
1 minute read
De ce simțim mâncărimi în zona plăgilor?
Vorbim de o experienţă prin care am trecut cu toţii. Ne accidentăm în timp ce mergem cu bicicleta, în timpul bărbieritului sau pur şi simplu în timp ce meşterim prin casă. Mai întâi, resimţim o durere puternică, apoi plaga pare că ar fi fost anesteziată. Când se formează crusta deasupra plăgii şi începe procesul de vindecare, simţim o mâncărime puternică în zonă. Cum se explică această mâncărime şi cum o putem depăşi?
Mâncărimea – un semn pozitiv Mâncărimea unei răni nu ar trebui să ne neliniştească, ba dimpotrivă. Este un indicator al faptului că plaga se află în plin proces de vindecare. Organismul nostru gestionează o adevărată organizaţie, în care fiecare celulă joacă un rol şi îndeplineşte o funcţie. Pentru a coordona procesele, celulele schimbă între ele substanţe transmiţătoare. Aceste substanţe biochimice servesc drept mediu de comunicare pentru celule.
Advertisement
Substanțele transmițătoare sunt cele care provoacă mâncărimea plăgii În cazul unei plăgi, această organizaţie, despre care vorbeam mai sus, intră într-o stare de dezechilibru. Este activat, dintr-o dată, un număr mare de celule de reparare, care trebuie să refacă diferite straturi ale pielii. Celulele trebuie să se reorganizeze şi să inducă un proces de vindecare cât mai rapid. Pentru a evita pierderea de sânge şi gradul sporit de infecţie, celulele trebuie să comunice între ele în mod accentuat şi, în primul rând, repede. Dat fiind faptul că plăgile sunt foarte sensibile, ele sunt iritate de substanţele transmiţătoare, de unde rezultă şi mâncărimea.
Cum putem combate mâncărimea? Deşi este tentant să dăm curs mâncărimii şi să scărpinăm plaga, ar trebui să ne abţinem. În caz contrar, bacteriile ar putea pătrunde în plaga încă nevindecată, putând provoca o infecţie. Mâncărimea poate fi combătută prin aplicarea unei comprese reci. Astfel, celulele nervoase vor transmite creierului senzaţia de rece, şi nu mâncărime.
