Revista 21ARTemotion, nr.5 by 21 art

revista

punem în valoare creativitatea

Să dai, să dai, iată marea fericire

vieţii. Să dai mai ales la timp, “afiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi.

Panait Istrati

“

(n. 10 august 1884 - d. 16 aprilie 1935)

No5

Red actie , coordonator:

Alexandru Gabriel Ion autori:

Cătălin Mocodean Cristina Brînză Iulia Marc Maria Leuce

Marius Indrieş Ramona Mărghidanu

augus t 2012

)

Numar aniversar www.21art.ro contact@21art.ro

21ARTemotion – 1 an Copil mic al artei, ce azi ai ieşit la lumină A fost o dată ca niciodată o mână de oameni pasionaţi de frumos. Au fost puţini la început, dar au crescut în număr. Numitorul lor comun era arta, în toate formele ei. Ca orice grup tânăr şi plin de speranţe, şi-au fixat ca ţel să schimbe lumea! Frumos, nu?

urmeze un set de reguli definite de altcineva. Cel mult putem organiza arta în curente, perioade şi genuri. Să nu credeţi că arta nu poate fi accesibilă tuturor! Din contră! Arta e a tuturor! Doar că trebuie să-ţi laşi simţurile libere să te poţi bucura de ea.

Asta a fost. Ce urmează... numai viitorul o ştie*!

Iar de un an asta facem. Vă oferim tot ce are mai bun arta: filme, teatru, literatură, pictură, fotografie, muzică, sculptură. Tot. Din prima zi şi până azi, suntem neobosiţi în prima linie, luptând să găsim tot ce-i mai nou, mai frumos şi mai bun din această minunată lume a artei. Nu suntem critici, n-avem pregătirea... cu toate acestea, avem încrederea că tot ce am făcut până acum a fost echilibrat, nepărtinitor şi corect. Iar dacă v-a plăcut, înseamnă că am creat ceva frumos.

21ARTemotion a crescut mult în acest an. Ne-am schimbat site-ul, l-am împrospătat; am strâns o comunitate a iubitorilor de frumos din mediul virtual; cinci numere a revistei şi asta nu e tot. Am învăţat multe de la voi şi am învăţat să ne facem treaba în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită. Dar... Precum o pasăre fără aripi nu zboară, iar o carte fără cuvinte nu se poate citi, ori peştii fără apă, sau de ce nu... omul fără artă nu poate fi om, aşa şi noi, avem nevoie de ceva, de cineva. De voi, cititorii noştri. Degeaba am fi lucrat tot anul, dacă nu ar fi fost cineva pentru care s-o facem. 21ARTemotion nu e o comunitate închisă şi exclusivistă!!! Tot ce facem, o facem din convingerea că cineva, undeva, apreciază munca noastră, că află ceva nou, descoperă mereu ceva interesant, un pictor, o actriţă, un film. Lumea are nevoie de artă mai mult ca oricând. În lumea de azi, totul se vrea a fi uniformizat, standardizat şi uşor de produs în masă (cu o notă de sarcasm: şi uşor de înţeles). Arta nu poate exista în forma prezentată mai sus. Arta e un spirit liber, ea nu poate fi obligată să

E greu? Da. Dar recompensele sunt pe măsură. De aceea nu ne vom opri aici. Am ajuns prea departe pentru a ne opri. Promitem că nu ne lăsăm de ceea ce facem şi ne vom strădui în continuare să devenim tot mai buni pentru voi şi pentru noi. Vă mulţumim că sunteţi alături de noi. Mulţumim tuturor colaboratorilor ce ne sprijină în realizarea a ceva frumos. Mulţumim!

Povestea nu se termină aici. E abia începutul! *- şi noi!

Marius Indries ,

Un cadou minunat din partea lui Iulian Brad pentru 21ARTemotion behance.net/BradIllustration

editorial

Vă suntem recunoscători!...

Ne stabilim ţeluri, scopuri şi idealuri. Uneori rămân doar visuri, alteori reuşim să ne mobilizăm şi să facem primii paşi. Paşi mici şi timizi, se spune că aceştia, primii paşi, sunt cei mai grei. Însă când ai alături oameni frumoşi care nutresc aceleaşi idei îndrăzneţe, aceleaşi speranţe şi bucurii, parcă paşii nu mai sunt greoi, ci frumoşi şi plini de entuziasm. 21ARTemotion a împlinit un an! A trecut un an de când, printre vieţile cotidiene ale fiecăruia dintre noi, s-a strecurat o dorinţă mai aparte - aceea de a împărtăşi frumosul, arta şi creativitatea cu ceilalţi oameni. Ne-am propus să devenim un sprijin pentru artiştii români, pentru talentele neştiute din jurul nostru, pentru prea mult timp omise şi chiar ignorate de mass-media. 21ARTemotion ştie că Omul are nevoie de frumos în viaţa lui, căci indiferent cât de relativ ar fi acest concept şi cât de diferit îl simţim fiecare dintre noi, cei mai mulţi dintre noi îl căutăm şi tânjim după el. Arta e una dintre căile sale de manifestare. Iar dacă societatea pare a se încăpăţâna uneori în a o ascunde de noi, 21ARTemotion nu face decât să îşi pregătească lupa, instrumentele de scris şi bucuria şi să pornească la drum. Dacă nu primim arta de-a gata, o vom căuta, o vom împărtăşi cu voi şi o vom promova cum ştim mai bine, sperăm chiar şi acolo unde e o necunoscută. Când vine vorba de stabilirea unor scopuri, pot apărea însă o serie de riscuri. Unul dintre ele este ca scopul să fie mult prea general sau idealizat, şi, implicit, greu de atins. Cealaltă extremă este ramificarea în prea multe direcţii, deci fragmentarea excesivă a scopului iniţial şi instalarea unei lipse de unitate şi, până la urmă, sens. Fiecare pas pe care 21ARTemotion îl face presupune evoluţia noastră, concomitent suntem însă atenţi să nu ne pierdem din vizor nici scopul general, nici obiectivele mai mici. Iar 21ARTemotion are un avantaj: nu îi este teamă să viseze în stil măreţ, dar se ancorează bine în realitatea curentă şi ştie că fiecare lucru mare poate fi realizat treptat, pas cu pas. Suntem atât de nerăbdători să ne împărtăşim ideile şi dorinţele cu voi (căci sunt multe şi zglobii!!). Vrem ca împreună să ne înfrumuseţăm viaţa, prin artă. Vrem ca artiştii să fie apreciaţi şi cunoscuţi, vrem să creăm, împreună cu voi, un mediu stimulativ, care să încurajeze această latură artistică a fiinţei umane. Şi credem că am găsit şi modalităţile prin care putem face toate acestea. Iar ,,vrem”-ul nostru, ne-am promis, nu va rămâne doar la stadiul de vis şi dorinţă pasivă, ci îi vom da curs în viaţa de zi cu zi. Până acum, tastatura, cuvintele, imaginile ne-au servit eficient, de acum, în următorul an, vă provocăm, pe lângă cuvinte şi apreciere pasivă, să ieşim din zona de confort, să ne implicăm activ în susţinerea artiştilor, să îi întâlnim, să îi felicităm, să le dăm un semn că existăm, suntem aici şi ne hrănim sufletul cu ceea ce talentul şi pasiunea lor creează. Şi le suntem recunoscători!... 21ARTemotion va face ca acest lucru să fie cât mai accesibil pentru voi, vă vom ţine la curent cu planurile şi obiectivele noastre, pe măsură ce le punem în practică, în speranţa că aşa, prin artă, putem creşte şi evolua, că ne putem dezvolta sănătos, armonios şi… frumos!

Iulia Marc

Festivalul de Orade Ce reprezintă FTS (Festivalul de Teatru Scurt)? În primul rând este, cu siguranţă, cel mai amplu eveniment teatral găzduit de Oradea, dar şi unul dintre cele mai importante festivale culturale din acest oraş. Pe de-altă parte, este ocazia organizatorilor de a aduce în faţa publicului local (şi nu numai) trupe de teatru mari din România, dar şi din străinătate, cei mai cunoscuţi şi apreciaţi regizori, adaptări inedite după Eugen Ionescu sau Cehov, dar şi textele neconvenţionale ale dramaturgilor contemporani. FTS este singurul festival din România dedicat teatrului scurt, piesele înscrise în concurs au un singur act, se joacă fără pauză şi nu durează mai mult de 90 de minute. Deşi prima ediţiea avut loc în 1976, festivalul devine international abia în 1984 la a VI-a ediţie a acestuia. În 2011 a avut loc a XVII-a ediţie, la care au fost înscrise 18 piese, jucate de trupele unor teatre precum : Pygmalion Theater Wien, Austria, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Regina Maria Oradea, coordonate de regizori precum Alexandru Dabija, Theodor Cristian Popescu, Eugen Fătsau, Ovidiu Caiţa. De asemenea pe scenele orădene au fost prezente şi alte evenimente precum piese în afara competiţiei sau proiecţii de film. În 2012, Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea va avea loc în perioada 23-30 septembrie, piesele fiind jucate în mai multe locaţii. În calitate de parteneri media ai acestui eveniment 21ARTemotion vă invită pe toţi la FTS Oradea 2012 şi mai apoi pe site-ul nostru unde veţi găsi poze, filmări, recenzii, interviuri, dar vă veţi putea exprima şi propria părere despre piesele urmărite.

Maria Leuce

Teatru Scurt ea 2012

Arta dansului popular De unde vine? Unde îl regăsim? Cum se dansează? De ce mai există? Sunt câteva întrebări pe care mi le pun când mă gândesc la dans popular. Cred totuşi că nu sunt singura care îşi pune anumite întrebări referitoare la acest aspect. Dansul la români îşi face apariţia prin secolul al-XV-lea, mai apoi apar primele culegeri printre care şi un număr de dansuri populare. Ansamblul de termeni este format din „horă” pentru Muntenia şi Oltenia, „dans” (danţ) şi „joc” (gioc) în alte regiuni ale ţării. În Transilvania regăsim numeroase zone folclorice, de la Oaş, Maramureş, până la văile Someşului şi Mureşului. Sunt în general dansuri de perechi în care partenerii pornesc cu paşi comuni , iar pe parcurs fata păstrează ritmul de bază, iar băiatul evoluează în combinaţii de bătăi din palme, cu palma pe cizmă.Jocuri caracteristice Transilvaniei de Nord: „Roata oşenească”, „Tropotita”, „Bărbătescu maramureşean”.Jocuri specifice în Sudul Transilvaniei: „Haţegană”, „Purtată”, „Mocăneasca”, „Jiana”. Oltenia este reprezentată prin jocuri dinamice, care necesită o anumită virtuozitate şi agerime din partea dansatorilor. Se execută în deplasări rapide, fluturări de picioare şi pinteni. Jocurile specifice zonei sunt reprezentate de „Căluşari” şi „Sârba oltenească”.

Muntenia cuprinde jocuri variate, mixte. Jocurile se desfăşoară cel mai mult în cerc şi semicerc. Bogăţia ritmică a paşilor este foarte mare, regăsindu-se des sincopa şi contratimpul. Cele mai des întâlnite sunt horele de mână, horele pe bătaie. Un joc specific zonei fiind „Brâul”. Zona Banatului este reprezentată de „Soroc”. Sorocul este unul dintre cele mai pretenţioase dansuri populare româneşti în privinţa execuţiei. Mişcările sunt de o ritmică foarte complicată, acesta fiind executat la început numai de bărbaţi. În zona folclorică a Moldovei ne întâlnim cu „Floricica”, „Ciobănaşul” ce se dansează în perechi ce merg invers acelor de ceasornic, melodia fiind compusă din două părţi. Alte dansuri specifice: ”Cârligul„ ce face parte din vechile creaţii coregrafice ale sătenilor moldoveni, în formă de horă; „Sârba moldovenească”. Deşi a trecut multă vreme de la apariţia lor, jocurile prezintă mare interes în rândul românilor. Mă bucur că aceaste bogăţii artistice ale ţării nu se pierd, şi că mulţi copii sunt atraşi de aceste dansuri complexe, şi se prezintă cu mândrie la spectacole şi concursuri. Eu cred că tradiţia şi cultura vor continua să existe, să trăiască mult timp în sufletul fiecărui român. În încheiere imi permit a vă adresa următoarea întrebare: De când n-aţi mai dansat un dans popular?

(

Ramona Marghidanu

,,Se presupune că povestea îşi are originea în secolul al şaisprezecelea. Un rabin, respectând instrucţiunile aflate într-un volum pierdut al Cabalei, ar fi creat un om artificial, aşa-numitul Golem…” Gustav Meyrink a fost însoţitorul meu în drum spre servici, în ultimele două săptămâni. Sau, mai degrabă, Golem mi-a tulburat jumătăţile de oră petrecute la geamul unui autobuz. Sau poate totul a fost un vis, o experienţă a minţii mele obosite. Cartea şi-a ocupat locul ei în bibliotecă de peste doi ani de zile, însă nu m-am deranjat să îi răsfoiesc paginile până acum. Poate pentru că atunci când am primit-o în dar, aş fi preferat să o pasez mai departe. Unele cărţi impresionează prin stilul literar aparte al autorului, altele prin poveştile uimitoare pe care le ţes în jurul tău, al cititorului, altele prin disecarea sufletului cuiva, al unui personaj în care tu te regăseşti uneori mai mult decât ar trebui. Altele, cum e şi Golem, nu îţi relevă mari mistere ale lumii şi nici nu îţi tresaltă intelectul sau sufletul atunci când reiei lectura, ci, chiar dimpotrivă, tonul lor şi haosul ascuns dincolo de înşiruirea de cuvinte te irită. Pe ici, pe colo, curiozitatea ţi-e aţâţată, dar nu şi hrănită. ,,Însă n-a devenit niciodată o fiinţă umană adevărată, continuă Zwakh. Ducea o existenţă doar pe jumătate conştientă, aproape vegetală, iar asta numai în timpul zilei, aşa merge vorba, graţie unui petic de hârtie cu o formulă magică plasată în spatele dinţilor, atrăgând în acest fel energia stelară a Cosmosului. Şi când într-una din seri, înainte de rugăciune, rabinul a uitat să scoată inscripţia din gura Golemului, acesta a pornit ca turbat prin oraş, distrugând tot ce-i ieşea în drum.” Ţi-e indiferent ce se întâmplă cu herr Pernath, nu îl înţelegi prea bine şi dacă citeşti cartea pe autobuz, aşa ca mine, e posibil să îţi scape unele detalii. Dar simţi că trebuie să citeşti tot, ori Golemul ghetto-ului evreiesc te va bântui şi pe tine, aşa cum subtil le bântuie şi pe personajele create de Meyrink. „În mare, la fiecare treizeci şi trei de ani se întâmplă ceva pe aceste străzi, ceva care nu e neapărat senzaţional, dar creează o senzaţie de oroare pentru care nu există nici o justificare sau explicaţie satisfăcătoare: în aceste perioade un ins complet necunoscut, cu faţa smeadă şi pielea gălbuie, cu trăsături mongoloide, îmbrăcat

în haine vechi, demodate, cu alură obişnuită, dar cu un mers ciudat de împiedicat, gata să cadă în nas în orice moment, e văzut în ghetou venind dinspre Altschulgasse, până când… silueta dispare subit. De regulă, dispare la colţ de stradă.”. Golemul este o creatură mistică ce a rămas în subconştientul colectiv ale evreilor din Praga şi pare să revină la viaţă la un anumit interval de timp. Fricile, fixurile, obsesiile, frustrările acestor oameni captivi parcă într-o buclă a timpului, neatinşi de evenimentele exterioare acestui spaţiu sufocant, toate se învârt într-un mediu psihotic parcă. Cartea e o oază de simboluri esoterice, de cuvinte-cheie şi semnificaţii mai mult sau mai puţin ascunse. Da, cred că necesită extra-documentare (= căutare pe internet) dacă nu eşti cunoscător, chiar şi superficial, al unor concepte precum Kabbala sau Cartea lui Ibbur sau al semnificaţiilor cărţilor de Tarot. E un joc existenţial al sacrului, plasat într-o lume decadentă şi delirantă. Iar experienţa onirică îi deschide naratorului calea înspre această lume, căci, în vis, conştiinţa sa se va plia pe amintirile şi viaţa lui Pernath, astfel două fiinţe diferite, din epoci diferite vor fuziona. Dar în ce scop? Eu vreau să cred că pentru cunoaştere şi pentru memorie. Aşa cum Hillel îi explica lui Pernath, fiecare suflet şi-a ales deja Calea Vieţii sau a Morţii, ne supunem ei, iar liberul nostru arbitru îi este subordonat. Însa e important să ne trezim, să ne descoperim calea, să ieşim din starea vegetală în care ne ducem existenţa. Golem. O carte foarte apreciată de unii, neînţeleasă de alţii. Pentru mine, o transă bine-venită, iritabilă pe alocuri, calmantă şi sufocantă în acelaşi timp. Să o recomand? Să nu? Nu contează. Decideţi singuri. Însă, în repetate dimineţi, a oprit timpul în loc, deşi corpul mi-era aflat în deplasare. M-a bântuit subtil şi pasiv, mi-a indus senzaţii haotice, doar pentru a-mi oferi apoi pagini de amorţeală a conştiinţei. M-a blocat într-un spaţiu neplăcut de închis şi m-a determinat să îi parcurg fiecare filă, ignorându-mi micile ieşiri claustrofobice. E un merit al autorului şi al Golemului său, un om de lut care scormoneşte adânc în umanul din tine. ,,Presupune că cel care a venit la tine şi pe care îl numeşti Golem semnifică trezirea celor morţi prin viaţa ta spirituală cea mai secretă. Fiecare lucru de pe pământ nu e decât simbolul etern înveşmântat în colb.”

Iulia Marc

energi

ie vie...

Melodia care-i rezumă pe cei de la The Hives în aproximativ trei minute este „Tick Tick Boom” de pe albumul „The Black and White Album” din 2007. Prezintă toate caracteristicile specifice trupei de garage rock suedeze, printre care riffuri energice, un ritm alert şi energic, respectiv răcnetele energice ale solistului ‘Howlin’ Pelle Almqvist...în alte cuvinte, energie vie. Nici nu e nevoie să vizionezi videoclipul corespunzător melodiei sau o interpretare live a acesteia pentru a te molipsi de energia covârşitoare transmisă de muzica acestei trupe. Formaţi în anul 1993, The Hives au lansat cinci albume de-a lungul anilor: “Barely Legal”, “Veni Vidi Vicious”, „Tyrannosaurus Hives”, „The Black and White Album”,

respectiv „Lex Hives”. Acesta din urmă a fost lansat în 2012, la aproape douăzeci de ani de la formarea trupei. O astfel de longevitate în cazul unei trupe rock este aproape neauzită, iar cei de la The Hives şi-au fondat-o pe baza unei unităţi foarte strânse, evidenţiată şi de o serie de costume în alb şi negru pe care le-au purtat de-a lungul carierei atât pe scenă, cât şi în afara acesteia în timpul interviurilor sau al altor evenimente în care a apărut trupa. Această unitate strânsă este subliniată şi de către membrii formaţiei, care au afirmat că şi-ar înceta activitatea în cazul în care unul dintre ei ar decide să părăsească grupul întrucât „ar fi ciudat să continuăm fără unul dintre membrii trupei”.

The Hives sunt renumiţi pentru show-urile lor live energice şi explozive, în cadrul cărora solistul Pelle Almqvist, respectiv unul dintre chitariştii formaţiei, Nicholaus Arson, fratele său, se ocupă de interacţiunea cu publicul, în timp ce restul formaţiei se ocupă exclusiv de partea muzicală. Grupul este considerat de numeroşi critici ca fiind printre cele mai bune trupe rock live din prezent. În ciuda faptului că stilul lor muzical nu s-a schimbat prea mult de-a lungul anilor, The Hives sunt genul de trupă care abordează un anumit stil şi o fac foarte bine. Energia aparent fără limite transmisă de muzica lor este captivantă și înlătură ideea cum că această abordare a aceluiași stil îi face plictisitori. Iar după atâţia ani în care şi-au format acest stil distinctiv, zgomotos şi energic, ar fi bizar ca trupa să facă o întorsătură de 180 de grade şi să treacă la un stil mai lent sau mai puţin zgomotos. Ar fi o trădare a originilor lor. Ca să nu mai pomenim succesul de care s-au bucurat de-a lungul anilor cu acest stil, mai ales în urma showurilor live de neuitat. Cel mai recent album al trupei, „Lex Hives” prezintă acelaşi stil energic specific acesteia, remarcându-se prin melodia „Go Right Ahead”, primul single lansat de pe album. Melodia conţine un riff asemănător cu cel din melodia formaţiei Electric Light Orchestra, „Don’t Bring Me Down”, motiv pentru care cei de la The Hives l-au contactat pe Jeff Lynne, compozitorul formaţiei ELO, propunându-i acestuia includerea pe lista de colaboratori la album. Alte melodii care se evidenţează sunt „Patrolling Days”, respectiv „If I Had A Cent”. Poate nu sunt artişti în sensul tradiţional al cuvântului, dar determinarea, unitatea şi entuziasmul necontenit de care au dat dovadă de-a lungul a aproape două decenii (şi de care vor da dovadă în continuare) îi fac pe suedezii de la The Hives demni de admiraţie.

( (

Catalin Mocodean

În lumea lui Iv cel naiv Dar cine este Iv cel naiv?!? Nu l-am cunoscut personal, dar pot să vă spun că nu este deloc banal, unii zic că e atipic, eu prefer să zic mirific, poate puţin mai laconic, dar cu siguranţă ironic. Contează numele, adresa, ce munceşti când ceea ce faci exprimă tot ce îţi doreşti? Nu contează desigur, arta nu este judecată de nici un aspect menţionat mai sus, şi nici nu vreau să ştiu cine le-a adus, nici nu simt nevoia să ştiu aceste lucruri, când doar de stihuri am nevoie să mă bucur. O minte strălucită unde versurile curg melodioase, pe alocuri mai haioase, pregătite să îţi capteze şi să îţi pulseze-n vene, versuri dulci spuse alene. Totul a pornit de la un blog cu poezii, poezii iboste, care prin simplitatea lor, transmit celor ce citesc, ceea ce îşi amintesc, că iubirea nu-i uşoară, ba uneori chiar amară. Ne bucurăm de aceste poezii pe blogul lui (www.Ivcelnaiv.ro) şi în cartea dumnealui lansată cu mare crez, denumită „Versez” .

Peste 100 de pagini ilustrate în care regăsim poveşti atent căutate, de la lucruri simple din viaţa de zi cu zi, la poveşti care te pot trezi, poveşti scurte, poveşti lungi, de iubire, de tristeţe, spuse cu cea mai mare fineţe. Dar cine credea că Iv este prea naiv, pot să-i spun că e aberativ. Cu siguranţă există multă ironie, pe alocuri melancolie, dar toate într-o armonie. Mie îmi place Iv cel naiv! Îl citesc de fiecare dată când am timp, nu contează în ce anotimp şi mă delectez cu versurile lui zilnice, ce lasă o cicatrice în sufletul meu, ca un imprimeu. Recomand tuturor să citească măcar o poezie, ce-ţi oferă o ambrozie, în orice seară târzie. Uimirea v-a fi după ce îţi dai seama că ai citit câteva pagini, ce te lasă fără margini, apoi după ce pricepi, te gândeşti iar să începi. Dacă deja îl citeşti, mă bucur că-ţi încălzeşti , sufletul de poezie, inima de fantezie, în ceea mai simplă armonie.

atentie! , iubirea nu e un lichid care se toarnă în forma corpului tău şi gata nu poţi fi iubit în felul în care te vezi în oglindă iubirea nu e o plantă pe care o poţi creşte doar dacă-i pui apă şi o ţii la lumină nu există iubire care să se hranească doar cu apă şi lumină iubirea nu e o inimă compusă din două jumătăţi care se potrivesc perfect tu nu ai doar o jumătate de inimă, nu-i aşa? iubirea nu e un munte pe care îndrăgostiţii urcă răsufland sacadat sau dacă aşa credeţi, îndrăgostiţilor, pregătiţi-vă, urmează o coborâre iubirea nu e un pinguin care împreună cu un alt pinguin încălzesc un ou între pântecele lor la minus 60 de grade din simplul motiv că iubirea nu e alb-negru iubirea nu e un nor în care pur şi simplu ne afundăm cu capul, sperând să mai atingem pământul cu picioarele în cazul ăsta, toate prognozele meteo ar trebui să fie făcute de îndrăgostiţi şi nu sînt, nu?

iubirea e o magie cu mere Tu eşti un măr aflat în interiorul altui măr. Să te iubesc înseamnă să muşc din mărul interior. Să te fac fericită înseamnă să muşc din mărul interior fără să îl ating pe cel exterior.

matematizând dacă ar fi să extragem ceva radical din iubirea noastră ridicată la pătratul patului în care se petrece ar fi chiar iubirea plus minus tu plus minus eu

înteleg , de ce nu vii, de ce nu vii să facem repede patru copii de ce nu vii, de ce nu vii să-ţi suflu în ureche ce nu ştii de ce nu vii, de ce nu vii să ne iubim în feluri mii de ce nu vii, de ce nu vii să ne diluam în varii aporii de ce nu vii, de ce nu vii să facem munţii-dealuri, şi apoi câmpii de ce nu vii, de ce nu vii de ce nu vii, prea bine ştiu, vai-vai nu vii de frică c-o să vrei să stai

scrisoare de intentie , de ce nu vii, de ce nu vii să facem repede patru copii de ce nu vii, de ce nu vii să-ţi suflu în ureche ce nu ştii de ce nu vii, de ce nu vii să ne iubim în feluri mii de ce nu vii, de ce nu vii să ne diluam în varii aporii de ce nu vii, de ce nu vii să facem munţii-dealuri, şi apoi câmpii de ce nu vii, de ce nu vii de ce nu vii, prea bine ştiu, vai-vai nu vii de frică c-o să vrei să stai

(

Ramona Marghidanu

Dara interviu

Dara: Ar trebui să putem vedea cu ochii sufletului

Nicoleta Darabană sau Dara, precum a botezat-o scena încă din 2011, este una dintre acei tineri frumoşi din Republica Moldova, care îşi cunoaşte chemarea şi munceşte cu râvnă pentru a-şi atinge visul. Cea mai tânără participantă de anul acesta din Finala Naţională pentru concursul Eurovision, ocupând locul 3, ea este premiantă a multiple alte concursuri naţionale şi internaţionale (printre care „Zveozdocika”, Ucraina, anul 2000: premiul II; „Rainbow stars”, Iurmala, anul 2002, laureat; „Steaua Elatului” Chişinău anul 2003: premiul III; „Serebrenaia Yantra” Bulgaria, 2004: premiul II; „Otkritaya Evropa”, Moscova, 2009: premiul Mare; „ Cerbul de aur junior”, România, 2009: premiul III, etc.). De când se ştie, fericirea Darei este să cânte şi să poată dărui oamenilor parte din sufetul său. Mai multe despre Dara şi povestea unui început promiţător, am aflat chiar de la ea.

Dara şi Nicoleta, sunt două părţi distincte ale vieţii tale: scenă şi viaţa de zi cu zi sau sunt un Eu întreg, cu două faţete ? Tu cum le percepi?

Simplu. Vreau să fiu numită Nicoleta de oamenii care mi-au devenit prieteni înainte de a apărea Dara. Ador când oamenii care m-au cunoscut ca Dara, nu percep un alt nume pentru mine decât Dara. Eu sunt Nicoleta, care prin intermediul Darei, transmit trăirile, emotiile, uneori şi dezamagirile.

S-ar părea că pentru tine totul a început la Eurovision, Finala Naţională. Totuşi, ce a precedat acest concurs? Unde a fost Dara până atunci şi ce a făcut în acest răstimp?

Dara s-a născut în luna noiembrie 2011. Asistenţii acestei naşteri au fost echipa „YouBeSC” şi „studioZ”, alaturi de producătoarea Alla Donţu. Iar dacă e să vorbim despre Nicoleta, atunci e mai lungă povestea. Eu am început să cânt de la 3 ani. La 6 ani am luat primele lecţii de canto. Iar la 7 am participat la primul meu concurs de muzică. Am continuat aşa cu concursurile, lecţiile de canto şi pian, până pe la 17-18 ani. Vreţi detalii? Nu cred că e nevoie să vă povestesc cât de greu sau uşor a fost (zâmbeşte).

Ce a însemnat pentru tine acel loc 3 de la Finala Naţională Eurovision? Mai încerci şi la anul?

A însemnat în primul rând împlinire. Eram fericită şi împlinită că nu i-am dezamăgit pe oamenii care cu atâta ardoare, şi cu atâta curaj au muncit alături de mine şi Alla. Vorbesc de echipă. Toată lumea era fericită. Avem mult de lucru. Nu sunt sigură că Eurovisionul intră în planurile noastre. Dar cine ştie? Mai e un pic de timp!

Cum e să fii cea mai tânără participantă într-un astfel de concurs?

Nu cred că vârsta contează. Am fost plăcut surprinşi să descoperim alături de proiectul nostru oameni de diferite vârste. Acesta este rezultatul pentru care se merită de muncit.

Fluturi, romantism, culoare şi parfum: ce ai adăugat în plus primului tău videoclip pentru piesa „Open your eyes”?

Ne-am dorit ca oamenii să-şi amintească, daca au uitat că „Esenţialul este invizibil pentru ochi”. Ar trebui să putem vedea cu ochii sufletului pentru că poate aşa vom fi mai aproape de propriul adevăr, de adevăr în genere.

Din perioada muncii la videoclip, ţi-a rămas vreo amintire aparte, care să te încălzească sufleteşte încă mult timp înainte?

Întreg procesul de filmare e o amintire specială. Mi-e drag să îmi amintesc despre grija, înţelegerea, încurajarea din partea membrilor echipei. E o adevărată magie care se întâmplă necondiţionat cu tine când vezi cum cei din jur pun speranţe şi cred în tine. Ţie îţi rămâne doar să nu dezamăgești.

În afară de muzică, cu ce-ţi colorezi viaţa? Care este visul Darei şi care sunt ţintele sale viitoare?

Viaţa mea e plină de culoare. În fiecare zi mă gândesc că de mâine o să încep să pictez, pentru că e atât de miraculos să te inspiri din tot ce te înconjoară şi zi de zi să asişti la cel mai complex spectacol - viaţa. Eu am capacitatea de a construi foarte clar în creieraşul meu ceea ce îmi doresc. Şi mai mult decât atât, văd clar şi traseul pe care trebuie să îl urmez pentru a-mi atinge ţinta! De exemplu: sute de concerte în faţa a sute de mii de oameni. Vreau să pot dărui. Cred că am ce spune.

(

Crist ina Brînza

TH E

DA R K

K NI

I G H T

TRIL O G Y

De ce c Pentru a învăţa cu Banală succesiune de cuvinte înţelepte ar spune unii. Pentru regizorul britanic Christopher Nolan şi colaboratorii săi (fratele său Jonathan, respectiv scenaristul american David S. Goyer) însă, aceste cuvinte au format una dintre bazele solide pe care a fost construită trilogia lor cu filme despre Batman (denumită „The Dark Knight Trilogy”), încheiată recent cu lansarea peliculei „The Dark Knight Rises” pe data de 20 iulie 2012. Am avut prilejul să văd filmul de trei ori în cinematografe, deşi în România a fost lansat cu o săptămână întârziere. Acest articol nu va fi un recensământ al ultimului film din trilogie, ci o privire de ansamblu asupra trilogiei în sine. Spuneam mai devreme că Nolan şi echipa sa au realizat o trilogie despre Batman şi nu am folosit cuvântul despre în mod accidental. Spre deosebire de filmele care le-au precedat (cele din regia lui Tim Burton şi Joel Schumacher), cele din trilogia lui Nolan („Batman Begins”, „The Dark Knight” şi „The Dark Knight Rises”) au săpat mai adânc ca niciodată în psihologia lui Bruce Wayne/Batman. În „Batman Begins” am avut parte de originea eroului şi de un studiu amănunţit asupra factorilor care au dat naştere alter-egoului său. În „The Dark Knight” am avut prilejul să urmărim cum eroul este împins la extremele limitelor sale de către cel mai mare

inamic al său. Iar în „The Dark Knight Rises”, „lucrurile merg din rău în mai rău, înainte de a se remedia”, cum spunea majordomul lui Bruce Wayne, Alfred, în „The Dark Knight”. O altă mare diferenţiere faţă de filmele cu Batman care le-au precedat şi în acelaşi timp multe dintre poveştile cu Batman din cadrul benzilor desenate şi al romanelor grafice este faptul că filmele lui Nolan aduc în discuţie ideea unei misiuni finite pentru protagonist, un aspect care nu mai fusese abordat în trecut. De această ultimă idee se leagă şi faptul că în cadrul trilogiei lui Nolan, Bruce Wayne este adus în prim-plan, nu Batman (cum s-a întâmplat în seria filmelor lui Burton). Asta nu înseamnă că Batman nu apare consistent în carne şi oase în cadrul celor trei pelicule. Este transformat însă într-un simbol, o legendă menită să-i trezească din apatie pe cetăţenii din oraşul fictiv Gotham City (oraşul natal al lui Bruce Wayne), a căror probleme se reflectă şi în cadrul multor metropole moderne. Batman se vrea a fi „un exemplu extrem”, cum spune Bruce Wayne în „Batman Begins”, sugerând profunzimea apatiei în care se regăsesc cetăţenii oraşului. Pe când Batman este „mai mult decât un simplu om”, Bruce Wayne este în schimb doar un om, marcat pe viaţă de tragedia crimei părinţilor săi, dar care reuşeşte în acelaşi timp să-şi focalizeze furia şi regretele prilejuite de acest

cădem? um să ne ridicăm... eveniment tragic în ceva pozitiv, deşi, cum recunoaşte şi el, Batman este un exemplu extrem. O altă caracteristică distinctivă a interpretării personajului Bruce Wayne este umanizarea de care are parte în această versiune. Nu este vorba despre atotputernicul Batman din benzile desenate, pregătit pentru orice şi care practic nu pierde niciodată. Bruce Wayne/Batman din trilogia lui Nolan face numeroase greşeli pe parcursul celor trei filme, suferind eşecuri din cauza asta, dovedind de fiecare dată însă că este capabil să înveţe de pe urma lor. În acelaşi timp, posedă o inteligenţă intuitivă şi este un luptător excepţional. Iar determinarea, voinţa aceea de fier care-l caracterizează pe Batman în toate interpretările sale este prezentă. Practic, este singura sa superputere. De aici reiese şi unul dintre numeroasele puncte forte ale interpretării lui Nolan, şi anume capacitatea de a adapta chintesenţa personajelor din cadrul mitologiei personajului Batman pentru a le transpune într-o lume cvasi-reală.

titlul acestui articol, Bruce Wayne suferă „căderi” şi la propriu şi la figurat în fiecare dintre cele trei pelicule, dar reuşeşte de fiecare dată să se ridice, învăţând în acelaşi timp şi ceva nou despre sine. La asta se reduce viaţa până la urmă, la o serie de căderi/greşeli din care trebuie să învăţăm pentru a ajunge să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi pentru a ne trăi viaţa. În ceea ce priveşte anumite aspecte ale societăţii moderne redate în cadrul celor trei filme, unul dintre ele este cel al terorismului, un subiect de actualitate de mulţi ani deja, precum şi măsurile pe care sunt dispuse liderii să le ia pentru a opri ameninţările de această natură. Un alt subiect de actualitate este corupţia umană şi cum aceasta afectează societatea la cel mai înalt nivel. În același timp, umanizarea protagonistului îi face pe cei din public să empatizeze cu acesta, creând astfel o bază emoţională care este esenţială în contextul poveștii pe care trilogia urmărește să o spună, cea a lui Bruce Wayne.

Această umanizare dată personajului şi acest aer de realitate pe care Nolan şi echipa sa îl dau acestei trilogii oferă prilejul creării unor paralele între multe dintre momentele prezentate în cadrul celor trei pelicule şi lecţiile pe care viaţa ni le predă, precum şi anumite realităţi ale societăţii moderne. Pentru a ne întoarce la

O analiză a trilogiei lui Nolan nu ar putea fi completă fără a aduce în discuţie inamicii care au fost utilizaţi în cadrul celor trei filme. Ra’s Al Ghul, Scarecrow, Joker, Two-Face şi Bane sunt personaje interesante, bine-concepute şi gândite în universul benzilor desenate, iar Nolan a reuşit să le dea viaţă cu ajutorul echipei sale şi a unor actori

deosebit de talentaţi: Liam Neeson, Cillian Murphy, Heath Ledger, Aaron Eckhart, respectiv Tom Hardy. Ceea ce este interesant la inamicii lui Batman este faptul că în ciuda diferenţelor clare dintre personaje, fiecare reflectă câte-o latură sau mai multe a eroului. În cadrul trilogiei lui Nolan, fiecare dintre aceste personaje reprezintă şi una sau mai multe dintre temele principale din cadrul fiecărui film. Iar în ciuda faptului că Batman luptă fizic cu aceştia, adevăratul duel se dă la nivel ideologic. Ra’s Al-Ghul reprezintă teroristul care doreşte să distrugă lumea pentru ca aceasta să renască din propria cenuşă, întrucât o consideră prea coruptă pentru a continua în stadiul actual. Joker este anarhistul chintesenţial, „un agent al haosului”, o forţă a naturii practic (dar nu în sensul fizic), iar imprevizibilitatea sa îl face cel mai periculos dintre inamicii lui Batman. Iar Bane reprezintă puterea, atât în forma sa de concept, cât şi în sens fizic, el fiind practic singurul inamic al lui Batman care i se poate considera superior din punct de vedere fizic.

Christian Bale, unul dintre cei mai bun actori ai generaţiei sale, este cel care-l joacă pe Bruce Wayne/Batman şi în lipsa căruia interpretarea lui Nolan probabil n-ar fi fost la fel de captivantă. Alături de el se regăsesc alţi actori de excepţie precum Gary Oldman, veteranii Michael Caine şi Morgan Freeman, dar şi frumoasa Anne Hathaway care o joacă foarte bine pe Selina Kyle/Catwoman în „The Dark Knight Rises”. Merită menţionaţi şi tânărul Joseph-Gordon Levitt, respectiv actriţa franceză Marion Cotillard care au apărut în ultima peliculă. Calitatea acestei trilogii este dată de consistenţa, rigurozitatea şi pasiunea cu care Nolan a lucrat la cele trei filme alături de, în linii mari, aceeaşi echipă tehnică şi distribuţie de actori. Din echipa tehnică îi amintesc pe următorii: producătorii Emma Thompson şi Charles Roven, fratele regizorului, Jonathan Nolan (care a contribuit la scenariul filmelor „The Dark Knight” şi „The Dark Knight Rises”), scenaristul David S. Goyer (care a contribuit în diferite măsuri la toate cele trei filme), precum şi directorul de imagine Wally

Pfister cu care Nolan a colaborat pentru ma joritatea filmelor sale. Nu-i putem uita nici pe compozitorii Hans Zimmer şi James Newton Howard, a căror muzică au dat viaţa pe care lumea şi personajele concepute de către Nolan şi echipa sa le-au meritat. Coloana sonoră a celor trei filme completează ceea ce este prezentat pe peliculă în mod organic, contribuind la atmosfera unică a filmelor şi asigurând imersiunea în lumea acestora. Astfel, şi muzica este o componentă esenţială a trilogiei lui Nolan, evidenţiând din nou rigurozitatea şi atenţia cu care acesta abordează procesul creativ.

Catalin Mocodean ( (

„The Dark Knight Trilogy” se bucură şi se va bucura în continuare de succes, atât pe plan financiar, cât şi pe plan critic. Din punct de vedere al poveştii şi personajelor, este una dintre cele mai reuşite trilogii din istoria Hollywoodului, iar această calitate se extinde şi la nivel tehnic, respectiv la nivelul distribuţiei. Prin rigurozitatea şi respectul cu care a abordat personajele din

universul Batman, precum și prin umanizarea personajului principal, Christopher Nolan a dat o nouă viaţă filmelor cu super-eroi, reuşind să îmbine în mod inspirat idei şi concepte umane în cadrul unui univers fictiv. A reuşit în acelaşi timp să „ridice” franciza filmelor cu Batman din groapa în care a fost lăsată de către Joel Schumacher în urma dezastrului denumit „Batman şi Robin”.

La finalul acestui număr aniversar, dorim să mulţumim prietenilor şi partenerilor noştri:

Mulţumim mult!