Pildele lui Dan Puric. La Petrila (Pag. 4) ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Programul slujbelor la paraclis (Pag. 8) ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Sărbătorile creştine ale lunii ianuarie (Pag. 2,3,5,6,7)
Anul 2 Nr. 3 Ianuarie 2012 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani
La mul]i ani, cu s@n@tate, s@ v@ dea Domnul tot ce dori]i!
La iniţiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi au avut loc
REVELIOANE CREŞTINE PENTRU PENSIONARII DIN PETROŞANI În noaptea de 31 decembrie, la ora 22 a fost oficiată la paraclis slujba de utrenie urmată de un Te Deum de mulţumire. Apoi toată lumea a ieşit în parcul “Carol Schreter”, unde a asistat fascinată la un foc de artificii De Crăciun au fost oferite după slujbă cozonac şi vin S-au împărtăşit 100 de copii de la Şcoala Europeană I.G. Duca S-au distribuit cu ajutorul celor de la Primărie, Caritas şi a credincioşilor parohiei noastre peste 300 de pachete cu alimente şi dulciuri familiilor şi copiilor nevoiaşi din parohie De Bobotează din cele 1000 de familii care fac parte din parohie au deschis uşa preotului paroh doar 350 de familii Aghiasma mare a fost oferită credincioşilor într-un butoi mare aflat la intrarea în biserică Primele două numere din “Cuvântul Parohial s-au trecut ca pâinea caldă.
2
DOUĂ PILDE SPRE LUARE AMINT E
Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii ianuarie Duminica de dup@ Botezul Domnului Hristos (8 ianuarie) Sf$nta Biseric@ a r$nduit ca, la fiecare paznic mare s@ fie pr@znuire }i ^nainte }i dup@ praznic, pentru ca ^nainte de praznic s@ ne preg@tim prin poc@in]@ }i prin fapte bune, iar dup@ praznic s@ aducem mul]umire lui Dumnezeu care ne-a ^nvrednicit s@ pr@znuim cu toat@ vrednicia cre}tineasc@. Sfin]ii P@rin]i au r$nduit ca Evangheliile, care se citesc ^n zilele dinaintea praznicelor, c$t }i cele care se citesc ^n zilele de dup@ praznice, s@ aib@ potrivire }i asem@nare cu scopul praznicului. De aceea, ^n Duminica dinainte de Botez, s-au citit cuvintele Evangheliei care cuprind via]a }i traiul Sf$ntului Ioan Botez@torul, iar acum s-a citit Evanghelia care istorise}te despre prinderea }i ^nchiderea Sf$ntului Ioan Botez@torul }i despre ce a f@cut Domnul dup@ acestea. %n vremea aceea, auzind Iisus c@ Ioan a fost dus ^n ^nchisoare, a plecat ^n Galileea. {i p@r@sind Nazaretul, a venit de a locuit ^n Capernaum, l$ng@ mare, ^n hotarele lui Zabulon }i Neftalim. Ca s@ se ^mplineasc@ ceea ce s-a zis prin Isaia proorocul, care zice: P@m$ntul lui Zabulon }i p@m$ntul lui Neftalim, cum mergi spre mare, dincolo de Iordan, Galileea nemuritorilor, poporul care st@tea ^n ^ntuneric, a v@zut lumina mare }i celor ce }edeau ^n latura }i ^n umbra mor]ii, lumina le-a r@s@rit. De atunci, a ^nceput Iisus s@ propov@duiasc@ }i s@ spun@: Poc@i]i-v@, c@ci s-a apropiat %mp@r@]ia cerurilor. C$nd Fiul cel Unul-N@scut al lui Dumnezeu S-a ^ntrupat }i S-a ar@tat ^n lume, ^nv@]$nd m$ntuirea oamenilor, atunci, s-a apropiat }i de ei %mp@r@]ia cerurilor ca }i de to]i cei ce au crezut ^n El }i s-au botezat, au p@zit poruncile Lui cele sfinte }i s-au f@cut ^mpreun@ p@rta}i }i mo}tenitori %mp@r@]iei Lui, dup@ cum %nsu}i Iisus Hristos a spus, zic$nd: “Cel ce va crede }i se va boteza se va m$ntui; iar cel ce nu va crede se va os$ndi. +++++++++++++++++++++
Duminica a XXIX dup@ pogor$rea Sf$ntului Duh (15 ianuarie) Lepra este o boal@ cumplit@, molipsitoare, care se ^nt$lne}te rar
prin ]inuturile noastre, dar care face mare pr@p@d printre oamenii din ]inuturile calde. Lepra este o boal@ care face s@ apar@ pe trupul omului o mul]ime de pete }i de bube care, cu timpul, distrug ]esuturile pielii, produc umfl@turi ur$cioase, care de multe ori iau ^nf@]i}area unor r@ni deschise. Ea slu]e}te pe om }i-l face nesuferit la ^nf@]i}are, at$t din cauza mirosului ur$t pe care-l ^mpr@}tie ^n jurul s@u. C$nd lepra ajunge la deplina dezvoltare, nu se mai poate vindeca. Se vindeca uneori la iudei, dup@ cum vedem din Legea lui Moise, dac@ se luau unele m@suri de paz@, de la ^nceput, c$nd se ivea }i nu apuca s@ creasc@ }i s@ se ^ntind@ peste tot trupul celui bolnav. O astfel de boal@, pricinuitoare de stric@ciuni }i plin@ de ur$ciune a vindecat Iisus, red$nd s@n@tatea nu la unul, nici la doi, ci la zece lepro}i, f@r@ nicio n@dejde de vindecare }i cur@]$ndu-i deodat@, ^ntr-un minut, cu puterea Sa cea atotst@p$nitoare }i cu dragostea Sa de oameni cea nesf$r}it@. Cum s-a ^nt$mplat aceasta, a]i aflat din Evanghelie }i care ne spune c@: %n vremea aceea, intr$nd Iisus ^ntr-un sat, L-au ^nt$mpinat zece lepro}i, care se ]ineau departe }i care au ridicat glasul }i au zis: Iisuse, M$ntuitorule, fie-]i mil@ de noi! Iar Iisus, v@z$ndu-i, le-a spus: Duce]i-v@ }i v@ ar@ta]i preo]ilor! Dar, pe c$nd ei se duceau, s-au cur@]it de lepr@. Iar unul dintre ei, v@z$nd c@ s-a vindecat, s-a ^ntors }i, cu glas mare sl@vea pe Dumnezeu. {i a c@zut la picioarele lui Iisus, cu fa]a la p@m$nt, }i I-a mul]umit. Iar el era samaritean. R@spunz$nd atunci Iisus a zis: Au nu zece s-a cur@]it? Dar cei nou@ unde sunt? Nu s-a g@sit ca s@ se ^ntoarc@, s@ dea m@rire lui Dumnezeu, dec$t numai acesta de neam str@in? {i i-a zis: Scoal@-te }i du-te! Credin]a ta te-a m$ntuit. Din toate acestea se vede c@ nu numai samariteanul ci }i ceilal]i nou@ lepro}i au crezut ^n Iisus
Hristos, c@ci dac@ n-ar fi crezut, nu s-ar fi vindecat. %ns@ numai samariteanul s-a ar@tat recunosc@tor dup@ binefacerea primit@, pe c$nd ceilal]i nou@ s-au ar@tat nerecunosc@tori fa]@ de Binef@c@torul lor. Noi, iubi]i credincio}i, s@ fim pururea recunosc@tori Prea Bunului Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale date nou@ }i s@-I mul]umim cu inima smerit@ pentru s@n@tatea noastr@, pentru bun@t@]ile p@m$ntului date nou@ }i pentru toat@ via]a noastr@.
Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit cu ocazia Anului Nou de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, Gurie. Noi, Mihai Barbu şi Rolland Szedlacsek, împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani şi Clubul Copiilor si Elevilor Petrila, neam străduit să mijlocim, în acest nou an, apariţia numărului 3/2012. La realizarea acestui număr redactorii s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000). Ne puteţi citi on-line, în format pdf pe adresa www.clubulcopiilorpetrila.ro Fotografiile aparţin lui Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek
TREI SĂRBĂTORI ÎNTR-O SINGURĂ Z I
3
Cele trei semnificaţii ale zilei de 1 IANUARIE Tăierea împrejur şi primirea numelui Ziua de 1 ianuarie are pentru noi, creştinii, o întreită semnificaţie. În primul rând prăznuim „tăierea împrejur” a Pruncului Iisus Hristos care, potrivit rânduielilor Legii vechi, avea loc la opt zile de la naştere, când cel nou născut primea şi un nume. În prima zi a Anului nou îl prăznuim şi pe Sfântul Vasile cel Mare, arhipiscopul Cezareei din Capadocia, care a trecut la cele veşnice în ziua de 1 ianuarie a anului 379. Iar tot în această zi sărbătorim şi anul cel nou. Ritualul religios al tăierii împrejur a fost legiferat de Moise (conform Ioan 7, 22-23) şi era săvârşit de preoţii Legii vechi în amintirea izbăvirii evreilor din robia egipteană. Tot atunci pruncul nou născut primea un nume. Pruncul sfânt a primit numele Iisus „după cum a fost numit de înger mai înainte de a se fi zămislit El în pântece” (Luca 2, 21). În evreeşte numele său e Iehoşua precurtat Ieşua - care se tâlcuieşte „Dumnezeu mântuieşte” sau „ Dumnezeu este mântuirea” ori, şi mai simplu, Mântuitorul. În greceşte a fost redat sub forma „Iisus”. Dar acest nume apare, de regulă, alături de cel de „Hristos”, care e traducerea cuvântului ebraic „Masiah” adică „Mesia” sau „Unsul” lui Dumnezeu. Numele complet „Iisus Hristos” apare chiar în primul verset al Noului Testament (Matei, 1, 1) înţelegându-se prin el pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, întemeietorul Bisericii şi propovăduitorul credinţei creştine. Este cel mai sfânt nume din istoria omenirii după cum ne încredinţează Apostolul Pavel. După numele grecesc Hristos s-a dat, pentru prima dată, ucenicilor şi adepţilor noii credinţe numele de „creştin”, în greceşte „Hristianos” (Fapte 11, 26) Acest nume îl purtăm şi noi, toţi care am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi.
Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare
toarce şi-i împreună cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică. Pe cei bântuiţi de duhurile necurate îi slobozeşte; cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, călătoreşte, văduvelor le ajută, pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz, nevoi şi strâmtorare. AduŢi aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, şi de tot poporul Tău şi peste toţi varsă mila Ta cea bogată, împlinindu-le tuturor cererile cele spre mântuire”.
Viitorul şi trecutul sunt a lumii două feţe
Sfântul Vasile s-a bucurat de o aleasă educaţie în familie fiind îndrumat îndeaproape de mama sa, Emilia, şi de bunica sa, Macrina. A făcut studii strălucite de filosofie la Cezareea, Constantinopol şi Atena. S-a retras apoi la mănăstire. A fost hirotonit preot iar în anul 370 a fost ales arhiepiscop al Cezareii, păstorind până la moartea sa, petrecută la 1 ianuarie 379. Este autorul unei liturghii care se săvârşeşte de zece ori pe an, inclusiv în ziua de 1 ianuarie. A scris un tratat „Despre Duhul Sfânt” şi o carte intitulată „Hexaimeron”- despre cele şase zile ale creaţiei lumii. Sfântul Vasile a organizat o impresionantă operă de asistenţă socială ce a slujit ca model pentru întreaga biserică, inclusiv pentru ţările române. În Cezareea a creat o serie de instituţii de binefacere: azile pentru bătrâni, spitale, cantine pentru săraci, case pentru primirea străinilor şi călătorilor toate cunoscute sub numele de „Vasiliada”. O impresionantă rugăciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare e cel mai frumos lucru ce poate fi rostit la început de an: „Pomeneşte, Doamne, poporul ce stă înainte şi pe cei care, pentru binecuvântate pricini, nu sunt aici şi-i miluieşte pe dânşii şi pe noi după mulţimea milei Tale. Cămările lor le umple cu tot binele; căsniciile lor în pace şi întru iubire le păzeşte; pe prunci îi creşte, tinereţele le călăuzeşte, bătrâneţele le întăreşte, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi în-
Numele primei lunii a anului vine de la zeul roman Ianus, care era reprezentat de două feţe, una îndreptată spre trecut iar una spre viitor. De aceea în această primă zi a anului se cuvine să medităm asupra propriei noastre vieţi din trecut şi din viitor. Timpul este un dar al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi şi trebuie să-I mulţumim că ni L-a dăruit. Un îndemn luminos de petrecere a acestui timp măsurăm ni-l dă Sfântul Apostol Pavel care le scria efesenilor: „Luaţi bine seama cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele” (Efes, 5, 15-16). Cu alte cuvinte, Apostolul ne îndeamnă să trăim în chip vrednic de numele de creştin. Viaţa noastră ar putea fi asemănată cu o carte, cu pagini scrise şi cu altele rămase albe. Cele scrise reprezintă anii care au trecut iar paginile albe reprezintă anii care vor veni şi pe care numai Dumnezeu îi cunoaşte. Trăim vremuri grele încât fiecare an devine mai apăsător şi mai plin de griji decât cel pe care abia l-am încheiat. Dar, în această lume a deznădejdii şi păcatelor de tot felul o rază de speranţă vine de la Cel de sus, Cel care prin învăţătura lui a luminat veacurile.
4
ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU,OMUL ÎN GENUNCHI E MULT MAI MARE
Pildele lui Dan Puric. La Petrila (2) Muntele şi mina „Am fost invitat la Petrila pentru acest eveniment (Eikon, 19-20 mai 2009, organiza de Clubul Copiilor Petrila). Am încercat să conturez în câteva minute în cămăruţa de vizavi o insulă de inocenţă românească, de frumuseţe românească într-o Românie care se degradează de la zi la zi şi e programată ca să fie degradată. M-am trezit dimineaţă într-un hotel, am deschis fereastra şi am văzut munţii. Am venit noaptea, n-am văzut nimic dar recepţionerul m-a avertizat că dimineaţă o să fie bine.
Eram la Buzău acum câteva zile şi pariul meu pe inteligenţa românilor, pe sufletul românesc e câştigat. Vorbind, acolo, la 1000 de inşi , la autografe, a venit un tânăr de vreo 17 ani şi a zis un lucru esenţial. Eu l-aş face comunicat de presă pentru întregile mişcări împotriva încălzirii globale. Câteodată o minte dintr-un loc anonim concentrează inteligenţa lumii. Iată ce mi-a zis acel tânăr: Eu am locuit într-un sat care avea pădure. Lângă noi era un sat fără pădure. Pădurea nu are legătura cu ecologia. Pădurea te face să gândeşti altfel. Acesta este un lucru cu totul şi cu totul esenţial. Munţii ăştia care vă înconjoară şi vă îmbrăţişează vă determină să gândiţi altfel. Mai este ceva. O exploatare minieră presupune o muncă care nu e una obişnuită. E îngemănată cu sacrificiul şi cu jertfa. Este o coborâre . Este o muncă cu sens jertfelnic şi purifică. Pentru cei tinerii care n-au citit istoria alternativă scrisă de handicapaţii ăştia, o să spun atunci că marii noştri intelectualii, frumuseţea ţării, tot cea fost mai curat, mai nobil, creştinii de vârf erau trimişi pentru exterminare în mină. Urmau să fie ucişi la mină. Părintele Justin Pârvu a făcut mină serios de tot. A făcut Paştele la 800 metri sub pământ. Mina aceasta presupune un anumit fel de a fi. Presupune o coborâre. Pesemne că această coborâre sub pământ e echivalentă cu o coborâre spre inima neamului. Spre dăinuire. Este o lucrare aproape creştină. Pesemne că România se va reface astăzi din sufleţelele de aicea, din nişte articulaţii de sensibilitate pe care le-am văzut proiectate pe peretele de vizavi şi dintr-o sensibilitate a artistului fotograf care preferă să nu vorbească despre opera sa dar ale cărui imagini vorbesc uluitor de puternic.
Porţile maramureşene şi porţile de inox
Să vă dau un exemplu: Ţăranul român a fost transformat, săracul…El a fost distrus din interiorul lui. Astăzi, românul este incitat să-ţi urască ţara, săşi urască trecutul, incitat să se despartă de biserică. Peste 10.000 de preoţi ortodocşi au murit în puşcării iar restul a trebuit să supravieţuiască într-un sistem odios şi să păstreze bisericile şi mănăstirile pe care o să le aveţi şi o să dăinuiţi prin ele. Apucaţi-vă să citiţi, mergeţi spre memoria acestui neam, încercaţi să fiţi demni de locul acesta, cu sensibilitate şi cu credinţă. Vă dau un exemplu concret: dacă mergeţi prin ţară o să vedeţi că o parte din cei plecaţi s-au întors şi au construit. Au distrus casele vechi şi au făcut viloaie. Ţăranul român şi-a pierdut echilibrul. El nu mai construieşte cum făceau tatăl său şi mama lui. Adică nu mai respectă rânduiala lucrurilor. E bine că un tânăr vrea o casă mai mare decât a părinţilor pentru că e bine să aduci un adaos. Dar nu e bine să aduci o tumoare. Tumora Bucureştiului se numeşte Casa poporului. Străinii văd casa ca pe un lucru patologic. În Maramureş se vând porţile de lemn şi le-au luat germanii pentru că e capital, e valută forte. Românii şi-au făcut porţi de inox. Şi-au făcut case cu câte 30 de camere. Pentru copii. Şi câţi copii aveţi? Doi. Suntem megalomani.
În faţa lui Dumnezeu, omul în genunchi e mult mai mare Ţăranul român nu mai foloseşte lemnul, piatra de râu, materiale care să freamăte a rusticitate, să te legi de natură. De ce se pun casele astea îngrozitoare la margine de pădure. Nu m-au înţeles. Vă rog pe dv. să mă înţelegeţi. În Bucureşti toată protipendada a creat la Pipera un cartier de case hidoase. Mai târziu se va face, pe aceste cazuri, studii de antropologie: Cum s-a construit hidos în România. Vor fi albume cu kitchuri şi alte deformări de felul acesta. Ce vă rog din suflet dacă tot am fost invitat aici: Respiraţi profund aceste locuri în care v-aţi născut, nu le deformaţi, staţi în comuniunea Bisericii, pentru că numai Biserica te învaţă măsura. Ştiţi care este rostul şi sublimul Bisericii ortodoxe? Nu te încleştează prea tare pe pământul acesta. Te mai descleştează că îţi mai spune că mai există o viaţă. Asta nu înseamnă să ignori această viaţă, să fii cu capul în nori. Se zice că Biserica nu elimină realitatea. Realitatea este realitate. Vedeţi că bisericile româneşti nu sunt uriaşe. De regulă, bisericile din România sunt mici. Pentru ca Dumnezeu să se pogoare. Această dimensiune s-o păstraţi în sufletul dv. pentru că ea nu înseamnă a fi minor ci înseamnă a fi smerit. Şi acolo unde se smereşte omul vine Dumnezeu. Şi cum spunea Arsenie Boca, omul în genunchi în faţa lui Dumnezeu e mult mai mare. Vă mulţumesc...
BOBOTEAZA ŞI IOAN BOTEZĂTORUL
6 IANUARIE / BOTEZUL DOMNULUI Până la sfârşitul secolului IV în ziua de 6 ianuarie, odată cu Botezul, se prăznuia şi Naşterea Domnului. Atunci s-a făcut separarea celor două praznice, mutându-se praznicul Naşterii sau Crăciunul pe ziua de 25 decembrie, aşa cum celebra Biserica apuseană. Potrivit tradiţiei prima sărbătorire a Crăciunului pe 25 decembrie a avut loc la Constantinopol în anul 379. Botezul Domnului sau „Boboteaza” a rămas să se prăznuiască pe 6 ianuarie. Ea se mai numeşte, în greceşte, „Epifania” (adică Arătarea) sau „Teofania” (Arătarea sau Descoperirea lui Dumnezeu). Boboteaza ne aduce aminte de botezul Domnului în Iordan, făcut de Sfântul Prooroc şi Antemergătorul Său, Ioan. Botezul s-a petrecut pe când „Iisus era ca de treizeci de ani” (cf. Luca 3, 23), vârstă considerată la evrei ca un fel de „majorat”, când fiecare putea să înveţe în public. Ajuns la Iordan, Ioan - cunoscându-L prin inspiraţie dumnezeiască - încearcă să-L oprească pe Iisus prin cuvintele: „Eu sunt cel care trebuie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” (Matei, 3, 14) Iisus i-a dat însă cunoscuta replică: „Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să îndeplinim toată dreptatea” (Matei 3, 15), adică să primească hotărârea lui Dumnezeu de a mântui lumea prin Fiul. După ce Iisus a ieşit din apa Iordanului are loc minunea numită „a Epifaniei” sau „a Teofaniei”, adică arătarea Sfintei Treimi. Cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind spre Iisus şi glas din ceruri grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit” Cu alte cuvinte, Fiul se botează în apele Iordanului, Duhul Sfânt coboară asupra Lui în chip de porumbel, simbolul nevinovăţiei şi al smereniei, iar glasul Tatălui din cer mărturiseşte că Iisus este Fiul Său Cel iubit. Este prima „arătare” a Sfintei Treimi în Noul Testament, prima descoperire sau relevare a celor trei persoane ale Sfintei Treimi. Botezul Lui de la Ioan pune în lumină şi rolul Său de Răscumpărător al lumii, lucru pe care îl va mărturisi şi Ioan Botezătorul câteva zile mai târziu, prin cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) Prin botez, Hristos îşi pune pecetea numelui Său în cel botezat, căci numele de creştin vine de la termenul popular „Chrestus”. Prin botez, „omul cel nou”, născut din „apă şi din Duh” intră în comunitatea creştinilor, iar în sens mai larg se face „fiu” şi „moştenitor” al lui Dumnezeu şi va intra în împărăţia Lui (cf. Ioan 3, 5). Botezul este unul singur după cum ne încredinţează acelaşi Apostol Pavel când vorbeşte de „un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez” (Efes 4, 50) Biserica noastră a rânduit că în această zi, preoţii să săvârşească şi aşa numita „Aghiasma mare” sau „Sfeştania mare”, slujba care se face doar cu ocazia acestui praznic dumnezeiesc. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în această zi „aici se întâmplă o minune, deoarece apa care se scoate azi nu se strică ci ţine un an întreg şi, deseori, doi sau trei ani de-a rândul, fiind ca şi proaspătă”. Ea este, de fapt, „izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4, 14)
5
7 Ianuarie / Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului
Sfintele Evanghelii ne spun ca Ioan Botezatorul s-a născut din preotul Zaharia şi soţia lui, Elisabeta (Luca I, 5) pe care tradiţia creştină de mai târziu îi aşează în cetatea Ain-Karim, la 5 km nord-est de Ierusalim. Naşterea Sfantului Ioan a avut loc cu şase luni înainte de cea a Mântuitorului Hristos (Luca I, 36). Sfintele Evanghelii ne mai spun că părinţii lui Ioan erau "înaintaţi in zile", aşa că naşterea pruncului s-a făcut prin milostivirea cea minunată a lui Dumnezeu faţa de ei. Îngerul care s-a aratat lui Zaharia când tămâia in templu i-a spus ca fiul care se va naşte are să fie un ales între oameni (Luca, I, 4; I, 5), fiindcă va fi asemenea lui Ilie, mergând înaintea Domnului şi pregătind poporul pentru venirea lui Mesia (Luca I, 17, 68-79). Tot din Sfintele Evanghelii aflăm că fiul a rămas în pustie până ce şi-a început lucrarea lui de predicare, cam la vârsta de treizeci de ani (Luca I, 80, III, 23), ceea ce ar însemna anul 27 ori 28 al erei noastre. Dacă ţinem seama de anii de domnie ai lui Irod Antipa şi anul morţii şi învierii Domnului Hristos, activitatea Sfântului Ioan Botezatorul n-a ţinut mai mult de doi ani, dar oricum ea trebuie să fi făcut vâlvă în lume, de îndată ce Sfânta Evanghelie ne spune ca la el veneau "mulţimile din Ierusalim şi din toată Iudeea şi împrejurimi". După cum am văzut din spusele lui Iosif, Irod Antipa chiar se temea ca nu cumva gloatele să porneasca vreo revoluţie şi să-i ameninţe domnia lui, pentru care motiv l-a închis şi, până la urmă, l-a şi ucis. Mântuitorul Hristos spunea despre Ioan că "dintre cei născuţi din femeie, nici unul nu este mai mare ca Ioan" (Luca VII, 28). După cum aflăm din Evanghelia după Marcu (I, 6), Sfântul Ioan ducea o viaţa de mare austeritate, căci "era îmbrăcat cu o haină de cămilă şi împrejurul mijlocului, era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatecă". Sfântul Ioan şi-a desfăşurat activitatea sa lângă râul Iordanului, într-un loc greu de precizat. Sfânta Evanghelie după Ioan aşează locul activităţii lui Ioan "în Betania dincolo de Iordan", lo-
calitate neidentificată până acum în vecinătatea Iordanului şi, poate că nici n-a existat, fiindcă alte manuscrise, ale Sfintei Evanghelii după Ioan, au în loc de Betania numele "Betabara". Nici acest nume nu se află în cărţile Vechiului Testament. Poate ca el este o deteriorare a numelui Bet-araba, cetate amintită dincolo de Iordan (Ioan I, 28). Araba era valea prin care curge Iordanul şi se varsă în Marea Moartă. Tradiţia creştină nu s-a mai ostenit să caute locul unde a botezat Sfantul Ioan, dincolo de Iordan, ci a fixat acest vad pe calea ce vine dinspre Ierihon şi trece mai departe în Peninsula Arabică. Ioan şi-a început activitatea "predicând botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor" (Luca I, 3), iar gloatelor celor multe care veneau la Iordan, el le spunea cuvinte aspre: Pui de năpârci, cine v-a spus să fugiti de mânia ce are să fie? Faceţi roade vrednice de pocăintă şi nu mai spuneti între voi "Avem tată pe Avraam", căci vă spun că Dumnezeu şi din pietrele acestea poate să ridice fii ai lui Avraam (Luca 1, 7-8). Pe vameşi îi învaţa să fie cinstiţi, să nu pună dări mai mari decât trebuie (Luca I, 12). Pe ostaşi, îi sfătuia "să nu stoarcă pe nimeni pe nedrept şi să se mulţumească cu lefurile lor" (Luca I, 14-15). În mod deosebit, Sfântul Ioan stăruia asupra apropierii împărăţiei lui Dumnezeu care avea să vină (Marcu I, 7, Ioan III, 30). Cum am amintit mai sus, zelul pus de Ioan în cuvintele sale atragea mulţimile (Matei III, 5 ; XI, 7-10), ceea ce a prilejuit ancheta sanhedrinului din Ierusalim şi, fiindcă nu menaja nici pe domnitor, mustrându-l pentru că vrea să se căsătorească cu soţia fratelui sau, Irod Filip (Luca III, 18-19), a fost închis şi omorât (Matei XIV, 3-4, Marcu VI, 17-18). Sfârşitul Sfântului Ioan a fost deosebit de trist. Pentru că osândise în public păcatele regelui Irod Antipa, care trăia în fărădelege cu Irodiada, soţia fratelui său, Sfântul Ioan a fost aruncat în închisoarea din cetatea Maherus, unde a stat un an de zile. Dar Irodiada nu s-a mulţumit cu atât. Cu ocazia unui ospăţ la curtea lui Irod, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat atât de frumos, încât regele Irod, sub impresia momentului şi datorită băuturii, i-a făgăduit, sub jurământ, că-i va da orice i-ar cere, chiar jumătate din regatul său. (Matei, 14, 7; Marcu 6, 22-23). La sfatul mamei sale, Salomeea a cerut să-i de-a pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Regele a trimis pe temnicer săi îndeplinească dorinţa Salomeii. Capul i-a fost adus pe tipsie fetei iar ea l-a dat mamei sale. “Ucenicii lui i-au luat trupul şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus” . Nu ştim cine au fost acei ucenici, dar e probabil să fi fost fraţii Petru şi Andrei, care erau şi apostolii Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai de seamă prooroc din Vechiul Testament şi el este acela care face legătura cu Noul Testament. Din acest motive, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire: 7 ianuarie, 24 iunie (Sânzienele) - ziua naşterii sale şi 29 august - ziua decapitării sale. Ioan este, poate, cel mai frecvent nume în onomastica popoarelor creştine.
6
BOTEZUL LUI HRISTOS SÄ‚ VÄ‚ FIE CU F OL OS FOL
Duminica a XXXII dup@ Pogor$rea Sf$ntului Duh (22 ianuarie) Am aflat din Sf$nta Evanghelie, despre c@l@toria pe care a f@cut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, ^nso]it de ucenicii S@i }i de o mare mul]ime de oameni. La intrarea ^n Ierihon, M$ntuitorul a vindecat pe orbul care st@tea la marginea drumului }i cer}ea }i care a mers apoi dup@ D$nsul, sl@vind pe Dumnezeu pentru ^ns@n@to}irea ochilor s@i. %mpreun@ cu el, tot poporul care v@zuse minunea vindec@rii celui orb, d@dea laud@ lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos ^n Ierihon, str@b@t$nd cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, c@ci Ierusalimul era locul c@tre care se ^ndrepta M$ntuitorul de data aceasta. Sf$nta Evanghelie ne spune c@: %n vremea aceea, c$nd trecea Iisus prin Ierihon, iat@ c@ un b@rbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vame}i }i era bogat, c@uta s@ vad@ cine este Iisus; dar nu putea de mul]ime, pentru c@ era mic de statur@. Atunci el, alerg$nd ^nainte, s-a suit ^ntr-un dud, ca s@-L vad@, c@ci pe acolo avea s@ treac@. Dar c$nd a sosit, la locul acela, Iisus, privind ^n sus, a strigat c@tre el: Zaheu, gr@be}te-te }i te d@ jos, c@ci ast@zi trebuie s@ r@m$n ^n casa ta. {i el s-a dat jos degrab@ }i L-a primit cu bucurie. V@z$nd ^ns@ aceasta, to]i murmurau }i ziceau: A intrat s@ poposeasc@ la un om p@c@tos. Atunci Zaheu, st$nd ^n fa]a Domnului a zis: Iat@, jum@tate din averea mea, Doamne, o dau s@racilor; }i, dac@ am n@p@stuit pe cineva cu ceva, ^ntorc ^mp@trit. Iar Iisus a zis c@tre el: Ast@zi s-a f@cut m$ntuire casei acesteia, c@ci }i el este fiul al lui Avraam. Pentru c@ Fiul Omului a venit s@ caute }i s@ m$ntuiasc@ pe cel pierdut. Ascult$nd glasul M$ntuitorului din Evanghelie }i ^n]eleg$nd c@ nu este p@cat, oric$t de mare pe care dragostea cea nesf$r}it@ de oameni a lui Dumnezeu s@ nu-i ierte, c$nd p@c@tosul se c@ie}te cu adev@rat }i rup$nd-o cu via]a de p@cat de mai ^nainte se ^ndreapt@ cu hot@r$re pe calea ^mplinirii voii lui Dumnezeu, s@ ne str@duim, prin poc@in]@ }i binefaceri, pentru ca, ^ntocmai ca Zaheu, s@ ne ^nvrednicim }i noi, de m$ntuirea sufletului nostru.
Duminica a XXVII dup@ pogor$rea sf$ntului Duh (29 ianuarie) S@ fim cu toat@ luarea aminte la t$lcuirea Evangheliei ca s@ cunoa}tem c$t de mare era credin]a femeii canaaneence, c$t de mare era r$vna cu care a ^nt$mpinat ea pe Iisus Hristos }i priceperea ei ^n r@spunsurile date Lui, cum }i st@ruin]a ^n rug@ciunea ei c@tre Iisus. {i, de vom fi cu toata luarea aminte la cuvintele Sfintei Evanghelii, vom ^n]elege }i chipul ^n care Domnul a scos la lumin@ }i a ar@tat faptele cele bune ale ei. Pe l$ng@ acestea, vom cunoa}te }i minunea s@v$r}it@, din milostivire, fa]@ de fiica ei. %n vremea aceea S-a dus Iisus prin p@r]ile Tirului }i ale Sidonului. {i iat@ o femeie canaaneeanc@, din acele ]inuturi, ie}ind ^n calea Lui, striga }i zicea: Miluie}te-m@ pe mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuit@ de un demon. El ^ns@ nu i-a r@spuns nici un cuv$nt, ci, venind aproape ucenicii Lui, %l rugau }i ziceau: Sloboze}te-o pe ea, c@ strig@ ^n urma noastr@. R@spunz$nd El, le-a zis: Nu sunt trimis dec$t numai c@tre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar, venind femeia, s-a ^nchinat Lui, zic$nd: Doamne, ajut@-m@! Iar El i-a dat acest r@spuns: Nu se cuvine s@ iei p$inea fiilor }i s-o arunci c$inilor. Dar femeia a zis: Adev@rat Doamne, dar }i c$inii m@n$nc@ din f@r$miturile care cad de la masa st@p$nilor lor. Atunci r@spunz$nd Iisus, a zis ei: O, femeie, mare este credin]a ta, fac@-se ]ie cum voie}ti! {i s-a t@m@duit fiica ei din ceasul acela. Deci, av$nd pild@ pe femeia canaaneianc@, }i aduc$ndu-ne aminte totdeauna de bun@voin]a M$ntuitorului Hristos fa]@ de ea }i de minu-nea pe care a s@v$r}it-o Domnul, la rug@ciunea ei cea st@ruitoare, s@ fim tari ^n credin]a noastr@ }i s@ st@ruim ^n rug@ciunile noastre c@tre Bunul Dumnezeu, c@ci numai astfel ne vom putea ^mp@rt@}i de binecuv$nt@rile sale, de al S@u har }i de a Sa iubire de oameni.
U LT I M A S Ă R B Ă TO A R E D I N I A N U A R I E
7
30 Ianuarie- Sfinţii Trei ierarhi (Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur) Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur sunt reprezentanţii străluciti ai unei perioade bogate atât în dispute dar şi în elaborări teologice de mare valoare, din epoca patristică. Biserica i-a numit "stâlpi ai Ortodoxiei" şi "mari dascăli" ai creştinătăţii şi pe bună dreptate: ei s-au remarcat atât ca păstori şi misionari, cât şi ca moralişti şi dogmatişti. Biserica îi prăznuieşte atât separat (în ziua întâia, pe 25 şi pe 27 ianuarie) dar şi împreună, pe 30 ianuarie. Care să fie motivul că în ziua de 30 sunt prăznuiţi toţi la un loc? În secolul XI, la Constantinopol, creştinii se certau pe motiv că nu ştiau care din cei trei sfinţi, Vasile, Grigorie sau Ioan ar fi mai mare. Pentru că această gâlceavă era păgubitoare Bisericii, Ioan - un episcop din acea vreme, prin arătare dumnezeiască s-a ridicat să împace cele trei tabere de credincioşi. Astfel, a hotărât că la 30 ianuarie să se prăznuiască la un loc pe toţi trei sfinţii. Astfel, a făcut pace în Biserică şi printre credincioşi. De aceea, în această zi nu vom spune ce îi face aparte pe fiecare dintre ei ci ceea ce le era comun tuturor. Am putea spune chiar că renumele lor se datoreşte, în primul rând, modului în care au interpretat, prin cuvânt şi faptă, Sfânta Scriptură. Pentru ei, Sfânta Scriptură a fost călăuza în tot ceea ce au înteprins, temelie pe care au înălţat edificiul teologiei dogmatice, izvor de principii pentru strălucita lor activitate pastorală, misionară şi socială. Născuţi şi crescuţi în familii în care se cultiva evlavia şi respectul faţă de cărţile sfinte, viitorii ierarhi fac din Sfânta Scriptură abecedarul copilăriei lor, iar mai târziu obiectul preocupărilor de toate zilele. O citesc mereu. O consideră superioară oricărui produs literar pur omenesc şi cea mai bună călăuză spirituală. În paginile ei găsesc răspuns întrebărilor care, din totdeauna, au muncit mintea creştină şi problemelor pe care le ridica viaţa religioasă la tot pasul. Ei au văzut însă în lectura ei un mijloc de automodelare şi un dialog personal între Dumnezeu şi omul credincios de la care acesta se întoarce, ca şi inspiratul Moise, luminat si radios. De aceea, în entuziasmul lor sfânt, o aseamănă cu un izvor de ape vii, cu izvoare de înţelepciune, cu o comoară, cu pietre de mare preţ, cu pavăza împotriva păcatelor şi cu poarta prin care se intră în împărăţia cerurilor. Rezultat al acestei zabave asupra textului Sfintei Scripturi sunt
reuşitele lor comentarii, ca şi celelalte opere, de diferite nuanţe, dar de inspiraţie biblică. De la operele strict exegetice, până la cele cu conţinut practic, la prima vedere fără vreo legătură cu Sfânta Scriptură, - toate sunt întemeiate din abundenţa pe texte scripturistice. Menţionăm, în primul rând că Sfântul Ioan Gură de Aur, corifeul exegeţilor orientali, a rostit peste 550 de omilii asupra celor mai multe cărţi ale Vechiului şi Noului Testament - consemnate în scris de tahigrafi - şi a compus comentarii sistematice asupra psalmilor, a profeţilor Isaia şi Daniil şi a Epistolei către Galateni. Acestora trebuie să li se adauge alte 55 de omilii. Sfântul Vasile cel Mare a compus, cu caracter strict exegetic, 33 de omilii, însă acestora trebuie să li se adauge: a) operele ascetice, b) morale, c) regulele monahale, d) operele cu caracter sistematic : cinci cuvinte împotriva lui Eunomiu, două cuvinte la botez, tratatul despre Sfântul Duh, Liturghia şi trei dintre epistolele sale. Din opera Sfântului Grigorie de Nazianz, cel care pe drept cuvant a fost supranumit "Demostenele creştin", pur exegetice sunt 10 cuvântări referitoare la diferite nume si teme din Sfânta Scriptură şi câteva fragmente din unele comentarii care s au
pierdut. Acestora, însă, trebuie să li se adauge, ca reprezentând interes exegetic, cele cinci "cuvântări teolgice", toate poemele teologice şi dogmatice, 29 dintre poemele morale, 22 dintre poemele istorice şi multe dintre epistolele sale.
Concepţia Sfinţilor Trei Ierarhi despre Sfânta Scriptură. Sfinţii Trei Ierarhi consideră Sfânta Scriptură superioară oricarui produs literar pur omenesc, o perlă a literaturii universale. Superioritatea ei iese în evidenţa atât din bogăţia ideilor cât şi din frumusetea stilului în care a fost scrisă. Sfinţii Capadocieni admiră tehnica oratorică a aghiografilor, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, preţuieşte îndeosebi graţia cuvântului simplu plin de sens şi adevăr. Sfânta Scriptură deţine această superioritate din faptul că este carte inspirată, că deşi e scrisă în limbaj obişnuit, ea cuprinde şi exprimă cuvântul şi voia lui Dumnezeu. Prin inspiraţie ei înţeleg atât acţiunea Duhului Sfânt de iluminare a minţii în vederea perceperii corecte a realităţii înconjurătoare, cât şi acţiunea de transmitere a unor adevăruri supranaturale. De aceea, ei văd în Duhul Sfânt pe autorul propriu-zis al
Sfintei Scripturi, iar in aghiograf pe mijlocitorul consemnării ei in scris. Sfântul Duh luminează mintea aghiografului, îi dă imbold la scris şi îl asistă tot timpul compunerii operei sale, iar aghiograful consemnează cele inspirate după felul înţelegerii sale şi a contemporanilor săi. Asistenţa Sfântului Duh nu echivalează cu anihilarea aghiografului, ci cu o dedublare a lui; aghiograful îşi păstrează în tot timpul independenţa şi individualitatea. Acest lucru se observă, dealtfel, din modul diferit în care sunt redactate cărţile Sfintei Scripturi, corespunzător culturii şi împrejurărilor de tot felul în care a trăit autorul. Referitor la extensiunea inspiraţiei, Sfinţii Trei Ierarhi afirmă că ea cuprinde toate cărţile Sfintei Scripturi, dar nu se extinde până la expresii, cuvinte şi litere. Prin urmare, admiţând o inspiratie de ansamblu, de idei, a tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, ei resping atât părerea inspiraţiei parţiale, - doar a pericopelor care cuprind idei dogmatice şi morale -, a Sfintei Scripturi, cât şi părerea inspiraţiei verbale. Sfânta Scriptură este o carte unitară, dat fiind că unul este autorul ei, Duhul Sfânt. Unitatea Sfintei Scripturi iese în evidenţă chiar şi când se face distincţie între Vechiul si Noul Testament, întrucât toate paginile Vechiului pregătesc atmosfera şi se referă la Noul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur prezintă această unitate, asemenea relaţiei care există între celula vie şi organismul uman. "Pentru că după cum atunci când, examinand o celulă dintr-un organism, spune înaltul Ierarh, vom găsi în ea toate elementele din care este compus organismul... tot aşa, fiind vorba despre Sfintele Scripturi, vei găsi în fiecare parte a ei spiritul care o străbate". Convinşi ca ereticii au căzut în rătăciri tocmai pentru că au interpretat trunchiat Sfânta Scriptură, Sfinţii Trei Ierarhi recomandă stăruitor evitarea oricarei interpretări a textelor rupte de contextul în care se află încadrate sau străine de spiritul întregii Sfintei Scripturi. "Nu trebuie să citim, nici să desprindem spusele Sfintei Scripturi de textul care le încadrează, nici să le tâlcuim fără ajutorul celor înrudite... Nu este lucru nesăbuit, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, ca, judecându-ne la tribunale, în probleme trecătoare, să ne referim la... locuri, timpuri, cauze, persoane, fiind însă vorba de lucruri care privesc viaţa veşnică, să citim la întâmplare spusele Sfintei Scripturi ?".
8
CHESTIUNI ORGANIZATORICE
Nu uitaţi de 2% pentru Catedrală
Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie
Cotizaţii (benevole) pentru biserică Pentru pensionari şi văduve: 15 lei pe an Pentru doi pensionari: 25 lei pe an Pentru doi salariaţi: 40 lei pe an (Până în prezent au achitat această cotizaţie un număr de 20 de familii)
Anunţ foarte important
Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie precum şi vilele până la HP), blocurile turn:103,105,107,109 precum şi blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile: 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Liceul de Informatică, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus străzile din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein,
Serviciile religioase pentru credincioşii din parohia noastră nu sunt condiţionate financiar! .Pentru orice problemă socială nu ezitaţi să sunaţi direct la părintele paroh Gabriel Bulf: 0729080080 şi 0722137727