Cuvantul Parohial - nr. 26 by Ziarul Vaii Jiului

†GURIE, prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: caldă îmbrăţişare cu prilejul Crăciunului, şi sfânt îndemn spre a face paşi fermi spre mântuirea adusă în lume de Pruncul Hristos, Cel născut astăzi în iesle!

Bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să vă umple casele şi sufletele de lumină, linişte şi belşug iar Anul Nou să ne găsească cu pace şi sănătate, dar şi cu încrederea că El îşi va revărsa harul şi binecuvântarea Sa peste noi. Monica Iacob Ridzi, deputat, Parlamentul României

Maica Pruncului Iisus – o invitaţie la echilibru, discreţie şi cumpătare - Femeia creştină – izvorul dragostei jertfelnice pentru familie -

Iubiţi credincioşi, Văzându-l pe Pruncul Iisus în iesle, văzând-o pe Maica Domnului îngrijindu-L cu tandră afecţiune maternă, văzându-l pe Dreptul Iosif însoţindu-i cu atâta grijă protectivă, înţelegem care ar fi climatul emoţional care trebuie să fie specific familiilor care se doresc a fi creştine; acest climat trebuie să fie caracterizat de o singură energie dominantă: dragostea, exersată atât pe orizontală (între membrii familiei), cât şi pe verticală (cu Dumnezeu). Nu trebuie uitat că dimensiunea orizontală a iubirii izvorăşte din dragostea careL coboară pe Dumnezeu şi-L face Om. Doar această dragoste dumnezeiască se face cu adevărat scut şi adăpost firii omeneşti. Sub aripa dragostei dumnezeieşti, ne spune colinda, Pruncul este în aşa fel ocrotit, încât „vântul bate, nu-L răzbate, / Neaua ninge, nu-L atinge / Laudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi!” (colindul „Astăzi s-a născut Hristos”). Dragostea adună la un loc cerul şi pământul! Colinda înregistrează că, odată cu Întruparea lui Dumnezeu în ieslea Betleemului, lumea cerească coboară alături de Maica Sfântă pentru a alcătui un sobor al dragostei ocrotitoare pentru Noul-Născut: „Cine Îi cânta, cineL preamărea? / Îngerii din cer veniră, / Vesele cântări doiniră / Pruncului Iisus, / Micului Stăpân” (colindul „Ce-aţi văzut păstori?”); „Copilaşul când plângea, / Puiul când plângea, / Maica Sfântă lin cânta, / Maica lin cânta. / Linu-i lin şi iarăşi lin, / Bate vântul frunza lin, / Lin şi iarăşi lin” (colindul „Sus la Poarta Raiului”). Doar dragostea care L-a făcut pe Dumnezeu să Se nască şi să crească pe pământ (în lumea noastră) poate genera dragostea care să ţină veşnic casa soţilor şi care să aducă naşterea de copii. Dragostea ne poate ajuta să percepem corect, pozitiv, realitatea. Dacă vedem realitatea înconjurătoare cu ochii „îndrăgostitului”, lumea este fermecătoare, iar viaţa – cu adevărat – vrednică de a fi trăită. (continuare în pag. 3)

ISSN 2286 – 4539 Anul 3 Nr. 26 Decembrie 2013 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii decembrie 1 decembrie / Duminica a douăzeci şi cincea după pogorârea Sfântului Duh „În vremea aceea, a venit la Iisus un învăţător al Legii, ispitind pe Iisus şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iisus a grăit către el: ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima, şi din tot sufletul tău, şi din toată virtutea ta, şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele, ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: Drept ai răspuns. Fă aceasta şi vei fi viu!. Dar el voind să se îndreptăţească pe sine însuşi, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele Meu? Dând răspuns, Iisus a zis: un om se cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căut între tâlhari, care după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea, dar văzându-l, a trecut mai departe. Tot aşa şi un levit, ivindu-se pe acolo, a venit, l-a văzut şi a trecut pe mai departe. Însă un samaritean, care călătorea, sosind în dreptul lui şi văzându-l, i s-a făcut milă de el, şia venit la el, i-a legat rănile, turnând pe ele undelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi i-a purtat de grijă. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari i-a dat gazdei, zicând: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când Eu mă voi întoarce, îţi voi da înapoi. Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui ce a fost căzut între tâlhari? El a răspuns: Cel care a vut milă de el. Atunci Iisus i-a zis: Du-te şi fă şi tu la fel!”

8 decembrie / Duminica a XXVII după pogorârea Sfântului Duh “Odată, într-o zi de sâmbătă, Iisus învăţa întro sinagogă. Iată o femeie, care avea de optsprezece ani un duh de slăbiciune şi era gârbovă şi nu putea să se ţină dreaptă, cu nici un preţ. Ci, văzând-o Iisus, a chemat-o la Sine şi i-a zis: Femeie, eşti dez-legată de neputinţa ta! Şi şi-a pus mâinile asupra ei şi îndată s-a îndreptat şi a început să preamărească pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se foarte că Iisus a tămăduit sâmbătă, a luat cuvântul şi a grăit mulţimii: Şase zile sunt întru care se cuvine a lucra; venind deci întru acestea, faceţi-vă sănătoşi, dar nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnice! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul lui, sau asinul, de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Iar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei, în ziua sâmbetei.

La asemenea cuvinte ale Lui, toţi potrivnicii din care s-a născut Iisus, care se zice Hristos. Aşadar, peste tot, de la Avraam până la David Lui se simţeau ruşinaţi, iar norodul întreg se busunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea cura de toate faptele măreţe, săvârşite de El.” în Babilon până la Hristos sunt iarăşi patrusprezece neamuri. 15 decembrie / Duminica a Iar naşterea Lui Iisus Hristos aşa a fost: că XXVIII după pogorârea fiind logodită Maria, mama Lui, cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pânSfântului Duh tece din Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevrând Iisus a zis: Un om a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi. Şi a trimis, la ceasul cinei, pe robul său s-o vădească, şi-a pus în minte s-o lase în ascuns. Căci cugetând el acestea, iată îngerul Domca să spună celor poftiţi: Veniţi că totul acum e nului i se arată în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, gata!. Dar toţi laolată au început să-şi ceară iertare. nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s-a Cel dintâi a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: mă duc să-l văd, mă rog ţie, iartă-mă. Un altul a Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească să-i încerc, mă rog ţie iartă-mă. Al treilea a zis: ceea ce s-a zis de Domnul, prin proorocul care mi-am luat femeie şi pentru aceea nu pot veni. zice: Iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Şi a venit robul şi a spus Domnului acestea. Atunci, mâniindu-se stăpânul casei a rostit către Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel care se rob: ieşi degrabă, pe străzile şi uliţele cetăţii şi tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu. Deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa adu aici săraci şi betegi şi orbi şi ologi. precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la În urmă zis-a robul: Doamne, s-a făcut preel pe femeia sa, şi n-a cunoscut-o pe ea până ce a cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a poruncit robului: ieşi la dru- născut pe Fiul său cel întâi-născut şi a chemat numuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, aşa mele Lui: Iisus. încât să-mi fie casa plină. Căci vă spun: niciunul din acei oameni care 29 decembrie / Duminica de au fost poftiţi nu va gusta din cina mea, căci mulţi după Naşterea lui Hristos sunt chemaţi, dar puţini aleşi. După plecarea magilor, iată îngerul Domnu22 decembrie / Duminica lui se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai dinaintea Naşterii lui Hristos acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să Cartea neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui caute Pruncul ca să-L omoare. Iosif s-a sculat, a luat noaptea Pruncul şi pe David, Fiului Avraam mama Lui şi aplecat în Egipt. Şia fost acolo până Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe la săvârşirea lui Irod, ca să se împlinească cuvânIacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar; tul spus de Dumnezeu prin profetul care zice: Din Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi. Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând ostaşi, a ucis pe pe Naason; Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Vooz, din Rahav; Vooz a toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate născut pe Obed, din Ruth; Obed a născut pe Iesei; hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul Iesei a născut pe David împăratul. Împăratul pe care-l lămurise de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; proroocul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânSolomon a născut pe Roboam; Roboam a născut guire multă; Rahila plângea pe fii săi şi nu voia să pe Abia; Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe se mângâie, fiindcă nu mai sunt. După moartea lui Irod, iată că îngerul DomIoram; Ioram a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a nului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, şi-i zice: născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Babilon. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama După strămutarea în Babilon, Iehonia a năsLui şi a venit în pământul lui Israel; dar, auzind că cut pe Salatil; Salatil a născut pe Zorababel. Zorababel a născut pe Abiud; Abiud a născut Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a său s-a temut să meragă acolo şi, luând poruncă în născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Eliazar; vis, s-a dus în părţile Galileii. Astfel a venit şi a locuit în oraşul numit Eliazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob; iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei; Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profeţi: că Nazaritean se va chema.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna decembrie 2013, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 26/2013. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine. Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE, (urmare din pag. 1) Dacă o privim „cu ochelarii” omului egocentric, lumea este o „vale a plângerii”, un adevărat iad, şi „mai bine ar fi fost să nu ne fi născut”. Energia dragostei schimbă deci percepţia realităţii. Cu cât iubim mai mult, cu atât îmbibăm cu mai mult sens existenţa noastră şi a semenilor. Cu cât suntem fiinţe reci, neatinşi la inimă de flacăra iubirii, cu atât suntem mai nefericiţi, mai paralizaţi în acţiuni, mai dezamăgiţi de viaţă, mai lipsiţi de poftă de a continua, având drept „dogmă” inconştientă a propriei existenţe convingerea că „viaţa nu merită să fie trăită!...”. Dar ce este dragostea? Este energia care îmbibă cu sens întreaga existenţă! „Dumnezeu (Însuşi) este dragoste” afirmă Apostolul iubirii (I Ioan 4, 8). Când dragostea omenească se înstrăinează de Dumnezeu, Izvorul veşnic şi nesecat al iubirii, atunci ea devine săracă, neputincioasă şi se epuizează sub aripa timpului 1) (sub eroziunea unei inter-relaţionări de rutină, a superficializării raporturilor, a atenuării respectului reciproc, a neîncrederii 2) , a unei intimităţi rău înţelese, a supra-saturaţiei păcătoase). Dar dragostea este şi regenerabilă, prin întoarcerea la Dumnezeu în experienţa rugăciunii, în exerciţiul postului, în gustarea înţelepciunii ascunse din cuvintele Scripturii şi ale Sfinţilor Părinţi 3), în spatele cărora se ascunde o autentică experienţă duhovnicească şi de viaţă. Se poate întreţine prin gesturi gingaşe 4) constante 5) . „Cine sta cu El, / Domnul mititel? / Sta Maria, Maica Sfântă, / Sta Iosif cu faţa blândă, / Sta şi se-nchina!” (colindul „Ce-aţi văzut păstori?”).

Dreptmăritori creştini, Dragostea care face nemuritoare unitatea dintre soţi poate fi ameninţată şi slăbită atunci când viaţa familiei se înstrăinează de sfinţenie. Când soţii consimt la o viaţă în care plăcerea pătimaşă reprezintă singura raţiune ce-i ţine la un loc, dragostea se destramă. În mod deosebit femeia, soţiamamă, este chemată să susţină dragostea autentică. Soţia-mamă este un adevărat preot al familiei! Ea trebuie să fie intransigentă cu perspectiva pătrunderii subtile a oricărei patimi 6) în propria casă; în această privinţă ea are rolul de înger păzitor al vetrei casei! Ea trebuie să ştie că orice patimă începe prin a fi o simplă distracţie. Printre cele mai primejdioase, dar şi mai uşor de pătruns patimi în viaţa soţilor, care macină dragostea şi unitatea familiei, se numără beţia. Fericitul Ieronim atrage atenţia în acest sens: „Vinul va fi întrebuinţat cu măsură, potrivit cu vârsta, cu sănătatea şi cu temperamentul fiecăruia”. Este adevărat că apetitul de vin poate apărea pentru a compensa un gol afectiv, un sentiment de diluare a iubirii, când apare o demotivare interioară. Ulterior însă, patima ia un control feroce al vieţii: beţivul dobândeşte reacţii de nebun, nu-şi mai este propriul lui stăpân 7) Iară Irod împărat, / Văzând că s-a înşelat, / Foarte rău s-a necăjit / Oaste mare a pornit, / În Betleem a intrat, / Mulţi coconi mici a tăiat. / Pân’ la paisprezece mii, / Toţi prunci, mărunţei copii, / De doi ani şi mai în jos, / Ca să taie pe Hristos. / Muri în blestem de norod, / Nefiind el bucuros / De naşterea lui Hristos (colindul „Trei crai de la Răsărit!”). Atitudinea faţă de omul în stare de ebrietate trebuie să fie înţeleaptă: „Beţivul nu se ceartă şi nu se sfătuieşte decât atunci când este treaz” şi „omului beat să-i baţi în strună” – stipulează înţelepciunea populară. Beţia este foarte periculoasă şi pentru că, pe termen lung, ea duce la sărăcie: beţivul este devoratorul mijloacelor de întreţinere, abdicând de la îndatorirea sa de susţinător al familiei; din generator de resurse pentru familie el devine consumatorul dominant dintr-o casă. Propria patimă nesăţioasă devine totalitară şi atotdistrugătoare. „Numa’ omu’ păcătos / Le-a făcut toate pe dos / El uşa a încuiat, / Lăcaş Domnului n-a dat!” (colindul „Din Raiul cel luminos!”). (continuare în pag. 4)

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie A doua zi de vineri, din ianuarie 2014 se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică 2014 Pentru pensionari şi văduve: 20 lei pe an, pentru doi pensionari: 30 lei pe an, pentru doi salariaţi: 50 lei pe an.

Ne-au părăsit în luna decembrie 2013 CREŢU VIOREL, născut în data de 2.08.1951 în Petroşani, decedat în 9.12.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. MARIN FLOREA, născut în 16.07.1954 în comuna Scărişoara, jud. Olt, decedat în 13.12.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani. LUCAS NICOLAE, născut în 13.02.1947 în Satu Mare, decedat 15.12.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani.

SCULAŢI CREŞTINI DEGRABĂ...

(urmare din pag. 3) Soţia-mamă este cea capabilă să menţină în familie un climat emoţional compatibil cu rugăciunea, meditaţia, pacea etc. 8) Ea trebuie să ştie să fie un izvor continuu de dragoste şi dăruire, un balsam ce alungă întristarea şi amărăciunea. Graţie feminităţii ei, poate emana delicateţe şi sensibilitate, pregătind inimile pentru primirea harului. În plan secundar trebuie să se manifeste vocaţia ei de gospodină, puterea de a se exprima în arta culinară, exerciţiul igienei casei, preocuparea pentru curăţenie şi cochetăria aranjamentului locuinţei. Ierarhia priorităţilor nu trebuie răsturnată. Femeia trebuie să se situeze la punctul de intersecţie a vocaţiilor Martei şi Mariei. „Cine coasă la fereastră / O coroană prea frumoasă? / Este Maica lui Hristos, / Mesia, chip luminos. / Coroană de îngeraş / Pentru Iisus copilaş, / Coroană de trandafiri, / Ce aveau să fie spini (colindul „Coroană de trandafiri!”). În familia de origine oamenii îşi petrec întreaga copilărie şi o mare parte a tinereţii. Aici ei trăiesc un timp dilatat, întrucât atât traumele, cât şi bucuriile par infinite în copilărie, interminabile, nesfârşite. „Copile, cu ochi senini, / Tu iarăşi vii printre străini, / În peşteră cu paie reci / Tu capul iarăşi ţi-l apleci. / Să te jertfeşti de mila lor, / Copil cu suflet plin de dor / Copilule, sărman copil, / Curat ca roua din april. / De câtă vreme tu petreci / La uşa inimilor reci, / Dar câţi ţi-or mai descuia azi / Copil cu lacrimi pe obraji…” (colindul „Copile, cu ochi senini!”). Percepţia timpului este diferită în copilărie faţă de maturitate. Tocmai de aceea climatul, atmosfera, trăirile din copilărie îşi pun amprenta definitiv asupra unui om, marcându-l psihic, pozitiv sau negativ, pentru întreaga viaţă. „Noapte de vis, cu bucurii, / Ne simţim iar copii / Lângă bradul cel minunat / Toţi cu dragoste ne-am adunat / Noapte sfântă ai sosit / Visul ni l-ai împlinit” (colindul „Noapte de vis”).

Dragii mei creştini hunedoreni, Sfântul Apostol Petru ne propune grija pentru omul interior, transferul ferm şi explicit al accentului de pe exterior pe interior: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară – împletirea părului, atârnatul podoabelor de aur şi îmbrăcarea hainelor –, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu” (I Petru 3, 3-5). Deci Apostolul propune ieşirea femeii creştine din climatul concurenţial specific lumii profane, în care „contează cine arată mai bine”, iar acest „mai bine” e stabilit după criterii pur pământeşti, după valori perisabile. Adevăratele valori, cele cereşti, sunt cele pe care Mântuitorul le-a proclamat în lume. Iată ce adevăruri subtile proclamă colindul „Sara Crăciunului nost’”: „Iar oamenii din cetate / I-au răspuns cu răutate: / «Du-te, du-te şi ne lasă / Că n-ai loc la noi în casă!». / Atunci Preasfânta Fecioară / Ieşi din oraş afară. / Şi-au ajuns la cei săraci, / La un grajd cu nişte vaci. / Sosi vremea la

Maria, / Ca să nască pe Mesia. / Şi-a născut un faceţi loc la masă / Micuţului Hristos!...”. prunc frumos / Şi-L numea Iisus Hristos. / Care, cu puterea Sa, / Va înţelepţi lumea!”. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să urmăm exemplul de smerenie şi echilibru al Maicii Domnului, să convertim valorile pământeşti în valori cereşti, să ne umplem inimile de dragoste şi casele de bu†Gurie, curie sfântă, urmând îndemnului colindelor: „ScuEpiscopul Devei şi al Hunedoarei laţi creştini degrabă / Şi-aduceţi un prinos / Şi

Sărbători fericite! şi „La mulţi ani!”

1) Aceasta pentru că noi, oamenii, nu suntem surse (ontologice), izvoare ale dragostei, ci doar „canale” ale ei, căi de comunicare a dragostei. Ea izvorăşte din Dumnezeu şi spre ea suntem noi „programaţi” să tânjim. Este o „hrană” a psihicului care, ignorată pe termen lung, anihilează robusteţea psihică şi nevrotizează fiinţa umană. 2) Neîncrederea în celălalt este la fundamentul geloziei; gelozia este o „iubire” patologică, posesivă, desfigurantă: „Ca iadu-i de grozavă gelozia!” – exclamă Cântarea Cântărilor (8, 6). Gelozia îl torturează pe celălalt, prin continuă învinuire, iar viaţa celor doi devine o prigoană perpetuă (cu extensie în viaţa publică); „Gelozia este tiranul regatului iubirii! – scria Cervantes; ea este cancerul dragostei conjugale; dacă nu va fi stârpită la timp, va duce la dezintegrarea familiei”. Montesquieu îi compătimea pe cei geloşi: „Există oameni foarte nenorociţi, pe care nimeni nu-i consolează: bărbaţii geloşi; alţii pe care toată lumea îi urăşte: bărbaţii geloşi; alţii pe care toţi oamenii îi dispreţuiesc: tot bărbaţii geloşi”. Iar Boileau sfătuieşte: „Fugiţi totdeauna de gelozie / A firilor vulgare, urâtă frenezie!”. 3) Prietenul cel mai bun este întotdeauna soţul, iar consolarea „cea mai întreagă”, soţia! – spunea Tudor Arghezi. Bărbatul şi muierea într-o glăsuire să petreacă şi dragostea între ei neclintită să se găsească – afirmă o zicală populară. Femeia câştigă inima bărbatului ei mai puţin prin frumuseţea sa şi mai mult prin bunele purtări – zicea Sf. Ambrozie al Mediolanului; Thomas Morus reia ideea şi o nuanţează: Soţia câştigă dragostea soţului mai puţin prin farmece trupeşti, şi mai mult prin purtare cinstită, prin blândeţe şi respect”. 4) Darurile fac dragostea efervescentă; ele trebuie să „puncteze” traseul vieţii şi să indice momentele de reper, memorabile (ziua de naştere, onomastica religioasă, ziua căsătoriei, ziua primei întâlniri etc.). Sfântul Grigore de Nazianz spune că „nu valoarea darului, ci intenţia celui care dă, aceasta naşte meritul”. Cf. Pr. Gheorghe Paschia, Familia şi raporturile dintre membrii ei, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, nr. 5-6/1982, p. 102. 5) Ajutorul reciproc la treburile gospodăreşti zideşte comuniunea între soţi: „E o adevărată frumuseţe şi o putere tare aşezată bine, răsplătitoare cu fapta pentru cei ce se ajută unii cu alţii” – scrie Clement Alexandrinul. „Bărbatul este cheia casei”, iar „o femeie vrednică este coroana ei”. Ibidem, p. 103. 6) Părintele Dumitru Stăniloae ne învaţă că orice patimă este o reorientare (greşită) a elanului infinit pus de Dumnezeu în fiinţa noastră (spre a fi atraşi „magnetic” de Divin), spre lucruri finite, trecătoare, perisabile, puţin valoroase sau chiar dăunătoare. 7) „Beţia este diavolul voluntar care se introduce în suflet prin plăceri” – spune Sf. Vasile cel Mare în Omilia contra beţiei. Sfântul Ioan Gură de Aur îl citează pe Seneca: „Beţia este o nebunie de bună voie, o trădare a gândurilor, o nenorocire ridiculizată, o boală expusă batjocurii, o îndrăcire de bună voie şi mai grea decât nebunia!”. 8) Este perfect adevărată şi reciproca: o femeie certăreaţă constituie o povară psihică strivitoare pentru soţ, stârpind nenumărate energii: „Mai bine să locuieşti în pustiu decât cu o femeie certăreaţă şi care îţi face necaz” (Pilde 21, 19). Cearta presupune revărsarea în casa preotului a unor energii satanice răvăşitoare: cuvinte grele, insulte, sudalme, poate chiar injurii. Sfântul Ioan Gură de Aur atenţionează: „Nu vă certaţi între voi, căci nimic nu poate fi mai amar decât cearta, nimic nu poate fi mai supărător ca zâzania dintre bărbat şi femeie, căci certurile şi luptele pe tăcute contra persoanelor iubite sunt pline de amărăciune” (Explicarea Epistolei către Efeseni, Omilia a 20-a). „Mai bine pâine neagră cu dragoste curată, decât albă ca zăpada şi plină de sudalme”. Pr. Gheorghe Paschia, art. cit., p. 105. Cearta este antecamera divorţului, a înstrăinării interioare, prelungirea climatului de tensiune dintr-o casă constituind semnalul unei despărţiri apropiate.

T R E I , D OAMNE, Ş I TOŢI TREI... AU F OS T L A PET R OŞA N I LA

Sărbătoarea Sfântei Mare Muceniţe Varvara a fost onorată, la Petroşani de

Cei Trei Arhierei: Varsanufie, Gurie şi Andrei gust 1995 este numit stareţ la Mânăstirea Făgeţel, judeţul Harghita de către P.S. Ioan al Covasnei şi Harghitei. În anul 1995, împreună cu doi monahi de la Mânăstirea Topliţa, a fost transferat de P.S. Ioan la Mânăstirea Făgeţel, mănăstire greu încercată în 1940. Aici a găsit doar biserica mânăstirii, restul fiind distrus. La 29 august 1999 este hirotesit protosinghel la Mânăstirea Făgeţel, iar la 29 august 2006 este hirotesit arhimandrit la Mânăstirea Făgeţel de către P.S. Ioan al Covasnei şi Harghitei. În anul 2000 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti. (Ştiţi, desigur, că PS Ioan al Covasnei şi Harghitei e fostul stareţ al mănăstirii Lainici, Ioan Păcătosul!) A urmat, în perioada 2002-2005, studii post-universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aristotel” din Salonic, Grecia. La 1 octombrie 2005 este numit Exarh al mânăstirilor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, post pe care l-a ocupat până la hirotonirea sa întru arhiereu. În această perioadă, 1995-2008, P.C. Andrei a condus lucrările de refacere a acestei mânăstiri: pictura bisericii, clopotniţa, corp-chilii, arhondaric, gospodărie anexă. Tot în această perioadă a reuşit aici, într-o zonă unde românii sunt minoritari, să adune o obşte de vieţuitori, pe unii îndemnându-i spre şcolile teologice din ţară. În cadrul lucrărilor Sfântului Sinod din data de 8-9 iulie 2008, desfăşurate la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, Prea Cuviosul Arhimandrit Andrei Moldovan a fost ales în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, post rămas liber odată cu alegerea Prea Sfinţitului Părinte Dr. Visarion Bălţat în demnitatea de episcop al nou înfiinţatei Episcopii a Tulcii. La 15 august 2008, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost hirotonit întru arhiereu la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. (MB)

În acest an, sărbătoarea Sfintei Mare Muceniţe Varvara, de la Petroşani, s-a bucurat de prezenţa a trei arhierei. E rară ocazia să poţi vedea trei arhierei slujind împreună. Arhiereul este treapta cea mai înaltă în ierarhia bisericească. E o denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox. E vorba, în ordine crescătoare de episcop, arhiepiscop şi mitropolit. Se mai foloseşte şi termenul de arhipăstor. PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, PS Episcopulvicar Andrei Făgărăşanul şi gazda domniilor lor, PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei au slujit şi binecuvântat enoriaşii adunaţi la Biserica Sf. Varvara. Cine sunt cei trei arhirei care au adus, cu ei, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la Petroşani? Pe Prea Sfinţitul Gurie, enoriaşii noştri îl cunosc bine, Prea Sfinţia Sa fiind în nenumărate rânduri oaspetele de vază al Petroşaniului şi al Văii Jiului. Aşa că, în rândurile următoare, vă vom prezenta, succint, doar biografiile celor doi oaspeţi de seamă ai parohiei noastre.

PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului … S-a născut la 21 ianuarie 1968, in Bucureşti, din părinţi ortodocsi - Petre si Domnica. A primit, la botez, numele de Valentin. În 1976-1984 a urmat scoala primară şi gimnaziul la Bucuresti, iar în 1985 s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Radu Vodă, pe care l-a absolvit in 1990. În acelaşi an a devenit student al Facultăţii de Teologie din Bucuresti, unde şi-a luat licenţa în 1994. Între anii 1990-1998, fiind elev la seminar, apoi student şi licenţiat în teologie, a funcţionat ca profesor de religie la şcolile generale nr. 206 si 191 din Bucuresti. Pe lângă activitatea didactică, a înfiinţat cercuri pedagogice şi cabinete de religie pe care le-a dotat cu cărţi şi publicaţii religioase, a organizat pelerinaje cu elevii la mănăstiri şi biserici din ţară şi a editat revista pentru copii "Floarea Darurilor". Totodată, a fost îndrumător de practică pedagogică pentru religie la Colegiul "Elena Cuza" şi a funcţionat ca metodist pentru religie la Inspectoratul scolar al Sectorului 6 Bucuresti. De asemenea, a participat cu comunicări şi referate la conferinţe şi simpozioane privind metodica predării religiei în scoală, precum şi la dezbateri cu aceeaşi temă în cadrul emisiunii televizate "Lumină din lumină". Tot acum a dat curs şi primelor înfiripări literare, scriind piese în versuri pentru serbările şcolare: "Trei crai de la răsărit", "Moartea lui Iuda" şi "Sfântul Gheorghe", care au fost prezentate în azile de bătrâni, în spitale de copii şi în biserici. Simţind chemare pentru viaţa monahală, în primăvara anului 1998 s-a inchinoviat şi a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Slănic din Eparhia Argeşului si Muscelului. În vara aceluiaşi an a fost încadrat profesor şi spiritual la Seminarul Teologic din Bucureşti, unde a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah. În anul 1999, când s-a reînfiinţat Mănăstirea Radu Vodă, a fost numit stareţ al acestui aşezământ şi apoi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. În anul 2000 i s-a acordat rangul de protosinghel. Concomitent cu slujirea preoţească şi cu lucrarea pastoral-misionară şi social-caritativă desfăşurată în Eparhia Bucureştilor, a scris şi publicat articole cu tematică religioasă în revista "Glasul Bisericii" şi periodicul "Vestitorul Ortodoxiei". Apreciindu-i strădaniile, devotamentul şi dragostea cu care slujeşte Biserica, la recomandarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, în şedinţa din 4 iulie 2001, Sfântul Sinod a aprobat ridicarea sa la treapta arhieriei şi alegerea în cel de al doilea post, nou înfiinţat, la Arhiepiscopia Bucureştilor. Hirotonia în arhiereu s-a săvârşit la 30 septembrie 2001.

PS Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului… S-a născut, la data de 22.noiembrie 1967, în localitatea Cheţani, judeţul Mureş, fiind primul copil al părinţilor Nicolae şi Maria. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în satul natal Cheţani, din judeţul Mureş. A absolvit Liceul din Iernut, judeţul Mureş, promoţia 1986. În anul 1989 a intrat ca vieţuitor la Mânăstirea Topliţa, judeţul Harghita. La 19 iulie 1990 este tuns în monahism cu numele de ANDREI, de către Î.P.S. Andrei al Alba-Iuliei. La 20 iulie 1990 este hirotonit ierodiacon la Mânăstirea Topliţa de Î.P.S. Antonie Plămădeală al Ardealului. La 21 noiembrie 1990 este hirotonit ieromonah la Mânăstirea Topliţa de Î.P.S. Andrei al Alba-Iuliei. La 10 au-

REPORTAJ CU TREI ARHIEREI...

Viaţa de zi cu zi a seniorilor Centrul de îngrijire pentru vârstnici din Dărăneşti are în gazdă, deja, pe primii săi oaspeţi. Acum vreo câteva zile erau cinci. Unul dintre ei, Rusu Ioan, a stat vreo două săptămâni iar apoi s-a internat în spital. Acum, acolo, sunt două doamne şi doi domni. Iepure Maria şi Avram Elena sunt doamne de 80 de ani iar mai tinerii lor companioni, Şandru Ion şi Roşca Sebastian, sunt doi domni respectabili de 75 de ani fiecare. Programul celor patru seniori e următorul: micul dejun e între 8 şi 9, prima gustare e la ora 11, prânzul se serveşte între 13 şi 14, a doua gustare e la ora 17 iar cina este între orele 19,30 şi 20. Am fost curioşi care este meniul unei zile oarecare la Centru. Am ales ziua de început a săptămânii şi am aflat că dimineaţa, la micul dejun, s-a servit pâine, unt, salam şi un bol de cereale. La gustare, cei patru au primit câte un corn cu ciocolată. La prânz au fost servite o ciorbă de perişoare, un piure cu ficăţei de pui şi o prăjitură. La ora 17 au primit fructe iar la cină - orez cu lapte De două ori pe săptămână, miercuri şi sâmbătă, doamnele şi domnii fac duşuri totale. Zilnic, ei fac un duş parţial (adică de la brâu în jos). Cei patru seniori sunt îngrijiţi, ca acasă, de două asistente medicale, doamnele Daniela Mazare şi Ana Maria Popiţan, de trei infirmiere, Adriana Iacob, Ileana Gârbea şi Mădălina Tomescu, o contabilă - Oana Stanciu şi de omniprezentul Florin Sălceanu, omul care păzeşte sediul şi îi asigură o temperatură plăcută şi constantă. Cu toate acestea, el trebuie să le împace pe cele două pensionare în ceea ce priveşte temperatura din camerele lor: doamna Maria este o femeie friguroasă (pentru că, în tinereţe, a lucrat în mină, cot la cot, cu bărbaţii) iar d-na Elena e, dimpotrivă, o femeie călduroasă. Numai în pielea d-lui Florin să nu fi.... Pentru ca, la Centru, totul să se desfăşoare perfect are grijă d-na preoteasă Corina Bulf.

Povestea dlui Şandru Ion, ajuns artificier la Mina Petrila, pentru o lipsă la „borceag” la G.A.S.-ul din Cărbuneşti Am stat de vorbă cu d. Şandru Ion despre cei 75 de ani ai săi de până acum. E de loc din Jupâneşti, judeţul Gorj. Jupâneşti e cea de-a treia denumire a localităţii care, iniţial, s-a numit Vierşani iar mai apoi Bărbăteşti. Jupâneşti e prima staţie după Cărbuneşti, în sensul de mers spre Bucureşti. La început, d. Şandru a lucrat la GOSTAT, ca maistru şi avea în grijă semănarea şi recoltarea a 640 de hectare la Cărbuneşti. Semăna „borceag” (adică o combinaţie de măzăriche şi ovăz) care era apreciată corespunzător de oile şi vacile gostatului. Când a venit vremea recoltatului, directorul GAS-ului a hotărât ca să ia tractoarele de la recoltarea borceagului şi să le trimită la Bibeşti ca să adune un nutreţ mai bun. Adică lucernă şi trifoi. Brigadierul Şandru a rămas să-şi păzească borceagul dar timpul unei toamne reci a alterat, dramatic, stogurile. Omul a făcut o adresă forurilor superioare pentru că simţea foarte tare că afacerea aceasta risca să se termine prost. Între timp organele de cercetare constată un minus de 34 de tone de borceag. Comisia de anchetă de la Trustul Agricol a observat minusul dar şi faptul, de necontestat, că borceagul alterat a fost împrăştiat pe câmp ca în-

... ŞI PATRU SENIORI

de la Centrul din Dărăneşti grăşământ. Aşa s-a regăsit sub noua brazdă de sub plug. Secretara a fost un martor de nădejde a dlui Şandru. Aceasta a confirmat faptul că brigadierul i-a sesizat, în mod repetat, tovarăşului director absenţa utilajelor de recoltare. Brigadierul a scăpat relativ ieftin. În sensul că n-a intrat la puşcărie dar i s-a desfăcut contractul de muncă şi i s-a imputat paguba. - Era greu de lucrat cu oamenii, d-le Şandru? - Cel mai greu. Eu lucram, în agricultură, doar cu femei. Erau plătite cu ziua, luau 25 de lei dar mă şi furau zi de zi. Femeile luau cocenii, îi puneau în poala fustelor largi şi pretextau, mereu, că trebuie să meargă la veceu. Acolo întârziau cam mult. Stăteau până dădeau jos porumbul de pe ştiuleţi. Boabele le băgau în nişte „budigăi” largi, până mai sus de genunchi. Acolo aceştia erau prinşi strâns cu un elastic şi chiloţii li se umflau dramatic. Când am trecut odată de lângă o astfel de femeie am simţit că are un picior cam colţuros. M-am lămurit repede unde ajungea o parte din porumbul de pe tarla. - Pot să vă spun şi eu cum se desfăşurau, potrivit unui banc din acea vreme, şedinţele de bilanţ de la ceape (cooperativa agricolă de producţie, n.n.) şi de la gostat (gospodăria agricolă de stat, n.n.)?. Se ridică un ţăran colectivist care îi întreabă pe cei de la prezidiu: „Tovarăşe preşedinte, ne mai daţi ceva sau rămânem cu ce-am furat?” Apropo, ce-aţi făcut după trista aventură cu borceagul? - Am venit în Valea Jiului! - De ce aţi venit tocmai în Valea Jiului? - Aveam un frate care lucra la IRTA (Întreprinderea Regională de Transport Auto) ca vopsitor auto. El m-a adus la Forţele de muncă şi, după o săptămână, eram, deja, angajat la Mina Petrila. Acolo am lucrat din 1967 până în 1988. Mai bine de 20 de ani. Am început de jos şi am parcurs toate treptele până am ajuns artificier. Am ieşit la pensie la 50 de ani.

Sadoveanu avea mare dreptate: Poţi fi un Manole Păr Negru la orice vârstă Când a ajuns la Centrul din Dărăneşti dlui Şandru nu i-a venit să creadă că, într-o fostă şcoală de la periferie, poţi face o transformare atât de spectaculoasă. Înainte, fostul artificier a stat la Centrul condus de d. Meszaroş de la Lupeni dar nu i-a plăcut deloc. Aici, în schimb, îi place foarte mult. Ultimul necaz nu i s-a tras însă din Dărăneşti ci chiar din centrul civic. Acolo, în zona unei bănci comerciale, pe d.Şandru l-au înconjurat trei câini vagabonzi şi, ferindu-se de ei, a căzut lovindu-se de partea de sus a bastonului chiar în zona coastelor. Acum e în convalescenţă.. - Am observat că, deşi aveţi trei sferturi de veac, aveţi părul negru ca pana corbului. Îl vopsiţi? - Nici vorbă. Aşa l-am avut dintotdeauna. Doamna asistentă mi-a confirmat că lucrurile stăteau chiar aşa. Totul era absolut natural. Seara, când am plecat din Dărăneşti, seniorii centrului erau pe hol. D-na Iepure Maria le recita, cu dezinvoltură, o seamă de strigături, cu limbaj frust, din Cimpa. Lumea râdea bine dispusă. Apoi, s-au privit unii pe alţii şi, pentru moment, n-au mai avut ce să-şi spună. Pentru că de-abia atunci şi-au dat seama cât îmbătrâniseră de când au râs pentru ultima oară. Mihai BARBU

AŞA A FOST ÎN VREMEA ACEEA

Totul despre…

STEAUA DE LA BETLEEM "Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit in Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui." (Matei 2; l-2) Steaua de la Betleem reprezintă un simbol asociat, pentru totdeauna, cu Naşterea Domnului. A fost supus studiului atât de către oamenii de ştiintă, cunoscuţi astronomi, cât şi de Părinţii Bisericii şi renumiţi teologi. De-a lungul timpului s-au dat numeroase interpretări stelei amintite de Evanghelistul Matei, aceasta fiind privită fie ca un eveniment astronomic pe linia legilor fizice, fie ca fenomen miraculos.

Steaua de la Betleem - Ce spune stiinţa? Oamenii de stiinţă au sustinut trei ipoteze în cazul stelei din Betleem: cometă, stea nouă (sau nova) şi conjuncţie a unor planete. Niciuna dintre izvoarele cunoscute şi tradiţiile păstrate nu menţionează însă nimic despre o cometă sau o stea nouă în lumea mediteraneeană, în jurul anului 1 d.Hr . Doar ultima ipoteză a fost confirmată ca fiind posibilă în contextul spaţio-temporal evanghelic. Aceasta a fost emisă în anul 1606 de cunoscutul astronom Johannes Kepler. Oamenii de stiinţă au văzut, deopotrivă, în această ipoteză cheia problemei privind anul naşterii Mântuitorului. După Kepler, steaua magilor a fost, de fapt, aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pământ o triplă conjuncţie a planetelor Jupiter si Saturn în constelaţia Peştilor: aliniate una peste alta, cele două planete, având în fundal constelaţia Peştilor, dădeau impresia unei stele cu o strălucire aparte. Conjuncţiile simple ale celor două planete sunt destul de dese. O triplă conjuncţie se produce însă la intervale de sute de ani. Ori, aşa cum a stabilit Kepler, o astfel de triplă conjuncţie - şi încă perfect vizibilă, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H. Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maximă strălucire): pe 23 mai, la 3 octombrie şi pe 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiformă pe o tabliţă de lut ars, provenind de la şcoala astronomică din Sippur, lângă Babilon, confirmă faptul că "steaua" magilor a fost observată, vreme de 5 luni, in anul 7 î.H. Kepler a presupus că magii, fiind astrologi (cititori în stele) din Babilon, au observat această triplă conjuncţie de la bun inceput. A doua maximă, cea din octombrie, i-a determinat să pornească, imediat, la drum în căutarea Celui a Cărui naştere o vestea "steaua". Au plecat, deci, din Babilon la începutul lui octombrie şi, după o călătorie de aproximativ o lună şi jumătate, au sosit la Ierusalim. Reapariţia "stelei", pe când magii tocmai plecaseră de la Irod (Matei 2, 9-l0), ar fi fost, de fapt, a treia maximă, cea din 4 decembrie, a triplei conjuncţii amintite. Ipoteza lui Kepler a făcut adepţi nu numai printre astronomi, ci şi printre teologi, care consideră că anul 7 înaintea erei creştine este, de altfel, o dată perfect

verosimilă pentru evenimentul Naşterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi născut cândva între anii 7-5 înaintea erei creştine. Trebuie să ţinem seama însă de faptul că tot ceea ce susţine Kepler rămâne, totuşi, o simplă ipoteză.

Steaua de la Betleem - Ce spun Sfinţii Părinţi? Foarte important este să vedem însă şi perspectiva Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În primul rând, diferă, în mod radical, modul de abordare al acestei probleme. Sfântul Ioan Gură de Aur comentând pasajul evanghelic în care se aminteşte despre călăuzirea magilor de către stea, afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugă-

ciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi, în sfârşit, ce e cu steaua aceasta." Aşadar, Bisericii îi este proprie viziunea duhovnicească asupra lucrurilor şi evenimentelor. Sfântul Ioan Gură de Aur merge mai departe arătând că steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului şi că aceasta, mai mult, nu s-a arătat potrivit legilor care guvernează creaţia văzută: "Că n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se afla Palestina faţa de Persia. În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua în amiaza mare pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era atâta lumină. În al treilea rând, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul până în Palestina steaua se arăt conducând pe magi; când au ajuns în Ierusalim, s-a ascuns; apoi iarăşi, când magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă. Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci când trebuia. În al patrulea rand, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat

AŞA A FOST ÎN VREMEA ACEEA locul rămânând sus pe cer - de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus -, ci l-a arătat, pogorându-se. Stiţo doar că locul era atât de mic cât putea încăpea o coliba, dar mai bine spus, cât putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea sta la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi este cu mult mai mare decât stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspândiţi pe o întindere atât de mare de pământ. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleaga când spune: "Şi, iată, steaua mergea înaintea lor, până a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul". Pentru Sfântul Ioan Gura de Aur faptul că magii au urmat steaua şi au crezut îi plasează în antiteză cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, deşi le vorbiseră în urechile lor." El afirmă în continuare: "După părerea mea, lucrul acesta nu se datoreşte numai stelei, ci şi lui Dumnezeu, Care a pus în mişcare sufletul lor, aşa precum a facut şi cu împăratul ci determinându-l să elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a făcut asta nimicindu-le libera lor voinţă. La fel şi cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a făcut cunoscut şi harul Sau, dar şi ascultarea lui Pavel.” Ce este steaua sau a fi "stea"? Nu trebuie, neaparat, să vedem o contradicţie între explicaţia ştiinţifică a stelei magilor ca un fenomen astronomic repetabil - chiar dacă, asa cum am spus, la distante temporale foarte mari - şi interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Naşterea Fiului Sau pe ambele căi, atât printr-un eveniment astronomic, cât si printr-o minune. Interesant este faptul că mult mai multe întrebări şi-au pus oamenii de-a

lungul timpului cu privire la stea, decât au făcuto, probabil, magii. Despre ei ştim ca "au văzut şi au crezut”. Nu cunoaştem dacă au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este că datorita acesteia, ei s-au învrednicit a se închina Pruncului dumnezeiesc. Steaua de la Betleem poartă cu sine peste timp o mare taină. Acest aspect este surprins şi în colindele tradiţionale româneşti: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare". Nimeni nu va cunoaste adevarata ei natură. Sensul ei adânc ni se dezvaluie însă în Biserica, prin tâlcuirile Sfinţilor Părinti, iar nu prin cercetări şi calcule ştiinţifice. Acest lucru este pus în evidentă de următoarele cuvintele ale Sfântului Ioan Gură de Aur: "Aşa a făcut si cu magii (Dumnezeu); a vrut să-i cheme prin arătarea unei stele, ca să-i înalţe cu mintea mai sus de propria lor gândire. Pentru că, după ce i-a condus şi i-a călăuzit şi după ce i-a adus lângă iesle, nu le mai vorbeşte prin stea, ci prin înger. Aşa au ajuns, încetul cu încetul, mai buni." Cu acelaşi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor creştinilor până la sfârşitul timpului: sa devenim mai buni. Atât de buni, încât prin lumina care suntem, să ne asemănăm stelei de la Betleem care povăţuia odinioară pe păgâni către aflarea lui Dumnezeu, după cuvântul Scriipturii: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16). (Radu Alexandru) Peştera din Betleem Peştera din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri creştine de închinare din Ţara Sfântă, alături de Sfântul Mormânt, din Ierusalim. Biserica cea mare din Betleem se află zidită pe locul peşterii în care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, din Fecioara Maria, drept pentru care aceasta este şi una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume. Biserica Naşterii Domnului se află în partea de răsărit a oraşului Betleem, la mai puţin de zece kilometri de Ierusalim. Complexul monahal actual, acoperind aproximativ

douăsprezece mii de metri pătraţi, include, alături de biserica cea veche, o mănăstire ortodoxă grecească, o alta catolică şi o alta armenească. În orice zi a anului, pelerinul care îngenunchează şi se roagă în peştera din Betleem simte emoţia marelui praznic al Naşterii Domnului, bucuria credinţei izvorâtă din Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, în pestera cea sfântă din Betleem este un Crăciun continuu, fiecare pelerin cântând colindele neamului sau. Peştera din Betleem Naşterea după trup a Mântuitorului este relatată în Evangheliile scrise de Sfinţii Apostoli Matei si Luca. În pofida micilor diferenţe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi Evangheliştii afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem şi că a crescut în Nazareth. Evangheliştii spun că Fecioara Maria L-a născut pe Iisus Hristos într-o "iesle", nefăcând precizarea dacă locul acesteia era într-o "peştera" sau într-un "staul": "Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Nascut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei" (Luca 2, 7). La mai puţin de un secol distanţă însă, atât Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, cât şi scrierea apocrifă "Protoevanghelia lui Iacov", menţionează cuvântul "peşteră" ca loc al naşterii. Aceasta nu este nici o contrazicere, căci, după cum era obiceiul în acea vreme, casele sa ridicau în faţa peşterilor care se găseau în zonă, astfel încât peştera să poată fi folosită drept staul pentru animale. Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe de Răsărit, Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut într-o peştera, iar nu într-un staul de vite, după cum mărturiseşte şi condacul Naşterii Domnului, zicând: "Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce." Staulul în care S-a născut Hristos era instalat într-o peşteră / grotă, iar comentatorii sunt cu toţii de acord asupra acestei localizări. Prima menţionare a peşterii din Betleem, cinstită drept loc al Naşterii Domnului Hristos, apare astfel în scrierile Sfântu-

AŞA A FOST ÎN VREMEA ACEEA

lui Iustin Martirul şi Filosoful, datând din jurul anului 160. Acest sfânt a identificat, pentru întâia oară grota ce se afla sub biserica drept peştera sfântă, adică locul Naşterii lui Hristos. Spre întărirea acestuia vine şi tradiţia creştină, prin scrie rile lui Origen şi ale lui Eusebiu, scrieri datând încă din secolul al III-lea. Sfântul Ioan Damaschin, în Canonul scris pentru Naşterea Domnului, spune: "Ai venit să opreşti păcatul în peştera sărăcească." Asupra acestor cuvinte, aplecându-se Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, spune şi el că Hristos s-a arătat magilor "într-o peşteră foarte simplă, înfăşurat cu scutece proaste". În secolul al IV-lea (anul 326), Sfântul Împărat Constantin şi maica sa, Sfânta Elena, hotărăsc zidirea unei biserici deasupra peşterii din Betleem. Această primă biserică a Naşterii Domnului, sfinţită în data de 31 mai 339, avea un plan octogonal şi era poziţionat chiar deasupra peşterii. În centrul acesteia, o gaură largă de patru metri, înconjurată cu o balustradă, oferea o privire de ansamblu asupra peşterii. În anul 530, biserica ridicată de Sfântul Constantin cel Mare a fost distrusă de catre împăratul Justinian, pentru a putea ridica, în locul ei, o biserică mult mai încăpătoare, păstrată până astăzi. În anul 614, peştera şi biserica cea mare din Betleem scapă din mâinile distrugătoare ale perşilor numai datorită unei reprezentări ample a celor trei magi de la Răsărit, care apăreau îmbrăcaţi în haine persane. În data de 6 iunie 1009 armata cruciaţilor cucereşte Ierusalimul şi dezrobeşte regiunea. Mai târziu, între anii 1165-1169, biserica cea mare din Betleem şi peştera Naşterii sunt reparate şi reîmpodobite, lucru mentionat de o inscripţie greacă, păstrată în absida nordică a bisericii. Catapeteasma cea mare a bisericii a fost lucrată în Ţara Românească, pe cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino. Cutremurele de pământ din anii 1834 si 1869 vor distruge mobilierul vechi de lemn al peşterii. În anul 1847 este furată steaua de argint care marca până atunci locul exact al Naşterii Pruncului Hristos, lucru ce agravează situaţia politică a locurilor sfinte. În anul 1852, grija asupra Bisericii Naşterii Domnului este încredinţată romanocatolicilor, armenilor şi grecilor ortodocşi, aceştia din urmă îngrijindu-se şi de pestera Naşterii. Biserica cea mare are trei altare. Marele altar estic, alături de cel din partea sudică, aparţin grecilor, în vreme ce altarul nordic aparţine armenilor, fiind închinat celor Trei Magi, care şi-au legat caii în apropiere. Sub altarul central se află peştera Naşterii, iar din altarele laterale se coboară în peştera subterană, pe scari săpate în piatră. În peştera cea sfântă, care nu are mai mult de zece metri pătraţi, în partea de răsărit, se află un mic altar, însemnat cu o stea de argint. Această stea, încrustată într-o mare lespede de piatră, marchează locul exact în care a fost aşezat Pruncul Iisus Hristos. Inscripţia de pe marginea stelei de argint mărturiseşte: "Aici S-a născut Iisus Hristos, din Fecioara Maria. 1717." Inscripţia este scrisă în limba latină deoarece în anul 1717, atunci cand a fost aşezată această stea, biserica era sub stăpânire catolică. Potrivit unor istorici, steaua de argint din Betleem ar fi fost donată de Sfântul Constantin Brancoveanu sau de Ştefan Cantacuzino. Steaua de argint are patrusprezece colţuri, fiecare

nezeu întrupat. Astfel, ea nu se bucură, ci mai ales se întristează, ascunzându-şi chipul. La rândul lor, animalele prezente în peştera întrupează deja una dintre profeţiile mesianice: "Boul işi cunoaşte Stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel Locul naşterii este străjuit de cincisprezece nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu mă pricepe" candele care ard in permanenţă: şase candele (Isaia 1, 3). aparţin grecilor ortodocşi, cinci aparţin armenilor şi patru aparţin catolicilor. Podeaua peşterii este Peştera din Betleem, chip al pavată în întregime cu marmura, mobilierul din lumii noastre lemn datând din perioada de după incendiul din Peştera simbolizează lumea căzută în păcat, anul 1869. Porţile de bronz ale celor două intrari datează încă din vremea împăratului Iustinian (se- căci locul din peşteră este unul întunecat, unul lipcolul al VI-lea). Din peştera Naşterii pornesc o sit de lumină. Astfel, peştera nu este locul pentru serie de trepte ce duc într-o capelă laterală, numită viaţa cea adevărată, ci un loc din care omul trebuie să iasă, iar întunericul ei trebuie să fie biruit de lu"Capela Ieslei", îngrijită de romano-catolici. mină. Hristos este "Lumina lumii", lumina aflată Peştera din Betleem, chip al în contradicţie cu întunericul lumii, închipuit de peşteră. peşterii de pe Golgota Atât filosofii antici, cât şi părinţii Bisericii Întreaga iconografie ortodoxă prezintă susţin că peştera este chip al lumii noastre. Sfântul Naşterea Domnului ca având loc într-o peşteră. În Teofilact al Bulgariei, tâlcuind Naşterea în peştera icoana Naşterii Domnului, peştera din Betleem se şi aşezarea lui Hristos în iesle, spune că El a venit arată drept chip al peşterii mormântului şi al iadu- în lumea aceasta "pentru că ieslea este lumea". lui celui întunecat, unde Mântuitorul va coborî cu Astfel, Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul repretrupul şi cu duhul, după moartea Sa pe Cruce. Ast- zintă intrarea Lui în lumea noastră, care este o fel, în iconografia ortodoxă, în peştera din lume căzută în adâncul răutăţii şi în întunecimea Betleem, pruncul Iisus Hristos nu este înfăşat în păcatului, sălăşluind ca într-o peşteră. Dumnezeu, scutece, cum ar fi firesc, ci este învelit în giulgiu lumina fiind, nu s-a temut de cele mai întunecoase şi asezat într-o raclă din piatră, chip al mormântu- locuri ale pământului şi ale păcatului: "Dumnezeu lui celui rece. este lumină şi nici un întuneric nu este întru El" (I Încă din peştera Naşterii, Maica Domnului se Ioan 1, 5). "Şi lumina luminează în întuneric şi înîntristează, aducându-şi aminte de proorociile tunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5). "Întunericul mesianice ale Vechiului Testament, care vorbesc se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară" despre Patimile pe care le va îndura Fiul lui Dum- (I Ioan 2, 8). (Teodor Dănălache) reprezentând cele patrusprezece neamuri, câte au fost de la Avraam la David, apoi de la David la strămutarea în Babilon, şi apoi de la strămutarea în Babilon până la Hristos.

- Prea Sfinţite Părinte, când credeţi că se va înfăptui unirea Moldovei cu România? - Doar atunci când va vrea bunul Dumnezeu!

NICOLAE ŞI ŞTEFAN, SĂRBĂTORI LA CAP DE AN

6 decembrie

SFÂNTUL IERARH NICOLAE "Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor." (din Tropar)

nezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevărata şi neîndoita credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din anul 1087, luna mai în 9 zile moaştele Sfântului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţă, din toate părţile creştinătăţii.

Acesta a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Şi, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind creştinătatea şi propovăduind cu îndrăzneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au închis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Şi de vreme ce marele şi bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi, cu ei împreună, a fost slobozit şi marele Nicolae. Şi, mergând la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strâns de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Şi i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe trei oameni năpăstuiţi, care prinzând de veste că sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, ca, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa şi pe dânşii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pâra nedreaptă ce facuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înştiinţat cu amănuntul, aratându-i că erau nevinovaţi, pârâţi din pizmă. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici după moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindui de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dum-

27 decembrie / Sfântul Arhidiacon Ştefan În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ştefan, primul diacon şi primul martir creştin. Prezenţa lui în viaţa bisericii este legată de instituirea celei de-a treia trepte în ierarhia bisericească şi anume a diaconilor. Apariţia acestora era cerută de punerea în practică a unei profeţii potrivit căreia Mântuitorul a fost trimis să „binevestească săracilor”. Treapta diaconiei însemna preluarea de la Sfinţii Apostoli grijii faţă de cei săraci, văduve şi orfani, urmând ca lucrarea lor să se concentreze numai asupra rugăciunii şi propovăduirii cuvântului. În capitolul 6 din cartea Faptele Apostolilor scrisă de Sfântul Evanghelist Luca spune cum cei 12 Apostoli a chemat mulţimea ucenicilor propunându-le să aleagă şapte bărbaţi care să fie rânduiţi pentru slujirea la mese. Sfatul a fost acceptat şi au fost aleşi Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae Antiohianul. Sfinţii Apostoli i-au hirotonit.

Aşa s-a născut treapta diaconiei, a slujirii sau a asistenţei sociale. S-a remarcat primul dintre ei, arhidiaconul Ştefan. Martori mincinoşi au zis despre Ştefan că ar fi rostit cuvinte nepermise la adresa lui Moise şi chiar a lui Dumnezeu. A fost dus în faţa Sinedriului condus de Caiafa, cel care-l judecase şi pe Mântuitorul. Ştefan era plin de duh sfânt şi a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta Lui. El a zis tuturor celor de faţă: „Iată, văd cerurile deschise şi Fiul Omului stând în dreapta lui Dumnezeu.” Cuvintele acestea au stârnit furia Sinedriului şi au început să-l bată cu pietre. Ştefan s-a rugat pentru ei zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Pentru el s-a rugat în picioare, pentru vrăjmaşii lui s-a rugat în genunchi. Stephanos înseamnă în limba greacă “încununat”. Ştefan este cel dintâi care a dobândit, în anul 36, cununa muceniciei pentru Hristos.

În anul 415, în timpul împăratului Teodosie II de la Constantinopol, cel care stăpânea şi Ţara Sfântă trupul său a fost descoperit de un preot cu numele Lucian, întrun sat de lângă Ierusalim, Cafar Gamala, şi dus în Cetatea Sfântă într-o zi de 26 decembrie. Soţia împăratului, Evdochia a dispus să se ridice o biserică pe locul în care au fost aşezate cu cinste moaştele sfântului. Ulterior, părţi din ele au fost duse la Constantinopol şi în alte localităţi ale imperiului.

E ultima zi de sărbătoare din an. De aceea se cuvine să-L rugăm cu credinţă şi cu dragoste să ne dăruiască şi nouă pacea şi bucuria sufletească de care s-a învrednicit Sfântul Arhidiacon Ştefan când a rostit cuvintele: “Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a Dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7,56)

S Ă

N E

B U C U R Ă M ,

A Ş A D A R !

Miresmele brazilor şi colindele, ce vestesc cu bucurie Sărbătoarea Crăciunului şi un alt An Nou, aduc în casele şi inimile noastre fericirea Sărbătorii Naşterii Domnului precum şi speranţa unui an mai bun. Cu această ocazie vă doresc ca, în aceste zile de sărbătoare, sufletele voastre să fie cuprinse de bucurie, fericire şi linişte, casele să vă fie îmbelşugate, iar anul ce vine să vă aducă numai împliniri iar speranţa să vă călăuzească mereu în îndeplinirea viselor.

Sărbători fericite şi La mulţi ani! Tiberiu Iacob Ridzi, Primarul municipiului Petroşani O singură dată, în fiecare an, într-o noapte miraculoasă de iarnă, vise fermecate, misterioase alunecă cuvântul! În căminul fiecăruia se instalează fericirea. Inimile noastre se umplu de bucurie! Iubirea şi veselia să lumineze sărbătorile şi multă fericire să vă aducă Anul Nou! Mircea Ioan Moloţ, Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara

Programul de binecuvântare şi sfiinţire a caselor din Parohia viitoarei Catedrale Joi, 2.01.2014 (orele 9-21): Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin (Carpaţi 6), 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Vilelor, Petru Maior,

Vineri, 3.01.2013 (orele 15-20): Aleea Crângului, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918.

Sâmbătă, 4.01.2014 (orele 9-20):

În prag de sărbători, lăsaţi lumina, pacea şi căldura să vă cuprindă sufletul iar Naşterea Domnului să vă aducă alături de cei dragi, pentru a putea dărui şi primi dragoste. Căci, aşa cum spune şi Apostolul Pavel, dacă dragoste nu e, nimic nu e! Fie ca iubirea, întelepciunea şi încrederea să vă călăuzească paşii în Noul An 2014.

Sărbători fericite ! şi La foarte mulţi ani! Costel AVRAM Director General S.C. APA SERV Valea Jiului

Blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu, blocurile turn 103, 105, 107, 109 şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, inclusiv blocul de la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”

Dumincă, 5.01.2014 orele 12-20): Cele două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein, blocurile de pe str. Nicolae Titulescu şi casele de pe str. Rovine.