4027 mie 13 aug 2025

Page 1


Ziar ul Va i i J i u l u i

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 5,0683 lei

1$ = 4,3688 lei

1₤ = 5,8777 lei

miercuri, 13 august 2025 Anul XVIII • nr 4027 • 8 pagini • Preţ: 2 lei

Vulcan.

Pentru cine se roagă un venerabil

vârstnic de pe Valea Morii

Ceea ce acum zece-douăzeci de ani părea imposibil de realizat este aproape să fie finalizat în cel mult două luni. De lucrarea pe care nu au fost interesate să o facă

Este vorba, așa cum v-ați dat seama văzând fotografiile care

însoțesc aceste rânduri, de strada Morii porțiunea de drum de pământ a acesteia

În momentul de față, de la puțin mai jos de intersecția acesteia

toate conducerile administrației publice care s-au perindat la cârma Vulcanului, fie el comună, oraș sau municipiu, s-a apucat actuala.

e când u asfaltul, e tă viață entru ocuitorii trăzii Am uzit asta de a domnul

Mitică

Tereche, a cărui casă e cum treci de barajul doi și care tocmai îi ura „drum bun!” cuiva care pleca cu mașina după vizită Mi-a mai pus-o, ceva mai jos, Puiu toica. El mi-a mărturisit că, entru tatăl său, Nicolae, ucrarea asta chiar e o inune Nea Nicu, născut și escut pe Valea Morii și ajuns o vârstă venerabilă, nu edea că va mai apuca asta a câți primari a avut lcanul, mi-a zis Puiu, ciunul nu a fost interesat să dea un drum ca lumea. Îți un drept, Ghiță, tata se roagă ntru Merișanu în fiecare ră, înainte de culcare, ntru că a făcut asta ”

cu strada Bazinului și până dincolo de barajul 2, strada Morii este asfaltată

Asta după ce au fost executate bordurarea, amenajarea zonelor de refugiu și lucrările de consolidare. Pe porțiunea aceasta mai sunt de terminat câteva „mărunțișuri”: un parapet și trasarea carosabilului

Strada Morii, porțiunea de pământ, nu înseamnă numai cea despre care am vorbit până acum

Tot Morii este și cea de aproape o sută de metri aflată lângă primul pod de pe dreapta, cum vii pe Valea

Morii dinspre bulevard

Începe, în partea de sus, din gospodăria domnului

Marius Suciu și se termină acolo unde dă în strada Griviței. La ambele se lucrează în momentul de față, fiindcă, în proiectul finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, a fost prinsă și aceasta din urmă, care e tot de pământ

Porțiunea de drum betonată care este asfaltată a fost realizată din bugetul local Pentru a se asfalta și restul, ar fi necesară suma de 1,7 milioane de lei

Primarul a spus de câteva ori, în ședințele de consiliu local, că, în momentul în care suma aceasta va fi disponibilă, va fi modernizată și bucata de drum de beton pe care încă mai poți să numeri gropile.

Gheorghe OLTEANU

2 administrație

Autobuzele verzi din Petroşani vor funcţiona în GreenLine

Transportul public local din Petroșani intră în era verde Din toamnă, cele 7 autobuze achiziționate de primărie vor circula în cadrul rețelei GreenLine, inclusiv pe ruta Petroșani – Bănița. Vehiculele moderne fac parte dintr-un proiect finanțat prin PNRR și promit un transport urban mai curat și mai eficient

Verzi, moderne și complet electrice –așa sunt autobuzele cu care locuitorii din Petroșani și, nu numai, din toată Valea Jiului vor circula din toamnă. Proiectul de transport public electric, finanțat din PNRR, în valoare de 19,5

milioane de lei, accesat de primărie, va deveni funcțional în cadrul GreenLine, pentru că această societate va gestiona întreg transportul local din Valea Jiului. „Autobuzele verzi achiziționate de noi, cele 7, vor circula pe transportul local, dar acum, pentru că suntem în asociere cu celelalte localități, transport local înseamnă toată Valea Jiului și atunci și autobuzele noastre vor fi deservite de GreenLine Tot cu aceste autobuze se va asigura transportul până la Bănița

Tarifele vor fi aceleași, deci așteptăm pornirea GreenLine ca să vedem pe străzi și autobuzele achiziționate de

Centrul de aport voluntar din Petroșani, unde ar trebui să fie colectate deșeurile voluminoase și cele care nu pot fi aruncate la tomberon, se pregătește să devină operațional. Primele containere au început să ajungă, însă autoritățile se lovesc acum de o nouă problemă: lipsa personalului care să gestioneze centrul Și asta tocmai din cauza restricțiilor bugetare impuse administrațiilor locale După aproape un an de la finalizarea lucrărilor, centrul de aport voluntar din Petroșani, construit în zona Dâlja, prinde contur Primele containere speciale pentru colectarea deșeurilor, altele decât cele menajere, au început să fie livrate de Ministerul Mediului, iar platforma betonată este deja pregătită pentru instalare Proiectul „Înființare centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Petroșani” este finanțat prin PNRR și are o valoare totală de peste 4,5 milioane de lei, cu TVA Acesta urmărește dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, în acord cu cerințele europene privind tranziția către economia circulară Aici vor putea fi colectate de la populație o gamă variată de deșeuri: mobilier, saltele, aparate electrice, anvelope, resturi din construcții, textile, deșeuri vegetale și chiar cadavre de animale

noi; ele pot fi diferențiate ușor, sunt mai lungi și de o capacitate mai mare”, spune primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi

Cu o lungime de 10,8 metri, o capacitate de 90 de persoane, dintre care 27 pe scaune, și o autonomie între 300 și 400 de kilometri, autobuzele sunt pregătite să deservească traseele locale, inclusiv cel care leagă Petroșaniul de Bănița În paralel cu autobuzele, la Petroșani sau montat și 9 stații de reîncărcare, dintre care 7 pentru încărcare lentă și 2 pentru încărcare rapidă.

Dotările includ utilaje moderne, spații administrative, hală, laborator de analize și platformă de compostare Dar, deși totul este aproape gata, centrul nu are un administrator clar stabilit. Situația este complicată de restricțiile bugetare.

„Vin containerele pentru CAV, nu știm deocamdată cine va gestiona obiectivul după finalizarea investiției, dar sunt două variante: să gestionăm noi, printr-un serviciu separat al primăriei, sau să externalizăm serviciul, așa cum este și gunoiul

La depoul din zona Aeroport încă se lucrează, dar totul va fi gata până în toamnă, când sistemul trebuie să devină funcțional GreenLine se pregătește de start, iar odată cu el și noile autobuze electrice de la Petroșani vor fi gata să transporte călători în condiții moderne și ecologice Mai multe detalii despre trasee și orar vor fi anunțate în perioada următoare, cert este că acum s-au stabilit doar tarifele: 4 lei va costa călătoria, indiferent de distanță, 7 lei abonamentul zilnic și 200 de lei cel lunar.

menajer și toate celelalte tipuri de deșeuri, operatorului Va trebui să vedem care este cea mai bună formulă, dar eu, personal, cred că a doua variantă este mai fezabilă, având în vedere reducerea de personal. Noi nu vom putea să avem personal suficient astfel încât să gestionăm noi acest centru de aport voluntar, pentru că acolo este nevoie de pază, oameni pe partea administrativă, muncitori”, a spus primarul din Petroșani

Primăria este afectată de măsurile de austeritate care impun reducerea aparatului administrativ cu 20%, ceea ce înseamnă că nu vor mai putea fi făcute angajări noi. În acest context, externalizarea serviciului de operare a centrului către un operator specializat pare a fi soluția preferată de autorități Implicarea cetățenilor va fi esențială în perioada următoare Petroșenenii vor trebui să înțeleagă că aceste tipuri de deșeuri nu vor mai putea fi lăsate la colț de stradă sau în natură, ci trebuie aduse organizat la centrul de colectare. Autoritățile locale speră să găsească rapid o soluție de administrare, pentru ca centrul de aport voluntar să poată fi inaugurat și pus în funcțiune cât mai curând Între timp, livrările de containere și echipamente continuă

Problema textilelor second-hand, constatată de ministrul Mediului şi la Petroşani

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, alături de ministrul Economiei, Radu Miruță, și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat sâmbătă o vizită în județele Gorj și Hunedoara pentru a verifica la fața locului cum „munți” de textile second-hand,

adevărată groapă de gunoi a Europei Situația este vizibilă chiar și în arii naturale protejate, cum este Parcul Național Defileul Jiului, unde oficialii au constatat mormane de deșeuri la Pietrele Albe, sufocând natura

prezentate oficial ca produse reutilizabile, se transformă în realitate în simple gunoaie Periplul ministerial a inclus și Colonia din Petroșani, zonă în care aerul este poluat constant, pentru că localnicii ard haine vechi și alte materiale textile în sobe, în încercarea de a se încălzi

Circuitul ilegal al acestor textile începe cu importul masiv al unor produse de calitate foarte slabă, prezentate drept articole second-hand, dar care, în fapt, sunt deșeuri De la câmpurile pline de resturi, la depozitele improvizate și până la sobe, aceste materiale ajung să transforme România într-o

„Suntem pe teren pentru a vedea o problemă concretă cu care România se confruntă de ani de zile: zeci, poate sute de mii de tone de textile intră anual în țară sub eticheta de produse second-hand, dar sunt, de fapt, deșeuri Trebuie să oprim această practică Deșeurile pentru alte state europene sunt deșeuri și

pentru România Nu putem accepta ca aceste materiale, prezentate fals drept reutilizabile, să ajungă pe câmpuri, la gropile de gunoi sau, mai grav, în sobe. Este o poluare masivă, care scurtează efectiv viața oamenilor. Avem legislația și soluțiile necesare, iar obiectivul nostru este ca, până la finalul acestui an, să adoptăm împreună cu Ministerul Economiei o reglementare clară privind trasabilitatea, controlul și importul de textile Vrem ca produsele care intră în România cu eticheta ‘second-hand’ să fie cu adevărat produse reutilizabile”, a declarat la Petroșani ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Autoritățile au constatat lipsa aproape totală a infrastructurii pentru reciclarea textilelor și au

Bilete de tratament pentru pensionari

Vești importante pentru pensionari și persoanele interesate de tratamente balneare! Pentru seria cu numărul 11 din acest an, mai sunt disponibile 48 de bilete de tratament, cu plecare în perioada 14 – 17 august. Ce stațiuni mai au locuri și cum pot fi obținute biletele, aflați în materialul următor.

Casa Județeană de Pensii anunță că mai sunt 48 de bilete de tratament disponibile pentru seria care începe între 14 și 17 august 2025 Acestea sunt distribuite în mai multe stațiuni balneare din țară, după cum urmează:

Geoagiu – 19 bilete, Buziaș și Covasna –câte 6 bilete, Băile Felix – 4 bilete, Moneasa, Olănești și Slănic Moldova –câte 2 bilete, iar în stațiunile 1 Mai, Căciulata, Sărata Monteoru, Sovata, Turda, Tușnad și Vatra Dornei mai este disponibil câte 1 bilet.

Pentru a obține un bilet, doritorii trebuie să se prezinte personal la ghișeul Casei de Pensii, având asupra lor actul de identitate în original și un bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, pentru stațiunea solicitată.

identificat multiple cazuri de importuri ilegale, „deghizate” în bunuri secondhand Printre măsurile anunțate se numără toleranță zero față de abandonarea ilegală a deșeurilor, intensificarea controalelor, aplicarea de sancțiuni severe și modificarea legislației pentru blocarea acestor fluxuri de „deșeuri mascate” Presiunea este amplificată de obligațiile impuse la nivel european: începând cu 1 ianuarie 2025, România va trebui să colecteze separat deșeurile textile În prezent, însă, pregătirile sunt insuficiente, iar rata de reciclare este alarmant de mică: doar între 6 și 10% din cele aproximativ 160 000 de tone de textile generate anual sunt reciclate Specialiștii avertizează că această situație reprezintă o adevărată bombă ecologică și biologică

Dacă nu se intervine rapid și eficient, România riscă să se confrunte cu un dezastru de mediu de proporții, cu efecte directe asupra sănătății populației și a ecosistemelor

4 SPORT

Miruna îşi ur mează visurile!

Un nou motiv de mândrie pentru karate-ul românesc!

Miruna Mălăuță s-a calificat oficial la WKF World Karate Championships –Cairo 2025!

Pentru Miruna Mălăuță, disciplina nu este doar o alegere, ci un mod de viață. Acum, talentata sportivă, pregătită de Radu Polifronie, va reprezenta

România pe cea mai mare scenă a lumii Într-un interviu acordat cititorilor noștri, Miruna ne-a vorbit despre planurile sale.

Reporter: – Ce rezultate ai obținut anul acesta?

Miruna: – Pe plan național, mi-am atins obiectivul câștigând Campionatul

Național. La nivel internațional, am ajuns în semifinalele Campionatului European, unde m-am clasat pe locul 5, rezultat care mi-a adus calificarea la Campionatul Mondial

Reporter: – Ce planuri ai în continuare?

Miruna: – Principalul meu obiectiv în perioada următoare este să obțin un rezultat important la Campionatul Mondial din noiembrie Îmi concentrez toată energia în această direcție

Reporter: – Ce competiții te mai așteaptă anul acesta?

O poveste emoţionantă a unui jucător din Vale

„Nici familia nu mai avea încredere în mine. Mam angajat ospătar!”

Jucătorul din Valea Jiului, Alexandru Boban, în vârstă de 22 de ani, se antrenează cu echipa din Liga a patra, Retezatul Hațeg Fotbalistul speră să evolueze în tricoul zimbrilor În spatele său stă o poveste emoționantă, pe care a împărtășit-o cititorilor Ziarului Văii Jiului

Povestea sa a început când, la vârsta de 18 ani, a terminat junioratul la Jiul Petroșani.

Miruna: – Înainte de mondial, voi participa la două competiții internaționale, în Austria și Malaezia Acestea fac parte din pregătirea pentru Campionatul Mondial din Cairo.

Reporter: – Ce grupe de copii antrenezi?

Miruna: – Momentan nu mai antrenez grupe, pentru că sunt axată pe cariera mea sportivă și pe pregătirea pentru competițiile majore.

Reporter: – Pe plan profesional, ce ți-ai dori?

Miruna: – Îmi doresc ca, în viitor, să antrenez și să dau mai departe tot ceea ce am acumulat din experiențele mele ca sportiv de performanță Mult succes, Miruna!

„Atunci mi-a fost greu să îmi găsesc o echipă. Nu găseam nicăieri ceva potrivit pentru mine Nimeni nu avea încredere în mine, nici măcar propria familie Apoi a venit o mică accidentare pe care am suferit-o la un antrenament individual și mi-am pierdut încrederea. Bani nu făceam din fotbal pe vremea aceea, a venit și pandemia și am ales să mă retrag”, spune jucătorul.

Pentru a-și câștiga existența, acesta a fost ospătar la restaurantul unchiului său pentru o perioadă de timp „M-am angajat ospătar, iar apoi, în anul 2024, au apărut cei de la SGV Impresariat, care mi-au ridicat moralul și potențialul la maxim De când am semnat cu ei, din vara lui 2024, totul merge înspre bine, zic eu În câțiva ani, 3–4 ani, îmi doresc să ajung să joc în Liga 2. Muncesc foarte mult zi de zi. Doar asta fac zilnic: antrenamente individuale, plus cele cu echipa și sală, pentru a mă menține în formă Sunt mândru că am lângă mine și pentru mine personal cei mai buni oameni de management Cred că vom realiza lucruri frumoase pe viitor”, ne-a povestit tânărul jucător

Primarul i-a strâns mâna, elevele i-au cântat lui Avram Iancu!

Avram Iancu a scris istoria înotului mondial. După 40 de zile de efort neîntrerupt, a atins confluența Canalului Main–Dunăre cu fluviul Dunărea, devenind primul om din lume care a traversat înot un continent, urmând ruta Rin–Main–Dunăre O premieră mondială, realizată fără costum de neopren, purtând un mesaj pentru o Europă Unită și pentru România. „Această reușită nu este doar o performanță sportivă remarcabilă, ci și o lecție de sacrificiu”, a spus primarul Tiberiu IacobRidzi

Un moment emoționant a avut loc la conferința de presă susținută de Avram Iancu în prezența primarului Tiberiu Iacob-Ridzi Elevele pregătite de profesorul Eugen Muntean au interpretat un cântec special, în semn de prețuire și recunoștință pentru înotătorul Avram Iancu. Acesta a fost vădit emoționat. Merita cu prisosință!

Handbal fără graniţe!

Echipa de handbal CSȘ Petroșani se află în Ungaria Meciuri de pregătire, prieteni noi, energie maximă pentru noul sezon!

Fetele lui Alex Rotaru trăiesc o experiență de neuitat în Ungaria, acolo unde sportul devine limbaj universal și prietenia nu are nevoie de traducere „Meciurile de pregătire alături de partenerii noștri nu înseamnă doar antrenament pentru noul sezon, ci și momente care vor rămâne în sufletele noastre. Experiența Cell Cup din anii anteriori ne-a învățat să strigăm Hai, CSȘ PETROȘANI!”, este mesajul echipei din Vale. Vă reamintim că, în ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Petroșani, sa votat alocarea din bugetul local a sumei de 25 000 de lei pentru susținerea participării echipelor de handbal fete, junioare II și junioare III, de la Clubul Sportiv Școlar Petroșani, la cel mai important turneu de pregătire din România Junioarele handbaliste de la CSȘ Petroșani vor participa, în perioada 25–31 august, la Turneul Internațional de Handbal Juniori Fun Sports Cup 2025, organizat la Brașov Suma alocată de Consiliul Local Petroșani este destinată cazării și mesei pentru 25 de sportive junioare din Petroșani.

Suporterii Jiului strâng rândurile

„JIUL SUNTEM NOI!”

Miercuri, 13 august, comunitatea locală trebuie să demonstreze că Jiul nu moare. Fanii echipei au suportat canicula și, de câteva zile, vând bilete pentru mult așteptatul meci cu cei de la Corvinul, echipă care joacă în Liga a doua

„Toată lumea la stadion, să susținem împreună băieții în alb și negru! Toată lumea la stadion, să susținem împreună băieții în alb și negru!”, au spus fanii De partea cealaltă, adversarii au replicat: „Drumul nostru în Cupa României începe împotriva formației Jiul Petroșani. Ultima oară când am pornit aventura în Cupa României de pe stadionul din Petroșani, am reușit să cucerim trofeul Ne vedem în număr cât mai mare miercuri, de la ora 17:30,

pe stadionul ‘Petre Libardi’, pentru a lupta împreună pentru calificare!”, a fost mesajul hunedorenilor. Rivalitatea dintre cele două echipe stârnește multe dueluri și în mediul online

Biletul la partida din turul 3 al Cupei României costă 10 lei Suporterii vă așteaptă cu brațele deschise să le procurați. Palmaresul celor două echipe în Cupa României este unul notabil: ambele formații au cucerit trofeul – Jiul în anul 1974, iar Corvinul în anul 2024 Așadar, istoria le obligă la un meci de care pe care!

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

DSP Hunedoara. Cod roşu de caniculă?

Cum ne protejăm sănătatea în faţa temperaturilor extreme şi a radiaţiilor UV

România se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de caniculă, definite de Administrația Națională de Meteorologie prin temperaturi maxime de peste 35 C, menținute cel puțin trei zile consecutiv, și temperaturi minime nocturne care nu coboară sub 20°C. Aceste fenomene meteorologice pun în pericol sănătatea și mediul, iar efectele lor pot fi grave. Stresul termic este principalul factor al deceselor cauzate de variațiile extreme de temperatură, accentuând afecțiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul, problemele respiratorii și afecțiunile mintale, dar și crescând riscul de accidente și răspândire a bolilor infecțioase

Persoanele vârstnice, sugarii și copiii, cei cu afecțiuni cronice, dar și cei expuși profesional la temperaturi mari – cum sunt muncitorii în aer liber sau persoanele care lucrează în spații neventilate – sunt cei mai vulnerabili Condițiile sociale precare, lipsa locuințelor adecvate sau imposibilitatea de a răci încăperile sporesc riscul de îmbolnăvire În Europa, doar în vara anului 2022, căldura extremă a provocat aproximativ 61.672 de decese, iar în rândul persoanelor peste 65 de ani, mortalitatea cauzată de temperaturi ridicate a crescut cu 85% în ultimele două decenii.

Expunerea îndelungată la radiațiile ultraviolete reprezintă un pericol suplimentar, provocând arsuri și, pe termen lung, leziuni maligne ale pielii Pentru a limita aceste efecte, medicii recomandă evitarea

expunerii directe la soare între orele 11 și 18, utilizarea cremelor cu factor de protecție ridicat, purtarea pălăriilor și a hainelor lejere, deschise la culoare, și hidratarea constantă, chiar și în absența senzației de sete.

Menținerea locuinței răcoroase este esențială: ferestrele trebuie închise și acoperite în timpul zilei, iar seara aerisirea se face când temperatura exterioară scade Aparatele electrocasnice nefolosite ar trebui oprite, iar aerul condiționat setat la 27°C poate fi combinat cu un ventilator pentru a reduce costurile și a crește eficiența răcirii

Hidratarea corectă, alimentația bazată pe fructe și legume proaspete, evitarea alcoolului, a cafelei și a băuturilor cu mult zahăr sunt măsuri care ajută organismul să facă față temperaturilor ridicate. Dușurile cu apă răcoritoare, folosirea prosopului umed pe piele sau purtarea de haine ușor umezite pot reduce disconfortul termic

Protejarea copiilor necesită atenție sporită Nounăscuții și sugarii sub șase luni nu trebuie expuși direct la soare. Pentru ei, se recomandă îmbrăcăminte lejeră, protecție a capului și ochilor și evitarea plimbărilor în intervalul de vârf al radiațiilor. După vârsta de șase luni, se pot folosi creme speciale pentru pielea bebelușilor Copiii mai mari trebuie educați să respecte aceste măsuri, iar jocurile să fie organizate în zone umbrite

Niciodată nu trebuie lăsați copiii sau animalele în mașini parcate, nici măcar pentru câteva minute, deoarece temperatura interioară

Vând casă “la căsuţe”, pe str. ViitoruluiPetroșani, la etaj, 2 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, geamuri termopan, 2 focuri, centrală termică, curtea maredin faţă până în spate, necesită renovare.

Preţ 44.950 euro. Telefon 0765459316

poate atinge rapid niveluri fatale. Respectarea acestor reguli simple poate salva vieți în zilele în care căldura și radiațiile UV ating cote periculoase

Avram Iancu, eroul apelor, s-a întors victorios acasă la Petroşani

Petroșaniul și-a primit campionul cu aplauze și emoție, după ce acesta a scris o pagină de istorie în înotul mondial Avram Iancu a devenit primul om din lume care a traversat înot, fără costum de neopren,

întregul continent european pe ruta Rin–Main–Dunăre. O performanță colosală, în premieră mondială, marcată printr-o ceremonie la Primăria Municipiului Petroșani, unde primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a organizat o conferință de presă dedicată momentului După 40 de zile de efort neîntrerupt, înotătorul din Valea Jiului a atins destinația finală: confluența Canalului Main–Dunăre cu fluviul Dunărea, încheind astfel ultima etapă a unei misiuni istorice. În total, proiectul a însemnat 4.448 de kilometri înotați, parcurși în trei etape majore: Dunărea (2017), Rinul (2023) și Canalul Main–Dunăre (2025) Ruta a unit simbolic Marea Nordului de Marea Neagră, purtând un mesaj de solidaritate europeană

„Suntem în spațiul Schengen, iar contextul politic actual, atât intern, cât și internațional, m-a făcut să simt că trebuie să înot pentru unitatea statelor UE. Această reușită îmi oferă șansa de a obține distincția internațională The World's First ‘Triple Crown of Rivers Stage Swims’ Challenge, o performanță unică în lume Mă bucur că am reușit, dar cel mai important este faptul că presa germană a fost alături de acțiunea mea, ceea ce îmi confirmă că a avut valoare”, a declarat Avram Iancu, vizibil emoționat

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a subliniat importanța acestui succes, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru imaginea României: „Este o performanță deosebită, care unește Europa, exact cum a fost mesajul lui Avram atunci când a pornit: să înoate pentru o Europă Unită Petroșeneanul nostru este un exemplu viu de performanță, curaj, perseverență și viziune. Prin această idee a dus numele României și al Petroșaniului în cele mai importante publicații. A înotat în Main, un fluviu dificil și periculos, timp de 40 de zile Îl felicit din toată inima și voi iniția un proiect de hotărâre pentru a-l premia oficial pentru această realizare ” Autoritățile locale au confirmat că vor propune în Consiliul Local acordarea unui premiu special lui Avram Iancu, ca semn de recunoaștere a unei reușite care a pus România pe harta mondială a marilor performanțe umane

Vitezomanii, traşi pe dreapta! 26 de per mise reţinute în doar

Sute de șoferi sancționați și mai multe permise de conducere reținute pe drumurile din județul Hunedoara – acesta este bilanțul unei acțiuni desfășurate de polițiști în cadrul campaniei europene RoadPol Speed, care vizează combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere.

În perioada 4 – 10 august, polițiștii hunedoreni au fost prezenți în trafic cu efective sporite, atât din cadrul poliției rutiere, cât și din structurile de ordine publică, în cadrul acțiunii RoadPol Speed, o campanie desfășurată la nivel european Scopul a fost prevenirea accidentelor rutiere grave și creșterea siguranței pe șosele, prin sancționarea excesului de

8

www zvj ro miercuri, 13 august 2025

o săptămână

viteză – una dintre cele mai periculoase abateri la volan În urma controalelor, polițiștii au aplicat peste 620 de sancțiuni contravenționale, iar în 26 de cazuri au reținut permise de conducere Dintre acestea, 25 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, iar un permis a fost reținut după ce un șofer a fost prins circulând cu peste 70 km/h peste limita legală Un caz semnificativ a fost înregistrat pe 9

august, în Lupeni, unde un bărbat de 30 de ani, din Petroșani, a fost surprins circulând cu 139 km/h în interiorul localității Polițiștii i-au reținut imediat permisul de conducere Acțiunea face parte dintr-un efort coordonat la nivel european, în cadrul căruia statele membre cooperează pentru a reduce numărul accidentelor provocate de viteză excesivă. Polițiștii transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, iar șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și regulile de circulație

Invitaţie la cota 1621 a Pasului Vâlcan

În programul acțiunilor culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement aprobat de Consiliul Local vulcan pentru desfășurare în cursul acestei luni, cea programată să aibă loc vineri, 16 august, începând cu ora 11.00, are o semnificație aparte.

Mă refer la ediția a șaptea a acțiunii „De la război la Marea Unire”, inițiată de regretatul Gheorghe Ile și care, an de an, în luna august, se desfășoară la cota 1621 a Pasului Vâlcan Evenimentul are loc exact în locul în care, în

vânzări

mica publicitate

Vând 6 ha pădure în Petrila, pe Valea Popii, pe drumul către domeniul schiabil Șureanu. Telefon 0720 049916.

Vând teren și spațiu depozitare (pretabil pentru activități turistice sau pentru depozitare, pretabil inclusiv pentru marfă cu regim special) situate în Petrila, zona Taia Telefon 0720 049916

perioada august-septembrie 1916, la granița Regatului României cu fostul Imperiu Habsburgic, ostașii români au purtat lupte crâncene pentru a stăvili drumul cotropitorilor străini Lupte care, se știe, au deschis drumul către realizarea Marii Uniri, înfăptuită la 1 decembrie 1918.

Ca și la edițiile anterioare, vor fi evocate luptele sângeroase date aici, va avea loc un ceremonial religios și unul militar, un program cultural, iar, ca de

obicei, totul se va încheia cu o masă la care sunt invitați să participe toți cei prezenți Transportul cu telegondola se face până la stația de întoarcere, după care cei dornici să ajungă în vârful muntelui trebuie să urce pe jos cei patru kilometri până la „locul cu statui”, numele sub care mai este cunoscut grupul statuar de la acea cotă. Ca de obicei, vor exista și mijloace de transport ale primăriei, care vor face naveta între telegondolă și cota 1621

Gheorghe OLTEAnU

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.