Cuvantul Parohial - nr. 25

Pe 28 noiembrie 2013, se împlinesc

24 DE ANI FĂRĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA

La mulþi ani, România ! n fiecare an de Ziua Naþionalã, românii trãiesc momente de o încãrcãturã spiritualã specialã. În urmã cu aproape un secol românii stabileau, la 1 Decembrie 1918, Marea Unire Naþionalã.

Astãzi, amintirea acelei zile ne obligã pe toþi sã privim cu responsabilitate moºtenirea lãsatã de cei care au fãurit idealul nostru naþional. Cu prilejul Zilei Naþionale a României am onoarea de a le transmite tututor locuitorilor din Colegiul pe care-l reprezint în Parlamentul României, tuturor locuitorilor Vãii Jiului ºi tuturor românilor cele mai sincere felicitãri ºi urãri de sãnãtate, bunãstare, prosperitate ºi succes. Fie ca îndemnul la unitate ºi demnitate al înaintaºilor noºtri sã fie un exemplu pentru noi toþi, în prezent ºi în anii care vor urma.

Î

LA MULÞI ANI! Deputatul dumneavoastrã, Monica Iacob Ridzi

ISSN 2286 – 4539 Anul 3 Nr. 25 Noiembrie 2013 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

Autobiografia ieromonahului Arsenie Boca (II) Morţii cu morţii, viii cu viii Studiam foarte mult. Timpul ce-mi rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a Sfântului Ioan Scărarul, am traduso în româneşte, în vreme de cinci luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de a intra în călugărie. În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu, ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi, întâmplători prin curte, până la trotuarul străzii Calea Griviţei pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei.

Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei.

Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot. (continuare în pag. 3)

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii noiembrie 3 noiembrie / Duminica a douăzeci şi doua după pogorârea Sfântului Duh „Domnul a zis: era odată un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi vison de mare preţ şi petrecea în fiecare zi, înconjurat de slavă. Un sărac, anume Lazăr, zăcea la porţile lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature din ce cădea de la masa bogatului; ci câinii, venind lingeau bubele lui.

A murit, săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam; a murit apoi şi bogatul şi l-au înmormântat. Şi în iad, ridicându-i ochii el, care era în chinuri, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci, el a strigat şi a zis: părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întingă în apă vârful degetului şi să-mi răcăroască limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.

Avraam i-a grăit: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, aşişderea, pe cele rele; ci acum aici, el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi stă prăpastie adâncă, încremenită, astfel că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori de acolo la noi, să nu poată să treacă. Şi a zis: atunci rogu-te, părinte, să-l tirmiţi acasă la tatăl meu, fiindcă am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.

Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe profeţi.

Să asculte de ei.

El a zis iar: nu aşa, părinte Avraame, ci dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.

Atunci a grăit Avraam: dacă de Moise şi de profeţi nu ascultă, nu se vor îndupleca nici când va învia vreunul dintre morţi.”

după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea, dar văzându-l, a trecut mai departe. Tot aşa şi un levit, ivindu-se pe acolo, a venit, l-a văzut şi a trecut pe mai departe. Însă un samaritean, care călătorea, sosind în dreptul lui şi văzându-l, i s-a făcut milă de el, şia venit la el, i-a legat rănile, turnând pe ele undelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi i-a purtat de grijă.

Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari i-a dat gazdei, zicând: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când Eu mă voi întoarce, îţi voi da înapoi.

Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui ce a fost căzut între tâlhari?

El a răspuns: Cel care a vut milă de el. Atunci Iisus i-a zis: Du-te şi fă şi tu la fel!”

17 noiembrie / Duminica a douăzeci şi şasea după pogorârea Sfântului Duh Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul şi Învăţătorul nostru, grăind către iudei, după ce i-a învăţat spunând: Luaţi aminte şi vă păziţi de pofta de avere, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul ce-l are din avuţiile sale, le-a zis lor această pildă: „Unui om bogat i-au rodit ţarinile cu belşug.

Ci el cugeta în sine şi zicea: Ce voi face. Că nu am unde să adun roadele mele?

A zis: Aceasta voi face: voi dărâma hambarele mele şi mai mari le voi zidi, şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Şi voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi, strânse spre mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.

Dumnezeu însă i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău! Şi cele ce ai pregătit ale cui vor mai fi?

Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comori pentru sine, iar pentru Dumnezeu nu se îmbogăţeşte. Acestea zicând, grăia: Cel ce are urechi de auzit să audă.”

24 noiembrie / Duminica a treizecea după pogorârea Sfântului Duh „În vremea aceea, un dregător L-a întrebat pe Iisus zicând: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci?

Atunci Iisus i-a zis: Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu; ştii prea bine poruncile.

Să nu ucizi; să nu fi desfrânat; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

El însă a răspuns: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.

Atunci Iisus i-a zis: îţi mai lipseşte un lucru: vinde câte ai şi împarte la săraci şi vei avea comoară în cer. Apoi vino şi urmează-Mi Mie. Iar el auzind acestea s-a întristat, că era foarte bogat. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: Cât de anevoie vor intra întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Că mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Iar cei ce au azit acestea au zis: Atunci cine poate să se mântuiască?

Iar Iisus a zis: Cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

10 noiembrie / Duminica a douăzeci şi cincea după pogorârea Sfântului Duh „În vremea aceea, a venit la Iisus un învăţător al Legii, ispitind pe Iisus şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Iisus a grăit către el: ce este scris în Lege?

Cum citeşti?

Iar el, răspunzând a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima, şi din tot sufletul tău, şi din toată virtutea ta, şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele, ca pe tine însuţi.

Atunci Iisus i-a spus: Drept ai răspuns. Fă aceasta şi vei fi viu!.

Dar el voind să se îndreptăţească pe sine însuşi, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele Meu? Dând răspuns, Iisus a zis: un om se cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căut între tâlhari, care Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna noiembrie 2013, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 25/2013. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine.

Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE,

Autobiografia ieromonahului Arsenie Boca (II) „Întrecerea” cu Steinberg Iţhac Colegi de şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu, Iţhac Steinberg, eram prieteni. Îi spuneam câteodată: „Măi, Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă”.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor. Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o bise-rică din Bicsadul Oltului, care era zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.

Deprinderea poleirii cu aur Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecarea erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce au fost legionări vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura Poliţiei din Sibiu. Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuvinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne, român şi grec, precum n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa, am văzut drapele româneşti, de acel 8 iunie de odată (e vorba de Ziua Restauraţiei, adică ziua în care Carol al II-lea a revenit pe tronul României, n.n.).

De la această dată până la Paştele anului viitor, când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca” şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

Mai nevrednic decât Serafim În vinerea Izvorului, după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie. Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de sus, judeţul Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an, la fel. Până când mi-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la mănăstire, după puteri.

M-am văzut nevoit să primesc preoţia Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezeam cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut nevoit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos - Dumnezeu adevărat şi om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc). Şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

„De alte gânduri şi rosturi sunt străin”.

Despre această învăţătură martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele celor după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oameni, fără deosebire şi viaţa curată, care face cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta încercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre pe pământ în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri, deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toatre părţile ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

Râmnicu Vâlcii, 17 iulie 1945

Ieromonahul Arsenie

3

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri, dela începutul fiecărei luni, se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică Pentru pensionari şi văduve: 15 lei pe an, pentru doi pensionari: 25 lei pe an, pentru doi salariaţi: 40 lei pe an.

Ne-au părăsit în luna octombrie / noiembrie 2013 ANII ELISABETA, născută în data de 19.11.1938 în comuna Comandău, jud. Covasna, decedată în 29.10.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani.

ROMANESCU AURELIA, născută în 1.06.1937 în satul Gornăcel, jud. Gorj, decedată în 24.11.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani.

4

AŞA A FOST ÎN VREMEA NOASTRĂ

Altfel, despre cei...

24 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Arsenie Boca În volumul „Părintele Arsenie Boca în atenţia Poliţiei politice din România”, scris de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, am găsit reproduse, în partea sa finală, mai multe documente provenite din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Reproducem mai jos un referat scris pentru uzul Securităţii de către un arădean. Nu suntem în măsură să vă oferim mai multe informaţii despre autorul delaţiunii. Azi, acest referat, dincolo de o seamă de mizerii pe care autorul le pune pe seama vieţuitorilor din mănăstire, ne dă imaginea reconfortantă a marii credinţe a românilor, în vremuri de aspră urmărire a lor de către un sistem politic care a făcut din ateism o politică de stat. Deasemenea, vedem în acest Referat, un document oficial din care aflăm care era dimensiunea fenomenului religios de la Mănăstirea Prislop după venirea Părintelui Arsenie Boca. Subtitlurile din Referat ne aparţin.

Mihai Barbu

REFERATUL LUI MANDINCEA PAUL Acum 63 de ani erau 3.000 În ziua de 14 septembrie a.c. s-a ţinut hramul mănăstirii Prislopului din judeţul Hunedoara, la care am luat parte.

Pelerinii veneau cu trenurile încă din 13 septembrie din judeţele Făgăraş, Braşov, Sibiu, Alba ba chiar din Bucureşti şi Ploieşti.

Numărul pelerinilor a fost între 2.000-3.000 de persoane. N-au venit organizaţi în procesiune ci numai în grupuri.

Satele din jur au participat în număr mare.

A servit un sobor de şapte preoţi, având în fruntea lor pe stareţul mănăstirii, Arsenie Boca.

La liturghie a vorbit, respectiv a citit predica stareţul, pe care o anexez în copie.

Pelerini unguri atraşi de faima părintelui Arsenie

pe o tânără de 24 de ani; Julieta Constantinescu, azi maica Zamfira, pe care obştea a ales-o ca stareţă.

Aceasta este licenţiată în filosofie şi teologie iar în prezent se pregăteşte pentru teza de doctorat în teologie.

Este fiica unui căpitan, fost comandant al Legiunii de jandarmi Prahova, azi deblocat, funcţionar la Loteria de stat Bucureşti.

Toate maicile din mănăstire sunt aduse de stareţ din timpul când conducea mănăstirea Sâmbăta, pe unde acestea trecuseră.

Condica pelerinilor, din ordinul Miliţiei populare În ultimul timp, de la 24 iunie a.c., de când am fost ultima oară la această mănăstire, a fost văruită în exterior. S-a săpat şi zidit o fântână. S-a zidit din piatră o clopotniţă. S-a zidit şi podit cu scânduri o cămară în care se pot adăposti 50-60 pelerini.

Din ordinul Miliţiei din Haţeg, la mănăstire

s-a introdus o condică a pelerinilor în care sunt trecuţi toţi vizitatorii.

Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută.

Arad, 23 septembrie 1950 Împuternicit Mandincea Paul

S-au împărtăşit peste 100 de persoane. La sfârşitul liturghiei au făcut maslu, la care, la fel, au asistat foarte mulţi credincioşi.

Maicile, în trei locuri, au scris pomelnice credincioşilor încasând sume frumoase.

Darurile aduse de credincioşi au fost foarte multe, încât cămara mănăstirii a devenit neîncăpătoare. Pelerinii îl căutau, în tot locul, pe stareţul ca să schimbe o vorbă, să-l poată atinge, să-i sărute mâinile şi reverenda.

Influenţa acestuia asupra pelerinilor este de neînchipuit. Faima lui a ajuns în toată ţara. Cu această ocazie au venit şi pelerini de naţionalitate maghiară.

Zilnic primeşte scrisori nenumărate din diverse regiuni ale ţării în care îi solicită diverse rugăciuni.

Mănăstire cu maică stareţă doctor în teologie În ultimul timp mănăstirea a transformat-o în mănăstire de maici, unde a adus în fruntea obştei

Scriitorii C. Antoniu, Gabriel Chifu şi Horia Gârbea la Prislop

AŞA A FOST ÎN VREMEA NOASTRĂ

Cum era văzut de Securitatea din Sibiu...

Arsenie Boca, acum 50 de ani Notă informativă (primită de maiorul Surd Dumitru de la agentul „Nicoară Iulian” la Casa „Tribuna” în ziua de 4 februarie 1964) Am cunoscut pe Boca Zian pe timpul când era student la teologie în Sibiu, prin anii 1928-1930.

Era un student cu purtări bune, modest şi sărac. La studii era printre studenţii mijlocii. Nu s-a impus prin nimic deosebit, nici în faţa profesorilor şi nici în faţa colegilor săi. Alături de studiile obişnuite se ocupa cu desenul şi încercări de pictură.

După terminarea studiilor şi-a exprimat dorinţa de a se călugări, ceea ce a atras atenţia mitropolitului Nicolae Bălan asupra lui, în sensul de a-l susţine, de a-l ajuta. Mitropolitul l-a trimis la studii la Belle arte în Bucureşti. Prof. Costin Petrescu de la Belle arte, om de talent, l-a apreciat mult pe studentul său Boca Zian, spunând că este un tânăr cu voinţă şi talent. După terminarea studiilor la Bucureşti, a fost trimis la studii în Grecia şi la muntele Athos, unde a studiat atât pictura, cât şi viaţa călugărească de acolo.

Vegetarian, retras într-o celulă la înălţime mare Întors în ţară, a ajuns călugăr la mănăstirea Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş. În scurtă vreme a ajuns chiar stareţul acelei mănăstiri. Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire.

El mânca f. puţin şi numai legume, numai post, el dormea pe jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi la rugăciune.

A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor. A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualist. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume.

Construcţia fizică puţin rezistentă; el a fost totdeauna slab, anemic, s-a îmbolnăvit de piept.

Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă. Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărul Arsenie – aşa îl chema în călugărie – a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului.

Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu „sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţumilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni.

Pe oarecare teme teologice a ajuns la neînţelegeri cu mitropolitul Nicolae Bălan. În timpul lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost dus la Canal, unde a stat un an.

Nicolae Oprea, Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Horia Gârbea, Gabriel Chifu, Costel Avram şi Gabriel Coşoveanu la mormântul lui Arsenie Boca

Pictor la Bogata Olteană Întors de acolo, mitropolitul Nicolae Bălan nu l-a mai integrat în postul de stareţ la Sâmbăta. Oarecum supărat pe mitropolit s-a mutat din Episcopia Sibiului în cea a Aradului. Acolo a ajuns preot duhovnic la mănăstrirea de maici de la Prislop, lângă Haţeg. Stareţă a mănăstirii de maici de acolo era o călugăriţă, Zamfira. Ea era de origine din Bucureşti.

Părăsind amândoi mănăstirea - care s-a închis - Boca Zian a mers cu fosta stareţă Zamfira - Julieta la Bucureşti. Acolo s-a angajat ca pictor la atelierele de pictură ale patriarhului. Desigur, e bărbierit, îmbrăcat civil, e pictor şi nu călugăr. În anul 1961 a lucrat, cu aprobare oficială, ca pictor timp de trei luni în Bogata Olteană, raionul Rupea, la pictarea bisericii de acolo. La lucrări l-a ajutat şi Julieta, care a venit cu el şi a plecat cu el.

Eu cred că sunt căsătoriţi. În prezent să găseşte la Bucureşti la atelierele de pictură ale Patriarhiei. La Bogata n-a mai putut continua pictura, deoarece patriarhul l-a pus să înveţe pictura pe email şi nu l-a mai lăsat să plece şi să neglijeze această pictură în email.

Când a plecat la Bogata, am discutat cu el despre activitatea de la Sâmbăta de Sus. Atunci mi-a spus: „Acum nu sunt de acord cu ceea ce am făcut. Am greşit mult şi astăzi n-aş mai face în nici un caz asemenea greşeli”.

Eu nu ştiu ca el să fi fost înrolat în nici un partid politic din trecut. Discutând cu el şi acest lucru el mi-a declarat că n-a fost înscris niciunde şi că nu-i adevărată versiunea că el a fost legionar.

5

6

SĂ LUAŢI AMINTE

INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI Între cele patru sărbători mari închinate Maicii Domnului, se numără şi cea de azi, aşezată în sinaxar, abia de prin secolul al VIII-lea, zi în care ne amintim de aducerea la templul din Ierusalim a copilei de trei ani, Maria. Era un moment de seamă din viaţa aceleia care avea să devină mai târziu Născătoarea sau Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru a înţelege însemnătatea acesui praznic, sunt de trebuinţă câteva lămuriri de ordin istoric. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu avem nici o ştire cu privire la viaţa Sfintei Fecioare Maria până la naşterea Pruncului Iisus, trebuie să recurgem la cel de-al doilea izvor al Revelaţiei, la Sfânta Tradiţie, transmisă pe cale orală şi apoi fixată în scris. Aşadar, potrivit Tradiţiei, în Nazaretul Galileii trăiau doi soţi, înaintaţi în vârstă, drepţii Ioachim şi Ana, care, în urma rugăciunilor lor stăruitoare, au dobândit de la Dumnezeu un copil abia la bătrâneţe. Bucurie mare a fost în casa acestor oameni drepţi că Dumnezeu a ridicat ,,ocara” ce era asupra Anei, căci steri.litatea era considerată de evrei o pedeapsă de la Dumnezeu. Copila lor a primit numele de Miriam sau Maria, care înseamnă ,,cea plăcută”, ,,cea aleasă” sau ,,cea frumoasă”.

Se obişnuia, la vechii evrei ca pruncul întâi-născut să fie închinat la templul din Ierusalim. Urmând acestei tradiţii, cei doi fericiţi părinţi, în semn de mulţumire către Dumnezeu pentru darul nepreţuit ce l-au primit, pentru binecuvântarea trimisă casei lor, au hotărât ca, la vremea cuvenită, copila lor să fie închinată lui Dumnezeu. Şi astfel, după ce timp de trei ani a crescut sub ocrotirea caldă şi duioasă a părinţilor, cărora le mângâia bătrâneţea şi le alunga supărările, aceştia s-au lipsit de bucuriile pe care le aduce orice copil într-o casă şi s-au îndreptat spre templul lui Solomon din Ierusalim. Se mângâiau, desigur, cu speranţa că acolo se va bucura de îngrijire şi de o aleasă educaţie religioasă, ca apoi să devină ea însăşi soţie şi mamă. Nu se puteau gândi că fiica lor va fi aleasă pentru a da trup omenesc lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Ajunşi la Ierusalim, Maria a fost încredinţată arhiereului de atunci, Zaharia, de la templul sfânt. Primind pe frageda copilă, sub insuflare dumnezeiască, a intrat cu ea în altarul templului, în ,,sfânta sfintelor”, unde intra, o dată pe an, numai arhiereul.

Maria va creşte la templul din Ierusalim până la vârsta de 15 ani. Potrivit relatărilor unui învăţat iudeu din veacul I, Iosif Flaviu,

în incinta templului se construiseră clădiri cu trei etaje, în care erau amenajate locuinţe pentru personalul slujitor de la templu: arhierei, preoţi, leviţi, dar şi locuinţe separate pentru femeile văduve care făceau servicii auxiliare şi care supravegheau totodată creşterea şi educaţia fecioarelor închinate templului (Antichităţi iudaice, cartea VIII, cap.

33). În această ambianţă, de rugăciune şi meditaţie, a trăit şi Fecioara Maria timp de 12 ani. Potrivit tradiţiei urmate la templu, la împlinirea vârstei de 15 ani fecioarele părăseau templul pentru a se întoarce la familiile lor, în vederea căsătoriei. Dar Fecioara Maria a făcut cunoscut arhiereului şi preoţilor de la templu că părinţii ei au făgăduit-o încă de la naştere lui Dumnezeu şi că ea însăşi doreşte să ducă o viaţă sfântă, în feciorie. Probabil că părinţii ei muriseră între timp, căci mai marii templului au hotărât să o încredinţeze unei rudenii, bătrânul Iosif din Nazaret, cunoscut ca un om drept şi temător de Dumnezeu, care trebuia să fie, în faţa cunoscuţilor, un ,,logodnic”, dar mai cu seamă un ocrotitor şi sfătuitor.

De acum înainte, viaţa Sfintei Fecioare Maria este cunoscută, parţial, din paginile Sfintelor Evanghelii. Îngerul Gavriil o vesteşte că va naşte un Prunc, prin lucrarea Sfântului Duh, Care se va chema ,,Fiul celui prea înalt” şi ,,Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1, 32 şi 35). Va urma naşterea în Betleemul Iudeii, fuga în Egipt, reîntoarcerea in Nazaretul natal, copilăria Pruncului Sfânt, cu episodul petrecut în templul din Ierusalim, când Iisus avea 12 ani (cf.

Luca 2, 49). Este prezentă la nunta din Cana Galileii, va fi fost prezentă la săvârşirea unor minuni ale Mântuitorului şi Îi va fi ascultat cuvintele de învăţătură. A asistat neputincioasă la patimile, răstignirea şi moartea Lui. Deşi nu avem ştiri directe, desigur ea a fost în Ierusalim la Învierea lui Iisus, ca şi la Înălţarea Lui la cer şi la Pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Tradiţia spune că a mai trăit aproximativ 10 ani în casa apostolului Ioan, ucenicul iubit al lui Iisus, după care a trecut la cele veşnice.

Să ne rugăm, dar, Prea Sfintei Fecioare zicând: ,,Preacurată şi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, revarsă mila Fiului tău şi Dumnezeului nostru spre pătimaşul meu suflet şi, cu rugăciunile tale, mă îndreaptă spre fapte bune; ca cealaltă vreme a vieţii mele fără prihană să o trec şi prin tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti una curată şi binecuvântată”

“CĂ DUMNEZEU ESTE ÎN ORICE LOC”

7

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI - (30 NOIEMBRIE) Biserica noastră a rânduit felurite zile de pomenire pentru cei 12 Apostoli aleşi de Mântuitorul Iisus Hristos şi o zi specială pentru pomenirea tuturor, la 30 iunie, deci după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoare numită ,,Soborul Sfinţilor 12 apostoli”. Pe 30 noiembrie prăznuim numai pe unul dintre ei, pe Sfântul Andrei, ,,cel întâi chemat”, pe care noi românii îl considerăm primul care ,,a chemat” la Hristos pe unii dintre strămoşii noştri geto-daci.

Cine era Sfântul Andrei? Era frate cu Simon Petru, cel mai în vârstă dintre apostoli, tatăl lor fiind pescarul Ioan din localitatea Betsaida, situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, deci în nordul Ţării Sfinte, în provincia Galileea. Amândoi s-au numărat printre ,,ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile din pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia.

A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la botezul Domnului şi la cunoscuta convorbire dintre Iisus şi Ioan, întărindu-se în convingerea că acesta era Mesia cel prezis de prooroci.

Chemarea lui Andrei la apostolat s-a petrecut mai târziu, fiind relatată şi în pericopa evanghelică citită pe 30 noiembrie (Ioan 1, 35-51; cf. Matei 4, 18-20 şi Marcu 1, 16-20). Sfintele Evanghelii îl menţionează doar de două ori: la înmulţirea pâinilor (cf.

Ioan l, 8-9) şi după învierea lui Lazăr (Ioan 12, 20-22). Cu toate acestea, Andrei a fost în permanenţă alături de Mântuitorul: L-a însoţit pe drumurile Ţării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârşit, a ascultat cuvintele Sale de învăţătură şi parabolele pe care le-a rostit în faţa mulţimilor, a suferit alături de ceilalţi apostoli, atunci când Domnul a fost prins, judecat, chinuit şi apoi răstignit pe cruce, s-a bucurat alături de ei când a aflat de minumea Învierii din morţi şi L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi şi după opt zile, apoi L-a văzut la arătarea din Galileea, când au primit porunca de a predica Evanghelia la toate neamurile (Matei, 28, 19). În urma acestei porunci date de Domnul, după pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii la Ierusalim în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor au început să predice noua învăţătură adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a predicat întâi în Ţara Sfântă: Ierusalim, Iudeea, Galileea şi Samaria, apoi în Asia Mică (Turcia de azi), de unde a trecut în Europa, pe ţărmul apusean al Mării Negre, ajungând până în Sciţia mică (Dobrogea de azi), dar şi în nordul

Mării Negre, în Ucraina de azi, teritorii cunoscute sub numele de Sciţia Mare. Cu alte cuvinte, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, strămoşii românilor.

A predicat însă şi grecilor care locuiau în cetăţile de la Marea Neagră: Tyras (Cetatea Albă), Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia) şi altele. Pe lângă mărturiile istorice privitoare la predicarea Evangheliei de către Sfântul Apostol Andrei la geto-daci, avem şi câteva mărturii din tradiţia românească. Unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea şi din stânga Prutului de trecerea

Sfântul Apostol Andrei prin aceste locuri. Una din acele colinde pomenea de ,,schitul” sau ,,mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urmă ascultând şi slujba săvârşită acolo. Există şi câteva numiri de ape, ca ,,Pârâul Sfântului Andrei” sau ,,apa Sfântului”, precum şi o peşteră în hotarul comunei Ion Corvin (lângă graniţa româno-bulgară), numită ,,peştera Sfântului Andrei”, în apropierea căreia s-a zidit, în anii din urmă, o mănăstire.

Fără îndoială că în timpul predicării lui printre strămoşii noştri, Sfântul Andrei a botezat pe cei care i-a adus la Hristos, iar pe unii dintre cei mai râvnitori ,,şi-a pus mâinile”, adică i-a hirotonit, întocmai cum a făcut şi Sfântul Apostol Andrei în călătoriile sale misionare. Episcopii şi preoţii hirotoniţi de el i-au continuat apoi lucrarea misio-

nară, propovăduind noua credinţă şi aducând la Hristos – prin predică şi botez – şi alţi autohtoni geto-daci, iar mai târziu daco-romani.

De la noi, Sfântul Apostol Andrei a dus ,,vestea cea bună” şi în Bizanţ (viitorul Constantinopol, azi Istanbul), iar de acolo a trecut în Grecia, ajungând până în sudul ei, în oraşul Patras.

Acolo a suferit moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X (numită până azi ,,crucea Sfântului Andrei”), probabil în cursul persecuţiei împăratului Nero, când a fost martirizat şi fratele său, Petru, la Roma. Biserica a rânduit, încă de prin secolul al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Pe la mijlocul secolului al IV-lea, moaştele sale au fost duse din Patras la Constantinopol, noua capitală a imperiului roman. Prin veacul al XIII-lea, au fost duse în catedrala oraşului Amalfi din Italia, iar capul a fost aşezat într-o biserică din Roma. De aici, în zilele noastre, ca semn de frăţie creştină, capul i-a fost restituit Bisericii Ortodoxe din Grecia şi aşezat în biserica cu hramul Sf. Andrei din oraşul Patras.

Sfântul Apostol Andrei se bucură de o aleasă cinstire în Bisericile greacă, rusă, ucraineană şi română, datorită faptului că a predicat în teritorii aparţinătoare statelor în care îşi desfăşoară activitatea aceste Biserici. Patriarhia ecumenică din Constantinopol, de pildă, îl socoteşte drept ,,întemeietorul” acestui ,,scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxă Română să-l cinstească şi mai mult şi să-l considere nu numai ,,cel dintâi chemat la apostolie”, dar şi cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri, ca pe un ,,apostol” al neamului nostru, al românilor ortodocşi. În felul acesta, şi creştinismul românesc trebuie să fie socotit ca fiind de origine apostolică.

Să-l cinstim fiecare din noi, în ziua prăznuirii sale, să-i citim acatistul, să-i aşezăm icoane în casă, să dăm numele său copiilor sau nepoţilor noştri! Să-l cinstim prin cântarea de laudă, pe care i-o aducem la Utrenia zilei, zicând: ,,Pe propovăduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la cunoştinţa lui Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din înşelăciunea vrăjmaşului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toţi românii să-l lăudăm şi să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, să ne ferească de toată răutatea şi să mântuiască sufletele noastre” (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie, cu unele adaptări).

8

S Ă

N E

T R Ă I A S C Ă !

Ei sunt cei care s-au botezat, în Paraclis, în noiembrie 2013 1. DAVID MARIUS, fiul lui Borbely Marian şi Maria. Naşi: Matei Marius şi Enciu Corina.

2. MAIA ANTONIA, fiica lui Lotko Laurenţiu şi Alina. Naşi: Novac Nicolae şi Violeta 3. LAURENŢIU NICOLAE, fiul lui Zamora Nicolae şi Maria. Naşi: Pătraşcu Ana-Maria şi Benka Iuliana.

4. ALEXIA MARIA, fiica lui Ion Viorel şi Cristina. Naşi: Albeanu Viorel şi Valentina.

Ei sunt cei care s-au cununat, în Paraclis, în noiembrie 2013 1. IUGANU GHEORGHE CORNEL şi CREŢU CRISTINA PAULA. Naşi: Epuraş Aurelian şi Denisa

Ziua Naþionalã a României este, pentru fiecare dintre noi, o zi a bucuriei, a recunoºtinþei ºi a mândriei. Este ziua în care ne sãrbãtorim þara, ne cinstim înaintaºii ºi ne bucurãm alãturi de toþi semenii noºtri. Cu aceastã deosebitã ocazie pentru noi toþi am onoarea sã vã urez, stimaþi cetãþeni, un sincer „La mulþi ani”. Fie ca, în aceastã zi, sã ne simþim trecutul ºi prezentul ca fiind un destin care ne va conduce spre un viitor mai bun.

LA MULÞI ANI, PETROªANI! LA MULÞI ANI, ROMÂNIA! Tiberiu Iacob Ridzi, , Primarul municipiului Petroºani Ziua de 1 Decembrie reprezintã pentru noi, românii, cea mai importantã zi din calendarul fiecãrui an. Este ziua când, oriunde ne-am afla, celebrãm cu mândrie ºi alese sentimente patriotice Ziua Naþionalã.

Fie ca aceastã Sãrbãtoare sã vã aducã dumneavoastrã, locuitorilor judeþului Hunedoara, sãnãtate, încredere ºi speranþã.

LA MULÞI ANI TUTUROR! Mircea Ioan MOLOÞ Preºedintele Consiliului Judeþean Hunedoara

De 1 Decembrie, Ziua Naþionalã a României, zi cu momente de mare încãrcãturã emoþionalã ºi patrioticã, doresc tuturor locuitorilor Vãii Jiului, sãnãtate, înþelegere ºi un viitor prosper ºi liniºtit. Sã nu uitãm niciodatã istoria acestei þãri ºi frumoasele calitãþi ale neamului nostru.

LA MULÞI ANI! Costel AVRAM, Preºedinte PNL Petrila