Page 1

Ajuns acasă, după 5 ani de detenţie, regretatul preot Traian Moşic i-a mărturisit fiicei sale:

Pag

. 4-

5

„Mi-au zis că eşti moartă. Că te-a călcat un camion pe o trecere de pietoni!”

10

 august 2012  Apare în Valea Jiului Anul 2  Nr. Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroşani

De azi înainte, orice om din parohia noastră

Va apărea în Cuvântul parohial de cel puţin trei ori Potrivit teoriei pe care se sprijină întreaga presă locală americană, un om trebuie să apară, în decursul unei vieţi, de cel puţin trei ori în paginile ziarelor. Odată când se naşte, odată când se căsătoreşte şi odată când moare. Această teorie e Biblia oricărei apariţii editoriale la nivel local şi regional din Statele Unite . Din această cauză, lumea citeşte cu nesaţ presa locală americană iar pentru istorici e o adevărată mană cerească. Pentru cei care vor să-şi recompună arborele genealogic, informaţiile furnizate de presa locală de dincolo de ocean sunt de primă mână. De aceea, inaugurăm şi noi, la nr.10 al publicaţiei noastre, o pagină în care vă vom ţine la curent cu evenimentele majore din viaţa familiilor din parohie. Va fi o pagină destinată prezentului dar mai ales viitorului…

Părintele Gabriel Bulf şi una din multele Marii sărbătorite pe 15 august


2

S Ă LUĂM AMINTE...

Evangheliile rânduite a fi citite în cadrul sfintelor Liturghii din duminicile lunii august 5 august / Duminica a noua după pogorârea Sfântului Duh “În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargp înaintea Lui, la celălalt ţărm, până ce El va da drumul mulţimii de oameni. Şi dând drumul mulţimii de oameni, s-a suit în munte ca să se roage în singurătate, şi, făcându-se seară, era acolo singur. În vremea aceasta corabia era în mijlocul mării, învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă a nopţii, a mers iisus la dânşii, umblând pe mare. Văzându-l pe El umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că este nălucă şi de frică au strigat. Dar Iisus îndată a grăit lor, zicând: Îndrăzniţi! Eu sunt, nu vă temeţi! Atunci Petru răspunzând a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă. Iar El i-a zis: Vino! Şi pogorându-se Petru din corabie, a mers pe valuri şi a venit către Iisus. Dar, văzând vântul tare, s-a înfricoşat şi, începând a se afunda, a strigat, grăind: Doamne, mântuieşte-mă! Îndată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat pe dânsul şi i-a zis: puţin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi intrând ei în corabie, a stat vântul. Iar cei ce erau în corabie, venind s-au închinat Lui, zicând: cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.” Aşa cum ai călătorit cu Sfinţii Tăi ucenici în corabie, pe marea învăluită de vânt şi valuri şi i-ai scăpat de la inec şi moarte, tot aşa, Doamne Iisuse Hristoase, călătoreşti şi cu noi cei ce ne rugăm Ţie, pe valurile înviforate ale acestei vieţi şi ne scapă sufletele noastre din învăluirea vântului cel potrivnic ail ispitelor.

12 august / Duminica a zecea după pogorârea Sfântului Duh “În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus pe dânsul la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l pe el aici, la Mine. Şi l-a certat Iisus şi demonul a ieşit dintr-

însul, iar copilul s-a tămăduit din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, deosebi, au zis: Pentru ce noi n-am putut să scoatem pe demon? Iisus le-a răspuns: Pentru necredinţa voastră! Căci adevăr grăiesc vouă: De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acesutia mută-te de aici dincolo, şi se va muta, şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Căci acest neam de demoni nu iese, fără numai cu rugăciune şi post. Întorcându-se ei în Galileea, le-a spus Iisus: Se va da Fiul Omului în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, şi a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.”

19 august / Duminica a unsprezecea după pogorârea Sfântului Duh “Împărăţia cerurilor este asemenea cu un impărat, care a vrut să se socotească cu servitorii săi. Şi începând el să facă socoteală, au adus la dânsul pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el, pe femaia lui, pe copiii şi tot avutul lui, ca să plătească datoria. Atunci servitorul acela, căzând în genunchi, i se închinea lui şi zicea: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul servitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar, când a ieşit servitorul acela de acolo, a găsit pe unul dintre cei ce slujea împreună cu el, care-i datoria o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât, zicându-i: plăteşte-mi ce-mi eşti dator! Atunci cel împreună-slujitor cu el, căzând în genunchi, îl ruga şi zicea: îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti tot. El însă nu voia, ci ducându-l, l-a aruncat în închisoare, până când va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui de slujbă, văzând cele ce s-au întâmplat, s-au întristat foarte şi venind au spus stăpânului toate cele ce s-au petrecut. Atunci, chemându-l pe el domnul său, îi zise: servitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mâniindu-se domnul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria, tot aşa li Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare din voi nu veţi ierta, din inimă, greşelile fratelui vostru.” Fie ca Bunul Dumnezeu să se

milostivească faţă de noi şi să ne luminize mintea pentru a înţelege sfânta Lui voie şi a face numai cele bune şi bineplăcute înaintea Lui. Căci a Lui este stăpânirea şi puterea şi slava în vecii vecilor. Amin!

26 august / Duminica a douăsprezecea după pogorârea Sfântului Duh Învăţăturile din Evanghelia de astăzi i-au înfricoşat atât de mult pe sfinţi apostoli, încât au întrebat pe Iisus, zicând: “Dar cine poate să se mântuiască?” Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta se pare că este foarte greu şi aproape cu neputinţă puterilor fireşti ale omului bogat. El este totuşi cu putinţă prin lucrarea harului celui atotputernic al lui Dumnezeu. “În vremea aceea, un tânăr s-a apropiat de Iisus şi, căzând în genunchi înaintea Lui, L-a întrebat: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să moştenesc viaţa veşnică?” El i-a zis: de ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, fără numai Unul Dumnezeu. Iar dacă voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile! I-a zis: Care? Iisus i-a răspuns: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Tânărul i-a zis: toate acestea le-am păzit din copilăria mea, ce-mi mai lipseşte? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi Mie. Dar auzind cuvântul acesta, tânărul pleacă întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: adevăr grăiesc vouă, că un bogat cu anevoie va intra în Împărăţia cerurilor. Încă o dată zic vouă, că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia cerurilor. La acest cuvânt, ucenicii se mirară foarte şi ziseră: oare, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a grăit: la oameni aceasta e cu neputinţă; la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.” Această mântuire, care este cu neputinţă puterii omului, zice Iisus este cu putinţă lui Dumnezeu cel atotputernic. Omul cel bogat ca şi cel sărac, numai cu a sa putere, nu poate să se mântuiască; fiind însă povăţuit şi ajutorat de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu, poate să se mântuiască.

Acest nou număr al publicaţiei creştine CUVÂNTUL PAROHIAL vă este oferit, în luna august 2012, de către preotul paroh Gabriel Bulf, cu binecuvântarea Episcopului nostru, Gurie. Noi, Mihai Barbu (redactor-şef) şi Rolland Szedlacsek (DTP), împreună cu cei din Asociaţile “Fire de iarbă” Petroşani, Rosa Multiflora şi Clubul Copiilor si Elevilor Petrila, ne-am străduit să mijlocim, apariţia numărului 10/2012. La realizarea acestui număr redactorii noştri s-au călăuzit şi au consultat “Tâlcuirea evangheliilor şi cazanii la toate duminicile” alcătuită de Patriarhul Iustinian (Bucureşti, 2005), “Predici la duminici şi sărbători, la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului, ale Sfinţilor şi la Sfinţi români” de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Bucureşti, 2000). Ne puteţi citi on-line, în format pdf pe adresa www.clubulcopiilorpetrila.ro Fotografiile aparţin lui Constantin Barbu şi Geza Szedlacsek.


D U MN EZEULE, E ZEULE, MILOS TIV F II CU MINE PĂ C Ă TOSU L

Ecclesiastul Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, regele lui Israel în Ierusalim pre stihuri retocmite acum de Şerban Foarţă

Şerban Foarţă e un poet nepereche care îşi îmaginează şi îşi pune singur tot felul de piedici şi obstacole lingvistice pe care le trece, apoi, cu o uşurinţă imperială. El e asemenea, ca să încercăm o comparaţie familiară doar celor care frecventează (şi) lumea sportului, lui Serghei Bubka. Acesta, având la îndemână doar o prăjină, dobora record după record mondial pentru că el, în compeţie, nu mai avea rivali. Ucraineanul a fost, astfel, ani de zile adversar doar cu el însuşi. Aşa stau lucrurile, azi, în ceea ce priveşte poezia şi cu timişoreanul Şerban Foarţă. Poetul îşi încearcă, acum, puterile poetice în traducerea cărţilor sfinte. Dificultatea unei astfel de întreprinderi lingvistice stă, desigur, în inventarea unei limbi arhaice pe care noi, din păcate, nu am avut-o sau nu avem încă ştire de existenţa ei. Sadoveanu a reuşit această performanţă în proză făcându-I să vorbească autentic pe Ştefan cel Mare şi Sfânt şi pe contemporanii lui. Foarţă brevetează o limbă poetică românească de un parfum ancestral ameţitor. Romulus Vulpescu a mai reuşit o performanţă asemănătoare, transpunându-l într-o română medievală, pe Charles d’Orleans şi pe Rabelais. Şerban Foarţă merge şi mai jos, pe scara timpului, dând echivalentul românesc al versurilor lui Solomon (Cântarea Cântărilor) şi ale fiului regelui David (Ecclesiastul). La acest număr aniversar vă oferim două monstre dintr-o fericită transpunere în româneşte a textelor sacre. E cadoul nostru pentru numărul 10. (Mihai Barbu)

Ci, iată, Ecclesiastul spune că toate îs deşertăciune, cu toatele-s deşertăciune-a deşertăciunilor, -căci, spune, cu ce, din truda ce-o depune, se-alege omul? Azi eşti june, iar mâine eşti strigat bătrâne,ci doar pământu,-n veci, rămâne. Răsare soarele şi-apune Unde-i e locul a apune. Pe mers, spre miazăzi se pune, Spre miazănoapte,-apoi, se pune; rotindu-se cu repejune, se nasc vântoasele nebune. Şuvoaiele o iau spre mare, iar marea nu-i destul de mare să le încapă; după care se-ntorc, şi iar o iau spre mare, spre-a nu-şi găsi îndestulare. Goale-s cuvintele: nu are să le grăiască omul,-n-are loc ochiu,-n el, de-atâta zare, urechea,-n ea, de zvon prea mare. Ce-a fost are-a mai fi; ci are şi altceva să fie, oare? Nimic nemaivăzut sub soare. Ălui de-o zice „Luaţi aminte: Ăsta e un lucru nou”, aminte aduceţi-i că-i mai cuminte a-l socoti de dinainte de noi; iar gura nu vă minte grăind: aducere aminte nu-i pentru ce-a fost mai nainte, nici pentru ce ne stă nainte şi încă nu-i, -şi ne dezminte şi-nchipuire, şi cuvinte. Eu, Ecclesiastul, mai presus de toţi ebreii, fost-am: rege-n Ierusalim,-şi,-atunci, mi-am pus inima-n doliu să dezlege tot ce sub cer îi e supus cutăre-i legi, şi care lege e-aceea. Căci pe om l-a pus să se frământe şi dezlege cele mai grele taine, Domnul, până ce tihna-ţi pierzi, şi somnul. Şi-am cercetat cu-nţelepciune la cele câte-s pe pământ, sub soare, şi, cu-amărăciune, aflat-am că-s deşertăciune şi căutare-s doar, de vânt. Ce-i strâmb, mi-am zis, nu se va drege, ce-i lipsă, nu-i de numărat; Şi-n sinea-mi, zis-am că sunt rege peste-nţelepţi, şi împărat, şi-s mai presus acum de ceia ce, în Ierusalim, au fost naintea mea, şi am fost cheia a toate,-dându-le de rost. Şi din atâta-nţelepciune umplutu-m-am de-amărăciune, căci toate îs deşertăciune şi căutare îs de vânt. Nu-i noimă, alta, pe pământ, decât ca, întru-amărăciune, să dobândeşti deşertăciune, în neodihnă şi frământ.

3

Ecclesiastul 1 Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. 2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. 3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? 4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare. 5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. 6 Vântul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăsi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri. 7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. 9 Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iată ceva nou!" de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă nu va lasa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. 12 Eu, Ecclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. 13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! 15 Ce este strâmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseste nu poate fi trecut la număr. 16 Am zis în mine însumi: "Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toti cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. 18 Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.”


4

A LT F E L D E S P R E . . . P R E O Ţ I C A R E A U F O S T

Ajuns acasă, după 5 ani de detenţie, preotul Moşic i-a mărturisit fiicei sale:

„Mi-au zis că eşti moartă. Că te-a călcat un camion pe o trecere de pietoni!” Preotul Traian Moşic a slujit în ultima parte a vieţii la Petrila, într-o biserică aflată peste drum de cartierul (Evidenţiaţilor, ulterior Vulturului) în care am copilărit. Cât timp a trăit părintele, mama era nelipsită de la slujbele, oficiate cu har, de popa Traian. Se ştiau de multă vreme iar mama avea un adevărat cult pentru d-na preoteasă. Fotografia ei a stat multă vreme în vitrina bibliotecii noastre aflate în camera părinţilor. Ne obişnuisem cu ea şi o consideram ca pe un fel de zână bună a casei noastre. Părintele a avut patru copii, toţi au făcut studii superioare şi s-au risipit, apoi, în cele patru vânturi. Pia a ajuns la Iaşi, Dan - la Constanţa şi Doru - la Sibiu. Cel mai mare dintre ei a ajuns inginer minier şi a sfârşit tragic într-un accident petrecut în subteranul minei Moldova Nouă. Şi părinţii noştri au avut tot patru copii. Copiii părintelui Moşic erau cu vreo câţiva ani mai mari decât noi. Ne-am redescoperit târziu, la o vârstă a înţelepciunii şi a aducerilor aminte. De fiecare dată când trec prin Petroşani, la mormintele părinţilor şi al fratelui mai mare, la aniversări rotunde de la terminarea liceului sau aduşi încoace de nostalgia tinereţii, cei trei fraţi Moşic nu ne ocolesc. Unii vor să doarmă în casa mamei noastre din Petrila, acolo unde fotografia îngălbenită de vreme a mamei lor mai stă şi azi la umbra unor cărţi odinioară interzise. Aşa s-a întâmplat şi de curând, când dna profesoară Pia Leu a fost de acord să ne povestească câteva scene triste din viaţa unui preot din Valea Jiului, cu mare dragoste de credinţă şi de ţară. Despre Pia Moşic am în memorie o întâmplare care poate da seamă despre ce fel de om este. Prin 1986, era în vizită la noi (stăteam pe atunci la etajul X al unui bloc din centrul Petroşaniului) şi ne uitam, împreună. la un film. Fratele meu îşi cumpărase un video (care costa pe atunci cât o Dacie) şi oricine ne trecea pragul ne ruga să le oferim un film. Era seară. La un moment dat blocul a început să se zgâlţâie şi, avertizaţi de marele cutremur din 1977, ne-am ascuns fiecare cum am ştiut mai bine. Am fugit spre tocurile uşilor în timp ce Pia a stat nemişcată în fotoliu cât a ţinut tremurul pământului. Am fost extrem de miraţi de această atitudine. „Mi-a zis tata că unde ţi-e scris să mori, acolo vei muri. Oriunde vei încerca să te ascunzi de ea...” -Când şi cum s-a petrecut arestarea bunului tău tată? -Într-o zi tata a primit un telefon că trebuie să se prezinte la Arad, la Episcopie, cu o situaţie privind sectele existente în Valea Jiului. Tata ştia că Episcopia avea tot felul de astfel de situaţii dar, cu toate acestea, nu i s-a părut nimic suspect. M-a luat şi pe mine cu el. Tata a terminat relativ repede cu treburile sale de la Episcopie şi am fost, la Mureş, ca să ne bronzăm. Am reuşit să ne roşim foarte tare pe spate. Mama i-a zis tatei, la plecare, să ia nişte caise de la Arad, că erau mai ieftine şi mai frumoase decât la Petroşani. Tata a cumpărat un fel de geamantan din nuiele pe care l-a umplut cu caise. Apoi am plecat la gară ca să luăm trenul şi să ne întoarcem acasă.

-Totul pare, până acum, idilic. Când a intervenit Securitatea în viaţa voastră? -La Ilia s-au urcat în tren două persoane care s-au aşezat la câteva banchete distanţă de noi. Când am ajuns la Simeria, cei doi l-au rugat pe tata să coboare cu ei pentru că a dispărut o geantă din tren şi că trebuie să dea o declaraţie dacă ştie ceva despre acest lucru sau dacă a văzut sau observat ceva suspect. Tata a coborât şi apoi a realizat că, de fapt, totul era doar o înscenare şi că a fost arestat. A apucat să mai spună unui ceferist că fata sa a rămas în compartiment şi că îl roagă să o ducă până acasă, la Petroşani. -Cum a reacţionat mama ta la aflarea teribilei veşti? -Când i-am povestit mamei ce ni s-a întâmplat

la Simeria, ea a hotărât, imediat, să ardem toate hârtiile ce l-ar fi putut acuza pe tata. Am făcut un foc la baie şi am ars hârtii toată seara şi o bună parte din noapte. Acasă eram numai noi două şi fratele meu, Dănuţ. Ceilalţi doi fraţi, Mircea şi Doru, erau plecaţi în tabără, la mare. -A fost inspirată ideea mamei tale de a arde toate manuscrisele din casă? -Cred că da. Pentru că a doua zi, s-au şi prezentat doi oameni care au început să scotocească peste tot. Nu erau oameni proşti ci, mai degrabă, oameni cultivaţi dar aflaţi în slujba răului. „Tartarin din Tarascon? Hm...”, zicea unul dintre ei, zâmbind superior. Ştia ce răsfoia. Cărţile mari îi erau familiare. Apoi au luat cărţile străine şi cărţile interzise (Goga, Iorga, Alexe Mateevici) şi au plecat cu câteva plase pline de clasici ai literaturii universale şi de clasici români. În timpul percheziţiei mai veneau diverşi oameni, cunoscuţi sau prieteni, care băteau în geamul de la birou şi îl strigau pe tata. Securiştii se dovedeau bucuroşi de oaspeţi. Erau invitaţi înăuntru, erau legitimaţi şi apoi au fost, cu toţii, chemaţi la Securitate să dea diferite declaraţii şi informaţii. Ce-a zis fiecare doar ei ştiu. -Cei doi civili nu aveau alături şi braţul înarmat al poporului? -Cum să nu...Am uitat să vă spun că la uşă stătea un miliţian care, la un moment dat, dă drumul pistolului de la brâu şi îi trage un picior aşa încât arma ajunge sub dulap. Dănuţ, care asistase la scenă, îi zice „Nenea, vedeţi că v-a căzut pistolul!” şi inocenţa fratelui meu a făcut ca o posibilă înscenare să fie evitată. Cred că asta ar mai fi lipsit să se consemneze şi faptul că părintele deţinea în bibliotecă pe lângă acele cărţi interzise şi arme de foc. -Când şi cum ţi-ai revăzut tatăl? (continuare în pag. 5)


A LT F E L D E S P R E . . . P R E O Ţ I C A R E A U F O S T -Când l-au arestat pe tata acesta împlinise, de o lună, 50 de ani. A ieşit din detenţie, în 1964, după cinci ani de puşcărie. A trecut prin mai toate puşcăriile iar ultimul loc de detenţie a fost în Balta Brăilei. La Simeria, în gară, i-au pus ochelari negri şi l-au ţinut în arest până în iarnă când a fost o mascaradă de proces şi a fost condamnat la 12 ani muncă silnică. Când a venit acasă, după cinci ani, era într-o zi de august. Eram în vacanţă. Pe uşă a intrat un om bronzat foarte tare şi care nu avea mai mult de 40 de kg. Mi-am dat seama că era tata şi i-am sărit în braţe. „Mi-au zis că eşti moartă. Că te-a călcat un camion pe o trecere de pietoni!” „Şi tu ai crezut aşa ceva?” l-am întrebat eu. Pe lângă suferinţele fizice, tata a trebuit să îndure şi suferinţele inimii. -Ţi-a povestit vreodată cum a fost în detenţie? - Foarte puţin şi lucruri, cred, neesenţiale. În puşcărie, s-a intersectat cu lume de toată condiţia. Toţi

erau consideraţi duşmani ai poporului. Mama îl considera pe tata un mare patriot. Când era supărată ne zicea că ar fi bine ca românii să nu apuce zilele în care ţara noastră să aibă nevoie de patrioţi aşa cum a fost tatăl nostru. Acolo s-a întâlnit şi cu istoricul Alexandru Zub, pe atunci doar un tânăr student. Un ţăran din satul lui Nicolae Iorga s-a ataşat de tata şi, la un moment dat i-ar fi zis că are multă minte, dar nu-i toată bună. -Logic, de vreme ce a ajuns nevinovat în detenţie. Cum a fost viaţa voastră în absenţa tatii? -Cât timp tata a fost în puşcărie, mama a trebuit să facă în aşa fel ca noi, copiii, să nu mai purtăm stigmatul că suntem fiii unui duşman al poporului. Aşa l-a convins pe unchiul nostru, dl. Murgu, să îl adopte pe Doru. Unchiul Murgu şi doctorul Lepădatu erau doi oameni destoinici veniţi în Vale tocmai din Banatul sîrbesc, de la Vârşeţ. Doru a putut astfel să urmeze cursurile unei facultăţi şi a ajuns inginer. S-a stabilit la Sibiu. Borza neni era femeia care ne ajuta la menaj şi la biserică. Al doilea ei soţ a fost minerul Iosif Nistor, un ilegalist. Ei aveau, deja, câţiva copii. Când partidul a aflat că minerul ilegalist l-a adoptat pe fiul unui duşman al poporului a fost chemat la raion şi l-au beştelit cum se cuvine. Minerul a răspuns admirabil acuzei că, adoptându-l pe Dănuţ, îi dă acestuia posibilitatea să înveţe. „Dacă la noi învaţă şi coreenii şi cubanezii apoi de ce să nu poată învăţa alături de ei şi un român de-al nostru?” Iosif Nistor nu s-a înşelat. Dănuţ Nistor a devenit medic stomatolog şi un sensibil poet creştin. Locuieşte la Constanţa şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mihai BARBU

5

În rugă dă-mi o rază Dan Ioan Nistor În rugă dă-mi o rază De-a săgetat potrivnicul întru voia mea întunecime gând pătimaş să petreacă, în rugă dă-mi o rază să-l pot stâmpăra să-l pot împrăştia, nici la vrăjmaş să se-ntoarcă, să simt apropierea Ta întroienirea întru iubire

Crucea să nu-mi părăsesc Cornelia Moşic Când clopotele bat Săvârşindu-se-n duh, Vie nădejde-mi adună, Crucea Să nu-mi părăsesc, Nici credinţa Străbună. Într-un al inimii clopot, Din veşnicie am strâns Cea mai mică parte, În voi să vin, Cu mine să vină, Cei de departe.

Marcu Ulpiu Traian Moşic:

„Toţi murim. Poate şi eu, poate şi dumneavoastră...” Anul trecut, Muzeul Mineritului din Petroşani a fost gazda prezentării a două cărţi-eveniment pentru ceea ce înseamnă spiritualitatea perenă a Văii Jiului. Doctorul Dan Ioan Nistor a prezentat asistenţei cele două volume pe care le-a dedicat memoriei părinţilor săi, preotul Marcu Ulpiu Traian Moşic şi preoteasa Cornelia Moşic. Primul volum se intitulează „Din cele trăite printre oamenii de la izvoarele Jiului” (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009) şi este o selecţie din cele scrise de părintele Moşic pe când avea 70 de ani, 6 luni la 6 zile. („Mă grăbesc să scriu şi am foarte multe de scris şi nu ştiu de le voi aşterne în rânduri până nu mor. Nu pentru că au o valoare deosebită aceste amintiri, doar mi-am oferit mie şi hârtiei gânduri, fapte despre oameni, despre cele multe pe care leam purtat în suflet cam 30-35 de ani”.) Au şi mauscrisele soarta lor. Traian Moşic a scris aceste amintiri pentru cei din jurul său („Poate careva dintre copiii mei va avea răgazul să le citească”) pentru că era puţin probabil (ca să nu zicem alfel...) ca un astfel de manuscris să poată vedea lumina tiparului în timpul unui regim totalitar. Cum să publici opera unui om al altarului care, pentru că a uneltit împotriva ordinii sociale, a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică ( cu detenţii în puşcăriile Jilava şi Galaţi şi în lagărele de muncă silnică din Grindu, Salcia şi Periprava) plus 10 ani de degradare civică? Iată că unul din cei patru copiii ai părintelui Moşic, poetul Dan Ioan Nistor a tipărit, la o sută de ani dela naşterea tatălui său, acest volum impunător. Am sesizat imediat valoarea excepţională a cărţii şi a considerat-o

drept evenimentul editorial al anului trecut în Valea Jiului. Tipărirea acestei cărţi are povestea ei. Doctorul Nistor a tipărit, artizanal, pe speze proprii, un număr de volume pe care le-a oferit prietenilor şi cunoscuţilor săi din Valea Jiului şi din Constanţa, locul unde a fost repartizat după terminarea Facultăţii de medicină. Consiliul local din Petrila şi primarul Ilie Păducel au promis editorului că vor finanţa tipărirea într-un tiraj îndestulător al cărţii. Cu atât mai mult cu cât, preotul Moşic a slujit, de la ieşirea sa din închisorile comuniste şi până la pensie, înr-o parohie din oraşul Petrila. De altfel, aşa cum probabil aţi sesizat deja, la începutul articolului noi am vorbit despre o prezentare şi nu despre o lansare de carte. Pentru moment, editorul a adus un număr de cărţi pe care le-a oferit doar participanţilor la manifestare. Cei trei copii ai familiei Moşic, prof. Ulpia Maria Leu din Iaşi, ing. Teodor Septimiu Murgu din Sibiu şi dr. Dan Ioan Nistor din Constanţa (primul dintre ei, Mircea Corneliu, inginer minier, a murit, în 1968, în adâncurile minei Anina) au venit special la Petroşani pentru a-şi omagia părinţii, prezentând iubitorilor de literatură din Vale cărţile scrise de cei care i-au crescut. (Cei care au o firească nedumerire în privinţa onomasticii diferite a copiilor părintelui Moşic există o explicaţie simplă: pentru a putea să se înscrie la facultate ei trebuiau să nu trezească bănuieli că bunul lor tată e închis pentru că a uneltit la răsturnarea ordinii sociale de tip comunist. Drept pentru care, ei au fost „înfiaţi” fictiv de persoane binevoitoare din anturajul familiei pentru a putea deveni intelectuali cu acte în

regulă. Şi azi, cei trei copii fac dovada că se consideră „Moşici” până în adâncul sufletului lor.) „Toţi murim”, obişnuia să spună, la fiecare înmormântare, părintele Moşic. După această extrem de tristă constatre, părintele adăuga, concesiv: „Poate şi eu, poate şi dumneavoastră...” Prin scrierea acestei cărţi-document, părintele ne-a dovedit că avea perfectă dreptate: poate nu toată lumea moare. Se salvează doar cei care lasă ceva durabil în urma lor. Traian Moşic e, cu siguranţă, unul din nemuritorii literari ai Văii Jiului. Al doilea volum care este unul care reuneşte, pe copertă, numele a doi poeţi: Dan Ioan Nistor şi Cornelia Moşic. Când numai duh vom fi/ Liniştea de înserare (editura Ex Ponto,Constanţa, 2010) adună, sub aceleaşi coperţi, două cărţi de versuri (ale fiului şi mamei sale). E vorba de o poezie care se inspiră din acelaşi univers al credinţei creştine. Dan Ioan Nistor a scris, în acest registru grav, volumele de versuri: Pelerin pe drumul măslinilor (Ed. Metafora, Constanţa,1996), Doamne, nu spre semeţia mea (Ed. Metafora, Constanţa, 1998), Acum este vremea (Editura Menora, Constanţa, 2000) şi Tăcerea Ta-mi grăieşte (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2004). Mama sa (1906-1983) l-a avut ca duhovnic pe Părintele Arhimandrit Arsenie Boca de la Sfânta Mănăstire a Prislopului, bucurânduse de revărsarea de har a cuviosului. Acum a venit rândul nostru, al cititorilor, să ne bucurăm plenar de poezia lor. „Vreascurile/ ostenelii/ nu ard/ în zadar” zice, atât de frumos, Cornelia Moşic. (Mihai BARBU)


“ LA L A MIEZ DE NOAP TE- N P ATUL MEU ”

6

Din Psaltirea în versuri de Vasile Militaru David/ Psalmul 138 Cercatu-m-ai, o, Doamne şi mă cunoşti prea bine, Că tu ai pus, cu mila-Ţi, fiorii vieţii-n mine... Tu ştii când şed o clipă sau când mă scol, sub stele, Şi de departe, Doamne, ştii gândurile mele... De merg sau gust hodină, -Tu vezi, o, Doamne sfinte Şi drumurile-mi toate le ştii de mai nainte... Cuvântul, - niciodată eu nu apuc să-l spun Şi Tu ştii bine, Doamne, de-i rău sau de e bun.. Mereu e-npresurată de Tine-a mea ţărână; De-asupra firii mele, mereu stă a Ta mână... Covârşitoare-i, Doamne, ştiinţa Ta cea sfântă: Eu n-o cuprind cu gândul şi mintea mea stă frântă! De duhul Tău, au unde pot eu fugi şi unde, De faţa Ta, Stăpâne, putea-mă-voi ascunde? Ce-n cer dacă sui-m-aş, -Tu-n cer de-a pururi eşti; În iad de pogorî-voi, - şi-n iad Tu stăpâneşti.

Vasile Militaru este arestat la 8 ianuarie 1959. Detenția o face la Pitești, unde va fi torturat crunt în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani. De la Pitești este transferat la închisoarea din Craiova, unde se va judeca și procesul său. Sentința a fost dată la 20 iunie 1959. Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Bătrânul Vasile Militaru în vârstă de 74 ani a primit o condamnare de 32 ani, urmând să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani. Securitatea a incendiat toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului. Vasile Militaru: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu nu am pierdut nimic” Vasile Militaru este autorul real al celebrei poezii A venit aseară mama, dedicată prietenului său George Enescu în 1930 și atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coșbuc. George Enescu a pus-o pe note în scurt timp, fiind considerata o capodoperă a genului.Psaltirea în versuri a apărut în anul 1939 fiind premiată de Academia Română.

Să caut să le număr? Dar cine poate oare, Nisipurile mării să numere sub soare? De mă trerzesc nainte-Ţi, cu gândul la abis, Se-ntramă iarăşi visul şi iar Te văd în vis! Daca-ai lovi, o, Doamne, pe cei fără de lege, Din sufletele căror Tu nu mai ai ce alege! Sunt mulţi şi mă-mpresoară, şi hora lor mă strânge... Fugiţi de lângă mine, voi, vărsători de sânge!

Mă cercetează, Doamne, şi cugetu-mi pătrunde; Ispite pune-n cale-mi oricând şi orişiunde;

Tu mi-ai sădit rărunchii, - şi-n ceasurile grele, Tot sprijin mi-ai fost, Doamne!, - din coapsa maicii mele!

O noapte,-n pieţe şi pe străzi, le-am întrebat, de el, pe străji,

O, Doamne, pentru mine, - pierdutul pe-astă vale, Ce-nalte şi ce multe sunt cugetele Tale!

Urăscu-i pe ei, Doamne, cu-ndreptăţit temei Şi, cât voi fi pe lume, vor şi vrăşmaşii mei!

Lumină şi-ntuneric, la Tine sunt tot una!...

La miez de noapte,-n patul meu, pre cel ce sufletului meu îi este drag, l-am căutat, zadarnic, l-am tot căutat, şi l-am chemat pe nume, dar tot, din păcate, în zadar. Într-astfel că am să mă scol dând prin cetate lung ocol, prin pieţe şi pe uliţi,-eu, pre cel ce sufletului meu îi este drag, să-l aflu; dar, încă o dată, în zadar.

Ci ochii Tăi văzut-au grăuntele din care, Prin harul vrerii Tale, fiinţa mea răsare! Şi-n cartea Ta preasfântă, pe luminate fire, De mai nainte scrise erau a mele zile.

Cum n-aş urî de moarte şi fără de măsură Pe-aceia care Ţie îţi poartă numai ură? Cum n-aş zvârli dispreţu-mi pe gloata inamică, Care-npotrivă-Ţi, Doamne, cu ură se ridică?

Dar pentru Tine, Doamne, sunt strigăt, orice şoapte: Ca ziua străluceşte şi-ntunecoasa noapte!... De-ar lumina toţi sorii sau stinge-s-ar şi luna,-

Care este a lui Solomon pre stihuri retocmite acum de Şerban Foarţă

O, nu-Ţi erau ascunse, Stăpâne-a mele oase, Când se urzeau în pântec, sub tainentunecoase!

Vrăşmaşi fiind ei Ţie, o, Doamne, cum să iert Pe cei ce-Ţi iau puterea şi numele-n deşert?

Pe-a zorilor aripă zburând la ţărmi de mare Şi-acolo Sfânta-Ţi mână mă va purta sub zare... Şi-am zis: „În întuneric şi nepătruns, Cu multele-mi păcate, putea-voi fi ascuns?”

Cântarea Cântărilor

Slăvescu-Te, Părinte, că-n toată larga fire, Atât de luminată făcuşi a mea zidire!

În inima mea cată şi de-mi găseşti vreo vină, Îndreaptă-mă pe calea de veşnică lumină!

pe cei ce, noaptea,-i dau ocol cetăţii; am vorbit în gol; am iscodit din prag în prag, „Nu l-aţi văzut pre cel ce drag i-e sufletului meu?”Apoi l-am fost aflat. Ci înapoi, pre cel ce sufletul meu îi este drag, nu-l dau,-căci eu, ţinându-l, tot mai strâns, de mână, n-am, iată, a-i da drumul până nu-l duc în casa maicii sale,-n iatacul născătoarei sale. -Juraţi, şi-aveţi a fi ferice, pe roada gliei, voi, fiice ierusalemice,-că nu-i a bine, fără vrerea lui, aleanul a-l trezi din somn. -În cinstea cărui mare domn, tămâi şi smirnă,-n zare, ard în sul de fum cu olm de nard.

Într-a lui Solomon, ce şade în litieră,-străji cu spade la şold, şaizeci, având cu el, cei mai viteji în Israel, cu coif, cu scut şi cu coturne, sfruntând primejdiile nocturne. Ci riga, palanchin solemn îşi va fi fost durat din lemn drept de Livan, cu jilţ din fir de aur, scară de porfir, scum mozaic şi stâlpi de-argint,în semn de dragoste şi-alint din partea junelor fiice ale oraşului ferice. Voi, toţi, ieşiţi-i înainte, Lui Solomon şi luaţi aminte, voi toţi, la vrednica-i cunună cu care maica lui cea bună i-a-ncununat şi albul frunţii, şi inima,-n răsfăţul nunţii.


ESTE SE MN CA- N A TA F IIN[~ S T~ ASC U N S U N ZE U EMN

7

RUDYARD KIPLING - DACĂ De poţi în restrişte să ai mintea clară şi hulit de semeni, să rabzi grea ocară, Credinţa-n Lumina ce-i lumii izvor de-o păstrezi, pe sceptici iertând zâmbitor,

Dacă-ntreg avutul poţi să rişti pe-o carte când doar nenorocul îţi aţine parte, Dacă din ruine te ridici mai tare şi din pieptu-ţi mândru geamăt nu răsare,

S-astepţi dacă poţi, domn peste răbdare, Mânjit cu minciuni, de stai drept sub soare , Dacă-ţi cruţi duşmanii şi le-ntorni iubire, Cumpăna de-o afli în vorbă şi fire,

Vrere de-ai, golit de vlagă, stânca s-o impingi sus, pe muntele durerii, fără să te plângi, De n-auzi arsura tălpii, nici tâmpla fierbinte ci doar miezu-ţi care strigă : "Drumu-i inainte !",

Dacă ştii visarea, dar n-o laşi stăpană, Gândurile-nalte de le ţii în mână, În triumful clipei ori sub crunt destin de rămâi deasupra, 'cum cerul senin,

Bietului norod dacă-i ştii rostirea şi la braţ cu regii nu cunoşti orbirea, Duşmani ori prieteni de nu te pot frânge, Omenirea toată dacă-ţi curge-n sânge,

Dacă-nduri caiafe ce-ţi spurcă voroava şi-n urechi de proşti scurg, vicleni, otrava, Rostul vieţii tale risipit bucăţi de-l smulgi iarăşi pietrei cu ciobite dălţi,

Nemilos minutul de-l strunesti din pripă, Preţ de pui pe fiecare vieţuită clipă, Este semn ca-n a ta fiinţă stă ascuns un zeu Însă, mai presus de toate, esti Om, fiul meu !

Valentin Radu, într-un debut absolut

În româneşte de Valentin Radu

Doamna Poeziei hunedorene la aniversare În după-amiaza zilei de 20 august 2012, în eleganta ambianţă a Salle d’Or din incinta Deva Mall, am fost cu toţii alături de poeta Mariana Pândaru la împlinirea a şase decenii de viaţă. Am fost cu toţii împreună ca să ne manifestăm preţuirea faţă de acest om de cultură care a serbat şi aproape patru decenii de activitate literară, de zile şi nopţi dedicate poeziei, literaturii, slovei româneşti pe care a slujit-o cu talent şi pasiune. Am fost bucuroşi să luăm parte, cu acest prilej, la lansarea celui mai recent volum de poezie al Marianei Pândaru, în ediţie bilingvă română-engleză Aproape liniște / Almost silence, în tălmăcirea delicatei poete Muguraş Maria Petrescu. Prefaţa volumului este scrisă de poetul-preot Theodor Damian, redactor al revistei Lumină lină din Statele Unite. Mariana Pândaru a trăit şi trăieşte întru şi pentru poezie, iar palmaresul ei este impresionant. Biobibliografia pe care noi, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, i-am dedicat-o este o carte de vizită din care cei care doresc să-i cunoască traiectoria literară vor afla că întreaga ei viaţă a fost o ofrandă pe altarul poeziei, a literaturii române. Cuvintele sunt puţine şi neputincioase atunci când vrem să exprimăm întreaga recunoştinţă pe care i-o datorăm Marianei Pândaru, cea care a ridicat literatura hunedoreană la cote strălucite. A beneficiat, din fragedă tinereţe, de îndrumarea şi sprijinul unor nume mari din ceea ce pe drept cuvânt putem numi „Şcoala de la Hunedoara”: filosoful Emil Isac, poetul şi traducătorul Neculai Chirica, poeţii Dan Constantinescu şi Iv Martinovici. Cu asemenea mentori, este firesc că evoluţia artistică a Marianei Pândaru a urmat o strălucită traiectorie şi, an de an, a oferit volume de poezie în care se manifestă plenar sensibilitatea şi talentul cu care este înzestrată. De aceea, s-a bucurat de aprecierea unor personalităţi de marcă ale literaturii române: Mircea Ciobanu şi Cezar Ivănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Cubleşan, Aurelian Titu Dumitrescu, Constanţa Buzea, Passionaria Stoicescu şi lista e foarte lungă.

Consilierul cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, pr. Florin Dobrei, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi Sebastian Bara, directorul Bibliotecii judeţene “Ovid Densuşianu” Aşa cum am mai spus, Mariana Pândaru scrie poezie aşa cum respiră, cu uşurinţa adierii vântului şi a bătăii de aripi a păsărilor. Fiecare vers, fiecare cuvânt din sutele de poezii scrise ne-o arată pe Mariana Pândaru aşa cum este, aşa cum o cunosc cei care îi sunt aproape de suflet: sensibilă, delicată, profundă, duioasă ca o doină din bătrâni. Îi citim poezia şi învăţăm mai bine decât de la orice alt dascăl ce înseamnă iubirea, credinţa, natura, viaţa, bucuria şi durerea, ce înseamnă Patria. Învăţăm să trăim la cote maxime, să nu pierdem nimic din clipa efemeră. Mariana Pândaru n-a scris doar poezie, cu toate că este Poetă prin excelenţă. A fost un om dăruit Cetăţii, a fost ancorată timp de 20 de ani în realităţile judeţului Hunedoara pe care le-a reflectat în sute de articole din ziarul Călăuza, un ziar pe care l-a fondat imediat după Revoluţie împreună cu regretatul Valeriu Bârgău. A fost un ziar îndrăgit, cu un public fidel, un public pe care Mariana Pândaru l-a iubit şi l-a respectat. Noi, cei care în zi aniversară i-am fost alături Marianei Pândaru, îi iubim poezia, îi iubim Fulgerele pe mare, Ferigile înzăpezite, Lacrima de ambră, îi iubim versurile prin care şi-a deschis sufletul în care am citit ca într-o carte atâtea şi atâtea sentimente.

Nu ştiu dacă poate fi ceva mai frumos pentru un Poet decât să se simtă înconjurat de dragostea şi preţuirea cititorilor săi, decât sentimentul că fiecare vers pe care l-a izvodit a aflat ecou în sufletele noastre. Aceeaşi bucurie o simţim şi noi, cei care suntem onoraţi de prietenia Marianei Pândaru căreia acum, la ceas aniversar, îi dorim aceeaşi tinereţe a spiritului, aceeaşi putere de a crea versuri noi pe care să ni le dăruiască. Îi aşteptăm fiecare nou volum de versuri, de note de drum, de comentarii cu convingerea că vom afla de fiecare dată lucruri care ne vor înobila spiritual. Ce poate fi mai edificator, decât minunatele cuvinte ale poetului Theodor Damian, din prefaţa volumului recent lansat, cuvinte ce spun totul despre creaţia acestei Doamne a cuvântului: Mariana Pândaru scrie poezie cu cuvinte de foc. Ea se pune pe sine în vers ca ofrandă adăugând văpaie văpăii cuvântului înainte de a-l trimite spre ceilalţi ca pe sămânţa menită să aducă rod însutit. Îi mulţumim Marianei Pândaru pentru prietenia curată pe care ne-o dăruieşte şi îi urăm din toată inima LA MULŢI ANI! Cu deosebită consideraţie, Director-Manager Ioan Sebastian BARA


OAMENII P AROHIEI NOAS TRE TR E

8

Ei s-au cununat religios în anul 2012, în Paraclis, la părintele Gabriel Bulf (1) 1. Dl. Stoica Vasile (35) şi d-ra Pavel Raluca-Maria (29). Naşi: familia Ungur Petre Adrian şi Norma 2. Dl. Albescu Silviu Nicolae (36) şi d-ra Plătică Florentina-Andreea (25). Naşi: familia Oltean Sorin şi Daniela –Carmen 3. Dl. Muntean Ionel Adrian (29) şi d-ra Cătinean Livia-Elisabeta (26) 4. Dl.Latu Cosmin Ilie (29) şi d-ra Muntean Camelia Ovidiana (37). Naşi: familiile Trofin Didi şi Oana / Lupulescu Marius şi Edit 5. Dl. Ghiura Alexandru (26) şi d-ra Rus Andreea-Raluca (26). Naşi: Popa Florin şi Iuliana din Timişoara 6. Dl. Petre Adrian Nicolae (31) şi d-ra Ungur Norina-Ramona (32). Naşi: familia Ioaniciu Marius şi Florina din Alba Iulia 7. Dl.Linţu Lucian Aurelian (28) şi d-ra Popa Eugenia (21). Naşi: familiile Albu Horaţiu şi Nadia/ Iordache Fănel şi Aurelia 8. Dl. Cercelaru Florin-Leonard (33) şi dra Coiculescu Ancuţa-Roxana (31) 9. Dl. Tănăsescu Radu (29) şi d-ra Isidor

Alina (31) Naşi: familia Munteanu Felix şi Ramona. 10. Dl. Sfetcovici Marian (31) şi d-ra Maniu Liliana (23) Naşi: familia Păsculescu Dragoş şi Mihaela.

Ei sunt cei care s-au botezat în Paraclis în anul 2012 (1) 1. Ianis- Ionuţ, fiul dlui Măturar Dănuţ şi al d-nei Raluca Sânziana Căldărar-Limbău. Ia fost naş, Raul Alexandru Căldărar (21 ianuarie 2012) 2. Victor-Gabriel, fiul dlui Vlaicu Aurelian şi al d-nei Eliza- Maria Vlaicu. Naşi i-au fost familia Florin şi Roxana Manea (10 februarie 2012) 3. Iarina-Antonia, fiica dlui Anescu Silviu şi al d-nei Andreea Anescu. Naşi: familia Oltean: Sorin, Daniela şi Antonia (19 februarie 2012) 4. Maya Sophia, fiica dlui Stoica Ciprian Săndel şi al d-nei Doina Alma Stoica. Naşi familia Temneanu Ioan, Elena şi Claudia (28 aprilie 2012) 5. Nicholas Cristian, fiul dlui Edelhauser Eduard Victor şi al d-nei Edelhauser Veronica Trandafira. Naşi doamnele Lazăr Maria şi Barboane Diana Elena.

Programul slujbelor : Miercuri, ora 17: Paraclisul Maicii Domnului Vineri, ora 17: Sfânta Taină a Maslului Sâmbătă, ora 9: Sfânta Liturghie şi Rugăciuni pentru cei adormiţi Sâmbătă, ora 17: Vecernie Duminică, ora 9: Utrenia şi Sfânta Liturghie

Cotizaţii (benevole) pentru biserică Pentru pensionari şi văduve: 15 lei pe an Pentru doi pensionari: 25 lei pe an Pentru doi salariaţi: 40 lei pe an

Anunţ foarte important Serviciile religioase pentru credincioşii din parohia noastră nu sunt condiţionate financiar! Pentru orice problemă socială nu ezitaţi să sunaţi direct la părintele paroh Gabriel Bulf: 0729080080 şi 0722137727

Aceasta este parohia viitoarei catedrale Cartierul Dimitrov (Carpaţi, Aleea Florilor, 9 Mai, bloc Magazin, 13 Septembrie, Liliacului, Aleea Pinului, Aleea Crângului, Vilelor, Petru Maior, blocurile mici din b-dul 1 Decembrie precum şi vilele până la HP), blocurile turn:103,105,107,109 precum şi blocurile Mignon din b-dul 1 Decembrie, blocurile din str. Minerului şi Ion Creangă, blocurile: 8, 10, 12 din str. Avram Iancu şi blocurile mici din str. 22 Decembrie, Parângului şi Slătinioara, până la Liceul de Informatică, str. Nicolae Titulescu şi Rovine plus străzile din Colonie: Radu Şapcă şi Micu Klein.

Cuvantul Parohial - nr. 10  

Cuvantul Parohial - nr. 10 ISSN 2286 – 4539. Anul 2. Nr. 10. August 2012. Apare în Valea Jiului. Publicaţie a Complexului Catedralei “Sf. Pr...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you