Cuvantul Parohial - nr. 9

8 . g Pa

Redactorulşef al revistei Viaţa Românească, Nicolae Prelipceanu, despre…

Petroşani, Petrila, o nouă imagine “Academicienii” din Dimitrov

5

4 . ag

P

Amintiri despre ziua Sfântului prooroc Ilie. De ieri şi de azi…

Despre o fotografie-document găsită la viitorul Azil….

Anul 2 Nr. 9 Iulie 2012 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii iulie 1 iulie/ Duminica a patra după pogorârea Sfântului Duh Despre venirea sutaşului la Domnul şi despre cele ce acesta a grăit cu Dânsul, ne istoriseşte Evanghelistul Matei, iar Sfântul Luca ne spune unele amănunte nepovestite de Matei: „În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se.

Iisus i-a zis lui: voi veni şi-l voi tămădui!

Sutaşul răpunzând a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.

Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi, şi-i zic acestuia: du-te, şi se duce, şi celuilalt: vino şi vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face.

Auzind acestea Iisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după Dânsul: adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atâta cre-dinţă!

Drept aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, în Împărăţia cerurilor.

Iar fiii Împărăţiei vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor. Şi i-a zis Iisus sutaşului: Du-te şi, după cum ai crezut, fie ţie! Şi s-a însănătoşit servitorul lui în ceasul acela.”

Mare a fost credinţa sutaşului, mare a fost şi harul, căci precum a crezut, aşa i s-a împlinit. A crezut că Iisus poate să-i vindece servitorul său numai prin cuvânt. De aceea el a luat harul potrivit credinţei sale.

8 iulie / Duminica a cincea după pogorârea Sfântului Duh Precum doctorul iscusit, cu cât cercetează mai mult firea ierburilor, cu atât află doctorii mai potrivite împotriva bolilor trupeşti, tot aşa şi creştinul cucernic, cu cât cunoaşte mai mult învăţăturile lui Dumnezeu, cu atât mai mult află leacuri şi mai potrivite împotriva pati-milor sufletului său. „În vremea aceea, trecând Iisus dincolo de ţinutul Gherghesenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte şi erau atât de cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi, iată, au început să strige şi să zică: ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti?

Departe de ei era o turmă mare de porci la păscut. Iar demonii se rugau de El şi ziceau: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci.

Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-

au dus în turma de porci. Şi iată că toată turma de porci s-a repezit de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă.

Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au spus tot ce se întâmplase cu cei îndrăciţi.

Atunci tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor.

Intrând în corabie, a plecat şi a venit dincoace, în cetatea Sa.” Ieşind Domnul de acolo, a venit în Capernaum, cum ne arată Evanghelistul Marcu, zicând: „Şi iarăşi a intrat în Capernaum”. Cetatea Capernaum este socotită cetatea lui Hristos fiindcă aici Îşi avea locuinţa Domnul şi Făcătorul de bine Iisus Hristos.

15 iulie / Duminica a şasea după pogorârea Sfântului Duh Sfântul Apoctol Pavel ne spune că credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. „În vremea aceea, intrând Isus in corabie a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său. Şi iată că i-au adus un slăbănog, care zăcea pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule, păcatele tale sunt iertate!

Unii dintre cărturari ziceau întru sine: acesta huleşte.

Văzând Iisus gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre?

Ce este mai lesne a zice: păcatele tale sunt iertate, sau zice: scoală şi umblă?

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ridică patul tău şi te du la casa ta! Şi, sculându-se, şi-a luat patul şi s-a dus la casa lui.

Iar oamenii, văzând aceasta, se mirau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat putere ca aceasta oamenilor.”

Mulţimile poporului care stăteau împrejurul casei, văzând mi-nunea, s-au mirat şi au slăvit pe Dumnezeu, însă nu cum se cuvenea, pentru că nau slăvit pe Iisus Hristos ca pe un Dumnzeu adevărat, Care a săvârşit minunea cu puterea Dumnezeirii Sale, ci au slăvit pe Dumnzeu ca pe Cel care a dat lui Iisus puterea de a face minuni, socotindu-L pe Iisus ca pe un om căruia i-a dat Dumnzeu această putere. Acest fel de credinţă nu este desăvârşită, însă această credinţă i-a pregătit pe iudei ca să creadă mai pe urmă că acest Iisus Hristos este Dumenzeu desăvârşit.

aceasta?” Grăit-au Lui: „Da, Doamne!” „Atunci s-a atins de ochiil lor, zicând: după credinţa voastră, facă-se vouă! Şi s-a deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie! Însă după ce au ieşit, au vestit numele Lui în tot pământul acela.

După plecarea lor, iată, au adus la Dânsul pe un om mut, având demon. Şi demonul fiind scos afară, cel mut a grăit.

Iar mulţimile de oameni se minunau, zicând că niciodată nu s-au arătat aşa lucruri pentru Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.!

Iată cum se întinde mila lui Dumnezeu deopotrivă şi la cei mulţi şi neînvăţaţi, şi la cei puţini şi slăviţi.

29 iulie / Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh

Domnul Iisus a arătat milostivirea Sa cea dumnezeiască şi puterea Sa cea nemărginită faţă de orbi, ologi, ciungi, leproşi, slăbănogi, surzi, muţi, faţă de cei ce pătimeau de friguri, faţă de cei îndrăciţi. A vindecat toată boala şi neputinţa, a gonit demoni, a înviat morţi, a sculat pe Lazăr cel mort de patru zile, a făcut multe şi mari minuni. „În vremea aceea a văzut Iisus popor mult şi I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe bolnavii lor.

Dar, făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut: Deci dă drumul poporului, ca să se ducă în sate, să-şi cumpere hrană.

Iisus însă le-a zis: nu trebuie să se ducă; daţile voi să mănânce!

Atunci ei I-au spus: nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.

Iisus a zis: Aduceţi-le pe acestea aici, la Mine.

După aceea, a poruncit poporului să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi doi peşti, a căutat spre cer, a binecuvântat, şi frângând a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimii oamenilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat rămăşiţele de firmituri, douăsprezece coşuri pline.

Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.

După aceea Iisus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, până ce va da drumul mulţimilor.

După sîvârşirea minunii, Iisus a voit să se urce în muntele care era acolo şi să se roage, dar ucenicii Lui iubiţi nu au voit să se despartă de 22 iulie / Duminica a şaptea după Dânsul. De aceea i-a silit Mântuitorul, ca până când el eliberează mulţimile de oameni, care trepogorârea Sfântului Duh buiau să se întoarcă pe uscat la caselor lor, ei să intre în corabie şi să se ducă înaintea Lui spre „În vremea aceea, trecând Iisus, doi orbi se celălalt ţărm. ţineau după Dânsul, strigând şi grăind: miluieştePrin aceasta Iisus ne-a învăţat că oricât am fi ne pe noi, Fiul lui David! de ocupaţi, lucrul rugăciunii niciodată să nu-l După ce a intrat în casă, au venit la Dânsul părăsim. orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna iulie 2012, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţile “Fire de iarbă” Petroşani, Rosa Multiflora şi Clubul Copiilor si Elevilor Petrila, ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 8/2012. La realizarea acestui număr redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000). Ne puteţi citi on-line, în format pdf pe adresa www.clubulcopiilorpetrila.ro Fotografiile aparţin lui Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

D U MN EZEULE, E ZEULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L

Donaţii pentru amenajarea centrului de îngrijire pentru vârstnici Sfântul Pantelimon pe luna iulie Chiuzan Maria, Albescu Mia, Albescu Alexandra, Loy Cătălin, Bulf Corina, Blag Daniel, Necşoiu Gabriela, Gaja Violeta, Bălăşoiu Ioan, Bulbucan Nicolae, Plugaru Ionela, Pingert Cristian, Muller Cosmin, Rodean Viorel, Poeduţ Ioan, Maican Marius, Ţelegredean Dorica, Chimerel Ioan şi Alexandra, Diaconu Viorel, Mihuţ Iosif, Dinuţă Mircea, Leliuga Ioan, Morar Valentin, Matei Doina, Chelariu Mihai, Burlec Renata, Dârlea Valentina, Zarculea Vasile, Neag Nicolae, Popescu Maria, Şerban Gherghina, Bacu Ileana, Opriţa Ana, Sterca Estera, Petruş Viorica, Mihai Pavel, Petruşăneanu Constantin, Boncan Marin, Tacea Carolina, Csibi Florentina, Croitoru Vasile, Ostrovan Mihai, Verzan Eufrosina, Loy Nuţi, Popescu Ileana, Hitter Livia, Stoica Melinda, Râşnoveanu Maria, Dina Paul, Ioan Constantin, Stanciu Nicolae, Mădălina, Mihăilescu Sorin, Enache Manuela, Cosma Tudorita, B. Roxana şi Liviu, Răducu Stela, Trăilă Filimon, Postolache Constantin, Popescu Ileana, Pupăzan Ion şi Stela, Cherciu Daniel, Manciu Florin, Zahariea Valentin, Văduva Ioan, Albescu Maria, Nicoriciu Adrian, Tiberiu Iacob-Ridzi, Rebişoreanu Reghina, Dobrescu Constantin, Bertholdi Maria, Tănase Gheorghe şi Maria, Stelescu Petru şi Cornelia, Crăciunescu Eva, Crăciunescu Iacob şi Cosmin, Crăciunescu Margareta, Dr. Tamaş Adriana, Furdui Ştefan, Rogobete Adrian, Iordache Siminel, Tudoraşcu Oprea, Tat Sabin, Popa Sebastian, Costinaş Gabriela, Nădăşan Cornelia, Bădulesc Lucia, Văduva Ion, Trfi Ildiko şi Horea, Ille Stana, Galic Ana, Dimitriu Maricel, Anda Maria, Dinuşor Maria, Opriş Mădălina, Spătaru Ion şi Maria, Maria, Gherghina, Ileana, Florica, Avram Sebastian, Ciacu Ileana, Boboc Elena, Costinaş Ioan, Murăraşu Dumitru, Piscurean Victoria, Pupăzan Ion. Total: 2320 lei, din care 1.500 lei au fost folosiţi pentru lucrări (Istrate Lucian şi Opriţa Virgil de la firma T&Luc), 800 lei motorina pentru două camioane cu balast şi nisip.

Le mulţumim tuturor pentru ajutorul dat după puterile fiecăruia.

3

Centrul de asistenţă socială din Dărăneşti are un patron:

Măritul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon Măritul mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian. Era cu neamul din cetatea Nicomidiei, din tată elin, care în urmă s-a făcut creştin cu învăţăturile fiului său, şi din maică-sa Evula, care credea în Hristos. Fiind învăţat la meşteşugul doctoricesc al trupului de Efrosin, care avea mare slavă, se arăta a şti meşteşugul desăvârşit. Iar doctoricescul meşteşug al sufletului şi credinţa în Hristos a învăţat de la bătrânul Ermolae preotul, cu care, rugând pe Hristos, a înviat pe un copil, ce era muşcat de o năpârcă şi zăcea în drum. El a fost botezat de bătrânul Ermolae şi povăţuit la credinţă. Iar chipul muceniciei lui a fost aşa: mergând un orb la dânsul, s-a tămăduit şi, întrebat fiind de împăratul cine a fost pricina tămăduirii lui, el a răspuns: Pantoleon m-a tămăduit, căci aşa îl chema întâi, cu numele lui Hristos, în Care a spus că şi el crede, pentru care îndată i s-a tăiat capul. Iar Pantoleon a fost adus la împăratul şi fiind întrebat şi neclitindu-se din credinţa în Hristos, nici la făgăduinţe, nici la înfricoşări, a fost bătut cumplit şi ars cu făclii; însă arătându-i-Se Domnul în chipul bătrânului Ermolae, îl îmbărbăta şi i se părea că a intrat cu dânsul şi în firberea plumbului, în care era băgat sfântul. Şi în multe alte feluri de nespus a fost chinuit. Iar când a fost condamnat să piară prin sabie, s-a rugat şi plinindu-şi rugăciunea a venit glas de sus, numindu-l în loc de Pantoleon, Pantelimon. Atunci sfântul mucenic şi-a întins grumajii de bunăvoia lui, şi-i tăiară capul. Şi se face soborul lui întru a sa vestită biserică.

(Din Mineiul pe iulie tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Bucureşti, 2002)

4

A LT F E L D E S P R E . . . S F Â N T U L P R O O R O C I L I E

Amintiri despre ziua Sfântului prooroc Ilie.

De ieri şi de azi…

De ziua Sfântului prooroc Ilie a fost hramul viitoarei Catedrale a Văii Jiului. Dimineaţa, curtea paraclisului a fost plină de lume. Dupăamiază, zece preoţi au oficiat Sfântul Maslu. Au venit, din nou, o mulţime de credincioşi. La sfârşitul slujbei, părintele Gabriel Bulf a oferit din partea parohiei, colaci, cozonac, sucuri şi vin alb. Timpul a fost frumos, soarele era blând iar lumea s-a bucurat, din plin, de harul părinţilor care au slujit pe Dumnezeu, cu dragoste şi cu devotament. Au fost oameni de toate vârstele: mame care au venit cu copiii în cărucior, bunici cu nepoţi, oameni în suferinţă şi mulţi tineri. E meritul părintelui paroh că a reuşit să atragă lângă el, într-un timp atât de scurt, atât de multă lume. Vestea că părintele nu condiţionează financiar serviciile bisericeşti ce ţin de momentele care marchează viaţa oricărui om (naşterea, căsătoria, moartea) îl fac extrem de popular şi de căutat de credincioşi, indiferent că sunt cu dare de mână sau sunt oameni extrem de nevoiaşi. Ei sunt egali în faţa lui Dumnezeu şi, în mod firesc, şi în faţa părintelui paroh. Sfântul Ilie a fost, de praznicul închinat lui, chiar printre noi, într-o imagine pictată în pridvorul paraclisului. El era hrănit de corbii pustiei cu bucăţele de pâine şi pictura îl arată ca pe un om foarte fericit. Aşa cum eram şi noi, cei prezenţi acolo, vineri după amiază, miruiţi, la sfârşitul slujbei, de preoţii invitaţi şi de părintele Gabriel. După ce oamenii au plecat, părintele Gabriel a constatat că uitase cheile bisericii acasă. Până a venit cineva din familie să i le aducă, am stat cu părintele Gabriel în paraclis, la lumina palidă şi caldă a candelelor.

Părintele mi-a mărturist că pune misiunea de preot şi slujirea de oameni înainte de orice altceva de pe acest pământ. Mi-am adus, atunci, aminte de felul în care, în urmă cu ani buni, mă adusese cu maşina de la Pui la Petroşani, pe o ploaie torenţială şi cu o viteză ameţitoare. În maşină cu noi mai era un tânăr credincios din parohia sa din Râu Bărbat care trebuia neaparat să se înscrie, în acea zi, la facultate. Era ultima zi când se mai făceau înscrieri şi mai erau puţine clipe până când secretariatul universităţii îşi trăgea obloanele. Am ajuns la timp. Părintele abia venise de la Piteşti, unde tocmai şi-a îngropat tatăl, şi nu a vrut să-şi lipsească enoriaşii de slujba de Sfântul Ilie. A ţinut slujba şi a venit, într-un suflet, la Petroşani să ajute un tânăr de la ţară să ajungă “cu o treaptă mai domn”. Se spune că Ioan, fiul lui Zevedei, autorul Evangheliei şi al Apocalipsei, la bătrâneţe, slăbit de puteri şi înconjurat ce copiii, nepoţii şi strănepoţii săi nu le mai putea putea spune decât o singură frază: “Copiii mei dragi, iubiţi-vă unii pe alţii!” Iar Gala Galaction, care a povestit acest lucru unor studenţi bucureşteni, a mai adăugat: “Atâta pot să vă spun şi eu astăzi, din tot ce s-ar putea spune ceasuri şi zile întregi despre Ioan Evanghelistul”.

Praznic la Biserica din Râu Bărbat

A LT F E L D E S P R E . . . S F Â N T U L M A R E M U C E N I C PA N T E L I M O N 5

Despre o fotografie-document găsită la viitorul Azil….

Cu dragoste şi recunoştinţă, D-lui subrevizor Alexiu David Spaţiul în care va funcţiona, prin grija Parohiei Sf. Prooroc Ilie, Azilul de bătrâni a fost, odinioară, al Şcolii generale nr. 3 din Dărăneşti. După reorganizarea învăţământului, sub ministeriatul dlui Funeriu, o seamă de şcoli, considerate periferice, au fost închise. Copiii care le frecventau urmau să folosească microbuzele şcolare care să-i aducă la şcolile din centru. Astfel, copiii din Bosnea nu mai coborau, pentru a învăţa carte, la şcoala lor din Dărăneşti, ci erau îndemnaţi să meargă, departe de casă, undeva în centrul Petroşaniului. Când s-a hotărât transformarea şcolii din Dărăneşti într-un azil destinat persoanelor vârstnice au convenit cu părintele paroh Gabriel Bulf ca lucrurile rămase de pe urma unei şcoli aproape centenare să le păstram ca pe un perpetuu aide-memoire într-o expoziţie sau într-un colţ destinat memoriei celor care au fost. Din păcate, entuziasmul echipelor de muncitori care voiau să rezolve cât mai repede eliberarea fostelor săli de clasă pentru a le transforma, operativ, în viitoare dormitoare, bucătării sau săli de mese au produs inevitabilul. La această grabă, s-a mai adăugat şi o spargere făcută, probabil, de oamenii care, nu cu mult timp înainte, au recuperat vechiul parchet pentru a-l transforma în lemne de foc. Cert este că, la câteva zile după ce stabilisem cu părintele Bulf cum să revalorificăm trecutul, am mai găsit doar o Gazetă literară, o antologie de cântece închinate Partidului Muncitoresc Român şi o fotografie rară care reunea, împreună, elevi şi dascăli după primul examen şi primul an de şcoală. Fotografia a fost făcută la 15 iunie 1930 de Ioanovits, faimosul fotograf al Petroşanilor din acea perioadă. Învăţător era A. Ciculescu care pe spatele fotografiei a scris, câteva zile mai târziu, următoarele: “23 Iunie 1930. Cu dragoste şi recunoştinţă D-lui subrevizor Alexiu David, unul din cei mai de seamă iniţiatori care au pus baza acestui lăcaş de luminare sufletească a noastră. În numele comunei, Anastase Ciculescu, învăţător”.

Copii şi părinţi în frumoase costume populare îi înconjurau, extrem de mândri, pe cei patru domni, cu costum de oraş şi cravată, care, de-a lungul unui an, i-au învăţat carte. Două din numele acelor domni s-au păstrat pe un suport fotografic. Ele au trecut, pentru viitorime, în paginile Cuvântului parohial. Timpurile trec, clădirile rămân aceleaşi.

Destinaţia lor se schimbă odată cu trecerea vemii şi mai ales prin decizia domnilor aflaţi, vremelnic, într-o funcţie sau alta. Fotografia aceasta veche în culori sepia alături de cele color care stau mărturie transformărilor din zilele noastre vor fi, peste timp, imaginile-simbol ale oamenilor de azi, cu sau fără costum, aşezaţi pe apele învolburate ale Jiului de Est. Pagini realizate de Mihai BARBU

AP US { I R~S ~RIT DE S OARE

6

2 IULIE / BINECREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT Pe 2 iulie avem o sărbătoare mai puţin obişnuită în cultul ortodox în care prăznuim pe binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, o sărbătoare mai nouă, trecută doar în calendarele rămâneşti. Este firesc să ne întrebăm: de ce s-a ajuns la instituirea acestei sărbători şi care au fost motivele pentru care un domn ca Ştefan cel Mare, cunoscut mai ales ca apărător de ţară, să fie socotit vrednic de a fi trecut în calendarul sfinţeniei creştine?

Cercetând vechi cronici şi hrisoave ale ţării, aflăm că Ştefan era fiul lui Bogdan al II-lea, iar acesta, la rândul lui, fiind fiul lui Alexandru cel Bun şi al doamnei Oltea. Bogdan al II-lea a fost ucis de fratele său vitreg, Petru Aron, care a ajuns domn în locul lui, pe când Ştefan era copil. Dar în 1457, tânărul Ştefan, era în vârstă de numai 17 ani, a reuşit prin luptă, să alunge din scaunul domnesc pe ucigaşul tatălui său, fiind apoi “pomăzuit spre domnie” de către vrednicul de pomenire mitropolit Teoctist “la locul ce se cheamă Direptatea”. În cei 47 ani de domnie cu care l-a învrednicit Dumnezeu, Ştefan Vodă s-a dovedit, înainte de toate, un mare apărător al pământului ţării sale, în faţa oricăror cotropitori din afară. A luptat şi a biruit pe unguri la Baia, pe tătari la Lipnic (Lipinţi) pe Nistru, pe turci la podul înalt lângă Vaslui, pe polonezi în Codrii Cosminului. Dar poate mulţi se vor întreba: oare ce legătură au cu Biserica aceste victorii succesive ale lui Ştefan asupra duşmanilor de atunci ai Moldovei? Este ştiut că victoriile sale pe câmpurile de luptă au avut urmări binefăcătoare şi asupra vieţii bisericeşti de la noi, dar şi din afara hotarelor. Să nu uităm că Ştefan cel Mare a fost singurul domn creştin care a avut curajul să se împotrivească sultanului Mahomed (Mehmet) al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, într-o vreme când toate ţările din sud-estul Europei erau cotropite de turci. În unele din acestea, cum au fost Bosnia şi Albania, turcii au forţat pe unii dintre locuitori să treacă la religia lor, la Islamism, dezbinând popoarele respective sub raport religios, cu urmări nefericite care se resimt până în zilele noastre. Oare ce s-ar fi întâmplat cu fru-

moasa ţară a Moldovei, cu mânăstirile şi bisericile ei, cu oamenii săi minunaţi şi atât de credincioşi, dacă turcii ar fi cucerit-o? Fără îndoială că ţara ar fi fost pustiită, multe din mânăstirile şi bisericile ei ar fi fost transformate în moschei, preoţii şi călugării alungaţi, iar unii credincioţşi ar fio fost luaţi în robie, alţii forţaţi să abjure credinţa lor creştină-ortodoxă şi să adere la religia islamică.

Iată care a fost marele merit a lui Ştefan cel Mare, a apărat ţara, dar a apărat şi credinţa locuitorilor ei! Şi mai mult chiar: Din moment ce Moldova a rezistat ca un zid de neînvins şi de netrecut în faţa puhoiului otoman, ea a apărat şi celelalte ţări europene, cu toate creaţiile lor spirituale şi materiale, au fost apărate şi Bisericile catolice din ţările respective. De aceea, pe bună dreptate spunea Ştefan cel Mare într-o scrisoare trimisă mai multor cârmuitori creştini din Europa, prin care cerea sprijin militar şi material, că “dacă această poartă a creştinăţi, care este ţara noastră, va fi pierdută-să

ne ferească Dumnezeu de aşa ceva-, atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie ” din partea “duşmanilor creştinătăţii”. Deci Ştefan era conştient de rolul care-I revenea ca apărător al întregii creştinătăţi; această calitate i-a recunoscut-o până şi papa Sixt al IV-lea, care l-a numit “atlet a lui Hristos”.

Dar Ştefan Vodă a fost şi un mare ctitor de locaşuri sfinte, poate cel mai mare din tot trecutul nostrum, poate 40 la număr. În afară de cele ridicate de înaintaţii săi în scaun, cărora le-a făcut multe danii şi le-a refăcut (cum au fost Neamţul şi Bistriţa), el a ctitorit unele din cele mai de seamă mănăstiri din Moldova, care dăinuiesc până în zilele noastre. Aşa sunt: Putna, care i-a devenit lăcaş de veşnică odihnă, alături de ceilalţi membri ai familiei; Voroneţul, cu minunatele lui picturi exterioare, realizate sub urmaţii săi; Dobrovăţul, Tazlăul, apoi bisericile de mir din Pătrăuţi, Borzeşti, Războieni, ridicată în amintirea eroilor căzuţi acolo; Hârlău, Vaslui, Botoşani, Dorohoi, Piatra Neamţ, Iaşi, Huşi, Suceava, altele dincolo de Prut, la Râmnicu Sărat în Ţara Românească; iar la muntele Athos, în nordul Greciei, a refăcut bisericile mănăstirilor Zografu şi Grigoriu, iar altele au fost ajutate cu bani, veşminte şi vase liturgice.

Toate le-a făcut “spre veşnica lui pomenire”, după cum glăsuiesc anumite pisanii, dar şi pentru folosul sufletesc al călugărilor, preoţilor şi credincioşilor ţării. Tradiţia spune că avea în permanenţă la el o icoană cu chipul lui Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă, păstrată azi în muzeul mănăstirii Putna, şi că de multe ori se spovedea şi cerea cuvânt de învăţătură de la duhovnicul său, Cuviosul Daniil Sihastrul de la Putna şi Voroneţ, trecut şi el în rîndul sfinţilor. Ştefan Vodă cel Mare a trecut la cele veşnice la 2 iulie 1504. Moartea lui este descrisă în cuvinte emoţionante de cronicarul Grigore Ureche: “Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire, în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângeau toţi ca după un părinte al său, că cunoştiau toţi că s-au scăpat de mult bine şi de multă apărătură(apărare). Că după moartea lui până astăzi îi zic sveti(sfântul) Ştefan Vodă.

Aşadar, din cuvintele cronicarului reiese că îndată după moarte a fost socotit şi cinstit de evlavia poporului ca un adevărat sfânt. Era îndreptăţit la o asemenea cinstire prin tot ce făcuse pentru ţara Moldovei şi pentru neamul său. Biserica noastră n-a luat, prea repede, o hotărâre oficială la “canonizare” sau de trecere a lui în rândurile sfinţilor, aşa cum au făcut alte Biserici cu mult înaintea noastră cu anumiţi cârmuitori de state şi popoare.

Să ne gândim la Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel care a acordat libertate credinţei creştine în Imperiul roman, prăznuit la 21 mai; la binecredinciosul împărat Justinian, pomenit la 2 august; la cneazul Vladimir de la Kiev, prăznuit numai de Bisericile slave răsăritene, şi la alţi conducători. Abia în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât ca şi binecredinciosul domn Ştefan cel Mare să fie trecut în ceata sfinţilor şi să fie prăznuit, în fiecare an, la 2 iulie.

LUMINA DIN LUMIN~

7

20 iulie / Sfântul Prooroc Ilie Testiviteanul Profeţii sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seamă trimişi ai lui Dumnezeu şi învăţători ai poporului biblic, care au păstrat şi au apărat credinţa într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu Îşi împărtăşea voinţa Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată şi vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoţită de multe ori şi de minuni.

Toţi profeţii au fost chemaţi la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminţii ale lui Israel şi din diferite pături sociale. Sfânta Scriptură vorbeşte de un număr destul de mare de profeţi. Şirul lor începe cu Moise şi se sfârşeşte cu Sfântul Ioan Botezătorul. De obicei, ei se împart în două grupe. Din prima fac parte profeţii care şi-au scris cuvântările către popor, fiind numiţi şi profeţi noi. Aceştia sunt în număr de 16, şi anume: 4 profeţi mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel şi Daniel, şi 12 profeţi mici: Osea, Ioil, Amos, Obadia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia şi Maleahi. Din a doua grupă fac parte profeţii care nu şi-au scris cuvântările, ei fiind numiţi şi profeţi vechi. Între ei se numără: Samuil, ultimul judecător, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Şilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul său Elisei şi mulţi alţii. Între aceştia din urmă, la loc de cinste se numără Sf. Prooroc Ilie, originar din Teba Galaadului. Activitatea lui profetică s-a desfăşurat în secolul IX î.Hr., în vremea domniei regelui Ahab din Samaris, fiind prezentată în două din cărţile Vechiului Testament: a treia a Regilor, cap.17-19 şi a patra a Regilor, cap. 1-2. Regele Ahab era un om plin de fărădelegi şi de păcate, după cum era şi soţia sa Isabela. Ei au părăsit închinarea către un singur Dumnezeu, ridicând temple şi jertfelnice zeului Baal şi zeiţei Asera.

Din pricina fărădelegilor lor, proorocul Ilie le-a povestit că Dumnezeu nu va mai da ploaie pe

pământ. El s-a retras apoi într-un loc ascuns, lângă pârâul Cherit, nu departe de Iordan. Acolo îi aduceau corbii pâine şi carne, în fiecare dimineaţă, iar apă bea din pârâu. Secând pârâul din pricina lipsei de ploaie, Domnul i-a poruncitsă se îndrepte spre localitatea Sarepta, situată lângă oraşul Sidon din Fenicia, căci poruncise unei femei văduve săi dea de mâncare. Dar în casa acelei femei n-a găsit decât o mână de făină şi puţin untdelemn, din care voia să facă o azimă pentru ea şi pentru fiul ei şi apoi să moară. Ilie o încurajează, spunându-i că Domnul a rânduit ca făina şi untdelemnul ei să nu se sfârşească, până când va da iar ploaie pe pământ. Şi s-a întâmplat după cuvântul lui. Dar la scurtă vreme, s-a îmbolnăvit fiul acelei femei şi a murit. El a fost înviat însă de Domnul, prin rugăciunea proorocului Său Ilie.

În cel de-al treilea an al acelei secete, Domnul i-a poruncit lui Ilie să se arate regelui Ahab. Făcând aceasta, proorocul ia cerut lui Ahab să adune, pe muntele Carmel, întreg poporul, împreună cu cei 400 de profeţi ai zeiţei Aşera. După ce s-au adunat acolo, a cerut să i se dea doi viţei, unul pentru preoţii păgâni, iar altul pentru sine, ca să-i pregătească pentru jertfă, dar să nu pună foc pe ea, ci fiecare să cheme şi să roage pe Dumnezeul lor să le aprindă jetfa. Preoţii lui Baal au făcut după cuvântul lui Ilie, rugându-se îndelung zeilor lor, dar rugăciunea lor a rămas zadarnică. Înspre seară, Ilie a luat 12 pietre din care a făcut un jertfelnic, pe care a pus lemne, iar deasupra viţelul cel tăiat. Apoi, a rostit o rugăciune scurtă către Dumnezeu şi a căzut foc de la Domnul care a mistuit întreaga jertfă. Poporul, cunoscând acum care este adevăratul Dumnezeu, a ucis pe toţi preoţii lui Baal şi îndată după aceasta, Domnul a trimis ploaie pe pământ.

Din pricina uciderii preoţilor lui Baal, regele Ahab şi soţia sa au prins şi mai multă ură împotriva lui Ilie, voind să-l ucidă. De aceea, el s-a retras în muntele Horeb, unde a locuit într-o peşteră. De acolo, Domnul la trimis să ungă prooroc, în locul său, pe Elisei.

Apoi, l-a trimis să-l mustre pe Ahab pentru că rânduise, prin soţia sa, uciderea unui locuitor cu numele Nabot, ca săi răpească şi să-i stăpânească o vie. Proorocul i-a prezis că pentru această fărădelege vor fi ucişi atât el, cât şi soţia sa, lucru care s-a şi întâmplat curând.

La scurtă vreme după săvârşirea acestor fapte minunate, trecând împreună cu ucenicul său Elisei Iordanul, --- pe care l-a despărţit în chip minunat în două mantia lui — , s-a îndreptat spre pustie. Dar “iată că pe neaşteptate un car, cu cai de foc a trecut printre ei şi Ilie s-a suit la cer întrun vârtej de vânt” (IV Regi 2,11). În timp ce era ridicat spre cer, i-a căzut mantia, care a rămas lui Elisei, despărţind şi acesta cu ajutorul ei apele Iordanului. Elisei a continuat apoi lucrarea profetică a lui Ilie, fiind socotit de toţi urmaş al său.

Din aceste motive, Biserica creştină îl prăznuieşte în fiecare an la 20 iulie. Poporul nostru dreptcredincios l-a cinstit întotdeauna: prin slujbe, prin pictarea chipului său în biserici şi pe icoane, prin numele său care este dat la botez unora dintre noi. Să-l rugăm şi noi în această zi a prăznuirii lui, zicând:”O, prealuminate şi preamărite proorocule al lui Dumnezeu Ilie, cel ce trimiţi pe pământ ploile şi seceta, belşugul şi lipsa, ascultă această rugăciune, pe care cu evlavie o aducem şi prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete şi de bolile cele aducătoare de moarte şi dăruieşte nouă bună întocmirea văzduhului şi toată îmbelşugarea pământului, întărindu-ne în dreapta credinţă şi viaţă curată, ca să ne învrednicim de fericirea raiului ”. (Condacul 13 din Acatistul său). pr. TETILEANU LEON GHEORGHE parohia Petrila

OAMENII P AROHIEI NOAS TR E TRE

8

Redactorul-şef al revistei Viaţa Românească, Nicolae Prelipceanu, despre…

Petroşani, Petrila, o nouă imagine. (În ultimul număr al prestigioasei reviste de cultură Viaţa Românească a apărut un articol elogios despre o manifestare de mare amploare petrecută în zilele de 19-20 aprilie ac în Valea Jiului. Organizată de Costel Avram, întâlnirea membrilor Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor cu intelectualii Văii Jiului va rămâne un reper greu de egalat într-o zonă care nu excelează, încă, în evenimente culturale majore. Găzduim acest articol în publicaţia noastră pentru că sufletul manifestării înainte pomenite au fost doi enoriaşi ai parohiei noastre, Costel Avram şi Mihai Barbu, îndrumaţi spiritual de părintele Gabriel Bulf. Ca o concluzie, nimic nu se poate fără Dumnezeu…)

Pe la mijlocul lunii aprilie, Comitetul Director al USR s-a văzut pus în situaţia de a se întruni în Valea Jiului, la invitaţia lui Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, prin intermediul criticului Nicolae Oprea. Nu voi detalia problemele şedinţei de C. Dir., acesta e subiectul unui comunicat.

Dacă ar fi fost numai atât, probabil că n-ar fi meritat menţionat locul. Numai că invitaţia conţinea în ea un punct de mai larg interes, şi anume întâlnirea scriitorilor prezenţi cu intelectualii din Valea Jiului. Aceasta s-a petrecut la Petrila, în Clubul copiilor şi elevilor, într- un proiect intitulat de gazde „Valea. Chipul angelic”. Şcolari nu au prea fost în sala unde s-au desfăşurat lecturile şi declaraţiile scriitorilor: Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Irina Horea, Corneliu Antoniu, Adrian Popescu, Horia Gârbea, Gabriel Coşoveanu, Aurel Pantea, Nicolae Oprea, Ioan Radu Văcărescu, Nicolae Prelipceanu. Introducerea a constat în acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Petrioşani profesorului Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Multe dintre scurtele cuvântări ale celor prezenţi, din ambele tabere, l-au avut în centrul lor pe unul dintre scriitorii cei mai ciudaţi ai literaturii române, Ion D. Sârbu, cel care, născut la Petrila, dintr-o familie de mineri, a urmat filozofia cu Lucian Blaga, ajungând asistentul său, fiind apoi urmărit de către Securitate şi condamnat la două stagii de puşcărie, însumând cinci ani şi ceva. Scriitor care a lăsat o adevărată operă de sertar, dis-

părut în 1989, Ion D. Sîrbu beneficiază, postum, de o casă memorială la Petrila, refăcută şi ornamentată cu desene ale copiilor, îndrumaţi de Ion Barbu, celebrul desenator şi animator cultural, care s-a ocupat singur de recuperarea acestui spaţiu pentru memorie. Întâlnirea literară a durat mult, prelungindu-se printr-o festivitate bizară şi poetică în acelaşi timp, înmânarea unor diplome de cetăţeni ai Arcadiei tuturor celor prezenţi, scriitori/ actori şi cetăţeni ai Văii Jiului/spectatori. Trebuie menţionat, ca un amfitrion mai discret, profesorul Mihai Barbu, autorul unei excelente cărţi care încearcă să suplinească ceea ce Ion D. Sîrbu n-a mai reuşit să publice, şi anume o carte de memorii. Lucrarea sa de doctorat, remarcată de îndrumătorul său, Ion Vartic, apăruse anul trecut, sub titlul Memoriile lui Ion D. Sîrbu / O reconstituire (Roumain Gary. À la recherche du temps foutu), constituie o importantă contribuţie la elucidarea evenimentelor biografice, care au determinat şi literatura scrisă de acest ciudat creator, cu un destin extrem de sinuos, de la Cercul Literar din Sibiu la situaţia de secretar literar la Teatrul din Craiova, supravegheat continuu de Securitate. Din dosarele de urmărire ale lui I.D. Sîrbu, Mihai Barbu a extras o parte din materialul inserat în volumul său de peste 500 de pagini, restul fiind completat cu extrase din scrisorile şi jurnalele incomplete ale scriitorului. Unul dintre lucrurile cele mai triste este apelul pe care Ion D. Sîrbu îl face, deseori, la vechiul său prieten Şt. Aug. Doinaş, în anii când acesta devenise o autoritate literară, deşi ştia, sau bănuia, că acesta îl trădează, aşa cum

“Academicienii” din cartierul Dimitrov Sunt doi fraţi, Cătălin şi Bogdan Loy, sunt fiii unui miner de la Mina Livezeni şi amândoi au intrat la Academia de Poliţie Bucureşti.

Amândoi sunt oameni credincioşi şi cântă la acordeon şi saxofon. Când ajung acasă, vin la biserica părintelui Bulf. Cel mai mic dintre fraţi este absolvent al Liceului Teoretic ''Mihai Eminescu'' promotia 2009 media bacalaureat 9,87 şi al Şcolii Populare de Arte promoţia 2009 (acordeon), cu media 10, la prof. Tiberiu Coconeţ. Întrucât este stângaci şi-a dat comandă din Germania un acordeon cu clapele pentru mâna stângă. Acum este absolvent al Academiei de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'' Bucureşti, promoţia 2012 cu media de licenţă 9,5. Nota la prezentarea lucrării de licenţă a fost 10. În prezent este ofiţer cu gradul de subinspector în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Fratele cel mare îi calcă pe urme şi este student în anul 2 la aceeaşi prestigioasă Academie de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Cum cei din promoţia actuală vor fi încadraţi în “producţie” abia în decembrie, fratele cel mic mai cântă de câte ori are ocazia la acordeonul său cu claviatura pe stânga. Şi în corul paraclisului...

au dovedit şi dosarele de la CNSAS. M-am oprit mai mult asupra cărţii lui Mihai Barbu, pentru că ea păstrează şi multe informaţii despre viaţa în Vale, aşa cum se petrecea ea în vremea copilăriei lui I.D. Sârbu, dar şi în anii de după „eliberare”, când acesta a fost trimis acolo „la munca de jos”, după anii de puşcărie.

Ceea ce, desigur, aruncă o lumină şi asupra viitorului, cu mineriadele anilor ‘90 şi tot ce a mai urmat, până la închiderea aproape tuturor minelor. De altfel în alocuţiunile lor, primarii din Petroşani şi Petrila, preşedintele C.J. Hunedoara, profesorul Mihai Barbu şi nu în ultimul rând Costel Avram, au ţinut să sublinieze că întâlnirea aceasta este una dintre încercările lor de a schimba imaginea Văii în ochii celor din afară. Desigur, casa lui I. D. Sîrbu, unde copiii sunt suporterii entuziaşti ai lui Ion Barbu şi îşi apără de ceilalţi, neglijenţi cu pereţii pictaţi de ei sub supravegherea artistului, obiectul admiraţiei lor, este unul dintre punctele forte ale acestei noi imagini. De altfel, şi Teatrul din Petroşani, care poartă numele scriitorului Văii, a produs spectacole demne de tot interesul în ultimii ani, după o lungă hibernare. Teritoriu cu un mare potenţial turistic, valea a şi început să fie exploatată în acest sens, turismul şi cultura mergând, uneori, mână în mână. Cu Munţii Retezat la est şi cu masivul Parâng la nordvest, Valea prezintă astăzi o imagine ademenitoare, extreme de diferită de aceea, întunecată şi cenuşie chiar în zilele cu soare, de acum câteva zeci de ani. Plus oamenii aceştia, intelectualii Văii, care au început să conteze; din păcate, numai după închiderea minelor.