ION IONESCU DE LA BRAD ŞI TATĂL SĂU (ION ISӐCESCU) - ÎN TRECUTUL BISERICII SF. NICOLAE DIN ROMAN

ION IONESCU DE LA BRAD ŞI TATĂL SĂU (ION ISӐCESCU) - ÎN TRECUTUL BISERICII SF. NICOLAE DIN ROMAN Dr.ing. Măzăreanu Ion Ion Ionescu de la Brad s-a născut la 24 iunie 1818, lȃngă biserica sf. Nicolae din Roman, tata lui fiind Ion Isăcescu1. Este o biserică de rit orthodox, situată pe strada George Coşbuc nr. 5. Actuala biserică a fost ridicată între anii 1747-1769 și este clădită pe locul unde exista o biserică de lemn construită de către negustorii brașoveni și lipscani în jurul anului 1600. Clădirea bisericii este monument istoric, înscrisă în lista monumentelor istorice din județul Neamț, având codul NT-II-a-B-10654.

Datele oficiale certe atestă începerea construcției pe când episcop era Ioanichie (17471769), iar în anul 1795 domnitorul Constantin Racoviță îi pune pe stolnicul Cantacuzino și pe medelnicerul Buhăescu să stabilească hotarele moșiei Episcopiei Romanului. Boierii consemnează că moșia Episcopiei se învecinează, printre alții, cu ”Mahalaua Brașovenilor, prin care trece ulița Borșova, care răspunde cu un capăt spre Moldova și cu celălalt capăt spre Siret”, că mahalaua avea biserica ei – ”Care se cheamă a brașovenilor” – și că temelia fusese turnată cu mult înainte de a cerceta ei.

Pe acești brașoveni, care erau de suficient timp în Roman cât să-și fi ridicat propria biserică, Nicolae Iorga îi amintea în lucrarea ”Negoțul și meșteșugurile în trecutul românesc”, unde scrie că erau ”români din Șchei care, deprinzând negoțul de la companiști (mari negustori străini – n.red.) și neîncăpând în strâmtoarea privilegiilor de acasă de la ei, vin să se așeze dincoace de munți”. În 1751, brașovenii aveau mahalaua lor în Roman, iar Episcopul Melchisedec Ștefănescu scria despre ei că ar fi sași, nu români din Șchei, că ,,se ocupau cu industria necesară țăranului român” și că ,,negustorii brașoveni își complectau cu vorbe calitățile mărfurilor”. De aici, expresia păstrată și în ziua de azi – ,,a spune brașoave”, adică a exagera.

Ajunși la Roman pentru a-și lărgi piața de desfacere, brașovenii s-au constituit în bresle, ca să-și promoveze mai ușor interesele. Cum, încă din secolul al XVI-lea (dacă nu și mai dinainte), principala sursă de venit la bugetul statului era ”taxa vamală”, plătită de toți negustorii care aduceau mărfuri de peste granițe, între domnitorii țărilor românești și negustori s-au încheiat, în timp, niște ”învoiri”, care cuprindeau drepturi și obligații pentru fiecare parte. Toate au mers până la Conveția din 1858, de la Paris, care a pus bazele unirii Principatelor Române și care a lovit puternic în anumite clase sociale: ,,Toate privilegiile, scutelile și monopolurile de care, însă, se bucură și astăzi câteva clase sunt desființate”.

Catastihul Breslei brașovenilor s-a pierdut în timp, din păcate. În arhiva parohiei s-a păstrat, însă, Catastihul Breslei Meșterilor țigani, scris în slavonă, consfințit de episcopul Lavrentie, scris în 1706 și reprodus de preotul Gh.C. Zamfirescu în lucrarea ”Biserica Sf. Niculae”, publicată la începutul anilor ’30.

«Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu perfecțiunea Sf. Duh s-au început acest praznic în numele Sf. Niculae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, la anul 7215 (1706). Întru Ascendenţii lui Ion Ionescu de la Brad sunt menţionaţi în cartea ,,Ion Ionescu de la Brad – Sinteze bibliografice la 200 de ani de la naştere” de Ion Măzăreanu, Iaşi, 2018, p.61-65. Iar casa în care s-a născut în opera citată, p. 67-70 1

1

zilele Domnului bun creștin și lui Hristos iubit Io Antioh Constantin Voivod, Domn Țărei Moldovei și întru zilele Preasfințitului Părinte Chir Lavrentie, episcopul de Roman. Împreună cu toți frații noștri, cu voia lui Dumnezeu și cu luminata sa inimă, am luat pe Dumnezeu de ajutor nouă păcătoșilor și pe Preacinstita Lui maică, ca să facem praznic la Hramul Sf. Niculae, în tot anul, după obiceiul pravoslavnicilor creștini, când este la Decembrie în 6 zile. Își puseră staroste cu mare blestem, ca să nu strice nime breasla meșterilor și pomenirea Sf. Niculae, nici odinioară, nici în veci, ci ca să întărească breasla fieștecare frate până la moarte.

Iară care staroste sau care din frați va vrea într’alt chip ca să întoarcă sau să strice praznicul Sf. Niculae, unul ca acela să fie proclet dela Domnul Dumnezeu, și așișderea cel ce nu va vrea să asculte de staroste, să aibă pe acela a-l globi (amenda – n.red.) starostele, după obiceiul cel vechi. De asemenea cine nu va vrea să plinească și să întărească la praznic breasla, un frate ca acela să fie proclet dela Domnul Dumnezeu care au făcut Cerul și pământul și de Prea Cinstita Maică și de Soborul a 12 Apostoli și de 4 Evangheliști și de 318 Părinți din Niceea.

Iaă cine va plini și va întări la praznicul Sf. Niculae, să iasă însă dela tot răul și în cer să se afle cu drepții.

Așișderea, cari nu vor fi în breaslă și vor lucra la fier sau cu lăuta sau cu cobza și vor umbla prin târg hrănindu-se, sau zlătari, ori fiece meșter, pe unii ca aceștia să aibă starostele a-i certa și să-i globească.

Pentru gloaba și certarea lor nimeni din giudecătorii lumești, din boieri, să n-aibă voie a-i giudeca sau globi, pe staroste, nici pe meșteri, fără numai singur Preasfințitul părinte Episcop dela Sfânta Episcopie de Roman.

Cine va sări din meșteri la staroste gloabă 3 taleri (monede de argint, austriece, care a circulat și în Țările Române – n.red.) și 100 de toege; cine va da palmă altuia gloabă 15 costande (vechi monede mărunte) și 50 de toege; care din meșteri va merge la alt giudeț și nu va merge la staroste: 100 toege; care din meșteri nu va asculta de staroste și va vrea să strice obicina și breasla, acela să fie afurisit: triclet și proclet (de trei ori blestemat – n.red.) de 318 Părinți și de neiertat de Dumnezeu, iar de Noi încă să fie lepădat și isgonit.

La praznic, tot meșterul să dea câte un ort (monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un taler – n.red.) ca să fie pentru treaba praznicului.

Așișderea cine se va amesteca să strice această tocmeală care mai sus scriem și să tragă afară din obicina lor sau să le facă alte obicine rele care n’au fost până acuma, unul ca acela să fie sub blestemul care mai sus scriem, iară cari vor întări, să fie blagosloviți de Dumnezeu».

Aspre reguli se găsesc în acest catastih și nici că se putea altfel.

Pentru cinstirea hramului Sf. Nicolae, Breasla Meșterilor țigani a făcut o lumânare, de ceară galbenă, înaltă de 1.58 metri, groasă de 55 cm spre bază li vreo 15 cm înspre vârf. Lumânarea de pomină a rezistat până prin anii interbelici, după care i s-a pierdut urma.

Reparații și amenințări Peste ani, în 1805, episcopul Gherasim înlocuiește catapeteasma bisericii episcopale, iar catapeteasma veche, care data din 1550, o dăruiește bisericii Sf. Nicolae. Imediat după acest dar sfințit, negustorii brașoveni construiesc o clopotniță nouă, din piatră, în locul celei din lemn (dreapta poză veche; stȃnga fotografiat din curtea bisericii). În timpul lucrărilor la clopotniță, biserica este spartă de hoți, fără cine știe ce pierderi, pentru că hoții veniseră după banii și valorile negustorilor, dar aceștia își făcuseră o tainiță într-unul din ziduri bisericii și acolo își țineau averile. În 1835, biserica suferă stricăciuni din pricina șindrilei prea vechi, care lăsa ploile să se strecoare în turla mare. Nu se găsesc bani și abia în 1845, pe cheltuiala boierului Gavril Cilibiu, s-a 2

putut schimba șindrila de pe acoperiș. Între timp, apa se tot infiltrase, șubrezind construcția în sine, astfel încât, în 1863, arhitectul de atunci al Romanului face cunoscut primăriei că bolta turnului amenință să se năruie. Primăria înștiințează Episcopia și cere închiderea de îndată a bisericii.

Nu s-a putut închide cu una cu două, dar în 1879 chiar nu se mai putea intra în biserică în siguranță și au început lucrările de reparații. Pentru asta, lăcașul a fost închis trei ani, dar șindrila a fost schimbată cu tablă, pe jos s-a turnat ciment, iar pereții au fost șlefuiți și văruiți. Pe cheltuiala dr. Alexandru Vasiliu, medicul-șef al județului, s-a refăcut cafasul (balconul în care cântă corul bisericesc – n.red.). În anii de după 1848 și de început ai secolului XX, când a crescut numărul evreilor în toate așezările însemnate ale Moldovei, s-a întâmplat la fel și în Roman, în mahalaua Brașovenilor.

Așezată în jurul bisericii ”Sf. Nicolae”, în 1818 era populată numai de creștini români, iar în 1913 mai adăpostea un singur creștin român, avocatul Gheorghe Costandache! Înlocuirea negustorilor brașoveni și a românilor care locuiau în zonă cu evrei a stârnit îngrijorare. Există plângeri ale ”poporănilor dela Sf. Niculae” către Episcopie, în legătură cu înmulțirea evreilor în mahalaua lor și cu intenția acestora de a-și construi o sinagogă în fața bisericii ”Sf. Nicolae”, spre est, ”în mare apropiere de altarul bisericii”. Plângerea a venit după ce, în august 1852, tot urmare a unei plângeri, Înalta Cârmuire emisese ”Anaforaua” nr. 2409, care desființase niște sinagogi apărute în mahala. Înalta Cârmuire a trimis o echipă de anchetă la fața locului, iar episcopul Nectarie Hermeziu, aflând că membrii echipei primiseră sume de bani considerabile de la evrei, a refuzat să semneze procesul-verbal de anchetă, favorabil evreilor.

Totuși, sinagoga nu s-a mai construit chiar în fața altarului bisericii, ci ceva mai jos, spre râu.

Iar biserica Sf. Nicolae se impune și astăzi, maiestuos, pe colina care domină albia Moldovei.

Familia Isăceştilor din care provine Ion Ionescu de la Brad Ion Ionescu – primul inginer agronom român din secolul al XIX-lea – a văzut lumina zilei la Roman2 (la data de 24 iunie 1818), iar fratele său Nicolae s-a născut în anul 1820. Conform celor expuse în acest articol se poate deduce că Ion Ionescu de la Brad nu s-a născut în casa care există acum la numărul 8, pe strada care din anul 1968 îi poartă numele, înainte chemându-se Carpaţi, iar în anul 1896 Tipografiei şi apoi strada Mavrichi.

Aceasta pentru că într-un plan din anul 1818 exista casa veche în care s-a născut Ion Ionescu, dar care nu mai apare în planul din 1886 când este prezent imobilului actual.

Amilcar Vasiliu – cel mai mare biograf a lui Ion Ionescu – precizează cum i s-a schimbat numele de familie astfel: La vîrsta de 7 ani, Ion a fost dat la şcoala domnească din oraşul natal unde a învăţat în limba română cu dascălul Verescu. Acesta, potrivit unui obicei al timpului, i-a schimbat numele din Isăcescu în Ionescu, după numele de botez al tatălui3. Şcoala românească la care a învăţat Ion Ionescu era înfiinţată din anul 1823, lângă episcopia Romanului, dascălul Teodor Verescu având un contract cu episcopul Gherasim. Ion Ionescu a cumpărat împreună cu fratele său Nicolae la 10 iunie 1869 moşia din satul Brad (139,64 ha), proprietatea statului, şi pentru că a locuit acolo din anul 1870 a început să semneze lucrările sale cu numele Ion Ionescu de la Brad. Satul sa numit Brad4 de la singurul arbore secular, cu acelaşi nume, care încă mai exista în anul 1871.

Părinţii lui Ion Ionescu de la Brad au fost Ion şi Safta (Elisabeta) Isăcescu. Ion Isăcescu a fost blănar (poate avea şi ajutoare, aşa cum el a învăţat de la blănarul Kirilă), diacon din anul 1818 În Roman s-au mai născut încă cinci ingineri de renume mondial: Constantin I. Istrati (1850-1918) – chimist de renume, academician ; Panaite Donici (1854-1919) – inginer, deputat, ministru, publicist; Ion S. Antoniu (1905-1987) – o mare personalitate a ingineriei electroenergetice, profesor universitar; Mihail Florescu (1912-2000) – chimist, membru al Academiei Române ; Vitalie Belousov (n. 1930) – profesor universitar doctor inginer, preşedintele Comisiei de Inventică a Academiei Române.

3 A. Vasiliu – Ion Ionescu de la Brad. Editura Agro-silvică, Bucureşti, 1967, p. 18 4 Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu – Ioneştii de la Brad, studiu genealogic şi istoric. Carpica, XXI, 1990, Bacău, p. 78 2

3

(anul naşterii lui Ion Ionescu de la Brad), apoi arhidiacon şi după 1826 preot-iconom şi protopop.

Meseria de blănar care era foarte căutată pe atunci, a practicat-o până până în anul 1823. Situaţia materială îi permitea să ţină patru cai suri, pe care îi îngrijea un vizitiu – moş Ion. Pentru că a lucrat o blană episcopului Gherasim5 al Romanului se datoreşte şi intrarea tatălui lui Ion Ionescu în tagma preoţească. Ion Isăcescu a avut aceste funcţii la biserica Sf. Nicolae de lângă casa în care locuia.

Burlacu şi Rădulescu scriu6 că clopotniţa bisericii a fost zidită în anul 1810 de tata lui Ion Ionescu de la Brad împreună cu enoriaşii parohiei (cod LMI NT-II-m-B-10654.02). Dar Zaharescu menţionează: Negustorii braşoveni din târgul Romanului nu rămân mai prejos (n.n. faţă de catapetezma dată în anul 1805 bisericii sf. Nicolae de către episcopul Gherasim şi care era făcută din anul 1550 pentru catedrala episcopală), căci în 1810 termină o frumoasă clopotniţă din piatră şi cărămidă, spre a înlocui pe cea din lemn.7 Bunicii lui Ion Ionescu se trag din familii de preoţi din Roman. Bunicul dinspre tata (născut probabil după anul 1760) era preotul Ştefan Isăcescu ce a slujit la biserica Sf. Neculai. Cea dintâi construcţie cu acest nume (Sf. Nicolae), este o ctitorie de pe la anul 1600 a negustorilor braşoveni şi lipscani din Roman. Vechea biserică de lemn a fost înlocuită cu actuala biserică de zid între anii 1747-1769 (cod LMI din lista monumentelor istorice din România / Neamţ: NT-II-m-B-10654.01).

Dar Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu scriu că „Preotul Ştefan Isăcescu, bunicul după tată a Ioneştilor de la Brad, cu contribuţia enoriaşilor romaşcani au construit din piatră şi cărămidă între anii 1747-1770 biserica Sf. Nicolae din Roman. Ca preot slujitor al altarului îl găsim şi în jurul anului 1774. A locuit în cartierul Mohoreni din Roman, unde se afla şi azi biserica Sf. Neculai. A cumpărat, probabil, sau a moştenit de la părinţi, casa de lângă biserică, unde şi-a crescut copii, Ion, Ileana şi o alta fată”.8 Inscripţia cu litere latine care s-a păstrat deasupra icoanelor împărăteşti precizează că iconostasul a fost dăruit de către episcopul Gherasim al Romanului în anul 1816. Mai reţin atenţia două icoane pictate pe lemn, din secolul al XVIII-lea şi o uriaşă lumânare de ceară donată în anul 1707, desigur pentru biserica veche de lemn, de către breasla romilor şi care se păstrează şi acum9. Preot Gh. C. Zaharescu în cartea „Biserica Sf. Niculae din oraşul Roman” nu menţionează ca ctitor pe bunicul lui Ion Ionescu de la Brad. Dar scrie10 despre protopopul Ştefan că în anul 1785 nu mai indica pe o hartă vechiul cimitir (situat la nord de actuala biserică) şi că nu mai era vechea biserică de lemn, de la care nici sfânta masă nu s-a păstrat.

Bunicul dinspre mamă a fost preotului Toader Cima, ce a slujit la biserica Sf. Gheorghe din Roman (biserica cea veche, întrucât aceasta de acum s-a construit în anul 1842). În cartea scrisă de Cornelia Gherman şi Doru Mihăescu11 la lista preoţilor care au slujit la această biserică apare pe primul rând numai prenumele preotului Toader (1783-1794), dar la rândul 5 şi numele întreg – Toader Cima 1818. Bunicul dinspre mamă şi bunica dinspre tată au locuit şi la Brad, unde Ion Ionescu (când era copil) se ducea uneori călare fără voia părinţilor (pe calul Bunduc, ce îl adăpa la apa Moldovei). Acolo era un schit din 1558, la care a făcut danie (de 200 pământuri în valoare de peste 250 lei şi 6 galbeni) Ionaşcu Isăcescu, strămoş a lui Ion Ionescu (născut probabil în jurul anului 1665, ajuns cu funcţii în sfatul domnesc).

Casa în care s-a născut Ion Ionescu de la Brad şi imobilul actual Cele mai importante informaţii despre aceste proprietăţi au fost publicate în ordine cronologică de: Gh. C. Zaharescu -1933, Ion Măzăreanu -1985, Gh. Burlacu cu Mihai Sorin Rădulescu -1990 şi Silviu N. Dragomir - 2004.

Prima relatare scrisă (1889) despre casă este a însuşi marelui agronom – Ion Ionescu de la Brad – care spre sfârşitul vieţii, la 71 de ani (cu doi ani înainte de a deceda), publica o mică biografie “Vieaţa mea de mine însumi”. El îşi amintea: “casa se afla lângă curtea bisericii Sfântul mai exact Gherasim Clipa, născut la 1760 în Vicovul de sus-Suceava şi decedat la 15.03.1826 la Iaşi. A fost mai întăi episcop la Huşi şi din 25.03.1803 la Roman, până la moarte, cu o întrerupere în timpul Eteriei 6 Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu, op. cit. p.76 7 Preot Gh.C. Zaharescu – Biserica Sf. Niculae din oraşul Roman. Tipografia Rapid Roman, 1933, p. 18 8 Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu, op. cit. p. 75-6 9 http://www.neamt.ro/Info_utile/Obiective/Bis_Nicolae_Roman.htm 10 Preot Gh.C. Zaharescu – op.cit. p.14 şi 17 11 Cornelia Gherman şi Doru Mihăescu – Biserica « Sfântul Gheorge » din Roman 1768-2008. Rovimed Publishers, 2008, p.109 5

4

Nicolai. Pământul dinspre biserică era ocupat de grădină şi la marginea ei era o portiţă de mers la biserică. Lângă portiţa grădinii se afla uşa clopotniţei”12. Prin precizarea că acea casă se afla lângă curtea bisericii ne face să presupunem că Ion Ionescu se referea la casa veche în care s-a născut.

Căci nu scrie că aceasta se afla lângă trotuarul străzii. Trebuie să menţionăm că Ion Ionescu în această biografie succintă s-a referit foarte puţin la viaţa sa şi mai mult la realizările sale. De aceea e posibil ca el să nu fi scris şi de casa pe care a început-o tatăl său (şi care era scoasă la vânzare în anul 1839 prin anunţul judecătoriei Roman). Ion Ionescu desigur că a văzut în timpul vieţii cele două case în curtea tatălui său.

Amilcar Vasiliu redă în anul 196713 o fotografie cu casa actuală (cu peretele la marginea trotuarului), văzută din stradă dinspre sud-vest. Casa a fost fotografiată în timpul iernii, observându-se zăpada pe acoperiş şi stradă. Peretele de la stradă are trei ferestre (iniţial a fost o uşă şi încă un geam), zidul având o tencuială uniformă. Deja casa are două garduri diferite la stradă, fiecare cu câte o portiţă de intrare, putând concluziona că existau doi proprietari. Autorul scria că aceasta e casa în care s-a născut Ion Ionescu, dar fară a cunoaşte planurile zonei din anii 1818 şi 1886, ce au fost publicate în anul 1933 de preot Gh.C. Zaharescu (cu care A. Vasiliu s-a întâlnit de mai multe ori).

Apoi N. Steţcu în anul 1968 menţiona că aceasta era situată “pe lângă biserica sfântul Neculai, din mahalaua Mohoreni”.14 După Dan Jumară15 Romanul era compus în anul 1820 din cinci mahalale şi anume: Mohoreni, Armenească, Popăuţi, Târgul vitelor şi Uliţă.

Gheorghe Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu în ampla lucrare de 37 de pagini, cu 180 de note explicative - IONEŞTII DE LA BRAD, STUDIU GENEALOGIC ŞI ISTORIC - publicată în anul 1990 prin genealogía amănunţită începută din secolul al XIV-lea descoperim numele Mavrichi şi alte date interesante legate de casă – subiectul acestui articol.

Ion Isăcescu (tata lui Ion Ionescu de la Brad) a avut două surori, Ileana şi o alta (prenume neprecizat de autorii studiului). Aceasta din urmă s-a căsătorit cu un oarecare Mavrichi, cu care a avut un fiu. Autorii precizează că “Fiul acestora, tot un Mavrichi, al cărui nume nu i-l cunoaştem, era proprietarul casei lui Ion Isăcescu şi a Saftei din oraşul Roman »16. Deci mai întăi a fost propietar tata lui Ion Ionescu de la Brad, apoi mătuşa lui, căsătorită cu Mavrichi Ştefan (ce probabil au cumpărat imobilul pus în vânzare în anul 1839) şi apoi a avut casa fiul lor – Mavrichi Ion. În studiul celor doi autori, la anexă se redă patru scrisori a lui Nicolae Ionescu (fratele lui Ion Ionescu de la Brad), din care rezultă lucruri deosebit de interesante. La 28 decembrie 1893 acesta îi scria unicului său fiu – Eugen – (probabil N. Ionescu locuia la Brad, iar fiul său la Iaşi) “Moarte lui Gherasim e nimica pe lângă aducerile aminte de locuri şi de lucruri care s-au prefăcut atâta şi s-au înstrăinat acolo la Roman. Mai întîiu şi intîuí, casa unde şedea într-însă, când eram eu copil, mătuşa Ileana, sora tătuţei, şi sora mai mare a mamei lui Mavrichi, maica pe care şi tu ai cunoscut-o. Trebuie să ştii că eu am vorbit cu Constanţelu a lui Copăceanu, ficiorul mătuşei Ileana ca nu cumva să înstrăineze casa bunică-sa, sora tatei. Şi sau amândoi avem să ne aţinem să nu lăsăm casa să cadă în mînă străină. Dacă Constanţel mi-au promis că aşa va face. În tot cazul i-am spus că eu, sau tu, Constanţel ar vré să se desfacă de dînsa îndată, atunci să o luăm noi, o dărîmăm, îngrădim locul frumos, replantăm livada şi facem o grădiniţă din tot locul acel bătrînesc rămas acum. … pustiu, ca să nu zic mai mult”.17 Câteva explicaţii şi concluziile ce se desprind de aici: 1. Mătuşa fraţilor Ion şi Nicolae Ionescu – Ileana - a stat în acea casă împreună cu mama lui Mavrichi (sora Ilenei), a cărui fiu a fost învăţătorul Ştefan Mavrichi. 2. Ileana a fost căsătorită întâi cu tatăl mitropolitului Venianim Costache, apoi cu Copăceanu. Cu ultimul soţ are pe fiul Constănţel (şi o fată Anica) de care scrie N. Ionescu în scrisoare. Deci Constănţel şi Anica erau veri buni cu fraţii Ionescu. Se observă dorinţa mare a lui Nicolae Ionescu de a lua casa (cea care exista şi acum) şi locul de care îşi aduce aminte.

Ion Ionescu de la Brad – Vieaţa mea de mine însumi. Tipo-litografia H.Goldner, Iaşi, 1889, p.4.

A.Vasiliu – Ion Ionescu de la Brad, Editura Agro-silvică, Bucureşti, 1967, p.17 14 N. Steţcu – Oameni şi fapte din trecutul Romanului, Ion Ionescu de la Brad. Şcoala nouă, nr. 3, 1968, p. 3 15 Dan Jumară – De la primele statistici demografice la Regulamentul Organic. Structura populaţiei. Istoria oraşului Roman 1392-1992, Societatea culturală “ROMAN-600” Roman, 1992, p165 16 Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu – op. cit., p.77 17 Ibidem, anexa 1, p.84 12 13

5

Tot în aceeaşi scrisoare N. Ionescu scria: “Mie-mi pare bine că Mavriki este astăziu proprietarul casei părinţeşti de la Sf. Neculai”.18 În aceaşi frază se menţionează: Alminterea vom lua şi casa aceea. Se poate presupune că fiul lui Mavrichi în anul 1893 nu avea urmaşi şi că Nicolae Ionescu putea moşteni sau cumpăra acea casă.

Eugen Ionescu s-a născut în anul 1860 la Iaşi, a fost crescut şi de Ion Ionescu la Brad şi a practicat ziaristica. Gh. Burlacu şi Mihai Sorin Rădulescu afirmă că “a locuit la Iaşi dar a avut o proprietate şi în oraşul Roman”. Autorii nu menţionează unde a fost aceasta.

Numele de Mavrichi îl aminteşte şi Lăcrămioara Iordăchescu19, scriind că Ion Mavrichi a fost director la şcoala primară nr. 2 băieţi “Vasile Alecsandri” din Roman (strada C.A. Rosetti) în perioada 1885-1889. Nu putem şti dacă acest Ion Mavrichi era fiul lui Ştefan Mavrichi, învăţătorul căsătorit cu mătuşa lui Ion Ionescu de la Brad.

Singurul site de pe internet care menţionează “Casa MAVRICHI” este a lui Reţeanu Toma Tudor din Roman (Panoramio – Photos by Reteanu Toma Tudor – Roman Neamţ).

Ascensiunea tatălui lui Ion Ionescu de la Brad, vânzarea proprietăţilor de către mama sa pentru datoriile neplătite Tata lui Ion Ionescu de la Brad a fost numit în anul 1823 administrator la schitul Brad, funcţie ce a avut-o până în anul 1834, când în urma unor neînţelegeri cu episcopul Meletie a fost dat afară de la schit.

Dar prin cumpărarea unor vite şi pământuri ce au fost donate schitului (ce a ajuns la deplină dezvoltare în timpul său), Ion Isăcescu a avut multe datorii, pe care nu le-a putut achitat. A murit de supărare la Iaşi, la 9 martie 1837 şi a fost înmormântat la biserica Trei Ierarhi din aceeaşi localitate (fraţii Ion şi Nicolae Ionescu au adus de la Iaşi osemintele părinţilor pe care le-au reînhumat în cimitirul din localitatea Brad în ziua de 24 iunie 1882).

De aceea la 12 octombrie 1835 Ion Ionescu solicita Epitropiei şcolilor să continuie Academia Mihăileană (pe care a început-o din ziua inaugurării – 16 iunie 1835) ca stipendist (adică bursier), deoarece părinţii nu aveau bani, dar şi pentru că el învăţa foarte bine.

Mama lui Ion Ionescu, rămasă vaduvă, a plătit toate datoriile soţului ei, vânzând tot ce avea: argintării, blănuri frumoase de samur şi de cocon, dar şi proprietăţile din Roman (adică casa veche în care s-a născut Ion Ionescu de la Brad şi construcţia ce se păstrează şi astăzi). Mama lui Ion şi Nicolae Ionescu a murit la 6 iunie 1859 fiind înmormântată la Trei Ierarhi, din Iaşi.

Măzăreanu I. - 1985 a descoperit şi a publicat20 anunţul de vânzare a terenului şi proprietăţilor mamei lui Ion Ionescu, nr. 3092 din 15 iunie 1839 al Judecătoriei ţinutului Roman, tipărit în Foaie sătească a principatului Moldovei, în care se află detalii foarte interesante. Dar neavând în acel timp informaţiile apărute ulterior (planurile zonei din anii 1818 şi 1886) şi netranscriind din chirilică tot textul respectiv (am folosit numai dimensiunile terenului) nu a putut să tragă concluziile ce se desprind acum din acest articol. De aceea şi titlul articolului a fost greşit formulat.

Scris cu litere chirilice pe două coloane în ziar, redăm conţinutul acestuia (deoarece nu a fost redat integral în articolul menţionat) şi cu unele explicaţii ale unor cuvinte: Judecătoria ţinutului Romanu Iuni (luna iunie, n.n.) 15 anul 1839 nr. 3092 Neguţătorii din acest târg, anume: Necolai Petre, Hriste Costandin şi Gheorghi Ionescu, prin jaloba (plângere, n.n) din 20 februari 1836, dată Pre Înalţatului Domn şi recomenduită judecătoriei, cer a li se face îndestulare cu 4013 lei ce după sineturi (dosare, n.n.), ar ave(a) a lua de la răpos iconom Ioan Isăcescu, deci după cercetare şi lucrările urmate, văzândusă neprihănite datorii, şi ne având creditorii alt mijloc, a despăgubirii lor, decât fondosul (folosul, n.n.) caselor 18

Ibidem, p.85 Lăcrămioara Iordăchescu – Învătământul. În capitolul Viaţa culturală a Romanului din epoca modernă până azi, din volumul Istoria oraşului Roman 1392-1992, Societatea culturala “Roman-600”, Roman, 1992, p. 301 20 I.Măzăreanu – Date noi privind casa în care s-a născut Ion Ionescu de la Brad, Carpica, XVII, Bacău, 1985, p.230 19

6

răpos iconom din acest târg, de lângă Sfântul Neculai ce se găsesc în această fiinţă, adecă: şindriluite cu 7 odăi mari şi mici, ne gata supt dînsele beciu de cărămidă, 2 odăi, grajdiu, şura şi hambar supt un acoperământ, cu zămnic, eşitoare (W.C., n. n.) ogradă de gard, poartă şi portiţă, mărimea locului după măsurătoarea făcută se găseşte de 11 stănjeni 6 palme capătul despre apus, 28 stînjeni 2 palme lungul pe din gios despre drum, 14 stînjeni capătul despre răsărit, 24 stînjeni 6 palme lungul din sus (nord, n.n.), peste tot 78 stânjeni şi 6 palme. Drept-acela precum altă închipuire către îndestularea creditorilor nu se găseşte, decît numai din vânzarea acestor case cu locul lor, să şi publicariseşte vânzarea lor în termen de 40 zile, spre ştiinţa ahotnicilor (martorilor, n.n.) muşterei şi acelor ce ar avea vre-o pretenţie, ca să se înfăţoşeze la cest tribunal, unde urmează a se face şi haraciluirea (vânzarea la licitaţie, n.n.).

Creditorii au adresat plângere la Domnul Moldovei (Mihail Sturdza 1834-1849) la 20 februarie 1836, la doi ani după ce Ion Isăcescu a fost dat afară de la conducerea schitului de la Brad şi deci nu a reuşit în doi ani să achite datoria de 4013 lei. Anunţul de vânzare a casei, publicat de Judecătoria ţinutului Roman, este datat 15 iunie 1839, la peste doi ani de la moartea tatălui lui Ion Ionescu de la Brad, perioadă de timp în care mama lui nu avea cum să achite datoria respectivă.

Din textul anunţului rezultă clar că erau mai multe construcţii în anul 1839: o clădire cu 7 odăi mari şi mici (ne gata supt dânsele beciul de cărămidă) şi o alta cu 2 odăi, şura şi hambaru.

Aceasta însemnă că tata lui Ion Ionescu de la Brad a avut o bună stare materială şi a construit casa care este şi astăzi (în afară de donaţiile de pământuri făcute schitului Brad). Când s-a construit aceasta nu se poate preciza, dar putea estima că s-a făcut după anul 1818, deoarece nu era însemnată în planul din acel an. Dar nu mai târziu de anul 1834 (sau chiar cu câţiva ani mai înainte) când el nu mai conducea schitul Brad şi avea deja datorii.

Dacă temelia casei de acum şi unele părţi componente (pereţi, acoperiş) sunt probabil din preajma anului 1830, înseamnă că ele au peste 180 de ani. Deci tata lui Ion Ionescu de la Brad a început un imobil solid, ce are arhitectura secolului al XIX-lea. Se poate presupune că iniţial acea casă să nu fi avut peretele la marginea trotuarului străzii Tipografiei (aşa cum se observă din planul din 1896) şi să mai fi fost câţiva metri de teren, care au dispărut în urma sistematizării străzii21.

După dimensiunile date în stânjeni şi palme (unităţi de măsură a lungimilor din acel timp) terenul avea 26,2 m la vest, 63 m la strada (sud), 31,2 m la est si 55,2 m la nord, spre biserică (o palmă avea 27,875 cm., iar un stânjen echivala cu 8 palme sau 2,23 m.).

Când s-a vândut casa veche şi cea nouă (împreuna cu anexele) Ion Ionescu era la studii în Franţa, pe cheltuiala domnitorului Moldovei – Mihail Sturza. La întoarcerea din Franţa, începutul lunii octombrie 1840, Ion Ionescu a stat la moşia domnitorului de la Cioara (în apropire de Hârlău, judeţul Iaşi). În biografia sa nu arată unde a locuit mama sa după vânzarea casei. El menţiona 22 că mama sa a rămas “săracă, dar curată (n.n. - fără datorii), hrănindu-se cu furca … până ce a murit şi ea la 6 iunie 1859”.

Planuri vechi ale zonei bisericii Sf. Nicolae, în care sunt arătate casa veche şi cea actuală Preotul Gh. C. Zaharescu publică23 în anul 1933 o carte despre biserica Sf. Niculae în care dă ample informaţii despre acest lăcaş, dar şi planurile zonei respective din anii 1818 şi 1896 (fără însă a menţiona sursa de documentare, dar specificând că este “Copie după planul Târgului Roman”).

Ambele planuri au fost făcute la scara de 1:2000, de Gh. Al. Schmautz care făcea hărţi pentru serviciul tehnic al oraşului (ce a avut probabil un fiu - Otto24). Tot aici au fost date tabele cu 21

Opinie susţinută de prof. Ursachi Vasile la 5.01.2012 Ion Ionescu de la Brad, op. cit.

23 Preot Gh. C. Zaharescu – “Biserica Sf. Niculae” din oraşul Roman. Tipografia Rapid Roman, 1933, 143 pagini.

Cartea se află la biblioteca Episcopiei Roman şi o copie până la pagina 93 la biblioteca municipală Roman 24 Cand s-a marit gradina pana la aleea cimitirului, s-au construit un bazin si un pavilion, inspiratii ale inginerului Otto Schmautz. Familia Schmautz, originara din Transilvania, a fost o dinastie care a mobilat Romanul fara prea multa fantezie. Odata casa terminata - o usa de intrare cu una sau doua ferestre pe ambele parti - venea Braner pentru 22

7

numele proprietarilor, corespunzător numărului de parcelă din planuri. Totodata şi suprafeţele parcelelor respective, în stânjini pătraţi şi prăjini fălceşti.

Astfel la numărul 508 din planul anului 1818 (propritatea ce se discută în acest articol) au fost desenate două construcţii separate, ambele în mijlocul terenului, dar nu lângă trotuarul străzii25.

Dar în tabelul “Mahalaua Bisericii Sf. Ierarh Nicolae din Roman după itinerarul locurilor cu acarete a hărţii iconomiceşti din 1818”26 se indică “2 case a bis. Sf. Niculae” cu menţiunea “Casele danii bisericii”. Deci nu apare ca proprietar tata lui Ion Ionescu, care poate a devenit ulterior anului 1818. Preot Gh. C. Zaharescu scria în anul 1933 că “Sachelarul (n.n. - grad onorific în ierarhia preoţească) Ştefan Roşu este acel care şi-a însuşit cele mai multe proprietăţi, danii sau cumpărături, de ale bisericii Sf. Nicolae”27. Acelaşi autor menţionează: “Cum institutorul Ştefan Mavrichi, fiul cu nume schimbat al iconom Gh. ot Trifeşti şi al Sevastei Monaha ajunge stăpân pe una din casele dela no. 508, nu am putut descoperi”. Deci este vorba de aceaşi parcelă – nr. 508.

Dar în tabelul « Cartierul Bisericii Sf. Ierarh Niculae din oraşul Roman după itinerarul hărţii Serviciului Tehnic din anul 1886 » apare28 ca proprietar Ştefan Mavrichi, cu o suprafaţă de 1640 metri pătrăţi (la parcela 54), iar în schiţă se vede forma casei actuale, lângă trotuarul străzii. În acelaşi an la parcela 55 este indicată în tabel29 Tipografia Sf. Nec. ce era proprietatea lui Max Schiffer. De la această tipografie deducem că strada actuală se chema pe atunci - Tipografiei. Clădirea tipografiei apare în fotografia veche a cloptniţei bisericii, fiind amplasată de la colţul dinspre sud-est a clopotniţei, spre răsărit Presupunem că după anul 1839 (anunţul Judecătoriei Roman, redat mai sus) clădirile vechi (9 odăi, grajdul, şura şi hambarul) au fost dărâmate şi de aceea nu mai apar în planul din anul 1886. Şi curtea nu mai are aceaşi formă şi mărime, aparând noi vecini în cele două părţi laterale. Deoarece strada are aceaşi distanţă faţă de biserică şi clopotniţă în ambele planuri, este cert că s-a construit o altă casă, cu peretele dinspre sud la marginea trotuarului străzii (pe atunci numită stradaTipografiei). Aşa cum a reieşit din acelaşi anunţ al judecătoriei, cele 7 odăi mari şi mici erau ridicate şi acoperite (şindriluite), dar cu beciul neterminat. În anul 2004 Silviu N. Dragomir30 publica aceleaşi planuri, dar nu cu acurateţea celor redate de preotul Zaharescu în anul 1933 (nici Siviu Dragomir nu arată sursa de unde provin acestea).

Această pagină, numită R 190, conţine o fotografie a casei cu un mic text, reproducerea unui timbru omagial de 40 bani editat de Poşta Română în anul 1968 şi cele două planuri, fiecare cu câte o frază explicativă.

Autorul menţionează că “Proprietatea ne apare ca fiind ocupată de două căsuţe mai vechi, date ca danie bisericii, care probabil că le-a prefăcut într-una singură, ceva mai spaţioasă-, dar care a fost însuşită nelegal de sachelariu Ştefan Roşu şi vândută învăţătorului romaşcan Ştefan Mavrichi”. În acest citat sunt câteva inexactităţi: într-un plan nu se poate vedea vechimea unor construcţii, ci numai conturul lor în desenul planului din anul 1818 (probabil era casa şi grajdul); nu este documentată afirmaţia că aceste construcţii au fost donate bisericii sf. Neculai şi însuşite ilegal de către Ştefan Roşu. Nu pare logic aceasta, deoarece casa a fost a bunicilor şi părinţilor lui Ion "finisaj". Gazeta de Roman, 15 septembrie 1994 Aceasta evocare a orasului Roman a fost trimisa in anii '60-'70 de catre doamna Ciuntu Abras domnului Paul Schwartz din Tel Aviv.

25 Gh. Zaharescu – op.cit. p. 70 26 Ibidem, p.71 27 Ibidem, p.78 28 Ibidem, p. 62 29 Ibidem, p.63 30 Silviu N. Dragomir – Ţinutul Romanului în iconografia vremii, Pt. Neamţ, 2004, p. 77

8

Ionescu de la Brad, aşa cum îşi aminteşte şi scrie el la bătrâneţe. Numele sachelariului Ştefan de la Sf. Neculai este amintit şi de Nicolae Ionescu în scrisoarea din 28 decembrie 1893, către fiul său Eugen, dar privind viaţa mătuşii Ileana.

Silviu N. Dragomir redă fotografia casei din anul 1962, când era în plină transformare: “vechea intrare - direct din stradă, printr-un mic portal, cu trepte – fiind închisă iar ultimile două ferestre fiind înlocuite cu una singură”. Şi preciza că “numele casei i-a venit de la învăţatorul Ştefan Mavrichi, care a locuit aici pe la mijlocul secolului al XIX-lea”.

Din dosarul existent la serviciul Urbanism al primăriei Roman privind documentaţia ca monument istoric a acestei case, menţionăm că la fila “Scurt istoric”31 se consemnează: Respectivul imobil se găseşte pe lista monumentelor istorice sub numele de “Casa agronomului Ion Ionescu de la Brad”, având ca dată de construcţie anul 1790. Iniţial această clădire a fost cunoscută sub numele de “Casa Mavrichi” după numele primului proprietar cunoscut şi anume profesorul Ştefan Mavrichi şi se găsea pe strada Tipografiei. Moştenitorul proprietarului Mavrichi, respectiv familia Constandache, va păstra casa până în anul 1961 când va ajunge în proprietatea familiei Carpovici.

Aceasta va vinde casa în anul 2000 familiei Haner care o va păstra până în anul 2007, când este cumpărată de familia Bîrjovanu. Opinăm că anul construirii casei – 1790 – nu este bine datat, aceasta fiind probabil între 1825-1830. Se observă succesiunea proprietarilor la această casă dinainte de anul 1961 şi până în anul 2007, fără a fi indicat niciun nume Ionescu – fie Nicolae sau fiul său Eugen. Pe această filă este redat planul din 1886 a lui Silviu N. Dragomir.

Acum există doi proprietari, ambii adăugând la partea lor de casă construcţii noi (camere, magazii, etc.) îndreptate spre biserică. Casa este trecută în lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, cu indicativul NT-IV-m-B-10766, ca fiind “Casa agronomului Ion Ionescu de la Brad”, monument din secolul XIX. Deci este bine că în lista monumentelor istorice construcţia să se numească “Casa agronomului Ion Ionescu de la Brad”. Căci nu putem compara activitatea lui Ion Ionescu (strălucit învăţat agronom, participant la revoluţia din anul 1848 din Muntenia şi exilat, monografist, economist, statistician; cunoscut pe plan mondial) cu cea a învăţătorului Mavrichi. Dacă strada şi casa se mai cunosc sub numele de Mavrichi, se datorează faptului că nu era bine cunoscută atunci, pe plan local, activitatea lui Ion Ionescu de la Brad. Credem că mai bine imobilul s-ar numi Casa părinţilor lui Ion Ionescu de la Brad.

Trebuie să menţionam că un site de pe Internet32 indică greşit casa părinţilor lui Ion Ionescu de la Brad (“Casa Ion Ionescu de la Brad este situată pe strada Ion Ionescu de la Brad, în apropierea casei în care s-a născut acest mare agronom al românilor şi rămasă între mai multe blocuri de locuinţe construite în anii 1970 - 1980. Construcţia nu pare a fi un imobil public ci mai degrabă o locuinţă, care păstrează cele mai importante elemente ale arhitecturii naţionale, ce fac parte din stilul atât de cunoscut al marelui nostru arhitect Ion Mincu sau Petre Antonescu”.). Este aratată fotografia grădiniţii nr.5 (a treia grădiniţă ca vechime din Roman, fondată în anul 1920, prin grija comunităţii evreieşti), ce se afla vis-a-vis de casa menţionată în acest articol.

Este cert că Ion Ionescu de la Brad, deşi locuia din anul 1870 în satul Brad , a venit de mai multe ori în Roman. Astfel la 6 mai 1880 îi scria episcopului Melchisedec “Deunăzi, fiind la Roman, am venit să vă văd şi nu v’am găsit’’33. Menţionăm că Ion Ionescu era deputatul ţăranilor în colegiul al IV-lea de Roman, ceea ce presupune că se întâlnea cu ei. Şi de aceea credem că a trecut pe la locul în care s-a născut (aşa cum face fiecare dintre noi), de care îl lega amintirile din copilărie şi de ce nu şi pe la biserica Sf. Nicolae de lângă casă (unde a ajutat la slujbe pe tatăl său şi pe dascălul Constantin).

Informaţie obţinută prin amabilitatea doamnei arhitect Ana-Maria Alexe Aritectura sec. XIX oras Roman – sau http://museum.ici.ro/moldova/roman/english/istoria%20orasuluicd.htm 33 I. Măzăreanu – Scrisoarea din 25.04.1985 a lui Ion Ionescu de la Brad către episcopul de Roman – Melchisedec.

Din istoria oraşului Roman. 618 ani de la prima atestare documentară. Papirus media, 2010, p. 54 31 32

9

Desigur că fratele său Nicolae a trecut şi el pe la acea casă, aşa cum reiese din scrisoarea scrisă fiului său Eugen.

Este cert că Ion Ionescu de la Brad, deşi locuia din anul 1870 în satul Brad , a venit de mai multe ori în Roman. Astfel la 6 mai 1880 îi scria episcopului Melchisedec “Deunăzi, fiind la Roman, am venit să vă văd şi nu v’am găsit’’34. Menţionăm că Ion Ionescu era deputatul ţăranilor în colegiul al IV-lea de Roman, ceea ce presupune că se întâlnea cu ei. Şi de aceea credem că a trecut pe la locul în care s-a născut (aşa cum face fiecare dintre noi), de care îl lega amintirile din copilărie şi de ce nu şi pe la biserica Sf. Nicolae de lângă casă (unde a ajutat la slujbe pe tatăl său şi pe dascălul Constantin).

Desigur că fratele său Nicolae a trecut şi el pe la acea casă, aşa cum reiese din scrisoarea scrisă fiului său Eugen. În anul 2018, cȃnd s-au împlinit 200 de ani de la naşterea lui Ion Ionescu de la Brad, au fost multe manifestări de omagiere. Pe 2 martie 2018 a avut loc o sesiune aniversară la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Secuieni.

S-a lansat cartea din imagine.

Pe 30 martie 2018 la Muzeul de Istorie din Roman s-au susţinut 16 comunicări ştiinţifice. Liceul tehnologic Horia (care are numele marelui agronom) l-a omagiat la bicentenarul naşterii. Sesiune specială a fost şi la Universitatea de Ştiinţe agricole şi Medicină Veterinară Iaşi – 22 iunie 2018.

Societatea de Istorie şi Retrologie Agrară i-a dedicat un simpozion la Bacău (fotografia de mai jos) şi Brad – 23-24 iunie 2018.

I. Măzăreanu – Scrisoarea din 25.04.1985 a lui Ion Ionescu de la Brad către episcopul de Roman – Melchisedec.

Din istoria oraşului Roman. 618 ani de la prima atestare documentară. Papirus media, 2010, p. 54 34

10

Educaţia creştin-ortodoxă primită de Ion Ionescu încă din copilărie, s-a menţinut şi s-a dezvoltat de-alungul vieţii sale.

Atunci cȃnd el a fost exilat după înăbuşirea revoluţiei din 1848 de la Bucureşti, Ion Ionescu a fost administrator al moşiilor marelui vizir Resid Paşa şi în anul 1857 renovează biserica din Pyrgetos (prefefectura Larissa – Grecia), pe cheltuiala sa. Redăm placa pe care a pus-o el atunci.

Ceea ce înseamnă în limba romȃnă : ,,Această măreaţă biserică a sfȃntului întȃiului mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghie s-au reînnoit cu cheltuiala boierului căminar din Moldova Ion Ionescu, îngrijitor al tuturor moşiilor ce le are în Tesalia marele vizir Reşid Paşa”.

Biserica a fost redată de acad. Amilcar Vasiliu în cartea biografică a marelui agronom, tipărită în anul 1967.

11

Dar acum biserica arată astfel :

Deasupra intrării în biserică s-a pus o placă, care aminteşte de Ion Ionescu.

12

În romȃneşte pe placă e scris:

,,Aceasta magnifică biserică a sfȃntului Gheorghe mare martir și trofeulcurier a fost renovată în toate elementele sale cu fondurile acordate de către IOANNES IONESCU, şef vameş de Moldavia-Wallachia și comisar al terenurilor feudal de Grand Vizir Reşid Pasha în Thessalia, în anul 1857 luna martie.”

Prin ,,trofeu – curier” biserica ortodoxă greacă defineşte o persoană care are un simbol de victorie (mai ales de biruinţă asupra morţii) şi care are rolul de a transporta trofee. Ceea ce este specific sfȃntului Gheorghe, care este înfăţişat în icoane călare doborȃnd cu suliţa un balaur. De aceea sfȃntul este supranumit „purtătorul de biruință” (în limba greacă tropeophoros). Mai sunt cȃteva cuvinte de explicat din textul plăcii: IOANNES – de la Ion; şef vameş – funcţie pe care nu a avut-o Ion Ionescu; comisar – să înţelegem administrator al moşiilor marelui vizir.

Este impresionat că Ion Ionescu este amintit şi astăzi de locuitorii localităţii Pyrgetos, după atȃţia ani de zile. Nu avem precizări unde este placa din anul 1857.

13

14