Cuvantul Parohial - nr. 22

O pildă actuală de pe vremea poetului roman Vergiliu:

“Am învăţat să-i ajut pe nefericiţi pentru că ştiu ce-i năpasta” Reportaj de la Catedrală & Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice patronat de Sfinţii Pantelimon şi Nectarie

ISSN 2286 – 4539 Anul 3 Nr. 22 August 2013 Apare în Valea Jiului Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

Părintele Gabriel şi cel mai tânăr cântăreţ în strană: elevul Vlăduţ, aflat în vacanţă la bunicii din Petrila

E oficial: În această toamnă,

Centrul de îngrijire din Dărăneşti îşi deschide porţile

2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii august Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat rămăşiţele de firmituri, douăsprezece coşuri pline.

Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.

După aceea Iisus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, până ce va da drumul mulţimilor.

După sîvârşirea minunii, Iisus a voit să se urce în muntele care era acolo şi să se roage, dar ucenicii Lui iubiţi nu au voit să se despartă de Dânsul. De aceea i-a silit Mântuitorul, ca până când el eliberează mulţimile de oameni, care trebuiau să se întoarcă pe uscat la caselor lor, ei să intre în corabie şi să se ducă înaintea Lui spre celălalt ţărm.

Prin aceasta Iisus ne-a învăţat că oricât am fi de ocupaţi, lucrul rugăciunii niciodată să nu-l părăsim.

4 august / Duminica a şasea după pogorârea Sfântului Duh Sfântul Apostol Pavel ne spune că credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. „În vremea aceea, intrând Isus in corabie a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său. Şi iată că i-au adus un slăbănog, care zăcea pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule, păcatele tale sunt iertate!

Unii dintre cărturari ziceau întru sine: acesta huleşte.

Văzând Iisus gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre?

Ce este mai lesne a zice: păcatele tale sunt iertate, sau a zice: Scoală şi umblă?

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: Scoală-te, ridică patul tău şi te du la casa ta! Şi, sculându-se, şi-a luat patul şi s-a dus la casa lui.

Iar oamenii, văzând aceasta, se mirau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat putere ca aceasta oamenilor.”

Mulţimile poporului care stăteau împrejurul casei, văzând minunea, s-au mirat şi au slăvit pe Dumnezeu, însă nu cum se cuvenea, pentru că nau slăvit pe Iisus Hristos ca pe un Dumnzeu adevărat, Care a săvârşit minunea cu puterea Dumnezeirii Sale, ci au slăvit pe Dumnezeu ca pe Cel care a dat lui Iisus puterea de a face minuni, socotindu-L pe Iisus ca pe un om căruia i-a dat Dumnzeu această putere. Acest fel de credinţă nu este desăvârşită, însă această credinţă i-a pregătit pe iudei ca să creadă mai pe urmă că acest Iisus Hristos este Dumenzeu desăvârşit.

11 august / Duminica a şaptea după pogorârea Sfântului Duh „În vremea aceea, trecând Iisus, doi orbi se ţineau după Dânsul, strigând şi grăind: Miluieştene pe noi, Fiul lui David!

După ce a intrat în casă, au venit la Dânsul orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” Grăit-au Lui: „Da, Doamne!” „Atunci s-a atins de ochii lor, zicând: după credinţa voastră, facă-se vouă! Şi s-a deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie! Însă după ce au ieşit, au vestit numele Lui în tot pământul acela.

După plecarea lor, iată, au adus la Dânsul pe un om mut, având demon. Şi demonul fiind scos afară, cel mut a grăit.

Iar mulţimile de oameni se minunau, zicând că niciodată nu s-au arătat aşa lucruri pentru Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul demonilor scoate pe demoni.

25 august / Duminica a noua după pogorârea Sfântului Duh

Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.!

Iată cum se întinde mila lui Dumnezeu deopotrivă şi la cei mulţi şi neînvăţaţi, şi la cei puţini şi slăviţi.

18 august / Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh Domnul Iisus a arătat milostivirea Sa cea dumnezeiască şi puterea Sa cea nemărginită faţă de orbi, ologi, ciungi, leproşi, slăbănogi, surzi, muţi, faţă de cei ce pătimeau de friguri, faţă de cei îndrăciţi. A vindecat toată boala şi neputinţa, a gonit demoni, a înviat morţi, a sculat pe Lazăr cel mort de patru zile, a făcut multe şi mari minuni. „În vremea aceea a văzut Iisus popor mult şi I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe bolnavii lor.

Dar, făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut: Deci dă drumul poporului, ca să se ducă în sate, să-şi cumpere hrană.

Iisus însă le-a zis: nu trebuie să se ducă; daţile voi să mănânce!

Atunci ei I-au spus: nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.

Iisus a zis: Aduceţi-le pe acestea aici, la Mine.

După aceea, a poruncit poporului să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi doi peşti, a căutat spre cer, a binecuvântat, şi frângând a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimii oamenilor.

“În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, la celălalt ţărm, până ce El va da drumul mulţimii de oameni. Şi dând drumul mulţimii de oameni, s-a suit în munte ca să se roage în singurătate, şi, făcânduse seară, era acolo singur. În vremea aceasta corabia era în mijlocul mării, învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă a nopţii, a mers Iisus la dânşii, umblând pe mare.

Văzându-l pe El umblând pe mare, ucenicii sau înspăimântat, zicând că este nălucă şi de frică au strigat. Dar Iisus îndată a grăit lor, zicând: Îndrăzniţi! Eu sunt, nu vă temeţi!

Atunci Petru răspunzând a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă. Iar El i-a zis: Vino! Şi pogorându-se Petru din corabie, a mers pe valuri şi a venit către Iisus.

Dar, văzând vântul tare, s-a înfricoşat şi, începând a se afunda, a strigat, grăind: Doamne, mântuieşte-mă! Îndată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat pe dânsul şi i-a zis: puţin-credinciosule, pentru ce teai îndoit? Şi intrând ei în corabie, a stat vântul. Iar cei ce erau în corabie, venind s-au închinat Lui, zicând: cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

Trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.”

Aşa cum ai călătorit cu Sfinţii Tăi ucenici în corabie, pe marea învăluită de vânt şi valuri şi i-ai scăpat de la înec şi moarte, tot aşa, Doamne Iisuse Hristoase, călătoreşti şi cu noi cei ce ne rugăm Ţie, pe valurile înviforate ale acestei vieţi şi ne scapă sufletele noastre din învăluirea vântului cel potrivnic al ispitelor.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna august 2013, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, PS Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţia “Fire de iarbă” Petroşani (editor), ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 22/2013. La realizarea acestui număr, redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000), precum şi alte surse creştine. Fotografiile aparţin părintelui Gabriel Bulf şi d-lor Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.

DUMNEZ EULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L ZEULE,

3

Programul slujbelor :

Despre părintele Traian Moşic sau...

Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Joi, ora 17: Paraclisul Sfântului Nectarie Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie În prima zi de vineri, dela începutul fiecărei luni, se săvârşeşte Sfânta Taină a Maslului cu 7 preoţi.

De ce iubesc „Yesterday”, cântecul de ieri al Beatles-ilor

Cotizaţii pentru biserică Pentru pensionari şi văduve: 15 lei pe an, pentru doi pensionari: 25 lei pe an, pentru doi salariaţi: 40 lei pe an

ANUNŢ FOARTE IMPORTANT:

“Milostenia n-a sărăcit pe nimeni, niciodată!”

Pentru probleme de orice natură nu ezitaţi să-l sunaţi direct pe părintele paroh

Gabriel Bulf 0729080080 şi 0722137727

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie 1918 precum şi vilele de până la HP), blocurile turn 103, 105, 107, 109, blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie 1918, blocurile din str.

Minerului şi Ion Creangă, blocurile 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Colegiul de Informatică “Carmen Sylva”, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus două străzi din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Părintele Traian Moşic a fost, în ultima parte a tumultoasei sale vieţi, preot la o biserică din Petrila. Biserica sa era peste drum de cartierul Evidenţiaţilor.

Acolo ne-am mutat după ce ne-au demolat casa noastră de colonie, prevăzută cu curte, grădină şi bucătărie de vară. Casa, aflată în dreapta clubului muncitoresc, a fost pusă la pământ pentru a face loc unui bloc. Duminică de duminică, mama cobora în grabă, pe strada 1 Iunie, pentru a ajunge la slujbă. Cei patru copii şi treburile de zi cu zi o împiedecau, mai mereu, să ajungă chiar de la începutul slujbei. Însă, niciodată, mama nu a lipsit de la predicile părintelui Moşic. Era un om cu multă carte dar care vorbea pe înţelesul oamenilor simpli care-i populau, până la refuz, biserica. Erau, alături, mineri, barabe, momârlani şi venetici, cu toţii pătrunşi de adevărurile din cuvântul părintelui. Era bucuros că, după anii de detenţie, putea din nou să poată aduce cuvântul Domnului pentru şi printre ai săi. La Petrila se simţea casă. „Acesta mi-e pământul care mă îmbrăţişa încă din copilărie când dormeam afară lângă oi şi în nopţi senine priveam cum cădeau stele din cer, una după alta, lăsând cozi mari de lumină în urma lor, până noaptea târziu. Mă consultam cu fratele Ilie despre numele constelaţiilor, despre mersul aştrilor...până ce Luceafărul scăpăra, ca dintrun amnar lumina sa, semn că ziua nu e departe”.

După ce părintele Moşic a ieşit la pensie a venit un preot nou, ajuns la Petrila de prin părţile Olteniei. Predicile sale, lipsite de lumina părintelui Moşic - cel care punea cuvântul în acord cu mersul aştrilor - se terminau, inevitabil, cu veşnice apeluri pecuniare. Popa cel nou apela, mereu, la credincioşi ca să contribuie, cât mai substanţial, la ridicarea unei case parohiale. Aceasta s-a ridicat, semeţ, prin truda enoriaşilor şi prin bănuţul văduvelor. Când popa se pregătea să adauge casei parohiale şi un etaj (la care puteai să ajungi printr-o scară interioară, neaparat din marmură), lumea a început să murmure. Dimensiunile casei parohiale riscau să le concureze pe cele ale bisericii. Scara interioară din marmură trebuia să slujească unei eventuale veniri şi înoptări a episcopului nostru, aflat în trecere prin meleagurile noastre.

Iată că de atunci au trecut zile după zile, nopţi după nopţi, ani după ani, şi vlădica n-a poposit, niciodată, noaptea la Petrila. Prea Sfinţiile lor n-au fost interesate să vadă cum, la Petrila, „cad stele din cer, una după alta, lăsând cozi mari de lumină în urma lor...” Acum, după atâta amar de ani, cred că numai părintelui Traian i-a fost dat să vadă pe cer „stelele, munţii, izvoarele, pădurile, păşunile, colibele şi casa părintească”. Ele au rămas cele mai frumoase din lumea asta pentru că, vorba sfinţiiei sale, „aşa au răsărit în sufletul meu”.

Ce-ar mai fi de adăugat la această paralelă inegală. Cred că o singură menţiune ar fi suficientă: părintele Traian a locuit, cât a slujit la Petrila şi până a trecut Dincolo, într-un apartament de bloc din Petroşani, faţă-n faţă cu clădirea Întreprinderii de Reţele Electrice. Dar lumina pe care părintele Traian Moşic i-a transmis-o mamei şi pe care ea, la rândul ei, ne-a transmis-o şi nouă nu venea de acolo. N-avea cum...

Mihai BARBU P.S. Oh, I believe in yesterday!

Ne-au părăsit în luna iulie 2013 RANCEA ELENA, născut în data de 31.12.1928 în Lonea, decedată în 01.08.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani ROŞU ELISABETA, născută în 10.07.1947 în localitatea Petroşani, decedată în 05.08.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani.

DAVID PARASCHIVA, născută în 13.04.1936 în comuna Doba, jud. Satu Mare, decedată în 10.08.2013, înmormântată în Cimitirul Central Petroşani. ŢUGUI IOAN, născut la 06.06.1943, în localitatea Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj, decedat în 19.08.2013, la Petroşani. Înmormântat în Cimitirul Central din Petroşani.

4

JURNALUL CATEDRALEI

O pildă actuală de pe vremea poetului roman Vergiliu: Despre pâine şi alte nevoi ale omului În tradiţia iudaică, ruperea pâinii şi împărţirea acesteia convivilor, la începutul mesei, echivalează cu marcarea comuniunii acelora care iau masa împreună. Pâinea reprezintă trupul lui Iisus. Împărţirea pâinii simbolizează, într-un anume fel, faptul că Iisus se dăruieşte pe sine. Beneficiarii darului sunt evocaţi de Iisus prin intermediul unei formule foarte simple („pentru toţi”) care simbolizează, incontestabil, o viitoare mântuire. Ce este, oare, Cina cea de taină? O cină solemnă şi simplă care îi reuneşte pe Iisus şi pe apropiaţii săi, un gest de frângere şi împărţire a pâinii şi un potir cu vin care trece de la unul la altul. Între aceste momente, destinate trupului, mai sunt spuse de către Iisus câteva fraze care sunt destinate sufletului şi care ne fac să întrezărim orizontul împărăţiei cereşti.

La aceste lucruri m-am gândit atunci când am văzut centrul destinat persoanelor vârstnice din Dărăneşti. Ce este, oare, un astfel de aşezământ dacă nu o generoasă împărţire a pâinii cu cei mai năpăstuiţi dintre noi? Dar, vorba evanghelistului Matei, omul nu trăieşte numai cu pâine. El are şi nevoi spirituale.

Iar prima din aceste nevoi e credinţa.

Un text în care părintele Gabriel îl confirmă pe filozoful Blaga Am fost, în timp, martor al unei transformări miraculoase.

Dintr-o şcoală de la periferia oraşului (care se lăuda, prin inscripţii mincinoase agăţate pe pereţii exteriori, că e una europeană iar înăuntru era într-o stare de plâns) părintele Gabriel Bulf a făcut, pur şi simplu, o bijuterie. El a fost singurul dintre noi care a crezut în ideea sa şi a avut puterea de a o duce până la capăt. Lucian Blaga spunea despre ardelean

JURNALUL CENTRULUI...

5

Am învăţat să-i ajut pe nefericiţi pentru că ştiu ce-i năpasta

Sala de mese a centrului

că e omul care duce un gând până la capăt. Românul, în general, nu pare a fi plămădit din acest aluat. Părintele Gabriel e un regăţean din Piteşti dar a dovedit, prin tot ceea ce a făcut până acum, că e printre foarte puţinii ardeleni din Petroşani şi, poate, din Ardeal. Ştiu ce a făcut în parohia sa din Râu Bărbat, Hobiţa şi Uric şi cât este regretat de foştii săi enoriaşi. Şi acolo a avut ideea de a se îngriji de bătrânii din comună.

Acum, la Petroşani, pe lângă persoanele în vârstă se vor bucura de binefacerile civilizaţiei şi cei mai mici dintre noi.

Copiii provin, în marea lor majoritate, din Bosnea. Aici merită consemnată o stare de lucruri care, până de curând, părea de neimaginat. La începutul lucrărilor, rromii din Bosnea au dat dese târcoale şantierului şi au furat cam tot ce se putea fura. Când au aflat că odraslele lor se vor bucura, de dimineaţa şi până la prânz, de un trai şi civilizat şi de o masă caldă, au început să vadă cu alţi ochi clădirea din vecini. Şi au început să o ocolească...

E oficial: În această toamnă, Catedrala îşi va lua zborul spre cer În interior am observat, cu

Grădiniţa pentru copiii din Bosnea încântare, că totul este nou şi că Noul sediu al redacţiei “Cuvântul Parohial”

totul străluceşte. Şi în camere, şi în bucătărie, şi în grupurile sociale. Latinii descriau o astfel de situaţie prin trei scurte cuvinte: „nec plus ultra”. Adică mai mult decât atât nu se poate.

O să vă convingeţi şi singuri...

Centrul se va deschide cât de curând. Se aşteaptă venirea din concediu a finanţatorului principal. Pentru ceea ce a făcut merită această amânare...

O altă veste de ultimă oră se referă la reluarea lucrărilor la fundaţia viitoarei catedrale.

Ambiţia părintelui, precum şi a harnicilor să muncitori, este ca, în această toamnă, marea investiţie să ajungă la cota zero.

Adică să iasă, definitiv, din pământ şi să se poată înălţa spre cer. (Mihai BARBU)

6

6 august / Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este unul din Praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită la 6 august.

Iisus Hristos împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov şi Ioan au mers pe Muntele Tabor unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit Ilie şi Moise şi au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiţi şi înspăimântaţi.

Se dezvăluie astfel divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înţeleagă, după Înălţarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi că Patimile Sale au fost acceptate cu bună ştiinţă (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată posibilitatea propriei noastre îndumnezeiri.

Această întâmplare a subiectul unei dispute între Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Varlaam credea că lumina strălucirii lui Iisus era lumină creată, în timp ce Grigorie Palama susţinea că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu.

Acest fapt susţine argumentul lui Grigorie, mai larg, cum că noi nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat, de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

SĂ LUAŢI AMINTE

15 august / Adormirea Maicii Domnului Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului "a fost luată" de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.

Apostolii au fost aduşi, în mod miraculos, la acest eveniment şi au fost cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Apostol Toma, atunci când Maica Domnului a trecut din această viaţă. Apoi, ea a fost înmormântată. Apostolul Toma a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Acest moment este pentru noi pârga, primul rod al învierii de obşte a credincioşilor, care va avea loc după a doua venire a lui Hristos.

Praznicul poartă numele de Adormirea Maicii Domnului, pomenind trecerea ei din această viaţă, cuvântul "Adormire" traducând grecescul Koimisis, care înseamnă adormirea întru moarte (de aici vine cuvântul cimitir). Biserica Romano-Catolică preferă să numească acest eveniment ridicare la cer (lat. assumptio, literar "primire" [în cer]) întrucât, ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer. La fel ca şi în cazul naşterii Sfintei Fecioare sau în cazul Intrării în Biserică, nici pentru Adormirea Maicii Domnului nu există referinţe istorice sau biblice pentru această sărbătoare. Biserica Ortodoxă propovăduieşte că Maica Domnului este fără de păcat, dar şi că Fecioara Maria a avut nevoie cu adevărat să fie mântuită de Hristos - mântuită de încercări, suferinţe şi moarte din lumea aceasta. Ea a murit cu adevărat şi apoi a fost luată la Cer de Fiul ei, ca Maică a Vieţii, şi ia deja parte la viaţa fără de sfârşit din Împărăţia Cerurilor. Această viaţă în rai este pregătită şi promisă tuturor care "ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează" (Luca 11,27-28) Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul din cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioşii ortodocşi români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor faţă de Născătoarea de Dumnezeu.

Un foarte mare număr de biserici şi de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care îşi sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate şi comunităţi întregi vin, împreună, în aceste pelerinaje.

Credincioşii vin încă din preziua Praznicului, în 14 septembrie şi participă la slujbe, care în multe locuri au un fast deosebit. Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri din România şi Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului şi pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia. În pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă, în unele locuri, şi alte cântări (extra-liturgice) închinate Maicii Domnului, numite în Ardeal pricesne, care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum şi afecţiunea profundă a credincioşilor faţă de Cea pe care o numesc Măicuţa Domnului. Unele dintre acestea sunt de o surprinzătoare familiaritate: "Am venit, Măicuţă, să te mai vedem / şi să-ţi spunem dorul pe care-l avem..."

Poate cel mai cunoscut pelerinaj de Adormirea Maicii Domnului este, în România, cel de la Mănăstirea Nicula, păstrătoarea unei cunoscute Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului [1]. Aici credincioşii se adună cu sutele de mii. Foarte mulţi, în semn de evlavie faţă de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer şi îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (o dată sau de trei ori) în genunchi, aşteptând apoi cu răbdare, ore şi chiar zile la rând, pentru a ajunge să se închine Icoanei Maicii Domnului. În afara slujbelor, în ziua praznicului se organizează în multe locuri, pe lângă mănăstiri, în oraşe sau târguri şi serbări populare.

FRIGUL TOAMNEI ÎNCEPE PE 29 AUGUST

7

29 august / Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul În fiecare an, pe data de 29 august, creştinii prăznuiesc “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august. Pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc.

Ioan este nume iudaic: “Iohanan”, prescurtare de la “Iehohanan” şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Aproape 2 milioane de români poartă numele de Ion, Ioan, Ioana sau diferite variante ale acestora: Ionel, Nelu, Ionuţ, Ionica, Ionela, Nela, Oana, etc. Ioan Botezătorul este una din figurile centrale ale creştinismului: predicator şi botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul şi botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei”. Biserica Creştină îl cinsteşte ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Sfânta Maria. În calendarul ortodox, Sfântul Ioan are mai multe zile de pomenire: zămislirea lui – 23 septembrie; naşterea – 24 iunie (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele); soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august – zi de post şi rugăciune; prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.

Ioan Botezătorul a trăit în aceeaşi perioadă cu Iisus Hristos. Adept şi susţinător al acestuia, adună în jurul lui o mulţime de oameni gata să-l urmeze în credinţă şi smerenie. Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe atunci rege al Iudeii, pe care îl învinuieşte că trăieşte într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soţie pe Irodiada, soţia lui Filip, fratele său, aflat încă în viaţă. Îngrijorat de puterea profetului pe care-l bănuia că ar vrea să-i întoarcă pe oameni împotriva sa, dar neavând curaj să îl ucidă, Irod îl aruncă în închisoare.

La ziua de naştere a lui Irod, Salomeea – fiica

la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol de unde a fost dus în provincia Poitou (Franţa) de către regele francez Pippin al III-lea (715-768). În tradiţia populară există şi pentru această zi o serie de obiceiuri pe care oamenii le respectă cu stricteţe.

Ziua de 29 august este una de post în care se postitorilor le este permis să mănânce numai apa şi struguri. Cei care au păcate grave, pot să se cureţe dacă mănâncă numai o turtă de grâu sau de mălai. În această zi este bine sa nu se mănânce fructe rotunde – mere, pere, prune, pepeni – pentru ca forma lor aminteste de cea a capului. Şi nucile sunt interzise întrucât miezul lor seamănă cu o cruce.

Irodiadei, a dansat pentru acesta, luându-i minţile.

Irod îi promisese „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.

Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.” La îndemnul mamei sale, fata îi cere în dar, pe o tipsie de argint, capul profetului. Împăratul s-a întristat, dar din pricina jurămintelor sale şi de ruşinea celor prezenţi, a poruncit ca Ioan Botezătorul şă fie omorât şi aşa a ajuns cinstitul cap al Botezătorului pe tipsie, în mâinile Irodiadei, mama Salomeei.

Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat. Împăratul roman anticreştin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus

În ajunul sărbătorii nu se mănâncă preparate cu varză, deoarece se crede că Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză.

Nu se mănâncă roşii şi nici fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu, întrucât aceste alimente amintesc de sângele vărsat în timpul decapitării Sf. Ioan. În această zi, nu se foloseşte cuţitul nici măcar la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.

La biserică se sfinţesc mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate. În familiile în care au murit rude de moarte năpraznică se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri şi pâine.

Se mai spune că, din această zi, începe şi frigul toamnei întrucât fiecare om este cuprins de friguri / frisoane, când află felul în care a murit Sfântul Ioan Botezătorul.….

Premiul Revistei ARGEŞ din Piteşti (co-editor Uniunea Scriitorilor din România) pentru reportaj a fost acordat lui Mihai Barbu pentru volumul

“Cumpăr înţelepciune”

8

S Ă

N E

T R Ă I A S C Ă !

Ei sunt cei care s-au botezat, în Paraclis, în august 2013 1. MAIA - AGAHTA, fiica lui Toth Lorand Arpad şi Toth Simona. Naşi: Borotă Gheorghe şi Andreea.

2. ALEXIA- RAMIRA, fiica lui Drăgoi Viorel Claudiu şi Andreea Elena. Naşi: Szedlacsek Simona Elena şi Dumitrescu Marius.

3. RANYA-ŞTEFANIA, fiica lui Tomescu Dragoş Alin şi Melinda. Naşi: Birkner Eva şi Robert.

4. ANDREI IONEL, fiul lui Câmpean Andrei şi Puşkaş Melinda Maria. Naşi: Aradi Elena Maria şi Voiculescu Neli.

5. DAVID NICOLAS, fiul lui Lengyel Iosif şi Roxana Doina. Naşi: Cojocaru Adriana şi Liviu.

Ei sunt cei care s-au cununat, în Paraclis, în august 2013 1. PÂRVULESCU GHERASIM şi GHERASIM SIMONA MAGDALENA. Naşi: Turcel Florin şi Nicoleta 2. BĂRBUŢĂ LAURENŢIU şi PERA ANDREEA. Naşi: Bărbuţă Claudiu şi Cipriana Petronela