ÎNGRIJIRE
Aerul condiţionat
şi efectele sale asupra sănătăţii Multe persoane care sunt expuse în mod regulat aerului condiţionat, spre exemplu în birouri, se plâng de următoarele aspecte: curent de aer prea puternic, temperaturi prea scăzute, mucoase uscate. Consecinţă: frecvenţa ridicată a bolilor, în primul rând a răcelilor, a problemelor bronşice şi a infecţiilor, iritaţii de piele, dureri de cap, tulburări de concentrare, toate provocate de instalaţiile de aer condiţionat. Specialiştii atrag atenţia asupra riscului extrem care planează în spaţiile în care instalaţiile de aer condiţionat nu sunt întreţinute regulat: legioneloza, respectiv pneumonia cu legionella, care poate avea şi urmări fatale.
Miros neplăcut emanat de instalaţia de aer condiţionat? Microorganismele precum bacteriile şi ciupercile formează adevărate colonii în filtrele şi tuburile instalaţiilor de aer condiţionat, de unde sunt ventilate direct în aerul pe care îl inspirăm. Instalaţiile de aer condiţionat trebuie verificate cel puţin o dată pe an pentru a vă asigura că nu va expuneţi unor condiţii neigienice. Acest lucru este valabil şi pentru aerul condiţionat din autovehicule când simţiţi un miros neplăcut venind dinspre ventilatoare. Filtrul prin care este suflat aerul în interiorul maşinii ar trebui înlocuit cel puţin o dată pe an.
50