Revista nr. 32

Page 84

LA DRUM CU ALPHEGA

Cetatea Orgame sau Argamum Istoria şi legendele locului Dobrogea, cea etern fascinantă prin multitudinea de cetăţi greceşti ridicate pe malul Mării Negre şi de cetăţi romane construite pe malul Dunării, prin cei mai vechi munţi din România, Munţii Măcin, prin ariditatea, sobrietatea şi austeritatea sa, ne cheamă an de an să mai descoperim câte o comoară uitată. Aici, pământul este în continuă schimbare şi modelare, datorită Deltei Dunării, precum şi de creare a noi elemente naturale, precum lacuri dulci pe malul Mării Negre sau în mijlocul carierelor de piatră. De data aceasta, vizităm una dintre cele mai vechi aşezări grecești de pe teritoriul actual al Dobrogei, Cetatea Argamum sau Orgame, aşa cum era cunoscută în antichitate, pe timpul grecilor. Vestigii antice la malul Pontului Euxin

Cetatea Orgame a fost ridicată de coloniştii greci din Asia Mică, în secolul al VII-lea î. Hr., fiind, probabil primul oraş întemeiat pe malul stâng al Mării Negre, în zona de nord a Dobrogei de astăzi. Cercetările arheologice atestă faptul că Orgame era locuită cu cel puţin douăzecitreizeci de ani înainte de fondarea Cetăţii Histria, mult mai cunoscută în zilele noastre. Ceea ce este şi mai interesant rezidă în localizarea cetăţii, aceasta fiind construită pe ceea ce era în antichitate malul Mării Negre: Capul Doloşman, iar astăzi malul complexului Razelm

sau Razim - Goloviţa, ce face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în judeţul Tulcea. Malurile mării s-au înnisipat, transformând golful creat de Capul Doloşman într-o suită de lacuri, asupra cărora se apleacă semeţ purtătorul cetăţii antice. Zona este înţesată de legende despre originile locurilor şi a numelor acestora, despre vitejii care leau căzut pradă sau blesteme ce încă trenează asupra lor. Toate acestea, însă, le fac şi

84

mai atrăgătoare, iar apele tulburi care se deschid în faţa călătorului, după lungul drum prin stufăriş, devin o chemare către explorarea întregii zone. Printre legendele ce învăluie Cetatea Orgame veţi regăsi şi celebra navă a argonauţilor, care a poposit aici în lunga sa expediţie în căutarea lânii de aur a berbecului înaripat, animal sacru ce îi aparţinea lui Zeus. Argonauții, sub conducerea lui Iason, au acostat cu nava Argo pe malul vestic


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Cetatea Orgame sau Argamum. Istoria și legendele locului

4min
pages 84-87

Ghidul alergătorului pe teren accidentat

2min
pages 80-81

Sport pentru un somn mai bun

2min
pages 82-83

de sănătatea noastră. Atenție la soluțiile dezinfectante

2min
pages 70-73

Pepenele verde. Gustul dulce al verii. Rețetă: Frigărui cu pepene, mozzarella și prosciutto

2min
pages 74-75

Ceaiul și starea de bine

2min
pages 78-79

Caisele. Sănătate din belșug

1min
pages 76-77

De ce să folosești un dezinfectant?

1min
pages 66-67

Cât de sigur este plasticul fără BPA?

2min
pages 62-65

Anemia megaloblastică. Simptome, cauze și tratament

1min
pages 49-50

Homeopatia. Un alt mod de a avea grijă

1min
pages 68-69

Primul ajutor. Înțepături de insecte

2min
pages 55-58

Detoxifierea

3min
pages 59-61

Seleniul. Ce spun cercetările recente?

2min
pages 53-54

Cum prevenim cistita?

1min
pages 51-52

Deshidratarea. De ce este periculoasă?

2min
pages 41-44

Importanța prezenței bunicilor în viața copilului

2min
pages 37-38

Igiena alimentară în prevenția diareei la copii

2min
pages 39-40

Atacul de panică

2min
pages 47-48

Anosmia și disgeuzia, în contextul COVID-19

2min
pages 45-46

Protecția mâinilor. Îngrijirea corectă a mâinilor

1min
pages 34-36

Soarele și copiii

2min
pages 32-33

Îngrijirea tenului. Iritația produsă de purtarea

1min
pages 30-31

Bolile cardiovasculare în contextul

5min
pages 16-18

Momente dificile. Strategii pentru a le face față

2min
pages 21-22

chimice periculoase și alternativele sigure. Frustrarea. Contextul transformării personale

4min
pages 27-29

Cremele de protecție solară. Substanțele

1min
pages 25-26

Farmacia verde pentru protecția celulară

3min
pages 9-13

Rinichiul bioartificial va elimina nevoia de dializă

3min
pages 14-15

Antioxidanții și foto-îmbătrânirea pielii

2min
pages 23-24

Cancerul în pandemia COVID-19. Recomandări pentru pacienții oncologici

5min
pages 6-8
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.