
1 minute read
Rănile care nu se vindecă: o suferință
Rănile care nu se vindecă: o suferință fără speranță?
Ulcerul varicos, escarele și piciorul diabetic sunt cele mai frecvente răni cronice, afectând peste 1 milion de români. Rănile cronice reprezintă mai mult decât o problemă de sănătate; o rană cronică înseamnă durere persistentă, inflamaţii, infecţii, imposibilitatea de a desfăşura anumite activităţi, dependenţă permanentă de tratament, vizite interminabile la medic, etc.
Advertisement
Orice rană care nu răspunde la tratament şi nu se vindecă în decurs de 6 săptămâni este considerată a fi o rană cronică. Spre deosebire de rănile acute (tăieturi, arsuri) care sunt provocate de factori externi şi se vindecă în decurs de 2-4 săptămâni, rănile cronice au la baza o afecţiune a organismului, care se interpune circulaţiei sanguine normale, îngreunând irigarea pielii şi vindecarea leziunii. Printre factorii principali care favorizează apariţia rănilor cronice, se regăsesc diabetul, afecţiunile cardiace, bolile venoase sau arteriale, imobilizarea prelungită, fumatul și vârsta.
Cum se tratează rănile cronice? În momentul de faţă, din lipsa fondurilor şi a accesului limitat la tratamente de ultimă generaţie, în spitalele de stat din România, tratamentul local al rănilor cronice are la bază, în cele mai multe situaţii, metode tradiţionale: toaletarea rănii se face cu apă oxigenată şi cloramină, iar în scop terapeutic se utilizează preparate pe bază de nstrat de argint, acid boric, hidrocortizon, etc. Deşi sunt foarte ieftine, metodele tradiţionale necesită tratament de lungă durată, care duce, în final, la atingerea unor costuri ridicate şi, în mare parte din cazuri, rănile nu au o evoluţie favorabilă, prelungind suferinţa pacientului.
La ora actuală, sunt disponibile şi în România noi terapii de tratament al rănilor cronice, neinvazive şi nedureroase, care susţin procesul natural de vindecare şi previn infectarea rănii. Faţă de metodele convenţionale, tratamentul modern creşte confortul pacientului datorită atenuării durerii la nivelul rănii, schimbului atraumatic al pansamentului (pansamentele moderne nu se lipesc de rană)și reducerii riscului de reacţii alergice. Totodată, posibilitatea efectuării tratamentului la domiciliu duce la scăderea costurilor spitaliceşti.
Pansamentele moderne sunt disponibile în farmaciile din toată ţara; pentru alegerea pansamentului potrivit, se recomandă consultul medical.
Aflaţi mai multe informaţii despre tratamentul modern al rănilor cronice accesând site-ul www.hartmann.ro.