SA și repolarizarea miocardului generează un tipar electrocardiografic (unda P, complexul QRS, unda T) folosit în clinică pentru evaluarea sistemului de conducere.
COLORAȚI caracteristicile sistemului de conducere intrinsec al inimii și elementele (formele undelor potențialului de acțiune) electrocardiogramei (ECG), folosind culorile sugerate:
□ □ □ □
1. Nodulul SA (albastru) 2. Nodulul AV (galben) 3. Fasciculul AV (His) 4. Ramurile fasciculare ventriculare (fibrele Purkinje)
Corelație clinică: Fibrilația atrială este cea mai frecventă aritmie (deși rară la copii) și afectează aproximativ 4% din persoanele cu vârsta peste 60 de ani. Tahicardia ventriculară este o aritmie cu origine într-un focar ventricular, cu o frecvență cardiacă mai mare de 120 bătăi/min. De obicei se asociază cu boala arterelor coronare, deoarece ischemia miocardică afectează frecvent endocardul ventricular, unde este localizat sistemul de conducere Purkinje.
Miocardul specializat în conducere nu se contractă, dar răspândește unda de depolarizare rapid prin cavitățile cardiace. Impulsurile sunt inițiate în nodulul sinoatrial (SA) și transmise către nodulul atrioventricular (AV). De aici, impulsurile străbat fasciculul atrioventricular (His) și apoi se răspândesc în ventricule, prin ramurile dreaptă și stângă ale fasciculului His și ale sistemului de fibre Purkinje. Componentele acestui sistem intrinsec de conducere sunt rezumate în tabelul de mai jos.
CARACTERISTICĂ
DEFINIȚIE
Nodulul SA
Pacemaker-ul inimii; locul de inițiere al potențialului de acțiune
Nodulul AV
Nodul care primește impulsurile inițiate în nodulul SA și care le transportă la fasciculul atrioventricular (His)
Ramurile fasciculului His
Ramurile dreaptă și stângă ce transportă impulsurile descendent de fiecare parte a septului interventricular către sistemul subendocardic de fibre Purkinje
Planșa 5-5
Vezi Netter: Atlas de anatomie a omului, Ediția a 7-a, Planșa 229; și Anatomia clinică a lui Netter, ed. a 4-a, Fig. 3.20
Sistemul cardiovascular
Cordul III
5
Potenţiale de acţiune 1 Mușchi atrial 2
3 4 Fibre Purkinje Mușchi ventricular
T
P
A. Electrocardiografia și sistemul de conducere cardiac
U
QRS 0,2
0,4
0,6
Aorta ascendentă Vena cavă superioară
1
Valva pulmonară 2 3 4
Banda moderatoare (trabecula septomarginală)
Mușchiul papilar supero-posterior (anterior)
B. Partea dreaptă a sistemului de conducere al cordului
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-5
5
Cordul IV
Primul grup de artere care iau naștere din aorta ascendentă după ce aceasta părăsește cordul este reprezentat de arterele coronare, denumite astfel după locația lor (încoronează cordul). Sângele care ajunge la cord prin arterele coronare are cea mai mare saturație în oxigen din tot organismul și, prin urmare, poate asigura necesarul metabolic crescut al inimii. Există două artere coronare, stângă și dreaptă, și trei vene cardiace importante: mare, mijlocie și mică. Prin aceste vene sângele se reîntoarce în sinusul coronar și în atriul drept, deși există și alte câteva vene mici prin care fluxul sanguin coronar se reîntoarce în cavitățile cardiace. Vascularizația corsului este rezumată în tabelul de mai jos.
VAS
TRAIECT
Artera coronară dreaptă
Are mai multe ramuri principale: nodală sinoatrială (SA), marginală dreaptă, ramura interventriculară inferioară (posterioară) a arterei coronare drepte, nodală atrioventriculară (AV)
Artera coronară stângă
Are mai multe ramuri principale: circumflexă, interventriculară anterioară (descendentă anterioară stângă), marginală stângă
Vena cardiacă mare
Traiect paralel cu ramura interventriculară anterioară a arterei coronare stângi; drenează sângele în sinusul coronar
Vena cardiacă mijlocie
Traiect paralel cu ramura interventriculară inferioară (posterioară) a arterei coronare drepte; drenează în sinusul coronar
Vena cardiacă mică
Traiect paralel cu artera marginală dreaptă; drenează în sinusul coronar
Venele cardiace anterioare
Câteva vene mici care drenează direct în atriul drept
Venele cardiace foarte mici
Drenează prin peretele cardiac direct în toate cele patru cavități cardiace
Fluxul sanguin coronarian variază în funcție de presiunea aortică dar este influențat și de factori fizici, precum compresiunea vaselor în timpul contracției cardiace (fluxul coronarian scade semnificativ pe măsură ce miocardul ventricular contractat comprimă arterele coronare) și de factorii metabolici eliberați din miocite. Factorii metabolici implicați în reglarea fluxului sanguin coronarian sunt: • H+ • CO2 • O2 scăzut • K+ • Acidul lactic • Oxidul nitric • Adenozina (probabil cel mai important factor)
Planșa 5-6
Atunci când necesarul cardiac crește, adenozina este eliberată de către miocite și are ca efect vasodilatația și creșterea fluxului sanguin în arterele coronare.
COLORAȚI fiecare dintre arterele coronare și venele cardiace enumerate mai jos, folosind culorile sugerate:
□ 1. □ 2. □ 3. □ 4. □ 5. □ 6.
Artera coronară stângă și ramurile sale (ramura interventriculară anterioară [descendentă anterioară], ramura circumflexă, ramura marginală stângă) (portocaliu) Vena cardiacă mare (albastru) Vena cardiacă mică (maro) Artera coronară dreaptă și ramurile sale (ramura nodală SA, ramura marginală dreaptă și ramura interventriculară inferioară [posterioară] a arterei coronare drepte) (roșu) Sinusul coronar (violet) Vena cardiacă mijlocie (verde)
Corelație clinică: Angina pectorală este senzația cauzată de ischemia miocardică și este descrisă ca o presiune, un disconfort sau o senzație de sufocare în partea stângă a toracelui sau în regiunea substernală, ce iradiază spre umărul stâng și brațul stâng, dar și la nivelul gâtului, mandibulei, dinților, abdomenului și spatelui. Acest tipar de iradiere este un exemplu de “durere iradiată”, în care aferențele viscerale de la cord pătrund în măduva spinală toracică superioară împreună cu aferențele somatice, și amândouă converg în cornul posterior al măduvei spinării. Interpretarea durerii viscerale poate fi inițial confundată cu senzațiile somatice de la același nivel medular. Ischemia miocardică datorată aterosclerozei și trombozei de arteră coronară este o cauză majoră de infarct miocardic (IM) ce afectează mai mult de un milion de americani în fiecare an. Dacă ischemia este suficient de severă, poate să apară necroza (moartea tisulară) miocardului; de obicei necroza se produce în subendocard, deoarece aceasta este regiunea este cea mai puțin perfuzată a peretelui ventricular.
Vezi Netter: Atlas de anatomie a omului, Ediția a 7-a, Planșa 222.
Sistemul cardiovascular
Cordul IV
5
Aorta (secţiune) Ramura nodală sinoatrială (SA) 1 4
Ramura circumflexă a arterei coronare stângi
2
3
Ramura interventriculară anterioară (ramură descendentă anterioară stângă) a arterei coronare stângi
A. Faţa sternocostală Ramura nodală sinoatrială (SA) Ramura circumflexă a arterei coronare stângi
Nodulul sinoatrial (SA) (intramural)
Ramura marginală stângă 5
3
4 6 Ramura interventriculară inferioară (posterioară) a arterei coronare drepte Ramura marginală dreaptă
B. Faţa diafragmatică
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-6
5
Caracteristicile arterelor, capilarelor și venelor • Capilarele: compuse doar din endoteliu; au rol funcțional în schimburile gazoase și metabolice dintre țesuturi și sânge
Majoritatea arterelor și venelor au trei straturi sau tunici (capilarele și venulele postcapilare sunt excepții). Cele trei tunici sunt: • Tunica intimă: un strat intern de epiteliu scuamos simplu numit endoteliu, care tapetează toate arterele, venele și capilarele • Tunica medie: un strat mijlociu de fibre musculare netede orientate concentric; în vasele mari (aortă), lamelele elastice sunt intercalate cu straturile musculare netede • Tunica adventice: un strat extern de țesut conjunctiv compus majoritar din colagen și câteva fibre elastice
Venele pot fi clasificate în trei tipuri diferite în funcție de mărimea acestora și de grosimea relativă a tuncii medii: • Venulele și venele mici: venulele includ venulele postcapilare (compuse doar din endoteliu și pericite) și venulele musculare (în care tunica medie are una sau două straturi de musculatură netedă); venele mici au două sau trei straturi de musculatură netedă • Venele medii: majoritatea venelor cu denumire proprie; venele de calibru mediu de la nivelul extremităților conțin valve care au rol în întoarcerea venoasă împotriva gravității • Venele mari: în acest tip de vene, tunica adventice este mult mai groasă decât tunica medie; exemple sunt venele subclavii și venele cave
Arterele pot fi clasificate în patru tipuri diferite în funcție de mărimea acestora și de grosimea relativă a tunicilor sau de lipsa acestora: • Arterele mari (elastice): aorta și porțiunile proximale ale arterelor subclavie și carotidă comună • Arterele medii (musculare): majoritatea arterelor cu denumire proprie • Arterele mici și arteriolele: responsabile de cea mai mare parte din rezistența vasculară; arteriolele reglează fluxul sanguin din patul capilar STRAT INTERN (TUNICA INTIMĂ)
Însumate, vasele sanguine din corpul uman măsoară peste 80.000 de kilometri. Caracteristicile acestor vase sunt prezentate pe scurt în tabelul de mai jos.
STRAT MIJLOCIU (TUNICA MEDIE)
STRAT EXTERN (TUNICA ADVENTICE)
VAS
DIAMETRU
Arteră mare (de tip elastic)
>1 cm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă
Musculatură netedă; lamele elastice
Țesut conjunctiv; fibre elastice; mai subțire decât tunica medie
Arteră medie (de tip muscular)
2-10 mm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă
Musculatură netedă; fibre de colagen; puțin țesut elastic
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice; mai subțire decât tunica medie
Arteră mică
0,1-2 cm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă
Musculatură netedă (8-10 straturi celulare); fibre de colagen
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice; mai subțire decât tunica medie
Arteriolă
10-100 µm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă
Musculatură netedă (1-2 straturi celulare)
Subțire, slab definită
Capilar
4-10 µm
Endoteliu
Nu are
Nu are
Venulă postcapilară
10-50 µm
Endoteliu; pericite
Nu are
Nu are
Venulă musculară
50-100 µm
Endoteliu; pericite
Musculatură netedă (1-2 straturi celulare)
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice; mai groasă decât tunica medie
Venă mică
0,1-1 mm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă (2-3 straturi)
Musculatură netedă (2-3 straturi continue cu tunica intimă)
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice; grosime mai mare ca a tuncii medii
Venă de calibru mediu
1-10 mm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă; unele posedă valve
Musculatură netedă; fibre de colagen
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice; mai groasă decât tunica medie
Venă mare
>1 cm
Endoteliu; țesut conjunctiv; musculatură netedă
Musculatură netedă (2-15 straturi); fibre de colagen
Țesut conjunctiv; unele fibre elastice, fibre musculare netede longitudinale; mult mai groasă decât tunica medie
Artere
Vene
COLORAȚI următoarele caracteristici ale vaselor
sanguine, folosind culori diferite pentru fiecare:
□ 1. □ 2. □ 3.
Tunica intimă (endoteliul) Tunica medie Tunica adventice
Planșa 5-7
Corelație clinică: Îngroșarea și îngustarea peretelui arterial și depunerea de lipide în perete poate duce la o formă de ateroscleroză. Artera îngustată nu poate să asigure necesarul metabolic al țesuturilor adiacente, cu riscul ca acestea să devină ischemice (lipsa oxigenului). Această afecțiune este favorizată de mai mulți factori, printre care inflamația focală a peretelui arterial.
Sistemul cardiovascular
5
Caracteristicile arterelor, capilarelor și venelor
Vene
Caracteristicile vaselor sanguine
Artere 1
1
2
2
3
3
Venă mare Arteră mare (de tip elastic)
Valvă
Arteră medie (de tip muscular)
Venă de calibru mediu cu valvă
Anastomoză arterio-venoasă (termoreglare)
Capilare
Venulă
Pat capilar (microcirculaţie)
Arteriolă Pericit
Capilar Pericit
Celulă musculară netedă Celulă endotelială
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-7
5
Arterele capului și gâtului
Arterele care vascularizează regiunea capului și gâtului iau naștere din arterele subclavie și carotidă comună. Artera subclavie este divizată în trei segmente de către mușchiul scalen anterior. Primul segment este situată medial, al doilea segment posterior, iar al treilea segment este situat lateral de mușchiul scalen anterior. Ramurile arterei subclavii sunt descrise în următorul tabel. RAMURĂ
TRAIECT Segmentul 1
porțiunile mijlocie și anterioară ale creierului și orbita. Din artera carotidă externă se desprind opt ramuri care vascularizează gâtul, fața, scalpul, dura mater, regiunile nazală și paranazală și cavitatea bucală. Aceste ramuri sunt descrise în tabelul de mai jos.
RAMURĂ
TRAIECT ȘI STRUCTURI VASCULARIZATE
Tiroidiană superioară
Vascularizează glanda tiroidă, laringele și mușchii infrahioidieni
Vertebrală
Are traiect ascendent prin gaura transversară C6-C1 și pătrunde în gaura occipitală mare
Faringiană ascendentă
Vascularizează regiunea faringiană, urechea medie, meningele și mușchii prevertebrali
Toracică internă
Are traiect descendent parasternal și se anastomozează cu artera epigastrică superioară
Linguală
Are traiect profund de mușchiul hioglos și vascularizează limba
Trunchiul tirocervical
Dă naștere arterelor tiroidiană inferioară, transversă a gâtului și suprascapulară
Facială
Trece peste mandibulă și vascularizează fața
Occipitală
Vascularizează mușchiul sternocleidomastoidian și se anastomozează cu trunchiul costocervical
Auriculară posterioară
Vascularizează regiunea situată posterior de ureche
Maxilară
Pătrunde în fosa infratemporală (descrisă ulterior)
Temporală superficială
Vascularizează fața, mușchiul temporal și scalpul lateral
Segmentul 2 Trunchiul costocervical
Dă naștere arterelor cervicală profundă și intercostală superioară
Dorsală a scapulei
Este inconstantă; poate lua naștere și din artera transversă a gâtului
Segmentul 3
COLORAȚI următoarele ramuri ale arterei subclavii, folosind culori diferite pentru fiecare ramură:
□ 1. □ 2. □ 3.
Vertebrală: asigură aportul sanguin pentru porțiunea posterioară a creierului Trunchiul costocervical: ramura sa cervicală profundă asigură vascularizația regiunii laterale profunde a gâtului Trunchiul tirocervical: ramurile sale transversă a gâtului și tiroidiană inferioară asigură vascularizația unor porțiuni ale gâtului, ale glandei tiroide și glandelor paratiroide
COLORAȚI următoarele ramuri ale arterei carotide externe, folosind o culoare diferită pentru fiecare ramură:
□ 4. Maxilară □ 5. Facială □ 6. Linguală □ 7. Tiroidiană superioară □ 8. Temporală superficială
Artera carotidă comună are traiect ascendent prin teaca carotică (ce conține de asemenea și vena jugulară internă și nervul vag) și se ramifică în artera carotidă internă și artera carotidă externă. Artera carotidă internă nu dă naștere în mod normal unor ramuri la nivel cervical (se desprind câteva ramuri, dar sunt de dimensiuni foarte mici și sunt rareori menționate) și are traiect prin canalul carotic intracranian pentru a vasculariza
Planșa 5-8
Vezi Netter: Atlas de anatomie a omului, Ediția a 7-a, Planșele 41 și 57.
Sistemul cardiovascular
5
Arterele capului și gâtului
8 4 Artera cervicală ascendentă
1
Artera transversă a gâtului
Artera cervicală profundă 2 Artera intercostală supremă
Artera auriculară posterioară
Artera occipitală
Artera tiroidiană inferioară
3
Artera carotidă internă
Artera subclavie
Artera carotidă externă
Artera suprascapulară
5 6 Artera faringiană ascendentă 7
Artera carotidă comună
Artera toracică internă
A. Regiunea cervicală: artera subclavie
B. Ramurile arterei carotide externe drepte: schemă Artera sfenopalatină
Artera meningee medie
4 Artera infraorbitală
Artera temporală superficială
Arterele alveolare superioare
Artera alveolară inferioară Artera carotidă externă
Ramura mentală a arterei alveolare inferioare
Artera facială
C. Regiunea temporală: artera maxilară stângă
Netter Atlas de anatomie pentru colorat
Planșa 5-8