Cuvantul Parohial - nr. 28 by Ziarul Vaii Jiului

Cu doamna Maria Deac (fostă Mărginean) despre…

Nopţile în care doamnele visează la prinţi călări pe cai, din depărtări Pag. 4-5

Despre perioada Tr i o d u l u i Pag. 6

ISSN 2286 – 4539 Anul 4 Nr. 28 Februarie 2014 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

POVEŞTILE SPUSE DE BUNICII VĂII JIULUI (III)

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii februarie 2 februarie / Duminica a XXVII după Pogorârea Sfântului Duh În vremea aceea S-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi, iată o femeie canaaneancă din aceste ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga şi zicea: miluieştemă pe mine, Doamne, fiul lui David! Fiica mea este chinuită de un demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt, ci, venind aproape ucenicii Lui, Îl rugau şi ziceau: slobozeşte-o pe ea că strigă în urma noastră. Răspunzând El, le-a zis: Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar, venind femeia, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! Iar El I-a dat acest răspuns: Nu se cuvine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar femeia a zis: adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărămiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând Iisus, a zis ei: O, femeie, mare este credinţa ta, facă-se ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

9 februarie / Duminica a XXXIII după Pogorârea Sfântului Duh (începutul Triodului) Faptele bune, ca şi păcatele, care se săvârşesc cu trupul, de vreme ce cad sub simţurile trupeşti, fiecare om lesne le aude, le vede şi le pipăie. Însă fapta bună sau răutatea sufletului, care sunt ascunse simţurilor trupeşti, şi care nici nu se văd, nici nu se aud, sufletul cu anevoie le simte şi mintea cu anevoie le cunoaşte. Astfel, smerenia este o înclinare a sufletului, sfântă şi mântuitoare. Mândria, în schimb, este o patimă a sufletului, rea şi pierzătoare. Dar numai cu greu cunoaştem şi înţelegem când cineva este smerit şi când este mândru. Iisus, cunoscătorul a toate, ştiind că oameni sunt mult mai uşor înclinaţi spre mândrie şi că numai puţini dintre ei sunt înclinaţi spre smerenie, prin pilda Evangheliei ne-a arătat semnele cele din afară şi trupeşti ale omului mândru şi ale omului smerit, cum şi vătămarea pe care o aduce mândria şi folosul pe care îl aduce smerenia, învăţându-ne să fugim de mândrie şi să îmbrăţişăm smerenia. Toţi oameni avem trebuinţă de această sfântă învăţătură. Pe vremea Mântuitorului, ca şi astăzi, erau unii oameni care aveau despre ei încredinţarea că sunt drepţi şi pentru asta priveau de sus pe alţii. Către ei a rostit Domnul parabola aceasta: Doi oameni s-au suit în templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul stătea drept şi se ruga astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adul-

teri sau ca şi vameşul acesta. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte agonisesc. Iar vameşul de departe de unde sta, nu voia nici măcar ochii să-i ridice către cer, ci-şi bătea pieptul şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă: că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela, fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Prin aceste cuvinte se înţelege că numai vameşul cel păcătos, dar smerit, s-a coborât din templu la casa sa, îndreptat, iar nu şi fariseul cel drept şi mândru. Vameşul, fiind păcătos, prin smerenie s-a îndreptat, iar fariseul, drept fiind, prin mândrie s-a osândit, „fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri”, prin osânda lui Dumnezeu, Care „celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.

16 februarie / Duminica a XXXIV-a după pogorârea Sfântului Duh Când fariseii şi cărturarii au văzut că Domnul Hristos primeşte pe vameşi şi pe păcătoşi şi stă împreună cu ei şi mănâncă, cârteau asupra Lui, zicând: „Acesta primeşte pe păcătoşi la sine şi mănâncă cu dânşii”. Atunci Domnul, deschizând vistieria învăţăturilor Lui, celor în pilde, a răspuns împotriva cârtirii lor nedrepte. Le-a vorbit despre veselia păstorului, care şi-a găsit oaia sa cea rătăcită şi despre bucuria femeii, care şi-a găsit drahma ei pierdută, arătând că şi cerul şi îngerii se bucură de pocăinţa celui păcătos. Ca să-i facă pe farisei şi pe toţi ceilalţi vameşi şi păcătoşi, care

stăteau în preajma Lui şi-L ascultau, să înţeleagă cât de trebuincioasă este în viaţa fiecărui om pocăinţa şi cât de mare este bucuria lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte. Domnul a spus pilda aceasta: Un om avea doi feciori, şi cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui său: “Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el a împărţit averea între ei.” Nu după multe zile, feciorul cel mic, strângându-şi toate, a plecat într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit avutul, vieţuind în destrăbălare. După ce a cheltuit totul, s-a întâmplat în ţara aceea o foamete mare şi el a început să ducă lipsă. S-a dus atunci şi s-a alipit pe lângă unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis pe moşia sa, ca să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, el şi-a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au prisos de pâine, iar eu pier aici de foame. Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu şi voi spune: “Tată, greşit-am la cer înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi!” Şi s-a sculat şi a venit la tatăl său. Şi pe când era el încă departe, l-a văzut tatăl său şi s-a înduioşat şi, alergând la el, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: “Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău!” Iar tatăl a zis către slugile sale: “Aduceţi de grabă haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l pe el şi puneţi-i lui inel în deget şi încălţăminte în picioare. Apoi aduceţi viţelul cel gras de-l tăiaţi, să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fecior al meu, mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat.” Şi au început să se veselească. Iar feciorul cel mare era la câmp; şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe unul din slujitori, a întrebat ce înseamnă aceasta? Şi el i-a spus: “Fratele tău a venit, şi tatăl tău, pentru că l-a primit sănătos, a jertfit viţelul cel îngrăşat”. Şi s-a mâniat feciorul cel mare şi nu voia să intre; dar tatăl său ieşind afară, îl îmbuna. Atunci, răspunzând el, a zis către tatăl său: Iată, atâţia ani, de când îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei, dar când a venit acest fecior al tău care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă a grăit: “Fiule, tu pururi eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta, mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat.” Cuvintele acestea se adresau totodată şi fariseilor şi cărturarilor celor făţarnici care se socoteau sfinţi şi drepţi.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna februarie 2014, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 28/2014. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine. Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE,

Întâmpinarea Domnului (2 februarie)

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Legea veche prevedea ca orice femeie, la 40 de zile de la naştere, să se prezinte la templu şi să aducă jertfă de ispăşire o pereche de turturele sau doi pui de porumbei. De asemenea, se rânduia ca fiecare nou născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului, în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană. (Lev, 12, 6-8) Aşa a făcut şi Sfânta Fecioară Maria, cea care a născut pe Pruncul Iisus prin lucrarea Sfântului Duh. La opt zile, Pruncul Sfânt a fost tăiat împrejur şi I s-a pus numele de Iisus iar acum, când se împlineau 40 de zile de la naştere, a fost dus la templul din Ierusalim, pentru a fi închinat Domnului. Simeon a primit în braţele sale pe Iisus, rostind cunoscutele cuvinte care au intrat în slujba Vecerniei: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel (Luca 2, 29-32). La venirea dreptului Iosif şi a Sfintei Fecioare, acelaşi Simeon i-a binecuvântat, rostind cuvintele profetice: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire”. Iar Mariei i-a zis : „Şi chiar prin sufletul tău va trece sabie”, prezicând suferinţele ei viitoare (Luca 2, 34-35). În continuare, Sfântul Evanghelist Luca relatează şi întâlnirea Pruncului Sfânt cu o văduvă care trăia în templu, Ana, în vârstă de 84 de ani, „care nu se depărta de templu, noaptea şi ziua, slujind în post şi rugăciune” (Luca 2, 38) A mulţumit şi ea lui Dumnezeu că a învrednicit-o să vadă pe Pruncul Sfânt „şi grăia despre el tuturor celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim” (Luca 2, 38) În continuarea acestor relatări, Sfântul Evanghelist Luca menţionează, foarte succint, că dreptul Iosif cu Fecioara Maria şi cu Iisus s-au întors în Nazaret, „iar Copilul creştea şi se întărea cu duhul, plin de înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu era cu El” (Luca 2, 39-40). În cultul ortodox există o rugăciune specială care se citeşte mamei şi pruncului la 40 de zile după naştere, care este, de fapt, o amintire a aducerii la templu a Pruncului Iisus, tot la 40 de zile. Este o rugăciune de „îmbisericire” a noului născut, prin care se face „începutul intrării sale în biserică”, el fiind purtat pe braţe de preot şi închinat în biserică şi în faţa iconostasului, iar dacă este băiat este dus şi în altar şi închinat la cele patru laturi ale sfintei mese. Prin această îmbisericire, copilul - botezat sau încreştinat de mai înainte - este închinat cu totul lui Dumnezeu, Îi aparţine Lui până la sfârşitul vieţii. De aici decurge îndatorirea părinţilor trupeşti şi sufleteşti - adică a naşilor - ai fiecărui copil de a-l îndruma spre o viaţă aleasă, după principiile moralei creştine, spre a-i călăuzi paşii spre tot ce este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor. Astăzi, când atâţia „prooroci mincinoşi” încearcă să otrăvească sufletele tinerilor cu învăţăturile lor greşite şi să-i ducă pe drumul pierzaniei, atât părinţii trupeşti, cât şi cei sufleteşti trebuie să vegheze în permanenţă la formarea şi creşterea duhovnicească a fiului lor. Fiecare părinte trebuie să fie un „drept Simeon” al familiei sale, fiecare mamă - o nouă „proorociţă Ana” pentru fiicele ei. Numai aşa vom reuşi să ne menţinem copiii în dreapta credinţă a Bisericii, numai aşa vom forma nişte buni fii ai Bisericii în viitor, numai aşa ne vom menţine ca neam binecredincios şi temător de Dumnezeu. Să-L întâmpinăm mereu pe Hristos, aşa cum au făcut dreptul Simeon şi proorociţa Ana, ştiind că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, că de la El, „Părintele Luminilor”, vine „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit”. Amin.

Miercuri, ora 17: Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie şi Acatistul Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri a fiecărei luni se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică 2014 Pentru pensionari şi văduve: 20 lei pe an, pentru doi pensionari: 30 lei pe an, pentru doi salariaţi: 50 lei pe an.

Ne-au părăsit în luna februarie 2014 ZĂSTRAN ION, născut în data de 14.02.1950 în comuna Stejaru, decedat în 18.02.2014, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. BĂLĂCEAN GRIGORE, născut în 25.04.1945 în comuna Bumbeşti Piţic, jud. Gorj, decedat în 23.02.2014, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. TRĂISTARU IOANA, născută în 17.06.1937 în satul Ghidici, Piscul Vechi, jud. Dolj, decedată în 24.02.2014, înmormântată în Cimitirul Poeni.

POVEŞTI SPUSE DE BUNICII VĂII JIULUI

Cu doamna Maria Deac (fostă Mărginean) despre…

Nopţile în care doamnele visează la prinţi călări pe cai, din depărtări Când plângi femeie, toată apa lumii/ Se află-n ochii tăi ca-n două lacuri Doamna Maria Deac (fostă Mărginean) s-a născut în frumoasa lună mai a anului 1939, în satul Tău, comuna Roşia de Secaş din judeţul Alba. Părinţii săi, Neculai şi Ana, au avut cinci copii: trei băieţi şi două fete. Băieţii (Avram, Neculae şi Damian) au rămas în sat unde şi-au încropit, fiecare, o gospodărie, unde îşi duc viaţa de pe azi pe mâine. Părinţii lor au lucrat o viaţă la gospodăria agricolă de producţie şi au murit săraci. Feciorii familiei Mărginean au prins şi capitalismul care a venit, peste satul românesc, cu o sărăcie la fel de mare ca şi cea dinainte. Fata cea mare a familiei Mărginean s-a măritat şi trăieşte acum la Călan.

În toată-această pământească goană/ Sărind din primăvară-n primăvară... Povestea domnişoarei Maria Mărginean începe într-un sat aflat la doar trei kilometri de satul ei natal. Unchiul său a vrut s-o vadă la casa ei şi s-a gândit că, la 20 de ani, ar fi bine să-şi întemeieze o familie. Fratele mai mare al tatălui său ştia, în sat la el, pe un bărbat căruia îi murise nevasta şi rămăsese văduv cu doi copii mici, Vasile şi Ilie. Vasile era pe clasa a treia, Ilie - pe-întâia. Cei doi, bărbatul de 35 de ani şi fata de 20, s-au întâlnit în casa unchiului şi, după câteva luni, s-au căsătorit. „Cum era soţul dv.?” „Un om ca toţi oamenii, nu era strălucit, nu era nici de lepădat aşa că nici eu nu m-am ţâpat ca vaca la apă!” Bărbatul a lucrat la mina din Teliuc şi s-a prăpădit la vârsta de 62 de ani. Pe atunci locuiau la Hunedoara şi, împreună, au crescut cei doi copii care au ajuns oameni la casa lor. Acum câteva zile, fratele ei, Neculae, a sunat-o şi i-a zis la telefon: „Să-ţi zic ceva sau să tac?” Doamna Maria a vrut să-i spună, indiferent că-i de bine sau de rău. „Băiatul tău cel mic, Ilie, a murit de comoţie cerebrală. Anul ăsta ar fi implinit 60 de ani!” „Am plâns ca un copil”, ne-a zis doamna Maria. „Mi-a fost milă de el, a murit înaintea mea!”

Când toate cele-au devenit mărunte/ Şi omul a uitat să mulţumească... După moartea soţului său, Maria Deac s-a mutat la sora sa, Aurelia, care locuia la Călan. A lucrat din greu pentru a se întreţine pe sine şi pentru a-i ajuta pe cei doi copii pe care i-a adoptat. A trudit la o fermă de legume şi a săpat, la nevoie, şanţuri pentru canalizare. Apoi, sora sa a ajuns la Uricani, unde a intrat ca servitoare la o doamnă mare din localitate. Atunci a chemat-o şi pe Maria, pentru că exista posibilitatea să

OMUL E MAI TARE CA P IATRA IATR A o angajeze la depozitul de lemne al Minei Lupeni. La început a fost greu şi Maria a mâncat la o cantină a săracilor. Acolo l-a cunoscut pe Gheorghe. A fost o legătură sentimentală plină de năbădăi. Gheorghe lucra şi el la mină dar avea o faimă de om rău. Gurile rele ziceau că, la nervi, era în stare să o bată şi pe maică-sa. Cu toate acestea, Maria a ignorat gura lumii şi a încercat să-şi refacă viaţa. Din cei doi ani, cât lumea îi ştia împreună, doamna Maria recunoaşte că, de fapt, iubirea lor n-a durat, pusă cap la cap, mai mult de-o lună. Suficientă pentru a se naşte fiica lor, Garofiţa-Simona. (De fapt, ni s-a destăinuit doamna Maria, al doilea nume ar fi trebuit să fie Ramona, dar tatăl, în euforia pricinuită de naşterea fetei a uitat de rugămintea mamei şi, la starea civilă, a zis Simona. Terminaţia era aceeaşi, începutul diferea puţin.) Gheorghe nu a sfârşit bine. Ca să înţeleg cum mergeau lucrurile, doamna Maria îmi recită o scurtă poezie care exemplifică, exact pe dos, situaţia de la ei din casă. („Părinte, Sfinţia ta/ Mi-i bolnavă nevasta/ Mă, omule, nu fii prost/ C-aseară la crăşm-o fost/ Cu litruţa subsuoară/ Îşi ţinea drăguţa-n poală!”) Bărbatul a fost internat, din cauza crizelor repetate de nervi, la Zam unde a şi murit. Fata lor s-a măritat la Bucureşti şi are un băiat mare ce are, acum, 16 ani. Despre soţul ei ştie că era paznic pe la un spital de ortopedie. De sunat, fata o sună mai rar. Mama sa crede că acest lucru se datorează faptului că telefonia mobilă e destul de scumpă pe relaţia Bucureşti-Petroşani şi că o înţelege foarte bine. Viaţa e la fel de grea şi la Bucureşti ca şi la Petroşani.

Să mă găseşti de vrei să mă găseşti/ Prin vremurile strâmbe nefireşti... Doamna Maria Deac a venit, cu o lună în urmă, la Centrul din Petroşani de la un centru asemănător din Lupeni. Acolo sătea în cameră cu încă două femei. Nu era prea bine pentru că nu se înţelegeau deloc din cauza televizorului. Fiecare voia să vadă un alt program şi nici orele de vizionare nu erau comune. Aşa că programele televiunii nu au fost de natură să le împrietenească pe cele trei doamne. Apoi, colegele de cameră erau pocăite dar doamna Maria a manifestat o înţelegere superioară faţă de ele. Ea ne-a zis că diferenţa dintre pocăiţi şi ortodocşi e că primii citesc din Evanghelii şi că noi citim din Biblie. În plus, noi, ortodocşii ne facem cruce de câte ori avem ocazia iar pocăiţii nu-şi fac deloc. Nu crede că aceste lucruri ar constitui un capăt de ţară... La Lupeni, doamna Maria Deac l-a cunoscut pe dl. Radu Tăbârcic, un bărbat de loc din Brăila. A lucrat la Lupeni şi la Haţeg, ca tractorist. Are un băiat la Băieşti, în comuna Pui. Doamna Maria şi domnul Radu sunt cam de aceeaşi vârstă şi au hotărât să înceapă o nouă viaţă la Centrul din Dărăneşti. Au „fugit” de la Lupeni şi s-au stabilit la Petroşani. Dl.Radu are diabet şi, uneori, din această cauză, se dovedeşte a fi un om cam nervos. Părintele Gabriel a aflat care e una din pricinile acestei nervozităţi excesive. Dl. Radu voia să fie, mereu, alături de Maria, ultima aleasă a inimii sale şi nu prea reuşea. Cei de la Centru au înţeles, însă cum stau lucrurile cu dragostea la vârsta a treia şi le-au permis să locuiască în aceeaşi cameră. E o încăpere luminoasă, cu două paturi şi mai multe icoane sfinţite. Şi-apoi, la urma urmei, cine poate rezuma mai bine decât poetul această stare de graţie? „Tu vezi că nu mai este foc,/Alge de fier vor să mă agaţe/ Mai bine prinde-mă în braţe/ Şiapropie-mă-ncet de foc” Mihai BARBU Post Scriptum 1 Într-o cameră a centrului am întâlnit-o pe doamna Constantina Nicolaescu, o voluntară care trata, prin reflexoterapie, pe una din doamnele centrului. Alături de ea a venit şi fiica sa, Teodora, o tânără minunată care, ca terapie alternativă, avea nevoie să socializeze cât mai des cu putinţă. Aşa că ne-am împrietenit imediat. Ne-a zis să-i spunem Teo iar cei de la Centru au observat, imediat, că fata are un tonus la fel de pozitiv precum o faimoasă vedetă de televiziune. Aşa că i-au zis, cu dragoste, Teo Trandafir. Post Scriptum 2 Citatele din text aparţin unei poete născute la Uricani, pe nume Loredana Cristea, care a scris, elevă fiind, volumul „Româncă, marcă înregistrată”.

AŞA NE-AM ALES EPITROPII

Despre perioada Triodului Înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit o perioadă specifică de pregătire, numită Triod şi care constă din 10 săptămâni de o treptată pocăinţă. Începem cu trei săptămâni premergătoare Postului Paştelui: în prima este dezlegare la orice fel de mâncare pentru întărirea trupului neputincios ca să poată rezista postului mai aspru din această perioadă, urmând ca apoi să lăsăm sec de carne, iar săptămâna următoare de brânză. În a patra săptămână din Triod începe Postul Paştelui, cu primele două zile de ajunare, zile în care se pun bazele urcuşului duhovnicesc spre înviere. Ajunarea se combină cu rugăciunea. Dacă nu se oficiază Sfânta Liturghie în aceste zile de ajunare, arătând că noi nu suntem vrednici de a gusta din cina euharistică, cultul Bisericii nostre ne-a pregătit un program susţinut de pocăinţă prin citirea Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Cea mai aspră perioadă a postului este în ultima săptămână, cea premergătoare Sfintei Învieri, cunoscută şi sub numele de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. În acea săp-

tămână, vineri îl vom vedea pe Hristos răstignit pe cruce dându-şi viaţa pentru păcatele omenirii. De aceea este din nou zi de ajunare şi nu se face Sfânta Liturghie, pentru că cei care nu mănâncă nimic, nu pot nici să consume Sfânta Împărtăşanie. Postul este total acum, rugaciunea mai intensă, iar pocăinţa cât se poate de susţinută pentru că în ziua morţii Domnului, noi, cei cu sufletul omorât de păcate, ne rugăm la Dumnezeu ca să nu cădem în aceleaşi ispite ca vameşii şi fariseii din vremea Mântuitorului şi să nu-L mai răstignim pentru a doua oară pe Hristos prin păcatele ce îşi găsesc mereu gazdă bună în sufletele noastre. Cât timp Iisus este în groapă şi se pregăteşte de Înviere, ne pregătim şi noi să murim păcatului ca să înviem împreună cu El în noapte de Paşti, şi să-i rămânem slujitori vrednici tot timpul anului, luminaţi de harul învierii, care poate şterge orice urmă de păcat din noi, dacă-l primim cu inima bună şi cu gând la Împărăţia lui Dumnezeu. Am mers pe drumul Triodului, raportândune mai mult la mâncare, ştiind că a mânca este o necesitate biologică a omului, deci, cel mai sim-

plu act al fiinţei noastre. În prima săptămână mâncăm de toate, dar conştiinţa ne e încărcată de păcat. Apoi urmează restricţiile, iar la finalul Triodului ajungem să mâncam din ce în ce mai puţin şi mai săracăcios, arătând prin această rânduială, ca dorinţa de a păcătui care creşte în noi asemenea pântecelui îmbuibat cu hrană, trebuie să fie tăiată prin post şi rugăciune, ajungând la starea omului desăvârşit, curăţit de orice lucru al răutăţii. Numai curăţaţi de orice patimă suntem chemaţi la o nouă masa cerească, masa bucuriei pregătită fiilor lui Dumnezeu, care nu mai simbolizează acum starea de păcat, ci starea de sfinţenie, bogăţia de slava Împărăţiei Cereşti. Dacă tot ne este cea mai mare grijă pe lumea asta mâncarea, să ne fie aceasta învăţător şi oridecâteori ne apare în faţă multă mâncare să ştim că la fel de multe sunt şi păcatele noastre, iar atunci când vine vremea postului, să ştim că prin mâncare mai sărăcăciosă ne cheamă Dumnezeu spre o vieţuire săracă în păcate, iar prin mâncare puţină, ne îndeamnă să împuţinăm şi păcatele noastre, lăsând grijile lumeşti pentru cea mai mare grijă a nostră: mântuirea.

Cu chemarea Sfântului Duh

“Sfântul Prooroc Ilie” şi-a ales epitropii Episcopia Devei şi Hunedoarei, Protopopiatul Petroşani, Parohia “Sf. Prooroc Ilie”

Proces verbal pentru delegarea de către Consiliul Parohial a Epitropilor Bisericii cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Petroşani Azi, 19 februarie 2014, după ce s-au îndeplinit toate cele scrise în Regulament, relativ la convocarea Consiliului Parohial şi constantându-se prezenţa numărului reglementar, PC Paroh Bulf Ion Gabriel a deschis şedinţa, la ora 12, dând citire art. 60 şi 67 din Statut şi aret. 20 din Regulamentul privitor la delegarea epitropilor. Arătându-se într-o scurtă vorbire importanţa acestei şedinţe, a urmat votarea nominală. După ce s-au strigat la vot toţi consilierii, în ordinea alfabetică, au votat cei prezenţi şi s-a constatat următorul rezultat: DL. EPURE CONSTANTIN a întrunit 12 voturi DL. LORINCZ ŞTEFAN a întrunit 12 voturi. Epitropi au fost delegaţi d-nii Epure Constantin şi Lorincz Ştefan care au întrunit cele mai multe voturi. Drept pentru care s-a întocmit prezentul proces verbal şi, după ce i s-a dat citire, s-a semnat de către cei prezenţi. Preşedinte Pr. Gabriel Bulf

Membrii Consiliului Epure Constantin Lorincz Ştefan Avram Sebastian Dragomir Florin Monea Alin Apetrei Gicu Furdui Ştefan Corlan Alexandru Câlţea Vasile Barbu Mihai Lovas Cristian Loy Bogdan Lupu Constantin Iacob Ridzi Tiberiu Mateiaş Petre

ADEVĂRAT GRĂIESC VOUĂ

23 februarie / Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi Sfânta Evanghelie ne spune că Cel Unul Născut, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu va veni iarăşi pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit şi umil, ci cu slavă multă şi cu mare strălucire dumnezeiască. Şi va veni, nu ca să mântuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toţi oamenii, pe cei vii şi pe cei morţi; să dea celor care au făcut cele bune Împărăţia cea veşnică. Învăţătura aceasta despre cea de-a doua şi slăvită venire în lume a Domnului Hristos, o mărturisim toţi creştinii, în Simbolul credinţei noastre, care zice: „Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. Vorbind despre Împărăţia cerurilor, Iisus Hristos a asemănat-o printre altele cu cele zece fecioare, care, luându-şi calendele lor, au ieşit întru întâmpinarea Mirelui. Când a venit Mirele, au intrat cu El, la nuntă, numai cele cinci fecioare, care au avut undelemn în candele, iar celelalte cinci au rămas afară în întuneric, fiindcă n-au avut undelemn în candelele lor. Spunând oamenilor pilda aceasta, Domnul Iisus Hristos a încheiat-o cu cuvintele: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul, când vine Fiul omului.” Domnul a zis: “Când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale.” Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul pe oi dintre capre, şi va pune oile de-a dea dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul, celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi adus la voi; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi căutat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Când, iarăşi, Te-am văzut străin şi Te-am adus la noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevăr grăiesc vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau: străin am fost şi nu M-aţi adus la voi: gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor lua şi ei cuvântul şi vor zice: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit Ţie? El însă le va răspunde şi le va zice: Adevăr grăiesc vouă, întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la pedeapsa veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică.

MINUNEA EPIFANIEI

Ei sunt cei care s-au botezat, în Paraclis, în februarie 2014 1. ALEXANDRU, fiul lui Tăzlăuanu Alexandru Marcel şi Daniela Marinela. Naşi: Bohan Dumitru şi Lina. 2. ADRIAN ILIE, fiul lui Krişan Alexandru şi Aurelia. Naşi: Rad Alin şi Lorena. 2. DAVID NICOLAS, fiul lui Găldean Gabriel şi Doiniţa. Naşi: Floronesc Daniel şi Anca, pr. Bulf Gabriel şi Corina.

1 Martie

Părintele paroh Gabriel Bulf, membrii comunităţii parohiale împreună cu ostenitorii bisericii Sf. Ilie şi ai Centrului de îngrijire pentru vârstnici “Sfinţii Pantelimon şi Nectarie” (Epure Constantin, Lorincz Ştefan, Monea Alin, Furdui Ştefan, Corlan Alexandru, Câlţea Vasile, Barbu Mihai, Lovas, Cristian, Loy Bogdan, Apetrei Gicu, Avram Sebastian, Dragomir Florin, Constantin Lupu şi primarul Tiberiu Iacob Ridzi, urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor multă sănătate, viaţă îndelungată, spor în credinţă şi îndeplinirea celor de folos către mântuire.

O primăvară binecuvântată!