FARMACIA VERDE
Plante pentru sănătatea inimii Inima este un organ vital, care răspunde de aprovizionarea cu sânge și oxigen a întregului organism, menţinând sănătatea tuturor țesuturilor. Pentru o inimă sănătoasă și puternică este necesară o alimentaţie echilibrată, odihnă, relaxare şi activitate fizică. În cazul existenţei anumitor afecţiuni cardiace, însă, nu doar medicamentele pot susţine funcţionarea sa normală, ci şi plantele din flora spontană, ce pot fi preparate sub formă de infuzii, macerate glicerinice, tincturi sau extracte uscate. Păducelul
(Crataegus monogyna) este un arbust cu efecte benefice asupra funcţionării inimii, precum scăderea hipertensiunii arteriale (HTA), ameliorarea aritmiilor şi palpitaţiilor, îmbunătăţirea tonusului muscular cardiac. Este recomandat şi în afecţiuni cardiace de origine nervoasă, precum distonii neurovegetative, dar și în ateroscleroză. Proprietăţile plantei scad în timpul preparării termice, aşadar se va utiliza sub formă de tinctură, extract sau macerat la rece.
Talpa gâştei
(Leonurus cardiaca) este o plantă utilizată în medicina tradiţională pentru afecţiuni ale aparatului cardiovascular, datorită concentraţiei de alcaloizi, glucozizi şi heterozide cardiotonice. Talpa gâştei are rezultate pozitive în reglarea HTA, în insuficienţă cardiacă şi în protejarea miocardului de acţiunea radicalilor liberi,
14
datorită efectului antioxidant al compuşilor săi.
Ciuboţica cucului
(Primula officinalis), o plantă micuţă ce preferă păşunile montane şi înfloreşte primăvara, are proprietăţi tonic-cardiace şi detoxifiante ale sângelui. Planta este utilizată ca antiinflamator miocardic, în cardiopatia ischiemică, HTA, dar şi în prevenţia atacului de cord.
Saschiul
(Vinca minor) este o plantă primăvăratică, cu efecte terapeutice de protecţie cardiovasculară şi cerebrală deopotrivă,
graţie proprietăţilor sale vasodilatatoare, cicatrizante, de oxigenare a creierului, spasmolitice şi hipotensive. Prin efectul vasodilatator şi de reglare a HTA, saschiul contribuie la menţinerea sănătăţii creierului, prevenţia aterosclerozei şi a tahicardiei.
Rozmarinul
(Rosmarinus officinalis) este o plantă mediteraneană, utilizată încă din antichitate datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare şi antioxidante, atât în alimentaţie, cât şi în medicina tradiţională, având efecte multiple, de la protecţie cardiovasculară la ameliorarea simptomelor rinitei alergice şi a astmului.
Extractele de rozmarin au rol în scăderea HTA, reglarea tulburărilor cardiace prin efectul de relaxare nervoasă, ameliorarea simptomelor anginei pectorale şi a stărilor de sufocare, a oboselii accentuate şi în concentrare.