Exploratori
lumeapovestilor
Eryka Lang Povești
lumeapovestilor Exploratori
Eryka Lang
Exploratori în lumea poveștilor
Eryka Lang
Copyright © 2025 Grup Media Litera Toate drepturile rezervate
Editura Litera
tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19 e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro
Editor: Vidrașcu și fiii
Redactor: Gabriela Bărbulescu Corector: Carmen Bîtlan
Ilustrații (interior și copertă): Shutterstock
Tehnoredactare: Dorel Melinte
Copertă: Lorena Ionică
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Exploratori în lumea poveștilor / Eryka Lang. –
București: Litera, 2025
ISBN 978 630 355 120 3
087.5
Marea expediție spre Nord
Într-o dimineață surprinzător de caldă pentru luna noiembrie, Moftilă, ursul brun al pădurii, stătea nemișcat pe un trunchi doborât. Își ține capul între labele groase și părea cam supărat.
Nu mai vine iarna, Lupilă, mormăi el.
Lupilă, un lup cu blana cenușie și ochii de chihlimbar, săpa de zor la rădăcina unui copac. Se opri din lucru și răspunse:
Poate doar întârzie. Sau poate se duce mai întâi prin alte părți…
Moftilă a oftat adânc.
de Eryka Lang
Sunt trei ierni, Lupilă, de când eu nu mai dorm! Pădurea e goală, nu mai găsesc mâncare. Nici liniște nu am! Drujbele oamenilor care taie copacii fac un zgomot îngrozitor.
Stai așa! Sigur e ceva de mâncare aici!
CIUPEERCI! strigă Lupilă în timp ce scotea un cufăr mic dintre rădăcinile încâlcite între care săpase.
TRUFEE, exclamă Moftilă și se repezi cu botul lung în mănunchiul proaspăt descoperit de Lupilă lângă cufăr.
Erau delicioase și trecuse ceva timp de când nu mai mâncase ceva atât de bun. Pe Lupilă însă nu-l interesau deloc trufele.
Ia uite ce am mai găsit!, îi strigă el ursului în timp ce flutura o hartă veche, cu margini roase, desenată cu
linii colorate și semne misterioase. În mijlocul ei, scria: „Luminile Întoarse – acolo unde cerul dansează și inimile se aprind de dor”.
H mmm, ăsta e drumul spre Nord. Sunt foarte departe țările nordice, dar am auzit că acolo sunt iernile adevărate, spuse Moftilă molfăind încă din trufe.
Hai să plecăm acolo! O expediție în Nord, ca să găsim frigul și iarna pe care le am pierdut! Nu asta îți doreai?
Ursul se simțea obosit, dar gândul de a întâlni iarna din Nord îl ademenea. Într o pernă umplută cu flori de mușețel, Moftilă a pus o lupă, un termome tru, o busolă ruginită, două căni, o pătură, un samovar și un carnețel. Și iată i plecând la drum. Au mers zile și nopți. La fiecare popas, Lupilă nota: temperatura, numărul de pași și animalele pe care le întâlnise. În pădurile dese, au învățat să măsoare umbrele.
Uite, Moftilă! Umbra ta are 5 pași, a mea doar 3! Ești ofi cial... un nor de blană!
Și tu ești o fâșie de întuneric cu o hartă, răspunse ursul zâmbind.
Pe măsură ce urcau spre Nord, peisajul se schimba: copacii se răreau, aerul devenea clar și rece, iar cerul, uneori, părea că șoptește.
Ce îți mai amintești din iernile de altădată? întrebă Lupilă.
Când eram mic, urșii dormeau ca pietrele. Acum... toți sunt treji. Unii scriu poezii noaptea, alții se uită la stele. Și le e foame.
Traversând munți înalți, au calculat altitudinea în pași. Iar cum au dat de primul strat de zăpadă, au și început să compare urmele animalelor. Moftilă se înfrupta din mușchi, licheni și pești gustoși. Să gețile de pe hartă le îndreptau pașii spre Tabăra Aurorei.
Când au ajuns în tabăra din valea cu omăt gros, mai toate animalele se aflau deja acolo. În fiecare seară, spuneau povești la gura focului, făceau jocuri logice și măsurau stelele. La un mo ment dat, în întunericul nopții, cerul a început să danseze. Fâșii de lumini verzi, violet, mov brăz‑ dau cerul.
Ce este aici? Ce magie? Ce se întâmplă? strigau lupul ce nușiu și ursul brun, uimiți de așa spectacol.
O bufniță polară l a și atins cu aripa pe Moftilă: Sssttt, este aurora boreală. Doar uită te și bucură te. Pe tărâmul nostru, pui întrebări după ce, mai întâi, privești și asculți atent.
Pădurea era înghețată. Frigul răzbise demult prin blana lor, dar lupul cenușiu și ursul brun nu se mai plângeau de nimic. Restul nopții l au petrecut în tăcere, asemeni animalelor din Pădurea Nordului. Ca și ele, sub cerul luminat multicolor, au ascultat cum cad fulgii de nea și cum respiră peștii din lacul înghețat. Ca toate celelalte animale nordice, au privit cum cad luminile aurorei boreale și stelele pline de dorințe. Iar în inimile lor s a făcut cald și dor de casă.
Mâine ne întoarcem acasă, Lupilă, îi șopti Moftilă zâmbind. Am găsit iarna, dar și liniștea pe care o căutam. Acum mi e somn...
Ai ascultat/Ai citit cu atenție? Răspunde la întrebări!
Cine sunt personajele din poveste?
Care este motivul expediției lor?
Unde călătoresc personajele?
Î n ce anotimp se petrece acțiunea poveștii?
Ce descoperă Moftilă și Lupilă în călătoria lor?
Rezolvă cu atenție!
1. Bifează enunțurile adevărate:
Moftilă e un lup.
Moftilă e supărat că nu mai vine iarna.
Lupilă caută trufe.
Drujbele fac liniște în pădure.
2. Completează frazele folosind cuvinte din poveste.
Moftilă stătea pe un .
Lupilă avea ochii de .
Lupilă a găsit un plin cu trufe.
Pe hartă scria: „Luminile ”.
3. Găsește cuvinte care rimează cu cele de mai jos:
Exemplu: Cufăr – Nufăr
Zăpadă – Lumină – Boreală –
4. Desparte în silabe cuvintele:
AURORA
BUFNIȚĂ
FRIG DRUM
5. Scrie în dreptul fiecărui enunț DA sau NU, conform textului citit.
Lupilă a scris într un carnețel.
Moftilă a mâncat trufe.
Aurora boreală este un animal.
În tabără se spuneau povești.
6. Colorează doar obiectele pe care Moftilă le a pus în bagaj.
Câte obiecte sunt în bagajul lui Moftilă? Scrie totalul.
Desenează bagajul de călătorie al lui Moftilă.
7. Știai că? Aurora boreală este un spectacol de lumini care apare pe cer în țările unde este foarte frig, aproape de Polul Nord. Este un fenomen uimitor, care se întâmplă atunci când vântul solar (care vine de la Soare) lovește atmosfera Pământului, astfel că se produc lumini colorate, care par că dansează în valuri verzi, mov, roz sau albăstrui.
a) Obser vă imaginea cu aurora boreală din text. Scrie o propoziție cu începutul: Cerul părea că…
Exemplu: Cerul părea că dansează cu fluturi colorați.
b) Colorează cerul din imagine cu luminile aurorei boreale. Alege doar culori reci.
8. La focul din tabără, stau în cerc 5 viețuitoare. Fiecare povestește o amintire despre iarnă.
Câte amintiri se spun în total?
Câte amintiri spun dacă fiecare mai spune încă una?
9. Știai că? Lichenii sunt mici viețuitoare care arată ca niște pete colorate pe copaci, pietre sau pământ. Sunt speciali deoarece sunt compuși din două părți care trăiesc împreună: o algă și o ciupercă.
Aplică exemplul de mai jos și creează o filă de dicționar ilustrat pentru un alt cuvânt nou învățat din poveste.
Cuvânt Ce înseamnă?Cum arată? (desenul tău) licheni plante care cresc pe pietre sau pe alte plante
Micuța dantelăreasă
Fomi era o omidă tânără și pofticioasă. Locuia într‑un castan pe care nu îl părăsise vreodată. Îi plăceau mult frunzele cu care se hrănea, astfel că le ronțăia cât de frumos putea. Razele soarelui pătrundeau prin dantelăria verde și toți se mirau de strălucirea arborelui.
Într o zi, un roi de insecte a vizitat o ca să o felicite. Văzându le cât de ușor zboară și ajung oriunde, Fomi izbucni în plâns și se ascunse sub un mănunchi de frunze proaspete.
— Eu de ce nu pot să zbor, de ce?! suspina ea printre lacrimi.
Auzind o, prietena ei, turturica Tura, i a spus:
de Eryka Lang
— Fiecare are calitățile lui. Poate că nu poți să zbori ca mine, dar ai propriile tale daruri.
Fomi era însă nemulțumită și hotărâtă să învețe să zboare. Invidia fluturii, libelulele și gărgărițele care puteau zbura oriunde, descoperind locuri și prieteni noi. Invidia până și vântul, care venea de departe și făcea frunzele dantelate să cânte.
— Te rog, Tura, învață mă să zbor sau măcar să plutesc! Îți promit că vei avea cel mai frumos castan din pădure! spuse Fomi într o zi.
Seara, la lumina lunii, Fomi exersa mișcări ală turi de Tura, care o încuraja să se miște ușor, în rit mul vântului. Se străduia, dar fără succes. Fomi era tot mai obosită și își simțea trupul greoi. Mânca zi și noapte, iar castanul în care locuia devenea tot mai elegant. Aproape fiecare frunză avea un model complicat, ca o broderie deosebită ce filtra razele soarelui. Omizi de peste tot veneau să o roage să le învețe să brodeze la fel.
Într o dimineață, Fomi descoperi cu groază că o parte din frunzele ei cele mai frumoase erau aco perite de o pânză groasă și lipicioasă. Un păianjen mare, cu picioare lungi și lucioase, își construise peste noapte o plasă chiar în mijlocul dantelăriei ei.
— Ce s a întâmplat? întreabă Tura, coborând lin pe o ramură.
— A venit pe furiș. Toată munca mea… uită te la frunze! șopti Fomi, cu inima strânsă.
Păianjenul apăru dintre firele pânzei și, calm, spuse:
— Îmi pare rău, nu știam că sunt frunzele tale. Caut doar un loc frumos pentru mine și castanul acesta e plin de lumini și umbre deosebite.
Fomi ezită. Era furioasă, dar și tristă. Se gândi să o cheme pe Tura să‑l gonească, dar în acel moment își aminti cât de greu fusese și pentru ea să și găsească locul.
— Poți rămâne, dar, te rog, nu atinge frunzele brodate. Îți voi arăta o ramură unde soarele bate la fel de frumos.
Păianjenul clipi surprins și apoi acceptă. Tura o privi cu blândețe.
— Ai fost curajoasă și înțeleaptă. Nu mulți ar fi reacționat așa.
Fomi zâmbi. Era mai mult decât o micuță omidă. Era o dantelăreasă adevărată.
— Fomi, Fomiii... unde ești? strigă Tura di mineața, zburând de jur împrejur.
O căută peste tot, dar nici urmă de Fomi. Ziua trecu și vestea că micuța omidă lipsea se răspândi imediat în pădure.
Tura era îngrijorată și se gândea doar la dispariția prietenei sale. Nici nu observă coconul mătăsos proaspăt crescut pe una din ramurile castanului, foarte aproape de frunza unde Fomi obișnuia să viseze cum zboară. Acolo, pe o ramură apropiată, păian jenul cel mare stătea nemișcat, cu firele pânzei sale întinse ca niște strune fine, de parcă ar fi vegheat.
Trecuse o săptămână, apoi două. Nimeni, nici măcar vântul, nu aduse vreo veste despre Fomi. Dar într o dimineață liniștită, în timp ce soarele abia se ridica, păianjenul se