4028

Page 1


Ziar ul Va i i J i u l u i

Director: Cătălin DOCEA

Curs valutar:

1€ = 5,0633 lei

1$ = 4,3173 lei

1₤ = 5,8596 lei

joi, 14 august 2025

Anul XVIII • nr 4028 • 8 pagini • Preţ: 2 lei

Solicitarea locuitorilor de pe strada Paroșeni – zona „peste Jiu – Tăul fără Fund” este de dinainte de a intra în democrație, dar a devenit mai cunoscută din anii nouăzeci încoace. Nu o dată, cetățeni din partea asta a Vulcanului au venit la ședințele de consiliu local ca să ceară introducerea apei potabile și la gospodăriile lor. Li s-a părut firească o astfel de pretenție din moment ce magistrala care vine de la Valea de Pești trece prin imediata lor apropiere. Solicitări de felul acesta au fost încă de pe vremea lui Gheorghe Ile. La o ședință s-a întâmplat să fie prezent și Costel Avram, director general al Apa Serv pe atunci. Țin minte că acestuia i s-a promis că solicitarea lor a fost luată în considerare, numai că va fi mai greu de realizat. Da, e adevărat, magistrala de apă potabilă e aproape, numai că foarte mult va costa împingerea ei la deal. E nevoie, pentru asta, de pompe puternice și de fel de fel de instalații. Chestii care, ulterior, s-au dovedit c-au fost abureli curate, fiindcă totul a rămas ca într-un vagon de tren de clasa a doua.

O rază de speranță

li s-a ivit în 6 aprilie 2023, când, în Monitorul Oficial, a apărut Ordinul nr 624/2023 al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației privind aprobarea demarării unei noi sesiuni de depuneri de cereri de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru mai multe județe, printre care se află și al nostru. Până la 11 mai 2023, platforma „investiții.mdlpa.ro” a fost deschisă pentru potențialii beneficiari, în vederea încărcării de noi cereri de finanțare pentru obiective care se încadrează în categoriile prevăzute de ordonanță, printre care și cea care se referă la „alimentări cu apă și stații de tratare a apei”

De data asta Primăria a percutat eficient, mai ales că, așa cum s-a exprimat atunci Cristian Merișanu, în extraordinara din luna mai a acelui an, „tot au rămas niște bani pe Anghel Saligny, ar fi fost păcat să ratăm ocazia”. Ca

atare, consilierilor locali li s-a pus în față „proiectul de hotărâre pentru aprobarea

devizului estimativ și a cererii de finanțare aferente obiectivului de investiții Extindere rețea de apă potabilă – str Paroșeni, zona peste Tăul fără Fund” Devizul general estimativ și hotărârea consiliului local sunt documente absolut necesare pentru includerea la finanțare

Acționând din timp

Fund

administrația publică locală din Vulcan a prins locul eligibil dorit În consecință, la ședința ordinară din luna iulie 2025, în dosarul de ședință au apărut două proiecte de hotărâre dedicate subiectului care îi interesează pe cetățenii de pe dealul nordic al Paroșeniului. Primul este cel „privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnicoeconomici și a Devizului General pentru investiția Extindere rețea apă potabilă –str Paroșeni, zona Peste Jiu –Tăul fără Fund”, iar celălalt are în vedere „aprobarea documentației tehnicoeconomice faza Proiect Tehnic și a Devizului general pentru investiția Extindere rețea apă potabilă – str Paroșeni, zona Peste Jiu – Tăul fără Fund” Valoarea totală aferentă investiției, inclusiv TVA, este de 2.050.669,59 lei, din care (C+M) însumează 1.758.041,27 lei

Durata execuției este prognozată la nouăsprezece luni Gheorghe OLTEANU

2 administrație

Lupeniul face un pas important către un mediu mai curat și un oraș mai modern!

A început

implementarea unui proiect major de extindere și modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și

Reziliență

Municipiul Lupeni beneficiază de un proiect în valoare totală de peste 4,7 milioane de lei, care vizează construirea unui centru modern de colectare prin aport voluntar, pe strada Negoiului.

La Petroșani, procesul de modernizare a sistemului de colectare a deșeurilor este încă în desfășurare. Deși, în unele zone, containerele vechi au fost eliminate complet, mai există puncte de colectare unde acestea sunt încă folosite Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că tranziția este parțială și estimează că, începând de anul viitor, întregul oraș ar putea trece exclusiv la noile containere

Insulele ecologice digitale încep să înlocuiască treptat containerele clasice, însă procesul nu este încă finalizat. Autoritățile locale de la Petroșani vorbesc despre o perioadă de tranziție care va continua și în următoarele luni În unele zone ale orașului, containerele vechi au fost deja eliminate complet și înlocuite cu insule ecologice moderne, închise și dotate cu sisteme de colectare selectivă În alte puncte, însă, containerele clasice sunt încă prezente

Acest centru va facilita colectarea separată a mai multor tipuri de deșeuri, inclusiv cele reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi preluate prin sistemul „door-to-door”: deșeuri voluminoase, textile, din lemn, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, anvelope, deșeuri periculoase și chiar cadavre de animale.

Investițiile includ o platformă betonată de aproape 1.900 de metri pătrați, zonă verde, birouri, spații pentru depozitare, rigole și conducte subterane, dar și dotări moderne precum containere speciale, prescontainere pentru reciclare, cântar pentru deșeuri, separator de hidrocarburi și container frigorific pentru cadavre de animale. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul lunii august 2025

Proiectul face parte din eforturile continue de dezvoltare a municipiului Lupeni, folosind fonduri europene pentru a asigura un oraș mai curat.

„Eu cred că încă mai avem o perioadă de tranziție; nu peste tot, în unele locuri, am eliminat definitiv containerele vechi. E adevărat că mai sunt puncte de colectare care nu au containere noi, rămân cele vechi, așa a fost proiectul și, sigur, vom vedea Probabil, începând de anul viitor, vom putea să trecem exclusiv pe noile containere”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Insulele ecologice sunt sisteme moderne de colectare selectivă, dotate cu tehnologii digitale: acces pe bază de cartelă sau prin telefon, monitorizare în timp real și raportare automată a cantităților de deșeuri colectate Cu alte cuvinte, un pas important spre un oraș mai curat, dar și mai eficient în reciclare Administrația locală speră ca, odată puse în funcțiune, insulele ecologice să

crească semnificativ rata de colectare selectivă, mai ales în zona blocurilor, mai ales că este o necesitate urgentă: România se află, în continuare, pe ultimul loc în UE la acest capitol.

Promisiuni pe hârtie. Încă din 2011 În urmă cu peste un deceniu, conducerea Apa Serv Valea Jiului (ASVJ) se lăuda că a pus bazele unui plan serios de combatere a pierderilor de apă Raportul Consiliului de Administrație pe 2011 menționa pompos că au fost întocmite și respectate programe de determinare și reducere a pierderilor din rețeaua de distribuție Ani la rând, aceste asigurări s-au repetat aproape ritualic. Chiar și în raportul semestrial din 2025, compania încă vorbește despre dezvoltarea unui management eficient de detectare și reducere a pierderilor de apă ca prioritate strategică Astăzi, după nenumărate planuri, problema este departe de a fi rezolvată

Evoluția pierderilor pe ani

Privind retrospectiv, datele oficiale arată că - în ultimii 15 ani - Apa Serv Valea Jiului nu a reușit să coboare semnificativ sub nivelul pierderilor din 2011 În multe cazuri, realizatul a depășit chiar ținta stabilită, însă nu în sensul bun – pierderile au rămas constant ridicate, între 36% și 44%. Planurile de reducere a pierderilor au fost bifate an de an, creând falsa impresie a unui progres.

Realitatea dură: pierderi uriașe confirmate oficial

Date recente scot la iveală o situație alarmantă Potrivit Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), în 2024 Apa Serv Valea Jiului a risipit 72,5% din apa intrată în sistemul captare, tratare, stocare și distribuție Practic, aproape trei sferturi din apa plimbată dinspre est și vest în Vale nu a adus niciun venit Pierderile efective pe rețele (apa scursă din conducte sau „furată”) reprezintă circa 66,6%, restul de aproximativ 6% fiind consum tehnologic ANRSC a constatat că efectul declarat al măsurilor de reducere a pierderilor a fost crescut artificial, ca urmare a lipsei unei evaluări corecte a situațiilor din teren Cu alte cuvinte, planurile și investițiile anunțate au supraestimat beneficii care în practică nu s-au realizat Majoritatea investițiilor promise au fost făcute, dar pierderile reale nu au scăzut aproape deloc

ANRSC spune răspicat că e nevoie de o schimbare de abordare: investițiile trebuie prioritizate pe baza datelor reale din teren, adică prin monitorizarea consumului și evaluarea pierderilor pe tronsoane de rețea Altfel zis, nu se mai poate merge pe estimări optimiste de birou; trebuie căutat efectiv, pas cu pas,

metru cu metru, unde dispare apa

Codașii Europei

La nivel european, nivelurile de apă nefacturată (non-revenue water) diferă considerabil Media continentală se situează la aproximativ 26 %, iar în unele țări performante precum Olanda, Germania sau Danemarca pierderile sunt extrem de scăzute între 5 % și 8 %. În schimb, în țări ca Franța sau Italia, pierderile ajung la circa 20 %–40 %, iar România se află în jur de 42 % În acest context, procentul de 72,5 % raportat pentru Valea Jiului depășește nu doar media europeană, dar se află mult peste pragurile deja considerate îngrijorătoare

banii europeni par să fi avut impact aproape nul

„...să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

S-ar putea să vă șocheze că, raportându-se an de an ca fiind performantă cu spume, conducerea ASVJ SA a fost pălită cu fix nouă recomandări din partea ANRSC

Tupeu și pe ăia

ASVJ SA nu va mai putea trage mâța de coadă

Legislaţia (HG 231/2022) prevede că, odată ce Uniunea Europeană stabilește un prag obligatoriu pentru pierderile maxime de apă, furnizorii care îl depășesc vor trebui să elaboreze planuri de acțiune în termen de doi ani pentru a reduce pierderile Asta înseamnă că Valea Jiului nu mai are două opțiuni: scăderea reală și rapidă a pierderilor sau justificarea în faţa Comisiei – o presiune formală, dar și publică, care nu a existat până acum.

Campioni apei risipite

Pentru a înțelege cât de gravă e situația, este suficient să comparăm cu alți operatori de apă din țară Compania de Apă Oradea, de pildă, un operator de dimensiuni similare medii, avea un nivel de numai 24,7% în 2024 – de aproape trei ori mai mic în raport cu ASVJ Pierderile fizice efective pe rețele la Oradea sunt în jur de 21%, în scădere de la an la an Un alt exemplu, APA CTTA Alba, operatorul județean din Alba, raportează pierderi în rețea de aproximativ 33% în 2024, deci la jumătate față de Valea Jiului. Chiar și operatori din orașe cu rețele vechi, precum Sibiu sau Cluj, înregistrează pierderi mult mai mici, în jur de o treime din apa captată Media națională a marilor operatori regionali este undeva sub 50%, ceea ce face ca procentul uriaș de peste 72% de la ASVJ să pară aproape ireal Din păcate, este cât se poate de real –și se vede în facturile plătite de consumatori pentru apa care nu ajunge niciodată la robinetele lor. În timp ce alte companii au folosit fondurile europene și propriile investiții pentru a-și moderniza rețelele și a reduce risipa (Oradea, de pildă, a investit masiv și se vede în scăderea constantă a pierderilor), în Vale

ANRSC recomandă ASVJ să mențină valabile toate autorizațiile sanitare, de gospodărire a apelor și de mediu, să își crească capacitatea administrativă pentru implementarea proiectelor de investiții și să prioritizeze lucrările necesare conformării la cerințele directivei privind apele uzate Se impune aplicarea de măsuri ferme pentru reducerea pierderilor de apă, cu accent pe eliminarea pierderilor comerciale și diminuarea celor fizice, alături de creșterea gradului de conectare la alimentarea cu apă până la cel puțin 99,5% și de racordare la canalizare până la minimum 98% în toate localitățile vizate.

Autoritatea solicită, de asemenea, revizuirea strategiei de tarifare pe baza unei analize cost–beneficiu și să fie generate fonduri suplimentare pentru investiții din surse proprii Alte direcții vizează realizarea de investiții suplimentare pentru producerea de energie electrică din surse alternative, reducerea costurilor de operare, accesarea de fonduri europene pentru extinderea ariei de operare, precum și o evidențiere centralizată a activelor, avariilor și intervențiilor prin sistemul GIS

Unde s-au dus banii și apa? O întrebare fără răspuns... încă

Pentru locuitorii din Valea Jiului, consecințele se simt. Pe de o parte, fiecare procent de apă pierdută se reflectă în tarife mai mari – deoarece costul pierderilor se regăsește în factura finală. Nivelul ridicat al pierderilor se menține din cauza vechimii rețelelor, recunoaște sec raportul intern al companiei, ca și cum timpul ar fi de vină De parcă reabilitarea rețelelor (prin investițiile derulate în ultimii douăzeci de ani) n-ar fi trebuit dublată de un management performant.

4 administraţie

Două clădiri publice, în curs de moder nizare

La Petroșani, banii din PNRR se investesc în eficiență energetică! Două clădiri publice importante – Casa

Căsătoriilor și Sala de ședințe a Primăriei – sunt modernizate cu fonduri europene. Lucrările sunt deja în plină desfășurare.

Municipiul Petroșani derulează proiectul „Renovarea energetică a 2 clădiri publice aparținând Primăriei municipiului Petroșani – Casa Căsătoriilor și Sala de ședințe”, finanțat prin PNRR, Componenta C5 – Valul Renovării Proiectul vizează creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea performanței termice a celor două clădiri emblematice. Modernizările

includ reabilitarea termică a anvelopelor, schimbarea instalațiilor, surse de energie regenerabilă și alte intervenții sustenabile. Valoarea totală a proiectului depășește 2,5 milioane de lei, fiind acoperită din fonduri europene prin PNRR și contribuții naționale Lucrările trebuie să fie finalizate până în iunie 2026

„Este vorba de două proiecte pe PNRR

de eficiență energetică a clădirilor, și sala din curtea interioară a primăriei, dar și corpul de clădire unde avem sala de consiliu și sala de marmură, în care organizăm activități, se modernizează, iar lucrările sunt în plină desfășurare”, a spus primarul din Petroșani

Prin astfel de investiții, administrația locală din Petroșani face pași concreți spre un oraș mai eficient energetic, modern și prietenos cu mediul. Casa Căsătoriilor și Sala de ședințe vor deveni, până în 2026, spații mai sigure, mai confortabile și mai economice din

punct de vedere energetic Proiectul face parte din strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Petroșani și contribuie la reducerea consumului de energie, a emisiilor de CO₂ și la creșterea confortului în clădirile publice

Şcoli ca noi la Petroşani: Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi

Sute de elevi din Petroșani se pregătesc să se întoarcă în bănci, dar nu în orice fel de școli, ci în unele complet transformate! Colegiul Național „Mihai

„Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „I.G. Duca” sunt reabilitate complet, cu fonduri europene. Investițiile aduc nu doar condiții moderne pentru elevi și

Eminescu” și Școala Gimnazială „I G Duca” au trecut prin lucrări ample de reabilitare și eficientizare energetică Clădirile vechi au fost modernizate din

cunoscută local drept „sediul vechi” –este încă în șantier. Aici se lucrează la anveloparea clădirii, dar lucrările sunt în grafic Clădirea, construită în 1935,

profesori, ci și eficiență energetică Lucrările sunt aproape gata La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, lucrările de reabilitare sunt

temelii, cu fonduri europene, și vor oferi, din toamnă, condiții demne de secolul XXI

Două unități de învățământ din Petroșani trec printr-un amplu proces de transformare! Colegiul Național

pe ultima sută de metri. Constructorii au ajuns deja la faza de curățenie generală, semn că noul an școlar va începe într-o clădire complet modernizată Școala Gimnazială „I G Duca” –

Duca, și la Mihai Eminescu. Sper eu, la cum văd că avansează lucrările, ca pe 8 septembrie copiii să fie întorși în bănci la liceu, iar la I G Duca, maxim, să

este transformată radical printr-un proiect de peste 1,6 milioane de euro, finanțat prin PNRR „Să știți că ritmul a fost cel pe care ni l-am dorit și la I.G. Duca, doar că au fost lucrări în interior care nu s-au văzut, la instalații, la electricitate, iar acum constructorul lucrează în exterior, cu anveloparea Eu sper să reușim ca, în toamnă, elevii să se întoarcă și la I G

întârziem puțin și să readucem elevii în bănci din octombrie”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi Autoritățile locale din Petroșani mizează pe modernizare și sustenabilitate. Noile școli vor fi nu doar frumoase și sigure, ci și eficiente energetic – un pas important spre un învățământ de calitate, adaptat vremurilor actuale

6 SPORT

Amicale pentru echipele din Vale

Până la începerea noului sezon competițional în Liga a III-a, echipele vor mai disputa meciuri de pregătire Următorul amical al Jiului

Petroșani este programat pe 16 august, cu Timișul Șag, altă formație din Liga a III-a. Tot sâmbătă, 16 august, Minerul Lupeni va juca acasă Trupa lui Dan Voicu o va întâlni pe teren propriu pe Metalurgistul Cugir

Ur mătorul test al verii

Pentru CSM Deva, echipă din Liga a IVa, următoarea partidă va avea loc sâmbătă, de la ora 10:30, pe Stadionul Cetate.

Echipa deveană va disputa un nou meci amical în fața propriilor suporteri, împotriva formației CS Hidromecanica Șugag

„Vă așteptăm alături de noi să susținem împreună băieții în acest nou test de pregătire!”, au transmis reprezentanții clubului devean.

Evenimentul

„Hai la spor t!” – o reuşită la

Zilele comunei Sântămăria-Orlea

În ultimele două săptămâni, aproape 180 de participanți au răspuns invitației lansate de ACS Masters Sports, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Sântămăria-Orlea, AJF Hunedoara și CSC Sântămăria-Orlea.

Competiția de fotbal pentru juniori a avut loc pe 9 august 2025, reunind 10 echipe de copii cu vârste între 9 și 12 ani, care au umplut terenul cu energie, talent și bucuria jocului

Echipe participante: CSC Sântămăria-Orlea (2012, 2014, 2016), ACS SF Damian Militaru (2012), ACS Stars Academy Călan (2012, 2014, 2016), CS Pro Fotbal Petroșani (2016), CSM Dacia Orăștie (2014, 2016)

Competiția de fotbal pentru seniori a adus pe teren echipele din SântămăriaOrlea, Balomir, Subcetate–Bucium-Orlea, Sânpetru, Bărăștii-Hațegului

Campioană a fost Sânpetru–Bărăștii-Hațegului, pe locul 2 s-a situat Balomir, iar pe locul 3 Subcetate–Bucium-Orlea

„Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu joc frumos, spirit sportiv și premii oferite tuturor participanților. Mulțumim tuturor celor implicați și vă așteptăm și la următoarele ediții!”, au spus organizatorii.

Antrenori de podium

Agrement, sport, socializare și confirmare – acestea au fost obiectivele competițiilor de tenis pentru amatori

Deva a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, un astfel de eveniment, iar titlul de campion a ajuns la Petroșani

Antrenorul de tenis de la Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroșani, Gabriel Băluș, a câștigat Cupa Cetății Deva, nivelul 8. La același nivel a concurat și un alt antrenor petroșănean, într-un tablou cu șase jucători La dublu, Gabriel Băluș a făcut echipă cu fratele său, Codruț Băluș, și el antrenor, iar cei doi au ocupat poziția a doua a clasamentului Finala a fost pierdută după ce au condus detașat în ambele seturi Rezultate remarcabile au obținut și sportivii

CSM Deva în cadrul aceleiași competiții, parte din calendarul

Federației Române de Tenis La categoria 16 ani fete, Lazăr Anisia a cucerit locul 1, învingând-o în finală pe Buzner

Ecaterina (CSM Miron Timișoara). La dublu 16 ani, echipa formată din Bărzăune Radu și Dimu Sebastian a obținut locul 3 „Felicitări sportivilor și antrenorilor pentru munca și rezultatele deosebite!”, au transmis reprezentanții CSM Deva

De neuitat! Primire frumoasă în locul natal

Nu trecuse nici măcar o zi lucrătoare de când înotătorul Avram Iancu se întorsese acasă, în mijlocul familiei, când a avut parte de o surpriză pe care nu o va uita niciodată Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, i-a organizat o primire cum doar acasă poți avea parte – caldă, sinceră și plină de emoție. „Conferința de presă a avut loc chiar în ‘kilometrul zero’ al municipiului, la sediul Primăriei. Locul de unde am plecat, locul unde m-am întors. De fapt, domnul primar este singurul om politic din România care mi-a fost alături de la început până la sfârșit Am pornit împreună către Germania din fața primăriei și, după mii de kilometri parcurși pe apă, am fost întâmpinat în același loc În semn de recunoștință, i-am dăruit tricoul oficial al cursei

Le mulțumesc și jurnaliștilor locali și naționali care au venit să marcheze împreună cu noi această realizare: înotul de la Marea Nordului până la Marea Neagră, pe ruta Rin–Main–Dunăre, fără costum de neopren. O aventură care mă transformă în primul om din lume ce obține distincția Triple Crown of Rivers Stage Swims Challenge. Iar când credeam că emoțiile au ajuns la vârf, a venit și surpriza Cineva a scris o poezie despre mine Cineva i-a pus muzică Și, dintr-o dată, sala a început să răsune: ‘Crăișorul Apelor’ Versuri: prof Florin Becsuk (Lupeni) Compozitor: prof Eugen Munteanu Vocile Adinei, Alessiei, Sidoniei și Oanei au umplut încăperea, iar cuvintele au ajuns direct în suflet Privirile celor prezenți spuneau totul – era o vibrație comună, o emoție care plutea în aer Mulțumesc din suflet tuturor celor care au rezonat cu povestea mea și au transformat această întoarcere acasă într-o amintire de neuitat”, a spus Avram Iancu.

Aninoasa, gazda unui eveniment de marcă!

Federația Română de Tir cu Arcul a organizat Campionatul Național Outdoor la tir cu arcul de la Aninoasa, ediția 2025. Campionatul Național Outdoor este mai mult decât o simplă competiție, este o celebrare a preciziei, concentrării și eleganței în mișcare. Cu probe dedicate diviziilor de arc olimpic, arc compound și barebow, evenimentul a reunit aproximativ 120 de sportivi din întreaga țară, de la 31 de cluburi sportive, atât masculin, cât și feminin.

Aninoasa a fost epicentrul performanței și pasiunii pentru tirul cu arcul, găzduind cu mândrie ediția din acest an a Campionatului Național Outdoor, rezervat categoriilor de vârstă U21, seniori și master Evenimentul, organizat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), a avut loc în cadrul Complexului Sportiv Anena.

Capul de afiș a fost prezența Mădălinei AMĂISTROAIE.

De asemenea, Nectarios CONDURACHE și Tamaș MOREH, care a obținut recent un meritoriu loc 5 la Cupa Europeană de Tineret din Slovenia, au fost doi dintre arcașii exponențiali în proba masculină U21 de arc olimpic

Au fost prezente în această competiție Ștefania SIGMIREAN, Daria GRAUR și

Alexia DREGHICI, care formează un trio pentru viitorul arcului olimpic Rareș ALEXANDRESCU și Mirel JUDEA nu au lipsit de la linia de tragere în divizia compound, iar campionii internaționali ai diviziei barebow, Ciprian BAICAN și Loredana MOGOȘ, au tras pentru noi recorduri.

Competiția a fost și o bună ocazie pentru stafful tehnic al loturilor naționale de a-i observa „la lucru” pe toți cei care fac parte din lot și se află în vederile antrenorilor

Situat într-un cadru natural pitoresc, Complexul Sportiv Anena oferă condiții excelente pentru desfășurarea competițiilor de acest gen. Terenul bine întreținut, facilitățile optime și atmosfera transformă această locație într-un sanctuar al sportului cu săgeți

Alegerea Aninoasei ca gazdă nu este întâmplătoare, ci mai degrabă o recunoaștere a implicării comunității locale și a modernizării infrastructurii sportive de către FRTA

Pe parcursul celor patru zile de concurs, sportivii s-au întrecut în probe individuale și pe echipe, demonstrând o formă fizică și mentală impresionantă, iar nivelul tehnic al competiției a fost

considerat de către specialiști ca fiind unul dintre cele mai ridicate din ultimii ani.

Cei prezenți au avut parte de dueluri spectaculoase, cu răsturnări de situație și scoruri strânse, iar atmosfera pe terenul de la Aninoasa a fost entuziasmantă, susținută chiar din prima zi de realizarea unui nou record național la arc compound U21, feminin.

Titluri adjudecate și promisiuni pentru viitor

Printre laureații competiției s-au numărat arcași consacrați, dar și tineri talentați care au confirmat așteptările și și-au câștigat locul în elita națională a acestui sport. Excelența s-a întâlnit la Campionatul

Național Outdoor la tir cu arcul, la Aninoasa

Organizat sub egida Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), în colaborare cu autoritățile locale din Aninoasa, ediția din acest an a Campionatului Național Outdoor a fost considerată o reușită în ceea ce privește buna desfășurare a evenimentului și condițiile oferite sportivilor

Campionatul Național Outdoor 2025 a demonstrat că tirul cu arcul românesc este într-o continuă ascensiune, cu sportivi bine pregătiți și o comunitate tot mai activă. Peisajul natural din

Aninoasa a oferit un cadru ideal pentru o manifestare sportivă de acest calibru, iar emoția competiției va rămâne mult timp în memoria participanților

Rezultate Campionatul

Național Outdoor

Master/Seniori/U21

7–10 08 2025

Rezultate SCM Deva:

RM – Individual

Mario Țîmpu – locul 6

Călin Daniel – locul 7

Daniel Popescu – locul 9

RM – Echipe

Locul 2: Țîmpu M./Călin D./Rus A.

RM – Echipe mixte

Locul 2: Țîmpu M /Graur D

RW – Individual

Andreea Urițescu – locul 3

Luminița Boroș – locul 6

RW – Echipe

Locul 1: Urițescu A /Graur D /Dreghici

A.

Locul 4: Savastița A./Boroș L./Sigmirean

S.

RU21W – Individual

Locul 1: Daria Graur

Locul 2: Alexia Dreghici

Locul 6: Andreea Savastița

Locul 7: Ștefania Sigmirean

RU21W – Echipe

Locul 1: Savastița A./Graur D./Dreghici

A.

RU21W – Echipe mixte

Locul 3: Graur D /Rus A

RU21M – Individual

Locul 2: Rus Amir

BBU21W – Individual

Locul 2: Nagy Alicia

BBU21M – Individual

Locul …: Balaci Luis

BBU21 – Echipe mixte

Locul 1: Balaci L./Nagy A.

CM – Individual

Locul 1: Gheorghe Popescu

Locul 9: Alexandru Rădoi

CM – Echipe

Locul 2: Popescu G /Judea

M /Tănăsescu F

CM – Echipe mixte

Locul 1: Pușcă I./Popescu G.

CW – Individual

Locul 4: Ioana Pușcă

CU21M – Individual

Locul 1: Mirel Judea

Locul 3: Flavius Tănăsescu

Locul 5: Bebeselea Levi

CU21M – Echipe

Locul 1: Judea M /Tănăsescu F /Bebeselea L

CU21M – Echipe mixte

Locul 3: Tănăsescu F /Erdely S

CU21W – Individual

Locul 5: Erdely Stana

Rezultate CSO Aninoasa

RU21M – Individual

Locul 6: Dragoș Botoi

Locul 7: Cristian Georgescu

Locul 9: Vlad Vladislav

RU21M – Echipe

Locul 2: Georgescu C /Botoi D /Vladislav V

RU21M – Echipe mixte

Locul 5: Georgescu C /Pop A

RU21W – Individual

Locul 9: Pop Adriana

Locul 10: Fazecaș Ștefania

Locul 11: Badea Delia

RU21W – Echipe

Locul 3: Pop A /Fazecaș S /Badea D CW – Individual

Locul 6: Zvinca Maria

CU21W – Individual

Locul 6: Călin Ioana

BBMM – Individual

Locul 2: Pop Gheorghe

CMM – Individual

Locul 6: Iureșcu Gheorghe

„La această competiție au participat peste 120 de sportivi de la 20 de cluburi În ciuda bugetului foarte mic de la SCM Deva, sportivii noștri au dat dovadă încă o dată că munca în echipă aduce rezultate și că tirul cu arcul rămâne un sport de performanță în județul Hunedoara”, a declarat antrenorul Viorel Hăbian

„Rezultatele sportivilor de la SCM Deva și CSO Aninoasa sunt mulțumitoare și, pe această cale, mulțumim Primăriei Aninoasa și Consiliului Local Aninoasa pentru sprijinul acordat sportivilor de la CSO Aninoasa”, a declarat pentru zvj ro antrenorul Gigi Pușcă.

LA ORDINEA ZILEI

nu pot să-mi dau seama dacă obiceiul a fost preluat de la cunoscutul Mărgelatu sau dacă acesta este mult mai vechi, dar înclin să cred în a doua variantă De aici și răspândirea lui, faptul că este prezent peste tot. De obicei, personajele pe care le vezi procedând așa, îndeosebi bărbații, nu sunt prea gingașe De aici și teama sau, mă rog, reținerea de a le atrage atenția, fiindcă nu poți să știi cum vor reacționa

Vulcan

Temere sau reţinere?

Precizez din capul locului că imaginile cu însămânțarea trotuarului sunt din Vulcan, dar, la fel de bine, ar putea să fie din oricare localitate. Asta pentru că peste tot mai sunt dintre aceia cărora gura le funcționează ca o batoză: pe un colț introduc semințele de floarea-soarelui, iar pe celălalt evacuează cojile.

Temerea

sau reținerea asta, pare-se, o au și cei ale căror sarcini de serviciu nu numai că le permit, dar îi și obligă să le atragă atenția unor astfel de exemplare

Dacă nu chiar să le aplice o amendă. Numai că pas să vezi așa ceva. Sau a văzut, cumva, careva dintre dumneavoastră?

O singură dată, în cazul lui Nelu Chirculescu, prietenul care a ținut ultimul chioșc de ziare din Vulcan, s-a întâmplat minunea asta Mi-a relatat-o el însuși

O doamnă

polițist local, una blondă, a ieșit cu o mătură din sediul localilor, care este înconjurat de bănci, și le-a cerut unor consumatori de semințe de floareasoarelui, unii mai înnegurați, care își fac veacul în zonă, să adune cojile cu care au decorat trotuarul de lângă ei De atunci, pas de am mai văzut așa ceva, a zis Nelu, ale cărui picioare apar

și într-una dintre fotografiile care însoțesc aceste rânduri Și, sincer, nu am de ce să mă îndoiesc de adevărul vorbelor sale

Gheorghe OLTEAnU

Vând 6 ha pădure în Petrila, pe Valea Popii, pe drumul către domeniul schiabil Șureanu. Telefon 0720 049916.

Vând teren și spațiu depozitare (pretabil pentru activități turistice sau pentru depozitare, pretabil inclusiv pentru marfă cu regim special) situate în Petrila, zona Taia Telefon 0720 049916 mica publicitate

Vânzări

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.