8
Date biografice Mihai Volontir s-a născut la data de 9 martie 1934, în comuna Glinjeni, județul Orhei (Regatul României, astăzi raionul Șoldănești, Republica Moldova) în familia lui Ermolae Melentie Volintir și a Feodosiei Volintir. Mai apoi, numele de familie de la naștere – Volintir, i-a fost schimbat în Volontir. Tatăl actorului a fost pădurar, datorită lui a îndrăgit natura şi caii. A învăţat să călărească de timpuriu, câştigând chiar şi la curse de cai. Mama era o povestitoare fantastică. De la ea a moştenit Mihai Volontir darul de orator. De la vârsta de 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala Pedagogică din Orhei (1952-1955), după absolvirea cărora a fost numit în funcția de director al Căminului cultural din satul Lipceni (raionul Rezina). În anul 1957, debutează la Teatrul Moldovenesc Muzical Dramatic din Bălţi cu un rol de figurant (Surugiul) în spectacolul „Chiriţa în Iaşi” de Vasile Alecsandri, devenind, în scurt timp, principalul interpret al unor personaje de prim-plan. A evoluat în cadrul a peste 60 de spectacole. Amintim câteva din ele: „Năpasta” și „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, „Frumos şi sfânt” de Ion Druţă, „Ovidiu” și „Despot-Vodă” de V. Alecsandri, „Ultima oprire” de E. M. Remark, „Sfânt şi păcătos” de M. Varfolomeev, „Amurg” de A. Dudarev. În anul 1967, Mihai Volontir a debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-film” în filmul lui Gheorghe Vodă şi Vlad Ioviţă „Se caută un paznic”, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. În total, a jucat peste 120 de roluri centrale în spectacole şi 40 de roluri în filme. Este laureat al Premiului Naţional al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (a. 1971). A obținut Premiul Național al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în anul 1971. Fiind remarcat pentru interpretarea sa, a fost invitat să joace în filme montate la studiouri din Rusia. Rolul țiganului Budulai (careși caută libertatea și fericirea) din filmele „Țiganul” (1979) și „Întoarcerea lui Budulai” (1984) i-a adus celebritate, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc și sovietic din anii '70'80 ai secolului al XX-lea. Pentru rolul dat i-a fost decernat Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de Artist al Poporului (1984). ________________________ Cunoaștere și memorie locală
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți