Cuvantul Parohial - nr. 29

Pilde de ieri şi de azi

7 Pag.

Povestea d-lui Radu Tăbârgic din Dărăneşti sau

Cum să salvezi vieţile a patru oameni şi să trăieşti aşteptând un ultim telefon din Spania ISSN 2286 – 4539 Anul 4 Nr. 29 Martie 2014 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

Pag. 4-5

Cu binecuvântarea Episcopului nostru Gurie

RAISA BULF NE OFERĂ UN CD CU 11 PRICESNE

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii martie 2 martie / Duminica lăsatului sec de brânză a izgonirii lui Adam din Rai (Matei 6, 14-21) Duminica “lăsatului sec de brânză” se numeşte aşa pentru că de a doua zi începe postul premergător Patimilor Învierii. Această zi mai este cunoscută şi sub numele de “Duminica izgonorii lui Adam din Rai” în amintirea căderii acestuia în păcat, prin nerespectarea poruncii de a nu mânca din fructul oprit de Dumnezeu. În biserică se citeşte în această zi un fragment din cuprinzătoarea “Predică de pe munte” rostită de Mântuitor la începutul activităţii Sale de propovăduire a noii învăţături (Matei, cap.5-7) Mântuitorul vorbeşte despre iertare, condiţionând iertarea păcatelor noastre de modul în care noi vom ierta pe cei care ne-au greşit.

Cărţile vechi bisericeşti numea această zi şi “Duminica iertării”. A două învăţătură este cea despre post. Prin post înţelegem o reţinere, în mod voluntar, de la anumite feluri de mâncare, în speţă de la carne şi de la băuturi.

Moise a postit 40 de zile pentru a putea să primească cele zece porunci dumnezeieşti sau Decalogul. Proorocul Ilie a postit înainte de a primi puterea de a deschide şi închide stăvilarele cerului pentru a veni pe pământ ploaia aducătoare de roade. Proorocul Daniel şi cei trei tineri duşi în Babilon au refuzat să mănânce la masa regelui, preferând bucate de legume. Au postit ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. A postit, în pustie, Mântuitorul Însuşi, 40 de zile şi 40 de nopţi, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei.

Posteau Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor. Ei au fost cei care au rânduit postul ca, apoi, mari sfinţi Părinţi ai Bisericii să fixeze posturile aşa cum le avem până azi.

Din paginile Sfintei Scripturi şi din scrisul Sfinţilor Părinţi aflăm că postul nu trebuie să fie numai o reţinere de la consumarea unor alimente, în speţă a cărnii, ci, dimpotrivă, el presupune o înnoire sufletească, o înfrânare de la fapte nesocotite şi nevrednice de numele şi calitatea de creştin. Prin urmare, porunca postului nu are în vedere numai trupul ci, mai cu seamă, sufletul. Sufletul trebuie să fie un mijloc de fortificare a voinţei, de întărire a celor slabi în credinţă, de îndreptare a celor rătăciţi, de căinţă şi de părere de rău pentru faptele rele pe care le-am săvârşit, de smerenie, de rugăciune mai stăruitoare şi, în chip deosebit, de iertare a semenilor noştri.

Mântuitorul condamnă postul pur formal al fariseilor din vremea Sa recomandând să postim în ascuns, nu pentru a fi văzuţi de oameni ci de Tatăl Ceresc. Sfântul Vasile cel Mare spunea că

postul, prin depărtarea de bucate şi prin curăţirea de păcate, poate întoarce pe om la Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne cerea “Să postească şi ochiul tău şi gura ta! Să postească toată fiinţa ta!”

Sfântul Grigorie de Nissa ne atrăgea atenţia mult mai categoric:”Căci ce folos dacă gura ta nu se atinge de carne iar tu mănânci pe fratele tău?!”

Postul nostru trebuie însoţit de lacrimile pocăinţei, de rugăciune, de îndepărtarea de tot ce este dăunător vieţii noastre. Să gândim, să simţim şi să voim numai ce este vrednic de numele de creştin! Să nu mai iasă din gura noastră cuvinte de ocară, de clevetire, de jignire şi, mai cu seamă, înjurături. Să trăim deplin deplin, cu toată fiinţa noastră, virtuţile creştine pe care ni le recomandă biserica!

Postul nu trebuie să fie un prilej de întristare ci, dimpotrivă, de bucurie duhovnicească, ştiind că, prin el, biruim patimile şi plăcerile trupului, pentru că prin el facem, în trupul nostru, un lăcaş al Domnului, pentru că prin el ajungem la Înviere.

Să dăm deci postului o valoare spiritualmorală, ca în felul acesta să fie cu adevărat un act de cinstire a lui Dumnezeu, o jertfă a noastră pe altarul iubirii faţă de Tatăl Ceresc şi de Fiul Său, Care a adus pe lume adevăratul post: al lacrimilor, al pocăinţei, al rugăciunii, al iubirii de semeni.

9 martie / Duminica Întâi din post În aşezământ apostolesc, dreptcredincioşii creştini împodobeau bisericile lui Hristos cu sfinte icoane, nu socotindu-le dumnezei, nici slujind lor, ci înălţându-şi printr-însele mintea la persoanele pe care le închipuiau ele, se închinau lor şi le sărutau pentru dragostea cea către acele persoane sfinte. Dar răutatea şi mândria ereticilor a năpăstuit nu numai scopul cel sfânt al Bisericii, zicând că slujeşte icoanelor, precum slujeau închinătorii de idoli, idolilor, ci au îndrăznit şi au făcut asupra vreunui chip al vreunui împărat pământesc sau al vreunui domn sau dregător: le-au sfărâmat, le-au ars şi au dezbrăcat bisericile de podoaba lor.

Cu prilejul alegerii apostolilor, Sfânta Evanghelie ne spune că: „În vremea aceea, voind să plece Iisus în Galileea, a găsit pe Filip. Şi i-a grăit Iisus: Vino după Mine! Iar Filip era din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi al lui Petru.

Filip găseşte pe Natanail şi-i spune: Am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege şi au scris profeţii, Pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

Natanail a răspuns lui: Din Nazaret poate să fie ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi!

Iisus a văzut pe Natanail venind la Sine şi a spus despre el: Iată, cu adevărat, israelitean întru care nu este vicleşug.

Natanail îl întreabă: De unde mă cunoşti? Iisus răspunzâmd, i-a zis: Te-am văzut când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme.

Natanail i-a răspuns: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnzeu. Tu eşti Împăratul lui Israel.

Iisus, luând cuvântul, i-a grăit: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea; apoi i-a zis: Amin, amin grăiesc vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu, suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.”

Din chemarea lui Filip şi Natanail, am văzut încă o dată puterea atotvăzătoare şi atotştiutoare a lui Dumnzeu, Care vede toate cele dinafară şi cele dinăuntru ale omului. De la faţa Lui nu se poate ascunde nimeni, nici în munte, nici în mare, nici în adâncul pământului. Oriunde te vei duce, El este în faţă. În orice loc şi în orice timp, El ascultă rugăciunile noastre şi mărturisirile noastre. Învăţătorule, Tu eşti Fiul lui Dumnzeu, Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, slavă Ţie! Amin!

16 martie / Duminica a doua din post Sfântul Apostol Pavel ne spune că credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu.

Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înţelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei. Minunea care s-a făcut cu slăbănogul a avut o mare putere să încredinţeze pe toţi cei ce au văzut-o cu ochilor, că Iisus Hristos este Dumnzeu adevărat. Cine altul cunoaşte păcatele cele ascunse sau înţelege gândurile cele din adâncul inimii sau numai printr-un cuvânt poate să întărească mădularele slăbănoage şi neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu?

Deci, fraţi creştini, pregătiţi-vă, cu luare aminte şi cucernicie, căci vom aduce în auzurile voastre cuvântul lui Dumnzeu, cel sfânt şi adevărat, al Sfintei Evanghelii, care spune: „În vremea aceea, după câteva zile, a intrat Iisus în Capernaum şi s-a auzit că este în casă şi îndată s-au adunat mulţi, că nu mai era loc nici pe lângă uşă, şi le grăia lor cuvântul.

Au venit la El, aducând un om slăbănog, pe care îl purtau patru inşi, şi, neputând să se apropie de El, din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi prin spărtură au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Atunci văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iartă-se ţie păcatele tale.

Erau acolo unii dintre cărturarii, care şedeau şi cugetau în inimile lor: De ce vorbeşte acesta astfel? El huleşte! Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul Dumnzeu?

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna martie 2014, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 29/2014. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine.

Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE, Îndată cunoscând Iisus cu Duhul Său că aşa gândesc ei întru sine, le-a zis: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?

Că ce este mai lesne? A zice slăbănogului: iartă-se ţie păcatele tale, sau a zice: scoalăte, ia-ţi patul tău şi umblă?

Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ ca să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ţie zic, scoală-te! Ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a sculat îndată şi, luându-i patul a ieşit afară, înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe Dumnezeu zicând, că niciodată n-au văzut aşa.”

Au slăvit, spune Sfântul Evanghelist Marcu, mulţimile acelea pe Dumnezeu, care a dat putere oamenilor, adică lui Iisus Hristos, ca să scoale pe slăbănog din pat şi să-l vindece pe el. Acest fel de credinţă nu este desăvârşită. Însă această credinţă i-a pregătit pe iudei ca să creadă mai pe urmă că acest Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârşit, aşa cum credem şi noi, cu ajutorul şi harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine lauda, cinstea şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin!

23 martie / Duminica a treia din post „Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi mântuiască sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui.

Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul lui?

Iar cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.

Apoi a zis către ei: Adevăr grăiesc vouă că sunt unii, dintre cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.”

Glasul Domnului l-am auzit şi noi, fraţi creştini, în Sfânta Evanghelie. Să ascultăm deci şi noi de Fiul cel iubit al lui Dumnzeu Tatăl şi de poruncile Evangheliei Sale, ca să nu ne pierdem sufletele noastre, ci să ni le mântuim. Amin!

30 martie / Duminica a patra din post „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl zdrobeşte şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l scoată afară dar n-au putut.

Atunci El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la El. Dar, văzându-l pe Iisus, duhul numaidecât a zguduit pe copil şi, căzând la pământ, se zvârcolea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el i-a răspuns: Din pruncie. De multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; ci, de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-Ţi milă de noi! Iar Iisus a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a strigat cu lacrimi şi a zis: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

Văzând Iisus că poporul dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, îţi poruncesc ţie, ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare.

Iar după ce au intrat în casă, ucenicii Lui l-au întrebat deosebit: pentru ce noi n-am putut să-l scoatem?

Iar El le-a zis lor: Acest neam de demoni cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune şi post.

Ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea şi nu voia ca cineva să ştie căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că: Se va da Fiului Omului în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Dar ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau ca să-L întrebe.”

După ce a săvârşit Iisus minunile despre care am vorbit, ieşind din locul acela, după cum spune Evanghelistul Marcu, străbătea Galilea împreună cu ucenici Săi, învăţând şi spunând ucenicilor despre vânzarea Lui de către Iuda, despre Patimile şi despre moartea Lui, ca nu cumva, întâmplându-se acestea, să-i tulbure, pentru că nu ştiau de mai înainte.

Fiindcă cele spuse i-au întristat, El le vesteşte mai dinainte şi Învierea Lui cea de-a treia zi, pentru ca să mângâie necazul inimii lor.

Cum odinioară sfinţii apostoli stăteau cu Tine, Doamne, în Galileea, aşa şi noi, astăzi, stăm cu Tine în Biserica Ta şi, pentru puţina noastră credinţă, ca şi tatăl copilului lunatic, strigăm cu lacrimi: ajută necredinţa noastră, ca fără bântuiala diavolului, să-Ţi slujim numai Ţie! Amin.

3

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str.

Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str.

Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie şi Acatistul Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri a fiecărei luni se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică 2014 Pentru pensionari şi văduve: 20 lei pe an, pentru doi pensionari: 30 lei pe an, pentru doi salariaţi: 50 lei pe an.

Ne-au părăsit în luna martie 2014 MORARIU NICULINA, născută în 14.07.1936 în localitatea Bogza, jud. Vrancea, decedată în 25.03.2014, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani DUMBRAVĂ ION, născut în data de 28.06.1960 în Vulcan, jud. Hunedoara, decedat în 26.03.2014, înmormântat în Cimitirul Poeni Petroşani.

4

POVEŞTI SPUSE DE BUNICII VĂII JIULUI

Povestea d-lui Radu Tăbârgic din Dărăneşti sau

Cum să salvezi vieţile a patru oameni şi să trăieşti aşteptând un ultim telefon din Spania Radu Tăbârcic s-a născut la Viziru, în judeţul Brăila, în urmă cu 75 de ani. „Viziru e o comună de 7000 de locuitori şi avea, înainte de 1989, patru ceapeuri (cooperative agricole de producţie, n.n.)”, ne zice cu mândrie interlocutorul nostru. Familia Tăbârcic din Viziru a avut opt copii: şapte băieţi şi o fată. Trei dintre ei au rămas acasă iar restul, din cauza sărăciei, şi-au luat lumea în cap. Unul dintre băieţi a ieşit inginer şi toţi fraţii săi au muncit din greu ca să-l ajute, financiar, să fie „c-o traptă mai domn”.

Acum, d.ing Traian Tăbârcic locuieşte în cartierul Ţiglina din Galaţi. Fratele său, Radu, a ajuns la noi în judeţ datorită fratelui său mai mare, care a fost repartizat să facă armata la Subcetate. Ca să nu se simtă singur (pentru că era mecanic de locomotivă şi se afla, mereu, pe drumuri) i-a mai chemat, alături de el, şi pe ceilalţi fraţi. Au venit doar doi dintre cei opt. Croitorul şi tractoristul. Cei doi au ajuns la Haţeg, s-au acomodat şi au rămas, pentru totdeauna, aici.

O viaţă de om: de la manivelă, la sfoară şi la buton Radu a urmat, acasă, o şcoală agricolă de trei ani iar, după absolvire, a mai făcut un curs de şase luni pentru a deveni un tractorist destoinic. De atunci, de la 16 ani, a lucrat pe toate tipurile de tractoare din lumea asta. Şi azi e gata să desfacă un motor de tractor şi să-l facă la loc. Primele tractoare porneau „la manivelă”. Un model mai evoluat pornea „la sfoară”.(„Trebuia să tragi brusc de acea sfoară iar dacă nu erai obişnuit cu această metodă îţi puteai rupe mâna”.) A apucat să lucreze, înainte de pensionare, şi pe tractoare care porneau „la buton”. Astea au apărut prin 1971 dar nu aveau cabină. Mai apoi au apărut nişte cabine atât de rezistente că puteai să te şi răstorni că nu se mai spărgeau. La colectiv, Radu Tăbârcic a lucrat pe combine, alături de femei. Ele trebuiau să lege sacii sus, pe combină, între două bare de fier menite de a le proteja să nu cadă. Cartofii erau sortaţi pe trei categorii. În ultima categorie, a patra, erau „gozurile”, adică resturile. Datorită terenului accidentat, femeile erau aruncate, dintr-o bară într-altă bară, iar când ajungeau acasă erau vinete pe la şolduri.

(Noroc că ceapistele aveau soţi înţelegători şi nu îl bănuiau pe „combainer” de fapte necurate...)

Primele combine erau faimoasele „Ce-uri” (C1, C2) apoi au urmat „Gloriile” care erau prevăzute cu un motor diesel dar aveau şi un mare necaz. Dacă se rupea vreo curea trebuia să dai jos tot motorul pentru că în interior erau o groază de alte curele.

Nemţii au făcut nişte combine performante, „Klass”, care aveau doar două curele şi un lanţ. Ele erau foarte uşor de înlocuit. Combinele noastre, româneşti, lucrau, odată, opt rânduri. Cele nemţeşti puteau acoperi 20 de rânduri. Dintr-un dus şi un întors era gata hectarul. Arat şi semănat.

În vizită la “Bunicii Văii Jiului”

Viaţa de pensionar, cu bune şi cu rele Familia Radu Tăbârcic a avut doi copii: pe Cornelia (care a ales să trăiască în Spania) şi pe Gigi, care a lucrat, o vreme, în Germania. Ulterior, s-a întors acasă, la Băieşti, şi cu banii câştigaţi în Apus a pus bazele unei ferme de găini. Gigi i-a propus tatălui său să stea la el şi să-l ajute în afacerea sa. Dl. Radu a stat o vreme acolo dar nu i-a plăcut. După moartea soţiei sale, d. Tăbârcic nu şi-a mai găsit locul. În 1995 a ieşit la pensie. A vândut apartamentul din Haţeg şi a stat la Săcel, într-o casă cu două camere şi un hol. A dat pe ea 50 milioane. A venit, însă, un vânt năprasnic care i-a luat pe sus acoperişul. A doua casă (pe care ar fi putut s-o aibe şi n-a mai avut-o) a fost în comuna Pui. Acolo a stat cu o femeie care voia, neaparat, să-l ia de bărbat. D. Radu a tot ezitat şi a plecat, ca sezonier treierător, să muncească pe la Segarcea. Cât timp a fost plecat, femeia s-a prăpădit şi casa care putea fi a lui a ajuns la neamurile ei. (Întro destăinuire, între noi bărbaţii, d.Radu mi-a spus că i-au plăcut femeile şi nu s-a dat în lături să se iubească şi cu ţigăncile de la Ciopeia. Pe una a iubit-o în schimbul a patru saci de cartofi. Pe de altă parte, pentru că i-a onorat invitaţia la masă, un ţigan din Ciopeia i-a făcut cadou nevestei d-lui Radu o pereche de cercei din aur. D. Radu nu a refuzat, niciodată, vreo invitaţie, la masă sau la pomană, pe care i-o făceau ţiganii.

Aceştia, mândri că un român le calcă pragul, îl omeneau cum nu se poate mai bine.

Ca tractorist şi combainer, într-o zonă agricolă, d. Radu a cunoscut multă lume.

Nu a fost o problemă să-şi găsească un acoperiş deasupra capului. S-a dus la Râu Bărbat, unde primarul Victor Tiberiu Stoica l-a îndemnat să se mute la Casa de bătrâni, aflată peste drum de biserica unde slujea părintele Gabriel Bulf. De acolo a plecat la Lupeni şi acum a ajuns la Dărăneşti. Aici îi place cel mai mult. E foarte mulţumit de felul în care este tratat şi, mai ales, că poate sta alături de femeia cu care îşi împarte, în ultima vreme, bucuriile şi necazurile. Crede că acum îi e bine şi pentru că, în timpul vieţii, a făcut cel puţin patru fapte bune.

Cornelia, sună-ţi tatăl, chiar şi cu taxă inversă!

OMUL E MAI TARE CA P IATRA IATR A

Prima dată a salvat un om care conducea un ARO şi care a căzut, cu el cu tot, în Strei. Omul băuse ceva şi, avertizat fiind că miliţia era la datorie, acesta a vrut să treacă prin râu. Din nefericire, maşina a intrat într-o groapă făcută de un escavator. Radu a avut curaj să intre cu tractorul după el, a scos un lanţ şi l-a fixat în cârligul din bara AROului. Apoi a reuşit să scoată maşina afară din groapă. Omul salvat trăieşte şi azi, la Bărăşti. El spune oricui că mai e în viaţă doar pentru că a fost salvat de un om inimos, pe nume Radu Tăbârcic care, deşi nu îl cunoştea, nu a ezitat să-l salveze.

A doua faptă bună a făcut-o la Sântămăria Orlea.

Era iarnă şi a zărit pe marginea drumului, întrun tufiş, cum trei inşi îşi băteau joc de o femeie.

I-au băgat îngrăşăminte agricole în gură şi i-au luat inelele şi cerceii. Femeia era plină de sânge şi zăcea aruncată într-o tufă de spini. Cel care era cu d. Radu i-a zis s-o lase în plata Domnului. „Oricum o să moară şi, atunci, o să dai de belea”.

D. Radu nu l-a ascultat, a luat femeia dintre spini şi a dus-o la dispensarul din Sântămărie Orlea. „Ai dat peste ea?”, l-a intrebat asistenta medicală. A negat cu hotărâre. După ce i s-a dat primul ajutor, femeia a fost dusă la Spitalul din Haţeg. A doua zi, oamenii legii din Deva au venit să-l caute acasă. „A murit?”, i-a întrebat el, imediat, pe poliţişti. Oamenii l-au liniştit. Femeia le-a spus că a fost jefuită de trei indivizi şi că a fost salvată de cel de-al patrulea. Tăbârcic a zis că a văzut doar culoarea maşinii (un roşu închis) dar că n-a reţinut şi numerele maşinii. Indivizii au luat-o spre Petroşani.

Le-a arătat locul unde a găsit femeia. Nu după mult timp, poliţia i-a găsit pe făptaşi la Tg. Jiu.Femeia a vrut să-l cinstească aşa cum se cuvine.

Radu Tăbârgic n-a vrut bani dar, în cele din urmă, a acceptat invitaţia de a lua masa, împreună, la cel mai mare restaurant din Petroşani. De atunci, cei doi nu s-au mai văzut pentru simplul motiv că binefăcătorul a pierdut adresa femeii salvate.

voia să meargă la spital ci voia să aştepte ivirea Petroşani. zorilor. Dar Radu, împreună cu ciobanul Petrişor, au luat-o pe sus şi au dus-o, de urgenţă, la Haţeg. Cornelia, vorbeşte-i, măcar Femeia trăieşte şi azi. Cei doi, victima şi salvatorul odată, tatălui tău! ei, nu s-au mai văzut de mai bine de zece ani. „Era Cea mai mare tristeţe a d-lui Radu e faptul că slabă dar straşnic de vrednică!”, îşi aminteşte, cu de mai bine de zece ani nu mai are nicio veste de duioşie, salvatorul Irinei. la fata sa din Spania. Ne-a arătat o ultimă vedere Borş versus supă, vin roşu ver- primită de acolo, în care îi spunea, negru pe alb, că e fericită. Cât a fost acasă a lucrat, vreo 3-4 ani, sus apă de izvor la o cofetărie din Haţeg. Apoi s-a măritat şi ales să Acasă, la Viziru, dl. Radu merge tot mai rar. trăiască, departe de tatăl şi de fratele său. Când şiCând ajunge la Dunăre, cel mai mult îi lipseşte apa a luat lumea în cap, Cornelia i-a propus tatălui său din Ardeal. Renunţă, cu drag, la vinul de acasă să o însoţească pe meleagurile străine. Demn, pentru apa de la noi. Acum nu-i mai place nici părintele său a ales să trăiască în România. Dar ar borşul de peşte, ciorba tradiţională a dunărenilor, vrea să-i mai poată auzi, măcar odată, vocea. Poate ci doar supa de găină grasă, cu tăieţei subţiri pre- că acest articol, cu ajutorul lui Dumnezeu şi graţie cum firul de păr şi galbeni ca soarele. Când pleacă internetului, va ajunge şi sub ochii fetei d-lui la Viziru nu uită, niciodată, să ia cu el şi damigeana Radu. Dacă l-ar suna, ar face din bătrânul de la cu apă din Vale. Dunărea e doar la opt km de Centrul din Dărăneşti fiinţa cea mai fericită. Din Viziru şi căruţele care trec prin sat sunt pline de întreaga lume de azi şi de mâine... peşti care se zbat, anarhic, în aşteptarea apei şi a Mihai BARBU muşteriilor. Acum pentru el, acasă înseamnă

Ultima vedere din Navara (Spania)

A treia faptă bună pe care a făcut-o dl. Tăbârgic a fost cu Măruca din Balomir. Era o femeie bună la toate şi pe care toată lumea o chema la lucru. Ea transporta, cu o căruţă, nişte baloţi mari de paie. La un moment dat, caii s-au speriat, căruţa s-a răsturnat şi baloţii au căzut peste biata femeie.

Nea Radu a acţionat, şi de această dată, cu mult sânge rece. A zis unuia să deshame caii de la căruţă şi altuia să aducă pe toţi ţiganii care lucrau la grajduri. „Ne-a ajutat Dumnezeu să o putem scoate de sub baloţi!” Femeia s-a făcut bine şi a mai trăit încă un an.

A patra întâmplare fericită din viaţa dlui Tâbârgic a fost atunci când a scăpat, de la înnec, o femeie din satul Plopi care a căzut în fântână, la ora 12 noaptea. Un cioban, care era vecin cu nea Radu, avea opt câini. Irina, aşa o chema pe femeie, a fugit de ei, s-a împiedicat şi a căzut în fântână. Apa nu era mare dar femeia s-a lovit atât de rău că puteai să-i bagi degetul în cap. Fiind noapte, femeia nu

5

Ultima iubire de la Centrul din Dărăneşti

6

FACĂ-SE VOIA TA...

9 MARTIE / Sfinţii 40 de Mucenici

25 martie

BUNA VESTIRE

Sfinţii 40 de Mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius. Aflând despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţa. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele.

Martirajul celor 40 de soldaţi crestini - Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie - semnifică dăruirea totală faţă de Hristos.

Sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional şi a generat o sărbătoare tradiţională românească, Mucenicii sau Macinicii. În credinţa populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moşilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura şi să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc. Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia, are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte. În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm în această obiceiul de a se scoate plugul la arat. După ce plugul era trecut prin foc de lună, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, către fierarul (faurul) satului, era reparat, curăţat şi purificat iar între plugari se încheiau înţelegeri pentru întovărăşire la arat, în dimineaţa acestei zile Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui fără de-nceput şi veşnic plugul era scos în faţa casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, - Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Modul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost mai presus de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.

Patruzeci sau patruzeci şi patru?

După tradiţia creştină, sfinţii martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 martie şi 23 aprilie. În unele zone, există până astăzi credinţa, că aceşti sfinţi au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, din Fratautul Vechi - Moldova, unde se vorbeşte de ziua celor 44 de Sfinti.

Mucenici Potrivit tradiţiei populare, în această zi, femeile fac mucenici în formă de opturi. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie.

de fire, nu printr-un părinte omenesc, ci prin lucrarea Sfântului Duh: "Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!" (Luca 1, 28). În preacuratul trup al Preasfintei Fecioare se începe lucrarea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup. Domnul îşi începe trecerea prin Uşa cea ferecată, vestită de prooroci. Precum raza soarelui trece printr-un cristal, tot aşa trece Domnul prin Preasfânta Fecioară şi o preface în Maică a Sa, luminând-o şi sfinţind-o cu dumnezeiasca Sa slavă. Fecioara Maria devine Maică adevărată lui Dumnezeu cel adevărat, Născătoare de Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel în perioada naşterii şi după naştere.

Cu adevărat, mare este taina Întrupării Domnului şi pentru că ea îngemănează lucrarea mai presus de fire a Duhului Sfânt, cu lucrarea firii, căci, smerindu-Se pe Sine şi chip de rob luând, Mântuitorul a petrecut în preasfântul pântece al Maicii Sale cele nouă luni ale naşterii fireşti, asemenea fiecăruia dintre noi, arătându-ne, astfel, cât de importantă şi binecuvântată este această primă perioadă a vieţii omului. Într-o zi ca aceasta, când Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, nu putem să nu amintim, cu adâncă durere, cât de mult s-au răspândit în poporul nostru păcatele împotriva naşterii de prunci. Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil - prin tot felul de mijloace şi prin pruncucidere - se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă.

Cuvintele rugăciunii învăţate de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care le rostim de atâtea ori pe zi, "facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ", să ne fie călăuzitoare şi în viaţa conjugală, primind cu recunoştinţă darul naşterii de prunci sau crucea lipsei lor, ambele fiind căi de cunoaştere şi însuşire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

PILDE DE IERI ŞI DE AZI

7

Trei pilde creştine din Din Cartea cu pilde a lui Al.Lascarov-Moldovanu Conferinţa actorului Dan Despre postul săvârşit pe Puric de la Petroşani Ce e mai rea şi mai rea decât băutura? Într-un sătuc, a venit un preot tânăr şi i s-a spus: - Părinte, aici e totul bine numai să aveţi grijă că in parohia asta oamenii cam beau. Şi, dacă vreţi, duminica, după liturghie, să le spuneţi ceva de chestia asta ...

A doua zi, la liturghie, erau toţi erau îmbrăcaţi frumos. Popa a ţinut liturghia şi, apoi, când a venit predica, a spus aşa: - Drept măritori creştini, ce e mai rea şi mai rea decât băutura?

Toţi s-au simţit vizaţi şi s-au gândit în sinea lor: „Ne-a pârât cineva!”

Au tăcut ruşinaţi dar unul, din spate, a zis: -Setea, părinte!

Doi fraţi, precum Moş Nicolae, noaptea...

Există o poveste în Pateric cu doi fraţi care au o recoltă de grâu nemaipomenită şi, după seceriş, îşi iau sacii acasă. Fiecare cu recolta lui. Unul stătea singur iar celălalt era căsătorit şi avea cinci copii.Ăla care stătea singur, la o distanţă apreciabilă de celălalt frate, s-a întrebat: -Dar ce să fac eu cu toţi sacii ăştia? Ăla are 5 guri de hrănit plus nevasta. Ia să-i duc eu lui sacii...

Dar i-a dus noaptea. (I-a dus ca Sfântul Nicolae, nu ca ăştia care sponsorizează câte o biserică şi se bagă între voivozi. El e securist dar e şi sponsor. Oare nu-i bate Dumnezeu? Ba da. Vine preotul şi bagă aer condiţionat în biserică şi-i pune ăluia priza-n cap.) Fratele vrea să meargă noaptea, ca Sfântul Niculae, să-i bage cadoul în ghetuţe. Şi a plecat noaptea cu sacii ca să-i ducă în hambar. Fratele său gândea tot aşa.

-Ce fac eu cu atâţia saci? Copiii o să crească mari, o să rămân singur. Ia să-i duc şi lui frate-miu din ei...

Tot noaptea. Şi tot aşa, noapte de noapte, s-au dus, când unul, când altul până când, în sfârşit s-au întâlnit. Şi acolo, unde s-a întâlnit, spune povestea, s-a înălţat o biserică Aşa şi dv., cu sacul dv., şi eu, cu sacul meu, ne-am întâlnit în bezna asta care a cuprins lumea. În această stare de îmbeznare şi de întuneric...

Atunci primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te întâlneşti.

Nu spunea, oare, Titu Maiorescu „Grozav lucru, relaţiile dintre oameni...”

Sufletul ţăranului românul şi sufletul de 56 grame Prin 1907, un american, un doctor, s-a apucat să măsoare sufletul. Dacă iei un ţăran, de aici din România, şi-i spui că vrei să-i măsori sufletul o să zică „Doamne, nu mă lăsa...” În America, ăla nu şi-a pus această problemă. Ştiţi cum a măsurat sufletul? L-a luat, pe unul care trăgea să moară şi l-a cântărit. (O impietate să-l iei pe ală de pe patul de moarte şi să-l pui pe cântar!) Iar apoi l-a cântărit după ce-a murit. Şi a ajuns la concluzia că sufletul are 56 de grame. Deci, dacă vă întreagă cineva, să ştiţi că atâta cântăreşte sufletul. Să vedeţi ce diferenţă extraordinară.

Dacă stai de vorbă cu monahul el zice aşa: „Când stai de vorbă cu sufletul unui om, stai de vorbă cu nemurirea lui”. Între monahul acesta care spune că sufletul unui om e nemurirea lui şi ăla care îl pune pe cântar e războiul civilzaţiilor de astăzi. Aici suntem alţii. Să nu vă fie frică să fiţi alţii... Să fiţi creştini, să nu vă fie frică să fiţi români. Când îţi pune capacul pe cosciug nu îţi iei la revedere de la UE sau de la NATO. Ce rău îi pare sufletului după trup că vine clipa despărţirii! Despre dragostea de Dumnezeu nu se vorbeşte, se mărturiseşte. „Trupul acesta este străbătut de suflet şi se duce, în sus, către cer”, zice părintele Stăniloaie.

jumătate şi despre hrana sufletului

Hanul de la răscruce (de gânduri) Într-o zi de vineri, un călător necunoscut intră într-un han şi ceru mâncare de post. Câţiva oameni de la o masă vecină, auzind aceasta, pufniră în râs, iar unul din ei zise cu glas tărişor, ca să audă necunoscutul: - Azi vom avea mai multă carte, căci dumnealui ţine post.

Necunoscutul se întoarse atunci spre ei şi le zise: -Deloc... Voi lua şi eu o porţie de carne!

Celălalt zise: - Ai s-o păţeşti cu duhovnicul...Are să-ţi dea greu canon...

Călătorul ceru atunci o porţie de carne şi o dădu câinelui care era cu el şi zise celor de la masa vecină: - S-o mănânce el, că n-are nevoie de mântuirea sufletului ca noi!

Apoi, în linişte, îşi mâncă şi el mâncarea; pe când vecinii nemaiavând ce zice, tăceau ruşinaţi.

Hrana sufletului Un necredincios văzând pe un credincios că citea din Cartea sfântă, îl întreabă: - De ce citeşti această carte, după ce-ai mai citit-o odată?

Credinciosul avea obiceiul ca, la vreme de răgaz sau de seară, să deschidă cartea şi să citească. Credinciosul, la rându-i îl întreabă: - De ce, după ce-ai mâncat ieri, mai mănânci şi azi?

Acela răspunse: - Ca să trăiesc...

Necredinciosul nu mai avu ce zice.

Desigur nu numai trupul ci şi sufletul are nevoie de hrană. Dacă nu-i vom da şi lui hrana cuvenită, se chirceşte şi se ofileşte. Iar de aici, o sumedenie de greşeli şi de păcate.

Iar una din hranele cele mai alese - care poate fi decât citirea cea bună şi mai osebit a cărţilor noastre sfinte?

Ghici ghicitoarea mea: Care e mai bun creştin?

Se întâlnesc odată doi credincioşi care, vorbind despre felul cum trebuie să preamărim pe Dumnezeu, unul zise celuilalt: - Prietene, de când am ajuns la credinţă, n-am mai pus gura pe mâncare făcută din carnea vreunei vietăţi...

Celălalt zise: - Eu, prietene, de când am ajuns la credinţă, nu mi-am îngăduit să mă culc nici într-o seară mai înainte de a nu mă fi împăcat cu cel ce avea ceva împotriva meaşi nici n-am putut dormi până nu m-am dus şi m-am împăcat cu cel împotriva căruia aveam eu ceva...

Cei care vor citi această convorbire, vor putea să răspundă lor înşişi, care e mai bun creştin din aceştia doi?

Despre post şi despre vecinul cu care te-ai certat Într-o zi, după ce norodul ieşi de la biserică, un credincios începu să zică: -Toată săptămâna am postit...

Unul din cei de faţă îi zise: - Foarte frumos, bine ai făcut...

Dar un altul adaugă: - Da, dar lucrul nu-i săvârşit decât pe jumătate...

- Cum?, întrebă cel cu postul.

Atunci, prietenul îi răspunse cu blajină imputare: - Bine ai făcut, prietene, că ai postit toată săptămâna, dar rău ai făcut că ai început postul fără să te împaci cu vecinul d-tale, cu care te afli certat...

Credinciosul zise: - Dreptate ai... Şi mergând la vecinul său, se împăcă cu el. Căci numai aşa postul e desăvârşit.

8

MINUNEA EPIFANIEI

Ea este cea care s-a botezat, în Paraclis, în martie 2014 1. PATRICIA RODICA, fiica lui Calo Sergiu şi Palyusok Anca. Naşi: Ramona şi Claudia.

Eveniment muzical în viaţa parohiei noastre CD-ul cu pricesne cântate de Raisa Bulf costă doar 12 lei, din care mica noastră artistă donează jumătate Centrului de Îngrijire de la Dărăneşti

Servicii oferite - Clădire nou renovată, dată în funcţiune în decembrie 2013; - 4 module a câte 3 camere fiecare; - Cazare în camere cu 2 paturi, TV; - Cabine de duş, dulapuri; - Igiena personală a bunicilor: 2 băi/săptămâna plus curăţenia zilnică; - Căldură şi apă caldă non-stop (centrală proprie); - Sală de mese (capacitate 26 de persoane); - Bucătărie; - 3 mese principale şi două gustări zilnic; - Cabinet medical; - Administrarea tratamentului conform recomandărilor medicale; - Personal calificat: asistente medicale, bucătăreasă, infirmiere, îngrijitor clădire; - Activităţi pentru petrecerea timpului liber (încurajânduse astfel legăturile inter-umane), cum ar fi: plimbări în aer liber, decoraţii (pom de Crăciun), colinde, petrecere de Anul Nou.; - Activităţi de îndemânare (lucru manual, grădinărit, etc); - Celebrăm zilele de naştere, zilele onomastice, sărbătorile religioase; - Familia sau apropiaţii îi pot vizita pe bunici ori de câte ori doresc; - Jocuri de societate (şah, table, rummy, cărţi, scrabble, domino etc); - Consiliere duhovnicească şi însoţire la biserică pentru a asista la slujbele religioase; - Plimbări în aer liber; - Excursii de o zi pentru vizitarea diverselor obiective turistice; - Activităţi inter-generaţionale cu şcolile şi grădiniţele partenere.