Cuvantul Parohial - nr. 30 by Ziarul Vaii Jiului

ISSN 2286 – 4539 Anul 4 Nr. 30 Aprilie 2014 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

Confirmări tanatologice ale învierii noastre

†GURIE, prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei,

Preacucernicului cler, Iubiţi credincioşi, Preacuviosului cin monahal şi Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos ne încălzeşte inimile nouă, Dreptmăritorilor creştini: Sfântă celor credincioşi, pentru că simţim că noi vom învia din morţi şi vom trăi binecuvântare arhierească din înşine veşnic, alături de toţi cei dragi, în lumea de străvechea Cetate a Devei, cu dincolo. (continuare în pag. 4) prilejul Sfintei Zile a Învierii!

„Dacă nu vor asculta de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici chiar dacă va învia cineva din morţi!” (Luca 16, 31)

Dar din dar se face Raiul:

Familia Iacob-Ridzi a cinstit, cu bucate alese, Masa Pascală a “Bunicilor Văii Jiului”

Foto: Geza Szedlacsek

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii ap rilie Lui. Iar mulţimea care fusese cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi, mărturisea cum a fost. De aceea I-a ieşit poporului înainte, pentru că auzise că a săvârşit minunea aceasta. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

6 aprilie / Duminica a cincea din post Sfânta Evanghelie cuprinde proorocia despre Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, cererea fiilor lui Zevedeu de a li se da locuri lângă Iisus în Împărăţia cerurilor şi sfatul Domnului dat celorlalţi apostoli. În vremea aceea, luând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a început să le spună cele ce erau să se întâmple. Iată mergem sus, la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi vândut arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi aceştia Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui, şi-L vor omorî. Dar după trei zile, va învia. „Atunci au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi i-au zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Dar Iisus i-a întrebat: Ce voiţi să vă fac? Iar ei i-au spus: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? „Au zis Lui: Putem! Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza. Dar a şedea de-a drepta Mea sau de-a stânga Mea, nu este al Meu să dau, căci se va da acelora pentru care s-a pregătit. Când au auzit ceilalţi zece ucenici, au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan. Atunci Iisus, chemându-i la Sine, le-a grăit: Ştiţi că cei ce se socotesc domni peste popoare au asupra lor putere şi mai-marii lor le ţin în mână! Dar nu astfel trebuie să fie între voi; ci dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru şi care vrea să fie întâi, să fie tuturor slugă. Că şi fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea sufletul preţ de răscumpărare pentru mulţi.

13 aprilie / Duminica Floriilor Luminat şi slăvit este praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Despre el ne povesteşte Sfânta Evanghelie şi care începe aşa: Cu şase zile mai înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr cel pe care îl înviase din morţi. Acolo i-au făcut ospăţ, iar Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.

27 aprilie / Duminica a doua după Paşti – Duminica Sfântului Apostol Toma Iată ce ne spune Sfânta Evanghelie: În ziua cea dintâi a săptămânii, seara, fiind uşile încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi a zis lor: Pace vouă!

Iar Maria, luând o litră de mir foarte scump, de nard adevărat, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul ei. Şi casa s-a umplut de mirosul mirului. Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care era să-L vândă, a grăit: pentru ce nu s-a vândut mirul acesta pe trei sute de dinari şi banii să se fi dat la săraci? Dar el a zis aceasta, nu pentru că-i păsa de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, dădea la o parte din cele puse într-însa. Iisus a răspuns: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime mare a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus,cisă-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Atunci, mai-marii preoţilor s-au sfătuit ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui, mulţi dintre iudei plecau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime de popor, care venise la praznic, auzind cum că Iisus vine în Ierusalim, au luat stâlpări de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui, la început, dar, când s-a preamărit Iisus, atunci şiau adus aminte şi şi-au dat seama că acestea erau scrise pentru El şi acestea I le-au făcut

Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Şi s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Deci a zis lor Iisus iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. Zicând acestea, a suflat asupra lor şi lea zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit geamănul, nu era cu ei, când a venit Iisus. Spusu-i-au lui deci ceilalţi ucenici: am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul piroanelor; dacă nu voi pune degetul meu în semnul piroanelor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! După opt zile, ucenicii Lui erau înlăuntru în casă şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, fiind uşile încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! A zis apoi lui Toma: Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios! Şi a răspuns Toma şi a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Multe încă alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu s-au scris în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna aprilie 2014, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 30/2014. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine. Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

C REDINŢA F ĂRĂ FAP TE ES TE MOA RT E

Semnificaţia Deniilor din Săptămâna Patimilor LUNI, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină, că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit. MARŢI se face pomenirea celor zece fecioare. Din pildă reţinem că cinci fecioare au avut doar candela fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi candelă şi ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie. În MIERCUREA Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariseilor, pe treizeci de arginţi. JOIA PATIMILOR este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. Specific deniei de joi seară sunt citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii să aprindă lumânări şi să se aşeze în genunchi. În VINEREA MARE se face pomenirea sfintelor, înfricoşătoarelor şi mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului şi mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiţi. SÂMBĂTA seara, începe slujba Învierii. Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: "În ZIUA ÎNVIERII să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Nu uitaţi: în fiecare seară la ora 18 Paraclisul va fi deschis pentru săvârşirea deniilor. Slujba de Înviere va începe la ora 23.30. Părintele paroh Gabriel Bulf vă va oferi Sfintele Paşti. În acest sens părintele a achiziţionat 2000 de pahare de plastic, 2000 de iconiţe şi vă va oferi acest număr festiv din “Cuvântul Parohial”. Cu această ocazie părintele mulţumeşte tuturor enoriaşilor care au binevoit să participe la curăţenia din interiorul şi exteriorul bisericii precum şi la curăţenia de la aşezământul din Dărăneşti. Vă reamintim ceea ce a spus, în vremea aceea, Apostolul Iacov: “Credinţa fără fapte este moarte!”, iar Mântuitorul ne îndeamnă să hrănim pe cel flămând, să-l adăpăm pe cel însetat, să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim în casă pe cel străin, să-l cercetăm pe cel bolnav şi să-l îngrijim pe cel din temniţă. Săracul este fratele Meu, săracul poartă faţa Mea. Orice veţi face săracului, Mie îmi faceţi!

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Luni, 21 aprilie 2014 Ora 9: Canonul Învierii şi Sfânta Liturghie Marţi, 22 aprilie 2014 Ora 9: Canonul Învierii şi Sfânta Liturghie Ora 18: Vecernie cu litie pentru ziua de prăznuire a Sf. Mucenic Gheorghe Miercuri, 23 aprilie 2014, Ora 9: Utrenie şi Sfânta Liturghie. Ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie şi vecernia pentru Izvorul Tămăduirii Vineri, ora 9: Utrenie şi Sfânta Liturghie ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, nu se fac rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri a fiecărei luni se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică 2014 Pentru pensionari şi văduve: 20 lei pe an, pentru doi pensionari: 30 lei pe an, pentru doi salariaţi: 50 lei pe an.

Ne-au părăsit în luna aprilie 2014 ŞOŞOI MARIA, născută în 06.04.1920 în localitatea Vlăduleni, jud. Gorj, decedată în 03.04.2014, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani PATROLEA GHEORGHE, născut în data de 09.04.1933 în satul Târzia, jud. Neamţ, decedat în 14.04.2014, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani.

E R A O Z I C U A R Ş I Ţ Ă D E VA R Ă

Confirmări tanatologice ale învierii noastre urmare din pag. 1 „Cât este de sfântă, cu adevărat, şi cu totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a Zilei celei Purtătoare de lumină, a învierii tuturor, noapte în care Lumina cea fără de ani, din mormânt, cu trupul tuturor a strălucit!” (Stihira a 4-a a Cântării a 7-a din Canon). Dar, de ce oare nu toţi oamenii pot avea această certitudine interioară că viaţa este fără de sfârşit şi că moartea este doar „poarta” de trecere într-un alt plan existenţial? De ce nu se pot bucura toţi de această perspectivă şi de ce nu-şi pot organiza toți viaţa conform acestei învăţături a Bisericii? De ce unora li se pare puţin credi-bilă această dogmă a Bisericii? Răspunsul este acesta: pentru că ei sunt prea „împlântaţi” în imanent, în trecător, în pământesc, sunt prea confiscaţi de ceea ce este material şi nu mai au vigilenţa de a urmări ceea ce este supranatural, dumnezeiesc, suprafiresc în existenţa noastră. Ei nu-L pot simţi pe Dumnezeu pentru că nu au depus eforturi în direcţia aceasta. Mulţi dintre ei se încred doar în ceea ce este „ştiinţific”, argumentat raţional, dovedit pe calea minţii, prin exersare cerebrală. Ce ne spun însă ultimele investigaţii ştiinţifice despre „înviere”, despre revenirea sufletului în trup, despre „desomatizare” şi „reînsufleţire”? Despre aceste noi pozi-ţionări ale ştiinţei aş dori să ne oprim în cuvântul pastoral din această noapte a Învierii, întrucât ele confirmă întru totul viziunea creştină despre moarte, despre înviere, despre viaţa de dincolo, despre eternitatea trăită cu Dumnezeu în alt plan existenţial!

Iubiţi fraţi şi surori, Ştiinţa care se ocupă cu moartea se numeşte „tanatologie”. Ea are ramuri în Teologie, Medicină, Microbiologie, Fiziologie etc. Medicina are cel mai greu cuvânt de spus, ei îi revine dreptul de a pune sentinţa finală, ea trebuie să constate „când” un om a murit şi „dacă” a murit. După ce medicul face această constatare şi trece un anumit număr de ore de la deces, ore care confirmă sentinţa lui finală, este extrem de derutant să constate – în cazuri, e adevărat, mai rare – că omul revine la viaţă. Atunci, medicina face un pas înapoi şi spune: a fost... „moarte clinică”. Adică, deşi toate funcţiunile organismului au încetat, el a fost cu adevărat mort din punct de vedere medical; ceva inexplicabil a făcut ca pacientul să îşi revină la viaţă. Există nenumărate astfel de cazuri, multe dintre ele inventariate şi analizate în diferite cărţi, în studii ştiinţifice şi în articole. În lumea noastră, bisericească, circulă volumul, sugestiv intitulat, Oameni care au înviat din morţi (Cornel şi Roxana Dragoş, Editura Egumeniţa, 2008). Ce ne povestesc oare aceşti oameni? Ce au văzut? Ce au experimentat? Cât de mult i-a schimbat pe ei această experienţă? La ce le-a folosit această experienţă de călătorie dincolo de moarte? Cu ce ne putem noi folosi din relatările lor?

Dreptmăritori creştini, Toţi aceşti oameni mărturisesc, la revenirea în trup, şocul pe care l-au avut: după ce au murit, le-

evaluări a vieţii lor, realizată printr-o întrebare pusă foarte ferm din exterior, de genul: „Ce ai făcut cu viaţa ta?” sau „Cât de mult ai iubit pe pământ?”. Apoi, în mod fulgerător, li se aduce la cunoştinţă că trebuie să se întoarcă pe pământ şi – cu sau fără acordul lor explicit – sunt readuşi lângă trup, intrând din nou în acesta, deşi experienţa nu este confortabilă şi este percepută ca limitativă. Aşa revin la viaţă şi povestesc ce au trăit dincolo. Uneori sunt crezuţi, alteori sunt luaţi în râs, ridiculizaţi, şi atunci încetează să mai facă publică experienţa lor. Dar rămân schimbaţi definitiv, până la moarte: trăiesc doar în iubire, fără a face rău nimănui, convinşi că în spatele cuvântului „iubire” se ascund lucrurile cele mai preţioase de pe acest pământ.

Iubiţi fii întru Hristos,

a trebuit ceva timp să îşi dea seama că au murit, adică, cei dimprejurul lor le-au proclamat moartea, iar ei s-au opus, zicând: „Nu, nu am murit, ci sunt chiar bine!”. Dar abia mai apoi şi-au dat seama că cei din jur nu îi mai băgau în seamă, adică îi ignorau, se comportau ca şi când au murit şi sunt inconştienţi. Dar ei erau perfect conştienţi de ceea ce se întâmpla, vedeau şi ascultau tot ceea ce se întâmpla, dar nu mai puteau interveni în lumea „celor vii” (adică în lumea noastră). Al doilea lucru deosebit care îi marca profund pe toţi cei trecuţi dincolo era faptul că puteau călători prin materie fără oprelişti, treceau prin ziduri, prin uşi închise, chiar prin trupurile celor vii, şi aceasta cu maximă lejeritate. Şi se deplasau cu viteza gândului; cum doreau să fie într-un loc, pe loc ajungeau acolo. Beneficiau de o maximă mobilitate. Constatau acum, cu stupoare, că trupul de care au fost legaţi în viaţa pământească fusese o piedică, nu un ajutor. Aceste mărturii ne amintesc de afirmaţiile din Sfintele Evanghelii că Mântuitorul Însuşi „trecea prin uşile încuiate”, avea deci un trup spiritualizat, pnevmatizat. Al treilea lucru deosebit de marcant era starea emoţională de după moarte: o bucurie imensă, vecină cu extazul, o baie de fericire, de iubire, o încântare colosală pentru intrarea într-o altă lume, conştiinţa că începe o viaţă nouă, transfiguratoare, copleşitoare. O Fiinţă de Iubire domnea în această nouă lume, Fiinţă Care iubea necondiţionat, revărsând pretutindeni nişte energii binefăcătoare. Totul era atât de frumos, încât nu te mai săturai. E adevărat, o parte dintre oameni au o mărturie înfiorătoare, inversă: au avut o experienţă traumatică, au văzut iadul. Dar nu vom insista acum asupra acestor experienţe. Toţi cei care au revenit la viaţa în trup mai mărturisesc şi de existenţa unei foarte exigente

Cu ce ne putem folosi noi de mărturiile lor? Unii medici necredincioşi au încercat să le conteste, spunând că pot fi experienţe iluzorii create în creier de anumite substanţe anesteziante, injectate în timpul tratamentului din faza terminală a vieţii. Dar atunci, cei declaraţi morţi, de unde aveau informaţii despre ceea ce s-a întâmplat în jurul trupului lor, despre ceea ce au discutat rudeniile lor situate la distanţă mare de ei, despre fapte şi vorbe petrecute şi spuse cu mult după ce ei deja au fost declaraţi „morţi”? Totul demonstrează că ei erau vii, perfect conştienţi, dar invizibili prin ochii noştri trupeşti, imperceptibili cu simţurile noastre corporale. Cercetările în domeniul tanatologiei medicale au început prin anii 70 ai secolului trecut (arhicunoscut este doctorul Raymond Moody), dar acum au atins apogeul şi s-au tras concluziile. Convingerile finale ale cercetătorilor sunt că există o formă de existenţă conştientă a noastră după moartea trupului: creierul nu secretă gândirea, precum ficatul secretă bila (cum credeau biologii de peste un secol), ci el este doar o interfaţă, el doar o preia, o receptează de la altă entitate, pe care creştinismul o numeşte „suflet”. Este la fel cum televizorul nu produce un program sau o emisiune, ci doar o preia, o receptează, ea fiind realizată altundeva. Să nu supraevaluăm creierul, să nu credităm excesiv materia, să nu confundăm lucrurile. Iată de ce este atât de importantă formarea duhovnicească, adeziunea noastră interioară la adevăratele valori. „Puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule!” – constată Condacul Învierii. Corneliu Deneşan, poet închis în temniţele comuniste pentru convingerile lui creştine, în poezia Craniul, parcurge un traseu fulger spre esenţa înţelepciunii. El relatează, în versuri, ce stări emoţionale l-au cuprins când a dezgropat, la porunca autorităţilor închisorii, şapte morţi, pentru a îngropa acolo alţi deţinuţi, decedaţi recent: „Era o zi cu arşiţă de vară, / Pe malul gropii, oase gălbejite / erau zvârlite, rând pe rând, afară / Şi tidvele de târnăcop lovite. // Creştea mereu grămada aruncată / din şanţul de la colţul închisorii, / de sub pământ, de sub închisa soartă, / De mult cei şapte nu văzură zorii. // Priveam la craniul ce-l ţineam în mână: / Acolo unde creierul gândea / Era pământ, cu găuri mici de râmă. / Îl scormoneam şi-ncet se

CE- AI F ĂCUT CU VIAŢA TA ? TA? desprindea. // Ce ochi umplut-au găurile goale / Şi câte lacrime pe faţa ştearsă n-au curs şi, poate, buze senzuale, / Ce-au sărutat vreo frunte de mireasă!? // Ce boală l-a lovit sau, poate, fierul? / Şi cine i-a făcut îngropăciunea? / Priveam cu fruntea-ngândurată cerul... / Văzui atunci, din plin, deşertăciunea // Şi mă gândeam, cândva, cum şi pe mine, / Găsindu-mă-n bucăţi făr-de valoare, / Mă va zvârli, distrat, un oarecine / Şi nu-şi va pune nicio întrebare…”. „Şi nu-şi va pune nicio întrebare…”. Ecoul acestor cuvinte ar trebui să răsune în inima noastră. Noi să ne punem întrebări, să cunoaştem răspunsurile pe care ni le dă creştinismul, să ştim culege din jur tot ceea ce ne poate consolida credinţa şi ne poate lumina viitorul. Şi, mai ales, să învăţăm astăzi, în ziua măreaţă a Praznicului Învierii, să nu ne temem de moarte, ci să ne pregătim riguros pentru ea, prin iubire. Să facem din iubire legea vieţii noastre. Să luăm în serios mărturiile oamenilor care s-au întors de dincolo. „Că iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea! Că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat!” – ne spune prima stihiră a Ceasurilor Paştilor.

Iubiţi credincioşi, Spunea Pascal: „Am o mie de argumente pentru cel dispus să creadă în Dumnezeu, dar nu am nici unul pentru cel care a luat decizia să nu creadă!”. Deci, înaintea raţionalului stă o decizie

emoţională. Raţionalul este ambivalent: el urmează emoţionalul. Toate cercetările din tanatologie şi toate mărturiile celor reveniţi la viaţă din moarte pot fortifica convingerea noastră creştină că viaţa continuă şi după moartea trupului. „Iar după moarte, vine Judecata!” – ne spune Biserica. Să spunem şi noi invocaţia din Condacul Învierii: „Hristoase, Cel ce dai celor căzuţi ridicare”, ridicăne la această înălţime a cugetării. Ne bucură pe noi aceste concluzii ştiinţifice sau ne întristează? Depinde de nivelul duhovnicesc al fiecăruia. Dacă avem o viaţă departe de Dumnezeu, orice confirmare a vieţii eterne ne îngrozeşte, căci intuim că iubirea Lui de dincolo de moarte ne poate arde, ne poate pârjoli, ne poate consuma, în loc să ne fericească, să ne îmbucure. Dacă deja suntem porniţi pe cărarea Bisericii și suntem integraţi în viaţa sacramentală a Bisericii, atunci aceste confirmări ne încurajează, ne fortifică pe drumul pe care deja am pornit, ne impulsionează în traseul nostru spre Dumnezeu. Doar atunci este valabilă şi pentru noi constatarea liturgică: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic, împreună cu Tine, Cel ce ai înviat!”. Trăim într-o lumea a informaţiei, a mass-mediei, a televizorului. Ştim noi selecta, din tot ceea ce ni se perindă înaintea ochilor, lucrurile cu adevărat folositoare, ziditoare de suflet? Avem noi statutul albinei care culege polenul sau ne asemănăm mai mult cu musca, ce are predilecţie pentru murdărie? Vom da noi un răspuns liniştitor

5 pentru propriul suflet la întrebarea care ni se va pune: „Ce ai făcut cu viaţa ta?” sau „Cât de mult ai iubit pe pământ?”.

Iubiţi fii sufleteşti, În încheiere, în calitate de arhipăstor, cu drag vă invit să trăiţi în lumină şi în iubire, să vă iertaţi duşmanii, precum ne cere Mântuitorul, să vă cultivaţi viaţa duhovnicească, să vă imunizaţi interior împotriva tuturor „ştirilor” care otrăvesc lăuntric, să vă fortificaţi întru discernământ, să culegeţi nectar cu mult folos, să vă zidiţi viaţa interioară şi să creşteţi în dragostea de Dumnezeu şi de semeni, precum ne invită Mântuitorul cel Înviat din morţi. Să vă consolidaţi în convingerea că după moarte urmează adevărata viaţă, în care vom gusta fericirea sau nefericirea, în funcţie de ceea ce merităm. Să ne bucurăm deci împreună în aceste zile de praznic al Învierii Mântuitorului, garanţia propriei noastre Învieri. Amin!

HRISTOS A ÎNVIAT! Vă spune al vostru arhipăstor şi de tot-binele doritor,

†GURIE, Episcopul Devei şi al Hunedoarei

În Săptămâna Luminată / Vineri, 25 aprilie

I Z V O R U L

T Ă M Ă D U I R I I

Bucură-te, ceea ce eşti stavilă împotriva neputinţei; bucură-te, ceea ce stingi văpaia bolii! Bucură-te, apă izbăvitoare! Vineri, în săptămâna luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu, în acest sfânt lăcaş. Biserica aceasta şi-a luat începutul de la împăratul Leon cel Mare, care se mai numea şi Machelie. Fiind acesta un om bun şi prea blând, mai înainte de a se sui pe tronul împărăţiei, pe când se număra încă între oamenii obişnuiţi, umblând prin locurile acelea, a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Şi ajungând aproape de locul unde s-a ridicat mai târziu biserica, orbul a fost cuprins de o sete arzătoare şi l-a rugat pe Leon să-i dea apă care să-i astâmpere setea. Iar Leon, pătrunzând în desişul din apropiere, căuta apă; căci pe atunci locul acela era acoperit cu tot felul de arbori şi desişisuri de verdeaţă creşteau pe el. Şi, negăsind acolo apă, s-a întors întristat. Dar, pe când se întorcea, i-a sunat în urechi glas de sus, care i-a zis: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape!” Dar, întorcându-se din nou, Leon căuta. Şi ostenindu-se iarăşi mult, din nou a auzit glasul acela, care i-a zis:” Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii ce întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”. A făcut deci Leon precum îi spusese glasul şi îndată orbul a început să vadă. Şi ajungând Leon împărat, potrivit proorocirei Maicii Domnului, a zidit lângă acel izvor, cu multă cheltuială, biserica ce se vede şi astăzi. Minuni nenumărate s-au făcut în acea biserică. După oarecare trecere de

vreme, şi Justinian, mare împărat al romanilor, care suferea de o boală grea, a dobândit aici vindecare: mulţumind pentru aceasta Maicii Cuvântului, a ridicat o biserică şi mai mare care, însă, crăpându-se la diferite cutremure, a fost zidită în cele din urmă de către împăratul Vasile Macedoneanul şi de fiul său, Leon Înţeleptul. Pe vremea lor, izvorul de aici a şi săvârşit numeroase minuni: a vindecat multe boli şi a tămăduit nenumărate feluri de răni, molime şi alte suferinţe. A înviat izvorul acesta şi un mort; acesta era din Tesalia şi, plecând el cu corabia către izvor, s-a săvârşit pe cale. Când era să moară şi-şi dădea duhul, a rugat pe corăbieri să-l ducă de acolo la Biserica Izvorului şi să-l îngroape, după ce vor turna peste dânsul trei ciuturi de apă. Ei au făcut aşa iar mortul, fiind stropit cu apă, a înviat. După multă trecere de vreme, când sta să cadă acea mare biserică, arătându-se Născătoarea de Dumnezeu, a sprijinito până ce mulţimea strânsă din împrejurimi s-a scurs afară. Apa aceea, când a fost băută, a alungat mulţi demoni şi a slobozit pe cei legaţi din temniţe. Pe împăratul Leon Înţeleptul l-a vindecat de piatră la rinichi şi a potolit frigurile foarte cumplite ale soţiei lui, Teofana. Şi pe fratele lui, Ştefan Patriarhul, l-a izbăvit de oftică şi pe patriarhul Ioan al Ierusalimului l-a vindecat de surzenie. Pe marele dregător Tarasie l-a vindecat de nişte friguri prea cumplite, ca şi pe maica lui, Maghistrisa, iar pe fiul său, Stelian, l-a tămăduit de o boală de rinichi. Ce limbă ar putea istorisi câte minuni a făcut apa aceasta şi câte continuă să facă până azi? Mai multe decât picăturile de ploaie şi decât mulţimea stelelor şi a frunzelor sunt minunile care se săvârşesc acolo şi în zilele noastre. Căci a vindecat, mai presus de fire, ulcerul şi cangrena, perforaţiile şi abcesele aducătoare de moarte, cărbunele (buba neagră) şi lepra şi pelagra. A mai vindecat apoi şi alte boli de femei şi boli ale sufletului, lăcrimarea ochilor şi albeaţa şi scăderea vederii. Şi alte foarte multe, pe care este cu neputinţă să le numărăm în cuvântul acesta, pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte fără încetare apa izvorului aceluia.

MAS A PAS CALĂ A BUNICILOR

Familia primarului municipiului Petroşani

Cinsteşte masa pascală a “Bunicilor Văii Jiului” Înainte de a vă vorbi despre faptele creştineşti pe care le fac oamenii, cu funcţii mai mici şi mai mari, de Sărbătorile pascale o să vă relatez o întâmplare cu tâlc, citită într-o Carte cu pilde. Doi prieteni care nu se văzuseră de mult, se întâniră pe străzile unui oraş. Unul dintre ei, care era un om profund credincios, îl întreabă pe celălalt: - Unde te duci? - Mă duc să mă întâlnesc cu nişte prieteni, cu care voi petrece o zi întreagă..., îi răspunse celălalt.. Dar credinciosul îi zise: - Te rog, lasă-i pe aceia şi hai să petreci cu mine într-un loc minunat. Şi merseră la marginea oraşului, unde intrară într-o căsuţă sărăcăcioasă şi aproape dărâmată. Acolo, aflară pe un bolnav, care era părăsit de toţi. Prietenul cel credincios îi zise: - Iată, acesta este un frate de-al nostru care suferă... Celălalt, cu lacrimile pe gene, răspunse: - Mulţumesc că m-ai adus aici, să văd cât de mare poate fi suferinţa omenească.... Şi zicând acestea, scoase din buzunar banii pregătiţi pentru petrecere şi îi dădu omului aceluia sărman. Ieşind de acolo, omul nostru îi zise prietenului său credincios: - Niciodată n-am fost mai fericit ca acum! Şi îi făgădui că o să se mai întoarcă. Acestea sunt faptele. Schimbaţi ceea ce e de schimbat (oraşul şi casa cu omul bolnav şi singur) şi veţi avea povestea frumoasă a unor fapte creştineşti întâmplate şi la Petroşani. La Dărăneşti este un Centru de îngrijire pentru vârstnici de care se ocupă oameni din parohai noastră. „Bunicii Văii Jiului” sunt vizitaţi, periodic, de oameni de bine care lasă din prinosul lor şi unor vârstnici mai nefericiţi decât ei. Înainte de Paşti, familia primarului Tiberiu Iacob Ridzi a vizitat, încărcată de daruri, (şi) acest aşezământ. Un miel mare a fost sacrificat ca să ajungă, la masa pascală, tuturor acestor bunici singuri şi trişti. Cel mai greu, pentru omul singur, nu sunt zilele obişnuite ale anului ci sărbătorile. Atunci, când toată lumea se reuneşte la sânul familiei, bunicii simt tristeţea unei zile în care ar trebui să fie, neaparat, fericiţi. Gesturile de omenie ale celor care le trec pragul în aceste zile încearcă să facă în aşa fel ca marea sărbătoare pascală să fie frumoasă şi pentru oamenii singuri. Priviţi atent fotografiile din această pagină, surprinse inspirat de d. Geza Szedlacsek, şi veţi vedea cum bunicii noştri pot fi fericiţi şi de sărbători. Paşte fericit tuturor! (M.B.)

Pildele cu oameni generoşi pot fi molipsitoare, nu-i aşa?

C Ă C I ACES TA ES TE BUNUL NOS TRU TR U PL A C

Paştele în familia regală a României România modernă a avut patru regi: pe Carol I, pe Ferdinand, pe Carol al II-lea şi pe Mihai I. Primul nostru rege se trezea la ora 5,00 dimineaţa şi la ora 6,00 i se servea micul dejun. Venea singur la masă sau însoţit de regina Elisabeta. Prânzul, la Sinaia, era fixat la ora 12. La Bucureşti, dejunul era la ora 13 fix. Regele respecta orarul cu precizia unui ceas elveţian. În fiecare duminică şi în fiecare miercuri, Carol şi Elisabeta îi aveau ca oaspeţi, la prânz, pe principii moştenitori. Prânzurile regale nu erau nici abundente, nici prelungite. Ceaiul de la ora 5. Cu regina Maria Când Ferdinand şi Maria au ajuns în fruntea României au schimbat câteva din obiceiurile Casei Regale în materie de gastronomie. În primul rând, regina a introdus Ceaiul de la ora 5 (Five’o clock tea) Dacă sub regele Carol I, nici un bucătar nu rezista mai mult de un an, principesa Maria a adus în anul 1930, de la Coburg, pe bucătarul şef Edner. Acesta era un mare specialist în pateurile din ficat de gâscă şi iepure. El a rezistat în funcţie aproape 30 de ani. Misiunea lui s-a încheiat doar odată cu moartea Reginei inimilor noastre. Sub regele Ferdinand, micul dejun, era fixat cam pe la ora 9 iar prânzul se lua la ora 13 şi 30 de minute. Fiind familie mare, nu toţi membrii familiei erau deosebit de punctuali. Exemplul lui Carol I nu a fost deloc molipsitor. La masă se mâncau cel mult trei feluri, urmate de prăjituri, cafea şi fructe. Vinul servit la masă era, neaparat, indigen.

Bucătari nemţi, bucate franţuzeşti. Cu ţuică, vinuri, bere şi apă românească Carol al II-lea a continuat tradiţia culinară a tatălui său. Bucătarii săi erau tot nemţi. Unul dintre ei, Iosif Strassman, a fost elevul lui Auguste Escoffier, considerat cel mai mare bucătar al secolului XX. Aşa că putem afirma că bucătarii erau nemţi dar ei găteau franţuzeşte. Carol al II-lea nu scăpa nici o zi importantă din calendarul (oficial sau bisericesc) pe care să n-o fi sărbătorit cu fastul gastronomic potrivit. De exemplu, de ziua sa, pe 16 octombrie 1936, Carol al II-lea a savurat “un boboc de raţă rece” numit, în cinstea lui, “Dorinţa regelui” iar, la desert, a consumat o “salată bucureşteană” şi un parfait “Castelul Foişor”.

Paşte românesc la Balcic În anul 1939, în urmă cu fix 75 de ani, Regele Carol al II-lea - împreună cu suita sa - a sărbătorit Paştele la Balcic. Suita regală a stat pe malul mării, la Castelul Reginei Maria, în perioada 1-13 aprilie. Fructele au fost aduse de la Bucureşti special pentru masa pascală. Au fost, din belşug, mere, pere, banane, portocale şi grapefruits-uri. Mesele regale au fost fost stropite cu băuturi aduse, special, tot de la Bucureşti: cognac Napoleon ( o sticlă), co-

gnac Brossault (o sticlă), vin Pouilly Fuise (din 1929) - 3 sticle, vin Chateau Mirat Barsac (din 1914) -3 sticle, vin Cheval Blanc St. Emilian (1919) - 3 sticle. De la Economatul castelului s-au luat 10 sticle de şampanie Cremat, două sticle de rom englezesc categoria I (de jumătate de litru) şi o sticlă rom (de casă) de 0,5 litri. Din pivniţa de consum s-au luat 20 de sticle de Riesling de Româneşti (producţia anului 1937), 20 din Muscat de Dobrovăţ (din1936), 20 din Grasa de Cotnari (din 1936), 20 din Profiriu de Dobrovăţ (din 1937), 20 din Pelin de Segarcea (din 1937), 15 din Burgogne Românesc (1937), 15 din Cabernet de Ruşeţu (1937) şi 15 de Malaga, categoria I, de 750 ml. S-au mai consumat 5 sticle de ţuică de Glâmbocelu (din 1931), 3 de ţuică Domeniul Coroanei, dar şi 60 de sticle Bere de Azuga şi 150 de sticle de apă minerală Broşteni. S-au mai băut încă 20 de litri de must sterilizat şi 5 litri de Coca Cola. Personalul castelului a băut 20 litri de vin roşu de acasă şi 40 litri vin de Balcic. Nu am aflat ce s-a consumat, atunci, la masa de Paşte. Dar ştim că, doar cu şase luni înainte, pe 29 octombrie, în Castelul pe care îl moştenise de la mama sa, regele Carol al II-lea şi suita care îl însoţea au consumat, la dejun, cotlete de şalău Nantua, fazan la frigare, salată Beatrice, budincă Sans Souci şi fructe. În anul 1923, Ziua Naţională (10 Mai) a coincis cu sărbătoarea Paştelui. Dejunul regelui a fost bogat şi s-a servit, cu acel prilej, „Bullion de pasăre, morun şi nisetru cu sos Ravigot, ouă roşii, şuncă cu aspic, gelatină (adică răcituri) de pasăre, maioneză cu stacoji şi raci, salata rusească de legume, miel fript, salată verde, prăjituri, caşcaval, portocale, migdale şi stafide”. S-a băut vin Bordeaux roşu, vin alb de Drăgăşani şi şampanie.

Paşte regal, cu 9 persoane în jurul mesei Potrivit dnei Ştefania Ciubotaru (autoarea unei bine documentate cărţi intitulate Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României), pe timpul regelui Mihai “masa şi alimentaţia s-a pliat pe aceleaşi coordonate ca şi la curtea tatălui şi bunicului său” În anul 1942, familia regală a oferit, de Paşti, un dejun regal. A fost un dejun restrâns la care au participat doar nouă persoane. Meniul a fost compus din ouă de Paşte, aperitive, miel fript, salată de legume de sezon, pască şi fructe.

V R E MURILE M URILE S E S CHIMBĂ, REŢETELE RĂ MÂ N A C E L E A ŞI

La cină s-au servit ouă roşii, supă ţărănească, şalău rece, sos de maioneză, pască şi fructe. Tot cu ocazia Paştelui, suita regală a mâncat, la dejun, alivenci moldoveneşti, friptură de miel cu cartofi, salată, sufleu cu lămâie şi cafea iar, la cină, au trecut pe borş de miel, miel pane cu cartofi, salată şi pască. După cum vedeţi, masa suitei era mult mai bogată decât (relativ) austera masă a regelui şi a reginei sale. Poate că şi cumpătarea Majestăţilor lor i-a făcut să atingă, azi, vârste absolute impresionante. Ca să vă dăm un singur exemplu, în ziua de 25 septembrie 1940, la cina regală, regina mamă Elena şi regele Mihai au servit doar ouă cu şuncă şi fructe. Suita a mâncat, tot în acea zi, vinete tocate, cotlete de porc, salată, sote de morcovi, compot şi fructe. Meniul regal era uşor, variat şi consistent. Masa personalului era mult mai variată dar mai săracă în proteine. În meniul lor predominau legumele iar carnea era în meniul de sărbători.

Trei reţete regale 1. Caviar aux Blinis (S-a servit la dejunul de gală de la Palatul Regal prilejuit de căsătoria principesei Elisabeta cu principele George al Greciei, la 27 februarie 1921) Drojdia (10 grame) se freacă cu o lingură de zahăr. Se pun 125 grame de făină într-un castron iar în mijlocul ei un gălbenuş de ou. Se toarnă o jumătate de pahar de lapte călduţ, drojdia lichefiată, o lingură de sare şi se amestecă până se obţine o pastă omogenă. Se bate albuşul şi, apoi, se încorporează delicat în aluat. Se încinge puţin ulei într-o tigaie şi se pun mici forme rotunde din aluat care se coc uşor pe ambele părţi. Caviarul se aşeză, apoi, în mijlocul acestor blinii şi se decorează cu puţină lămâie şi verdeaţă.

Meniuri de Zilele Maicii Domnului Nici de marile sărbători creştine, familia regală nu făcea excese culinare. În ziua de 15 august 1941, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe masa regală se găseau, la dejun, pilaful de ciuperci, cotletele de porc la grătar, spanacul în floare şi fructele. Seara s-a servit carne rece, salată de sezon, sote de cartofi, legume de sezon, mazăre în caramel şi fructe. Suita regală avea gusturi diferite de cele ale suveranului. La micul dejun, mesenii au fost serviţi cu tradiţionala cafea cu lapte, unt, şuncă, peltea de zmeură şi miere iar la dejun s-au mâncat ochiuri cu mămăliguţă, brânză şi smântână, roşii umplute, salată orientală şi eclere. La cină s-a servit crema Permantier, ghiveci de post, porumb fiert şi şarlote. În acelaşi an, pe 8 septembrie 1941, de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, la masa regală s-au sevit, la dejun, ceapă verde, ridichi, ouă cu maioneză, peteuri cu carne, şvaiţer, castraveţi acri, chifteluţe, cotlet de porc şi, ca prăjituri, “indiene cu cafea”. La cină, familia regală s-a delectat cu un sos olandez dar şi cu mămăligă cu smântână, legume de sezon, salată, omletă şi fructe. În fiecare zi, la ora 16, în familia regală se serveau gustări din produse de patiserie şi sandviciuri.

Bucătari pedepsiţi pentru că nu găteau “de post” Alimentele pentru prepararea meselor regale şi ale personalului (superior şi inferior) se distribuiau prin Economat. În Registrele Casei Regale se notau, printre consumurile zilnice, şi abaterile de la regulă. Astfel, bucătarii au fost sancţionaţi pentru că, la Peleş, nu au respectat ordinul dat de a nu se servi carne în zilele de post. Într-o zi de vineri, bucătarii au încălcat regula şi au preparat cotlete de porc ca supliment la masa a treia. “În ziua de vineri, 25 iulie 1941, la masa suitei s-au servit pârjoale moldoveneşti şi ciorbă de perişoare, la preparatul cărora s-au consumat 2,700 kg carne de porc (a 180 lei/kg) şi 350 grame de untdelemn”. Agentul constatator a solicitat Prefecturii Palatului “a ordona să li aplice pedepse bucătarilor”.

În sfârşit, se poate şi “a la Roumaine” Masa de prânz, pe timpul lui Mihai I, se servea la ora13 şi 30 minute iar cina la ora 20 şi 30 de minute. Se mânâncă, cu moderaţie, tot felul de cărnuri (de porc, de vită, de miel, de pasăre, de peşte), multe legume (vinete, fasole, morcovi, dovlecei, ardei gras, sparanghel, conopidă şi spanac), foarte multe salate şi fructe. Se consumau, de asemenea, pastele făinoase. Faţă de fastul meselor regilor care l-au precedat, Ferdinand şi Carol al II-lea, masa regelui Mihai se rezuma la doar două - trei feluri, la care se adăugau desertul şi cafeaua. Acum nu mai există preparate regale “a la parisienne”, “a la norvegienne” şi “a l’anglaise” . Mihai I preferă mâncărurile tradiţionale româneşti precum mămăliguţa cu brânză şi smântână, macaroane cu brânză, alivenci moldoveneşti, ouă cu şuncă, griş cu lapte, fasole cu cârnaţi, cotlete de porc la grătar, salată sau chifteluţe prăjite. După vinurile româneşti, Casa Regală a României a început să aprecieze, aşa cum se cuvine, şi bucătăria românească.

2. Sauce Mousseline/ Sos Muslin (Sos servit la logodna principesei Marioara cu regele Alexandru al Iugoslaviei, celebrată la Palatul Cotroceni, în ziua de 20 februarie 1922) Se pun, într-o caserolă, trei gălbenuşuri de ou, un praf de sare, piper alb măcinat, puţin unt şi o jumătate de linguriţă de zeamă de lămâie. Această caserolă se aşează la bain marie, cu apă rece, deasupra unui foc slab, amestecând repede, cu telul, pe măsură ce se încălzeşte apa. Când ouăle se fac cremoase se adaugă 150 grame de unt în bucăţele foarte fine. După încorporarea untului se păstrează sosul în caserolă la bain marie pentru a-l ţine cald, până în momentul servirii. Sosul nu se serveşte, niciodată, foarte cald. Se potriveşte foarte bine cu preparatele de peşte şi legume. 3. Supa Xavier (cu asmăţui) (A fost servită la cină, în ziua de 13 aprilie 1938, de principele Mihai şi dra Ştirbei) Se bat două ouă întregi cu o lingură de făină, un praf de sare şi puţin asmăţui (o plantă aromată uşor mentolată). Într-un vas se pun la fiert legume întregi (ceapă, rădăcină de pătrunjel, morcov, păstârnac, ţelină). După ce se fierb, se strecoară supa şi se fierbe din nou. Se trece, apoi, pasta obţinută din ouă, făină şi asmăţui printr-o sită cu ochiuri mari, plimbând sita deasupra vasului cu supă şi amestecând, în oală, cu o furculiţă, pentru ca tăiţeii astfel obţinuţi să nu se lipească. Mihai BARBU

Principle Radu, de Paşti, la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila (foto: Constantin Barbu)

DOAMNE AJUTĂ!

Biserica „Sf. Prooroc Ilie” se ridică, încet, dar sigur, spre cer Unul dintre puţinele lăcaşe de cult care au trimis dosare complete pentru a beneficia de ajutor financiar acordat de stat este Parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani. Părintele Gabriel Bulf ne-a povestit despre planurile pe care le are pentru anul acesta, dar şi despre ce a reuşit până acum. „În anul 2013 am primit suma de 250.000 de lei, bani cu care am reuşit să facem altarul şi o parte din naosul bisericii mari. Suma a fost aprobată şi justificată pentru aducerea la cota 0 (de unde începe zidăria). Foarte mult ne-a ajutat d-na deputat Monica Iacob-Ridzi, care a depus amendamentul necesar”, a declarat părintele Bulf. Întrebat de planurile de construcţie pentru anul curent, părintele Bulf nea răspuns că încă nu a primit niciun ban: „Am depus dosarul complet pentru acordarea sprijinului financiar în vederea continuării construcţiei lăcaşului nostru. Solicitarea noastră pe anul 2014 este de 622.467 lei, bani cu care sperăm să acoperim costul punerii pietrei de temelie şi, dacă vom primi banii aceştia, sperăm să înceapă şi zidăria”. Termenul limită pentru construcţia catedralei ar fi anul 2016, cu posibilitatea prelungirii pe încă cinci ani. Dintre cele 503 de dosare complete sau incomplete depuse la nivel naţional până la data de 18 martie a anului curent, opt sunt din judeţul Hunedoara. Dintre acestea, Parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani a solicitat 622.000 lei, bani care vor acoperi costurile terminării fundaţiei şi rezistenţei naosului şi pronaosului. La o întrebare adresată premierului Victor Ponta şi secretarului de stat Victor Opaschi, s-a oferit ca răspuns certitudinea că toate unităţile de cult care au depus dosarele complete până în prezent vor primi ajutorul financiar solicitat, în conformitate cu O.G. nr. 82/2001- republicată şi H.G. nr. 1470/2002, pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult.

23 Aprilie /Pomenirea sfântului şi măritului Marele mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Măritul acesta şi minunatul şi vestitul Mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe

Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să în-

vieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şiau cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

SĂ DAI FIECĂRUIA CE I SE CUVINE

Trei reţete dintr-o Carte de bucate după Biblie În anul 1996, a apărut în traducerea românească a lui Alex Grădinaru, o Carte de bucate după Biblie semnată de dna Eleronore Schmitt. Cartea are un subtitlu incitant: Călătorie culinară prin Vechiul şi Noul Testament. În Occident, această Bibel Kochbuch s-a bucurat de un succes important. În 1995, în Austria cartea ajunsese, deja, la ediţia a cincea. Autoarea ne spune, în prefaţa ediţiei româneşti, că Biblia este şi Cartea care ne vorbeşte despre “minunata înmulţire a pâinii, despre minunea vinului din Canaa Galilei sau despre mâncare de linte pentru care Esau îşi vinde dreptul de prim născut…” Mâncărurile din Biblie se dovedesc simple şi modeste. Dar ele se dovedsec a fi o hrană completă. Nu vă rămâne decât să vă convingeţi şi dumneavoastră..

Din când în când, se mai toarnă puţină apă Biblia ne spune că... sau zeama de la friptură. După ce este gata se Saul, înainte de a ajunge rege peste Israel, mai poate ţine, la foc foarte puţin, pentru a face profetul Samuel l-a uns ca ales al Domnului. o crustă crocantă deasupra. Cei doi se întâlnesc, prin voinţa divină, în oraşul celui din urmă. Samuel îl recunoaşte pe Biblia zice că… Saul ca pe trimisul lui Dumnezeu şi îl aşează la lui David i se refuza dreptul de a primi ali- masă pe locul de onoare. mente de la bogătaşul Nabal. David e foarte “…şi Samuel a zis bucătarului: Adu porţia supărat şi vrea să-şi pornească armata îm- pe care ţi-am dat-o, despre care ţi-am zis: potriva lui Nabal. Abigail, nevasta lui Nabal, Pune-o deoparte! Bucătarul a luat spata şi ce prinde de veste şi vine în întâmpinarea lui era pe ea şi a pus-o în faţa lui Saul…” David cu “200 de pâini, două burdufuri cu vin,

3. Mielul pascal

Ingrediente -1 miel întreg, fără măruntaie - 500 ml ulei - ierburi şi plante diferite: cimbru, măghiran, rozmarin, mentă, busuioc - sare

1. Friptură de miel după reţeta lui Abigail Ingrediente -1,5 kg carne de miel, din pulpă, fără os - 3-5 căţei de usturoi, după gust - 2 cepe mari - sare - o jumătate de lingură de cimbru, uscat sau proaspăt - 1 lingură de ulei de măsline - 250 ml de apă Mod de preparare Carnea se freacă bine cu usturoiul. Se unge carnea cu uleiul de măsline, se sărează şi se presară cimbrul. Cu partea unsă în sus se pune într-un vas de pământ (sau de lut). Se taie ceapa pe sferturi şi se pune peste carne. Se toarnă apă. Se bagă la cuptor şi se ţine, două ore, la 180 grade Celsius.

Mod de preparare Mielul se unge bine cu ulei, se sărează şi interiorul se umple cu plantele de condimentare. Se trece prin el o tijă mare ca pentru proţap. Se pune deasupra unui foc cu mult jar (cărbune de lemn, mangal), rotind mielul în continuu În Vechiul Testament se spune, despre rânduiala Paştelor, că fiecare familie să taie un miel. Dacă un miel este prea mult pentru o familie, atunci să se alăture două sau mai multe familii. Mielul (sau iedul) trebuie să fie de sex masculin, de un an şi să fie fără cusur. Animalul trebuie fript întreg, deasupra unui foc. De la mielul pascal nu este permis să rămână resturi. Să-l mâncaţi în cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu grabă căci sunt Paştele Domnului! prăjit…” În faţa acestor daruri de nerefuzat, David nu mai merge la luptă. Când, peste puţin Mihai BARBU timp, Nabal moare de inimă, David o ia pe isteaţa Abigail de soţie.

2. Pulpă de miel pentru Saul Ingrediente -1 pulpă de miel de 1,5-2 kg (cu os cu tot) - 2 căţei de usturoi tăiaţi mărunt - 1 lingură de mărar verde sau uscat - 125 ml zeamă de lămâie - o jumătate litru de apă - 125 ml oţet de vin (să nu fie concentrat!) - Sare Mod de preparare Pulpa de miel se freacă cu mărar. Se introduce într-un vas de lut şi se toarnă peste carne, zeama de lămâie, apa şi oţetul. Se adaugă usturoiul. Se acoperă şi se lasă aşa peste noapte. A doua zi se adaugă sare (cu prudenţă!). Se pune la cuptor, pentru două ore, la 180 grade Celsius. Din timp în timp, se toarnă, peste friptură, sosul lăsat de carne.

DE TREI ORI ARTĂ RELIGIOASĂ

GOLGOTA Mergând spre Golgota, Iisus Privea mulţimea furibundă Şi-n ochii Lui, atât de trişti, Lumina Domnului era. Se-mpiedica, se poticnea, Căci tare grea mai era crucea… Păcatul nostru-ntreg ducea! Şi firava-I făptura toată Se-ncovoia! Dar, din mulţime, cineva Îl întrebă râzând: „Cât ne iubeşti?” Şi-I dete-un brânci, să-I fie greu Şi să mai cadă, de-o putea. Iisus se ridică şi, iată, Spre toţi de-acolo glăsui: „Cât vă iubesc? Atât de mult!” Şi-ntinse mâinile pe cruce, Iar crucea-ndată înflori! Creşteau din ea şi flori şi ramuri, Ce din Lumină s-au născut Şi din iubire sfântă, din blândeţea Celui ce-n veac va păstori. Îţi mulţumesc, o, Doamne Sfinte, Că la-nvierea-Ţi m-ai luat Părtaşă-n nemurirea Vieţii Ce moartea cu moarte a călcat! Adriana BOCIAT

Luni, 14 aprilie, a fost vernisat la Petroşani

SALONUL STUDENŢESC DE ARTĂ RELIGIOASĂ Pictura este o poezie tăcută iar poezia este o pictură grăitoare. Acelaşi filosof german, e vorba de Lessing, care a formulat acest fericit joc de cuvinte a mai spus ceva esenţial: Oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par! Să ne explicăm… Luni, 14 aprilie, la ora 17 a fost vernisat, la Casa de cultură a studenţilor din Petroşani, Salonul studenţesc de artă religioasă. E o manifestare extrem de longevivă care se află, conform afişului, la ediţia XXXII. (Suntem curioşi sub ce denumire s-ar fi putut desfăşura acest salon înainte de 1989…) La această ediţie au expus lucrări, de o bună calitate artistică, studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, de la Facultatea de Artă şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara şi cei care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca. Înainte de a vorbi despre ceea ce înseamnă această expoziţie, deschisă în Săptămâna mare, sa rugat, pentru succesul manifestării, părintele Octavian Pătraşcu. Apoi au vorbit, adecvat şi la obiect, dna Lavinia Hulea, directoarea Casei de

Cultură a Studenţilor şi artistul plastic Robert Hummel. Printre cei prezenţi la vernisaj am întâlnit o seamă de iubitori de frumos şi de profesionişti ai penelului cu care ne vedem, de fiecare dată, la aceste manifestări artistice. De această dată, sala a fost plină-ochi de politicieni. Dacă i-am fi întâlnit, în mod constant, la aceste expoziţii prezenţa

lor ar fi fost considerată firească. Expoziţia va fi deschisă pentru publicul larg în perioada 14-22 aprilie a.c. Vă invităm să o parcurgeţi în linişte şi reculegere. Suntem convinşi că, după vernisaj, nu va mai călca, pe acolo, picior de politician. De ce? Pentru că aceste vizite private nu se televizează la ore de maximă audienţă! Mihai BARBU

SĂRBĂTORI FERICITE!

Sărbătoarea Învierii Domnului este o sărbătoare care naşte în sufletul fiecăruia dintre noi speranţă şi bunătate, înţelegând supremul sacrificiu făcut de Domnul Nostru Iisus Hristos pentru omenire. Vă doresc ca Sfintele Paşti să vă găsească neîntinată credinţa, indiferent de neajunsurile vieţii, inimile să vă fie pline de căldură, iar case luminate de această Sfântă Sărbătoare! Vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi!

HRISTOS A ÎNVIAT! Tiberiu Iacob-Ridzi Primarul municipiului Petroşani

Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă fie prilej de regăsire, armonie în familie şi un an aşa cum vi-l doriţi. HRISTOS A ÎNVIAT ! Mircea Ioan Moloţ preşedinte Consiliul Judeţean Hunedoara

Bucuria Domnului Iisus Hristos ne oferă plăcutul prilej de a vă adresa cele mai frumoase gânduri, urări de sănătate şi fericire alături de cei dragi împreună cu creştineasca urare

HRISTOS A ÎNVIAT! COSTEL AVRAM Director General S.C. APA SERV VALEA JIULUI