Perioada de exil a lui Ion Ionescu de la Brad în Tesalia – Grecia Ing. Cepalis Boris Dr. ing. Măzăreanu Ion Una dintre personalitățile de mare valoare a României merită a fi cunoscută și după 200 de ani de la nașterea sa: academicianul ION IONESCU DE LA BRAD (24 iunie 1818 - 16 decembrie 1891). În țară a fost apreciat ca un părinte al științei agricole românești. Academicianul Amilcar Vasiliu îl caracteriza 1: „Munca fără preget peste tot, închinate patriei și profesiei agronomice, a constituit țelul neabătut de la care Ion Ionescu de la Brad nu a abdicat nici-o clipă”. Fiind unul din fruntașii revoluției de la 1848 a fost arestat de turci în urma bătăliei din Dealul Spirei 2; toți revoluționarii au fost arestați și duși într-o barcă pe Dunăre. După multe peripeții Ion Ionescu a evadat şi a ajuns la Brașov, unde a fost ajutat de către unii țărani pentru a duce mesajul de libertate a țărănimii la Constantinopole. La toate intervențiile făcute pe lângă diverși miniștri nu a obținut nici un rezultat pozitiv, însă a făcut cunoștință cu marele vizir REȘID PAȘA. Acesta a pus ochi pe ghiaur și pe garanția lui Ion Ghica, care era atunci agentul confidențial al revoluționarilor români la Constantinopole. A fost angajat cu o retribuție de zeciuială din veniturile care îl va avea ca urmare a administrării celor 18 moșii din Tesalia – Grecia. Nu întâmplător academicianul AMILCAR VASILIU l-a apreciat ca „un aprig român, un izvor nesecat de vigoare, de capacitate, de stăruință și dragoste pentru țărani și progres în general”. Perseverența sa a demonstrat că în al doilea an a ajuns la 22 de moșii, cu suprafețe mari de păduri și livezi de măslin, cu a cărui lemn din aceste păduri s-a folosit la construirea Canalului de Suez. Numai într-o perioadă de doi ani veniturile au sporit de zece ori, iar în următorul an a fost dublat. Apoi a condus lucrările de desecare a mlaștinii de pe valea Domenic; sunt menționate în multe sate unde a lucrat: 1
Amilcar Vasiliu – Ion Ionescu de la Brad. Editura Agro-Silvică, Bucureşti, 1967, p.219 Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848, pe atunci lângă București) a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie și Compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu) și un corp de armată otoman. 2