FAMILIE
Frustrarea Contextul transformării personale Diana Amza, psihoterapeut
Frustrarea este emoția pe care oamenii o simt atunci când apar blocaje în atingerea unui scop, în împlinirea unei dorințe sau a unei nevoi. Frustrarea îndelungată duce la sentimente de furie atunci când persoana se simte nedreptățită, sau la stări de tristețe și descurajare, atunci când se simte neputincioasă. Toleranța ridicată la frustrare este o caracteristică a celor care au atins maturitatea psihologică, însă și acestora le poate fi pusă la încercare abilitatea de a naviga printre frustrările cotidiene. Cu alte cuvinte, toleranța la frustrare se dezvoltă în timp, și nu ne putem aștepta de la un copil să aibă aceeași răbdare, înțelegere și capacitate de a-și accepta lipsurile temporare, ca de la un adult. Există diferențe notabile între bărbați și femei, mai ales în ceea ce privește exprimarea furiei. Atunci când se simt frustrați, bărbații sunt mai asertivi și exprimă mânia cu ușurință în exterior, pe când femeile tind să o țină în interior. Indiferent de apartenența la gen, frustrările au fost corelate cu prezența unor vise neplăcute, uneori coșmaruri, acestea fiind modalitățile prin care, inconștient, persoana procesează situațiile.
Iată mai jos câteva metode prin care poate fi abordată frustrarea în cazul copiilor și al adulților.
Cum gestionăm frustrările copiilor
În lipsa cuvintelor, copilul mic anunță starea sa prin plâns, grimase, gesturi, sunete, iar sarcina adultului este să identifice sursa frustrării, durerii sau dorinței și să ofere un mod adecvat de rezolvare. 1. Rămâneți calm, dumneavoastră sunteți modelul pe care copilul îl va imita! 2. Puneți în cuvinte emoțiile și nevoile copilului, indiferent de vârstă. Acest lucru îl va ajuta să asocieze starea sa unui cuvânt și, pe măsură ce crește, să poată numi singur ceea ce simte. 3. Oferiți opțiuni din care copilul să poată alege. 4. Dezvoltați comportamentul de așteptare. Un copil care
27
știe să aștepte a parcurs deja un sfert de drum în gestionarea emoțiilor și va fi mai puțin înclinat la impulsivitate. 5. Lăudați comportamentele pozitive, chiar și de scurtă durată. „Ce frumos ai așteptat tu să mănânci prăjitura, după masă! Știu că îți doreai foarte mult și ai așteptat ceva timp, iar acum te poți bucura de ea!” 6. Vor fi momente în care copilul este copleșit de emoții. Acest lucru este normal. Nu îl sancționați pentru ceea ce simte, și direcționați comportamentul către unul acceptabil. Un copil frustrat poate lovi, furios fiind. Stați la nivelul lui, priviți-l cu iubire și puneți în cuvinte emoțiile: „Țiam întrerupt jocul cu prietenul tău ca să te iau acasă și acum ești furios. Au!! Hai să batem mingea împreună, e în regulă să lovești o minge, dar nu e în regulă să lovești oamenii. Apoi mergem acasă și vă revedeți mâine!”
