Poveşti din viaţă în zone spectaculoase, cu forme de relief care le prind de minune, care fixează locul şi care dau o altă trimitere în geografie. Şi mai e ceva, pentru că mă ocup şi de arhitectura peisagistică, îmi plac foarte mult cascadele. Ei bine, în spatele casei în care s-a născut mama mea, Iustina, există o cascadă naturală... Apa era una dintre plăcerile mele când eram copil: joaca mea preferată era să construiesc stăvilare”.
Esenţa lucrurilor Imaginaţia, puterea şi disponibilitatea de a crea, viziunea – de la copilul care construia biciclete din bostani şi stăvilare pe pârâuri, până la arhitectul talentat, bântuit permanent de dorinţa de a prinde, înainte de toate, esenţa unui proiect, „izvorul” lui, aşa cum îi spune însuşi Virgil Isăcescu: „În afară de Crama de la Jidvei, Biserica penticostală de pe Sebastian este unul din proiectele la care am ţinut foarte mult. Înainte de a te apuca de lucru, trebuie să vii în întâmpinarea clientului, să înţelegi ce vrea. Şi mai e ceva: trebuie să prinzi izvorul proiectului. Am participat la slujbele penticostalilor şi am văzut că principala lor preo-
30
cupare era cântecul: cântau mult şi cântau frumos. Şi-atunci am zis că această biserică va trebui să fie, în primul rând, o sală de concerte foarte bună”.
Un alt sens al vieţii: un copil Un autobuz, pâine şi două damigene de vin. Vornicei, motociclişti. Nu e un scenariu de nuntă semnat de Emir Kusturika. E doar o felie de viaţă, mai bine spus de tinereţe, din existenţa lui Virgil Isăcescu. Aşa s-a consumat prima nuntă. Se întâmpla în timpul studenţiei, în plină juneţe, vârsta pe care o defineşte ca fiind una a curajului, „a certitudinii că simplul fapt de a încerca ceva îţi garanta reuşita, chiar dacă, în realitate, nu era chiar aşa”. Mai târziu,
60plus - Nr. 2/2010