Cuvantul Parohial - nr. 24

O relatare sentimentală de joi, 24 octombrie 2013,

Ziua în care s-a împărţit panglica tricoloră la Centrul pentru “Bunicii Văii Jiului” oi dimineaţă, la ora 11, în parcarea de lângă podul din Dărăneşti era aglomeraţie mare. Oficialităţi, ziarişti (câtâ frunză şi iarbă) şi enoriaşi au sărbătorit, împreună, deschiderea oficială a “Centrului de îngrijire pentru vârstnici”. Acesta va fi păstorit de Episcopia Devei şi Hunedoarei, Primăria municipiului Petroşani, Asociaţia “Bunicii Văii Jiului” şi Parohia “Sfântul Prooroc Ilie”. Un sobor de preoţi a binecuvântat şi sfinţit acest mult aşteptat centru. Cine îl vizitează va avea plăcuta surpriză să constate că există camere cu câte două paturi, cu băi separate, o bucătărie modernă şi sala de mese aferentă, un hol generos pentru petrecerea timpului liber, televizoare şi o capelă. Pe toate acestea le puteţi admira în fotografiile ce ilustrează acest număr. Ceea ce veţi afla doar de la noi e ceea ce au spus fiecare din oaspeţii de seamă ai Centrului cu ocazia inaugurărtii lui.

J

ISSN 2286 – 4539 Anul 3 Nr. 24 Octombrie 2013 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

Nu oricine apreciază….

Portretul, de 10 dolari, al Fiului Episcopul nostru, Prea Sfinţitul Gurie, a vorbit foarte frumos pentru că a vorbit în pilde. Prima dată s-a referit la o poezie pe care ar fi scris-o cineva cu numele Căpăţână. Iulian Căpăţână. (Prea Sfinţia Sa crede că ar fi vorba de un pseudonim. Noi, din contră, credem că ar fi chiar numele real al poetului.

De obicei, pseudonimele sunt mult mai frumoase, din punct de vedere sonor şi onomastic, decât numele reale. Aici, desigur, nu este cazul... Dacă te cheamă Căpăţână îţi cauţi, cu siguranţă, un alt nume de scenă. Sau, dacă numele respectiv are o tradiţie din tată-n fiu, nu-l mai schimbi. Şi faci dintr-un nume oarecare, un bun renume pentru viitorime.) În poezia citită de Prea Sfinţitul era vorba de un sfat al dobitoacelor care protestau împotriva faptului că ele ar putea fi considerate nişte strămoaşe ale omului. Revolta lor consta în faptul că o seamă de fapte reprobabile ale omului sunt puse pe seama animalelor. La dobitoace nu există nici beţii (noi ne îmbătăm, nu-i aşa?, “ca porcii”), nici lesbianism la femele , nici apucături gay la masculi, nici divorţuri, nici împărţiri de bunuri. După cum vedeţi, protestul dobitoacelor în faţa bipezilor era îndreptăţit cu prisosinţă.

A doua. pildă a fost mai lungă şi ea era inspirată, aparent, din lumea colecţionarilor de tablouri.

Un tată şi un fiu, trăitori în America, erau foarte bogaţi şi îşi investeau banii în opere de artă. Aşa au ajuns să posede lucrări semnate de mari nume de pictori şi sculptori. A venit, însă, vremea ca tânărul să-şi servească patria şi s-a înrolat în armată. A murit, ca un erou, pe front. Un tovarăş de arme îi face o vizită îndureraratului părinte şi, pentru a-i alina durerea, îi aduce în dar un portret al fiului său. (continuare în pag. 4-5)

Joi, panglica tricoloră s-a împărţit la trei: Consiliul Judeţean, Episcopie şi Primăria Petroşani.

Sperăm că şi în restul vremii să fie la fel!

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii octombrie 7 octombrie / Duminica a douăzecea după pogorârea Sfântului Duh Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat, prin cuvânt, pe servitorul sutaşului: „În ziua următoare, S-a dus într-un oraş numit Nain şi cu El împreună mergeau mulţi ucenici de-ai Lui şi mult popor.

Iar când S-a apropiat de porţile oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale; şi ea era văduvă, iar poporul din oraş era mult cu ea.

Văzând-o pe ea Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge!

Atunci, apropiindu-Se, s-a atins de sicriu, iar cei ce îl duceau au stat locului şi Iisus a rostit: Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te! Şi cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale.

Frica i-a cuprins pe toţi şi preamăreau pe Dumnezeu zicând: prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat poporul Său.

14 octombrie / Duminica a douăzeci şi una după pogorârea Sfântului Duh Domnul a zis pilda aceasta: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa şi, când semăna el, o parte a căzut pe lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.

Altă parte a căzut în loc pietros şi, dacă a răsărit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

Altă parte a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând deodată cu ea, au înăbuşit-o.

Iar altă parte a căzut în pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit.

Ucenicii Lui l-au întrebat: Ce este pilda aceasta? Atunci El le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu se vadă şi, auzind, să nu se înţeleagă.

Iar pilda este aceasta: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de lângă cale sunt cei care aud, dar vine diavolul şi ia din inima lor; ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.

Cei din loc pietros sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină. Ei cred până la o vreme, iar în

ceasul ispitei se leapădă. făcut Iisus lui.

Cea căzută între spini, aceştia sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând sub povara grijilor, 27 octombrie / Duminica a a bogăţiei şi a plăcerilor vieţii, se înăbuşesc şi douăzeci şi patra după nu rodesc desăvârşit.

Iar cea de pe pământ bun, aceştia sunt cei pogorârea Sfântului Duh ce, cu inima curată şi bună, aud cuvântul, îl În vremea aceea a venit la Iisus un om, al păstreză şi fac rod întru răbdare. cărui nume era Iair şi care era mai marele sinaDupă ce a spus acestea, a strigat: cine are gogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga urechi de auzit să audă. să intre în casa lui, că avea numai o fată, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi pe când 21 octombrie / Duminica a se ducea Iisus, mulţimile Îl împresurau. douăzeci şi treia după Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată pogorârea Sfântului Duh averea ei, neputând să se vindece de către niÎn vremea aceea, venind Iisus în ţinutul meni, s-a apropiat de Iisus, pe la spate, şi s-a gherghesenilor, care este dincolo de apă, în atins de poala hainei Lui şi-n aceeaşi clipă faţa Galileii, când a ieşit pe uscat, L-a întâmpi- curgerea sângelui ei a încetat. nat un om din cetate, care avea demon şi care Atunci Iisus a zis: Cine este cel ce s-a atins de multă vreme nu mai punea haină pe el, şi în de Mine? Dar toţi au tăgăduit. Petru şi ceilalţi casă nu mai sălăşluia, ci în peşterile cu care erau cu El, răspunseră: Învăţătorule, morminte. Văzându-L pe Iisus, a răcnit şi a mulţimile Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi Tu căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a zis: Ce spui: cine este cel care s-a atins de Mine? ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Atunci Iisus a zis iarăşi: s-a atins de Mine preaînalt? Rogu-Te nu mă chinui! cineva, căci am simţit puterea care a ieşit din Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă Mine. afară din om, pentru că de mulţi ani îl Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit stăpânea. Şi-l legau în lanţuri şi în obezi şi-l tremurând şi, căzând la picioarele Lui a spus, puneau sub pază, dar el, sfărâmând legăturile, de faţă cu tot norodul, din care pricină s-a atins era mânat de demoni în pustie. de El şi cum s-a tămăduit numaidecât. Şi se rugau de El să nu le poruncească să Iar Iisus a grăit către ea: îndrăzneşte fiică, meargă întru adânc! credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!

Iar acolo era o turmă de porci, care păşteau Pe când Iisus vorbea încă, vine cineva din pe munte şi L-au rugat să le îngăduiască lor să casa mai marelui sinagogii şi spune: A murit intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi ieşind de- copila ta, numai osteni pe Învăţătorul. Dar monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a Iisus auzind, a zis către Iair: nu te teme, crede repezit de pe povârniş în lac şi s-a înecat. Iar numai şi se va mântui! păstorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să dat de veste în cetate şi prin sate. intre cu El, decât numai pe Petru, pe Ioan, pe Atunci locuitorii au ieşit să vadă ce au fost Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care Toţi plângeau şi se tânguiau pentru copilă. ieşiseră demonii, îmbrăcat şi cuminte, şezând Iisus le-a zis: nu plângeţi! Căci n-a murit, ci jos la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi doarme; dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că cei ce văzuseră le-au spus cum a fost mântuit a murit. îndrăcitul. Şi l-au rugat pe El toată mulţimea Atunci El după ce i-a scos pe toţi afară, din ţinutul gherghesenilor să se ducă de la ei, apucând mâna copilei, a strigat zicând: Copilă, căci frică mare îi cuprinsese. Şi El, intrând în deşteaptă-te! corabie, S-a înapoiat. Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată: şi a Iar bărbatul din care ieşiseră demonii, se orânduit Iisus să-i dea să mănânce. Iar părinţii ruga de El să-l lase lângă Dânsul. Iisus însă ei au rămas uimiţi. Şi Iisus le-a poruncit să nu i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te în casa ta şi spună nimănui ce s-a întâmplat. spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna octombrie 2013, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 24/2013. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine.

Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE,

Primim la redacţie

O scrisoare deschisă Stimate Domnule Doctor Alexandru Lupşa, Dragi colegi şi prieteni, M-am tot frământat, în ultimele zile, să găsesc forma cea mai potrivită pentru a vă mulţumi pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine. Când am ajuns la Spitalul judeţean din Târgu Mureş am apreciat, la superlativ, faptul că v-aţi găsit timp să mă liniştiţi şi să-mi explicaţi, pe înţelesul meu, în ce va consta operaţia pe care urma s-o efectuaţi. Eram, atunci, sub semnul emoţiilor şi al unei mari suferinţe.

Acasă, într-o dimineaţă frumoasă de toamnă târzie, am constatat că totul în jurul meu se învârtea frenetic şi că îmi pierdusem cu totul echilibrul. Credeam că e o impresie de moment şi că vigoarea mea, de bărbat la 40 de ani, va reuşi să învingă aceste momente de cumpănă. N-a fost aşa. A trebuit să-mi vină în ajutor doi colegi de serviciu, Tudor Dragomir şi Pavel Dorin, care m-au dus, de urgenţă, la Spitalul din Petroşani.

Acolo, mi-au dat, cu profesionalism, primul ajutor. Dar doctorii de acasă au constatat, repede, că situaţia îi depăşeşte şi că va trebui, de urgenţă, să fiu operat la o clinică de specialitate. Aşa am ajuns la dumneavoastră. Înainte de a pleca, apartamentul meu (aflat aproape de cer, într-un bloc turn din Petroşani) s-a dovedit neîncăpător. 12 colegi (Liviu Stoica, Daniel Stamate, Iulian Şerban, Eugen Bocăneţ, Miron Vasile, Cătălin Igărelu, Sorin Lazăr, Ion Băran, Nicolae Mirci, Lucian Todone, Radu Iacob şi Florin Badea)au venit să-mi ridice, cât de cât, moralul doborât de boală. Atunci i-am simţit alături şi pe comandanţii noştri Titel Brăgaru şi Ştefan Ciucă. La fel ca şi apartamentul, căsuţa postală a telefonul meu s-a dovedit la fel de neîncăpător pentru minunatele mesaje de încurajare. Unul dintre ele venea de la fiul meu, Vlăduţ, şi m-a emoţionat până la lacrimi. (“Tati, tu mai încurajat mereu şi mai sprijinit la greu. Acum a venit rândul meu, să te încurajez. Să ne ajute bunul Dumnezeu să treci cu bine operaţia. Eu şi mama ne rugăm pentru tine să te faci bine şi să vii acasă.

Te iubim!”) Le mulţumesc, din suflet, tuturor.

Mesajul creştin din “Cuvântul parohial” îmi arăta că rugăciunile părintelui Gabriel Bulf şi al enoriaşilor s-au îndreptat spre Cer şi pentru a-mi reda sănătatea pierdută. Lor, ca şi părintelui Barbu, le sunt adânc recunoscător. Toată familia, de aici şi de acasă, mia fost alături. Fiind cel mai aproape de mine, fratele meu, Costel, m-a încurajat şi m-a ajutat permanent. La fel au făcut şi ceilalţi fraţi aflaţi mai departe. Doar mamei nu i-am putut spune nimic. Nici înainte şi nici după operaţie.

M-aţi operat, domnule doctor, în regim de urgenţă, şi seara am constat că m-am putut ridica din pat. Am putut face şi câţiva paşi prin camera de spital. Dimineaţa, m-am trezit alături cu un coleg de serviciu, Ernest Puiu Balint, care, cu câteva zile în urmă, îşi condusese tatăl pe ultimul drum. A stat cu mine până când m-am externat, împărţind, de bună voie, o cameră de spital.

M-am uitat, apoi, cu teamă, în oglinda de la baie şi am văzut, în jurul gâtului, urmele unei cicatrici. Atât îmi mai amintea de suferinţa dinaintea operaţiei. Când am revenit acasă, curiozitatea m-a împins să caut, pe internet, în ce a constat operaţia (hernie de disc cervicală) pe care mi-aţi făcut-o. M-am îngrozit de complexitatea ei. Nu ştiu, dacă aş fi ştiut înainte ce mă aşteaptă, dacă aş fi mai avut curajul s-o înfrunt. Ştiţi că am o meserie grea, cea de poliţist, în care curajul şi tăria nu sunt calităţi ce pot fi trecute pe planul secundar. Cu toate acestea, atunci, în faţa calculatorului mi s-au înmuiat picioarele. Şi nu când am stat, faţă în faţă, cu dumneavoastră.

Mi-am dat seama, abia atunci, că dv., prin marile calităţi chirurgicale şi, desigur, umane, mi-aţi dat marea şansă a unei vieţi normale. Cum să vă mulţumesc? Am socotit că cel mai nimerit mod ar fi să o fac în modul cel mai simplu şi mai direct. Adică prin această “Scrisoare deschisă” adresată unui om în alb care, prin harul şi profesionalismul său, îţi poate oferi o a doua şansă şi, poate, o a doua viaţă. Normală, şi nu ţintuită întrun scaun cu rotile…

Cu adânc respect şi consideraţie, Sebastian (Gheorghiţă) AVRAM

3

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din bdul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri, dela începutul fiecărei luni, se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

Cotizaţii pentru biserică Pentru pensionari şi văduve: 15 lei pe an, pentru doi pensionari: 25 lei pe an, pentru doi salariaţi: 40 lei pe an

Ne-au părăsit în luna octombrie 2013 BALICA GHEORGHE, născut în data de 29.01.1933 în comuna Bogdana, jud. Vaslui, decedat în 03.10.2013, înmormântată în Cimitirul Poeni Petroşani.

BREBENEL FLORINEL LUCIAN, născut în 20.04.1973 în Petro;ani, decedată în 23.09.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani.

PITICAŞ ŞTEFANA, născută în 28.02.1928 în Turnu Măgurele, jud. Teleorman, decedată în 12.10.2013, înmormântat în Cimitirul Central Petroşani.

4

AŞA A FOST ÎN VREMEA NOASTRĂ

O relatare sentimentală de joi, 24 octombrie 2013, Ziua în care…

Tânărul era un pictor amator şi tabloul său stângaci a fost un omagiu sincer pentru fostul său camarad de arme.

Timpul trece şi, de necaz sau poate de bătâneţe, moare şi tatăl tânărului erou. Averea le este scoasă la licitaţie. Prima piesă licitată a fost chiar portretul fiului. Nimeni nu voia să cumpere opera unui amator fără nume. Toţi au venit acolo ca să liciteze numele mari ale picturii şi sculpturii mondiale. În cele din urmă, a binevoit să liciteze tabloul fiului un om de condiţie modestă. A oferit 10 dolari. Atât îşi putea permite. Mai mult nu avea de unde. Era grădinarul care avuse grijă de terenurile care înconjurau proprietăţile celor dispăruţi.

După ce s-a achiziţionat, la un preţ de nimic, portretul fiului, organizatorul marii licitaţii a spus că aceasta nu va mai avea loc. S-a deschis testamentul bătrânului şi s-a citit o prevedere expresă, ca ultimă voinţă a celui dispărut. Toată averea urma să fie adjudecată, în mod gratuit, de către cel care a cumpărat portretul fiului său. Minunată parabolă, adânc înţelesul.

Episcopul nostru a demontat, la final, şi ideea că, în România, se ridică prea multe bisericii în timp ce se închid şcoli şi spitale. „Şcolile şi spitalele nu se închid pentru că se ridică biserici”. Logic. După părerea noastră, credem că Biserica are manageri mult mai hărăziţi decât cei care acţionează în sectorul de stat. Dacă prima grijă a managerului privat e să fure pentru el, capii bisericii pun, cărămidă peste cărămidă, pentru zidirea unei opere destinate celor mulţi..

Legenda spune că toţi constructorii cu vocaţie provin, întotdeauna, din Argeş Părintele Gabriel Bulf este, deloc întâmplător, din Argeş.

Acolo e un loc unde a ucenicit şi a ridicat biserici Meşterul Manole şi am observat că părintele Gabriel i-a moştenit vocaţia construcţiilor durabile. Ceea ce a făcut, părintele în parohia de la Râu Bărbat a continuat, în mod firesc, şi la Petroşani.

Vorbele sale au fost puţine, smerite şi pline de recunoştinţă: „Vreau să-mi cer scuze, în primul rând acelora la care am insistat cu telefoanele pentru a ne ajuta, cu una, cu alta. Vreau să mulţumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil ca acest proiect să ia fiinţă şi aceştia sunt mulţi, de la domnul Moloţ la domnul primar, la Costel Avram şi până la omul simplu care a venit la Centru şi ne-a ajutat cu câţiva lei sau poate ne-a dat o mână de ajutor. Vreau să ştiţi că acest Centru nu este doar în slujba persoanelor vârstnice ci şi în slujba copiilor de aici, din Bosnia. Centrul e în slujba întregii comunităţi. Acest proiect a fost demarat la iniţiativa Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi ar fi trebuit să fie realizat de preotul Mihai Muntean. Dar pentru că dumnealui trecea printr-o perioadă mai dificilă, din punct de vedere al sănătăţii, am fost desemnat să mă ocup eu. Acum, dintr-o fostă şcoală, care ajunsese să fie o ruină, am adus la lumină acest centru şi grădiniţa Toată lumea o să primească, aici, o masă caldă. Şi bunicii şi nepoţii...

Cu banii mulţi faci orice.

Cu bani puţini ridici un Centru şi o Catedrală Preşedintele Mircea Moloţ a afirmat că foarte multe lucruri s-au schimbat în bine de când există Episcopie la Deva.

Unul din exemple este chiar acest Centru pentru persoane vârstnice deschis joi, 24 octombrie. Deschiderea Centrului de îngrijire ne relevă o latură oarecum neglijată a Bisericii noastre: dimensiunea ei socială. D. Moloţ a mai zis că îi admiră pe cei care se apucă de lucru, având mare încredere în Dumnezeu. „E uşor să faci ceva când ai un cont doldora de bani. Acest centru nu s-a realizat cum suntem noi obişnuiţi, să fie toţi banii şi să-l facem de la un capăt la altul. A fost făcut pe bucăţi, cu eforturi mari, în funcţie de finanţări, cu nopţi nedormite şi peri

AŞA A FOST ÎN VREMEA NOASTRĂ

5

S-a împărţit panglica tricoloră la Centrul pentru “Bunicii Văii Jiului” albi din partea părintelui Bulf care se gândea de unde mai plăteşte muncitorii, de unde mai ia un ban pentru una, pentru alta.”Acest prag a fost depăşit. O fostă şcoală („europeană”, potrivit actelor) fără canalizare şi apă curentă a fost transformată într-o bijuterie arhitectonică. Cum? Cred că numai părintele Gabriel şi „Cuvântul parohial” ştiu cum s-a petrecut, zi de zi şi de la lună la lună, această transformare miraculoasă. Dar, potrivit preşedintelui Moloţ, „greul de-abia acum începe. Pentru că acest centru va trebui să fie întreţinut şi beneficiarii ajutaţi tot prin efortul financiar al diferiţilor binevoitori”. Ce să mai zicem? Sperăm, sincer, să nu fie la fel de greu, precum a fost când s-a ridicat Centrul. Oameni, precum părintele Bulf, sunt rari. El e gata, atunci când e vorba de interesul comunităţii, să sune, în mod repetat, la oamenii politici pentru a-i ruga să dirijeze banul public şi spre destinaţii creştine. Preşedintele Moloţ a declarat că nu a fost, niciodată, deranjat de aceste apeluri.

Despre C.C.-ul de ieri şi azi sau Comitetul Central versus Centrul & Catedrala Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a recunoscut că e foarte mândru şi de acest Centru şi de faptul că, în parc, Catedrala începe să se înalţe spre cer. Înainte vreme, cele două iniţiale, C.C., însemnau vârful, suprastructura, idealul oricărui politician: Comitertul Central. Astăzi, primarul Petroşaniului e mândru că, şi datorită lui, se ridică şi Centrul de îngrijire şi Catedrala Văii Jiului. Sunt aceleaşi iniţiale dar sensul lor e cu totul altul. De altfel, părintele Gabriel a adus mulţumiri publice atât primarului cât şi soţiei sale, Monica, pentru implicarea lor majoră în sprijinul acordat acestor două mari obiective.

Flash Back cu ...

Reţeta ridicării Catedralelor Fostul stareţ al mănăstirii Lainici, părintele Ion Păcătosu, a povestit, odată, că a început construcţia Catedralei din defileul Jiului pe când avea în cont abia câteva milioane de lei vechi. Într-o seară a ajuns la fundul sacului. A doua zi trebuia să achite, urgent, câteva facturi restante. S-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să nu-l lase de izbelişte. Dis de dimineaţă a găsit, în pragul uşii chiliei sale, un plic cu o mare sumă de bani. Pe plic nu era trecut nici un nume. Credinţa ridică bisericile şi nu conturile uriaşe din bănci. Ulterior, stareţul Păcătosu a ajuns ditamai Arhiespiscopul de Harghita şi Covasna unde a refăcut şi ridicat zeci de biserici româneşti, într-un ţinut ostil ortodoxiei. În Defileu a rămas în urma sa o Catedrală. Şi amintirea unui mod pragmatic în stare a ridica uriaşe construcţii creştine cu bani puţini şi cu credinţă mare.

Miraculoasa transformare a romilor din Bosnia Ieri, ţiganii din Bosnia furau de zor şi azi păzesc, cu străşnicie, avutul obştesc!

Cea mai interesantă experienţă creştină ne-a fost adusă la cunoştinţă de părintele Gabriel şi ne-a fost confirmată de chiar paznicul Centrului. La început incursiunile „bosniecilor” în Dărăneşti se opreau, inevitabil, la construcţia creştină de unde nu plecau, niciodată, cu mâna goală. Aceste incursiuni barbare aveau loc zi de zi şi mai ales, noapte de noapte. Când părintele Bulf a luat hotărârea să renoveze şi grădiniţa şi, în plus, a decis ca şi cei mici, copiii sărmani din Bosnia, să ia masa alături de cei mai în vârstă, la cantina centrului, lucrurile s-au schimbat spectaculos. Nu numai că „bosniecii” nu mai fură dar au şi participat, cu mic, cu mare la lucrările de curăţenie şi întreţinere a spaţiilor de învăţământ. (Mihai Barbu)

6

SĂ LUAŢI AMINTE

14 OCTOMBRIE

Pomenirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva cea nouă (sec. XI)

S-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. A fost crescută de părinţii ei cu frica lui Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei. Moştenind o avere de la părinţi împreună cu fratele ei Eftimie, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi s-a retras la o mănăstire de fecioare lângă Constantinopol, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahilor. Într-o zi a venit îngerul Domnului şi i-a zis: “Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. Şi înţelegând Cuvioasa că este poruncă de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă a lăsat fără voie pustiul şi a intrat în Biserica cea preafrumoasă, în Sfânta Sofia şi în biserica Vlaherne a născătoarei de Dumnezeu. A plecat apoi la Ierusalim să se închine sfintelor locuri ale patimilor Domnului.

A zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului şi aflând o mănăstire de fecioare, a intrat într-însa şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu.

La 25 de ani, Cuvioasa Parascheva s-a întors în patria sa, la Epivat. Acolo a petrecut încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea. Şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. Şi trecând vreme de mulţi ani, Dumnezeu a descoperit moaştele ei, prin vedenii, şi le-a proslăvit cu faceri de minuni.

Moaştele sfintei au fost luate de Împăratul Asan al românilor şi bulgarilor şi au fost aşezate, mai întâi, la Târnovo. Au fost strămutate mai apoi la Belgrad şi, în sfârşit, aduse la Constantinopol, în biserica patriarhiei. În 1641, Măria Sa Voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iaşi în Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Dimitrie Cantemir scrie că sultanul Murad al patrulea a dat voie Domnului Moldovei să strămute moaştele sfintei pentru care a cheltuit 300 de pungi la poarta otomană.

Astăzi moaştele Sfintei Parascheva se află în Biserica Sfintei Mitropolii din Iaşi.

26 OCTOMBRIE

Pomenirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni (+ 303) A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonicului. A fost botezat în taină de părinţii săi de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. La moartea tatăului său, împăratul Maximian l-a chemat pe Dimitrie la dânsul şi l-a făcut dregător în locul părintelui său.

După o vreme a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrei este creştin şi s-a mâniat foarte. După ce s-a întors biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a făcut praznic în fiecare cetate în cinstea zeilor.

Fiind întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre dânsul, el a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin. Atunci împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă. În timpul jocurilor în cinstea venirii împăratului la Tesalonic au avut loc şi lupte între sclavi. Un tânăr creştin pe nume Nestor trebuia să se lupte cu Lie, un vandal înalt, puternic şi înfricoşător la chip. Nestor s-a dus la Sfântul Dimitrie cerându-i binecuvântarea ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. După ce i-a făcut semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: “Du-te! şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi.” Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” şi l-a învins pe Lie. Moartea lui l-a întristat pe împărat. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfânt în temniţă.

Marele Dimitrie şi-a dat astfel sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot atunci, din porunca împăratului i s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.

“CĂ DUMNEZEU ESTE ÎN ORICE LOC”

7

Autobiografia părintelui Arsenie Boca (I) Autobiografia pe care om publicăm mai jos este copiată după documentul olograf pe care părintele Arsenie l-a scris, în Râmnicu Vâlcii, în ziua de 17 iulie 1945. Autobiografia este vizată spre neschimbare, în data de 23.07. acelaşi an, de către un comisar al Poliţiei din Râmnicu Vâlcea. Documentul, care conţine 5 pagini scrise de mână, este semnat “Ieromonahul Arsenie”. Autobiografia este un document de primă mână în cunoaşterea şi înţelegerea vieţii şi misiunii părintelui Arsenie Boca. El se regăseşte şi în cartea semnată de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu intitulată “Părintele Arsenie Boca în atenţia Poliţiei politice din România”. Noi o să vă prezentăm această autobiografie în serial. Subtitlurile ne aparţin. (MB)

Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă, am o carte a lui Immanuel Kant “Religia în limitele raţiunii”, iscălită “Boca Zian cl. IV lic.”

La intrarea în cursul superior am rămas orfan de tată, care era cismar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-su. Ştiu că până astăzi m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia.

Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă sau speculativă şi, în 1929, m-am înscris la Academia teologică din Sibiu. În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile.

Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut nici un ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-mi vie greu când va afla că m-am călugărit.

Avva Arsenie îşi alesese nevoiţa tăcerii Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce nu mi-a reuşit întrucât tocmai în anul acela, 1929, Ministerul îngăduise şi fetelor să studieze Teologia şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am

reuşit toată vremea teologiei, deşi făceau parte şi din “Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupă, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz prin propria experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice.

Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei.

Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile pe care le făcea, pe vremea aceea, Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în “Revista de filosofie” din Bucureşti şi îmi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la “voia în oraş”, ci stam în curtea şcoalei cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş, decât dacă trebuia în interesul şcoalei. A vreunui profesor sau însoţit de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta şi mai deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt şi astăzi interioare, nu exterioare. Vorbăria mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoiţa tăcerii, prin care s-a desfăşurat anterior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului şi purta titlu: “Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.

Bătaia din copilărie mă urmărea ca un înger păzitor. În vacanţe mă ocupam cu pictura. Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis în anul următor, 1933/34, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care am terminato în cinci ani. Profesori principali aveam pe dr.

Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Rainer, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină, de multe ori, nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care era de multe ori era pus în imposibilitate să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti şi care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcările studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte Frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi, de la Bellearte ne tratau ca fiind în afară de studenţii ce să se poată înscrie în centruil studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram în atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă, unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea şi nu aveam timp de pierdut (bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor).

(Va urma)

8

S Ă

N E

T R Ă I A S C Ă !

Ei sunt cei care s-au botezat, în Paraclis, în octombrie 2013 1. DENISA MARIA, fiica lui Matac Lică şi Georgeta. Naşi: Făgaş Simona şi Dan Lucia.

2. MARIAN ANDREI, fiul lui Panciu Mariana şi Andrei Eugen. Naşi: Făgaş Simona şi Dan Lucia.

3. MIRIAM NICOLE, fiica lui Luca Vasile şi Andreea. Naşi: Nichifor Tiberiu şi Loredana.

4. DARIA MARIA, fiica lui Gogoloşu Claudiu Mihai şi Raluca Petronela. Naşi: Lupu Romeo şi Andra.

Ei sunt cei care s-au cununat, în Paraclis, în octombrie 2013 1. DOCEA CĂTĂLIN şi PIPAN ALINA MIRABELA. Naşi: Tomescu Daniel şi Ana-Maria.

2. BODEA RĂZVAN LIVIU şi BIRO ALEXANDRA. Naşi Kardoş Daniel şi Alexandra şi Benta Remus şi Diana.