Romeo-Valentin Muscă: Schimonahia Nazaria de la Varatec

SCHIMONAHIA NAZARIA DE LA VĂRATEC 1 Intrată în Patericul românesc, fiica duhovnicească a cuviosului Paisie Velicikovschi, stareță a Mănăstirii Văratec aproape trei decenii, înmormântată alături de Cuv. Iosif Pustnicul în interiorul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, pe care a construit-o între 1808 și 1812, schimonahia Nazaria de la Văratec (1697-1814) 2 este una dintre cele mai interesante figuri feminine din monahismul românesc.

Din smerenie nu a dorit să-și treacă numele în Pisania lăcașului pe care l-a ctitorit, iar după reconstrucția bisericii și pictarea lăcașului în 1841, din ignoranță zugravii au întocmit o nouă Pisanie, fără să includă numele ctitorului, anume că lăcașul a fost ridicat sub păstorirea monahiei care între 1803 și 1812 conducea trei așezăminte: Văratec, Agapia și Războieni.

Maica Nazaria de la Muntele Pionului (Liviu Stan) este după știința noastră una dintre puținele monahii care au copiat textele părinților filocalici și au participat la crearea Filocaliei în anii nașterii neoisihasmului românesc, cu binecuvântarea Cuv. Vasile de la Poiana Mărului. În volumul VIII din Filocalie, vorbind despre Iosif Pustnicul, duhovnicul Văratecului, Dumitru Stăniloaie îi publică în Filocalie, „Tipicul sfintei rugăciuni cu mintea” și notează că textul fusese scris, cu binecuvântarea duhovnicului, de stareța Văratecului 3.

Apropierea de textele filocalice are legătură cu duhovnicul Neofit de la Bonțești, care a primito în monahism după 1756, din sora Natalia devenind maica Nazaria. Bonțești era unul dintre schiturile isihaste din Valahia coordonate de Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, iar Neofit nu putea fi decât ucenicul său. În felul acesta a început drumul isihast al cuvioasei și deprinderea buchisirii textelor sfinte, îndeletnicire pe care o va continua în sihăstria de la Durău, de unde un manuscris 4 al Cuv. Vasile de la Poiana Mărului a ajuns în Biblioteca Academiei Române.

Am cercetat volumul de documente editat de Toma Gh. Bulat 5, respectiv lucrările Nazariei Niță - fosta stareță a Văratecului. De asemenea, am studiat istoricul Mănăstirii Văratec 6, Patericul românesc întocmit de Ioanichie Bălan și volumul Minunate vieți de starețe și monahii. Elite monahale ale Mănăstirii Văratec, în care Zoe Dumitrescu-Bușulenga 7 prezintă în câteva pagini biografia „Cuv. Nazaria Brașoveanca”, propunând și o cronolgie. Am consultat Viața maicii Nazaria, întâia stareță de Văratec (1788-1814) și Talpa sau Începutul Monastirei Văratecul (două texte tipărite în prima ediție la Iași, în 1862 și 1863), republicate de Fabian Anton ca Addenda la dialogul cu acad. Zoe Dumitrescu-Bușulnega 8. Cu toate acestea, trebuie recunoscut că din biografia cuvioasei singurele date certe, pentru care avem un „document”, sunt anii nașterii și ai morții, respectiv 1697 și 1814, notați pe lespedea mormântului, descoperită de stareța Nazaria Niță în 1973, când a fost deshumat trupul cuvioasei. Din acest motiv, menționarea anilor când a trecut dintr-un schit în altul este destul de aproximativă.

Pe baza acestui „document”, cuvioasa s-a născut în jurul Brașovului la 1697, Nazaria Niță ținând să remarce că a rămas consemnată în amintirea soborului Mănăstirii Maicii Văratic nu cu un nume oarecare de familie, ci cu un cognomen «Brașoveanca» 9, la fel cum o numește și DumitrescuExtras din Romeo-Valentin Muscă, Schitul Scânteia din Măgura Odobeștilor, Ed. Terra, Focșani, 2019, pp. 189-197.

Se pare că Cuv. Nazaria este cel mai longeviv sfânt român, trăind nu mai puțin de 117 ani. De la manuscrisul anonim cu viața Nazariei publicat în 1862 (citat în NIȚĂ 1994, p. 16, nota 9) până la cele mai recente lucrări în care se fac referiri la viața cuvioasei, anul nașterii este indicat diferit. Dăm crezare informațiilor aduse pentru prima dată de Nazaria Niță în biografia cuvioasei din 1989, informații reluate în volumul din 1994, în care se precizează că în 1973, cu ocazia lucrărilor de înlocuire a lespezilor din Biserica Adormirea Maicii Domnului au fost descoperite mormintele starețelor Nazaria și Magdalena, cu două cărămizi pe care erau sculptate numele acestora: Schimonahia Nazaria / Stareța / 1697-1814 și Schimonahia Magdalena / Stareța / ┼1822. NIȚĂ 1994, p. 16, nota 9; p. 71, nota 166.

3 Filocalia 1979, VIII, p. 607, nota 1019.

4 MIHAIL 1983, I, P. 367.

5 BULAT 1939.

6 Văratic 1986, pp. 14-25.

7 DUMITRESCU-BUȘULENGA 2020, pp. 5-12.

8 Ibidem, Addenda, pp. 87-93 și pp. 113-169.

9 NIȚĂ 1994, p. 13. Volumul din care cităm este un triptic alcătuit din cele trei opuscule dedicate sfinților fondatori ai Varatecului: volumul din 1988 despre Iosif Pustnicul, cel din 1989 despre Nazaria și cel din 1992 despre Olimpiada.

1 2

1

Bușulenga. După o scurtă viață de familie, și-a pierdut soțul și cei doi copii, evenimente care au determinat-o să plece de acasă, ajungând după 1750 în Moldova, la Schitul Scânteia, unde a devenit rasoforă cu numele de Natalia. Nu știm cât a stat la Scânteia, de unde a trecut în Valahia, la Schitul isihast Bonțești, unde s-a călugărit primind numele Nazaria. Această perioadă din biografia sa, Ava Ioanichie Bălan o descrie astfel: Viaţa schimonahiei Nazaria a fost din început înconjurată de necazuri şi ispite. Era de loc din Braşov. Mai întâi a fost căsătorită şi a născut doi copii. Apoi, murindu-i soţul, a rămas din tinereţe văduvă. Nu după mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit şi copiii. Rămânând singură şi dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoinţa vieţii călugăreşti. Mai întâi a petrect în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă cu numele Natalia. Apoi se mută la Schitul Bonţeşti. Aici primi marele şi îngerescul chip sub numele de Nazaria 10.

Să remarcăm că această monahie s-a născut în Transilvania în anii când austriecii au rupt în două Biserica românilor și a ajuns la schitul din Munții Vrancei, urmând drumul negustorilor care coborau din Transilvania în Moldova prin defileul Putnei, Schitul Scânteia aflându-se pe această cale.

Apoi a trecut în Valahia în timpul fanarioților, ca să plece din nou în Moldova în momentul în care austriecii au rupt nordul Moldovei, constituind Bucovina, motiv pentru care Cuv. Paisie a părăsit Mănăstirea Dragomirna și s-a retras în Ținutul Neamțului. În sfârșit, a avut zile să atingă 117 ani și să cunoască spre sfârșitul vieții și talpa grea a fraților ortodocși ruși, care au ocupat între 1806-1812 Țările Române, destituindu-l pe mitropolitul Veniamin Costache, locul său fiind luat de omul ocupantului, exarhul Gavril Bănulescu-Bodoni, paradoxal un transilvănean ca Nazaria. Sub ocupație rusească, Nazaria a reușit să ridice actuala Biserică Adormirea Maicii Domnului și să țină discret legătura cu Veniamin Costache, cel care o numise stareță și se afla cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Neamț, unde funcționa cea mai importantă tipografie bisericească, care a lucrat și sub ruși.

Grație Nazariei, de aici au plecat cărți tipărite spre Schitul Scânteia, pe care le-am identificat în Catagrafia din 1844. Una dintre acestea este Chiriacodromionul tipărit în 1811, dăruit de proin mitropolitul Veniamin Costache, Schitului Scânteia pe 13 februarie 1812, după cum mărturisește înscrisul de pe acest volum, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Scânteia.

Credem că în deceniul șapte al sec. XVIII, cuvioasa a ajuns în zona Neamțului, la Schitul Pârâul Carpănului, sub ascultarea duhovnicului Iosif Pustnicul, nevoindu-se 14 ani în pustniciile din jurul schitului. La 1774, Paisie Velicikovschi 11, stabilit la Mănăstirea Secu, o face schimnică, iar în 1779 este numită stareţă a Schitului Durău, după cum aflăm de la Părintele Ioanichie Bălan: După adormirea Cuvioasei Melania, sihăstria ei s-a numit Sihăstria Durău. În anul 1779-1780, stareţul Paisie a adunat aici toate călugăriţele şi pustnicele din partea locului, sub egumenia schimonahiei Nazaria şi a Cuviosului Iosif pustnicul 12.

În 1781, monahia Olimpiada și duhovnicul Iosif au fondat Mănăstirea Văratec. În jurul acestui duhovnic au început să se adune mici obști monahale din zonă, printre acestea, în 1788, și cea a Schitului Durău, condusă de Nazaria. La cererea duhovnicului său Iosif şi a Cuv. Paisie Velicikovschi, acceptă din același an să fie stareța Mănăstirii Văratec, aşezământ pe care l-a condus până în 1814, când a trecut la Domnul, fiind înmormântată în pronaosul bisericii pe care a ctitorit-o. Iosif, duhovnicul Nazariei, a mai trăit până în 1828, fiind înmormântat în partea dreaptă a pronaosului. În martie 2008, Sinodul BOR l-a trecut în rândul sfinţilor, cu numele de Cuv. Părinte Iosif de la Văratec, fiind prăznuit pe 16 august.

De la liniștea Schitului Durău, la grijile mănăstirii, trecerea trebuie să fi fost destul de dificilă, mai ales pentru un suflet care părăsise lumea şi traversase cele trei ţări române pentru a-şi găsi BĂLAN 2005, pp. 361-362 După ocuparea Nordului Moldovei de către austrieci în 1775, Paisie s-a retras cu obştea sa de la Mănăstirea Dragomirna, la Mănăstirea Secu în zona Neamţului, unde exista la acea vreme o intensă viaţă monahală, alegerea lui Paisie nefiind întâmplătoare. În 1789 a primit binecuvântare şi s-a stabilit cu obştea la Mănăstirea Neamţ, unde a pus pe picioare cea mai mare mişcare de revigorare duhovnicească şi intelectuală a ortodoxiei, inspirat de lucrarea duhovnicească a Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, mişcare numită paisianism.

12 Ibidem, p. 228, nota 36.

10 11

2

împăcarea într-o sihăstrie din Carpaţi. Și viața monahilor are ispitele ei, motiv pentru care Nazaria a încercat să se retragă de la conducerea mănăstirii în 1789, fiind însă convinsă de Paisie să revină.

Aflând despre zbuciumul său lăuntric, Cuv. Paisie i-a trimis anul următor o scrisoare de încurajare, din cuprinsul căreia aflăm neliniștile stareței, dar şi nelipsitele răutăţi care tulburau pacea obştilor mănăstireşti, intrigile şi cuvintele răsuflate, cum le numeşte Paisie: Hristos a înviat!

Cinstită maică Nazaria, să te bucuri întru Domnul, iar de la mine părintească blagoslovenie îți trimit.

Scrisoarea mea de alt‛nu este către sfinția ta, făr decât am înțeles că sfinția ta te-ai fi mâhnit oarecum și îți pare rău, căci ți-ai lăsat chiliuța cea de la Ceahlău, și liniștea, și pacea sufletească, și odihna care ai avut acolo. Și ai venit acolea, unde acum îți urmează oarecare nâmpăcare sufletului sfinției tale şi neliniștire și tulburarea din pricina a oarecăror neorânduieli și tulburări ce se întâmplă între oarecare dintre maici 13.

În general, când se analizează acest tip de corespondenţă, suntem tentaţi să punem pe primul plan doar problemele duhovniceşti, uitând că autorii corespondenţei erau fiinţe din această lume, cu probleme și necazuri. Să nu uităm că ne aflăm în 1789, Moldova era ocupată de trupele ruso-austriece și întreţinerea armatelor cădea şi în spinarea schiturilor şi mănăstirilor, care trebuiau să asigure cele necesare întreţinerii animalelor de povară și nu o dată, să adăpostească trupele. Nazaria era stareţa unui aşezământ monahal abia înfiinţat şi pe lângă obligaţiile faţă de obşte (cum reiese din scrisoarea Cuv. Paisie), avea şi grijile faţă de stăpânire. Pe de altă parte, Nazaria venea din singurătăţile munţilor, unde petrecuse ani buni solitară, de aici şocul întâlnirii cu lumea mănăstirii. Paisie, format în regimul auster al Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, cunoştea bine, şi viaţa în sihăstrie, şi viaţa în obşte. Înțelegând temerile Nazariei, o întăreşte pe aceasta, oferindu-i soluţii concrete la problemele pe care le întâmpina în obştea Văratecului: Pentru aceasta iarăși mai adaog aceste hotărâri ale ticăloșiei mele. Adică, să nu mai lași pe maici să mai vie în mănăstire pentru mărturisire, ci să se mărturisească la preotul Ioniță, după cum am zis de multe ori. Iar având vreo una (din ele) îndoire la oarecare pricină duhovnicească, când cu întâmplare, pentru vreo treabă, va veni vreun duhovnic de-ai noștri, atunci își va dezlega îndoirea. După cum și altele, care vor avea nevoie, din destul se vor mărturisi la dânsul atuncea.

De să va întâmpla vreunei surori moarte grabnică, și n-a fi vreme ca să trimiți în mănăstire, apoi atuncea să aveți voie să chemați un ieromonah ori de unde veți avea îndemână, ca să o călugărească.

Când va fi cu trebuință de a călugări niscareva surori, să trimiteți două maici cucernice cu răvaș către mine, scriind și numele surorilor acelora. Și luând eu răvaș, și numele lor, voi chema pe duhovnicul lor, la care se mărturisesc surorile, și-l voi întreba pentru așezarea lor, și atuncea, de mă voi vesti și eu, apoi voi trimite preot duhovnic și le va călugări, după cum și din gură am vorbit cu sfinția sa, cinstita maică Olimpiada și maica Matrona, pe care sunt bine încredințat că pe toate le vei fi auzit din gura sființiilor lor 14.

Deşi duhovnicul Văratecului era Iosif Pustnicul, din cuprinsul epistolei deducem că Paisie, datorită notorietății sale, avea în grija sa și Mănăstirea Văratec, căreia cu mitropolitul Moldovei i-a stabilit rânduiala mănăstirească: Iar pentru că ai înțeles că eu m-aș fi lepădat cu totul de sfătuirea maicilor și de schit, vei ști, sfinția ta, că până acum nici nu au trecut prin mintea mea un cuget ca acela, ci acele ce ai auzit au fost niște cuvinte răsuflate, grăite de la oarecare, dar eu nu m-am lepădat nicidecum, nici mă lepăd. Și cum ar fi fost una ca aceasta? Căci atunci când am făcut rânduiala aceasta împreună cu cartea părintelui mitropolit, și vestire oarecare au avut, cum că după Dumnezeu și dumnezeiesc este lucrul acesta. Pentru aceasta de vei mai auzi de acum înainte niscareva cuvinte de acest fel, să nu le crezi! 15

13

PAISIE 1988, p. 71.

Ibidem, pp. 72-73.

15 Ibidem, p. 72.

14

3

Epistola trimisă pe 24 aprilie 1789 în plină perioadă pascală este una dintre rarisimele corespondenţe dintre Paisie şi un monah care a vieţuit într-unul din aşezămintele fostului Ţinut al Putnei. Fiecare fragment din această scrisoare merită atenţia noastră, deoarece este o adresă cu instrucţiuni practice.

Pentru a împăca maicile din obştea Văratecului, tulburate şi smintite de încercarea unei monahii venite de la alt schit și instalată cu de la sine putere, stareță, Paisie îi trimite Nazariei, pe duhovnicul Silvestru și pe monahul Iosif: Și pentru ca mai mult și mai bine să se întărească lucrul acesta, iată că trimisei și pe iubiții frații ticăloșiei mele, adică pe duhovnicul Silivestru și pe monahul Iosif, ca și prin glas viu să vă vestească toată voia și scopul meu și să împace maicile, și să potolească tulburarea lor și să ridice smintelile din sufletele lor. Aceasta îți vestesc sfinției tale, iar darul și mila Domnului nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, să vă acopere și să vă păzească dea pururea.

Aprilie 24, 1789 Rămânând și eu a sfinției tale smerit părinte sufletesc și către Dumnezeu nevredninc rugători, Paisie Starețul Sfintei Mănăstiri Neamțului. Și când milostivul Dumnezeu te va mai împuternici cu ceva putere trupească, poftesc să vii și sfinția ta aici, în mănăstire, împreună și cu maica Olimpiada, și atunci mai pe larg vom vorbi pentru toate 16.

În timpul ocupației rusești, când Bisericile din Moldova și Valahia au fost zdruncinate de corvezile armatei de ocupație, poziția Nazariei ca stareță a Mănăstirilor Văratec și Agapia, și drepturile de proprietate ale așezămintelor au fost recunoscute și întărite de Divanul Moldovei, de exarhul și mitropolitul Bisericii Moldovei, Gavril Bănulescu-Bodoni.

Pe 25 iunie 1808, exarhul trimite schimonahiei Nazaria o carte de întăritură a Divanului Moldovei, în care amintește începuturile viețuirii Văratecului sub binecuvântarea Cuv. Paisie, precizând că locul pe care fusese fondată Mănăstirea Văratec era dăruit de Mănăstirea Neamț. De asemenea, se face vorbire despre lăcașul de cult aflat în construcție și se menționează că documentul este răspuns la demersul întreprins de Nazaria cu sprijinul fostului mitropolit Veniamin pentru a obține carte de întăritură pe dania primită de la soborul Neamțului: Gavriil Mitropolit și Exhar cu a noastră iscălitură adeverim. De la Divanul cnejiei Moldoviei. Înștiințare să se facă cu această carte a Divanului că pr. c. Nazaria schimonahie, starița sfintelor mănăstiri Agapia și Văratecul [...].

Deci încredinţindu-să Divanul din însuş arătata mai sus scrisoare a pre cuviosului stareţ cu tot săborul sfintelor numite mănăstiri că este cu bună primire a să întemeiea, şi a să întări maicile călugăriţi la acela loc, şi spre slava lui Dumnezău să să zidiască bisărica ce s-au început, care să fie spre ce mai multă pomenire, atât a ctitorilor, cât şi a pomenitului lor stareţ Paisie. Drept aceea iată dar şi de la Devan prin carte aceasta să întăreşte stăpânire săborului maicilor călugăriţi de la Văratec, asupra acestui loc ce li s-au dat, spre lăcuinţa şi întemeeare lor, atât de pomenitul stareţ Paisie cu săborul părinţilor călugări de la acele doaă sfinte mănăstiri Niamţul şi Săcul din vreme aceea, fiind şi adunare maicilor acole începătură şi rânduială a sa, cât şi după ace mai sus arătată scrisoare răspunzătoare cătră pre cuvioasa stariţi Nazarie, a pre cuviosului stareţ, cu tot săborul părinţilor călugări de acum, ci este adeverită şi cu iscălitura Preo svinţii sale Kirio Kir Veniamin proin Mitropolit ţării, ca să aibă a să întemeea, şi aş face bisărica de piatră pe acel loc, stăpânindu-l în veci fără nici o supărare despre nimine, asupra căruea loc carte aceasta a Divanului să le fie de întăritură statornică în veci, care s-au încredinţat de la Divan şi cu ale noastre iscălituri.

1808 Ioni 25 Gherasim episcopul Romanului, Meletie episcopul Huşului, Constantin Balş vel logofăt, Iordache Păşcanul vel logofăt, Teodor Balş vel vornic, Vasilie Ruset vel vornic, Lupul Balş vel vornic, Dumitrache Sturza vel vornic, Dumitrache Bogdan vel vornic, Dumitrache Saule vel vornic 17.

16 17

Ibidem, p. 73.

BULAT 1939, doc. LXXVI, pp. 170-173

4

În concluzia acestui excurs putem să spunem că, fără să fi petrecut mult timp la Scânteia, Cuv. Nazaria a introdus schitul din Măgura Odobeștilor în Patericul românesc, înveşnicind numele desfiinţatului schit şi răzbunând dramele monahiilor. După ştiinţa noastră, nu există o altă monahie dintr-un aşezământ din actuala unitate administrativ-teritorială Vrancea care să fi depus votul monahal în fața unui ucenic al Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, să fi lucrat la transcrierea Filocaliei, să fi avut duhovnici pe Cuv. Iosif Pustnicul și Cuv. Paisie Velicikovchi și să se fi bucurat în timpul vieții de prietenia, dragostea părintească și atenția celui care a generat curentul isihast numit paisianismul.

Acestea au fost considerentele care ne-au îndemnat să încheiem volumul dedicat așezământului monahal închis abuziv de Adunarea Electivă a Moldovei și de Comisia Centrală de la Focșani în 1860, cu un capitol despre Cuvioasa Nazaria, văduva bătută de soartă care a urcat prima treaptă a desăvârșirii („Lepădarea de lume”) pe Scara Raiului a Sfântului Ioan Scărarul, la schitul răzășesc din Măgura Odobeștilor, unde a primit numele Natalia.

Cuviosa Nazaria de la Văratec și stareța Olimpiada Tablou aflat în Muzeul 18 Mănăstirii Văratec

18

Imagine primită de la Doamna Emilia Țuțuianu (Centrul Cultural Spiritual Văratec).

5