Revista Alphega nr. 8

Page 52

ÎNGRIJIRE

Păduchii

- un „accesoriu” nedorit. Tratează-i rapid și eficient. Păduchii preferă părul

Păduchii se întâlnesc mai frecvent în lunile de vară, în vacanţă, în tabere, în campinguri, unde întâlnesc condiţiile ideale pentru a se răspândi. Au o dimensiune care nu depăşeşte 3 mm, preferă tâmplele, zonele urechilor şi ale cefei, dar şi bărbile, sprâncenele şi părul de pe piept. Au nevoie de două-trei porţii de sânge pe zi şi îşi pot aduce gazdele în pragul disperării, dar pot fi distruşi cu uşurinţă. Ouăle de păduchi, denumite şi lindini, sunt prinse în firele de par. Femelele depun zilnic câte 4 ouă, care, după opt zile devin larve, îşi continuă evoluţia şi se transformă într-o nouă generaţie, după trei săptămâni.

Combaterea păduchilor

În farmacii, sunt disponibile numeroase soluţii împotriva păduchilor. De reţinut: este necesară protejarea ochilor, a nasului şi a gurii, deoarece substanţele active din soluţiile respective sunt foarte iritante. Printre soluţiile aprobate pentru combaterea păduchilor, sunt cele care conţin următoarele substanţe active: aletrină, lindan, permetrin şi piretrum. După aplicarea soluţiei, păduchii şi ouăle sunt îndepărtate din firele de păr cu ajutorul unui pieptăn special. Este importantă spălarea tuturor articolelor de îmbrăcăminte, a feţelor de pat, a jucăriilor cu care copiii intră în contact, la cel puţin 60 de grade, şi aspirarea mobilierului. Articolele care nu pot fi spălate ar trebui închise în pungi de plastic timp de 3 zile şi menţinute la temperatura camerei sau mai puțin, pentru a asigura distrugerea păduchilor. Jucăriile pot fi închise în pungi de plastic şi introduse în congelator timp de 24 de ore.

52

Important pentru părinți

Dacă sunt afectaţi copiii care frecventează grădiniţele sau şcolile, părinţii au datoria de a anunţa autorităţile pentru a permite luarea măsurilor necesare. Chiar şi în cazul respectării măsurilor corecte de aplicare, ouăle de păduchi pot supravieţui, de aceea experţii din cadrul Institutului Robert Koch recomandă repetarea tratamentului după 8-10 zile. După această perioadă, chiar dacă larvele şi-au continuat evoluţia, nu au depus încă ouă noi.

Alternative pentru soluțiile chimice de tratare a păduchilor

Persoanele care nu suportă soluțiile chimice, femeile gravide sau care alăptează pot apela la metode naturale. Amestecați oțet (5%) cu apă, în raport 1:1. Amestecați soluția, aplicați-o pe firele de păr și masați scalpul. Acoperiți capul cu un prosop înmuiat în soluția de apă și otet și lăsați-o să acționeze timp de o oră. Soluţia de apă şi oţet nu va distruge păduchii şi ouăle, însă va face mai simplă desprinderea acestora prin pieptănare. Această procedură trebuie repetată timp de opt zile. După 8-10 zile, scalpul trebuie verificat şi reluată operaţiunea, dacă este necesar.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
Revista Alphega nr. 8 by alphega-farmacie.ro - Issuu